Stima de Sine [PDF]

Zitiervorschau

UNIVERSITATEA ,, ȘTEFAN CEL MARE”- SUCEAVA FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

LUCRARE DE DISERTAȚIE MODALITĂȚI DE FORMARE ȘI DEZVOLTARE A STIMEI DE SINE LA ELEVII DE VÂRSTĂ ȘCOLARĂ MICĂ

PROFESOR COORDONATOR: CONF. UNIV. DR. AURORA - ADINA COLOMEISCHI

MASTERAND: CRĂCIUN ( LEVIȚCHI) ANGELICA NICOLETA

SUCEAVA 2021

CUPRINS ARGUMENT CAPITOLUL 1 : STIMA DE SINE - DELIMITĂRI CONCEPTUALE 1.1 Conceptul de sine și de stimă de sine 1.2 Caracteristici ale stimei de sine 1.3 Aspectele componente ale stimei de sine CAPITOLUL 2: MODALITĂȚI DE FORMARE ȘI DEZVOLTARE A STIMEI DE SINE PRIN CONSILIEREA PSIHOPEDAGOGICĂ 2.1 Releţia dintre performanţă şi stima de sine 2.2 Trăsături definitorii ale consilierii psihopedagogice 2.3 Principii în consilierea educațională 2.4. Obiectivele consilierii 2.5 Metode și tehnici de consiliere școalară utilizate în învățământul primar – căi de optimizare a formării și dezvoltare a stimei de sine CAPITOLUL 3 METODOLOGIA CERCETĂRII 4.1 Scopul cercetării 4.2 Obiectivele cercetării 4.3 Ipoteza de lucru 4.4 Instrumente și metode de cercetare 4.5 Eșantionul cercetării 4.6 Etapele cercetării 4.7 Concluzii și recomandări

BIBLIOGRAFIE ANEXE

ARGUMENT

Ca dascăl de peste 25 de ani, pot să afirrm cu toată convingerea că aspectul acesta,, al dezvoltării stimei de sine a fost punctul de plecare la începutul fiecărei generații, al fiecărui an școlar al fiecărei zile de școală care, pentru noi, învățătorii reprezintă o provocare. Un copil cu o încredere în ceea ce poate face, în ceea ce poate învăța, un copil fericit este un copil căruia succesul școlar îi este garantat. Acesta va fi motivat să vină cu drag la școală, va fi preocupat să descopere, să călătorească în ,,necunoscut”, va avea mereu în gând că visurile devin realitate. Stima de sine nu este un concept abstract. Ea reprezintă o necesitate umană, formată de factori interni și externi, într-un proces dinamic și multidimensional, care este clădit și reclădit pe parcursul întregii vieți. Cred că obiectivele procesului de învățământ ar trebui să vizeze mai întâi și mai întâi dezvoltarea stimei de sine, fiindcă scopul fiecărui educator, învățător este pregătirea copilului pentru a face față vieții, pentru a se putea adapta etapelor următoare, pentru a-și controla, dar și organiza viitorul. Printr-un învățământ de calitate înțelegem un sistem de învățământ care să asigure o bună adaptare a elevilor de la un ciclu de învățământ la altul, de la perioada de formare inițială, la locul de muncă. Un copil pregătit va fi un copil stăpân pe ceea ce știe. Un copil pregătit, care va face ceea ce îi place, va fi un copil fericit care va avea rezultate bune, care va performa și la locul de muncă, fiind eficient. Trebuie să se pună accent pe cultivarea și dezvoltarea stimei de sine, personalitatea micilor școlari fiind ușor de format, de modelat, iar în cadrul școlii se pot pune mai ușor în practică activități organizate, atât școlare cât și extrașcolare eficiente care vor avea ca rezultat creșterea stimei de sine. Consilierea școlară vine în sprijinul elevilor, dar reprezintă și mijlocul prin care profesorul poate să îl ajute pe copil să devină conștient de calitățile sale unice, îl ajută să își formeze atitudini, păreri despre propria persoană, dar și despre propriul său potențial. Componenetele esențiale ale stimei de sine, cunoașterea de sine și respectul de sine, comunicarea și interrelaționarea cu ceilalți reprezintă aspecte care vizează dezvoltarea optimă a copilului, iar consilierea întâmpină tocmai aceste nevoi. Școlarul de vârstă mică, care nu are o idee

clară despre sine, despre potențialul său, poate traversa anumite conflicte interioare, poate să își piardă echilibrul emoțional, acestea din urmă putând influența un eșec școlar. De consiliere trebuie să beneficieze toți copiii, atât cei cu stimă de sine scăzută, cât și cei care nu manifestă acest tip de probleme. Profesorii au posibilitatea de a mijloci sau împiedica procesul prin care elevii se pot descoperi pe ei înșiși, dar consultantul trebuie să posede anumite caracteristici personale: empatie, spontaneitate, accesibilitate, sinceritate, flexibilitate. Consilierea școlarilor trebuie să marcheze o schimbare, la formularea unor noi modele bazate pe colaborare și managementul participative al cunoștințelor. Am strucurat lucrarea de față în două părți: una teoretică, iar alta, practic – aplicativă. În partea teoretică am defint conceptul de stimă de sine, caractericticile și aspectele componente. De asemenea, am ilustrat aspecte teoretice privind consilierea pisihopedagogică: trăsături definitorii, principii, obiectivele consilierii. În partea practic - aplicativă am prezentat metode și tehnici de consiliere școlară. De asemenea, Capitolul 3, cuprinde integral aspecte practice. Am elaborat o cercetare structurată în două părți. În prima parte am monitorizat prin intermediul Scalei Rosenberg stima de sine a unui grup de elevi de clasa a IV-a din mediul urban și rural, iar în partea a doua a cercetării am analizat cu ajutorul unui chestionar, ca instrument de cercetare și a Analizei de frecvență din programul SPSS o analiză a modului în care rezultatele școlare ale alevilor, rezultate obținute în urma participării la concursurile școlare influențează stima de sine a celor inervievați.

CAPITOLUL 1: STIMA DE SINE - DELIMITĂRI CONCEPTUALE 1.1 Conceptul de sine și de stimă de sine Fiecare dintre noi se naște cu un ,,bagaj” genetic unic, cu o personalitate de o construcție unică. Parcursul vieții fiecăruia este diferit de al celorlați, oricât încercăm să urmăm anumite modele. Ne confruntăm în viașă cu situații diferite, răspundem în mod diferit provocărilor, facem față provocărilor în mod diferit. Vom întâlni în viață anumite persoane care ne vor influența totuși într-o măsură mai mare sau mai mică. Subliniem însă, că eul sau sinele reprezintă nucleul personalității, ne dă sentimental identității personale. Este foarte important ceea ce simțim despre noi înșine, dar la fel de important este modul cum ne extreiorizăm sinele, spre a-l face cunoscut celor din jur. Este foarte adevărat că suntem preocupați de modul în care suntem percepuți de cei din jurul nostru, de impresia pe care o lasă comportamentul nostru. Inspirându-ne din teoria lui Goffman, sociopsihologii studiază prezentarea sinelui ca un process prin care încercăm să modelăm nu doar ceea ce cred ceilalți despre noi, dar chiar și felul în care gândim despre noi înșine. Există două direcții de prezentare a sinelui: una strategică și una a validării conceptului de sine. În ceea ce privește prezentarea de sine strategică, aceasta se referă la eforturile pe care le facem pentru a modela felul în care ne văd ceilalți pentru a câștiga putere, influență, simpatie sau aprobare. Vorbim aici de două scopuri: dorința de a fi plăcut și dorința de de a fi perceput și respectat ca fiind competent. În ceea ce privește validarea conceptului de sine, oamenii simt nevoia de a își pune întrebări asupra sinelui, de a-și verifica sinele. În ceea ce privește eficacitatea sinelui, acest concept se referă la modul în care ne evaluăm posibilitățile, capacitatea de a îndepini anumite sarcini. Eficacitatea nu este legată de calitățile pe care le posedăm de fapt, ci de ceea ce credem că suntem în stare să realizăm cu ajutorul acestora. S-a constatat că persoanele care au o stimă de sine ridicată se caracterizează printr-o eficacitate de stimă înaltă. Conceptul de sine se studiază atât din perspectiva cogniției cât și cea a afectivității- component a stimei de sine. ,,Cuvântul stimă provine de la latinescul aestimare, având sensul de apreciere. Astfel, când vorbim despre stima de sine ne referim la aprecierile pozitive sau negative pe care le fac oamenii

dspre ei înșiși. Deși este supraevaluat, cel puțin în cultura americană, rolul gândirii positive și al modalităților în care aceasta se poate antrena, nu e mai puțin adevărat că felul în care gândești despre tine afectează modul în care simți despre tine și, în fine, modul în care te simți”(Brehm, S., Kassin,S., 1990, p.67.). Astfel putem lesne să înțelegem că stima de sine scăzută atrage după ea expectații negative (nu sunt în stare), efort scăzut și anxietate înaltă, eșec. Cercetătorii vorbesc despre o serie de tipuri de stimă de sine: 1.

Stima de sine globală – opinia unei persoane despre ea înşăşi, la un anumit moment, variind între stima de sine ridicată sau scăzută

2.

Stima de sine în domeniu – stima de sine pe care cineva o are în ceea ce priveşte un anumit domeniu, cum ar fi sportul sau muzica

3.

