Componenta Caracteristica Si Clasificarea Cheltuielilor. (Conspecte - MD) [PDF]

Zitiervorschau

Cuprins: 1. Componenţa, caracteristica şi clasificarea cheltuielilor  Cheltuieli ale activităţii operaţionale: (a) costul vânzărilor; (b) cheltuielile comerciale; (c)cheltuielile generale şi administrative; (d) alte cheltuieli operationare.  Cheltuieli ale activităţii neoperaţionale: cheltuielile activităţii de investiţii; (b) cheltuielile activităţii financiare; (c) pierderile excepţionale. (a)

 Cheltuieli privind impozitul pe venit

2. Evaluarea şi constatarea consumurilor şi cheltuielilor

Principii:    

specializarea exerciţiilor; prudenţa; concordanţa; necompensarea.

1. Componenţa, caracteristica şi clasificarea cheltuielilor Componenţa cheltuielilor, modul de evaluare şi de constatare a acestora sunt determinate de prevederile Bazelor conceptuale ale pregătirii şi prezentării rapoartelor financiare şi S.N.C. 3 „Componenţa consumurilor şi cheltuielilor întreprinderii”. În S.N.C. 3 componenţa cheltuielilor – pe felurile de activităţi ale unei întreprinderi aparte (operaţională, de investiţii, financiară) şi pe evenimente excepţionale. Cheltuielile reprezintă diminuările de avantaje economice care apar în procesul desfăşurării activităţii economico-financiare a întreprinderii. Spre deosebire de consumuri, cheltuielile nu se includ în costul produselor fabricate (serviciilor prestate), ci se reflectă în Raportul privind rezultatele financiare şi se scad din venituri la determinarea profitului (pierderii) net al perioadei de gestiune. Cheltuielile se efectuează la întreprinderile care desfăşoară toate tipurile de activităţi. În funcţie de direcţiile efectuării, acestea se subdivizează în trei grupe: 1. Cheltuieli ale activităţii operaţionale. 2. Cheltuieli ale activităţii neoperaţionale. 3. Cheltuieli privind impozitul pe venit.

Cheltuielile

activităţii

operaţionale

cuprind

cheltuielile

ocazionate

de

desfăşurarea activităţii de bază a întreprinderii. Acestea cuprind: a) costul vânzărilor; b) cheltuielile comerciale; c) cheltuielile generale şi administrative; d) alte cheltuieli operaţionale. Costul vânzărilor reprezintă o parte din consumurile aferente produselor, mărfurilor vândute şi serviciilor prestate. Acesta cuprinde: a) la întreprinderile de producţie – consumurile materiale directe, consumurile directe privind retribuirea muncii, inclusiv contribuţiile pentru asigurările sociale, consumurile indirecte de producţie aferente produselor vândute;

b) la întreprinderile de comerţ – valoarea de bilanţ a mărfurilor vândute (suma cea mai mică dintre valoarea de intrare a mărfurilor procurate şi valoarea realizabilă netă); c) la întreprinderile de prestări servicii – consumurile de materiale, consumurile privind retribuirea muncii, precum şi consumurile indirecte de producţie aferente serviciilor prestate. Cheltuielile comerciale sunt cheltuielile aferente desfacerii produselor, mărfurilor şi prestărilor de servicii, şi anume: cheltuielile privind operaţiunile de marketing; cheltuielile privind ambalajele şi ambalarea produselor şi mărfurilor; cheltuielile de transport privind desfacerea; cheltuielile de reclamă; cheltuielile privind reparaţiile şi deservirea cu termen de garanţie a produselor şi mărfurilor vândute; cheltuielile aferente creării rezervelor pentru datorii dubioase; cheltuielile privind returnarea şi reducerea preţurilor la mărfurile vândute; cheltuielile privind retribuirea muncii salariaţilor de la întreprinderile de comerţ care cuprind salariile de bază şi suplimentare, diverse adaosuri, sporuri, prime plătite vânzătorilor, casierilor, hamalilor, precum şi bucătarilor, ospătarilor la întreprinderile de alimentaţie publică şi altui personal care participă nemijlocit la vânzarea mărfurilor; comisioanele plătite organizaţiilor de desfacere, de intermediere, de comerţ exterior, cheltuielile privind procurarea licenţelor pentru exportul produselor şi mărfurilor; cheltuielile privind întocmirea declaraţiilor vamale pentru vânzarea produselor peste hotarele republicii etc. Cheltuielile generale şi administrative cuprind cheltuielile privind deservirea şi gestiunea întreprinderii în ansamblu: cheltuielile privind uzura, reparaţia şi întreţinerea mijloacelor fixe, cheltuielile privind amortizarea activelor nemateriale cu destinaţie generală gospodărească; cheltuielile de întreţinere a personalului administrativ şi de conducere; impozitele, taxele şi plăţile virate în buget potrivit legislaţiei în vigoare (cu excepţia impozitului pe venit), precum şi taxa pe valoarea adăugată nerecuperată, accizele; cheltuielile în scopuri de binefacere şi sponsorizare; cheltuielile pentru protecţia muncii; cheltuielile de reprezentare; cheltuielile pentru deplasările de serviciu ale personalului de conducere; cheltuielile pentru acţiunile de ocrotire a sănătăţii, de

