Terorismul International [PDF]

Zitiervorschau

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „ DIMITRIE CANTEMIR ” FACULTATEA „ ŞTIINŢE POLITICE ” Masterat: STUDII DE SECURITATE ŞI APĂRARE

TERORISMUL INTERNAŢIONAL ȘI LUPTA ÎMPOTRIVA TERORISMULUI

Prof. Coordonator :

Masterand : Petrescu Irina - Cristina

Prof.univ.dr. Florian Răpan

Bucureşti, Decembrie 2014 2

Introducere .................................................................................................................. 4 Capitolul I Istoricul apariţiei şi evoluţia terorismului ..................................................5 I.1. Apariţia terorismului ...............................................................................................5 I.2. Definiţii date terorismului........................................................................................6 I.3. Terorismul antebelic şi interbelic ............................................................................7 I.4. Perspective de evoluţie ...........................................................................................10 4.1. Neo- terorism ......................................................................................................10 4.2. Terorismul catastrofic..........................................................................................11 Capitolul II Terorismul – sursă de instabilitate în plan global.......................................13 II.1. Terorismul şi globalizarea......................................................................................13 II.2. Libertate și securitate – tendinţe actuale................................................................14 Capitolul III Studiu de caz ..............................................................................................17 Shoko Asahara şi atentatul de la Tokyo ………………………………………………...17 Concluzii ...........................................................................................................................21 Bibliografie .......................................................................................................................22

3

Introducere În ultima decadă a mileniului , climatul de securitate internaţional a suferit modificări extraordinare . Ani întregi de strategii şi ipoteze specifice perioadei Războiului Rece au fost înlăturate şi au început să se ţină dezbateri , care încearcă să explice şi să dea soluţii la riscurile de securitate noi apărute , mai diverse şi mai ambigui. Megaatentatul desfăşurat împotriva SUA la 11 septembrie 2001, distrugerea celor două clădiri de la World Trade Center, avarierea unei aripi a Pentagonului a uimit lumea , practic a influenţat conceptul de luptă împotriva terorismului la scară mondială. Interesele anumitor state , grupuri de persoane , a căror mentalitate este dictată de, sau mai bine zis a fost formată sub influenţa finanţei mondiale , s-a demonstrat că nu ţin cont de relaţiile interumane sau de interesul pentru dezvoltarea globală ci mai degrabă pentru interesul personal şi de obiectivele proprii care de cele mai multe ori pot fi atinse numai cu preţul unor vieţi nevinovate şi prin suferinţa inutilă creată în mod artificial. Printre schimbările esenţiale care au influenţat evoluţia terorismului din ultimii ani putem menţiona : - dispariţia blocului de state comuniste a condus la eliminarea sprijinului internaţional chiar dacă nu în totalitate , pentru foarte multe dintre mişcările revoluţionare existente ; - după zeci de ani de conflicte şi acţiuni teroriste arabii şi palestinienii sunt în pragul unui adevărat război ; - micşorarea continuă a numărului statelor sponsori ai terorismului ; - scăderea rezervelor economice ale unor state , incapabile să poată ţine sub control creşterea numărului populaţiei , ceea ce implică nevoia de noi resurse ; - există dorinţa majorităţii statelor de a lupta împotriva terorismului , prin toate mijloacele , dar mai ales cele legale. Există percepţia generală că, în perioada pe care o trăim, ameninţarea teroristă este în schimbare , cu noi adversari , noi motivaţii şi cu noi metode de acţiune. În acest sens , în primul capitol al lucrării se amintesc o serie de factori care potenţează şi generează terorismul cât şi un scurt istoric privind evoluţia actelor teroriste de-a lungul timpului, de la “ prototerorismul ” antichităţii şi până la megaatentatele de la 11 septembrie 2001 , când s-a dorit distrugerea simbolurilor americane. Ca urmare a dezintegrării Uniunii Sovietice şi a măsurilor insuficiente de securitate din alte ţări , există posibilitatea pierderii controlului asupra unor arme dedistrugere în masă care , obţinute de către organizaţii teroriste , ar putea fi utilizate în acţiuni de mare anvergură . Organizaţiile teroriste şi crima organizată sunt , de cele mai multe 4

ori interconectate . Se ajută una pe cealaltă , mai ales din punct de vedere logistic şi financiar , în ideea de a fi mai eficiente. Ca urmare a dezvoltării tehnologice, legăturile dintre crima organizată şi afacerile legale au devenit mult mai conspirate şi, ca urmare, mult mai sigure pentru terorişti. Au apărut noi motivaţii şi ideologii , iar altele vechi s-au menţinut şi dezvoltat ..Evenimentele de la 11 septembrie 2001 au arătat că fantezia şi imaginaţia umană tind de cele mai multe ori către “ diabolic ” ceea ce face ca opinia publică să rămână consternată şi incapabilă de a reacţiona. Prezentarea doctrinelor teroriste , a formelor şi procedeelor de acţiune adoptate de terorişti o considerăm necesară a fi percepută atât de serviciile abilitate să intervină în lupta antiteroristă cât şi de către opinia publică , tocmai pentru a-i surprinde toate faţetele , modul de manifestare în zilele noastre şi , mai ales , să i se surprindă direcţiile viitoare de manifestare : conceptual , structural şi operaţional.

Capitolul I Istoricul apariţiei şi evoluţia terorismului I.1. Apariţia terorismului Ca modalitate de impunere a voinţei, de manifestare a puterii asupra celor ce trebuiau supuşi şi stăpâniţi a apărut, încă din zorii civilizaţiei omeneşti, conştiinţa " terorii ", violenţa utilizată pentru realizarea scopurilor, în special politice, care, odată atinse, conferă putere. De la mitologia greacă şi până la intrarea termenului " terorism " în Dicţionarul Robert în 1796, fenomenul a fost mereu prezent în polisurile greceşti, în Imperiul Roman, în Orientul Apropiat, în nordul Africii, sub cele mai diverse forme şi cu variate motivaţii, trecerea timpului adăugând rafinament metodelor folosite, constituind grupuri închise a căror "aură" de legendă a fost întreţinută prin crearea unei imagini în care însuşiri precum credinţa şi sacrificiul produc admiraţie şi respect. Fenomenul a evoluat odată cu creşterea sentimentului religios şi a îmbrăcat forme extreme, precum Masada anului 70 Î. Hr., constituindu-se în " scop în sine " pentru demonstrarea credinţei adevărate. Teroarea mesianică a fost în multe cazuri dublată de " terorismul funcţional ",

