Gestiunea Stocurilor in Cadrul Intreprinderii [PDF]

Zitiervorschau

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI TINERETULUI AL REPUBLICII MOLDOVA Universitatea de Stat din Moldova Facultatea „Ştiinţe Economice” Catedra “Finanţe şi Banci”

Mardari Tudor grupa FB-704

PROIECT DE SPECIALITATE GESTIUNEA STOCURILOR ÎN CADRUL ÎNTREPRINDERII

Coordonator ştiinţific: Gherjavca Svetlana, Lector universitar

Chişinau 2009

Cuprins Introducere...........................................................................................................................2 Capitolul I. GESTIUNEA STOCURILOR..........................................................................3 1.1 Rolul, funcţiile şi natura economica a stocurilor.......................................................3 Clasificarea stocurilor..................................................................................................4 Elemente functionale ale procesului de stocare...........................................................5 1.2 Modele si metode de gestiune a stocurilor................................................................7 (1) Modelul Wilson......................................................................................................7 (2)Modelul S-s............................................................................................................8 (3) Modelul ABC..........................................................................................................9 (4)Strategia IMPACT.................................................................................................13 (5) Metoda "Just în Time"..........................................................................................14 1.3 Aplicarea metodelor de gestiune a stocurilor în Republica Moldova......................15 Capitolul II: Analiza situaţiei economico-financiare a întreprinderii................................16 2.1 Caracteristica generală întreprinderii.......................................................................16 2.2. Analiza patrimoniului (activului) întreprinderii......................................................17 2.3. Analiza surselor de finanţare..................................................................................20 2.4 Analiza echilibrului financiar al întreprinderii........................................................22 2.5. Analiza capacităţii de plată a întreprinderii............................................................25 2.6 Analiza rotaţiei capitalurilor....................................................................................26 2.7. Analiza eficienţei activităţii economico-financiare................................................27 Lista bibliografică..............................................................................................................30

2

Introducere În activitatea curentă a agenţilor economici apar probleme operative de producţie, de planificare sau proiectare, care se cer rezolvate în aşa fel incât ele să corespundă unui anumit scop, de exemplu: un program de producţie realizat cu beneficii cât mai mari, cu cheltuieli cât mai mici sau intr-un timp cât mai scurt etc. Pornind de la anumite date cunoscute, caracteristice procesului economic, respectiv: beneficii unitare, coeficienţi tehnologici, disponibil de resurse, cheltuieli unitare, consumuri specifice etc., se pot formula probleme care să ţină seama de scopul agenţilor economici atunci când porneşte procesul tehnologic. Teoria stocurilor a apărut din necesitatea asigurării unei aprovizionări ritmice şi cu cheltuieli minime a stocurilor de materii prime şi materiale în procesul de producţie, sau a stocurilor de produse finite şi bunuri de larg consum în activitatea de desfacere a mărfurilor. Elementul care asigură deconectarea şi care joacă rolul de tampon, de amortizor al variaţiilor îl reprezintă stocurile. Ca proces economic complex, gestiunea stocurilor are o sferă largă de cuprindere, aceasta incluzând atât probleme de conducere, dimensionare, de optimizare a amplasării stocurilor în teritoriu, de repartizare a lor pe deţinători, de formare şi evidenţă a acestora, cât şi probleme de recepţie, de depozitare şi păstrare, de urmărire şi control, de redistribuire şi mod de utilizare. Cu toate că stocurile sunt considerate resurse neactive, este necesar, în mod obiectiv, să se recurgă la constituirea de stocuri (de resurse materiale) bine dimensionate, pentru a se asigura ritmicitatea producţiei materiale şi a consumului. Formarea stocurilor este predeterminată de o anumită comandă, iar desfăşurarea procesului de stocare poate avea loc în baza organizării sale raţionale. Realizarea în condiţii de eficienţă economică maximă şi de utilitate impune o coordonare permanentă a procesului de stocare şi un control sistematic al modului de derulare al acestuia. 3

Capitolul I. GESTIUNEA STOCURILOR 1.1 Rolul, funcţiile şi natura economica a stocurilor. Stocurile reprezinta cantitaţi de resurse materiale sau produse (finite sau intr-un stadiu oarecare de fabricaţie) acumulate în depozitele de aprovizionare ale unitaţilor economice intr-un anumit volum şi o anumita structura, pe o perioada de timp determinata, în vederea unei utilizari ulterioare. Pe perioada respectiva resursele materiale sunt disponibile, dar nu sunt utilizate, deci sunt neactive, scoase din circuitul economic, sau care prelungesc acest circuit (aspect considerat negativ). Stocul este o rezerva de material destinat s-a satisfaca cererea beneficiarilor, aceştia identificându-se, dupa caz, fie unei clientele (stoc de produse finite), fie unui serviciu de fabricaţie (stocuri de materii prime sau de semifabricate), fie unui serviciu de intreţinere (articole de consum curent sau piese de schimb), fie unui serviciu de dupa vânzare (piese detaşate). Tratarea procesului de stocare ca proces “obiectiv necesar” se impune, nu numai ca urmare a naturii economice a acestuia, ci şi pentru ca realizarea lui atrage cheltuieli apreciabile, concretizate în afectarea unor importante spaţii de depozitare-pastrare, de utilaje pentru transport-depozitare, de fonduri financiare etc. Deşi diferite, procesele de stocare au totuşi o serie de caracteristici comune, dintre care esenţiala este acumularea unor bunuri în scopul satisfacerii cererii viitoare. O problema de teoria stocurilor exista doar atunci când cantitatea resurselor poate fi controlata şi exista cel puţin o componenta a costului total care scade pe masura ce cantitatea stocata creşte. [5;18] Evoluţia nivelului stocului este interesanta din doua puncte de vedere:  din punctul de vedere al producatorului, care este preocupat de valoarea medie a nivelului stocului, deoarece aceasta valoare permite cunoaşterea imobilizarii totale

