Recuperarea În Scolioza În [PDF]

Zitiervorschau

RECUPERAREA ÎN SCOLIOZA ÎN “C” PROGRAM DE TRATAMENT FOLOSIND TERAPIA CU CURENŢI

ELEVA: NEAGU LIVIA FLORENTINA BFK II

RECUPERAREA ÎN SCOLIOZA ÎN “C” PROGRAM DE TRATAMENT FOLOSIND TERAPIA CU CURENŢI

SCOLIOZA Tema aleasă de mine se numeste „Recuperarea in scolioza in C. Am ales aceasta temă deoarece multe persoane,in special copii suferă de această deformare cauzata de malformaţii congenitale, anumite boli degenerative,traumatisme ale coloanei vertebrale dar mai ales cauzată de postura incorectă adoptată în copilărie. Deoarece, nu toată lumea este familiară cu aceste deformatii, cum ar fi scolioza,cifoza sau cifoscolioza, mulţi părinţi nu dau importanţă copiilor cu aceste deviatii, neştiind că în timp pot fi afectate şi celelalte organe interne,determinând durere şi alte complicaţii medicale. Coloana vertebrală reprezintă componenta cea mai importantă a aparatului locomotor cât şi a scheletului osos.Ea este punctul de ancorare pentru celelalte componente ale corpului uman, reprezintând elementul esenţial de menţinere, ce dispune de un mare grad de mobilitate ce interesează articulaţiile intervertebrale. Din această cauză trebuie să prevenim şi sa tratăm orice deformare a acesteia. Deşi, nu pare a fi o boală foarte gravă ea afecteaza viata individului destul de mult,iar alegându-mi această temă am încercat să găsesc cele mai bune metode de recuperare ale coloanei vertebrale,prin care să stopăm evoluţia deficienţelor acesteia. Definiţie: Scolioza-este o deviatie laterală, incomplet reductibilă a rahisului, cu evoluţie progresivă şi cu consecinţe asupra morfologiei si funcţionalităţii acestuia. Clasificare: Scoliozele sunt împărţite în două grupe principale: 1. Scoliozele funcţionale (nestructurale) 2. Scoliozele structurale 1. Scoliozele funcţionale – atitudine scoliotică -

Scolioza profesională şi din tulburări de auz şi vedere

-

Scolioza statică – prin asimetrie de bazin (redoare a şouldului) -prin ascensionarea congenitală a omoplatului -prin inegalitatea membrelor inferioare

- scolioza antalgică (sindromul vertebral din discopatia vertebrală )

2. Scoliozele structurale sau osoase: Scolioza congenitală: a) cu malformaţii vertebrale asimetrice (hemivertebre, blocuri vertebrale, sacralizare, condrodistrofii (nanism)), b).fără vertebrale – scolioza idiopatică a nou – născutului. Scolioza apărută în cursul creşterii:

malformaţii

a. Afecţiuni genetice:sindromul Marfan, boala Ehlers – Danlos, boala Recklinghausen, boala Lobstein, Boala Marquio b. Afecţiuni musculare (miopatii): distrofii musculare, sindroame miotonice, miopatii congenitale, miopatii metabolice c. Afecţiuni neurologice: boala Friedreich, poliomelita, paralizia cerebrală infantilă d. Rahitismul. Scoliozele secundare unor afecţiuni dobândite: 1. 2.

Osoase: traumatisme (fracturi – lixaţii), cistectormii, toracoplastie Neurologice:neurofibromatoză, siringomielită, tumori vertebro medulare, poliomelită, scolioze tetanice 3. Empiem toracic cu retracţie fibroasă

–

1. Fig.1 Empiem toracic cu retracţie fibroasă Scolioze idiopatice (esenţiale): cele mai frecvente (75%) 1. Scolioza infantilă (0-3 ani) 2. Scolioza juvenilă (3-14 ani) 3. Scolioza adolescenţilor ( cea mai frecventă după pubertate) 4. Scolioza idiopatică a adultului (posibil debut în adolescenţă)