5

caracteristic unor state războinice care urmăreau să slăbească rezistenţa adversarilor prin recurgerea la teroarea planificată. Teroarea a fost folosită şi în mod preventiv de către spartani, pentru menţinerea echilibrului de forţe între clasa dominantă şi cea aservită, acest fapt constituind unul dintre fundamentele existenţei statului spartan. Natura relaţiei dintre " teroare " şi " terorism " în antichitate sau feudalism este controversată în mediul istoricilor, dar nu se poate nega faptul că teroarea este cheia care declanşează terorismul. Scopul actului de terorism a fost întotdeauna de descurajare generală şi, bazându-se pe teroare, de a reuşi să impună voinţa unei minorităţi prin victime individuale, a căror sacrificare reprezintă exploatarea conştientă a unui fenomen natural cum este teroarea. De la " prototerorismul " antichităţii au fost transmise, prin generaţii de căpetenii tribale, şefi de clanuri războinice, satrapi, faraoni sau strategi, " învăţăminte ", care au devenit fundamente ale acţiunilor de grup ulterioare, intimidare, ameninţări, acte violente periodice, ce şi-au menţinut eficienţa indiferent de epocă.

I.2

Definiţii date terorismului

Definiţiile date terorismului sunt numeroase şi foarte diversificate. Unele consideră acest fenomen ca fiind normal, ca reacţie la „

virusarea“ sistemelor societale şi la bulversarea

sistemelor de valori, altele îl plasează în formele extreme de manifestare a violenţei umane, iar cele mai multe îl consideră un fenomen de patologie socială, adică o reacţie anormală, asimetrică, chiar atipică şi, în general, cu totul disproporţionată la progres, la tendinţele evolutive ale societăţilor. Desigur, aceste definiţii îşi au importanţa lor, întrucât analizează, din varii puncte de vedere, un fenomen – fenomenul terorismului – şi îl plasează într-o ontologie socială şi ea foarte diversificată şi foarte complexă. Primele încercări de definire a terorismului din punct de vedere juridic au apărut în timpul „ Conferinţelor Internaţionale pentru Unificarea Legii Penale ”, prin intermediul lui Quintilliano Saladana, care a introdus, în 1925, în cadrul Academiei de la Haga, conceptul de „ crimă internaţională ” ( ce includea în sfera sa de definire crimele împotriva drepturilor omului şi crimele comise împotriva şefilor statelor străine sau a reprezentanţilor diplomatici ai acestora ). Datorită inabilităţii statelor de a cădea de acord asupra definirii „crimei 6

politice” sau a determinării exacte a ceea ce constituieun act terorist, patru conferinţe internaţionale au eşuat în încercarea de a defini terorismul. În cadrul conferinţei de la Copenhaga din anul 1935 se ajunge la definirea juridică a terorismului ca „ act voluntar comis împotriva vieţii, integrităţii fizice, sănătăţii sau libertăţii oficialităţilor; orice act care primejduieşte o comunitate, creează o stare de teroare în vederea schimbării autorităţi publice sau împiedicarea acţiunilor acesteia, sau care urmăreşte deranjarea relaţiilor internaţionale ”. „ Terorismul este o problemă a oamenilor care plonjează într-o logică a urii fără limite, pentru care toate valorile ce fundamentează societatea noastră occidentală şimai ales respectul faţă de viaţa umană nu mai au curs “ . Terorismul are o plajă foarte largă de scopuri, obiective şi nu poate fi redus la ceea ce s-ar numi patologie socială. Dar el este un produs al societăţii omeneşti, vine din interiorul civilizaţiilor şi se prezintă ca o trecere la limită, ca un summum al acumulărilor negative. Terorismul are cauze şi efecte. El se prezintă ca un aisberg, care ameninţă nu numai cu ceea ce se vede, ci mai ales cu ceea ce nu se vede. Poate avea explicaţii, nu însă şi justificări sau raţiuni suficiente. Terorismul frizează iraţionalul. El nu este înfruntare sau confruntare, ci anormalitate, ură, patologie socială, inteligenţă criminală, mârşăvie.

I.3. Terorismul antebelic şi interbelic Consecinţele actelor teroriste în diferite perioade au fost mai mult sau mai puţin grave şi s-au răsfrânt asupra unor comunităţi limitate, dar atentatul de la 28 iunie 1914 a avut urmările cele mai nefericite din istorie, şi anume declanşarea primului război mondial. La procesul intentat complotiştilor, aceştia au încercat să-şi explice faptele prin apelul la concepte ca idealism, radicalism, anarhism şi socialism, acuzaţii motivând asasinatul ca fiind singura formă de ripostă justificată morală de luptă, aducând chiar un argument de ordin istoric, uciderea sultanului Murad la Kosovo ( cu cinci sute de ani în urmă ), care ar legitima fapte asemănătoare. Folosirea violenţei şi a terorii în vederea atingerii unor obiective naţionale şi sociale a rămas, pentru terorişti, singura cale viabilă. Atentatul de la Sarajevo a constituit punctul de tranziţie spre noi forme de manifestare a terorismului şi anume terorismul sponsorizat, terorismul mutual 7

acceptat şi terorismul de stat, forme definitorii pentru perioada interbelică şi postbelică. Terorismul individual va rămâne, treptat, apanajul unor dezechilibraţi psihic ( terorismul psihopatologic ), al căror număr va fi în continuă creştere, acesta fiind totuşi estompat de celelalte forme de terorism amintite mai sus. În timp, atentatele politice devin, tot mai des, o formă de rezolvare a unor divergenţe de ordin extern. Dacă în epoca modernă teroriştii proveneau, în marea lor majoritate, din rândul nemulţumiţilor dintr-o anumită ţară, în perioada interbelică, terorismul devine un mijloc de coerciţie internă şi o formă de agresiune externă. Semnificative pentru concepţiile " politice ", în care lichidarea fizică sau terorizarea adversarilor era luată în calcul ca o premisă " indiscutabilă ", sunt cele spuse de ambasadorul nazist Roland Koester, chiar după consumarea atentatului terorist soldat cu asasinarea premierului român I.G. Duca, la 29 decembrie 1934: " Ei bine, aflaţi că la Berlin unii nazişti pretind că Germania ar putea face economie de un război şi obţine tot ce ar vrea în Europa, cu ajutorul a cinci sau şase asemenea atentate politice ". Promovarea deschisă a terorismului ca metodă de luptă şi ca instrument politic a provocat, în întreaga perioadă interbelică, un val masiv de atentate, crime, asasinate politice şi violenţe, care au erodat statutul democratic al ţărilor vizate de extremişti. Începutul campaniei teroriste a fost deschis de organizaţiile paramilitare germane chiar după terminarea primului război mondial, cele dintâi victime fiind liderii germani Karl Liebnecht, Roza Luxemburg şi alte personalităţi social-democrate, asasinaţi în 1919, urmaţi de Walther Rathenau - ministru al Republicii de la Weimar ( în 1922 ) şi Gregor Straşer - adversar al lui Hitler ( în 1934 ). România, ţară în care terorismul nu se manifestase încă, a devenit şi ea ţinta violenţelor politice, principala organizaţie implicată fiind Garda de Fier, oficină a regimului nazist. Cu ocazia Congresului studenţesc legionar organizat la Târgu-Mureş, în aprilie 1936, participanţii au decretat asasinatul drept principală armă politică. În acest context, s-a pronunţat condamnarea la moarte a " tuturor duşmanilor legiunii ", stabilindu-se " echipele morţii ", care au jurat să execute " sentinţa legionară ". Situaţia României este simptomatică pentru realitatea interbelică europeană. Grupările extremiste de dreapta sau de stânga au declanşat o campanie de atentate teroriste cu scop dublu: terorizarea adversarilor declaraţi sau potenţiali şi instaurarea unei atmosfere de neîncredere în 8

