Sistemul Bancar German [PDF]

Zitiervorschau

Institutul Internațional de Management „IMI-NOVA”

Referat Tema: Sistemul bancar german

Executat: Dînga Alina

Chișinău, 2018

1. Retrospective ale sistemului bancar german Sistemul bancar german ia naştere odată cu apariţia în 1619 a Băncii din Hamburg, constituită după modelul Băncii din Amsterdam. Iniţial aceasta a fost doar o bancă de depozite, ca apoi să efectueze şi operaţiuni de virament. Ceea ce i-a dat însă o notorietate mare a fost rigoarea operaţiunilor bancare şi crearea unei monede de cont specifice, numită „Marko-Banco”. Alături de Banca din Hamburg şi prin înfiinţarea Băncii din Nürenberg aparatul bancar din Germania reuşeşte să se consolideze. În forma sa modernă, sistemul bancar german s-a constituit începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Ceea ce a diferenţiat însă sistemul bancar german de celelalte sisteme bancare a fost, în special, complexitatea sa structurală şi puterea băncilor sale, diferenţiere apărută pe la mijlocul anilor 1990. În 1995 au existat aproximativ 3.700 de bănci legale independente cu mai mult de 48.000 de oficii bancare. Astfel, dat fiind numărul mare de bănci şi oficii bancare, Germania era, şi încă mai este una dintre cele mai puternice economii “bancare” din lume. Deşi numărul băncilor din Germania s-a micşorat în ultimii ani, este totuşi, în continuare, destul de ridicat potrivit standardelor internaţionale. La sfârșitul anului 2017 în Germania activau 1632 bănci înregistrând o scădere de 70 de bănci, comparativ cu datele anului 2016, conform statisticilor prezentate de Federația bancară Europeană. Totodată Germania înregistrează cel mai mare număr de bănci din cadrul Uniunii Europene. NUMĂRUL TOTAL DE BĂNCI ÎN UE LA 31 DECEMBRIE 2017: 6250 BĂNCI Polonia, 10,3 % Austria, 9,2%

Germania , 26,1%

Italia, 8,7%

Franța, 6,8% Marea Britanie, 5,9 % Irlanda, 5,6% Finlanda, 4,3%

Spania, 3,3% Suedia, 2,5 %

Alte țări membre UE, 17,3%

Sursa: https://www.ebf.eu/facts-and-figures/structure-and-economic-contribution-of-thebanking-sector/

Valoarea totală a activelor sistemului bancar german la 31 decembrie 2017 a reprezentat 7 710 842 milioane EURO, reprezentând 18% din activele totale ale sistemului bancar al Uniunii Europene., conform datele prezentate de Federația bancară europeană. VOLUMUL TOTAL AL ACTIVELOR SISTEMULUI BANCAR AL UE LA 31 DECEMBRIE 2017: 42888568 MILIOANE EUR Luxemburg, 2,4% Olanda, 5,5% Italia, 8,7% Germania , 18,% Franța, 19,7%

Spania, 6,3% Suedia, 3,2 %

Marea Britanie, 21 %

Alte țări membre UE, 10,2% Irlanda, 2,5% Danemarca, 2,5%

Sursa: https://www.ebf.eu/facts-and-figures/structure-and-economic-contribution-of-thebanking-sector/ Conform statisticelor publicate de Fererația bancară europeană la 31 decembrie 2017 în cadrul sistemului bancar german activau 619 059 persoane. Marea majoritate a băncilor sunt bănci universale, ceea ce înseamnă că ele sunt implicate, într-o măsură mai mare sau mai mică, în activităţi precum: crearea de depozite, acordarea de credite, scontarea titlurilor de credit, asigurarea serviciilor de siguranţă în activităţile de brokeraj şi în cele de încredere, factoring, garanţii financiare şi transferuri de fonduri sau servicii de plăţi cât şi alte servicii pe care autorităţile în domeniu le recunoaşte ca fiind servicii bancare la care mai pot fi adăugate serviciile bancare tipice de investiţii şi rezervele de asigurare a bunurilor prin intermediul subsidiarilor sau a acelor mai apropiate societăţi de asigurări cu care băncile colaborează. Una din caracteristicile principale are sistemului bancar german, în baza standardelor internaționale este faptul că șă până la momentul de față este un sistem bazat pe trei piloni. În Germania sistemul bancar este divizat în trei părți componente, trei grupuri sau tipuri de bănci care diferă considerabil din punct de vedere a structurii instituționale și care consurează aprig pe piața Germaniei.

