Contabilitate Creativă [PDF]

Zitiervorschau

Contabilitatea creativă și rolul său în maximizarea performanței firmei

Cuprins

1. Introducere ................................................................................................................... pag. 3 2. Contabilitatea creativă și rolul său în maximizarea performanței firmei .............. pag. 4 2.1 Managementul rezultatului prin politicile și opțiunile contabile ale entităților …… pag. 6 2.2 Managementul rezultatelor prin interpretarea principiilor contabile ........................ pag. 9 2.3 Managementul rezultatului prin deciziile de gestiune adoptate de entități .............. pag. 10 3. Concluzii ....................................................................................................................... pag.13 4. Bibliografie ................................................................................................................... pag.15

2

1. Introducere ,,În condițiile actuale ale unei economii bazate pe cunoaștere, în care mediul economic este marcat de schimbări tot mai rapide și mai complexe, informația corectă și în timp util este fundamentală pentru luarea deciziilor. Din cauza marilor scandaluri financiare care au zguduit realitatea economică, publicațiile au atras tot mai mult atenția asupra fenomenului de contabilitate creativă. Entitățile, fiind conștiente de faptul că terții (bancherii, acționarii, etc.) utilizează situațiile financiare pe care ele le publică, vor încerca adesea să dea situației lor existente o imagine mai aproape de nevoile lor decât de realitate, atât în termeni de performanță, cât și în ceea ce privește poziția lor financiară, și în acest scop se vor folosi de lacunele și gradele de libertate pe care le lasă reglementarea contabilă. Termenul de contabilitate creativă a apărut în anii ’80 în Marea Britanie, ocazie cu care desemna tehnicile de maximizare a beneficiilor obținute de întreprinderi, rezultate nu dintr-o mai bună gestiune a resurselor, ci din artificii contabile, în scopul atragerii de noi investitori. În afara opiniilor care privesc contabilitatea creativă ca pe un mecanism de manipulare a informațiilor cuprinse în situațiile financiare, mai există și alte puncte de vedere cu privire la aceasta. Astfel, contabilitatea creativă este văzută ca fiind o tehnică ce poate conduce la găsirea de soluții pentru problemele nou apărute și la asigurarea obiectivelor de reprezentare fidelă a poziției financiare și a performanțelor unei entități. De altfel, fără creativitatea profesioniștilor contabili, nu ar fi fost posibile evoluțiile care s-au produs în sfera contabilității”1.

1

Adriana-Sofia Dumitrescu, Contabilitate creativă – de la idee la bani. Cu exemple practice, Editura Economică, București, 2014, pag. 17-18;

3

2. Contabilitatea creativă și rolul său în maximizarea performanței firmei

Una din definițiile cele mai complete a conceptului de contabilitate creativă îi aparţine lui K. Naser: 

,,procesul prin care, datorită existenţei unor breşe în reguli, se manipulează informația contabilă şi, profitând de flexibilitate, se aleg acele metode de măsurare şi informare ce permit transformarea documentelor de sinteză din ceea ce ele ar trebui să fie în ceea ce managerii doresc;



procesul prin care tranzacțiile sunt structurate de asemenea manieră încât să permită obținerea rezultatului contabil dorit”2.

,,Informațiile referitoare la performanța unei entități, în special la profitabilitatea acesteia, sunt vitale pentru evaluarea modificărilor potențiale ale resurselor economice pe care entitatea le va putea controla în viitor. Informațiile despre performanță sunt utile în a anticipa capacitatea entității de a genera fluxuri de trezorerie cu ajutorul resurselor existente. Ele sunt utile și pentru formularea raționamentelor despre eficiența cu care entitatea poate utiliza noi resurse”3. ,,Cadrul general pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare ne arată că utilizatorii acestora cuprind investitori prezenți și potențiali, angajați, creditori, furnizori și alți creditori comerciali, clienți, guverne și instituții ale acestora și publicul. Aceștia folosesc situațiile financiare pentru a-și satisface o parte din diversele lor necesități de informații”4. ,,Contul de profit și pierdere este componenta situațiilor financiare care măsoară succesul sau performanța activității unei întreprinderi, pe parcursul unei perioade date. Profitul, ca indicator absolut al rentabilității, constituie atât premisa, cât și consecința unei afaceri. De aceea, evaluarea calității profitului obținut trebuie să constituie o preocupare permanentă atât pentru managementul companiei, cât și pentru analistul care o efectuează. Libertatea de alegere a politicilor contabile de managementul companiilor conduce la o majorare sau la o micșorare a rezultatului și reprezintă una dintre principalele limite informaționale ale contului de profit și pierdere. Totodată, în practică, se întâlnesc numeroase 2

