Tema 2 - Metode de Cunoastere A Copilului [PDF]

Zitiervorschau

Tema 2. PIPP. Metode, tehnici şi instrumente de cunoaştere a specificului dezvoltării preşcolarilor şi şcolarilor mici

Metode, tehnici şi instrumente de cunoaştere a specificului dezvoltării preşcolarilor şi şcolarilor mici Cunoaşterea copilului trebuie să constituie o activitate prioritară a educatorului. Această aserţiune a căpătat o tot mai mare valoare de-a lungul timpului, odată cu recunoaşterea faptului că preşcolarul sau elevul trebuie să fie în centrul acţiunii educaţionale şi că intervenţia pedagogică trebuie să se desfăşoare individualizat, prin raportare la capacitatea de înţelegere, nevoile şi interesele fiecărui educabil. Cunoaşterea copilului reprezintă premisa individualizării depline a procesului de învăţământ, altfel spus „acţiunea de adaptare a activităţii didactice la particularităţile fiecărui obiect al educaţiei”, acţiune care „asigură o dezvoltare integrală optimă şi o orientare eficientă a aptitudinilor proprii, cu scopul integrării creatoare în activitatea socială” (Dicţionar de pedagogie, 1979, pp. 208). E. Planchard (1976) afirma cu tărie că „a cunoaşte în mod precis fiinţele asupra cărora trebuie să se exercite acţiunea educatorului este prima condiţie a succesului”. D. P. Ausubel şi F. G. Robinson (1981) susţineau, pe baza rezultatelor cercetărilor ştiinţifice, că acei profesori care cunosc structurile personalităţii copiilor şi care sunt ajutaţi să utilizeze această cunoaştere în practica lor profesională vor determina creşterea eficienţei învăţării. Activitatea de cunoaştere a elevului urmăreşte următoarele scopuri pedagogice (Dicţionar de pedagogie, 1998, pp. 83): a) evidenţierea nivelului de dezvoltare fizică, psihică şi socială a elevului, în raport cu standardele vârstei psihologice şi ale treptei şcolare; b) evidenţierea nivelului de cunoştinţe (informaţii de bază – strategii de cunoaştere – atitudini cognitive) dobândite în raport cu obiectivele generale şi specifice ale treptei şi ale disciplinelor şcolare; c) evidenţierea strategiilor de educaţie/ instruire adaptate la situaţia concretă a fiecărui elev. Cunoaşterea copilului/ elevului reprezintă un proces de selectare, prelucrare, interpretare şi valorificare a datelor şi informaţiilor semnificative despre personalitatea acestuia. Surprinderea informaţiilor semnificative trebuie să schiţeze principalele variabile ale personalităţii copilului/ elevului, unicitatea sistemului său psihic, în vederea stabilirii diagnozei pedagogice. Prin valorificarea informaţiilor diagnostice se înţelege prognozarea intervenţiilor pedagogice specifice, care să corespundă tipului de personalitate identificat, pentru asigurarea unei evoluţii favorabile a acesteia. Diagnoza pedagogică implică, prin definiţie, realizarea unei investigaţii transversale (Holban, I., coord., 1978, pp. 45). Ea valorifică toate metodele angajate în cunoaşterea copilului/ elevului: observaţia, convorbirea, chestionarul, analiza produselor activităţii, biografia, autobiografia, experimentul. Diagnoza pedagogică presupune valorificarea informaţiilor din Fişa de observaţie psihopedagogică, respectiv a informaţiilor privind capacităţile psihologice ale copilului/ elevului într-un anumit moment al dezvoltării sale: spiritul de observaţie, atenţia, motivaţia, memoria, gândirea, limbajul, temperamentul, aptitudinile generale şi specifice, caracterul. Prognoza pedagogică implică valorificarea aspectelor diagnostice prin stabilirea de corelaţii între informaţiile colectate cu ajutorul diferitelor instrumente – fişe de caracterizare psihopedagogică, fişe de observare, descrieri – care evidenţiază capacităţile şi însuşirile psihice ale copilului/ elevului. În realizarea prognozei pedagogice trebuie să se respecte principiul accentuării trăsăturilor pozitive de personalitate ale copilului/ elevului. Prognoza pedagogică îndeplineşte un rol complex, care vizează atât copilul/ elevul investigat, cât şi cadrele didactice care exercită influenţe instructiv-educative asupra acestuia, părinţii sau alte 1

Tema 2. PIPP. Metode, tehnici şi instrumente de cunoaştere a specificului dezvoltării preşcolarilor şi şcolarilor mici

persoane interesate. Rezultatele asupra capacităţilor, însuşirilor psihice, înclinaţiilor, aptitudinilor, comportamentelor vor avea rol în anticiparea dezvoltării personale, a orientării şcolare, profesionale şi sociale a copilului sau elevului investigat. Părinţii sau alte persoane interesate vor ţine cont de rezultatele observaţiilor pedagogice în sprijinirea copilului, astfel încât să se asigure corelaţia optimă dintre potenţialul individual al acestuia şi crearea condiţiilor pentru dezvoltare a potenţialului identificat în anumite domenii. De asemenea, acţiunea cadrului didactic este orientată de rezultatele cunoaşterii copilului, pe baza explorării surselor multiple. Profesorul M. Golu (1993) identifică trei principii ale activităţii de cunoaştere a elevului: a) principiul abordării unitare a personalităţii elevului, prin raportare la structura de funcţionare a sistemului psihic uman; b) principiul anticipării dezvoltării personalităţii elevului prin valorificarea permanentă a resurselor de învăţare şi de integrare socială; c) principiul autodeterminării personalităţii elevului, prin dirijarea sistemului de relaţii: sociale, şcolare, profesionale, personale. Metodologia cunoaşterii copilului/ elevului implică, (Holban I., coord., 1978, pp. 31 – 48), două tipuri de investigaţii: A. investigaţia longitudinală, care „asigură acumularea cantitativă a observaţiilor despre elev realizate permanent în legătură cu activitatea didactică şi extradidactică, realizată în mediul şcolar şi extraşcolar” (Holban, op. cit.) şi prelucrarea informaţiilor semnificative despre evoluţia personalităţii elevului, cu scopul evidenţierii modificărilor intervenite în dezvoltarea personalităţii copilului/ elevului, ritmului şi intensităţii de manifestare a fenomenelor (fiziologice, psihologice, sociale etc.) studiate în legătură cu procesul de dezvoltare a personalităţii elevului. Metodele utilizate în investigaţia longitudinală pot fi: observaţia, ancheta, chestionarul, biografia, autobiografia, analiza produselor activităţii, experimentul. Consemnările informaţiilor semnificative referitoare la evoluţia elevului se realizează utilizând instrumente diverse: „jurnalul clasei”, fişe de observaţie, fişe şcolare, teste psihologice şi sociologice/ sociometrice etc. Investigaţia longitudinală realizată de cadrul didactic poate avea ca obiect copilul/ elevul, capacităţile acestuia de învăţare, de socializare, în contextul descris de grupa de preşcolari/ clasa de elevi, de alte medii în care copilul se dezvoltă (familial, comunitar). În investigaţia longitudinală se pot lua în considerare şi informaţiile provenite din alte surse (părinţi, alte persoane etc.) pe parcursul unei perioade extinse de cercetare (cel puţin un an şcolar). Practica demonstrează că instrumentul utilizat cel mai frecvent în investigaţia longitudinală este fişa de observaţie psihopedagogică, care are, de regulă, următoarele variabile (Cristea, S., 1998, pp. 84): o mediul de observaţie (clasa, şcoala, familia, comunitatea locală); o prezentarea faptei pedagogice semnificative; o prezentarea sursei de informare (cadru didactic, părinte, elev); o prezentarea spaţiului şi timpului în care are loc fapta pedagogică; o interpretarea psihopedagogică a faptei după anumite criterii (clasificarea datelor consemnate pe două grupe de probleme: capacitatea de învăţare, comportamentul social, deosebirea elementelor esenţiale de cele neesenţiale; valorificarea elementelor esenţiale, semnificative pentru înţelegerea personalităţii elevului); o stabilirea măsurilor concrete (cine răspunde – timp necesar pentru îndeplinire); o evaluarea rezultatelor obţinute în timp. 2