Stima de sine ca trăsătură – percepţia de o viaţă a persoanei cu privire la includerea sau excluderea socială

4.

Stima de sine ca stare – o percepţie ce se schimbă în funcţie de nivelul includerii sociale.

Ce am observat eu este că multe persoane lasă fix aceste mici şi trecătoare momente de nesiguranţă să definească percepţia lor cu privire la stima lor de sine. Poate pentru că preconcepţia este că o persoană cu încredere şi stimă de sine nu se îndoieşte nicioadata de sine? Greşit. Orice persoană are dreptul să se îndoiască de sine la un moment sau altul din viaţa ei. Diferenţa o face dacă acea percepţie rămâne una de durată sau nu. 1.2 Caracteristici ale stimei de sine Stima de sine este în strânsă legătură cu imaginea de sine. Oamenii se cunosc pe sine prin provocările pe care le parcurg, prin tot ceea ce încearcă să depășească dându-și seama de propriul lor potențial. De obicei atunci când avem parte de succes, nivelul de apreciere este ridicat, iar când suntem înconjurați de eșecuri, intervine nesiguranța în sine. Stima de sine este profund legată de raportul dintre sinele autoperceput (ce crezi tu despre propria persoană) și sinele ideal, adică despre cum ți-ai dori să fii sau să devii. După unii autori distanța dintre sinele actual și cel dorit ne dă măsură prețuirii (stimei) de sine.

1.3 Aspecte componente ale stimei de sine Stima de sine are la baza ei trei componente: 

Iubirea de sine



Concepţia despre sine



Încrederea în sine Iubirea de sine este fundamentul stimei de sine. Dacă stima de sine se formează în urma unei

proprii evaluări, iubirea de sine nu are nevoie de nici o condiţie. Ne iubim când avem o reuşită şi ne iubim când suferim un eşec. Ne iubim pentru calităţile noastre şi în ciuda, sau mai bine zis, şi pentru defectele noastre. Concepţia despre sine vorbeşte despre percepţia pe care o avem despre noi înşine şi tot ce ne reprezintă. Concepţia despre noi înşine este 100% subiectivă, important fiind doar ceea ce vedem în oglindă, nu ce este în faţa ei. O concepţie puternică despre sine ne poate purta peste toate obstacolele posibile, însă una limitată nu doar că ne poate ţine pe loc, dar poate crea şi dependenţe. Încrederea în sine vorbeşte despre faptele noastre, despre cât de capabili ne vedem să acţionăm în anumite momente. Ea se clădeşte şi se menţine cu fapte, cu reuşite oricât de mici, necesare pentru echilibrul nostru. De asemenea, ea se transmite prin exemplu, aşa că nu va fi de nici un folos să îi spunem unui copil să aibă încredere în sine, dacă noi înşine acţionăm contrar spuselor noastre.Dar stima de sine nu are o valoarea constant. Altfel spus, pot avea încredere în mine pe plan profesional, dar pot să am anumite îndoieli cu privire la calităţile mele ca părinte. Pot avea încredere în mine la locul de munca şi să fiu conştientă de calităţile şi cunoştinţele mele, dar în momentul în care se anunţă că la postul pe care mi-l doresc eu mai concurează alte două persoane (şi dacă se întâmplă să şi stimez acele persoane) e posibil să îmi pun la îndoială pentru câteva momente şansele mele de reuşită. A  avea încredere în sine înseamnă a considera că ai capacitatea să acționezi într-o manieră adecvată și că ești adecvat în orice situație. Încrederea în sine se clădește pe sentimentul omului că este important și că merită tot ce-i mai bun, singurul obstacol în calea încrederii în sine fiind gândul care îi spune că nu este valoros. Spre deosebire de iubirea de sine, dar și față de acceptarea de sine, încrederea în sine nu este prea dificil de identificat. Este suficientă simpla observare, mai ales din partea unei persoane avizate, asupra comportamentului  în situații noi sau

neprevăzute, în care există o miză, sau în situații în care omul este copleșit de dificultăți în activitatea pe care o are de realizat. Rolul încrederii în sine nu este mai puțin relevant decât al celorlalte două componente ale stimei de sine (abordate anterior), încrederea în sine având nevoie de fapte pentru a se menține și dezvolta, micile succese cotidiene fiind necesare pentru echilibrul psihologic individual. Încrederea în sine își are originea în tipul educației primite în familie și în școală. Copilului și adolescentului le este benefică prezentarea eșecurilor ca pe o consecință necatastrofică a acțiunilor întreprinse de ei, după cum le este benefică și recompensa pentru că au reușit într-o activitate, dar și pentru că s-au străduit, chiar dacă au eșuat. Ca și celelalte două componente ale stimei de sine, încrederea în sine se transmite din generație în generație, fiind de dorit ca părintele să caute, prin exemplu și conversație, să construiască o relație plină de iubire și liberă de teamă cu propriii copii, relație care să le permită acestora să își exprime toate emoțiile și să se simtă încrezători în propria valoare. Ca o concluzie asupra elementelor stimei de sine, reținem că între cele trei componente ale stimei de sine există legături de interdependență: iubirea de sine facilitează o robustă acceptare de sine, care, la rândul său, influențează favorabil încrederea în sine. Se desprinde, de asemenea, concluzia rolului decisiv pe care îl are familia în a încuraja stima de sine a copilului sau adolescentului, afirmând cine este acesta, exprimându-și dragostea și aprecierea în mod autentic, fără așteptări care să împiedice să fie acceptat cu bucurie exact așa cum este el, de fapt. De asemenea, școala, prin tot ceea ce înseamnă: proces de învățământ cu activitățile școlare și extrașcolare, colegii, dar mai ales învățătorul au o contribuție deosebită în dezvoltarea stimei de sine a elevilor.

CAPITOLUL 2: MODALITĂȚI DE FORMARE ȘI DEZVOLTARE A STIMEI DE SINE PRIN CONSILIEREA PSIHOPEDAGOGICĂ 2.1 Releţia dintre performanţă şi stima de sine Problematica stimei de sine și a stimulării corespunzătoare a acesteia în cadrul  educațional reprezintă un domeniu complex și în permanență actual pentru orice cadru didactic responsabil. În ultimă instanță, legătura puternică dintre nivelul stimei de sine și performanțele școlare ale elevilor obligă la o abordare unitară și detaliată a  problemei, deorece în acest context, elevii cu performanțe scăzute reprezintă o provocare pentru sistemul de învăţământ în ceea ce priveşte modalitatea prin care pot fi ajutați să dobândească rezultate bune la învățătură şi să se adapteze la cadrul educaţional. Unii elevi cu performanțe scăzute la învățătură au abilități normale, dar se confruntă cu diverse tipuri de dificultăți, asemănătoare până la un punct cu cele pe care le au elevii diferiți din punct de vedere cultural. Abilitatea de studiu este normală și nu există o explicație coerentă pentru situația în care nu se bucură de realizări pe măsura abilităților avute. Acești elevi se confruntă cu un declin progresiv al rezultatelor școlare, ceea ce le poate afecta în mod direct imaginea de sine și stima de sine. Imaginea de sine va fi reprezentată de modul în care un individ se percepe pe sine, de felul în care conștientizează punctele sale forte și slăbiciunile sale, precum și de modul în care este influenţat de experienţele sale din trecut, şi felul în care se raportează, prin comparație, la semenii săi. Elevii care au o stimă de sine pozitivă sunt de obicei elevi care au încredere în propriile forțe, sunt optimiști, relaționează ușor cu colegii și își fac noi prieteni cu ușurință. Majoritatea copiilor cu stimă de sine pozitivă au performanțe deosebite atât la școală, se fac remarcați și la activitățile extracurriculare, cît și în afara activității școlare – în cadrul cercurilor pe care le frecventează. La polul opus celor cu stimă de sine pozitivă, sunt copiii cu stimă de sine scăzută/negativă. Aceștia sunt de obicei neîncrezători, introvertiți, au o atitudine pasivă față de tot ce îi înconjoară și de la ei auzim cel mai des sintagma ”nu pot”.            Pentru dezvoltarea stimei de sine la copii, e important ca învățătorul să le acorde atenția și dragostea necondiționat, constant. Să-i accepte așa cum sunt și să nu-i facă să se simtă frustrați pentru că nu au reușit să îndeplinească o sarcină didactică dată spre rezolvare sau nu au ocupat un loc de frunte la un concurs. Ca învățător trebuie să-i încurajăm și să-i lăudăm atunci când merită. Să

