Terorismul intelectual [PDF]

Zitiervorschau

TERORISMUL INTELECTUAL

Jean Sevillia

Tl;ROR�SlV�lJL �NTF;LF;CTlJAL ....

...

din 1945 până in prezent Traducere din franceză de ILEANA CANTUNIARl

HUMANITAS BUCUREŞTI

Coperta

IONUŢ BROŞTIANU

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

SEVILLIA, JEAN

Terorismul intelectual: din 1945 până în prezent I

Jean Scvillia; trad.: Ileana Cantuniari. -- Bucureşti: Humanitas, 2007 Bibliogr. Index. ISBN 978-973-50-1687-6 I. Cantuniari, Ileana (trad.) 3-058.237

JEAN SEVILLIA,

LE TRRRORISME INTELLECTUEL: ©

De 1945 a

nos jours

Perrin , 2004 Al I rights reserved ©

HUMANITAS, 2007 , pentru prezenta versiune românească

EDITURA HUMANITAS Piaţa Presei Libere 1, O1370 I Bucure"şti, România tel. 021 /317 18 19, fax 021/317 18 24 www .humanitas.ro Comenzi CARTE PRIN POŞTĂ: tel. 021/311 23 30, fax 021/313 50 35, C.P.C.E. - CP 14, Bucureşti

e-mail: [email protected]

www. librari ilchumani tas.ro

Prietenilor mei

Cuvânt înainte Cuvintele care ucid

De cincizeci de ani ţinc povestea asta. La Paris, câteva zeci de oameni dau tonul . B at apa-n piuă la telev izor. Publică ar­ ticole. Scriu cărţi . Predau de la catedră. Fac intervenţi i la co­ locvi i. Semnează petiţi i . Iau prânzul împreună. Lucruri le nu stau ca în şansoneta lui Brei : oamen i i ăşti a, domnu le, gândesc. Gândesc pentru alţi i. Au îmbrăţişat toate ideologiile. În 1945, susţineau că URSS c

un paradis şi compuneau poeme în care-l ridicau în slăvi pe

Stalin. În 1960, pret indeau că decolonizarea va rezolva în mod miraculos problemele popoarelor din teritori i le de peste mări. În 1965, salutau lupta dreaptă dusă de către Fidel Castro, Ho Şi Min şi Mao. În 1968, proclam au că fericirea se va naşte din suprimarea oricărei constrângeri. În 1975, se bucurau de cu­ cerirea puterii de către Pol Pot, în Cambodgia. În 1981, credeau că părăsesc bezna spre a accede la lumină. În 1985, susţineau că Franţa era datoare să-şi deschidă graniţele pentru a-i primi pe ne­ fericiţii de pe întreg globul. În 1992, dădeau asigurări că se ter­ minase cu statul-naţiune şi că Europa Tratatului de la Maastricht deschidea o eră nouă în istoria omenirii. În 1999, aceiaşi oameni afirmau că familia şi morala erau ni şte concepte depăşite. Alte minţi, în aceeaş i perioadă, ştiau că Stal in, Mao şi Pol Pot conduceau un regim crimina l . Aceste minţi subl iniau că mitul rupturi i revoluţionare n-a dat niciodată naştere la altceva decât la catastrofe. Ne reaminteau că naţiun ile, tradiţi ile, cultu­ rile şi rel igi ile nu pot fi şterse dintr-o trăsătură de condei. Dar, împotriva refractarilor, vreme de cincizeci de ani, microcosmosul

8

TERORISMUL INTELECTUAL

parizian a pus în m i şcare un mecan ism . Acest mecani sm este terorismul intelectual . Adică nici mai mult, nici mai puţin decât un sistem total itar. Dar de un totalitarism mieros, ipocrit, insidios, cc vizează să- i i a cuvântul opozantulu i , devenit un ins peri culos care trebuie eliminat. El iminat, dar fără vărsare de sânge : numai prin cu­ v inte. Cuvi ntele conşti inţei l iniştite. Cuv intele mari lor conşt i­ i nţe. Cuvi ntele care ucid. Circumstanţele vari ază, dar procedeul rămâne acelaş i . Mai întâi , în i magi narul ţări i este imprimat un arhetip al răului. De la războ i încoace, această funestă figură a fost întruch ipată de fascist, cap ital ist, i mperi al ist, coloni al ist, xenofob, rasist, par­ tizanul ord i n i i morale. Aceste et ichete, în cel mai bun caz, de­ formează realitatea; în cel mai rău caz, mint. Ap licate de mâini experte, ele îmbracă un sens nedefin it, a cărui elastici tate per­ m ite înglobarea tuturor elementelor asupra cărora ideologi i aruncă anatema. Apoi, tehnica obi şnuită duce la asimilarea ad­ versarului cu arhetipul răului . Efectul acestei amalgamări este radical disuasiv : cine ş i-ar asuma riscul de a fi, de pi ldă, tratat drept fascist sau rasist? Acuzaţi a poate fi expl icită sau poate fi efectuată prin insi nuare, deschi zând uşa spre procesul de in­ tenţi e : orice opozant poate fi atacat nu pentru cc gândeşte, ci pentru gânduri le care îi sunt atribuite.

