42 0 114KB
Resursele economice si rolul lor in societate Orice activitate umană presupune asigurarea de resurse economice specifice, în cantităţi determinate şi de calitate adecvată. Resursele economice constituie totalitatea elementelor materiale şi umane, reale şi monetare, ce pot fi atrase şi utilizate în producţia de noi bunuri economice, în scopul satisfacerii veniturilor sociale. Ele mai pot fi definite ca fiind totalitatea elementelor, premiselor – directe şi indirecte – ale acţiunii sociale practice, care sunt utilizabile, pot fi atrase şi sunt efectiv utilizate la producerea de noi bunuri materiale şi servicii. Ele constituie deci, potenţialul material şi spiritual ce stă la baza reluării şi dezvoltării de bunuri materiale şi servicii. Prin cantitatea, diversitatea, calitatea şi eficienţa utilizării lor, resursele constituie suportul activităţii economice şi a satisfacerii nevoilor. Premisa primară a satisfacerii nevoilor umane, este natura. Mediul natural este cel dintâi al resurselor materiale, precum şi cadrul existenţei şi activităţii oamenilor. În mod direct sau indirect, natura oferă aproape toate cele necesare existenţei omului şi progresului societăţii. Problemele folosirii raţionale, ale conservării şi economisirii resurselor naturale de toate felurile, a devenit o preocupare de prim ordin în orice economie naţională. Resursele naturale împreună cu cele umane, formează resursele originare sau primare, care cuprind: potenţialul de resurse naturale (minerale, petrol, gaze naturale, fond funciar şi forestier) şi potenţialul demografic de resurse de muncă (populaţia totală, populaţia activă, populaţia ocupată etc.). Alături de resursele economice primare, în societate există şi resurse derivate, create de către oameni, pe baza celor primare (echipament tehnic – maşini, utilaje, instalaţii, cunoştinţe ştiinţifice etc.). Resursele naturale se pot clasifica după: - durata folosirii lor sau a rezervelor disponibile, în: neregenerabile sau epuizabile (zăcăminte de combustibil fosil, minereuri metalifere şi nemetalifere etc.); regenerabile (pământ, apă, aer etc.); - posibilităţile de recuperare sau de reutilizare în procesul de reproducţie şi consum: recuperabile (metal, masă lemnoasă, hârtie, lână etc.); parţial recuperabile (resursele biologice care, prin refolosiri succesive, se degradează treptat); nerecuperabile (energetice). În evoluţia lor, resursele naturale înregistrează schimbări atât ca stoc, cât şi ca structură în utilizarea lor. Sub incidenţa progresului ştiinţifico-tehnic are loc: - lărgirea limitelor geografice ale cunoaşterii şi exploatării resurselor naturale (zăcăminte de ţiţei de pe platformele continentale ale mărilor şi oceanelor, energia solară, eoliană, geotermală, a mareelor etc.); - extinderea limitelor economice ale exploatării resurselor naturale, făcând rentabilă exploatarea unor zăcăminte aflate la mari adâncimi, cu un conţinut redus în substanţă utilă etc.; - sporirea eficienţei, a randamentului utilizării resurselor. Ca urmare a acestor procese, are loc o creştere a stocului exploatabil de
resurse naturale şi al suportului material al producţiei. Creşterea şi diversificarea trebuinţelor umane, face ca resursele economice să rămână relativ limitate, deşi omenirea a progresat mult pe linia căutării, cunoaşterii şi atragerii de noi resurse în circuitul economic. Raritatea relativă a resurselor este o caracteristică generală a economiei. De aceea se impune utilizarea raţională şi eficientă a resurselor economice disponibile, pentru a se obţine, prin antrenarea şi combinarea lor, o cantitate cât mai mare de bunuri materiale şi servicii, de o calitate cât mai ridicată. Rezultatul utilizării resurselor îl reprezintă bunurile materiale şi serviciile, create şi prestate în scopul satisfacerii unor nevoi (trebuinţe). Resursele economice sunt reprezentate intr-un vast areal, in care se detaseaza factorul uman, materia organica si anorganica, elemente ale mediului natural care pot fi sau sunt deja incluse intr-un ciclu de transformari obiective, asigurat de un sistem de interese angajate in procesul satisfacerii nevoilor umane. Sfera resurselor economice sa marit continuu intr-un ritm care, insa, este mereu inferior nevoilor manifestate intr-o societate. Secolul XXI se caracterizeaza prin cresteri spectaculoase, in cantitate, dar si