Pipp 3. Curs [PDF]

Zitiervorschau

CURSUL Nr.1. CONCEPTUL DE EDUCATIE FIZICA SI EDUCATIE PSIHOMOTRICA OBIECTIVE FUNDAMENTALE PRIVIND IMBUNATATIREA CONDITIEI FIZICE SI MENTALE,A DEZVOLTARII FIZICE ARMONIOASE SI A DEZVOLTARII AUTONOMIEI CORPORALE A COPILULUI.

DEFINITIA EDUCATIEI FIZICE. Esenţa educaţiei fizice o constituie mişcarea umană pusă în slujba îmbunătăţirii condiţiei fizice şi mentale a oamenilor, a dezvoltării fizice armonioase şi întreţinerii stării de sănătate. 1.1. Întrucât mişcarea umană, sau motricitatea omului este reprezentată de totalitatea actelor şi acţiunilor motrice, desfăşurate de om cu scopul de întreţinere a relaţiilor cu mediul natural şi social, educaţia pentru mişcare reprezintă nu numai o necesitate, ci chiar o condiţie a existenţei umane. 1.2. Activitatea de educaţie fizică trebuie privită, astfel, ca o necesitate personală a omului, alături de alimentaţie, îmbrăcăminte, învăţătură, apă, soare, relaţii umane, spaţiu de locuit etc. 1.3. Educaţia fizică „este o activitate umană de practicare sistematica şi conştientă a exerciţiilor fizice, desfăşurată sub formă de proces instructiv - educativ bilateral, în vederea realizării unor obiective (de diferite niveluri/ranguri) bine precizate, dintre care prioritare sunt următoarele 1.4. : *perfecţionarea dezvoltării fizice/corporale a subiecţilor (preşcolari, şcolari, studenti etc); • 1.5. * perfecţionarea capacităţii motrice ("deprinderi şi priceperi" şi"calităţi motrice") a subiecţilor". 1.6. *educatia fizicaeste considerată ca fiind un proces instructiv educativ al cărui obiectiv îl constituie creşterea potenţialul fizic şi psihic, atât în plan personal, cât şi social. 1.7. *este o activitate construită şi desfăşurată pentru perfecţionarea dezvoltării fizice şi capacităţii motrice a fiinţei umane, în funcţie de particularităţile de vârstă, de sex, de cerinţele de integrare socială, de specificul unor profesii. într-o accepţie

1

restrânsă, în înţelesul pedagogic, educaţia fizică urmăreşte dezvoltarea posibilităţilor fizice şi psihice, individuale şi/sau colective

Valoarea educativă a educaţiei fizice Depinde în mod decisiv de competenţele profesorului. Competenţele profesionale ale profesorului şi dezvoltarea personalităţii elevilor sunt două aspecte distincte cu mare interdependenţă în procesul formativ al elevilor. Competenţa profesională şi măiestria pedagogică se formează, se îmbogăţeşte şi se revizuieşte prin educaţie permanentă. Ea are la bază: - studii specifice pedagogiei; - cunoştinţe specifice de specialitate; concepţii asupra politicii generale privind educaţia, în general şi educaţia fizică în special; - experienţă practică. Concepţia asupra politicii generale privind educaţia şi educaţia fizică oferă profesorului puncte de vedere clare asupra implicaţiilor activităţii sale în educaţia generală şi specifică a elevilor. Profesorul trebuie să fie conştient de importanţa sociala a disciplinei pe care o preda si sa isi asume responsabilitatea in domeniul activitatii practice

.Funcţiile educaţiei fizice. Educaţia fizică face parte din sistemul educativ al educatiei ,ca obiect obiect de studiu, prevăzut în toate planurile de învăţământ îndeplineşte o serie de funcţii, dintre care amintim: 1. funcţia de dezvoltare armonioasă, urmareşte realizarea unor indici superiori ai dezvoltării somatice şi funcţionale; 2.funcţia de perfecţionare a capacităţii motrice constă în tendinţa de îmbunătăţire a nivelului de dezvoltare a aptitudinilor psihomotrice şi cel de însuşire şi stăpânire a deprinderilor şi priceperilor motrice; 3.funcţia igienică urmăreşte nu numai însuşirea şi respectarea normelor de igienă individuală şi colectivă, ci şi a bazelor şi terenurilor sportive; 4.funcţia educativă vizează însuşirea unor norme de conduită morală, formarea individului care să poată conlucra într-o activitate de grup,întro activitate socială; 5.funcţia de emulaţie urrnăreşte formarea capacităţii de depăşire şi autodepăşire, a capacităţii de întrecere, de competiţie; 6.funcţia recreativă consta în formarea capacităţii de a petrece în mod util timpul liber, de a se recrea, de a se distra şi destinde; 7.funcţia de socializare, care se realizează cel mai bine în lecţia de educaţie fizică, întrucât permanent se stabilesc relaţii de colaborare, întrajutorare între elevi.

2

Scopul educatiei fizice Conceptul de educatie fizica este in principal un proces instructiv educativ si urmareste respectarea urmatoarelor cerinte : • să fie în concordanţă cu scopul educaţiei; • să depăşească nivelul actual, prin acţiuni de perfecţionare, ajustare, restructurare, reformulare la nivelul conceptual şi practic (praxiologic); • să valorifice potenţialul existent al resurselor şi necesităţilor interne ale subsistemelor educaţiei fizice; • *să fie deschis spre viitor, spre alte posibile alternative. Scopul educaţiei fizice este de a contribui la perfecţionarea dezvoltării; fizice şi a capacităţii motrice, întrucât practicarea exerciţiilor fizice influenţează atât formarea capacităţii de acţionare independentă şi de manifestare cât mai liberă în mişcare, cât şi a capacităţii de decizie în condiţii de deplină responsabilitate şi cunoştinţă de cauză.

Obiectivele educatiei fizice . Obiectivele educaţiei fizice pot fi înţelese ca fiind materializarea finalităţilor sub toate aspectele concretizate în progresele individului în plan somatic, funcţional, cognitiv, motric, afectiv şi social. Conform noi reformel curriculare, la nivelul obiectivelor, apare o categorie nouă şi anume cea a „obiectivelor de referinţă" şi cea a „obiectivelor cadru", considerate ca reprezentând obiectivele intermediare (specifice) ale vechilor programe şcolare în educaţia fizică se urmăreşte îndeplinirea următoarelor tipuri de obiective: finale, cadru, de referinţă operaţionale. Obiectivele finale sau generale sunt obiectivele programate pentru finele perioadei de şcolarizare, evidenţiază esenţa educaţiei fizice. Obiectivele cadru decurg din obiectivele generale şi sunt structurate pe cicluri de învăţământ, Obiectivele de referinţă decurg din obiectivele cadru şi sunt formulate pe an de studiU Obiectivele operaţionale sunt obiective imediate, stabilite pentru temele lecţiilor. Procesul de învăţământ, ca proces ce realizează educatia întregii populatii şcolare, rezolvă, în ceea ce priveşte educaţia fizică, următoarele obiective finale: 1. asigură păstrarea şi întreţinerea stării de sănătate prin folosirea exerciţiului fizic în combinaţie cu factorii naturali de călire (aerul, apa, soarele etc.) în scopul creşterii potenţialului de muncă fizică şi intelectuală şi în scopul formării personalităţii şi caracterului;

3

2.asigură dezvoltarea fizică normală şi armonioasă; 3.asigură recrearea, refacerea, recuperarea organismului elevilor; - creşte capacitatea de efort şi rezistenţă la îmbolnăviri; 4.asigură însuşirea deprinderilor şi priceperilor de mişcare generală şi specifică ramurilor de sport; 5. asigură dezvoltarea aptitudinilor psihomotrice şi aptitudinilor morale şi de voinţă; 6. asigură formarea obişnuinţei de practicare liberă a exerciţiilor fizice.

Contribuţia educaţiei fizice şi sportului la îndeplinirea obiectivelor educaţiei generale. Realizarea obiectivelor educaţiei fizice contribuie în mod pozitiv la dezvoltarea dimensiunii motrice, intelectuale, afective şi volitive a personalităţii umane. Printr-o tehnologie didactică corect aplicată, educaţia fizică sprijină realizarea obiectivelor generale ale educaţiei prin: * dezvoltarea şi perfecţionarea motricităţii, în scopul însuşirii deprinderilor motrice şi a perfecţionării priceperilor motrice; * formarea şi stimularea activităţii intelectuale (gândire, imaginaţie, judecată, atenţie, memorie, spirit de observaţie) a proceselor afective (emoţii, sentimente, interese, motivaţii, simpatii, bucurie,respect, sentimentul de dreptate, dezamăgire/ mânie, simţul responsabilităţii etc.) şi a capacităţii de socializare; * formarea şi dezvoltarea calităţilor morale şi de voinţă ale personalitătii (hotărâre, dârzenie, disciplină, cinste, sinceritate, perseverenţă, consecvenţă, demnitate, modestie, curaj, stăpânire de sine, iniţiativă etc); * dezvoltarea percepţiilor şi reprezentărilor asupra mişcării, asupra deplasării în spaţiu; * formarea unor deprinderi şi calităţi necesare în activitatea socială (punctualitate, disciplină, tenacitate, coordonare, rezistenţă, forţă, viteză de reacţie şi execuţie, reflexe de autoapărare şi autoasigurare, orientare în spaţiu); *perfectionarea activităţii marilor functii şi sistemelor organismului; * perfecţionarea unor caracteristici speciafe a/e funcţiilor organismului - "simţul mingii", "simţul pragului", "simţul accelerării", "simţul ritmului", "simţul kinestezic", "simţul porţii", "vederea periferică" etc. Finalităţile, obiectivele educaţiei fizice şi sportului sunt subordonate celor ale educaţiei generale şi sunt impuse de nevoile sociale. Educaţia fizică contribuie la dezvoltarea omului din punct de vedere fizic,psihic,motric, afectiv si social.

4

Defintia si componentele psihomotricitatii Realizarea oricarui act motor presupune nu doar executie si receptive,ci siprelucrarea de informatii sub controlul si dominarea psihicului, implicand asadar participarea functiei complexe numite psihomotricitate. Aceasta are o mare insemnatate in reglarea voluntara a actiunilor si are drept elemente componente *schema corporala. *lateralitatea. *conduitele motrice de baza. *organizarea. *orientarea si structura spatio-temporala. *perceptia *reprezentarea miscarii. Kinetoterapia corect aplicata ajuta la: * ameliorarea capacitatii generale de miscare si a marilor functii *faciliteaza constientizarea schemei corporale, corecteaza postura si aliniamentul corpului *reface forta muscular, *juta in reeducarea sesibilitatii, *creste rezistenta musculara *este un adjuvant in suprimarea durerii in anumite afectiuni medicale. PSIHOMOTRICITATEA-este una dintre formele de adaptare la lumea exterioara care ii permite copilului prescolar sa desfasoare concomitant o activitate de explorare si una intelectuala, implicandu-se cu intreaga sa personalitate. Cadrele didactice care sepreocupa de educarea si instruirea copilului trebuie sa cunoasca -caracteristicile dezvoltarii si structura psihomotricitatii cu toate componentele acesteia. Psihomotricitatea este o functie complexa care se integreaza si cojunga elementele motorii si psihice, care determina reglarea comportamentului individual, incluzand participarea diferitelor procese si functii psihice, asigurandu-se executia adecvata a actelor de raspuns la diferite situatii, stimuli. PSIHOMOTRICITATEA ESTE INTEGRAREA FUNCTILOR MOTRICE CU CELE PSIHICE, CA EFECT AL EDUCATIEI SI AL DEZVOLTARII SISTEMULUI NERVOS. Motricitatea ca substructura functionala a psihomotricitatii este denumirea globala a reactiilor muscular prin care se realizeaza miscarea corpului sau a diferitelor sale componente. Aceasta calitate a miscarilor si mai ales a unor gesture este determinate de felul in care sunt receptate si interpretate informatiile, precum si de calitatea actului de raspuns care

5

este influentat nu numai de factori motrici cat si de factori cognitive, afectivi, motivationali si volitivi. Este vorba de un complex care cojunga capacitatile motorii ci cele psihice in realizarea actiunii. Acest act este denumit act motric. Conduitele psihomotorii ale fiecărui individ evoluează în funcție de înzestrarea sa aptitudinală, de gradul de dezvoltare fizică și intelectuală și de influențele educative cărora a fost supus pe tot parcursul copilariei. Ca funcție complexă ce determină reglarea comportamentului uman, psihomotricitatea include participarea diferitelor procese și funcții psihice care asigură atât recepția informațiilor cât și execuția adecvată a actelor de răspuns. Prin componentele sale de bază, psihomotricitatea face posibilă adaptarea pragmatică (învățarea tehnicilor profesionale, manuale, intelectuale),adaptarea socială (modalități de comunicare interpersonală), adaptarea estetică (tehnici de expresie corporală), adaptareaeducativă. Astfel, studiul psihomotricității este considerat primordial în organizarea procesului instructiv-educativ-recuperator pentru toate vârstele și tipurile de deficienți, ca și pentru persoanele obișnuite. Educarea psihomotricității deține un loc important în terapeutica educațională, dacă ținem cont de faptul că deficiența mintală este asociată, în general, cudeficiența motrică. In general, deficiența de intelect presupune lipsa echipamentului psihologic al primei copilării, ceea ce impune ca printr-o educație sistematică să se reia și să se completeze achizițiile privitoare la mecanismele motorii șipsihomotrice care constituie baza pentru toate mecanismele mentale, pregătind formele de activitate intelectuala superioară. Educatia psihomotrica tinde spre o educare a omului ( in special a copilului ) prin intermediul activitatii corporale. Obiectivele pe care le urmareste sunt indreptate spre o mai buna structurare a componentelor psihomotrice: schema corporala, lateralitate, caracteristici spatio-temporale . Educatia a trebuie sa raspunda trebuintelor de moment si de perspectiva ale sale. Mediul socio-cultural si psiho-afectiv contribuie alaturi de activitatea corpului, la dezvoltarea schemei corporale, favorizeaza dezvoltarea conditiilor organizarii perceptive, conditiile unei bune manifestari a atentiei, punand copilul in conditii favorabile de invatare. “Educatia psihomotrica are ca obiectiv fundamental dezvoltarea autonomiei corporale a copilului. Aceasta consta in stapanirea corpului propriu pentru a putea actiona si comunica eficient si adaptat cu mediul inconjurator. Autonomia corporalapermite copilului sa profite de stimulii din ambianta,ii asigura deschiderea spre lume si libertatea spiritului. Autonomia corporala presupune dezvoltarea psihomotorie” Dezvoltarea psihomotorie cuprinde 7 componente a caror evolutie este intercorelata: ·

Motricitatea globala

6

·

Motricitatea fina

·

Schema corporala

·

Lateralitatea

·

Organizarea perceptiva

·

Organizarea spatiului

·

Organizarea timpului si evolutia simtului ritmic

Specialistii domeniului psihomotric au stabilit in urma unor studii longitudinale, existenta unei etape de varsta pe care au denumit-o „interval optim de educabilitate” ,care este situat intre 6 si 10 ani perioada de varsta in care aptitudinile psihomotrice pot fi dezvoltate la maximum.De asemenea autorii cosidera ca valoarea educatiei psihomotrice este determinata in nare masura de capacitatea educatorului de a alege etapa optima pentru dezvoltarea abilitatilor. Educatia psihomotrica porneste de la intelegerea fiintei in unitatea si globalitatea ei si tinde la o educare a omului ( in special a copilului ) prin intermediul activitatii corpului Francine Lauzon considera educatia psihomotrica o arta, care favorizeaza dezvoltarea globala a copilului, folosind ca mijloc activitatile corporale. Acesta considera ca miscarea este atat o conditie a dezvoltarii corpului cat si a structurilor intelectuale si afective si constituie totodata o sursa de energie si un mijloc de exprimare al fiintei. Miscarea are numeroase efecte benefice pentru copil: -

asigura dezvoltarea corporala,

-

ajuta la evolutia inteligentei prin multiplicarea activitatilor senzoriale si motrice, prin contactul cu altii, cu obiectele, cu spatiul si universul sonor,

-

contribuie la dezvoltarea socio-afectiva, ca efect al relatiilor cu alte persoane prin mijlocirea miscarii,

-

asigura dobandirea abilitatilor motrice ce conduc la obtinerea autonomiei,

-

realizeaza eliberarea de tensiuni,

-

realizeaza echilibrarea energetica .

Obiectivele urmatoarele:

generale de

instruire

7

in domeniul

psihomotricitatii sunt

Ø

organizarea schemei corporale si a lateralitatii;

Ø

dezvoltarea structurilor perceptiv-motrice de culoare;

Ø

dezvoltarea structurilor perceptiv-motrice de forma;

Ø

dezvoltarea structurilor perceptiv-motrice de marime;

Ø

dezvoltarea capacitatilor perceptive legate de spatiu si dezvoltarea conduitei perceptiv-motrice spatiale; Ø dezvoltarea conduitelor perceptiv-motrice temporale.

Pentru a facilita operationalizarea acestor obiective, este necesara o esalonare a lor in functie de varsta si de evolutia componentelor psihomotricitatii. In cadrul educatiei psihomotrice distingem doua tipuri de obiective: obiective generale si obiective particulare. Obiectivele generale vizate de psihomotricitate sunt urmatoarele: cunoasterea si intelegerea elementelor constitutive ale psihomotricitatii; cunoasterea instrumentelor prin intermediul carora se poate actiona; stapanirea comportamentelor de baza ale psihomotricitatii pentru a obtine o reactie adecvata; identificarea precoce a retardurilor psihomotrice pentru a orienta procesul de educare in vederea disparitiei lor; diagnosticarea rapida a tulburarilor de psihomotricitate si indrumarea procesului de reeducare catre diminuarea efectelor negative. Obiectivele particulare urmarite de psihomotricitate sunt urmatoarele: dezvoltarea kinesteziei, a perceptiei si reprezentarii complexe a miscarii; perfectionarea capacitatii de miscare indreptata catre adaptarea precisa la solicitari si stapanirea corpului; evaluarea potentialului psihomotric prin aprecierea raportului dintre varsta biologica si cea cronologica; dezvoltarea priceperilor si deprinderilor motrice de baza si aplicative: mers, alergare, saritura, aruncare, echilibru, catarare, tractiune;

8

perfectionarea calitatilor motrice: forta, viteza, rezistenta, indemanare. In literatura de specialitate se discuta despre obiective educationale care includ atat aspectele informative cat si pe cele formative ierarhizate, structurate pe cel putin trei niveluri de complexitate: obiectivele generale, obiectivele de generalitate medie si obiective operationale. Obiectivele generale reprezinta finalitatile, scopurile cele mai generale ale educatiei (de rangul 1), orientari fundamentale pentru domeniul educatiei fizice, sportului sau activitatilor de timp liber, obiective care actioneaza in cadrul sistemului timp indelungat. Astfel de obiective sunt: Mentinerea unei stari optime de sanatate; Favorizarea proceselor de crestere si dezvoltarea fizica armonioasa; Dezvoltarea calitatilor motrice; 

Formarea unui sistem larg de priceperi si deprinderi motrice; Dezvoltarea unor calitati moral-volitive, intelectuale, estetice.

Obiectivele de generalitate medie (de rangul 2) sunt specifice fiecarui subsitem al educatiei fizice si a sportului care nu pot fi indeplinite de catre un singur profesor intr-o lectie sau intr-o anumita secventa de instruire. Un astfel de obiectiv poate fi reprezentat de prevenirea proceselor degenerative si cresterea tonusului psihic la subiectii de varsta a treia.

Obiectivele operationale (de rangul 3) sunt specifice fiecarei teme dintr-o lectie sau alta forma de organizare a practicarii exercitiilor fizice. Ele au un orizont temporal apropiat de rezolvare si sunt mai concrete. Un obiectiv operational important este dezvoltarea echilibrului in deplasarea pe spatii inguste. Educatia psihomotrica constituie o educatie de baza in scoala primara intrucat ea conditioneaza intregul proces de invatare scolara.Procesul de invatare nu poate fi eficient daca copilul nu are cunostiinta corpului sau, nu cunoaste lateralitatea sa, nu se poate situa in spatiu, nu este stapan pe timp si nu a castigat o suficienta coordonare si stabilitate a gesturilor si miscarilor sale.

9

CURSUL Nr.2.

1.PRINCIPALELE FORME DE ORGANIZARE A ACTIVITATII DE EDUCATIE FIZICA IN INVATAMANTUL PRIMAR SI PRESCOLAR. 2.PARTICULARITATILE MORFO-FUNCTIONALE SI PSIHOLOGICE ALE PRESCOLARILOR SI SCOLARILOR MICI. În conformitate cu Legea Educaţiei Naţionale , sistemul educativ românesc este reglementat de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT). Fiecare nivel are propria sa formă de organizare şi este subiectul legislaţiei în vigoare. Sistemul naţional de învăţământ preuniversitar cuprinde următoarele niveluri: a) educaţia timpurie (0 - 6 ani), formată din nivelul antepreşcolar (0 - 3 ani) şi învăţământul preşcolar (3 - 6 ani), care cuprinde grupa mică, grupa mijlocie şi grupa mare; b) învăţământul primar, care cuprinde clasa pregătitoare şi clasele I - IV; c) învăţământul secundar, care cuprinde: (i) învăţământul secundar inferior sau gimnazial, care cuprinde clasele V - IX; (ii) învăţământul secundar superior sau liceal, care cuprinde clasele de liceu X XII/XIII, cu următoarele filiere: teoretică, vocaţională şi tehnologică; d) învăţământul profesional, cu durată între 6 luni şi 2 ani; e) învăţământul terţiar nonuniversitar, care cuprinde învăţământul postliceal. . Organizarea si desfasurarea activitatilor de educatie fizica si sport a fost reglementata prin aprobarea si publicarea in Monitorul Oficial a In urma acestui demers M.E.C. Comisia de validare a proiectelor de planuri cadru de invatamant a precizat urmatoarele modalitati de aplicare a acestei metodologii pentru toate ciclurile din invatamantul preuniversitar: invatamantul prescolar,primar, gimnazial, liceal si invatamantul sportiv: Educaţia fizică şi sportul sunt componente ale sistemului educativ al educatiei ,prin conţinutul lor, influenţând sănătatea, creşterea şi dezvoltarea corpului, dezvoltând motricitatea, procesele şi fenomenele psihice şi favorizând socializarea. În acest context, funcţiile educaţiei fizice şi sportului sunt de natură biologică, motrică, psihologică şi socială, ceea ce corespunde conceptului de dezvoltare echilibrată şi integrată a personalităţii.

10

În conformitate cu prevederile Legii Educatiei Nationale , cu modificările şi completările ulterioare, „Educaţia fizică şi sportul în învăţământul preuniversitar sunt cuprinse în trunchiul comun al planurilor de învăţământ.” Planurile cadru de învăţământ precizează că educaţia fizică şi sportul constituie arie curriculară, iar educaţia fizică este disciplină de învăţământ. Legea educaţiei fizice şi sportului stabileşte că „educaţia fizică şi sportul sunt activităţi de interes naţional sprijinite de stat”. În consecinţă, în învăţământul preuniversitar educaţia fizică şi sportul figurează atât ca activităţi curriculare, cât şi ca activităţi extracurriculare. Educaţia fizică este o formă de educaţie care valorifică mişcarea pentru dezvoltare corporală, comunicare, formare de deprinderi motrice şi atitudini favorabile privind practicarea exerciţiilor fizice pe tot parcursul vieţii. Sportul este parte a culturii, fiind înţeles, încă de la începuturile sale, ca mijloc ideal pentru menţinerea stării de sănătate, pentru formarea corpului şi a caracterului, trăsătura sa principală fiind întrecerea, care stimulează dorinţa de afirmare şi, implicit, obţinerea unor performanţe. Sportul este elementul valorizator în simbioza sa cu educaţia fizică, ambele activităţi devenind permanente pe întreaga perioadă de educare a tinerei generaţii. Educaţia fizică şi sportul utilizează exerciţiul fizic ca mijloc de bază şi dispun de sisteme de mijloace specifice şi nespecifice de acţionare, de metode şi procedee metodice, de tehnologii şi de forme de organizare diferenţiate, în funcţie de obiectivele generale. Obiectivele generale ale educaţiei fizice şi sportului în învăţământul preuniversitar sunt următoarele: 1. menţinerea stării optime de sănătate; 2. favorizarea proceselor de creştere şi de dezvoltare fizică armonioasă; 3. dezvoltarea capacităţii de mişcare prin formarea deprinderilor motrice şi prin optimizarea calităţilor motrice; 4. dezvoltarea echilibrată a laturilor personalităţii (cognitivă, afectivă şi volitivă); 5. formarea obişnuinţei de practicare sistematică a exerciţiilor fizice; 6. formarea capacităţii de integrare şi acţionare în grup; 7. însuşirea cunoştinţelor de bază proprii domeniului educaţiei fizice şi sportului.

11



Ministerul Educaţiei Naționale, prin politica sa educaţională, are în vedere diversificarea activităţilor de educaţie fizică şi sport precum şi creşterea calităţii predării disciplinelor din aria curriculară educaţie fizică şi sport. Astfel în trunchiul comun sunt alocate 1-2 ore de educaţie fizică la care mai pot fi adăugate ore de educaţie fizică prin CDŞ (curriculum la decizia şcolii), 1 oră de ansamblu sportiv şi 2 ore de pregătire a formaţiilor sportive care participă la întrecerile, concursurile şi competiţiile şcolare.