evităm a comparăm în fața clasei elevii între ei. Trebuie să fim empatici, pentru a-i învăța și pe ei să fie așa. Dacă vom învăța copiii să se aprecieze și să se iubească așa cum sunt, vom contribui la dezvoltarea stimei de sine - le vom crea confortul psihologic de care au nevoie pentru o reușită școlară mai bună, pentru performanțe mai mari. Performanţa poate avea efecte pozitive sau negative asupra percepţiilor de sine ale elevului. Rosenberg (1979) reliefează aspectele distinctive dintre stimă de sine ridicată (pozitivă) şi stimă de sine scăzută (negativă). „Persoanele care au încredere în forţele proprii învaţă cu mai multă eficienţă decât cele lipsite de încredere în propriile forţe, chiar dacă, în realitate, acestea din urmă sunt la fel de capabile.” (Hambly, K.) Aşadar trebuie să-i învăţăm pe elevi să aibă încredere în propriile puteri şi să-i orientăm către cunoaşterea şi conştientizarea acestora. Cercetările efectuate evidenţiază faptul că „nivelurile înalte ale stimei de sine contribuie la sănătatea mintală în multe feluri, încurajând oamenii să realizeze mai mult şi să fie mai mulţumiţi cu ceea ce au realizat” (Purcaru, I. D.) . Un elev optimist, care-şi cunoaşte propriile posibilităţi, care are încredere în forţele proprii, va căuta să-i depăşească limitele, să obţină performanţe cât mai înalte. Acestea se pot realiza numai pe fondul unei stabilităţi emoţionale, capabilă să suporte tensiuni psihice intense produse de sarcinile dificile la care este supus şi să înfrunte eventualele înfrângeri sau eşecuri. Când elevul se va confrunta cu dificultăţi la şcoală, stima de sine ridicată îi va asigura manifestarea comportamentelor de adaptare, a capacităţilor de refacere, a confruntării active cu realitatea. Dimpotrivă, o stimă de sine scăzută va asocia atitudini mai puţin productive şi agravarea situaţiei prin evitări ale problemelor, prin anticipări negative.Cu alte cuvinte, stima de sine ridicată va indica o performanţă ridicată, iar o performanţă ridicată va indica o stimă de sine ridicată. Pe de altă parte, stima de sine scăzută va indica o performanţă slabă, iar o performanţă slabă va indica o stimă de sine scăzută. Se poate afirma astfel că elevii care au o stimă de sine ridicată au rezultate şcolare foarte bune, şi invers: elevii care au rezultate şcolare foarte bune au o stimă de sine crescută. Pentru cei cu stimă de sine scăzută se poate afirma că în realitate au rezultate şcolare slabe, şi invers: elevii cu rezultate şcolare şcolare slabe au o stimă de sine scăzută. Putem afirma că între performanţă şi stima de sine există o relaţie de influenţare reciprocă, deoarece elevii care au o stimă de sine ridicată sunt predispuşi la a obţine performanţe înalte, iar performanţele obţinute le stimulează pozitiv stima de sine şi tot aşa ca într-o spirală ascendentă.

Aşadar performanţa implică şi influenţează stima de sine, iar stima de sine implică şi influenţează performanţa. Copiii cu o stimă de sine pozitivă îşi asumă responsabilităţi (,, Reușesc să fac acest lucru.”); se comportă independent (“Mă descurc singur.”); sunt mândri de realizările lor (“Sunt mândru pentru că …”, “Sunt important.”); realizează fără probleme sarcini noi (“Sunt convins că pot să fac acest lucru.”); îşi exprimă atât emoţiile pozitive cât şi pe cele negative (“Îmi place de mine aşa cum sunt.”, “Sunt supărat când vorbeşti aşa cu mine.”); oferă şi cere ajutor şi sprijin celorlalţi colegi (“Am nevoie de ajutorul tău.”). Experienţele din copilărie care dezvoltă o imagine de sine echilibrată: este încurajat, lăudat când finalizează corect o sarcină ; este ascultat; i se vorbeşte cu respect; i se acordă atenţie şi este îmbrăţișat, are performanţe bune în activităţile extraşcolare (sport, desen, pictură, teatru) sau şcoală; are prieteni de încredere. Copiii cu o stimă de sine scăzută sunt nemulţumiţi de felul lor de a fi (“Nu sunt bun de nimic.”, “Nu sunt în stare să fac asta.”, “Nu am nici o calitate.”); evită să realizeze sau să se implice în sarcini noi (“Nu voi fi în stare să iau notă de trecere.”); se simt neiubiţi şi nevaloroşi (“Sunt antipatic.”. “Nu mă place nimeni.”, “Sunt plictisitor.” ); îi blamează pe ceilalţi pentru nerealizările lor (“Profesorul a fost nedrept cu mine.”); pretind că sunt indiferenţi emoţional (“Nu mă interesează că am luat nota 4 la ….”); nu pot tolera un nivel mediu de frustrare (“Nu ştiu cum să rezolv problema.”, are eşecuri în activităţile extraşcolare sau şcolare ( “Dacă prietenii sau colegii mei nu mă plac nu am nici o valoare.”); comparaţii frecvente între fraţi; standarde exagerate a părinţilor privind performanţele sale şcolare. Riscurile unei stime de sine scăzute sunt multiple: probleme emoţionale – depresie, anxietate, iritabilitate; probleme de comportament – agresivitate; scăderea performanţelor şcolare – eşec şcolar, abandon şcolar. Modalităţi de îmbunătăţire a stimei de sine:  crearea în familie a cât mai multe oportunităţi de succes, situaţii în care copilul să-şi identifice punctele tari;  crearea unor situaţii în care copilul să-şi exprime în grup calităţile sau punctele tari;  crearea de situaţii în care copilul şi adolescentul să aibă oportunitatea de a oferi ajutor celorlalte persoane - acţiuni comune în familie, activităţi de voluntariat, ajutor pentru copii cu nevoi speciale, ajutor oferit bunicilor/ bătrânilor;

 identificarea domeniilor de competenţă ale copilul şi adolescentului şi crearea situaţiilor în care acestea să fie utilizate cu succes;  identificarea surselor de suport social, emoţional, instrumental, informaţional;  dezvoltarea abilităţilor de comunicare, negociere, rezolvare de probleme, abilităţile de a face faţă situaţiilor de criză. Atât pentru a preveni formarea unei stime de sine scăzute, dar și pentru a dezvolta stima de sine a copiilor, aceștia trebuie să urmeze programe de consiliere psihopedagogică. De menționat că aceste programe sunt structurate diferit în funcție de nivelul de vârstă al copiilor, desfășurându-se în ,,pași mici”. 2.2 Trăsături definitorii ale consilierii psihopedagogice „Consilierea este o activitate care este iniţiată de o persoană care caută ajutor. Oferă oportunitatea clientului de a identifica ceea ce-l perturbă, de a se autoexplora şi de a se înţelege. Procesul de consiliere îl va ajuta să-şi identifice gândurile, emoţiile şi comportamentele, care conştientizate fiind, îl fac să se simtă plin de resurse şi să hotărască schimbarea” (Russel, Dexter, Bond, 1992). În sens larg, consilierea şcolară reprezintă un proces intensiv de acordare a asistenţei psihopedagogice elevilor şi celorlalte persoane implicate în procesul educaţional (profesori, părinţi, tutori şi autorităţi şcolare). Rolul consilierii este unul proactiv, ce presupune prevenirea situaţiilor de criză personală şi educaţională a elevilor. Consilierea şcolară se axează pe unitatea triadică: familie – copil - şcoală, în vederea desfăşurării unei educaţii eficiente şi a dezvoltării optime a personalităţii copilului. Consilierea psihopedagogică are drept obiectiv în şcoală dezvoltarea unui sistem coerent de scopuri în viaţă şi întărirea comportamentului intenţional. O persoană orientată spre scop este capabilă să pună în acţiune modele alternative de comportament, să abordeze problemele de viaţă din perspective diferite, dar fără a se cantona rigid în anumite soluţii prefabricate (Tomşa, 2000). Consilierea este definită de către Hogh, 1998, ca fiind: o relaţie, o formă specială de comunicare care implică ascultarea, previne situaţiile de criză. Are un rol proactiv: o persoană este ajutată de alta, persoană ajută un grup de persoane, formă confidenţială de a oferi ajutor, bazată pe principiul dezvoltării personale, presupune „împuternicirea” persoanelor care caută ajutor, înseamnă

a-i ajuta pe alţii să-şi identifice şi să-şi clarifice  activitate efectuată de profesionişti,  se ghidează după anumite teorii şi după metode problemele, specifice domeniului (Hough, 1998). Pe de altă parte, consilierea nu este (Sanders, 1999) o relație de prietenie, în care tratăm pe cineva asemenea unui medic, nu are rolul de a sfătui, de a judeca. Consilierea ca demers acţional realizat de psiholog/ consilier, reprezintă un proces specializat de sfătuire, susţinere, orientare a persoanelor aflate în dificultate. Dicţionarul explicativ al limbii române, coordonat de acad. Cotoeanu I., dr. Seche L., dr. Seche M., [6, p. 298], defineşte consilierea ca fiind un proces de sfătuire. În contextul unei perspective de maximă generalitate putem spune că consilierea constituie un instrument indispensabil al psihologului, pedagogului, asistentului social şi a oricărei persoane ce posedă o vastă experienţă de viaţă. Wallis J. (1978) defineşte consilierea ca fiind un dialog în care o persoană ajută pe alta care are dificultăţi semnificative [Apud 27]. Cercetătorul Gustad J. W. consideră consilierea ca fiind un proces de orientare – învăţare care se desfăşoară în spaţiul realităţii create între două persoane, cuplu în care sfătuitorul cu competenţă în probleme psihologice, oferă clientului său metode adecvate nevoilor acestuia, în raport cu contextul evenimentelor vieţii, stabilindu-se în acest fel un program personal [Apud 17, p.286] de depăşire a dificultăţilor. Inskipp F. şi John H. (1984) menţionează că consilierea este o cale de a relaţiona şi de a răspunde unei alte persoane, pentru ca aceasta să fie ajutată să-şi exploreze gândurile, emoţiile şi comportamentul în direcţia câştigării unei înţelegeri de sine mai clare şi 9 pentru a învăţa să găsească şi să utilizeze părţile sale mai tari/ resursele, astfel, încât să se poată confrunta cu viaţa mai eficient, luând decizii adecvate şi acţionând coorespunzător [Apud 27]. După cum am putut observa, consilierea este un proces complex ce cuprinde o arie foarte largă de intervenţii, care impun o pregătire profesională de specialitate. În esenţă, conceptul de consiliere denotă o relaţie interumană axată pe ajutor, realizată de o persoană specializată/ consilierul, şi o altă persoană, care solicită asistenţă specială – beneficiarul (Egan, 1990). Relaţia dintre consilier şi persoana consiliată este una de alianţă, de participare şi colaborare reciprocă (Ivey, 1994) [Apud 38].