4

a stocului şi scopul producatorului va fi reducerea imobilizarii la valoarea s-a minima;  din punctul de vedere al beneficiarului, care dorind s-a fie satisfacut imediat, apreciaza ca trebuie s-a evite, în masura posibilitaţilor, rupturile de stoc. Obiectivul beneficiarului va fi reducerea la minim a riscului de ruptura de stocuri. Aceste doua puncte de vedere sunt contradictorii: riscurile de ruptura de stocuri nu sunt reduse decât Dacă imobilizarile sunt foarte mari. Este deci necesar s-a se stabileasca un echilibru, obiectivul conducerii stocului constând în cautarea acestui echilibru. Deși stocajul reprezinta o etapa indispensibila a mărfurilor, gestiunea stocului nu poate fi uniformizata. Asa cum remarca literatura de specialitate prin gestionarea stocurilor se cauta raspuns la doua intrebari fundamentale: • Când s-a se comande un nou lot de marfa pentru a satisface cererea în perioada urmatoare? • Cât de mare trebuie s-a fie un asemenea lot? Exista mai multe posibilitati de a da raspuns la aceste doua intrebari, aceasta urmare a nevoii de trata în mod diferentiat problematica gestiunii stocurilor, de a avea în vedere obiective sau criterii diferite, în functie de particularitatile agenţilor economici, în general, ale stocurilor, în particular. Clasificarea stocurilor

în cadrul gamei foarte largi de stocuri, se disting cu deosebire: 1. din punct de vedere al producţiei stocurile pot fi de trei feluri: a) cel de materii prime şi materiale destinat consumului unitaţilor de producţie; este vorba de stocul de producţie, stoc în amonte; b) cel de produse finite, destinate livrarii catre beneficiari; este vorba de stocul de desfacere, stoc în aval; c) cel destinat asigurarii funcţionarii continue a unor maşini sau a unor linii de fabricaţie; este vorba de stocul interoperaţional. Ponderea cea mai mare o deţine stocul de producţie. 5

B. din punct de vedere al rolului jucat pe plan economic stocurile pot fi: a) stocuri cu rol de regulator; au ca rol reglarea fluxurilor de intrare şi de ieşire ale produselor intre doua stadii succesive ale procesului tehnologic; b) stocuri cu rol strategic; sunt formate din piese sau din subansamble folosite de serviciul de intreţinere , necesare inlocuirii rapide a lor în caz de avarie la instalaţiile vitale ale întreprinderii; c) stocuri speculative; sunt mai puţin legate de activitatea agenţilor economici şi se refera în general la produse şi materiale rare, a caror valoare nu este fluctuanta. C. Din punct de vedere al modului de depozitare, care ţine seama şi de unele proprietaţi fizico-chimice ale elementelor. Aşa avem: produse periculoase, voluminoase, fragile etc. D. Din punct de vedere al modului de gestionare avem: a) stocuri cu gestiune normala; b) stocuri cu “afectare directa” (comandate special pentru o anume comanda); c) stocuri “fara gestiune” (din magaziile intermediare, cu o supraveghe-re globala); d) stocuri de produse consumabile; E. Din punct de vedere al caracteristicilor formarii şi destinaţiei lor stocurile pot fi: a) stoc curent; b) stoc de siguranţa; c) stoc de pregatire sau de condiţionare; d) stoc pentru transport intern; e) stoc de iarna; Elemente funcionale ale procesului de stocare

Procesul de stocare este caracterizat de o serie de elemente functionale care dau masura managementului adoptat de unitatea patrimoniala. în principal, acestea sunt: a) Necesarul (cererea) pentru consum se refera la categoriile si tipurile de resurse, cantitatile, ritmul de eliberare în consum, volumul si ritmul aprovizionarilor. în general, pentru determinarea acestui necesar se folosesc modele decizionale deterministe. 6

în cazul în care cererea de resurse este necunoscuta dar previzibila, se pot folosi modelele decizionale probabiliste. în acest din urma caz, caracteristicile cererii se stabilesc pe baza de observătii si studii de prognoza, serii de date statistice etc. De obicei, necesarul de resurse materiale necesare productiei se determina si se esaloneaza cantitativ si calendaristic în corelatie cu programele de fabricatie; b) Necesarul de aprovizionat pentru perioada de gestiune luata în calcul exprima volumul de bunuri care trebuie asigurat de la furnizor; c) Lotul de livrare reprezinta cantitatea de bunuri materiale care se aduce la un moment dat de la furnizori. Se mai numeste si lot de reaprovizionare; d) Parametrii de timp care intervin în procesul de stocare si gestiune a stocurilor sunt, în sinteza, urmatorii: • perioada de gestiune (an, trimestru, semestru) ; • intervalul de timp dintre doua aprovizionari succesive; • durata de aprovizionare; • data calendaristica a inceperii actiunii de aprovizionare. e) Costurile implicate în procesul de stocare cuprind: • costurile de lansare a comenzii, care includ toate cheltuielile care se fac de la emiterea comenzii si pâna la onorarea ei (transport, delegatii, negocieri etc.); • costul de stocare, ce cuprinde suma cheltuielilor care se efectueaza pe durata staTionarii resurselor cu receptia, manipularea, depozitarea, paza, evidenta etc. ; • costurile suplimentare aferente lipsei materialelor din stoc; • costurile care se acumuleaza cu ocazia platii unor penalizari când cererea este mai mare decât stocul disponibil. Pe baza acestor indicatori se stabilesc metodele de gestiune a stocurilor cele mai adecvate cerintelor si specificului fiecarei unitati patrimoniale.

