Bioritmul Si Performanta Sportiva - Lucrare de Atestat [PDF]

Zitiervorschau

MINISTERUL EDUCATIEI NATIONALE ,,COLEGIUL TEHNIC MEDIA” BUCURESTI

LUCRARE PENTRU CERTIFICAREA COMPETENTELOR PROFESIONALE

INDRUMATOR: PROF. COVACI MARIA GABRIELA CANDIDAT: CONSTANTIN RALUCA ELENA

BUCURESTI 2017 0

MINISTERUL EDUCATIEI NATIONALE ,,COLEGIUL TEHNIC MEDIA” BUCURESTI

Bioritmul si performanta sportiva

INDRUMATOR: PROF. COVACI MARIA GABRIELA CANDIDAT: CONSTANTIN RALUCA ELENA

BUCURESTI 2017 1

CUPRINS INTRODUCERE……………………………………………………………………………......3 CAPITOLUL I – Implicatiile bioritmurilor umane in performanta sportiva........................5 I. 1. Evolutia cercetarilor referitoare la bioritmurile umane...................................................6 I. 1. 1. Teoria celor trei bioritmuri (fizic, emotional, intelectual)...................................................6 I. 1. 2. Teoria bioritmurilor cardiene, lunare si anuale....................................................................7 I. 1. 3. Biocronul.............................................................................................................................8 I. 1. 4. Ritmurile ceasului biologic...................................................................................................9 CAPITOLUL II – Performanta sportiva...................................................................................12 II. 1. Performanta personala.......................................................................................................15 II. 2. Capacitatea de performanta..............................................................................................16 II. 3. Efortul psihic in antrenament............................................................................................18 II. 4. Factorii favorizanti ai capacitatii de performanta...........................................................19 II. 5. Impactul fenomenelor psihosociale in performanta sportiva..........................................20 II. 6. Rolul kinetoterapiei in cresterea performantei sportive..................................................23 CONCLUZII.................................................................................................................................25 BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………...……...26

INTRODUCERE

2

Cronobiologia reprezintă ştiinţa care se ocupă cu studiul bioritmurilor, o disciplină apărută din necesitate, ce cuprinde coordonatele care măsoară timpul în care se desfăşoară fenomenele biologice.  Calităţile bioritmice ale organismului uman reprezintă o rezultantă a adaptării la factorii naturali din mediul înconjurător teluric -lumină,curenţi de aer, umiditate, câmp magnetic, gravitaţional, etc .  Influenţele acestor factori, exercitate într-o manieră intercorelată prin repetarea cu regularitate la intervale mai mult sau mai puţin egale de timp, au obligat fiinţa umană, în decursul evoluţiei sale, să-şi sincronizeze viaţa, respectiv unele mecanisme, în raport cu ele.  Ritmul circadian sau ritmul nictemeral este un ciclu de aproximativ 24 de ore al proceselor biochimice, fiziologice şi comportamentale.  Apare la orice produs biologic viu: ne referim şi la animale, şi la plante şi chiar la organisme primitive aşa cum sunt bacteriile sau ciupercile.  Aşadar, natura a făcut din start o ordine clară în toate sistemele vii, care trebuie respectată.  În cazul altor specii, în afară de om, acest ritm funcţionează perfect.  La fiinţele umane, lucrurile se pot destabiliza uşor şi asta în defavoarea lor, deoarece, oamenii au capacitatea de a ignora conştient ritmul corpului lor, ceea ce îi aduce în situaţia de a nu mai funcţiona optim din punct de vedere biologic.

Autorii afirmã cã fiecare dintre organele corpului are o activitate maxima timp de 2 ore pe zi, dupã cum urmeazã:  vezica biliarã (23:00-1:00)  ficatul (1:00-3:00)  plãmînii (3:00-5:00)

3

 intestinul gros (5:00-7:00)  stomacul (7:00-9:00)  splina si pancreasul (9:00-11:00)  inima (11:00-13:00)  intestinul subtire (13:00-15:00)  vezica urinarã (15:00-17:00)  rinichii (17:00-19:00)  circulatia sangvinã (19:00-21:00),

Motivarea alegerii temei Întemeindu-se pe asemenea constatări, cronofarmacologia urmăreşte o subtilă raportare a terapiei în special medicamentoase, dar nu numai, la timpul biologic, organic. Pe lîngă aceste bioritmuri "obiective", se discută existenţa unora cu un caracter strict individualizat, cvasiunice,

4

care - cel puţin aşa se afirmă - "reglează" comportamentul şi randamentul, sau par că le modelează, dirijează, desigur în corelare cu factorii perturbatori - stresul, în primul rind. "Ipoteza celor trei bioritmuri" indică variaţii periodice în performanţele umane, în activitatea fizică, intelectuală, emoţionala şi sexuală a omului. Pornind de la zero, amplitudinea acestor bioritmuri probabilistice creşte progresiv pînă la o valoare maximă, după care urmează o descreştere continuă spre o parte „negativă" a graficului, pînă la un minim (cu treceri prin aşanumitele „puncte critice"), iar în final - din nou o ascensiune ; ciclurile, afirmă teoria, încep din momentul naşterii şi se desfăşoară neîntrerupt între „plus" şi „minus" pe tot timpul vieţii individului. Motivul alegerii acestei teme si anume concordanta dintre bioritm si performanta sportiva, este acela ca desi argumentele de mai sus nu pot fi neglijate, simt ca exista o farama de adevar la mijloc. Natura ne invata ca totul este ciclic. Dar pana la ceea ce este in jurul nostru ne putem uita in propriile noastre corpuri. Oamenii de stiinta studiaza de ceva vreme un ciclu numit circadian de aproximativ 24 – 25 de ore, al proceselor biochimice, fiziologice si comportamentale (perioada si durata somnului nostru este influentata de acest ciclu).