organizare a timpului liber şi odihnei salariaţilor întreprinderii; cheltuielile de organizare aferente desfăşurării adunărilor acţionarilor, întocmirii actelor; cheltuielile pentru lucrările de cercetări ştiinţifice, inovaţii şi raţionalizări cu caracter de producţie; cheltuielile pentru pregătirea şi reciclarea cadrelor, achitarea diverselor servicii prestate întreprinderii, în conformitate cu contractele încheiate; cheltuielile aferente angajării forţei de muncă; cheltuielile pentru întreţinerea unităţilor de producţie şi economice de deservire etc. Alte cheltuieli operaţionale cuprind cheltuielile privind vânzarea altor active curente; cheltuielile privind arenda operaţională; cheltuielile sub formă de amenzi, penalităţi, despăgubiri; cheltuielile din modificarea metodelor de evaluare a activelor curente; cheltuielile aferente dobânzilor pentru credite şi împrumuturi; consumurile indirecte de producţie nerepartizate; lipsurile şi pierderile din deteriorarea valorilor; cheltuielile aferente produselor rebutate, precum şi cheltuielile aferente anulării comenzilor de producţie, încetării activităţii unităţii de producţie care nu a fabricat produse şi cheltuielile anticipate care s-au dovedit a fi inutile. Cheltuielile activităţii neoperaţionale cuprind cheltuielile suportate de întreprindere la desfăşurarea altor feluri de activităţi. Acestea cuprind: a) cheltuielile activităţii de investiţii; b) cheltuielile activităţii financiare; c) pierderile excepţionale. Cheltuielile activităţii de investiţii rezultă din ieşirea activelor pe termen lung şi cuprind cheltuielile şi pierderile aferente ieşirii activelor nemateriale, activelor materiale în curs de execuţie, terenurilor, mijloacelor fixe, resurselor naturale, activelor financiare pe termen lung, sumele reducerii valorii activelor pe termen lung ieşite; pierderile din participaţiile în alte întreprinderi şi operaţiunile cu părţile legate. Cheltuielile activităţii financiare rezultă din modificarea mărimii şi structurii capitalului propriu, împrumuturilor şi creditelor întreprinderii. Acestea cuprind

cheltuielile privind operaţiunile aferente plăţii redevenţelor, arendei finanţate a activelor materiale pe termen lung, diferenţele nefavorabile de curs valutar etc. Pierderile excepţionale rezultă din evenimentele sau operaţiunile rare şi netipice care nu sunt legate de activitatea economico-financiară (ordinară) a întreprinderii. Acestea cuprind daunele provocate de calamităţile naturale, pierderile din perturbările politice, modificarea legislaţiei ţării. Cheltuielile privind impozitul pe venit cuprind suma totală a cheltuielilor privind impozitul pe venit luată în considerare la calcularea profitului (pierderii) net al perioadei de gestiune. Structura cheltuielilor întreprinderii este prezentată în schema 11.1. Cheltuielile întreprinderii

Cheltuieli ale activităţii operaţionale

Cheltuieli ale activităţii neoperaţionale

Costul Cheltuieli Cheltuieli Alte generale cheltuieli vânzărilor comerşi admi- operaţiociale nale nistrative

