Caracteristicile Temperamentului [PDF]

Zitiervorschau

Cunoașterea multiaspectuală a elevuluicaracteristicile temperamentale. „Familia este de o foarte mare importanță în ceea ce privește structurarea și formarea personalității copilului. Părinții influențează copiii prin concepția lor despre lume, dar și prin comportamentele lor în care acționează temperamente, atitudini, dorințe, intoleranțe. Mama influențează mai mult la formarea laturii afective a psihicului copilului, tatăl acționează mai mult asupra identității și autorității” Calot Farsons și T. Osterrith.

Interacțiunea părintelui cu copilul său este una specială, profundă și formatoare. Părin ții se confruntă cu realitatea lor, dar și cu a ceea a copilului. Psihologii își rezervă dreptul de a corecta deprinderi sau comportamente nepotrivite ale părinților față de copii lor. Educația părinților preocupă azi multe din politicile țărilor avansate, și nu numai. Se evidențiază tot mai pregnant nevoia de antrenare a părinților în deciziile și acțiunele formate profesionale care îi privesc pe copiii lor. Părinții, profesorii și psihologul trebuie să-și cunoască forțele și să formeze parteneriate de lucru în beneficul copilului. Părintele trebuie să fie informat de tot ce se întîmplă cu copilul lui. Copilul vede și învață năzdrăvănii, trăie ște inevitabil și evenimente traumatizate, se mai îmbolnăvește și se mai accidentează, uneori. Părinții nu controlează totul în jurul copilului și nu-l pot feri de tot ce i s-ar putea întîmpla rau. Ceea ce îi poate oferi părintele copilului sau, este iubirea necondiționată, acceptare, înțelegere, un mediu sigur, cald și cu deschidere social. Oferindu-i acestea, copilul poate face față el însuși vieții cu tot ce îi aduce ea. Meseria de părinte este una dintre cele mai dificile pe care adulții o aleg pentru a o aplica în practică și de aceea se cere o instruire aparte, pentru ea. Nevoia de informație privitoare la caracteristicile temperamentale și ale particularităților de vîrstă este necesară pentru formarea deprinderilor de autoreglare emoțională și dezvoltarea încrederii în sine și respectului de sine și ameliorarea comportamentelor deviante.

Temperamentul constitue una din instituţiile individual-tipologice prin care oamenii se deosebesc între ei după cantitatea de energie de care dispun, după modul cum îşi organizează conduita. Unii sunt hiperactivi, agitaţi, veseli, dispun de o inepuizabilă energie, rezistă la solicitări maxime. Alţii sunt hipoactivi conduita lor se caracterizează printr-un nivel inergetic inferior, sunt fără vlagă, astenici, se dispun uşor. Unii sunt foarte rapizi în mişcări, în vorbire, alţii se mişcă lent, unii sunt năvalnici, nerăbdători, impulsivi, nestăpîniţi, alţii echilibraţi. Unii autori compară oamenii cu apa,aerul, focul, pămîntul-scurgeri de ape line şi furtunoase, o mişcare neobservată a aerului şi o furtună puternică. Temperamentul se referă la dimensiunea energetico-dinamică a personalităţii şi se manifestă mai pregnant în comportamentul exterior (în motricitate, în special în vorbire) în activitatea intelectuală şi afectivitate. Dacă am spune observaţiei activitatea unor persoane într-o împrejurare sau alta, urmărind mişcările, reacţiile afective, unele caracteristici ale vorbirii, am reuşi relativ uşor să identificăm o serie de particularităţi temperamentale.

Copiii, chiar de la vîrste fragede, se desting între ei după anumite trăsături temperamentale: mobilitate sau inertitate, calmitate sau agitaţie, trăsături ce rămîn aproape neschimbate pe tot parcursul vieţii. Simultan cu maturizarea, sub influenţa educaţiei prin exersarea intenţionată se dezvoltă capacităţile persoanei de a-şi regla emoţiile, de a fi reticientă, de a-şi dirija activitatea intelectuală, conduita în colectiv şi în societate. Toate acestea confirmă constituirea temperamentului în cadrul interacţiunii individului cu mediul. Prin exersare putem modela anumite trăsături, le putem compensa pe altele, dar nu le putem schimba radical.

• •

•

Flegmaticul nu poate deveni coleric, sau invers, oricît de mult am dori. La definirea temperamentului e necesar să ţinem cont de următoarele semne distinctive. temperamentul caracterizează particularităţile dinamice ale activităţii psihice care se exprimă în rapiditatea reacţiilor emoţionale, tempoul, ritmul mişcărilor, viteza, intensitatea şi orientarea activităţii proceselor psihice. trăsăturile temperamentului se manifestă fregvent, sunt tipice în diferite situaţii, între ele există o interacţiune naturală, formând o anumită structură ce caracterizează tipul de temperament, noţiunea prin care se înţelege un ansamblu de însuşiri psihice legate între ele şi comune unui grup de oameni. temperamentul are o gamă foarte largă de manifestări şi în comparaţie cu alte însuşiri de personalitate, trăsăturile temperamentale sunt mult mai constante.