CAPITOLUL I IMPLICAŢIILE BIORITMURILOR UMANE ÎN PERFORMANTA SPORTIVA

5

I. 1. EVOLUŢIA CERCETĂRILOR REFERITOARE LA BIORITMURILE UMANE I.1.1. Teoria celor trei bioritmuri (fizic, emoţional şi intelectual) Forţa de muncă a oamenilor nu este constantă, ci evoluează ritmic( crescător şi descrescător) în cursul anului, al fiecărei luni şi a fiecărei zile. Atât în interesul oamenilor muncii, cât şi al societăţii, este foarte important să se cunoască şi să se urmărească bioritmul ficăruia, pentru al implica cât mai corect la rezolvarea problemelor care îl privesc. Prin bioritm se înţelege repetarea la intervale aproximativ egale a unui proces sau fenomen biologic, având anumite caracteristici cantitative şi calitative relativ constante. La sfârşitul secolului al XIX-lea, fără să se cunoască între ei, medicul berlinez Wilhelm Fliess şi profesorul de psihologie Hermann Swoboda de la Universitatea din Viena au observat anumite periodicităţi în starea de sănătate a oamenilor şi şi-au propus să le studieze. Astfel, ei au descoperit cele două cicluri precise ale activităţii organismului omenesc: fizic de 23 de zile şi emoţional de 28 de zile. În anul 1928, Alfred Teltscher, profesor inginer la Universitatea din Insbruk (Austria), pe baza cercetării ritmului labilităţii intelectuale a 5000 de elevi şi studenţi, reconfirmă ideile lui Fliess şi Swoboda şi descoperă un nou ciclu-intelectual, al capacităţii de gândire a omului, cu o periodicitate de 33 de zile. Aşadar, capacitatea vitală a organismului este rezultanta a trei cicluri de durate diferite: -

ciclul fizic( 23 de zile)-energia, forţa,rezistenţa şi coordonarea omului;

-

ciclul emoţional( 28 de zile)-dispoziţia şi stările lui sufleteşti;

-

ciclul intelectual( 33 de zile)-memoria şi capacitatea creatoare a personalităţii.

Calculul bioritmului se face astfel: -

se numără anii de la data naşterii până în ziua calculului şi se înmulţesc cu 365 de zile;

-

se adaugă pentru fiecare an bisect câte o zi(din 4 în 4 ani luna februarie are 29 de zile);

-

se calculează numărul de zile de la ultima aniversare a zilei de naştere (inclusiv ziua de naştere) până în ziua calculului;

-

se adună toate aceste zile şi rezultatul se împarte succesiv la 23, 28, 33 obţinându-se cîte un rest;

-

cifra rest reprezintă ziua ciclului fizic, respectiv a celor emoţional şi intelectual. 6

Expresia grafică a celor trei bioritmuri, de forma unei sinusoide, poate urca sau coborâ sub zero. Astfel, pornind de la zero, amplitudinea bioritmului creşte progresiv până la o valoare maximă, după care urmează o descreştere continuă spre partea negativă a graficului, până la un minim( cu o trecere prin aşa numitele puncte critice), iar în final, din nou ascensiunea. În ultimul timp, pentru a cunoaşte expresia grafică a bioritmului se apelează din ce în ce mai des la calculator. În acest sens, fiecărei zile i se atribuie puncte( între -100 şi +100) pentru a caracteriza componenta respectivă a bioritmului. Valorile pozitive presupun o stare bună, cele negative o stare slabă, iar valoarea zero o stare critică.

I. 1.2. Teria bioritmurilor circadiene, lunare şi anuale Pornind de la ciclurile naturale anuale, lunare şi zilnice, profesorul român Iancu ScutaşuComăneanu,specialist în psihologie, a elaborat o teorie a bioritmurilor cuprinzătoare, superioară teoriei celor trei bioritmuri elaborată de W.Fliess,H.Swoboda şi A.Teltscher. Potrivit legii vitalităţii, formulate de Iancu Scutaşu-Comăneanu, repetarea condiţiilor naturale similare celor natale stimulează funcţiunile vitale şi creşte vitalitatea la maxim, iar repetarea condiţiilor contrare inhibă funcţiunile vitale şi scade vitalitatea la minim. Între maxim şi minim există o fază descendentă, iar între minim şi maxim există o fază ascendentă. Faza maximă se caracterizează prin excitaţie maximă, faza descendenă prin iritare, faza minimă prin inhibare, iar faza ascendentă prin stimulare. Altfel spus, între două organisme, diferenţele temporale sunt de fapt diferenţe potenţiale. Pentru organizarea ergonomică a muncii interesează bioritmurile cu perioadă lungă, respectiv bioritmurile circadiene, lunare şi anuale (inclusiv cele sezoniere). Bioritmul circadian este cea mai răspândită formă de periodicitate biologică. Diversele funcţii şi procese fiziologice din organismul uman descriu oscilaţii ritmice, în care se recunoaşte o regularitate foarte strictă, încadrându-se în evoluţia ciclică a zilei astronomice. Bioritmul lunar corespunde succesiunii fazelor Lunii, din care cauză se mai numeşte bioritmul selenar. Bioritmul anual priveşte funcţii şi procese variate ce se repetă în fiecare an, încadrânduse în evoluţia ciclică a anotimpurilor.

7

Având în vedere aceste bioritmuri, prof. I.Scutăraşu-Comăneanu a conceput pentru fiecare ciclu natural o reprezentare sub formă de cerc, denumită cronobioritmogramă, având patru sectoare de 900. Fiecare sector corespunde uneia din cele patru faze temporale-potenţiale (maximă, descendentă, minimă, ascendentă), iar momentul natal este situat în mijlocul fazei maxime (momentul naşterii, ca moment iniţial de declanşare a bioritmurilor, este considerat ca fiind cu nivel maxim de vitalitate).

