Microeconomie [PDF]

Zitiervorschau

SEMINARUL 1: INTRODUCERE IN ȘTIINȚA ECONOMICĂ ORGANIZAREA SEMINARIILOR DE MICROECONOMIE 14 seminarii ce vor fi structurat în 3 părți: a. O scurtă recapitulare a conceptelor predate la curs b. Întrebări și discuții privind conceptele respective c. Aplicații numerice

CONCEPTE CHEIE 

Raritatea resurselorși alocarea eficientă a resurselor limitate



Alegerile și costul de oportunitate



Rolul stimulentele în economie

ÎNTREBĂRI PENTRU STUDENȚI ȘI EXEMPLE: 1. Care este problema fundamentală pe care o studiază economia? Dar microeconomia? Problema o reprezintă raritatea resurselor de care dispune o societate. De aici puteți deduce că economia reprezintă studiul modului în care societate iși alocă eficient resursele limitate. Prin resurse economice vom înțelege totalitatea resurselor naturale, umane și create de oameni ce pot fi utilizate sau sunt efectiv utilizate in producția de bunuri si servicii. In general, le vom împarți in doua tipuri de resurse: materiale si umane.

Microeconomia este o ramură a economiei care se ocupă de studiul comportamentului unităților economice individuale – cum sunt : firmele şi gospodăriile. Comportamentul se analizează atât la nivelul unui consumator ca agent al cererii, cât și la nivelul producătorului care se manifestă ca subiect al deciziei de a combina factori de producție şi, pe această bază, de a susține oferta de bunuri si servicii.

2. Prin urmare care sunt problemele fundamentale la care încearcă știința microeconomică? Problemele sunt următoarele: Ce să se producă? Cum să se producă? Cât să se producă? Pentru cine să se producă?

Pentru a răspunde la aceste întrebări, microeconomia studiază mecanismul general de funcționare a pieței şi a concurenței, mecanismele formării prețurilor şi a veniturilor.

1

3. Se spune ca resurse limitate și nevoi sunt nelimitate. Ce părere aveți despre această afirmație? Nevoile sunt nelimitate deoarece sunt caracterizate de faptul că: - Sunt nelimitate ca număr (sunt din ce în ce mai numeroase, fapt care se datorează progresului economic și social) - Sunt concurente (o nevoie nu poate să se dezvolte în detrimentul alteia); - Sunt complementare (unele nevoi se satisfac împreună cu altele, completându-se reciproc); - Unele nevoi au capacitatea de regenerare (ele se sting momentan prin satisfacerea lor, dar se refac în timp); - Sunt subiective (fiecare om are propriile aspirații, dorințe etc.);

Exemplu: La un moment dat o persoană poate să-și satisfacă doar anumite nevoi. De exemplu, dacă ne așezăm la masă putem mânca pe saturate și ne satisfacem pe deplin nevoia de hrană. Aceasta nu înseamnă satisfacerea tuturor nevoilor și, în plus, nevoia de hrană se va regenera pe măsură ce organismul va consuma energia acumulată. De asemenea nu toate nevoile existente vor putea fi satisfăcute, pentru că nu se pot produce toate bunurile și serviciile de care avem nevoie.

4. Ce-mi puteți spune despre afirmația conform căreia „nimic nu este gratuit” sau „There’s no such thing as a free lunch”. Nimic nu e gratis iar orice alegere presupune un cost și un beneficiu. Pentru a primi ceva trebuie sa cedăm altceva. Practic tot timpul trebuie facem compromisuri și alegeri: sa alegem unele bunuri si sa renunțăm la altele.

5. Să luam următorul exemplu. Dacă vă uitați la TV pentru patru ore, fără să consumați alimente și fără să fiți nevoiți să plătiți pentru energia electrică consumată sau abonamentul TV, înseamnă ca vizionarea emisiunilor nu a implicat nici un cost? Costul acestei acțiuni specifice (deși nu costat nimic din punct de vedere financiar) este reprezentată de lucrurile pe care le-ați fi putut face în cele patru ore: să lucrați part-time zilnic și să obțineți un venit; să citiți pentru lucrarea de săptămâna viitoare în vederea unei note mai bune, să mergeți să alergați pentru a vă spori condiția fizică etc. Beneficiul sau utilitatea adusă de urmărirea celor patru ore de emisiuni TV e reprezentată de divertismentul resimțit, informațiile primite etc.

2

6. În ce măsura ieftinirea unui telefon vă motivează să-lcumpărați? Dar o creștere a salariului minim pe economie v-ar stimula sa vă angajați? Stimulentele reprezintă motivația ce determină un individ sa întreprindă o anumita decizie sau o anumită acțiune. Aceste stimulente pot fi de mai multe tipuri: 

Financiare sau remunerative (atunci când avem un interes economic)



Morale (atunci când o persoană este convinsă că „face lucrul corect”)



Coercitive (atunci când o persoană este stimulată să nu întreprindă o anumită acțiune ca urmare a unor potențiale efecte negative pe care le-ar resimți ulterior)



Naturale sau psihologice (curiozitatea, frica, plăcerea, etc.)

RECAPITULAREA PRINCIPALELOR CONCEPTE: 

Economia studiază tensiunea dintre resursele limitate și nevoile nelimitate. Satisfacerea nevoilor se realizează cu ajutorul resurselor iar producerea de bunuri și prestarea de servicii nu este posibilă fără consumul de resurse. De aceea economia reprezintă studiul modului în care societate iși alocă eficient resursele limitate.



Agenții economici sunt constrânși să facă alegeri (trade-offs). Costul de oportunitatereprezintă raportul dintre sacrificiu și câstig.”. El poate fi calculat prin formula: ∆𝑦 este parte din bunul substituit/sacrificat iar 𝑪𝑶𝒙 = −



∆𝒚 ∆𝒙

∆𝑥 este bunul care substituie/ales; semnul „–” arată relația inversă care se stabilește între cele două valori)

Studiul economiei îmbină metode specifice științelor exacte cu metode psiho-sociologice de analiză.

APLICAȚII: 1. Andrei are de ales intre doua situații ipotetice: a. Să urmeze cursurile unei facultăți economice unde va trebui să-și plătească taxa anuală de 1000 de Euro fără posibilitatea de a se angajeze până la finalul celor 3 ani de studiu. După terminarea anilor de studiu, acesta se angajează la Banca Națională a României, unde va obține un salariu mediu anual de 9.600 de Euro (800 de Euro lunar). b. Să nu urmeze cursurile unei facultăți și să se angajeze imediat după terminarea liceului in cadrul unei agenții de publicitate, unde va câștiga aproximativ 5.400 de Euro anual (350 de Euro lunar).

3

Întrebări studenți: -

Ce rol au avut stimulentele în aceste situații?

-

Care a fost resursa limitată în cazul lui Andrei și care a fost costul de oportunitate?

-

A luat Andrei o decizie corectă din punct de vedere economic prin înscrierea la facultate, pe o perioadă de 10 ani?

Rezolvare: Varianta a.

Varianta B.

(9.600 x 7) – 3.000 = 64.200 euro

5.400 x 10 = 54.000 euro

64200 54600 45000

4200 -1000

Anul 1

8400 -2000

Anul 2

12600

16800

25800 25200

21000 16200

35400 29400

33600

Anul 7

Anul 8

37800

42000

6600 -3000

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Student si angajat BNR

Anul 9

Anul 10

Angajat al agentiei de publicitate

2. Presupunem că un consumator dispune de suma de 100 de RON și dorește achiziția unor cărți de economie și a unor porții de mâncare la un restaurant. Prețul unei cărții este de 10 de Ron iar prețul unei porții de mâncare este de 20 de Ron. a. Calculați costul de oportunitate pentru o carte b. Calculați costul de oportunitate pentru o porție de mâncare c. Calculați costul de oportunitate pentru două cărți d. Calculați costul de oportunitate pentru cinci porții de mâncare

4

P.cărții = 10 Ron

a.

b.

P.mâncării = 20 Ron

10 cărți ……………………. 5 porții

5 porții de mâncare …………….. 10 cărți

V = 100 Ron

1 carte ……………………. x porții

1 porție ………………………….. x ?

Rezolvare:

𝑥=

1∙5 10

𝑥=

CO (carte) = 0,5 porții de mâncare Din acel venit, se pot cumpăra fie 10 cărți, fie

5

porții

mâncare. Astfel: 10 cărți = 5 porții

de

1 ∙ 10 5

CO (o porție de mâncare) = 2 cărți

Pentru a putea achiziționa o carte, Pentru a putea achiziționa o porție de consumatorul trebuie sa renunțe la mâncare, consumatorul trebuie sa renunțe jumătate de porție de mâncare

la două cărți.

c.

d.

10 cărți ……………………. 5 porții

5 porții de mâncare …………….. 10 cărți

2 carte ……………………. x porții

5 porție ………………………….. x ?

𝑥=

2∙5 10

𝑥=

CO (carte) = 1 porție de mâncare

5 ∙ 10 5

CO (5 porții de mâncare) = 10 cărți

Pentru a putea achiziționa două cărți, Pentru a putea achiziționa 5 porții de consumatorul trebuie sa renunțe la o mâncare consumatorul trebuie sa renunțe întreagă porție

la 10 cărți

5

SEMINARUL 2: MODELE ȘI INSTRUMENTE DE ANALIZA ALE ȘTIINȚEI ECONOMICE CONCEPTE CHEIE 

Economia pozitivă și economia normativă



Metodele și instrumentele de analiza ale științei economice



Fluxul activităților economice



Frontiera posibilităților de producție

ÎNTREBĂRI PENTRU STUDENȚI ȘI EXEMPLE:

Înainte de a trece la câteva exemple de modele economice, aș dori să faceți distincția dintre economia pozitivă și economia normativă. O afirmație poziție este o afirmație referitoare la realitatea curentă. O declarație normativă este o afirmație despre modul în care lumea ar trebui să fie. Când economiștii fac declarații normative, ele acționează mai mult ca niște consilieri politici decât ca niște oamenii de știința. 1. Dați-mi exemple atât de afirmații pozitive cât și afirmații negative utilizând următorii termeni cheie: șomaj, salariul mediu, prețul motorinei, nivelul impozitării profitului. Ex:

Economia Pozitivă

Economia Normativă

Șomajul

Rata şomajului în Bucureşti a scăzut Șomajul ar trebui să scadă în țările în dezvoltare. la 1,91%, în martie 2015.

Salariul

Salariul mediu în România este de Salariul mediu ar trebui să crească pentru a susține

mediu

2415 lei.

Prețul

Prețul motorinei la nivel mondial a Prețul motorinei la nivel mondial ar trebui să scadă

motorinei

scăzut în ultimii 5 ani.

cererea de bunuri și produse.

mai mult pentru a ieftini transporturile și industria auto.

Nivel

Nivelul impozitării în Romania este de Nivelul impozitării profitului ar trebui să scadă și mai

impozitării

16% pentru firme.

profitului

mult pentru a atrage investitori străini și noi antreprenori români.

6

2. De ce economiștii utilizează instrumente sau modele teoretice în studiul lor? Economiștii încearcă să se adreseze subiectelor din aria lor de activitate cu obiectivitate științifică. La fel ca oricare tip de om de știință, aceștia utilizează anumite ipoteze și construiesc anumite modele simplificate, astfel încât să înțeleagă fluxurile economice din jur.

Spre exemplu, pentru voi ca studenți la Relații Economice Internaționale poate fi de ajutor să porniți de la premisa că există numai două economii care produc numai două bunuri economice pentru a înțelege comerțul internațional. Odată ce ați înțeles cum comerțul dintre cele două țări funcționează, puteți să vă extindeți analiza la un nivel mai mare de țări și de bunuri economice.

De asemenea, economiștii utilizează grafice deoarece acestea sunt un instrument esențial pentru analiza comportamentului economic. Acestea de regulă arată relațiile care se stabilesc între anumite variabile economice. Relațiile pot atât pozitive, cât și negative. Ex: În graficul următor avem în partea stângă relația dintre numărul de ore pe care studenții il alocă jocurilor video săptămânal și nota primită la sfârșitul semestrului. În cazul în care numărul de ore crește de la 4 ore pe săptămână la 8, nota va scădea de la 5 la 3. Graficul din partea dreaptă ilustrează situația în care dacă studenții alocă un numărul de 4 ore săptămânal studiului microeconomiei aceștia vor primi la sfârșit în medie o notă de 5. În schimb, dacă aceștia alocă un număr de 6 ore nota va crește la 10.

