TD III Curs 3 4 Aparatele Mobilizabile [PDF]

Zitiervorschau

APARATELE ORTODONTICE MOBILIZABILE

Tehnică dentară III

Terminologie • aparatele ortodontice mobilizabile nu se fixează pe dinți și pot fi îndepărtate de pacient şi sunt activate de părinţi sau de medic la intervale mari de timp. Fiind purtate intermitent oferă perioade de repaus care permit reorganizarea sistemului vascular dentoalveolar.

Clasificarea aparatelor ortodontice mobilizabile • Active (produc deplasări dentare / influențează tiparul de creștere) Mecanice Functionale • Pasive Aparete de contenție Menținătoare de spațiu

Deplasări dentare cu ajutorul aparatelor mobilizabile 1- Creșterea perimetrului arcadelor (expansiunea arcadelor). 2- Repoziționarea dinților/unui dinte pe arcadă 3- Intruzia / Extruzia dinților.

Plăcile ortodontice transmit forţe la nivelul oaselor maxilare (acoperă mare parte din bazele maxilare) determinând expansiune anterioară, transversală sau expaniune simultană anterioară și posterioară - şi asupra dinţilor. Terapia prin plăci se datorează contribuțiilor lui Schwarz şi ale lui Korkhaus.

PLĂCILE ORTODONTICE, Caracteristici generale •

Declanşarea forţei ortodontice se realizează prin deformarea componentei elastice (arcul) sau prin acţiunea unor elemente mecanice (şurub) • Au agregare fermă la nivelul arcadelor favorizând desfăşurarea funcțiilor ADM şi deplasările dentare în scop ortodontic. • Fiind purtate intermitent oferă ţesutului osos perioade de repaus (necesare în obţinerii unor rezultate stabile)

PLĂCILE ORTODONTICE, Avantaje • Permit adăugarea de elemente funcţionale, lărgindu-se aria indicaţiilor terapeutice • Se sprijină pe dinţi şi pe parodonţiu, pericolul suprasolicitării unor dinţi fiind redus • Realizarea în laborator este simplă şi implică un preţ de cost redus • Se pot utiliza şi elemente prefabricate • Adaptarea în cavitatea bucală este uşoară şi rapidă

PLĂCILE ORTODONTICE, Avantaje • Prin îndepărtarea de pe arcade sunt posibile tratamentele odontale sau parodontale • În cazul hiperactivării unor elemente apare o instabilitate a aparatului • Unele elemente pot fi activate de copil sau de aparţinător • Se pot repara în cabinet sau în laborator.

Plăcile ortodontice, Dezavantaje - Pot fi îndepărtate de pacient nerespectându-se indicaţiile de tratament - Unele elemente necesită activări frecvente şi implicit mai multe controale periodice - Nu permit redresări ortodontice de fineţe - Elementele componente se pot deforma sau fractura la pacienţii neglijenţi - La pacienţii alergici la acrilat, pot să apară reacţii gingivale sau parodontale.

• Plăcile ortodontice sunt utile atunci cănd este necesară dobândirea unui spațiu de 1,5-2 mm/hemiarcadă). • In general plăcile sunt alcătuite din 3 componente: - baza plăcii - elementele de ancorare: croşete, gutiere, - elemente de acţiune: arcuri principale, arcuri secundare, şuruburi ortodontice .

Baza plăcii, Caracteristici • Participă la stabilitatea aparatului ortodontic • Asigură menţinerea arcurilor din sârmă principale şi auxiliare • Determină transmiterea forţelor ortodontice • Poate fi secţionată în 2 sau în mai multe fragm unite între ele prin elementele de acţiune (arcuri sau şuruburi) • Trebuie să fie suficient de rezistentă, dar nu foarte groasă pentru a asigura un bun confort pacientului (2-3mm)

Baza plăcii, Caracteristici • marginile să fie uşor îngroşate şi rotunjite pentru a nu determina leziuni de decubit • Faţa mucozală vine în contact intim şi uniform cu mucoasa câmpului maxilar; • Faţa opusă, lucioasă, trebuie să fie cât mai netedă, şi bine lustruită pt: • -a evita aderenţele, • -a nu crea dificultăţi suplimentare mişcărilor limbii • - a permite o bună întreţinere • Baza acrilică poate fi extinsă la niv. unor spaţii edent, având rol de menţinător de spaţiu.