2. Grupul băncilor comerciale private Pilonul numărul unu este reprezentat de instrituțiile de credit private, în conformitate cy forma juridică și structura acționarilor. Odată ce în mare parte aceste instituții au în structura acționarilor persoane fizice, se poate de considerat că acestea sunt mult mai mult orientare spre profit, spre deosebire de celelalte două grupuri de bănci. Acest grup al instituțiilor de credit private este în mare parte heterogen. Acesta este compus din câteva sub-grupuri. Unul din ele este cel al „băncilor mari - grossbanken”, care este caracterizat prin un număr mare de subdiviziuni și care oferă tot spectrul de servicii bancare unui număr mare de clienți de pe teriroriul Germaniei și întregii lumi. Bazele primei asocieri de fonduri bancare germane au fost puse pe la jumătatea secolului al XIX-lea. În acea perioadă, bancherii privaţi nu mai puteau să satisfacă nevoile financiare din ce în ce mai mari ale companiilor industriale de producţie în masă. Un val de consolidare determinat de criza bancară din 1931-1932 i-a determinat pe cei trei “jucători” principali: Dresdner Bank (fondată în 1872), Deutsche Bank (fondată în 1870) şi Commerzbank (fondată în 1870) să se unească (între 1957 şi 1958) din nou, după o primă încercare eşuată la începutul celui de-al doilea Război Mondial. Astăzi, ei încă îşi mai desfăşoară activitatea sub denumirea de Hausbanks, lucrând cu marile corporaţii industriale ale Germaniei şi formează esenţa grupului de bănci comerciale din Germania. Bayerische Hypo- şi Vereinsbank (HVB), care a fost creată în 1998 prin fuziunea dintre două mari bănci Bavariene, s-a unit în 1999 cu categoria Deutsche Bundesbank a marilor bănci. Afacerile sale “en detail” se desfăşurau de obicei în partea de sud a Germaniei, dar s-au extins şi în celelalte zone , în Austria şi centru şi estul Europei în ultima perioadă. Toate cele patru mari bănci sunt bănci universale deoarece activitatea lor “en detail” se grefează pe creşterea activităţilor bancare de investiţii. Deutsche Bank, care a achiziţionat banca de investiţii britanică Morgan Grenfell în 1989 şi instituţia americană Bankers Trust în 1997 şi Dresdner Bank care, la rândul ei a achiziţionat Kleinwort Benson în 1995 şi-a extins în mod agresiv instrumentele bancare de investiţii. În 1999 Deutsche s-a clasat pe primul loc, Dresdner pe al doilea şi Commerzbank pe al patrulea loc printre cele mai mari bănci universale europene în ceea ce priveşte partea din capitalul total alocat activităţii „en gros” şi investiţiilor bancare. În plus, băncile ipotecare deţinute în totalitate sau majoritar, asociaţiile de împrumut şi companiile de investiţii deţinute de marile bănci sunt printre cele mai mari de pe piaţa Germaniei. Totuşi, strategiile lor curente de asigurări bancare diferă în mod considerabil. O altă parte a acestui grup sunt un număr mare de bănci mai mici denumite „bănci regionale șă alte bănci comerciale” în statisticile oficiale.Băncile comerciale regionale sau alte bănci comerciale sunt alcătuite din toate băncile private secundare şi terţiare. Cele mai mari sunt

Bankgesellschaft Berlin, Postbank care este deţinută în totalitate de Serviciul Poştal German privatizat, BHF-Bank care a fost achiziţionată de către Dutch ING Group în 1999, Deutsche Bank care înglobează activităţile bancare “en detail” ale Deutsche Bnak Group, SEB care este deţinută în totalitate de Swedisch Skandinaviska Enskilda Banken, Baden Württembergische Bank, Deutsche Kreditbank, Vereins- und Westbank, Volkswagenbank şi Citibank Privatkunden. Băncile pilonului unui dețin 40% din numărul total al activelor deținute de întreg sistemul bancar german, unde 2/3 reprezintă aportul a băncilor private mari și 1/3 doar este reprezentată de celelalte instituții creditare mai mici.