Etiopatogenie Scoliozele nestructurale (funcţionale) Ele pot fi provocate de inegalităţi ale membrelor inferioare, de anchiloze ale şoldului în poziţii vicioase, de contracturi musculare paravertebrale antalgice ca în hernia de disc etc. Aceste atitudini scoliotice nu sunt evolutive si dispar odată cu dispariţia sau corectarea cauzei care le-a produs. Scoliozele nestructurale, funcţionale sau atitudinile scoliotice se caracterizează prin faptul că deviatia laterală a coloanei este complet reductibilă clinic si radiologic în poziţia culcat. Acest tip de scolioze nu se însoţesc de modificări de structură vertebrală sau gibozitate si se reduc spontan sau prin intervenţie minimă. Atitudinea scoliotică nu se insoţeşte de o rotaţie a vertebrelor, dar se combină frecvent cu atitudinea cifolordotică. Această situaţie se întalneşte în cazul unei creşteri rapide, insuficientă musculoligamentară, igienă vertebrală deficitară sau, uneori, inegalitate de membre inferioare cu dezechilibru al bazinului (dezechilibru mecanic redresat prin aplicarea unui talonet).

Scoliozele structurale Cauzele care duc la apariţia scoliozelor structurale pot fi neurologice, musculare, genetice, congenitale, metabolice, dar marea majoritate a scoliozelor au cauză necunoscută (ex. scoliozele idiopatice: aproximativ 75%). Scoliozele structurale constau într-o inflexiune laterală a rahisului cu rază mare de curbura ce antrenează un aspect discret asimetric al ansamblului spatelui: un umar mai ascensionat, omoplatul mai proeminent, asimetria discretă a triunghiului taliei, un şold uşor ascensionat si chiar un uşor dezechilibru lateral al trunchiului. În scoliozele structurale coloana vertebrală prezintă modificari ce se accentuează în perioada de crestere sau de-a lungul evoluţiei bolii de bază care duc la deformări ale corpilor vertebrali, sunt însoţite de gibozitate laterală prin rotaţia vertebrelor în jurul axului lor vertical şi sunt rigide. Gibozitatea este situată de partea convexitătii curburii. Evoluţie şi prognostic Scoliozele nestructurale (atitudinile scoliotice) nu sunt evolutive şi dispar odată cu disparitia sau corectarea cauzei care le-a produs. Scoliozele structurale evoluează în perioada creşterii, indiferent de etiologie (unele scolioze infantile se pot corecta spontan), fiind cu atât mai grave cu cât vârsta de debut este mai mica. Odată încheiată osificarea scheletului încetează şi evolutia scoliozei. La femeie, scoliozele structurale se pot accentua în perioada de sarcină, alăptare şi menopauză, în urma unor eforturi profesionale (insuficienţa musculoligamentară) sau în urma degenerescenţei discale. Scolioza în “C” Scolioza în «C» dreapta sau stanga, în funcţie de partea în care este convexitatea, este o deficienţă a coloanei vertebrale sub forma de deviaţie în plan frontal, care dă corpului o înclinare de partea concavităţii, în raportul cu gradul curburii. Compensarea deviaţiei iniţiale de o deviaţie de partea opusă determină apariţia scoliozei în «S»

