Piata de Capital - Componenta A Pietei Financiare. (Conspecte - MD) [PDF]

Zitiervorschau

Tema 1. PIAŢA DE CAPITAL – COMPONENTĂ A PIEŢEI FINANCIARE 1.1. Abordări teoretice privind piaţa financiară şi piaţa de capital -

Conceptul şi structura pieţei financiare

-

Conceptul şi structura pieţei de capital

1.2. Cererea şi oferta pe piaţa de capital 1.3. Funcţiile pieţei de capital 1.4. Tipologia pieţelor de capital 1.5. Valorile mobiliare – instrumente ale pieţei de capital 1.1. Abordări teoretice privind piaţa financiară şi piaţa de capital Conceptul şi structura pieţei financiare Circuitul activelor financiare se desfasoară între ofertanţii de fonduri (investitori) şi beneficiarii acestora, tranzacţiile având loc pe piaţa financiară.

Piaţa financiară este alcatuită din trei componente, având în vedere tipul activelor financiare care negociază şi mecanismul prin care acestea sunt introduse în circuitul financiar Piaţa financiară reprezintă ansamblul relaţiilor şi mecanismelor prin intermediul cărora capitalurile disponibile şi dispersate din economie sunt puse la dispoziţia unităţilor solicitatoare de fonduri.

PIATA BANCARA. Se caracterizeaza prin tranzactii cu active bancare (termen contabil prin care se inteleg drepturile de proprietate si creantele fata de altii, care au valoare comerciala sau de schimb) nenegociabile, rezultate din operatiuni bancare purtatoare de dobanzi, cu un grad ridicat de siguranta. Aceasta piata absoarbe excedentul de active monetare ale celor care economisesc sub forma depunerilor la vedere. PIATA MONETARA. Pe piata monetara nationala se efectueaza tranzactii monetare, in moneda nationala, intre rezidentii aceleiasi tari. Piata monetara este piata pe care bancile se imprumuta intre ele, pe termen scurt. Aparitia acestei piete se datoreaza surplusului de incasari pe care le au unele banci ai surplusului de plati pe care le au alte banci. Prin urmare, piata monetara indeplineste functia de compensare a deficitului cu excedentul de lichiditate pe doua cai: 1) prin creditul acordat intre banci; 2) prin cumpararea de la diferite banci a unor hartii de valoare specifice pietei monetare, a caror scadenta este relativ apropiata si care prezinta certitudine in ceea ce priveste transformarea lor in bani lichizi, fara pierderi. O componenta a pitei monetare este PIATA VALUTARA, pe care se confrunta cererea si oferta pentru diferite valute, care sunt, atat pentru ofertant, cat si pentru solicitant, monede straine, schimbul dintre ele urmand sa depaseasca restrictiile care ingreuneaza circulatia internatilnala a capitalului.

1

PIATA DE CAPITAL reprezinta ansamblul relatiilor si mecanismelor prin care se realizeaza transferul fondurilor de la cei care au surplus de capital (investitorii) catre cei care au nevoie de capital, cu ajutorul unor instrumente specifice(valorile mobiliare emise) si prin intermediul unor operatori specifici (societatile de investitii financiare). PC este specializata in intermedierea de tranzactii cu active financiare care au scadente pe termene medii (1-5ani) si lungi (peste 5 ani ). Prin intermediul ei, capitalurile disponibile sunt dirijate catre agentii economici nationali sau sunt atrase de pe pietele altor tari, unde resursele de capital impun anumite restrictii privind accesul la resursele financiare interne. Aceste definitii insa nu acopera in intregime activitatea de pe piata de capital, tinand cont de locul si rolul pietei de capital in ansamblul mecanismelor economice, deoarece nu se poate face o delimitare stricta intre piata de capital si piata financiara, cele doua notiuni fiind interdependente, prin includerea sau completarea reciproca, in functie de reglementarile fiecarei tari in parte. Se pot delimita insa doua moduri de definire a pietelor ( de capital si financiara): Abordarea europeana, bazata pe sistemul bancar, in care bancile (ca operatori specifici) sunt prezente pe ambele tipuri de piete si in care se regaseste urmatoarea structura pentru piata de capital: piata monetara -------- capitaluri atrase pe termen scurt si mediu; piata ipotecara -------- capitaluri atrase in special pentru construirea de locuinte; piata financiara -------- pentru emisiunea, plasarea si tranzactionarea titlurilor de capital pe termen lung; Abordarea anglo-saxona, bazata pe manifestarea libera a cereii si ofertei pe fiecare tip de piata in parte si care reprezinta instrumente, operatori si institutii de reglementare si supraveghere specifice si in care piata financiara cuprinde: piata de capital -------- pentru capitaluri pe termen mediu si lung; piata monetara -------- pentru capitaluri atrase si plasate pe termen scurt.