Manicheisme oblige, ma­

niheismul constrânge la acest lucru: o altă logică intră în ultimă i nstanţă în funcţiune: diabol izarea. Nici nu se pune problema de a discuta pentru a convinge : e vorba doar de a intim ida, a cul­ p ab i l i za, a descal ifica. Terorismul intelectual, am mai spus-o, constituie un sistem. Dar un sistem d i fuz, multi form , i nsesizab i l . Nu trebu ie să cău­ tăm un complot îndărătul lui, şi n i c i pe ci neva care dirij ează clandest i n lucruri le. De altfel , el nu apără o temă unică şi nu reprezi ntă i nterese neapărat concordante . E o maşinărie care se sprij ină pe comp l i c ităţi doctrinare şi pc reţele de generaţie; trebuie reţi nut însă că avem de-a face cu o maşinărie oarbă.

CUVÂNT Î N A INTE

9

Astăzi, a b l ama gândirea unică sau pc cea pol itic corectă „tinde să devină o banal itate : fiecare exprimă ce vrea prin aceste forme�'. Pentru a vedea l impede, trebuia să se recurgă la exa­ mi narea faptelor, la reacţi i le care le-au provocat. Cronică pe care v-o oferim acum. Între istori a evenimenţială şi istoria idei­ lor, cartea aceasta vrea să retraseze iti nerariul terorismului in­ telectual începând din 1945, reaşezându-l în contextul lui . A fost acordată pri ori tate pol itici i - în sensu l clasic -, adică mi­ zelor şi dezbateri l or pri vitoare la om văzut ca an imal social. Asta nu înseamnă că istoria po litică a Franţei , de cincizec i de ani încoace, se expl i că în totalitate pri n terorism i ntelectual : obiectivul este de a arăta ce probleme vitale pentru societate au fost sau sunt încă bl ocate de acest fenomen. Exhaustivitatea era imposibilă. Perioadă după perioadă, au fost reţinute momentele esenţiale, fazele acute în cursul cărora s-au ciocn it pasiuni le franceze. Istori a, arta, l i teratura, şti inţa sau eco logi a sunt terenuri de vânătoare pentru terorismu l intel ec­ tual , dar ar putea constitui şi separat subiecte de studi u. Această lucrare se sprij ină pe citate cu sursa indicată: un ales pol itic, un scri itor sau un ziarist trebu ie să-ş i asume responsa­ bilitatea afirmaţii lor făcute în publ ic. Dar persoanele contează prea puţin. Ideile sunt cele ce contează, căci ele conduc lumea. La urma urmei, în acest domeniu, cronologia este capital ă: multe figuri întâlnite de- a lungul acestei istori i şi-au schimbat opi­ n i i le zece sau douăzeci de ani mai târziu . În măsura în care această mişcare este continuă, este foarte probabi l ca uni i , spre anul 20 1 O sau 2020, să-ş i regrete decl araţi ile făcute pe la 1990. Pentru că domină puterea intelectuală, stânga se află cel mai adesea pc banca acuzaţi lor. Dar, în priv inţa asta, vom vedea că nici dreapta nu e inocentă.

1

Stal in are întotdeauna dreptate

Saint-Gennain-dcs-Pres, 1947. Jul iette Greco fredonează Si

tu t 'imagines/Dacă-ţi imaginezi, Mouloudj i cântă Les Petits Paves/Străduţele, Prcvert îş i alcătuieşte celebrele- i i nventare. La cinematograful de la intersecţ i a Odeon ru lează Le Diable au corps/Neastâmpărul trupului, ultimul film al lui Autant-Lara. Pc Saint-Andrc- des-Arts, Eisa Tri olet se plimbă la braţu l lui Aragon . S artre ş i Camus di scută fil ozofie pe o banchetă de la cafeneaua Deux-Magots . Pe Ruc de Buc i , romul as igură legă­ turi şi compl icităţ i . Pas iunea de a trăi şi gustul provocări i : ui­ tând de cenuş iul Ocupaţiei, o anume parte a t ineretului gustă pl ăceri le nopţii. În fa imoasele

caves - localuri le de noapte din

subsoluri-, j azzul ritmează pulsul noctambulilor. Boris Vian sub­ liniază faptu l că Maurice Merleau-Ponty este s ingurul filozof care invită doamnele la dan s . Un reportaj , pe j um ătate fasci­ nat, pc j umătate reprobator, c consacrat de zi arul la

Samedi-Soir,

3 mai 1947, „troglodiţi lor de l a S ai nt-Gcrmai n-des-Pres" . Jean-Pau l Sartre şi la Grande Sartreuse * , S imone de B eau­

voir, sunt prieteni cu cei din banda de la „Tabou" - un caba­ ret plin de fum de ţi gară din Rue Dauphine. Numai că ei nu dan sează. Prin ci se face simţit spiritul seri ozităţi i . Î n numărul

I a l revistei Les Temps modernes, din octombri e

1945, Sartre a lansat intelectual i lor apelul la angaj are : „Pentru noi, scri itorul este «implicat», orice ar face, marcat, compromi s, * Un fermecător şi t i p i c fran ţuzes c j oc de cuvinte între la Grande Sar­ treuse şi la Grande Chartreuse, cel ebra mănăstire întem eiată în l 084 în ma­ sivul Chartreuse din A l p i i francezi. (N . tr.)

