Caracteristicile Motricităţii Pe Diferite Etape de Vârstă [PDF]

  • 0 0 0
  • Gefällt Ihnen dieses papier und der download? Sie können Ihre eigene PDF-Datei in wenigen Minuten kostenlos online veröffentlichen! Anmelden
Datei wird geladen, bitte warten...
Zitiervorschau

Caracteristicile motricităţii pe diferite etape de vârstă Motricitatea Copiilor Sugari Dezvoltarea morfologică şi funcţională a noului născut influenţează nemijlocit activitatea motrică. Sistemul nervos slab dezvoltat, capacitatea senzorială redusă influenţează mişcările copilului, care au un caracter reflex, sunt grosiere, reacţiile au un caracter primar. Consumul energetic la această vârstă este mare, determinând apariţia timpurie a oboselii. Formele de deplasare sunt diverse: rularea din decubit dorsal în decubit ventral, târârea prin mişcări coordonate instinctiv, patrupedia, ridicare în stând susţinut. Se întăreşte treptat musculatura, acest lucru permiţând menţinerea poziţiei bipede, poziţie care determină lărgirea câmpului vizual şi implicit dezvoltarea intelectuală. Dintre aptitudinile care se dezvoltă la această vârstă este echilibrul, corelat cu activitatea posturală, fiind un factor al reglării tonusului muscular şi al structurii spaţiale. Evaluarea acestuia, atât forma statică cât şi cea dinamică este greu de realizat, neexistând teste specifice. Mişcările încep să se perfecţioneze în momentul în care copilul începe să stea aşezat în mod confortabil, începe să se ţină de pătuţ, se ridică şi începe să facă paşi. Motricitatea Copiilor De Vârstă Ante Preşcolară(1-3 Ani) Relaţiile copilului cu mediul se complică, el ajungând în relaţie atât cu diferite persoane cât şi cu diferite persoane. Dezvoltarea locomoţiei îi dă posibilitatea de a acţiona cu obiectele. Dezvoltarea limbajului îi permite comunicarea cu cei din jurul său şi automat să asimileze noi cunoştinţe. Se dezvoltă activ emisferele cerebrale, fapt ce influenţează pozitiv procesele de învăţare şi adaptare la mediu. Bloom consideră că până la trei ani omul achiziţionează 60% din experienţa fundamentală de viaţă. Deprinderea motrică care marchează debutul acestei perioade este mersul, care la un an este nesigur, sincronizarea temporală a grupelor musculare nu este corectă. Alergarea, deprindere motrică cu pondere mare la această vârstă. Între 15-18 luni apar primele încercări de alergare, viteza crescând treptat, creşte

1

şi amplitudinea fuleului, mişcarea braţelor, dispar oscilaţiile laterale ale corpului. Aruncarea, deprindere ce solicită coordonare la nivelul diferitelor segmente. Săritura, la vârsta de un an şi jumătate apar primele faze de săltare, succesiuni de impulsii pe două picioare. La trei ani copilul poate să sară, desprinderea fiind încă nesigură. Lovirea mingii cu piciorul, acţiune motrică realizată la început din stând şi apoi din deplasare. Căţărarea este o deprindere aplicativă, specifică vârstei, contribuie la dezvoltarea capacităţii coordinative, a supleţei. Variante de căţărare: pe scăunel,pe ladă, pe scară. Trebuie remarcat rolul jocului în întreaga activitate a copilului. Jocul de manipulare, jocul cu adultul sau cu persoane imaginare ocupă circa 90% din timp (U.Şchiopu). Motricitatea în Perioda Preşcolară(3-6\7 Ani) În învăţământul pre primar sunt cuprinşi copiii cu vârste între 3-6/7 ani, perioadă denumită şi “ vârsta de aur “ a copilăriei. Reperele psihologice fundamentale care conturează această perioadă sunt: 1. activitatea de bază, reprezentă de joc; 2. tipul relaţiilor ce se stabilesc între indivizi; Etapa celei de a doua copilării se subdivizează în: - Etapa preşcolarului mic ( 3-4 ani); - Etapa preşcolarului mijlociu ( 4 ani); - Etapa preşcolarului mare ( 5-6 ani); Dezvoltare morfo-funcţională • are loc o creştere a dimensiunilor lor antropometrice: - greutatea creşte de la 14 kg. la 22 kg.; - înălţimea creşte de la 0,92 cm. la 116/117 cm.; • continuă procesul de osificare; la sfârşitul perioadei apare dentiţia definitivă; • dezvoltarea musculară este alertă, se modifică consistenţa muşchilor; • mucoasele rinofaringiene sunt sensibile, ceea ce determină un teren fertil pentru afecţiuni bronho-pulmonare; • respiraţia are un caracter superficial determinând o rezistenţă scăzută la efort; FR. la 3 ani este de 30 respir./ min., la 5 ani - 26-28 respir./min, la 6 ani- 27 respir./min; efortul are un mare rol în dezvoltarea capacităţii