Respectând accepţiunile teoretice enunţate mai sus cu privire la piaţa financiară (accepţiunea restrictivă şi cea liberală, conceptul anglo-saxon), piaţa de capital poate fi abordată ca o componentă a pieţei financiare. În Republica Moldova, în conformitate cu legislaţia în vigoare, piaţa valorilor mobiliare (piaţa de capital) este parte componentă a pieţei financiare nebancare. Conceptul şi structura pieţei de capital

2

În literatura de specialitate există mai multe definiţii ale pieţei de capital, cum ar fi, spre exemplu: 

piaţa de capital reprezintă ansamblul relaţiilor şi mecanismelor prin care se realizează transferul fondurilor de la cei care au un surplus de capital către cei care au nevoie de capital, cu ajutorul unor instrumente specifice (valorile mobiliare emise) şi prin intermediul unor operatori specifici (spre ex., societăţile de servicii de investiţii financiare; participanţii profesionişti pe piaţa valorilor mobiliare etc.).



piaţa de capital reprezintă locul sau ansamblul mijloacelor de comunicaţie care permite emisiunea şi negocierea valorilor mobiliare de către intermediari (persoane abilitate) la un preţ reglementat numit valoare nominală şi, respectiv, la un preţ de piaţă stabilit în funcţie de cerere-ofertă. Elementele pieţei de capital sunt:

locul de desfăşurare, format din mijloace de comunicaţii fie între operatori (piaţa interdealeri), fie între aceştia din urmă şi o instituţie numită bursa de valori; obiectul, format din valori mobiliare (sinonim cu titlurile financiare pe pieţele de capital anglo-saxone); operatorii, formaţi din intermediari: persoane juridice (societăţi de valori mobiliare în); persoane fizice abilitate (agenţi de servicii de investiţii financiare şi agenţi de bursă); specialişti (creatori de piaţă (engl. market-makers)); operaţiunile, care în înşiruirea logică formează un ansamblu numit tranzacţie sau plasament. Cele mai importante contribuţii ale pieţei de capital asupra dezvoltării economiei sunt: 

mobilizarea economiilor financiare;



eficienţa de alocare a investiţiilor;



descentralizarea proprietăţii şi distribuţia avuţiei;



accesul societăţii noi şi celor în formare la finanţarea prin acţiuni. Componentele PC, dupa ordinea negocierii Valorilor Mobiliare, sunt: Piata primara --- asigura intalnirea cererii cu oferta de titluri, permitand finantarea activitatii agentilor economici si a colectivitatilor publice. Este mijloc de distribuire si plasament de titluri. Pe aceasta piata are loc prima plasare a emisiunii de valori mobiliare, prin care se incearca incitarea capitalurilor financiare disponibile pe piata interna sau externa de a cumpara aceste valori. Tot aici se pot majora capitalurile sociale prin reinvestirea unor profituri. Piata secundara --- are rolul de concentrare a cererii si ofertei derivate. Este deschisa, publica (plasamentul se efectueaza in marea masa a investitiilor si tranzactiile au caracter public). Exista in practica emisiuni si plasamente private, dar ele nu fac obiectul reglementarilor si nu beneficiaza de mecanismele specifice unei piete financiare publice. Valorile mobiliare absorbite de pe piata primara se vand si se cumpara de catre banci, investitori, particulari etc. Piata secundara joaca si un rol psihologic important, deoarece prin functionarea ei se creeaza certitudinea ca efectele sunt negociabile, putand fi valorificate mai inainte de a aduce dobanzi si dividende, si ca deci au valoare. Piata primara de capital Prima vanzare a VM emise se realizeaza in cadrul pietei primare caracterizata prin existenta unui singur vanzator, respectiv emitentul VM. Ea se face de regula la un pret unic de vanzare a VM. Piata primara are rolul de plasare a emisiunolor de titluri mobiliare, pentru atragerea capitalurilor financiare disponibile pe termen mediu si lung, atat pe pietele interne de capital cat si pe pietele internationale. Detinatorii de capital sunt in general cunoscuti, oferind emitentului de titluri de valoare posibilitatea sa ia contact direct cu investitorii, obtinand resursele financiare de care are nevoie. Asemenea plasamente private sunt relativ rare, majoritatea emitentilor facand apel la economiile publice prin utilizarea resurselor bancare. Piaţa secundară