7

RECAPITULAREA PRINCIPALELOR CONCEPTE: 

Pentru a studia economia sunt utilizate anumite modele teoretice și ipoteze. Un model economic reprezintă versiunea simplificată a realității care ne permite să observăm, să înțelegem și să facem predicții cu privire la comportamentul economic.



Economia pozitiva studiază realitatea economică efectivă pe când economia normativă arată cum ar trebui să se desfășoare activitățile economice.



Fluxul circular al activităților economice reprezintă un model simplificat al economiei care arată modul în care banii și bunurile circulă în economie între gospodării și firme. Această diagramă ilustrează modul în care firmele și gospodăriile răspund stimulentelor și modul în care funcționează piața resurselor și piața bunurilor și serviciilor.



Frontiera posibilităților de producție reprezintă ansamblul combinațiilor de bunuri și servicii ce pot fi produse de către o economie sau o firmă prin utilizarea deplină și eficientă a resurselor. Acest model ilustrează practic conceptele cheie pe care le-ați învățat până în prezent: resursele limitate, alegerile, costul de oportunitate și eficiență alocării resurselor. Modelul implică un producător ce poate produce numai două bunuri și mai multe combinații de planuri de producție.

APLICAȚII: 1. Uzina Dacia dorește să își modifice planul de producție pentru modele Logan și Duster.

8

a. Utilizând grafic frontiera posibilităților de producție a producătorului, determinați costul de oportunitate a deciziei economice dacă producătorul Dacia decide să treacă progresiv în anul 2010 de la planul de producție A la planul de producție B. În anul 2012 trece de la planul B la planul C iar în 2015 la planul D. A

B

C

D

Duster

0

6

8

10

Logan

20

14

10

0

DUSTER

Presupunem că trecem de la punctul A la

Presupunem că trecem de la punctul B la punctul C:

punctul B:

∆ logan = 14-10 = 4

∆ logan = 20-14 = 6

∆ duster = 6-8 = -2

∆ duster = 0-6 = -6

Dacia intensifica producția de Duster in detrimentul

Dacia renunță să mai producă numai Logan și

Logan în punctul C. In acest caz se vor produce cu 4

începe producția de Duster. In acest caz se vor

unități de Logan mai puțin și cu 2 unități mai multe

produce cu 6 unități de Logan mai puțin și cu 6

Dustere.

unități mai multe Dustere. CO a/b=

−

6 𝑙𝑜𝑔𝑎𝑛 −6 𝑑𝑢𝑠𝑡𝑒𝑟

=1

CO b/c=

−

4 𝑙𝑜𝑔𝑎𝑛 −2 𝑑𝑢𝑠𝑡𝑒𝑟

=2

Costul de oportunitate al producerii unui Duster este

Costul de oportunitate al producerii unui Duster renunțarea la producerea a două Loganuri. este renunțarea la producerea unui Logan

9

Presupunem că trecem de la punctul C la punctul D: ∆ logan = 10-0 = 10 ∆ duster = 8-10 = -2 Dacia renunță la producția de Logan și începe să producă numai modelul Duster. In acest caz se vor produce cu 10 unități de Duster si nici un Logan. CO c/d=

−

10 𝑙𝑜𝑔𝑎𝑛 −2 𝑑𝑢𝑠𝑡𝑒𝑟

=5

Costul de oportunitate al producerii unui Duster este renunțarea la cinci Loganuri.

Rezolvare:

b. Este posibilă producția în punctele E sau F? Ce se întâmplă în cazul în care numai procesul de producție al Dusterului se îmbunătățește? In ce condiții se poate produce in situația E? 

Se poate produce în situația F, dar cu risipă de resurse.



Nu se poate produce în situația E, deoarece Uzina Dacia nu dispune de suficiente resurse.



Atunci când procesul de producție al Dusterului se îmbunătățește, frontiera posibilităților de producție se deplasează numai axa orizontală.

DUSTER 

Dacia poate produce în situația F numai în următoarele condiții: o

Se produc inovații tehnologice care să sprijine producția ambele modele

o

Se dezvoltă mai multe capacitați de producție (se angajează personal suplimentar, se achiziționează utilaje etc.)

o

În aceste condiții curba se deplasează spre dreapta

10

2. Identificați grafic cum se va deplasa curba posibilităților de producție a României pentru două tipuri de bunuri în cazul în următoarele situații: a. Calculatoare mai rapide și tehnologii mai performante; b. Distrugerea unor centrale electrice; c. Scăderea populației; d. Creșterea educației lucrătorilor; e. Existența șomajului în rândul tinerilor

3. Completați graficul de mai jos și explicații cum se transformă banii cheltuiți un student pe bunuri și servicii în venituri pentru alte gospodării. De asemenea, explicați folosind aceleiași diagrame cum devin banii pe care o companie ii utilizează pentru cheltuieli și salarii, venituri pentru alte companii.

11

4. Utilizând graficul de mai sus, plasați cifra care corespunde acțiunii respective în dreptul fiecărui flux. 1. Ionel cumpăra un litru de lapte cu 5 lei de la Mega Image. 2. Andrei lucrează la KFC Romana si este remunerat cu 1500 lei pe luna. 3. OMV-Petrom plătește către Banca Transilvania o dobândă de 5% pentru creditul acordat. 4. Adrian și-a închiriat terenul său către un organizator de târguri pentru organizarea unui eveniment. 5. În urma unei tranzacții desfășurate pe internet: a. Cătălin comandă și plătește un o vacanță de pe Christian Tour b. În următoarea săptămână, Cătălin pleacă într-un sejur all-inclusiv în Thassos.

DEZBATERE PRIVIND SISTEMELE ECONOMICE Ce, Unde, Cum si Pentru cine sa producem? Acestea sunt întrebările fundamentale la care mai mulți teoreticieni economici au încercat să răspundă. Din modelele, teoriile și asumpțiilor cercetătorilor au reieșit o serie de sisteme economice ce s-au aplicat și în realitate. Cele mai elocvente sunt cazurile economiei de piață (sistemul capitalist) și sistemul economiei planificate (sistemul comunist de piață). Sistemul capitalist

Sistemul comunist

12

Prezența

Economie gravitează în jurul pieței și este bazată pe Statul

este

omniprezent

in

statului în

schimburi. Rolul statului este minimal si se manifesta economie. Deciziile economice

economie

indirect (rol de reglementare a piețelor și de sunt luate in mod centralizat de corectare a eșecurilor pieței, de apărare și furnizare a către instituțiile statului. utilităților de bază).

Proprietatea

Factorii de producție sunt deținuți de către agenții Statul

deține

proprietatea

factorilor de

economici individuali, care decid cum să-i combine factorilor de producție și este

producție

pentru producția de bunuri și servicii.

Stimulentele

Libertatea de decizie a agenților

economice

Producătorii sunt stimulați de faptul că dețin stimulentelor de lucra mai mult

unicul angajator. economice. Lipsa

inițiativei

private

si

a

proprietatea factorilor de producție și de faptul că pentru venituri mai mari. există concurență pe piață, să producă din ce în ce mai eficient și mai calitativ pentru a obține profit. Angajații sunt stimulați să lucreze cât mai eficient pentru a avansa în carieră și pentru a obține venituri mai mari. Formarea

Preturile se formează liber pe piață, sub efectul Prețuri stabilite arbitrar de către

prețurilor

„mâinii invizibile” (întâlnirea dintre cerere și ofertă)

administrația centrală

Capitalism Avantaje 

Dezavantaje -

Stimulentele producătorilor de a produce

Accentul se pune pe obținerea profitului și mai puțin pe aspectelor sociale

cele mai de calitate bunuri și servicii 

Ofertă de bunuri diversificată și de calitate

-

Existența șomajului



Stimulentul angajaților de lucra cât mai

-

Distribuția inegala a veniturilor si a bunăstării

bine pentru venituri mai mari 

Asigura cea mai înaltă eficiență economica

Comunism 13

Avantaje  

Dezavantaje

Lipsa șomajului si siguranța

-

Bunuri standardizate, de slabă calitate sau inexistența lor.

locurilor de munca

Calitatea slabă a produselor comuniste ca urmare a

Lipsa disparităților economice

planurilor de producție obligatorii (producătorii erau motivați să îndeplinească planul respectiv inclusiv prin sacrificarea calității produselor) -

Șomaj „ascuns”

-

Ineficiența factorilor de producție (angajați nemotivați, clădiri și utilaje depășite tehnologic și energofage)

-

Plafonarea veniturilor

SEMINARUL 3: SPECIALIZAREA ȘI BENEFICIILE COMERȚULUI

CONCEPTE CHEIE 

Avantajul absolut și avantajul comparativ



Diviziunea muncii și specializarea producției



Beneficiile comerțul

14

ÎNTREBĂRI PENTRU STUDENȚI ȘI EXEMPLE: 3. Vă mai amintiți de frontiera posibilităților de producție? Atunci când un producător poate produce 2 bunuri și este constrâns de existența resurselor sale (fizice, naturale, tehnologice și timp). Mai adăugați în modelul explicativ încă un producător. Imaginați-vă că avem economia insulei Malta care fie poate produce 4 tone de măsline fie poate pescui 2 tone de pești într-o săptămână. Mai adăugați în cadrul acestei analize încă o insula ceva mai mare: Creta. Economia din Creta fie poate produce 6 tone de măsline, fie poate pescui 8 tone de pești în același timp.

Daca dorim să vedem cine deține avantaj absolut, ne uitam la cantitatea bunurilor produse. Insula care deține avantaj absolut, atât pentru producția de măsline cât și de pește este Creta, deoarece poate produce mai multe decât Malta. Daca dorim să vedem cine deține avantaj comparativ în producția celor două bunuri, pe ce se bunuri se vor specializa cele două economii și daca schimbul între cele două economii ar fi reciproc avantajos, trebuie să ne uităm la costurile de oportunitate. Avantajul comparativ apare atunci când un anumit producător are costul de oportunitate cel mai mic în producția unui anumit bun. În cazul nostru, Malta deține avantajul comparativ al producției de măsline, deoarece renunță la mai puține tone de pește pentru producția de măsline comparativ cu Creta (are un cost de oportunitate mai mic: 0,5 față de 1,33), pe când Creta deține avantaj comparativ pe producția de pește deoarece renunță la mai puține tone de măsline comparativ cu Malta (costul de oportunitate: 0,75 față de 2).

15

Pe baza unui avantaj comparativ, cele două insule se pot se pot specializa pentru producția acelor bunuri pentru care au costuri de oportunitate mai mici (pot produce relativ mai ieftin un bun decât alte economii). Malta se va specializa în producția de măsline, iar Creta se va specializa în producția de pește.

Daca cele două țări încep să facă schimburi la o rată de schimb de o tonă de pește = o tonă de măsline situația va fi în felul următor:

Ambele țări vor beneficia de mai multe bunuri în urma schimbului decât le-ar fi permis frontiera posibilităților de producție proprie!

16

4. Îmi puteți spune ce reprezintă pentru voi specializarea sau diviziunea muncii si de ce s-au dezvoltat acestea de-a lungul timpul? Imaginați-vă o lume în care voi trebuie să produceți singuri toate bunurile economice. Pentru a putea produce spre exemplu o pizza, ar fi trebuit să parcurgeți următoarele etape: 1. Să semănați un câmp cu grâu, să îl recoltați, să măcinați recolta 2. Să creșteți și o mică grădină cu roșii, ardei și rucola 3. Să crești o bivoliță pentru a produce mozzarela 4. Să construiți un cuptor și să tăiați lemne din pădure pentru a face focul …. n. Să puneți cap la cap toate ingredientele și toate instrumentele, astfel încât să puteți produce o pizza.

Este mult mai ușor pentru societate și pentru membrii ei ca fiecare agent economic să se specializeze acolo unde are atitudinile și cunoștințele necesare, deoarece resursele sunt utilizate mai eficient în acest mod.

Diviziunea muncii înseamnă că o persoană nu trebuie să se preocupe de cu toate lucrurile pe care nu le înțelege sau la care nu este îndemânatică, sau pur și simplu nu are timpul sau stimulentul de a le învăța. Să luam ca exemplu cazul producției de mașini. În procesul de producție de autovehicule, este necesară un nivel înalt de specializare a personalului: o parte din lucrători realizează design-ul mașinii, o parte din ei testează mașina, câțiva lucrează în cadrul departamentului de marketing, iar o alta parte din acești lucrează pe diferite secțiuni ale liniei de producție iar job-urile lor sunt foarte specifice (un muncitor montează motorul, altul roțile, etc.)