7

1.2 Modele si metode de gestiune a stocurilor (1) Modelul Wilson

Acest

model este unul dintre ce le mai cunoscute modele matematice de

determinare a optimului de stocaj. Modelul Wilson este aplicabil în cazul cererii constante si a unei perioade fixe de aprovizionare, fara posibilitatea aparitiei „rupturii” de stoc.

Cum insa, în practica, aceasta situatie este intâlnit mai rar, s-au dezvoltat o

multitudine de modele, aferente tuturor modalitatilor de gestiune a stocurilor care vor fi analizate mai tirziu. Scopul acestui model este minimizarea costului total de aprovizionare. în explicarea modelului vom folosi urmatoarele date: T = perioada totala de timp pe care se studiaza stocarea; N = cererea totala pe perioada T; = costul unitar de stocare (costul stocarii unei unitaţi de marfa pe o unitate de timp)

= costul lansarii unei comenzi τ = intervalul dintre doua aprovizionari succesive; n = cantitatea comandata şi adusa la fiecare aprovizionare; s(t) = nivelul stocului din depozit la momentul t T = costul total de aprovizionare

8

Figura 1.2.1 [5; 73] în figura 1.2.1 a fost reprezentata evoluţia stocului, Dacă toata cantitatea necesara ar fi adusa la inceputul perioadei (graficul de deasupra) sau Dacă s-ar aduce câte n unitaţi din τ în τ unitaţi de timp (graficul de jos). Se observă ca evoluţia este periodica, de perioada τ. Acest model are 2 solutii: Dacă

adica Dacă costul de lansare este de mai mult de

ori mai mare decât costul de stocare. Si deci se va face o singura aprovizionare la inceputul perioadei T în care se va aduce toata cantitatea N, costul total fiind:

.

9

b) Dacă

atunci se vor face

aprovizionari la intervale de

în care se vor aduce cate Varianta prin care se va face aprovizionarea cu costul total minim posibil:

[4;171] [12]

(2)Modelul S-s

Constituie un tip de gestiune în care „S” exprima cantitatea de aprovizionat iar „s” exprima nivelul de reaprovizionare. Se caracterizeaza prin cereri de resurse variabile la intervale variabile iar în functie de acestea se determina lotul de aprovizionare. Acest proces se poate exprima grafic în figura 1.2.2. Figura 1.2.2 [5; 101]

Gestiune de tip ( Ss ) se aseamana cel mai mult cu procesele de stocare reale din activitatea unitatilor patrimoniale iar optimizarea acesteia consta în determinarea celor doua marimi „S” si „s” astfel incât gestiunea stocurilor s-a se realizeze cu cheltuieli minime.[3; 86]

10

(3) Modelul ABC

Metoda A.B.C. este un procedeu rapid pentru analiza aprovizionarii şi gestiunii economice a materialelor. Aceasta analiza clasifica mărfurile achiziţionate în funcţie de valorile de aprovizionare ale acestora şi de ponderea achiziţiilor. Prin aceasta pot fi vazute punctele de plecare pentru realizarea unei politici raţionale a achiziţiilor; peaceasta se pot baza mai multe masuri, incepând cu simplificarea procedeelor de comanda, pâna la numarul de salariaţi folosiţi în depozite. Factorul esenţial în folosirea metodei A.B.C. consta în alegerea unui criteriu corespunzator pe baza caruia se efectueaza imparţirea materialelor în cele trei grupe A, B, C. Un asemenea criteriu poate fi valoarea de consum a materialului dat, în timpul stabilit, valoarea speciala a materialului cu privire la folosirea lui în producţie, provenienţa din import etc. O data criteriul ales şi imparţirea în grupe efectuata, metoda A.B.C. poate fi utilizata în diferite domenii ale gestiunii stocurilor: Controlul selectiv al stocurilor Metoda A.B.C. permite o gestiune selectiva a stocurilor. Stocurile tampon ale articolelor de valoare mare sunt menţinute la un nivel destul de mic. Aceste articole trebuie s-a fie supuse direct volumul de mijloace circulante atras, dar joaca şi rolul principal în desfaşurarea procesului de fabricaţie. Stocurile sunt imparţite în trei clase: -

clasa A: în care intra articolele cu valoare mare reprezentând cantitativ 10 % din stoc şi 70 % valoric;

-

clasa B: în care intra articole reprezentând 20 % atât cantitativ cât şi valoric;

-

clasa C: în care intra articole ce reprezinta cantitativ 70 % din stoc şi valoric 10 %. unui control de gestiune foarte strâns din partea personalului aprovizionarii (articolele de mare valoare sunt adesea gospodarite cu ajutorul unui sistem de reaprovizionare periodica şi Dacă intervalele sunt suficient de frecvente, un stoc tampon este mai puţin necesar).