3

Odata puse in circulatie titlurile mobiliare (TM) prin emisiunea pe piata primara, acestea fac obiectul tranzactiilor pe piata secundara. Existenta acestui tip de piata ofera posibilitatea detinatorului de actiuni si obligatiuni sa le valorifice inainte ca acestea sa aduca profit (dividende sau dobanzi). Piata secundara, reprezinta, in acelasi timp, modalitatea de a concentra in acelasi loc investitori particulari sau institutionali, care pot vinde sau cumpara Valori Mobiliare, avand garantia ca acestea au valoare si pot fi reintroduse oricand in circuit. Piata secundara este si expresia aproape perfecta a reglarii libere a cererii si ofertei de valori, fiind un barometru al nevoii de capital, dar si al starii economice, sociale si politice a unei tari. Pretul la care se negociaza valorile mobiliare, ca expresie a cererii si ofertei, reprezinta echilibrul a doi factori opusi: pe de o parte, maximizarea rentabilitatii unei actiuni/obligatiuni, iar pe de alta parte, minimizarea riscului pe care il implica orice titlu, ambele referindu-se la dividendele sau dobanzile ce revin la sfarsitul anului financiar si la pretul de vanzare/cumparare specific unui moment ulterior.

-

Pentru a functiona eficient, piata secundara trebuie sa respecte anumite cerinte: lichiditate: abundenta de fonduri si titluri (asigura continuitatea derularii tranzactiilor); eficienta: mecanisme operative la costuri cat mai reduse; transparenta: informatia asigura o buna orientare investitionala si contracararea tendintelor de monopol; corectitudine; prin reglementari se contracareaza tendintele de manipulare a pietei; adaptabilitate la conditiile economice si extra-economice. Functiile pietei secundare sunt: asigurarea lichiditatii si mobilitatii economiilor investite; raspunsul la necesitatea crearii unei piete oficiale si organizate pentru detinatorii care doresc recuperarea fondurilor investite in VM inainte de scadenta(durata de viata a actiunii este egala cu durata de viata a emitentului);

-

evaluarea permanenta a titlurilor listate. Piaţa secundară este o piaţă organizată care asigură operatorilor următoarele avantaje:

-

oferă informaţiile referitoare la produsul ce urmează a fi tranzacţionat;

-

informaţiile despre produs şi despre emitent sunt difuzate în marea masă a investitorilor;

-

oferă informaţii privind nivelul şi mişcarea preţului de piaţă. Obiectivele pieţei secundare sunt:



protecţia investitorilor, realizată prin transparenţa, reglementarea şi supravegherea pieţei;



lichiditatea pieţei şi stabilitatea cursului. Respectiv cele două segmente de piaţă (primar şi secundar) se intercondiţionează. Piaţa secundară nu poate exista fără piaţa primară şi, totodată, funcţionarea pieţei primare este influenţată de capacitatea pieţei secundare de a realiza transferabilitatea valorilor mobiliare şi transformarea lor în lichidităţi. 1.2. Cererea şi oferta pe piaţa de capital Pe piaţa de capital

se stabileşte o reţea între emitenţii de titluri (cererea de fonduri) şi investitori (oferta de fonduri).