Trăsăturile definitorii ale consilierii educaţionale ar fi: 

este un proces de dezvoltare,

 are un rol de prevenire şi proactiv,  optimizează modul în care elevul relaţionează cu şcoala,  abordează diverse probleme ale subiectului consiliat (personale, educaţionale, sociale, de orientare şcolară şi profesională). 2.3 Principii în consilierea educațională 1. Toate persoanele sunt speciale şi valoroase pentru că sunt unice. 2. Clientul (elevul, părintele, cadrul didactic, familia) „trebuie” să se simtă „împuternicit”, să manifeste autonomie personală şi auto-înţelegere, „satisfăcut şi plin de resurse”. 3. Elevul este acceptat ca persoană şi tratat în consecinţă. 4. Consilierea este în esenţă o relaţie permisivă. 5. Consilierea se bazează pe modul de a gândi împreună cu cel consiliat (See Russell, apud Sanders, 1999) Principiile consilierii în esenţă ţin de deontologia profesională. Codul deontologic al consilierului îl vom reda în cele ce urmează, acesta a fost adaptat, în baza Codului deontologic al psihologului şcolar, identificat în Ghidul metodologic - Organizarea activităţii Serviciului de Asistenţă Psihologică, (aprobat de Consiliul metodic municipal al DGETS, la 24 martie 2011). Codul deontologic al consilierului constituie instrumentul de bază al specialistului, care vizează, respectarea unor anumite principii: 1) Principiul respectării drepturilor şi demnităţii oricărei persoane. Consilierul va desfăşura activitatea, manifestând respect faţă de trăirile, experienţele, cunoştinţele, valorile, ideile, opiniile şi opţiunile celorlalţi. Nu va manifesta inechitate pe criterii de cultură, naţionalitate, etnie, rasă, religie, sex. 2) Principiul competenţei profesionale. Consilierul se va angaja numai în acele activităţi profesionale în domeniul cărora deţine cunoştinţele, aptitudinile, atitudinile, experienţa şi atestarea necesare.

3) Principiul integrităţii morale şi profesionale în toate relaţiile. Consilierul va prezenta într-o manieră onestă pregătirea şi calificările sale oriunde se află în relaţii profesionale. 4) Principiul respectului colegial. Consilierul va manifesta faţă de colegii săi de profesie onestitate, corectitudine, loialitate şi solidaritate. Este inadmisibil clarificarea relaţiilor dintre colegi şi colaboratori în prezenţa clienţilor. 5) Principiul responsabilităţii profesionale şi sociale sau principiul „Nu dăuna!”. Consilierul va manifesta o maximă responsabilitate pentru starea de bine a oricărui individ, familiei, grupului sau comunităţii faţă de care îşi exercită rolul de consilier. El va acţiona astfel încât să nu cauzeze daune sănătăţii, stării generale sau statului social al beneficiarului. Consilierul nu oferă informaţii care ar putea agrava starea individului, este prudent la recomandările oferite. 6) Principiul inofensivităţii şi caracterului adecvat al metodelor şi tehnicilor psihologice aplicate. Tehnicile aplicate trebuie să corespundă scopurilor cercetării, vârstei, studiilor, condiţiilor experimentului şi să nu fie periculoase pentru sănătatea individului. 7) Principiul imparţialităţii. Este inadmisibilă atitudinea preconcepută sau neobiectivă faţă de beneficiar. 8) Principiul colaborării dintre consilier şi individ. Consilierul va informa beneficiarul despre posibilităţile reale ale psihologiei contemporane în problema vizată, despre hotarele competenţei şi posibilităţilor sale. 9) Principiul acceptării necondiţionate a persoanei (se referă la emoţiile beneficiarului, dar nu la acceptarea oricărui comportament). Consilierul nu face judecăţi de valoare sau judecăţi morale referitoare la viaţa beneficiarului. Nu va eticheta individul, nu va pronunţa aprecieri negative în voce. 10) Principiul confidenţialităţii. Consilierul se angajează să nu divulge informaţiile furnizate de beneficiar altor persoane, aducând astfel prejudicii psihologice, morale, juridice beneficiarului – păstrarea secretului profesional. 11) Principiul nondirectivităţii. Consilierul nu decide în locul beneficiarului.

12) Principiul nonexploatării. Consilierul nu va exploata sau nu va profita de persoanele faţă de care manifestă un ascendent de autoritate. Va evita hărţuirea, comportamentele de abuz 44 faţă de cei cu care vine în contact în timpul activităţii profesionale. 13) Principiul fundamentării şi caracterului ştiinţific al rezultatelor cercetărilor. Consilierul va formula rezultatele cercetării în termeni şi noţiuni, acceptate în ştiinţa psihologică. 14) Principiul autonomiei. Informaţia obţinută nu va fi discutată cu persoane străine domeniului psihologiei. Consilierul nu transmite metodele şi tehnicile de lucru persoanelor necompetente. Va manifesta obiectivitate şi corectitudine. 15) Principiul manifestării preocupării faţă de respectarea standardelor sau principiilor etice. În cazul violării standarde etice de către unul din colegi, consilierul este obligat să atragă cu maximă discreţie şi colegialitate atenţia acelui coleg asupra conduitei neadecvate, iar în cazul în care comportamentul non-etic persistă se va adresa organelor de resort (Comisia Metodică a Psihologilor a DGETS/minister). 16) Principiul formării şi dezvoltării profesionale. Consilierul depune permanent un efort de menţinere şi dezvoltare proprie profesională prin informare permanentă, participare la programe de formare profesională de specialitate, consultări cu specialişti din domeniu [34, p. 2]. (Universitatea de Studii Europene din Moldova – Facultatea de Psihologie şi Asistenţă Socială, -Micleuşanu Zinaida, Cuzneţov Larisa ,,Bazele consilierii -- Ghid metodologic” 2.4. Obiectivele consilierii După Geldard K., Geldard D., (1997) scopurile consilierii se pot stabili la mai multe nivele, rezultând, corespunzător, mai multe tipuri de scopuri [Apud 16, p. 57 - 59]: I. Scopuri fundamentale. Sunt acele scopuri urmărite în cvasitotalitatea activităţilor de consiliere şi cu referire la majoritatea clienţilor. La acest nivel, consilierea se focalizează pe sprijinul, ajutorul şi îndrumarea beneficiarului, pentru a învăţa: − să atingă un nivel optim de congruenţă între gândurile, emoţiile şi comportamentele proprii, între ceea ce gândeşte, simte şi face;

− să se accepte aşa cum este, conştientizându-şi capacităţile şi potenţialităţile (punctele forte), dar şi limitele, incapacităţile, inabilităţile (punctele slabe), − să se simtă bine, confortabil cu sine însuşi, să fie încrezător în forţele proprii, optimist şi să gândească pozitiv; − să creadă în posibilitatea schimbării sale evolutive, în necesitatea şi oportunitaea parcurgerii unor programe de formare şi dezvoltare a propriei personalităţi, programe oferite şi realizate de către profesioniştii corespunzători cu problemele beneficiarilor; − să abordeze cu luciditate problemele emoţionale, fie ele neplăcute sau chiar dureroase, şi să fie capabil să depăşească momentele şi stările de disconfort şi/ sau de criză; − să-şi modifice atitudinile şi comportamentele dezadaptative, ineficiente şi/ sau indezirabile social; − să aibă capacitatea de a-şi maximiza disponibilităţile proprii în direcţia autodezvoltării şi a autorealizării personale opptime; − să ia decizii şi să-şi asume responsabilitatea pentru propriile acţiuni, comportamente, moduri de a gândi; − să-şi exprime opţiunile şi să ia decizii privind studiile, formarea profesională, evoluţia în carieră etc., în concordanţă cu propriile capacităţi (ceea ce poate), cu nivelul de aspiraţii (ceea ce vrea) şi cu oferta societăţii (ceea ce este, trebuie, se cere; − să adopte un stil de viaţă sănătos, care-i asigură confortul psihologic şi starea de funcţionalitate optimă. Și beneficiarii consilierii au scopuri. În cazul beneficiarilor – copii, scopurile acestora trebuie tratate cu toată seriozitatea şi răspunderea de către consilier. Relaţia de consiliere a copiilor evoluează pozitiv pe măsură ce copilului în care implicare lui afectivă este maximă constituie o necesitate. Uneori copilul nu doreşte ca părinţii să-i afle problemele, iar respectarea acestei dorinţe constituie o condiţie esenţială a constituirii unei relaţii pozitive de consiliere. Excepţie fac acele situaţii în care securitatea fizică şi psihică sunt ameninţate, vcaz în care părinţii trebuie anunţaţi şi avertizaţi. Dar, şi în asemenea situaţii, obţinerea acordului beneficiarului – copil, prin modalităţi