În conformitate cu prevederile „Metodologiei organizării şi desfăşurării activităţilor de educaţie fizică şi sport în învăţământul preuniversitar”, aprobată prin O.M.E.C.T.S. , „Formele de organizare a activităţilor de educaţie fizică şi sport în învăţământul preuniversitar” sunt clasificate astfel: A. ACTIVITĂŢI CURRICULARE  ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR - activitatea de educaţie fizică cu grupa  ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR - lecţia de educaţie fizică - lecţia de pregătire sportivă practică (clasele vocaţionale cu program sportiv) - lecţia opţională  ÎNVĂŢĂMÂNTUL GIMNAZIAL - lecţia de educaţie fizică - lecţia de pregătire sportivă practică (clasele vocaţionale cu program sportiv) - lecţia opţională  ÎNVĂŢĂMÂNTUL LICEAL - lecţia de educaţie fizică - lecţia de pregătire sportivă teoretică, cls.IX-X, clase vocaţionale cu program sportiv - lecţia de pregătire sportivă practică, cls.IX-X, clase vocaţionale cu program sportiv - lecţia de atac şi apărare, cls.IX-X, profil militar  ÎNVĂŢĂMÂNTUL SPORTIV SUPLIMENTAR - lecţia de pregătire sportivă practică/antrenament sportiv  Predarea acestor forme de organizare a activităţilor de educaţie fizică şi sport se realizează de către: - educatoare/institutoare – pentru învăţământul preşcolar - profesorul de educaţie fizică şi sport, sau, în lipsa acestuia, de învăţător/ institutor – pentru învăţământul primar - profesorul de educaţie fizică şi sport – pentru învăţământul gimnazial şi liceal - profesorul de educaţie fizică şi sport/antrenor – pentru învăţământul cu program sportiv suplimentar  Activităţile de educaţie fizică şi sport, menţionate mai sus, se vor organiza

12

şi desfăşura în conformitate cu prevederile programelor şcolare elaborate de M.E.C.T. Pentru formele de organizare a activităţilor de educaţie fizică şi sport, care nu beneficiază de programe şcolare elaborate de M.E.C.T., catedrele metodice de educaţie fizică şi sport/profesorii de educaţie fizică şi sport au obligaţia de a le elabora şi a le supune avizării inspectorului şcolar de educaţie fizică şi sport. B. ACTIVITĂŢI EXTRACURRICULARE  ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR - gimnastica de înviorare - momentul de înviorare - întreceri sportive şi jocuri între grupe - activităţi turistice - „KALOKAGATHIA” – Program naţional de stimulare a interesului pentru educaţie fizică şi sport la preşcolari şi şcolarii mici. - serbări sportiv-culturale organizate în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar - serbări sportive organizate la finalul fiecărui an şcolar, precum şi cu alte ocazii  ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR - gimnastica de înviorare - momentul de înviorare - întreceri sportive între clase - activităţi turistice - „KALOKAGATHIA” – Program naţional de stimulare a interesului pentru educaţie fizică şi sport la preşcolari şi şcolarii mici. - serbări sportiv-culturale organizate în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar – prin Asociaţia Sportivă Şcolară - concursuri/ competiţii organizate în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar – prin Asociaţia Sportivă Şcolară - ansamblu sportiv - lecţia de pregătire a formaţiilor sportive reprezentative ale unităţii de învăţământ - cantonamente/semicantonamente/tabere de pregătire sportivă pentru elevii din învăţământul sportiv integrat, în vederea participării la concursurile/competiţiile prevăzute în calendarul competiţional oficial - serbări sportive organizate la finalul fiecărui an şcolar, precum şi cu alte ocazii  ÎNVĂŢĂMÂNTUL GIMNAZIAL - ansamblu sportiv - lecţia de pregătire a formaţiilor sportive reprezentative ale unităţii de învăţământ - activităţi turistice/orientare turistică - concursuri/competiţii/campionate organizate în cadrul Olimpiadei

13

Naţionale a Sportului Şcolar – prin Asociaţia Sportivă Şcolară - cantonamente/semicantonamente/tabere de pregătire sportivă pentru elevii din învăţământul sportiv integrat, în vederea participării la concursurile/competiţiile prevăzute în calendarul competiţional oficial - serbări sportive organizate la finalul fiecărui an şcolar precum şi cu alte ocazii  ÎNVĂŢĂMÂNTUL LICEAL - ansamblu sportiv - lecţia de pregătire a formaţiilor sportive reprezentative ale unităţii de învăţământ - activităţi turistice/orientare turistică - concursuri/competiţii/campionate organizate în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar – prin Asociaţia Sportivă Şcolară - cantonamente/semicantonamente/tabere de pregătire sportivă pentru elevii din învăţământul sportiv integrat, în vederea participării la concursurile/competiţiile prevăzute în calendarul competiţional oficial - serbări sportive organizate la finalul fiecărui an şcolar precum şi cu alte ocazii  ÎNVĂŢĂMÂNTUL SPORTIV SUPLIMENTAR - activităţi de selecţie (cel puţin două activităţi pe an şcolar) - cantonamente/semicantonamente/tabere de pregătire sportivă pentru elevii din învăţământul cu program sportiv suplimentar, în vederea participării la concursurile/ competiţiile prevăzute în calendarul competiţional oficial  PALATE ŞI CLUBURI ALE ELEVILOR/COPIILOR - activităţi în cadrul cercurilor sportive  CENTRELE NAŢIONALE DE EXCELENŢĂ (pentru disciplinele sportive): - lecţia de pregătire sportivă practică/antrenament sportiv - activităţi de selecţie - cantonamente/semicantonamente/tabere de pregătire sportivă pentru elevii din centrele naţionale de excelenţă, în vederea participării la concursurile/competiţiile prevăzute în calendarul competiţional oficial  Activităţile extracurriculare menţionate mai sus se vor organiza cu respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare, de către: - educatoare/institutoare – pentru învăţământul preşcolar - profesorul de educaţie fizică şi sport, sau, în lipsa acestuia, de învăţător/ institutor – pentru învăţământul primar - profesorul de educaţie fizică şi sport – pentru învăţământul gimnazial şi liceal - profesorul de educaţie fizică şi sport/antrenorul – pentru învăţământul cu program sportiv suplimentar

14

 Ministerul Educaţiei Naționale, prin politica sa educaţională, acordă o mare atenţie sportului şcolar . Competitțiile sportive organizate de Ministerul Educatiei Nationale, prin Directia Generală Educatie , sunt:  OLIMPIADA NAŢIONALĂ A SPORTULUI ŞCOLAR – 34 COMPETIŢII:

-

pentru fiecare nivel de învăţământ: preşcolar, primar, gimnazial, liceal şi profesional

-

pentru elevii din unităţile de învăţământ din mediul rural, urban şi mixt (urban-rural)

-

cu faze pe: grupă, clasă, şcoală/liceu, localitate/comună, sector/centre de localităţi, judeţ, zonă, finale/naţionale

-

competițiile se desfășoară pe parcursul întregului an școlar  CAMPIONATE NAŢIONALE ŞCOLARE – 19 COMPETIŢII:

-

pentru elevii din unităţile de învăţământ cu program sportiv integrat şi suplimentar cu faze pe: grupă, clasă, şcoală/liceu, localitate/comună, sector/centre de localităţi, judeţ, zonă, finale/naţionale

-

pe categorii de vârstă şi sex  CONCURSURI SPORTIVE ÎN PARTENERIAT – 4 COMPETIŢII:

-

CUPA „ HAHI DANONE” – FOTBAL CUPA „COCA COLA” – FOTBAL CUPA „ELISABETA POLIHRONIADE” – ŞAH OLIMPIADA ȘCOLARĂ DE MAJORETE „POM PON”(cls.I-XII)

cu faze pe: grupă, clasă, şcoală/liceu, localitate/comună, sector/centre de localităţi, judeţ, zonă, finale/naţionale pe categorii de vârstă şi sex  CONCURSURI ŞI COMPETIŢII INTERNAŢIONALE (conform calendarelor Federaţiei Internaţionale a Sportului Şcolar)

 Ministerul Educaţiei Nationale, prin politica sa educaţională, urmăreşte scăderea numărului de scutiţi medical la orele de educaţie fizică În ceea ce priveşte situaţia elevilor scutiţi medical, aceasta este reglementată prin O.M.Ed.C. t Elevii scutiţi de efort fizic au obligaţia de a fi prezenţi la orele de educaţie fizică şi sport. Acestor elevi nu li se acordă note şi nu li se încheie media la această disciplină, în semestrul sau în anul în care sunt scutiţi medical. Pentru elevii scutiţi 15

medical, profesorul de educaţie fizică şi sport consemnează în catalog, la rubrica respectivă, „scutit medical în semestrul” sau „scutit medical în anul şcolar”, specificânduse documentul medical, numărul şi data eliberării acestuia Elevii scutiţi medical, semestrial sau anual, nu sunt obligaţi să vină în echipament sportiv la orele de educaţie fizică şi sport, având însă încălţăminte adecvată pentru sălile de sport. Absenţele lor de la aceste ore se consemnează în catalog şi generează efectele prevăzute de legislaţia în vigoare. În timpul orei de educaţie fizică şi sport, elevilor scutiţi medical, pentru o firească integrare în colectiv, cadrul didactic le poate atribui sarcini organizatorice: arbitraj, cronometrare, măsurare, supraveghere, înregistrarea unor elemente tehnice, ţinerea scorului, distribuirea şi recuperarea de material didactic, montarea şi demontarea instalaţiilor sportive uşoare etc.” În conformitate cu ORDINUL COMUN, emis de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării , ministerul nostru şi-a desemnat doi reprezentanţi care să facă parte din grupul de lucru pentru modificarea Ordinului ministrului sănătăţii pentru aprobarea Metodologiei de eliberare a scutirilor medicale de educaţie fizică la elevi şi studenţi şi a baremului cuprinzând afecţiunile pentru care se acordă aceste scutiri. Din această activitate a rezultat ORDINUL COMUN pentru aprobarea Metodologiei privind eliberarea scutirilor medicale de la orele de educaţie fizică şi a baremului medical cuprinzând efecţiunile pentru care se acordă scutirile medicale de la orele de educaţie fizică.

 Ministerul Educaţiei Nationale, prin politica sa educaţională, urmăreşte desfăşurarea activităţilor de educaţie fizică şi sport din învăţământul preuniversitar în parteneriat cu alte instituţii guvernamentale sau nonguvernamentale



 



Protocoale de colaborare: Protocol de colaborare M.E.N.-C.O.S.R. pentru organizarea în parteneriat a Concursului de jurnalism sportiv pentru elevi « Un condei numit Fair-Play », a Concursului « Pentatlon olimpic şcolar pentru mileniul trei » şi a Concursului « Jocurile Olimpice în imaginaţia copiilor » Protocol de colaborare M.E.N.-DANONE P.D.P.A. Romania srl. pentru organizarea în parteneriat a Cupei « Hagi Danone » la fotbal. Protocol de colaborare M.E.N.- C.S. ”Elisabeta Polihroniade” pentru organizarea în parteneriat a Concursului naţional de şah « Elisabeta Polihroniade ». Protocol de colaborare M.E.N.- S.C. Coca-Cola România S.R.L./ SC CONVERGENT MEDIA SRL, (editor al publicației Gazeta Sporturilor) pentru organizarea în parteneriat a Cupei « Coca Cola » la fotbal.

16



Protocol de colaborare M.E.N.-F.R. de Badminton pentru formarea unei noi generații de sportivi (badminton) care să reprezinte România în competițiile naționale și internaționale

 Pentru asigurarea dezvoltării fizice şi psihice armonioase, menţinerii sănătăţii şi creşterii capacităţii de efort a preşcolarilor şi elevilor, Ministerul Educaţiei Nationale, prin Directia Generală Educatie si Învătare pe Tot Parcursul Vietii, are în vedere în următoarele demersuri:

-

realizarea unui număr minim de 3 ore de educaţie fizică şi sport săptămânal: 2 ore de educaţie fizică cuprinse în Planul cadru; 1 oră de ansamblu sportiv; 2 ore de pregătire a formaţiunilor sportive care au participat la întrecerile, concursurile şi competiţiile şcolare;

-

îmbunătăţirea conţinutului şi predării educaţiei fizice şcolare; prin conţinutul lecţiilor de educaţie fizică, dar şi a activităţilor sportive extracurriculare;

- monitorizarea modului de aplicare a metodologiei privind eliberarea scutirilor medicale de la orele de educaţie fizică şi sport pentru elevi şi studenţi, precum şi a baremului medical cuprinzând afecţiunile pentru care se acordă scutirile medicale de la orele de educaţie fizică şi sport, potrivit ordinului comun al Ministerului Sănătăţii Publice şi al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului

Forme de organizare si practicare a exercitiilor fizice si sportului Unitatea scolara Cu Clasele a I-VIII-a Sapata Jud ;Arges Profesor : IRIMINESCU NICOLA Clasa a III-a Aria curriculara: Disciplina:

Sport Educatie fizica

Alcatuiesc un sistem unde acestea se completeaza si influenteaza eciproc, au nucleu central si anumite prioritati spatio-temporale.

17

I.

Forme desfasurate in regimul scolar

1.

Forme cu caracter didactic

1.1 Lectia de educatie fizica: a) pentru orele din curriculum trunchi comun b) pentru orele din curriculum la decizia scolii: extindere;aprofundare;optional c) pentru orele de ansamblu sportiv: - lectiile se organizeaza pe grupe de 12-15 elevi pe ramuri de sport cuprinzand elevi din mai multe clase(din acelasi an sau din ani de studiu apropiati) - activitatea se desfasoara in afara orarului scolar inclusiv in zilele lucratoare - continutul pregatirii e asemanator antrenamentului sportiv - proiectarea activitatii se face conform specificului fiecarei ramuri sportive, respectand programa elaborata de profesor - activitatea elevilor se consemneaza in caietul profesorului(frecventa, rezultate) fara a fi inregistrate in catalog - aceste activitati pot fi incluse in norma profesorului cu cate o ora pe saptamana pentru fiecare grupa; profesorul va depune la directorul scolii un tabel nominal cu elevii din grupa. 1.2 Lectia de antrenament sportiv la unitatile cu profil de performanta 2. Forme cu caracter extradidactic 2.1 Momentul de educatie fizica:se desfasoara cand elevii idau semne de oboseala si e condus de cadrul didactic aflat la lectie (cuprinde 3-4minute exercitii cu caracter de inviorare)

18

-

2.2 Pauza organizata: se desfasoara sub indrumarea profesorului sau invatatorului, elevi instructori, de obicei in recreatia mare; se utilizeaza jocuri de miscare, parcursuri aplicative, stafete 2.3 Gimnastica zilnica: se desfasoara inainte de inceperea cursurilor sau in recreatia mare si se utilizeaza un grup de 6-8 exercitii fizice. II. Forme desfasurate in timpul liber al elevilor 1. Forme de activitate optionale - prin asociatia sportiva scolara a)

activitati competitionale: campionate interclase;concursuri interscolare traditionale campionatul national scolar, cupe festive, toate desfasurate in cadrul Olimpiadei Nationale a Sportului Scolar;

b) activitati necompetitionale: excursii, drumetii, serbari scolare, tabere scolare, cercuri la cluburile elevilor, activitate la domiciliu, alte activitati independente. 2.

Forme de activitate specifice sportului de performanta a)

realizate in scoli, licee(clase) cu program sportiv si cluburi sportive scolare

b) realizate in asociatii si cluburi din afara invatamantului. Mijloacele de invatamant Utilitatea mijloacelor de invatamant reprezinta conditia de baza pentru obtinerea calitatii si eficientei in lectii. Simpla creare a spatiilor de lucru (terenuri, sali de sport sau amenajate) constituie doar premise - posibilitati de a desfasura activitatea; se impune pentru a asigura un cadru optim desfasurarii lectiei, dotarea cu instalatii, aparate si materiale sportive suficiente. Lipsa sau numarul mic de mijloace devine factorul limitativ cel mai important in realizarea obiectivelor si continuturilor stabilite de programa scolara. Mijloacele de invatamant sunt create si folosite in functie de nivelul de invatamant atat pentru EF scolara dar si pentru structurile sportive de performanta. Categorii de mijloace: I. 1.

Mijloace specifice - incluse direct in procesul de exersare practica Exercitiul fizic: este mijlocul specific de baza pentru atingerea obiectivelor propuse; este un act motric special si specializat si se mai numeste gest motric; trebuie realizat intr-un mod stiintific pentru obtinerea eficientei

19

Continutul exercitiului fizic depinde de: scopul in care este realizat care este realizat si finalitatea realizata;intre aceste elemente treuie sa fie cores pondenta. Esenta continutului exercitiului fizicinseamna: efortul fizic, efortul psihic si miscarile corpului sau ale segmentelor. Continutulse apreciaza prin in fluentele asupra organizarii elevilor. Formaexercitiului. fizic reprezinta modul particularincare se succed miscarile componente alefiecarui exercitiu precum si legaturile intre acestea de-alungul efectuarii actiunii motricede baza. .Niciodata forma nu poate determina esential continutul, dar poate avea influente active asupra acestuia. Ex: la saritura in inaltime, noile procedee tehnice de executie (rosogolirea ventrala, dorsala), expresia formei, influenteaza pozitiv performantele motrice. Clasificari: - dupa criteriul anatomic: ex. fizic pentru intregul corp sau pt. segmente - dupa pozitia elevului fata de aparatele la care lucreaza - dupa calitatile motrice pe care le dezvolta - dupa tipul deprinderilor motrice care se invata - dupa caracterul succesiunii miscarilor componente (exercitii ciclice, aciclice, mixte) - dupa intensitatea efortului fizic (exercitii fizice supramaximale, submaximale, de intensitate medie, mica) - dupa natura contractiei musculare (ex. dinamice, statice, mixte). Aparatura de specialitate Aparatura prin calitate si cantitate influenteaza eficienta practicarii ex fizice, contribuie la det. valorilor densitatii motrice, asigurand valori functionale deosebite. Aparatura este implicata nemijlocit in practicarea majoritatii exercitiilor fizice; exceptie fac ex. fizice libere, unele ex. fizice in perechi sau cu partener. Categorii: a) instalatii (porti, panouri, bara fixa); b) aparate si materiale (mingi, scara fixa, saltele, banci) 3.

Mijloace si masuri de refacere a capacitatii de effort

20

Forme de refacere: a) refacerea pe parcursul activitatii se realizeaza prin pauzele intre exercitii, pauze activesi pasive; in activitatea competitionala, refacerea se asigura prin schimbareacompetitoril or intre fazele de atac si aparare si prin pauzele dintre reprize; b) refacerea dupa incheierea activitatii se realizeaza prin dus cald, miscari de relaxare musculara, masaj; se realizeaza practic in activitatea din sportulde performanta, unde cu posibilitati financiare. II.

exista cluburi

sportive

Mijloace nespecifice

1.

Conditii igienice:

a)

igiena individuala: - deprinderi si obisnuinte privind exhipamentul sportiv -

reguli de executare a efortului fizic reguli precise de alimentatie, raportul dintre efort si odihna

b) igiena bazelor sportive: -respectarea unor reguli de tip ergonomic si ecologic in confectionarea sau construirea bazelor sportive - folosirea corecta, civilizata a bazelor sportive 2.

Factori naturali de calire: apa, aerul, soarele - sunt principalii factori implicati in calirea organismului. Expunerea rationala a corpului la soare, imbinata cu practicarea exercitiilor fizice in aer curat si cu folosirea procedeelor de frictionari cu apa, bai de apa, constituie modalitatea metodologica cea mai eficienta. Obiectivele prioritare sunt: calirea organismului; sporirea rezistentei fata de diferiti microbi si boli; adaptarea la intemperiile naturale; obtinerea unui randament sporit in orice activitate;

3.

Mijloace nespecifice din domeniul audio-vizual si informatiei: diafilme, diapozitive, casetofon, casete video, planse, retroproiector, calculator etc, utilizate cu precadere in activitatea sportiva de performanta.

21

4.

5.

Mijloace nespecifice din domeniul medical, de investigare: spirometru, taliometru, cantar, dinamometru etc, care se folosesc atat in EF cat si pentru performanta. Mijloace nespecifice imprumutate din alte laturi ale educatiei generale Pentru a contribui la o educatie integrala a celor care practica sistematic si stiintific ex. fizice, este nevoie de adaptarea in activitatile specifice a unor mijloace din: - educatia intelectuala (studierea lucrarilor de specialitate si a celor literare, artistice cu subiecte din domeniul sportiv) - educatia estetica (muzica)

-educatia morala (respectarea unor prevederi regulamentare si logice de comportament in activitatea cotidiana si cometitionala) - educatia tehnico-profesionala (indeplinirea unor norme, baremuri, pe baza unor cunostinte sau calitati specifice fiecarei activitati) Material didactic: Fara material didactic utilizati intrecerile de alergare de viteza, rezistenta, jocurile dinamice, stafetele aplicative, dozarea sa duca la efortul cerut. Formati deprinderea de joc la elevi si astfel se realizeaza transferul in deprinderea de a se juca in pauza, in activitatea cotidiana. Programa si sistemul de evaluare iti reteaza orice posibilitate de a spune "ca nu poti", "nu ai cu ce", "nu ai unde"; chiar si in conditiile cele mai dificile "daca vrei poti". Copilul trebuie sa se descatuseze dupa ce la toate celelalte discipline este stresat cu expresii consacrate: "mai taci", "nu misca". Un factor important in optimizarea procesului de instruire il reprezinta materialele neconventionale. Mentionam posibile materiale didactice: cercuri din plastic sau sarma, sticle de plastic cu apa sau nisip utilizate ca obiecte portabile, jaloane la stafete, gantere usoare pentru dezvoltarea fortei dinamice. Trebuie sa ne adaptam la universul cunoasteriii copilului. Exemple: - jocuri dinamice,"cercuri zburatoare" - utilizezi snur(1 m) si sticle de plastic -alergare peste obstacole - utilizezi pt obstacol sticle de plastic cu nisip cu snur fixat in dopul sticlei

22

- saritura in inaltime cu pasire - util. snur (3 m lungime), pe grupe de 3 elevi - echilibru dinamic - utilizezi caramizi pt. deplasare Desi exista un numar mare de mijloace de invatamant omologate si cuprinse in catalogul Ministerului Educatiei si Cercetarii, acestea sunt putin cunoscute si procurate. Multe din mijloacele de invatamant ajunse in scoli din diferite motive au fost abandonate, neintretinute si in consecinta au ajuns obiecte de reforma. Se constata la unitatile care dispun de sali ca nu au dotare corespunzatoare, acest lucru explicandu-se prin tematicile lectiilor destinate in majoritatea cazurilor jocurilor sportive, fapt pentru care aparatura si instalatiile mobile sunt scoase din scoli si se expun degradarii. De asemenea mijloacele destinate dezvoltarii calitatilor motrice, datorita locului de depozitare, necesita manevrari greoaie si supraveghere in pauze, indeamna profesorul la renuntari. Pentru a determina utilizarea continua a mijloacelor de invatamant este necesara depozitarea acestora la locul activitatii. Exemplu: incastrarea inperetii laterali ai salilor a unor dulapuri cu rafturi special adaptate pentru fiecare obiect; fixarea pe tavanul salii a unui dispozitiv culisant pt franghii si prajini;instalarea in colturile salii a unor bare de tractiune). Cai pentru realizarea unei dotari optime: 1.

Dotarea de la buget;

2. Autodotari prin posibilitati proprii; 3...Atragerea de sponsori carora le permitem accesul la baza sportiva 4.Asociatia sportiva scolara; 5. Dotari din partea organizatiilor sportive.

PARTICULARITATILE MORFO-FUNCTIONALE SI PSIHOLOGICE ALE PRESCOLARILOR SI SCOLARILOR MICI Din punct de vedere biologic, dezvoltarea copiilor de vârstă şcolară mică se realizează neuniform , marcând perioade de dezvoltare mai rapidă şi perioade de dezvoltare mai lentă. Statura elevilor prezintă o evoluţie ascendentă neuniformă, marcând salturile cele mai ridicate, aproximativ in clasa a treia La fete, acest nivel de creştere apare mai devreme, începând din clasa a doua şi se realizează în general, pe seama membrelor inferioare. Greutatea prezintă şi ea o evoluţie ascendentă, neuniformă,înregistrând cele mai ridicate creşteri în clasa a treia.

