Mantaua, Gogol - Studiu de Caz [PDF]

Zitiervorschau

Feodor Dostoievski: „Toți, mai mult sau mai puțin, pornim în lume de sub mantaua lui Gogol”.

Nikolai Vasilievici Gogol (1809-1852) reprezintă, prin creaţia sa, un fenomen de tranziţie de la literatura romantică la marea literatură realistă rusă. În timp ce în volumul de povestiri „Serile în cătunul le lîngă Dikanka” (1831/1832) şi în nuvela istorică „Taras Bulba” (1835) persistă elementele romantice, începînd cu povestirile, numite „petersburgheze“ („Portretul”, „Memoriile unui nebun”, „Nasul”, „Mantaua”), se intensifică tendinţele realiste, dar nici elementele romantice nu dispar. De fapt, povestirile lui Gogol se bazează pe un conflict de natură romantic - dintre vis şi realitate, cu elemente fantastice. O adevărată noutate a fost „Mantaua” - o povestire care idealul râvnit de eroul povestirii nu mai e unul transcendental, înalt, sublim, ca la romantici, ci un lucru din viaţa de toate zilele, o manta pe care eroul dorea atît de mult să o aibă. Mai tîrziu, Dostoievski avea să spună: „Am ieşit cu toţii din Mantaua lui Gogol“. Evoluţia lui Gogol spre realism continuă în comediile satirice (Revizorul, Căsătoria, Jucătorii), pentru a culmina cu Suflete moarte (1842/ 852) - o capodoperă în care redă tabloul zguduitor al realităţilor ruseşti ale timpului. O semnificaţie aparte o are titlul, îmbinarea de cuvinte „suflete moarte“, prin care autorul se referă nu numai la sufletele ţăranilor morţi, ci şi la sufletele moarte din punct de vedere spiritual ale moşierilor şi funcţionarilor escroci. Publicată în 1842, „Mantaua” este o nuvelă de factură realistă, iar alături de „Însemnările unui nebun” și „Nașul” alcătuiesc o adevărată trilogie care surprinde cu succes geniul satiric al scriiitorului fiind printre cele mai semnificative creații pentru opera gogoliană. și, totodată, piese de bază ale literaturii fantastice și ruse. Imaginea unei societăți unde relaţiile interumane bazate pe interes sunt mai presus de dorinţele personale ale individului este aspectul care transformă nuvela „Mantaua”, scrisă de Nikolai Gogol, într-o reflectare a unei realităţii apropiate nouă. „Mantaua” prezintă o viziune deosebită asupra valorilor societății, viziune care este valabilă chiar și în zilele noastre Înainte de-a fi un povestitor volubil, Gogol este, în primul rând, un maestru al portretelor expresive, al înfăţişărilor amuzante şi al grimaselor tragice. Cititorul care are o imaginaţie bogată, portretele îi vor fi suficiente pentru a intui frământările, vanităţile, biografia sau deciziile personajelor. Nu e de mirare ca autorul rus a devenit o emblemă pentru amatorii de proze scurte şi un model pentru scriitorii din întreaga lume. Acesta are talentul de-a trece graniţa cu fantasticul, păstrând imaginea realistă a societăţii în care a trait și, totodată, reușește să aducan lumea cititorului râsul cu lacrimi, tristeţea, compasiunea, repulsia şi zâmbetul amar, la o distanţă de câteva fraze. Desi Gogol a trăit şi a scris în Petersburgul secolului al XIX-lea, personajele şi întâmplările sunt incredibil de actuale, doar tabieturile prelungi ale seratelor din jurul unui samovar, vestimentaţia complicată sau decorurile au fost modificate. În rest, îl putem găsi pe timidul funcţionar meticulos din Mantaua tot în haine ponosite şi având o leafă mică. S-au mai schimbat, poate, glumele colegilor mai „dezgheţaţi“, care-l tachinează, dar sefii sau birocraţia s-au păstrat din vremea lui Gogol. Poate s-au mutat în alt oraş, unde clima este mai blândă iarna, ceea ce face