regimurile democratice, incapabile să împiedice răbufnirile de violenţă politică, valurile de asasinate, acţiunile extremiste şi naţionalist-şovine. Populaţia terorizată, confruntată cu acute probleme economice, nemulţumită de incapacitatea guvernanţilor de a putea restabili liniştea şi ordinea publică, de a opri actele de vandalism sălbatic sau de banditism, a devenit, treptat, permeabilă la promisiunile propagandei extremiste. Actorii implicaţi în promovarea terorii şi terorismului se erijau, în acelaşi timp, în " adepţii ordinii ", promiţând lichidarea anarhiei în condiţiile în care ar fi ajuns la putere. Dacă sovieticii au încercat, întrucâtva, să-şi mascheze actele de terorism sub o crustă de legitimitate, pretinzând că "asasinatul şi terorismul nu sunt caracteristice unor revoluţionari autentici", naziştii germani au renunţat rapid la orice pretenţii de legalitate sau de respect al normelor de convieţuire politică acceptate pe plan internaţional. Pe teritoriul Europei, alături de cele trei principale puteri revizioniste ( Germania, URSS şi Italia ), pe scena politicii au apărut numeroase alte ţări cu potenţiale militare mai modeste, dar cu aceeaşi agresivitate şi lipsă de scrupule ca şi patronii lor. În acest context, s-au detaşat prin extremismul lor Ungaria şi Bulgaria, exagerând pretenţiile teritoriale în dauna vecinilor, precum şi prin poziţiile de forţă afişată, care era disproporţionată faţă de mijloacele de care dispuneau. Neputându-şi realiza scopurile agresive prin mijloace directe, cele două state au apelat la terorism, aderând la concepţiile nazismului în speranţa obţinerii de " resturi " de la jaful pus la cale de marile puteri totalitare. Spre deosebire de anarhiştii şi teroriştii " clasici ", promotorii terorismului de extremă dreapta sau stânga din perioada interbelică au tras concluzia că puterea politică nu se putea obţine numai prin simpla insuflare a sentimentului de teamă în rândul conducerii aflate la putere, fiind necesară dirijarea violenţei şi terorii spre anumite ţinte politice şi, pentru aceasta, ca în orice operaţiune militară, surpriza şi planificarea atentă erau apreciate ca fiind drept cruciale. Terorismul era privit, din perspectiva ideologiilor bolşevică şi nazistă, ca un conflict armat în care utilizarea forţei şi violenţei era la fel de firească cum ar fi fost orice altă situaţie de beligeranţă. În această viziune, teroarea este un simplu instrument în procesul de escaladare a unui război psihologic declanşat împotriva tuturor, inclusiv contra propriului popor, cu victime alese la întâmplare, nu persoane alese după criteriul dreptăţii, justiţiei sau legalităţii. Astfel, deşi teoretic se face distincţia între " teroare ", ca fenomen psiho-social distructiv şi " terorism", ca metode şi procedee de acţiune pentru a genera teroarea, în perioada interbelică cele două noţiuni rămân strâns legate. 9

Mitul istoric al eficacităţii terorii a condus la asocierea tehnicilor de terorizare a populaţiei cu o serie de tipuri de gândire politică, terorismul fiind folosit intens în procesul concret de guvernare. Aceeaşi perioadă, care pentru Europa a însemnat una dintre cele mai dramatice şi sumbre ale istoriei sale, pentru America a fost perioada de acceptare tacită de către stat a terorismului, ca în cazul Ku-Klux-Klanului sau al campaniilor de terorizare a liderilor şi activiştilor sindicali sau antisegregaţionişti şi al terorismului criminal susţinut de capii reţelelor de crimă organizată şi al terorismului psihopat.

I.4. Perspective de evoluţie Analizând tendinţele actuale, subliniate, în parte, în cadrul acestui capitol, se evidenţiază o schimbare de opticăîn strategia şi principiul activităţii teroriste prin mutarea accentului de pe violenţa instrumentalăpentru abţinerea unor avantaje politice, pe cea expresivă, pusăîn slujba maximizării efectelor distructive. Terorismul trece din sfera parasocialului( a eludării normelor sociale ) în cea a contra-socialului ( a eliminării normelor Sociale ). “ Madridul reprezintă o nouă dimensiune a terorismului: violenţa ca scop în sine, fiind vorba, înainte de toate, de a face cât mai multe victime cu putinţăfărăa viza o victimă anume”1

4.1. Neo-terorism Terorismul devine din ce în ce mai puţin dependent de mijloacele clasice de distrugere, folosindu-se, în prezent, de elementele fireşti necesare vieţii cotidiene: avioane comerciale în loc de rachete/bombe, combustibilii automobilelor în loc de substanţe explozive, sistemele şi reţelele informatizate în locul mijloacelor clasice de sabotare şi eliminare fizică. În noul mileniu, teroristul trece din ce în ce mai des de la atacarea sistemului social din afară, cu mijloacele convenţionale de exercitare a violenţei ( arme de foc, explozibili, rachete, arme incendiare etc.), la un atac din interior, cu exploatarea vulnerabilităţilor sistemului. Ştiri de genul “ un camion plin cu combustibil a explodat într-o intersecţie aglomeratădin Bagdad ”2 sau “15 persoane au fost ucise într-un atac cu bicicletă-capcanăla Kandahar”3 , conduc la concluzia căteroriştii distrug libertatea pe teritoriul şi cu armele acesteia (libera circulaţie, 1