Fig.2

Examenul clinic Examenul clinic trebuie să conţină examenul trunchiului şi al coloanei vertebrale, precum şi examenul neurologic si al celorlalte aparate şi sisteme. Examenul trunchiului va avea în vedere echilibrul global al acestuia, poziţia bazinului, pozitia umerilor în raport cu bazinul şi în raport cu solul, asimetria triunghiurilor formate de membrul toracic cu trunchiul. În cazul scoliozelor cu curburi importante, rotaţia vertebrală poate fi responsabilă de înfundarea asimetrică a peretelui toracic anterior. La pacientul în ortostatism, examinat din spate, se identifică curbura prin palparea apofizelor spinoase. Firul cu plumb coborât de la nivelul apofizei spinoase a vertebrei C7 ar trebui să întalnească pliul interfesier în cazul coloanei normale. Când firul este deviat la stânga sau la dreapta faţă de pliul interfesier, scolioza este dezechilibrată la stânga sau la dreapta. Se notează de asemenea distanţa de la apexul curburii la linia verticală descrisă de firul cu plumb. La examinarea din profil, în ortostatism, firul cu plumb coborât de la nivelul conductului auditiv extern ar trebui să întâlnească relieful marelui trohanter în cazul coloanei vertebrale normale. Când nu se întamplă acest lucru, coloana vertebrală este dezechilibrată anterior sau posterior. Pentru studierea gibozităţii, pacientul este pus să se aplece spre înainte din poziţia în ortostatis. Privind tangenţial spatele, pe direcţia anteroposterioară, se poate observa proeminenţa regiunii paravertebrale de partea convexa a curburii. Proeminenţa este cu atât mai pronunţată cu cât curbura este mai accentuată. Această parte proeminentă se numeşte gibus şi este dată de rotaţia în plan orizontal a vertebrelor. Sub masa musculara proeminenţa se află partea posterioară a coastelor, în cazul scoliozelor toracale sau apofizelor transverse, în cazul scoliozelor lombare. La pacientul aflat în poziţia aşezat se examinează rotaţia umerilor în raport cu bazinul, iar în decubit ventral se poate constata stergerea scoliozelor care nu sunt structurale. Bilanţul neurologic este obligatoriu şi poate decela unele anomalii în cazurile de scolioză idiopatică gravă sau în cazul asocierii unor malformaţii osteoarticulare sau ale sistemului nervos. Tot examenul clinic ar trebui să deceleze o eventuală inegalitate de membre pelvine, care poate induce o atitudine scoliotică. Strategia terapeutică Tratamentul trebuie sa aibă în vedere vârsta pacientului, precum şi amplitudinea curburii. De asemenea, trebuie documentată evolutivitatea curburii prin masurarea unghiului Cobb la intervale de 6 luni. Pentru scoliozele de sub 15-20 grade, se recomandă tratament kinetoterapeutic. Pentru scoliozele cu unghiul Cobb între 20 si 45 de grade, se recomandă tratamentul ortotic asociat celui kinetoterapeutic. Mentionăm ca tratamentul ortotic este eficient înaintea atingerii stadiului Risser 2-3. Pentru curburile mai mari de 45 de grade, se recomandă în general tratamentul chirurgical. Se preferă ca artrodeza posterioară să fie efectuată dupa închiderea cartilajului în ―Y‖•.

O artrodeză posterioară efectuată la vârste mici riscă să accentueze ulterior curbura. Momentul efectuarii artrodezei este disputat între diverşi autori. Există autori care susţin că Risser 0 asociat cu persistenţa cartilajului în ―Y‖• este o contraindicaţie pentru artrodeza posterioară. Pentru pacienţi cu vârste foarte mici, sub 10 ani, se poate încerca tratamentul cu corset gipsat, dat fiind faptul că, la aceşti pacienti, artrodeza posterioară nu poate opri evoluţia scoliozei.

Tratament 1. Profilactic: Trebuie combătute anumite deprinderi care pot favoriza sau accentua deviaţia vertebrală, ca de exemplu, ,,atitudinea soldie‖, de sprijin pe un singur picior, pe care o iau adeseori copiii şi adolescenţii (mai ales fetele). Purtarea ghiozdanului cu cărţi este recomandabil să se facă pe spate, iar dacă se face în mână, să se alterneze dintr-una în cealalta. De o importanţă deosebită este menţinerea poziţiei corecte la masa de lucru de la şcoală şi de la domiciliu. Pentru a se asigura o poziţie corectă în cazul existenţei unei deviaţii vertebrale este recomandabilă înaltarea mesei de lucru prin aplicarea pe ea a unui pupitru cu suprafaţa înclinată, care să-l oblige pe şcolar să menţină poziţia corectă. Este recomandabil ca pacientul să nu stea timp îndelungat la masa de lucru, până când oboseala l-ar face să ia o poziţie incorectă, ci să facă pauze în care să execute câteva exerciţii fizice sau să se întindă pe pat. Este necesar să se încerce combaterea poziţiilor vicioase pe care unii copii şi le însuşesc în timpul somnului, ca de exemplu în flexie accentuată, sau în decubit lateral mereu pe aceeaşi parte. Adeseori este utilă montarea unei plăci dure sub saltea. În cazul utilizării corsetului Milwaukee, de exemplu, autoredresarea activă a coloanei în timpul somnului este favorizată de planul ferm al patului. 2. Tratament igieno-dietetic: Se recomandă pacienţilor cu scolioză o dietă adecvată, astfel încât greutatea lor corporală să fie optimă în raport cu înaltimea si vârsta. Acest lucru este necesar mai ales la pacienţii supraponderali, deoarece greutatea poate accentua deviaţiile coloanei vertebrale. 3. Tratament medicamentos Se administrează antiinflamatoare (ibuprofen, fenilbutazonă , aminofenazina, aspirina), antalgice si decontracturante, acestea din urmă având rol de relaxare a musculaturii ale cărei contracţii pot genera deformări ale coloanei. Administrarea de cortizon joacă un rol foarte important dar trebuie avut în vedere dozajul şi stadiul evolutiv. Se mai administrează calciu şi clorocalcin. Se mai prescriu vitamine din grupurile D, B si vitamina C.

