Organizarea Si Functionarea Pietei Financiare Din Paris [PDF]

Zitiervorschau

Cuprins

1. Noţiuni introductive ale pieţei financiare din Paris……………………2 2. Organizarea burselor pe plan internaţional…………………………….5 2.1.

Organismele de decizie………………………………………….5

2.2.

Organismele de execuţie………………………………………...6

2.3.

Organismele consultative………………………………………..7

3. Funcţionarea pieţei financiare din Paris………………………………..9 3.1.

Funcţionarea bursei franceze…………………………………....9

3.2.

Mecanismul de tranzacţionare pe piaţa acţiunilor……………...13

3.3.

Indicii bursieri…………………………………………………..13

Cap.1. Noţiuni introductive ale pieţei financiare din Paris În Franţa a existat o piaţă a aurului şi a efectelor de comerţ încă din anul 1141. Comercianţii specializaţi în negoţul cu efecte de comerţ deţineau monopolul operaţiunilor de schimb. În 1719 s-a înfiinţat prima bursă ( John Law ), iar în 1724, după eşecul Law, Bursa din Paris a făcut obiectul unei reglementări regale. De-a lungul vremii, activitatea bursei a fost modestă. În urma reformei din 1978 ( legea Monroy ), care aduce importante avantaje fiscale, are loc o creştere a numărului titlurilor străine negociate. Reformele din 1983, 1987, urmate de cele din 1990 şi 1991 au dus la o dezvolatare accentuată a activităţii pe pieţele bursiere franceze. Există 7 burse franceze: Paris, Bordeaux, Lille, Lyon, Marseille, Nancy şi Nantes. Bursa din Paris este cea mai importantă, realizându-se prin intermediul ei peste 95 % din volumul tranzacţiilor. La 24 ianuarie 1991 a intrat in vigoare piaţa naţională, care reuneşte toate valorile cotate în Franţa într-o piaţă unică. Bursele franceze constituie deci un ansamblu care funcţionează pe aceleeaşi principii şi reguli, fiind coordonate prin aceleaşi instanţe. Acest fapt permite tuturor societăţilor de bursă să aibă acces direct la negocierea tuturor valorilor mobiliare, concomitent având loc şi o amplificare a canalelor de trasmitere a ordinelor de piaţă. În cadrul acestora îşi desfăşoară activitatea agenţii de schimb. Până în ianuarie 1988, aceştia erau reuniţi în cadrul unei corporaţii a agenţilor de schimb, denumită Camera Sindicală a Agenţilor de Schimb, care coordona întreaga activitate a burselor de valori. Prin reforma activităţii bursiere din ianuarie 1988, monopolul de negociere deţinut de agenţii de schimb a fost înlocuit cu cel al societăţilor de bursă, societăţi supuse normelor de drept privat şi aflate sub autoritatea Consiliului Burselor de Valori. Noua organizare a pieţei financiare franceze se sprijină, în prezent, pe trei organisme1: Consiliul Burselor de Valori este considerat o autoritate de piaţă formată din zece membri aleşi de societăţile de bursă, un reprezentat al societăţilor cotate şi un reprezentat al personalului din cadrul bursei. Consiliul Burselor de Valori elaborează regulamentul general de

1

Gheorghe Voinea, Instituţii financiar- bancare internaţionale, suport de curs, p. 126

