Nicolae Iorga Referat [PDF]

Zitiervorschau

Facultatea de Stiinte si Litere. Specializarea: Relatii Internationale si Studii Europene.

REFERAT Disciplina: Viata intelectuala in Romania 1871-1940. Tema: “Nicolae Iorga”.

Coordonator:

Student:

Pârâinau Razvan

Mardari Nicolai Anul 3, Grupa 1

Targu Mures 2012

Cuprins 1

1.Introducere. 2.Nicolae Iorga-marele istoric român 3.Nicolae Iorga-istoric al Basarabiei Neamul românesc în Basarabia 4.Nicolae Iorga: Basarabenii în războiul Rusiei. Despre“gubernia” Basarabia, originea numelui si insemnătatea ţinuturilor de peste Prut. Trei zile în Basarabia 5.Concluzie 6.Bibliografie

Introducere 2

De fiecare dată cînd invadez în opera lui Nicolae Iorga, mă simt obligată săiport respect, deoarece aşa oameni se nasc o dată la o sută de ani. Am ales această temă din acest motiv, din respect faţă de Nicolae Iorga, dinrepesc faţă de Liceul în care învăţ, tot cu acelaşi nume şi din plăcerea de a cerceta operlee lui Iorga. Prin acest fapt am obţinut prilejul de a-mi promova locul unde trăiesc, în Basarabia, scrise din sufletul lui Nicolae Iorga. În această lucrare am urmărit următoarele obiective: a) Să identific adevăratul spirit al românilor basarabeni. b) Să reprezint complexul cultural, tradiţional al acestui pămînt. c) Să desting operele lui Nicolae Iorga. d) Să elucidez condiţiile în care a evoluat societatea basarabeană din punctul de

vedere a lui Nicolae Iorga. În cadrul investigaţiei noastre am aplicat următoarele metode: a) Explicaţia b) Descrierea c) Demonstraţia d) Descoperirea. Eu cred că actualitatea acestei teme, reprezintă însăşi numele lui Nicolae Iorga, atîta timp cît va fi cunoscut de întreaga societata şi lucrărle sale vor fi cercetate, va exista numele de istoric al „Întregului Pămînt Românesc”. Eu cred că toţi tinerii nu numai din Republica noastră trebuie să cunoasc acest nume, dar întreg poporul românesc, care ştie ce înseamna lupta pentru grai, lupta pentur patrie şi libertate. Problema Basarabeană va exista mereu, iar noi basarabenii suntem obligaţi de a lupta împotriva acesteia, să alegem ce e corect şi înţelept, să alegem calea spre cunoaştere, spre ascendenţă socială. Nu trebuie să ne fie frică de viitor, trebuie să păşim cu paşi siguri spre cunoaşterea istoriei noastre, care a fost înegrită de ocupaţiile străine, şi tebuie să ştim care este originea poporului basarabea, care ne-au fost strămoşii sau care ne-au fost inamicii sau fraţii. Nu trebuie să îngropăm ce alţii încearcă să dezgroape, nu trebuie să ucidem, ce alţii încearcă să învie, nu trebuie să uităm, ce alţii încearcă să-şi amintească, ci trebuie să memorăm că noi suntem români. În urma acestei investigaţii am obţinut o nouă experienţă de viaţă, o nouă lecţie despre patriotism. Am aflat despre improtanţa acestei palme de pămînt, cît şi despre importanţa unei păreri a fraţilor de peste Prut.

Nicolae Iorga-marele istoric român 3

Cine şi-ar fi închipuit că există oameni care ar putea lăsa drept moştenire urmaşilor scrieri istoriografice, scrise în trei limbi, aşa cum a făcut-o Nicole Iorga. Ori de cîte ori îmi amintesc cu drag de cele 1003 volume, 12755 articole, 4963 recenzii, pe care Nicolae Iorga le-a scris, sunt mîndră să-i port respect. Cum zice Constantin Manolache Nicolae Iorga reprezintă „Un univers fascinant”1, deoarece a fost un istoric critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar şi academician român de excepţie. „Nicolae Iorga este apreciat ca un simbol al istoriei noastre naţionale, omul care a făcut cel mai mult pentru ca ideea de unitate de neam, de naţiune, să pătrundă adînc în conştiinţa publică.” Ion Iliescu2 După cum a afirmat George Călinescu, Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, „rolul lui Voltaire”. Nicolae Iorga mai este numit marele „apostol şi martir al neamului” de către Nicolae Dumitrescu3, deoarece a cercetat fiecare amănunt al neamului romănesc, începînd din primele file a istoriei. Anume acest moment te lasă într-un univers al cunoaşterii, unde rămîi captivat şi uimit peste măsură cînd pătrunzi în cunoaşterea vieţii şi operei savantului. Foarte des mă întreb, cum a fost cu putinţă ca un semen de al meu, într-o viaţă oprită la 69 de ani, să cerceteze toată istoria românilor şi să scrie atît de mult despre ei, să aibă atîta învăţătură şi s-o dăruiască tuturor, cu har unic, de apostol şi profet. Din punctul meu de vedere Nicolae Iorga este părintele istoriei româneşti, prin talentul său de a descoperi cele mai mici pietricele ale cunoaşterii, care reprezintă însăşi neamul românesc. Fiind un cercetător de comori naţionale, operele sale cuprinde nu numai cele politice, dar şi cele literare. Istoria literaturii românesti în veacul al XlX-lea şi Istoria literaturii româneşti contemporane. Istoria literaturilor româneşti în dezvoltarea şi legăturile lor sunt cărţi de capatîi, mereu citate, care il releva pe istoricul literar. Perioada sa de activitate a marcat ascendenţa neamului, privind dreptatea şi libertatea. El nu a activate numai în perioada dictoratului de la Semănătorul, dar va fi şi va rămîne mereu unul dintre cei mai importanţi critici literari al timpului, fiind foarte respectat de celelalte cercuri. Ca om politic „Iorga a fost cu adevărat om politic, în sensul de mare om de stat şi nu de politician veros, care trage sforile pentru a se îmbogăţi pe el şi partidul din care face parte, cum vedem cu lehamite că se întîmplă astăzi”4 este un mare cercetător, începînd de la culegeri de documente de el culese din arhive, la istoria unor domenii, de la comerţ la biserică, de la instituţii la diplomaţie, de la călători la voievozi, până la marile 1