Naser K., Creative accounting: its nature and use, Editura Prentice Hall International, Londra, 1993, pag.14; Adriana-Sofia Dumitrescu, Contabilitate creativă – de la idee la bani. Cu exemple practice, Editura Economică, București, 2014, pag.59; 4 Cadrul general pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare, International Accounting Standards Board – Standardele Internaționale de Raportare Financiară(IFRSs), incluzând Standardele Internaționale de Contabilitate(IASs) și Interpretările, împreună cu documentele care le însoțesc la 1 ianuarie 2009, ediția a patra, Editura CECCAR, București, 2009, pag.78-79; 3

4

cazuri în care contabilii, prevalându-se de posibilitatea conferită de normele în vigoare de a efectua estimări și previziuni ori de a apela la diverse tratamente contabile, recurg la unele tehnici de contabilitate creativă, aflate adesea la limita legilor și reglementărilor în vigoare”5. ,,Potrivit anchetelor conduse de Comiskey și Mulford, cele mai întâlnite tehnici ale managementului rezultatelor sunt:  subevaluarea provizioanelor;  lipsa de provizioane pentru returnarea bunurilor sau creanțe îndoielnice;  capitalizarea agresivă a costurilor;  folosirea unor condiții optimiste de amortizare;  accelerarea cheltuielilor în anii ,,buni,, și a veniturilor în anii ,,răi,,;  reduceri masive ale activelor; practica de ,,a păstra un pic pentru viitor,, prin existența rezervelor excesive;  cumpărarea sau vânzarea de instrumente financiare derivate pentru a acoperi volatilitatea rezultatelor;  vânzarea creanțelor;  răscumpărarea acțiunilor comune pentru a majora rezultatul pe acțiune;  schimbări în politicile și practicile contabile (schimbări în estimări, recunoașterea veniturilor, evaluarea stocurilor, capitalizare);  contabilitatea combinărilor de întreprinderi;  înregistrări fictive;  etc. Managementul rezultatelor poate fi scos la iveală prin:  efectuarea de analize de tendință;  acordarea atenției cuvenite circumstanțelor propice managementului rezultatelor;  analiza notelor explicative la situațiile financiare;  existența unor stimulente (motivații);  analiza relației dintre fluxurile de trezorerie și angajamente;  alte indicii”6.

5

Adriana-Sofia Dumitrescu, Contabilitate creativă – de la idee la bani. Cu exemple practice, Editura Economică, București, 2014, pag.99; 6 Adriana-Sofia Dumitrescu, Contabilitate creativă – de la idee la bani. Cu exemple practice, Editura Economică, București, 2014, pag.103-104;

5

2.1 Managementul rezultatului prin politicile și opțiunile contabile ale entităților ,,Politicile contabile reprezintă o concepție contabilă pentru fiecare entitate în rezolvarea ansamblului problemelor financiare, ele incluzând fundamentele, principiile, metodele și procedurile, bazele de calcul, convențiile, practicile și regulile specifice adoptate pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare. Diversitatea politicilor contabile și libertatea pentru opțiunile contabile conduc la apariția fenomenului contabilității creative. Astfel, se poate opta nu pentru acele metode contabile care conduc la o reprezentare fidelă a realității, ci pentru acelea care conduc la creșterea sau la micșorarea beneficiilor impozabile, la netezirea rezultatelor pentru a diminua riscul perceput de mediul financiar etc, în funcție de interesele de moment. O influență notabilă asupra rezultatului prezentat în contul de profit și pierdere o pot avea: politica de evaluare a stocurilor, politica de amortizare și politica de provizioane. Influența politicii de evaluare a stocurilor prin: -

metoda inventarului intermitent – unele întreprinderi își netezesc rezultatul curent omițând să înregistreze în contabilitate o parte din stocuri în ,,anii buni,, și declarându-le ulterior în ,,anii slabi,,, procedeu care este contrar reglementărilor contabile, dar care este adesea utilizat de companiile care urmăresc să prezinte rezultate cât mai atrăgătoare. Această practică este ilegală și greu de depistat, un mijloc de prezumare a acestei practici fiind calculul ratei bunurilor consumate care trebuie să fie constantă de la un an la altul.