organizare a pieţei valorilor mobiliare, reglementeză condiţiile de admitere sau radiere a titlurilor, urmăreşte şi respectarea regulilor privind funcţionarea bursei. Societatea Burselor Franceze reprezintă un organism executiv al Consiliului Bursei de Valori, care asigură buna funcţionare a pieţei şi aplicarea deciziilor adoptate de Consiliul Burselor de Valori, administrează sistemul informatic al cotaţiilor, oferă servicii, supraveghează piaţa. Societatea burselor franceze poate suspenda unele titluri de cotaţie, susţine pregătirea procedeelor de ofertă publică, urmăreşte funcţionarea organismelor de compensaţie şi de lichidare a operaţiunilor realizate la bursă. Asociaţia Franceză a Societăţilor de Bursă este constituită pentru a asigura reprezentarea colectivă a societăţilor, apărarea drepturilor investitorilor şi concilierea diferendelor pe care le pot avea societăţile de bursă cu Societatea Burselor Franceze. Pe lângă Societatea Burselor Franceze există un organism cu un rol important, denumit Comisia Operaţiunilor de Bursă. Este formată dintr-un preşedinte numit de guvern şi opt membri numiţi de Ministerul Economiei şi Finanţelor cu un mandat ce se poate reînnoi o singură dată şi care are drept obiective:  Supravegherea funcţionării pieţelor de valori;  Aprobarea spre listare oficială la bursă a titlurilor de valoare;  Protecţia plasamentelor de orice natură;  Informarea investitorilor asupra funcţionării bursei;  Autorizarea constituirii societăţilor de investiţii cu capital variabil şi a fondurilor comune de plasament;  Veghează la desfăşurarea tranzacţiilor la bursa de valori şi la realizarea transparenţei. Un rol deosebit de important îl are Societatea Bureselor Franceze care are o serie de atribuţiuni, dintre care mai importante sunt:  Urmăreşte modul de prezentare a hârtiilor de valoare, înscrise în cotaţia oficială, în cadrul şedinţelor la bursă;  Avizează, suspendă sau retrage calitatea de agent oficial de schimb;

 Urmăreşte modul de adresare a oridenelor de vânzare- cumpărare a titlurilor de valoare;  Stabileşte modalităţile de cotare;  Urmăreşte modul de determinare a cursurilor de schimb a hârtiilor de valoare în fiecare moment;  Verifică efectuarea propriu- zisă a tranzacţiilor;  Întreţine relaţii bursiere cu organizaţii similare din alte ţări, etc. Societatea Burselor Franceze dispune de servicii funcţionale şi de buget propriu. Ca autoritate bursieră, la nivelul Societăţilor Burselor Franceze funcţionează un serviciu de bursă şi un serviciu de studii financiare. Ca autoritate a Comisiei Naţionale a Agenţilor de Schimb, Societatea Burselor Franceze are serviciu de personal, serviciu juridic şi fiscal, serviciu de trezorerie şi de contabilitate, centru de calcul electronic pentru prelucrarea informaţiilor, etc. Activitatea Societăţilor Burselor Franceze are un caracter permanent existând obligaţia, din partea ei, de a prezenta anual un raport de activitate în faţa Consiliului Burselor de Valori. Veniturile sale provin din: curtaj ( preţul perceput pentru tranzacţiile cu hârtii de valoare ), diferite comisioane şi alocaţii de la bugetul statului, utilizate îndeosebi pentru funcţionarea Comisiei Operaţiunilor de Bursă. Conform legislaţiei franceze, investitorii ce tranzacţionează acţiuni cu drept de vot, în cazul devierii portofoliului lor de la limitele 5%, 10%, 20%, 33,3% şi 66,6%, sunt obligaţi în termen de 5 zile să informeze bursa, iar în termen de 15 zile - emitentul despre efectuarea tranzacţiei. Bursa prezintă informaţia despre modificarea pachetului investitorilor publicând informaţia în Bullletin de la Cote Officiele. Statutul unor companii poate prevedea limite şi mai mici. Neînştiinţarea poate priva investitorul de dreptul de vot pe un termen de 2 ani, comisia de arbitraj poate priva investitorul de dreptul de vot pe un termen de 5 ani Investitorii ce nu provin din ţările membre ale Uniunii Europene, în caz că doresc să achiziţioneze un pachet de 20% din capitalul acţionar al unei societăţi pe acţiuni trebuie să obţină autorizaţie de la Ministerul de Finanţe.