Tema 2. PIPP. Metode, tehnici şi instrumente de cunoaştere a specificului dezvoltării preşcolarilor şi şcolarilor mici

B. investigaţia transversală, care asigură interpretarea calitativă a observaţiilor pedagogice acumulate anterior, prin sondarea caracteristicilor personalităţii copilului sau elevului la un anumit moment dat al dezvoltării acesteia, sau la diferite intervale de timp (ex.: la sfârşitul anului şcolar; la finalul ciclului şcolar), pe baza unor criterii specifice. Astfel, sunt valorificate informaţii acumulate longitudinal şi se oferă un tablou al personalităţii copilului. Sunt angajate aici tehnicile specifice de evaluare a informaţiilor longitudinale consemnate despre fenomene psihologice semnificative pentru caracterizarea generală a personalităţii şi pentru stabilirea unei diagnoze şi prognoze pedagogice. În anumite situaţii-problemă în care se află copilul, în investigaţia transversală se face apel la utilizarea testelor psihologice, aplicate de către specialişti. O taxonomie a metodelor utilizate în activitatea de cunoaştere a elevilor a fost realizată de I. Holban (coord., 1978, pp. 49 – 332): 1) Metode folosite pentru obţinerea informaţiei necesare în activitatea de cunoaştere a elevului 1.1. Metode folosite pentru obţinerea informaţiei necesare pentru cunoaşterea elevului prin analiza comportamentului şi a activităţii elevului 1.1.1. Metoda observaţiei comportamentului elevului 1.1.2. Metoda analizei procesului de integrare socială a elevului (în familie, şcoală, comunitate etc.) 1.2. Metode folosite pentru obţinerea informaţiei necesare pentru cunoaşterea elevului prin colaborare cu elevul 1.2.1. Metoda anamnezei 1.2.2. Metoda autobiografiei 1.2.3. Metoda autocaracterizării 1.2.4. Metoda convorbirii 1.2.5. Metoda chestionarului 1.2.6. Metoda psihanalizei 1.3. Metode folosite pentru obţinerea informaţiei necesare pentru cunoaşterea elevului prin intermediul grupului social 1.3.1. Metoda anchetei sociale 1.3.2. Metoda aprecierii obiective 1.3.3. Metoda sociometrică (tehnicile sociometrice, testul sociometric) 1.4. Metode folosite pentru obţinerea informaţiei necesare pentru cunoaşterea elevului prin intermediul experimentului 1.4.1. Metoda experimentului natural 1.4.2. Metoda experimentului de laborator (metoda testelor psihologice) 2) Metode folosite pentru prelucrarea informaţiei necesare în activitatea de cunoaştere a elevului 2.1. Metoda interpretativă 2.2. Metoda biografică 2.3. Metoda statistică 2.4. Metoda intercorelaţiei 3) Metode folosite pentru valorificarea informaţiei necesare în activitatea de cunoaştere a elevului 3.1. Metoda caracterizării libere 3.2. Metoda dosarului individual 3.3. Metoda grafică (profil psihologic, profil antropometric, profilul clasei/ sociogramă, biogramă etc.) 3

Tema 2. PIPP. Metode, tehnici şi instrumente de cunoaştere a specificului dezvoltării preşcolarilor şi şcolarilor mici

3.4. Metoda fişei şcolare. În cele ce urmează vom face referiri la metodele mai des întrebuinţate în cunoaşterea copilului, având ca reper studiile ştiinţifice în domeniul metodologiei cercetării, realizate de dl. prof. M. Zlate (1992). Observaţia psihopedagogică constă în „urmărirea sistematică şi intenţionată a manifestărilor psihocomportamentale ale copilului în condiţiile activităţilor lui naturale de joc, învăţare şcolară şi extraşcolară” (Zlate, op. cit., pp. 13). Spre deosebire de observaţia empirică, cea ştiinţifică trebuie să conducă la extragerea informaţiilor esenţiale, a relaţiilor semnificative existente între fenomenele observate. Aşa cum apreciază M. Zlate, este necesar să respectăm următoarele elemente procedurale în aplicarea observaţiei psihopedagogice: - stabilirea scopului observaţiei, astfel încât să ştim exact ce anume avem de observat (ritmul, frecvenţa sau intensitatea de manifestare a unui fenomen psihic; prezenţa/ absenţa unei capacităţi psihice sau nivelul de dezvoltare al acesteia; dependenţa unui comportament de particularităţile de vârstă sau de dezvoltare etc.); - utilizarea reperelor de control. Aceste repere pot să reiasă fie din experienţa anterioară a cadrului didactic - observaţii anterioare, experienţa personală de viaţă, fie din lucrările ştiinţifice de specialitate. Reperele de control reprezintă, de fapt, concepte operaţionale psihologice. Unele comportamente observabile – modul în care copiii interacţionează unii cu alţii, tipurile de relaţii care se stabilesc între ei, reacţiile acestora la frustrare – trebuie conceptualizate de către cadrul didactic înainte de observarea psihopedagogică. - utilizarea mijloacelor şi instrumentelor tehnice auxiliare pentru înregistrarea faptelor de observat, a conduitelor copiilor, în vederea creşterii gradului de precizie a acestora; - utilizarea unor modalităţi de evaluare a observaţiilor efectuate care să permită înregistrarea facilă şi compararea datelor. Se recomandă folosirea unităţilor de observaţie (cuantum de elemente observate pe intervale egale de timp; repartizarea acestora de-a lungul unei zile/ perioade); stabilirea unor scale care să cuprindă grade de estimaţii pentru însuşiri psihice (în foarte mare măsură, în mare măsură, într-o măsură potrivită, în mică măsură, într-o foarte mică măsură; foarte atent, atent, atent selectiv, puţin atent, neatent). Un mijloc sigur care facilitează recoltarea şi compararea rapidă a datelor observaţiei îl reprezintă grila de observaţie, în elaborarea căreia conceptele operaţionale psihologice sunt sistematizate după diferite criterii şi listate. - combaterea unor obstacole ce ar putea împiedica sau influenţa realizarea observaţiilor. Exemple de astfel de obstacole sunt: concepţiile, credinţele cristalizate în structura personalităţii cadrului didactic observator, aderarea acestuia la o anumită teorie şi tendinţa de a intepreta faptele observate numai din perspectiva teoriei respective; dispoziţiile mentale, starea cadrului didactic în momentul observaţiei, scheme mentale pre-perceptive care pot deforma faptele observate; influenţarea rezultatelor cercetării, în sensul încercării de asigurare a conformităţii acestora cu aşteptările cadrului didactic observator. Evitarea acestor obstacole se poate face prin utilizarea unor mijloace şi instrumente tehnice, prin formarea şi educarea observatorilor, prin observarea unuia şi aceluiaşi fapt de către mai mulţi observatori, pe baza unei grile unice de observare şi prin analiza comparativă a rezultatelor individuale etc. Experimentul natural şi experimentul psihopedagogic – „presupun provocarea fenomenelor şi modificarea condiţiilor lor de manifestare, spre deosebire de observaţie, care se bazează pe aşteptarea intrării în funcţiune a fenomenelor” (Zlate, 1992, pp. 15). Distingem între: 4

Tema 2. PIPP. Metode, tehnici şi instrumente de cunoaştere a specificului dezvoltării preşcolarilor şi şcolarilor mici

