Consilierea de Grup [PDF]

Zitiervorschau

IX.

CONSILIEREA DE GRUP

Consilierea / psihoterapia de grup reprezintă intervenţia în care unul sau mai mulți consilieri, lideri de grup tratează un număr mic de clienți ca și grup. Intervenţia se bazează, în esență, pe două observații: ▪

când se reunesc mai multe persoane, ele se influențează reciproc;

▪

este mai ușor să vezi și să înțelegi problemele altuia, decât pe ale tale.

Se presupune că interacțiunile dintre membrii grupului sunt terapeutice și în multe cazuri mai eficiente decât diada tradițională client – consilier / terapeut.

Stadiile de dezvoltare ale grupului Fiecare grup de consiliere/terapie trece printr-o dezvoltare unică ca rezultat al caracterelor individuale care se întâlnesc și a interacțiunilor complexe pe care le dezvoltă. Cu toate acestea, în fiecare grup acționează forțele dinamicii de grup care influențează dezvoltarea grupului, astfel încât pot fi descrise anumite faze de dezvoltare ale unui grup. În literatura de specialitate sunt descrise cinci stadii ale dezvoltării grupurilor: formarea, atacul sau răbufnirea, normarea, performarea și suspendarea / încheierea (Tuckman, 1965; Yalom & Leszcz, 2008). Aceste stadii sunt valabile și pentru formarea echipelor de lucru. I. Primul stadiu - formarea – începe cu prima întâlnire de grup și se caracterizează printr-un nivel înalt de anxietate, nesiguranţă, membrii nu sunt dispuşi să-şi asume riscuri şi să împărtăşească informaţii despre propria persoană, membrii grupului sunt în căutarea alianţelor, unii membri pot avea tentative de a ocupa rolul de lider în grup, slăbiciunile sunt mascate. II. Stadiul al doilea – răbufnirea sau atacul - este stadiul crucial în care membrii îşi caută rolul şi locul, lucrurile par să nu funcționeze, există confuzie și apar de obicei conflicte între subgrupuri sau între anumite persoane; de modul în care sunt rezolvate aceste conflicte depinde supreviețuirea și eficiența grupului în continuare. III. În stadiul al treilea – normarea – grupul devine matur, există încrederea în ceilalţi membri și apare coeziunea; se manifestă dorinţa de experimentare şi dezvoltare a grupului. Depăşirea primelor trei etape cere timp şi răbdare. IV. A patre fază – performarea – este faza consolidării grupului, membrii împărtăşesc mai multe despre sine, participă la rezolvarea problemelor care au provocat răbufnirea, se implică sincer,

au inițiativă, sunt preocupați nu doar de sine, cât și de ceilalți și de grup, sunt acceptate normele de grup; este stadiul în care grupul este orientat spre a-și atinge obiectivele. V. Ultimul stadiu este acela al încheierii grupului. Această faza de terminare are o importanță deosebită, întrucât termenul „terminare” și experiența sfârșitului au conotații negative. Sfârșitul trebuie să fie planificat, clar și concentrat, în care sentimentele despre terminare trebuie explorate. Nu toate grupurile trec prin aceste stadii de dezvoltare. Procesul se aplică în principal grupurilor noi, care nu s-au întâlnit niciodată înainte. Yalom & Leszcz (2008) consideră că fiecare stadiu în dezvoltarea grupurilor se construiește pe succesul celor anterioare. Ca şi consilieri este necesară cunoașterea acestor secvențe în dezvoltarea grupurilor pentru a putea asista grupul pe parcursul tuturor etapelor, a încuraja o evoluție favorabilă, optimă a acestuia, a diagnostica blocajul într-un grup și a preveni o dezvoltare defectuoasă. Cunoașterea acestor secvențe de evoluție a grupurilor și caracteristicilor fiecărei etape conferă un sentiment de control și orientare în grup. Pregătirea şi formarea grupului Munca consilierului de grup începe cu mult înaintea primei întâlniri de grup, cu selecția participanților, compoziția grupului și a cadrului de desfășurare a terapiei. O bună consiliere de grup începe cu o selecție bună a membrilor în grup. Un grup alcătuit neadecvat poate sfârși încă în fașă, nedezvoltându-se într-un mediu propice. Practica arată că selecția membrilor pentru grup este de fapt, în principal, un proces de deselecție, de evaluare a clienților care nu ar putea lucra într-un anumit grup și de excludere a lor. Spre exemplu, un singur bărbat într-un grup de femei ar putea să se simtă marginalizat, la fel un adult într-un grup de adolescenţi sau un bolnav psihic întrun grup de `normali`. O precizare esențială este aceea că nepotrivirea și excluderea se referă numai la grupul de consiliere luat în discuție. Aproape toți clienții (cu puține excepții) se vor potrivi întrun anumit grup.