Cap.2. Organizarea burselor pe plan internaţional

Potrivit practicii internaţionale, organizarea şi conducerea burselor se realizează diferit de la o ţară la alta şi chiar de la o bursă la alta. Indiferent de aceste particularităţi specifice, se consideră că managementul bursier cuprinde trei categorii distincte de organisme2, fiecare având rolul său în asamblul bursei. 2.1. Organismele de decizie Organismul suprem cu rolul de conducere a bursei este format din membrii plini ai instituţiei şi poartă denumiri diferite: adunarea generală ( în cazul burselor constituite ca societăţi pe acţiuni ) sau asociaţia bursei ( în cazul asociaţilor fără scop lucrativ ). Adunarea generală se întruneşte periodic ( o dată sau de două ori pe an ) sau ori de câte ori este nevoie, în şedinţe extraordinare. Printre atribuţiile acestui organism se numără:  Elaborarea şi modificarea statutului bursei;  Aprobarea regulamentului de funcţionare;  Desemnarea organelor de conducere permanentă şi- a comitetelor bursei;  Numirea, aprobarea/ avizarea cadrelor de conducere; 2

Stoica Victor, Gruia Adriana, Pieţe de capital şi produse bursiere, ed. Universitară, Buc. 2006, p. 337

 Supravegherea şi controlul activităţii bursei. Organul de conducere permanentă stabileşte direcţiile desfăşurării activităţii bursei şi are denumiri diferite de la o ţară la alta: Consiliul Director sau Comitetul Guvernatorilor. Consiliul este compus dintr- un număr de membri ( diferă de la o bursă la alta ), se întruneşte lunar şi poate lua decizii strategice sau decizii specifice unui organ executiv. Deciziile specifice adoptate de Consiliul Director vizează elaborarea şi urmărirea respectării regulamentului bursei, aprobarea structurii organizatorice a instituţiei, anagajarea cadrelor de conducere, respectiv a funcţionarilor superiori din aparatul executiv, coordonarea şi supravegherea modului de funcţionare a bursei, etc.

2.2. Organismele de execuţie Activitatea curentă a bursei este posibilă prin munca unui aparat executiv format din anagajaţi cu funcţii de conducere care alcătuiesc împreună managementul instituţiei şi grupul de lucrători operativi ( figura 1 )3.

PREŞEDINTELE BURSEI

DIRECTORI EXECUTIVI

DIRECTORI DE DEPARTAMENT

ŞEFI DE SERVICIU

DEPARTAMENTUL COTAŢII

SERVICIU CU PUBLICUL

DEPARTAMENTUL SUPRAVEGHERE

SERVICIUL ADMINISTRATIV

DEPARTAMENTUL CLEARING

SECRETARIAT

DEPARTAMENTUL INFORMATIC

EDITURĂ ŞI PRESĂ

3

Stoica Victor, Gruia Adriana, Pieţe de capital şi produse bursiere, ed. Universitară, Buc. 2006, p. 338

DEPARTAMENTUL ANALIZĂ ŞI CERCETARE

SERVICIUL FINANCIAR-CO NTABIL

DEPARTAMENTUL RELAŢII CU PUBLICUL

Figura 1. Structura aparatului executiv al bursei de valori

Conducătorul acestui aparat este Preşedintele bursei ( sau Directorul General al bursei ) ales de Comsiliul Director al bursei şi aprobat de Adunarea Generală. De regulă, Preşedintele nu este membru al bursei, ci un manager prin formaţie, iar rolul său este de a urmări aducerea la îndeplinire a deciziilor luate de Adunarea Generală şi Consiliu. Atribuţiile principalelor departamente operative în cadrul bursei sunt arătate în tabelul 14. Tabelul 1. Atribuţiile departamentelor operative Departamentul Cotaţii

Rolul îndeplinit Admiterea titlurilor mobiliare pe piaţă şi

Supravegherea pieţei

informare asupra acestora. Efectuează controlul asupra desfăşurării

Clearing Informatic

tranzacţiilor. Executarea contractelor bursiere. Prelucrarea automată a informaţiilor transmise

Analiză şi cercetare- dezvoltare Relaţii cu publicul şi relaţiile internaţionale

de bursă. Elaborează strategia bursei. Informează publicul asupra activităţii bursei şi relaţionează bursa cu burse din alte ţări.