Constantin Manolache, Un singur trup tot acest neam, Ploieşti, Editura Libertas, 2004, 5 p. Constantin Manolache, Cursurile de vară ale universităţii Nicolae Iorga, Ploieşti, Editura Libertas, 2007, 9 p. 3 Constantin Manolache, Cursurile de vară ale universităţii Nicolae Iorga, Ploieşti, Editura Libertas, 2007, 25 p. 4 Constantin Mnaolache, Cursurile de vară ale Universităii Nicolae Iorga, Ploieşti, Editura Libertas, 2007,102 p. 2

4

sinteze de istoria românilor (cele 11 volume din 1936-193), acoperînd toate aspectele vieţii. Toate acestea ne arată această sete de cuprindere totală, fiind istoricul si omul de cultură global. El este primul cercetător al civilizaţiei care vede viaţa umană în toate articulaţiile ei, dincolo de evenimente, în realităţile ei globale. Prin această încercare de a informa societatea şi de a conduce ţara spre adevăr şi libertate deodată îţi răpeşte sentimente de respect şi admiraţie faţă de marele învăţat. Dacă toţi tinerii i-ar urma paşii, nu ar fi existat critici, oponenţi şi rivali, ar fi linişte în ţară, dar dacă nu putem să-l imităm măcar să-i urmăm cuvintele înţelepte. După cum afirmă Dan Berindei Iorga este un etalon după care trebuie să ne conducem:„Iorga este un model, un model care, ce bine ar fi să existe tineri care să dorească să-l imite în felul său de a fi, în această capacitate extraordinară de a fi un cărturar de mîna întîi, într-adevăr, de talie mondială şi, în acelaşi timp, de a fi un om necontenit preocupat în dialogul cu semenii, ultimul care să se refugieze într-un turn de fildeş”.5 George Călinescu a afirmat, odată, că deşi nu-i fusese recomandat şi nu vorbise cu lorga niciodata, cînd întamplarea a făcut să treacă, pe stradă, pe lîngă marele învăţat, a simţit irepresibil nevoia să se descopere şi să se încline, ca semn al veneraţiei ce i-o purta. În opera lui Nicolae Iorga întîlnim foarte dese scrieri despre poporul românesc. Fiind un mare patriot, iubea dreptatea şi toată viaţa sa a luptat pentru unitatea statală. Din alte preocupări ale savantului pentru promovarea veşmîntului popular de sărbătoare: ”Imaginea lui Iorga este una complexă, ţesută în jurul a două coordonate majore:a savantului cercetător de documente şi creator de lucrări ştiinţifice, literare, publicistice etc. Şi a omului de ample desfăşurări toate întîlnindu-se în acel punct care a însemnat ţelul întregii sale vieţi: slujirea poporului român.6 Îşi iubea foarte mult poporul, de aceea şi majoritatea operelor sale cuprinde tărîmul romănesc: Istoria literaturii române în secolul al XVIIIlea (vol. I-II, 1901); Istoria literaturii religioase a românilor până la 1688 (1904); Istoria literaturii româneşti în veacul al XIX-lea, de la 1821 înainte. În legătură cu dezvoltarea culturală a neamului (vol. I, 1907, vol. II, 1908, vol. III, 1909); Istoria literaturii româneşti (vol. I, 1925, vol. II, 1926, vol. III, 1933));Istoria literaturii româneşti contemporane (1934); Istoria literaturii româneşti. Introducere sintetică (1929), Studii şi documente cu privire la istoria românilor, în 25 volume (1901-1913), Istoria românilor, Istoria românilor pentru poporul românesc… Poporul român a avut mare noroc de aşa fiu, deoarece perioada de activitate a lui Nicolae Iorga a fost una înfloritoare, contribuind cu perle alese pentru ţară. 5 6

Constantin Mnaolache, Cursurile de vară ale Universităii Nicolae Iorga, Ploieşti, Editura Libertas, 2007,12 p. Constantin Mnaolache, Cursurile de vară ale Universităii Nicolae Iorga, Ploieşti, Editura Libertas, 2007,72 p.

5

“Poporul roman a concentrate în fiinţa acestui vrednic fiu al său tot ceea ce avea mai bun în el însuşi:inteligenţa sclipitoare, credinţă în Dumnezeu, iubire de neam şi alese calităţi morale şi spirituale…”7 Cele mai frumoase opere asupra meleagurilor româneşti sunt ale lui Nicolae Iorga, el a făcut o cercetare deplină asupra problemelor existenţiale şi nu numai, a cercetat totodată şi pămînturile româneşti pierdute, în care bate cîte o inimă de român. În lucrările sale despre ţară, despre neam, observăm glasul strigător al unităţii naţionale. El şi-a dorit totdeauna stabilitate politică şi etnică în ţară „o singură Românie pentru toţi românii”8 şi ura mereu faptul existenţei unor suflete româneşti răpite de alţi cotropitori. „Iorga era un om al cetăţii, care ştia totdeauna cînd şi ce trebuie spus, ce trebuie făcut pentru ţara şi neamul său.”9

Nicolae Iorga-istoric al Basarabiei Neamul românesc în Basarabia 7

Constantin Manolache, Un singur trup tot acest neam, Ploieşti, Editura Libertas, 2004, 3 p. Constantin Mnaolache, Cursurile de vară ale Universităii Nicolae Iorga, Ploieşti, Editura Libertas, 2007, 34 p. 9 Petre Ţurlea, Nicolae Iorga între Dictatura Regală şi Dictatura Legionară, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2001, 266 p. 8