12

TERORISMUL INTELECTUAL

până în izolarea-i cea mai îndepărtată". Trebuie ca intelectualul „să adere total la epoca sa", căci el se află aici

en situation, în­

tr-o anume poziţie, condiţie. O ameninţare planează în acel edi­ torial : „Fiecare vorbă are răsunet. Fiecare tăcere de asemenea". În

1 947, epurarea încă nu se terminase. „Ura este o datorie na­ ţională", proclamă zi arul L 'Humanite. Înainte de război, pe când preda filozofia la Le Havre, Sartre nu se prea sinchi sea de pol itică. Mobil izat în zonier în

1 939, făcut pri ­

1 940, el iberat în 1 94 1 , a revenit în învăţământ : liceul

„P asteur" la Neu i l ly, l iceul „Condorcet" la Paris. Amant-prie­ ten al S i monei de Beauvoir, s-a consacrat scrisului . Piesa lui

Les Mouches/Muştele a fost reprezentată în 1 943; L 'E tre et le Neant/Fiinţa şi Nean tul a apărut în acel aşi an. Premiera pie­ sei Huis clas/Cu uşile închise a avut loc cu câteva zi le înainte de debarcarea din Nonnandia. După alungarea nemţi lor, Sartre îşi subl i n i ază activităţi le desfăşurate în Rezistenţă. Se ştie că, încă din

1 943, a luat parte la adunări le Consi liului Naţional al

Scriitorilor, instanţă semnalată pentru zelul ei de a stabil i indexul scr i i tori lor decretaţi drept colaboraţionişti . În

1946, Sartre publ ică L 'Existentialisme est un humanismel Existenţialismul este un umanism . Potrivit teoriei lui, existenţa precedă esenţa. Nu există natură umană : omul se construieşte singur şi se defineşte printr-un proiect. F i lozoful nu se mărgi­ neşte însă la preci zarea divergenţelor dintre ex istenţi al ism şi marxism, i nsistând şi asupra convergenţelor lor: inamic comun (morala burgheză), l imbaj comun (vocabularul el iberări i per­ manente), psihologie comună (refuzul prezentului în folosul vi i torului). Prima sa pasiune este ura pentru cei pe care-i nu­ meşte

salauds, ticăloşi i. În La Nausee/Greaţa, aceştia sunt pre­

tuti nden i : oameni de afaceri , notabil ităţi, industriaşi, medici . Sartre n-o va rupe niciodată cu ura de sine: provenit din bur­ ghezie, el va

fi

mereu

le sa/aud pentru cineva. Pentru a face

uitat acest lucru, nu-i rămâne decât să acţioneze alături de comu­ n işti . Pentru că ei îi reprezintă pe muncitori : cei puri .

STA L I N A R E ÎNTOTDEAUNA DREPTATE

13

* Partidul Comunist e aureolat de participarea sa la Rezistenţă. Nu e el oare „partidul celor 7 5 OOO de împuşcaţi"? C i fra este umflată, dar nu mai contează. Un gol colectiv al memoriei în­ ghite trecutul cel mai recent. În august 1 93 9, comun iştii apro­ baseră pactul germano-sovietic; în arsenalele franceze, ei sabotau materialul mi l itar; în timpul „războiului ciudat", Partidul şi zia­ rul L 'Humanite fuseseră interzise de Guvernul Daladier, iar Mau­ rice Thorez dezertase de l a regimentul său pentru a aj unge în URSS ; pe 20 iunie 1940 , l a şase zi le de l a intrarea germani­ lor în Pari s, comun işti i solicitaseră de la Propagandastaffel au­ torizaţi a de a scoate din nou ziarul L 'Humanite; intraseră în Rezi stenţă în 1 94 1 numai pentru că Hitler atacase URS S . L a eliberare însă, nimeni n u îndrăzneşte s ă reamintească aceste fapte. Thorez fi ind amn istiat, Partidul se i nstalează în centrul scenei pol itice. La alegeri le din octombrie 1 945, câş­ tigă 26o/o din sufragi i , devansându-i pe democraţi -creştinii din MRP* şi pe socialiştii de la SFIO * * . În 1 946, procentul aj unge la 28%. Comuni şti i rămân la guvernare din 1 945 până în 1947. În acei ani , prestigiul URS S aj unge la apogeu. E ocu ltată înţelegerea între H itler şi Stal i n . S unt uitaţi cei 4 500 de ofi­ ţeri polonezi asasinaţi de ruşi la Katyn: oficial, naziştii i-au ucis. În septembrie 1 944, un sondaj IFOP dezvăluie faptul că, pen­ tru 6 1 % dintre francezi , URS S este puterea care a contribuit cel mai mult la înfrângerea germană, doar 29% atribuind acest merit Statelor Unite. URSS este o ţară prietenă. Ruş i i sunt po­ porul-frate care a învins duşmanul la Stalingrad . * MRP, Mou vement repuhlicain pvpula ire (M i şcarea Republ i c ană Popul ară), partid pol itic francez creat în 1 944 care i-a reunit pc democraţi-creş­ tini . (N . tr. ) ** S FIO, Sectionfranraise de /' Internationale ouvriere (Secţia Franceză a Internaţionalei Muncitoreşti), care a desemnat Partidu l Social ist Francez din 1 905 până în 1 97 1 . ( N . tr.)