Aceasta metoda da o atenţie mai mica articolelor de valoare mica, a caror epuizare se evita prin asigurarea unor stocuri tampon. Cu ajutorul metodei A.B.C. se pot reduce investiţiile în stocuri, micşorând în acelaşi timp riscurile de epuizare. 11

Din analiza structurii materiale a unitaţilor economice rezulta ca valoarea mare în stoc este deţinuta de un numar relativ mic de materiale, care nu numai ca influenţeaza

Figura 1.2.3 [5; 107] Gruparea materialelor în funcţie de ponderea lor valorica în stocul total, pe baza datelor din tabelul de mai sus, se prezinta intr-o forma expresiva în “graficul de evoluţie al curbei valorilor cumulate”:

Figura 1.2.4 [2;69] Datorita importanţei lor pentru procesul de fabricaţie şi datorita influenţei asupra volumului de mijloace circulante, fiecare grupa se va aborda diferenţiat, atât din punct de vedere a metodologiei de stabilire a stocurilor cât şi din punct de vedere al conducerii şi desfaşurarii procesului de stocare ca atare. Deci, metoda A.B.C., pe lânga ca ofera o politica diferita pentru articolele din categoria mai scumpa, permite şi utilizarea unor metode de gospodarire diferita.

12

intrucât în categoria A sunt puţine articole, se poate controla zilnic nivelul stocurilor, pentru a observă variaţia cererii şi a supraveghea de aproape respectarea termenelor de catre furnizori. Cu alte cuvinte, se inlocuieşte o parte din stocul tampon de articole scumpe printr-un control al gestiunii mai strâns. Aceasta decizie este eficienta intrucât ea aduce la o reducere apreciabila a investiţiilor în stocuri. Se vor folosi, deci, modele economico-matematice exigente, care vor avea în vedere elemente (factori) concrete ce condiţioneaza nivelul stocurilor şi care asigura constituirea lor la dimensiuni cat mai mici, determinând creşterea vitezei de rotaţie a mijloacelor circulante la maxim. Pentru materialele din categoria C se pot folosi procedee mai puţin exigente (chiar cu caracter statistic) şi care vor avea în vedere factorii cu acţiune hotarâtoare în optimizarea proceselor de stocare (cheltuielile de transport, sursa de provenienţa etc.). Cu articolele din categoria B se poate adopta o politica intermediara, exercitând un oarecare control, dar baza ramâne tot stocul tampon, spre deosebire de politica dusa pentru categoria A. La articolele mai ieftine este mai eficient s-a se suporte sarcina stocurilor, decât s-a se plateasca salariile personalului care ar fi indispensabil pentru marirea controlului. Pentru grupa B se pot aplica doua soluţii: a) stabilirea de modele distincte pentru dimensionarea stocurilor de materiale din aceasta grupa cu un grad de exigenţa mediu; b) folosirea pentru materialele care, ca pondere valorica, tind catre grupa A de importanţa, a modelelor precizate pentru aceasta din urma grupa, iar pentru materialele ce tind ca valoare catre grupa C a modelelor specifice acestora. Viabilitatea unui sistem de gestiune a stocurilor este determinata, în general, de felul în care acesta raspunde unor cerinţe de baza, cum ar fi: • gradul ridicat de utilitate practica; • adaptabilitatea la utilizarea mijloacelor electronice de calcul; • supleţea şi operaţionalitatea în derularea şi adaptarea proceselor de stocare; • aria de cuprindere mare; • concordanţa cu fenomenele reale ale procesului de formare şi consum a stocurilor; • reducerea la minim a imobilizarilor de resurse materiale şi creşterea vitezei de rotaţie a mijloacelor circulante ale agenţilor economici; 13

• cheltuielile de conducere, organizare şi desfaşurare a proceselor de stocare cât mai mici. Analizat din aceste puncte de vedere sistemul A.B.C. raspunde în mare masura cerinţelor. Acest sistem aplicat la gestiunea stocurilor are în vedere, în primul rând reducerea imobilizarilor la materialele de baza şi care se consuma în cantitaţi mari, aspect asigurat prin exigenţa metodologica de dimensionare a stocurilor şi de urmarire a derularii proceselor de stocare. [1;98] (4)Strategia IMPACT

IMPACT (inventory Management Program and Control Techniques) este considerat ca un model eficient de stabilire a stocurilor de siguranţa. Este o metoda de depozitare economica, adaptata cerinţelor calculatoarelor electronice. Acest model a fost dezvoltat de IBM. [5;69] Estimarea necesarului se face prin extrapolarea valorilor din trecut. influenţele conjuncturale şi sezoniere sunt luate în calcul prin metoda de nivelare exponenţiala. Stocul de siguranţa se determina cu ajutorul calculului probabilitaţilor. Conform metodei IMPACT, sortimentelor din depozit se impart în trei grupe: 1. produse cu desfacere mare (vitale); 2. produse cu desfacere mijlocie (importante); 3. produse cu desfacere redusa ( obişnuite). Marimea stocului de siguranţa depinde de precizia estimarii necesitaţilor (cererii). Cu cât va fi apreciata mai precis în prealabil cererea, cu atât va fi mai mic stocul de siguranta. Stocul de siguranţa se calculeaza dupa formula:

Unde: = stocul de siguranta

14

K = coeficientul de siguranţa exprima potenţialul de livrare al furnizorilor. Coeficientul de siguranţa (K) se stabileşte pe baza de tabele ale funcţiei normale, în cadrul careia sunt date valorile lui K, corespunzator diferitelor niveluri ale potenţialului de livrare al furnizorilor. MAD (Mean Absolut Deviation) = reprezinta abaterea absoluta de la medie a cererilor, ca unitate de masura a “impraştierii” valorilor efective în jurul valorii medii. MAD se determina ca valoare medie a valorilor absolute ale abaterilor de la cererea medie. [2;155] (5) Metoda "Just în Time"

Aceasta metoda este considerata de specialişti ca o condiţie importanta pentru obţinerea unei organizari superioare a producţiei, iar aplicarea ei contribuie la reducerea costurilor de producţie aferente stocurilor de materii prime, materiale, piese şi subansambluri. Ea a aparut ca o replica la metodele clasice de organizare, care au la baza existenţa stocurilor tampon, constituite în vederea contracararii diferitelor evenimente cu caracter negativ care pot s-a apara în derularea producţiei (opriri accidentale ale utilajelor, absenţa personalului, desincronizari intre ateliere, defecte de calitate etc.) La baza metodei J.I.T. sta principiul reducerii la minimum sau eliminarea stocurilor de materii prime, materiale, piese, subansamble şi producţie neterminata şi implicit reducerea globala a costurilor aferente acestor stocuri, indiferent de volumul producţiei. Minimizarea tuturor categoriilor de stocuri se face concomitent cu creşterea calitaţii produselor. [9;27] Conform acestei metode trebuie s-a se produca numai ce se vinde şi exact la timp. Implementarea metodei J.I.T. presupune realizarea a şase acţiuni fundamentale:  amplasarea raţionala a verigilor organizatorice cu scopul de a reduce costurile aferente operaţiilor care nu creeaza valoarea ( în principal operaţiile de transport);

15

 reducerea timpilor de pregatire-incheiere în scopul realizarii unui timp optim de schimbare a seriei;  realizarea unei fiabilitaţi maxime a maşinilor în scopul reducerii costurilor aferente staţionarii determinate de caderile accidentale ale acestora;  realiz unei producţii de calitate superioara; realiz activitaţii de control al calitaţii dupa principiul „control total în condiţiile controlului selectiv”  realizarea unei relaţii de parteneriat cu furnizorii; educarea şi formarea forţei de munca utilizând cele mai eficiente metode [13] [10;23]

1.3 Aplicarea metodelor de gestiune a stocurilor în Republica Moldova. Republica Moldova are o economie în curs de dezvoltare. în activitate intreprinderilor putini manageri folosesc careva metode sau modele de gestiune si optimizare a stocurilor. Coordonare si supravegherea stocurilor la intreprinderile mici si mijlocii se face intuitiv. Neglijarea necesitatii de aplicare unei gestiuni eficiente se datoreaza nivelului scazut al

cunostintilor în domeniul dat si lipsei unei strategii

“sanatoase”. Prin aceasta se are în vedere faptul ca majoritate agenţilor economici în R.M se straduie s-a obtine un profit mai mare prin marirea volumului de vînzari, ocuparea unui segment mai mare de piata sau evaziune fiscala insa foarte putini care acorda o atentie mare la cresterea eficientii întreprinderii prin minimizarea cheltuielilor cu ajutorul introducerii unui control strict de gestionare a stocurilor. Cu ajutorul acestui “instrument” intreprinderile ar putea economisi mijloace banesti enorme în ceea ce priveste depozitare si pastrarea stocurile, pe linga aceasta unii agenţi economici care au ca activitate comercializarea bunurilor ar putea controla mai eficient ca tot timpul s-a aiba în stoc produsele necesare. Aceasta ar duce la cresterea fidelitatii clientilor fata de agentul economic. în prezent pe piata R.M. au aparut un numar mare de companii de consultanta în demeniul afacerilor unele care ofera consultanta anume pe tema gestiunii stocurilor 16

(exemplu, TOC Business consulting). Majoritatea intreprinderilor mari care au ca activitate producerea incep s-a introduca în practica cu ajutorul companiilor de consultanta metode eficiente de gestionare a stocurilor. [12] Dacă s-a analizam întreprinderea “D.R.I. & Co “ care are ca activitate de baza transportul de mărfuri si comercializarea materialelor de construcție ar trebuie s-a aiba o metoda de gestionare a stocurilor foarte efectiva. în practica compania data nu foloseste nici o metoda exacta de gestiune. insa managerul responsabil de gestiunea materialelor gestioneaza inituitiv printr-o metoda asemanatoare cu metoda “ Just în Time”. El este responsabil ca s-a se aprovizioneze cu stocurile necesare doar cand apare cumparatorul, respectiv toate materialele procurate se vand momentan. Acest tip de organizare se aseamna mult cu metoda JIT.

Capitolul II: Analiza situaţiei economico-financiare a întreprinderii. 2.1 Caracteristica generală întreprinderii.

SRL "D.R.I. & Co" a fost fondata în anul 2006. întreprinderea este înregistrata în mun. Chisinau, or. Singera str. Stefan cel Mare 6. Activitate de baza a întreprinderii:

serviciile de transport, comercializarea

materialelor de construcție si alte tipuri de materiale. Capitalul statutar la momentul dat ( sfirsitul anului 2008 ) constitue 367324 lei. În cadrul intrerprinderii activeaza 2 persoane: Directorul si conabilul șef. 17

SRL "D.R.I. & Co" dispune de un mic depozit în mun. Chisinau. În figura 2.1.1 si figura 2.1.2 este aratat reprezentativ structura activului si pasivului întreprinderii.