-

experimentul de laborator; experimentul natural; experimentul psihologic; experimentul psihopedagogic. Pentru cunoaşterea copilului preşcolar sau a şcolarului mic, cadrele didactice utilizează în special experimenul natural şi experimentul psihopedagogic. Experimentul natural este folosit mai ales în condiţii familiare, obişnuite de activitate ale copiilor. Activităţile de joc permit surprinderea unor atitudini, a manifestărilor comportamentale fireşti ale preşcolarilor sau şcolarilor mici. Profesorul M. Zlate (1992) exemplifică tipuri de experimente naturale ce pot fi utilizate în activitatea cu copiii de vârstă mică, pentru surprinderea diferitelor aspecte ale vieţii psihice: - experimentul asociativ verbal, constând în identificarea unor cuvinte asociate unui cuvând dat, cu scopul investigării vitezei de asociere sau a potenţialului asociativ al copilului, dar şi a nivelului său cultural sau de inteligenţă; - experimentul care urmăreşte surprinderea capacităţilor de integrare verbală a unor noţiuni – specie în noţiuni – gen, utilizat de Tatiana Slama-Cazacu pentru copiii de grădiniţă. În acest tip de experiment, copiii sunt solicitaţi să denumească, printr-un singur cuvânt, toate cuvintele reprezentate prin imagini care fac parte dintr-o anumită categorie. Experimentul psihopedagogic face parte din categoria experimentelor naturale şi este aplicat în condiţiile activităţii instructiv-educative desfăşurate de către cadrul didactic. Experimentul psihopedagogic poate fi constatativ sau formativ. Experimentul constatativ constă în „fotografierea, consemnarea situaţiei existente la un moment dat” (Zlate, 1992, pp. 16). Dacă dorim să investigăm nivelul de dezvoltare al diferitelor capacităţi psihice al unor copii de vârste diferite (clasa a II-a şi clasa a III-a, de exemplu), sau de aceeaşi vârstă, dar aparţinând unor clase diferite (ex.: clasa a III-a A şi a IIIa B), atunci vom aplica aceleaşi probe şi vom compara rezultatele obţinute. În experimentul de tip formativ, se urmăreşte intervenţia asupra grupului de copii/ elevi, inducerea schimbărilor în rândul acestora. Experimentul de tip formativ diferă de cel constatativ din punct de vedere metodologic, implicând următoarele etape: - testarea nivelului intelectual sau de cunoştinţe al elevilor; - introducerea unor modificări – „factori de progres”; - re-aplicarea probelor utilizate iniţial, pentru a evidenţia măsura în care „factorii de progres” au adus schimbări în conduitele intelectuale ale elevilor. - compararea rezultatelor obţinute la grupul experimental (la care au fost introduşi „factorii de progres”) cu cele ale grupului martor (în care nu au fost realizate intervenţii). Prin experimentul de tip formativ putem verifica, de exemplu, oportunitatea schimbării unei strategii didactice, în funcţie de rezultatele pe care le obţinem în activitatea cu copiii/ elevii aplicând vechea strategie la o clasă şi noua strategie la alta. Mai întâi se măsoară performanţele iniţiale ale copiilor/ elevilor. Apoi se măsoară performanţele obţinute după aplicarea noii strategii didactice. La final se compară rezultatele obţinute de copii/ elevi din clase diferite, în urma aplicării celor două strategii didactice. Convorbirea. Prin intermediul acestei metode, cadrul didactic poate pătrunde uşor în universul copilului, poate înţelege mai bine stări, moduri de gândire şi de reacţie ale preşcolarului sau şcolarului mic. Specific convorbirii, ca metodă de cunoaştere a copilului de vârstă mică, este folosirea acesteia nu ca metodă de sine stătătoare, ci integrată altor metode (de exemplu, observaţiei), sau în cadrul unei activităţi pe care copilul o desfăşoară. Respectarea acestei cerinţe va contribui la asigurarea unui mediu natural, firesc, în care 5

Tema 2. PIPP. Metode, tehnici şi instrumente de cunoaştere a specificului dezvoltării preşcolarilor şi şcolarilor mici

copilul poate să se exprime liber, degajat. În timpul rezolvării de către copil a unor sarcini de lucru, a unei probleme, cadrul didactic îi poate adresa o serie de întrebări. Este recunoscută cerinţa „neutralităţii” cercetătorului în aplicarea metodei convorbirii. Astfel, cadrul didactic angajat în aplicarea metodei convorbirii nu trebuie să direcţioneze spre anumite răspunsuri sau să corecteze gândirea copilului. De asemenea, rolul cadrului didactic nu este să-l distreze sau să-l amuze pe copil. Desfăşurarea convorbirii în condiţii normale ale activităţii copilului va putea pune în evidenţă manifestări spontane ale copiilor, relaţiile de cauzalitate care orientează atitudini şi reacţii, nevoile şi interesele celor investigaţi. Ancheta este folosită în psihologia copilului într-o formă prescurtată şi simplificată. Literatura de specialitate recunoaşte două principale forme ale anchetei: ancheta pe bază de chestionar şi ancheta prin interviu. Dintre aceste forme, în investigarea copiilor de vârstă mică este folosită, de regulă, ancheta prin interviu, care, de multe ori, ia forma dialogului. Prin intermediul anchetei sunt sondate, de regulă, atitudinile, dorinţele, aspiraţiile, interesele personale, vocaţionale ale copiilor şi elevilor. Indiferent de forma în care se aplică, ancheta se practică în momente care presupun angajarea în noi tipuri de activităţi sau alegerea unui drum în viaţă. Ancheta referitoare la opţiunile profesionale ale copiilor şi elevilor este parte a procesului mai larg de orientare şcolară şi profesională a acestora, care, în abordare modernă, se desfăşoară pe durata întregii vieţi. Datele referitoare la opţiunile profesionale, obţinute în urma anchetei prin interviu aplicată preşcolarilor, pot fundamenta recomandările cadrelor didactice pentru alegerea unor trasee personalizate de instruire, derulate în anumite unităţi de învăţământ sau în unităţi care asigură educaţia non-formală. De asemenea, pentru elevii ciclului primar pot fi identificate cele mai potrivite programe de formare, în funcţie de rezultatele obţinute prin aplicarea anchetei. Biografia (metoda biografică). Justificarea metodei este dată de teza potrivit căreia personalitatea copiilor, conştiinţa şi comportamentul lor poartă amprenta evenimentelor care acţionează asupra sa. Evenimentele cu încărcătură emoţională puternică din viaţa copilului pot constitui surse de fericire, de frustrare, de stres. Iubirea necondiţionată a părinţilor construieşte copilului o mare încredere în sine, capacitatea de a-şi gestiona mai uşor stările dificile prin care va avea să treacă. Dimpotrivă, divorţul părinţilor, separarea de părinţi, decesul unui membru al familiei, instituţionalizarea sunt cauze care ar putea afecta serios copilul de vârstă mică, inducând reacţii nedorite, stări tensionale, frustrare, apatie, negativism. Având în vedere dificultatea prezentării faptelor, evenimentelor semnificative de către copilul de vârstă mică, părinţii pot fi partenerii cadrului didactic în reconstituirea cursului vieţii copilului. În acest scop, cadrul didactic interesat de cunoaşterea copilului prin metoda biografică poate utiliza jurnale de însemnări ale părinţilor, în cazul în care acestea există şi sunt puse la dispoziţie pentru interpretare. O altă formă pe care o poate lua biografia este anamneza – o discuţie amplă purtată de specialist cu copilul sau cu părintele acestuia, în scopul înţelegerii unor relaţii de cauzalitate între evenimente din istoria personală a copilului şi anumite manifestări comportamentale, pe depistarea factorilor somatici sau psihici de risc sau patogeni. Analiza produselor activităţii este una dintre metodele cele mai utilizate pentru cunoaşterea copilului. Lumea interioară a copilului este exteriorizată prin tot ceea ce realizează în activitatea sa, în mod liber, natural sau ca urmare a sarcinilor de lucru primite. Produsele activităţii copilului se referă la ansamblul obiectelor şi creaţiilor realizate de către acesta. Prin produs al activităţii preşcolarului sau şcolarului mic înţelegem obiecte realizate în cadrul activităţilor de dezvoltare a abilităţilor practice, compuneri sau alte tipuri de creaţii literare, desene, colaje, alte creaţii artistice. Investigaţia psihologică a copilului pe baza 6