2.3. Organismele consultative Acestea reunesc consultaţii de specialitate şi experţi prin intermediul următoarelor comitete consultative:  Comitete permanente, respectiv:

4

Stoica Victor, Gruia Adriana, Pieţe de capital şi produse bursiere, ed. Universitară, Buc. 2006, p. 339



Comitetul de supraveghere;



Comitetul pentru membri;



Comitetul pentru disciplină;



Comisia de arbitraj;



Arbitrii.

 Comitete speciale, cuprinzând: 

Informatizarea şi amenajarea bursei;



Comitetul de supraveghere, cu rolul de a veghea la respectarea normelor şi procedurilor legale şi regulamentare pricomitetul vind încheierea şi derularea tranzacţiilor pe piaţa bursieră;



Comitetul pentru membri care controlează modul de respectare a criteriilor şi normelor stabilite în vederea dobândirii, păstrării sau pierderii calităţii de membru asociat, afiliat sau afiliat străin;



Comitetul de disciplină care răspunde de respectarea normelor de etică şi deontologie bursieră de către cei care desfăşoară activităţi în cadrul bursei, la cererea Comitetului sau Adunării Generale;



Comitetul pentru introducerea pe piaţa bursieră a noi titluri de valoare, a unor noi operaţii bursiere, precum şi a unor inovaţii financiare;



Comisia de arbitraj formată din arbitri desemnaţi de Adunarea Generală care au rol în soluţionarea litigiilor aferente activităţii din cadrul bursei.

Pe lângă existenţa şi funcţionarea acestor comitete onsultative permanente, Adunarea Generală poate dispune constituirea unor comitete speciale cu activitate permanentă, periodică sau ocazională, pentru rezolvarea unor probleme specifice.

Cap.3 Funcţionarea pieţei financiare din Paris 3.1. Funcţionarea bursei franceze Rolul principal al unei burse de valori constă în faptul că permite prin confruntarea cererii şi ofertei, formarea preţului la care se realizează maximum de tranzacţii cu titluri financiare. Bursa franceză este compusă din patru compartimente:  Piaţa bursieră obişnuită sau reglementare lunară;  Numerarul;  Piaţa secundară;  Piaţa din afara cotării. Cotarea oficială la bursă cuprinde reglementarea lunară ( au reglement mensuel- RM ) şi numerarul. RM este cel mai important segment fiind format din 268 de firme franceze şi străine

de tipul blue chips ( cele mai semnificative firme ), printre care: Danone, Alcatel, Peugeot, Renault, Bouygues, etc. Reglementarea lunară ( RM ) este acea piaţă care permite cumpărarea pe credit şi reglementarea de conturi lunară. O dată pe lună, în ziua de lichidare, investitorii fac bilanţul angajamentelor optând pentru una din două posibilităţi: încheierea operaţiunii de vânzare sau de cumpărare, ori prelungirea operaţiunii cu încă o lună. În ziua lichidării se încheie operaţiile în curs, obţinându-se o fotografie a activităţii bursiere numită ” poziţia pe piaţă ”, înainte de a demara un nou termen bursier de o lună. Lunile bursiere nu coincid cu cele calendaristice, ele fiind cuprinse între 22 ale lunii curente şi 23 ale lunii următoare. Poziţia de piaţă se face pe data de 23 a fiecărei luni. Cumpărarea de titluri la termen conferă investitorului la lichidare 3 posibilităţi:  Să i se elibereze acţiunile cumpărate ( le plăteşte la cursul lor plus cheltuielile de curtaj );  Să vândă acţiunile cumpărate cu un anumit beneficiu;  Să prelungească angajamentul la termen, plătind o taxă de report, pentru a obţine dreptul de a- şi declara operaţiunile. Acest tip de credit încorporează cheltuieli cu impozitul de bursă, curtajul şi TVA. În cazul unui report, cursul de cumpărare este adus la zi, adică la începutul lunii este echivalent cu cel de la încheierea lunii precedente, fiind numit curs de compensare. Acest curs de compensare va servi ca nivel de referinţă pnetruu toate tranzacţiile până la următoarea lichidare. Depunerea unui avans fără acoperire sau cedarea la bursă a valorilor pe care nu le deţii poartă numele de cumpărare descoperită. Invers, cedarea către bursă a acţiunilor pe care nu le deţii, cu condiţia de a reglementa situaţia la sfârşitul lunii bursiere, cumpărându-le efectiv, se numeşte vânzare descoperită. Atunci când numărul de cumpărători descoperiţi este mare, piaţa se aşteaptă la o creştere potenţială a cursurilor; invers, prezenţa unui număr mare de vânzători descoperiţi reprezintă un semnal al scăderii cursurilor. Reglementarea lunară ( RM ) mai este caracterizată prin două particularităţi: cumpărarea prin cantităţi minime de titluri ( tranzacţii pe 5, 10, 20 de titluri- număr afişat de valoarea lor ) şi necesitatea de a dispune de fonduri.