Acesta poate fi și cazul economiilor naționale. România nu se specializa pe producția de fructe exotice sau pe avioane de vânătoare deoarece nu are clima necesară acestui lucru și nici capabilitățile tehnologice necesare astfel încât să le producă într-un mod eficient. În schimb, se poate specializa pe anumite sectoare economice unde deține avantaje comparative: http://cursdeguvernare.ro/competitivitatea-romaniei-10pozitia-avantajelor-comparative-ale-romaniei-in-raportul-european-asupra-competitivitatii-2013.html

5. După specializare, intervine schimbul de bunuri și servicii. Cu ce scop se angajează agenții economici în schimburi și care considerați că sunt principalele avantaje ale acestuia? Agenții economici se angajează în schimburi economice deoarece la fel cum menționat în exemplul cu pizza, ei nu-și pot produce singuri toate bunurile de care au nevoie.

17

Spre exemplu: un consumator poate decide să plătească la Pizza Hut suma de 20,9 Ron deoarece acordă o valoare mai mare porției de pizza decât acelei sume. În schimb, Pizza Hut acordă o valoarea mai mare sumei de bani primite. În final ambele părți sunt mulțumite cu schimbul comercial.

Puteți observa avantajul schimburilor comerciale din punct de vedere istoric. De-a lungul istoriei, zonele de coastă sau cele din preajma fluviilor au fost cele în care civilizațiile s-au dezvoltat mai rapid comparativ cu celelalte regiuni care nu avut acces la ape navigabile. De ce acest lucru? Părintele macroeconomiei, Adam Smith, a spus că acele căi navigabile au facilitat comerțul, ce mai departe a condus la specializare și la dezvoltare economică. Mai jos puteți vedea efectele proximității față de căile navigabile (și implicit de comerțul internațional) ale regiunilor din China. Se observa cum regiunile de pe coastă, din est, sunt mult mai dezvoltate comparativ cu cele din interiorul țării.

Grafic. Producția internă brută per locuitor în China la nivel regional

6. Cum stabilim pe ce bunuri se va specializa un producător? Specializarea se stabilește în funcție de avantajul comparativ de care dispune fiecare producător. Acest lucru înseamnă ca acel producător se va specializa pe producerea bunului ce înregistrează cel mai redus cost de oportunitate.

Dacă producătorul respectiv deține avantaj absolut asupra producției unui bun, asta nu înseamnă neapărat că respectivul ar trebui să producă acel bun. De exemplu, o țară poate avea un avantaj absolut în multe bunuri, dar nu este recomandat să încerce să producă toate bunurile ci e recomandat să se concentreze numai

18

asupra produsele pentru care deține un avantaj comparativ.

RECAPITULAREA PRINCIPALELOR CONCEPTE: 

Avantajul absolut înseamnă că o economie poate produce un bun cu costuri mai mici decât alta. Asta înseamnă că respectiva economie are nevoie de mai puține resurse pentru a produce aceeași cantitate de bunuri.



Avantajul comparativ apare atunci când un anumit producător are costul de oportunitate cel mai mic în producția unui anumit bun. Pe baza unui avantaj comparativ, producătorul se poate specializa pentru producția unui anumit bun. Asta înseamnă că țara respectivă poate produce relativ mai ieftin un bun decât alte țări.



Diviziunea muncii sau specializarea producției intervine atunci când unui lucrător îi sunt atribuite sarcini specifice în cadrul unui proces de producție, ceea ce va conduce la o creștere a productivității muncii. De asemenea specializarea poate însemna și faptul că fiecare țară poate produce acele bunuri la care este eficientă producția ca apoi sa le schimbe cu alte țări.



Beneficiile rezultate de pe urma specializării constau în faptul că bunurile sunt produse într-un mod mult mai eficient decât dacă producătorii ar produce în mod individual toate bunurile de care au nevoie.



Beneficiile rezultate de pe urma schimbului de pe piață reiese din faptul că producătorii se pot specializa în producția acelor bunuri pentru care este mai eficient, deoarece își poate valorifica producția pe piață și își poate procura bunurilor de care are nevoie de la alți producători.

APLICAȚII: 4. Să presupunem că sunt doi fermieri: Grigore și Ion. Ambii produc două tipuri de bunuri: roșii și carne de vită. Ion poate produce într-o zi lucrătoare 4 kg de carne și 10 kg de roșii. Grigore în schimb poate produce in același interval de timp 3 kg de carne și 6 kg de roșii. Carne de vită

Roșii

Grigore

3

6

Ion

4

10

a. Câte bunuri vor produce cei doi indivizi într-o săptămână lucrătoare (5 zile)? Reprezentanți frontiera posibilităților de producție pentru cei doi producători.

19

b. Care este costul de oportunitate pentru fiecare producător? c. Cine deține avantajul absolut și cine deține avantajul comparativ?

Rezolvare: a. Într-o săptămână lucrătoare, Grigore poate produce 15 kg de carne de vită și 30 de kg de roșii, pe când Ion poate produce 20 kg de carne de vită și 50 de kg de roșii. Carne de vită

Roșii

Grigore

15

30

Ion

20*

50*

b. Care este costul de oportunitate săptămânal pentru fiecare producător? Grigore

Ion

Daca Grigore produce numai carne de vită Daca Ion produce numai carne de vită costul de costul de oportunitate va fi reprezentat de oportunitate renunțarea producerii de roșii.

𝐶𝑜 𝑐𝑎𝑟𝑛𝑒 =

30 𝑟𝑜ș𝑖𝑖 15 𝑐𝑎𝑟𝑛𝑒

va

fi

reprezentat

de

renunțarea

producerii de roșii.

𝐶𝑜 𝑐𝑎𝑟𝑛𝑒 =

= 2 roșii

50 𝑐𝑎𝑟𝑛𝑒 20 𝑟𝑜ș𝑖𝑖

= 2,5 roșii

Pentru fiecare kg de carne realizat Grigore Pentru fiecare kg de carne realizat, renunță la 2,5 renunță la 2 kilograme de roșii.

kilograme de roșii.

In situația inversă:

In situația inversă:

𝐶𝑜 𝑟𝑜ș𝑖𝑖 =

15 𝑐𝑎𝑟𝑛𝑒 30 𝑟𝑜ș𝑖𝑖

𝐶𝑜 𝑟𝑜ș𝑖𝑖 =

= 0,5 carne

20 𝑐𝑎𝑟𝑛𝑒 50 𝑟𝑜ș𝑖𝑖

= 0,4 carne

Pentru fiecare kg de roșii realizat, Grigore Pentru fiecare kg de roșii realizat, Ion renunță la 0,6 kg de carne

renunță la 0,5 kg de carne.

Costul de oportunitate Carne de vită

Roșii

20

Grigore

2 (per kg de roșii)**

0,5 (per kg de carne)

Ion

2,5 (per kg de roșii)

0,4 (per kg de carne)**

c. Ion are avantaj absolut* în producția ambelor bunuri. Acesta reușește să producă în același timp un număr mai mare de kilograme de carne de vită cât și de roșii. De asemenea, Ion are avantaj comparativ la producția de roșii**, deoarece are un cost de oportunitate mai mic (0,4 față de 0,5). Grigore în schimb, are avantaj comparativ în producția de carne** (2 față de 2,5).

5. Utilizând aceiași doi fermieri: Grigore și Ion și aceiași producție zilnică, să presupunem următoarele: a. Până să se specializeze și efectueze schimburi între ei, fiecare își ocupă timpul de lucru săptămânal producând carne de vită 2 zile și roșii 3 zile. Care este posibilitatea producției totale în cele 5 zile? b. Dacă ambii producători decid să se specializeze pe baza avantajului comparativ, cât va fi producția totală de carne și roșii?

Producția zilnică Carne de vită

Roșii

Grigore

3

6

Ion

4

10

2 zile pentru creșterea vitelor 3 zile pentru creșterea roșiilor

Rezolvare: a.

Producția săptămânală înainte de specializare Carne de vită

Roșii

Grigore

6

18

Ion

8

30

Total

14

48

b.

Producția săptămânală după specializare Carne de vită

Roșii

21

Grigore

15

0

Ion

0

50

Total

15

50

6. Presupunem că există două țări Suedia și România, ambele producând: cereale și autoturisme. Utilizând toate resursele, acestea pot produce următoarele combinații de bunuri: Cereale

Autoturisme

Suedia

10 tone per ora

50 unități per ora *

Romania

40 tone per ora *

20 unități per ora

a. Care țară are avantaj absolut pentru fiecare tip de produs? Dar avantaj comparativ?

Avantaj absolut*: Suedia pentru producția de autoturisme deoarece poate produce mai multe unități cu mai puține resurse de timp; Romania: producția de cereale deoarece poate produce mai multe tone de cereale într-o ora.

Avantaj comparativ: Suedia România

50

𝐶𝑂𝑐𝑒𝑟𝑒𝑎𝑙𝑒 = 10 = 5 autoturisme 𝐶𝑂𝑐𝑒𝑟𝑒𝑎𝑙𝑒 =

20 40

= 0,5 autoturisme **

𝐶𝑂𝑎𝑢𝑡𝑜 =

10 50

𝐶𝑂𝑎𝑢𝑡𝑜 =

= 0,2 tone de cereale ** 40 20

= 2 tone de cereale

Costul de oportunitate al Suediei pentru producerea unei tone de cereale este de 5 unități de autoturisme, iar costul de oportunitate pentru producerea unui autoturism este de 0,2 tone de cereale. Costul de oportunitate al României pentru producerea unei tone de cereale este de 0,5 tone de autoturisme, iar costul de oportunitate pentru producerea unei tone de autoturisme este reprezentat de 2 tone de cereale. Prin urmare, România are un avantaj comparativ în producția de cereale, pentru că are un cost de oportunitate mai mic în raport cu Suedia (0,5 față de 5). De asemenea, Suedia are un avantaj comparativ față de România în producția de autoturisme, costul de oportunitate al autoturismelor fiind mai ridicat în România (0,2 față de 2).

22

b. Considerăm că în țările respective se lucrează 10 ore zilnic, dintre care 5 ore se folosesc pentru producția de cereale și 5 ore pentru producția de autoturisme. Care va fi producția zilnică totală în cele două țări? Cereale

Autoturism

Suedia

5 ore * 10 tone = 50 tone / zi

5 ore * 50 auto = 250 auto / zi

Romania

5 ore * 40 tone = 200 tone / zi

5 ore * 20 auto = 100 auto / zi

250 tone / zi

350 auto / zi

Total

Prin urmare, Suedia va obține 50 de tone de cereale pe zi și 250 de tone de autoturisme pe zi, iar România va obține 200 de tone de cereale pe zi și 100 tone de autoturisme pe zi. Producția totală: 250 tone de Cereale și 350 de autoturisme pe zi.

c. Cum se vor specializa cele două țări și cum se va modifica producția din cele două bunuri? Specializarea: Dacă Suedia se specializează în producerea de autoturisme – aceasta va produce zilnic 500 tone de Autoturisme. Dacă România se specializează în producerea de Cereale- aceasta va produce zilnic 400 de tone de Cereale Producția globală: 400 tone de Cereale și 500 tone de Autoturisme pe zi.

Cereale

Autoturism

0

10 ore * 50 auto = 250 auto / zi

10 ore * 40 tone = 400 tone / zi

0

400 tone / zi

500 auto / zi

Suedia Romania Total

600

500 400

400

350

250

200 0

Cereale

Auto

Inainte de specializare

Dupa specializare

d. Presupunem că din cele 400 de tone de cereale produse zilnic, România păstrează 300 tone și dorește să schimbe 100 tone de cereale pentru autoturisme. De asemenea, din producția totală zilnică de 500 autoturisme, Suedia dorește să utilizeze 350 și să tranzacționeze 150. Raportul de schimb utilizat între cele două bunuri este de 1 tonă cereale pentru 1,5 autoturisme.

Numărul autoturisme și tone de cereale disponibile în fiecare țară după schimb: 23

Suedia

Cereale

Autoturism

100 (cf. raportului de schimb 150 mașini =

500-150 = 350

100 tone de cereale) Romania

400 – 100 = 300

150 (cf. raportului de schimb 100 tone cereale = 150 de autoturisme)

În urma tranzacțiilor se observă că Suedia poate produce și utiliza 350 de autoturisme (cu 100 mai multe autorurisme mai mult decât în situația inițială) și 100 tone de cereale (cu 50 de tone mai mult decât până să se specializeze), în timp ce România poate consuma 300 tone cereale (100 de tone mai mult) și 150 autoturisme (cu 50 mai multe autoturisme comparativ cu situația inițială), ceea ce depășește FPP ale celor două țări analizate.