deosebit de abile ale consilierului de a pune problema, conduce la rezultate mult mai bune decât dacă acest lucru s-ar realiza fără ştirea copilului. El nu are sentimentul că este trădat, ci dimpotrivă, că activitatea de consiliere este bine-venită şi benefică pentru formarea personalităţii lui. 3.2. Obiectivele consilierii Scopurile consilierii pot fi atinse prin interbeneficiarul 40 – copil capătă încredere în consilier. Școlarii mici au o mare nevoie de consiliere, deoarece din punct de vedere psiho-evolutiv în această perioadă are loc apariția gândirii formale, a raționamentului logic, o mai bună cunoaștere a sinelui. Tot în această perioadă copiii își cunosc propria identitate, dar întâmpină greutăți în această perioadă deoarece sunt încercați de sentimente de fricăîn fața riscului, manifestă o nesiguranță în exprimare, dar și în modul de comportare. La fel de necesară este și consilierea părinților. De modul în care părinții acționează sau își gestionează viața sau chiar micile conflicte, depinde reacția copiilor, modul în care aceștia își formează o imagine asupra lumii, asupra vieții. Copiii care sunt crescuți într-un mediu excesiv protectiv sau foarte strict, în care se utilizează un limbaj agresiv sau chiar copiii devin martorii unor comportamente agresive, vor ,, învăța” că acesta este modul în care trebuie să acționeze, să se comporte și ei, la rândul lor. Aici intervine necesitatea consilierii școlare. Această reprezintă un proces foarte valoros pentru o reorganizare cognitivă a copiilor și, de ce nu, a părinților. Ea este menită să schimbe și să antreneze schimbările în școală. Consilierea trebuie să genereze o schimbare prin ideile noi pe care promovează, prin încrederea în propria dezvoltare pe care trebuie să o insufle școlarilor pentru creșterea stimei de sine. Aria curriculară ,,Consiliere și orientare” din planul de învățământ din ciclul primar ,,pune accent pe următoarele aspecte: facilitarea participării la viața social a clasei, a școlii și a comunității locale, dezvoltarea unor strategii personale de evitare a eșecului școlar, formarea atitudinilor de acceptare a schimbărilor din mediul social, economic, cultural și politic în care absolventul își va desfășura activitatea, participarea motivată la inițierea și la derularea propriului traseu de învățare” ( Manolescu, Marin, - Curriculum pentru învățământul primar și preșcolar”- Editura Cretis, București, 2004). Prin orele de dezvoltare personală sau de consiliere, educația procesul didactic se bazează pe învățarea centrată pe elev, punând în valoare copiii în funcție de abilitățile, de aptitudinile și dorințele lor, pregătindu-i să facă față provocărilor din viața privată, dar și celor din viața publică. Aceștia coștientizează propriile lor capacități, vor deveni conștienți de importanța cunoștințelor

dobândite zi de zi, realizând o legătură cu latura aplicativă a acestor cunoștințe, întărind motivația pentru învățare, pentru pregătirea zilnică. ,, Consilierea și Orientarea nu trebuie să se se constituie ca un obiect de studio sau o disciplină școlară în înțelesul ei cotidian, ci ca o arie de aplicații, dezvoltări practice, experiențe și atitudini care trebuie învățate și exersate în viață.” ( Jigău, Mihai, - ,, Consiliere și Orientare, Ghid Metodologic”, CNC, București, 2001). Programa de ,,Consiliere și Orientare” se organizează luându-se în considerare următoarele module tematice care se întâlnesc în fiecare an de studiu din ciclul primar:  Autocunoaștere și dezvoltare personală;  Comunicare și abilități sociale;  Managementul informațiilor și al învățării;  Planificarea carierei;  Calitatea stilului de viață 2.5 Metode și tehnici de consiliere școalară utilizate în învățământul primar – căi optimizare a formării și dezvoltare a stimei de sine

de

Metodele și tehnicile de consiliere sunt definite ca proceduri, căi, mijloace sistematice bine organizate, care urmăresc anumite obiective, respectând anumite principii, aplicate din dorința de a reuși să schimbe atitudini, să formeze imagini de sine și să comntribuie la creșterea stimei de sine a subiecților. Cele mai eficiente metode și tehnici de consiliere după Adriana Băban (,,Consiliere educațională. Ghid pentru orele de dirigenție și consiliere” – 2001) ar fi: Braistormingul, dezbaterea în grupuri, problematizarea, jocul de rol, activități ludice de relaxare, exerciții de învățare, vizionare de filme și comentarea lor, punerea în situație, reflexia, argumentarea, comentarea de texte și imagini, completarea fișei de lucru și a scalei de autoevaluare, realizarea de colaje, postere, afișe, imaginarea unor situații problematice, elaborarea de proiecte, elaborarea de portofolii, studiul de caz, prelegerea. Experiența didactică ne permite să afirmăm că există aspect comune ale acestor tehnici de consiliere. În continuare ne propunem să prezentăm câteva metode, tehnici și modalități de consiliere școlară din perspective formării și dezvoltării stimei de sine la școlarul mic, ținând cont de modulele tematice.

Modulul I - Autocunoaștere și dezvoltare personală Încă de la clasa pregătitoare: se urmărește autocunoaştere şi formarea unei atitudini pozitivă faţă de sine. Propunem tema: Cine sunt eu? Se urmărește prin acestă activitate identificarea şi denumirea trăsăturilor fizice sub formă de jocuri (culoarea ochilor „Cine are ochi albaştri să ridice pătratul verde”, lungimea părului, înălţimea, greutatea etc.) şi valorizarea diferenţelor. Se pot aborda teme ca de pildă: Culoarea preferată, Sporturile de iarnă preferate, Jocurile preferate. (Prezentarea în faţa grupului a unor obiecte personale care exprimă cel mai bine ceea ce îi place fiecăruia să facă, pentru valorizarea abilităţilor fiecărui copil, indiferent de domeniu, se pot folosi ghicitori, colaje despre hobby-uri şi activităţi preferate). Copiii pot identifica trăsături personale simple, observabile în activităţile şcolare şi extraşcolare (îmi place să cânt, îmi place să desenez, sunt ordonat, sunt politicos, îmi place să joc fotbal). În ceea ce privește identificarea calităților fiecărui copil se pot desfășura jocuri/ activităţi de identificare a unor abilităţi, a predispoziţiilor native/ talentelor copiilor în diverse domenii (muzică, dans, gimnastică, desen): cântare vocală sau la un instrument, desenat, concursuri de genul „Copiii au talent”, jocuri de mişcare, muzicale, literare, serbări. Se pot realiza expoziţii cu temă, care să cuprindă produsele, lucrările elevilor clasei, desen/ pictură, colaj: „Ce îmi place să fac?”, se poate facilita crearea unor centre de interes (construcţii, pictură, lectură, ştiinţe, muzică) unde copiii pot opta să lucreze, în funcţie de interes. La clasa I, în cadrul acestui modul, tema: ,,Cunoașterea de sine”, avem stabilite ca obiective specifice: - Conștientizarea aspectelor legate de propria persoană; - Identificarea caracteristiclor personale pozitive; - Recunoașterea atributelor pozitive ale altor colegi; - Recunoașterea și acceptarea atributelor interpersonale; - Comunicarea informațiilor despre sine. Pentru această temă putem desfășura un joc ,, Cine este ca mine?”. Copiii vor fi așezați în cerc: Învățătorul începe jocul și afirmă: ,, Mie îmi place salata de fructe”. Dacă mai este cineva care să iubească salata de fructe, acea persoană vine în mijlocul cercului, bate palma cu învățătorul și rămâne pentru a spune ceva despre sine ( cântă la pian, joacă

fotbal, joacă șah, face gimnastică, îi place să deseneze). Jocul se repetă și cu ceilalți colegi care au pasiuni comune cu el care a făcut afirmația anterioară. În felul acesta copiii descoperă că au pasiuni comune cu ceilalți colegi. Ei prin intermediul jocului reușesc să se autocunoască, dar mai ales să își găsească prieteni cu care pot să desfășoare activități, pot socializa. La clasa a II-a se poate utiliza un joc sau o tehnică numită ,, Cartea mea de vizită ” sau ,,Pașaportul meu”. De data acesta copiii conștientizează că sunt unici. Tocmai de aceea această activitate se va desfășura individual. Copiii vor primi o fișă (ei sunt obișnuiți cu fișele de la celelate discipline școlare). Pe fișă vor avea de lipit o fotografie, vor avea de competat o serie de rubrici în care trebuie să precizeze numele, data nașterii, adresa, greutatea, înălțimea, culoarea părului, a ochilor, religie, pasiuni, ce îi place, ce nu îi place, locuri preferate, amintiri frumoase, una, două calități. Intervenția învățătorului este minimă, doar pentru a sprijini completarea fișei. Atmosfera în carea se realizează acea fișă trebuie să fie una pozitivă, elevii să poată să lucreze. În felul acesta copiii reușesc să identifice caracteristicile și interesele personale, identificarea unor situații pozitive, de succes personal, comunicarea informațiilor despre sine. Tot la clasa a II-a, la acelașii modul (Autocunoaștere și dezvoltare personală) putem desfășura activtatea de consiliere: Drepturi și responsabilități ce are ca scop: ,,Identificarea de comportamente dezirabile, pentru construirea unei imagini pozitive despre sine” Având la dispoziție o tablă, fișe de lucru, markere/cretă, iar ca metode și procede utilizăm conversația, analiza, problematizarea, le vom da copiilor o fișă pe carea vor avea comportamente pozitive și negative, de exemplu: răspund neîntrebat, uit tema, îi ajut pe colegi, nu arunc gunoaie pe jos, nu salut, nu ofer locul în autobuz, îmi fac patul, mă spăl pe dinți mereu, sunt punctual, nu duc gunoiul. Sarcina lor este de a le încercui pe cele pe care le consideră a fi cele potrivite lor. Se discută apoi rezultatele fiecăruia, după care, împărțind tabla în două coloane vor nota cu DAcomportamentele pozitive și sub coloana cu NU - comportamentele negative. Concluzia este că fiecare copil este responsabil pentru comportamentele și acțiunile sale. Vor identifica mai apoi, încercuind cu roșu comportamentele pe care ar dori să le schimbe în perioada următoare. ( Fiind responsabil, vei avea o părere mai bună despre tine și te vei simți mai bine).