4. Tratament ortopedico – chirurgical Tratamentul ortopedic îşi propune corectarea şi menţinerea deviaţiei verebrale pentru a neutraliza riscul de agravare reprezentat de puseul pubertar de creştere. Un tratament ortopedic poate fi apreciat ca eficient dacă la sfârşitul creşterii el reuşeşte să menţină deviaţia vertebrală la o valoare cel mult egală cu aceea de la începutul tratamentului Tratamentul ortopedic dispune de aparate corectoare active şi pasive. Aparatele ortopedice pasive realizează corecţia deviaţiei folosind forţa de presiune, de obicei la nivelul parţii convexe a curburii şi forţa de tracţiune care tinde sa elongheze coloana şi astfel să reducă curbura.

Fig.3 Corset ortopedic 5. Tratamentul balneologic Bolnavul cu scolioză poate beneficia de tratament balneo-fizical în staţiuni profilate pe tratamentul afectiunilor aparatului locomotor (Felix, Eforie Nord, Mangalia, Techirghiol etc.), unde asocierea factorilor naturali (apă minerală, nămol terapeutic, climatul) este benefică şi împreună cu programele de kinetoterapie adecvate, pot contribui la recuperarea funcţională. Tratamentul balnear vizează urmatoarele obiective: * Încetinirea procesului degenerativ * Îmbunătăţirea circulatiei locale şi generale * Ameliorarea sau menţinerea mobilităţii articulare şi a forţei musculare

Tipuri de ape: * Ape termale algominerale (Felix, 1 Mai, Geoagiu) * Ape sărate concentrate (Sovata, Amara, Techirghiol) * Ape sărate iodurate (Bazna) * Ape sulfuroase sărate (Călimanesti, Govora) * Ape sulfuroase termale (Herculane) Terapia cu nămol acţionează prin cei trei factori cunoscuţi: termic, fizic (mecanic) şi chimic. Staţiunile indicate sunt: * Techirghiol (şi tot litoralul) care are nămol sapropelic; * Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slanic Prahova (nămoluri de lacuri sărate); * Vatra Dornei, Borsec, Felix (turba); * Govora (nămol silicos şi iodat); * Geoagiu (nămoluri feruginoase). 6.

TRATAMENTUL PRIN ELECTROTERAPIE:

Electroterapia are unele aplicaţii în deformările coloanei. Rolul său este de a reduce retracţiile şi contracţiile prin încalzirea profundă a regiunii (ultrasunete, diadinamici), de a asupliza musculatura şi ligamentele retractate şi sclerozate (ionizările cu iodură de potasiu 4-5%, ultrasunete cu hidrocortizon 1% sau fenilbutazonă), de a limita efectele dureroase sau anchilozele şi artrozele secundare. Contracturile musculare, mai ales cele dureroase la solicitările pasive, de intindere, mai pot beneficia de băi de lumină infraroşii, masaj, iar hipotoniile musculare de termoterapie, curenţi aperiodici de joasã frecvenţă, curenţi faradici şi galvanizari. Electroterapia locală se adresează atât durerii ca simptom (electroterapie antalgică simptomatică), cât şi contracturii musculare şi ea sursa generatoare de durere (electroterapie antalgicã patogenică). Dintre procedeele mai importante de electroterapie amintim: galvanizările, ionoterapia electrica, faradizarea, cureţii diadinamici, fototerapia şi ultrasunetele. Ultrasunetele se folosesc în special pentru efectul mecanic, micromasajul celular, creşterea temperaturii locale prin frecarea indusă de bombardamentul cu ultrasunete, efectul fibrolitic ce dezorganizează procesele incipiente de fibrozare. Galvanizarea transversală este decontracturantă şi antalgică, efectul antalgic fiind potenţat de alegerea unor soluţii medicamentoase cu efect anestezic de suprafaţă (xilina, novocaina). Esenţial este ca mărimea electrozilor să acopere integral zona de tratat, intensitatea curentului să fie la prag şi durata tratamentului suficient de mare (peste 20 de minute). Curenţii diadinamici al căror efect antalgic este foarte bine cunoscut acţionează şi prin contracţiile musculare pe care le induc formele excitomotorii (RS, PS, PL). Ṣi aici, dozarea intensităţii şi durata şedinţei condiţionează efectul terapeutic. Curentul interferenţial în aplicaţie statică, dar mai ales dinamică, folosind frecvenţe excitomotorii în formă SPECTRU, aduce o contribuţie substanţială în pregătirea musculaturii pentru programele de kinetoterapie.