I.1.3. Biocronul În scopul efectuării rapide a calculelor necesare stabilirii bioritmului individual, având la bază cronobioritmograma, I. Scutaşu-Comăneanu a inventat biocronul, invenţie medaliată cu argint la Geneva în anul 1976. Este un instrument de formă circulară, fiind alcătuit din trei discuri concentrice şi mobile colorate diferit : -discul exterior reprezintă ciclul anual, divizat în 12 luni x3 decade = 36 decade, în sensul acelor de ceasornic; -al doilea disc reprezintă ciclul lunar-selenic, divizat în 4 săptămâni x 7 zile= 28 zile; -al treilea disc, respectiv discul central, reprezintă discul circadian şi este împărţit în 24de diviziuni destinate orelor. Cele două discuri sunt acoperite cu un disc transparent, împărţit în patru sectoare egale. Unul dintre sectoarele discului transparent (faza maximă) este divizat printr-o dreaptă care serveşte ca indicator la potrivirea biocronului la momentul naşterii, iar apoi la citirea şi interpretarea datelor. Se precizează că stabilirea vitalităţii organismului cu ajutorul biocronului se face în evoluţie tetrafazică: maximă, descendentă, minimă, ascendentă. Este de reţinut că: -momentul natal este situat în mijlocul fazei maxime; -durata fazei maxime la nivelul orizontului circanual este de 91 de zile, fiind formată din 45 de zile înainte de ziua naşterii,ziua naşterii şi 45 de zile după ziua naşterii; - durata fazei maxime la nivelul orizontului circalunar este de7 zile, fiind formată din 3 zile înainte de ziua naşterii, ziua de naştere şi 3zile după ziua de naştere; - durata fazei maxime la nivelul orizontului circadian este de 6 ore fiind formată din 3 ore înainte de momentul naşterii şi 3 ore după momentul naşterii.

8

I.1.4 Ritmurile ceasului biologic Orele 23:00 – 00:00 – perioada de maximă activitate a vezicii biliare. 

Cei care au probleme cu acest organ, în această perioadă se trezesc din somn sau nu pot adormi.



Activitatea organismului incepe sa se reduca.



Producerea de cortizol, hormonul stresului, este oprita.

Orele 01:00 – 03:00 – se activează ficatul. 

În această perioadă oxigenarea creierului este minimă.



Cei care suferă de afecţiuni hepatice au un somn zbuciumat, sau chiar se trezesc în această perioadă .



Numarul globulelor albe creste, atentia scade la nivelul minim

Orele 03:00 – 05:00 – se activează plămânii. 

Scade tensiunea arteriala, glandele suprarenale inceteaza sa mai functioneze.



Dimineaţa reţinem mai uşor informaţiile, dar pentru a le pastra în memorie pe termen lung trebuie repetate după-amiaza.

Orele 07:00 – 09:00 – incepe activitatea maximă a stomacului. 

Se va evita expunerea corpului la frig sau duşuri reci,este mai indicată rămânerea întrun mediu cald.



Se recomandă administrarea de vitamine.

Orele 09:00 – 11:00 – splina şi pancreasul sunt la activitate maximă. 

Este total contraindicat consumul de alcool!



Se recomanda a evita efortul fizic.



Din contră, disponibilitatea la efort psihic şi intelectual este la maxim .

9

Orele 11:00 – 13:00 - perioada de activitate maximă a inimii. 

În această perioadă nu se recomandă consumul exageratde alimente grele.



Scade nivelul de oxigenare al creierului, din această cauză există un risc mărit pentru accidentare .

Orele 13:00 – 15:00 - in această perioadă intestinul subţire este foarte activ 

Scade sensibilitatea la durere a danturii. 

Capabilitatea de a avea o activitate fizică este pecurbă ascendentă

Orele 15:00 -17:00 – perioada hiperactivă avezicii urinare. 

În această perioadă se recomandă consum mărit de lichide( apă, ceaiuri ), şi activitate sportivă.



Organismul este capabil să digere mai uşor şi alimentele mai grele, creşteîn continuare predispoziţia pentru activitatea fizică.

Orele 17:00 – 19:00 – Rinichii funcţionează la capacitate maximă, 

Este indicat să se evite acţiunile factorilor care îi îngreunează activitatea ( grăsimi, zahăr, sare, băuturi răcoritoare, conservanţi alimentari, cafea, alcool, dar mai ales stresul şi frigul . Orele 19:00 – 21:00 – Activitatea maximă a pericardului şi sistemului circulator .



Este perioada de maximăreceptivitate a simţurilor, optimă pentru a viziona spectacole de teatru, filme sau muzică.



În această perioadătoate tipurile de medicaţie au eficienţă maximă (atât cele administrate oral, cât şi cele aplicate extern). Orele 21:00 – 23:00 –Scade temperatura corpului şi metabolismul.



Nu se mai asimilează niciun aliment.



Mâncarea ramâne nedigerată sau digerată pe jumatate.



Doar stomacul şi ficatul mai lucreaza.



Organismul se pregăteşte de odihnă, deci nu se recomandă nici o activitate care l-ar putea reactiva (exerciţii fizice, consum de alimente grele sau cafea,fumat ) . 10



De la această oră corpul se linisteşte.



Nervul parasimpatic responsabil cu acest lucru reduce schimbul de substanţe, tensiunea, temperatura, activitatea cardiacă e la minimum.