Cindy C. Combs, 2003, 66 Seria atentatelor continuăîn Irak, Adevărul, joi, 18 decembrie, 2003, pag 3 Atentat cu bicicletăcapcană la Kandahar, Evenimentul Zilei, marţi, 7 ianuarie, 2004, pag. 9 2

10

liberul acces la cunoştinţe teoretice şi practice, precum şi la substanţe cu dublăutilizare, globalizarea informaţională şi economică). Organizatorii şi executanţii atacurilor de la 11 septembrie au reuşit să producă efecte catastrofale cu ajutorul cunoştinţelor de pilotaj dobândite chiar încadrul sistemului pe care l- au atacat, coordonându-se prin intermediul căilor de comunicaţii oferite de acesta şi beneficiind de mecanismele financiar-bancare specific occidentale pentru a concentra cu uşurinţă fondurile materiale necesare operaţiunii. În ultimăinstanţă, chiar “ armele ” folosite – bombele zburătoare – aparţineau sistemului atacat. În aceastăordine de idei, orice om care face plinul automobilului, sau este absolvent al unui curs de pilotaj, ori al unuia de chimie, biologie, orice individ care ajunge, prin natura funcţiei sau pur şi simplu din raţiuni conjuncturale, săacceseze un spaţiu cu valoare strategică, este un virtual terorist. În paginile ziarelor şi pe site-urile agenţiilor de securitate apar tot mai des avertismente de genul: “ orice posesor de almanahuri, ghiduri, enciclopedii sau hărţi este un posibil terorist, avertizează FBI ” deoarece materialele respective “ conţin informaţii despre cursuri de apă, poduri, baraje, rezervoare, tunele, clădiri şi obiective importante ca şi planuri ale oraşelor sau statelor şi sunt ilustrate frecvent cu fotografii sau hărţi, servind adesea pentru documentare în cursul planificării operaţiunilor teroriste ”.4 Aceasta este una din dimensiunile neo-terorismului. Noua raţiune a terorismului sau raţiunea neo-terorismului constăîn a distruge tot ce se poate distruge în scopul propagării terorii. Rezultatul este cea mai teribilă anxietate: conştientizarea faptului că, indiferent de locul în care ne aflăm şi, mai ales, fărăa fi implicaţi într-un fel sau altul în conflict, existănu numai posibilitatea ci şi o probabilitate statistic estimabilă să fim victimele unui asemenea act violent. Pentru a exemplifica, vom menţiona psihoza creatăîn Statele Unite de “ lunetistul criminal ”, sau cea care se manifestăîn prezent în ţări ca Rusia, Irak şi Turcia şi întreaga Europă occidentală. Terorismul catastrofic Cele prezentate pânăla acest punct justifică, fără îndoială, concluzia formulată de Rand Corporation conform căreia “ teroriştii se gândesc în zilele noastre cum să omoare în masă ”5. Noţiunea de terorism catastrofic a fost introdusă de W. Pery şi A. Carter pentru a desemna acel tip

4 5

FBI cautăterorişti cu almanah, Adevărul, marţi, 31 decembrie, 2003, pag. 1 G. Arădăvoaice, G. Naghi, D. Niţă, 2002, 132

11

de terorism care “ va implica, probabil, folosirea armelor nucleare, biologice sau chimice, atacuri cibernetice asupra sistemelor computerizate care deservesc infrastructura vitalăa societăţii noastre şi ameninţări la adresa instituţiilor statului şi a personalului de bază al acestora”6 Din punct de vedere psihologic, puterea potenţială conferită de dobândirea unor mijloace de distrugere în masă este, fără îndoială, foarte atrăgătoare pentru adepţii terorismului. Avantajele pe care le oferăacestea pentru strategia teroristăsunt grăitoare: imensă putere de distrugere şi şoc puternic la nivel global. Singurul minus este reprezentat de tehnicile specializate şi costisitoare de obţinere. Chiar şi în absenţa posibilităţilor reale de producere a unor asemenea mijloace, deşi nu există certitudinea că diferite forme ale ADM nu sunt deja accesibile unor organizaţii teroriste internaţionale, ameninţarea reprezentată de infrastructura energetică nucleară, ce poate constitui oricând o ţintăa unui atac de genul celor de la 11 septembrie, cu consecinţe mult mai grave, reprezintă o grijă în plus pentru climatul de securitate actual. Documente găsite în sedii ale Al Qaida din Afganistan probează preocupările organizaţiei în direcţia obţinerii de arme nucleare şi chimice. Planurile descoperite au fost concepute pentru producţia la scară largă, fiecare reţetă conţinând un ghid pas-cu-pas în care se explică modul de producere a substanţelor chimice letale şi posibilităţile de folosire a acestora în condiţii de eficacitate maximă.7 În faţa acestui tip de ameninţare, măsurile de securitate ataşate strategiilor clasice de gestionare a fenomenului terorist se dovedesc a fi insuficiente. Nu terorismul în sine constituie ameninţarea reală asupra sistemului social global aşa cum apare în mass-media şi în unele medii politice şi chiar ştiinţifice ( prin epitete de genul “ flagel planetar ”, “ ameninţare globală ” ş.a.m.d. ). Adevărata ameninţare provine din cauzele aderării la practici teroriste, cauze ce derivă din incapacitatea gestionării problemelor sistemului global, nerecunoaşterea şi tratarea cu indiferenţăa comunităţilor sărace, înapoiate, ce nu au posibilitatea reală de a recupera ecartul faţă de vestul hiperdezvoltat şi caracterizat de un cult al consumului. Singura alternativă a acestor categorii de a atrage atenţia şi provoca reacţia celor puternici rămâne violenţa exercitată ilegal şi asimetric. În acest context, securitatea într-o lume globalizatăva fi cea mai mare provocare a viitorului. Cel puţin în ceea ce priveşte securitatea, globalizarea nu va fi funcţională decât prin instituirea unei autorităţi reale şi eficiente la nivel internaţional, iar terorismul ca problemă nu va fi eliminat 6 7

A. Carter, W. Perry, apudMireille Rădoi, 2003, 118 Cindy C. Combs, 2003, 27

12

sau ţinut sub control decât în măsura în care acest for va dori şi va impune tratarea completă şi responsabilăa cauzelor sale social-politice, fără a pierde din vedere particularităţile culturale în care se manifestă. În prezent, persistenţa proeminenţei unor interese zonale, regionale şi, în ultimă instanţă, civilizaţionale, face ca în locul negării legalităţii actelor şi mijloacelor violente folosite pentru atingerea unor scopuri politice, săse nege legitimitatea intereselor în sine, a cauzelor diferitelor grupuri defavorizate şi a justeţii intereselor acestora, a naturii politice a demersurilor lor. Acest mecanism al desconsiderării din start a partenerului de dialog este total contra-productiv pe termen lung: atunci când unei entităţi i se ignoră interesele şi dreptul de a se face auzit pentru promovarea lor, acea entitate are tendinţa de a “ ţipa” mai tare. În fond, ce altceva este actul terorist decât un urlet îngrozitor, o manifestare a nevoii de atenţie ?