Daca doriți si cifre cu privire la economia reală, aveți în următorul link schimburile care se efectuează între țari: http://atlas.cid.harvard.edu (The Atlas online is a powerful interactive tool that enables users to visualize a country’s total trade, track how these dynamics change over time and explore growth opportunities for more than a hundred countries worldwide. The Atlas is used by investors, entrepreneurs, policymakers, students and the general public to better understand the competitive landscape of countries around the globe.)

SEMINARUL 4: TEORIA CONSUMATORULUI 24

CONCEPTE CHEIE 

Utilitatea totala și utilitatea marginală



Constrângerea bugetară și dreapta bugetului



Curbele de indiferență și rata marginală de substituție



Optimul consumatorului

ÎNTREBĂRI PENTRU STUDENȚI ȘI EXEMPLE: 7. Ce își dorește un consumator rațional? În principal un consumator își dorește să-și maximizez utilitatea, în condițiile de constrângere bugetară. Practic, acesta dorește să fie cât mai fericit cu resursele pe care le are. Vectorii fericirii sale, din punct de vedere economic, constau în achiziționarea bunurile economice necesare îndeplinirii nevoilor sale.

8. Teoria consumatorului se concentrează în jurul conceptului de utilitate. Ați auzit cu siguranță de termenul de utilitate. La ce credeți că se referă acest termen în sensul economic? În termeni economic, utilitatea reprezintă satisfacția obținută în urma consumului unui bun sau a unui serviciu. Trebuie să faceți distincție între două moduri de cuantificare a utilității: 

Utilitatea marginală. Aceasta reprezintă satisfacția suplimentară resimțită în urma consumului unei unități suplimentare dintr-un bun.



Utilitatea totală. Aceasta reprezintă satisfacția generală percepută de un consumator în urma consumului unui anumit număr de bunuri sau servicii.

Haideți să facem un experiment. Cui îi plac prăjiturile, mâna sus. Ok, presupunând că aveți o cantitate nelimitată de prăjituri. Câtă fericire puteți obține de pe urma prăjiturilor? Ar putea fi o fericire infinită?

Condițiile experimentului sunt următoarele: 1. Puteți consuma numai prăjituri (fără a consuma băuturi sau alte produse). 2. Cantitate nelimitată de prăjituri, gratuite. 3. După fiecare prăjitură consumată, acordați o notă fiecărei unități consumate în funcție de plusul de bunăstare pe care consumul suplimentar l-a adus.

25

Număr de prăjituri

Utilitatea marginală

Utilitatea totală

1

10

10

2

8

18

3

5

23

4

2

25

5

0

25

6

-3

22

În urma experimentului, veți descoperi că în urma consumului succesiv din acel bun, fiecare unitate va contribui într-o măsură din ce în ce mai mică bunăstării sau utilității consumatorului. Aceasta situație este numită legea utilității descrescătoare sau Legea lui Gossen. Unde ar fi trebuit să se oprească consumatorul pentru a-și maximiza utilitatea? El ar fi trebuit să se oprească din consumul bunului atunci când utilitatea marginală este zero (nu mai resimte niciun plus de bunăstare/satisfacție în urma consumului suplimentar dintr-un bun sau serviciu).

Umg = (UT)'Q, unde Q=cantitatea consumată. Sau Umg = ΔUT / ΔQ. maxUT: Umg = 0

9. Desigur modelul precedent nu a luat în calcul faptul că orice individ are nevoie și de alte produse, nu a luat în calcul prețurile bunurilor, preferințele sau veniturile consumatorului. De aceea nu este un model 100% realist. Dar ce se întâmplă când introducem și aceste variabile? Să presupunem că un consumator merge la Mall Vitan și dorește să achiziționeze 2 bunuri: pizza și mere. Consumul unei bucăți de pizza este de 100 de unități de bunăstare iar consumul unui kg de mere este de 50 de unități. Ce ar trebui să aleagă consumatorul mai întâi dacă nu are grija prețului? În mod cert pizza, pentru că are o utilitate mai ridicată pentru fiecare bucată. Dar de cele mai multe ori, prețul bunurilor contează, de aceea vom venitulconsumatorului (50 de Ron) precum și prețurile celor două bunurilor: -

pizza: 25 lei

-

mere 10 leu.

În aceste condiții, cu bugetul de 50 de Ron putem achiziționa fie: a. o pizza și 2,5 kg de mere b. 2 pizza 26

introduce în model și

c. 5 kg de mere

Pentru consumatorul nostru, din cauza faptului că acesta este nevoit să facem aceste alegeri (având în vedere bugetul său limitat) putem spune că este constrâns bugetar. Constrângerea bugetară (dreapta bugetului) reprezintă ansamblul combinațiilor de consum ce pot fi achiziționate de un consumator cu același venit disponibil.

Este exprimată prin relația: V = x Px + y Py De asemenea, rezultă că: 𝑌 = 𝑃𝑥 𝑃𝑦

𝑉 𝑃𝑦

𝑃𝑥

− 𝑥 (𝑃𝑦)

= panta dreptei bugetului.

Unde: V = venitul / bugetul x = numărul de bucăți din bunul X Px = prețul bunului X y = numărul de bucăți din bunul Y Px = prețul bunului Y Dacă consumatorul consideră că ar trebui să obțină cea mai mare utilitate pentru fiecare RON cheltuit ce ar alege?

𝑈𝑚𝑔𝑝𝑖𝑧𝑧𝑎 100 = = 4 𝑢𝑡𝑖𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒/𝑅𝑂𝑁 𝑃𝑟𝑒𝑡𝑝𝑖𝑧𝑧𝑎 25

𝑈𝑚𝑔𝑚𝑒𝑟𝑒 50 = = 5 𝑢𝑡𝑖𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒/𝑅𝑂𝑁 𝑃𝑟𝑒𝑡𝑚𝑒𝑟𝑒 10 27

Alegem kilogramul de mere deoarece are o utilitate mai mare pentru consumator. Însă conform legii utilității descrescătoare acest raport nu se menține constant și trebuie să ținem cont și de preferințele acestuia.

10. Câte unități din fiecare bun ar trebui să aleagă consumatorul? Numărul de bucăți din fiecare bun consumat poate fi indiferent câtă vreme utilitatea totală rămâne constantă. Pentru a ilustra acest fapt, vom desena curba de indiferență.

Curba de indiferență cuprinde ansamblul combinațiilor de bunuri care generează aceeași utilitate totală pentru un consumator. Astfel, UT în punctul A este egală cu UT în punctul B, egală cu UT în C și egală cu UT în D. Forma curbelor de indiferență este convexă pozitivă și cu cât o curbă de indiferență este mai îndepărtată de origine, cu atât utilitate totală resimțită de consumator este mai mare. Prin urmare, Ci10.



Dacă x și y sunt două bunuri complementare, o creștere a Py duce la o scădere a cererii din X, Kecx/py Q – 15 = 0 => Q = 15 4. O editură dorește să publice o carte. Prețul estimat de vânzare al cărții va fi de 10 lei, costurile fixe ocazionate de publicarea cărții sunt de 5.000 lei, iar costul variabil mediu de 5 lei. Care este pragul de rentabilitate pentru publicarea cărții? P=10 lei CF=5000 lei CVM=5 lei Pragul de rentabilitate: CT=VT, adică CF+CV=P*Q. CVM=CV/Q, deci CV=CVM*Q CF+CVM*Q=P*Q, deci 5000+5Q=10Q, prin urmare Q=5000/5=1000 cărți. 5. Presupunem că funcția costului total este: CT=15+2Q, iar cea a venitului total este: VT=3Q. Care este cantitatea la care se atinge pragul de rentabilitate? Reprezentați grafic. CT=VT adică 15+2Q = 3Q Prin urmare, Q la pragul de rentabilitate=15 6. Producția unei întreprinderi în perioada t0 este de 200 de bucăți, iar costurile totale reprezintă 8 milioane de lei. În perioada t1, costurile variabile sunt de 5,4 milioane de lei, iar producția se reduce cu 10%. Să se determine mărimea costurilor variabile în t0 și a costurilor totale în t1, presupunând că evoluția costurilor variabile și a producției sunt egale. T0: Q0=200, CT0=8 mil. T1: CV1=5,4 mil., Q1=0,9Q0 Q1=0,9Q0=180 bucăți CV1=0,9CV0=5,4 mil, deci CV0=5,4/0,9=6 mil. CT0=CF0+CV0=8 mil., rezultă că CF0=8-6=2 mil. Știm că pe termen scurt CF=constant, deci CF0=CF1, prin urmare CT1=5,4+2=7,4 milioane. 7. Presupunem că Ionuț Popescu lucrează ca broker, câștigând 2000 de euro lunar, și deține o clădire de birouri pe care o închiriază primind în schimb 400 de euro pe lună. Acesta se hotărăște să își deschidă o firmă la marginea orașului al cărei domeniu de activitate este producția și comercializarea pâinii. Firma are următoarele cheltuieli lunare: cheltuieli salariale cu personalul angajat 2000 de euro, 54

cheltuieli cu materiile prime 2500 euro, cheltuieli cu energia electrică 500 de euro și cheltuieli cu combustibil de 200 de euro. Venitul lunar încasat de companie se ridică la 10000 de euro pe lună. Determinați costul explicit al firmei, costul implicit al firmei, profitul economic și profitul contabil. Interpretați dacă Popescu ar trebui să continue activitatea de întreprinzător sau să revină la starea inițială de broker. Costul explicit al firmei = 2000+2500+500+200=5200 Costul implicit al firmei= 2000+400=2400 Profitul contabil=10000-5200=4800 euro Profitul economic= 10000 – (5200+2400)= 10000-7600=2400 euro

PRODUCTIVITATEA FACTORILOR DE PRODUCȚIE 1. Care sunt principalii factori de producție? Ce reprezintă productivitatea factorilor și de ce este aceasta importantă în cadrul producției de bunuri și servicii? Principalii factori de producție utilizați sunt munca (L) și capitalul (K). Producătorii combină acești factorii pentru a obține cantitatea de bunuri necesară vânzării de bunuri și servicii. De aceea, funcția de producție este următoarea: Q = f (L,K) Această funcție de producție arată relația dintre cantitatea de factori de producție utilizați si cantitatea produsa. Eficiența acestor factorilor este determinantă pentru evoluția economică a unui producător. Cu cât productivitatea este mai mare, cu atât costurile sunt mai mici, ceea ce determină un profit mai mare. La nivelul oricărei companii/economii productivitatea are 4 determinanți: capitalul fizic per lucrător (gradul de tehnologizare a producție de care depinde fiecare muncitor), capitalul uman per lucrător (cunoștințele și abilitățile acestuia), resursele naturale per lucrător și cunoștințele tehnologice ale lucrătorilor. De asemenea, la nivelul unei economii, productivitatea factorilor de producție este unul dintre factorii determinanți

ai

bunăstării

populației

așa

cum

este

explicat

și

în

video-ul

următor:

https://www.youtube.com/watch?v=UHiUYj5EA0w Productivitatea se poate cuantifica în două moduri: Productivitatea medie (producția obținuta pe unitate de factor de producție utilizat) W = Q/FP

WL = Q / L

Wk = Q / K

Productivitatea marginala (sporul de producție obținut prin creșterea cu o unitate a unui factor de producție). Wmg = ΔQ / ΔFP WmgL = ΔQ / ΔL sau WmgL = (Q)'L 55

WmgK = ΔQ / ΔK sau WmgK = (Q) 'K 2. Care este relația dintre productivitatea marginală (Wmg) și productivitatea medie (WM) a factorilor de producție? Orice producător dorește să se dezvolte și să obțină profituri cât mai mari rezultate din vânzarea bunurilor pe piață. Însă pe măsura ce producătorul vinde mai multe bunuri de piață, acesta este nevoit să-și dezvolte capacitatea de producție, adăugând diverși factori de producție în procesul de producție. Să presupunem că pe termen scurt o fabrică de prăjituri dorește să angajeze mai mulți lucrători pentru a putea susține oferta și a îndeplini cererea din partea consumatorilor. În funcție de eficiența noilor angajați, productivitatea marginală (WmgL) și productivitatea medie (WML) vor putea evolua diferit: 

Dacă WmgL este mai mare decât WML – WML crește (dacă lucrătorul angajat suplimentar este mai eficient decât media firmei, atunci productivitatea medie a firmei va crește)



Dacă WmgL mai mică comparativ cu WML, atunci WML va scădea



Dacă WmgL=WML, atunci WML este constantă și maximă.