La clasa a IV-a, pentru a vedea cât de pregătiți sunt copiii pentru trecerea la un alt ciclu de învățământ, se poate desfășura activitatea de consiliere ,,Pregătire pentru clasa a V-a ”. La această activitate li se va cere elevilor să identifice asemănările și deosebirile dintre cele două clase (a IV-a și a V-a). Toate asemămănările și deosebirile vor fi discutate. Se vor identifica și anumite ,, mituri” despre care se vorbește, dar se pune accent pe așteptările elevlor, pe gândurile lor, dar mai ales pe ceea ce își doresc să facă pentru a avea succes. Învățătorul va direcționa discuția pentru a fi identificate resursele, experiențele personale, pe care se pot baza pantru ca succesul să fie garantat. Modulul II: Comunicare și abilități sociale În cadrul acestui modul la orele de dezvoltare personală, clasele CP- II, se pot derula lecții, activități care să stimuleze formarea și dezvoltarea stimei de sine. Abilitățile sociale se formează prin cunoașterea primului grup cu care copilul vine în contatact, familia. Se pot desfășura jocuri de cunoaştere/intercunoaştere de tipul „Îmi prezint familia” în care fiecare copil îşi prezintă membrii familiei. Se poate realiza un jurnal în imagini „Eu şi familia mea” în care copilul desenează membrii familiei. Se identifică de către copil caracteristicile acestora (mama, tata, bunica/ bunicul, o prietenă/ un prieten, un frate/o soră). Copiii pot prezenta Sărbători de iarnă în familie, pot sorta fotografii ale copiilor după sărbătoarea când au fost făcute, pot desena conturul mâinii sau a amprentelor personale pe coli de hârtie sau pe pânză, creând unor lucrări de Crăciun sau să confecționeze cadouri de tip „lucru manual/ handmade” care să fie dăruite unui membru al familiei de Crăciun. La o altă temă, Despre prietenie se pot desfășura jocuri de cunoaştere/ intercunoaştere de tipul „Pot să te prezint eu?”în care fiecare copil îşi prezintă prietena/ prietenul secret, sau se poate realiza un jurnal în imagini „Eu şi prietenul/prietenii mei” în care copilul desenează prietenul/prietenii, activităţile preferate desfăşurate împreună, obiectele/ fiinţele de care se simt ataşaţi. Se poate organiza activitatea interdisciplinară ,,Lanțul prieteniei”. În debutul activității copiii sunt provocați să definească termenul de ,,sprieten”, să identifice calitățile sale ca prieten, să își enumere prietenii și motivele pentru care i-a ales. Apoi, folosin benzi de hârtie colorată, foarfece, lipici, markere. Pe o bandă va scrie numele prietenului. O va lipi, formând un inel, apoi, pe o altă bandă va scrie ceea ce îi place la prietenul său. Va introduce banda o va lipi într-un alt inel. Se va

forma un lanț. Copiii vor afla că sunt prietenii cuiva, sau că au mulți prieteni, că sunt apreciați de ceilalți. Se pune problema pierderii unui prieten, a cauzelor, a aspectelor care trebuie să mențină o prietenie. Aceasta este o modalitate de stimulare a stimei de sine. Comunicarea cu colegii şi cadrul didactic la clasă: anunţarea răspunsului, aşteptarea rândului, completarea răspunsurilor colegilor după ce aceştia au încheiat, exprimarea opiniei personale, criticarea ideii, nu a colegului. De asemenea, pentru o comunicare eficientă în cadrul grupului școlar, se stabilesc Regulile clasei, desfășurând jocuri de rol cu marionete ilustrând modalităţi pozitive/ negative de interacţiune verbală sau fizică: se ajută unii cu ceilalţi, se exprimă politicos (te rog, mulţumesc), se întrerup, se lovesc, se împing. Regulile clasei trebuie expuse, pentru a fi vizualizate. Acstea, la început vor fi mai puține, pentru a putea fi reținute și puse în practică, iar pe măsură ce elevii cresc, în clasele următoare se mai poate adăuga câte o regulă. Regulile adăugate pot fi și în funcție de situațiile concrete intervenite la clasa respectivă. Pentru o bună comunicare trebuie să se aibă în vedere distribuirea şi asumarea unor sarcini în clasă (aranjarea jucăriilor, arechizitelor, udatul florilor, distribuirea fişelor de lucru, afişarea produselor realizate de către copii în cadrul unei secvenţe de lucru, ştergerea tablei, aranjarea consumabilelor, inserarea produselor activităţii în portofolii). Se pot confecționa cadouri de tip „lucru manual/ handmade” care să fie dăruite unui copil din grup şi care să exprime ceea ce admiră la el. Se poate juca jocul ,,Roata emoţiilor” pentru diferite situaţii - sărbătorirea zilei de naştere, oferirea unui cadou, primirea unui cadou. Pot avea loc discuții de explorare a intereselor şi a experienţelor anterioare ale copiilor la începutul fiecărei zile/ teme/ săptămâni în cadrul „Întâlnirii de dimineaţă”. Putem aborda tema ,, Managementul emoțiilor” cu scopul identificării emoțiilor pe care le trăim, precum și respectarea/înțelegerea emoțiilor celor din jurul nostru. Copiilor li se cere să definească emoții, dând exemple de emoții pozitive și negative. Apoi, li se prezintă pe o planșă/tablă o listă de cuvinte: Lista A: util, bun, dornic, încântat, optimist, curios, prietenos, mulțumit, ușurat, interesat, bucuros, uimit. și Lista B: rușinat, confuz, nervos, îngrijorat, nerăbdător, respins, speriat, abandonat, trist, vinovat. Se dau apoi spre completare enunțuri lacunare , de exemplu: ,,Am fost atât de ………… când am câștigat concursul de matematică”,sau ,, M-am simțit ………….. când prietenul meu cel mai bun a râs de mine în pauză”. Elevii, împărțiți pe grupe trebuie să completeze enunțurile

mimând emoțiile descrise de cuvântul lipsă. Se evidențiază faptul că este necesar să ne controlăm emoțiile și mai ales să identificăm și să diferențiem emoțiile pozitive de cele negative. Trebuie să subliniem importanța evitării învinuirii cuiva pentru propriile emoții, și să fim responsabili de trăirile și emoțiile noastre. Putem să contribuim la îmbunătățirea capacității de a-și controla emoțiile, la dezvoltarea capacității de a alege soluția potrivită pentru rezolvarea conflictelor, să îi ajutăm să înțeleagă că o persoană poate să trăiască emoții diferite și să încerece să le înțeleagă prin prezentarea unor situații concrete, prin jocuri sau prin organizarea unor activități de consiliere / lecții de dezvoltare personală. De exemplu, copiilor împărțiți în patru grupe li se prezintă următoarele situații: 1. Din banii economisiți pentru darul mamei tale, tu ai cumpărat un joc pe care nu-l aveai. Acum regreți că ți-ai irosit economiile. 2. Un grup de copiii îți adresează cuvinte urâte, tu te enervezi și îl lovești pe unul dintre ei, urmând să fii pedepsit pentru atitudinea ta. 3. În timp ce te uitai la serialul tău preferat, părinții îți spun că trebuie să mergeți la cumpăraturi. Tu te enervezi, ridici tonul, părinții se supără și renunțe la mersul la cumpărături. Tu ești pedepsit, dar și supărat pentru că fratele tău avea nevoie de cartea pe care trebuia să i-o cumpărați. 4. Mama îți cere să aduni hârtiile din curte. Tu nu ești de acord, considerând că nu ai nicio vină că vântul ,,aduce” mereu hârtii și nu este treaba ta să faci mereu curat. Fratele tău face treaba în locul tău. Atât mama, cât și fratele sunt supărați pe tine, iar tu regreți că nu ai ascultat, atitudinea pe care ai avut-o față de cei din familie. Fiecare grupă va realiza un poster cu soluțiile găsite la problemele prezentate. Se vor completa cu păreri și soluții găsite. Învățătorul le prezintă copiilor posibile abordări de rezolvarea a situațiilor tensionate: Aceeptă și recunoaște că ești nervos, numără până la 10, gândește-te ce ai putea face să te liniștești, alege soluția cea mai potrivită pentru tine, dar și pentru ceilalți. Putem pune în discuție și tema: Despre ascultare și neascultare. Pentru a desfășura o astfel de activitate putem organiza Jocuri de rol cu marionete ilustrând modalităţi pozitive/ negative de interacţiune verbală sau fizică: se ajută unii cu ceilalţi, se exprimă politicos (te rog, mulţumesc), se întrerup, se lovesc, se împing. Putem realiza ecunoaşterea în imagini date a respectării/ încălcării