6

„Călător neobosit şi iubitor de neam pînă la sacrificiul de sine, Nicolae Iorga-căci despre el este vorba- a străbătut, de la un capăt la altul teritoriile româneşti, surprinzîndu-le cu voluptate specificul, în imagini vii, emblematice, creionate dezinvolt cu acea înzestrare a savantului deprins cu analize şi sinteze rapide.”Constantin Manolache10 Desigur marele învăţat a fost interesat şi de soarta conaţionalilor săi, ce trăiau în provinciile unor imperii vecine ce le subjugaseră. Urmărea ideea unităţii naţionale a românilor prin istoria cunoaşterii, tuturor melagurlor locuite de români, mai ales cel al Basarabenilor, deoarece acest pămînt a fost anexat în 1812 de către ”un impreiu hrăpăreţ” Iordan Datcu11 . Prima sa scriere despre Basarabia a fost din 1899 Studii istorice asupra Chiliei si Cetatii Albe, unde a vrut să arate unor oameni că sunt unele comori care ar fi o crimă sa le uiţi-acest pămînt al nostru românesc „cu totul necunoscut, mai rău decît China, Japonia, Sumatra şi otroavele oceanice ale mîncătorilor de carne”12. Nicolae Iorga fiind şi el moldovean, s-a simţit obligat să abordeze această problematică a Basarabiei, mai ales că a fost atîta vreme uitată de istorici, de guvernele care s-au succedat şi de opinia publică. În opera sa „Neamul românesc în Basarabia” dedicată „Celui dintăi român Basarabean-Din Basarabia- care va lua în mîini această carte” Nicolae Iorga ,descrie călătoria sa de cercetare istorică în 1904-1905, împreună cu boierul bucovinean Iancu Flondor. Această deplasare spre Basarabia este marcată de numeroase aventuri, care se petrec între Prut şi Nistru, în primăvara anului 1904. De aici aflăm că este mereu pus în situaţie cu vizele, paşapoartele, documente şi ocupaţie profesională. Ca să evite unele probleme cu jandarmul rus ”acesta un om mare”, îşi ascunde adevărata sa identitate profesională, dar totuşi nu scapă de întrebările suspecte al aparatului de control ţarist, care-l interoghează despre scopul călătoriei. „Acum acesta (jandarmul) ia de la capăt cercetarea, pe cînd celalt păzeşte. Iarăşi silabisarea paşapoartelor scrise cu slove puţin cunoscute aici.” Nicolae Iorga călătoreşte din ţinutul Hotinului pînă în Bugeac, prin oraşe şi sate, însă ne previne că l-a mîncat un „dor vechi” de a cunoaşte cu deosebire satele şi pe ţărani, care se află dincolo de gardul de spini, dincolo de poarta de arama, în tainiţa balaurului cu ghearele de oţel. În capitoul I-Ţinutul Hotinului, călătorul nostru descrie drumul său spre Hotin, totodată ne vorbeşte cîte ceva despre moldoveni, cîte a auzit. „Cum va fi, voi merge, căci prea sunt aproape de Basarabia, prea mi s-au spus multe despre „moldovenii” de acolo, cari n-au a se lupta cu rutenii, cari vorbesc moldoveneşte frumos, nu primesc în sate pe evrei, 10

Preot-Sachelar Ioan I.Costeanu, Valea Teleajenului cu Cetatea Culturală Vălenii-de-munte şi Monografia satului Homorîciu Judeţul Prahova, Ploieşti, Editura Libertas, 2005, I p. 11 Nicolae Iorga, Neamul Românesc în Basarabia, Bucureşti, Editura Fundaţiei culturale române,1995, 7 p. 12 Nicolae Iorga, Pagini despre Basarabia 1912

7

fiindcă aşa e voia guvernului şi stăpînesc moşii vechi la loc larg, ca oamenii bogaţi”.13 Drumul spre Hotin trece printr-un tîrguşor evreiesc „aşa de murdar”prin această atenţie asupra evreilor, Nicolae Iorga face o descriere mai puţin satisfăcătoare asupra lor, în general, care îi numeşte „oameni în zdrenţe”. Drumul merge mai departe, iar în cale întîlnim „Tăiniţe de lemn şi de zid”, care sunt „sămănate fără nici un fel de împrejmuiri pe lutul unor maluri prăfoase, de-a lungul unei strade de colb, fără piatră, fără prund şi fără trotuar”.14 În sfîrşit aproape de Hotin, se observa „ţeranii noştri”, care nu seamănă deloc cu evreii, din contra cu oamenii din „judeţele noastre dintre Prut şi Siret”, sunt „oameni frumoşi, voinici, cu căciula înfiptă mîndru.”, „Femeile poartă catrinţă, suman şi stergare albe; umblă cu picioarele goale.” După mica călătorie, Nicolae Iorga îşi face o mică concluzie despre Basarabia, unde ne arată legătura dintre bine şi rău „E o ţară hrănitoare această bună Basarabie pierdută”, Basarabie bună,hrănitoare şi pierdută. În această călătorie aflăm de la Nicolae Iorga că moldovenii sunt rusificaţi şi graiul lor matern se pierde prin valurile de ceaţă ce s-a lăsat de la 1812. „El ştie că prin aceste locuri sunt moldoveni, că şcoala e însă rusească, deoarece în Basarabia nu e carte moldovenească ca în România: Noi grăim moldoveneşte, dar cei ce merg la şcoală, ruseşte”. Drumul merge mai departe, trece prin satele Cîrstineţ, Zarojeni, Mălineşti, Serăuţi, Nedăbăuţi, şi altele. În acest timp observăm că „prin multe locuri nu sunt români”, doar că sunt unii dintre ei care se deosebesc „de ai noştri”: „cămaşa roşă, pantalonii largi, şapca muscalilor lipsesc. Cele mai multe chipuri sunt tocmai ca ale noastre: ochi negri, părul tăiat roată, ca în Moldova, pe cînd cei mai mulţi din Bucovina au plete, coame negre şi albe.”15 În drum spre destinaţie , drumeţul noastru observă că , pămînturile Basarabiei sunt inundate de ”multe turme şi cîrduri de vite”. În parte a II, denumită Hotinul, istoricul nostru ne face cunoştinţa cu meleagurile sale din 1905, atunci cînd el încă nu împlinise o sută de ani de stăpînire rusească. În drum spre destinaţie Iorga ne face cunoştinţa cu Hotinul arătînd că este stăpînit de ruşi şi că adevărata identitate este îngropată în „inscripţii în slove chirilice”. Sufletul naţional al românilor, cîndva pe acest teriritoriu se simţea, dar acum doar străinătate. Iorga exprimă aceste sentimente de înstrăinare chiar şi prin denumirea hotelului- tot rusificat, cum toţi îi zic „gostiniţa centrală”, unde au fost cazaţi. Era numită aşa, că se afla în centrul tîrgului, dar nu se putea vorbi de centru, deoarece iarăşi istoricul nostru observă că e o biată aşezare, păcătoasă ca acest Hotin de astăzi. Dar totuşi există ceva pozitiv în această regiune, prin băcălii denumită „bacaleinîi magazin”- prăvălie de delicatese, farmacie, 13