Deci, ca pe orice piaţă se confruntă cererea şi oferta. În cazul pieţei de capital: cererea şi oferta de capital. Din punct de vedere al necesităţilor de capital, cererea poate fi structurală şi conjuncturală. Cererea structurală este determinată de nevoia finanţării unor acţiuni economice în diverse ramuri de activitate, achiziţionarea bunurilor de investiţii şi finanţarea unor programe de dezvoltare, constituirea şi majorarea fondurilor financiare ale instituţiilor şi organismelor financiar-bancare naţionale şi internaţionale. Cererea conjuncturală este efectul insuficienţei sau indisponibilităţii resurselor interne, restricţiilor excesive în acordarea creditelor, nevoilor financiare generate de deficitul bugetar şi de cel al balanţei de plăţi externe. Cererea este perturbată de o serie de factori, cum sunt: fluctuaţia preţurilor, creşterea ratei dobânzii, nerambursarea la termen a împrumuturilor. Oferta de capital provine din economisire, adică din tot ceea ce rămâne în posesia deţinătorilor de venituri, după ce îşi satisfac necesităţile de consum. Persoanele fizice şi juridice care dispun de astfel de economii pot efectua investiţii reale (achiziţionarea de

4

bunuri, utilaje etc.) şi/sau investiţii financiare (achiziţionarea titlurilor de valoare, operelor de artă, crearea unor depozite bancare etc.). După natura operaţiei de transfer al dreptului de proprietate se disting urmatoarele tipuri de oferte: 

Oferta de vânzare;



Oferta de cumpărare;



Oferta de schimb. Economiile devin ofertă pe piaţa de capital, numai dacă piaţa asigură rentabilitatea cerută de investitori. 1.3. Funcţiile pieţei de capital Unul din criteriile de grupare a funcţiilor este cel al importanţei în sistemul pieţei unei economii. În acest context funcţiile pieţei de capital pot fi grupate în funcţii principale şi auxiliare. Funcţiile principale sunt: ■

atragerea economiilor populaţiei;

■

participarea persoanelor juridice şi fizice la capitalul firmelor;

■

facilitarea întâlnirii cererii şi ofertei de capital;

■

reorientarea şi restructurarea sectoarelor economiei naţionale;

■

barometru al economiilor naţionale şi economiei mondiale.

Funcţiile auxiliare ale pieţei de capital pot fi considerate următoarele:

■

■

facilitarea investiţiilor;

■

reducerea riscului investiţiilor financiare;

obţinerea de câştiguri la capitalul investit din evoluţia preţurilor titlurilor financiare. Astfel, putem aprecia că functiile PC se reduc la urmatoarele:

a)

emisiunea si vanzarea pentru prima data de titluri financiare ale emitentilor sau debitorilor catre posesorii de capitaluri financiare care doresc sa cumpere valori mobiliare;

b)

negocierea de valori mobiliare, cu conditia ca acestea sa fie vandute si transformate in lichiditati de primii lor posesori si mai inainte de scadenta.

1.4. Tipologia pieţelor de capital Piaţa de capital se subdivide în mai multe componente numite tot pieţe cu denumiri specifice impuse de criteriul luat în considerare. 

În funcţie de natura valorii mobiliare, piaţa de capital se subdivide în următoarele pieţe:

-

piaţa obligaţiunilor este piaţa pentru instrumente de datorie de orice fel;

-

piaţa acţiunilor este piaţa pentru tranzacţionarea acţiunilor comune şi preferenţiale ale companiilor private;

-

piaţa opţiunilor piaţa pe care se tranzacţionează contracte de opţiuni (produse derivate). Contractele sunt executate la opţiunea deţinătorului;

-

piaţa futures unde se emit şi negociază contracte futures pe valori mobiliare primare, derivate şi instrumente sintetice. Piaţa acţiunilor şi piaţa obligaţiunilor sunt pieţe ale valorilor mobiliare primare emise de către societăţi pe acţiuni, stat, colectivităţi publice şi tranzacţionate ulterior pe un segment al pieţei secundare de capital.

5

Piaţa opţiunilor şi piaţa futures sunt pieţe ale valorilor mobiliare derivate redactate (emise) şi negociate de instituţiile pieţei de capital (intermediari, burse de valori). 