Obiectivele tratamentului: 1. Corectarea posturilor vicioase prin: posturări corective (coordonare şi autocoordonare) şi posturari hipercorective cu caracter antalgic. 2. Combaterea dezechilibrelor musculo – ligamentare. 3. Dezvoltarea grupelor musculare necesare menţinerii corecţiei obţinute prin exerciţiile specifice de recuperare şi a gimnasticii medicale. 4. Conştientizarea poziţiilor corecte a coloanei vertebrale, a umerilor şi a bazinului, prin adoptarea unor posturi corective (corecte). 5. Menţinerea şi corectarea posturilor şi aliniamentului corpului pe tot parcursul recuperării. 6. Creşterea şi refacerea mobilităţii articulare şi musculare, treptat. 7. Tonifierea musculaturii afectate în regim de scurtare şi de alungire, acolo unde este suferind (nivel c.v). 8. Corectarea şi menţinerea tonusului muscular, prin exerciţii şi gimnastică medicală. 9. Creşterea forţei şi rezistenţei la nivel lombosacrat. 10. Educarea şi reeducarea conştientizată prin percepţie a pacientului, a senzaţiilor de echilibru, a orientării mişcărilor în spaţiu, a senzaţiei de verticalizare şi de înclinare a corpului; senzaţia de mişcare rectilinie; senzaţia de rotaţie; senzaţia de vizualizare; senzaţia de lateralitate. 11. Reantrenarea pacientului la efort prin creşterea treptată a forţei şi rezistenţei la nivelul grupelor musculare, se vor introduce o serie de aparate ajutătoare în recuperare şi reantrenare, cum ar fi: 

bicicleta ergometrică;



stepperul;



placa de echilibru şi spalierul;



aparatul multifuncţional helcometru;



covorul rulant;



gim-ball.

Mijloace şi metode folosite Complexul de exerciţii se adresează scoliozei în “C” stânga, iar pentru scolioza în “C”dreapta se vor executa aceleaşi exerciţii, cu segmentele de partea partea cealaltă: 1. Mers cu braţul drept sus, stângul pe şold se execută arcuirea braţului drept spre stanga în ritmul paşilor; 2. Mers cu braţul drept pe creştet, stângul pe şold, din 3 in 3 paşi se execută arcuirea trunchiului spre stânga; 3. Mers cu piciorul stâng pe banca de gimnastică şi cel drept pe sol; mâna dreaptă pe creştet, stânga pe şold (poziţionare corectivă); 4. Mers cu un baston aşezat diagonal la spate, apucat cu mâna dreapta de sus şi cu stânga de jos; 5. Din poziţia stând execută îndoirea trunchiului spre stânga, cu arcuire, iar mâna dreaptă sus, stânga pe şold (de 10 ori)

6. Din poziţia stând, piciorul stâng sprijinit lateral pe un suport, piciorul drept pe sol, mâna dreapta sus, stânga pe şold; execută îndoirea trunchiului spre stânga, cu expiraţie, revenire cu inspiratie (de 10 ori);

7. Din poziţia stând, aşezat cu un baston aşezat diagonal la spate, apucat cu mâna dreapta de sus si cu stânga de jos, execută întinderea braţelor înapoi cu extensia trunchiului – inspiraţie, revenire cu expiratie (de 10 ori)

8. Din poziţia stând cu bastonul apucat de ambele capete, execută ducerea bastonului lateral stânga (braţul drept sus, stangul lateral), concomitent cu răsucirea trunchiului şi usoară aplecare spre stânga (de 10 ori);

9. Din poziţia pe genunchi, cu mâna dreaptă pe creştet şi stânga pe şold, va executa îndoirea trunchiului spre stânga, cu inspiraţie, revenire, cu expiraţie (de 10 ori);

10. Din poziţia pe genunchi, cu mâna stânga pe creştet şi dreapta pe şold şi sprijin pe genunchiul stâng, cu dreptul întins lateral, îndoirea trunchiului spre dreapta, cu inspiraţie, revenire, cu expiraţie (de 10 ori);