În cazul în care se cumpără foarte puţine acţiuni ( una sau două ) se vorbeşte de ” rupere ”, reglementarea se face imediat, iar taxele sunt mai mari. Dacă creditul este gratuit pe piaţa cu reglementare lunară, cumpărătorii şi vânzările trebuie să ateste posesia financiarului necesar, plătind o taxă de acoperire echivalentă cu 20 % din totalul riscului asumat. Pe piaţa de numerar, reglementarea se face pe loc. Această piaţă cuprinde mult mai multe întreprinderi ( 380 de societăţi franceze şi străine ), fiind mai puţin atractivă pentru marii investitori, datorită volumului redus al tranzacţiilor. Din 1991 toate acţiunile cotate pe bursa pariziană au fost clasificate în categoriile 1, 2 sau 3, după importanţa schimburilor la care participă. Din categoria 1 fac parte acţiunile cu reglementare lunară ( titluri foarte tranzacţionate ), din categoria 2- acţiuni tranzacţionate pe piaţa de numerar şi din categoria 3- acţiunile care nu sunt cotate zilnic, având un volum reduc al tranzacţiilor ( tabelul 2 )5.

Tabelul 2. Categorii de cotare la Bursa din Paris Categoria 1 Variaţia

Categoria a 2- a

Categoria a 3- a

De la 10 la 17 De la 10 la 17 De la 11,30 la 16 maximă 10% faţă de valoarea 5% faţă de valoarea 5% faţă de valoarea

autorizată în cursul din ajun, apoi de două din ajun, apoi de două din ajun, apoi 5% unei şedinţe Primul prag Pragurile următoare Durata de rezervare

ori 5% 10% 5% 15 minute

ori 5% 5% 2,5% 30 minute

5% 5% din nou la ora 16

Apartenenţa la una din aceste trei categorii este indicată pentru fiecare dintre valorile precizate în tabelul 2, după titulatura firmei participante la cotaţie. Componentele cotării oficiale de tip RM sau numerar nu sunt accesibile tuturor valorilor. Astfel, pentru a fi cotată, o întreprindere trebuie să îndeplinească anumite condiţii: 5

Stoica Victor, Gruia Adriana, Pieţe de capital şi produse bursiere, ed. Universitară, Buc. 2006, p. 342