Ibid., p.35 Ibid., p.38 15 Ibid.,p.41 14

8

tipografie şi alte mărunţişuri, dar cu o importanţa deosebită. Totuşi drumul nu îi scuteşte iarăşi de case şi tărăbi de lemn ale evreilor, sau ca la Suliţa Nouă de acelaşi colb, acelaşi lip sau aceeaşi ruină mucedă. Într-un cuvînt spoate de spus că era o regiune foarte mizerabilă. Dar călătoria nu se opreşte în această ruină, istoricul nostru totuşi este în căutare de „ţerani de ai noştri” şi de meleaguri mai luminoase. În drum spre trăsură, aude un cîntec vechi, care aminteşte de moldovenii din Hotin acum o sută sau două de ani, care le cîntau turcilor, de aici românii înstrăinaţi îşi mai amintesc de clipele glorioase: Hotine, Hotine, Păzeşte-te bine, Căci muscalul vine Cu oaste spre tine... Şi iată că călătorii noştri se deplasează spre Bălţi. În capitolul II denumit Ţinutul Bălţilor, istoricul porneşte spre oraşul Bălţi. Aici întîlneşte noi ţinuturi, noi persoane, noi localităţi. În această parte, autorul ne aminteşte iarăşi de acea ocupaţie rusă, de problema Basarabiei şi că peste tot întîlneşti numai evrei. Limba rusă este folosită pretutindeni, Iorga ne demonstrează acest fapt prin limbajul folosit de băştinaşi, de exemplu, tren numit în rusă „pois” sau prin denumirile localităţilor, satul „moldovenesc”, care se cheama Mămăliga, iar în rusă este scris „мамалыга”. La Bălţi abia intraţi în hotel, poliţistul le cere paşapoartele la control şi îi întreabă deodată de scopul călătoriei. Circumspecţia rămîne intactă faţă de călătorii de altă naţionalitate. Dar la curiozitatea unui polonez despre scrierile asupra basarabiei Nicolae Iorga i-a raspuns: „noi nu ne ocupăm decît de ale noastre. În administraţie, învăţămînt, în cultură, avem macăr 50 de ani de lucru.”, ca să nu bată tare la ochi ceea ce era de fapt. La întrebarea cu interesul faţă de basarabeni, Nicolae Iorga a răspuns foarte pasiv:Eu sunt profesor de istorie, specialist. Aici în Basarabia, mă ocup cu monumente vechi, mai ales cu bisericile. Şi încep ai vorbi de fereştile şi uşile cetăţii Hotinului”16 În călătoria sa întîlneşte mulţi băştinaşi, dar nu toţi îl impresionează, deoarece el caută doar suflete româneşti-oameni care constituie nucleul de bază al graiului românesc. El observă că unii cetăţeni sunt nevoiţi să înveţe limba ocupanţilor, alţii însă o detestă, iar unii nici n-o ştiu, deoarece nici nu vor s-o ştie, ei îşi respectă graiul matern. De exemplu întîlneşte o femeie, o biată femeie de la ţară, dacă e să-ţi faci o impresie instantanee, îţi dai seama că e o femeie necărturară, dar care ştie să-şi respecte graiul său: Eu nu ştiu ruseşte. Eu sunt moldovancă, şi nu-mi plac ruşii... Aici am observat că lumina glasului românesc, este aprins cu flacără vie, chiar şi de la cei mai neştiutori de carte, cel puţin autorul 16

Ibid., p.9

9

îşi face această concluzie. „Şi să mă vie unul şi altul să-mi spuie că simţul de neam e învăţat la şcoală şi nu se află şi în sufletul curat al celui mai puţin cărturar dintre oameni.” 17 Neştiind toate localităţile Basarbiei, Nicolae Iorga ne face cunoştină cu unele din acestea, în localitatea Ocniţa, unde este un nod de linii care indică partea de Nord: Mohilău, Moghilevul , şi cea de sud: spre Bălţi , Nistru şi Rezina. Mai puţin aflăm despre drumul de la Ocniţa spre Bălţi, deoarece este unul mai puţin interesant şi fără interes. La gara de la Bălţi oaspeţii sunt întîmpinaţi de un proprietar polon, staţia în care au poposit era împodobită cu steaguri roşii şi albe pe toţi stîlpii. În viziunea lui Iorga, Bălţi era un oraş plin de mlaştini, rîuri curgătoare şi case plus două biserici de un stil foarte prost şi nou. „Pe un drum pustiu, prăfos, nepietruit. Înainte se vede o apă, curgînd de vale, spîrcuită, revărsată în mlaştini, sălaş de broaşte, ca Jijia, ca Bărladul şi alte ape din Moldova de peste Siret. În faţă, pe o costişă se răsfiră casele unui tîrg, avînd în mijlocul lor două biserici mari, albe, de un stil de împrumut, foarte prost şi nou.”18 Acest tîrg, de fapt nu este altceva decît un gorod, aşa îi se spune în ruseşte, adică un oraş, care are o istorie destul de complexă. Autorul ne face cunoştinţă cu etimologia cuvîntului Bălţi, care era locuit pe vremea „moldovenească”, de către răzăşi. Cuvîntul provine de la multele de bălţi , pe care le lasă Răutul, fiind şi el la rîndul său un complex de băltoage, primăvara şi care se fac iarna un noroi ucigător. Acest orăşel găzduieşte peste 10000 de locuitori, populaţia fiind variată. Aici întîlneşti negustori de grîne foarte bogaţi, evrei cît şi armeni. „Gara e plină de lume:funcţionari, scolari în uniforme încărcate,..., fetişcane obraznice,..., fruntaşi din partea locului.” O mulţime de oameni sunt gata de plecare. Se vede o familie de armeni răsăriteni, dar cel mai mult i-a atras atenţia bărbatul care părea foarte bogat:mic, gras, amabil, dar pe lîngă toate acestea pare un samsar, unul dintre cei mai mari stăpînitori ai Basarabiei. Cu părere de rău întîlnim şi aşa tip de oameni, care nu trebuie să fie văzuţi, în această Basarabie pierdută. În drum spre Floreşti, se vede Răutul necontenit, risipit în bălţi. Prin aceste locuri, priveliştea nu este atît de atrăgătaore, deoarece se văd „locuri rîpoase, aşezări rare, case acoperite cu stuf: văzute de sus, asemena sate par muşiroaie uriaşe de gunoi.” În capitolul trei-Ţinutul Sorocei, descoperim drumul de la Floreşti la Soroca, care „ţine vrei trei ceasuri”. Aici vizitatorul este impresionat de frumuseţea Basarabiei „Pînă acuma n-am văzut în Basarabia atîta frumuseţe.”, unde văile sunt pline de lanuri de grîu, de secară, este o mîndrie să te uiţi la ele. Aici observăm un 17 18