Capitolul II Terorismul – sursă de instabilitate în plan global II.1. Terorismul si globalizarea Pe fondul unor situaţii reale de nemulţumire a unor categorii sociale sau grupuri de oameni, al incapacităţii autorităţilor de a rezolva problemele economice şi sociale cu care se confruntă, au apărut lideri care cheamă la acţiune împotriva puterii, pe care o declară represivă şi nelegitimă, sau a ţărilor occidentale, pe care le acuză de imixtiuni în politica internă a statelor respective. Terorismul are la origini cauze şi motivaţii complexe. Unele sunt moşteniri ale trecutului care au fost aplanate pentru un timp, datorită imposibilităţii de manifestare în timpul războiului rece. Din această categorie, cele mai importante sunt: atitudinile ireconciliabile ale unor state sau comunităţi în domeniul etnicităţii, al autonomiei pe criterii etnice şi al intoleranţei religioase. Altele sunt determinate de performanţele economice modeste ale unor state, care au dus la sărăcie, şomaj, corupţie, trafic de arme, persoane, droguri şi bunuri. Dacă în secolele anterioare se putea face o distincţie relativă între formele de manifestare a terorismului, în prezent se observă o tendinţă de coordonare a acţiunilor grupurilor, de utilizare a religiei ca suport pentru justificarea acţiunilor şi implicarea în activităţi teroriste a crimei organizate, pentru acumularea de resurse financiare şi materiale, necesare suportului logistic al tuturor acţiunilor teroriste. Indiferent de orientare, cauza reală a tuturor liderilor terorişti o constituie lupta pentru putere şi influenţă, la care aceştia îşi asociază, în funcţie de situaţie, cauze care prind la susţinătorii 13

potenţiali – oamenii nemulţumiţi de nivelul de viaţă şi de perspectivele care li se oferă de societatea în care trăiesc; oameni cu un nivel de cultură modest sau chiar analfabeţi, care trăiesc în comunităţi tribale sau rurale. Suportul logistic al neoterorismului, constă într-un complex de măsuri şi activităţi desfăşurate într-o concepţie unitară, conspirat sau legendat, extrem de descentralizat şi independent de statele terţe sponsor. Acest lucru face posibilă maximalizarea pierderilor în vieţi omeneşti şi pagube materiale în tabără, deoarece inhibiţia statelor sponsor în a patrona hecatombe megateroriste nu mai are nici o relevanţă pentru planificatorii acţiunilor superteroriste, deveniţi autonomi din punct de vedere logistic.8 Actorii superterorismului îşi propun să elimine fizic pe toţi cei bănuiţi a nu se conforma idealurilor, viziunii sau programului lor politic. Neoteroriştii, odată cu evoluţia ştiinţei şi tehnologiei, au devenit parte integrantă a epocii postindustriale, a mediilor electronice şi a informaţiei, ale cărei mecanisme le înţeleg şi le utilizează fără scrupule. Neoterorismul îşi difuzează informaţia rapid, prin mediile electronice, astfel încât atentatele devin mesaje de ameninţare în sine. Actorii neoterorismului nu mai ameninţă şi nu mai avertizează, considerând că este suficient săşi facă simţită prezenţa prin producerea de hecatombe. Atacurile sunt greu de prevăzut iar riposta poate lovi „în orb”, deoarece neoteroriştii nu mai sunt afiliaţi la o organizaţie, facţiune sau grup distinct. Lumea mileniului trei se confruntă cu o masă amorfă de profesionişti fanatizaţi, care operează în celule mici, ieşind la suprafaţă brusc, după o existenţă „ normală ” sau chiar anodină, după care se scufundă iar în existenţa cotidiană, la adăpostul metropolelor pe care visează să le distrugă. Organizaţia de tip „reţea” (network) nu presupune ierarhii, centre de comandă sau infrastructuri convenţionale. Sutele de „fedayni” fanatizaţi sunt înlocuiţi cu celule de 3-4 activişti, reţele de computere, logistică performantă şi arme de înaltă precizie sau de distrugere în masă. Neoterorismul ne demonstrează cât de vulnerabili suntem, cât de nepregătiţi am fost în faţa ameninţărilor nontradiţionale cu care ne confruntăm astăzi şi, probabil, încă mult timp de aici încolo. Manifestându-se în contextul intensificării proceselor de globalizare, acest fenomen are legătură directă cu acutizarea crizei economice mondiale, avansarea secolului informaţional, cuplarea 8

TERORISMUL, istoric, forme, combatere, Ed. OMEGA, Bucureşti, 2001

14

cooperării/integrării economice cu apariţia corporaţiilor transnaţionale, aflate într-un proces de concurenţă cu ţările de frunte pentru supremaţia economică în lume, cu procesele de transformare a sistemului financiar internaţional într-o sursă a adâncirii crizei economice în lume. Globalizarea este un proces obiectiv, firesc, de integrare a oamenilor într-un întreg. În pofida manifestărilor sale pozitive ( în planul comunicării, economiei, politicii, culturii şi ştiinţelor ), globalizarea are unele consecinţe grave asupra securităţii comunităţii internaţionale, precum aprofundarea prăpastiei dintre ţările bogate şi sărace, ceea ce creează condiţiile activizării terorismului internaţional.