 Să pună cel puţin 25% din capitalul propriu la dispoziţia publicului pentru a forma o ofertă importantă;  Să obţină beneficii şi să acorde dividente cu trei ani înainte de admiterea la bursă;  Să se angajeze că va publica cu regularitate rezultatele activităţii şi că va furniza orice informaţie legată de viaţa întreprinderii;  Să obţină o capitalizare bursieră de cel puţin 150 de milioane de franci în echivalentul euro. Informarea periodică presupune publicarea cifrelor de afaceri trimestriale în maximum 45 de zile de la încheierea fiecărui trimestru în buletinele bursiere. La fiecare 6 luni întreprinderea este obligată să prezinte un raport semestrial detaliat. La sfârşitul anului se editeză, pentru uz intern, un raport ce conţine bilanţul activităţii, destinat exclusiv acţionarilor. Pentru simplificarea regulilor de admitere, există piaţa secundară ( de inspiraţie engleză ) unde au acces toate firmele, fără obligaţia de a obţine beneficii în anii anteriori sau de a fi vărsat dividente pentru acţionari. Valoarea minimă ce trebuie pusă la dispoziţia publicului pe piaţa secundară este de 10% faţă de 25% obligatorii la cotarea oficială. Întreprinderile de pe piaţa secundară obţin aprobarea autorităţilor bursiere pentru a fi admise la cotare şi au obligaţia de a informa regulat publicul despre activitatea lor. Titlurile cotate pe pieţele financiare franceze cuprind: acţiunile ordinare, acţiunile prioritare, acţiuni privilegiate, acţiuni cu dividente prioritare si certificate de investiţii. Obligaţiile emise din sectorul privat pot îmbrăca forma: obligaţiilor cu dobândă fixă, cu dobândă variabilă, obligaţiuni cu bon de subscripţie, obligaţiuni convertibile în acţiuni, obligaţiuni rambursabile în acţiuni. Bonurile de tezaur şi obligaţiunilor pe termen lung sunt titlurile negociabile emise de stat. Piaţa financiară franceză cuprinde: piaţa oficială, piaţa a doua, piaţa în afara “cotei”. Piaţa oficială este destinată realizării tranzacţiilor cu titlurile marilor societăţi comerciale franceze şi străine. Admiterea la cotarea oficială a societăţilor depinde de nivelul capitalizării bursiere, de accesul a 25% din active în mod public, încheierea a trei exerciţii cu rezultate

financiare favorabile, precum şi difuzarea unor informaţii asupra situaţiei şi evoluţiei societăţii comerciale. Piaţa a doua este deschisă societăţilor comerciale mijlocii, la care capitalizarea bursieră are un nivel mai mic, 10 % din acţiuni sunt difuzate public şi se publică informaţii asupra situaţiei economice- financiare. Piaţa în afara cotei asigură negocierea titlurilor care nu sunt cotate pe piaţa oficială şi pe a doua piaţă şi pe care nu sunt exigenţe în privinţa mărimii capitalului şi a difuzării informaţiilor asupra situaţiei economico- financiare. MATIF ( Marche a Terme des Instruments Financiers ) a fost creată în anul 1986 în calitate de piaţă pe care se realizează operaţiuni de vânzare şi cumpărare a contractelor cu livrare viitoare. Contractele la termen au scadenţe trimestriale ( martie, iunie, sepembrei şi decembrie ). MONEP ( Marche des Options Negociables de Paris ), piaţa opţiunilor negociabile a fost înfiinţată în anul 1987 pentru a asigura cadrul de negociare a contractelor de opţiuni standardizate. Principalele prevederi ale legii bursiere din anul 1988 se referă la: diminuarea monopolului agenţilor de bursă şi trecerea la societăţile de bursă, asigurarea accesului la capitalul societăţilor de bursă de către societăţii comerciale, industriale şi financiare şi eliminarea unor deosebiri între instituţiile care acţionează pe piaţa secundară şi cele de pe piaţa primară.

3.2. Mecanismul de tranzacţionare pe piaţa acţiunilor La bursa de la Paris se tranzacţionează aproximativ 1000 de acţiuni, 70 % din care sunt titluri autohtone. Pentru primele două pieţe ( 200 şi 150 titluri ) tranzacţionarea se efectuează în regim intermitent, pentru 500 acţiuni din clasa terţă cursul se stabileşte de 2 ori pe zi la orele 11.30 şi 16.00, iar pentru cele mai puţin lichide o dată pe zi la ora 15.00. Sunt stabilite următoarele reguli ale bursei: pentru cele mai lichide titluri nu se permite creşterea cursului pe zi cu 21,25 % şi scăderea cu 18,75 %. Cursul de deschidere nu poate depăşi pe cel de închidere din ziua precedentă cu 10 %. Dacă cursul de deschidere depăşeşte cursul de închidere cu 12 %, tranzacţia se va efectua la 12 %, însă bursa se va închide pentru stabilizare pentru 15 minute.