regulilor de comportare, viziona unor secvenţe din desene animate, filme pentru copii, audierea unor poveşti consacrate şi organizarea unor jocuri pentru identificarea emoţiilor de bază, ne putem juca ,,Roata emoţiilor” pentru diferite situaţii: când este încurajat/ certat de părinţi, când trebuie să plece de acasă pentru o perioadă mai lungă de timp. Jocurile de tipul „Continuă propoziția”, „Continuă povestea”, în care propoziția/ povestea este începută de învățător sau de un copil și se construiește în lanț, sunt foarte utile în activitățile de dezvoltare personală/consiliere. Modulul III - Managementul informațiilor și învățării La clasele primare copiii trebuie să cunoască activitățile din programul școlar. La clasa pregătitoare, în întâlnirea de dimineață, copiii, îndrumați de învățătoare vor identifica anotimpul, luna, săptămâna, ziua și orarul acelei zile. La sfârșitul programului, înaintea plecarii acasă este benefic să repetăm orarul și să repetăm ce am învățat la fiecare disciplină din orar. Se poate desena activitatea preferată sau momentele din anumite lecții pe care le-a îndrăgit în acea zi. La clasa a II-a, se pot organiza activități prin care elevii își organizează informațiile dobândite în funcție de caracteristicile lor. De exemplu, elevii , împărțiți în trei grupe, primesc câte un plic cu anumite titluri: Pădurea, Deșeurile, Crăciunul. Copiii primesc apoi enunțuri de tipu: Pădurea reprezintă mediul de viață pentru o mulțime de animale, de Crăciun vom organiza o serbare, Trebuie să selectăm plasticul de maculatură. Elevii trebuie să selecteze informațiile de la o anumită temă și să le așeze în plicul potrivit, formând acele pachete cu informații. La același modul, pentru a ajuta elevii să își folosească eficient timpul de învățare, spațiul, dar și resursele, desfășurăm activitatea cu tema: ,,Unde, când, cum învăț?”. Activitatea debuteză printr-o poveste în care este prezentat un copil, pe nume Andrei care își face temele cu televizorul deschis, în sufragerie, loc în care vine bunica și vorbește la telefon. Apoi, pleacă la joacă pentru trei ore. Băiatul pierde timpul și nu reușește să rezolve sarcinile școlare, adormind cu capul pe caiet. Urmează discuțiile pe marginea firului epic, se discută despre personaje. Învățătoarea îi invită pe copii să găsească soluții pentru a-l ajuta pe Andrei. Copiii pot găsi următoarele soluții: Andrei trebuie să își facă temele în camera sa, la un birou al său, în liniște fără muzică, televizor. Înainte de a se apuca de rezolvarea temelor trebuie să își pregătească toate cele necesare pentru a doua zi, în ordine, trebuie să își impună ca regulă să nu iasă la joacă până nu rezolva temele. La final, învățătorul le poate propune elevilor întocmirea unui orar, în care să bifeze fiecare dacă s-au organizat pentru a doua zi, într-un

cuvând dacă respectă tocmai indicațiile propuse de ei pentru Andrei. De asemenea

sunt utile

activitățile în care copiii sunt consiliați sub formă de joc unde, cum găsesc anumite informații care să îi ajute în învățare. Se pot da copiilor tehnici ușoare de învățare eficientă: cum desprindem idei principale, cum realizăm o schemă a lecției, cu găsim cuvinte ,,cheie”. Modulul IV - Planificarea carierei În ceea ce privește consilierea școlară din cadrul acestui modul, aceasta se realizează de la clasa pregătitoare prin orele de dezvoltare personală, însă copiii s-au întâlnit cu asemenea activități încă de la grădiniță. Se urmărește dobândirea de către micii școlari a abilităților de explorare și planificare a ceea ce vor să devină, responsabilizarea lor, familiarizarea cu diferite meserii și cu caracteristicile lor esențiale. Astfel putem desfășura activități/lecții cu tema: ,,Îmi aleg o meserie”, ,, ,,Ce este munca?”, Situații de muncă acasă, la școală, în comunitate, termeni specifici unei meserii. Când copiii sunt mai mari, clasele a III-a, a IV-a, când încep să se cunoască pe sine, să își cunoască potențialul, putem să desfășurăm activități în care să urmărim dobândirea abilităților de explorare și planificare a carierei. Copiii sunt invitați să completeze fișa: ,,Ce știu să fac mai bine?”. Sunt îndrumați, să realizeze planuri de acțiune pentru viitor, să ,,construiască” punctele tari și să dezvolte punctele slabe. Atunci când copiii identifică multe ,,puncte tari”, în ceea ce știu să facă, automat sunt încrezători în forțele lor, caută și găsesc soluții pentru rezolvarea ,, punctelor slabe”. Modulul V- Calitatea stilului de viață De modul în care ne desfășurăm activitatea, de felul în care ne simțim, de felul în care facem față provocărilor de zi cu zi, depinde starea noastră de bine, depinde dezvoltarea noastră ca indivizi. Un om sănătos fizic face față încercărilor, se adaptează ușor la schimbările ce intervin zi de zi, devin încrezători, au o stimă de sine ridicată. La copiii de vârstă școlară mică putem aborda această problemă atât la orele de dezvoltare personală, cât și la activități de consiliere școlară. Prin inetemediul jocului, la clasa pregătitoare putem să contribuim la formarea deprinderilor de igienă. Curriculum-ul pentru învățământul primar, disciplina Dezvoltare personală, include următoarele teme: Igiena îmbrăcămintei, Igiena alimentelor, Igiena locuinței, programul unei zile. Se pot desfășura jocuri de identificare a regulilor de igienă personală și a situațiilor de aplicare a acestora, realizarea de colaje sau desene care ilustrează reguli de igienă, vizionarea unor filme care includ tema igienei. Sunt eficiente discuţiile în grupe mici şi cu toată clasa despre rolul şi consecinţele

respectării/ nerespectării regulilor de igienă personală. Un rol deosebit îl au activităţi practice de exersare a acţiunilor de îmbrăcare/ dezbrăcare, legare a şireturilor, spălare a mâinilor înainte de servirea mesei, după utilizarea toaletei, ordonare a hainelor, aranjarea/ împachetarea hainelor în vederea dezvoltării independenţei faţă de adult. Copiilor le place să realizeze un jurnal în imagini în care ilustrează activitățile desfășurate într-o zi/ activitățile preferate desfășurate cu familia, prietenii de joacă, colegii de școală precum și desenarea momentelor specifice unei zile obișnuite. Organizarea unui orar al zilei prin lipirea unor imagini/ simboluri cu activitățile zilnice și săptămânale, personalizarea orarului cu desene, simboluri; elemente grafice, sunt exerciții eficiente de a forma deprinderile despre care vorbeam mai sus. O temă care include exersarea abilităților de management al unui stil de viață de caliatate ar putea fi ,,Consecințele luării unei decizii”. Având la dispoziție un joc în care copiii extrag dintr-o trăistuță cu povești cartonașe cu povestioare cărora le lipsește finalul, copiii vor avea sarcina de a continua povestea, de a spune ce decizie trebuie să ia personajul, având la dispoziție mai multe variante. Se insistă asupra consecințelor acțiunii personajelor, atât pe consecințele pozitive, cât și pe consecințele negative. Putem aborda la clasele primare, clasa a IV-a, tema: Managementul conflictului. La această activitate, elevii vor scrie pe o foaie câte o situație care poate genera un onflict, apoi se discurtă despre cauzele conflictelor, strategii de rezolvare ale acestora, obstacole care pot apărea în rezolvarea lor, soluții de rezolvare. Participarea la lecțiile de dezvoltare personală și la activitățile de consiliere școlară au o contribuție deosebită în formarea unor abilități de comunicare a copiilor. Aceste activități îi face pe copii să își deschidă sufletul în a transmite nevoile lor, bucuriile lor, pasiunile lor. La restul orelor din programul școlar aceștia au de puține ori această ocazie. Un rol esențial însă în organizarea și desfășurarea unor asemenea ativități îl are învățătorul. El este artizanul, el este arhitectul, el este cel care oferă încredere prin modul în care își pregătește activitățile, prin calitățile sale de bun negociator, prin calitățile sale de comunicare. Un învățător bun îl ajută pe copil, îi câștigă încrederea, copilul este ajutat să își formeze o imagine de sine corectă, este sprijinit să dezvolte o stimă de sine pozitivă.