3. Ce reprezintă legea randamentelor descrescătoare?

56

Să luam ca exemplu cazul fabricii de prăjituri. Pe măsură ce se angajează tot

mai mulți lucrători,

productivitatea marginală a factorului muncă tinde să scadă, ceea ce determină și o scădere a productivității medii.

Pe măsură ce se introduc tot mai mulți factori de producție în procesul de producție cu atât randamentul mediu al acestora scade, deoarece se inregistrează dezeconomii de scală. Această situație este definită ca fiind legea randamentelor descrescătoare. Gândiți-vă în cazul nostru că în mica fabrică de prăjituri apare o concurență a lucrătorilor pentru utilizarea utilajelor de panificație (aceștia nu pot utiliza în același timp echipamentele și trebuie să aștepte până ce colegii lor termină lotul de prăjituri, ceea ce determină o pierdere de eficiență și de timp și implicit creșterea costurilor variabile medii). Această situație se poate întâmpla și la un service auto sau la o vulcanizare. Chiar dacă se angajează 5 noi mecanici, pe lângă cei 15 ce erau deja angajați, există numai 2 rampe la care pot lucra maxim 4 persoane. Această neconcordanță între alocarea factorilor de producție îi obligă pe ceilalți 16 lucrători să lucreze în condiții mai puțin eficiente, ceea ce le afectează productivitatea medie și provoacă costuri variabile și totale medii mai mari la nivelul service-ului. În această situație, angajarea unor 5 noi muncitori nu aduce un spor de productivitate ridicat (productivitatea marginală este redusă ceea ce afectează productivitatea medie). La fel se poate întâmpla și pe termen lung în cazul celuilalt factor de producție: capitalul. Gândiți-vă la cazul în care o fermă deține 5 hectare de teren agricol. Prin achiziționarea unui tractor și a unei combine de secerat/treierat productivitatea medie crește exponențial comparativ cu situația în care aceste utilaje agricole nu existau în cadrul fermei și toata munca era depusă de către fermieri. În acest caz volum de lucru al fermierilor scade, împreună cu reducerea costurilor de funcționare ale fermei (fermierii lucrează mai puțin timp pentru aceeași recoltă). În funcție de dimensiunea terenului agricol, dacă se mai adaugă încă un tractor și o combină, productivitatea marginală va fi mai mică iar efectul asupra productivității medii va fi mai redus. De asemenea, productivitatea depinde și de natura producției: în acest caz, producția agricolă va fi aproximativ similară ca urmare a condițiilor naturale (bonitatea solului, apa disponibilă în sol etc.). Oricât de multe utilaje sunt prezente pe cele 5 hectare, producția va fi aproximativ aceiași însă costurile de producție (variabile) vor fi mai reduse. 57

Situația fermei sau fabricii de prăjituri poate fi explicată utilizând evoluția costurilor totale medii pe termen scurt și costurile totale medii pe termen lung: 1. În prima fază (zona 1), prin angajarea de personal/achiziția de capital, apar economii de scală (costurile medii pe termen lung scad pe măsura ce cantitatea produsă crește); 2. În faza a doua (zona 2), adăugarea de noi factori de producție nu are un efect asupra costului total mediu pe termen lung. Randamentul factorilor de producție si costurile totale medii sunt constante; 3. În ultima fază (zona 3) apar dezeconomiile de scală: pe măsură ce se adaugă tot mai mulți factori de producție, producția crește mai încet decât costul factorilor de producție.

În general, aceste economiile de scală apar ca urmare a faptului că un nivel al producției mare determină o specializare a lucrătorilor și a utilajelor din ce în ce mai mare, ceea ce mărește eficiența în cadrul unei companii. De asemenea, prin creșterea dimensiunii unei companii aceasta beneficiază de reducerea anumitor costuri (spre exemplu prin achiziția de materii prime mai ieftin dată fiind comanda mai mare). Dezeconomiile de scală pot apărea atunci când într-o companie apar probleme de coordonare a factorilor de producție deoarece a devenit prea mare și prea rigidă în a se adapta la modificările pieței și de a asigura un nivel înalt al eficienței producției (Ex: căderea companiei Nokia - http://nxtinsight.com/why-nokia-failedtop-4-reasons/).

4. Cum se pot determina randamentele de scară utilizând funcția de producție de tip Coub-Douglas? Funcția de tip Coub-Douglas este: Q(L;K)=KαLβ Știm că WmgL=ΔQ/ΔL= (Q)'L= KαβLβ-1 WML=Q/L= (KαLβ)/L= KαLβ-1 WmgL\WML= (ΔQ/ΔL)/(Q/L)=( KαβLβ-1)/ (KαLβ-1), ceea ce înseamnă că β=(ΔQ/ΔL)/(L/Q), adică β reprezintă elasticitatea producției la factorul muncă (modificarea procentuală a producției obținute ca urmare a 58

variației procentuale a numărului de salariați). Similar, coeficientul α reprezintă elasticitatea producției la factorul capital (modificarea procentuală a producției obținute ca urmare a variației procentuale a capitalului). Atunci când: α+β >1, firma înregistrează randamente de scară crescătoare, producția crește mai mult decât cantitatea de factori de producție utilizați. α+β=1, firma înregistrează randamente de scară constante, producția crește în aceeași măsură ca și cantitatea de factori de producție utilizați α+β1)

APLICAȚII: 1. O firmă produce zilnic 100 de monitoare cu 20 lucrători. Aceasta crește numărul angajaților cu 10% și producția crește cu 21%. Calculați productivitatea muncii inițială, productivitatea muncii actuală și productivitatea marginală a muncii. Productivitatea medie inițială WML0 = Q0/L0 = 100/20 = 5 monitoare pe lucrător. Productivitatea medie actuală Q1 = Q0+0,21*Q0 =121 L1 = L0+0,1*L0 = 22 WML1 = Q1/L1 = 121/22 = 5,5 monitoare pe lucrător. Productivitatea marginală a muncii WmgL= ΔQ/ ΔL= (121-100)/(22-20)=21/2=10,5 bucăți pe lucrător angajat suplimentar

59

2. Dacă salariul mediu lunar intr-o firma este de 3200 de Ron, să se arate la al câtelea lucrător angajarea nu mai este eficientă. Număr de lucrători

Producție firmei lunară

6

25.000

7

30.000

8

36.000

9

41.000

10

43.000

Rezolvare: Se calculează productivitatea marginală și se compară cu salariul mediu lunar: WmgL7 = (30.000-25.000) / (7-6) = 5.000; 5.000 > 3.200 Productivitatea marginală este mai mare decât salariul mediu (angajarea unui lucrător suplimentar este eficientă) WmgL8 = (36.000-30.000) / (8-7) = 6.000; 6.000 > 3.200 Productivitatea marginală este mai mare decât salariul mediu (angajarea unui lucrător suplimentar este eficientă) WmgL9 = (41.000-36.000) / (9-8) = 5.000; 5.000 > 3.200 Productivitatea marginală este mai mare decât salariul mediu (angajarea unui lucrător suplimentar este eficientă) WmgL10 = (43.000-41.000) / (10-9) = 2.000; 2.000 < 3.200 Productivitatea marginală este mai mică decât salariul mediu (angajarea unui lucrător suplimentar nu mai este eficientă)

3. Volumul producției unei firme cu 125 de salariați este 2500 de produse. Câți salariați trebuie să mai angajeze firma pentru a-și dubla producția, în condițiile creșterii productivității medii a muncii cu 25%? Rezolvare: Q0=2500 L0=125 Q1=2*2500=5000 60

WmLo=2500/125=20 WmL1=WmLo+0,25WmLo WmL1= 20+0,25*20=25 25=5000/L1, adică L1=200. ΔL=L1-L0= 200-125=75.

4. Dacă într-o perioadă producția a crescut cu 60%, iar cantitatea de muncă utilizată s-a redus cu 20%, să se precizeze care va fi evoluția productivității medii a muncii în perioada următoare. Q1=Q0+0,6Q0=1,6Q0 L1=L0-0,2L0=0,8L0 WmL1=? WmL1=Q1/L1 = 1,6Q0 / 0,8L0 = (1,6/0,8) * (Q0/L0) = 2 * WmL0 Productivitatea medie a muncii se va dubla (va spori cu 100%). 5. În T0: WmL0=1000 de produse pe salariat. În T1: Q a sporit de trei ori față de T0, iar L a crescut cu 100%. Determinați productivitatea marginală a muncii. Q1=3Q0, deci ΔQ=2Q0 L1=2L0, deci ΔL=L0 WmgL1=2Q0/L0= 2* WmL0=2*1000=2000.

ECHILIBRUL PRODUCĂTORULUI Pe termen lung toți factorii de producție sunt variabili. Analiza pe termen lung presupune o combinație optimă între cei doi factori de producție, atât din punct de vedere economic (al costurilor) cât și tehnic. 1. Izocuanta (curba de izoproducție) reprezintă ansamblul combinațiilor tehnice dintre factorii de producție, capital și muncă, pentru care firma obține aceiași producție. Panta curbei de izoproducție se numește rata marginală tehnică de substituție. Atunci când se renunță la lucrători în favoarea capitalului: ∆𝑲 𝑾𝒎𝒈𝑲 𝑹𝑻𝑴𝑺𝒍 = − = ∆𝑳 𝑾𝒎𝒈𝑳 Atunci când se renunță la capitalul în favoarea lucrătorilor: ∆𝑳 𝑾𝒎𝒈𝑳 𝑹𝑻𝑴𝑺𝒌 = − = ∆𝑲 𝑾𝒎𝒈𝑲 61

Exemplu practic în ceea ce privește dorința unui producător de a substitui un bun cu altul: http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Economie/Stiri/Dacia+vrea+sa+inlocuiasca+angajatii+cu+roboti+10+000+de +lei+pret 2. Dreapta izocostului evidențiază ansamblul combinațiilor economice dintre capital și muncă pe care le poate realiza un producător cu același buget sau același cost total. ecuația dreptei izocostului: 𝑪𝑻 = 𝑳 ∙ 𝑷𝒍 + 𝑲 ∙ 𝑷𝒌 ∆𝑲

𝑷𝑳

panta dreptei izocostului: 𝑷𝒂𝒏𝒕𝒂 = − ∆𝑳 = 𝑷𝑲 3. Echilibrul producătorului se stabilește în punctul de echilibru dintre izocost și izocuantă (punctul de tangență „E”). La acest nivel firma obține cea mai mare producție posibilă în condițiile în care are aceleași costuri.

Condițiile pentru identificarea echilibrului producătorului este: 𝑪𝑻 = 𝑳 ∙ 𝑷𝒍 + 𝑲 ∙ 𝑷𝒌 { 𝑷𝑳 = 𝑾𝒎𝒈𝑳 𝑷𝑲 𝑾𝒎𝒈𝑲

APLICAȚII: 1. In anul 2014 un producător are 100 de salariați. Daca acest producător substituie 2 utilaje cu factorul munca, la o rata marginala tehnica de substituție de 10, care va fi numărul de salariați in 2015, presupunând că producția rămâne constantă? L0 = 100 salariați K1 = K0-2 RTMS = 10 L1=? Factorul substituit este capitalul. Se calculează modificarea factorului munca (ΔL) RTMSk = - ΔL/ΔK = - ΔL/(-2) => ΔL = 20

62

Se calculează numărul de salariați actual (L1) ΔL = L1-L0 => L1 = L0 + ΔL = 100 +20 = 120 => numărul de salariați in T1 este de 120. 2. Presupunem că avem un producător al cărui cost total de producție este de 1000. Prețul capitalului este 100, iar prețul muncii este 50. Considerăm că funcția ce descrie producția realizată de firmă este Q(K,L)=2K0,5L0,5. Reprezentați grafic dreapta izocostului, curba de izoproducție și cantitățile optime din cei doi factori de producție? 1000=100K+50L, prin urmare, avem 20=2K+L WmgFP = (Q)’FP WmgL=(Q)’L = 2 K0,5 * 0,5L - 0,5 WmgK=(Q)’K =2 * 0,5K - 0,5*L0,5 2K0,5 * 0,5L-0,5/2 * 0,5K-0,5 * L0,5= 50/100 2K0,5 *0,5L-0,5/2 * 0,5K-0,5 * L0,5= ½ 2K = L, deci 20=L+L=2L, prin urmare L=10, K=5

SEMINARUL 7: OFERTA ȘI ECHILIBRUL PIEȚEI CONCEPTE CHEIE 

Legea ofertei



Elasticitatea ofertei



Echilibrul pietei



Surplusul consumatorului și surplusul producătorului



Efectele implicării statului în economie

ÎNTREBĂRI PENTRU STUDENȚI ȘI EXEMPLE: 5. Ce reprezintă oferta de bunuri și servicii și care este legea ofertei? Oferta reprezintă relația dintre cantitatea pe care un producător doreşte şi poate să o vândă dintr-un anumit bun şi preţul respectivului bun de-a lungul unei perioade de timp determinate.