Modul de acţiune al bazei plăcilor: Sub acţiunea elementului activ (şurub ortodontic, arc din sârmă), baza plăcii exercită forţe atât pe suprafaţa dinţilor cât şi pe suprafaţa periostului procesului alveolar, prin intermediul părţilor moi (mucoasa câmpului maxilar). Aceste forţe determină modificări în poziţia dinţilor şi structurii osului (procese de remodelare osoasă cuprinzând faze de resorbţie şi de apoziţie).

Baza plăcii superioare acoperă palatul urmărind fidel feţele palatinale ale dinţilor superiori şi pătrunde în triunghiurile interdentare sub punctele de contact sub forma unor prelungiri acrilice cu rol în menţinerea aparatului. • Posterior se extinde până la nivelul feţelor distale ale ultimilor molari prezenţi pe arcadă, fiind răscroită pe linia mediană şi în zona elementelor active. • În zona frontală, forma şi contactul plăcii cu dinţii sunt variabile în funcţie de scopul terapeutic urmărit, în laborator baza aparatului extinzându-se până la muchia incizală. •

Baza plăcii superioare • În zona laterală placa se extinde pe faţa orală a dinţilor până la unirea 1/3 medii cu 1/3 incizală. • Posibilitățile de retenţie ale bazei sunt influenţate şi de condițiile anatomice locale şi depind de: -forma arcadei dentare şi a bolţii palatine -forma, dimensiunea, poziția şi înclinarea dinţilor (d. cu cor. înalte, convexit. bine exprimate)

Baza plăcii inferioare •

este în contact intim cu rebordul alveolar urmărind festonul gingival până la ultimul molar prezent pe arcadă. • Se întinde până în fundurile de sac paralinguale pentru a-şi putea exercita acţiunea şi pe faţa internă a osului mandibular. Prezintă o uşoară răscroire anterioară pentru a nu apărea leziuni de decubit la nivelul limbii. • Se recomandă ca baza plăcilor inferioare să fie mai groasă, în special la plăcile cu şurub, pentru a fi mai rigidă şi pentru a transmite mai bine forţa până la extremităţile distale ale plăcilor. • Poate fi armată cu fire de oţel inoxidabil.

Elemente de ancorare a plăcilor - Cu cât elementele de ancorare sunt situate mai aproape de forţele secundare, ce tind să desprindă placa, cu atât eficienţa lor este mai mare. - Retenţia trebuie asigurată cât mai uniform de ambele părţi - Cu cât suprafața de ancorare (suprafața delimitată de croşete e mai mare), creşte eficienţa plăcii

Elemente de ancorare a plăcilor • 2 tipuri: - croşete -gutiera • Se aleg în funcție de cazul clinic • În situațiile când avem nevoie de înălţare a ocluziei se preferă gutiera

CROŞETELE • Croşete ce folosesc pentru ancorare retentivitatea oferită de triunghiul interdentar 1. Croşetul Stahl 2. Croşetul în delta 3. Croşetul în săgeată Schwarz (croşetul în treflă) 4. Croşetul în semisăgeată Schwarz • Croşete ce folosesc pt ancorare retentivităţile anatomice ale coroanelor dentare 5. Croşetul direct 6. Croşetul Adams

Croşetul Stahl, caracteristici • - Stabilitatea foarte bună. • - Necesită prez. unui sp. interdentar unde să se aplice, deci prezenţa a cel puţin 2 d. vecini, (perm. temp) • - Împiedică egresiunea dinţilor pe care se aplică, traversând planul de ocluz. • - Poate realiza contact prematur cu arc. antagonistă, determinând înălţare provizorie de ocluz. sau laterodeviere mandibulară. • - Este un croşet rezistent care se fracturează rareori.

Croşetul Stahl, alcătuire • Croşetul Stahl mai este denumit şi croşet ocluzointerdentar sau croşet în picătură. • Se realizează din sârmă elastică de wiplă cu diametrul de 0,7mm şi are următoarele părţi componente: • - ansa de formă circulară şi de dimensiunea spaţiului interdentar în care se aplică; • - bucla ce reprezintă prelungirea spre ocluzal a ansei. (traversează arcada prin nişa masticatorie şi reprezintă porţiunea elastică a croşetului). • - retenţia în baza plăcii.