23

Oasele se dezvoltă mult mai rapid decât ţesutul muscular, având în structura lor o apreciabilă cantitate de ţesut cartilaginos, fapt care determină slaba rezistenţă a acestora la solicitări mari, ntense şi chiar deformarea lor dacă intervin factori favorizanţi în acest sens. Osatura bazinului,fiind incomplet sudată, poate suferi influenţe negative, ceea ce impune respectarea anumitor cerinţe rivind efortul fizic, în special la fete. Din cauza unor eventuale carenţe în depunerea sărurilor de calciu în oase, a poziţiilor asimetrice din timpul şederii în bancă, a purtării greşite a greutăţilor în mâini, la această vârstă pot apărea cifozele, lordozele, spatele rotund etc, favorizate şi de faptul că la vârsta de şase ani fibrele usculare sunt slab dezvoltate,iar ţesutul muscular este bogat în apă; musculatura extensoare,de asemenea,se prezinta mai putin dezvoltata in comparatie cu cea flexoare de asemenea, se prezintă mai putin dezvoltată în comparaţie cu cea flexoare, de unde şi intenţia copilului de a sta într-o poziţie uşor cifotică. Sistemul articular se întăreşte, mai ales către vârsta de 8-9 ani, însă nu suficient,prezentând aspecte de instabilitate. Sistemul muscular se dezvoltă, ajungând la 27,2% din greutatea întregului corp, musculature membrelor fiind mai slab dezvoltată decât cea a trunchiului.Se constată că marile funcţiuni se dezvoltă concomitent cu 70 aspectele somatice, organismul dovedind o capacitate de adaptare la efort din ce în ce mai bună.Viteza de circulaţie a sângelui este de trei ori mai mare comparativ cu a adulţilor, arterele şi capilarele fiind şi Frecvenţa cardiacă se situează în medie la 90 de pulsaţii pe minut. Datorită nivelului scăzut de dezvoltare a centrilor nervoşi care reglează activitatea inimii, aceasta prezintă o instabilitate accentuată. Funcţia respiratorie este slab dezvoltată, plămânii înghesuiţi într-o cutie toracică mică, îngustă, turtită − toate acestea făcând ca în timpul eforturilor să crească amplitudinea mişcărilor respira torii care se realizează, în general, prin deplasarea diafragmei. Frecvenţa respiratorie marchează 30 de respiraţii pe minut, apropiindu-se de 24 de respiraţii abia la vârsta de 12 ani.Perimetrul tora cic marchează creşteri continue de la an la an, atât la băieţi cât şi la fete, elasticitatea toracelui pre zentând valori mai ridicate la fete.Fiecare an aduce modificări atât calitative cât şi cantitative. Deci, procesul dezvoltării nu se desfăşoară în linie dreaptă, uniform − regulat − ascendent,ci are un ritm mai lent de dezvoltare şi altul mai rapid.Copilul nu mai are o vârstă cronologică, ci o vârstă biologică şi una mintală, vârste la care adeseori nu corespund numărului de ani scurşi de la data naşterii. Dezvoltarea psihică a copilului de 6-10 ani se realizează sub influenţa puternică a mediului complex creat prin intrarea în şcoală. De la memoria cu caracter predominant intuitiv,specifică elevului de 6-7 ani se trece la memoria logică.Capacitatea de prelucrare, reproducere, fixare şi stocare activă a acesteia se perfecţionează prin repetări sistematice , în jurul vârstei de 9 luni. La aceasta vârstă, aşa numita memorie este în strânsă legatură cu cea vizuală.Şcolarul începător are o slabă capacitate de autocontrol în timpul învăţării.Imaginaţia este activă, orientată spre obiecte simple, concrete; se dezvoltă imaginaţia reproductivă şi cea creatoare. Dezvoltarea capacităţii senzoriale se concretizează în creşterea sensibilităţii, capacităţii vizuale, capacităţii de oriende orientare în spatiu şi a percepţiei în timp. Viaţa afectivă a copilului de vârstă şcolară capătă tre ptat o mai mare stabilitate şi echilibru, acţiunile dictate de necesitate încep să fie înlocuite treptat cu cele provenite din

24

plăcere, odificându-se şi motivaţia activităţii.Se cunosc inconştienţa motivelor care susţin activitatea copiilor, ificultăţile întâmpinate în stăpânirea stariilor emoţionale, în controlul gesturilor şi acţiunilor, dificultatea încadrării lor în viaţa cadrul colectivului. Având în vedere că la această vârstă jocul ocupă încă un rol şi un loc important în cadrul preocupărilor copilului, profesorul trebuie să se ocupe de utilizarea în continuare a acestuia ca mijloc de bază a educaţiei fizice şcolare.Conţinutul său trebuie dirijat în favoarea dezvoltării şi lărgirii relaţiilor de grup, educării unor calităţi,formării unor deprinderi şi obişnuinţe de comportare morală, lărgirii sferei motivelor şi trebuinţelor elevilor.Perseverenţa, răbdarea, curajul, iniţiativa, subordonarea intereselor individuale celor colective, modestia,respectarea regulilor stabilite în grup trebuie să fie principalele obiective în raport de care vor fi selecţionate jocurile motrice, se vor stabili cerinţele pentru efectuarea lor. Pe lângă rolul lor în dezvoltarea armonioasă din punct de vedere fizic, exerciţiile selectate trebuie să contribuie la dezvoltarea caracterului analitic al percepţiei, la dirijarea voită a observaţiei şi atenţiei, la dezvoltarea memoriei motrice.Corect concepute şi ealizate, traseele aplicative, ştafetele cu elementele de întrecere pot contribui la dezvoltarea imaginaţiei, a supleţei gândirii, la îmbogăţirea reprezentărilor şi noţiunilor, la încurajarea independenţei şi iniţiativei.Stăpânirea de sine, 71 disciplina, voinţa, capacitatea de efort sunt slab dezvoltate la această vârstă, dar prin jocuri cu reguli şi exigenţe mai stricte, exerciţii de front şi formaţie, alergări de durată se poate favoriza dezvoltarea acestora. Se va ţine deci seama, în organizarea lecţiei de educaţie fizică „de o serie de factori obiectivi şi subiectivi”, legaţi de procesele de creştere şi fenomenele morfofuncţionale şi psihice ale şcolarilor. În acest sens se impune acordarea unei atenţii deosebite raportului dintre ritmul de creştere şi volumul muscular, tulburărilor dintre echilibrul funcţional, structurii psihice instabile, preocupărilor variate cu valenţele diferitelor interese,mobilităţii intelectuale,puterii de concentrare nervoasă şi fizică ale elevilor. Aspecte generale privind ameliorarea rezistenţei la copiii de 6-9 ani Cercetările lui Bringmann au demonstrat faptul că orele de educaţie fizică ăptămânale şi mai ales activităţile sportive extraşcolare conduc la ameliorarea rezistenţei elevilor precum şi la îmbunătăţirea performanţei psihomotrice.Capacitatea de rezistenţă la oboseală reprezintă o condiţie esenţială pentru eficacitatea tuturor formelor şi metodelor de antrenament.Organismul copiilor şi adolescenţilor prezintă o mare capacitate de adaptare în ceea ce priveşte efortul aerob, idee susţinută şi de cercetarile lui Robinson care atestă faptul că la copiii de 5-12 ani se atinge vomax încă din primele 30 sec într-un efort maximal, pe când adulţii ajung la o valoare de 29-35% din vomax pentru acelaşi tip de efort. În concluzie, atât din punct de vedere cardio-respirator şi metabolic, copiii antepubertari sunt apţi pentru antrenamente de tip aerob, dar în schimb capacitatea anaerobă la efort este redusă. Antrenamentele de natură aerobă la această vârstă nu se adresează strict dezvoltării capacităţii aerobe, ci au un efect benefic şi asupra capacităţii anaerobe. Antrenarea rezistenţei la această vârstă trebuie să vizeze sarcini aerobe de o intensitate slabmoderată (ritm de jogging) sau de sarcini anaerobe, dar scurte cu o durată de 3-5min/ 20-

25

30 m). În nici un caz nu trebuie excluse antrenamentele pentru dezvoltarea rezistenţei anaerobe, însă acestea trebuie să respecte cerinţele de mai sus. După cercetările lui BarOr (1991), citat de Weineck, capacitatea anaerobă a unui băiat de 8 ani este aproximativ 4050% din cea a unui copil de 14 ani (în valori absolute), iar în valori relative de aprox 60-70%.Comportamentul pulsului la copii diferă de cel al adulţilor, valorile maximale ale unui adult de 20-30 ani ajungând în jurul a 200 puls/ min, în schimb pulsul copiilor antepubertari depăşeste această valoare, fără a se considera o reacţie patologică. Alergările de durată mare într-un tempou constant sunt de preferat celor cu intensitate submaximală şi maximală, cu schimbări de ritm şi sprinturi intermediare sau finale, deoarece copilul are nevoie de un timp îndelungat de refacere (Wasmund- Nowacki). Van Aaken, citat de „nu nu distanţa dăunează, ci ritmul”. În pregătire, sunt contraindicate alergările pe distanţe cuprinse între 600-1200 m, care necesită un efort anaerob, în schimb se pot efectua alergări pe o durată de 5-20 minute într-un tempou moderat. Unii cercetători propun o creştere cu 10% a distanţelor după fiecare 2 sedinţe de antrenament şi o creştere progresivă a duratei de alergare de la 5-20 minute . Este necesar ca selectarea mijloacelor şi metodelor de antrenament să corespundă cerinţelor psihofizice ale copilului, iar activitatea din timpul lecţiilor să fie distractivă. Aspecte generale privind ameliorarea forţei la copiii de 6-9 ani Importanţa ameliorării forţei generale la vârsta şcolară mică reiese din numeroase motive, precum: - aparatul de susţinere osos şi muscular este slab dezvoltat, şi ca urmare în primii 2 ani de şcoală deficienţele de postură (lordoză, cifoză, scolioză etc.) cresc aproximativ cu 70%; - tot în primii 2 ani de şcoală creşte procentul copiilor supraponderali şi o dată cu creşterea ţesutului adipos are loc scăderea capacităţii motrice generale a copilului, a forţei generale, vitezei şi rezistenţei generale. Odată cu îmbunătăţirea forţei generale la copii, mişcările sunt mai dinamice, mai armonioase şi mai precise. Conform lui Weineck, metoda de antrenament pentru dezvoltarea forţei la acestă vârstă trebuie fundamentată pe exerciţiile de tip dinamic, punându-se accent în special pe dezvoltarea cuplului forţă-viteză. Numeroase cercetări în domeniu au indicat perioada şcolară mică ca fiind favorabilă dezvoltării forţei în regim de viteză. De exemplu, un studiu relevă faptul că un antrenament pe săptămână, folosindu-se metoda circuitului, timp de 8 saptămâni, a condus la ameliorări considerabile ale forţei sub toate aspectele ei. În metoda circuitului, la această vârstă se impune următoarea dozare: 20 sec lucru, pauză 40 sec. Antrenamentul în circuit, caţărarea, tracţiunile sub toate formele, săriturile, cu sau fără îngreuieri, organizate sub formă de joc, sta-fete, îşi aduc o contribuţie considerabilă pentru dezvoltarea forţei. Aspecte generale privind ameliorarea vitezei la copiii de 6-9 ani La vârsta şcolară mică, viteza de execuţie a mişcării, precum şi viteza de reacţie se ameliorează constant, datorită procesului de creştere, de dezvoltare fizică, gradului de mobilitate articulară şi dezvoltare musculară. Vârsta antepubertară este o perioadă propice pentru dezvoltarea vitezei şi a cuplului forţă-viteză. Antrenamentul copiilor de această vârstă necesită multă atenţie din partea formatorului, mijloacele şi metodele trebuind să fie

26

adaptate posibilităţilor fizice şi psihice ale copiilor, având un caracter ludic; progra-mele de antrenament nu trebuie să se bazeze aşa cum se întâmplă cel mai des în unităţile şcolare şi în cluburile sportive doar pe exerciţii care vizează ameliorarea vitezei de reacţie şi de accelerare, ci trebuie să solicite copiii mai ales nervos şi neuromuscular. Aspecte generale privind ameliorarea mobilităţii la copiii de 6-9 ani Mobilitatea este calitatea care permite executarea unor mişcări de mare amplitudine la nivelul diferitelor articulaţii sau complexe articulare (lanţuri cinematice). La vârsta şcolară mică, coloana vertebrală atinge mobilitatea maximă, în schimb este redusă mobilitatea în articulaţiile coxofemurale (în depărtarea picioarelor – abducţie) şi scapulohumerală (în retroversie). Din această cauză sunt recomandate exerciţii de întindere pentru ameliorarea mobilităţii în articulaţiile respective. De-a lungul timpului, am observat carenţe în programul de pregătire a sportivilor, neglijându-se dezvoltarea mobilităţii la copii, aspect care se va repercuta prin lipsa mobilităţii atât de necesară în cazul alergărilor de garduri/ săritorilor de înălţime. La această vârstă, mobilitatea articulară este foarte bună, iar prelucrarea ei în scopul ameliorării şi menţinerii la parametrii optimi asigură amplitudine şi un control bun al relaxării în timpul alergării. Aspecte generale privind ameliorarea calităţilor de coordonare la copiii de 6-9 ani În practica sportivă se disting calităţi de coordonare generale, dezvoltate ca urmare a unei pregătiri polivalente şi care se manifestă în diferite situaţii de viaţă, muncă şi sport, şi calităţi de coordonare, specifice unei anumite probe sau discipline sportive. La vârsta şcolară mică, până la 8-9 ani, trebuie să se pună accentul pe aprofundarea procesului de învăţare motrică, pentru realizarea unei game gestuale precise şi stabile. Între 8-10 ani se poate asigura o dezvoltare intensă a coordonării motrice, care permite o perfecţionare a capacităţii de reacţie . Concluzii: În ameliorarea capacităţilor motrice trebuie să se ţină cont de particularităţilor morfo-funcţionale şi psihice ale elevilor. Astfel, pentru ameliorarea *rezistenţei,copiii ntepubertari sunt apţi pentru antrenament de tip aerob; *pentru ameliorarea forţei se recomandă antrenamentul în circuit; *pentru dezvoltarea vitezei şi a cuplului viteză-forţă mijloacele şi metodele vor avea un caracter ludic, solicitându-se copiii mai ales nervos şi neuro-muscular; *pentru ameliorarea mobiltăţii sunt recomandate exerciţii de întindere pentru ameliorarea mobilităţii articulaţiilor coxofemurale- şi scapulohumerale. Se pune accent pe procesul de învăţare motrică.

27

CURSUL Nr.3. DEPRINDERILE MOTRICE CARACTERISTICI PROCESUL FORMARII DERINDERILOR MOTRICE DIN PUNCT DE VEDERE PSIHO-FIZILOGIC SI METODIC. DEPRINDERILE MOTRICE

Deprinderile motrice sunt considerate componente automatizate ale activitatii voluntare pe linia motricitatii. Prin repetari numeroase, efectuate sistematic si continuu, in structuri neschimbate, miscarile componente ale unei actiuni motrice ajung la un grad inalt de perfectiune, ceea ce va permite ca deprinderea respectiva sa poata fi realizata cu usurinta si precizie, cu cheltuiala minima de energie, si fara a fi necesara participarea directa a constiintei. Deprinderile mo 414b11e trice sunt lanturi de reflexe conditionate, complexe, care se bazeaza pe legaturi multiple intre zonele corticale vestibulare ale vorbirii, ale vederii, alecelorlalti analizatori, pe de o parte, si centrii motori interesati in coordonarea acestei activitati.Aceste legaturi care se realizeaza, se formeaza intre cele doua zone de pe scoarta cerebrala respectiv zona senzitiva si zona motorie sunt sisteme de legaturi temporale, elaborate si consolidate prin exersarea deprinderii respective. Putem concluziona ca deprinderea motrica este un act voluntar care, prin exersare in aceleasi conditii, se automatizeaza asigurand un randament superior de precizie, stabilitate, cursivitate, expresivitate, rapiditate, coordonare, usurinta, cu un consum redus de energie nervoasa si musculara. A.Demeter sustine ca formarea deprinderilor motrice reprezinta o activitate reflex conditionata de repetarea interactiuni dintre diferitele excitatii, kinestezice, vizuale, auditive, transmise scoartei in aceeasi ordine si cu aceeasi intensitate . Reflexele astfel dobandite unifica componentele actiunii, stabilind un lant de conectari multiple si complexe intre analizatori, zonele senzitive si motorii de pe scoarta cerebrala, sistematic organizate prin intermediul celui de al doilea sistem de semnalizare. Educatoarea trebuie sa corecteze deprinderile motrice dobandite anterior si sa formezealtele noi, prin procesul de predare-invatare. Aceasta ii va informa pe copii prin intermediul demonstratiei si a explicatiilor despre elementele de continut ale deprinderii, apoi va organiza

28

exersarea globala sau fragmentara a deprinderii insotita de corectari, ajutor si sprijin. Deprinderea se va repeta pana la realizarea parametrilor de corectitudine si eficientastabiliti si atunci deprinderea respectiva se va putea introduce in combinatii de elemente, structuri de elemente sau miscari, realizandu-se astfel consolidarea ei. Introducerea unei deprinderi noi invatate in cadrul jocurilor, a stafetelor sau a parcursurilor aplicative, combinandu-se cu celelalte deprinderi motice insusite anterior realizeaza practic consolidarea deprinderii respective. Continutul unei deprinderi motrice presupune o anumita structura, succesiune a miscarilor, directie, o anumita amplitudine a miscarilor, ritm si intensitate de lucru. Este bine ca educatoarea sa cunoasca in amanunt continutul si structura fiecarei deprinderi motrice pentru a putea dirija procesul de predare invatare si consolidare corect si eficient. Indicatiile educatoarei in timpul exercitiilor, aprecierile acesteia completeaza si precizeaza senzatiile, perceptiile si reprezentarile copilului. Cunoasterea si imaginea despre actiune, ii mobilizeaza si dirijeaza efortul prescolarului spre realizarea unor exercitii cat mai corecte. Deprinderile mo 414b11e trice au cateva particularitati, dintre ele amintim: unicitatea si ireversibilitatea, inlantuirea si originalitatea. Caracteristici ale deprinderilor motrice Deprinderile motrice prezinta urmatoarele caracteristici subliniate de catre M. Epuran, ( Bucuresti 1993) astfel: 1.deprinderile reprezinta componente ale conduitei voluntare a omului, fiind formate in mod constient. 2.deprinderile realizeaza obtinute ca urmare a exersarii miscarilor.

modificarea

calitativa a executiilor

3.deprinderile contin structuri de miscari coordonate, intr-o anumita succesiune , directie, ritm si amplitudine. 4. deprinderile au la baza educarea capacitatii de diferentiere fina si rapida a indicatorilor care constituie elementele informationale senzorial-perceptive in dirijarea actiunilor. 5.Se caracterizeaza printr-o rapida si eficienta aferentatie inversa. 6.Stabilitatea relativa in conditii constante si plasticitate in conditii variabile. 7.Sunt conditionate de factori obiectivi si subiectivi: aptitudini motrice, motivatia, nivelul instruirii, aprecierea si autocontrolul rezultatelor. . Etapele formarii deprinderilor motrice

29

Etapele fiziologice ale formarii deprinderilor motrice  Etapa in care predomina miscarile inutile si lipsa de coordonare. Miscarile inutile si dificultatile de coordonare se explica prin excitarea unei zone vaste de pe scoarta cerebrala. In sistemul nervos central patrund numeroase excitatii. Inhibitia fiind inca slaba,va permite iradierea mai multor zone senzitive si motorii astfel provocand o generalizare a raspunsurilor. Aceasta etapa se mai numeste si „etapa miscarilor grosolane, nediferentiate'.  Etapa miscarilor conform scopului actiunii, dar realizate prin contractii

musculare excesive

In aceasta etapa datorita multiplelor repetari, dispar miscarile inutile, copiii reusesc in mare parte sa respecte indicatiile educatoarei, pe scoarta cerebrala se va realiza o echilibrare intre excitatie si inhibitie. Rigiditatea miscarilor,si lipsa de cursivitate a acestora se va datora delimitarii inca imprecise a comenzilor transmise muschilor agonisti si antagonisti, si contractiilor musculare exagerate. 

Etapa formarii propriu-zise si a stabilizari deprinderii motrice.

In aceasta etapa se realizeaza intarirea stereotipului dinamic, prin delimitarea precisa a iradierii proceselor de excitatie si inhibitie, care alterneaza intr-o succesiune rationala, bine echilibrate, cu diferentieri fine. In urma repetarilor multiple si sub actiunea celui de al doilea sistem de semnalizare, excitatia se concentreaza precis, in zonele interesate in programarea raspunsurilor. In aceasta etapa miscarile sunt naturale, suple, executate cu usurinta, demonstrand o perfecta coordonare, cu consum redus de energie.

Etapele psihologice ale formarii deprinderilor motrice • Etapa initiala, familiarizarea copilului cu actul motric. Aceasta etapa presupune executarea unor miscari care sa cuprinda elemente din deprinderea ce urmeaza a fi invatata. Pentru inceput se va urmariinsusirea mecanismului de baza al actiunii, se va lua cunostinta de structura acesteia, se vor explica miscarile care o compun si se vor instrui principalele elemente componente, realizadu-se si primele incercari. Educatoarea va explica si demonstra deprinderea respectiva concomitent, cu expunerea de material intuitiv daca este cazul. In aceasta etapa copilul va primi toate informatiile despre miscare pe cale vizuala, auditiva, tactila, chinestezica, asigurandu-se elementele necesare formarii unor reprezentari complete si corecte. •

Etapa invatarii segmentare sau analitice.

Dupa ce copiii s-au familiarizat cu actiunea deprinderii respective, atentia se va orienta asupra corectitudinii executiei mecanismului de baza si a elementelor care o compun, urmarindu-se realizarea fiecarei faze. In aceasta etapa copiii vor executa miscarile fara precizie, cu o incordare generala a musculaturii, cu numeroase miscari inutile, aspect care va genera un consum mare de timp si energie. Eliminarea treptata a acestor elemente suplimentare inutile se va face prin exersari numeroase insotite de corectarea verbala, interventia directa asupra executiei fiecarui copil, acordarea ajutorului si a sprijinului, demonstrarea si explicarea continua. •

actiunii.

Etapa organizarii si sistematizarii, sau de unificare a elementelor componente ale

In aceasta etapa se unifica elementele componente intr-o structura urmarindu-se executarea corecta a intregii miscari, intr-un ritm optim.

30

Greselile continua sa se elimine pastrandu-se insa un nivel ridicat de incordare musculara si un consum crescut de energie. Copiii exerseaza miscareaglobal, pastreaza conditiile de exersare iar educatoarea corecteaza si acorda sprijinul necesar in functie de situatie. •

Etapa sintetizarii si automatizarii

In aceasta etapa structura miscarii este corecta, se manifesta o crestere a indicilor de coordonare si o mai mica participare a atentiei, controlul simtului vizual fiind preluat de cel kinestezic si tactil. Dirijarea constienta a miscarii nu se mai face asupra fiecarei componente, ci asupra ansamblului, timpul de executie si incordarea musculara inutila scad, micsorandu-se consumul energetic si nervos, fapt care permite marirea numarului de repetari. In aceasta etapa se realizeaza stabilirea stereotipului dinamic, iar educatoarea isi va orienta atentia spre organizarea exersarii, a corectarilor individuale si a aprecierilor. • etapa consolidarii In aceasta etapa se va realiza automatizarea miscarii, caracterizata prin eliberarea unei parti a controlului constient, aparitia finetii in coordonarea miscarilor si un consum optim de energie. In etapa consolidarii deprinderea motrica va fi integrata in stafete si jocuri si parcursuri aplicative sau combintii cu deprinderi insusite anterior. Educatoarea va organiza exersarea deprinderii motrice insistand asupra parametrilor acesteia, (viteza, ritm, coordonare), va concepe structuri cu complexitate progresiva in care sa integreze deprinderea, modificand conditiile de executie (ingreuiere, marirea distantei, cresterea numarului de repetari, introducerea de obstacole, parteneri), precum si selectarea sau conceperea unor stafete, parcursuri si jocuri dinamice atractive si solicitante.

Formarea deprinderilor motrice pe parcursul procesului instructiv-educativ, presupune derularea anumitor etape specifice invatarii • intelegerea actiunii Copiii trebuie sa inteleaga scopul actiunii si sa cunoasca mijloacele de care se vor folosi pentru realizarea ei. Educatoarea trebuie sa urmareasca stimularea motivelor si a intereselor copiilor pentru ai mobiliza in vederea insusirii actiunii. Educatoarea va explica clar deprinderea, apoi va evidentia principalele elemente care stau la baza efectuarii ei. Neintelegerea actiunii de catre copii poate duce la scaderea interesului si a atentiei. Se stie ca actiunile copiilor sunt sustinute de anumite interese si motive care trebuie cultivate si intarite.  demonstrarea actiunii Demonstrarea actiunii trebuie sa se faca in conditii cat mai apropiate de cele ale activitatii practice in cadrul careia va fi utilizata. Demonstrarea, asociata cu explicatia, urmareste sa schiteze mental planul general al actiunii si operatiile din care este format. Unii specialisti in domeniu si in special L.M. Tomas a aratat ca in invatare randamentul creste cu 44% daca demonstratia este insotita de explicatii complete.Acestia au aratat, ca detalierea explicatiei inainte de demonstratie are efecte negative,deoarece sustrage atentia de la observarea elementelor principale, orientandu-se spre cele de amanunt. 

continuitate in repetarea actiunii

31

Repetarea impune o constanta a conditiilor de executie, i a r esalonarea corecta a repetarilor constituie cheia succesului. W. H. Pyle, subliniaza avantajul pe care-1 prezinta esalonarea repetarilor in comparatie cu gruparea lor.  stabilirea si fixarea deprinderii prin control si autocontrol Cunoasterea nivelului de invatare a deprinderii,a gradului de stapanire a deprinderii contribuie la stimularea interesului copiilor, la cresterea efortului pentru perfectionare. Autocontrolul favorizeaza,de asemenea, fixarea deprinderii. Este necesar ca prescolarii sa fie obisnuiti sa-si aprecieze executiile pornind de la datele teoretice pe care le detin in legatura cu tehnica de executie a acesteia si modul cum trebuie sa realizeze deprinderea. Reprezentarea clara a actiunii presupune cunostinte asimilate prin intermediul explicatiilor si observarea atenta a demonstratiilor. Progresul in elaborarea si intarirea stereotipului dinamic care sta la baza deprinderii este si mai evident daca repetarile sunt insotite uneori de aprecieri si de sublinierea progresului. • aplicarea deprinderilor in conditii variate si concrete ale activitatii practice Deprinderile se intaresc si capata valoare practica daca in etapa consolidarii lor, copiii sunt pusi in situatia de a le repeta in conditii mereu schimbate, sau in cele impuse de cerintele jocurilor si a stafetelor. Modificarea conditiilor de repetare a deprinderilor nu trebuie sa determine schimbari in structura de baza a miscarii, ci se va urmarii numai perfectionarea capacitatii de adaptare la conditiile impuse de activitatea concreta care le solicita.

Etapele formarii deprinderilor motrice de natura fiziologica, psihologica si metodica

Etape fiziologice

Etape psihologice Etape metodice Etapa initiala, familiarizarea copilului Intelegerea cu actul motric. actiunii

Etapa in care predomina miscarile inutile si lipsa de coordonare Etapa miscarilor Etapa invatarii segmentare sau analit conform scopului ice. actiunii, dar realizate prin contractii muscula

32

Demonstrarea

re excesive

Etapa formarii propriu-zise si a stabilizari deprinderii motrice.

actiunii

Etapa organizarii si sistematizarii, sau Continuitate de unificare a elementelor componente repetarea ale actiunii. actiunii

Etapa sintetizarii si automatizarii

Stabilirea si fixarea deprinderii prin control si autocontrol

Etapa consolidarii

Aplicarea deprinderilor in conditii variate si concrete ale activitatiipracti ce

Etapele formarii deprinderilor motrice (Gh. Carstea, 1993)

Etapa de invatare

in

Obiective principale

33

1

Caracteristici ale exersarii

L Etapa initierii in bazeletehnice de executie adeprinderilor motrice

• formarea unei reprezentari clare asupra deprinderii respective a (prin explicatie si demonstratie) • formarea ritmului general de executie cursiva a deprinderii; • preintampinarea sau inlaturarea greselilor tipice.

• descompunerea deprinderii, cand este cazul, in elemente componente si exersarea analitica a acestora;

2. Etapa fixarii, a consolidarii deprinderilor

• formarea tehnicii de executie adeprinderii in concordanta cucaracteristicile spatiale, temporale si dinamice optime; • intarirea legaturilor temporale.