II.2. Libertate și securitate – tendinţe actuale Terorismul s-a conformat raţiunilor sale amorale, a-sociale şi a-legale şi, revendicându-şi locul în sfera ameninţărilor la adresa funcţionării sistemului global, s-a auto-impus ca problemă principală a noului mileniu. “ Aşa cum tragic ne-au reamintit evenimentele din 11 septembrie, terorismul internaţional reprezintă globalizarea scăpată de sub control. Al-Qaida şi reţelele sale teroriste au întors beneficiile şi avantajele unei lumi din ce în ce mai globalizate, mai integrate şi mai deschise, pentru a servi agendei proprii. Şi au demonstrat căglobalizarea, în ciuda beneficiilor sale enorme, aduce Statelor Unite şi noi vulnerabilităţi ” ( Richard N. Hass; Director al Oficiului de Planificare Strategicăal Departamentului de Stat al S.U.A.)9 . Vulnerabilităţile impuse de globalizare sunt, însă, doar o laturăa problemei. Mai exact spus, ele constituie partea vizibilă şi, de cele mai multe ori, scoasă în faţădrept principal vinovat pentru numeroasele disfuncţii ale societăţii post-moderne – “ the tip of the iceberg” conform unui idiom englezesc. Societatea deschisă, bazată pe drepturile şi libertăţile individuale, este apanajul democraţiei liberale

– “ punctul final al evoluţiei ideologice a omenirii ”, “ forma finală de guvernare

umană ”, “ sfârşitul istoriei ”10. Lumea “civilizată” occidentală, ajunsăla un nivel maxim al dezvoltării în raport cu alte sisteme paralele sau precedente, se găseşte în faţa unui paradox politic: cel mai puternic stâlp al său este, în acelaşi timp şi cea mai mare slăbiciune. Drepturile şi libertăţile fundamentale pot fi exercitate de fapt şi de drept de oricare individ indiferent de convingerile şi intenţiile sale. Ţelul pentru care 9

Multilateralism for a global Era, Remarks to Carnegie Endowment for International Peace / Center on International Cooperation Conference, Washington DC, 14 noiembrie 2001; apud ibidem, 27 10 Francis Fukuyama, op. cit. passim

15

au luptat marile figuri ale istoriei occidentale este, se pare, cel mai eficient în asigurarea bunăstării şi satisfacerii nevoilor materiale ale individului, dar nesocoteşte un alt paradox ce ţine de natura umană. Platon identifică în Republicatrei componente ale sufletului: o parte doritoare, una raţională şi o a treia pe care o numeşte thymos– îndrăzneală. Prin aceastăa treia parte individul îşi construieşte respectul de sine, raportându-se la ceilalţi. Dincolo de aceste intruziuni şi limitări care, deşi sunt puse în aplicare din plin, nu sunt resimţite direct decât în mod accidental, viaţa de zi cu zi a individului a fost văduvită de sentimentul de libertate. Pasagerii avioanelor sunt nevoiţi să ajungăla aeroport mai devreme decât înainte pentru a se supune verificărilor de securitate, bagajele acestora sunt minuţios analizate, iar obiecte ce în alt context fac parte din firescul cotidian, cum ar fi o pilăde unghii, un briceag, lama de ras etc. sunt reţinute şi devin bazăpentru investigarea minuţioasăa deţinătorului. Amploarea supravegherii electronice a atins cote greu de imaginat într-o societate democratică: în spaţiile publice aglomerate se folosesc pe scarălargăsisteme bazate pe recunoaştere facială, iar construirea de baze de date pentru evidenţa persoanelor este o prioritate. Justificarea acestor măsuri şi eficienţa lor nu constituie obiectul prezentei discuţii. Indiferent de rezultatele obţinute în materie de securitate, un lucru este cert: libertatea individualăeste puternic trunchiată. Problema controlului asupra fenomenului terorist este mult mai uşor de gestionat întrun sistem totalitar. Deşi forme de violenţăse manifestă şi în aceste sisteme, de multe ori cu consecinţe catastrofale, ele diferăde terorismul pur luând forma luptelor de guerilă, revoluţiilor, loviturilor de stat etc. Acestea nu pot fi considerate mai “ bune” decât terorismul, dar au o laturăetică: ţintele lor sunt întotdeauna implicate într-o formăsau alta în conflict şi îşi asumă într-o anume măsurăposibilitatea unei acţiuni violente împotriva propriei entităţi, luându-şi măsuri în consecinţă. În sistemele totalitare se manifestă un alt fenomen care, din perspectivă istorică, a provocat cele mai mari pierderi de vieţi omeneşti în afara celor cauzate de războiul convenţional: teroarea de stat. Pentru înţelegerea acestui flagel există o vastă bibliografie descriptivă şi analiticădin care este suficient să menţionăm lucrări precum “ Arhipelegul Gulag ” de A. Soljeniţân sau “ Marea Teroare – o reevaluare ” de R. Conquest. Teroarea de stat nu prezintă, însă, aceleaşi caracteristici şi nu are aceeaşi factori determinanţi cu fenomenul terorist asimetric ce se manifestă la nivel global şi care este numit în ultimul număr din 2003 al unuia dintre cele mai prestigioase cotidiene centrale româneşti “ principala 16

ameninţare la adresa securităţii planetare ”11. “Aflată în criză, democraţia naţională reculează în faţa extremei drepte şi a fundamentalismului religios. Democraţia globală nu-şi găseşte resurse spre a se naşte” 12. În aceste condiţii şi în lumina celor descrise mai sus, se conturează nu o concluzie ci o problemă centrală a actualităţii: “ Poate o societate democratică să gestioneze terorismul fără a pierde valorile centrale ale sistemului? ”13

Capitolul III Studiu de caz La 20 martie 1995 mai mulţi membri ai sectei religioase Aum Shinrikyo ( Adevărul Suprem ) au răspândit în staţiile şi liniile metroului din Tokyo un gaz toxic provocând moartea a 13 persoane şi rănirea altor 50. Peste 5000 de oameni au fost spitalizaţi ca urmare a acestui atac ce este cosiderat cel mai grav din Japonia de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Atentatul a avut loc dimineaţa, la o oră de vârf şi a fost coordonat de fondatorul şi liderul spiritual al acestei secte, Shoko Asahara, pe numele adevărat Chizuo Matsumoto. În urma procesului deschis la Tokyo, Matsumoto a fost găsit vinovat de acuzaţiile de omor şi tentativă de omor în 13 dosare penale totalizând decesul a 27 de persoane şi rănirea altor câteva mii. El se face responsabil pentru mai multe atacuri teroriste cu substanţe chimice, ca cel din ziua de 27 iunie 1994, din Matsumoto, în urma căruia au murit 7 persoane, sau cel petrecut în Gara Centrală din Yokohama, incident soldat cu intoxicarea a 271 de oameni. De altfel, însemnările lui Asahara confirmă faptul că toate aceste atacuri, au fost organizate de el şi că făceau parte dintr-un plan bine pus la punct prin care, acest guru, urma să se proclame dictator al Japoniei. Secta Aum era organizată după modelul unui stat în care funcţionau ministerele de Interne, Apărare, al Serviciilor Secrete, de Dezvoltare, Ştiinţă şi Tehnologie, toate conduse de câte un ministru. Acest “ model ” de stat beneficia de o Constituţie proprie, cu ierarhii bine stabilite, în care unul din fiii gurului urma să devină prinţ moştenitor. În fruntea statului se afla conducătorul, Shoko Asahara, care nu permitea niciun act de nesupunere. În ziua de 23 aprilie 1995, a cuzat de răzvrătire, ministrul Departamentului pentru Cercetare şi Tehnologie, Hideo Murai, a fost ucis cu un cuţit cu o lamă de 21 cm, victima decedând la spital, în urma 11