Tema 2. PIPP. Metode, tehnici şi instrumente de cunoaştere a specificului dezvoltării preşcolarilor şi şcolarilor mici

analizei acestor produse determină obţinerea datelor referitoare la capacităţile psihice, nivelul de dezvoltare a deprinderilor, capacitatea creatoare, stările afective. Cadrele didactice preocupate de aplicarea metodei analizei produselor activităţii preşcolarilor şi şcolarilor mici trebuie să-şi fixeze criteriile după care să evalueze produsele activităţii. Aceste criterii pot fi: corectitudine vs. incorectitudine, originalitate vs. banalitate, complexitate vs. simplitate, expresivitate vs. nonexpresivitate etc. Testele dau posibilitatea investigării rapide a capacităţilor şi însuşirilor psihice ale copiilor: teste de percepţie, de atenţie, de memorie, de imaginaţie, de inteligenţă, de interese sau aptitudini etc. Este dificil pentru cadrul didactic să surprindă printr-un test întreaga paletă a unor procese psihice ale copilului. De aceea, se recomandă utilizarea testelor pentru cunoaşterea caracteristicilor particulare ale unor procese psihice: nu putem surprinde printr-un singur test calitatea percepţiei în general, ci calitatea percepţiei spaţiale, a formelor, a culorilor etc.). O categorie mai complexă a testelor este cea care investighează personalitatea, care îşi propun să investigheze resorturi mai profunde, aspecte mai puţin vizibile ale personalităţii copiilor, uneori neconştientizate sau neacceptate de către aceştia. Chestionarele sau inventarele de personalitate conţin întrebări faţă de care copilul poate să-şi exprime acordul sau dezacordul (ex.: „Te temi de întuneric?”, „De obicei eşti ordonat?”), sau întrebări cu răspuns la alegere (ex.: „Îmi place să particip la activităţi împreună cu colegii” - a) da; b) uneori; c) nu; „Când pierd, mă supăr” – a) întotdeauna; b) adesea; c) uneori; d) niciodată). Este uşor de înţeles că testele, sub forma chestionarelor sau inventarelor de personalitate nu se pot aplica la preşcolari şi nici la şcolarii mici din primele clase, având în vedere nestăpânirea limbajului scris, dar şi aspectele care ţin de capacităţile şi însuşirile psihice limitate ale acestora. Chiar şi la şcolarii din clasele finalului de ciclu primar, chestionarele sau inventarele de personalitate trebuie aplicate cu prudenţă. Multe rezultate ale aplicării acestor instrumente nu pot fi aduse la cunoştinţa copiilor, putând să-i demotiveze, să le inducă scăderea încrederii în forţele proprii sau o imagine de sine negativă. Testele de completare sau de descripţie presupun completarea de către copii a unor enunţuri cu început dat, în funcţie de interesele, aspiraţiile, convingerile, concepţiile acestora. Avantajul pentru copii a testelor de completare sau de descripţie sunt legate de faptul că îi ajută în procesul de autocunoaştere. Prin intermediul testelor de completare, copiii se autodefinesc „eu sunt...”, conştientizează propriile calităţi, se identifică, exprimă aşteptări, dorinţe („Cel mai mult îmi place să...”, „Un adevărat prieten trebuie să fie...” etc.). Testele proiective cele mai cunoscute sunt testul Rorschach sau testul petelor de cerneală şi TAT – testul aperceptiv tematic, testul „Omuleţul” sau „Desenarea omuleţului”. Prin testul Rorschach se cere copilului ca, pornind de la stimuli vagi, nestructuraţi, sub forma petelor de cerneală de pe o planşă, să spună ce crede că este reprezentat pe acea planşă. Testul aperceptiv tematic (TAT) cere copilului ca, pornind de la o imagine dată, să construiască o scurtă poveste, de aproximativ 300 de cuvinte, în care să precizeze: ce s-a întâmplat în imaginea respectivă?; ce simt sau gândesc personajele reprezentate în imagine?; ce anume a determinat situaţia reprezentată?; care va fi deznodământul întâmplării prezentate în imagine? În încercarea de a structura imaginea, de a identifica sensuri ale imaginii de ansamblu şi semnificaţii ale detaliilor acesteia, copilul îşi proiectează, îşi exteriorizează propriile sale trăsături de personalitate, unicitatea gândurilor şi sentimentelor sale. Există limite ale aplicării testului aperceptiv tematic la copiii preşcolari, determinate de complexitatea sarcinilor de lucru solicitate prin această metodă. Convorbirea după ilustraţii, care solicită identificarea mai multor acţiuni, desfăşurate în planuri distincte, se recomandă să fie aplicată preşcolarilor de la grupa mare. Convorbirea liberă după ilustraţii este mai indicat să fie aplicată în special la ciclul primar, sau spre finalul ciclului preşcolar. 7

Tema 2. PIPP. Metode, tehnici şi instrumente de cunoaştere a specificului dezvoltării preşcolarilor şi şcolarilor mici

Testul „Desenarea omuleţului”a fost introdus de Florence Laura Goodenough în 1926, pentru investigarea personalităţii copiilor şi pentru evaluarea primară a nivelului de inteligenţă a acestora. Autoarea recomandă aplicarea testului în joacă, pentru copiii mai mari de trei ani. Testul constă în desenarea unui om pe o foaie de hârtie, fără a oferi indicaţii de realizare. Prin raportare la vârsta copilului, se evaluează capacitatea acestuia de realizare a omului, reprezentarea elementelor componente ale corpului, prezenţa elementelor vestimentare, prezenţa şi calitatea detaliilor (reprezentarea degetelor, a articulării membrelor, a elementelor componente de la nivelul feţei), respectarea proporţionalităţii între părţile corpului etc. Aplicarea acestui test pentru preşcolari şi şcolarii mici necesită formarea prealabilă a cadrelor didactice.

INSTRUMENTE UTILIZATE ÎN CUNOAŞTEREA SPECIFICULUI DEZVOLTĂRII PSIHICE A PREŞCOLARILOR ŞI ŞCOLARILOR MICI Instrumentele utilizate pentru cunoaşterea specificului dezvoltării psihice a preşcolarilor sau a şcolarilor mici sintetizează, de regulă, date şi informaţii semnificative de natură psihologică, pedagogică, socială, familială şi medicală. Datele colectate prin intermediul acestor instrumente trebuie „lecturate” în complementariatea lor, pentru a putea contura mai exact tabloul personalităţii copilului/ elevului. Aceeaşi informaţie de natură psihologică sau pedagogică, pusă în relaţie cu contexte socio-familiale diferite, poate conduce la mai multe tipuri de interpretări şi prognoze asupra evoluţiei subiectului investigat. Datele şi informaţiile cuprinse în instrumentele utilizate în cunoaşterea preşcolarului sau a şcolarului mic au un rol specific pentru fiecare categorie de persoane interesată de dezvoltarea acestuia. Pentru cadrele didactice care vor prelua copilul în noul ciclu de învăţământ, informaţiile colectate cu ajutorul acestor instrumente, interpretarea acestora au rol informativ, dar şi de reglare în proiectarea intervenţiilor instructiv-educative. Pentru părinţi, datele şi informaţiile colectate şi prelucrate de cadrul didactic oferă o imagine dintr-o altă perspectivă, externă, mai mult sau mai puţin asemănătoare imaginii asupra copilului formată în mediul familial. Prin calitatea organizării aspectelor de urmărit, aceste instrumente au funcţia de orientare a demersului cadrelor didactice în investigarea dezvoltării psihice a copilului. Literatura pedagogică pune la dispoziţie o varietate de instrumente de investigare a dezvoltării psihice a copilului, cunoscute sub tot atâtea denumiri: fişe de caracterizare psihopedagogică, fişe de observare, fişe de orientare şcolară, profesională şi socială etc. Fişa şcolară – reprezintă „un instrument de lucru menit să colecteze şi să sistematizeze informaţiile semnificative pentru personalitatea elevului, pentru prognoza dezvoltării sale” (Radu, I., 1974, pp. 198). În literatura de specialitate sunt evidenţiate mai multe variante de fişe şcolare (Radu, I., 1974; Holban, I., coord., 1978): - fişă pentru studiul individualităţii (de tip antropometric, psihologic, defectologic, de orientare şcolară şi profesională etc.); - fişă pentru urmărirea progresului şcolar, bazată pe studiul longitudinal al rezultatelor şcolare, raportabile la dezvoltarea generală a elevului; - fişă pedagogică, „pentru stabilirea diagnosticului pedagogic”, care reflectă interacţiunea variabilelor şcolare, psihologice, medicale, sociale etc.; - fişă psihologică, bazată pe analiza structurii interne a personalităţii/ prezentarea profilului psihologic al personalităţii; 8

Tema 2. PIPP. Metode, tehnici şi instrumente de cunoaştere a specificului dezvoltării preşcolarilor şi şcolarilor mici

-

fişă psihopedagogică, bazată pe sinteza informaţiilor despre structura personalităţii elevului cu informaţiile despre rezultatele obţinute în activitatea educativă/ didactică.