CAPITOLUL II PERFORMANTA SPORTIVA Termenul performanta poate fi folosit la diferite niveluri (performanta personala, performanta individuala, performanta de echipa, performanta organizationala), pentru a exprima realizari generale (precum performanta in sport), sau pentru a reflecta un punct de referinta fata 11

de colegi. O perspectiva curenta asupra termenului „performanta”, rezumata din MerriamWebster’s English Dictionary ii reflecta natura polivalenta: 1. a: executarea unei actiuni; b: o actiune dusa la bun sfarsit: fapta, isprava; 2. : indeplinirea unei cerinte, promisiuni sau cerere: implementare; 3. a: actiunea de a reprezenta un personaj intr-o piesa; b: o prezentare publica sau o expozitie: eficienta; 4. a: abilitatea de a face performanta; b: felul in care functioneaza un mecanism; 5. modul de a rectiona la stimuli: comportament; 6. comportamentul lingvistic al unui individ: cuvant; de asemenea: abilitatea de a vorbi o anumita limba – comparativ cu competenta. Performanta in literatura de cercetare a managementului Literatura cercetarii managementului contine cel putin trei articole „inradacinate” care analizeaza termenul de „performanta” si folosirea sa: Lebas (1995), Wholey (1996) si Folan Brown (2007). a) Lebas (1995) caracterizeaza performanta ca fiind orientata spre viitor, proiectata sa reflecteze particularitati ale fiecarei organizatii / fiecarui individ si care are la baza un model cauzal unind componentele si produsele. O afacere „de succes” este una care isi va atinge obiectivele stabilite de catre coalitia manageriala, nu neaparat una care le-a atins. Astfel, performanta tine atat de capabilitate, cat si de viitor (Lebas, 1995). b) Pentru Whooley (1996), masurarea este necesara, performanta nefiind o realitate obiectiva, asteptand undeva sa fie masurata si evaluata, ci o realitate construita social care exista in mintile oamenilor, aceasta daca exista undeva. Are diverse interpretari si poate include: componente, produse, consecinte, impact si poate fi de asemenea legata de economie, eficienta, efectivitate, efectivitatea costurilor sau echitate. Atat Lebas (1995), cat si Whooley (1996) considera performanta ca fiind subiectiva si interpretativa, nu in ultimul rand, fiind legata de liniile costurilor. c) Semnificatia si continutul termenului performanta in cercetarea performantei in afaceri este discutata cuprinzator de Folan (2007) care subliniaza trei prioritati sau obiective de guvernare ale performantei.

12

- In primul rand, performanta trebuie analizata de fiecare entitate in limitele mediului in care se decide a se opera. De exemplu, performanta unei companii are nevoie sa fie analizata pe pietele pe care aceasta opereaza si nu pe acelea care nu sunt relevante operatiunilor sale. - In al doilea rand, performanta este intotdeauna legata de unul sau mai multe obiective stabilite de catre entitatea a carei performanta este analizata. Deci, o campanie isi evalueaza performanta pe baza obiectivelor si tintelor stabilite si acceptate intern si nu pe baza acelora folosite de corpuri externe. - In al treilea rand, performanta este redusa la caracteristicile relevante si de recunoscut. De exemplu, caracteristici cum ar fi „abilitatea de a folosi produse de birou” sunt irelevante si de nerecunoscut. Pentru a crea conditii optime pentru atingerea performantei dorite, aceste prioritati trebuie sa fie inrudite, in aliniere. Termenul de ,,performanţă” a fost definit de foarte mulţi specialişti din diferite domenii de activitate. P. Popescu Neveanu (1978) defineşte performanţa ca fiind „acţiunea ce depăşeşte nivelul comun, este superior, poate constitui chiar un record. În psihologie se apreciază ca performanţă toate rezultatele activităţii ce deţin un rang maxim şi aceasta fie în ordinea individuală, fie în cea colectivă. Performanţa sportivă, rezultat valoros individual sau colectiv, obţinut într-o competiţie sportivă şi exprimat în cifre absolute, după sistemul baremurilor oficiale sau prin locul ocupat în clasament. Realizarea unei anumite performanţe sportive poate constitui motivul fundamental al întregii activităţi de pregătire şi participare la competiţie”. Mihai Epuran (1977): „noţiunea de performanţă are ca notă distinctivă rezultatul deosebit, remarcabil, obţinut de un om într-o probă, încercare sau întrecere… rezultat măsurat al unei prestaţii, activităţi sau aptitudini”. Silvia Teodorescu (2009): ,,performanţa sportivă reprezintă o performanţă motrică realizată într-un context instituţionalizat de comparare socială, ce implică inegalitate în repartizarea recompenselor”. Micul Dicţionar Enciclopedic (1972): ,,rezultat prestigios obţinut de un sportiv sau de o echipă; realizare deosebită într-un domeniu de activitate; rezultatul cel mai bun dat de un sistem tehnic, de o maşină, de un aparat etc.”

13

Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (2009): ,,rezultat (deosebit de bun) obţinut de cineva într-o întrecere sportivă; realizare deosebită într-un domeniu de activitate; cel mai bun rezultat obţinut de un sistem tehnic, de o maşină, de un aparat etc.” Din definiţii, cât şi din activitatea practică, se pot desprinde câteva elemente definitorii ale performanţei: 

performanţa nu este specifică numai activităţii sportive;



reprezintă evaluarea unui om, proces, maşină, fenomen, stare a materiei într-un spaţiu şi timp bine determinate;



performanţa este egală cu cel mai bun rezultat obţinut în cadrul uneicompetiţii/concurs, o ierarhizare a valorilor după determinări calitative sau cantitative;



performanţa poate fi individuală sau colectivă;



performanţa sportivă are un regulament bine precizat;



performanţa are o valoare cifrică (secunde, minute, ore, metri, kilograme, puncte, victorii) indicând poziţia/locul ocupat pe o scară valorică în raport cu anumite caracteristici fizice sau chimice sau alte criterii stabilite în prealabil;



se poate cataloga drept performanţă rezultatul obţinut în raport cu un sistem de referinţă;



performanţa sportivă este determinată în mare măsură de performanţa motrică;



există un raport permanent între performanţa motrică şi componenta cognitivă şi cea intelectuală; în cazul performanţelor sportive, componenta motrică este dominantă faţă de componenta cognitivă şi intelectuală;



există în activitatea sportivă de performanţă şi contraperformanţe, rezultate slabe faţă de posibilităţile personale sau faţă de ceilalţi competitori;



performanţa sportivă poate fi un record: personal, colectiv, municipal, naţional, continental, mondial sau olimpic.