• exersare in conditii relativconstante, standardizate; • se creeaza premisele executiei in conditii variabile. • exersare in conditii cat mai variate, apropiate de cele intalnite in competitie; • includerea deprinderilor intr-o inlantuire de alte deprinderi.

3. Etapa perfectionarii

• largirea variantelor de executie a fiecarei deprinderi, prin desavarsirea executiei mai multor procedee telinice; • executarea unor „combinatii' tehnice cu usurinta, cursivitate si eficienta.

Clasificarea deprinderilor motrice Deprinderile mo 414b11e trice pot fi: automatizate.

elementare, complet automatizate

si complexe, partial

Deprinderile pot fi:

de baza: mers, alergare, saritura, aruncare si prindere. Acestea au fost denumite deprinderi motrice de baza deoarece e l e se regasesc in compartimentul motric cotidian al individului, acoperind o gama larga de activitati. aplicativ-utilitare: echilibru, tarate, catarare, tractiuni, impingeri, transport, escaladare. Aceasta categorie include deprinderi cu o frecventa relativ mai mica de utilizare in viata de zi cu zi, dar capata o importanta deosebita in situatii speciale. deprinderi motrice specifice ramurilor de sport: atletism, gimnastica, jocuri sportive, inot, schi, patinaj.

34

MERSUL

Mersul este o deprindere motrica de baza, naturala care se formeaza din primul an de existenta a copilului si care se manifesta pe parcursul intregii vieti. El este modalitatea de baza, cea mai simpla si eficienta, folosita pentru deplasarea omului. Mersul angajeaza indeosebi segmentele inferioare ale corpului, dar angreneaza in mare masura si musculatura intregului corp, contribuind astfel la dezvoltarea acestuia. Mersul in ritm vioi sau mai prelungit solicita din partea organismului un efort cu o intensitate mai mare, ceea ce va influenta pozitiv sistemul cardio-respirator. In acelasi timp mersul va contribui la tonifierea musculaturii picioarelor si a spatelui. Executat lent si insotit de miscari de respiratie, mersul poate constitui un bun mijloc de linistire a organismului dupa un efort cu o intensitate mai mare. In activitatea de educatie fizica mersul corect, reprezinta un mijloc eficient de organizare a colectivului, asigurand deplasariloreficienta,aspect estetic, si consum minim de energie . In timpul activitatilor trebuie sa se insiste asupra formarii unui mers corect elastic, estetic si elegant, fara oscilatii accentuate pe verticala, in lateral sau cu rasucirea trunchiului . Exercitiile de mers pentru prescolari, trebuie sa urmareasca usurinta in deplasare, coordonarea actiunilor bratelor si a picioarelor si pastrarea tinutei corecte.

35

In activitatea de educatie fizica, mersul este folosit in scopuri diferite, pentru captarea atentiei, in organizarea colectivului de copii, la educarea ritmului. Mersul se invata in coloana si in cerc, la inceput pe loc, apoi d i n deplasare. Explicatia si demonstratia se vor face simultan,demonstrand miscarea din profil si din fata. Exersarea incepe cu mers pe loc urmat de cel cu deplasare, mai intai liber, apoi in cadenta. Se vor executa frontal, evitandu-se ritmurile lente sau accelerate. Imprimarea cadentei se face prin semnale sonore, numaratoare, numirea piciorului, sau prin marcarea fiecarei pasiri pe piciorul stang cu bataie din palme . Exersarea va fi insotita permanent de corectarea atitudinii corpului, a capului a privirii spre inainte. Mentinerea spatelui drept si a coordonarii miscarii de brate cu cele de picioare. Desfasurarea mersului pe fond muzical sau cu cantec va stimula executia si autocontrolul copiilor. Consolidarea deprinderii de mers se va realiza si prin adoptarea unor pozitii ale bratelor (lateral, sus, oblic, inapoi, pe ceafa, pe sold, la spate), precum si prin efectuarea unor miscari ale membrelor superioare -ridicari. inainte, inapoi, lateral, balansari. Dupa ce copiii vor stapanii invatarea unor variante de mers.

deprinderea

de

mers

corect

se

va

putea

trece

la

Variantele de mers pot fi efectuate cu diferite pozitii ale bratelor si palmelor (pe sold, pe umar, pe ceafa, lateral, sus, in fata, oblic, jos, cu pozitii sau miscari asimetrice) sau combinarea acestora. Ritmul deplasarii difera in functie de structura variantei de mers sau de obiectivul urmarit. Pentru fiecare varianta de deplasare se va adopta formatia cea mai adecvata (coloana, linie cu distante sau intervale corespunzatoare. Pentru realizarea unui mers corect si eficient educatoarea trebuie sa-si concentreze atentia in urmatoarele directii: - executarea mersului sa se realizeze cu bratul si piciorul opus, - contactul labei intreaga talpa,

piciorului

cu

solul

sa

se

faca

pe

pingea,

dupa

care

se

ruleaza

- la mersul de front contactul cu solul se va face pe toata talpa, cu piciorul bine intins din genunchi, - in timpul mersului trunchiul este drept, barbia usor ridicata privirea inainte, iar bratele se misca alternativ inainte si inapoi, usorindoite la nivelul coatelor. Formarea deprinderii de mers se realizeaza prin: exercitii, jocuri si stafete. - mers liber fara cadenta, - mers in cadenta, - mers cu pas de front, - mers cu pas de gimnastica,

36

- mers pe varfuri, piciorului, - mers cu pas fandat,

pe

calcaie,

pe

marginea

- mersul piticului, - mersul berzei, - mersul elefantului, - mers cu pasi incrucisati, - mers „de-a busilea'; - mers cu spatele pe directia de deplasare, - mers cu pasi adaugati, - mers cu pas schimbat, - mers cu pas de galop, - mers cu pas de vals, - mers cu pas de polca, - mers pe loc, -mers intr-o directie indicata, - mers in coloana cate unul, - mers in coloana cate unul tinandu -se de umeri, - mers cu pasi mari, - mers cu pasi mici, - mers cu ridicarea accentuata a genunchilor, - mers cu bataie din palme pe fiecare pasire - mers cu picioarele departate, - mers cu incetinirea si accelerarea ritmului, - mers aplecat cu mainile pe genunchi, - mers cu ridicarea genunchilor la orizontala, - mers serpuit, - mers serpuit cu ocolire de obstacole, - mers cu pasire peste obstacole,

37

interioara

sau

exterioara

a

labei

- mers cu sprijin pe palme (mersul ursului), - mers semnal,

in

co lo an a

c ate

u nu l

com bin a t

cu

m i sc a ri

ale

br a t elo r

si

o pr ir e

la

- mers pe loc combinat cu mers inainte, inapoi cu oprire la semnal, - mers in cerc, - mers in coloana cate unul, combinat cu misc area circulara a bratelor; - mers ca 'trenul' cu mainile pe umeri, soldurile celui din fata; - mers in lant de brate cu ocolire sau trecere pe sub si peste obstacole; - mers obisnuit, combinat cu mers pe varfuri; - mers obisnuit, combinat cu mers pe calcai e; - mers obisnuit, combinat cu mers ghemuit; - mers obisnuit, combinat cu mers in gen unchi at; - mers obisnuit, combinat cu mers fandai; - mers obisnuit, combinat cu marcarea pasului; - mers cu un picior pe varf si celalalt pe calcaie; - mers cu un picior pe partea interna si celalalt pe cea externa; - mers obisnuit inainte si inapoi; - mers cu pasi adaugati, combinat cu mers cu pasi incrucisati; - mers cu pasi de urias combinat cu mersul piticului; - mers pe loc si mers cu genunchi la piept;

- mers obisnuit combinat cu saritura pe ambele picioare;

ALERGAREA Alergarea reprezinta o deprindere motrica naturala care asigura o deplasare mai rapida,prin miscarea coordonata dintre picioare si brate, cu existenta unei mici faze de zbor.

38

In activitatea de educatie fizica, alergarea poate fi intalnita ca deprindere motrica singulara, dar in multe cazuri se combina cu alte deprinderi cu care se constituie in structuri specifice jocurilor, stafetelor si parcursurilor. Alergarea se compune din pasi alergatori, care se repeta identic dand caracter ciclic miscarii. Pasul alergator are urmatoarea structura: - faza de sprijin pe unul din picioare (unilateral); - faza de zbor, cand picioarele nu mai pastreaza contactul cu solul; -faza de sprijin, sprijin unilateral.

de

aceasta

data

pe

celalalt

picior,

cand

avem

iarasi

un

Se constata ca la alergare, spre deosebire de mers, deplasarea se realizeaza prin succesiunea fazelor de sprijin cu faza de zbor inaintarea fiind asigurata de catre piciorul de sprijin care, prin impulsia realizata la contactul cu solul, propulseaza corpul inainte. Aceste miscari si pozitii difera in functie de varianta de alergare, dar in marea lor majoritate sunt comune tuturor structurilor de alergare. Pozitia trunchiului are o inclinare mai mare sau mai mica spre inainte in functie de viteza de depalsare, sau de varianta de alergare. n nivel dat de tipul alergarii. Bratele sunt indoite din cot la 90, cu mainile in prelungirea antebratelor, iar miscarea lor se efectueaza numai din articulatia umarului, inainte si inapoi. Amplitudinea miscarii bratelor este data de viteza alergarii. La viteze mai mari, amplitudinea este mai crescuta. Gatul si capul se afla, in toate situatiile, in prelungirea corpului. Plecarea in alergare se face din diferite pozitii. Concomitent cu insusirea tehnici de alergare se insista asupra corectitudinii miscarilor, pastrarea tempoului uniform, a amplitudinii miscarilor si nu in ultimul rand asupra educarii actului respirator. In timpul alergarii sunt intalnite urmatoarele greseli: - alergare fara terminarea impulsiei. - asezarea labei piciorului cu varful orientat defectuos; - alergare cu trunchiul inclinat inapoi; - incrucisarea bratelor in fata corpului; - intinderea bratelor din articulatia cotului. Alergarea normala este cea mai simpla forma de alergare, se poate realiza in orice conditii si de aceea este cel mai frecvent utilizata in activitatea de educatia fizica a prescolarilor, specificul acestei variante este dat de faptul ca talpa ruleaza pe sol de la calcai spre varf, balansul in fata al piciorului oscilant este mai putin avantat, trunchiul se afla usor inclinat inainte, bratele, indoite d i n cot, se misca degajat pe langa corp, pasul avand lungime constanta si o frecventa moderata. Efectuata astfel alergarea devine supla, relaxata, avand putine oscilatii in plan vertical, orizontal si lateral. Ritmul respiratiei este constant, avand o amplitudine marita.

Alergarea se clasifica dupa:

39

- directia de deplasare; - amplitudinea si forma miscarii pasului de alergare - suprafata de deplasare; - tempoul deplasarii.

Dupa directia de deplasare alergarea poale fi: -inainte;

- inapoi; - lateral; - oblic;

Dupa amplitudinea si forma miscarii pasului de alergare: - alergare obisnuita; -alergare cu ridicarea coapselor (genunchii sus); - alergare cu pendularea gambelor inapoi (calcaiele la sezuta); -

alergare cu pendularea gambelor inainte;

-

alergare cu picioarele intinse in fata;

-

alergare cu picioarele intinse inapoi;

-

alergare cu pasi incrucisati (prin fata, prin spate);

-

alergare cu pasi adaugati;

-

alergare cu trecere peste obstacole.

Dupa suprafata de deplasare: - pe teren plat; - la vale; -

la deal; - pe teren variat.

Dupa tempoul deplasarii: - lent; -moderat;

40

-rapid; - maxim, Explicatia si demonstratia se fac din fata si din lateral. invatarea pasului de alergare necesita explicarea cu precadere a contactului si rularii pe sol corecte a piciorului, ridicarea pronuntata a coapsei, pozitia trunchiului, pozitia bratelor si coordonarea acestora cu miscarea picioarelor. Demonstratia se face global si fragmentar, din profil evidentiindu-se faza de zbor. Demonstratia se foloseste o data cu explicatia,care trebuie sa fie pe intelesul copiilor. Invatarea pozitiei corpului, a contactului cu solul si a pozitiei si coordonarii bratelor cu miscarea picioarelor se face i n i t i a l din alergare pe loc. Miscarea corecta a picioarelor se insuseste prin exersarea alergarii cu genunchii sus si a celei cu calcaiele la sezut, pe loc si d i n deplasare. Pentru a forma capacitatea copiilor de a u t i l i z a alergarea in situatii variate, in faza de consolidare a deprinderi se vor introduce  exercitii de alergare pe directii diferite, cu schimbarea directiei de deplasare la semnal, sau cu ocolirea unor obstacole.  se poate alerga chiar si printre obstacole. In toate formele de exersare a alergarii obisnuite se va insista asupra corectitudinii miscarilor, pastrarii tempoului uniform, amplitudinii si ritmului respirator. De aceea alergarea obisnuita, in etapele de invatare, nu se va exersa sub forma de intrecere, care ar denatura miscarea. Deoarece la varsta de 9-10 ani se incheie ultima etapa de dezvoltare a coordonarii actelor motorii, este recomandat ca pana la aceasta varsta sa se formeze deprinderea corecta de alergare. Alergarea efectuata in aer liber are o mare importanta igienica, contribuind la intarirea sanatatii. Efortul depus in timpul alergarii ajuta la educarea vointei. Prin exercitii repetate copilul isi va forma deprinderea unei alergari corecte, estetice si economice. In structura activitatii de educatie fizica, alergarea de viteza isi gaseste locul in veriga de invatare, consolidare, atunci cand este programata ca tema de lectie, dar si in verigile de organizare a colectivului,si in cele de pregatire a organismului pentru efort, precum si in cadrul stafetelor, jocurilor dinamice si a parcursurilor. Alergarea ca deprindere motrica de baza este prezenta si in continutul jocurilor dinamice, asigurandu-le caracterul solicitant si atractivitatea. Prin diversitatea in care se realizeaza, jocul dinamic devine la randul sau un mijloc de consolidare a deprinderii de alergare.

Mijloace de invatare - alergare pe loc; - alergare intr-o directie indicata; - alergare in cerc; - alergare alternata cu mers; - alergare alternata cu ghemuire;

41

- alergare cate doi, unul dupa altul; - alergare in coloana cate unul cu oprire - alergare cu imprastiere si regrupare;

la semnal si apoi schimbarea de directie;

- alergare cu ocolire de obstacole; - alergare cu trecere pe sub diferite obstacole; - alergare cu imprastiere si regrupare la semnal in locuri indicate; - alergare pe varfuri cu plecare si oprire la semnal; - alergare cu trecere peste diferite obstacole; -alergare organizata cu schimbare de ritm si de directie, in coloana cate unul sau cate doi; - alergare cu ruperi ele randuri si trecere in diferite formatii; - alergare cu sarcini: ocoliri de obstacole si purtarea unui obiect; - trecere din mers in alergare si invers; - alergare in ritm dirijat- mai tare, mai incet - alergare serpuita; - alergare cu trecere peste sau pe sub diferite obstacole; - alergare cu plecari din diferite pozitii; - alergare in linie dreapta in conditii de intrecere; - alergare combinata cu trecere peste obstacole pe sub obstacole si printre obstacole; - alergare libera, inainte si lateral - alergare printr-un culoar; - alergare pe o l i n i e dreapta trasata pe sol;

SARITURA Sariturile sunt deprinderi motrice naturale care au un larg caracter aplicativ in viata cotidiana a omului. Sariturile presupun o solicitare mai mare, mai intensa a organismului copiilor din p.d.v. al executiei prin momentul de impingere energica in picioare, implicand astfel forta acestora, prin coordonarea intre miscarea bratelor si cea a picioarelor, amortizarea la aterizare si nu in ultimul rand orientarea in spatiu si timp. In functie de tipul de saritura si gradul lor de dificultate acestea influenteaza educarea unor trasaturi pozitive ale personalitatii prescolarilor (hotarare, curaj, vointa, stapanire de sine, incredere in fortele proprii).

42

Sariturile sunt actiuni motrice in care corpul paraseste solul, pentru a reveni dupa un timp mai scurt sau mai lung. Acest lucru se realizeaza prin impulsia energica a picioarelor pe sol, fapt ce asigura autopropulsarea. Executarea sariturilor impune cunosterea unei tehnici de executie a miscarilor specifice sariturii respective, aceasta reprezentand conditia de baza pentru o executie corecta si eficienta a sariturii . Sariturile dupa structura lor pot fi: Sarituri pe loc -cu desprindere pe verticala si impingere pe 1 sau 2 picioare Cu deplasare - sarituri cu desprindere de pe un picior, sau 2 in lungime si in inaltime; - sarituri cu desprindere de pe doua picioare, in lungime, in inaltime si in adancime; - sarituri succesive pe un picior Sarituri ca mingea Descrierea executiei Din pozitia stand, cu mainile pe solduri se realizeaza o impingere energica in picioare in urma careia se produce o saltare – desprindere pe verticala a corpului copilului. Aceasta desprindere va fi mai mare sau mai mica in functie de forta proprie de impingere a fiecarui copil Aterizarea se va face prin amortizare realizata de semiindoirea genunchilor si rularea talpilor de pe pingea pe calcaie .

Mijloace de invatare: - stand, ridicare pe varfuri si revenire ( bratele pot fi pe sold, pe langa corp,pe umeri ); - stand, usoara indoire a genunchilor si revenire; - stand, desprindere pe verticala, revenire; - sarituri ca mingea pe loc legate, realizate individual sau pe perechi sau in diferite formatii de cerc, sir, coloana - jocuri cu deprinderea de saritura pe ambele picioare sau intr-un picior; - sarituri cu deplasare in diferite directii, inainte, inapoi, lateral stanga - dreapta si intoarcere. Saritura in lungime de pe loc Din pozitia stand departat cu bratele inainte se executa balansarea bratelor inapoi, odata cu indoirea genunchilor, se realizeaza impingerea energica in picioare simultan cu ducerea bratelor spre inainte. Are loc desprinderea in lungime si urmata de aterizare in pozitia ghemuit. Demonstrarea si explicarea sarituri se va face concomitent din profil si din fata. Mijloace de invatare:

43

- stand, sarituri cu deplasare inainte pe ambele picioare – „ broscute” - ghemuit, sarituri cu deplasare inainte dlin ghemuit in ghemuit; - sarituri in lungime de pe loc; - jocuri cu deprinderea de saritura in lungime de pe loc; - stafete care sa cuprinda si deprinderea de saritura in lungime de pe loc Saritura in adancime Stand departat pe banca de gimnastica, cu bratele inainte, se executa balansarea bratelor inapoi, simultan cu indoirea genunchilor se realizeaza impingerea in picioare concomitent cu ducerea bratelor spre inainte, realizandua-se desprinderea si zborul spre sol,cu aterizare in pozitia ghemuit . Demonstratia se realizeaza din profil si cu fata spre executanti odata cu explicatia punandu-se accent pe aterizare. Formatia de lucru este coloana, la inceput pe una apoi in stadiul de consolidare pe 3 -4. O atentie deosebita trebuie sa acordam stabilitatii aparatelor de pe care se va sari, precum si pregatirea zonei de aterizare, corespunzator inaltimii aparatelor. Pentru insusirea corecta a sariturii in adancime trebuie sa executam cateva exercitii pregatitoare, la inceput pe sol apoi de pe banca. Exercitiile pregatitoare se vor adresa miscarii corecte de aterizare amortizare pe doua picioare cu accent pe indoirea accentuata a genunchilor, ducerea bratelor inainte si mentinerea capului sus. . Mijloace de invatare: - stand, sarituri pe ambele picioare, pe loc; - stand, ridicarea bratelor sus, trecere in ghemuit; - ghemuit, ridicare in stand odata cu ridicarea bratelor inainte, revenire; - saritura in adancime; -jocuri cu deprinderea de saritura in adancime; - stafete cu deprinderea de saritura in adancime si o a l l a deprindere motrica de baza. Exercitii cu deprinderea de saritura - „Sarituri ca mingea, ca lacusta'; - stand, santun usoare pe ambele picioare pe varfuri, pe loc mainile pe solduri; - „Sarituri ca vrabiuta', „ca broasca'; - stand, sarituri pe ambele picioare cu deplasare inainte si inapoi, cu bratele in diferite pozitii: sus, lateral, oblic, pe sold; - stand departat cu mainile pe solduri, sarituri din aceasta pozitie cu deplasare inainte si inapoi; -„Sarituri ca iepurasul'; - ghemuit, sarituri din ghemuit in ghemuit cu bratele in diferite pozitii; - din sprijin ghemuit pe un picior, celalalt inapoi indoit sau in alta pozitie, sarituri cu deplasare;

44

- saritura in adancime de pe banca si aterizare in ghemuit pe o saltea; - sarituri intr-un picior pe loc sau cu deplasare inainte, cu mainile in diferite pozitii; - sarituri pe ambele picioare cu deplasare in diferite directii; - sarituri pe loc cu ridicarea simultana a genunchilor la piept; - sarituri pe loc, atingand cu mana un obiect suspendat; - sarituri pe loc, atingand cu fruntea diferite obiecte suspendate; - stand cu mainile pe sold: saritura cu departarea picioarelor in si aterizare cu ele apropiate, genunchii indoiti, cxccutandu-sc pe loc si cu deplasare;

aer

- stand cu mainile pe sold: saritura cu departarea picioarelor in aer si aterizare cu ele incrucisate; - stand cu mainile pe solduri: saritura cu departarea picioarelor inainte -inapoi (cu forfecare); - stand cu mainile pe sold: saritura cu departarea picioarelor lateral si revenire - sarituri din ghemuit in ghemuit; - ghemuit: saritura cu extensia trunchiului si ridicarea bratelor sus, cu aterizare in stand sau ghemuit; - stand pe un capac de lada, banca de gimnastica, saritura in adancime cu aterizare pe ambele picioare si indoirea usoara a genunchilor; - saritura cu ridicarea genunchilor si trecere peste o sfoara, o minge, -stand cu mainile pe solduri: sarituri pe loc cu ducerea alternativa a unui picior lateral, inainte si inapoi; - stand cu mainile pe solduri: sarituri cu departarea si apropierea picioarelor lateral si inainteinapoi cu deplasare inainte, inapoi, lateral;

ARUNCAREA SI PRINDEREA Aruncarea si prinderea constituie deprinderi motrice de baza cu un larg caracter utilitar, avand valoare aplicativa multipla atat in viata cotidiana , cat si inactivitatea de joc si cea recreativa. Multitudinea procedeelor de aruncare si prindere, diversitatea obiectelor ce pot fi utizate, finalitatile urmarite cat sinumeroasele posibilitati de organizare a exersarii va contribui la dezvoltarea motricitatii generale a copiilor. Aruncarea reprezinta proiectarea in spatiu a unor obiecte cu forme diferite prin actiunea fortei de aruncare proprie fiecarui copil – individ. Prinderea consta in reactia spontana a membrelor superioare prin care se intercepteaza si se retine un obiectul respectiv. O exersare, repetare multipla si indelungata a acestor miscari va conduce spre o precizie mai mare in realizarea lor.