Tipuri de grupuri Există două abordări teoretice majore ale componenței grupului: abordarea omogenă și abordarea eterogenă. Grupul omogen este constituit din persoane care au aceeaşi problemă (ex. femei abuzate sexual, grup de copii cu probleme de adaptare, bolnavi de cancer etc.). În grupul

eterogen se întâlnesc probleme diverse, ceea ce se consideră că duce la mărirea oportunităților de învățare. Grupul închis este un grup care, odată început, nu permite intrări ale membrilor noi, cu excepția primelor 2-3 ședințe până se stabilizează grupul. Grupul închis se ține pe o perioadă predeterminată. Cele mai multe grupuri închise sunt de scurtă durată, se întâlnesc săptămânal, Grupul deschis este un grup care permite intrări și ieșiri pe tot parcursul consilierii: membrii noi pot intra la orice moment, iar membrii care și-au atins scopurile vor ieși pe parcurs. Aceste grupuri sunt de obicei de lungă durată. Literatura și recomandarea lui Yalom și Leszcz (2008:297) precizează că mărimea ideală a unui grup de terapie este de 7-8 membri. Este acceptabil un interval între 5 – 10 membri de grup. Limita de jos a grupului este determinată de faptul că există o așa-numită masă critică de oameni necesară pentru a deveni un grup care interacționează. Grupurile care nu se centrează pe interacțiune, cum ar fi Alcoolicii Anonimi, pot varia între 20 – 80 de membri. O mărime mai mare a grupurilor, aproximativ 20-30 de persoane întâlnim în grupurile psiho-educaționale (ex. anxietate). Formatul grupului mare a fost utilizat și în cazul bolnavilor de cancer pentru reducerea stresului și tehnici de autoadministrare a efectelor secundare ale tratamentului. Grupurile omogene mari sunt eficiente prin faptul că destigmatizează, activează sentimente de universalitate și oferă deprinderi și cunoștințe importante. În literature de specialitate există acceptare a faptului că durata unei ședințe de consiliere / terapie individuală este de 50 minute, în timp ce consilierea / terapia de grup se desfășoară în 80 – 90 minute în general şi se poate extinde până la 2 ore, după care ea poate deveni extenuantă. Frecvența întâlnirilor de grup variază între 1-5 ședințe / săptămână, dar marea majoritate a grupurilor se întâlnesc o singură dată pe săptămână. Factori terapeutici în psihoterapia de grup Întrucât în consilierea / terapia de grup schimbarea este un proces foarte complex ce rezultă din interacțiunile complicate ale experiențelor umane, a apărut interesul pentru identificarea acelor factori care au o influenţă puternic pozitivă. Aceştia au fost numiţi de Irvin Yalom şi colaboratorii săi „factori terapeutici”. Practica și numeroasele cercetări pe care le-a condus au dus la descrierea a unsprezece factori fundamentali de grup, dintre care îi prezentăm pe cei mai relevanţi (Yalom & Leszcz, 2008:22).

1. Inocularea speranței: Speranța menține clienții în consiliere; prezența în grup a unor membrii care se află în stadii diferite ale unui continuum de la adaptare la colaps şi progresele realizate de alți membrii ai grupului inoculează speranță. 2. Universalitatea: multe persoane cred că sunt unice în durerea lor, în problemele, gândurile, emoțiile pe care le au; infirmarea sentimentelor de unicitate, care are loc de obicei în fazele de început ale unui grup, când ceilalţi încep să povestească despre problemele, îngrijorările lor, este o puternică sursă de ușurare. 3. Altruism: consilierea de grup este unică prin faptul că oferă clienților oportunitatea de a aduce un beneficiu celorlalți; membrii câștigă oferind, nu doar primind ajutor; experiența descoperirii că și ei pot fi importanți pentru alții este reconfortantă și revigorează stima de sine; oamenii au nevoie să simtă că sunt necesari și folositori. 4. Coeziunea grupului: este echivalentul relaţiei de consiliere din munca individuală, comparativ cu cea de grup; membrii unui grup coeziv simt căldură și confort în grup, au un sentiment de apartenență, valorizează grupul și se simt valorizați, acceptați și susținuți de ceilalți membri. Aceasta este una din condiţiile de bază pentru eficienţa intervenţiei, condiţie de care conducătorul de grup trebuie să ţină cont pe tot parcursul procesului de consiliere: în fazele iniţiale accentul trebuie să cadă pe formarea unui climat securizant, de încredere şi coeziune, trebuie gestionate conflictele sau tensiunile apărute pe parcurs şi menţinută o atmosferă caldă, propice pe tot parcursul intevenţiei. 5. Comportamentul imitativ: membrii grupului învață unii de la ceilalți privindu-se și aflând despre modul în care fiecare a depășit anumite dificultăți. Acest fapt poate fi deosebit de puternic în special în grupuri omogene centrate pe probleme comune. 6. Catharsisul: a ocupat întotdeauna un loc central în consiliere/terapie, ajutând la „curățarea”, eliberare de tensiuni afective printr-o descărcare psihofizică intensă si repetitivă (plâns, râs, furie, tremur etc.), care are nevoie de un timp lung pentru detensionare. 7. Factorii existențiali: sunt legați de confruntarea omului cu condiția umană, care implică: libertatea și responsabilitatea de a construi propria viață, căutarea unui sens al vieții, izolarea, moartea. 8. Transmiterea informațiilor: se referă la informaţii care sunt oferite de conducătorul de grup sau ceilalţi membrii de grup pe parcursul întâlnirilor.

Ca o concluzie, cercetări din domeniul intervenţiilor în grupuri de consiliere / terapie au stabilit că abordarea de grup este la fel de eficientă și solidă ca şi cea individuală (Lambert 2004 în Yalom & Leszcz, 2008). În plus, este o abordare mai economică din punct de vedere financiar şi al numărului de persoane care pot fi sprijinite.