14

T E ROR I S M U L I NTELECTUA L *

Intrând în Partid, intelectuali i exprimă mai mult decât o ade­ ziune politică. Descoperă o frăţie de arme, o familie de spirit, o comunitate sudată prin credinţa şi riturile ei . Comunismul, ade­ văr revel at de Marx, Lenin şi Stalin, practică o religie laică: pro­ letariatul, autentic Mesia, dă sens Istorici . Mil itanţi i sunt ni şte apostoli care acţionează spre mântuirea tuturor. Caritatea este totală pentru cei ce su feră din pricina j ugului burghez, dar le este refuzată celor pe care dialectica i-a condamnat : credinţa comunistă j ustifică toate mij loacele. „Psihologie de sectă, mai curând decât B iserică universală", di agnosti chează Raymond Aron 1 • Mai târziu, mult mai târziu, după ce ochii se vor fi des­ chi s, foşti i comuni şti vor măsura înrolarea pe care o făcuseră. Dominique Desanti : „Doar acţiunile noastre şi adevărul nos­ tru aveau drept de exi stenţă printre oameni" 2 . Annie Kricgcl : „Comuni smul pentru mine era o etapă istorică şi avea să mar­ cheze în evolutia civil izati' i lor umane o cotitură la fel de importantă cum fusese creştini smul"3. Educaţia comunistă are rolul de a elimina orice urmă de indi­ vidual itate. Cultul închinat conducătorilor scoate la iveală ni ste minţi care au abdicat de la orice facultate critică. Eluard scrie poeme care-l înalţă în slăvi pe Stal in, dictatorul în care fi lozo­ ful Jean Desanti vede „modelul însuşi al savantului de tip nou"4. Un militant nu gândeşte de unul singur, prin el se exprimă în­ suşi Partidul . Evocându-şi tinereţea comunistă, Alain Besan9on zâmbeşte amintindu-şi comentariul asupra actualităţii, pe care, la fiecare reuni une de celulă, trebuia să-l facă un voluntar: „Nu exista, din partea celui care era însărcinat cu raportul , n ici o reflecţie personală"5 . '

'

1

Raymond Aron , L'Opium des intellectuels, Cal mann-Levy, 1 9 5 5 . 2 Domini que Desanti , Les Staliniens, Fayard, 1 9 75 . 3 Annie Kriegel , Ce que j ' ai cru comprendre, Robert Laffont, 1 9 9 1 . 4 Jean D esant i , „Stal ine, savant d'un typc nouveau�\ La Nouvelle Cri­ tique, decembri e l 949 . 5 Alain Besarn;:on, Une generation, Jull iard , 1 9 87.

STA L I N A R E ÎNTOTDEAUNA DREPTATE

15

În 1 947, la cel de-al XI-lca Congres al Partidului, L aurcnt Casanova lansează un apel pentru mobil izarea intelectual ilor. Louis Aragon, Eisa Triolet, Paul Eluard, Julien Benda, Vercors, Francis Carco, Raymond Queneau , Andre Chamson, Armand Salacrou şi Emmanuel Robles colaborează cu presa comunistă. În 1 949, Casanova le fixează linia pol itică: „Ralierea tuturor po­ ziţi i lor ideologi ce şi pol i tice ale clasei muncitoare, apărarea în orice împrejurare, şi cu cca mai mare hotărâre, a tuturor pozi­ ţiilor Partidului". Scriitorii nu au rolul de a concepe sau de a dis­ cuta politica Partidului , ci de a o apl ica. Această supunere îl duce pe Andrc Stil la extaz: „Când reuşim să scriem lucruri bune, Partidului nostru i-o datorăm"6. În Uniunea Sovietică, Andrei Jdanov tocmai declanşase o ofensivă împotriva artiştilor şi scri itori lor vinovaţi de „cosmo­ pol itism", care trebuie să servească socialismul şi patria acestuia, URSS, şi nu arta pentru artă. Comuniştii francezi , de asemenea, sunt incitaţi să-l admire pc Andre Fougeron, pictor ale cărui tablouri ce respiră nobleţea proletariatului ridică în slăvi fur­ nalele şi porţi le uzinelor. La moartea lui Stalin, în 1 9 5 3 , Ara­ gon îi va comanda lui Picasso un portret al marelui om pentru pagina întâi a revi ste i Lettres franr;aises. Din păcate, fiziono­ mia tătucului popoarelor, revizuită şi corectată de Picasso , le va displăcea muncitorilor comunişti : crimă de lezmaiestate. Im­ prudentul Aragon, care-şi va face autocritica, uitase ce învă­ ţătură dăduse în propria lui gazetă : „Partidul Comuni st are o estetică - real ismul" (Lettres.franr;aises, 22 noiembrie 1 946). Scriitori, pictori, actori, regizori, cineaşti, cântăreţi, muzicieni : vreme de douăzeci de ani, cei ce dau tonul în lumea culturii îi votează pe comuni şti . Asoci aţi i , case de cultură şi ci necluburi fac cu sch imbul în propagarea unui marxism difuz. Împotriva culturi i clasice, „burgheze", această reţea practică un j danovism în manieră franceză. Orice film, orice piesă de teatru, orice operă 6