Croşetul Stahl, alcătuire • Ansa croşetului este la distanţă de feţele vestib. ale d. pe care se aplică, putând leza mucoasa jugală şi fav. retenţia alim . • Pt. a înlătura acest dezav. , croşetul poate fi utilizat în varianta prefabricată (ansă metalică în formă de sferă plină.) Croşetul Stahl prefabricat

Confecţionarea croşetului Stahl

Croşetul Stahl, activare Se face prin coborârea ansei într-o zonă mai retentivă, plasată mai aproape de baza triunghiului interdentar

Croşetul în delta, ocluzo interdentar •

• • •

Utilizează aceeaşi zonă de retenţie ca şi croşetul Stahl Diferă forma ansei care este triunghiulară, asemănătoare literei greceşti delta. Ansa se confecţionează cu vârful spre spaţiul interdentar şi baza spre mucoasa jugală, sprijinindu-se cu cele 2 laturi pe feţele proximale ale dinţilor. Forma în triunghi a ansei permite o angajare mai profundă în spaţiul interdentar şi realizarea unei bucle elastice cu dimensiune mărită, fără a leza mucoasa jugală. Modul de confecţionare este asemănător cu cel de realizare a croşetului Stahl şi se utilizează sârmă de wiplă cu diam. de 0,7mm 0

Elementele componente ale croşetului în delta 1. Ansa

2. Bucla 3. Coada de retenţie în baza plăcii

Croşetul Schwarz, săgeată Elemente componente • •

-

Denumirea provine de la forma romboidală a ansei, similară vârfului unei săgeţi. Este un croşet pluridentar ce se aplică pe 2, 3 sau 4 dinţi laterali vecini, necesitând prezenţa pct de contact interdent.

1.Anse romboidale corespunzătoare fiecărui spaţiu interdentar. Ansa este formată dintr-un vârf ce pătrunde în triunghiul interdentar sub punctul de contact şi din 2 umeri ( mez şi distal) care se sprijină subecuatorial pe cei 2 dinţi vecini.

Croşetul Schwarz Elemente componente Ansele romboidale sunt conectate între ele la nivelul mucoasei fixe prin segmente rectilinii de sârmă, paralele cu mucoasa, dar la distanţă de ea. • 2.Două bucle ce traversează arcada: -bucla ant. prin nişa mastic dintre canin şi Pm 1 - bucla post. la 1-2mm de faţa dist a ultimului M prezent pe arcadă.

Croşetul Schwartz, Elemente componente • 3. Două cozi de retenţie în baza plăcii ortodontice

Croşetul Schwartz, Avantaje • - Conferă bună stabilitate aparatelor ortodontice. • - Se aplică în zonele lat. ale arcadelor, exclusiv pe dinţii permanenţi. • - Datorită lungimii sale, gradul de elasticitate e ridicat, iar acţiunea lui blândă şi lentă. • - Permite egresiunea d. lat. pe care se aplică, de aceea contactul între placă şi arcada lat. se reduce la zona subecuatorială.

Croşetul Schwartz, Dezavantaje • - Adaptarea se face greu ( vârful săgeţii să pătrundă în spaţiul interdentar, dar să nu îl preseze şi să nu lezeze papila). • - Creează zone retentive pt. alimente, fiind necesară o bună igienă orală. • - Accidentele sunt frecvente datorită multiplelor plieri ale sârmei şi impun repararea sau înlocuirea în laborator.

Croşetul în semisăgeată • Este o variantă a croşetului în săgeată cu ansa în forma unei jumătăţi de romb. • Pe lângă ancoraj, produce şi deplasări reduse ale d. spre mez sau spre distal în funcţie de cum se dispune semisă- geata (în sensul umărului semisăgeţii). • Cr. în semisăgeată are contact cu unul dintre d., fiind la dist. de aprox. 1mm de celălalt dinte Croşetul în semisăgeată aplicat în nişa dintre Pm. Ansa în jumătate de romb (1)

Croşetul direct Croşet interdentar ind. în ancorarea plăcilor ortod. dacă există condiţii fav. pt. retenţie (convexitatea vestibulară a d. lat. în zona coletului). • Se realizează din sârmă elastică cu diametrul de 0,6-0,8 mm, are o formă liniară, iar activarea lui trebuie făcută foarte discret deoarece pot să apară ef neg : - separarea dinţilor vecini, - dislocarea plăcii ortodontice.

Croşetul direct, elem. componente - ansa liniară, dispusă subecuatorial, în 1/3

vestibulară a coletului - bucla elastică, reprezentată de o porţiune a sârmei paralelă cu mucoasa gingivală - retenţia în baza plăcii. Caracteristici: - Oferă o bună stabilitate aparatelor ortod. -Împiedică migrarea d. vecini breşelor spre zonele edentate. -Ind. în special la menţinătoarele de spaţiu şi mai puţin pt. stabilizarea ap. ortodontice active.

Croşetul Adams • •

•

Este croşetul de elecţie pt. anco- rarea plăcilor ortod., când sectoa- rele lat. de arcadă nu prezintă pct de contact interdentare. Se aplică în special pe mol. de 6 ani izolaţi, dar şi pe arc.integre la nivelul d. lat sau frontali. După Adams, croşetul poate fi aplicat şi în cazul dinţilor parţial erupţi dacă înainte de realizare se gravează corespunzător modelul.