-

metoda de evaluare a stocurilor la ieșire – modificarea costului stocurilor, ca urmare a folosirii diferitelor metode de evaluare la ieșire, are ca rezultat determinarea unor profituri diferite în contul de profit și pierdere. De asemenea, în cadrul bilanțului contabil, vor apărea valori diferite ale stocurilor și ale capitalurilor proprii. Din acest punct de vedere, întreprinderile modifică adesea opțiunea anterioară privind metoda de evaluare la ieșire a stocurilor fungibile pentru a manipula rezultatul obținut, nerespectând principiul permanenței metodelor.

Influența politicii de amortizare a imobilizărilor asupra rezultatului entității are la bază două pârghii: -

durata amortizării – exprimată în ani, corespunde perioadei de utilizare a

unei imobilizări corporale sau necorporale în cadrul entității, stabilindu-se în funcție de 6

condițiile concrete în care își desfășoară activitatea fiecare entitate și de regimul de lucru (numărul de schimburi), pe categorii de bunuri. În România, duratele de viață utilă, precum și clasificarea imobilizărilor corporale, se stabilesc centralizat prin hotărâri ale guvernului, pe baza consultării reprezentanților asociațiilor patronale constituite la nivel național, conform legii. Pentru imobilizările corporale, duratele de funcționare sunt stabilite în Catalogul privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, și corespund cu duratele de amortizare, în ani, aferente regimului de amortizare liniar. Aceste durate sunt exprimate sub formă de interval, lăsându-se la latitudinea societății stabilirea perioadei propriu-zise de amortizare. Pentru anumite categorii de imobilizări, durata de utilizare este înlocuită cu volumul de activitate programat a se realiza prin intermediul lor. Alegând o durata de amortizare mai scurtă (amortizare liniară), o entitate își ameliorează rezultatul curent la sfârșitul utilizării materialului, dând imaginea unei entități ale cărei performanțe se ameliorează, iar alegând o durată de amortizare mai lungă, cheltuielile anuale cu amortizarea sunt mai mici, ceea ce permite afișarea unor rezultate mai generoase, în realitate performanțele fiind identice. În cadrul comparației performanțelor mai multor întreprinderi pe baza rezultatului curent (sau de exploatare), este necesar să ne asigurăm că duratele de amortizare practicate sunt comparabile, sau să facem abstracție de amortizări, comparând spre exemplu excedentele brute de exploatare. -

modalitățile de amortizare – entitățile au posibilitatea de a opta pentru una

din cele trei metode de amortizare: liniară, degresivă sau accelerată. Dacă recurg la contabilitatea creativă, vor opta pentru acea metodă care conduce în timp la rezultatul dorit. Folosind metoda amortizării degresive, o întreprindere dă impresia unei companii al cărei rezultat se ameliorează în timp, spre deosebire de o întreprindere care utilizează metoda amotizării liniare și al cărei rezultat este constant. Numeroase întreprinderi urmăresc să afișeze rezultate cât mai mici în anii mai slabi, pentru a putea ca prin contrast să etaleze rezultate mai mari în anii care urmează, impactul fiind unul psihologic, deoarece performanța este identică. Influența politicii de provizioane asupra rezultatului entității, prin: -

modalitățile de estimare a provizioanelor –constituirea provizioanelor în cadrul unei entități poate fi o ocazie pentru manifestarea contabilității creative. Acest fapt este o consecință a mecanismului de funcționare a provizioanelor: provizioanele, atunci când ele se constituie, reprezintă cheltuieli pentru societate și pe măsura folosirii sau anulării lor, ele sunt recunoscute ca venituri. Astfel, rezultatul exercițiului este 7