Terorismul, principala ameninţare la adresa securităţii planetare – Adevărul, 31 dec. 2003, pag. 9 Adrian Severin; Succese şi îngrijorări, în Lumea Magazin, nr. 2/2004, pag. 13 13 Walter Laqueur, apudCharles Townsend, 2002, 114 12

17

leziunilor suferite la ficat şi rinichi. De asemenea, la începutul anului 1995, notarul Kiyoshi Karia a fost răpit ( unul din răpitori, Makoto Hirata s-a predat poliţiei în decembrie 2012, la 17 ani de la incident ), după ce sora acestuia, membră a Aum timp de 2 ani, a reuşit să fugă, vrând să rupă legăturile cu secta. Pentru a obţine informaţii despre ea, notarul a fost drogat, dar în urma supradozei administrate, a murit. În cele din urmă, fugara a fost prinsă, iar familia, ca pedeapsă, a trebuit să plătească suma de 60 milioane de yeni. De pe urma unor “practici” de acest gen, Asahara a reuşit să strângă o imensă avere, trăind, într-un lux sfidător, pentru cineva care propăvăduia “ adevărul suprem ”, iluminarea şi eliberarea spirituală, împreună cu soţia şi cei şase copii ai lor. Astfel, liderul Aum deţinea o reşedinţă imensă (dormitorul soţilor măsura 99 de metri pătraţi), cu saună, piscină, sală de gimnastică, un elicopter personal, precum şi mai multe maşini de lux, printre care un Rolls-Royce şi un Mercedes blindat. De asemenea, în urma percheziţiei, au mai fost găsite bijuterii şi ceasuri valoroase. Liderul Asahara avea o bogată experienţă în calitate de guru. La începuturile biografiei sale “ spirituale ”, a fost membru al sectei Agonshu, sectă considerată destructivă, pe care o părăseşte pentru a înfiinţa una proprie. La început, secta a fost înregistrată ca firmă particulară, după care devine, oficial, cult religios. Aum număra iniţial peste 9000 de membri cărora li se promitea vindecarea de boli şi suferinţe şi atingerea unui înalt nivel spiritual în schimbul renuţării la toate bunurile pământeşti, case, bijuterii, firme şi nu în ultimul rând bani. Supuşii erau obligaţi, spre purificare, să se spele cu apa în care se îmbăiase guru, pe care acesta le-o vindea contra unei sume destul de mari. Li se dădea să mănânce de două ori pe zi, insuficient cantitativ şi caloric, dormind doar câteva ore pe noapte şi având voie la doar două duşuri pe săptămână. Munceau, strict supravegheaţi, în fabricile de la poalele muntelui Fuji, acolo unde se aflau fabrici de produse chimice şi explozibil, o tipografie şi numeroase depozite. Tot aici funcţionau laboratoare în care se cultivau culturi de bacterii necesare fabricării armelor bacteriologice. În interiorul schemei de organizare exista şi personal de înaltă calificare, care însă era şantajat să muncească, obiectul şantajului constituindu-l integritatea familiilor acestora permanent supravegheate de Serviciul Secret. Asahara, gurul, în ciuda unui defect la ochiul stâng, un glaucom infantil congenital, care-l împiedica să vadă cu el, a putut totuşi vedea multe din membrele sectei, căsătorindu-se în repetate rânduri şi fiind tatăl a numai puţin de 12 copii. Avea o colecţie impresionană de amante cărora le colecţiona părul din zona genitală pe care îl păstra în sticluţe. Acţiunile criminale ale sectei erau duse la îndeplinire de o unitate de comando, care avea misiunea de a lua “ măsurile de urgenţă ” 18

( aşa erau numite de guru atentatele puse la cale ), necesare. În 1995, la momentul atentatului de la metroul din Tokyo, cinci membri ai sectei au răspândit un gaz toxic afectând pasagerii, lucrătorii de la metrou şi pe toţi cei care au venit în contact cu el. Gazul fusese transportat în pungi de plastic învelite în ziar, şi răspândit în garniturile de metrou prin înţeparea pungilor cu vârful umbrelei. Atentatorii, pe care autorităţile nipone i-au declarat terorişti, au fost: Ikuo Hayashi, cel care răspundea în cadrul Aum de “ tratamentele ” la care erau supuşi sectanţii, tratamente ce includeau şi şocuri electrice ( Hayashi a fost condamnat la închisoare pe viaţă; Kenichi Hirose, membru al Brigăzii Chimice din cadrul Ministerului Ştiinţei şi Tehnologiei; ( prins şi condamnat la moarte, recursul apărării fiind respins în 2003 de Înalta Curte din Tokyo, şi menţinută sentinţa în 2009 prin verdictul Curţii Supreme ), Yasuo Hayashi, membru al aceleiaşi brigăzi ( prins după 21 de luni de la comiterea atentatului şi condamnat la moarte ), Toru Toyoda, membru şi el al Brigăzii mai sus amintite ( prins şi condamnat la moarte, sentinţa fiind menţinută prin verdictul din 2009 al Curţii Suptreme ), Masato Yokoyama, subsecretar în ministerul Ştiinţei şi Tehnologiei ( condamnat la moarte în 1999 ). Gazul folosit de atentatori a fost o substanţă extrem de toxică numită sarin. Substanţa, identificată în 1938, poartă iniţialele numelor celor care au descoperit-o ( Schrader, Ambros, Rüdiger şi Van der LINde. Intoxicaţia cu sarin poate provoca vomă, crampe musculare, diaree extremă, transpiraţii, pierderea cunoștinței, paralizie centrală şi periferică a respiraţiei şi moartea. Producţia şi distribuirea gazului a fost scoasă în afara legii în 1993. În planurile lui Asahara, nemulţumit de cei care conduceau Japonia era prevăzută şi asasinarea împăratului Akihito. Guru Aum pretinsese în 1987 că un mesaj divin l-a avertizat că peste zece ani va izbucni un război apocaliptic în urma căruia vor supravieţui numai membrii sectei pe care el avea misiunea s-o pună pe picioare. Shoko Asahara a fost prins şi arestat la 16 mai 1995, în buncărul său, în timp ce se ruga. Nu a opus niciun fel de rezistenţă în momentul reţinerii. În urma procesului intentat liderului Aum, au mai fost condamnaţi încă 104 adepţi ai sectei, dintre care 11 au primit pedeapsa capitală. În februarie 2004 Asahara a fost condamnat la moarte prin spânzurare, însă avocaţii săi au cerut recurs, motivând că guru nu este în deplinătatea facultăţilor mintale, fapt ce îl absolvă de responsabilitatea numeroaselor acte teroriste coordonate de el. Curtea Supremă nu a luat în seamă pledoaria apărării şi l-a condamnat definitiv la moarte prin spânzurare la 15 septembrie 2006 ( avea 51 de ani la momentul sentinţei ). 19