Ibid., p.52 Ibid., p.57

10

„colţisor de Rai”, cu „păşuni fragede”, cocostîrci, care „calcă alene, cu pliscu-n piept, măsurînd întinderea cîmpului: împotriva credinţi poporului, că răul făcut cocostîrcului se răzbună, unul zace-n iarbă cu aripile răşchirate.”19 Anume acest ţinut, „curat românesc, păstrat neatins din vechea Moldova”, l-a făcut pe Iorga să fie impresionat, deoarece aici se vede adevărata identitate a basarabenilor, „la Răduleni, la Dubna, la Vădni, la Părcani şi Volova” aici în acest loc mai bate cîte o inimă de român, îar locuinţele lor,”după datina noastră, aşternute pe cîte o costişă de lut...., copereminte de stuf, ochi mărunţi de fereastră, cerdac pe stîlpi, streşini, garduri de nuiele, mai rare ori de pietre clădite ca un zid”20 , sunt şi ele adevărate capodopere culturale şi tradiţionale. Ajung la capătul satului, trec printr-o pădure destul de mare şi acolo birjarul rus, le arată Soroca, iar în altă parte Nistrul. „Soroca, cuibul vultanilor neamului mieu, Nistru, apă sfinţită cu atîta sînge care e tocmai ca acel ce mă însufleţeşte acuma, -Sorocă şi Nistru, am trăit să vă văd...”21 Acest pămînt ar fi însuşi „un zid, o cetate”, iar în jur se intinde o verdeaţă triumfătoare. În partea a doua, Soroca, autorul este impresionat de aşezarea acesteia, este o frumuseţe care nu a mai văzut-o pînă acum în Basarabia. Aici lumea este diferită, deoarece toţi vorbesc „moldoveneşte”. Nistrul care se scurge pe lîngă Soroca, este un adevărat aspirator de praf, deoarece pe ulicioare poţi înota în el, dar rîul nu îi este dat să curgă pentru aceasta, el îşi are funcţia de a împodobi chipul viu al naturii şi de a oferi apă potabilă celor nevoiaşi. Spre deosebire de Hotin, Soroca este destul de nouă, nici nu se poate asemui cu aceasta, „nici în cuprins, nici în meşteşugul zidirii”, deoarece oferă condiţii sociale înalte celor care îi găzduieşte, într-un cuvînt oferă vitalitate. În acest fragment, Nicolae Iorga face o cercetare vizuală asupra rîului Nistru şi caută să afle despre navigaţia acestuia. În scurt timp călătoria lor se va muta pe rîu, unde vor călători cu „parohodul”-aşa i se zice vaporului, care n-a sosit la ceasul obişnuit. Ei au pornit spre Vadul lui Vodă, acolo unde dealurle „sunt despoiate de podoaba lor şi apar gălbui, golaşe, triste”. Sunt în drum spre destinaţie , acuş vor ajunge la „sate şi tîrguri mari, la vestite vaduri”, dar nu mai întîi de toate să admire Raşcovul, răspîndit pe malul Podoliei. Mai încolo, se observă „aceleaşi case buhoase, cu ochi mici de fereşti, aceeaşi şerpire a cărărilor galbene, acceaşi alegere a costişelor drepte, aceeaşi iubire pentru pometuri, pentru imprejmuirile de crengi.”22 Acest loc pare unul „străin”, deoarece iarăşi suntem duşi de valurile singurătăţii şi de supunere, unde există doar plecăciune spre necunoscuţi şi închisoare pentru suflet. Nu mai simţi acea libertate, acel grai de care eşti legat, 19