Pentru a-şi întări poziţiile sale în Europa, Bursa de la Paris la începutul anilor 1980 a efectuat o reformă radicală în domeniul decontărilor pe piaţa de capital. În 1983 toate hârtiile de valoare au devenit dematerializate aflându-se pe conturi distincte în Depozitarul Central SICOVAM. 3.3. Indicii bursieri Principalii indici6 ce caracterizează piaţa acţiunilor franceze sunt:  indicele C.A.C. 40 ( Compagnie des Agents de Change ), reflectă evoluţia a 40 de acţiuni dintre cele mai reprezentative pe piaţă şi care deţin ponderea însemnată în capitalizarea bursieră; 

indicele S.B.F. ( Societatea Burselor Franceze) ,

măsoară

performanţa globală a bursei din Paris şi se calculează pe baza mediei aritmetice a acţiunilor a 250 de emitenţi, considerate cele mai importante pentru evoluţia pieţei;  Indicele C.A.C. 250, se calculează pe baza a 250 acţiuni cotate pe piaţă;  Indicele S.B.F, se calculează pe baza a 120 acţiuni care prezintă interes pentru investitori;  Indicele A.G.E.F.I., cu baza la 21 decembrie 1981 exprimă evoluţia valorilor de pe piaţa a doua şi la termen;  Indicele I.N.S.E.E.,

cuprinde 258 valori de pe piaţa reglementată şi

secundar. În cadrul modernizării burselor franceze s- a introdus cotarea asistată de calculator, s- a îmbunătăţit accesul la bursă a societăţilor de bursă şi a investitorilor. Utilizare sistemului Minitel a contribuit la creşterea tranzacţiilor şi la dinamizarea activităţii la bursă. La 22 Septembrie 2000, Bursa de la Amsterdam ( AEX ), Bursa de la Bruxelles ( BXS ) şi Paris Bourse au fuzionat, creând prima bursă europeană, EURONEXT NV. Aceasta a fost prima fuziune din lume a trei burse din trei ţări diferite. Apoi, la 3 octombrie 2000, Euronext publică primii săi indici bursieri: Euronext 100 şi Next 150. EURONEXT este prima bursă care oferă clienţilor o soluţie completă de tranzacţii, clearing plată prin compensare ) şi settlement (reglementare a afacerilor) la nivel European. EURONEXT oferă un sistem simplu şi flexibil de reglementări. Tranzacţiile se realizează 6

Gheorghe Voinea, Instituţii financiar- bancare internaţionale, suport de curs, p. 128

conform unui singur regulament şi regulile de preluare ( take-over ), continuă să fie impuse local. Bursa din Paris se orienteză spre cotarea titlurilor, bursa din Amsterdam realizează tranzacţii cu produse derivate ( futures şi opţiuni ) şi bursa din Bruxelles asigură operaţiile de compensare a titlurilor. Intermediarii de pe pieţele financiare franceze sunt reprezentate de societăţile de bursă organizate sub forma societăţilor comerciale de drept comun, al căror capital este deschis partenerilor francezi şi străini. Societăţilor de bursă trebuie să dispună de un minim de fonduri proprii, să respecte regulile prudenţiale cu privire la rata de acoperire a riscurilor, rata de lichiditate şi rata de divizare a riscului. În cadrul activităţilor intermediarilor de bursă se încadrează negocierea titlurilor la ordinul clienţilor sau pentru contul propriu, operaţii de compensaţii, operaţii de conservare şi administrare a titlurilor.

Bibliografie

1. Voinea Gheorghe, Instituţii financiar- bancare internaţionale, suport de curs 2. Stoica Victor, Gruia Adriana, Pieţe de capital şi produse bursiere, ed. Universitară, Buc.

2006 3. Stoica Victor, Corbu Ion, Murariu Ioana, Sistemul bursier internaţional, ed. Fundaţiei

România de Mâine, Buc. 2006 4. www.euronext.com