Croşetul Adams, Elemente componente • - două anse mici ce vin în contact cu feţele proxim. ale d. pe care se aplică, folosind pt. retentivitate divergenţa lor. • Cele 2 anse sunt unite printr-o porţiune rectilinie de sârmă, la distanţă de faţa vestib. a dintelui. • - două bucle în continuarea anselor vestib. ce încalecă arcada şi străbat planul de ocluzie prin nişele masticatorii • - două retenţii în baza plăcii ortodontice

Croşetul Adams, Caracteristici • - Oferă bună stabilitate ap ortod. şi este frecvent utilizat atât pe d. lat, cât şi pe frontali, fiind singurul croşet ce permite acest lucru. • - Se poate aplica pe dinţi izolaţi sau pe arcade integre, monodentar sau pluridentar • - Împiedică egresiunea d. pe care se aplică. • - Accidentele sunt destul de rare, repararea sau înlocuirea se vor face în laborator.

Croşetul Adams, Caracteristici • • • •

- Porţiunea rectilinie nu are nici rol elastic, nici în stabilizare, de aceea poate suferi modificări de formă în funcţie de cazul clinic. Poate lua formă de cârlig sau de buton servind aplicării de tracţiuni elastice sau la nivelul ei pot fi sudate elemente auxiliare (tubuşoare sau arcuri). - Nu necesită cleşti speciali pt. confecţ. - Permite conceperea unor variante de construcţie, lărgindu-se astfel aria indic.

Variante de construcţie ale croşetului Adams: ● Semicroşetul Adams este indicat în cazul dinţilor în erupţie cu faţa distală neretentivă. • Prezintă doar ansa mezială, porţiunea rectilinie a sârmei prelungindu-se direct cu bucla distală.

Variante de construcţie ale croşetului Adams: • Croşetul Adams de tracţiune. Diferă de varianta clasică prin construcţia unei prelungiri în f. de deget de mănuşă sau a unei bucle circulare la niv. porţiunii de sârmă rectilinie dintre cele 2 anse vestibulare. Ind. pt aplicarea unor tracţiuni

Şuruburile ortodontice • Sunt elem. active caracteristice ap.mobiliz. ce transformă mişcarea rotatorie de activare într-o mişcare de translaţie cu efect ortodontic. • Au proprietatea de a păstra stabilitatea fragmentelor bazei plăcii şi de a permite activarea ap. ortod. de către pacient cu ajutorul cheiţei de activare.

Şuruburile ortodontice, alcătuire Două semirame ce conţin un tunel filetat ( pt. tija filetată) Pe semirame e retenţionată o săgeată de plastic colorată care indică sensul de activare al şurubului cu ajutorul unei cheiţe. Două tunele netede (pt tijele de ghidare). Tija netedă de ghidare Semirama

Tija netedă de ghidare Tija filetată

Orificiu pe filet

Săgeata ce

Şuruburile ortodontice, alcătuire • Tija filetată reprezintă partea activă a şurubului. • În zona centrală, filetul prezintă un cilindru mai gros ce conţine 2 tunele perpendiculare unul pe celălalt, astfel încât pe suprafaţa cilindrului se evidenţiază 4 orificii distanţate între ele cu 90°. • În aceste orificii se introduce cheiţa de activare cu ajutorul căreia şurubul se poate învârti în sensul săgeţii de pe semiramă. • Activarea se face cu 90° (un sfert din turaţia completă a filetului).

Şuruburile ortodontice, alcătuire • Practic, prin învârtirea filetului, cele 2 părţi culisează una faţă de cealaltă, fiind îndepărtate sau apropiate reciproc în fcţ. de scopul urmărit. • Odată cu ele sunt deplasate şi fragm. de placă în care sunt incluse părţile retentive ale şurubului.

Şuruburile ortodontice, alcătuire • Pasul filetului det. gradul de distanţare între fragmentele plăcii prin activare şi este astfel calculat încât la o răsucire completă a şurubului, distanţarea să fie de 0,8-1mm. • Se recom. o activare cu un sfert de tură săptămânal, distanţarea făcându-se cu 0,20,25mm / săptămână.