2

respiratorii prin dezvoltarea musculaturii toracice, a celei intercostale, creşterea actului respirator; • FC. la copiii de 3-6 ani este între 100-110 pul./min.; • se continuă dezvoltarea sistemului nervos central, atât din punct de vedere funcţional cât şi structural; asimetria cerebrală se accentuează; • după 5 ani, se consolidează inhibiţia din care cauză preşcolarul îşi controlează mai bine reacţiile impulsive; • este perioada în care predomină acţiunea unor glande ca: timusul şi tiroida; epifiza şi hipofiza; Dezvoltare psihică Vârsta preşcolară reprezintă perioada structurării personalităţii. Se schiţează viaţa interioară a copilului şi acesta devine mai comunicativ şi mai sociabil. • Pe plan senzorial: - simţul tactil pierde teren în favoarea celui auditiv şi vizual; se realizează o colaborare între tactil şi vizual; - sub aspect auditiv, se perfecţionează auzul fonematic, muzical şi abilitatea de a recunoaşte şi a repera obiecte după sunetul pe care îl emit; - se fac progrese şi pe plan gustativ şi olfactiv; - solicitările intense realizate pe baza jocului generează achiziţii sub raport perceptiv; percepţia are câteva note distincte: are încărcătură afectivă, reflectă mai uşor culoarea şi forma decât volumul, apar greutăţi în recepţionarea relaţiei dintre parte şi întreg, apar achiziţii noi în percepţia spaţiului şi timpului; - în domeniul reprezenţărilor se produc modificări calitative; • Pe plan intelectual: - Memoria, mult solicitată în activitatea de joc, sub formele sale predominante la această vârstă: cea mecanică şi cea involuntară; - La 4-5 ani intervine şi memoria voluntară; copilul memorează uşor dar uită repede; memoria are un caracter afectiv dar şi intuitiv-concret; • Limbajul, la începutul perioadei se utilizează un limbaj situativ care treptat se transformă în cel contextual; vocabularul sporeşte de la 1000 de cuvinte la 3 ani iar la 6 ani cel mult 2 500 de cuvinte; se structurează şi limbajul interior; o problemă deosebită o reprezintă bilingvismul; • Gândirea, la 5 ani, se formează aprox. 50 % din potenţialul intelectual al individului; până la 4 ani gândirea este preconceptual - simbolică, între 47/8 ani este intuitivă; • Imaginaţia, este influenţată de joc, acesta fiind un teren fertil pentru manifestarea imaginaţiei creatoare; 3

Atenţia, se consolidează volumul, concentrarea şi mobilitatea atenţiei; se îmbunătăţeşte concentrarea, la şcolarul mic fiind de 5-7 min, la şcolarul mijlociu, de 20-25 min. iar la şcolarul mare de 45-50 de min. • Afectivitatea, este influenţată de plasarea copilului în grădiniţă, are un caracter instabil; • Voinţa, se manifestă cu precădere în activitatea dominantă: jocul, unde se disting o serie de trăsături pozitive; Personalitatea, este perioada când se pun bazele personalităţii, se schiţează primele trăsături de caracter, apar şi primele aptitudini speciale, se perfecţionează componenta senzorială a aptitudinilor; Activitatea motrică La această vârstă copilul desfăşoară o activitate motrică susţinută; Deprinderile motrice încep să se contureze, atât cele de bază cât şi cele aplicativ-utilitare; - mersul este legănat, cu paşi inegali, se păstrează greu direcţia; - la alergare, faza de zbor este neclară, alergarea este tropotită; - săritura prezintă dificultăţi în însuşire: se desprind greu de pe un picior, nu pot sări peste obstacole sau în adâncime; - aruncarea si prinderea sunt slab formate; La 4-5 ani se îmbunătăţeşte coordonarea; precisa la nivelul mâinii este încă slabă datorită muşchilor mici ai mâinii slabi dezvoltaţi; La 5-6 ani creşte tonusul muscular; creşte capacitatea de rezistenţă la eforturi mai mari şi prelungite; se corectează mersul iar la alergare se conturează faza de zbor; INDICAŢII:  se urmăreşte dezvoltarea muşchilor flexori, a musculaturii dorsale care intervine în menţinerea coloanei vertebrale; dezvoltarea musculaturii toracice şi intercostale pentru o respiraţie corectă;  pe lângă utilizarea exerciţiilor analitice se recomandă şi folosirea unor exerciţii cu o influenţă cumulativă asupra organismului;  se recomandă utilizarea cu precădere a eforturilor dinamice şi mai puţin cele statice( să nu depăşească 3 sec); să fie evitate eforturile monotone;  se vor evita exerciţiile de forţă, tracţiune, transport de greutăţi;  să se acorde atenţie modului de însuşire a săriturilor, în mod deosebit aterizarea, care implică sistemul ligamentar şi articular, sistem care este încă slab dezvoltat şi se pot produce traumatisme; •