Ibid., p.62 Ibid., p.62 21 Ibid., p.65 22 Ibid., p.72 20

11

din contra te simţi străin în propria ta casă, în propria ta patrie. „Străin e şi aici numai portul, cu şapcă şi haine de oraş, dar vezi uneori şi căciula, cămşa albă, brîul roşu al ţeranului din părţile hotiniene. Străine sunt bisericile clădite totdeauna ca un semn de stăpînire, ca un trofeu mare, greoaie, fără nici o formă lămurită”.23 Mai departe istoricul ne vorbeşte un pic despre Rezina, despre maluri şi despre dealuri foarte frumoase. În depărtare se vede case foarte frumoase de boieri, poţi să zici că este un adevărat palat, dar evident că proprietarul nu poate fi un basarabean, ci un evreu, care îşi are în proprietatea sa Rezina şi Raşcovul, aproape tot ce este aici, pe maul drept al Nistrului. Aşa, Basarabia nu este a noastră este a străinilor şi tot străinii sunt acei care ne conduc pe noi. Mai tîrziu spre Dubăsari, observăm şi Răutul revărsîndu-se în nişte scoruburi. În sfîrşit dăm de o localitate românescă, aşezat în Podolia, Dubăsari, este o denumire de origine română, încă de la formarea Moldovei. Pînă în 1812 şi pînă acum aici locuiesc români, de ai noştri. Tîrgul din păcate nu este atît de strălucit, e foarte păcătos. Suntem aproape de Chişinău, dar mai sunt vreo două ceasuri pînă atunci despre asta ne povesteşte istoricul nostru în capitolul patru, Ţinutul Chişinăului. Drumul spre Chişinău este însoţit de locuitori tot mai rari, păduri tot mai puţine, trecînd prin Budeşti. Drumul e aproape de Chişinău, se simte tot mai intens aerului de oraş, iar în scurt timp se vor zări clădirile urbane. „Trăsura trece huruind pe un podeţ, supt care broaştele cîndtă laudele Bîcului, care e Dîmboviţa Chişinăului. În faţă, urcîndu-se la deal, se zăreşte un amestec sur, cu turnuri albe, care e capitala Basarabiei. Am ajuns.24 Iată am ajuns la Chişinău, pe strada cea nouă, care e prima între stradele Chişinăului, despărţită printr-o alee, cu o lungime deosebit de mare, Alexandrovscaia însăşi, strada împăratului Alexandru. Casele care sunt aranjate în două rînduri, n-au nimic deosebit, sau plăcut, sunt monotone şi lipsite de strălucire. Călătorul nostru ajunge în centru, unde este impresionat de iluminările străzilor cît şi de aşezarea acestuia. Sunt case care au o splendoare deosebită, un adevărat „cartier de palate albe, de mari clădiri ai negustorilor”. „Mai departe se vede o grădină, o biserică spaţioasă în fundul ei, şi un turn cu ceasornicul luminat”, această frumuseţe este de-adreptul fascinant. Aici în orşul Chişinău, oaspeţii noştri s-au cazat în Otelul Sviţera sau cum i se spune în rusă Sviţerscaia Gostiniţa. Pe străzi întîlneşti foarte mulţi evrei şi evreice, foarte gătiţi, studenţi în uniforme, „tineri intelectuali cu plete lungi, gulere ridicate..., ofiţeri stau rezemaţi de perete, foarte cocheţi în uniformele lor perfect ţinute.”25

23

Ibid., p.73 Ibid., p.79 25 Ibid., p.81 24

12

Străzile oraşului Chişinău nu sunt ca ai Bucureştenilor, ele sunt desăvîrşite drepte, tăiate geometric. Oraşul Chişinău găzduieşte 2 000 000 de locuitori, „mai cît o treime din România, se crede că e prea puţin”. Din cele văzute de istoric, Chişinăul este un oraş „bisericos”, deoarece pe străzi vezi o mulţimede preoţi cu „pălărie neagră, fără margeni mari, un lung anteriu de coloane cenuşii, pantanloni care se văd pe dedesupt, părul împletit în coadă sau răsfirat în viţe neunse, pe piept atîrnă o cruce argintie prinsă cu un lanţ de grumaz”26, chemaţi al mitropolitul-exarh al ţării , care de asemenea este un rus. În Chişinău observă multe biserici, avînd diverse stiluri, par moldoveneşti, dar cu inscripţii polone, unele cu umflături, turnuleţe, copereminte verzi, dar într-un cuvînt „oricum sunt mari, curate şi bine înconjurate.”. Sunt multe clădiri publice, tribunalul, palat al guvernului, două gimnazii de băieţi, gimnaziu de fete, şcoala eparchială de fete, în drum spre gară, orfelinat al nobililor, club al nobilimii, fundaţia bătrînului Balş. Toate aceste clădiri sunt ca nişte umbrele deasupra capului, care apasă mereu asupra capului tău , inclusiv pămîntul şi sufletele, împreună cu „uriaşele faţade de piatră albă”. Frumuseţea oraşului l-a fascnat pe călătorul noastru, dar tot mai mult l-a întristat locuitorii, deoarece foarte puţini români a întîlnit şi chiar dacă a întîlnit vreun român, era şi el un biet om. Toată sfera învăţămîntului, adică „inteleghenţia”, negustorii, chiar şi boierimea, sutn toţi rusificaţi. Graiul lor este „împestriţat sălbatec cu vorbe ruseşti, franţuzeşti şi nemţeşti”. La Biblioteca publică „nu găseşti nici o carte românească, nici în librării, aşa nu o vei afla nici la purtătorii celor mai bune nume româneşti”. Toţi sun liniştiţi şi pierduţi , deoarece li s-au împînzit creierul cu diferite minciuni: „ei sunt slavi, limba „moldovenească” slavă, Moldova a fost o provincie umilă turcească, foarte barbară, că România de astăzi e o nimica toată, şi că în ea nici nu se vorbeşte „moldoveneşte”, ci o limbă amestecată cu franţuzisme, pe care basarabeanul n-o poate înţelege”27. Toate aceste amăgiri, i-au fost umplute capul basarabeanului. În oraş istoricul nostru, a întîlnit şi oameni deştepţi, care doresc într-adevăr să sufle norii negri şi amăgitor din creierul cetăţenilor, dar aceştia sunt foarte puţini, unul dintre ei fiind Cruşevan, de la care Nicolae Iorga află despre componenţa detaliată a orăşenenilor. El spune că oamenii bogaţi şi săraci fac împreună vreo 80 000 sau 120 000 de locuitori ai Chişinăului. 80 000 de evrei, doar care dintre ei 3 000 vor să facă un meşteşug sau vreun negoţ, „pe cînd ceilalţi umblă pentru a stoarce copeica prin care, fără muncă, să-şi poată tîtî zilele, oricît de păcătos.”Acest om care a spus aceste vorbe activează la ziarul „Basarabeţ”, un ziar foarte cunoscut în Chişinau, după care urmează şi altele de asemenea rusificate, chiar foarte bine citite:”Iujno-Rossia”, „Drugu”. După cîtva timp de stat în Chişinău, istoricul nostru o porneşte spre Bender, care ne este descrisă în Capitolul cinci, Ţinutul Benderului sau Tighinei. Iarăşi o 26 27