Tipologia temperamentului Pentru prima dată cercetările asupra temperamentului au fost realizate de renumiţi medici din antichitate Hypocrates (400 în e.n.) şi Galenus (150 în e.n.). Ei considerau că în organism există patru „umori” (hormones): sînge, flegmă, bilă neagră, bilă galbenă. În funcţie de predominarea uneia din ele, se determină tipul de temperament: sangvinic, flegmatic, melancolic şi coleric.

Tipul de sistem nervos reprezintă baza filozofică a tipului de temperament. Fiecare dintre cele patru tipuri de sistem nervos au fost puse în corespondenţă cu un anumit temperament: tipul puternic, echilibrat mobil stă la baza temperamentului sangvinic, tipul puternic, echilibrat inert corespunde temperamentului flegmatic, tipul puternic, neechilibrat excitabil-temperamentului coleric, şi cel slab temperamentului melancolic. Cunoașterea tipurilor de temperament este necesară pentru fiecare dintre noi cu scopul de a ne înțelege mai bine pe noi înșine, de a ne autocunoa ște și pentru a ține cont de laturile pozitive și de acele slăbiciuni care pot fi compensate prin unele virtu ți educate special.

Sangvinicul – se dosebeşte prin ritmicitate, echilibru, rapiditatea mişcărilor şi vorbirii, printr-o mare efervescenţă emoţională. E temperamentul bunei dispoziţii, al adaptabilităţii prompte şi economicoase. Dincolo de viociune şi exuberanţă se evidenţiază calmul, stăpînirea de sine. EL poate aştepta fără o încordare chinuitoare şi poate sa renunţe fară a suferi mult. Extrema mobilitate îngreunează fixarea scopurilor, consolidarea intereselor şi prejudiciază persistenţa în acţiuni si relaţii. Hiperactiv în plan motor, rapid în activitate, emoţii intense, dar sentimente superficiale, dispoziţie stenică, sangvinul resimte nevoia de variaţie în decor şi activitate, adaptabilitate, fire deschisă, comunicativă, îşi menţine rezistenţa şi echilibrul psihic în orice condiţii, situaţiile dificile le suportă fără „crize”. În colectiv sangvinicul e vesel, plin de viaţă. Înţelege repede ceea ce e nou, îşi comutează cu uşurinţă atenţia. E productiv în cadrul lucrului dinamic şi variat. Fiziologul rus I.P. Pavlov caracterizează sangvinicul ca fiind o persoană iute, foarte productivă, însă numai atunci cînd are o ocupaţie interesantă adică un stimul permanent. De regulă e sociabil, optimist nu se jenează nici într-un mediu nou.

Colericul – este iritabil şi inegal în toate manifestările sale: fie că acest om este eruptiv, năvalnic, nestăpînit, fie deprimat, cuprins de panică şi teamă. El prezintă ascensiuni şi căderi ale capacităţii de lucru, oscilaţii între entuziasm, temeritate şi stare de abandon, decepţie. Înclinaţiile spre exagerare periclitează echilibrul emoţional. Colericii sunt oameni neliniştiţi, nerăbdători, predispuşi la violenţă în caz de furie, dar şi la afecţiuni neadecvate cu relaţii ce accentuează atît amiciţia cît şi ostilitatea. În funcţie de semnificaţiile activităţii lor, de idealul de viaţă, se pot afirma ca oameni ai marilor iniţiative, fiind uşor captivaţi de activităţi de lungă durată. Colericii sunt extravertiţi, comunicativi, sociabili, sunt orientaţi spre prezent şi viitor.

Melancolicul – mai este numit hipotonic,și el vădește un tonus scăzut, disponibilități energetice reduse, sensibilitate, emotivitate, deosebită, înclinare, spre depresiune, în condiții de solicitări crescute. Are dificultă ți în adaptarea socială, încredere redusă în for țele proprii. Este slabă rezisten ța neuropsihică. Activitatea are un randament scăzut dar calitativ. Melancolicul este puternic afectat de insuccese; neînarmat pentru de pă șirea dificultă ților mai grele ale vieții. În condiții de grup manifestă dependen ță. Este capabil de munci de finețe și acțiuni de migală cu prețul epuizării mai rapide. Melancolicii sunt necomunicativi, mai ales când se întâlnesc cu oameni noi. Dar într-o atmosferă obișnuită, în special într-un colectiv bun, prietenos melancolicul poate fi destul de comunicativ, poate îndeplini cu succes misiunea încredințată, e capabil să manifeste, perseveren ță și să învingă greutățile.