În funcţie de organizarea teritorială, piaţa de capital se subdivide în:

-

piaţa de capital descentralizată, care permite emisiunea şi negocierea valorilor mobiliare de către societăţi pe acţiuni de subordonare locală şi colectivităţi publice locale, de exemplu: bursa din Chicago, bursa din Philadelphia;

-

piaţa de capital naţională formată prin absorbţia celor descentralizate (cazul Marii Britanii), prin existenţa unei singure pieţe (Franţa), prin conectarea sistemelor informaţionale ale pieţelor descentralizate (S.U.A.);

-

piaţa de capital regională, care facilitează emisiunea şi negocierea valorilor mobiliare din ţările aparţinând unei zone geografice, de exemplu Uniunea Monetară Europeană;

-

piaţa de capital internaţională, care coincide cu o piaţă de capital naţională cu condiţia ca să permită emisiunea şi negocierea valorilor mobiliare aparţinând ofertanţilor din alte ţări, de exemplu cele din New York, Tokio, Londra, Frankfurt. În funcţie de natura operaţiunilor, piaţa de capital prezintă două componente:

■

piaţa primară de capital, care facilitează emisiunea de valori mobiliare iar participanţii sunt: emitenţii în calitate de vânzători şi investitorii în calitate de cumpărători;

■

piaţa secundară de capital, care permite tranzacţionarea valorilor mobiliare plasate pe piaţa primară, emisiunea şi tranzacţionarea valorilor mobiliare derivate iar participanţii sunt investitorii în dubla calitate de vânzători şi cumpărători. Piaţa secundară de capital, numită şi piaţă bursieră, se divide în două subpieţe:

■

piaţa instituţionalizată (bursa de valori), cu centrele renumite New York Stock Exchange (NYSE), Tokyo Stock Exchange (TSE), London International Stock Exchange (LISE), Bursa din Paris şi, în România, Bursa de Valori Bucureşti (BVB);

■

piaţa la ghişeu (engl. over the counter (OTC)) în Statele Unite ale Americii şi preluată de alte ţări sub denumirea mai puţin corectă de piaţa extrabursieră, deşi este organizată de dealeri – intermediarii pe piaţa de capital secundară. La rândul său piaţa de capital secundară poate fi clasificată în funcţie de următoarele criterii de departajare:



continuitatea pieţei:

-

pieţe intermitente - în cadrul cărora formarea preţurilor se bazează pe fixing, tranzacţionarea valorilor mobiliare este permisă doar în anumite momente specifice pe aceste pieţe (adică dacă un titlu este anunţat acele persoane interesate să vândă sau să cumpere se întrunesc într-o licitaţie explicită la care se anunţă preţuri până când cantitatea cerută este mai aproape de cantitatea oferită. Altă modalitate de fixare a preţului este reprezentată de încredinţarea ordinului de cumpărare/vânzare a unui funcţionar (specialist al bursei), care periodic fixează un preţ ce permite tranzacţionarea unui număr maxim de valori mobiliare de la ordinele acumulate anterior.);

-

pieţe continue - în care tranzacţionarea titlurilor poate avea loc în orice moment, tranzacţiile nu se încheie la un preţ unic pentru întreaga zi bursieră dar la preţul care se poate modifica în decursul unei şedinţe bursiere;

-

pieţe mixte - pentru titlurile mai importante se tranzacţionează intermitent, iar pentru celelalte continue.



suportul tranzacţional:

-

licitaţii libere;

-

licitaţii prin calculator.



modul de comunicare în vederea încheierii tranzacţiilor:

-

cu strigare liberă (open outcy), în cadrul cărora tranzacţiile se încheie prin viu-grai, fiind cea mai veche formă de comunicare;

-

electronice, tranzacţiile realizându-se prin intermediul tehnologiilor moderne de comunicare (telefon, fax, internet etc.).



localizarea ringului de negocieri:

-

pieţe centralizate – care presupun existenţa fizică a intermediarilor ce realizează tranzacţiile în aceeaşi incintă;

-

pieţe decentralizate – fiind pieţe bazate pe un mecanism de comunicare la distanţă, fiind numite şi pieţe electronice.



proprietatea amplă a pieţei şi accesul operatorilor:

6

-

pieţe private (după acest principiu funcţionează majoritatea pieţelor moderne de inspiraţie anglo-saxonă) – care au apărut exclusiv prin iniţiativă privată, unde accesul este restricţionat la un anumit număr de locuri (membri), prima condiţie pentru un intermediar ce doreşte să participe la respectiva piaţă fiind existenţa unui loc de tranzacţionare;

-

pieţe de stat - unde pieţele sunt privite ca investiţii publice dar cu acces liber al operatorilor.



modalităţile de negociere:

-

piaţa de licitaţie este piaţa în care tranzacţionarea este condusă de o parte terţă. Preţul este stabilit în funcţie de suprapunerea preţurilor la ordinele primite de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare, respectiv în funcţie de raportul cerere - ofertă.

-

piaţa de negocieri este piaţa în care vânzătorii şi cumpărătorii negociază între ei preţul şi volumul tranzacţiei, direct sau prin intermediul brokerului sau dealerului.



momentul în care se execută contractele:

-

piaţa la vedere (piaţă în numerar) este piaţa pe care titlurile financiare sunt tranzacţionate pentru livrare şi plată imediată.

-

piaţa la termen (piaţă futures) este piaţa pe care titlurile financiare se tranzacţionează pentru livrare şi plată ulterioară.

1.5. Valorile mobiliare - instrumente ale pieţei de capital Capitalul unei societăţi comerciale poate deveni insuficient pentru a face faţă unor nevoi neprevăzute sau pentru dezvoltarea societăţii. Principalele căi de obţinere a capitalului suplimentar sunt următoarele: 

majorarea capitalului social printr-o emisiune de acţiuni;



contractarea unui împrumut printr-o emisiune de obligaţiuni;



contractarea unui credit acordat de o bancă. În situaţia în care se face apel public la obţinerea resurselor financiare prin emisiunea de acţiuni sau obligaţiuni, societăţile emitente intră în sfera pieţei de capital, iar produsele oferite investitorilor (acţiuni, obligaţiuni etc.) se numesc valori mobiliare. Valorile mobiliare – sunt instrumente negociabile emise în formă materializată, sau evidenţiate prin înscrieri în cont, care conferă deţinătorilor lor drepturi patrimoniale asupra emitentului, conform legii şi în condiţii specifice privind emisiunea acestora. Caracteristicile valorilor mobiliare sunt: Din definiţie rezultă trei caracteristici ale valorilor mobiliare:



instrumente negociabile – dau posibilitatea transmiterii valorilor mobiliare către alte persoane la un preţ stabilit pe baza mecanismului cerere/ofertă şi cu respectarea prescripţiilor imperative ale legislaţiei în vigoare;



materializate sau înscrieri în cont – desemnează forma în care pot fi emise şi tranzacţionate, la rândul său, drepturile şi obligaţiile deţinătorilor sunt stipulate în înscrisuri;



formalism (drepturile asupra emitentului) – prin această caracteristică se conferă drepturi patrimoniale şi nepatrimoniale (drept de proprietate, drept de vot (în cazul acţiunilor), drept la dividend sau dobândă, drept de preempţiune) Valorile mobiliare sunt, aşadar, înscrisuri care certifică calitatea de coproprietari şi/sau de creditori şi care generează efecte pentru deţinători în conformitate cu caracteristicile pieţei. În baza Legii Republicii Moldova cu privire la piaţa valorilor mobiliare, nr. 199-XIV din 18.11.98, valoarea mobiliară se defineşte, ca “titlu financiar care confirmă drepturile patrimoniale sau nepatrimoniale ale unei persoane în raport cu altă persoană, drepturi ce nu pot fi realizate sau transmise fără prezentarea acestui titlu financiar, fără înscrierea respectivă în registrul deţinătorilor de valori mobiliare nominative ori în documentele de evidenţă ale deţinătorului nominal al acestor valori mobiliare”. Titlurile financiare, care se tranzacţionează pe piaţa de capital pot fi clasificate, în funcţie de modul de creare:

•

primare;

•

derivate;

•

sintetice.