II.1. PERFORMANTA PERSONALA Toţi cunoastem anumite persoane care reusesc sa atinga performante exceptionale in anumite domenii. Poate fi vorba despre un manager care se bucura de rezultate extraordinare cu ajutorul echipei sale, ramanand in acelasi timp conectat la problemele acestora.

14

Sau ne putem gandi la un profesor care stie cum sa ii faca pe toti studentii sai sa isi manifeste interesul fata de materia pe care o preda. Excelenta in profesie este un lucru la care aspiram cu totii, dar pe care de foarte putine ori simtim ca il atingem cu adevarat. Cea mai frecventa remarca referitoare la adevaratii profesionisti este urmatoarea: “Are un talent innascut pentru a face asta!”. Este ca si cand am spune ca o persoana nu trebuie sa depuna mult efort pentru a atinge performante inalte, ci ca pur si simplu acestea se datoreaza mostenirii genetice. Nivelul performantelor noastre se afla in stransa legatura cu dorintele, intentiile, valorile, care se ascund in spatele actiunilor si comportamentelor ce conduc la obtinerea lor. Motivatia reprezinta o forta, un motor de energie interioara, asa cum in mod natural suntem dreptaci sau stangaci. Nu ne gandim niciodata la acest lucru, atunci cand luam un pix in mana si incepem sa scriem, pentru ca pare ceva mult prea firesc. Suprinzatoare este insa constatarea ca putem scrie si cu cealalta mana, insa este lesne de remarcat ca pentru aceasta este nevoie de o perioada indelungata de exersare, de corectarea posibilelor greseli, deci, de un efort mult mai mare. La fel este si in cazul celor care ating la un moment dat performante inalte: o parte din ei o fac in mod natural, iar altii depun un efort considerabil, insa putini sunt cei care reusesc sa acorde atentie unui aspect extrem de important. Este vorba depre demersul de cunoastere a domeniilor in care putem realiza cu succes o sarcina si, o data descoperite, sa le putem dezvolta, adaugandu-le informatii, abilitati si experiente noi. Acesta este un aspect care trebuie avut in vedere cu precadere in mediul profesional, nu numai de catre angajat, cat si de angajator. Ar putea aparea voci care sa aduca contraargumente bazate pe faptul ca un asemenea mod de abordare ne face sa ne orientam strict asupra lucrurilor pe care le putem face si sa ignoram acele sarcini care par mai greu de realizat. Esential este faptul ca productivitatea muncii noastre ar creste considerabil daca ne-am concentra pe reliefarea adevaratelor motivatii si dorinte, asftel incat sa putem descoperi acele domenii in care putem avea performante maxime, si sa incercam sa ne cunoastem adevaratele capacitati de care dispunem in celelalte domenii.

15

Cu siguranta ca nu dorim sa ne condamnam singuri la mediocritate acceptand un domeniu profesional care nu ne aduce nici o satisfactie interioara. Si desigur ca am prefera sa se spuna despre noi ca “suntem adevarati profesionisti”, decat ca “suntem angajati adecvati”.

II.2. CAPACITATEA DE PERFORMANTA Capacitatea de performanta reprezinta interactiunea valorilor biopsihoeducogene ale unui individ si concretizarea lor pe baza unor criterii, reguli cu caracter social, exprimate prin ierarhizari ale punctelor acumulate, obiective marcate, kilograme ridicate sau promovari. Cresterea capacitații de performanța este scopul principal al procesului de pregatire sportiva. Pentru a respecta conceptul de abordare sistemica, singura care poate oferi posibilitați de acționare corespunzatoare in procesul de antrenament, studiul structurii capacitații de performanța trebuie sa se realizeze din perspectiva integrativ operaționala, ca rezultat al acțiunii sistemice a factorilor implicați. Din aceasta perspectiva cea mai operanta este abordarea lui Mihai Epuran, care a studiat aceasta problema inca din anul 1979, revenind si actualizand periodic conceptele propuse. M. Epuran, a pornit de la doua postulate teoretice : 

omul realizatorul performanței sportive, este un produs complex al factorilor biologici, psihologici si social-culturali;



optimizarea proceselor instructiv educative de maturizare si dezvoltare, depinde de gradul de utilizare al datelor stiințelor de catre educatori si antrenori.

Din perspectiva acestor postulate Mihai Epuran, desprinde patru factori globali, implicați intr-o interrelație funcționala: aptitudinile, atitudinile, antrenamentul si ambianța. Aceasta structura este cunoscuta in literatura de specialitate sub denumirea celor „4 A”. Aptitudinile - sisteme de procese fizice si psihice organizate in mod original pentru efectuarea cu rezultate inalte a activitatii (Dragnea , 1996). In taxonomia psihologiei generale, aptitudinile sunt generale si speciale. Aptitudinile sportivului sunt considerate aptitudini speciale. In cadrul aptitudinilor sportive exista aptitudini sportive generale si aptitudini sportive specifice practicarii unei ramuri de sport.

16

Atitudinile - „Comportamentul uman reprezentand o anumita conceptie fata de realitatile sau evenimentele lumii inconjuratoare”. Atitudinile sunt primele elemente din structura personalitatii care cedeaza in fata persuasiunii. In sport atitudinile sunt de trei forme: 

atitudini cognitive;



atitudini afective;



atitudini conative (motorii).