4

Motricitatea În Perioda Şcolară Mică(6\7-10/11 Ani) Intrarea în şcoală îl aduce pe copil sub influenţa culturii, iar dobândirea scrisului, cititului şi calculul aritmetic, determină restructurarea sferei de cunoaştere a individului şi implicit re dimensionarea întregii personalităţi. Jocul, care era prioritar până la această vârstă cedează locul activităţii de învăţare. Particularităţi morfologice: Până la pubertate copilul creşte în greutate aproximativ 10 kg., iar în înălţime aproximativ 20 cm. Această etapă se încheie mai repede la fete. 10,6 ani, decât la băieţi: 12 ani. La această vârstă are loc o creştere accentuată a corpului şi segmentelor sale ce determină modificări ale proporţiilor dintre cap şi trup. Sistemul muscular se dezvoltă în special sub aspectul masei sale. Creşte forţa musculară, viteza şi precizia mişcărilor. Pe fondul intensificării procesului de osificare se trece treptat şi la dentiţia permanentă. Sistemul nervos: în această etapă asistăm la creşterea creierului (aprox. 1200 g.) şi la organizarea unor căi funcţionale noi. Particularităţi psihice Scrisul şi cititul aduc modificări în planul senzaţiilor, percepţiilor, reprezentărilor.  Se dezvoltă sensibilitatea tactilă a mâinii, auditivă, vizuală; creşte vederea la distanţă şi determinarea mai corectă a mărimii;  La 8 ani, micul şcolar poate realiza imaginea vizuală a mişcărilor;  Se ameliorează auzul muzical, copilul recepţionând mai bine structurile melodice;  Poate să identifice şi să clasifice gusturile şi mirosurile;  Evoluţie deosebită a chinesteziei mâinii, dobândeşte o mai bună coordonare motrică generală dar şi fineţe în mişcările degetelor;  Spiritul de observaţie devine deliberat, sistematic şi analitic;  Înregistrează o bună percepţie a mărimii şi greutăţii; a spaţiului şi timpului dar şi a direcţiei de desfăşurare a mişcării;  Reprezentările sporesc în volum; Pe plan intelectual:  Predomină memoria mecanică, cea involuntară şi cea de scurtă durată;  Limbajul este influenţat de intrarea copilului în şcoală, vocabularul se dublează, progrese se realizează şi în ceea ce priveşte debitul verbal oral şi cel scris; 5

 Gândirea: la această vârstă se instalează gândirea operatorie concretă;  La 7-8 ani , este capabil numai de conservarea cantităţii, la 9-10 ani apare capacitatea de conservare a greutăţii, iar pe la 11-12 ani apare capacitatea de conservare a volumului;  Şcolarul mic prezintă o vie curiozitate intelectuală;  Această vârstă este un teren fertil pentru dezvoltarea imaginaţiei; imginaţia reproductivă şi cea creatoare;  Creşte capacitatea de mobilizare voluntară a atenţiei, fluctuaţiile ei sunt frecvente;  Intrarea în şcoală modifică şi universul afectiv al copilului; viaţa emoţională devine mai echilibrată;  Se pun bazele convingerilor morale fundamentale; Particularităţi motrice - se urmăreşte permanent formarea unei ţinute corecte, evitarea instalării unor deformări ale coloanei vertebrale; - se urmăreşte realizarea unei ţinute estetice în deplasare(mers, alergare); - se urmăreşte realizarea unei respiraţii eficiente, coordonate cu acţiunea diferitelor segmente ale corpului; - creşterea capacităţii pulmonare; - se observă progrese în formarea deprinderilor motrice de bază, pe fondul acestora însuşindu-se si celelalte tipuri de deprinderi; - este perioada când se poate deja acţiona prin mijloace specifice în dezvoltarea aptitudinilor motrice coordinative în mod special, dar şi asupra celor condiţionale; indicii de îndemânare, viteză şi rezistenţă aerobă cresc rapid, asupra mobilităţii trebuie acţionat permanent; exerciţiile de forţă trebuie executate cu intensitate medie şi submaximală pentru a nu afecta aparatul locomotor, încă neconsolidat;

6