diminuat inițial, pentru ca apoi rezultatul exercițiilor următoare să fie majorat cu aceeași valoare totală, incluzând beneficiile care au fost realizate de fapt în cursul exercițiilor anterioare. Atunci când apelează la contabilitatea creativă, întreprinderile umflă provizioanele și diminuează astfel nivelul rezultatelor în ,,anii buni” pentru ca apoi să dezumfle provizioanele și să crească rezultatul în ,,anii slabi”, făcând uneori în acest fel ca în locul pierderilor să apară chiar profituri. -

modalitățile de constituire a provizioanelor – poate avea un impact mai mare asupra rezultatului exercițiului decât modalitatea de estimare a acestora. De exemplu, o societate care a cumpărat obligațiuni și cursul bursier al acestora scade, conform principiului prudenței ar trebui să constate un provizion pentru deprecierea portofoliului, dar dacă societatea intenționează să păstreze obligațiunile până la scadență poate considera nejustificată constituirea provizionului”7.

Influența metodei de contabilizare a costului subactivității ,, Decizia de a produce bunuri, chiar și în condițiile în care nu are comenzi pentru producția respectivă îi poate permite unei entităţi să-şi amelioreze rezultatul dearece cheltuielile fixe se încorporează în costul producției și nu se decontează direct asupra rezultatului exercițiului. Decizia de continuare a producţiei, deşi fără utilitate imediată, permite ascunderea costurilor subactivităţii şi obţinerea unui rezultat mai bun decât în cealaltă variantă. Bineînţeles că există riscul ca piaţa să nu accepte aceste produse obţinute fără să aibă la bază o comandă fermă şi, deci, să se transforme în pierdere în perioada următoare. Problema producției pe stoc, fără existența unor comenzi care să asigure valorificarea producției, se manifestă și la nivel macroeconomic când decizia de a produce fără o finalitate stabilită, generează o creștere economică pe moment însă aceasta este o creștere artificială care se va deconta în momentul trecerii asupra pierderilor a producției nevândute ca urmare a lipsei comenzilor. Contabilizarea costului subactivităţii poate fi o altă modalitate de manifestare a creativităţii contabile. În contabilitatea de gestiune sunt două metode de includere în costul produselor a cheltuielilor fixe, metoda costului complet şi metoda imputării raţionale. Conform metodei costului complet, costul producţiei cuprinde o cotă parte din cheltuielile fixe anuale în următoarea proporţie: cheltuieli fixe anuale x cantitatea în stoc/cantitatea anuală produsă. Conform metodei imputării raţionale, costul producţiei cuprinde o cotă parte din cheltuielile fixe anuale în următoarea proporţie: cheltuieli fixe anuale x cantitatea în stoc/producţia anuală 7

Adriana-Sofia Dumitrescu, Contabilitate creativă – de la idee la bani. Cu exemple practice, Editura Economică, București, 2014, pag.105-119;

8

normală. În prima variantă nu există un aşa numit cost al subactivităţii, toate cheltuielile fixe intrând în costul de producţie chiar dacă nu au fost folosite capacităţile de producţie la întreaga capacitate, pe când în cea de-a doua variantă cheltuielile aferente neutilizării capacităţii de producţie se decontează direct asupra rezultatului fără a intra în costul de producţie. Influența metodei de contabilizare a contractelor pe termen lung Pentru contractele de construcţii care se derulează pe o perioadă mai mare de timp se pot aplica două metode de contabilizare: metoda procentajului de avansare, prin care veniturile şi cheltuielile contractului sunt recunoscute pe măsura procentului de execuţie a lucrărilor în fiecare exerciţiu, ceea ce are ca efect repartizarea beneficiului pe exerciţii, şi metoda la încheierea lucrărilor prin care rezultatul este recunoscut doar la încheierea lucrărilor de construcţii”8. ,,Metoda procentajului de avansare permite manifestarea contabilității creative, dacă gradul de avansare a lucrării este supraevaluat sau subevaluat, rezultatul va fi în mod artificial ameliorat sau micșorat, în funcție de interese. Această schimbare a gradului de avansare trece de cele mai multe ori neobservată, deoarece se reprezintă doar o simplă modificare de estimări contabile, și nu este supusă obligațiilor de publicare aferente schimbărilor metodelor contabile”9. ,,Alegerea unei metode sau a celeilalte poate avea un impact semnificativ asupra contului de profit și pierdere. Profitul total chiar dacă este același, în cazul aplicării metodei procentajului de avansare, este recunoscut fracționat pe parcursul anilor, pe când prin aplicarea metodei executării lucrărilor, întreaga sumă este recunoscută numai la terminarea lucrării, nerespectându-se principiul independenței exercițiilor.