Antrenamentul - „Proces pedagogic desfasurat sistematic cu scopul obtinerii adaptarii organismului la eforturi psihofizice intense implicate la participarea la concursuri” (Dragnea, 1996). Principalele obiective sunt: 

pregatirea sportivilor pentru a participa cu succes la concursuri;



dezvoltarea la nivel maxim a capacitatii de performanta intr-o proba sportiva, intro ramura sau grup de probe;



dezvoltarea personalitatii sportivului.

Tot mai multi antrenori vorbesc de antrenamentul total, ca fiind singurul in masura sa dezvolte la nivel maxim capacitatea de performanta. El este condus dupa cele mai noi cuceriri ale domeniilor: medical, pedagogic, psihologic, in conditii optime de mediu si organizare. Ambianta - „Mediu material, social sau moral in care traieste cineva sau in care se afla ceva”. Mediul in care se desfasoara performanta sportiva este un model de interactiune cu stimuli cu valori pozitive sau negative. Ambianta poate exista ca factor de amplificare sau de diminuare a capacitatii de performanta sportiva prin: 

mediul social;



mediul de studii;



mediul sportiv;familia.

II.3. EFORTUL PSIHIC IN ANTRENAMENT Cresterea indicatorilor de structura spatiali si temporali ai antrenamentului actual (peste 2000 ore de efort intr-un ciclu anual) a determinat cresterea rolului factorului psihologic in pregatirea sportivului. 17

Exista o limita a volumului, intensitatii, duratei antrenamentelor care nu poate fi depasita din punct de vedere al efortului fiziologic. Accesul la informatie a dat antrenorilor posibilitatea sa cunoasca cele mai moderne demersuri ale conditionarii fizice si sa le eficientizeze cu ajutorul specialistilor din domeniile invecinate. Practica a demonstrat insa ca sportivii de mare performanta sunt departajati in rezultatele lor prin capacitatea diferentiata de efort psihic. Acest efort psihic presupune o „pregatire psihologica” adecvata, care trebuie consiliata de specialisti in domeniu. Din pacate aceste demersuri sunt neglijate de antrenori, fie din lipsa unui specialist, fie din cauza cvasiignorantei. Sportivul intrat in competitie este un om angajat cu intreaga lui sfera biologica, psihica si sociala in acest sistem hipercomplex. De multe ori intalnim cazuri in care fenomenele de abandon, respingere, criza de adaptare se datoreaza neglijarii „factorului psihologic” al pregatirii. Tot mai multi autori utilizeaza termenul de „antrenament total”, notiune ce exprima sugestiv componentele unui sistem hipercomplex, cu un numar mare de interrelatii si parametri care trebuie dezvoltati. Realizarea unei capacitati psihice superioare este o problema de antrenament (ca si realizarea unei capacitati fizice superioare, dealtfel) in care, pe langa antrenor, trebuie sa intervina psihologul. Este evident ca de multe ori chiar si antrenorul are nevoie de consultatii psihologice. Numai specialistul, printr-o asistenta de lunga durata, poate contribui la realizarea unei capacitati psihice superioare (echilibru afectiv, creativitate, vointa, motivatie, actionare, autoevaluare). Mihai Epuran (2002) si Irina Holdevici (1996) descriu obiectivele asistentei psihologice care faciliteaza un efort psihic favorizant pentru performanta: - formarea unor deprinderi psihologice de autoreglare a starilor psihice; - antrenamentul motivational; - antrenamentul mental aplicat; - antrenamentul mental specializat pentru o anumita competitie; - refacere dupa efort si psihoterapie. Capacitatea de efort psihic, la fel ca si capacitatea de efort fizic, prezinta un puternic mesaj genetic. Antrenorul care efectueaza selectia trebuie sa tina cont de aceasta realitate in toate fazele selectiei. Educarea calitatilor psihice are un rol hotarator in realizarea unei capacitati mari de efort psihic.

18

Aceste probleme vor fi dezvoltate in capitolul pregatirii psihologice, dar numai sub aspectul clasificarilor si al enumerarii metodelor. Conform precizarilor anterioare, numai literatura de specialitate poate sa ofere informatii pertinente si exhaustive in domeniu.

II.4. FACTORII FAVORIZANTI AI CAPACITATII DE PERFORMANTA Nivelul atat de ridicat al performantei in sportul modern impune perfectiunea continua a tuturor laturilor pregatirii sportive. Performantele spotive deosebite au avut parte de o crestere vertiginoasa a recordurilor si totodata a concurentile in sporturile de mare amploare. Inca nu demult, locurile fruntase erau disputate de 1-2 favoriti; acum insa numarul acestora este mult mai mare. In aceasta situatie, se afla nu numai pretendentii la medalie, dar si cei care vizeaza calificarile in finale, departajarea facandu-se de mai multe ori prin sutimi si miimi de secunda, studiindu-se finisurile pe film, cu ajutorul cronometrelor de mare fidelitate. 1. Perfectionarea continua a stagiilor de selectie 2. Cresterea considerabila a volumului de lucru al sportivilor 3. Cresterea considerabila a intensitatii efortului in lectiile de antrenament 4. Realizarea unei stranse legaturi intre continutul si metodica antrenamenului sportivilor de performanta si cerintele de concurs ale ramurii de sport 5. Cresterea numarului mijloacelor de pregatire netraditionale prin folosirea unor aparate si instalatii ce valorifica in cea mai mare masura rezervele functionale ale organismului 6. Amplificarea ecoului social al sportivului de performanta si cresterea numarului de tineri care doresc sa fie cuprinsi in aceasta activitate 7. Conducerea stiintifica a antrenamentului sportive 8. Accelerarea refacerii capacitatii de effort 9. Rationalizarea si standardizarea principalelor mijloace de antrenament