63

Funcția generală a ofertei este: Q = a + bP , b>0 unde b reprezintă panta ofertei: 𝑝𝑎𝑛𝑡𝑎 (𝑏) =

∆𝑄 ∆𝑃

Legea ofertei exprimă relaţia directă dintre cantitatea oferită şi prețul unui bun/serviciu la nivelul producătorului. -

Când prețul crește cantitatea oferită se extinde;

-

Când prețul scade cantitatea oferită se restrânge.

6.

Care sunt factorii care influențează deplasarea ofertei?

Creşterea şi scăderii ofertei este determinată de modificarea altor factori decât prețul. Cei mai importanţi factori care influenţează oferta sunt: a) Costul producţiei. O reducere a preţului factorilor de producţie determină reducerea costurilor, astfel că firmele pot produce mai mult. Invers, o creştere a preţului acestor factori reduce oferta de bunuri şi servicii de pe piaţă. De exemplu, şocul petrolului din 1973 a redus oferta şi a mărit presiunile inflaţioniste în toate țările dependente de importurile petroliere. b)

Modificările tehnologice. Descoperirea şi aplicarea unor tehnologii mai performante conduce la

creşterea ofertei cu acelaşi volum de resurse. De exemplu, descoperirea și utilizarea fertilizanţilor şi pesticidelor a condus la creşterea ofertei de produse agricole. c) Preţul altor bunuri. Există două categorii de bunuri: bunuri substituibile în ofertă şi bunuri complementare în ofertă. Substituibile în ofertă sunt acele bunuri ce se pot realiza alternativ cu aceleaşi resurse. De exemplu, iaurtul şi brânza. Dacă preţul la brânză creşte, scade oferta de iaurt, pentru că producătorii întrevăd câştiguri mai mari la brânză. Complementare în ofertă sunt bunurile ce rezultă împreună in

64

acelaşi proces de producţie: de exemplu făina şi târâtele. O creştere a preţului la faină va atrage automat o creştere a ofertei de tărâţe. d) Aşteptările privind evoluţia preţului. Dacă producătorii estimează o creştere a preţului pentru produsele lor în viitor, oferta prezentă se va reduce. Reciproca este şi ea adevărată. De exemplu, dacă se estimează creşterea cursului acţiunilor BRD la bursă în viitor, oferta prezentă de titluri se va reduce. e) Numărul ofertanţilor. Creşterea numărului de producători antrenează, în general, creşterea ofertei şi invers. De exemplu, apariţia facultăţilor particular după 1989 în România a condus la creşterea ofertei de economişti pe piaţa muncii. f) Taxele şi subsidiile. O creștere a poverii fiscale creşte costurile firmei şi reduce oferta, în timp ce reducerea impozitelor stimulează oferta. Subvențiile sunt un fel de taxe negative care reduc artificial costurile firmelor şi stimulează producția.

Sintetizând, oferta creşte când: - scad costurile pentru că se reduce preţul factorilor de producţie; - se descoperă tehnologii şi produse mai performante; - creşte preţul bunurilor complementare în ofertă şi scade preţul celor substituibile; - se aşteaptă o reducere a prețurilor în viitor; - creşte numărul ofertanților; - scad taxele şi cresc subvențiile. Creșterea ofertei deplasează curba ofertei către dreapta, iar reducerea sa deplasează curba către stânga, după cum puteți observa din grafic:

7. Ce reprezintă elasticitatea ofertei și cum se determină aceasta? Elasticitatea ofertei exprimă modul în care reacționează oferta la modificarea factorilor care o influenţează, altfel spus cât de sensibilă este oferta la schimbarea condiţiilor sale.

65

Elasticitatea ofertei la preţ exprimă modificarea cantităţii oferite în funcţie de modificarea preţului. 𝐸𝑜/𝑝 =

𝐸𝑜/𝑝 =

∆%𝑄 ∆%𝑃

∆𝑄 𝑄0 ∙ ∆𝑃 𝑃0

Forme ale elasticității la preț: 1. ofertă perfect inelastică: Eo/p = 0 (cantitatea oferită nu se modifică deși prețul variază) 2. ofertă inelastică: o/p < 1 (cantitatea oferită se modifică mai puțin decât prețul) 3. ofertă unitară: Eo/p = 1 (cantitatea oferită se modifică la fel de mult ca și prețul) 4. ofertă elastică: Eo/p > 1 (cantitatea oferită se modifică mai mult decât prețul) 5. ofertă perfect elastică: Eo/p = ∞ (cantitatea oferită modifică deși prețul rămâne constant)

8. Care sunt factorii care influențează elasticitatea ofertei? Factorii care influențează elasticitatea ofertei: -

Costul producției;

-

Gradul de substituire al bunurilor în ofertă;

-

Complementaritatea;

-

Posibilitățile de stocare şi costul stocării;

-

Perioada de timp de la modificarea prețului.

ECHILIBRUL PIEȚEI 1. Ce reprezintă echilibrul pieței? 66

se

Echilibrul pieței este denumită în economie situația de pe o piață, în care prețul unui bun economic conduce la o egalitate întrecantitatea cerută și cantitatea oferită. Prețul este denumit preț de echilibru, iar cantitatea este denumită cantitate de echilibru.

2. Având în vedere ca acum știți cum funcționează cererea și ofertă pe o piață, îmi puteți spune de ce diamantele sunt mai scumpe decât apa? Paradoxul „apă-diamant” este o expresie metaforică formulată de A. Smith ca răspuns la mult controversata problemă a raportului dintre utilitatea obținută prin folosirea unui bun şi prețul acestuia. Paradoxul valorii s-a dorit a fi o abordare concretă a fundamentării şi comparării prețului apei şi prețului diamantelor. În fapt, formularea paradoxului valorii a început cu întrebarea următoare devenită faimoasă: de ce un bun esenţial pentru existenţa omului, cum este apa, are un preţ aşa de mic, în timp ce preţul diamantelor, fără de care oameni pot trăi, este aşa de mare.

Răspunsul la această întrebare a fost fundamentat pe conceptul de surplus al consumatorului, surplus care diferă foarte mult în cazul apei faţă de cel al diamantului. Apa asigură un surplus al consumatorului mult mai mare, acest bun contribuind incomparabil mai mult la asigurarea bunăstării individului (a tuturor indivizilor), cu toate că el are un preţ relativ mic.

Cantitatea oferită de diamante foarte mică asigură un preţ mare şi un surplus al consumatorului foarte mic - în schimb, cantitatea foarte mare de apă oferită generează un preţ mic, dar un surplus al consumatorului foarte mare. Teoria utilităţii marginale a explicat paradoxul valorii prin aceea că preţul (valoarea de schimb) este determinat de utilitatea marginală atribuită şi nu de utilitatea totală (valoarea de întrebuinţare) a dozelor consumate.

67

3. Există situații în care piețele nu se află în echilibru din cauza prețului pe care consumatorii doresc să-l plătească pentru un bun și prețul la care producătorii sunt dispuși sa-l vândă.. Să luam ca exemplu piața conurilor de înghețată. In graficul (a), există un excedent de ofertă deoarece prețul de piață de 2.50$ este mai mare decât prețul de echilibru, astfel cantitatea furnizată (10 conuri) depășește cantitatea cerută (4 conuri). Furnizorii încerca să crească vânzările prin reducerea prețului de con, iar acest lucru va muta prețul spre nivelul de echilibru.

În graficul (b), există un deficit de cerere. Deoarece prețul de piață de 1.50 $ este sub prețul de echilibru, cantitatea cerută (10 conuri) depășește cantitatea furnizată (4 conuri). Cu prea mulți cumpărători urmărind prea puține bunuri, furnizorii pot profita și pot crește prețul. În ambele cazuri, ajustarea prețurilor mută piața spre echilibrul dintre cerere și ofertă.

4. Cum se poate modifica echilibrul pieței?. A . Atunci când se modifică numai cererea: O vară toridă poate crește cererea de înghețată. Asta înseamnă că se deplasează curba cererii spre dreapta (1). Astfel, prețul de echilibru și cantitatea de echilibru cresc. Trecerea curbei cererii de la D1 la D2, determină ca prețul de echilibru să crească de la $ 2,00 până la $ 2.50 (2) și cantitatea de echilibru să crească de la 7 la 10 conuri (3).

68

b. Atunci când se modifică numai oferta: O creștere a materiei prime pentru înghețată (zahăr și lapte) reduce cantitatea furnizată și deplasează curba ofertei spre stânga (1). Prețul de echilibru se ridică (2) iar cantitatea de echilibru scade (3). Deplasarea ofertei de la S1 la S2, determină ca prețul de echilibru pentru înghețata să crească de la 2,00$ până la 2.50$ și cantitatea de echilibru sa scadă de la 7 la 4 conuri.

69

c. Atunci când se modifică simultan atât cererea cât și oferta: Se pot întâmpla două scenarii. În graficul (a), prețul de echilibru crește de la P1 la P2, precum și cantitatea de echilibru se ridică de la Q1 la Q2. In graficul (b), prețul de echilibru se ridică din nou la P1 la P2, dar cantitatea de echilibru scade de la Q1 la Q2.

5. Ce reprezintă surplusul consumatorului, respectiv surplusul producătorului? Surplusul consumatorului este definit ca diferența dintre suma maximă pe care consumatorul ar fi dispus să o plătească pentru o unitate dintr-un bun și suma pe care el o plătește efectiv. Surplusul producătorului este definit ca diferența dintre suma minimă pe care producătorul ar fi dispus să o primească pentru o unitate dintr-un bun și suma pe care el o primește efectiv.

Surplusul consumatorului poate fi aproximat utilizand aria de sub curba cererii şi de deasupra preţului de echilibru, triunghiul P*AE.

70

Suplusul producătorului poate fi aproximat de aria de deasupra curbei ofertei şi de sub preţul de echilibru, triunghiul P*EO.

INTERVENȚIA STATULUI ÎN ECONOMIE Guvernele pot interveni asupra prețurilor pieței fie în mod direct, prin controlul prețurilor, fie indirect, prin măsuri care să afecteze comportamentul producătorilor şi consumatorilor.

Intervenția directă a statului se face prin stabilirea unor niveluri maxime sau minime de preţ. Dacă statul fixează un nivel maxim al prețului, sub prețul de echilibru, producătorii nu au voie să-l depășească şi atunci vor produce mai puţin. Aşa cum se poate observa grafic, pe piaţă apare o penurie de bunuri. În practică această situaţie poate să apară într-o perioadă de război sau de recesiune economică prelungită şi inflaţie ridicată, intenţia declarată a statului fiind protecţia populaţiei şi mai ales a săracilor.

Pentru că pe piață există mai puțin decât se cere, iar prețul nu mai joacă în mod real un rol restrictiv în calea accesului la acest bun, apare problema alocări cantității produse între consumatori. O primă posibilitate de alocare este cea de tip "primul venit-primul servit", care va conduce la formarea unor liste de așteptare („cozi", în limbajul curent) şi la pierderi importante de timp din partea consumatorilor. O altă alternativă este raționalizarea consumului, astfel încât puținul care există să se împartă tuturor.

Prețurile minime, mai mari decât cel de echilibru, se practică in scopul declarat al statului de a asigura un venit mai mare anumitor producători, cum ar fi fermierii in Uniunea Europeană. In acest caz,

71

producătorii vor fi tentați să producă peste cererea pieței, după cum relevă şi graficul următor:

În condițiile creșterii producției, singura posibilitate a guvernului este să cumpere excedentul existent pe piață pentru ca prețul să fie menținut la acel nivel.