45

Invatarea si exersarea acestor deprinderi favorizeaza cresterea indicilor de coordonare motrica, influenteaza forta si tonifierea musculaturii bratelor, educa viteza de reactie si executie a miscarilor , a simtului chinestezic, a orientarii in spatiu si a aprecierii miscarii si deplasarii obiectului respectiv. Exersarea pe perechi sau in grup, aruncarea unui obiect de la un partener la altul si prinderea acestuia asigura formarea capacitatii de cooperarea copiilor. Toate aruncarile si prinderile, indiferent de varianta, au unele elemente comune:  toate aruncarile de pe loc au o pozitie de baza a picioarelor iar actiunea bratelor se realizaza in 3 variante – de la piept, deasupra capului, deasupra umarului.  aruncarile din deplasare au ca faze elanul, miscarile efectuate in timpul aruncarii si faza finala;  prinderea include faza de asteptare, faza de intampinare, faza de amortizare si faza de retinere. Succesiunea invatarii : - tinerea si transmiterea mingii cu 2 maini - rularea mingii pe sol cu mana indemanatica si apoi cu cealalta - prinderea mingii rostogolite pe sol-cu doua mani de pe loc; - si din deplasare: - aruncare individuala si prindere cu 2 maini in sus si la perete Formatiile eficiente sunt cercul, sirul, sau l i n i i l e fata in fata. Explicatia si demonstratia se realizeaza concomitent, educatoarea demonstrand miscarea din profil. Prinzatorul se situeaza cu fata pe directia din care vine obiectul, cu picioarele departate,obiectul se va intampina cu bratele intinse inainte. In invatamantul prescolar se predau urmatoarele forme de aruncare,  aruncarea cu una sau ambele maini, de pe loc sau din deplasare, la distanta, tinta sau partener. Exersarea poate fi organizata frontal, pe perechi, pe grupe si individual. Invatarea incepe cu aruncarea lansata cu doua maini de pe loc, curostogolirea mingii pe sol, apoi aruncarea azvarlita la distanta, tinta fixa si tinta mobila. Fiecare procedeu de aruncare-prindere va fi programat ca tema pe parcursul a mai multor activitati, care sa asigure insusirea mecanismului de baza. Dupa invatare, aceste deprinderi vor fi consolidate in stafete, jocuri dinamice. Reusita procesului de instruire a aruncarilor si prinderilor esle conditionata de numarul obiectelor asigurate pentru activitate, care sa permita un numar mare de repetari. In etapa de invatare un rol deosebit il au demonstratiile si corectarile repetate, favorizand atat aruncarea cat si prinderea, prin dimensiunea sigreutatea obiectelor, cat si prin lungimea distantelor si suprafata tintelor. In etapa de consolidare a acestora deprinderi se vor utiliza cu frecventa mare jocurile dinamice. Gradarea exercitiilor de aruncare si prindere se poate realiza, in functie de complexitatea miscarilor de aruncare prindere, in functie de volumul si intensitatea executiilor. Inaintea aruncarii si prinderii mingii se va invata transmiterea mingii de la copil, la copil cu 2 maini, prin lateral stanga dreapta cu rasucirea trunchiului, pe deasupra capului, pr intre picioare. La inceput aruncarea si prinderea se vor invata de pe loc, mingea se arunca cu ambele maini in sus si se prinde, apoi mingea se arunca in sol si se prinde in momentul ricosarii, aruncare la perete si prindere. Prinderea se invata mai greu decat aruncarea. Mijloace de invatare

46

- stand cu mingea in mana: aruncarea mingii in sus si prinderea ei, - stand cu mingea in fata, tinuta cu ambele maini, presarea ei (strangem mingea);

cu

doua

- stand, cu mingea tinuta in fata, jos, cu ambele maini, ridicarea ei sus,priveste mingea, revenire; - stand, cu mingea tinuta in fata, jos cu ambele maini, ghemuire cu asezarea mingii pe sol, 'ghemuieste-te cu mingea', revenire; - stand departat, mingea langa piciorul drept, indoirea trunchiului in ainte,trecerea mingii langa piciorul stang si revenire, apleca -te la minge, schimba locul mingii'; - rostogolirea mingii cu ambele maini, apoi cu o mana; - stand departat, rostogolirea mingii inapoi printre picioare; - sezand departat, trecerea mingii dintr-o parte in cealalta, langa bazin, cu ambele maini prin fata sau pe sus; - sezand departat, rostogolirea mingii printre picioarele unui scaunel asezat in fata la 2m distanta; - stand sau sezand, aruncarea mingii in perete, in sus, cu cadere pe sol si prinderea ei; - stand departat sau sezand, cu bratele dintr-o mana in cealalta prin inainte pe sus si pe jos;

lateral,

trecerea

mingii de

- stand sau sezand, ridicarea alternativa a unui picior cu trecerea mingii dintr-o mana in cealalta pe sub piciorul indoit; - sprijin pe genunchi, rostogolirea mingii pe sol cu doua maini, aplecare inainte pentru a lovi mingea cu capul; - sprijin pe genunchi, rostogolirea mingii alternativ cu o mana si cu cealalta, spre stanga si spre dreapta; - stand, aruncarea mingii in sus cu ambele maini si prinderea ei tot cu ambele maini; - din mers, rostogolirea mingii cu o mana pe l i n i a unui cerc; - stand, aruncarea mingii cu o mana si prinderea ei cu doua maini; - stand, aruncarea mingii cu ambele maini si cu o mana in perete, prinderea ei cu ambele maini; - lovirea mingii in sol cu o mana si prinderea ei cu ambele maini; - stand departat, aruncarea mingii inapoi printre picioare cu ambele maini si cu una; - stand departat, trecerea mingii dintr-o mana in cealalta, cu schimbarea ei in fata sau in spate; - stand departat, balansarea bratelor inainte cu trecerea mingii dintr-o mana in alta; - stand departat, indoirea trunchiului inainte si rostogolirea mingii pe sol in jurul unui picior si a ambelor picioare, - stand departat, cate doi fata in fata, aruncarea mingii de jos cu ambele maini si prinderea ei; - stand departat, aruncarea mingii in sus cu ambele maini si prinderea ei;

47

- stand departat, in formatie de cerc, aruncarea mingii spre stanga, apoi spre dreapta de jos si prinderea la piept cu doua maini; - rostogolirea mingii pe sol cu o mana, cu deplasare in diferite variante de mers si alergare, ocolind mai multe obstacole sau rostogolind-o pe sub diferite obstacole; - sprijin pe genunchi, lovirea mingii cu genunchiul si rostogolirea ei; - asezat incrucisat, cu bratele intinse lateral, trecerea mingii dintr-o mana in cealalta (sus se schimba mingea); - sezat cu genunchi indoiti, mingea sub talpi, palmele sprijinite pe sol inapoi, rularea mingii cu talpile, intre varfuri si calcaie, dinainte inapoi si dinapoi inainte; - asezat, mainile sprijinite inapoi, cate doi fata in lovirea mingii alternativ cu toata talpa, trimitand mingea partenerului;

fata

la

2m

distanta,

- asezat, mainile sprijinite inapoi, cate doi fata in fata la 2m distanta,lovirea mingii cu varfurile picioarelor; - asezat departat, mainile sprijinite pe sol inapoia bazinului, lovirea mingii cu marginile interioare ale labelor picioarelor, trimitand mingea de la un picior la altul;

48

CURSUL Nr 4 CALITĂŢILE MOTRICE CONCEPT-DEFINITII- FORME DE MANIFESTARE METODOLOGIA DEZVOLTARII CALITATILOR.

. Calităţile motrice sunt însuşiri înnăscute ale organismului, concretizate în capacitatea acestuia de a efectua mişcările cu o anumită rapiditate, putere, coordonare, amplitudine, o durată cât mai mare de timp, dar cu aceeaşi eficienţă. Pe parcursul vieţii, indicii de dezvoltare ai acestor calităţi de viteză, forţă, rezistenţă, îndemânare şi mobilitate se îmbunătăţesc, în primul rând, datorită activităţilor fizice cotidiene (jocuri spontane, prestarea unor sarcini fizice ocazionale, activităţi profesionale etc). Un efect deosebit de important asupra nivelului de dezvoltare a acestor calităţi îl are practicarea exerciţiilor fizice, fie sub formă organizată [educaţie fizică, antrenament sportiv, competiţii), fie în activităţi independente. Nivelul de dezvoltare a calităţilor motrice condiţionează, în mod decisiv, uşurinţa şi corectitudinea însuşirii deprinderilor motrice şi asigură creşterea corespunzătoare a capacităţii de efort a practicanţilor exerciţiilor fizice. Utilizarea calităţilor motrice la ora de educaţie fizică.alături de deprinderile motrice, sunt obiective primordiale ale conţinutului lecţiei de educaţie fizică. Indiferent de condiţiile materiale (sală, aparate, materiale) sau atmosferice (ploaie, zăpadă, ceață, frig), educarea calităţilor motrice este primordială, esenţială. Este indicat ca la ora de educaţie fizică, calităţile motrice să nu fie aşezate la întâmplare. Locul acţiunilor pentru dezvoltarea

49

calităţilor motrice în cadrul acestor ore trebuie stabilit în funcţie de natura efortului, respectiv pentru a putea asigura un volum sau o intensitate optimă și, totodată, asigurarea revenirii organismului. Dezvoltarea vitezei şi îndemânării trebuie plasată după veriga a treia a lecției (influenţarea selectivă a aparatului locomotor. Dacă ne referim la vârsta optima de influențare favorabila a dezvoltării calităţilor motrice menţionam că viteza poate fi dezvoltată cu rezultate foarte bune şi la vârsta de 20-22 ani. Îndemânarea se dezvoltă bine între aceeaşi limită de vârsta, ca și viteza. Forţa și rezistenta, calităţi motrice mai uşor perfectibile se pot educa şi de la 20 de ani, sistematic având o evoluţie ascendentă și posibilitate maximă de perfecţionare. În planificarea dezvoltării calităţi motrice trebuie sa luăm în calcul: a) necesitatea acţionării continue asupra dezvoltării calităţilor motrice pe durata întregului an de studii şi, în mod prioritar, în anumite perioade; b) îndemânarea este calitatea motrică asupra căreia se poate acţiona în tot cursul anului scolar. c) forţa, viteza și rezistența vor fi dezvoltate prioritar în anumite etape ale anului fără a fi neglijate nici celelalte calităţi. Totodată, pentru dezvoltarea mobilităţii este indicat să se lucreze pe tot parcursul lecţiei chiar şi în veriga a treia sub forma exercițiilor de Streaching sau exerciţii articulare cu și fără rezistenţă, efectuată individual și cu un partener. VITEZA Ea reprezintă capacitatea omului de a executa o mişcare cu rapiditate și frecvență mare. Viteza este o calitate motrică foarte importantă, prezentă, mai mult sau mai puţin, în toate actele motrice, mai ales, a celor cu caracter sportiv Viteza mai mare sau mai mică a unui individ depinde, în cea mai mare măsură, de ,,zestrea ereditară” de care acesta dispune. Această calitate motrică poate fi totuşi dezvoltată deşi chiar dacă într-o măsură mai mică, printr-o pregătire sistematică, începând

50

chiar de la 17-28 de ani, considerată a fi vârsta optimă de realizare a celor mai importante progrese de ordin calitativ. Pentru asigurarea eficienței dorite este necesar ca exerciţiile de viteză să se efectueze în prima parte a orei imediat după ce organismul studenţilor a fost bine pregătit pentru efort. În aceste condiţii, este posibilă prelungirea solicitării la efort cu intensitate maximă. Profesorul trebuie să cunoască că însumarea eforturilor scurte (de viteză) de mare intensitate, repetate prea des, pot determina apariţia oboselii premature. În aceste condiţii, exerciţiile se pot continua numai în concordanţă cu capacitatea de rezistentă a studenţilor respectivi apărând necesitatea lucrului diferenţiat pe grupe omogene și asigurându-se intervale de odihnă corespunzătoare . Viteza mai mare sau mai mică a unui individ depinde, în cea mai mare măsură, de ,,zestrea ereditară” de care acesta dispune. Această calitate motrică poate fi totuşi dezvoltată deşi chiar dacă într-o măsură mai mică, printr-o pregătire sistematică, începând chiar de la 17-28 de ani, considerată a fi vârsta optimă de realizare a celor mai importante progrese de ordin calitativ. . Viteza poate prezenta mai multe forme de manifestare: a) de reacţie - capacitatea cu care organismul răspunde la anumite semnale; timpul scurs de la apariţia stimulului (vizual, auditiv) până la declanşarea reacţiei de răspuns; b) de execuţie - iuţeala cu care se execută o acţiune motrică singulară, unitară ca structură motrică. Viteza de repetiţie - iuţeala cu care se 295 repetă mişcările, într-o anumită unitate de timp; c) de deplasare - este dată de succesiunea unor mişcări ciclice efectuate în mod constant. Metode pentru dezvoltarea vitezei de reacţie: *metoda repetărilor: reacţii la stimuli cunoscuţi sau la stimuli complecşi, la obiecte în mişcare, alegerea reacţiilor în funcţie de valoarea stimulilor; metoda întrecerii, a jocului;

51

*metoda senzorio-motrică, pentru dezvoltarea capacităţii perceperii timpului și ritmului; metoda dezvoltării vitezei de execuţie: *metoda repetărilor în tempou maximal, pe părți (fracționată); *metoda repetărilor globale; metoda jocului; metoda întrecerii. Metode pentru dezvoltarea vitezei de repetiţie: metoda repetărilor în tempou maximal; metoda repetărilor în tempouri alternative (maximalsubmaximal); metoda întrecerii. Există un șir întreg de mijloace pentru dezvoltarea vitezei: a) exerciţii cu influenta selectiva efectuate în tempoul rapid (5-10 sec); b) exerciţii din grupa exercițiilor de front și formație; c) ștafete și jocuri de riscare care solicită atenţie și reacţii prompte la diferite semnale dinainte stabilite sau date prin surprindere; d) exerciţii și jocuri cu mingea; e) starturi din diferite poziţii; f) sărituri variate cu bătaie pe 1 sau 2 picioare; g) exerciţii cu alergări implicate în alergare de viteza.

Indicatii metodice Activitatea pentru dezvoltarea vitezei trebuie plasată imediat după veriga influenţării selective a aparatului locomotor înaintea oricărei teme sau activităţi. INDEMANAREAEste capacitatea de a atinge și a executa mişcări necesare corect, rapid și adaptate situaţiei. este o calitate motrica cu o largă aplicativitate atât în activitatea zilnica cat si in cea sportiva . Deși este o calitate nativă, îndemânarea, este perfectibilă dacă se acţionează asupra ei selectiv, continuu şi cât mai de timpuriu posibil. Îndemânarea reprezintă un cumul de calităţi, ea este o calitate motrică complexă, care se interferează cu toate celelalte calităţi. La baza calităţii motrice stă coordonarea, proces important al activităţii organismului. Formele de manifestare pot fi: a) generală: - capacitatea de a efectua general și creator diverse acţiuni motrice;

52

b) specifică: - în dependență de ramurile și probele sportive; Totodată, din punct de vedere al forme-lor de manifestare îndemânarea poate fi: a) în regim de viteză, forţă, rezistență; b) în funcţie de gradul de dificultate: - simetrică; c) asimetrică. Metode si mijloace pentru dezvoltarea indemanarii; Fiind o calitate complexă prezentă în toate exerciţiile deprinderii motri-ce, procedeele tehnico-tactice, îndemânarea nu posedă metode, procedee metodice și exerciţii speciale proprii la fel ca celelalte calităţi. Orice procedeu utilizat pentru exersare constituie un sistem de acţionare pentru dezvoltarea îndemânării. Totodată, pot fi identificate anumite căi și mijloace de dezvoltare a îndemânării. Pentru dezvoltarea îndemânării trebuie să luăm în calcul faptul că sunt necesare componentele spaţio-temporale și structurile mişcării acţionând la început cu un singur s segment în condiţii de simetrie apoi cu două. Treptat se complică exerciţiile din punct de vedere al coordonării introducând exerciţii asimetrice pentru 2 segmente sau în cadrul aceluiaşi segment. În aceste condiții, trebuie să se pună accentul pe încadrarea mişcărilor în timp. În literatura de specialitate sunt elucidate și elementele cu care se poate interveni pentru dezvoltarea îndemânării: a) modificarea poziţiei iniţiale; b) legarea exerciţiului; c) adăugarea obiectelor; d) exerciţii tehnice cu adversar [a se vedea:

Indicatii metodice Pentru dezvoltarea îndemânării condiţia de bază o constituie învățarea a cât mai multor acţiuni motrice. Parametrul în contul căreia se perfecţionează îndemânarea este complexitatea. 296 Pentru influenţarea îndemânării acţiunea motrica nu trebuie repetată până la automatizare. Dezvoltarea îndemânării se poate efectua în orice moment al orei de educație fizică.

53

FORTA. Reprezintă capacitatea aparatului neuromuscular de a învinge o rezisten-ţa prin mişcare pe baza contracţiei musculare. Ea este una din calităţile motrice mult solicitate în activitatea fizică, care stă la baza celor mai simple deprinderi și importanţa ei creşte în raport direct cu scopul urmă-rit în procesul de formare şi perfecţionare a deprinderilor motrice de bază sau a acelor specifice diferitelor ramuri de sport. Calitatea forţei sporeşte relativ repede, dar lipsa de preocupare pentru dezvoltare și menţinerea ei duce în scurt timp la scăderea parametrilor obţinuţi în procesul de pregătire. Dezvoltarea forţei poate începe chiar de la vârsta de 10 ani, dacă manifestăm grijă deosebită în ceea ce priveşte gradarea exerciţiilor. Înaintea începerii exerciţiilor de forţă profesorul trebuie să asigure o bună prelucrare analitică a articulaţiilor şi principalele grupe musculare ce vor fi angrenate în execuţie. Pentru elevii din clasele mai mici în procesul de dezvoltare a forţei se recomandă să se folosească exerciţii de căţărare şi tracţiune prin care se învinge greutatea propriului corp, treptat introducându-se lucrul cu obiecte de diferite mărimi, precum şi exerciţii cu partener. Capacitatea de forţă, mai ales la nivelul claselor I şi a II-a, nu este prea mare. Ea este condiţionată de masa musculară, capacitatea de concentrare a proceselor nervoase fundamentale (excitaţia şi inhibiţia), calitatea organelor de sprijin şi ligamentare, precum şi de întregul complex de modificări structurale, chimice şi funcţionale care însoţesc creşterea musculaturii. De la 7-8 ani creşte moderat forţa tuturor grupelor musculare şi în special a extensorilor membrelor inferioare, flexorilor plantari şi redresorilor trunchiului. La nivelul membrelor superioare constatăm o situaţie inversă: forţa flexorilor este mai mare decât a extensorilor.

54

Forme de manifestare: a) forţa generală - capacitatea organismului de a învinge o rezistenţă pe baza principalelor grupe musculare; b) forţa specifică - forţa anumitor grupe musculare specificate de specificul unei activităţi; c) profesionale sau sportive; d) forţa absolută (maximă) - forţa cea mai mare pe care sistemul neuromuscular o poate dezvolta în situaţia contracţiei maxime voluntare; e) forţa explozivă - capacitatea de a manifesta valori mari de forţa în cea mai mică unitate de timp (Joselini); f) forţa în regim de rezistență – capacitatea organismului de a efectua contracţii musculare în cadrul unor eforturi de lungă durată; g) forţa dinamică - se referă la manifestarea forţei. Mijloace pentru dezvoltarea forţei: a) exerciţii cu îngreuieri: (greutatea propriului corp) - sunt recomandate la începutul activităţii de dezvoltare a forţei; b) exerciţii cu rezistența externă; c) greutatea obiectelor cu care se efectuează exerciţiile; d) rezistenţa unui partener; e) rezistența mediului extern. Metode pentru dezvoltarea fortei a) antrenamentul în circuit; b) metoda halterofilului (creşterea continua, în trepte, și descreşterea continua, în val); c) metoda powertrening (urmăreşte dezvoltarea detenţei (forţa+viteza); d) contracţia izometrica . Indicaţii metodice privind dezvoltarea forţei. Efectuarea exerciţiilor de forţă presupune în prealabil pregătirea aparatului locomotor. Exerciţiile de forţă trebuie alternate cu acţiuni care să dezvolte supleţea, îndemânarea, viteza. Pentru dezvoltarea forţei noi trebuie să selecţionăm numai acele exerciţii 55

care pot fi executate corect. Stabilirea grupelor musculare cărora dorim să ne adresăm să fie în conformitate cu ideea dezvoltării forţei generale a organismului. Este necesar să remarcăm faptul că fixarea raţională a încărcăturii și creşterea lor progresivă se va face în funcţie de pregătirea fizică a elevilor. Cele mai bune rezultate se obţin cu o încărcătură de 50-70%. Ulterior, exerciţiile de forţă trebuie urmate de pauze care permit refacerea capacităţii de efort a organismului. În aceste condiții, este necesar să punem accent pe dezvoltarea forţei explozive precum şi a muşchilor extensori slab dezvoltaţi la aceasta vârstă. Iarna, pentru dezvoltarea forţei este indicată metoda antrenamentului în circuit. Capacitatea organismului de a efectua timp îndelungat o anumită activitate fără a scădea eficacitatea ei. REZISTENTA Este o calitate motrică uşor perfectibilă, ca urmare a efectuării continue şi sistematice a unor exerciţii specifice şi se poate păstra la valoarea atinsa o perioadă lungă de timp. Forme de manifestare a rezistentei a) rezistența generală: capacitatea organismului de a executa timp îndelungat acţiuni motrice care angajează 70% din grupele musculare și impune solicitarea marilor sisteme: S.N.C, cardiovascular și respirator. Este vorba de un efort predominant aerob; Rezistenta generala depinde de anumiti factori de baza; *capacitatea plamanilor de a inhala oxigen intr-o cantitate cat mai mare in timpul efortului *capacitatea de a transporta cea mai mare cantitate de oxigen in unitatea de timp pana la grupele musculare interesate *capacitatea de a utiliza la maximum oxigenul la nivelul tesuturilor

56

b) rezistență specifică: aspectele particulare ale rezistenței necesare în anumite ramuri de sport. - Rezistenta speciala sau specifica este acea calitate care permite efectuarea pe o durata de timp determinata a unui efort de intensitate mare, intr-un tempo cat mai ridicat, in asa fel incat sa duca la rezultatul maxim Pot fi elucidate Metode și Mijloace pentru dezvoltare a rezistenţei: a) metoda eforturilor repetate (repetarea relativă aceluiaşi efort); b) metoda eforturilor variabile (modificarea vitezei de parcurgere a anumitor porţiuni din cadrul alergării de durată); c) metoda eforturilor progresive (bazată pe variaţia intensităţii efortului); d) metoda antrenamentului cu intervale (o metodă de bază în dezvoltarea rezistenţei). Indicaţii metodice privind dezvoltarea rezistenţei. Rezistenta este calitatea motrică perfectibilă care se păstrează timp îndelungat. Pentru aceasta se respectă câteva cerinţe de bază: * *continuitatea - regula de mare importantă care presupune planificarea pe semestru si an de învătământ a acţiunilor ce pot contribui la dezvoltarea rezistenţei. *creşterea continuă a duratei sau distanţei *apreciere continuă a progreselor. Dezvoltarea alergării este indicat să se facă prin alergare de durata, prin alergare pe teren variat. Datorită particularităţilor de vârstă (volumul mare al inimii şi o greuta-te corporală mică), şcolarul mic poate efectua, în cazul unai dozări corecte, un efort apreciabil de rezistenţă. Aplicarea formulei „aleargă cât poţi”, a arătat posibilitatea de rezistenţă a copiilor în alergare continuă: 57

băieţii şi fetele de 6-7 ani – 7 minute; băieţii şi fetele de 8-9 ani – 10 minute; băieţii de 10-11 ani – 15 minute fetele de 10-11 ani – 12 minute. Cea mai mare creştere a rezistentei apare între 5-8 ani. Între 7-10 ani, elevii pot efectua un efort continuu între 2-5 minute. Capacitatea de rezistenţă cardio-vasculară este în creştere gradată, marcînd o uşoară superioritate a băieţilor faţă de fete Puterea de lucru care poate fi constantă şi maximă timp de 3 minute la copiii de 9 ani, constituie numai 40% din capacitata adulţilor . Cercetările ştiinţifice, au arătat că la un copil de 7-9 ani capacitatea de efort este cam 28% din cea a adultului şi 50% din cea a unui copil de 13-14 ani. . În dezvoltarea rezistenţei la această vârstă trebuie sa ţinem seama de posibilităţile organismului elevilor şi să respecte o dozare corectă şi progresivă a efortului.

JOCURI DE MISCARE PENTRU DEZVOLTAREA CALITATILOR MOTRICE. VITEZA Şoarecele si pisica. Elevii sunt dispuşi in coloana de gimnastica, alţi 2 reprezintă unul urmăritul si celalalt urmăritorul care aleargă printre ceilalţi. Pentru lvare, cel urmărit se asaza ghemuit in fata unuia din coloana, care devine urmărit si trebuie sa alerge cat mai repede sa nu fie atins de urmăritor s.a.m.d. Prinde mingea. Cate 2 , unul are minge : la semnal, cel cu mingea o arunca prin ostogolire pe sol in timp ce partenerul încearcă sa o prindă. Locul unde acesta reuşit sa 58

prindă mingea se marchează cu o linie trasata pe sol. Este declarat castigator acela care după mai multe încercări reuseste sa prindă mingea pe o distanta cat mai mica.

INDEMANARE Caută-ti partenerul. Jucătorii sunt impartiti in echipe a cate 4-5 elevi dispuşi cate 2 pe cele doua jumatati ale unui teren. In spaţiul fiecărei echipe se gaseste cate un jucător ]din echipa adversa, îmbrăcat cu un tricou de alta culoare. Prin tragere la sorti, o echipa primeşte mingea si încearcă, prin pase , sa o transmită coechipierului care se deplasează printre jucătorii echipei adverse, urmărind sa intercepteze mingea ,castiga echipa care reuseste sa trimită mingea de mai multe ori coechipierului. Dribling cu mai multe mingi. Elevii sunt impartiti in mai multa grupe, primul din fiecare grupa având cate 3 mingi. La semnal, începe conducerea celor 3 mingi cu piciorul, plasând cate una in cele 3 cercuri desenate pe sol, după care trece la coada şirului, iar următorul aleargă si le transporta in acelaşi mod înapoi.

FORTA Cai si calareti. Elevii sunt organizaţi pe perechi, jocul constând in transportarea partenerului in pate pana la un loc dinainte stabilit, iar la întoarcere se inversează locurile. Apăra-ti casa. Jucătorii stau cate 2 intr-un cerc desenat pe sol : fiecare cauta sa-si scoată adversarul din interiorul cercului prin împingere.

59

REZISTENTA Elevii aleargă in coloana cate 2, la distanta de 3m unul de celalalt : la semnal, componenţii şirurilor schimba locurile intre ei, continuând alergarea. Dozare 200m X 5. Elevii alearga in coloana cate 2, la un fluier elevii se opresc in ghemuit, iar la doua fluiere se intorc 180 grade si continua alergarea in sens invers. Dozare 300m X 3.

GENERALITĂŢI: Într-o oră de educaţie fizică ori de câte ori nu avem tema de educare și dezvoltare a calităţilor motrice, prin modul în care dozam efortul ca Volum, Intensitate, Complexitate, Putem acţiona asupra educării calităţilor motrice şi prin utilizarea anumitor deprinderi motrice insistând pe dominanta specifică calităţii motrice respective

60

CURSUL Nr 5-6. ACTIVITATEA PSIHOMOTRICA/LECTIA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT LANIVELUL INVATAMANTULUI PRIMAR:

STRUCTURA Structura lectiei este data de succesiunea unor secvente, in timpul alocat, secvente diferentiate in privinta obiectivelor, continutului, duratei si metodologiei. 1. organizarea colectivului de elevi; 2. pregatirea organismului pentru efort (incalzirea generala a organismului); 3. influentarea selectiva a aparatului locomotor (optimizarea dezvoltarii fizice); 4. dezvoltarea / educarea sau verificarea calitatilor motrice viteza sau indemanarea; 5. insusirea (initierea „primara'), consolidarea, perfectionarea sa u verificarea deprinderilor si / sau priceperilor motrice; 6. dezvoltarea / educarea sau verificarea calitatilor motrice forta sau rezistenta; 7. revenirea organismului dupa efort (linistirea organismului); 8. aprecieri si recomandari.

61

Asadar, lectia de educatie fizica si sport, trebuie sa cuprinda urmatoarele secvente temporale: a)

organizarea colectivului de elevi;

b)

pregatirea organismului pentru efort;

c)

influentarea selectiva a aparatului locomotor

d)

veriga tematica sau verigile tematice;

e)

revenirea organismului dupa efort;

f)

incheierea organizata a lectiei.

1. Organizarea colectivului de elevi a)

Durata: 2-3 minute (ca medie);

b)

Obiective:

• disciplinarea colectivului de subiecti, asigurarea unui debut de lectie or captarea atentiei subiectilor; • cunoasterea unor variabile de moment: efectiv, echipament, stare de sanatate; • constientizarea de catre elevi a continutului lectiei. c) Continut si principalele sisteme de actionare: •raport (facultativ la clasele mari) •verificarea echipamentului si a prezentei; • anuntarea temelor lectiei; • exercitii de front si formatii (daca este cazul); •jocuri si exercitii de atentie (daca este cazul).