18

2.2. Analiza patrimoniului (activului) întreprinderii. Tabelul 2.2.1

Din tabelul 2.2.1 se observă ca patrimoniul întreprinderii în perioada analizată s-a majorat de aproximativ 5 ori. Aceasta creștere semnificativa are loc deoarece au crescut atît activele pe termen lung cit si activele curente. Întreprinderea nu dispunea de active pe termen lung în anul precedent iar în anul curent a achizitionat active în valoare de 342716 lei ce reprezinta 15.33 % din totalul acitivului. Majorarea activelor pe termen lung în asa proportii mari a avut loc deoarece întreprinderea în anul 2008 a achizitionat mijloace fixe în valoare de 359569 lei ce reprezinta 16 % din total activ. Deasememea s-au majorat si activele curente cu 434 %. în mare parte aceasta majorare se datoreaza cresterii surselor de mijloace banesti de 10 ori. Majorarea activelor este un factor pozitiv deoarece crește lichiditatea si solvabilitatea întreprinderii, insa acesti indicatori vor fi calculati mai tirziu. Deoarece toate tipurile de active au o abatere pozitiva întreprinderea nu dispune de rezerve.

19

Din Tabelul 2.2.2 se observă ca rata imobilizarilor a crescut cu 15.5 %. Aceasta arata gradul de investire a capitalului. Din tabelul 2.2.1 observăm ca întreprinderea în anul precedent nu dispunea de active materiale pe termen lung si a achizitionat active materiale pe termen lung în anul curent, aceasta achizitie si a facut ca rata activelor imobilizate s-a creasca cu 15.5 %. Deoarece întreprinderea în anul precedent nu dispunea de active imobilizate rata activelor curente era 100%. în urma cresterii activelor imobilizate rata activelor curente sa diminuat cu 15.5 %. Micsorararea ratei activelor curente duce la micsorarea rentabilitatii activelor imobilizatea si acest fenomen este în factor negativ pentru întreprindere insa în cazul nostru este adimisibil acest fapt deoarece întreprinderea nu avea s-a poata activa o perioada lunga fara active imobilizate. Dacă s-a analizam detaliat tipurile de active în fiecare clasa atunci rata cea mai mare în active mobilizate este a activelor materiale de 99.67 %. în clasa activelor curente a crescut rata mijloacelor banesti pe baza incasarilor banilor din creante si anume majorare mijloacelor banesti cu 24.97 % si diminuarea ratei creantelor cu 20.89 %. Structura activelor întreprinderii se caracterizeaza printr-o rata medie a patrimoniului cu destinatie 20

de productie, astfel ponderea mijloacelor fixe si stocurilor de mărfuri si materiale a crescut cu 8.26 ceea ce contribuie la sporirea volumului activitatii. 2.3. Analiza surselor de finanţare

Din datele prezentate în tabelul 2.3.1 observăm ca pasivul întreprinderii s-a majorat de aproximativ 5 ori. Aceasta majorare se datoreaza în mare parte majorarii capitalului propriu de aproximativ 46 ori si a datoriilor pe termen scurt de 5,4 ori în timp ce datoriile pe termen lung au scazut cu 65 %. Întreprinderea dispune de rezerve interne a datoriilor pe termen lung în suma de 55400 lei. Pentru a putea spune mai detaliat influenta pozitiva sau negativa a acestor modificari în pasivul întreprinderii analizam urmatorul tabel.

21

Din datele prezentate în Tabelul 2.3.2 se observă ca întreprinderea în anul 2007 s-a finanțat doar din surse atrase deoarece capitalul propriu este negativ. Ponderea capitalului în totalul pasivului s-a majorat în 2008 cu 22,17 % fiind o majorare pozitiva pentru activitate intreprinderi deoarece crește credibilitate creditorilor si chiar si aceasta creștere a capitalului nu este destul pentru a fi o strcutura echilibrata de finanțare a întreprinderii deși ponderea mica a surselor proprii de finanțare sporeste eficienta capitalului. Cea mai intensă folosita sursa de finanțare a întreprinderii este datoriile pe termen scurt si inseși datoriile comerciale cu o rata de 78.13 %. Rata datoriilor pe termen scurt este aproape constanta. În anul 2007 întreprinderea s-a finanțat din datorii pe termen lung în raport de 24.53 % si aceasta s-a diminuat spre anul 2008 cu 23.17 %. Dacă s-a analizam ponderea datoriile pe termen lung si datoriilor pe termen scurt în cadrul datoriilor totale atunci în anul 2007 a fost de 24% la 76 % iar în anul 2008 de 2 % la 98 % ce evidentiaza faptul ca întreprinderea tinde spre finanțarea din datorii pe termen scurt si evitarea finantarilor din datorii pe termen lung. Luînd în vedere faptul ca întreprinderea se bazeaza activitatea de prestarea a serviciilor este logic alegerea finatarilor pe termen scurt. 22

În rezumat întreprinderea are succese prin faptul ca în perioada de criza financiara reușește se finanțeze din surse imprumutate în asa masura ridicata insa scade stabilitate si siguranta economica.