Intervenția indirectă a statului îmbracă cel mai adesea forma taxelor. Taxele sunt cele mai importante venituri ale statului şi îmbracă în general forma unui procent aplicat asupra prețului unui produs. Consecința taxei aplicate asupra unui produs este că prețul plătit de cumpărător nu mai este egal cu cel primit de vânzător. Cel mai bine vom înțelege acest lucru tot cu ajutorul metodei grafice:

Din punct de vedere al modificării surplusului producătorului, respectiv al consumatorului, o taxă are următorul efect: A: reprezintă noul surplus al consumatorului B: reprezintă taxa platita de consumator pentru cantitatea achiziționată D: reprezintă taxa platita de producator pentru cantitatea vanduta C și E: reprezintă pierderea irecuperabilă în urma implementării taxei (deoarece nu s-au mmai achiziționat bunurile respective) F: reprezintă noul surplus al producătorului 72

APLICAȚII: 1. Dacă funcția cererii este C = 30-2P iar funcția ofertei O = 18+P, să se determine prețul și cantitatea de echilibru. C=O  30-2P = 18+P Pech = 4 30-2*4 = 18+4  Qech = 22

2. Determinați surplusul de cerere sau de ofertă de pe piața cartofilor utilizând datele următoare: Preț / kg

Cantitatea cerută (kg)

Cantitatea oferită (kg)

Surplusul (kg)

1

10.000

4.000

-6.000 (exces de cerere)

1,5

9.000

9.000

0 (echilibru)

2

6.000

12.000

+6.000 (exces de ofertă)

2,5

4.000

14.000

+10.000 (exces de ofertă)

3

1.000

16.000

+15.000 (exces de ofertă)

3. Fie o piață a unui bun caracterizat de C=40-2P și O=3P-10. Statul fixează un preț administrativ de 16 Ron. Să se determine surplusul sau deficitul de pe piața acelui bun. Se determină prețul de echilibru inițial: C=O 40-2P = 3P – 10  Pech = 10 73

Se determină și cantitatea de echilibru inițială: C0 = 40 – 2*10 = 20 O0 = 30 – 10 = 20  Qech = 20

Se calculează cantitatea ceruta și oferta la prețul administrativ: C1 = 40 – 2*16 = 8 O1 = 3*16 – 10 = 38

La prețul administrativ de 16 ron, există un exces de ofertă: 38-8 = 30

4. Presupunem că pe piața grâului funcția cererii este P=100-Q, iar funcția ofertei P=Q-20. a. Aflați prețul și cantitatea de echilibru de pe piața grâului. b. Considerăm că, pentru a proteja producătorii agricoli, statul decide să intervină, impunând un preț minim de 60. Cum se modifică valorile cantității cerute și, respectiv, oferite. Calculați surplusul de ofertă. c. Presupunem că statul impune un preț maxim de 30. Cum se modifică valorile cantității cerute și, respectiv, oferite. Calculați surplusul de cerere. d. Reprezentați grafic! Rezolvare: a. 100-Q=Q-20, 2Q=120, deci Qe=60 și Pe=40. b. Qo=60+20=80, Qc=100-60=40, deci ΔQo=Qo-Qc=+40 c. Qo=30+20=50, Qc=100-30=70, ΔQc=Qc-Qo=70-50=+20

74

d.

SEMINARUL 8: TIPURI DE PIEȚE CONCEPTE CHEIE 

Piața cu concurență perfectă



Monopolul



Oligopolul



Piața cu concurență monopolistică

ÎNTREBĂRI PENTRU STUDENȚI ȘI EXEMPLE: 12. Ce reprezintă piața și care sunt principalele tipologii de piețe?

Piața este în general orice varietate de sisteme, proceduri, instituții, relații sociale sau

75

infrastructuri unde are loc comerțul, se schimbă bunuri și servicii, ceea ce e o parte constituentă a economiei. În particular, piața este un loc special amenajat unde oamenii se ocupă cu comerțul. Structura unei piețe se definește în funcție de numărul și mărimea firmelor, natura produsului și ușurința intrării și/sau ieșirii pe/de pe piață. Conceptul de structură a pieței este folosit în analiza teoriei comportamentului producătorului și a maximizării profitului. Sunt patru structuri de piață analizate de regulă în teoria economică: (1) piața cu structură de concurență perfectă, (2) piața cu structură de monopol, (3) piața cu structură de oligopol şi (4) piaţa cu structură de concurență monopolistică. De regula, în cadrul științei microeconomice, cercetătorii încearcă să răspundă următoarelor întrebări cu privire la structura piețelor: - „Care sunt diferențele dintre cele 4 tipuri de piețe, in ceea ce privește numărul si mărimea firmelor?” - „Cum afectează natura bunurilor o anumita piața?” - „Unde se înregistrează barierele de intrare pe piață?”

13. Ce reprezintă piața cu concurență perfectă și care sunt trăsăturile acesteia? Concurența perfectă este un model al teoriei economice. Acest model descrie o formă ipotetică a pieței în care niciun producător sau consumator nu are puterea de a influența prețurile de pe piață, deoarece există un număr mare de firme mici. Cu alte cuvinte, nicio firmă de pe piață nu deţine o cotă semnificativă de piaţă, astfel încât să influențeze preţul pieţeiprin acțiunile ei.

De asemenea, piaţa cu concurență perfectă este caracterizată de omogenitatea produselor(dacă produsele sunt omogene înseamnă că produsele diferitelor firme sunt substituibile, astfel încât firmele pot să intre sau să iasă cu ușurință din ramura respectivă), de intrarea/ieşirea liberă pe/de pe piaţă a firmelorși de faptul că firmele sunt „price-takers”.

Intrarea/ieşirea liberă pe/de pe piaţă a firmelorînseamnă că firmele nou intrate pe piaţă pot să 76

concureze pe poziţii egale cu firmele deja existente, în ceea ce priveşte preţul factorilor de producţie, tehnologia de producţie, accesul la licenţe sau brevete etc. Iar prin uşurinţa ieşirii de pe piaţă se înţelege faptul că firmele nu se confruntă cu bariere legale sau de altă natură atunci când vor să părăsească piaţa şi pot să găsească uşor cumpărători sau alţi utilizatori pentru inputurile fixe de care dispun. Altfel spus, costurile irecuperabile („sunk costs”) nu sunt atât de mari încât să constituie o barieră la ieşire.

Conceptul de „price-takers” se referă la faptul că o firmă care nu îşi stabileşte preţul la care vinde la prețul dorit, ci preia preţul pieţei. Cum toate firmele dintr-o industrie perfect concurenţială sunt mici şi vând produse omogene, ele preiau preţul pieţei. Astfel, preţul de vânzare al fiecărei firme este determinat de forţe pe care ea nu le poate controla. Preţul este determinat de condiţiile cererii şi ofertei pe piaţă.

Pe scurt, trăsăturile pieței cu o concurență perfectă sunt: -

Atomicitatea ofertei – există un număr mare de producători care au pe piață o forță economică redusă, astfel că nicio firmă nu poate influența prețul pieței, ci fiecare firmă va prelua prețul existent („price takers”)

-

Cererea la nivel de firmă este perfect elastică

-

Atomicitatea cererii – număr mare de consumatori cu o forță economică redusă

-

Transparența pieței – atât consumatorii cât și producătorii dețin informații privind evoluția pieței, prețul se formează liber, în funcție de evoluția cererii și ofertei

-

Omogenitatea perfectă a produselor tranzacționate – firmele vând produse identice, iar consumatorii sunt indiferenți de unde achiziționează bunurile.

-

Libera intrare pe piață și libera ieșire de pe piață

-

Mobilitateaperfectă a factorilor de producție

Echilibrul pieței pe termen scurt:

Pe piață vor pătrunde noi producători cât timp aceștia înregistrează un profit economic pozitiv, adică P>CTM si VT > CT. Condiția de maximizare a profitului pe orice tip de piață, deci și în cazul concurenței perfecte este Cost marginal = Venit marginal.

Știm că Profitul =VT-CT, deci Profitul marginal=Vmg-Cmg. Pentru ca Profitul să fie maxim, profitul marginal trebuie să fie egal cu 0. Prin urmare, 0=Vmg-Cmg,

77

de unde rezultă că Vmg=Cmg (condiția de maximizare a profitului)

Profit= VT-CT=(Q*P) – CT=Q*(P-CTM); când Prețul > CTM, profitul economie este pozitiv (aria galbenă)

În același timp, o firmă care acționează pe o piață cu o concurență perfectă este pe termen scurt în echilibru atunci când înregistrează Vmg = Cmg= Prețul. Pe termen lung profitul economic al firmei este egal cu zero, iar condiția de echilibru devine Vmg = Cmg = Prețul=CTM.

De ce pe termen lung firmele în concurența perfectă au un profit 0? Dacă pe termen scurt firmele aflate pe o piață cu concurență perfectă înregistrează un profit economic pozitiv, acest profit va atrage și alte firme care doresc să intre pe piață. Prin urmare, din cauza numărului mai mare de firme oferta pieței va crește și în condițiile în care cererea rămâne aceeași prețul de echilibru va scădea. Ceteris paribus (dacă CTM rămâne constant), profitul la nivel de firmă va scădea, iar numărul de firme noi de pe piață va crește până când profitul economic va fi 0 (sau până când P=CTM). Dacă profitul este 0, firmele nu vor mai fi atrase să intre pe această piață, astfel se realizează echilibrul.

Echilibrul firmei în concurența perfectă pe termen lung: Profit= VT-CT=(Q*P) – CT=Q*(P-CTM); Atunci când P= CTM  Profitul =Q*0=0.

78

14. Ce reprezintă monopolul? La polul opus pieţei cu structură de concurenţă perfectă este piaţa cu structură de monopol. Acesta este o structură a pieţei în care există o singură firmă, unde există un produs greu substituibil (prin urmare, cererea este tradițional inelastică) şi care este protejată de intrarea rivalilor pe piaţă.În cazul monopolului nu există atomicitatea ofertei. Există însă atomicitatea cererii (foarte mulți consumatori cu putere de a influența piața redusă).

Existența barierelor de intrare pe piața face imposibilă intrarea de noi firme, firme care ar putea fi atrase de profitul existent.Barierele la intrare pe piață sunt determinate de:

a. Monopolul asupra unei resurse: Deținerea unei resurse naturale de către o singură firmă b. Monopolul creat prin lege: acordarea prin lege a dreptului de a produce un bun (monopol legal), legi ale patentului (oferirea unui drept legal unic de a produce un anumit produs întro perioadă de timp), reglementarea și licențele acordate firmelor (în domeniul telecom, bancar)

c. Monopolul natural: firma poate oferi bunurile sau serviciile la un cost mult mai mic fata de celelalte firme. Mărimea costurilor de producție (investițiile inițiale, de exemplu în transportul de energie) sunt barierele de intrare pe piață.

Și în cazul monopolului avem la fel ca în concurența perfectă condiția de maximizare a profitului: Vmg = Cmg, însă Vmg < Prețul.

79

Echilibrul monopolului pe termen scurt: Profitul =(P*-CTM*) Q* dacă P>CTM, profitul economic este pozitiv

Pe termen lungpentru că pe piață nu mai intră alte firme, echilibrul monopolului va fi reprezentat de același grafic,deoarece se păstrează condiția de Vmg=Cmg, iar profitul economic este mai mare decât zero (P>CTM).

Exemplu:http://www.zf.ro/business-construct/francezii-de-la-apa-nova-monopolul-apei-inbucuresti-au-scumpit-apa-de-15-ori-din-2000-incoace-si-au-incasat-profituri-de-1-1-miliarde-lei14746116

15. Ce reprezintă oligopolul? Piața cu structură de oligopol este definită de existența unui număr relativ mic de firme, cedețin o cotă semnificativă de piață. (ex: piața telefoniei mobile în România: Orange, Telekom, Vodafone, RCD&RDS). Numărul firmelor ofertante nu este o cifră exactă sau un interval precis. Prin număr redus de ofertanți înțelegem faptul că firmele sunt interdependente (adică un producător trebuie să țină seama de deciziile celorlalți atunci când îşi stabileşte propria strategie).

Produsul poate fi diferențiat sau omogen.De exemplu pe piaţa oțelului din întreaga lume oferta este asigurată doar de câteva societăți care produc aceleași tipuri de oțel. În schimb, oferta de automobile globală este puternic diferențiată.