din furtul unei haine groase doar un fapt divers, nu tragedia unui copist evitant, care şi-a irosit o buna parte din leafă în atelierul unui croitor. Acțiunile din nuvelă se derulează în spațiul rusesc. Despre eroul povestirii Gogol spune că este „în toate numai excese: simte enorm, vede monstruos și totul îi este peste poate. Veselia pe care o nasc întâmplările lui este, […], rodul unor accese „inexplicabile chiar pentru mine însumi, care proveneau probabil chiar din starea mea bolnăvicioasă. Ca să mă distrez, născoceam toate lucrurile comice de care eram în stare”, se precizează în scurta descriere a cărții. Opera „Mantaua” este de dimensiuni relativ reduse și concentrează în paginile sale povestea unui funcționar public, Akaki Akakievici, a cărei mare pasiune erau literele. Personajul principal este inadaptat social, nu are parte de respect din partea colegilor și este mulțumit cu situația lui actuală. Acesta ilustrează Punctul de întorsătură al vieții lui apare în momentul în care presiunile sociale și frigul îl desprind din rutina lui zilnică. Mantaua, haina lui cea veche de iarnă, se degradează și nu mai poate fi reparată, fapt pentru care devine necesară confecționarea alteia noi. Vestea că investiția avea să fie mare îl derutează pe Akaki, un personaj mai degrabă atent cu economiile sale, însă decide într-un final să meargă până la capăt cu achiziționarea bunului atât de necesar. „Se deprinse să nu mai mănânce nimic seara, avea în schimb îmbelşugata hrană spirituală gândindu-se necontenit la viitoarea manta. Şi se părea că viaţa i se umpluse deodată, parcă sar fi însurat şi ar fi avut lângă el o fiinţă plăcută pentru a-şi continua împreună cu dânsa calea vieţii, şi fiinţa aceasta nu era alta decât mantaua viitoare, gros vătuită cu căptuşeala tare fără de moarte. Deveni mai vioi, ca omul cu rost, hotărât în viaţă. De pe faţa lui, din faptele lui, dispărură şovăielile şi îndoiala, în ochi îi sclipea ca o flacără, în minte îi scăpărau cele mai îndrăzneţe idei: ce-ar fi să-i pun la guler o blană de dihor…” După ce a primit mult dorita manta, viața umilului funcționar s-a schimbat dramatic. În locul serilor liniștite petrecute singur, au apărut serile petrecute la petreceri în compania șefilor și colegilor de serviciu. Integrarea eroului în societate nu a fost de lungă durată. Într-o noapte pe când pleca de la una din petrecerile menționate anterior, Akaki a fost atacat de un ho ț și i s-a furat mantaua. Deznodământul prezintă moartea personajului central și prezența unor fenomene paranormale: „De altminteri, numeroși oameni de acțiune și cu grija altora nu-și găseau astâmpăr și spuneau că, în părțile îndepărtate ale orașului, mortul funcționar încă își mai făcea apariția. Și într-adevăr, un străjer din Kolomna a văzut cu ochii lui o stafie arătându-se dindărătul unei clădiri.” Akaki Akakievici este genul de personaj incompatibil cu orice fel de etichetă morală plină de sens și rațiune. Golind omul de rând de personalitate, de sentimente, de idei, de dorința de afirmare și de toate calitățile care pot fi trecute în rândul celor suflete ști, putem scrie dincolo de egalul acestei ecuații un Akaki. Ființa lui e neinteresată să emită judecăți sau să își încurce destinul cu lucruri și fapte, își dorește doar să nu iasă din circuitul neîntrerupt al copierii actelor. E ca un hamster care stă în interiorul unei rotițe găsite pe care nu o învârte și din care nici nu vrea să iasă. Cu toate că în teorie e o vietate liberă, nu una blocată între pere ții acvariului, e o

concepție care îi depășește limitele. Pierdut într-o zonă îndepărtată până și de mediocritate, Akaki nu arată nici măcar acea aversiune instinctivă când este ridiculizat de colegi. Netinzând la nimic, lipsa conștiinței poate fi considerată o caracteristică normală, care nu îl împiedică în procesul său de a fi neproductiv pe plan sentimental. Persoana lui e bine încadrată de liniile duble continue ale destinului predestinat, care nu îi permit să-și depășească statutul ori limitele, orice curbă, oricât ar fi de grațioasă, fiind percepută ca o înfrângere. Ieșirea din propriul șablon îi aduce o stare de rău, în care confortul dispare și apar greutățile insuportabile ale actului creativ. Singura mișcare preferată de el rămâne în orice condiții, cea a reproducerii exacte, a multiplicării. Rutina existenței uniforme și pasivitatea absolută la orice stimuli interiori sau exteriori, pot fi transcrise ca reguli de bază într-un ghid de utilizare al personajului creat de Gogol. Într-un joc, el nu ar fi greu de controlat, dar ar fi nemaipomenit de dificil de înțeles, tocmai pentru că nu are nici măcar un singur element distinctiv care să-l facă… uman. Și tocmai când mașinăria Akaki Akakievici își vedea de drumul drept prin viață, autorul produce declicul care pune capăt stării latente în care se afla personajul. Necesitatea unei mantale noi. Banalul unei astfel de nevoi devine în scurt timp scopul primordial al lui Akaki.Privat de mantaua sa nouă, după ce i-a fost furată, Akaki este răpus de boala provocată de mersul neprotejat prin ninsoare. Povestea lui nu se termină însă aici, pentru că după moarte devine un strigoi care bântuie orașul și care fură mantalele trecătorilor. Chiar și din punctul acesta de vedere, Akaki e un strigoi atipic, nu unul însetat de sânge, ci unul care își dorește dinadins să pună la punct lucrul care l-a frământat și i-a deschis noi orizonturi chiar înainte de a se despărți de lumea pământească. Gogol ne introduce elegant în domeniul supranatural și prezintă evenimentele fără a sublinia ciudățenia lor, faptul că sunt niște manifestări ieșite din comun, stranii. Trecerea o face să pară normală, ca și cum metamorfoza personajului era o acțiune ușor de intuit. Paradoxal, furturile articolelor vestimentare îi aduce lui Akaki un mai mare efect asupra societății, chiar dacă a murit, decât modul în care i-a schimbat pe cei din jur în timpul în care era în viață și își vedea de munca de copiator. Multe persoane au răcit după ce le-a fost jefuită mantaua de către strigoiul misterios, așadar pentru cetățeni era mai viu mort, decât a fost viu când chiar era viu. A reușit să influențeze viețile altora abia după ce s-a prăpădit. Opera lui Gogol abordează o temă complexă referitoare la destinul liniar al lui Akaki care la scurt timp după ce începe să simtă viața cu adevărat, trece în neființă. Dar personajul nu-și încheie socotelile cu lumea noastră, ci își continuă și după moarte obsesia care i-a schimbat radical destinul. Ar fi de menționat faptul că perioada de glorie a autorului, în care acesta a scris și nuvela „Mantaua”, coincide cu perioada în care starea de sănătate mintală și fizică a marelui scriitor era precară, așadar talentul și dragostea pentru scris ale lui Gogol au fost mai presus de piedicile pe care viața i le-a așternut în cale. Complacerea, greutățile sau societatea nu sunt motive suficiente pentru a ne refuza calea spre succes. Mesajul oarecum subtil al nuvelei poate fi interpretat astfel: deși viața socială nu este un pilon după care se construiește existența unui individ, este o parte componentă importantă a acesteia.