Citat de Bern ard Legendre, Le Stalinism efram;a is, Seui l, 1 9 80 .

16

TEROR I S M U L I NTE LECTUA L

de artă, orice carte trebuie să transmită un mesaj social pc bază de luptă de clasă. În învăţământ, comunişti i sunt puternic implantaţi. La Mi­ nisterul Educaţiei Naţionale, ei îşi transmit anumite posturi-cheie. La ENA *, Ecole de la France d ' outre-mer* *, influenţa lor este sensibi lă. Aceeaşi in fluenţă este foarte puternică la Ecole Nor­ male, printre profesori , dar şi printre elevi. CNRS * * * este o feudă comuni stă, la fel ca şi Ecole des hautes etudes (Şcoala de Înalte Studi i ) sau departamentul de geografie de la Sorbo­ na. La Sciences-Po (Sciences politiques ), Jean Baby predă mar­ xismul, Pierre Georges geografi a URS S, iar Jean Bruhat istoria UR S S : toţi trei sunt comunişti . B ruhat nu vorbeşte totuşi rusa şi n-a fost niciodată în Uniunea Sovietică. Asta nu-l împiedică însă, în 1 945 , să scrie o broşură din colecţia „Quc Sais-jc?" despre Istoria URSS, manual continuu reeditat până prin an ii ' 70 . Î n realitate, intelectualii de prim-plan nu aderă în număr prea marc la Partid . Unii vor deven i celebri când nu vor mai fi co­ muni şti (Maurice Agulhon, Fran9ois Furct, Emmanuel Le Roy Ladurie ) . Însă marxismul di spune de un cvasi monopol ideo­ logic. Orice legitimitate îi este contestată dreptei , acuzată că a îngroşat rânduri le colaboraţion ismului . Vi ziune simpl i ficatoa­ re : primii membri ai Rezi stenţei nu erau de dreapta? Laval , Do­ riot sau Deat nu erau şi ci de stânga? Cu toate astea, acest adevăr nu e bine să fie spus . Epoca c caracterizată prin maniheism : e un lucru admis că doar stânga este pură. Iar în faţa comunis­ mului, stânga intelectuală c încovoiată de respect, paral izată de supunere . * Ecole nationale d' administration ( Şcoala Naţională de Adm inistra­ ţie), creată în 1 94 5 , c are îi recrutează pri n concurs şi îi formează pe mem­ bri i mari lor instituţi i de stat. (N . tr.) ** E co le de l a France d'outre-mer (fr.) Şcoala Adm ini straţie i Fran­ ceze de Peste Mări (care îi formează pe adm ini stratori i de colon i i ) . ( N. tr. ) *** Centre national de la recherche scientţfique (Centru l Naţional al Cer­ cetări i Ş i i nţifice). (N. tr. ) -