19

II.5. IMPACTUL FENOMENELOR PSIHOSOCIALE IN PERFORMANTA SPORTIVA

1. EFECT PYGMALION Într-o relaţie interpersonală, utilizarea constantă de mesaje verbale şi atitudini, determină la persoana receptoare redimensionarea montajului motivaţional şi executoriu în concordanţă cu sensul mesajelor adresate. Modul de relationare al antrenorului cu fiecare din sportivi le va influenţa acestora: - încrederea în sine, - motivaţia pentru antrenament - străduinţa de a se dezvolta, performanţa - poate chiar, dorinţa mai practica sau nu luptele 2. EFECT BUMERANG Reacţie de consolidare a opiniilor şi atitudinilor proprii ca urmare a comunicării interpersonale făcută în scop contrar de eliminare a lor. Aceata se produce ca o consecinţă a faptului că individul sesizează intenţia de influenţare într-un sens socialmente indezirabil, sau ca urmare a nefondăriii explicative a schimbării vizate. În consecinţă, opiniile şi atitudinile proprii se vor consolida în forma în care ele deja există, iar influenţarea acestora prin comunicarea generată de relaţia interpersonală va fi imposibil sau greu de realizat. Limitarea în mod imperativ şi insuficient susţinută explicativ a satisfacerii trebuinţelor de tip primar, produce subiecţilor expuşi acesteia declanşarea de mecanisme compensatorii care de cele multe ori prin efectele lor contravin asteptărilor, neproducându-se schimbarea scontată, sau întărindu-se opozabilitatea.

3. LEGEA SECVENŢEI TEMPORARE Ori de câte ori un comportament are două consecinţe echiprobabile, dar dispuse diferit în timp, individul va acţiona în direcţia consecinţei imediate cea mai apropiată momentului în care el se află. (O.H. Mowrer)

20

Nenumărate situaţii competiţionale au arătat lumii întregi că sportivii sunt de multe ori capabili, ca în pofida unei invalidări fizice confirmate de medic (de expl. o întindere musculară severă), să continuie proba şi să iasă campioni, chiar dacă durerea, suferinţa si consecintele după terminarea probei ar fi fost mult mai mare. Legea lui Mowrer îşi marchează şi în aceast context prezenţa, în sensul că intervine în a susţine şi întări motivaţional manifestarea comportamentală către obiectivul cel mai apropiat, resimţit mult mai puternic ca gratifiant. Nu cumva este necesar ca în organizarea activităţilor sportive antrenorii să creeze sub auspiciul diversităţii, cât mai multe momente care să ofere sportivilor satisfacţii imediate? Recompensa sau succesul imediat contribuie la consolidarea şi repetarea comportamentului recompensat. Cel dintâi psiholog al sportivului este antrenorul, care cu vorbe şi atitudini bine gândite va ajuta sportivul să-şi construiască şi dezvolte dimensiunile atitudinale de învingători.. 4. CONDIŢIONAREA INVERSĂ Efectele gratificării şi penalizării aceleiaşi acţiuni în unităţi apropiate de timp, se vor exprima în dezorganizarea comportamentală a individului Sarcina antrenorului trebuie sa fie de a-şi propune şi reuşi ca în orice situaţie cu temă educaţională sau formativă în care se va situa pe poziţia educatorului, profesorului sau antrenorului să facă efortul de a nu se contrazice cu posibilul “educator paralel” de faţă cu elevul care trebuie să se formeze, să înveţe. Valenţele mecanismelor psihologice de condiţionare prin recompensă şi pedeapsă a comportamentelor sportivilor, sunt determinate calitativ de abilitatea cum acestea sunt realizate. “Ping-pong-ul comunicaţional” trebuie condus cu mare artă pentru a avea efecte eficiente. 5. EFECTUL AUTOCINETIC Indivizii umani în situaţii colective renunţă la standardele individuale proprii, preluândule pe cele ale grupului-normele colective, care interiorizate, devin sistem de referinţă pentru individ. Sportivii aflaţi într-o nouă situaţie colectivă vor parcurge şi depăşi perioada de adaptare la normele acesteia, se vor obişnui cu ele şi, “de bună voie” le vor include în sistemul de referinţă personal.

21

Individul/sportivul este ceea ce contextul social în care se dezvoltă în diferite etape de viaţă, îi impune să fie. 6. FENOMENUL CONTAGIUNII Constă în transmiterea prin inducţie a unor manifestări psihice de la persoane (inductoare) la alte personae (induse), ori întregului grup. Fenomenul de contagiune psihică corespunde unor tendinţe normale de imitaţie şi sugestie caracteristice indivizilor umani şi care se manifestă curent în viaţa de grup a persoanelor. Contagiunea mentală şi desigur afectivă este poate cel mai evident, rapid şi puternic fenomen psihologic. “Particulele” contagioase, nervii, emoţiile, tensiunea psihică etc. emană din priviri, gesturi, intonaţie, cuta dintre sprâncene şi, pe căi, imposibil de contracarat, ajung la sportiv. Îl invadează, îl copleşesc, îi pot domina starea şi fiinţa. Este aproape imposibil să lupte cu “ele”, consumul fizic şi psihic fiind foarte mare. Inducţia unor manifestări psihice de la o persoană la alta sau altele, se referă şi la: entuziasm, râs, încredere etc. Deci, stările bune pot fi induse.