Din tabelul de mai sus se observă cresterea patrimoniului net de 46 ori din urma cresterii activului de 5 ori si datoriilor totale de 4 ori. Deși datoriile influenteaza negativ creterea patrimoniului net majorare activului total este mai intensa ca majorarea datoriilor totale. Patrimoniul net reprezintă partea activului finanţată din surse proprii. Cu cât valoare acestui indicator este mai mare, cu atât este mai inaltă stabilitatea financiară a întreprinderii. În anul 2007 s-a înregistrat patrimoniu net negativ ce insemna ca întreprinderea nu dispunea de surse proprii de finanțare si aceasta s-a datorat faptului ca capitotul propriu a fost negativ în anul precedent. Majorarea patrimoniului net în anul 2008 cu 4656 % este un fenomen pozitiv pentru întreprindere ce a dus la faptul ca 19.47% din activele întreprinderii erau finanţate din surse proprii iar aceasta ulterior duce la stabilitate economica. 2.4 Analiza echilibrului financiar al întreprinderii

23

Cum am mai analizat activele pe termen lungl a întreprindere au crescut pe baza faptului ca în anul precedent întreprinderea nu a dispus de active materiale pe termen lung si ulterior a procurat active pe T.L. Deasemenea s-au majorat si activele pe teremen scurtde 4 ori. Capitalul propriu este si el în creștere cu 4656 % în anul 2007 inregistrind valoare negativa de -9412 lei iar în anul urmator 428732 lei. Datoriile pe termen lung s-au diminuat cu 65 % iar datoriile pe termen lung au crescut cu 540 % datorita majorarii datoriilor comerciale pe termen scurt cu 534%.

Acești 3 indicatori din tabelul 2.4.2 ne arata succesul finanatarii si echilibrul financair. Fondul de rulment este în creștere si este positiv ce este în factor pozitiv deoarece aceasta insemna ca întreprindere dispune de

suficiente surse permamente pentru a

acoperi alocarile permamente. Necesarul de fond de rulment este în scădere si este negativ ce insemna ca întreprinderea nu dispune de suficente stocuri si creante pentru a acoperi datoriile pe termen scurt. 24

Trezoreria netă este expresia cea mai concludenta a desfasurarii unei activitati echilibrate si eficiente. Ea releva calitatea echilibrului general al întreprinderii atat pe termen lung cat si pe termen scurt. Deoarece în cazul nostru acest indicator este pozitiv si cu atît mai mult este în creștere aceasta este un factor pozitiv.

Rata autonomiei financiare în anul 2007 este negativa ce insemna ca întreprinderea nu dispune de surse proprii de finanțare. Si deși ea s-a majorat cu 200 % în anul 2008 are valoare de 2,79 % raminind o valoare foarte mica doarece aceasta duce la micsorarea credibilitatii creditorilor la oferirea creditelor. Rata de finanțare a activelor curente este în scădere si s-a diminuar din anul 2007 în 2008 cu 72 %. Aceasta duce la faptul ca întreprinderea nu va dispune de destule surse de finanțare pe termen scurt pentru a finanta ciclurile întreprinderii si pentru finanțarea lor se vor aloca resurse din sursele de finanțare permamente ce duce la un dezichilibru financiar. Rata de finanțare a stocurilor este deasemnea în scădere diminuinduse timp de un an cu 68%. în anul 2007 rata de finanțare a stocurilor avea marimea de 71,86% fiind o valoare admisibila insa în anul 2008 aceasta valoare s-a diminuat la 23,62 % fiindca un fenomen negativ pentru întreprindere. Rata datoriilor globale este în scădere ce insemna ca întreprinderea se finanțeaza din ce în ce mai mult din surse proprii decit din surse atrase deși indicatorul ramine la o valoare destul de ridicata 80,53%.

25

2.5. Analiza capacităţii de plată a întreprinderii.

În baza tabelului de mai sus s-au calculat indicatorii lichiditaţii si solvabilitaţii care sunt aratati în tabelul de mai jos.

Din datele prezentate în tabelul 2.5.1 se observă ca lichiditatea întreprinderii este în creștere si a crescut timp de un an cu 72 %. În anul 2007 acest indicator a indicat valoarea de 30 % ce este aproape de limita dar se caracterizează ca fiind lichida. În anul 2008 acest indicator s-a marit la 51,67 % ce insemna ca întreprinderea este disponibila să achite din mijloacele banesti disponibile 50% din datoriile pe teremen scurt acesta fiind un fenomen destul de bun. Lichiditatea intermediara înregistreaza o scădere de 12 % timp de acesti 2 ani. în anul 2007 are valoare de 89% fiind o valoare admisibila. în anul 2008 a atins nivelul de 78%

26

datorita faptului ca stocurile de mărfuri si materiale, insa pe parcurs odata cu vinderea mărfurilor se asteapta din nou o marire a lichiditaţii. Lichiditatea curenta a întreprinderii este si ea în scădere de 17 % timp de perioada analizată. în anul 2007 acest indicator a fost 127 % iar în 2008 de 107 %. Marimea acestui indicator este de 2 ori mai mica decat limita recomandabila. Rata solvabilitaţii generale este în creștere cu 27 % în urma majorarii activului total mai intensiv decit majorarea pasivului. 2.6 Analiza rotaţiei capitalurilor

Din tabelul 2.6.1 se observă ca valoarea venitului din vînzari este în scădere cu 27 % în perioada analizată. Acesta este un fenomen negativ pentru întreprindere dar este ameliorat de diminuarea costului vînzarilor de 2 ori mai rapida decat cea a venitului.