80

De asemenea, pe această piață pot fi frecvente unele bariere la intrarea pe piațăprecum: a) Anumite bariere sunt de natură reglementară sau instituțională.Este de exemplu cazul când o activitate organizată sub controlul puteriipublice este rezervată unui număr mic de întreprinderi sau grupăriindustriale sau când este supusă unor restricții relative accesului la oanumită tehnologie(brevet). b) Un alt tip de bariere de intrare rezultă din economiile de scală și diferențierile costurilor de producţie. Diferențierea apare atunci când costului de producţie unitar este mai mic pentru firmele deja instalate pe piață decât pentru potențialii competitori. De asemenea, există cazuri în care firmele instalate au pus în practică un proces de integrareverticală care le garantează tarife privilegiate pe lângă anumiți furnizori saucare le permit să beneficieze de o rețea de distribuție mai eficace (ceea ce determină economii de scală). Mai mult, diferențierile de cost pot să rezulte dintrun efect “deînvățare”, dezvoltându-şi producția după un anumit timp, întreprinderiledeja instalate au acumulat deja o experiență care-i creează un dezavantajunui potențial concurent. Toate aceste diferențe conferă un avantaj firmelor deja existente pe piață, și bariere de intrare majore pentru nou-intrați.

Pe scurt, trăsăturile oligopolului sunt: -

O piață cu câțiva producători care oferă produse similare (omogene sau diferențiate);

-

Producătorii tind saîşi conceapă acțiunile în funcție de comportamentul celorlalți actori de pe piață sau chiar tind să coopereze (formând un cartel) pentru a acționa ca un monopol pe piață.

Echilibrul pe TS si pe TL in cazul oligopolului sunt aceleași ca în cazul monopolului.

16. Ce reprezintă piața cu concurență monopolistică? Piaţa cu structură de concurenţă monopolistică se aseamănă cu concurenţa perfectă în ceea ce priveşte numărul de firme şi uşurinţa intrării pe piaţă şi ieşirii de pe piaţă. Însă spre deosebire de piața cu concurenţa perfectă, pe piaţa cu structură de concurenţă monopolistică produsele firme sunt diferențiate între ele. Deoarece produsele sau serviciile vândute de firmele ce își desfășoară activitatea pe o piața cu concurenta monopolistică diferă într-o oarecare măsura,firmele au o anumita flexibilitate in privința stabilirii preturilor. De asemenea, profitul obținut pe piața cu concurenta monopolistică, pe termen scurt, depinde de tipul cererii(adică de poziția si elasticitatea curbei cererii).Firma poate înregistra

81

șipierderi, atunci când prețul pe care îl poate percepe se afla sub costul mediu. In cazul in care firma continua sa producă la acest nivel, pierderile sunt minimizate daca firma produce în punctul în care Cmg=Vmg.

Pe termen lung, firma aflată in condiții de concurenta monopolistică va obține un profit economic zero.In cazul in care firmele înregistrează profituri economice pozitive, pe termen lung, intrarea unor noi firme in ramura determină migrarea unei parți a clientelei firmelor deja existente. Astfel, cererea pentru produsele firmelor existente se diminuează si curba cererii lor se va deplasa spre stânga. Ca urmare, prețul pe care fiecare dintre aceste firme îl va putea percepe va scădea. Pe de alta parte, piața factorilor de producție va crește, deoarece noile firme vor dori sa se aprovizioneze cu resursele necesare producerii bunului respectiv. In consecință, prețurile resurselor folosite vor crește si ele, determinând diminuarea profitului. Când însă firmele înregistrează pierderi, unele dintre acestea vor avea tendința de a părăsi piața. Acest lucru va determina o creștere a cererii pentru firmele ramase pe piață, precum si o reducere a costurilor lor. Acest proces continuă până când profiturile economice vor deveni zero si firmele vor obține doar profitul normal. Acesta este echilibrul pe termen lung pe piața cu concurenta monopolistică: profiturile sunt zero, iar firmele nu mai sunt stimulate sa intre sau sa iasă de pe piață. Pe scurt piața cu concurenta monopolistică poate fi caracterizata prin: a) Numărul mare de competitori. Sunt multe firme, dar nici una dintre ele nu poate influenta prețul pieței prin cantitatea pe care o produce. Aceste firme sunt mici in comparație cu dimensiunea pieței. Prin aceasta caracteristica, concurenta monopolistică se deosebește de monopol sau de oligopol, existând o posibilitate limitata de fixare si control al preturilor si se aseamănă cu modelul concurentei perfecte. b) Libertatea de intrare si ieșire a firmelor in cadrul pieței. c) Bunurile comercializate nu sunt omogene. Bunurile sunt doar asemănătoare, nu si identice. 17. Exemple de piețe: Structurile de piaţă se împart în două categorii: structuri de piaţă ideale şi structuri de piaţă descriptive. Concurenţa perfectă şi monopolul sunt structuri de piaţă ideale, pentru că asemănarea cu pieţele existente în economie poate fi doar aproximată. a) În realitate, este greu de găsit o piaţă care întrunește în totalitate caracteristicile pieţei cu concurenţă perfectă. De exemplu, rareori produsele diferitelor firme sunt perfect substituibile, intrarea şi ieşirea pe şi de pe piaţă sunt rareori în totalitate libere sau firmele individuale au doar rareori mici dimensiuni. Unele pieţe se apropie totuşi destul de mult de

82

caracteristicile pieţei cu structură de concurenţă perfectă. De exemplu, piaţa produselor agricole. Această piață este caracterizată de un număr mare de ofertanți, o cerere relativ inelastică și produse aproape perfect substituibile. Dar acest lucru poate fi adevărat numai în anumite locuri și perioade istorice, dar nu și în cazul economiilor moderne. De exemplu, pe piața globală a agriculturii, agricultorilor europeni sau americani li se oferă subvenții, iar aceștia își exportă produsele la prețuri de dumping, prețuri sub costurile de producție. Orice formă de intervenție guvernamentală, cum ar fi subvențiile, deformează piața, ceea ce duce la dispariția concurenței perfecte. Un alt exemplu sunt pieţele financiare. Bursa de valori se apropie cel mai mult de modelul pieţei cu concurenţă perfectă prin: (1) modul de formare a cotației acțiunilor; (2) modul de informare a deţinătorilor de titluri sau de capital bănesc (transparența pieței);(3) mecanismul încheierii tranzacţiilor.

b) De asemenea, este dificilă identificarea unor pieţe care întrunesc trăsăturile pieţei cu structură de monopol. În ultimă instanţă, pentru orice produs se găsesc înlocuitori şi nici o piaţă nu este perfect protejată de intrarea altor firme concurente. Există însă cazuri în care anumite firme dețin cote foarte mari de piață, cu putere de monopol. c) Oligopolul şi concurenţa monopolistică sunt structuri descriptive, caracteristicile lor corespunzând majorităţii pieţelor din lumea reală. De exemplu, pieţe cu structură de oligopol ar include industria automobilelor, aluminiu, ţigări, bere, serviciile de telefonie sau televiziune prin cablu. d) Caracteristicile concurenţei monopolistice sunt întrunite de un număr mare de pieţe din domeniul serviciilor (restaurante, staţii de benzină), precum şi din domeniul industriei prelucrătoare (de exemplu, industria textilă). Nu există însă o linie de demarcaţie clară între aceste structuri de piaţă. Clasificarea unei pieţe ar putea să depindă de modul de definire al produsului. De exemplu, piaţa publicaţiilor săptămânale ar putea fi considerată ca fiind o piaţă cu structură de concurenţă monopolistică, în timp ce o piaţă definită într-un sens mai restrâns, cum ar fi publicaţiile economice săptămânale poate fi considerată o piaţă cu structură de oligopol. Utilitatea structurilor ideale (concurenţa perfectă şi monopolul) constă în faptul că pe baza acestora se pot construi cu uşurinţă modele formale care explică funcţionarea pieţelor reale. De exemplu, piaţa imobiliară, deşi nu întruneşte caracteristica omogenităţii produsului (un apartament cu trei camere în cartierul Rahova nu este un substituent perfect pentru un apartament cu trei camere în cartierul Primăverii) poate fi totuşi analizată pe baza unui model formal simplu al pieţei cu structură 83

de concurenţă perfectă.

CONCLUZII Numărul firmelor

şi

mărimea Natura produsului

Condițiile de intrare și ieşire

Concurenţa perfectă

Multe firme mici

Produse omogene

Nu există bariere

Concurenţa monopolistică

Multe firme, toate mici

Produse diferenţiate

Nu există bariere

Oligopol

Puține firme, dintre care Produse diferenţiate sau Pot exista bariere câteva sunt mari omogene intrarea pe piaţă

Monopol

O singură firmă

la

Un singur produs care Protecție totală fată de nu poate fi substituit cu intrarea rivalilor pe piaţă alte produse

APLICAȚII:

1. Fie o firmă care activează în condiții de concurență perfectă și are o funcție a CT=4Q 2+4Q+20. Prețul de echilibru pe termen scurt este 36. Determinați: Q de echilibru, VT, Profitul total și cel mediu, CTM și CFM. CT=4Q2+4Q+20 P=36 Cmg = (CT)'Q Cmg=8Q+4 P=Cmg, deci 36=8Q+4, astfel Q=32/8=4. VT=P*Q=36*4=144 Profit =144-(64+16+20) = 144-100=44 Profit mediu = Pr/Q = 44/4 = 11 CTM = CT/Q = 100/4 = 25 CFM = CF/Q = 20/4 = 5

2. Un monopol se confruntă cu următoarea funcție a cererii: P=50-0,5Q. El produce cu următoarea funcție a costurilor medii: CTM=(20/Q)-10+0,5Q. Determinați prețul de vânzare al monopolului în vederea maximizării profitului. Reprezentați grafic. (Q=30, P=35)

84

P=50-0,5Q CTM=20/Q-10+0,5Q CT=20-10Q+0,5Q2 Cmg=Q-10 VT=Q*P=Q* (50-0,5Q)=50Q-0,5Q2 Vmg = (VT)'Q Vmg =50-Q Știm că în cazul monopolului Vmg=Cmg, deci 50-Q =Q-10. Astfel, rezultă că Q=30 și P=35. CTM=2/3

–

10+15=5,66

3. Se cunosc următoarele date privind o firmă care acționează în condiții apropiate concurenței perfecte:CV=2Q+1,5Q2, CF=40, iar profitul țintă este de 110 u.m. Determinați prețul și cantitatea care permit obținerea acestui profit. CT=CV+CF=2Q+1,5Q2+40 (se adaugă costul fix) Cmg = (CT)'Q Cmg = 2+3Q Condiția de echilibru la concurenta perfecta: P=Cmg Profit =Q*P-CT=Q(2+3Q) – CT 110=2Q+3Q2-2Q-1,5Q2-40=1,5Q2-40.

85

1,5Q 2= 150 Q2 = 150/1,5=100, deci Q=10. P=2+3*10=32.

4. Costul total al unei firme care operează în concurenţă perfectă este CT=0,1Q2+10Q+50, iar preţul pieţei este P=20 u.m. Determinați: a. producția optimă; b. profitul maxim; c. funcția ofertei acestei firme. a. CT=0,1Q2+10Q+50 Cmg=0,2Q+10 Cmg=P, deci 0,2Q+10=20, de unde rezultă că Q=50. b. Pr=VT-CT=Q*P-CT= 50*20-800=200. c. Știm că Cmg=P, deci 0,2Q+10=P, adică Q=-50+5P.

5. Consideram un monopol cu functia cererii Q = 21-P si si functia costurilor CT = 0.2Q2-3Q+100. a) Determinati productia optima, pretul si profitul b) Productia optima, pretul si profitul daca se fixeaza un impozit unitar de 12 a) Vmg = Cmg Cmg= (CT)’= 0.4Q-3 Vmg= (VT)’ VT = P*Q => P = 12-Q => VT = (21-Q)*Q = 21Q-Q2 Vmg = (21Q – Q2)’= 21-2Q => 21-2Q = 0.4Q-3 => 24 = 2.4Q => Q=10 P = 21 – Q = 21 – 10 => P = 11 Pr = VT – CT => Pr = 21*10 – 10*10 – (0.2*10+30-100) = 20

b)Impozitul majoreaza costul marginal => Cmg = 0.4Q – 3 + 12 => Cmg = 0.4Q – 9 Vmg = Cmg => 21-2Q = 0.4Q+9 => 2.4Q = 12 => Q = 120/24 = 5 P= 21-5 = 16 86

Pr= P*Q – CT = 5*16-0.2*25+15-100 = 80-5-85=-10

87