calitate a resurselor aflate la dispozitia unui aparat productiv bine perfectionat. Chiar daca oamenii de stiinta s-au aratat a fi ingrijorati, in primul rand de pericolul epuizarii intr-un termen scurt a unor resurse naturale, extrem de importante, care se afla in buna masura, la baza civilizatiei actuale totusi, descifrandu-se multiplele aspecte pe care le prezinta acest process, se considera pe buna dreptate, ca rezolvarea situatiei, in favoarea viitorului, nu se rezuma doar la acesta latura. Numai printr-o imbinare organica, elastica si inteligenta a celor trei categorii de resurse economice, la nivelul fiecarei tari, se poate aspira la progres printr-o dezvoltare durabila. Hotarator, in acest demers, pe care trebuie sa-l efectueze fiecare natiune, este factorul uman; el si numai el dand masura succesului sau insuccesului. Accesul la resurse a fost in toate timpurile o problema dificila, dificultatile fiind de ordin tehnic, economic si juridic; caracterul limitat al acestora si inscrierea lor in cadrul unei proprietati genereaza, in contextul economiei de piata o oferta limitata a acestora la un anumit pret, izbutind sa si le procure doar cei mai puternici, capabili sa plateasca pretul respectiv si, totodata, sa produca in conditiile cele mai modeste cu putinta. Socurile petroliere din anii '80 ca si alte cresteri spectaculoase de preturi la majoritatea materiilor prime au asezat in alti termeni chestiunea resurselor economice, fiecare intreprinzator fiind obligat de noile realitati sa primeasca cu multa seriozitate accesul la resurse, pretul acestora, calitatea lor si posibilitatile de a le substitui. In present, societatile contemporane cheltuie resurse umane si materiale uriase pentru a asigura „depozitul" de resurse necesare viitoarelor procese productive. De aceea, trebuie sa intelegem faptul ca in pretul actual al resurselor se oglindesc si marile cheltuieli pentru prospectiuni si pentru transport - uneori din largul marilor si oceanelor.
O alta trasatura importanta a procesului de valorificare a resurselor in epoca contemporana o constituie, in virtutea diminuarii drastice a protectionismului si a fenomenelor de integrare economica, accesul cvasiliberalizat la resurse, evident in conditii de competitie, a agentilor economici internationali. Sunt cunoscute diverse cazuri ale tarilor puternic dezvoltate ca si ale marilor firme transnationale ce isi asigura resursele, pe baza competitivitatii de care dau dovada. In economia de piata resursele sunt marfuri, deci prin „achitarea" pretului cerut, ele pot fi procurate si folosite de agentii economici respectivi cu respectarea cadrului juridic -legislativ al tarii respective. Chiar in acest context, fiecare societate dispune de posibilitiatea de a patrunde pe o piata internationala a resurselor, intr-un anumit interval de timp, fapt care actioneaza restrictiv asupra activitatii economice; astfel, caracterul dinamic si nelimitat al nevoilor depend de limitele fizice ale resurselor. Iata de ce a capatat o insemnatate deosebita utilizarea rationala a resurselor, respectiv obtinerea de rezultate maxime pe fiecare unitate consumata; altfel spus, marirea cantitatii de bunuri materiale si servicii, corespunzator cerintelor, trebuie sa faca apel cu preponderenta nu la sporirea volumului de resurse, ci la cresterea randamentului folosirii lor. Unii autori, spre exemplu, pretind ca statul trebuie sa protejeze agentii economici interni, in privinta accesului lor la resursele economice autohtone. Alti politicieni si experti economici se straduiesc sa demonstreze ca nimic nu poate fi mai benefic pentru o tara decat „deschiderea portilor" spre resursele ce le are (naturale, umane, financiare etc.) tuturor celor interesati, indiferent de apartenenta lor statala. „Economistul" studiaza modul de utilizare a unor mijloace care se gasesc in cantitate insuficienta. El este interesat de felul in care diferite grade de raritate, a diverselor bunuri, determina raporturi diferite intre evaluarile ce li se dau, ca si de cel in care schimbarile ce survin in conditiile de raritate, datorate fie schimbarii scopurilor, fie celei a mijloacelor - de partea cererii sau de partea ofertei - afecteaza aceste raporturi. Stiinta economica este acea stiinta care studiaza ,de fapt ,comportamentul uman ca pe o relatie dintre scopuri si mijloace limitate.