Şurubul ortodontice, alcătuire • Una sau 2 tije netede de ghidare ce culisează în tunelele netede din semirame. • De obicei se aplică 2 tije de ghidare la maxilar şi o singură tijă la mandib. unde spaţ. este mai redus. • Ele transformă mişc. rotatorie de activ. în mişc. de translaţie cu efect ortod.,

Şuruburile ortodontice • Clasificare: -monomaxilare (şurubul clasic, triplu, balama, de mezializare, şurubul disjunctor) -monodentare -intermaxilare.

Şurubul triplu

Şurubul balama

Şuruburile ortodontice • Şurub de conformaţie specială, aplicat la capetele barelor fixe, sudate pe inele • Se activează zilnic • Utiliz în compresia de max

Şuruburile ortodontice • Şurub de mezializare • Este livrat deschis ,fiind alcătuit din 2 casete laterale şi un plastic de protecţie foarte gros. Şurubul pentru mezializarea unui grup de dinţi

Şurubul-Efecte ortod. • În funcţie de secţionarea plăcii şi de montarea şurubului sunt: • 1.lărgirea simetrică a arc. dentare sup. , baza plăcii va fi secţionată pe linia med., iar şurubul va fi plasat transversal în dreptul Pm sau mol. temp.

Şurubul-Efecte ortodontice 2. Lărgire asimetrică • Linia de secţionare a bazei plăcii va fi trasată în dreptul caninilor. • Se pot monta 2, 3 şuruburi

Placă inferioară secţionată paramedian unilateral

Plăci inferioare secţionate paramedian bilateral

Şurubul-Efecte ortodontice • 3. Deplasarea spre vestibular a unei hemiarcade, placa va fi secţionată paramedian (în „L”), iar şurubul se va plasa transv.

a1 – fragmentul mare al bazei; a2 – fragmentul mic; b – elem.activ (şurubul) c1, c2 – sensul acţ. ortod

Şurubul-Efecte ortodontice • Dinţii cuprinşi în fragm. mai mic al plăcii, de obicei Pm sau Mol se vor vestibulariza pt. că rezistenţa parod. opusă este mai mică decât rezistenţa din partea dinţilor cuprinşi în fragm. mai mare al bazei plăcii.

Şurubul-Efecte ortod. • 5. Alungirea arcadei dentare, placa va fi sec-ţionată transv. în formă de trapez, iar şurubul se va plasa pe dir. sagit, în zona cea mai declivă a versantului ant. al bolţii palatine. a – baza plăcii secţionate în trapez b – şurubul c – sensul deplasării

Placă maxilară cu trei zone de secţiune: - secţionare anterioară în trapez - două secţionări laterale în „L” şi montări ale şuruburilor pe latura mică, respectiv pe latura mare a „L”-ului

Şurubul-Efecte ortodontice • 6. Mărirea radiară a arcadei, baza plăcii se secţionează în „Y” şi se montează 2 şuruburi. • Axele celor două şuruburi trebuie să fie perpendiculare unul pe celălalt • Dacă şuruburile se montează cu unghiul dintre ele mai mare de 90°, efectul va fi mai mult de lărgire, iar dacă unghiul dintre ele este mai mic, se produce mai mult o alungire a arcadei.

Şurubul-Efecte ortodontice a - baza plăcii b - şuruburile c – sensul deplasării

Baza plăcii secţionate în „Y”. Efect de mărire radiară a arcadei prin utilizarea unui şurub tridimensional.

Elem. active ale plăcilor Arcurile • Arcuri principale • Resorturi auxiliare • Arcuri secundare

•

ARCURI PRINCIPALE -după poz.: -vestibulare -orale

ARCUL COFFIN, Părţi componente - o buclă principală semicirculară, la niv. limitei posterioare a arcadei. - Pt.conferirea elasticităţii, bucla princip.nu este înglobată în acrilatul bazei,placa fiind secţion. la niv. unui plan tangent la faţa mez. a mol. I. - două recurbări ant. ce servesc la ancorarea în acrilatul bazei plăcii.

Arc Coffin • Se realizează din sârmă cu diam de 1,2mm şi are forma unei lire ce se întinde simetric de o parte şi de alta a liniei mediane, având următoarele limite: • -limita anterioară la nivelul unui plan ce trece prin feţele mez ale Pm I • -limita posterioară la niv.intersecţiei liniei mediane cu tangenta la faţa dist. a molarilor I.

Arc Coffin • Pacientul va purta o perioadă placa nesecţionată pt. acomodare, apoi se va activa arcul Coffin prin secţionarea plăcii. Datorită tensiunii înmagazinate în sârma arcului Coffin, fragm. plăcii se depărtează • Activ. nu este atât de precisă ca la şurub • Placa este mai instabilă

Arcul vestibular, elem. componente - Curbura principală ce reprezintă porţiunea centrală a arcului. - Se modelează după forma ideală de arc., astfel încât prin activare, arcul va lua contact cu acele suprafeţe ale d. plasate mai vestib. şi le va presa spre oral, realizând aliniere

ARCUL VESTIBULAR • Curbura principală a arc vestib.se întinde între 1/3 mez. ale feţelor vestib. ale canin. • Medicul adaptează poziţia în funcţie de scopul ortodontic urmărit.

