34 0 95KB
Procesul de consiliere
2. PROCESUL DE CONSILERE – ETAPE ŞI METODE 2.1. Etape în consilierea de grup Stadiul iniţial În această fază, consilierul poate observa expectanţele copiilor raportate la consilier şi la gup; este importantă detectarea nivelului de enxietate a membrilor grupului în vederea adoptării unor tehnici de reducere a tensiunii. Unii copii vor simţi teamă faţă de grup, teama de a fi ridiculizaţi sau testaţi. Dacă orientarea consilierii este bună, majoritatea copiilor vor deveni foarte activi în grup. În primele sesiuni este importantă structurarea grupului şi înţelegerea scopului consilierii. Copiii, în mod special cei cu un grad mare de dependenţă şi cei cărora le lipseşte încrederea, se vor strădui să atragă atenţia consilierului. Dacă acesta este suportiv şi orietat spre grup, va fi capabil să-i înveţe pe copii să interacţioneze unii cu alţii şi cu consilierul. Principala sarcină a liderului (consilierul) constă în promovarea coeziunii grupului, de aceea el va trebui să realizeze legături, să sumarizeze astfel încât să-i determine pe mebrii grupului să vorbească unii cu alţii. Alt aspect care poate apărea în stadiul iniţial constă în tendinţa de a testa limitele. Copiii remarcă faptul că şedinţa de consiliere se petrece într-o atmosferă mai permisivă decât disciplina de la orele de curs şi vor dori să testeze acest lucru. Modul în careconsilierul se ocupă de situaţia creată influenţează hotărâtor structurarea grupului. Cosilierul va aborda discuţiile într-o manieră empatică, încercând să comunice cu grupul fără a lăsa impresia că este “atotştiutor”, evitând tendinţa de a domina grupul de pe poziţia de adult. Stadiul intermediar Pe măsură ce grupul se dezvoltă apar alte probleme care solicită atenţia consilierului. Un aspect important se referă la observarea comportamentului verbal, dar şi a celui nonverbal, acesta din urmă furnizând informaţii importante despre nivelul de interacţiune şi comunicare între membrii grupului. O altă problemă este menţinerea unui nivel optim de control asupra grupului în sensul focalizării discuţiilor pe tema aleasă şi creării unui climat de securitate pentru copiii mai puţin asertivi.
11
Procesul de consiliere În acest stadiu consilierul urmăreşte interacţiunea în grup şi poate interpreta cu prudenţă ideile elevilor, în beneficiul grupului. Formularea acestor interpretări este bine să se prezinte într-o manieră ipotetică, iar nu ca un verdict definitiv. Consilierul poate el însuşi să sumarizeze temele discutate, să formuleze concluzii sau poate cere grupului acest lucru, stimulând elevii să recapituleze ideile esenţiale. Stadiul final În această etapă nivelul mare de coeziune a grupului reflectă convergenţa dintre membrii săi, concentrarea interacţiunilor în vederea integrării într-o structură unitară. Domină componenta emoţională, favorizând receptarea influenţei exercitate de către grup; elevii tind să arate interes pentru gândurile şi preocupările celorlalţi. Unii dintre ei vor exprima regrete în legătură cu finalizarea şedinţelor de consiliere, ceea ce indică preocuparea pentru pierderea suportului oferit de grup. Este util ca membrii grupului să recapituleze ceea ce au învăţat în timpul activităţii în grup, să evalueze câştigurile pe planu dezvoltării unor strategii de rezolvare a poblemelor cu care se pot confrunta în mediul extern grupului. Consilierul va fi suportiv, va da un feed-back pozitiv şi îi va încuraja pe copiii care simt că odată cu încheierea consilierii vor pierde suportul grupului să continue consilierea individual. 2.2. Metode specifice consilierii de grup Multe dintre tehnicile utilizate în consilierea individuală se pot aplica şi în consilierea degrup. Totuşi, unele metode sunt specifice grupului; de aceea consilierul trebuie să creeze şi să menţină un climat productiv în grup, să asigure condiţii pentru dezvoltarea personală, să identifice şi să selecteze metodele adecvate scopului grupului şi nevoilor membrilor săi. Mai preusu de toate, consilierul este un model, iar ceea ce spune sau face în timpul şedinţelor de consiliere reprezintăo experineţă de învăţare semnificativă pentru membri. A plasa copilul în grup nu înseamnă că acesta va trăi obligtoriu experienţe pozitive. De fapt, grupul poate reprezenta un cadru pentru dezvoltare, dar pate fi şi o sursă de tensiune pentru copii. Consilierul este responsabil de construirea unui grup benefic tuturor şi se implică în dezvoltarea sistemului de norme prin structurarea dscuţiilor, monitorizarea interacţiunilor, protejarea şi încurajarea membrilor, acceptare necondiţionată. Câteva dintre mtodele sau tehnicile folosite în consilierea de grup sunt descrise în următoarele paragrafe:
12
Procesul de consiliere
Structurarea: se referă la definirea scopurilor şi comunicarea lor, stabilirea limitelor discuţiilor în vederea realizării obiectivelor propuse (Corey & Corey, 1992). Consilierul accentuează importnţa comnicării între membrii grupului, încurajează formarea unor ablităţi de ascultare activă şi organizează munca în grup, astfel încât membrii percep scopurile şi evaluează câştigurile în fiecare etapă.