27

Durata rotaţiei activului total este în creștere rapida. Timp de un an durata rotaţiei activului s-a majorat cu 339 zile, în anul 2007 fiind de 40 zile. Marirea duratei de rotație se datoreaza faptului ca inreprinderea a înregistrat în anul curent un venit din vînzari mai mic iar valoarea activului total s-a majorat de 5 ori. Aceasta majorare este negativa pentru înreprindere fiindcă atrage din urma sa incetinirea activitatii. Durata rotaţiei activelor curente deasemenea s-a majorat cu 622% în urma încasării unor venituri din vînzari mai mici si majorarea activelor curente. Durata încasării creanţelor s-a majorat cu 54 zile în urma micsorarii venitului din vînzari. Durata plăţii furnizorilor s-a majorat cu 234 zile în urma majorarii datoriile comerciale pe termen scurt si micsorarii venitului din vînzari. 2.7. Analiza eficienţei activităţii economico-financiare.

În baza datelor din tabelul 2.7.1 se obseva ca întreprinderea a înregistrat pierdere în anul 2007 în valoare de 14812 lei si profit net în anul 2008 în suma de 76220 lei. Profitul brut s-a majorat cu 1489 %. întreprinderea nu a avut activitate de investitii iar rezultatul din activitatea financiara este nesemnificativ.

28

În baza datelor din tabelul vom calcula indicatorii de rentabilitate.

Din tabelul 2.7.3 se observă o tendința puternica de creștere a rentabilitații vînzarilor în perioada analizată cu pina la 2050 % anual. Aveasta creștere este cauzata în urma înregistrarii în anul 2008 a unui profit brut mai mare decit în anul precedent de 15 ori. Rentabilitatea economica si rentabilitatea financiara în anul 2007 este 0 deoarece întreprinderea a înregistrat pierdere. Însa faptul ca acești indicatori au crescut în urmatorul an este un factor pozitiv deși nu trebuie să facem prognoze foarte pozitive fiindca acesti indicatori au crescut în urma micsorarii costurilor vînzarilor si nu a venitului din vînzari ce insemna ca odata cu majorarea costului din vînzari la acelaș venit din vînzări rentabilitatea va scadea. În anul 2008 întreprinderea a înregistrat rentabilitatea financiara de 17,78 % ce este peste pragul limita de 15 % ( inflatia ) în țara noastra.

29

Productivitatea anuală a unui salariat a crescut cu 10 % fata de anul 2007 si asta din cauză ca numarul de salariați s-a micsorat cu 33%. Randamentul mijloacelor fixe în anul 2008 este de 6.49 ce insemnă ca fiecare leu din mijloace fixe a dus la aducerea a 6.49 lei din venit. În anul 2007 nu avem rentabilitate a mijloacelor fixe deoarece întreprinderea nu dispunea de mijloace fixe. În concluzie putem spune ca situaţia întreprinderii din anul 2007 în anul 2008 s-a ameliorat. Aceasta ne zice faptul ca întreprinderea în anul 2008 a înregistrat profit în comparaţie cu anul 2007 în care a înregistrat pierdere. Profitul a fost destul pentru a acoperi pierderea din anii precedenți. A crescut rentabilitatea întreprinderii si patrimoniului acesteia. Deasemnea indicatorii lichiditaţii si solvabilitaţii s-au ameliorat. Totuşi lucururile care s-au înrautațit sunt: durata rotaţiei activului s-a majorat de 7,5 ori iar ponderea surselor atrase în total pasiv este de 80,53 % ce face ca întreprinderea s-a fie instabil financiar. Dupa părerea mea întreprinderea "D.R.I. & Co" ar trebui s-a tindă spre a-şi majora venitul din vînzari pastrînd acelaş nivel de costuri pentru a înregistra un profit mai mare si a majora durata rotaţiei activelor. Pentru a face aceasta ar fi nevoie de un studiu de piață care sa ofere întreprinderii date despre cererea la bunurile comercializate ca ulterior să cunoască de ce resurse are nevoie pentru a investi in viitorul apropiat. Deasemenea a echilibra sursele atrase pe termen scurt cu sursele atrase pe termen lung pentru a tinde spre un echilibru financiar perfect. Aceasta s-ar putea realiza prin obtinerea creditelor bancare pe termen lung.

30

Lista bibliografică 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9.

Ion Stancu. Gestiunea financiara a întreprinderii// volumul III (suport de curs). Gheorghe Basanu, Mihai Pricop. Managementul aprovizionarii si desfacerii Florica Badea. Managementul productiei Mitrut Dorin. Bazele cercetării operaţionale Mihai Vrancea. Gestionarea stocurilor în activitatea de productie. Tulvinschi Mihaela. Gestiunea stocurilor// Finante publice si contabilitate, 2005 Stanculea Liliana. Contabilitatea stocurilor// Tribuna Economica, 2005 Tiuricov Serghei. Economica ASEM, 2006 Donos Sergiu-Gabriel. Gestiunea sotcurilor// Gestiunea si contabilitatea firmei, nr.

11,12,13, 2006. 10.Sirbu Victoria. Dimensiunile managementului aprovizionarii în contextul economie contemporane, Vol. 2, 2004. 11.Grabarovschi Ludmila. Analele ASEM-ului, Vol. 6, 2008 12. Compania de consultanta “ TOC business consulting “. 13. www.elfconsulting.ro

31