Analizele realizate la nivelul cercetării pedagogice evidenţiază următoarele modele de fişe şcolare (Fişa Şcolară – ghid documentar, ISE, Bucureşti, 1991): - fişa de observare a preşcolarului; - fişa de caracterizare a preşcolarului; - fişa de primire în grupa şcolară; - fişa de înscriere şcolară (realizată la cererea părinţilor); - fişă de realizare şcolară; - fişă de examinare psihologică; - fişă de informare şcolară/ caracterizare pedagogică simplă; - fişă de caracterizare medico-psiho-pedagogică simplă; - fişă de examinare psihopedagogică simplă; - fişă de observaţie curentă; - fişă de orientare şcolară, profesională şi socială; - fişă de caracterizare psihopedagogică amplă/ complexă; - fişă de caracterizare psihopedagogică şi de orientare şcolară; - fişă de observaţie psihopedagogică a colectivului clasei; - fişă de caracterizare psihopedagogică a colectivului clasei; Aplicarea fişei şcolare solicită respectarea următoarelor principii cu valoare metodologică şi operaţională (Dicţionar de pedagogie, 1998): - principiul abordării unitare a personalităţii elevului; - principiul valorificării interdependenţei variabilelor angajate în analiza personalităţii elevului; - principiul identificării variabilei dominante pentru dezvoltarea personalităţii elevului; - principiul orientării informaţiei acumulate în direcţia stabilirii diagnozei – prognozei personalităţii elevului; - principiul stimulării asistenţei psihopedagogice complexe a elevului, prin implicarea tuturor „actorilor educaţiei” (cadre didactice, elevi, părinţi, reprezentanţi ai comunităţii locale etc.). Anexa 1 prezintă o variantă de fişă de caracterizare psihopedagogică, propusă de Pantelimon Golu, Mielu Zlate şi Emil Verza în lucrarea „Psihologia copilului” (1992). Această fişă oferă un tablou complex asupra dezvoltării copilului, conţinând: date referitoare la mediul socio-familial şi la microgrupurile sociale din care face parte copilul, date referitoare la dezvoltarea fizică şi starea de sănătate, date de input, referitoare la debutul copilului la începutul ciclului şcolar, date referitoare la rezultatele şcolare, la procesele cognitive, date privind conduita şi trăsăturile de personalitate. Alte variante de fişe sunt definite la nivelul conceptului operaţional de dosar şcolar, care „adună în cursul studiilor informaţiile despre experienţa de bază a elevului, vizând dezvoltarea, originea socială, rezultatele obţinute, observaţiile asupra aptitudinilor, atitudinilor şi structurilor comportamentale” (De Landsheere, G., 1992, pp. 84). Fișa pentru aprecierea progresului individual al copilului înainte de înscrierea în clasa pregătitoare (anexa 2) face parte din setul de instrumente pentru stimularea, monitorizarea şi aprecierea pregătirii pentru şcoală a copilului preşcolar şi este recomandată de MEN, prin compartimentele de resort, pentru a fi utilizată în învăţământul preşcolar, începând cu anul şcolar 2014 – 2015. În completarea fişei se recomandă respectarea următoarele cerinţe: 9

Tema 2. PIPP. Metode, tehnici şi instrumente de cunoaştere a specificului dezvoltării preşcolarilor şi şcolarilor mici

   

se notează în casete data (zi, lună, an) la care a fost observat nivelul atins de copil vis-à -vis de un reper dat; prima notare se va face cu culoarea roșie, la intrarea copilului în grădiniță, în perioada stabilită pentru evaluarea inițială a copiilor; ultima notare se va face cu culoarea albastră, la plecarea copilului din grădiniță (către următoarea etapă, școala), în perioada stabilită pentru evaluarea finală/sumativă a copiilor, la sfârșit de ciclu; între prima și ultima notare, cu o altă culoare decât cele două menționate, educatoarea va face înregistrări ale progresului copilului, în acord cu ceea ce observă și notează în Caietul de observații.

Anexa 1. FIŞĂ DE CARACTERIZARE PSIHOPEDAGOGICĂ I.

Date personale 1. Numele şi prenumele ......................................................... 2. Locul şi data naşterii .......................................................... 3. Domiciliul .......................................................................... 4. Şcoala şi clasa în care învaţă elevul ................................... Date familiale 1.Ocupaţia şi locul de muncă al părinţilor: - tatăl ......................................................................................... - mama ......................................................................................

II.

2.Structura şi componenţa familiei a) Tipul familiei:  Normală  Tatăl (mama) decedat;  Părinţi despărţiţi;  Părinţi vitregi (unul, amândoi) b) Fraţi (surori) mai mici, mai mari Nr. crt. 1. 2. 3. 4.

Vârsta

Ocupaţia

Nr. crt. 1. 2. 3. 4.

Vârsta

Ocupaţia

Alte situaţii: ................................................................................................................................ Alte persoane (rude apropiate în familie): .................................................................................. 3. Atmosfera şi climatul educativ: - raporturi armonioase, de înţelegere între părinţi şi copii; - raporturi punctate de conflicte mici şi trecătoare; 10

Tema 2. PIPP. Metode, tehnici şi instrumente de cunoaştere a specificului dezvoltării preşcolarilor şi şcolarilor mici

- dezacorduri puternice în familie, conflicte frecvente; - familie destrămată sau pe cale de destrămare. 4. Condiţii de viaţă şi de muncă ale elevului: - foarte precare; - la limită; - acceptabile; - bune; - foarte bune. 5. Influenţe din afara familiei (vecini, prieteni, colegi) - reduse; - ample; - frecvente: - întâmplătoare. III.

Dezvoltarea fizică şi starea sănătăţii 1. Caracteristici ale dezvoltării fizice ....................................................................... 2. Îmbolnăviri: a) anterioare intrării în şcoală ............................................................................. b) pe parcursul şcolarităţii .................................................................................. 3. Deficienţe, handicapuri (senzoriale, handicapuri) ...............................................

IV.

Particularităţi ale debutului ciclului şcolar 1. Pregătirea copilului pentru a deveni elev în ciclul respectiv: a) dezvoltarea motivelor şi intereselor de cunoaştere ....................................................................................................................... b) capacitatea de a efectua acţiuni practice şi materiale ....................................................................................................................... c) capacitatea verbalizării reprezentărilor ....................................................................................................................... d) gradul de independenţă al proceselor intelectuale ....................................................................................................................... 2. Simptomatologii ale conduitei: - pozitivă, adecvată începerii şcolarităţii ciclului; - negativă, neadecvată începerii şcolarităţii ciclului. 3. Inserţia în fluxul solicitărilor şcolare: a) caracteristici favorabile de integrare a copilului în activitatea şcolară a ciclului respectiv ............................................................................................ b) caracteristici nefavorabile de integrare a copilului în activitatea şcolară a ciclului respectiv ............................................................................................

V.