Universalizarea: reprezintă atât un mecanism de grup cât şi o tehnică de consiliere. Ca mecanism de grup se referă la acel tip de interacţiune prin care membrii, ascultându-se unii pe alţii, învaţă că nu sunt singurii care au o anumită problemă. Ca tehniă de consiliere, univesalizarea presupune a-l învăţa pe cel cae a exprimat o idee, o trăire, că nu este singur. Dacă şi alţi membri împărtăşesc aceleaşi preocupări, tehica are impact pozitiv, mai ales asupra unui copil care se simte izolat.
Linking: (realizarea de legături) este o tehnică care constă în evidenţierea similarităţilor şi diferenţelor în gândirea elevului (Berg & Landreth, 1990). Consilierul poate face legături între semnificaţia şi modul de exprimare a sentimentelor, ceea ce implică abilitatea de a detecta sensuri ascunse. Prin observarea comportamentului în cadrul grupului se analizează corespodenţa între limbajul verbal şi nonverbal. Această tehnică promovează interacţiunea între membrii grupului şi favorizează coeziunea grupului. În cazurile în care consilierul realizează legături între idei sau comportamente similare ale membrilor grupului “linking” implică şi universalizarea ca mecanism de grup.
Confruntarea constructivă: nu constă în atacarea celorlalţi, ci ajută individul să înţeleagă mai bine impactul comportamentului său asupra membrilor grupului (Corey & Corey). Consilierul poate confrunta copilul condensân în aceeaşi afirmaţie elemente opuse pentru a-l ajuta să înţeleagă scopul comportamentului său. Poate apărea confruntareanegativă în grup între copii, în special în stadiul intermediar al consilierii; în această situaţie intervine consilierul pentru a atenua eventualele tensiuni.
Folosirea interacţiunii “aici şi acum”: urmăreşte diminuarea discuţiilor despre trecut. Eludarea acestui fapt poate favoriza rezistenţa la interacţiunea de grup şi scurtarea vieţii grupului. Grupul trebuie să se concentreze pe ceea ce se întâmplă în prezent, să ajute la rezolvarea problemelor copiilor în cadrul activităţilor comune.
Blocarea: implică intervenţia în orice comunicare destructivă pentru un grup sau pentru majoritatea membrilor grupului (Berg & Landreth, 1990). Blocarea se poate 13
Procesul de consiliere referi la unele întrebări sau afirmaţii neconstructive, la întreruperea discuţiilor despre un membru al grupului dacă acestea nu îl include.
Feed-back-ul pozitiv. Consilierul are multiple posibilităţi de încurajare a membrilor grupului şi de antrenare a lor în comunicarea de feed-back-uri pozitive în grup (Egan, 1990). Interacţiunea bazată pe acest tip de comunicare îi ajută pe copii să depăşească momentele de anxietate, să progreseze în cadrul grupului. A evidenţia aspectele pozitive le unei situaţii, a stimula atitudinile de încurajare între elevii din grupul de consiliere conduce la stabilirea ca normă de grup a comportamentului de întrajutorare şi susţinere.
Formularea de “interpretări ipotetice” (“Tentative hypotheses”) de către consilier are scopul de a dezvolta la copii abilităţi de autoanaliză prin preocuparea faţă de cauzele, scopurile sau determinările unui comportament (Muro & Dinkmeyer, 1977). Aceste interpretări trebuie făcute într-o manieră ipotetică, punându-le sub semnul posibilului, fără nici o nuanţă acuzatoare. În cele mai multe cazuri este necesar ca elevul să fie întrebat dacă doreşte o stfel de părere (de exemplu: “Ai dori să cunoşti motivele ?”). Dacă acesta este de acord, consilierul este bine să înceapă cu formulări de tipul “Este posibil …”, “Ar putea fi …”, “Mă întreb dacă …”, “S-ar putea să greşesc …”.
14