Ibid., p.85 Ibid., p. 86

13

nouă călători, o nouă experienţă şi o nouă cunoaştere asupra Basarabiei. Drumul se croieşte printre căsuţe gospodăreşti, pe lîgă dealuri verzi, iată şi Bîcul le iese în cale „în fişii late de argint, în mlaştini zdrenţuite, şi prinse pe alocurea de buruienile nouă. Mai tîrziu numei, ele se adună într-un singur curs, frumos, liniştit, care înaintează, către Nistru. Aici se vede Gura Bîcului”28. Călătoria sa trece pe la mănăstirea Chiţcanilor , despre care află că ar fi foarte veche. Trece prin satul Varniţa, care este un sat colburiu, fără copaci şi este aşezat chiar pe marginea apei. Din toată caălătoria făcută pînă la această bucată de drum, observă că casele sunt mai toate joase, construite în stil ţărănesc. Dincolo de Bîc, se vede şi vechiul Bugeac. Din cercetările lui Nicolae Iorga, aflăm despre istoria Benderului care deasemena este prezentat ca un complex cultural şi tradiţional. Din toate cîte a văzut istoricul nostru Chişinăul şi Benderul l-au impreionat cel mai mult prin prăvălii şi prin deprinderea de a ţine curat. Au pornit spre Căuşeni deja, sunt în plină călătorie încă, aici în capitolul 5, Bugeacul. Pe culme se văd viile verzi, lucrate de săteni cu multă ardoare, iată de aici se observă „rămăşiţele datinii turceşti de cultură a viei, pentru struguri, şi pentru vin-, împreună cu lanurrile de catifea, cu arăturile viorii în lumina dimineţii şi multele drumuleţe galbene, ce fug, în toate părţile cu şuviţele unei ape, revărsate”.29 Reniul reprezintă linia ce taie de la Bender spre sud-vest jumătate odinioară tătărească a Basarabiei. Aici se observă o structură etnică diferită de toată ţara, este compusă majoritatea din bulgari. Călătoria însă nu l-a indestulat cu detoate, din nefericire nu a reuşit să vadă cetatea Chilia. În drum observă stepa care se îngălbeneşte, pajişti răpănoase, cocostîrci albi care calcă, tremurînd din cap, clănţănind din plisc.Aflăm despre aşezarea geografică a rîului Ialpuh, lacul Cahulului, care vine de la tîrgul cu acelaşi nume. Malurile reprezintă nişte canioane, „sate nu-s, nici oameni nici luntri, numai spre căderea serii două puncte de luumină se aprind, privind drept ca nişte ochi. 3)Hotarul nedrept. „Prutul trece trist, tăcut, ca un sol de nenorocire, pe cînd lacul nemărgenit e numai un freamăt de orăcăituri, de ţipete, de cîntece, de chemări. În rîu zace podul pe dubase, pe luntri vechi, pod negru ca nişte năsălii, care se mişcă încet şi scrîşnind, ca de mînie oprită, cînd ne duce dincolo.”30 Lacul plin de ţînţari, pescari albi, cu cetele de raţe sălbatece şi marile gîşte de azurii. Între mlaştinile dunărene şi Brateş aleargă drumul al trenurilor de „muscali” din războiul din 1877. Iată şi tricolorul „ca un zîmbet”, flutură, iar călătoria se

28

Ibed., p.93 Ibed., p.102 30 Ibid., p.112 29

14

apropiase deja de sfîrşit, plecînd cu amintiri plăcute, mai puţin plăcute şi impresionante, lăsînd o amprentă adîncă asupra istoricului nostru.

Nicolae Iorga: Basarabenii în războiul Rusiei. Despre “gubernia” Basarabia, originea numelui si insemnătatea ţinuturilor de peste Prut. Trei zile în Basarabia 15

Nicolae Iorga a scris despre Basarabia, cu litere pline de suflet românesc, cu o dorinţă nebună de a înfăţişa adevărul asupra acestui pămînt uitat de toţi. Neamul Romînesc în Basarabia este caălătoria mult dorită, plînă de aventuri, dar a făcut şi alte cercetări. A publicat articole, cărţi despre Basarabia, unele din ele find: Pagini despre Basarabia de astazi, 1912. Continuitatea spiritului romanesc in Basarabia, 1918, Romanii peste Nistru. Lamuriri pentru a-i ajuta in lupta lor, 1918, Trei zile in Basarabia, 1926 şi articolele sale din urma despre provincia romaneasca de peste Prut. Ar trebui mentionat de pe acum ca N. lorga a trait, ca pe o mare implinire, unirea, din martie 1918, a Basarabiei cu tara si a protestat atunci cand rusii, acum sovietici, nc-au silit, in iunie 1940, sa le retrocedam ceea ce era al romanilor din veac in veac. Eu voi vorbi însă de articolul Trei zile în Basarabia. Mulţi nu şi-ar fi închipuit niciodată ce înseamnă o măcelărie, sau că poate exista aşa ceva. Nicolae Iorga în acest articol ne scrie cu litere de sînge românesc, adevăratul suflet al basarabenilor. Aici în această mică bucată de hîrtie scrie despre „fraţii de peste Prut”, fraţii noştri. Ca istoric al Basarabiei, nu s-a obosit niciodată să cerceteze această palmă de pămînt, care aparţine Marii Romînii. Din cauza unei stăpîniri străine, Rusia, mare, puternică şi mândră, lasă amprente puternice asupra acestei gubernii, care pentru ea trebuie să piară sute de mii de oameni, de flăcăi, cu neveste, copii şi mame, ca şi cum ar fi vinovaţi de cea mai mare nelegiuire. Cu toate că nimeni nu ştie de gubernia Basarabiei, dar iată că la război au gasit-o din locurile cele mai întunecoase, aici are să fie bocet pentru ţară. „În această gubernie, care se întinde de la Prut pănă la Nistru, ape cântate în doinele noastre, de la Hotinul în cetatea căruia pietrele nu sunt legate cu alta decât cu cel mai bun sânge al nostru care, uscându-se de veacuri, s-a făcut tare ca bronzul, pănă în Dunăreamamă, în această lată, roditoare, luminoasă gubernie.” 31 Această frumoasă Basarabie cu pajiştile verzi, toate popuşoiurile arse de secetă, toate livezile pline de roadă, cu oameni nalţi, chipeşi, blânzi la faţă şi dulci la grai, nişte oameni miloşi, compătimitori pentru orice durere, simţitori pentru orice suferinţă, supuşi cârmuirii pe care o socot trimeasă de la Dumnezeu care încearcă pe aleşii săi, trebuie să reziste măcelului impus de ruşi, să-şi trimită copii la pierire în altă lume, unde există alt grai, şi alţi oameni. Din nefericire ruşii nu înţeleg sufletul unui basarabean, ei văd această bunătate, dar n-o înţeleg, şi din această pricină îi numesc oi, asămănându-i cu făptura aceea fără grai, aşa de nevinovată încât s-a făcut vrednică de a fi nume şi icoană pentru Mântuitorul nostru, ar aici nu este dreptate. Pe această palmă de pămînt nu trăiesc, nişte păpuşi de teatru, ci oameni cu suflete mari, oameni cu grai pur românesc. „Şi graiul lor e graiul acelor ţerani liberi sau robi, graiul în care sunt scrise aceste rânduri, graiul în care ţi-a vorbit întăi mama, cetitorule, graiul în care ţi-ai mărturisit dragostea, graiul în care te-ai îndreptat către mintea fragedă a copiilor tăi.” 31