7

Titlurile financiare primare sunt emise de utilizatorii de fonduri pentru mobilizarea capitalului propriu (se numesc şi instrumente de proprietate, engl. equity instruments, cum sunt, de exemplu, acţiunile) sau pentru atragerea capitalului împrumutat (se numesc şi instrumente de datorie, engl. debt instruments, cum sunt de exemplu obligaţiunile). Rolul titlurilor primare este dublu: de a asigura mobilizarea capitalului pe termen lung; de a acorda drepturi asupra veniturilor băneşti ale emitentului. Titlurile financiare derivate sunt produse bursiere rezultate din contracte încheiate între emitent (vânzător) şi beneficiar (cumpărător) şi care dau celui din urmă drepturi asupra unor active ale emitentului, la o scadenţă viitoare, în condiţiile stabilite prin contract. Titlurile derivate sunt de două tipuri: contracte futures şi opţiuni. Produsele sintetice rezultă din combinarea de către societatea financiară a unor active financiare diferite şi crearea unui instrument de plasament nou. Pentru piaţa de capital din Republica Moldova gruparea valorilor mobiliare este abordată conform Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare, nr. 199-XIV din 18.11.98, conform căreia principalele componente ale valorilor mobiliare sunt acţiunile şi obligaţiunile. În Republica Moldova, valorile mobiliare se emit în formă de: a) valori mobiliare nominative materializate; b) valori mobiliare nominative nematerializate. Valorile mobiliare ale societăţilor pe acţiuni şi derivatele lor pot fi numai nominative. Valorile mobiliare ale unei clase clasă a valorilor mobiliare (totalitatea valorilor mobiliare de acelaşi tip ale unui emitent, care le asigură proprietarilor lor aceleaşi drepturi şi care au aceleaşi caracteristici distinctive). Toate valorile mobiliare ale unei clase, indiferent de emisiune, au unul şi acelaşi număr al înregistrării de stat se emit într-o singură formă. Forma valorilor mobiliare se stabileşte de către emitent. Valorile mobiliare materializate se pun în circulaţie în formă de certificate care autentifică drepturile conferite de valorile mobiliare. Certificatul valorii mobiliare trebuie să conţină: datele de identificare ale emitentului; tipul şi clasa valorilor mobiliare, autentificate de certificatul respectiv; numărul înregistrării de stat; numărul de valori mobiliare, autentificate prin certificatul respectiv; numele, prenumele (denumirea) proprietarului valorilor mobiliare (pentru certificatele valorilor mobiliare nominative); obligaţia emitentului de a asigura drepturile proprietarului de valori mobiliare; numărul de ordine al certificatului; ştampila emitentului; semnătura (facsimilul semnăturii) preşedintelui organului executiv al emitentului şi semnătura persoanei care a eliberat certificatul; alte date prevăzute de legislaţie pentru tipul concret de valori mobiliare. Un certificat poate autentifica dreptul patrimonial asupra uneia, asupra câtorva sau asupra tuturor valorilor mobiliare materializate ale unei clase. O valoare mobiliară materializată poate fi autentificată printr-un singur certificat. Numărul total de valori mobiliare, fixat în fiecare certificat al valorilor mobiliare puse în circulaţie de către emitent, nu trebuie să depăşească numărul de valori mobiliare indicat în hotărârea privind emisiunea valorilor mobiliare. Valorile mobiliare nominative nematerializate se emit în formă de înscrieri făcute la conturile personale ale persoanelor înregistrate, inclusiv pe purtători electronici. Pentru valorile mobiliare nominative nematerializate, drept document de confirmare a drepturilor conferite de valoarea mobiliară serveşte hotărârea privind emisiunea valorilor mobiliare şi extrasul din registru.

Bibliografie obligatorie Legea Republicii Moldova cu privire la piaţa valorilor mobiliare nr. 199-XIV din 18.11.98. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.27-28/123 din 23.03.1999

8

Anghelache G. Pieţe de capital şi burse de valori. Bucureşti: Editura Adevărul, 1992. p. 75-120. Ciobanu Gh. Bursele de Valori şi tranzacţiile la bursă. Bucureşti: Editura Economica, 1997. p.127- 135. Dragoescu E.; Dragoescu A. Pieţe financiare primare şi secundare şi operaţiuni de bursă. Cluj-Napoca: Editura Humanitas, 1994. p. 19-42. Stancu I. Finanţe. Bucureşti: Editura Economică, 1997.

9