3. Grupul băncilor de economii Pilonul doi al sistemului bancar german este reprezentat de către grupul băncilor de economii. Acesta de asemenea este divizat în două părți componente: băncile locale de economii și băncile regionale, denumite Landesbanken. Grupul băncilor de economii este aproape tot atât de mare ca cel al băncilor private, dacă se compară volumul activelor. Totodată, aportul celor două sub-grupuri la formarea activelor este practic același. Cele mai importante bănci germnate cu capital preponderent de stat fac parte din grupul băncilor de economii. Grupul cuprinde peste 400 de bănci locale, șapte Landesbanken , instituția financiară centrală Deka Bank AG și un număr considerabil de instituții financiare sau nefinanciare, cum ar fi societăți de construcții, centre de procesare a datelor. Prima bancă publică de economii germană a fost fondată în 1801 în Göttingen după ce băncile private de economii au suferit pagube serioase generate de războaiele purtate cu Napoleon. Actul băncilor de economii, încheiat în Prusia în 1838 au înlocuit independenţa tuturor celor 234 de bănci de economii prusace şi le-au subordonat regimului de guvernare local. Datorită unor dezvoltări similare în toate celelalte regiuni ale Germaniei au apărut 2700 de instituţii publice la începutul secolului XX. Pentru a evita o îndatorare excesivă a guvernărilor locale la începutul marii crize economice din 1929, băncilor de economii li s-a dat statutul de autonomie în 1931. Astfel, a fost introdusă aşa – numita Gewährtiägerhaftung (obligaţia garanţiei) care generează susţinerea entităţii publice fondate fără restricţie în cazul unor lipsuri ale băncilor lor de economii şi deci serveşte ca o garanţie pentru creditorii terţiari. În plus, aşa numita Anstaltslast (obligaţia susţinerii) şi-a asumat de atunci, alături de entitatea fondată, răspunderea pentru a asigura capacitatea băncii sale de economii de aşi îndeplini obligaţiile financiare în orice moment, şi anume, de a furniza o infuzie de capital sau suport de lichidităţi atunci când aceasta este ameninţată de insolvabilitate. Deoarece obligaţia de susţinere elimină de fapt prin ea însăşi lipsurile băncii de economii, obligaţia garanţiei a fost pusă în aplicare în foarte puţine cazuri.

Baza tradițională a grupului este compusă din băncile locale de economii. Acestea sunt legal independente, și de mărimi mici sau mijlocii. Aceste bănci dispun de o rețea largă de subdiviziuni care deservesc în mare parte clienții locali. Băncile de economii sunt de decenii întregi leaderi pe piață în creditarea întreprinderilor mici și mijlocii, în atragerea depoitelor și oferirea creditelor persoanelor fizice, în special credite ipotecare. Aproape toate băncile de economii operează respectând legislația locală publică. Aceste legi le obligă să servească interesele publice ale regiunii respective prin încurajarea economiilor individuale şi prin satisfacerea nevoilor de credite ale comunităţilor locale. Legea mai prevede că, deşi băncile de economii trebuie să-şi desfăşoare activitatea după principiile economice, maximizarea profitului nu trebuie să fie obiectivul lor principal. De asemenea, se mai prevede că băncile de economii principale nu pot, în mod obişnuit, sau doar într-o anumită măsură să deţină acţiuni la alte întreprinderi din afara grupului de bănci de economii, să efectueze tranzacţii monetare pe piaţă, să efectueze schimburi valutare în nume propriu sau să facă parte dintr-un consorţiu. Adesea, pentru a se evita concurenţa dintre băncile locale de economii, fiecărei instituţii îi este interzis să-şi desfăşoare activitatea în afara ariei sale de acţiune sau să se amestece în activităţile din teritoriile vecine. În zonele rurale ele concurează, în mod obişnuit cu băncile cooperatiste mici, în timp ce în zonele metropolitane ele concurează cu sucursalele marilor bănci comerciale. Structurile lor de conducere sunt similare celor ale băncilor comerciale. Comitetul executiv înaintează rapoarte unui comitet supervizor numit Vewaltungsrat. Două treimi din consiliul supervizor sunt reprezentate de entitatea fondatoare ca şi proprietar al băncii şi o treime este aleasă de angajaţi. O a treia componentă a structurii organizatorice interne, comitetul de credit, este formată din cel puţin trei membri din comitetul supervizor, fapt care îi conferă unităţii fondatoare oportunitatea de a exercita influenţă în deciziile importante privitoare la credite. A doua parte componentă a grupului băncilor de economii este compusă din Landesbank, termen care poate fi tradus ca „bănci de stat”. Cu toate acestea noțiunea de „bănci regionale” definește pe deplin aceste instituții. O parte din Landesbank sunt corporații, altă parte sunt instituții publice. Deținătorii și fondatorii băncilor regionale de economii sunt unul sau mai multe state federale unde banca regională își are domiciliul. Funcţiile îndeplinite de Landesbanks constau în următoarele: -