Rezultate obţinute de elev 1. Rezultate la învăţătură (ca rezultate globale, exprimate în medii anuale* la materiile de studiu în fiecare clasă) ................................................................... Grafic global (pe clase) Medii I** II III IV 11

Tema 2. PIPP. Metode, tehnici şi instrumente de cunoaştere a specificului dezvoltării preşcolarilor şi şcolarilor mici

10 9 8 7 6 5 Clasificat n/N clasa *Înregistrarea rezultatelor şcolare trebuie adaptată, ţinând cont de noul sistem de notare a şcolarilor mici, care se realizează prin calificative (n. n.). **Se va adăuga în tabel clasa pregătitoare pentru şcoală (n. n.).

2. Cercuri frecventate de elev 3. Participare la concursuri şcolare şi extraşcolare Clasa Cercul Clasa

Concursul

Rezultate Rezultate

4. Activitatea independentă a elevului: -citeşte suplimentar din manual -rezolvă probleme în plus -citeşte şi din alte cărţi -alte ocupaţii (muzicale, sportive, coregrafice) VI.

Procesele cognitive şi stilul de muncă intelectuală 1. Caracteristici ale funcţiei senzorio-perceptive: -predomină modalitatea vizuală de recepţie a informaţiei; -predomină modalitatea auditivă de recepţie a informaţiei; -percepţie difuză, superficială a materialului de învăţare; -percepţie complexă (spirit de observaţie). 2. Nivelul de inteligenţă: foarte bună bună medie scăzută

sub limită

3. Memoria foarte bună

sub limită

bună

4. Imaginaţia săracă reproductivă

5. Limbajul Vocabular bogat; exprimare frumoasă şi corectă

medie Pentru activităţi tehnice

Exprimare uşoară şi corectă

bogată

scăzută

Reproductiv- Pentru activităţi creativă literarartistice

Vocabular redus; exprimare greoaie

Vocabular foarte sărac; exprimare incorectă

12

Tema 2. PIPP. Metode, tehnici şi instrumente de cunoaştere a specificului dezvoltării preşcolarilor şi şcolarilor mici

6. Stilul de muncă a) Cum lucrează: -sistematic, ritmic, organizat -inegal, cu fluctuaţii, în salturi -neglijent, copiază temele de la alţii, aşteaptă să i le facă părinţii -mari lacune în cunoştinţe, rămâneri în urmă la învăţătură şi la alte activităţi; -alte menţiuni: ................................................................................................ ......................................................................................................................... b) Sârguinţa foarte sârguincios

de obicei

puţin

nesârguincios

c) Autonomie, creativitate: -inventiv, cu manifestări de creativitate -manifestă uneori iniţiativă, independenţă -se conformează, de regulă, modelului, procedează rutinier -nesigur, dependent, fără iniţiativă -alte caracteristici: .......................................................................................... VII.

Conduita elevului la lecţie şi în clasă 1. Conduita la lecţie: -atent, participă activ, cu interes; -atenţia şi interesul inegale, fluctuante -de obicei pasiv, aşteaptă să fie solicitat -prezent numai fizic, cu frecvente distrageri 2. Purtarea în general: -exemplară, ireproşabilă -corectă, cuviincioasă, bună -cu abateri comportamentale relativ frecvente, dar nu grave -abateri comportamentale grave, devianţă

VIII. Conduita în grup, integrarea socială a elevului 1. Participarea la viaţa de grup: -mai mult retras, rezervat, izolat, puţin comunicativ -participă la activitatea de grup numai dacă este solicitat -este în contact cu grupul, se integrează, dar preferă sarcinile executive -caută activ contactul cu grupul, sociabil, comunicativ, stabileşte uşor relaţii, vine cu idei şi propuneri -activ, sociabil, comunicativ, cu iniţiativă, bun organizator şi animator al grupului. 2. Cum este văzut de colegi: -bun coleg, sensibil, te înţelegi şi te împrieteneşti uşor cu el -bun coleg, săritor la nevoie, te poţi bizui pe el -preocupat mai mult de sine, individualist, egoist 3. Colegii îl apreciază pentru: -rezultate la învăţătură -performanţe extraşcolare -pentru că este prietenos, apropiat

13

Tema 2. PIPP. Metode, tehnici şi instrumente de cunoaştere a specificului dezvoltării preşcolarilor şi şcolarilor mici

IX.

Trăsături de personalitate 1. Temperamentul -puternic, exteriorizat, impulsiv, nestăpânit, inegal, iritabil, uneori agresiv, activ, rezistent la solicitări, cu tendinţe de dominare a altora; -exteriorizat, energic, vioi, mobil, echilibrat, uşor adaptabil, vorbăreţ, gurliv, nestatornic; -calm, controlat, reţinut, lent, uneori nepăsător, mai greu adaptabil, rezistent la schimbări repetitive -hipersensibil, interiorizat, retras, nesigur, anxios -tip combinat: ...................................................................................................... 2. Emotivitatea: -foarte emotiv, excesiv de timid, emoţiile îi perturbă activitatea -emotiv, dar fără reacţii dezadaptative -neemotiv, îndrăzneţ 3. Dispoziţia afectivă predominantă: -vesel, optimist -mai mult trist, deprimat 4. Însuşirile aptitudinale: -lucrează repede, rezolvă uşor şi corect sarcinile de învăţare -rezolvă corect, dar consumă mai mult timp şi investeşte mai multă energie -lucrează greoi, cu erori, nu se încadrează în timp 5. Trăsăturile de caracter în devenire: a) Atitudini faţă de muncă: -pozitive .................................... -negative ....................................... b) Atitudini faţă de alţii: -pozitive .................................... -negative ....................................... c) Atitudini faţă de sine: -pozitive .................................... -negative .......................................

Anexa 2.

Fişă pentru aprecierea progresului individual al copilului, înainte de înscrierea în clasa pregătitoare Nume şi prenume ________________________________ Data naşterii ____________________________________ 14

Tema 2. PIPP. Metode, tehnici şi instrumente de cunoaştere a specificului dezvoltării preşcolarilor şi şcolarilor mici

Educatoare _____________________________________ Data de la care frecventează grădinița ____________________ Data la care a finalizat grupa mare __________________ Perioada pentru apreciere inițială ___________________ Perioada pentru apreciere finală ____________________

LEGENDĂ: A – comportament atins D – comportament în dezvoltare NS – comportament care necesită sprijin Dată înscrisă cu culoarea roşie – apreciere iniţială Dată înscrisă cu culoare albastră - apreciere finală

A. DEZVOLTAREA FIZICĂ, A SĂNĂTĂŢII ŞI IGIENEI PERSONALE Nivelul de atingere al indicatorului Subdomeniul Dezvoltarea fizică

Aspect specific Dezvoltarea motricităţii grosiere

Dezvoltarea motricităţii fine

Dezvoltarea senzoriomotorie

Indicatori

NS

D

A

Merge cu uşurinţă, coordonându-şi armonios mişcările. Aleargă pe lângă obstacole cu uşurinţă. Loveşte, aruncă, prinde o minge de mărime medie cu oarecare precizie. Participă în mod regulat la activităţile fizice (alergare, dans, jocuri sportive). Ajută la realizarea de activităţi domestice care implică mişcare (măturat, aranjarea jucăriilor) Se îmbracă şi se dezbracă singur. Îşi pune singur pantofii şi îşi leagă şireturile. Îşi piaptănă sau perie părul. Plasează detalii pe desen. Desenează un romb după model. Recunoaşte obiecte ascunse prin pipăit fără să le vadă (pipăit). Execută mişcări la auzirea unor comenzi (auz). Recunoaşte unele mirosuri familiare (miros). Recunoaşte obiecte privite de la distanţă/de aproape (văz). Participă cu plăcere la jocurile care implică multă mişcare, contact social şi

15

Tema 2. PIPP. Metode, tehnici şi instrumente de cunoaştere a specificului dezvoltării preşcolarilor şi şcolarilor mici Dezvoltarea sănătăţii şi igienei personale

Promovarea sănătăţii şi nutriţiei

Promovarea îngrijirii şi igienei personale Promovarea practicilor privind securitatea personală

reguli de joc. Participă la pregătirea unor gustări sănătoase. Cunoaşte alimentele sănătoase pentru organismul uman. Ajută la servirea mesei şi îşi apreciază corect porţia de mâncare. Recunoaşte câteva feluri de mâncăruri. Se spală şi se şterge singur pe mâini. Îşi acoperă gura cu mâna când strănută sau tuşeşte. Foloseşte independent toaleta. Foloseşte corect batista. Nu acceptă jucării, bomboane sau bani de la persoane adulte necunoscute. Înţelege comportamentele dăunătoare organismului (fumatul, alcoolul, jocul cu chibriturile). Respectă regulile de comportare pe stradă, în transportul public şi în alte locuri publice. Identifică persoanele care pot să-l sprijine în situaţii periculoase (poliţist, pompier, medic).