Cu puţin timp înainte ca verdictul să fie dat, liderul Aum fusese expertizat psihic, concluziile expertizei fiind că acesta simulează nebunia. În prezent, Shoko Asahara îşi aşteaptă sfârşitul întruna din închisorile de maximă siguranţă din Japonia. În anul 2003 secta Aum şi-a schimbat numele în Aleph. Ea are, în prezent 10.000 de membri în Japonia şi 30.000 în Rusia, fiind în permanenţă monitorizată de autorităţi. Cumplitele evenimente petrecute în 1995 la metroul din Tokyo au constituit subiectul a o serie de documentare şi cărţi în care au fost relatate pe larg momentele de groază, panica şi suferinţa vicimelor. Între 1997 şi 1998 Haruki Murakami scrie o serie de articole-interviu în care martori ai atacurilor din 95 şi membri ai Aum încearcă să descifreze prin mărturiile şi declaraţiile lor mecanismul unei tragedii şi al unei comunităţi care au marcat istoria contemporană a Japoniei şi a lumii. Cartea, apărută în 1998 şi 2000 cu titlul în engleză, “ Underground: The Tokyo gas attack and te Japanese psyche ”, a fost tradusă şi în România.

20

Concluzii În cadrul unei societăţi libere, democratice, cetăţenii nu simt nevoia de a se înarma individual pentru a-şi asigura protecţia. Apărarea vieţii şi proprietăţii acestora reprezintă, în mod normal, apanajul statului. Există însă cazuri în care unele guverne, confruntate cu atacuri teroriste de mare anvergură, nu mai sunt în măsură să-şi îndeplinească îndatoririle pe linie de securitate faţă de proprii cetăţeni. În aceste condiţii, de insecuritate accentuată, oamenii se văd nevoiţi să-şi poarte singuri de grijă, înarmânduse, formând grupări para-militare capabile să le apere interesele economice, sociale, religioase, politice sau de altă natură. Terorismul a determinat mutaţii în strategia de securitate a statelor şi organizaţiilor de tip militar ( NATO ). Terorismul a determinat o schimbare a concepţiei privind poziţia şi rolul instituţiei militare faţă de acest fenomen cu grad mare de risc şi pericol social; considerat ca forma actuală de continuare politică a ducerii războiului cu alte mijloace, terorismul a impus regândirea structurilor şi înzestrărilor forţelor militare, înfiinţarea unor unităţi mobile, de tip comando, dotate cu armament sofisticat şi aparatură de comunicaţii de ultimă oră, capabile să desfăşoare independent acţiuni de anihilare a grupurilor teroriste în orice punct al globului. Terorismul a impus chiar o regândire a conţinutului interesului naţional şi a modalităţilor sale de promovare şi apărare; este de fapt o reactivare şi generalizare a realismului politic de tip american. Terorismul a devenit şi un pretext al marilor puteri de a-şi disputa zonele de influenţă geopolitică ( vezi infiltrarea SUA în Balcani şi în inima Asiei ), iar terorismul tradiţional tinde să se transforme întrun terorism de stat. Procesul de globalizare pe de o parte amplifică mobilitatea şi posibilităţile de manifestare a terorismului, pe de altă parte, acest fenomen creează o motivaţie nouă a solidarizării la scară mondială a statelor democratice în procesul de combatere a acestui flagel. Terorismul actual este, în opinia noastră, unul etnocratic, motivaţiile etnice prevalează celor religioase ( vezi ETA, IRA, Hamas-ul ); aduce în atenţia lumii un alt profil al teroristului: ignorantul fanatic a fost înlocuit cu individul care reuşeşte o sinteză între îndoctrinare, fanatism şi pregătirea ştiinţifică şi tehnica de vârf.

21

Bibliografie  

Adrian Severin; Succese şi îngrijorări, în Lumea Magazin, nr. 2/2004, pag. 13; A. Carter, W. Perry, apudMireille Rădoi, 2003, 118



Atentat cu bicicleta capcană la Kandahar, Evenimentul Zilei, marţi, 7 ianuarie, 2004, pag. 9



Arădăvoaice, Gh., Iliescu, D., Niţă, L. D., Terorism, antiterorism, contraterorism, Oradea, Editura Antet, 2002, p. 7.



Arădăvoaice, Gh., Iliescu, D., Niţă, L. D., op. cit., p. 12.



Arădăvoaice, Gh., Iliescu, D., Niţă, L. D, op. cit., pp. 111-112.



Ibidem, p. 11

 

Cindy C. Combs, 2003, 66 Concluziile simpozionului asupra terorismului în lumea contemporană – Glassboro State College, 26-28 aprilie 1978. În: International Terrorism in the Contemporary World;



FBI caută terorişti cu almanah, Adevărul, marţi, 31 decembrie, 2003, pag. 1



Francis Fukuyama, op. cit. passim



G. Arădăvoaice, G. Naghi, D. Niţă, 2002, 132



Guevara, E. Che., La guerra de guerillas, 1964, p. 73.

 

Guevara, E. Che., La guerra de guerillas, 1964, p 97 Gross, Feliks, Political Assassinations, New York, Editura Trans Global, pp. 312-314.



Lavasseur, George, Les aspects repressifs du terrorisme international, Lyon, Editura Pedone, 1977, p. 61.



Marret, Jean-Luc, Tehnicile terorismului, Bucureşti, Editura Corint, 2002, p. 31.

  

Marret, Jean-Luc, Tehnicile terorismului, Bucureşti, Editura Corint, 2002, p. 54 Multilateralism for a global Era, Remarks to Carnegie Endowment for International Peace / Center on International Cooperation Conference, Washington DC, 14 noiembrie 2001; apud ibidem, 27 Seria atentatelor continuă în Irak, Adevărul, joi, 18 decembrie, 2003, pag 7



Servier, Jean, Terorismul, Bucureşti, Editura Institutului European, 2002, p. 6.



S. Livingston, Greenwood Press, 1978.



TERORISMUL, istoric, forme, combatere, Ed. OMEGA, Bucureşti, 2001 22



Walter Laqueur, apudCharles Townsend, 2002, 114

23