62

d) Formatii de lucru: •in linie pe 1 sau 2 randuri; •careu, semicerc etc. 2.Pregatirea organismului pentru efort a) Durata: 5-7 minute (ca medie); b) Obiective: • stimularea treptata a functiunilor organismului; •asigurarea unei stari de excitabilitate corespunzatoare pentru activitatea care urmeaza; • educarea perceptiilor spatio - temporale. c) Continut si principalele sisteme de actionare: •exercitii de front si formatii; •variante de mers si alergare; •jocuri de miscare, stafete si parcursuri aplicative care sa angreneze intreg colectivul; • pasi de dans, exercitii ritmice. d) Formatii de lucru: •coloana cate 1 sau 2 •alte formatii specifice sistemului de actionare. 3. Influentarea selectiva a aparatului locomotor a) Durata: 5 – 6 minute ( in unele situatii 7 -8 minute); b)Obiective:

63

• stimularea tonicitatii si troficitatii musculare segmentare; •educarea atitudinii corporale, globale sau partiale corecte; •prevenirea sau corectarea unor atitudini sau deficiente fizice; •educarea speciala a marilor functiuni, mai ales a respiratiei. c) Continut si principalele sisteme de actionare: •exercitii (grupate in complexe) libere, cu obiecte, cu partener etc. (executate simultan sau in ritm propriu); •exercitii pentru educarea actului respirator voluntar. d) Formatii de lucru: • coloana de gimnastica, semicerc, cerc etc. 4. Dezvoltarea calitatilor motrice VITEZA sau INDEMANARE a) b)

Durata: 7 - 8 minute (in unele situatii 10-12 minute); Obiective;

• imbunatatirea indicilor diferitelor forme de manifestare a vitezei sau indemanarii. c) Continut si principalele sisteme de actionare: •exercitii speciale (din deprinderile motrice de baza, utilitar aplicative, executate „izolat sau sub forma de parcursuri, stafete, jocuri de miscare); •exerciti sub forma deprinderilor specifice unor ramuri de sport (atletism, jocuri sportive, gimnastica etc.) efectuate in conditiile specifice dezvoltarii celor doua calitati. d) Formatii de lucru: •linie pe 1 - 2 sau mai multe randuri •mai multe siruri, grupe sau echipe. 5. Insusirea, consolidarea, perfectionarea sau verificarea deprinderilor si priceperilor motrice 64

a)

Durata: aproximativ 10 minute (in unele situatii 15-20 minute);

b)

Obiective (depind de „faza' invatarii motrice): • formarea reprezentarilor corecte; • initierea in mecanismul de baza; • formarea stereotipului dinamic; • automatizarea partiala sau totala a deprinderilor motrice;

• formarea priceperilor complexe (capacitatea de generalizare); • verificarea nivelului de manifestare, de executare a deprinderilor si priceperilor motrice. c) Continut; • exercitii selectionate din „algoritmul specific' • alte modele operationale eficiente. d) Formatii de lucru: • pe „ateliere', „grupe', dispuse in modalitati specifice executarii exercitiilor; • „frontal' (cand este posibil); • in perechi; • individual. 6. Dezvoltarea calitatilor motrice FORTA sau REZISTENTA a)

Durata: 5-7 minute (uneori 10 minute).

b)

Obiective: • imbunatatirea indicilor de manifestare a celor doua calitati.

65

c) Continut si principalele sisteme de actionare; •exercitii speciale (pentru intregul corp sau pentru unele segmente) subordonate procedeelor metodice folosite; • actiuni motrice (sub forma de deprinderi si priceperi de baza, utilitar - aplicative sau sportive) efectuate in conditii specifice educarii calitatilor respective, d) Formatii de lucru: • adaptate procedeelor metodic folosite sau specifice fiecarui sistem de actionare, 7. Revenirea organismului dupa efort a) b)

Durata 2-3 minute (ca medie). Obiective:

• revenirea treptata a marilor functiuni ale organismului; • intarirea reflexului de postura. c) Continut si principalele sisteme de actionare • exercitii de mers sau alergare usoara; • exercitii de relaxare musculara; • exercitii respiratorii. d) Formatii de lucru: • coloana cate 1 sau 2; • deplasarea libera' (individuala) in spatiul de lucru. 8. Aprecieri si recomandari a)

Durata: 1 - 2 minute (ca medie).

66

b)

Obiective:

• constientizarea modului de participare la lectie a subiectilor, formarea capacitatii de apreciere sau autoapreciere; • stimularea activitatii independente din timpul liber. c) Continut si principalele sisteme de actionare: • concluzii privind comportamentul ia lectie al subiectilor; • formularea temei pentru acasa sau a altor recomandari pentru lectia urmatoare de educatie fizica sau pentru activitatea independenta; • salutul. Verigile lectiei trebuie realizate in „sistem', durata lor variind in functie de mai multi factori. In unele situatii pot exista contopiri de doua verigi sau chiar absenta unora dintre ele. In realitate, in nici o lectie nu pot exista practic toate verigile. Au caracter permanent indiferent de tipul lectiei verigile 1, 2, 3, 7 si 8. Verigile 4, 5 si 6 sunt tematice.

PARTICULARITATI ALE LECTIEI DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT LA NIVELUL INVATAMANTULUI PRIMAR: • predomina, ca tipologie, lectiile de „insusire primara' a deprinderilor motrice de baza si utilitar-aplicative; • in multe unitati de invatamant se face si invatarea unor deprinderi specifice probelor sau ramurilor sportive (mai ales din gimnastica acrobatica si ritmica, schi, inot, jocuri sportive etc.) daca cei care predau educatia fizica si sportul detin competentele profesionale necesare; • in orice lectie se poate aborda si dezvoltarea calitatilor motrice de baza; • durata verigilor (situatiilor de instruire) este variabila de la o clasa la alta si pe parcursul aceluiasi an de invatamant, la inceputul

67

semestrului I, de exemplu „organizarea colectivului de elevi' poate depasi frecvent 5 minute mai ales la clasele I – II; • anuntarea temelor lectiei este indicat sa nu se faca in prima veriga a lectiei, ci in momentul in care se trece la realizarea lor; • in veriga a doua a lectiei, „pregatirea organismului pentru efort', ponderea mijloacelor este detinuta de exercitiile din scoala mersului si a alergarii, jocuri de miscare, stafete, exercitii de front si formatie; •„influentarea selectiva a aparatului locomotor' se va realiza indeosebi cu exercitii libere,executate dupa regulile specifice; • pentru invatarea deprinderilor motrice de baza si utilitaraplicative precum si pentru dezvoltarea calitatilor motrice de baza, principala cale este jocul, care corespunde cerintelor didactice moderne privitoare la activitatea elevilor si la problematizarea procesului instructiv-educativ; • dintre procedeele de organizare a exersarii, se impune ca eficienta la acest nivel de varsta, exersarea frontala; la clasele a III-a si a IV-a, in procesul de insusire a unor deprinderi motrice, se poate utiliza si exersarea pe grupe; • in formarea capacitatii de practicare independenta a exercitiilor fizice are un rol important „tema pentru acasa', formata la inceput din elemente simple, invatate in lectii, urmand ca spre sfarsitul ciclului sa se poata da ca teme pentru acasa si exercitii pentru dezvoltarea calitatilor motrice sau complexe pentru prevenirea sau corectarea unor atitudini sau deficiente fizice.

68

Continutul si obiectivele de referinta ale programei de educatie fizica si sport la nivelul invatamantului primar Obiective cadru 1. Intretinerea si imbunatatirea starii de sanatate a copiilor si formarea deprinderilor igienico-sanitare 2. Influentarea evolutiei corecte si armonioase a organismului si dezvoltarea calitatilor motrice de baza 3. Dezvoltarea deprinderilor motrice de baza, aplicativ-utilitare si sportive elementare 4. Formarea obisnuintei de efectuare independenta a exercitiilor fizice 5. Dezvoltarea spiritului de echipa si a colaborarii, in functie de un sistem de reguli acceptate Activitati de invatare Intretinerea si imbunatatirea starii de sanatate a copiilor si formarea deprinderilor igienico-sanitare Obiective de referinta Exemple de activitati de invatare La sfarsitul clasei a III-a elevul Pe parcursul clasei a III-a se va fi capabil: recomanda urmatoarele activitati: 1.1. sa cunoasca elementele care pot dialog insotit de explicatii si determina starea de sanatate exemplificari; 1. sa cunoasca si sa aplice regulile dialog pe tema echipamentului adecvat; de igiena individuala inainte, in timpul si dupa desfasurarea exersari in conditii igienice; activitatilor fizice schimbarea echipamentului folosit si realizarea igienei corporale; angrenarea in realizarea

1.3. sa manifeste consecventa in

69

pastrarea starii de igiena personala si sa contribuie la igienizarea locului de desfasurare a activitatilor 1.4. sa adopte un comportament care sa asigure prevenirea si producerea unor accidente sportive in procesul de exersare

conditiilor igienice;

aprobari-dezaprobari, evidentieri etc.

Influentarea evolutiei corecte si armonioase a organismului si dezvoltarea calitatilor motrice de baza. Obiective de referinta Exemple de activitati de invatare 1. sa cunoasca regiunile corpului identificarea modelului uman si principalele miscari ale miscarii in prezentare si in exemplificare; segmentelor

3.

exercitii specifice pentru fiecare segment al corpului; complexe de exercitii pentru dezvoltare fizica; identificarea pozitiilor deficiente in explicatii si in exemple;

sa cunoasca si sa execute complexe de dezvoltare fizica sa cunoasca principalele pozitii deficiente si sa actioneze pentru prevenirea lor

exercitii compensatorii; exercitii corective;

4.

5.

atentionari si corectari sistematice; executii rapide de miscari si deprinderi, singulare sau repetate;

sa execute rapid miscarile comandate sau pe cele solicitate de activitatea la care participa

jocuri, stafete si parcursuri utilitar-aplicative care solicita viteza; testari; repetarea sistematica a fiecarei deprinderi motrice insusite;

sa manifeste indemanare in realizarea sarcinilor motrice desfasurate individual, pe 70

perechi si in grup

6.

combinatii de deprinderi insusite, executate in jocuri si stafete; efectuarea de exercitii localizate la nivelul principalelor grupe musculare, cu invingerea greutatii propriului corp;

sa actioneze cu mijloace specifice pentru dezvoltarea fortei principalelor grupe musculare

parcursuri aplicative; 7.

testari; exersarea unor actiuni motrice in “serii”, intercalate cu pauze de revenire partiala;

sa depuna eforturi uniforme si variabile cu durate prelungite progresiv

efectuarea de eforturi continue, cu pro-gresia duratei; jocuri si stafete extinse ca durata, repetate de mai multe ori; 8.

testari; exercitii specifice etc.

sa manifeste interes pentru cresterea indicilor propriilor calitati motrice

3. Dezvoltarea deprinderilor motrice de baza, aplicativ-utilitare si sportive elementare Obiective de referinta Exemple de activitati de invatare exersare globala; 3.1. sa-si consolideze deprinderile motrice de baza si sa le aplice exersare in relatie cu alte in activitati motrice deprinderi; jocuri si stafete; exersare globala;

3.

sa-si consolideze deprinderile aplicativ-utilitare si sa le aplice in activitati complexe 3.3. sa-si insuseasca procedeele tehnice de baza ale probelor si

stafete si parcursuri aplicative; identificarea procedeelor tehnice in explicatii si in 71

demonstratii;

ramurilor de sport si sa le aplice in intreceri

exersare fragmentara si globala; stafete, jocuri dinamice si pregatitoare; jocuri dinamice, stafete, parcursuri aplicative etc.

3.4. sa manifeste dorinta de afirmare in intre-cerile organizate 4. Formarea obisnuintei de efectuare independenta a exercitiilor fizice Obiective de referinta Exemple de activitati de invatare 4.1. sa cunoasca formele de identificarea de activitati practicare independenta a variate in exemplele oferite de cadrul didactic; exercitiilor fizice si sa le includa in regimul saptamanal recomandari generale si propriu individualizate; 4. sa manifeste interes permanent identificarea activitatilor pentru activitatile independente eficiente in exemplele oferite de cadrul didactic; si sa practice exercitiile fizice in functie de interesele si reguli organizatorice nevoile individuale specifice; activitati organizate in scoala cu participare optionala etc. 5. Dezvoltarea spiritului de echipa, a colaborarii, in functie de un sistem de reguli acceptate Obiective de referinta Exemple de activitati de invatare 5.1. sa cunoasca regulile de identificarea regulilor de comportare si de colaborare si comportare si de colaborare in prezentare si in exemple; sa le aplice in activitatile practice organizate activitati practice; 5. sa cunoasca si sa aplice regulile dialog pe tema cerintelor de organizare a intrecerilor; de organizare si desfasurare a intrecerilor individuale si intreceri individuale si pe colective echipe; 5.3. sa adopte un comportament activitati practice de exersare 72

si de intrecere;

adecvat in relatiile cu partenerii si cu adversarii

jocuri de rol etc. B. CONTINUTURlLE INVATARII 1. Capacitatea de organizare Formatii de adunare in linie pe doua randuri (formatie de adunare in semicerc). Alinierea in linie (alinierea in adancime). Pozitiile drepti si pe loc repaus (pozitiile stand, stand departat, pe genunchi, sezand si culcat). Intoarceri la stanga si la dreapta (intoarcere la stanga imprejur). Pornire si oprire din mers (pornire si oprire din mers in doi timpi, formarea si strangerea coloanei de gimnastica). Dezvoltarea fizica armonioasa Pozitiile de baza si derivate. Miscari de prelucrare analitica a aparatului locomotor; miscari compensatorii si preventive instalarii viciilor de atitudine corporala. Complexe de dezvoltare fizica; complexe de dezvoltare fizica cu obiecte portative. Actul respirator in efort. 3. Calitati motrice de baza Viteza (viteza de reactie la stimuli auditivi si tactili; viteza de executie in actiuni variate; viteza de deplasare pe 25 m). Indemanarea (in actiunile segmentelor corpului; in manevrarea de obiecte). Forta (forta segmentara cu invingerea greutatii propriului corp).

73

Rezistenta (rezistenta la eforturi aerobe; rezistenta musculara locala) 4. Deprinderi motrice de baza Mers (mers in coloana cate doi, mers cu pas fandat, mers cu pas adaugat, mers cu diferite pozitii ale bratelor). Alergare (alergare cu picioarele inainte, alergare cu pas incrucisat, alergare cu schimbare de directie). Saritura (saritura pe o suprafata inaltata, sarituri pe loc cu desprindere pe unul si ambele picioare, insotita de miscari ale bratelor si picioarelor). Aruncare si prindere (aruncare azvarlita la distanta; aruncare azvarlita la tinta fixa, aruncare cu doua maini, la partener, aruncari si prinderi succesive, individual si pe perechi). 5. Deprinderi utilitar-aplicative Echilibru (deplasari in echilibru pe suprafete inguste si inaltate, cu intoarceri de 90o - 180o). Tarare (tarare joasa). Catarare-coborare (catarare-coborare pe banca de gimnastica inclinata, catarare, deplasare laterala si coborare la scara fixa). Escaladare (escaladare cu apucarea si rularea pe piept si abdomen). Tractiune (deplasarea propriului corp pe banca de gimnastica prin tractiune simultana cu bratele). Impingere (impingere reciproca intre parteneri la baston, impingeri reciproce din stand intr-un picior). Transport (transport in doi a unui coleg - scaunelul, transportul in grup al bancii si al saltelei de gimnastica). 6. Deprinderi sportive elementare

74

Cu specific de atletism (alergarea de durata in tempou moderat cu start din picioare; alergarea de viteza cu start din picioare, saritura in lungime cu elan, procedeul ghemuit, saritura in inaltime cu pasire, aruncarea mingii de oina de pe loc, la distanta). Cu specific de gimnastica (cumpana pe un picior, sfoara, podul de sus cu sprijin, stand pe omoplati, rulare pe spate, rostogolire inainte din departat in ghemuit; rostogolire inapoi din ghemuit in departat). Specifice jocurilor sportive (pasarea si prinderea mingii cu doua maini din deplasare, pasarea cu o mana si prinderea cu doua maini din deplasare, pasarea si preluarea mingii cu piciorul din deplasare - baieti, dribling multiplu din deplasare, conducerea mingii cu piciorul printre jaloane - baieti, aruncarea la poarta cu o mana de pe loc, aruncarea la cos de pe loc, trasul la poarta de pe loc, stafete si jocuri cuprinzand procedeele invatate). 3) In functie de modul in care se combina cu alte calitati motrice: a)

rezistenta in regim de viteza;

b)

rezistenta in regim de forta;

c)

rezistenta in regim de detenta;

d)

rezistenta in regim de indemanare;

4) In functie de natura efortului, poate fi: a)

rezistenta in regim constant;

b)

rezistenta in regim variat;

Dezvoltarea rezistentei se obtine prin cumularea efectelor calitative si cantitative ale exercitiilor si combinatiilor de mers si alergare, volumul fiind exprimate prin marimea distantei pe care se executa deplasarea; durata ei in timp si intensitate stabila prin tempou. Prin repetare se realizeaza si dezvoltarea rezistentei generale a organismului. Rezistenta predomina, alaturi de forta, in jocurile dinamice, care se utilizeaza mai ales in veriga speciala din ultima parte a lectiei, destinata influentarii sistematice a acestor calitati.

75

Factorii determinanti ai rezistentei sunt: >

stabilitatea proceselor nervoase fundamentale, excitatia si inhibitia, in sensul mentinerii unui raport constant;

>

posibilitati de activitate a sistemelor si functiilor organismului, mai ales pe plan cardio-vascular si respirator;

>

tipul fibrelor musculare implicate in activitate;

>

calitatea metabolismului si resurselor energetice ale organismului;

>

capilarizarea si reglarea periferica;

>

calitatea proceselor volitive, determinarea motivationala si mai ales nivelul de perseverenta si darzenie; ai pot fi influentate.

Jocul de miscare la copiii prescolari – Jocuri de miscare reprezentative pentru grupa mica Jocuri de miscare reprezentative pentru grupa mica In conceptia piagetiana , jocul de miscare reprezinta punctul de start al procesului de socializare progresiva a copilului. Debutand pe parcursul stadiului gandirii preoperatorii, jocul de miscare cu reguli faciliteaza depasirea egocentrismului initial al copilului si-l obisnuieste pe acesta cu activitatile de grup prin respectarea unor norme comune de conduita. Jocul de miscare este un exercitiu fizic si un mijloc principal de dezvoltare armonioasa a copilului de varsta prescolara, este o actiune preponderent corporala, efectuata sistematic si constient in vederea perfectionarii dezvoltarii fizice si a capacitatilor motrice. Jocul este un mijloc ideal de educatie si satisface in cel mai inalt grad nevoia de miscare si de actiune. Prin joc copilul isi satisface imediat, dupa posibilitati, propriile dorinte, actionand constient si liber in lumea imaginara ce si-o creeaza singur.

76

La varsta prescolara jocul are o dubla semnificatie. Pe de o parte, el este cadrul in care se manifesta, se exteriorizeaza intreaga viata psihica a copilului, in joc copilul exprimandu-si cunostintele, emotiile, satisfacandu-si dorintele si eliberandu-se, descarcandu-se tensional.. Pe de alta parte, jocul constituie principalul instrument de formare si dezvoltare a capacitatilor psihice, acestea neputand fi concepute si imaginate in afara jocului. Jocul formeaza, dezvolta si restructureaza intreaga viata psihica a copilului. Jucandu-se cu obiecte, copilul isi dezvolta perceptiile de forma, marime, culoare, greutate, isi dezvolta capacitatea de observare. Prin joc se dezvolta activitatea voluntara, isi dezvolta insusirile vointei: rabdare, perseverenta, stapanire de sine. Tot in joc sunt modelate insusirile si trasaturile de personalitate: respectul fata de ceilalti, responsabilitatea, cinstea, curajul, corectitudinea etc. O arie larga de raspandire o au la varsta prescolara jocurile cu reguli, al caror principal scop este exersarea indemanarii si formarea deprinderilor motrice. De cele mai multe ori elementul si atmosfera de joc sunt realizate prin intermediul intrecerii. Pe parcursul varstei prescolare, jocurile de miscare evolueaza atat sub aspectul complexitatii subiectului si regulilor, cat si a modului de organizare a copiilor in joc. Jocurile de miscare utilizate in activitatea de educatie fizica au continuturi si orientari multiple si imbraca forme de organizare si desfasurare foarte variate. Numite si dinamice, jocurile de miscare se clasifica dupa deprinderea motrica pe care o formeaza: mers, alergare, saritura, aruncare si prindere, echilibru, catarare-coborare, tractiuni, impingeri si transport de greutati. Ele au anumite caracteristici, cum ar fi: o o o o

o o o

permit manifestarea complexa si favorizeaza dezvoltarea simultana a deprinderilor motrice de baza; presupun colaborare, cooperare cu colegii de joaca, armonizarea intereselor, asumarea unor responsabilitati; situatiile favorabile sau nefavorabile care apar pe parcursul jocului lasa urme adanci asupra personalitatii copilului; emotiile si sentimentele, starile afective traite si celelalte procese psihice prezente in aceste imprejurari sunt proprii fiecarui copil, dar in acelasi timp, comune grupei din care face parte; impun colectivului respectarea disciplinei, a regulilor de intrecere; permit manifestarea initiativei, independentei in actiune, a spiritului de observatie; educa competitivitatea.

In organizarea si desfasurarea jocurilor de miscare educatoarea trebuie sa respecte anumite cerinte, cum ar fi:

77

o o o o o o o

selectionarea judicioasa a jocurilor in vederea indeplinirii intocmai a sarcinilor instructiv-educative; sa corespunda particularitatilor somato-functionale si psihice ale copiilor; sa tina seama de conditiile materiale si mediul in care se desfasoara; sa impuna respectarea de catre toti copiii a regulilor de joc si sa stimuleze spiritul de colaborare intre participanti; sa cultive respectul fata de adevar; sa asigure echilibrul valoric al echipelor; sa asigure participarea activa a tuturor copiilor.

Explicarea si demonstrarea jocului Explicarea trebuie sa fie clara, succinta, facuta pe un ton potrivit, sa fie accesibila, evitandu-se deplasarile celui care explica. Se va spune: denumirea jocului, continutul, pe scurt, principalele reguli, precizari cu privire la stabilirea invingatorului, urmarirea fiecarui participant, comenzile pentru incepere, desfasurare si final. Explicatia va fi insotita de demonstratie. In timpul explicatiei si demonstratiei, grupa va fi astfel asezata, incat sa poata urmari demonstratia. Pentru a vedea gradul de intelegere a regulilor, educatoarea poate intreba cativa copii, sau le poate cere sa efectueze o parte din actiuni ( jocul de proba). Desfasurarea jocului Incepe la un anumit semnal dat de educatoare, dupa ce aceasta s-a convins ca toti copiii sunt pe locurile lor si au inteles jocul. In continuare va urmari desfasurarea jocului, avand grija sa fie respectate regulile acestuia, stimuland spiritul de initiativa, atentionand pe cei care incearca sa incalce regulile. Respectarea regulilor si sarcinilor de joc, a normelor de conduita fata de adversar contribuie la realizarea unei atmosfere agreabile,. In timpul jocului se creeaza o stare emotionala de bucurie. Arbitrajul trebuie sa fie corect, nepartinitor. Un joc bine conceput este capabil sa mobilizeze tote fortele, sa mentina treaz interesul copiilor, sa atinga maximum de eficienta. Terminarea jocului Se face prin anuntarea incheierii acestuia, prin aprecieri generale si individuale si comunicand rezultatul intrecerii, in cazul in care joculs-a desfasurat sub forma de concurs. Stabilirea rezultatului trebuie facuta obiectiv, evitandu-se aprecierile care ar putea descurajape cei invinsi. 78

Prin marea lor varietate, jocurile de miscare sunt mijloace eficiente de dezvoltare a fizicului si psihicului, un important mijloc de educatie. Deoarece in acest an scolar conduc grupa mica, voi descrie sumar cateva jocuri de miscare pe care le-am selecat, ca fiind potrivite particularitatilor de varsta ale copiilor de 3-4 ani. Voi prezenta succint in continuare aceste jocuri, ferindu-ma de amanunte, de elemente informationale cu caracter redundant, care ar face lectura anevoioasa plictisitoare. Deci, prezentarea jocurilor va cuprinde doar esentialul. IEPURASUL Deprinderea motrica exersata: saritura cu desprindere de pe ambele picioare. Materiale: caciulite de iepuras. Formatie de lucru: cerc. Desfasurarea jocului: Miscarile care urmeaza sa fie efectuate de copii sunt sugerate prin intermediul urmatoarelor versuri:

Iepurasul urecheat Sare, sare speriat – saritura pe loc, cu genunchii usor indoiti. Uite-l, iute s-a ascuns! – ghemuire De sub tufa el priveste, Daca nimeni nu-l pandeste. Cand sa-l prindem, hop, el sare – saritura cu deplasare inainte. Si o ia din nou la vale. CINE NE-A IESIT IN DRUM Deprinderea motrica exersata: mers cu oprire la semnal. Materiale: jucarii, reprezentand animale.

79

Formatie de lucru: coloana cate unul. Desfasurarea jocului: Copiii se plimba (mers obisnuit), pe fond muzical. Traseul este stabilit de educatoare. De-a lungul acestuia sunt asezate, la interval de 4-5 m, jucarii, de preferinta de dimendiuni mai mari, pentru a putea fi mai usor reperate de copii. La semnalul Stop, cine ne-a iesit in drum?, copiii se opresc. Se recomanda asocierea comenzii cu ridicarea jucariei intalnite pe traseu, de catre educatoare. MINGEA JUCAUSA Deprinderea motrica exersata: aruncare cu ambele maini de jos. Materiale: mingi pentru toti copiii, jucarii suspendate. Formatie de lucru: linie. Desfasurarea jocului: Miscarile care trebuie efectuate sunt sugerate de versurile:

Sus, sus, sus, zboara mingea sus. Ursuletul de-l tintesti, pe noi toti ne-nveselesti. SUS! La comanda SUS!, mingea este aruncata de toti copiii aflati sub obiectele suspendate, in dreptul unei linii traste in prealabil de catre educatoare. Dupa recuperarea mingilor, jocul continua. Dupa fiecare aruncare reusita, copiii care nimeresc jucaria suspendata sunt apreciati, laudati, recompensati. CAUTA STEGULETUL Deprinderea motrica exersata: mers spre o directie indicata. Materiale: un stegulet. Formatie de lucru: cerc, coloana cate unul. Desfasurarea jocului: Copiii merg in formatie de cerc, interpretand cantecul Steagul nostru. La ridicarea steagului de catre educatoare, copiii se deplaseaza in coloana cate unul, spre directia indicata. La reluarea jocului, se schimba directia de deplasare.