B. DEZVOLTARE SOCIO-EMOŢIONALĂ Nivelul de atingere al indicatorului Subdomeniul

Aspect specific

Dezvoltarea socială

Abilităţi de interacţiune cu adulţii

Abilităţi de interacţiune cu copii de vârstă apropiată

Indicatori

NS

D

A

Comunică cu uşurinţă cu adulţii. Cunoaşte şi foloseşte formule de politeţe în comunicare. Răspunde la întrebările puse de adulţi. Nu intervine întrerupând discuţia adulţilor. Cere informaţii sau ajutor adulţilor când are nevoie. Stabileşte din proprie iniţiativă relaţii pozitive şi de respect cu copii apropiaţi ca vârstă. Propune şi iniţiază jocuri şi activităţi care implică mai mult de un copil. Sugerează noi variante de joc. Cere şi oferă voluntar ajutorul copiilor din jurul său când au nevoie. Cooperează, face schimb de obiecte în joc. Respectă regulile grupului de joc,

16

Tema 2. PIPP. Metode, tehnici şi instrumente de cunoaştere a specificului dezvoltării preşcolarilor şi şcolarilor mici

Acceptarea şi respectarea diversităţii

Dezvoltarea comportamentului pro-social

Dezvoltare emoţională

Dezvoltarea conceptului de sine

Dezvoltarea

manifestând fair-play (pierde/câştigă). Deosebeşte persoanele după diferite criterii (aspect exterior, gen, vârstă, etc.). Manifestă toleranţă faţă de alţi copii care aparţin altor etnii, categorii minoritare, confesionale sau copii cu CES. Observă că aceeaşi persoană poate avea mai multe roluri sociale (mama este mama lui, este angajată la..., este fiica bunicii lui, etc.). Respectă drepturile altor persoane, copii şi adulţi. Se joacă sau lucrează fără să îi deranjeze pe ceilalţi. Respectă reguli simple de participare în activităţi şi joc, în grupuri mici sau mai mari, în calitate de conducător sau executant. Aplică independent regulile în situaţii noi, dar similare. Îşi exprimă dezacordul faţă de comportamente incorecte. Rezolvă conflicte apărute în cadrul grupului folosind strategii diverse (întâi vorbeşte, apoi cere ajutorul adultului). Rezolvarea problemelor apărute în interacţiunea cu copiii, fără a-l implica pe adult. Acceptă responsabilităţi, le respectă şi participă la luarea unor decizii simple (mâncare, îmbrăcăminte, jucării, cărţi). Vorbeşte despre emoţiile sale (bucurie, tristeţe, furie). Alină membrii familiei sau prietenii care nu se simt bine (din proprie iniţiativă). Începe să înţeleagă situaţia oamenilor aflaţi în situaţii diferite (sărăcie, dezastre naturale, boală). Cunoaşte ziua, luna, oraşul şi ţara în care s-a născut, număr de telefon. Împărtăşeşte celorlalţi informaţii despre sine. Conştientizarea schimbările care se produc în sine şi mediu (copilul creşte, plantele au un ciclu de viaţă). Are o imagine pozitivă despre sine. Îşi aşteaptă rândul.

17

Tema 2. PIPP. Metode, tehnici şi instrumente de cunoaştere a specificului dezvoltării preşcolarilor şi şcolarilor mici autocontrolului emoţional

Dezvoltarea expresivităţii emoţionale

Îşi controlează exprimarea sentimentelor (mai ales a celor negative - furia). Îşi exprimă propriile trăiri fără să se certe. Îşi modifică expresia şi comportamentul în funcţie de context. Îşi exprimă emoţiile prin joc şi activităţi artistice. Reacţionează adecvat emoţional la situaţii variate. Verbalizează frustrarea adoptând o mimică adecvată sensului mesajului. Asociază emoţiile cu cuvinte şi expresii faciale.

C. CAPACITĂŢI ŞI ATITUDINI ÎN ÎNVĂŢARE Nivelul de atingere al indicatorului Subdomeniul

Aspect specific

Indicatori NS

Curiozitate şi interes

Iniţiativă

Persistenţă

Creativitate

Manifestarea curiozităţii şi a interesului faţă de mediul înconjurător

Iniţiativă în interacţiuni şi activităţi.

Realizarea unei sarcini, chiar dacă întâmpină dificultăţi

Manifestarea creativităţii în activităţile zilnice.

D

A

Formulează întrebări referitoare la schimbările petrecute în mediul înconjurător. Caută noi informaţii legate de domeniile care îl interesează. Descoperă noi informaţii şi le împărtăşeşte celorlalţi. Alege şi desfăşoară activităţi, jocuri care concordă cu interesele lui. Iniţiază jocuri şi activităţi în vederea punerii acestora în practică. Se concentrează la o activitate 20 de minute, fără supervizare. Planifică o activitate din 3 - 4 paşi. Realizează o sarcină şi revine asupra ei în intervale diferite de timp chiar dacă are dificultăţi, este întrerupt/ă sau are anumite nemulţumiri. Schimbă conţinutul unor poveşti cunoscute şi introduce personaje create de el. Schimbă întregul fir al poveştii. Inventează jocuri şi activităţi noi. Utilizează/combină materiale în realizarea unor produse noi.

18

Tema 2. PIPP. Metode, tehnici şi instrumente de cunoaştere a specificului dezvoltării preşcolarilor şi şcolarilor mici

D. DEZVOLTAREA LIMBAJULUI, A COMUNICĂRII ŞI PREMISELE CITIRII ŞI SCRIERII Nivelul de atingere al indicatorului Subdomeniul

Aspect specific

Indicatori

Dezvoltarea limbajului şi a comunicării

Dezvoltarea capacităţii de ascultare şi înţelegere (comunicare receptivă)

Ascultă cu plăcere poveşti citite sau înregistrate (casetă audio, CD a căror durată este mai mare de 20 de minute. Identifică mai multe idei principale dintrun material verbal. Răspunde la întrebările referitoare la o poveste, demonstrând că a înţeles conţinutul. Îşi exprimă gânduri, idei cu privire la textul audiat, participând activ la discuţiile grupului. Povesteşte un eveniment sau o poveste cunoscută respectând succesiunea evenimentelor (cu sau fără suport intuitiv). Solicită explicaţii cu privire la cuvintele necunoscute. Utilizează dialoguri în jocurile simbolice. Iniţiază o conversaţie cu colegii sau adulţii. Utilizează vorbirea dialogată (intonaţie, nuanţarea vocii, expresii ritmate şi rimate, ritm, pauză în concordanţă cu mesajul transmis). Exprimă o idee prin mai multe modalităţi (limbaj verbal, mimico-gestual, simboluri). Utilizează în vorbire acordul de gen, număr, persoană, timp. Foloseşte corect adverbul de timp („azi, mâine, ieri”). Foloseşte verbe la modul optativ („aş putea”, „aş vrea”). Construieşte propoziţii în secvenţe logice. Denumeşte obiecte care nu se află în câmpul vizual, folosind cuvinte adecvate. Înţelege şi utilizează în vorbire sinonime, antonime, omonime. Utilizează în vorbire propoziţii dezvoltate şi fraze, folosind cuvinte noi, creaţii verbale, fantezii. Înţelege ce este titlul şi autorul unei cărţi. Este interesat de cărţi şi ştie cum să le utilizeze şi să le păstreze. Povesteşte colegilor fragmente, idei din conţinutul cărţilor.