ARCUL VESTIBULAR • două bucle de activare ce pornesc de la faţa mez. a caninilor spre fundul de sac vestib. unde sunt modelate în general în forma literei „U”. Înălţimea buclei de activare depăşeşte cu aprox. 3mm înălţimea caninilor. • Piciorul distal al buclei încalecă arc.prin nişa dintre canin şi Pm I în contact strâns cu arcada pt a nu influenţa ocluzia şi se continuă în baza plăcii prin • 2 cozi de retenţie ondulate.

ARCUL VESTIBULAR, Activare Buclele se modelează rotunjit sau dreptunghiular în porţiunea lor sup. , diferenţa între ele constând doar în modul de activare. • Activarea arcului se face prin: închiderea buclelor rotunjite (accentuarea curburii principale) cu un cleşte crampon, iar placa bază se va şlefui progresiv câte 1mm la fiecare şedinţă de control • prin închiderea unghiurilor în cazul arcului vestibular cu bucle dreptunghi. •

ARCUL VESTIBULAR • Braţul distal al buclei de activare poate fi realizat prin confecţionarea unei prelungiri orizontale, servind astfel la aplic. de tracţiuni elastice între caninul drept şi cel stâng.

Arcul vestibular, indicaţii • 1.Oralizarea incisivilor prin înclinarea lor spre palatinal sau spre lingual. • Înclinarea este mai amplă dacă arcul vestib. este plasat mai aproape de marg. Inciz. şi mai moderată când arcul este mai aproape de colet.( se şlefuieşte baza plăcii în regiunea retroincisivă.) • 2.Alinierea incisivilor înghesuiţi

Arcul vestibular, indicaţii • 3.Distaliz. şi oraliz. caninilor Arc vestib. cu buclă în deget de mănuşă. Efect de distalizare a caninului

Arc vestibular cu buclă în „T”. Efect de oralizare a caninului

Arcul vestibular, indicaţii • 4. Deplasări vertic. ale dinţilor -ingresie, arcul se plasează în 1/3 inciz - egresie , în 1/3 gingiv.

Arcul vestibular, indicaţii • 5.Derotarea unor dinţi în cuplu de forţe cu resortul aux.

Tipuri de arcuri vestib. • •

•

•

Arcurile vestibulare pasive au rol de-a îndepărta buza sup. sau inf.de arcadele dentare . Se construiesc din sârmă cu grosimea de 0,8mm şi la distanţă de feţele vestibulare ale frontalilor. Arcurile vestibulare funcţionale au rol în ghidarea mandib. în propulsie sau retropulsie Se caracterizează prin faptul că retenţiile sunt la nivelul unui maxilar, iar curbura principală la niv. celuilalt maxilar. Pt. realizarea arcurilor vestib. funcţionale este necesar ca cele 2 modele să fie fixate în poz. de ocluzie corectată stabilită de medic ortod.

Resorturile auxiliare (RA) • Sunt elem. active ale ap. ortod. ce acţionează pe un nr limitat de dinţi: 1-2 dinţi, excepţional pe 3-4 dinţi. Elementele componente : • - o parte activă, în contact cu d. ce trebuie deplasat; • - una sau mai multe bucle de activare; • - una sau mai multe cozi de retenţie în baza plăcii.

Resorturile auxiliare (RA) Clasificarea resorturilor auxiliare se face în funcţie de acţiunea lor: • ● Resorturi cu acţiune mezio-distală: în ac de siguranţă, liniar, în „V” • ● Resorturi cu acţiune orovestibulară: în „S”, în „8”,în ciupercă, în „U”.

Resortul auxiliar în ac de siguranţă • Ind. pt încadrarea pe arc a caninilor ectopici, acţ. sa fiind distopalatinizarea şi egresiunea C • Extremitatea sa liberă (partea activă) vine în contact cu faţa mez. a C la nivelul coletului. Traseul se continuă spre vestibul unde form. un helix, apoi trece peste planul ocluzal prin nişa dintre cei 2 Pm şi se termină printr-o retenţie în baza plăcii sau în peretele vestib. al unei gutiere lat. •Se activează de la nivelul buclei în helix, iar deplasările optime sunt de aprox. 1mm / lună.