STA L I N

ARE ÎNTOTDEAUNA DREPTATE

17

*

Rebele, dârze şi mi nori tare, sp iritele libere fac auzită o altă muzică. Ele suportă totuşi un ostraci sm necruţător, pus la cale de maşinăria Partidului . Fondator al rev istei Lettres franr;aises, Jean Paulhan era, în momentul Eliberării , membru al Consiliului Naţional al Scri­ itori lor. A demisionat foarte curând, înspăi mântat de întorsă­ tura pc care o luase epurarea, reamintind că magi straţii erau cei cărora le revenea sarcina de a face dreptate, şi nu literaţi i . Încă din februarie 1 945, ziarul comunist Le Patriote tranşase proble­ ma: „Don111ul Jean Paulhan, trădând revista Lettresfranr;aises, pe care a sluj it-o în timpul ocupaţiei nazi ste, se pune în slujba gândiri i fascizante''. În 1 946, Paulhan fondează L es Cahiers de la Pleiade, o re­ vistă literară în care îi publică pc Gide şi pc Malraux, dar şi pe Celine şi Giono. L 'Humanite numeşte publicaţi a „caietele fas­ cismului". Refuzând doctrina sartriană a angaj ării , Paulhan pă­ răseşte revista Les Temps moderne.�·. În 1 952, în Lettre aux directeurs de la Resistance (Scrisoare către conducătorii Re­ zistenţei), el îi acuză pc aceştia că s-au „crezut membri ai Rezis­ tenţei o dată pentru totdeauna, puri , mântuiţi". Verdictul presei comun iste: Paulhan c un dezertor, un renegat. În mişcarea RPF - Rassemblement du pcuplc fran9ais (Adu­ narea Poporului Francez) - , fondată de generalul de Gaulle în 1 94 7, Malraux îi întâlneşte pe Claudel , Soustel le şi Raymond Aron . Absol vent al Şcol ii Normale, fost condiscipol al lui Sar­ tre, Aron părăseşte curând Les Temps modernes. La editura Cal­ mann-Lcvy, conduce „Libertatea spiritului", o colecţie în care sunt publ icaţi gândi tori i liberali . În L 'Opium des intellectuels (Opiumul intelectualilor), în 1 95 5 , denunţă hipnoza exercita­ tă de mitul revoluţionar asupra intelighcnţi ci occidentale . Dar cercul de la Saint-Gcrmai n-dcs-Pres preferă să greşească al ă­ turi de Sartre decât să aibă dreptate alături de Aron. Alte cărţi , în acelaşi moment, disecă ideologia comunistă: în 1 949, rezumatul lui Jules Monncrot, Sociologie du communisme

TEROR I S M U L I NT E LECTUAL

18

(Sociologia com un ism ului) ; în 1951, eseul lui Thierry Maul­ nier, La Face de meduse du communisme/Faţa de meduză a com unismului. Dar cine îi citeşte în uni versităţi pe Monnerot sau pe M aulni cr? RPF are o publ icaţie, Liberte de l 'esprit, al cărui rcdactor- sef este Claude Mauri ac . În 1 95 1 e l ansată Preuves, revistă lunară în paginile căreia se întâlnesc liberali şi antistalinişti de stânga. Dar cine consultă în Cartierul Latin aceste reviste? Existenţi al ismului, scriitorii cei mai străluciţi nu-i datorează nimic: Montherlant, Morand, Malraux - Camus însuşi , ale cărui raporturi cu Sartre sunt confl ictuale. Talente literare se afirmă la dreapta: Jean Anouilh, Marcel Ayme, Jacques Perrct, gru­ pul Husari lor - Mi chel Deon, Jacques Laurent, Roger Nimier, Antoine Blondin - sau Pierre Boutang. Însă intelectual ii re­ fractari la comunism sunt discreditaţi, iar ideile lor conside­ rate i legitime. Liberali , gaul lişti, monarhişti sau pur şi simplu spirite independente, sunt cu toţi i catalogaţi drept „fascişti". Înainte de război, în noţiunea de fascism, propaganda co­ munistă îngloba nazismul, regimul mussol inian, state le naţio­ nal-catolice (Dolfuss, Salazar, Franco) sau dreapta naţionali stă din ţările liberale. Această dialectică amalgama în realitate cu­ rente politice, fil ozo fi i şi situaţi i istorice radical di feri te, ncţi ­ nând seama de frontiere, sursă de antagonisme pe care comuniştii nu vor să le cunoască, deoarece „proletarii nu au patrie". Cc ra­ port poate fi între un hitlerist şi un patriot francez de dreapta? Nici unul . Pentru un marx ist însă, ex istă unul : amândoi sunt anticomunişti . Acest argument este mincinos, dar nu asta îi stin­ ghereşte pc ştabii Partidului. După război, comuni ştii rei au care mai de care această te­ matică antifasc istă. Comunismul incarnează binele absolut, iar nazismul răul absolut. Această terminologie nu este inocentă. Maniheismul ei vizează să pună în funcţiune un dublu efect în lanţ, unul mizând pe atracţie, celălalt pc repulsie. Prima mişcare '