Cheltuieli Cheltuieli ale activiale tăţii de activităţii investiţii financiare

Cheltuieli privind impozitul pe venit

Pierderi excepţionale

Schema: Structura cheltuielilor întreprinderii 2. Evaluarea şi constatarea consumurilor şi cheltuielilor La contabilizarea consumurilor şi cheltuielilor apar două probleme principale: 1) evaluarea (măsurarea) consumurilor şi cheltuielilor, adică calcularea sumelor acestora, care trebuie să fie reflectate în contabilitate şi rapoartele financiare; 2) constatarea consumurilor şi cheltuielilor, adică stabilirea perioadei de gestiune în care acestea trebuie să fie reflectate în contabilitate şi rapoartele financiare.

În conformitate cu cerinţele Standardelor Naţionale de Contabilitate, consumurile şi cheltuielile se evaluează la valoarea de bilanţ a activelor pe termen lung şi curente ieşite, a sumelor calculate la retribuirea muncii şi ale contribuţiilor pentru asigurările sociale, uzurii mijloacelor fixe şi obiectelor de mică valoare şi scurtă durată, amortizării activelor nemateriale, rezervelor create, cheltuielilor şi plăţilor preliminate, corecţiilor la datoriile dubioase etc. Consumurile şi cheltuielile se constată şi se reflectă în contabilitate în baza respectării următoarelor principii:  specializarea exerciţiilor;  prudenţa;  concordanţa;  necompensarea. Principiul specializării exerciţiilor prevede că cheltuielile se constată şi se reflectă în contabilitate în perioada de gestiune în care au avut loc, indiferent de momentul plăţii efective a mijloacelor băneşti sau a altei forme de compensare. De exemplu, energia electrică consumată, furnizată de către terţi se trece la consumuri sau cheltuieli în perioada de gestiune în care a fost consumată, dar nu în momentul achitării acesteia; chiria plătită în avans se trece la consumuri sau cheltuieli în perioadele în care obiectul arendat a fost utilizat etc. Principiul prudenţei prevede că cheltuielile se constată şi se reflectă în contabilitate în momentul efectuării acestora. De exemplu, lipsurile constatate cu ocazia inventarierii valorilor în mărfuri şi materiale, precum şi pierderile din deteriorarea acestora; valoarea produselor rebutate definitiv; cheltuielile privind remedierea rebuturilor etc. se înregistrează în contabilitate ca cheltuieli la data depistării acestora, indiferent de motive şi vinovaţi. Suma de recuperare a acestora (veniturile) se constată numai în cazul când întreprinderea are o certitudine întemeiată, adică o confirmare documentară (acordul în scris al salariatului privind recuperarea daunei materiale, decizia judecătorească etc.).

Principiul prudenţei oferă întreprinderilor, după caz, dreptul să creeze rezervele corespunzătoare pe seama cheltuielilor perioadei privind recuperarea pierderilor probabile aferente datoriilor dubioase, returnarea şi reducerea preţurilor la mărfurile vândute, reparaţia cu termen de garanţie şi deservirea produselor şi mărfurilor vândute etc. Totodată, principiul prudenţei nu justifică crearea rezervelor latente, ceea ce poate să genereze supraevaluarea neîntemeiată a cheltuielilor şi diminuarea rezultatului financiar. Principiul concordanţei prevede reflectarea simultană în contabilitate şi rapoartele financiare a cheltuielilor şi veniturilor ocazionate de unele şi aceleaşi operaţiuni economice. De exemplu, costul vânzărilor (valoarea de bilanţ a produselor, mărfurilor vândute, serviciilor prestate) se constată şi se reflectă în conturile contabile şi rapoartele financiare concomitent cu veniturile din vânzări, adică în cursul unei perioade de gestiune. Principiul necompensării nu permite modificarea sumelor veniturilor şi cheltuielilor constatate şi reflectate anterior în rapoartele financiare şi casarea reciprocă a acestora în cursul perioadei de gestiune. În cazul când apar îndoieli referitor la primirea sumei cuvenite incluse anterior în venit, o asemenea sumă se trece la majorarea cheltuielilor, dar nu la diminuarea sumei veniturilor constatată iniţial. Aceasta prevedere se referă, în special, la veniturile şi cheltuielile reflectate în Raportul anual privind rezultatele financiare.