Sunt Bănci Centrale ale caselor de economii şi asigură compensarea între casele aceluiaşi land;

-

Sunt bănci regionale şi deţin competenţe în asigurarea tranzacţiilor financiare de toate tipurile;

-

Sunt bănci comerciale universale, practicând atât credite imobiliare şi industriale, cât şi tranzacţii financiare cu străinătatea.

În perioada anilor 1980-1990 câteva Landesbank au început să opereze a nivel național sau chiar internațional, reprezentând un concurent viguros pentru băncile comerciale mari. Din cauza crizelor financiare în ultimele decenii câteva dintre bănci au fost nevoite să fuzioneze cu altele mai puternice pentru a exclude falimentul. Din acest motiv in 2015 numărul băncilor de economii regionale s-a redus la 7 bănci. Deka Bank este considerată banca centrală a tuturor Landesbanks care , împreună cu băncile de economii formează Deka Group. Această instituţie controlează în totalitate fondurile de investiţii ale grupului de bănci de economii, care se ridicau la 283 de miliarde de Euro la sfârşitul anului 2017. Această instituție asigură accesul spre un spectru larg de produse și servicii investiționale pentru investitorii instituționali și retail. 4. Grupul băncilor cooperatiste La începutul secolului al XIX-lea fermierii şi meseriaşii germani au avut de suferit din cauza îngrozitoarelor constrângeri financiare datorate existenţei bancherilor privaţi care erau preocupaţi de schimburile financiare, a băncilor comerciale private care dădeau în principiu împrumuturi în industria manufacturii şi a transporturilor. Începând cu 1850 au fost fondate cooperative de credit pe principiul administraţiei autonome pentru a atenua aceste constrângeri. Economiile depunătorilor au fost transferate clienţilor cu nevoi financiare iar o dată pe an profiturile realizate de cooperativele de credit erau distribuite între membrii săi. În prezent, profiturile sunt încă împărţite între membrii săi – a căror număr s-a ridicat la 15 milioane în 2000 – dar din 1974, non-membrii au devenit şi ei eligibili pentru a primi împrumuturi. În 1972 toate cooperativele de credit din Germania s-au unit pentru a forma Asociaţia germană a Volks şi Raiffeisenbanks, care au multe trăsături structurale asemănătoare cu Asociaţia germană a băncilor de economii. Această asociaţie este compusă din cooperative de credit primare care oferă cu preponderenţă servicii bancare “en detail” pieţei lor locale. Fiecare membru poate efectua, în mod individual, controale la adunările organizate sau prin intermediul comitetului supervizor. Ca şi Landesbanks, cele două instituţii centrale ale grupului de cooperative de credit – banca WGZ şi DZ-Bank - oferă o diversitate mare de servicii instituţiilor lor primare. Aceste instituţii asigură accesul la pieţele financiare naţionale şi internaţionale, consultanţă în obligaţii investiţionale şi servicii centralizate de back-office. Ba mai mult, ca şi instituţie centrală ea concurează cu cel mai mare sector de bănci private în domeniul investiţional şi comercial. La sfârșitul anului 2014 numărul băncilor cooperatiste s-a redus la aproxumativ 1050 de instituții, dintre care în jur de 1000 erau bănci locale.