19

STA L I N A RE ÎNTOT D EAUNA D R EPTATE

marcată cu semnul pozitiv : la stânga, cei care vor să slujească „clasa muncitoare'' trebuie să-i urmeze pc comuni şti (B i nele). A doua mişcare este marcată cu semnul negativ : la dreapta, os­ ti l itatea împotriva B inelui (reprezentat de comunism) trădează o conivenţă implic ită cu Rău l (nazismul). Dreapta liberal ă şi dreapta naţională sunt compl ice în anti comunism; dreapta na­ ţională este în real itate fasc istă; or, paradigma fascismului este nazi smul. Aşadar, un li beral poate aluneca spre fascism, căci anticomunismul duce la nazism . QED . Imens sofism , dar având o putere de atracţie considerabilă: cine ar putea să nu fie bulversat de Hitler? Această ură retrospec­ tivă aruncă în mod abuziv mii de oameni cumsecade în bratele Partidului Comunist. „Antifascismul : cu acest cuvânt", constată Fran�ois Furct, „totul este spus în legătură cu ceea cc va consti­ tui strălucirea comunismului în perioada de după război . "7 Totuşi, nazismul a fost îngropat sub bombe şi n imen i nu se mai revendică de la fascism. Spre a da consi stenţă indis­ pensabi lului pericol fasc i st, trebuie inventaţi fasci şti . Astfel, este presupus sau declarat fasci st cel care se pune de-a curme­ zi şul în drumul comunismului . Vine de Gaulle şi întemeiază RPF (Adunarea Poporulu i Francez)? E fascist. Pretind uni i că URS S adăposteşte lagăre de concentrare? Sunt fascişti . Termenul „fas­ cism" nu mai corespunde unui conţinut obiectiv. Nu mai c de­ cât o insultă, o armă pentru descalificarea adversarului . c

'

*

„Anticomuni smul este forţa de cristali zare necesară şi su­ ficientă unei reluări a fasc i smului", susţine Emmanuel Mou­ nier în revi sta Esprit (februari e 1946). Această rev istă, loc de întâlnire al stângi i personal i ste şi creştine, a reluat utopi a lui Lamennai s : reconcil ierea crcstinis1nului cu revolutia. Este una '

'

Le Passe ct une illusivn, Robert Laffont I Calmann-Lcvy, 1 995 [Trecutul unei iluzii, Humanitas, Bucureşti, 1 996, trad. rom. de Emanoil 7 Frarn;ois Furet,

Marcu

şi Vlad Russo ] .

TERO R I S M U L I NT E L ECTUA L

20

dintre tribunele unde se exprimă cei numiţi ,,tovarăşi de drum". Aceşti oamen i s-au adaptat unui postulat: Partidul Comunist este partidul poporului . A te apropia de Partid înseamnă a te apropi a de popor. În och ii tovarăşi lor de drum , apărarea păcii impl ică o solidaritate totală cu URS S . Nu se poate afirma că Mounier ar fi fost un adm irator necondiţionat al lui Stal in. I se întâmplă chiar să deplângă - cu prudenţă, totuşi - „excesele pol iţiei lui şi înăspririle socialismul ui promovat de el'� (Esprit, noiembrie 1 948). Însă directon1l revi stei Esprit este obsedat de teama de un al treilea război mondial : orice severitate la adresa Uniunii Sovietice i se parc o provocare nebunească. Pcntn1 acest creştin, păcatul păcatelor rămâne anticomun ismul . În redacţia de la Esprit, oamenii nu sunt, cu siguranţă, comunişti . Dar există o nuanţă: sunt anti -anti comunişti . Foşti membri ai Rezi stenţei şi soci alişti, spiri te cu sensibi­ litate laică, sunt cu toţi i la fel de angaj aţi al ături de comun işti . În 1 94 7, în L 'Heure du choix ( Ceasul alegerii), Vcrcors, Andrc Chamson, Jean Cassou, Loui s Martin-Chaufficr şi Claude Ave­ linc subliniază faptul că URSS e un model imperfect, dar care cerc să fie apărat împotriva „agresiunii impcri al i stc4.' . Despre ce agresiune este vorba? La Ialta, în 1 945, acordu­ ri le încheiate între Churchill, Roosevelt şi Stal in prevedeau or­ ganizarea de alegeri I i berc în Europa de Est. Obiectiv rămas în fază de proi ect. În zona ocupată de Armata Roşie, comunişti i şi-au arogat o putere completă . „De la Stcttin, pc malul Mări i B alti ce , până la Tri cstc, la Marea Adri atică, o cortină de fier s-a lăsat peste continent'\ constată Churchi 11 la 5 1naiti c 1946. Cortina de Fier: formula c consacrată. Spre a-i permite lui Stalin să-şi digcrc cuceririle, URSS pune la calc o vastă operaţiune de propagandă . Scopul ci : dctun1arca atenţiei spre un pericol fic­ tiv. În septembrie 1 947, Jdanov fixează o linie „ant ii mperia­ listă" miscării comun iste . Îndărătu l Statelor Un ite se ascunde partidul bel icist; îndărătul URSS se orânduieşte tabăra păc i i . '