2.2 Managementul rezultatelor prin interpretarea principiilor contabile Leasingul este o procedură simplă, care permite ocolirea procedurilor complicate ale contractării de credite bancare, proceduri care presupun imobilizarea unor elemente din patrimoniul entității sau cel privat pentru constituirea de garanții. În România, ca și în țările anglo-saxone, din punct de vedere economic și financiar, operațiunile de leasing sunt considerate echivalentele unor investiții finanțate prin împrumut și de aceea, datorită aplicării principiului prevalenței economicului asupra juridicului, contul de profit și pierdere reflectă cheltuielile aferente materialului în leasing. În țările în care nu se aplică

8

Groșanu Adrian, Contabilitate creativă, Editura ASE, București, 2013, pag.53-55; Malciu L., Contabilitate creativă, Editura Economică, București, 1999, pag.44;

9

9

o astfel de reglementare (Franța, Belgia – contractul de leasing fiind un contract de locație), în cadrul analizei financiare, contul de profit și pierdere trebuie retratat în scopul evidențierii operațiilor de leasing în aceeași manieră cu o investiție finanțată prin împrumut, evidențiindu-se astfel cheltuielile cu amortizarea și cu dobânzile aferente materialului în leasing. Cheltuielile cu personalul interimar utilizat de entitate, din punct de vedere juridic, sunt asimilate prestărilor de servicii primite de la întreprinderi externe. În România, nu se efectuează de regulă niciun fel de retratare pentru sumele cuvenite personalului interimar, dar în anumite țări europene (Franța), aceste sume sunt ulterior reclasificate în categoria cheltuielilor de personal, specialiștii în domeniu fiind de părere că informațiile sunt astfel mai pertinente și reflectă mai bine substanța economică. Cheltuielile cu externalizarea sunt cuprinse în rubrica ,,alte cheltuieli cu serviciile prestate de terți”, iar veniturile aferente intră în componența cifrei de afaceri. În România, la fel ca și în țările anglo-saxone, nu se obișnuiește să se facă niciun fel de retratare, dar în alte țări (Franța), investitorii preferă să observe strict capacitatea întreprinderii de a realiza beneficii și apelează la retratarea informațiilor din situațiile financiare, diminuând cifra de afaceri cu veniturile obținute pe seama operațiunilor externalizate. În mod simetric se reduc și cheltuielile de exploatare, cu mărimea cheltuielilor ocazionate de externalizare. În modelul de contabilitate continentală, în cadrul contului de profit și pierdere, producția vândută, stocată sau imobilizată este evaluată la valoarea sa brută, iar ajustările nu diminuează veniturile, ci cresc valoarea cheltuielilor. Această practică nu este universală, în țările anglosaxone, cifra de afaceri a exercițiului este direct diminuată de suma ajustărilor pentru creanțele asupra clienților. Contabilitatea continentală respectă principiul conform căruia cheltuielile trebuie să reprezinte consumurile de bunuri sau servicii, la fel ca și toate diminuările sau riscurile de diminuare a situației nete. Din această cauză producția unui exercițiu poate fi subestimată.

2.3 Managementul rezultatului prin deciziile de gestiune adoptate de entități Principalele decizii de gestiune care influențează rezultatul se referă la: ameliorarea rezultatului prin creșterea nivelului producției imobilizate și stocate, cosmetizarea rezultatului prin subscrierea unei asigurări, cosmetizarea rezultatului prin cesiunile ,,artificiale” de titluri, managementul rezultatului prin operațiuni de hedging, managementul rezultatului prin operațiuni de leaseback, cesiunile în condiții avantajoase.