Criteriul de bază care face ca băncile cooperatiste sî se diferențieze de celelate grupuri de bănci este structura lor instituțională. Băncile cooperatiste sunt organizate similar unor cluburi, unde fondatorii sunt numiți membri. În organizarea activității lor băncile cooperatiste se bazează pe tri principii: principiul de activare pe cont propriu, principul identității și principiul democratic. Principiul de activare pe cont propriu presupune faptul că băncile cooperatiste organizații private cu guvernare proprie. Conform principiului identității membrii băncii sunt clienții ei, și respectiv și clienții membrilor. Principiul democratic presupune că fiecare membru are dreptul la un sigur vot la adunarea generală anuală, indiferent de volumul acțiunilor deținute. Cu atât mai mult, membrii nu pot să-și vândă acțiunile atunci când doresc să se retragă. Ei pot doar să returneze acțiunile și să primească suma investită plus partea lor din profitul acumulat. Aceste reguli specifice au atât beneficii cât și deficiențe. Partea negativă este că stimulentele membrilor să monitorizeze performanța managerii sunt slabe, deoarece nu beneficiază deloc depe urma politici lor care ar crește valoarea acțiunilor deținute atâta timp cât este evitată o neîndeplinire a obligațiilor și nu pot exercita presiuni asupra conducerii deoarece este imposibil să se acumuleze drepturi de vot. În consecință, stimulentele managerilor de a avea performanțe bune și de a spori valoarea activelor băncilor cooperatiste sunt de asemenea, slabe. Evident, acest lucru constituie un handicap pentru băncile cooperative în competiția lor cu alte bănci. În ceea ce privește partea pozitivă, „principiul democratic” și stimulentele limitate ale managementului de a obține profituri mari implică faptul că membrii cu influență puternică nu pot domina banca și nu pot influența conducererea să exploateze membri mai slabi, de exemplu prin plăți reduse ale ratele dobânzilor la depozite. Din același motiv, stimulentele de a suporta riscuri ridicate ca mijloc de a obține profituri mari sunt slabe. Această structură stimulativă a permis băncilor cooperatiste să supraviețuiască mai multor provocări în ultimii 150 de ani. 5. Trăsături specifice ale sistemului bancar german a)

Una dintre trăsăturile sistemului bancar german de trei piloni este faptul că dor o

mică parte a băncilor germane, rcare reprezintă mai puțin de jumătate din totalul activelor sistemului bancar, este privată și, în același timp având o orientare exclusiv spre profit. Băncile cu capital de stat au obligațiunea de a susține economia națională sau regională, la fel ca în cazul grupului KfWBanking. În cazul băncilor cooperatiste, obiectivul principal nu este de a maximiza profitul băncii, ci mai degrabă de a susține afacerile membrilor săi. b)

O consecință pozitivă a orientării limitate spre profit este stabilitatea sistemului

bancar german. c)

Până la momentul actual, băncile locale de economii și cooperatiste aderă la așa-

numitul principiu regional. Acest principiu înseamnă că nu se așteaptă ca băncile locale care

aparțin aceleiași rețele să concureze între ele. Totodată, întrucât concurența intra-pilon este încă limitată, nivelul concurenței între piloni este foarte ridicat. d)

Aproape toate băncile germane sunt bănci universale. Aproape toate serviciile

prestate de acestea por fi clasificate ca servicii bancare comerciale și de investiții. Predominanța modelului bancar universal se bazează pe legea bancară germană și se conformează tradiției băncilor germane și așteptărilor clienților săi de a obține toate serviciile bancare de la o instituție. e)

În cazul băncile cooperatistă predomină relațiile strânse drintre clienți și bancă. De

aceea, până nu demul, au existat așa-numitele relații de tip housebank între băncile mari și clienții corporativi mari listați la bursă. Însă, cele mai multe dintre aceste relații tradiționale ale băncilor au dispărut deja. Cu toate acestea, relațiile de tip house-bank încă există și sunt importante. Astăzi, multe companii mari și mijlocii care aparțin așa-numitului Mittelstand au o bancă principală sau o bancă de locuințe, care este, însă, mai des o economie sau o bancă cooperativă decât o mare bancă privată. f)

În mod tradițional, nivelul prezenței băncilor străine în Germania este destul de

limitat. Având în vedere particularitățile băncii germane descrise mai sus, nu este surprinzător faptul că băncile străine sunt reticente să intre pe piața germană în alt mod decât să cumpere o bancă germană. Băncile germane sunt considerate ca fiind etalonul de bancă universală deoarece ceea ce a diferenţiat sistemul bancar german de celelalte sisteme bancare a fost, în special, complexitatea sa structurală şi puterea băncilor sale. Dat fiind numărul mare de bănci şi oficii bancare, Germania era, şi încă mai este una dintre cele mai puternice economii „bancare” din lume.