Resortul auxiliar liniar •

Cunoscut sub denumirea de arc în diapazon deoarece prin porţiunea liberă se aseamănă cu un diapazon simplu. • Indicat pt. mezializ sau distaliz. unui d. frontal sau lat. • Capătul său liber trebuie să vină în contact cu d. pe care acţionează , arcul fiind îndoit uşor spre dinte pt. o mai bună stabilitate şi pt. a nu leza mucoasa labială.

Resortul auxiliar liniar • Se realizează din sârmă cu diametrul de 0,7mm. • Porţiunea liberă trebuie să fie suficient de lungă (aprox. 15mm ) pt. a conferi arcului elasticitate. • Traseul se continuă printr-o coadă de retenţie în acrilatul bazei plăcii care se îndoaie înspre direcţia în care va acţiona resortul auxiliar.

Resortul auxiliar autoactivabil • Alcătuit din două arcuri de mezializare aplicate la o placă secţionată median. • Indic în închiderea diastemei prin mezializare incis. centrali. •Caracteristica acestui resort este fixarea cozii de retenţie în jumătatea opusă a bazei plăcii pe care se află incisivul ce trebuie mezializat. Astfel, la fiecare activare a şurubului, în loc să se distanţeze de d, resor tul se aplică şi mai ferm, autoactivându-se odată cu şurubul. •

Resortul auxiliar în „V” • Acest resort a fost imaginat şi realizat de prof.Boboc cu o porţiune activă angulată în forma literei „V”. • Are contact intim cu zonele orală şi vestib. ale feţelor proxim.dintelui pe care se aplică, acţiunea lui putând fi dirijată spre colet sau spre incizal • Indicaţii: închiderea diastemei, închiderea spaţiilor în microdonţii,anodonţii, stări postextracţionale. • Avantaje : -aplică forţa la nivelul întregii suprafeţe proxim. cu posibilitatea dirijării spre colet sau spre marginea incizală, -activările sunt bine dozate, nu afectează fizionomia, permit deplasarea unor grupe de dinţi.

Resortul auxiliar în „U” Are aspectul literei „U” sau a unei anse închise cu 2 retenţii în baza plăcii. Spre deosebire de resorturile aux. în „S” şi în „8”, nu implică o lungime mare de sârmă, astfel plaja de activare este mai redusă, dar forţa declanşată e intensă. • Este ind. pt derotarea caninilor, acţionând în cuplu de forţe cu arcul vestibular.

Resortul auxiliar în „S” • Confecţionat din sârmă cu diam. de 0,5- 0,6mm , este alcătuit dintr-o retenţie în baza plăcii şi o porţiune activă în forma literei „S” cu 2 bucle deschise. • Extremitatea primei bucle se sprijină pe d, iar cealaltă se continuă cu retenţia în acrilat. • Se fixează perpendicular pe faţa orală a d. pe care acţion pt. a nu se deforma • Traseul arcului este la distanţă de 1mm de muc. palatină.

Resortul în 8 • Prima buclă a resortului în „8” ce vine în contact cu d. este mai mare asigurând contactul cu faţa orală. • Activarea se face prin întinderea buclelor ce trebuie construite cât mai strâns pt. a permite atât activarea cât şi păstrarea elasticităţii, • Elasticitatea resortului în „8” este relativ redusă şi determină ruperi frecvente ale sârmei prin activare. Repararea şi înlocuirea lui se execută doar pe model.

Resortul în ciupercă • Are aspectul a două resorturi în „S” suprapuse fiind alcătuit din: -curbura principală în contact cu feţele palatinale ale incisivilor în treimea medie - 2 bucle închise în formă de 8 -2 cozi de retenţie în baza plăcii. • Plaja de activare este mai redusă, dar forţa exercitată este mai mare. • efect de vestibularizare a dinţilor, iar dacă acţionează în cuplu de forţe cu arcul vestib, acţionează şi pt.derotare.

Resortul în ciupercă Se realizează din sârmă foarte elastică de wiplă cu diametrul de 0,6-0,7mm • Indicaţii : • pe grupul frontal pt. vestibularizare şi aliniere • Derotare în asociere cu arc vestib.

Elemente funcţionale • 1. Planul înclinat • 2. Scutul lingual • 3. Platoul retroincizal • 4.Masa interocluzală

Gutiera ortodontică • Gutiera este un elem. de ancorare realizat din acrilat, asemănător unui grup de cor. de înveliş solidarizate între ele cărora li s-au desfiinţat pereţii intermediari. • Se aplică pe dinţi neşlefuiţi pe feţele lor vestib, orale şi ocluzale, nu pătrunde subgingival şi prod. înălţare proviz. de ocluzie.