10

Societățile își pot îmbunătăți rezultatul atunci când decid să utilizeze personalul propriu pentru producția de imobilizări, în lipsa altor comenzi, și poate să jongleze asupra rezultatului și prin decizia de a produce sau nu un stoc de produse finite. Această soluție este riscantă deoarece, activul imobilizat realizat poate să nu fie util pentru întreprindere, valoarea achizițiilor de materii prime și materiale trebuie achitată conducând la o diminuare de lichidități, imobilizarea creată se va amortiza pe parcursul exercițiilor viitoare, reducând rezultatul curent. S-a permis astfel transferul cheltuielilor fixe ale subactivității din exercițiul curent asupra exercițiilor viitoare. În cazul producției stocate, dacă nu vor mai exista comenzi pentru acel tip de produse, ele riscă să rămână pe stoc. O întreprindere poate să-și atenueze pierderile din creanțe prin subscrierea unei asigurări care garantează plata acestora, chiar și în cazul falimentului clienților. Deoarece asigurarea garantează plata integrală a creanței, nu mai există niciun risc, chiar dacă plata va interveni după un anumit număr de ani, în consecință, nu va mai trebui să se constate nicio ajustare pentru deprecierea creanței, în cazul în care a fost constituită, ea trebuie anulată. Pot apărea două cazuri: cazul în care asigurarea este subscrisă chiar în cursul exercițiului în care creanța este incertă și cazul în care asigurarea este subscrisă în cursul exercițiului posterior celui constatării probabilității de a nu mai recupera creanța. O întreprindere poate să cedeze titlurile de plasamant pe care le deține, atunci când ele au o valoare de piață mare, degajând astfel plusvalori. Apoi, întreprinderea își poate răscumpăra imediat titlurile și, chiar dacă răscumpărarea se face la același preț, rezultatul financiar al entității va crește. Entitățile care apelează la credite cu rată variabilă urmăresc să se protejeze împotriva riscului de creștere a ratei dobânzii. Tehnicile de acoperire a ratei dobânzii pot permite unei întreprinderi să profite de scăderea dobânzii fără să suporte consecințele creșterii acesteia. Pentru a face acest lucru, entitatea încheie un contract cu o bancă, care în schimbul plății unei prime, garantează că dacă ratele viitoare ale dobânzilor vor depăși un anumit nivel convenit, banca va plăti diferența față de nivelul convenit al dobânzii. Unele entități apelează la acest mecanism pentru a se asigura împotriva creșterii ratei dobânzii peste un nivel relativ redus, care va fi depășit în mod cert, din dorința de a-și ajusta rezultatul, crescând cheltuielile cu valoarea primei de asigurare în anul în care va subscrie CAP (opțiune call), iar în anii următori va crește veniturile cu sumele primite de la bancă ca urmare a creșterii ratei dobânzii peste nivelul convenit. Entitățile apelează la acest procedeu atunci când anul curent în care este subscrisă CAP este un ,,an bun” sau normal, urmat de o perioadă mai puțin rentabilă. 11

Leaseback, este un gen de tranzacție financiară care presupune vânzarea unui bun imobil, pentru ca, în baza unui contract de leasing pe termen lung, vânzătorul să-și păstreze dreptul de folosire a bunului, în schimbul unei chirii. Leaseback-ul generează o serie de avantaje pentru întreprindere, cum ar fi: ameliorarea rezultatului, scăderea gradului de îndatorare, ameliorarea prezentării bilanțului, etc. Operația de leasing este interesantă dacă activul cedat este susceptibil de a degaja o plusvaloare, fapt care nu se întâmplă însă de fiecare dată. Totuși, acea plusvaloare se poate crea și în mod artificial, prin cedarea activelor în condiții avantajoase. Dacă o companie anticipează că va avea un an mai dificil din punct de vedere financiar, prin astfel de artificii poate să-și mărească artificial rezultatul și să-și mențină cursul acțiunilor.”10

10

Adriana-Sofia Dumitrescu, Contabilitate creativă – de la idee la bani. Cu exemple practice, Editura Economică, București, 2014, pag.124-141;