80

IEPURII LA MORCOVI Deprinderea motrica exersata: saritura libera cu desprindere de pe ambele picioare. Materiale: masti de iepurasi, benzi din hartie colorata, morcovi naturali, din plastic, sau confectionati din carton. Formatie de lucru: doua linii trasate fata in fata. Desfasurarea jocului: Linia de plecare, delimitata cu ajutorul unor benzi de hartie colorata, cu creta sau cu scoci, reprezinta casa iepurasilor. Acestia trebuie sa ajunga la stratul cu morcovi, situat la o departare de 2-3 m, prin saritura pe ambele picioare. La comanda Iepurii la morcovi!, copiii pornesc cu aceeasi saritura, indreptanduse cat mai repede spre stratul de morcovi. Odata ajunsi la destinatie, executa sarituri libere pe loc, imitand rontaitul morcovilor. La comanda Iepurii acasa!, copii revin la locurile de plecare, tot prin sarituri libere cu desprindere de pe ambele picioare, cu deplasare inainte. CLOPOTELUL Deprinderea motrica exersata: alergare spre o directie indicata. Materiale: clopotei, cateva panglici de 4 culori sau ecusoane colorate. Formatie de lucru: cerc. Desfasurarea jocului: Copiii se deplaseaza in mers, in cerc, pe versurile:

Clopotelul suna, suna, Dinga, dinga, ding, Si ne-aducevoie buna, Dinga, dinga, ding. Clopotelul il primeste Cine primu-aici soseste. 81

La comanda sugerata de ultimul vers, copiii alearga spre directia din care se aude clopotelul manuit de educatoare. Copiii se grupeaza in functie de culoarea panglicilor sau ecusoanelor colorate pe care le poarta. La reluarea jocului, educatoarea isi schimba locul. TRECEM PUNTEA Deprinderea motrica exersata: mers in echilibru intre doua linii paralele, trasate pe sol. Materiale: fasii din hartie sau material, creta, copaci-macheta. Formatie de lucru: sir. Desfasurarea jocului: Copiii se deplaseaza prin padure, care este sugerata cu ajutorul copacilormacheta sau al altor materiale de care dispune educatoarea, cantand un cantec cunoscut. La comanda Trecem puntea!, aceasta fiind reprezentata de o portiune de 2-3 m lungime, delimitata de doua benzi din hartie sau de linii trasate pe sol cu creta colorata, la distanta de 30-40 cm una de cealalta, copiii executa mersul in echilibru. SARPELE SI VRABIUTA Deprinderile motrice exersate: mers cu ocolirea unor obstacole, alergare cu pasire peste obstacole. Materiale: jucarii mici, cuburi, machete de copaci, jucarii de dimensiuni mai mari, scaunele, masute. Formatie de lucru: sir. Desfasurarea jocului: Copiii sunt impartiti in doua grupe, una reprezentand serpii, cealalta vrabiutele, asezate pe doua siruri, cate unul in dreptul traseelor care urmeaza sa fie parcurse, unul cu ocolirea obstacolelor, altul cu pasirea peste obstacole. La comanda, sirurile pornesc, fiecare urmand traseul care a fost stabilit dinainte. In timpul deplasarii, copiii imita sasaitul sarpelui, respectiv, ciripitul vrabiutei. Odata ajunse la capatul traseului, echipele isi schimba locurile si rolurile si jocul continua. 82

CURSA BROSCUTELOR Deprinderi motrice exersate: saritura in lungime de pe loc si mers cu pasire peste obstacole. Materiale: machete de copaci, scaunele, mese, cercuri, masti, jucarii, obstacole mici. Formatie de lucru: sir. Desfasurarea jocului: Copiii sunt dispusi pe 4 siruri, inapoia liniei de plecare. De la linia de plecare, pe o distanta de cca3 m, se plaseaza obstacole mici (cu inaltimea de la 4 cm pana la 30 cm) si, in continuarea lor, cate 3 cercuri de lemn, cu diametrul de 80-90 cm. La rostirea versurilor de catre educatoare:

Hai, broscutelor, porniti! Peste balta sa sariti!, primii copii din fiecare sir pornesc in mers, pasind peste obstacole, apoi sar din cerc in cerc si se intorc in alergare spre coada sirului propriu. URSII IN PADURE Deprinderi motrice exersate: tarare pe genunchi si palme si mers cu ocolirea unor obstacole. Materiale: masti pentru ursuleti sau ecusoane, machete de copaci sau alte obiecte care sugereaza padurea, covor, saltea de gimnastica. Pentru desfasurarea jocului se recomanda urmatoarele versuri:

Mergem veseli prin padure, obstacolelor.

- copiii executa mers cu ocolirea

Tufele le ocolim. Vrem s-ajungem la barlogul Ursului si sa-l privim. Ursul ce-a stat nemiscat

- copiii executa tarare pe genunchi si

palme.

83

Ne-a vazut si s-a-nfuriat. Iute, iute noi plecam, Mersul lui il imitam.

84

CURSUL Nr.7. Proiectarea didactica-Educatie psihomotrica in invatamantul prescolar si primar. Activitatea de proiectare (planificare) didactică este un proces complex de importanţă vitală în realizarea obiectivelor generale ale educaţiei fizice (obiective „cadru”). Scopul acestei activităţi este acela de a crea condiţii pentru parcurgerea sistematică a conţinuturilor şi realizarea la un nivel calitativ ridicat a obiectivelor de referinţă - a componentelor modelului de educaţie fizică al elevului aflat pe diferite trepte în cadrul învăţământului şcolar. Conceptul curricular pe care se fundamentează activitatea de proiectare didactică, presupune interacţiunea obiectivelor, activităţilor de învăţare (elemente de tehnologie didactică), conţinuturilor (obiective instructiveducative) şi sistemului de evaluare (S.N.Ş.E.). Planul cadru de învăţământ - document oficial - general valabil, programează disciplinele de învăţământ încadrate în arii curriculare şi încărcătura acestora în programul săptămânal al elevului tinzând spre decongestionarea acestuia. El programează lecţii obligatorii, la nivel de curriculum nucleu dar şi de posibilităţi de creştere a acestora - numeric - la decizia şcolii. Este prevăzută posibilitatea programării unui număr limitat de ore opţionale sau ore în regim extracurricular. Astfel, se lărgesc posibilităţile de opţiune pentru trasee individuale în pregătirea şcolară. Planificarea procesului didactic solicită următoarele operaţiuni: - Stabilirea modelului operaţional (tehnologic). - Programarea conţinuturilor. - Elaborarea (adoptarea) sistemului de evaluare. Profesorului/învăţătorului îi revine obligaţia programării conţinuturilor conform condiţiilor complexe, specifice, astfel că, indiferent de acestea, să conducă la îndeplinirea parametrilor modelului de educaţie fizică al elevului. Sistemul de evaluare este, de asemenea, realizat ca document oficial, general valabil - departe de a fi simplu şi operaţional - dar aplicarea acestuia implcă elevii (opţiunile acestora) şi cadrele didactice (oferta catedrelor).

85

Cerinţe generale ale proiectării didactice Conţinutul programat este concordant cu programa de studii Programa de studii este un document oficial general valabil pe teritoriul naţional. Se aplică însă în funcţie de diversitatea condiţiilor concrete. Caracteristicile programei de studii: -

Concepţia este originală, coerentă, iar conţinutul poate fi aplicat în condiţii diverse de ordin material, climatic, geografic etc. - Asigură cadrul instructiv-educativ unitar prin formularea de: • Obiective cadru. • Obiective de referinţă. • Activităţi de învăţare. • Conţinuturi detaliate pe obiective instructiv-educative (diferenţiat pe nivel de posibilităţi). • Standarde de performanţă. Reprezintă expresia unui sistem didactic continuu şi gradat. Noţiunile sunt reluate pe un plan superior în sensul spiralei ascendente. Conţinutul este eşalonat corespunzător volumului de ore afectat în planul de învăţământ: 2 ore/săpt. cu posibilităţi de extindere pentru programe de 3 ore/săpt. (în programa de la gimnaziu conţinuturile pentru extindere sunt marcate cu asterisc). Conţinutul opţional al programei de la gimnaziu prevede posibilitatea programării unor discipline sportive alternative: jocuri sportive, gimnastică, ramuri de sezon etc., în funcţie de condiţiile locale. Pentru învăţământul primar programa prevede ca alternative practicarea unor sporturi sezoniere, în funcţie de condiţiile locale. Programa pentru ciclul gimnazial realizează o anumită diferenţiere pe sexe, cantitativă sau calitativă. Programa de educaţie fizică pentru ciclul primar nu face asemenea diferenţieri, acestea nu se impun la această vârstă. - Realizează orientările prioritare ale educaţiei fizice şcolare: • funcţia formativă şi igienică a educaţiei fizice; • perfecţionarea capacităţii motrice a elevilor; • accent pe aplicativitatea elementelor de conţinut; • formarea deprinderilor şi capacităţilor de practicare a probelor sau ramurilor sportive; • accentuarea relaţiei educaţie fizică-sport. a) Adaptarea conţinutului programat la particularităţile biomotrice ale elevilor. Pentru a realiza o proiectare eficientă.a conţinuturilor, în vederea parcurgerii sistematice a acestora, se impune cunoaşterea temeinică a particularităţilor elevilor ca beneficiari ai procesului de programare. Profesorul/învăţătorul iniţiază investigaţii complexe asupra elevilor săi şi

86

alcătuieşte „profilul clasei”. Pe această bază selecţionează sistemele de acţionare corespunzătoare şi pe care le dozează în concordanţă cu potenţialul elevilor. b) Valorificarea condiţiilor materiale. Se abordează acele conţinuturi şi tehnologii care beneficiază de condiţii materiale bune, asigurând astfel calitate superioară derulării procesului procesului didactic la această disciplină. Obiectivele pot fi realizate şi cu mijloace materiale restrânse sau improvizate, dar, pe cât posibil, dorim eliminarea unor astfel de situaţii. Se adoptă conţinuturi realizabile în condiţii concrete. c) Adaptarea conţinutului la specificul climei şi zonei geografice. Lecţiile de educaţie fizică trebuie să se desfăşoare pe cât posibil în aer liber pentru a beneficia de influenţele benefice ale factorilor de mediu. Cunoscând însă evoluţia climei din zona în care se află şcoala, se pot programa conţinuturi adecvate în aer liber sau la interior. În perioada de iarnă, se pot adopta sporturi de sezon sau sisteme de acţionare dozate corespunzător. Structura anului şcolar pe două semestre presupune traversarea anotimpurilor, astfel că se programează în mod necesar sisteme de acţionare în aer liber sau la interior. Se ţine seama de datele (variabile) ale începerii anului şcolar, poziţia vacanţelor, mărimea lor, lucru ce etapizează programarea. Zona geografică poate dispune de condiţii de relief sau vegetaţie care pot constitui mijloace materiale speciale, exploatabile în vederea îndeplinirii obiectivelor educaţiei fizice. d) Concordanţa cu opţiunile elevilor (privind practicarea unor probe sau ramuri sportive). Practicarea unor ramuri sportive la opţiunea elevilor asigură un nivel sporit de interes şi participare din partea acestora. Se poate adopta o anumită pondere a opţiunilor elevilor, urmare a ofertei profesorului/învăţătorului. e) Respectarea tradiţiilor existente în şcoală. Tradiţiile constituie premize favorabile exersării unor anumite ramuri sportive. Tradiţiile sunt generate de specializarea profesorului (la gimnaziu), baza materială, opţiunile elevilor. f) Programarea conţinutului în sisteme de lecţii. Se motivează prin particularităţile metodice ale formării deprinderilor motrice, necesitatea respectării principiilor didactice. Un sistem de lecţii (312 lecţii sau mai multe), poate rezolva o temă, lecţiile componente având scopuri didactice diferite. Dificultatea temei determină mărimea sistemului de lecţii care o poate rezolva. Un sistem de lecţii dispune de obiectiveconţinut-sisteme de acţionare-sistem de evaluare. Documentele de proiectare ale profesorului/învăţătorului Sistemul proiectării conţinuturilor (unităţi de învăţare) realizează o 87

succesiune progresivă cu scopul îndeplinirii integrale a obiectivelor cadru corespunzătoare. Profesorul/învăţătorul concepe acest sistem de proiectare după însuşirea conţinutului programei de Educaţie fizică, accentuând cunoaşterea obiectivelor (de diferite niveluri: generale, cadru, de referinţă), acestea reprezentând ţeluri cărora se subordonează întreaga activitate a elevilor şi profesorilor. Au în vedere, de asemenea, cerinţele generale ale planificării, astfel reuşind să adapteze programa de studii la multitudinea de condiţii particulare, concrete, în care se desfăşoară activitatea. Faţă de condiţiile actuale din şcolile noastre şi în ideea realizării trecerii la noile exigenţe ale curriculumului naţional, recomandăm următoarele documente pentru educaţie fizică din trunchiul comun (două sau trei ore săptămânal): 1. Distribuirea numărului de lecţii pe unităţi de învăţare, în planul tematic anual; 2. Plan anual de eşalonare a unităţilor de învăţare (plan tematic anual, eşalonarea ciclurilor tematice - sisteme de lecţii); 3. Plan calendaristic semestrial; 4. Proiectarea unităţilor de învăţare; 5. Proiect didactic (proiect de tehnologie didactică, plan de lecţie). În situaţia adoptării de lecţii prin curriculum la decizia şcolii (ore opţionale) este necesară realizarea unei proiectări specifice ca şi în cazul organizării ansamblului Sugestii metodologice Proiectarea didactică reflectă modul în care educatoarea / învăţătorul institutorul concepe realizarea obiectivelor-cadru şi de referinţă prevăzute în programele de învăţământ. Deşi fiecare cadru didactic este în posesia unor documente unitare, respectiv: structura anului şcolar, plan de învăţământ, programa de educaţiefizică, Sistem Naţional Şcolar de Evaluare, proiectarea didactică capătă un caracter personalizat, propriu fiecăruia, aspect generat de: *componenţa fiecărei clase/grupe şi nivelul disponibilităţilor şi a achiziţiilor dobândite anterior de către copii/elevi; *condiţiile proprii (care sunt foarte diversificate) de desfăşurare a procesului didactic la disciplina educaţie fizică, respectiv: condiţiile pedoclimatice, spaţiile de lucru specifice pentru toate anotimpurile, dotarea cu materiale didactice, aparatură şi instalaţii, mediul social şi tradiţiile locale; -* interesele şi opţiunile manifestate de elevi la nivelul fiecărei clase. 88

O primă acţiune a cadrului didactic este aceea de a studia cu atenţie planul de învăţământ şi posibilităţile oferite de acesta privind obţinerea numărului maxim de ore din plaja orară (la clasele I-a IV-a), de a beneficia de ora opţională din cadrul prevederilor din curriculum la decizia şcolii. Fiind în cunoştinţă de cauză cu prevederile planului de învăţământ,urmează acţiunea de determinare a factorilor de conducere din unitatea de învăţământ să aloce aceste tipuri de ore, folosind ca argumente: solicitările copiilor şi ale părinţilor; opţiunile elevilor formulate, inclusiv în scris şi susţinute de părinţi; existenţa bazelor sportive şi a materialelor didactice necesare acestor tipuri de activitati crearea condiţiilor, prin alocarea acestor ore pentru asigurarea unor activităţi sistematice de jocuri şi întreceri cu efecte benefice în plan formativ La sfârşitul unităţii de învăţare studenţii vor fi capabili: - să valorifice oportunităţile prevăzute de planurile de învăţământ, de programe şi de sistemul naţional şcolar de evaluare, în concordanţă cu condiţiile concrete de desfăşurare a procesului didactic la această disciplină de învăţământ; - să elaboreze eşalonarea anuală a unităţilor de învăţare pentru o grupă/clasă în funcţie de caracteristicile colectivului, de condiţiile climatice dominante, de dotarea materială, de tradiţiile locale; - să întocmească planuri calendaristice semestriale personalizate; - să selecteze din programe unităţile de învăţare realizabile în condiţiile de care dispune şi să le proiecteze; - să conceapă şi să redacteze proiecte didactice eficiente. Programa școlară se adresează profesorilor care predau disciplina Educație fizică. Proiectarea demersului didactic începe cu lectura personalizată a programei școlare. Pentru o lectură aprofundată, este necesar să se răspundă la următoarele întrebări: - În ce scop voi face? (identificarea competențelor) - Cum voi face? (determinarea activităților de învățare) - Ce conținuturi voi folosi? (selectarea conținuturilor) - Cu ce voi face? (analiza resurselor materiale) - Cât s-a realizat? (stabilirea instrumentelor de evaluare) Lectura se realizează în succesiunea următoare: de la competențe generale, la competențe 89

specifice, la activități de învățare și de la acestea din urmă la conținuturi. Profesorii vor proiecta demersul de învățare în funcție de particularitățile clasei de elevi, de baza materială de care dispun și de opțiunile elevilor. Strategii didactice Programa școlară valorifică exemplele de activități de învățare care să permită trecerea de la centrarea pe conținuturi, la centrarea pe experiențe de învățare. În vederea formării competențelor, se recomandă ca strategiile didactice utilizate în predarea disciplinei Educație fizică să pună accent pe:construcția progresivă a cunoașterii specifice domeniului, flexibilitatea abordărilor și parcursul diferențiat. Ținând seama de particularitățile elevilor, profesorii vor folosi demersuri care să facă accesibil și atractiv conținutul lecției de educație fizică. Jocul devine metodă, mijloc și formă de organizare, efectuat sub formă de întrecere, adaptat capacităților motrice și psihice ale elevilor. La începutul anului școlar se va urmări organizarea claselor și a grupelor de lucru în spiritul educației incluzive. În prima lună de școală se va acorda atenție formelor de deplasare individuală și în grup, precum și formațiilor de lucru (cerc, coloană, linie, semicerc etc.). În paralel cu activitatea motrică se va folosi limbajul de specialitate, din care să nu lipsească metafora ca mijloc de formare a imaginii mentale și de valorificare a achizițiilor dobândite prin lecțiile de educație fizică. La clasele ciclului primar, se va pune accentul pe lucrul în perechi și în grup, favorizând integrarea, ajutorarea și stimularea reciprocă. Se va asigura utilizarea unor mijloace (mingi, cercuri, steaguri, dispozitive, instalații, sisteme de protecție etc.) care să asigure protejarea copiilor, înlăturându-se orice posibilitate de a se produce accidente. Se recomandă ca resursele să fie estetice, atractive și ușor de manevrat.În perspectiva unui demers educațional centrat pe competențe, se recomandă utilizarea continuă a evaluării cu accent pe valorizarea rezultatelor învățării prin raportarea la progresul școlar al fiecarui

90

elev. Profesorii pot elabora și alte forme de învățare și conținuturi în funcție de particularitățile clasei de elevi, baza materială de care dispune școala și opțiunile elevilor. Lecția de educație fizică rămâne o creație a fiecărui profesor, ce trebuie să reflecte competențele sale profesionale, capacitatea de a se adapta condițiilor concrete de desfășurare a activității didactice și particularităților elevilor, ajutându-se de o serie de îndrumări/sugestii metodologice, oferite prin această programă, astfel: * prezentarea de către profesor a conținuturilor care vor fi abordate, a probelor și criteriilor de evaluare și a repartizării acestora pe semestre. * realizarea evaluării predictive a nivelului de pregătire a elevilor. * din relația profesor-elev a oricărei forme de agresare verbală sau fizică asupra elevului. *menținerea de către profesor a unei relații constante cu învățătorul/învățătoarea clasei, în special pe următoarele probleme: -* responsabilitatea deplasării elevilor la și de la locul de desfășurare a activității; - *evidențierea ritmică, de către profesor, în catalogul clasei, a rezultatelor evaluării curente. * integrarea problematicii educației fizice din învățământul primar în preocupările catedrei de specialitate (activități metodice, dotări materiale și didactice, orar, interasistențe, participări la competiții sportive), într-un mod echitabil față de învățământul gimnazial și liceal. În vederea valorizării competențelor cheie și a asigurării transferabilității la nivelul activității educaționale, strategiile didactice utilizate în predarea disciplinei Educație fizică vor pune accent pe coerență și abordări integrate. În conformitate cu prevederile , în învățământul primar, în afara orelor de educație fizică prevăzute în planul-cadru, pot fi constituite formații sportive și ansambluri sportive. Formațiile sportive se constituie pentru elevii cu aptitudini motrice deosebite și se pregătesc ca reprezentative ale unităților de învățământ, participante la competițiile sportive interșcolare (de exemplu, Olimpiada Națională a Sportului Școlar).

91

Formațiile sportive se constituie și se pregătesc pentru o singură disciplină sportivă, în cazul sporturilor pe echipe, și pentru una sau mai multe discipline sportive, în cazul sporturilor individuale. Numărul formațiilor sportive se aprobă de către Consiliul de Administrație al unității de învățământ, la propunerea catedrelor de specialitate, în funcție de resursele materiale și umane disponibile. În unitățile de învățământ în care nu există catedre de specialitate, propunerea se face de către profesorul de educație fizică. Pentru pregătirea formațiilor sportive se alocă un număr de 2 ore pe săptămână, pentru fiecare formație sportivă, în afara orarului zilnic. Aceste ore intră în norma didactică a profesorului de educație fizică și se consemnează în condică. O formație sportivă este alcătuită din minimum 10 – maximum 25 de elevi, proveniți din una sau mai multe clase de același nivel de învățământ. Programele școlare pentru acest gen de activitate sunt cele elaborate pentru nivelul începători –disciplina Pregătire sportivă practică. . Ansamblurile sportive se organizează pentru elevii care doresc să participe la activități motrice, cu caracter competițional sau recreativ, la solicitarea scrisă a elevilor/părinților. Unitatea de învățământ va prezenta elevilor o ofertă de discipline sportive sau de activități motrice, în funcție de resursele materiale și umane de care dispune. Ansamblurile sportive se desfășoară pe grupe, cu câte o (una) oră pe săptămână, în afara orarului zilnic. Orele de ansamblu sportiv sunt incluse în norma didactică a profesorului de educație fizică și se consemnează în condică. Fiecare grupă este alcătuită din minimum 10 – maximum 25 de elevi, proveniți de la una sau mai multe clase. Numărul grupelor de ansamblu sportiv se aprobă de către Consiliul de Administrație al unității de învățământ, la propunerea catedrelor de specialitate. În unitățile de învățământ în care nu există catedre de specialitate, propunerea se face de către profesorul de educație fizică.Elevii care au statutul de scutit medical la lecțiile de educație fizică pot participa, în funcție de recomandările scrise ale medicului specialist, la orele de ansamblu sportiv. Programul activităților motrice din cadrul orei de ansamblu sportiv este stabilit de către

92

profesorul de educație fizică împreună cu elevii participanți. Numărul ansamblurilor sportive și al formațiilor sportive ale unei unități de învățământ, precum și criteriile de constituire a acestora, se aprobă de către Consiliul de Administrație în luna mai, pentru anul școlar următor, după analiza opțiunilor elevilor/părinților, prezentate în scris. Monitorizarea activităților sportive din cadrul orelor de ansamblu sportiv și orelor de pregătire a formațiilor sportive se realizează, la nivelul unității de învățământ, de către .conducerea acesteia, iar la nivel județean, de către inspectorul școlar de specialitate. Semestrial, comisia/catedra metodică realizează un raport privind organizarea și desfășurarea activităților sportive din cadrul orelor de ansamblu sportiv și orelor de pregătire a formațiilor sportive,raport care se prezintă și se supune spre analiză și aprobare Consiliului de Administrație.

93

CURSUL Nr.8. Evaluarea in-Educatie psihomotrica in invatamantul prescolar si primar. Metode de evaluare si metodologia evaluarii. Evaluarea reprezintă o componentă a demersului didactic prin care cadrul didactic are posibilitatea de a determina obiectiv efectele asupra elevilor a procesului didactic iniţiat, pe parcursul şi în finalul parcurgerii fiecărei unităţi de învăţare. De aceea, evaluarea capătă, în primul rând, calitatea de factor reglator al procesului de predare-învăţare, impunând permanent adaptări, modificări ale strategiei proiectate de cadrul didactic pentru realizarea fiecărei unităţi de învăţare. Ca urmare, la toate disciplinele, aceasta este prezentă în fiecare lecţie de-a lungul întregului an şcolar, realizându-se prin modalităţi diferite, începând cu dialogul, verificarea orala şi scrisă, aplicarea de chestionare şi fişe, punerea în situaţia de a rezolva probleme prin lucrări de laborator, prin elaborarea individuală sau în grup a unor lucrări de sinteză, prin probe practice cu caracter aplicativ etc. Aceasta este funcţia principală a evaluării care poate contribui la creşterea continuă a eficienţei procesului de învăţământ, aflată în relativă contradicţie cu înţelegerea de către o mare parte a personalului didactic, că evaluarea îl priveşte preponderent pe elev, având scopul de a aprecia nivelul achiziţiilor acestuia şi, după caz, de al nota. . Sistemul National scolar de Evaluare la disciplina E.F.S.