Gutiera ortodontică,caracteristici Pereţii gutierei au grosimi uniforme. • Peretele vestib. este la distanţă de gingia marginală, fiind modelat după forma dinţilor şi a festonului gingival. • Peretele oral se lustruieşte foarte bine pt. a nu leza mucoasa • Marginile gingiv. ale gutierei trebuie prelucrate şi lustruite astfel încât să nu retenţioneze alimentele.

Gutiera ortodontică • Suprafaţa ocluzală a gutierei se confecţionează în fcţ. de cazul clinic: - netedă, în contact cu toţi dinţii antag. când efectul este de dezangrenare interarcadică sau de alunecare pe cuspizii antag. -relief ocluzal sau micropla- nuri înclinate ce conduc mand. în propulsie / retropulsie.

Gutiera ortodontică

Gutiera ortodontică • Ex: În ocluzia încrucişată unilat. este indic placa pal. cu şurub de dilatare, ancorată prin 2 gutiere laterale cu suprafaţa netedă pe o hemiarc. şi cu relief ocluzal pe cealaltă hemiarcadă. • Zona de arcadă cu relief ocluz. opune o rezistenţă mai mare şi devine zonă de sprijin pt. forţa ortodontică exercitată de şurub.

Gutiera ortodontică • - Gutiera se aplică pe dinţi neşlefuiţi, de aceea trebuie să fie elastică pt. a putea depăşi ecuatorul anatomic al dinţilor pe care se aplică. • . Gutiera reprezintă un excelent mijloc de ancorare, dând rezultate şi în cazurile unde croşetele oferă stabilitate precară.

Lindner 1

Gutiera ortodontică • - Ancorarea plăcilor ortod. poate fi bilat. sau mixtă, adică gutieră pe o hemiarcadă şi croşete pe cealaltă hemiarcadă. Placă palatinală cu şurub şi gutiere laterale în ocluzia încrucişată unilaterală

Gutiera ortodontică • - Fricţiunea dintre dinţi şi suprafaţa internă a gut. slăbeşte în timp datorită uzurii ducând la pierderea stabilităţii ap. ortodontic (este necesară căptuşirea gutierei.) • Cu cât acrilatul din care se confecţionează gut. este mai elastic, cu atât retenţia este mai bună, dar rezistenţa la abraz. ocluz. mai redusă. • Din acest motiv, gutiera suferă fracturări sau perforaţii frecvente, fiind necesară reparaţia în cabinet sau în lab.

Gutiera ortodontică, Efecte • - Determină înălţare provizorie de ocluzie, fiind indic. atunci când se doreşte o dezorientare a ocluziei în zona frontală (salturi artic, migrări dentare). • - Împiedică egresiunea şi chiar fav. ingresia deoarece sunt suprasolicitaţi în sens vertical atât dinţii pe care se aplică cât şi dinţii antagonişti.

Gutiera ortodontică • Elementele active asociate plăcilor ortod ancorate pe gutiere au unele particularităţi : arcul vestibular poate fi fixat atât în baza plăcii cât şi în per. lateral al gutierei; • planul înclinat poate fi de dim. mai mică pt. că o parte din condu- cerea mandib. e asig. de gutiere; • scutul lingual trebuie să aibă dimens. verticală mai mare.

Gutiera ortodontică, confecţionare • Se realiz. în cabinet sau lab.prin două metode: a. Tehnica directă: b. Tehnica cu grosime dirijată: • Are avantajul obţ.unei piese acrilice cu grosime uniformă .

Gutiera ortod., avantaje • Asigură deplasarea corporeală a dinţilor. • Determină înălţare proviz de ocluz, favoriz. unele etape ale tratam. ortodontic. • Gutierele vin în contact cu toată supraf. dentară şi necesită igienă riguroasă. • Pt. aplicarea gutierei este nevoie de 2 dinţi • Asigură o eficienţă crescută forţelor, toate porţiunile plăcii ancorate pe gut. Se deplasează în sensul dat de elem. de acţiune. • Reparaţia se poate face în lab. sau în cabinet.

Croşetele / Gutiere • Permit deplasări individuale ale dinţilor. • Croşetele Schwarz permit egresiunea dinţilor şi chiar favorizează acest lucru. • Lasă liberă o parte din supraf. coroanelor dentare. • Permit aplicări individuale la nivelul dinţilor. • Exercită o fricţiune mare la nivelul coroanelor dentare. • Reparaţia sau înlocuirea lor se face doar în laborator.