http://roncea.ro/2010/03/27/nicolae-iorga-basarabenii-in-razboiul-rusiei-despre-guberniabasarabia-originea-numelui-si-insemnatatea-tinuturilor-de-peste-prut/ (accesat 15.03.2011) 16

Aici trăiesc sufletele româneşti de aproape o sută de ani ei sunt smulşi de lângă noi, dar nu s-au dezis de lucrurile sfinte, de limba noastră şi de neamul nostrum. “Când îi întrebi ce sunt, ei se mărturisesc moldoveni şi, întinzând mâna lor zgâriată de fierul muncii şi arătând toată zarea, şi la apus şi la răsărit, ei zic: “Vezi, toată asta e ţară moldovenească!””. Si acuma tot ce este frumos trebuie să se tranforme lucruri parcă abstracte, lipsite de orice sens, pentru războiul din Manciuria. Se vor duce de la case flăcăi albi la faţa jale, se vor smulge de la dulcea lor “ţară moldovenească”; ei vor merge grămădiţi ca vitele în vagoanele fierbinţi, vor merge zile şi săptămâni, cât trebuie ca să străbaţi jumătate din Europa şi Asia toată, în lat, şi vor ajunge la Carbin, la Port Arthur sau unde va fi atunci nemernica jertfă de oameni… “În războiul fără folos, în războiul fără dreptate, în războiul altora pentru care sunteţi chemaţi să luptaţi şi să suferiţi, Dumnezeu, care nu vă va da biruinţă, să vă cruţe, fraţi români din Basarabia îngenunchiată!”

Concluzie Studiind operele lui Nicolae Iorga despre pămînturile romîneşti în special despre Basarabia, am rămas foarte uimită de faptul că acest om a fost născut în 17

România, dar prin operele sale, îşi are domiciliul şi în Basarabia. Sîngele de român care curge, este foarte sincer. Citind cartea „Neamul românesc în Basarabia”, miam dat seama cît de mult a riscat acest om cu titlul său român să intre, în acea Basarabie, cu sîrmă ghimpată la hotar. Prin toate aventurile care a trecut a ştiut să lupte pentru a descoperi ceva, pentru a găsi noi suflete româneşti, şi pînă la urmă nu a a dat greş. Din călătoria sa am obţinut şi eu o mică experienţa, mi-am dat seama cît de frumoasă este această Basarabie şi cît de pierdută este ea. Această călătorie i-a adus lui Nicolae Iorga un nou spirit de român, deoarece a aflat lucruri noi despre „ţeranii noştri” şi chiar a fost imrpesionat de cultura acestora. Din păcate a văzut impactul ocupaţiei ruse, asupra băştinaşilor şi a văzut minciuna care trebuia s-o înveţe fiecare moldovean la şcoală. A observat şi asemănările dintre Basarabeni şi anume, veşmintele în care erau îmbrăcaţi, cît şi îndeletnicirile acestora. A văzut lucruri frumoase, şi mai puţin frumoase. A fost profund impresionat de frumuseţea Chişinăului cît şi de a Benderului. L-au intrsitat alte lcurcrui, care nu se aştepta să le vadă aşa cum au fost, nu a ştiut niciodată că Basarabia a ajuns aşa de rusificată şi că mai toţi basarabenii, vorbeau limba opcupanţilor ruşi, doar un biet om de la ţară putea să vorbească doar în limba sa, doar în limba lăsată de mama sa.

Bibliografie: Cărţi: •

Constantin Manolache, Un singur trup tot acest neam, Ploieşti, Editura Libertas, 2004, .

18

• • • •

Constantin Manolache, Cursurile de vară ale universităţii Nicolae Iorga, Ploieşti, Editura Libertas, 2007 Preot-Sachelar Ioan I.Costeanu, Valea Teleajenului cu Cetatea Culturală Vălenii-de-munte şi Monografia satului Homorîciu Judeţul Prahova, Ploieşti, Editura Libertas, 2005 Petre Ţurlea, Nicolae Iorga între Dictatura Regală şi Dictatura Legionară, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2001, Nicolae Iorga, Neamul Românesc în Basarabia, Bucureşti, Editura Fundaţiei culturale române,1995

Surse electronice: • • • • •

http://www.autorii.com/scriitori/nicolae-iorga/n-iorga-despre-basarabia.php http://www.agoracrestina.ro/biblioteca/nicolae-iorga-196-continuitatea-spirituluiromanesc-in-basarabia.html http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=523 http://roncea.ro/2010/03/27/nicolae-iorga-basarabenii-in-razboiul-rusiei-despre-guberniabasarabia-originea-numelui-si-insemnatatea-tinuturilor-de-peste-prut/ http://www.cartidownload.ro/Diverse/229583/Nicolae_Iorga_tea_Romaneasca_in_Basarab ia

19