94

 A fost introdus în sistemul de învatamânt în anul scolar 1999-2000 Criteriile de evaluare prevazute în sistemul national vizeaza nivelul realizarii obiectivelor cadru si standardelor finale de performanta proprii fiecarui ciclu de învatamânt, cât si a obiectivelor de referinta stabilite pentru fiecare clasa, în domeniul capacitatii motrice, generale si specifice practicarii ramurilor de sport prevazute în programa scolara.  Sistemul de evaluare este corelat cu prevederile actuale ale planului de învatamânt si continuturile programelor scolare, fiind aplicabil în toate unitatile scolare, indiferent de conditiile avute; se adreseaza numai claselor care au prevazuta educatia fizica în trunchiul comun.  Varietatea instrumentelor e valoarea asigura elevilor posibilitatea de a opta pentru sustinerea unora dintre acestea, corespunzator propriilor disponibilitati psihomotrice, interesului si traseelor individuale de instruire. Formele evaluarii. 1. Evaluarea predicativa (initiala) -Se realizeaza pentru elevii si clasele începutului de ciclu (clasa I) sau la clasele unde învatatorul preda pentru prima oara si nu beneficiaza de rezultatele testarilor din anul precedent, care sa-i permita cunoasterea posibilitatilor colectivului de elevi. -Aceasta forma de evaluare se poate realiza, pentru o parte din probe la începutul anului scolar (alergarea de viteza, alergarea de rezistenta), iar pentru probele care vor intra în sistemul de notare, înaintea primului grupaj tematic de lectii planificat. Rezultatele testelor vor fi valorificate în elaborarea sistemului de planificare (numar si durata unitatilor de învatare, a mijloacelor de actionare si a nivelului de exigente), care poate modifica scara de notare a elevilor stabilita initial de învatator. 2. Evaluarea continua (curenta) Se face prin verificari sistematice pe parcursul programului de instruire, pe secvente mai mici (în fiecare lectie sau la finalul unui grupaj tematic de lectii), având drept scop cunoasterea gradului de însusire de catre elevi a materiei predate sau aprecierea modului în care s-a realizat un grupaj 95

de lectii, când si dupa caz, se finalizeaza cu notare. Utilitatea evaluarii curente si valorificarea ei se regasesc în analiza pe care o face învatatorul, privind modul de organizare, a metodelor si sistemelor de activitati din etapele urmatoare. Note curente nu se pot acorda elevilor pentru frecventa, indisciplina sau lipsa de echipament. 3. Evaluarea sumativa (finala) Acest tip de evaluare se utilizeaza la probele de control care necesita o perioada mai lunga de pregatire si cu un grad ridicat de dificultate, cum sunt alergarea de rezistenta, jocul sportiv. Se finalizeaza de regula cu notarea elevilor. Continutul evaluarii. Presupune 3 faze : verificarea, aprecierea, notarea. 1. Verificarea. Este procesul prin care subiectul executa o proba. Natura probelor este diferita. Uneori proba este însotita si de norme (baremuri) care exprima scala valorica de efectuare a probei. În E.F., predomina verificarea practica, care urmareste identificarea capacitatii de aplicare a ceea ce se dobândeste sau se dezvolta în procesul instructiv-educativ. 2. Aprecierea. Consta în reflectarea realitatii în constiinta învatatorului (realizarea unor judecati de valoare). Se utilizeaza atât aprecierea verbala, care este curenta cu rol de feed-back pentru orice exersare a elevilor, dar si utilizarea unor simboluri numite note, calificative. Aprecierea este conditionata de natura probei la care este verificat elevul. Daca probele sunt masurabile, aprecierea este obiectiva si presupune efort mic. Daca probele nu sunt masurabile, aprecierea poate sa capete influente subiective, depinde de competenta profesionala, experienta didactica, nivelul de cunoastere al modelului E.F.S. 3. Notarea.

96

Este rezultatul unitatii dialectice dintre verificare si apreciere. Se materializeaza prin acordarea de note sau calificative. Criterii de evaluare. Decurg din obiectivele E.F.S., trebuie privite în sistem.  Performanta motrica, rezultatul probelor de control masurabile.  Progresul realizat de subiect.  Cantitatea si calitatea elementelor însusite în raport cu prevederile programei de specialitate.  Capacitatea elevului de a aplica în practica elementele însusite.  Capacitatea elevului de restructurare, autoevaluare a elementelor însusite.  Nivelul cunostintelor teoretice însusite de elev.  Atitudinea elevului fata de E.F.S.(frecventa la lectii, participarea la actiunile competitionale sportive, modul de îndeplinire a unor sarcini organizatorice).  Nivelul de dezvoltare fizica a elevului. Metode de evaluare. 1. Metode de verificare.  Trecerea probelor de motricitate prevazute de "sistemul national scolar de evaluare la disciplina E.F.S.", aplicat si în functie de optiunile profesorului si elevilor, privind probele prevazute.  Trecerea unor probe de motricitate, stabilite de fiecare învatator pentru orele din C.D.S., conform principiului autonomiei.  Trecerea unor probe de cunostinte teoretice de specialitate (la clasele cu profil de educatie fizica).  Masurarea unor indici de dezvoltare fizica. 97

 Executarea unor deprinderi si priceperi motrice, în conditii analoage (asemanatoare) probei sau activitatii respective.  Executarea unor deprinderi si priceperi motrice în conditii concrete de concurs.  Îndeplinirea de elevi a unor sarcini speciale organizatorice sau metodico-didactice, conducerea unor verigi din lectie, arbitraj, conducerea gimnasticii zilnice, conducerea recreatiei organizate pentru elevii claselor I-IV, aducerea unor materiale din vestiare.  Observarea curenta a elevilor si înregistrarea datelor observatiei (reactie la efort, atitudini, comportamente în ansamblu si în situatii deosebite). 2. Metode de apreciere si notare (acordare de calificative).  M. Aprecierii verbale, atunci când aprecierea este însotita permanent de acordarea unor calificative.  Aprecierea si notarea pe baza unor norme (baremuri) prestabilite la nivel national sau local. Se mai numeste metoda absoluta si se aplica la unele probe pentru calitatile motrice.  Aprecierea si notarea prin comparatie (metoda relativa). Comparatia se face la nivel de clasa; profesorul aseaza în ordine rezultatele si face scalarea acestora pe intervale corespunzatoare calificativelor. Este eficienta daca exista doar un rând de clase.  Progresul individual se calculeaza indicele de progres calculat în functie de valoarea performantionala initiala si finala.  Nivelul de executie tehnica sau tactica a deprinderilor si priceperilor motrice în conditii de exersare partiala sau globala. Depinde de competenta profesionala a învatatorului.  Aprecierea si notarea în functie de modul în care elevii îndeplinesc unele sarcini organizatorice sau metodico-didactice.

98

Metodologia de aplicare.  Sistemul National vizeaza evaluarea principalelor capacitati si competente, necesar a fi realizate în aria curriculara E.F.S.(trunchi comun).  Pentru fiecare capacitate / competenta, sistemul prevede 2 - 3 variante de probe din care elevul poate opta pentru una din ele.  La  Programarea evaluarilor pe semestre va fi realizata de învatator în functie de conditiile de desfasurare a procesului de învatamânt.  Evaluarea calitatilor motrice vizeaza acumularile cantitative si calitative realizate pâna la sustinerea probelor, ca urmare a sistemelor de actionare folosite pe parcursul lectiilor. Evaluarea calitatilor motrice vizeaza si rezistenta, se poate face prin probele de atletism corespondente sau prin variantele de "naveta", prevazute în sistem.  Evaluarea la probele si întrecerile de sport va fi precedata de parcurgerea unuia sau mai multor grupaje de lectii în functie de complexitatea si dificultatea lor.  Notele se acorda pe baza rezultatelor obtinute la sustinerea probelor si tinând seama, dupa caz de criteriile privind starea de sanatate, disponibilitatile motrice, atitudinea fata de procesul de învatamânt si progresul realizat, prevazute în fisa individuala.  Sistemul National prevede bareme minimale echivalente notei 5, pentru acordarea notelor superioare si inferioare notei 5 comisiile metodice ale profesorilor sau fiecare profesor vor elabora scale de notare proprii. Valoarea performantelor si echivalarea lor în note vor fi stabilite în functie de numarul de ore saptamânal si conditii concrete de lucru.  La gimnastica acrobatica si joc sportiv, Sistemul National cuprinde variante de probe cu dificultati diferite, la care aprecierea va fi facuta din nota maxima 8, 9 si 10.  În afara notelor acordate conform Sistemului National, profesorul va realiza si evaluari curente din celelalte continuturi predate.

99

 Evaluarea sumativa vizeaza probele de control care necesita o perioada mai lunga de pregatire si cu un grad marit de dificultate, cum sunt : alergarea de rezistenta, jocul sportiv.  Sistemul de evaluare va fi adus la cunostinta tuturor elevilor si afisat la joc vizibil. Fisa individuala.  Este folosita pentru înregistrarea rezultatelor si notelor obtinute de elevi la probele de evaluare.  Cuprinde: datele personale, probele prevazute de Sistemul National, probele de evaluare curente si date semnificative (care pot influenta notarea elevilor, acestea fiind marcate cu un semn conventional).  Utilizarea fisei asigura: -aprecierea operativa si obiectiva a evolutiei elevului pe parcursul ciclului de îbvatamânt -constatarea optiunilor anuale ale elevilor pentru diferite probe - argumentarea dotarii, transmiterea informatiei despre clasa, în cazul schimbarii cadrului didactic sau a transferarii elevului -autoevaluarea profesorului si evaluarea obiectiva a acestuia de catre organele competente.

Modalitati de aplicare a sistemului de evaluare

Alergarea de viteză pe distanţa de 25 m, cu start din picioare: o se execută în linie dreaptă pe teren plat; o se trasează liniile de plecare şi sosire; o cronometrul se porneşte la mişcarea piciorului din spate; o se înregistrează timpul realizat în secunde şi fracţiuni de secundă. Naveta 5x5 m: o se susţine numai în cazul în care nu există condiţii pentru alergarea de viteză pe 25 m; o se execută pe o suprafaţă netedă şi nealunecoasă; o se trasează două linii paralele la distanţa de 5 m; o 100

executantul se dispune înapoia uneia dintre linii, iar la semnal porneşte în alergare până la linia opusă, o depăşeşte cu ambele picioare şi revine la linia de plecare, parcurgându-se de cinci ori distanţa de 5 m; o se înregistrează timpul realizat în secunde şi fracţiuni de secundă. Alergarea de durată în tempo uniform moderat: o se desfăşoară pe teren plat, fără denivelări, pe grupe de 6-8 elevi; o alergarea este continuă, în ritm propriu, pe duratele corespunzătoare fiecărui calificativ. Extensii ale trunchiului din culcat facial: o executantul adoptă poziţia culcat facial cu palmele la ceafă, fixat la glezne de un partener; o extensia trunchiului cu ridicarea capului peste înălţimea băncii de gimnastică situată în faţa sa, revenire în poziţia iniţială; o se înregistrează numărul de repetări. Extensii ale trunchiului din poziţia aşezat cu sprijin pe mâini oblic înapoi: o ridicarea bazinului în extensie şi revenire la poziţia iniţială; o se înregistrează numărul de repetări. Ridicări de trunchi din culcat dorsal: o executatul adoptă poziţia culcat dorsal cu palmele la ceafă, genunchii îndoiţi şi tălpile fixate pe sol de către un partener; o ridicarea trunchiului până la atingerea genunchilor cu coatele şi revenirea în poziţia iniţială; o se înregistrează numărul de repetări. Ridicări ale picioarelor din culcat dorsal: o se adoptă poziţia culcat dorsal cu palmele la ceafă; o se execută îndoirea genunchilor la piept, întinderea picioarelor pe verticală-revenire cu genunchii la piept şi întinderea picioarelor pe sol; o se înregistrează numărul de repetări. Tracţiuni pe banca de gimnastică: se adoptă poziţia culcat facial pe banca de gimnastică (picioarele în afara acesteia) cu braţele în prelungirea corpului apucând cu mâinile marginile acesteia; o deplasarea corpului pe bancă prin tracţiuni simultane cu ambele braţe; o se înregistrează distanţa parcursă. Săritura în lungime de pe loc: o din poziţia stând înapoia unei linii, tălpile depărtate la nivelul umerilor, avântare prin îndoirea şi extensia picioarelor simultan cu balansarea braţelor; o impulsie energică, săritura în lungime şi aterizare pe ambele picioare; o se măsoară lungimea săriturii de la linie până la călcâie. Structura complexă de forţă: o poziţia iniţială stând; o trecere în sprijin ghemuit, aruncarea picioarelor înapoi în sprijin culcat, revenire în sprijin ghemuit, ridicare în stând; o se înregistrează numărul de execuţii. Complexele de dezvoltare fizică alcătuite din exerciţii libere, cu obiecte portative sau pe fond muzical, vor fi concepute de învăţător şi vor fi executate şi însuşite de-a lungul unor sisteme de lecţii. În fiecare complex vor fi introduse obligatoriu câte un exerciţiu pentru braţe şi articulaţia umărului, pentru spate, pentru abdomen şi pentru membrele inferioare. 101

Pentru acordarea calificativelor, cu prilejul susţinerii probei de control, se va executa complexul învăţat, pe grupe de 6-8 elevi, apreciindu-se: o memorarea structurii exerciţiilor, a succesiunii acestora în complex şi a numărului de timpi de execuţie stabilit pentru fiecare exerciţiu; o execuţia corectă a mişcărilor componente şi a complexului în ansamblu; o amplitudinea, ritmul şi expresivitatea mişcărilor. Sărituri la coardă: o stând cu coarda situată jos-înapoi; o învârtirea corzii dinapoi spre înainte pe deasupra capului; o se efectuează sărituri cu desprindere de pe ambele picioare pe loc, alternative de pe un picior pe celălalt pe loc sau cu deplasare, succesive pe un picior şi apoi pe celălalt, pe loc; o se înregistrează numărul de execuţii sau distanţa parcursă la săritura cu deplasare. Aruncarea cu două mâni de jos la ţintă orizontală: o din poziţia stând depărtat, aruncare lansată, cu două mâini de jos a unui obiect uşor la ţintă delimitată pe sol, la distanţa de 3-4 m, lăţimea ţintei având 0,5m; o se înregistrează numărul de încercări reuşite. Aruncarea la ţintă verticală: o aruncare azvârlită cu o mână pe deasupra umărului, cu mingea de oină sau tenis, la o ţintă verticală cu lăţimea de 0,5 m situată la distanţa de 5-6 m şi înălţimea de 2 m; o se înregistrează numărul de încercări reuşite. Elemente acrobatice izolate: o se execută izolat elemente statice şi dinamice prevăzute în programă; o se apreciază corectitudinea execuţiei. Legări de elemente acrobatice: o se execută legat 2-3 elemente acrobatice însuşite; o se apreciază cursivitatea şi corectitudinea execuţiei. Procedee tehnice izolate din joc sportive sub forma jocurilor pregatitoare Evaluarea semestrială va cuprinde minimum trei calificative provenite din susţinerea probelor la: viteza de deplasare; rezistenţa; forţă; complex de dezvoltare fizică; îndemânare; gimnastică acrobatică; joc sportiv. Forţa dinamică se evaluează prin trei probe selectate din variantele oferite (spate, abdomen şi membre). Fiecare probă va fi apreciată cu un calificativ, iar în catalog se va înscrie un singur calificativ cumulativ provenit din cele trei probe. Probele de evaluare corespund numai unor categorii de conţinuturi prevăzute de programă. Celelalte conţinuturi se predau şi se apreciază prin evaluări curente. După cum este lesne de observat, Sistemul Naţional şcolar de Evaluare pentru învăţământul primar reprezintă pentru învăţător o ofertă din care acesta, corespunzător condiţiilor concrete în care îşi desfăşoară procesul 102

didactic (nivelul de pregătire al clasei, dotarea materială, numărul de ore alocat în schema orară, categoriile de conţinuturi abordate, opţiunile elevilor etc.) va trebui să-şi stabilească propriul sistem de evaluare, respectând cerinţele unitare minimale referitoare la capacităţile care trebuie evaluate şi numărul de evaluări semestriale, prezentate anterior. Ce trebuie să facă în acest sens învăţătorul? 1. Să selecteze, din sistemul de evaluare, capacităţile pe care le va evalua în anul şcolar respectiv corespunzător unităţilor de învăţare pe care le-a cuprins în eşalonarea anuală. Astfel, la aceeaşi clasă, un învăţător poate stabili că va evalua în anul şcolar respectiv calităţile motrice viteză şi rezistenţă, deprinderile motrice de bază săritura şi aruncarea şi ca deprinderi sportive elementare elemente de gimnastică acrobatică şi procedee de minibaschet, în timp ce colegul său din aceeaşi şcoală sau din alte şcoli, poate stabili ca va evalua forţa şi îndemânarea, tracţiunea şi săritura, elemente de gimnastică acrobatică şi procedee din minihandbal. 2. Să stabilească, pentru fiecare capacitate pe care o va evalua, oferta de instrumente de evaluare (probe) pe care o va prezenta elevilor, în funcţie de spaţiile de lucru şi materialele didactice de care dispune. Astfel, dacă curtea şcolii nu permite realizarea unei alergări în linie dreaptă pe distanţa de 25 metri, învăţătorul va stabili ca instrument (probă) de evaluare a calităţii motrice viteză „naveta 5x5 m”, în timp ce colegii din alte şcoli, care dispun de spaţiul necesar, vor evalua viteza prin proba de „alergare de viteză pe 25 m”. Să stabilească, pentru fiecare probă măsurabilă, selectată din sistemul de evaluare, performanţele corespunzătoare acordării calificativelor „bine” şi „foarte bine”. La probele de evaluare în care performanţa obţinută de elev se exprimă în secunde, metri sau număr de execuţii, sistemul naţional prevede numai valorile echivalente calificativului „suficient”, înţelese ca cerinţe minimale acceptate pe plan naţional. Performanţele echivalente celorlalte calificative vor fi stabilite de către fiecare învăţător corespunzător nivelului iniţial de pregătire a elevilor (determinat prin evaluări predictive), condiţiilor concrete asigurate procesului de predare-învăţare, nivelului de exigenţă relativ unitar stabilit de către comisia metodică a învăţătorilor din şcoală, cât şi evoluţiei performanţelor elevilor pe parcursul procesului didactic, determinate obiectiv. De exemplu, la proba de alergare de viteză pe 25 m, la clasa a III-a, învăţătorul, pornind de la performanţa echivalentă calificativului suficient precizată în sistemul naţional de evaluare (5”9 la băieţi şi 6”2 la fete) poate stabili, pe baza verificărilor iniţiale (predictive), ca la băieţi, calificativul 103

bine să fie acordat pentru performanţa de 5”7, iar calificativul foarte bine, pentru performanţa de 5”5. La fete, unde (ipotetic) a constatat la verificarea iniţială valori mai modeste ale timpilor, învăţătorul poate stabili pentru calificativul bine performanţa de 6”1, iar pentru foarte bine, performanţa de 6”0. Un alt învăţător, păstrând ca unitare valorile de 5”9 la băieţi şi 6”2 la fete pentru acordarea calificativului suficient, poate stabili că va acorda calificativul bine tuturor elevilor care îşi îmbunătăţesc performanţele iniţiale cu 0,1 secunde şi foarte bine celor care o îmbunătăţesc cu 0,2 secunde. Astfel, elevii clasei vor avea ca cerinţă unitară performanţa echivalentă calificativului suficient prevăzută în sistemul naţional şcolar de evaluare dar şi cerinţe individualizate pentru acordarea calificativelor bine şi foarte bine care evidenţiază progresul personal realizat, faţă de valoarea constatată la evaluarea predictivă. 4. Să stabilească conţinutul concret şi criteriile de evaluare la probele din sistemul naţional care nu sunt însoţite de aceste precizări. La clasele I – a IIa sunt patru asemenea probe (întreceri de alergare pe 25 m, complexul de dezvoltare fizică, elementele acrobatice izolate, procedeele tehnice izolate din minijocul sportiv), iar la clasele a III-a – a IV-a, trei (complexul de dezvoltare fizică, legări de elemente acrobatice, structuri simple de joc). În sistemul naţional de evaluare nu au fost precizate detaliile acestor probe deoarece, corespunzător numărului minim de ore alocat din plaja orară condiţiilor materiale variate în care se desfăşoară procesul didactic şi opţiunilor diversificate privind abordarea unor categorii de conţinuturi (minijocuri sportive), obiectivele de referinţă se realizează prin conţinuturi diferite de către fiecare învăţător. De aceea, învăţătorul, cunoscând conţinutul concret al instruirii, este singurul în măsură să stabilească atât probele, cât şi criteriile de evaluare. La proba de întreceri de alergare pe 25 m prevăzută cu „X” la clasele I – a II-a, învăţătorul trebuie să stabilească concret următoarele detalii: se aleargă cu Evaluarea în educaţia psihomotrică Proiectul pentru Învăţământul Rural 189 start din picioare; se porneşte in întrecere la semnal sonor; se aleargă pe culoare sau către un reper; întrecerea se realizează pe linii de câte 2,3,4 sau 5 elevi (corespunzător spaţiului existent); se organizează separat pentru fete şi pentru băieţi. Ce criterii de evaluare poate stabili învăţătorul la această probă? Sugestii: o participarea la trei-patru întreceri organizate pe parcursul lecţiilor, respectând regulile privind startul şi păstrarea direcţiei = calificativul suficient; o participarea la trei-patru întreceri desfăşurate în condiţiile de mai sus şi câştigarea uneia dintre ele = calificativul bine; o 104

participarea la trei-patru întreceri şi câştigarea a două dintre ele = calificativ foarte bine; o acordarea de puncte la fiecare din cele 3-4 întreceri, respectiv 4 puncte locul I, 3 puncte locul al II-lea, 2 puncte locul al III-lea, 1 punct locul al IV-lea (dacă se aleargă în serii de câte patru elevi) şi acordarea calificativelor conform numărului de puncte acumulat, ca de exemplu: 4 puncte = suficient; 6 puncte = bine; 8 puncte = foarte bine. Învăţătorul va modifica componenţa seriilor de la lecţie la lecţie astfel încât fiecare elev să poată concura cu parteneri egali, superiori şi inferiori ca valoare.. Pentru acordarea calificativelor bine şi foarte bine, mulţi învăţători au mărit progresiv numărul exerciţiilor cuprinse în complex, de exemplu, la clasa a II-a, 6 exerciţii pentru calificativul bine şi 7 pentru calificativul foarte bine. Mai pot fi adoptate, în funcţie de colectiv şi condiţiile de instruire şi alte soluţii, ca de exemplu, la clasa a IV-a: o execuţia unui complex alcătuit din 6 exerciţii libere în 4X8 timpi = calificativul suficient; o execuţia unui complex alcătuit din 6 exerciţii cu obiect portativ = calificativul bine; o execuţia unui complex alcătuit din 6 exerciţii cu obiect portativ şi pe fond muzical alificativul foarte bine. La probele „elemente de gimnastică acrobatică izolate” şi „procedee tehnice izolate din minijocul sportiv” prevăzute la clasele I - a II-a, învăţătorul, corespunzător conţinuturilor abordate pe parcursul instruirii şi prevederilor programei va nominaliza care sunt cele două elemente acrobatice şi cele două procedee tehnice pe care le va evalua pentru acordarea calificativului suficient şi în ce condiţii va acorda calificativele bine şi foarte bine. Şi în acest caz decizia aparţine învăţătorului care, de exemplu, poate stabili la clasa a II-a: o execuţia cu unele greşeli a podului de jos şi a rostogolirii înainte din ghemuit în ghemuit = calificativul suficient; o execuţia corectă a doar două elemente = calificativul bine; o execuţia corectă a celor două elemente şi a rostogolirii înapoi din ghemuit în depărtat = calificativul foarte bine. Un alt învăţător, tot de la clasa a II-a, corespunzător conţinuturilor abordate, poate stabili: Evaluarea în educaţia psihomotrică 190 Proiectul pentru Invăţământul Rural o execuţia corectă a două elemente (cumpăna pe un genunchi cu sprijinul palmelor pe sol şi podul de jos) = calificativul suficient; o execuţia corectă a trei elemente (cele două prezentate mai sus, la care se adaugă rostogolirea înainte din ghemuit în ghemuit) = calificativul bine; o execuţia corectă a patru elemente (cel trei prezentate mai sus şi stând pe omoplaţi) = calificativul foarte bine. 105

În aceeaşi manieră pot fi stabilite conţinuturile şi criteriile de evaluare şi pentru proba Procedee tehnice izolate din minijocul sportiv, ca de exemplu, la clasa I: o execuţia cu unele greşeli a procedeelor tehnice, pasarea şi prinderea mingii cu două mâini de pe loc şi a driblingului multiplu pe loc = calificativul suficient; o execuţia fără greşeli a celor două procedee tehnice = calificativul bine; o execuţia corectă a celor două procedee la care se adaugă şi pasa cu o mână şi prinderea cu două mâini de pe loc = calificativul foarte bine.

106

CUPRINS. CURSUL Nr.1. CONCEPTUL DE EDUCATIE FIZICA SI EDUCATIE PSIHOMOTRICA OBIECTIVE FUNDAMENTALE PRIVIND IMBUNATATIREA CONDITIEI FIZICE SI MENTALE,A DEZVOLTARII FIZICE ARMONIOASE SI A DEZVOLTARII AUTONOMIEI CORPORALE A COPILULUI

Pag.1.

CURSUL Nr.2. PRINCIPALELE FORME DE ORGANIZARE A ACTIVITATII DE EDUCATIE FIZICA IN INVATAMANTUL PRIMAR SI PRESCOLAR. .PARTICULARITATILE MORFO-FUNCTIONALE SI PSIHOLOGICE ALE PRESCOLARILOR SI SCOLARILOR MICI.

Pag.10.

CURSUL Nr.3. DEPRINDERILE MOTRICE CARACTERISTICI PROCESUL FORMARII DERINDERILOR MOTRICE DIN PUNCT DE VEDERE PSIHO-FIZILOGIC SI METODIC. Pag.28.

107

CURSUL Nr 4. CALITĂŢILE MOTRICE-CONCEPT-DEFINITII- FORME DE MANIFESTARE. METODOLOGIA DEZVOLTARII CALITATILOR MOTRICE:VITEZA, INDEMANARE,FORTA.REZISTENTA. Pag.49.

CURSUL Nr 5-6. ACTIVITATEA PSIHOMOTRICA/LECTIA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT LA NIVELUL INVATAMANTULUI PRIMAR: Pag.61.

CURSUL Nr.7. Proiectarea didactica-Educatie psihomotrica in invatamantul prescolar si primar. Pag.85 .

108

CURSUL Nr.8. Evaluarea in-Educatie psihomotrica in invatamantul prescolar si primar Metode de evaluare si metodologia evaluarii. Pag.94.

109