Dezvoltarea capacităţii de vorbire şi comunicare (comunicare expresivă)

Premisele citirii şi scrierii

Participarea în experienţe cu cartea; cunoaşterea şi

NS

D

A

19

Tema 2. PIPP. Metode, tehnici şi instrumente de cunoaştere a specificului dezvoltării preşcolarilor şi şcolarilor mici

aprecierea cărţii

Dezvoltarea capacităţii de discriminare fonetică; asocierea sunet – literă

Conştientizarea mesajului scris/vorbit

Însuşirea deprinderilor de scris; folosirea scrisului pentru transmiterea unui mesaj

Este interesat de citit. Răsfoieşte cartea şi încearcă să citească independent. Citeşte cuvinte cunoscute etichetate în sala de grupă. Cere să împrumute cărţi sau aduce cărţi de acasă în colectivitate. Diferenţiază un text în proză de unul în versuri. Recunoaşte şi numeşte sunetul iniţial şi final al unui cuvânt fără ajutor. Desparte cuvântul în silabe cu ajutor. Articulează anumite sunete, toate vocalele şi majoritatea consoanelor. Identifică literele cuprinse în propriul nume cu sunetele specifice. Asociază sunetul cu litera corespunzătoare şi cu forma ei scrisă (literă mare/mică de tipar). Leagă cuvântul de imagine (oral). Creează rime ale cuvintelor familiare în jocuri, cântece, poezii. Foloseşte o varietate de materiale tipărite (cărţi, reviste, ziare, reţete, prospecte, cutii de jucării, cutii de alimente). Înţelege rolul tipăriturii. Conştientizează faptul că un mesaj se scrie/citeşte de la stânga spre dreapta, de sus în jos. Conştientizează faptul că limbajul rostit poate fi scris şi apoi se poate tipări. Recunoaşte semne/simboluri din mediul ambiant. Identifică mesaje scrise în mediul familiei sau în sala de grupă. Citeşte numele propriu şi al altor colegi. Citeşte câteva cuvinte din mediul apropiat (ex.: grădiniţa, spital, muzeu). Adoptă o ţinută corectă a corpului, a mâinii şi instrumentului de scris. Îşi ajustează poziţia foii, hârtiei folosite şi experimentează scrisul cu o varietate de instrumente de scris (creioane, pensule, computere). Respectă spaţiul, mărimea, ordinea literelor. Scrie/copiază cuvinte familiare (ex.: numele propriu, mama, tata etc.). Contribuie la scrieri colective (albume, jurnale, dicţionare).

E. DEZVOLTAREA COGNITIVĂ ŞI CUNOAŞTEREA LUMII 20

Tema 2. PIPP. Metode, tehnici şi instrumente de cunoaştere a specificului dezvoltării preşcolarilor şi şcolarilor mici Nivelul de atingere al indicatorului Subdomeniul

Aspect specific

Indicatori

Dezvoltarea gândirii logice şi rezolvarea de probleme

Conştientizarea relaţiei cauzăefect.

Identifică obiecte care au efect asupra altor obiecte (dacă pun zahăr în apă, se topeşte).

Observă şi compară acţiuni şi evenimente.

Utilizarea experienţelor trecute pentru a construi noi experienţe.

Cunoştinţe şi deprinderi elementare matematice, cunoaşterea şi înţelegerea lumii

Capacitatea de a găsi răspunsuri/ soluţii la întrebări, situaţii, probleme şi provocări. Reprezentări elementare matematice (numere, reprezentări numerice, operaţii, concepte de spaţiu, forme geometrice, înţelegerea modelelor, măsurare)

NS

D

A

Explică anumite schimbări ale fenomenelor (dacă e înnorat, atunci s-ar putea să plouă). Oferă explicaţii pentru anumite evenimente care s-au petrecut. Realizează experimente pentru a descoperi relaţia cauză-efect. Observă pe o perioadă dată un anumit proces (dezvoltarea unei plante. ş.a.). Observă modificările apărute în viaţa omului, plantelor, animalelor în funcţie de anotimp. Descrie evenimente utilizând cuvinte ce indică o comparaţie. Compară evenimente cu ajutorul adultului. Compară evenimente şi personaje din poveşti. Utilizează informaţia dobândită în vederea aplicării acesteia într-un alt context (construieşte din cuburi un castel, aşa cum l-a văzut într-o carte cu poveşti). Explorează şi lucrează în grup pentru soluţionarea unei probleme/situaţii. Caută sprijin la alţi copii sau adulţi pentru rezolvarea de probleme.

Recunoaşte, numeşte şi scrie cifrele în limitele 1-10. Numără cu uşurinţă din memorie până la 10. Numără 10 obiecte prin corespondenţă 1 la 1. Face estimări ale cantităţii utilizând numerele. Utilizează jucării manipulative matematice, obiecte cu cifre, jocuri cu cifre şi monezi în activităţile zilnice. Estimează mărimi, lungimi, greutăţi utilizând instrumente de măsurare. Cunoaşte ordinea numerelor în şirul 110. Utilizează numere şi operaţii simple.

21

Tema 2. PIPP. Metode, tehnici şi instrumente de cunoaştere a specificului dezvoltării preşcolarilor şi şcolarilor mici Identifică şi numeşte diferite forme geometrice: cerc, pătrat triunghi, dreptunghi. Recunoaşte forme geometrice în obiectele din mediul înconjurător. Grupează obiectele după un criteriu dat.

Cunoaşterea şi înţelegerea lumii (lumea vie, Pământul, spaţiul, metode ştiinţifice)

Relaţionează „astăzi”, „mâine”, „ieri” cu zilele săptămânii. Caută informaţii despre mediu din diferite surse. Foloseşte simţurile şi o varietate de instrumente şi aparate simple de investigaţie (lupă, magneţi, microscop). Observă faptul că plantele cresc, înfloresc, îşi schimbă înfăţişarea. Sesizează existenţa fiinţelor vii şi nevii din mediu. Cunoaşte şi foloseşte corect ca unităţi de timp momentele zilei, zilele săptămânii. Numeşte şi anotimpurile în succesiune. Descrie timpul probabil şi ilustrează o anumită stare a vremii (utilizează semne convenţionale pentru: ape, ploaie, soare etc.). Descrie importanţa apei, aerului pentru viaţă şi a modalităţilor de protecţie pentru a evita poluarea lor. Participă la asigurarea unui mediu mai sănătos.

Concluzii / Comentarii: ………. ………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………… …………………………………. …………………............................................................................................................... ............... Apreciere iniţială finală Întocmit Educatoare,

Apreciere

Avizat Director,

Avizat Director,

Întocmit Educatoare,

22

Tema 2. PIPP. Metode, tehnici şi instrumente de cunoaştere a specificului dezvoltării preşcolarilor şi şcolarilor mici

Am luat cunoștință Părinte,

Am luat cunoștință Părinte,

BIBLIOGRAFIE Ausubel, D. P., Robinson F. G. (1981). Învăţarea în şcoală. O introducere în psihologia pedagogică. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. Cristea, S. (1998). Dicţionar de pedagogie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. De Landsheere, G. (1992). Dictionnaire de l’évaluation et de la recherche en éducation, Presses Universitaires de France, Paris. Golu, M. (1993). Dinamica personalităţii. Editura Geneze, Bucureşti. Golu, P., Zlate, M., Verza, E. (1992). Psihologia copilului. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. Holban, I. (coord.) (1978). Cunoaşterea elevului. O sinteză a metodelor. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. Planchard, E. (1976). Introducere în pedagogie. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. Radu, I. (1974). Psihologie şcolară. Editura Ştiinţifică, Bucureşti. *** Dicţionar de pedagogie (1979). Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. *** Fişa Şcolară – ghid documentar (1991). Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Bucureşti. *** Scrisori metodice pentru învăţământul preşcolar, MEN.

23