57 0 52KB
PREZENTAREA CAZULUI: Persoană nou angajată în instituție școlară, are nevoie de susținere din partea mentorului. Debutantul nu are experiență în învățământ și manifestă dorință de a învăța, este deschis și receptiv la ceea ce îl va învăța mentorul. ANALIZA CAZULUI: Subiectul este dornic să aibă o relație de comunicare cu mentorul, manifestă dorința de cooperare, acceptă sprijinul și are simțul responsabilității. STRATEGII ȘI INTERVENȚII UTILE: -
sunt importante atât identificarea cât și intervenția precoce; stabilirea clară a regulilor și aplicarea lor; antrenarea debutantului în activități care să permită dezvoltarea profesională; stimularea și încurajarea comportamentului debutantului, includerea lui într-un program de formare; prezența motivației pozitive din partea mentorului.
AJUTOR ȘI INTERVENȚII ALE UNOR PERSOANE SPECIALIZATE: -
adaptarea debutantului la cerințele instituției școlare; identificarea problemelor cu care se confruntă debutantul și oferirea de soluții din partea mentorului; aplicarea unui program de formare și oferirea unui feedback eficient din partea mentorului.
PLAN DE INTERVENȚIE: Obiective pe termen scurt: -
-
cunoașterea resurselor umane și materiale ale unității școlare, a organizării și funcționării unei unități de învățământ; formarea capacității de analiză a planului cadru și a programei școlare, a capacității de întocmire și completare a documentelor școlare, de planificare și proiectare a activității didactice; identificarea tipurilor de lecții și a momentelor lecțiilor în dinamica desfășurării activității didactice.
Obiective pe termen lung: -
formarea capacității de a studia și cunoaște personalitatea elevilor, capacitățile și stilurile de învățare; formarea capacității de proiectare și coordonare a activităților didactice; formarea abilităților de identificare și aplicare a metodelor și procedeelor didactice în situații de învățare diverse; formarea capacității de observare și evaluare a comportamentului școlar și social al elevilor; formarea capacității de identificare a situațiilor de criză educațională și de adoptare a celor mai bune strategii de negociere.
METODE ȘI MIJLOACE DE REALIZARE: 1. Mentorul primește debutantul ca observator la lecțiile și activitățile sale, inclusiv la activitățile extrașcolare conduse de acesta. Debutantul lucrează în echipă cu mentorul în vederea proiectării didactice, a predării și a evaluării. 2. Prin asistența la ore și prin analiza activității debutantului, mentorul îi oferă acestuia un feedback referitor la calitatea proiectării, a comportamentului din timpul predării și evaluării. Mentorul sprijină debutantul în selectarea și procurarea bibliografiei și îl îndrumă în explorarea acesteia în activitatea didactică. 3. Mentorul este un animator pentru debutant, în sensul că acesta îl motivează pe debutant pentru profesie, îi insuflă încredere în forțele proprii și optimism pedagogic. 4. Mentorul evaluează progresul debutantului în planul competențelor profesionale prin raportare la standarde de calitate. REZULTATE OBȚINUTE ÎN URMA IMPLEMENTĂRII PLANULUI DE INTERVENȚIE: În urma planului de intervenție: -debutantul corectează eventualele greșeli,
-se identifică schimbări pozitive în climatul educațional, mentorul ajutând la integrarea debutantului în școală; - acțiunile mentorului au dus la o creștere a stimei de sine din partea debutantului; - conștientizează greșelile și este pregătit să le corecteze; - în continuare, mentorul este pregătit să pună bazele dezvoltării profesionale pe termen lung. Cel mai important lucru este faptul că debutantul se simte ajutat, a primit toate informațiile de care avea nevoie. Toate acestea s-au datorat și dorinței de a învăța a debutantului și deschiderii către necunoscut.