11. Din poziţia pe genunchi, cu sprijin pe palme, execută ducerea piciorului drept întins înapoi, inspiraţie, revenire cu expiraţie (de 10 ori);

12. Din poziţia pe genunchi, cu sprijin pe palme, execută ducerea braţului drept oblic sus, cu inspiraţie, revenire cu expiraţie (de 10 ori);

13. Din pozitia pe genunchi, cu sprijin pe palme, executa deplasare mainilor spre stanga, cu revenire in pozitia initiala (de 10 ori); 14. Din poziţia pe genunchi, cu sprijin pe palme, execută simultan ridicarea braţului drept întins sus si piciorul stâng întins înapoi (de 10 ori);

GIMNASTICẶ MEDICALẶ: Stând în faţa oglinzii: corectarea poziţiei globale şi segmentare a corpului; întinderi active ale coloanei vertebrale (autoelongare) alternate cu relaxari. Stând cu mâinile încleştate înainte, ducerea braţelor prin înainte sus cu ridicarea pe vârfuri şi întindere maximă pe verticală, inspiraţie; revenire cu braţele întinse prin lateral în pozitie relaxată, cu expiraţie. Depărtat stând, cu faţa la oglindă: aplecarea lentă a trunchiului înainte cu spatele în extensie, braţele lateral, revenire: aceeaşi mişcare cu ducerea bratelor prin înainte sus, revenire cu braţele prin lateral. Se execută cu inspiraţii profunde. Mers pe vârfuri cu mâinile pe cap înclestate şi intoarse cu palma în sus, coatele trase înapoi. Mers pe varfuri inapoi, mâinile libere pe lânga corp, trunchiul drept. Atârnare relaxată cu faţa la spalier, trecere în atârnare activă (autoînalţare cu ridicarea gâtului dintre umeri, bărbia la orizontală, braţele întinse) cu depărtarea si apropierea ritmică a picioarelor. Ṣezând călare pe bancă, îndoirea trunchiului înainte cu braţele întinse încercând să atingă banca cât mai departe posibil, revenire în poziţia aşezat cu genunchii îndoiti, tãlpile pe bancă, mâinile la ceafă, spatele în uşoara extensie, coatele trase înapoi. Înainte culcat cu braţele în prelungirea trunchiului, mâinile încleştate, picioarele depărtate: extensia trunchiului cu ridicarea braţelor înainte sus şi întindere voluntară: revenire. Pe spate culcat, mâinile sub ceafă, picioarele ridicate la 45-90˚ depărtarea amplă şi apropierea picioarelor întinse cu respiraţie ritmică. Pe genunchi sprijinit pe palme, deplasare înainte cu o mâna şi genunchi opus, apoi cu mâna şi genunchiul de aceeaşi parte. Atârnat activ cu spatele la spalier, cu picioarele întinse înainte spre 90˚ ; depărtarea şi apropierea picioarelor, cu respiraţie ritmică. TERAPIA OCUPAŢIONALẶ Este o metodă de reeducare activă care completează kinetoterapia folosind diverse activităţi adaptate la tipul de deficienţe motorii ale individului cu scop recreativ şi terapeutic, ajutând bolnavul să folosescă mai bine muşchii rămaşi îndemni şi recuperând funcţia celor afectaţi de boală, contribuind astfel la readaptarea funcţională la gesturile vieţii curente. Prin această terapie se evita pasivitatea în care se fixează bolnavul spitalizat pe perioade mai lungi, trezindu-i interesul pentru diverse mişcări utile şi contribuind astfel la readaptarea funcţională la efort. Principalele efecte pe care le urmărim prin aplicarea terapiei ocupaţionale sunt: - mobilizarea unor articulaţii şi creşterea amplitudinii mişcărilor; - dezvoltarea forţei musculare; - restabilirea echilibrului psihic.