BIBLIOGRAFIE 1. Albu,Gabriel-În căutarea educaţiei autentice-Editura Poirom, Iasi,2002 2. Băban,Adriana-Consiliere

educaţională-Editura

Presa

Universitară

Clujeană,Cluj-

Napoca,2001 3. Branden, N., Cei şase stâlpi ai încrederii în sine, Editura Amsta Publishing, Bucureşti, 2008 4. Cosmovici, Andrei.Iacob,Luminiţa-Psihologie şcolară-Editura Polirom,Iaşi,1999 5. Creţu,Tinca-Psihologia vârstelor-Editura Polirom,Iaşi,2009 6. Cucoş, Constantin, Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 2002; 7. Goleman, Daniel, Inteligenţa emoţională, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2008; 8. Hayes, Nicky, Orrel, Sue, Introducere în psihologie, Editura ALL, Bucureşti, 2003 9. Hambly, K., Cum poate fi consolidată încrederea în sine, Editura Polimark, Bucureşti, 2005 10.Humphreys,Tony-Stima de sine-cheia pentru viitorul copilului tău-Editura Elena Francisc Publishing,2008 11.Ignat, Adina Aurora, Strategii și programe de consiliere pentru dezvoltarea copiilor cu aptitudini înalte, Editura Didactică și Padagigică, București, 2011 12.Jigău Mihai –Consilierer şi Orientare. Ghid metodologic- Editura CNC, Bucureşti,2001 13. Joiţa, Elena, Management educaţional, Editura Polirom, Iaşi, 2000 14.Luca M. R.,Clinciu A.I.,Pavalache-Ilie M.,Lupu D.,Farcaş L. E.-Consilierea în 15.şcoală, o abordare psihopedagogică, Editura Psihomedia, Sibiu, 2004 16.Marici, Marius- Analiza de date în SPSS, Editura Pim, Iași, 2015 17.. Nelsen, Jane; Ed.D.; Escobar, Linda, Disciplina pozitivă,  Editura Playful Learning Jucării Educaţionale, Cluj Napoca, 2016.

18.Purcaru, I. D., Stima de sine a adolescenţilor, Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2010

19.Sălăgean, Daniela, Eliade, Stela, Consiliere și orientare pentru profesori diriginți și învățători, Editura Eurodidact, Cluj- Napoca, 2007. 20.Stan Liliana, Pedagogia preșcolarității și a școlarității mici, Editura Polirom,Iași, 2014 21.Şchiopu,Ursula. Verza,Emil-Psihologia vârstelor-Editura Didactică şi Pedagogică,1997 22.Vasile, Marian, Introducere în SPSS, Editura Polirom, Iași, 2014 23. Zlate, Mielu, Fundamentele psihologiei, Editura Polirom, Iaşi. 24.Zlate, Mielu-Psihologia copilului-Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1998

CAPITOLUL 3 - METODOLOGIA CERCETĂRII -PROPUNERI 3.1 SCOPUL CERCETĂRII: -Identificarea gradului stimei de sine a unui grup de elevi ai claselor a IV-a.

- Realizarea unei analize comparative a stimei de sine a elevilor din mediul urban și mediul rural în funcție de rezultatele școlare. - Realizarea unei analize a legăturii dintre stima de sine a elevilor și performanțele obținute. 3.2 OBIECTIVELE CERCETĂRII - Evaluarea stimei de sine a unui grup de elevi din medii diferite ( urban/ rural) - Identificarea gradului de stimă de sine în funcție de rezultatele școlare; 3.3 IPOTEZE DE LUCRU -

Există diferențe semnificative în ceea ce privește identificarea stimei de sine a copiilor din medii diferite. (Copiii din mediul urban au o stimă de sine mai ridicată decât cei din mediul rural)

-

Există diferențe semnificative în ceea ce privește stima de sine a elevilor în funcție de variabila gen.

-

Rezultatele școlare la învățătură, influențează stima de sine a elevilor.

3.4 VARIABILELE CERCETĂRII - Variabila independentă – mediul (rural, urban), gen ( fete, băieți), - Variabila dependentă – dezvoltarea stimei de sine la elevii de vârstă școlară mică. 3.5 INSTRUMENTELE ȘI METODELE DE CERCETARE 1. Scala Rosenberg (Anexa 1) – este unul dintre instrumentele cel mai des utilizate pentru măsurarea nivelului stimei de sine. A fost elaborată de sociologul American, Morris Rosenberg în 1965. Ea include 10 itemi, cu 4 variante de răspuns, a căror conţinut se concentrează pe sentiment de respect și de acceptare de sine. Jumătate din itemi sunt cotați direct și cealaltă jumătate sunt inversați.Pentru punctarea întrebărilor, se acordă o valoare pentru fiecare dintre cei 10 itemi în felul următor: • pentru întrebările 1,3,4,7,10: Total de acord=4; De acord=3; Dezacord=2; Total dezacord=1.

• Pentru întrebările 2,5,6,8,9 (cotate invers): Total de acord=1; De acord=2; Dezacord=3; Total dezacord=4. Pentru a stabili scorul final se vor totaliza punctele primite ca urmare a răspunsurilor date la cei 10 itemi. Punctajul minim, ce poate fi obţinut de către oricare elev chestionat, este de 10, ceea ce denotă un nivel al stimei de sine foarte scăzut; punctajul maxim ce poate fi obţinut este de 40, indicând la rândul său un nivel al stimei de sine foarte înalt. Rezultatul posibil obţinut poate lua valori între 10 şi 40, şi are următoarele semnificaţii: - cuprins între 10-20 exprimă un nivel al stimei de sine foarte scăzut; - cuprins între 20-30 exprimă un nivel al stimei de sine mediu; - cuprins între 30-40 exprimă un nivel al stimei de sine foarte înalt. A doua parte a cercetării se dorește a fi o analiză a percepției elevilor asupra ceea ce înseamnă performanțele școlare pentru ei, în ceea ce privește încrederea în sine și dacă acestea influențează sau nu stima de sine a copiilor. 2. Un chestionar prin care se dorește a vedea dacă încrederea de sine și stima de sine este influențată de performanțele școlare. ( Anexa 2) Datele/rezultatele acestui chestionar vor fi interpretate cu ajutorul Analizei de frecvență a Programului de Statistică SPSS. Putem face comparații între răspunsurile de la cele două chestionare (Scala Rosenberg și chestionarul elaborate de mine) pentru a analiza relația dintre rezultatele celor două instrumente de cercetare. Chestionarele vor fi anonime, dar vor fi date în aceleși timp (capsate) pentru a se putea face analiza compartaivă.

3.6 EȘANTIONUL CERCETĂRII: - 20 de elevi ai clasei a IV-a - Școala Gimnazială Volovăț

- 20 de elevi ai clasei a IV-a - Școala Gimnazială Milișăuți.

ANEXE Anexa 1

Test de evaluare a stimei de sine Rosenberg Scala stimei de sine Rosenberg (1965) Chestionarul de mai jos îşi propune să vă ofere o indicaţie despre nivelul stimei dvs. de sine.

Citiţi cu atenţie fiecare frază si răspundeţi in cel mai scurt timp, marcând cu o steluta varianta care se apropie cel mai mult de punctul dumneavoastră de vedere actual. Total de acord

De acord

Dezacord

Total dezacord

4

3

2

1

1

2

3

4

5) Simt că nu am în mine prea multe de care sa fiu 1 mândru(ă)

2

3

4

1

2

3

4

1

2

3

4

Itemi/ Întrebări

1) În general sunt mulţumit (ă) de mine 2) Câteodata ma gândesc că nu valorez nimic. 3) Cred că am o serie de calităţi bune. 4) Sunt capabil(ă) sa fac lucrurile la fel de bine ca ceilalţi.

6) Câteodată mă simt realmente inutil.

7) Mă gândesc că sunt un om de valoare, cel puţin la fel ca alte persoane.

8) Mi-ar plăcea să am mai mult respect fată de mine însumi/însămi.

9) Ţinând cont de toate, am tendinţa sa cred ca sunt un (o) 1 ratat(ă).

2

3

4

10) Am o părere pozitivă despre mine.   Interpretare: Această scală a fost elaborată initial pentru a măsura sentimentul global al valorii personale si autoacceptării. Scala cuprinde 10 itemi cu 4 posibilitaţi de răspuns între total dezacord (1 punct) si total acord (4 puncte). Itemii 2,5,6,8,9 se coteaza invers. Scorurile pot fi cuprinse între 10 si 40; La cotarea rezultatelor se vor lua ca etalon valorile cuprinse între: 10-16 puncte – stima de sine scazută 17-33 puncte – stima de sine medie 34-40 puncte – stima de sine înaltă

ANEXA 2 CHESTIONAR BUNĂ ZIUA! Vă rugăm să completați acest chestionar,citind cu atenție fiecare item, exprimându-vă liber și sincer părerea. Menționăm că acest chestionar nu trebuie semnat. Nr. crt.

Întrebări/itemi

Total de acord

1.

Am rezultate foarte bune la învățătură ( doar medii de 8,

Acord

Dezacord

Total dezacord

9 și 10) 2. 3.

Sunt supărat/ ă când greșesc Întotdeauna îmi pregătesc

4.

ghiozdanul și lecțiile din timp Îmi place să particip la

5. 6.

concursuri Chiar dacă nu pot cânta, îmi plac orele de muzică .Sunt capabil/ă să

fac

lucrurile la fel de bine ca și 7.

ceilalți Respect întotdeauna regulile

8.

clasei Rezultatele

bune

la

învățătură mă ajută să am 9.

mulți prieteni Mă bucur că pt participa la un concurs deși este un concurs dificil ce presupune multă

10.

muncă Rezultatele

bune

de

la

concursuri îmi dau curaj să 11.

particip și anul următor Îmi place să mă implic în proiectele de voluntariat, să

12. 13

ajut persoane. Sunt mereu punctual. Chiar dacă anul acesta nu am reușit să am medii de 10 și 9 , mă voi pregăti mai mult

14.

pentru că știu că pot. Am observat că rezultatele mai slabe la învățătură îi depărtează pe copii de mine.

Vă mulțumesc!