II. 6. ROLUL KINETOTERAPIEI IN CRESTEREA PERFORMANTEI SPORTIVE

22

Obţinerea performanţei sportive nu se poate realiza numai prin antrenament, ci include o alimentaţie, medicaţie, refacere fizică şi psihică adecvată, prevenire şi recuperare a traumatismelor. Prin realizarea performanţei, sportivul se situează faţă de nesportiv, pe poziţia omului de excepţie cu dotare biologică şi psihică deasupra nivelului obisnuit. Opus lui se găsesc cei cu dotare biologică deficitară sub nivelul omului mediu, considerat şi definit sub noţiunea de om normal. Fiinţa umană este un biosistem foarte complex, foarte variabil şi cu multe posibilităţi transmise ereditar sau apărute sub noi influenţe şi din acest motiv deficienţele fizice pot prezenta un număr mare de modificări şi din acest motiv de la normal la patologic nu este decât un pas. Recunoaşterea şi evaluarea unor posturi vicioase sau a unor deficienţe fizice are o importanţă foarte mare în activitatea sportivă. Dezvoltarea fizică armonioasă prezintă un scop al kinetoterapiei, ca şi corectarea atitudinillor deficiente şi a deficienţelor fizice existente. Instruirea sportivului, atît a celui începător cît şi a celui avansat apelează la elemente din pedagogie, biologie, chimie, fizică, matematică, medicină. O dată cu creşterea numărului de sportivi cît şi o practicare în proporţii din ce în ce mai mare a sportului, aduce şi o creştere tot mai mare a sportivilor accidentaţi. Riscul accidentului în activitatea sportivă este de regulă generat de: 1. metodica greşită a pregătirii; 2. exagerări în dozarea efortului; 3. încălzirea insuficientă; 4. utilizarea defectuoasă a echipamentelor sportive; 5. proasta recuperare în urma efortului; 6. Faptul că să previi o boală este mai uşor decât să o vindeci este foarte bine demonstrat şi în cazul accidentelor sportive.Profilaxia traumatismelor se face prin: 7. contracararea factorilor favorizanţi externi( greşeli în pregătire, materiale sportive prost folosite, etc) 8. contracararea factorilor favorizanţi interni( probleme de circulaţie, procentaje scăzute a concentraţiei de calciu şi magneziu). Profilaxia poate introduce în programele de antrenament exerciţii ce ajută la creşterea elasticităţii articulare ( streching) care ajută la fortifierea acestora conferind stabilitate şi mai bună la utilizarea acestora . Se mai foloseşte cu succes masajul zonelor cel mai des expuse la efort,

23

precum şi procedee de tapping şi straping în perioada competiţională( profilaxia primară) şi recuperarea post traumatism( profilaxia secundară). Obţinerea marilor performanţe necesită din partea organismului sportivului eforturi deosebit de mari, care pot duce la uzura organismului cu deteriorarea ireversibilă a stării de sănătate , dacă acest efort nu este dozat corect. Kinetoterapia acţionează prin mijloacele şi metodele sale la stabilirea unor parametrii normali de funcţionare a corpului omenesc. În sportul de performanţă, kinetoterapia este mai bine înţeleasă, fie că este vorba de kinetoprofilaxie, fie că este vorba de programe kinetice propriu zise. Un kinetoterapeut are un rol deosebit de important în viaţa unui sportiv; acesta îl sfătuieşte în privinţa tuturor deciziilor pe care trebuie să le ia, îl ajută să se protejeze mai bine, să fie mai pregătit atunci când intră pe teren, îl ajută să se recupereze mai repede în caz de accidentare şi nu în ultimul rând îl ajută să ajungă şi să atingă performanţe înalte.

CONCLUZII

24

 Temperatura corpului este mai scazuta dimineata, inainte de trezire si mai ridicata spre seara. Astfel o temperatura de 37 de grade Celsius poate insemna febra la ora 7 dimineata, dar dupa ora 5 dupa-amiaza este o temperatura cat se poate de normala.  Daca am trai complet in intuneric, ritmul circadian uman ar avea mai mult de 24 de ore.  Etimologic, termenul circadian provine din limba latina ("circa", care inseamna aproape, si "diem" sau "dies", care inseamna zi).  Ritmurile circadiene influenteaza diferite comportamente, incluzand somnul si mancatul, la toate oragnismele vii. In cartea sa intitulata "Ritmurile vietii", profesorul Russell Foster precizeaza ca, daca ne uitam chiar si la cele mai primitive forme de viata de pe planeta putem vedea ca au un ceas molecular - fiecare aspect al vietii este acordat fin sa faca fata variatelor nevoi din mediul care se modifica permanent.  Specialistii sustrin ca ceasul biologic uman este imprimat genetic, motiv pentru care nu poate fi reglat - nu te poti astepta ca o persoana cu program nocturn sa fie la fel de productiva, deoarece nu sintem facuti pentru a da randament maxim noaptea.  In plus, tendinta naturala a organismului uman este de a functiona mai lent decit sistemul de 24 de ore; in absenta stimulilor externi, am tinde sa facem anumite lucruri cu o jumatate de ora mai tirziu in fiecare zi, apreciata subiectiv.  In vivo, celulele sistemului nervos central trebuie sa sincronizeze nu numai ciclul zinoapte, ci trebuie sa se coordoneze intre ele pentru a coordona comportamentul circadian.  Lipsa coordonarii poate permite oscilatorilor periferici sa anticipeze si sa raspunda rapid nu numai in cazul semnalelor transmise de SNC, dar si la semnalele fiziologice legate de comportament si hranire. In cele din urma, nu putem garanta pentru validarea teoriei bioritmurilor dar o putem pune la incercare. Multi dintre cei care au testat personal concordanta bioritmurilor au obtinut rezultate promitatoare, pe cand altii nu au fost impresionati.

BIBLIOGRAFIE

25

1. Dorofteiu, Mircea- Fiziologie, coordonarea organismului uman, Editura Argonaut 1992 2. Marsaudon , Eric - Ritmurile corpului, Editura Pro Editura si tipografia, Bucuresti 2007 3. Wholey, J., S., Formative and Summative Evaluation: Related Issues in Performance Measurement, American Journal of Evaluation, Vol. 17, Nr. 2, pp. 145-149. 1996 4.

Oprea Doru, Definirea conceptului capacitate de performanţă Vol. III, Nr. 1, 2011

5. Epuran

Mihai,

Holdevici

Irina,

Toniţa

Florentina,

performanţă:Teorie şi practică, Editura Fest,Bucureşti, 2001

26

Psihologia

sportului

de