STA L I N ARE ÎN TOTDEA UNA DREPTATE

21

Un birou de informaţi i, Kominfonn, primeşte sarcina de a face să circule aceste lozinci. Fizicianul Frederic Joliot-Curie, laureat al Premiului Nobel şi mcmbn1 al Academici de Şti i nţe, activ mil itant comuni st, expl ică faptul că bomba A sovieti că repre­ zi ntă un factor de pace. Arma nucleară ameri cană însă i ncită la război . Anul 1 948 - anul lovituri i de la Praga, al blocadei instituite asupra Berlinului, al înfruntări i Tito-Stal in - inaugu­ rează o stare de „pace beli coasă" (Raymond Aron). Noaptea adâncă a stalinismului cade peste „democraţi i le populare", zona de protecţie a Imperiului Sovietic. În Franţa, comuni şti i tocmai au fost al ungaţi de la guver­ nare. La sfărşitul lui 1 94 7, ci provoacă o serie de greve extrem de dure cc revin în val uri în 1 948 . O adevărată agitaţie cu ca­ racter i nsurecţional . În logica blocuri lor, Partidul şi al i aţii lui sunt înrolaţi în apărarea necondiţionată a Ţări lor din Est. În 1 948 sunt întemeiate corpuri le de luptători pentru pace. Ele con­ stituie o curea de transmisie a P artidului , amestecând laolaltă comuni şti căl iţi (Charles Ti llon), mil itanţi afi liaţi (Yves Fargc, laureat cu Premiul Stalin pentru Pace) şi tovarăşi de drum (Ver­ cors, Emmanuel d ' Astier de la Vigerie, Jean Cassou, Louis Mar­ tin-Chau fficr). În august, asoc iaţi a este absorbită de M i şcarea pentru Pace, lansată cu pri lejul Congresului Mondial pentru Pace al intelectual ilor de la Wroclaw, în Polonia. Acolo se întâlneşte floarea progresi smului internaţ ional, ven ită să aplaude paci­ fismul sovietic şi să azvârle anatema asupra belicismului ame­ rican. Printre francezi , Irene Joliot-Curie, Vercors, Picasso, Eluard, Femand Lcgcr, Aime Cesairc, Dominique Desanti , Andre Man­ douze . Şi abatele Boulicr. Profesor la Institutul Catolic din Pa­ ris, acesta expl ică motivul prezenţei sale trimisului special al zi arului Le Monde: „Creştin i i trebu ie să lupte împotri va ordi­ nii soci ale brutale, în care banul e rege" (2 8 august 1 948). Dacă ape lul de la Stockholm, din 1 950, nu adună în mod cert cele pai sprezece mi li oane de semnături trâmbiţate de ini­ ţi atori , paci fismul arc, cu toate astea, ecou. Ci ne putea să stea

22

TEROR I S M U L INTELECTU A L

liniştit fără să se teamă de o conflagraţ ie mondial ă? Acest nc­ utralism constituie totuşi o fereastră falsă. Căci Stal in este cel care, la vremea respectivă, visează să-şi trimită bl indatele până la Brest. Dar paci fi smul tovarăşi lor de drum este orb. În august 1 94 8 , la Congresul de la Wrocl aw, Aleksandr Fa­ decv, romancier rus protejat de Jdanov, s-a dezlănţuit într-un violent atac împotriva lui Sartre, „această hienă dacti lograra, acest şacal înzestrat cu sti lou". Pentru cc diatri ba asta? Pen­ tru că Sartre ez ită să facă pasul . Între capitali sm şi comun ism, atât Les Temps modernes, cât şi Esprit sunt în căutarea unei a treia căi . În 1 948, Sartre aderă la Adunarea Democratică Revo­ luţionară. Întemei ată de David Roussct, această formaţiune re­ uneşte troţki şti , foşti comun i şti, soci ali şti şi creşti ni de stânga. Adunare heteroclită: eşecul se prefigurează încă din 1 949. Sartre nu dorc�te totu�i „să- i facă pc cei de la B i llancourt* să-şi piardă speranţa". Începând din acel moment, el se hotărăşte să susţină „partidul muncitorilor". Căci, pentn1 el, anti comuni stul este ,,un şobolan scârbos"8, iar „revoluţionarul trebu ie să asocieze in­ disolubil cauza URSS cu aceea a prolctariatuluiH9. Aceeaşi per­ severenţă se remarcă la Simonc de Bcauvoir: „Dumnezeu mi-e martor că personal am avut parte de bruftuieli di n partea Par­ tidului Comunist; nu mă vo i lăsa descurajată. Pot să mă insulte, să mă calomn ieze ; nu vor i zbuti să mă facă să cad în antico­ muni sm" 1 0. Ci udate victime, feri cite să se lase insul tate. *

Pe 24 i anuarie 1 949, în faţa cel ei de a 1 7-a Camere a Tri­ bunalului Corecţional al Senei se desch ide un proces care va * Boulognc- B i l lancourt, carti e r d i n sud-vestul Parisul ui, deven it si mbol al luptei s indi c ale prin prezenţa sindicatului uzinelor de automob ile. (N. tr. ) 8 Jean-Paul Sartre, Situations VI, Gal l i mard, 1 964 . 9 Jean - Paul S artre, ibid. 10 S i mon e de Beauvo ir, Les Mandarin\·, Gal l im ard, 1 9 54.

STALIN A RE ÎNTOT DEAUNA D R EPTATE

23

dura două lun i . Două luni care , î n modul cel mai izbi tor, i lus­ trează terorismul intelectual exercitat de un partid comun ist aflat în culmea puteri i sale. Afacere care opune revi sta L es Lettres fran