Flegmaticul – este o persoană lentă în tot ceea ce face, neobi șnuit de calmă. Dispune de un fel de răbdare naturală și de aceea, prin educa ție, atinge performan țe în perseverența voluntară, meticulozitate. Este temeinic în munca de lungă durată. Flegmatic e solid, el nu-și consuma forțele în zadar, calculându- și-le, el duce la bun sfârșit lucrul început. Este cumpătat în relații, e sociabil cu măsură. Dintre neajunsurile flegmaticului se pot menționa inerția și mobilitatea redusă, nepăsarea, lenea, indiferența. În unele cazuri aceste calități pot să-i creeze probleme legate de integrarea în viața activă a societății. Deși pare indiferent afectiv, flegmaticul ajunge la sentimente extrem de consistente și durabile. De obicei este pu țin comunicabil, orientat mai mult spre trecut, pentru el este caracteristică lentoarea în mi șcări și limbaj, toleran ța, stereotipia. Echilibrul și o anumită inerție a proceselor nervoase îi permit flegmaticului să rămână calm în orice condiții.

Temperamentul este o însușire de personalitate și generalitatea lui nu se referă numai la formațiunile parțiale mai complexe cum sunt aptitudinile, inteligența, caracterul psihomoral. Acestea sunt într-adevăr susceptibile de evaluări calitative pentru că reprezintă dimensiuni func țional-creative și relațional-morale specifice omului. E clar, însă, că alte însu șiri de personalitate corelează cu temperamentul, dar nu pot fi reduse la temperament. De obicei, nu există persoane cu un tip de temperament pur. În orice om există un aliaj de temperamente cu proeminen ța unor însu șiri mai specifice pentru unul din ele. Oameni cu cele mai avariate temperamente pot să ob țină rezultate remarcabile în unul și același domeniu de activitate: Ion Luca Caragiale, Liviu Rebreanu erau colerici; Vasile Alecsandri, George Co șbuc – sangvinici; Mihai Sadoveanu – flegmatic, iar Mihai Eminescu și Lucian Blaga erau melancolici.

Trăsături dinamico-energetice în raport cu dimensiunile fundamentale ale personalității.

20 18 16 14 12 10 8 6 4 2 0

Introvertiți Extrovertiți

Clasa 7a

Clasa 7 b

Clasa 7 c

Clasa 7 d

Introvertiții: flegmaticii și melancolicii Extrovertiții: sangvinicii și colericii.

Metode de combatere a tulburărilor comportamentale la adolescenți:  1. Adresarea la un specialist competent (psiholog, psihoterapeut, asistent social). 2. Atenţie şi susţinere din partea părinţilor, colegilor, profesorilor. 3. Atmosfera prielnică şi favorabilă în familie. 4. Înlaturarea obstacolelor şi barierilor ce împiedica libera dezvoltare fiziologică şi a personalităţii adolescentului. 5. Situaţia social-economică şi materială favorabilă. 6. Situarea copilului într-un mediu social satisfăcător. 7. Educaţia adecvată 8. Exemplul şi sfatul adulţilor (pozitiv). 9.Încurajarea şi susţinerea comportamentului prosocial,includerea în activităţile extraşcolare(dans,sport,muzică) etc. 10.Alimentaţie bună cu un regim al zilei suportabil. 11.Conştientizarea de către copil a propriilor acţiuni şi urmărilor acestora asupra celorlalţi. 12.Dorinţa adolescentului de a avea un comportament onest şi disciplinat. 13.Acordarea de către părinţi a unei mici independenţe şi libertăţi de care copilul are nevoie, fără însă ai da libertate totală în acţiuni. 14.Aprobarea atît a calităţilor,cît şi a încercărilor de a face ceva. 15.Comunicarea frecventă cu copilul. 16.Stabilirea unei relaţii de prietenie cu copilul (din partea părinţilor, rudelor, profesorilor). 17.Stimularea auto-disciplinii şi respectului pentru ceilalţi. 18.Încurajarea fără a da ordine sau instrucţiuni. 19.Dezvoltarea sentimentului stimei de sine.

Sugestii pentru menţinerea unor relaţii pozitive cu adolescenţii:   1. Respectaţi intimitatea adolescentului. 2. Daţi sfaturi, dar şi exemple de comportare. 3. Arătaţi afecţiune faţă de adolescent. 4. Încurajaţi ideile, căutările adolescentului. 5. Demonstraţi suport emoţional. 6. Păstraţi secretele încredinţate. 7. Nu fiţi exagerat de posesiv, autoritar, fiţi deschis să negociaţi. 8. Încurajaţi autonomia. 9. Discutaţi despre administrarea banilor primiţi de la părinţi. 10. Încercaţi să trataţi adolescentul ca pe un tînăr adult responsabil. 11. Vorbiţi cu adolescentul despre lucrurile care îi interesează sau  preocupă. 12. Nu criticaţi alegerile prietenilor adolescentului.

Literatura recomandată: 1. Cuznețov, L., 2008, „Tratat de educație pentru familie”, „CEP al USM” Chișinău.  2.Savca, L., 2008, „Sănatatea copiilor în școală”, „Univers  Pedagogic”, Chișinău. 3.Sălăvăstru, D., 2004, „Psihologia educației”, „Polerom”, Iași 4. Șchiopu, U., Verza, E.,1995, „Psihologia Vârstelor”, „Ed. Did.  și Ped”, București.