Asistenţa în terapia ocupaţionalã se desfăşoară în două etape: 1. primirea pacientului şi evaluarea lui: este cel mai important moment, pentru că de calitatea evaluarii depinde alegerea mijloacelor şi aplicarea tratamentului. 2. etapa de tratament (asistenţa propriu-zisă). În cazul pacienţilor cu scolioză putem aplica din activităţile esenţiale tehnicile sportive cu caracter recreativ, cu practicarea integrală. Vom alege acele sporturi sau jocuri ce pot avea o contribuţie la atingerea obiectivelor terapeutice propuse. De exemplu: înotul, voleiul, baschetul, bedmintonul sunt foarte indicate în cazul pacienţilor cu scolioză. Înotul trebuie să fie simetric şi făcut mulţi ani la rînd (bras, spate, fluture). Este un excelent mijloc activ de autocontrol, de reechilibrare a curburilor coloanei vertebrale şi de dirijare a dezvoltarii simetrice a toracelui. Gimnastica respiratorie, în apă, se face sub formă de înot sau programe specializate. Exerciţiile se execută timp de 10-15 minute, bolnavul fiind imersionat până la bărbie, membrele inferioare întinse şi atingând fundul bazinului cu vârful degetelor de la picioare. Această gimnastică asuplizează curburile, nivelează centurile, stimulează autocontrolul şi favorizează dezvoltarea simetrică a toracelui şi creşterea capacităţii vitale. Rezultatele depind de gradul de stabilizare a evoluţiei bolii şi de încadrarea raţională a ergoterapiei în complexele de recuperare si readaptare funcţională.

STUDIU DE CAZ - SCOLIOZẶ DORSALẶ STẬNGẶ Nume/Prenume : Lupaşcu Roxana Vârsta : 11 ani Data : 10.05.2020 Diagnostic : Scolioză dorsală stânga 9 Cobb

Proceduri : 1. FES(electrostimulare musculara functionala) 10’ 2 .Masaj 10’ 3. Kinetoterapie Exercitii: 1.Mers cu spatele drept,cu ridicarea braţului drept sus şi stângul ţinut jos,înapoi.Se executa 1 minut. 2.Mers pe vârfuri,cu mingea medicinală(pernuţă) pe cap,ţinută cu mâna dreaptă prin lateral,iar Ocu mâna stângă jos ţinând o ganteră mică sau o carte.Se execută 1 minut. 3.Stând cu bastonul la spate,aşezat în lungul coloanei vertebrale ţinut de sus cu mâna dreaptă şi de jos cu mâna stânga: îndoirea trunchiului spre stânga.Se repetă de 10-15 ori. 4.Aceeaşi poziţie : răsucirea trunchiului spre dreapta şi revenire în poziţia iniţială.Se repetă lent de 10-15 ori. 5.Stând cu piciorul drept sprijint pe un scăunel: ducerea braţului drept sus cu o pernuţă în mână şi braţul stâng îndoit la spate în acelaşi timp cu îndoirea trunchiului spre stânga; revenire în poziţia iniţială, se repetă de 10-15 ori. 6.Mers pe vârfuri cu mâna dreaptă pe cap şi mâna stăngă pe omoplat.Se execută 1 minut. 7.Ṣezând cu coapsa stângă pe masă, piciorul drept atârnat în jos, mâna dreaptă pe şold şi stânga sus,ţinând prin lateral o minge pe cap; îndoirea amplă a trunchiului spre stângă şi revenire la poziţia iniţială.Se execută de 10-15 ori. 8.Aceeaşi poziţie : răsucirea trunchiului spre dreapta păstrând spatele în extensie şi revenire în poziţia iniţială. Se repetă de 10-20 de ori Concluzii: Pacienta a executat 30 de şedinţe, a câte 3 şedinţe pe săptămână, a avut o evoluţie pozitivă , s-a recuperat funcţional complet.

BIBLIOGRAFIE 1. Dumitru Dumitru -Ghid de reeducare funcţională, Ed. Sport-Turism, 1981 2. Dinculescu Traian -Balneokinetoterapie, Ed. Medicală, 1963 3. Esenţialul în Reumatologie, sub coordonarea Ruxandra Ionescu, Ed. Amaltea, 2006 4. Manual de tehnică a masajului terapeutic, Anghel Diaconu, Ed. Medicală , 2008 5. Kinetologie profilactică, terapeutică şi de recuperare, T. Sbenghe, Editura Medicală, 1987 6. Electroterapie, Editura Medicală, A. Radulescu, 2004 7. Bilanţul articular şi muscular, Luminita Sidenco, Editura APP, 1999 8. Termoterapie, Cinteză D, Editura Libra Vox, 2003 9. Kiss Iaroslav -Fiziokinetoterapie şi recuperare medicală, Ed. Medicală, 2002 10. Marcu Vasile -Masaj si kinetoterapie, Ed. Sport-Turism, 1983