12

3. Concluzii

,,Cele mai multe lucrări de specialitate apreciază caracterul negativ al contabilității creative, deoarece consideră că aceasta este practicată în scopul de a induce în eroare utilizatorii informațiilor financiar-contabile. Contabilitatea creativă este executată cu ingeniozitate prin practici subtile și sofisticate, ceea ce îi permite să fie depistată cu întârziere. Cu toate că această practică respectă legea, ea induce intenționat în eroare utilizatorii de informații financiare creând o imagine distorsionată asupra entității. De aceea, contabilitatea creativă este denumită adesea și ,,contabilitate agresivă” , deoarece implică manipularea cifrelor, care nu mai oferă informații contabile corecte și fiabile. În practică, cel mai adesea se apelează la tehnicile de contabilitate creativă care au ca scop ,,optimizarea rezultatului”, în scopul creșterii sau descreșterii acestuia, în funcție de context. Majorarea rezultatului este favorizată de utilizarea mecanismelor de evaluare care asigură creșterea artificială a rezultatului sau de efectuarea înainte de închiderea exercițiului financiar a unor operațiuni care generează profit. De regulă, metodele contabile care conduc la creșterea profitului sunt preferate de entitățile cu un grad mare de îndatorare, marile companii care au o politică de dividende importantă, precum și de entitățile în cadrul cărora remunerarea administratorilor este condiționată de mărimea rezultatului sau în cadrul cărora administratorii au o participare redusă la capital. Oricare ar fi scopul urmărit, manipularea mărimii rezultatului are consecințe negative asupra calității informațiilor furnizate de sistemul financiar-contabil. Consecințele sunt negative atât pentru utilizatorii informațiilor cuprinse în cadrul situațiilor financiare manipulate (acționari, investitori potențiali, salariați, clienți, furnizori, bănci și instituții financiare, guvern), cât și pentru entitățile care urmează această cale. Entitățile care recurg la aceste practici ar trebui să fie conștiente de faptul că atunci când raportările manipulate sunt descoperite, piețele devin cu adevărat neiertătoare și generează scăderi drastice ale prețurilor acțiunilor emise. Cazurile în care manipulările efectuate de companii în situațiile financiare au trecut granița în spațiul fraudei nu au fost izolate. Practica

13

a dovedit că de la contabilitatea creativă către activitățile de falsificare, obținere frauduloasă de fonduri, ilegalități fiscale, vamale și bancare, este doar un mic pas. În loc să fie preocupate de găsirea unor tehnici de cosmetizare a rezultatelor în scopul afișării unor profituri cât mai mari pentru a atrage investitorii, ar fi mai bine ca întreprinderile să se preocupe de găsirea unor mijloace de maximizare a rezultatelor în mod real, gestionând mai bine resursele și evitând risipa, înlăturând în acest fel riscul de a acorda dividende mai mari decât își pot permite și a plăti un supliment de impozit...pe cosmetizare. Cu alte cuvinte, companiile ar trebui să limiteze folosirea laturii negative a contabilității creative (manipularea situațiilor financiare în scopul de a induce în eroare investitorii) și să se concentreze mai mult pe latura sa pozitivă (găsirea de soluții la problemele nou-apărute și asigurarea obiectivelor de reprezentare fidelă a performanțelor unei entități)”11.

11

Adriana-Sofia Dumitrescu, Contabilitate creativă – de la idee la bani. Cu exemple practice, Editura Economică, București, 2014, pag.197-201 .

14

4. Bibliografie

1. Adriana-Sofia Dumitrescu, Contabilitate creativă – de la idee la bani. Cu exemple practice, Editura Economică, București, 2014; 2. Naser K., Creative accounting: its nature and use, Editura Prentice Hall International, Londra, 1993; 3. Cadrul general pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare, International Accounting

Standards

Board

–

Standardele

Internaționale

de

Raportare

Financiară(IFRSs), incluzând Standardele Internaționale de Contabilitate(IASs) și Interpretările, împreună cu documentele care le însoțesc la 1 ianuarie 2009, ediția a patra, Editura CECCAR, București, 2009; 4. Groșanu Adrian, Contabilitate creativă, Editura ASE, București, 2013; 5. Malciu L., Contabilitate creativă, Editura Economică, București, 1999.

15