Echilibrul Financiar Al Intreprinderii [PDF]

Zitiervorschau

CUPRINS : INTRODUCERE........................................................................................................................3 CAP. I . ECHILIBRUL FINANCIAR – CERINŢĂ ESENŢIALĂ A ÎNFĂPTUIRII GESTIUNII FINANCIARE EFICIENTE..................................................................................4 I.1. Echilibrul financiar al întreprinderii – definire şi forme de manifestare..........................4 I. 2. Teorii privind echilibrul financiar al întreprinderii........................................................11 CAP. II. INSTRUMENTE ALE EXPRIMĂRII ECHILIBRULUI FINANCIAR AL ÎNTREPRINDERII.........................................................20 II.1. Indicatori privind exprimarea echilibrului financiar în viziune statică.........................20 II. 2. Instrumente privind reflectarea echilibrului financiar în viziune dinamică.................34 CAP. III. ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR LA S.C. VINIA S.A.............................50 III.1. Prezentarea S.C. VINIA S.A........................................................................................50 III. 2. Analiza echilibrului financiar în viziune statică la S.C. VINIA S.A...........................52 III. 3. Analiza dinamică a echilibrului financiar la SC VINIA SA.......................................59 III. 4. Posibilităţi de îmbunătăţire a echilibrului financiar S.C VINIA S.A..........................71 CONCLUZII ŞI PROPUNERI.................................................................................................75 BIBLIOGRAFIE:......................................................................................................................82

2

INTRODUCERE “Cunoaşterea este cea mai democratică sursă de putere” (Alvin Toffler) Întreprinderea, ca sistem economico-social care interacţionează cu mediul financiar din care face parte, este supus în permanenţă acţiunii a diverşi factori care pot duce la apariţia unor fenomene negative şi disproporţii de lungă durată pentru firmă, culminând cu dispariţia acesteia de pe piaţă şi generând efecte negative la nivele macroeconomic. Astfel, în asigurarea şi menţinerea unei funcţionalităţi normale a întreprinderii, echilibrul financiar se constituie ca o cerinţă esenţială pentru înfăptuirea unei gestiuni financiare eficiente. Definit ca o stare de corespondenţă permanentă între volumul nevoilor de resurse pentru asigurarea desfăşurării normale a activităţii, pe de o parte, şi posibilităţile de procurare a acestora, pe de altă parte, echilibrul financiar al întreprinderii cunoaşte multiple forme de manifestare: solvabilitatea, lichiditatea patrimonială, exigibilitatea şi capacitatea de plată a întreprinderii. Fie că este realizată prin prisma intereselor acţionarului, managerilor firmei sau din punct de vedere al aşteptărilor creditorilor firmei, analiza echilibrului financiar al întreprinderii se dovedeşte extreme de importantă. Prezenta lucrare se doreşte a fi o analiză a echilibrului financiar al întreprinderii sub diferite aspecte, cât şi a identificării situaţiilor ce pot afecta în mod negativ sistemul întreprinderii, dar şi pe cele care pot îmbunătăţi o stare deja existentă a acesteia. Structurată în 3 capitole, lucrarea vizează în prima parte aspecte teoretice ce au în vedere definirea conceptului de “echilibru financiar al întreprinderii”, formele sale de manifestare, precum şi câteva teorii ce au fost elaborate de-a lungul anilor, referitoare la acest concept. Al doilea capitol prezintă instrumentele de exprimare a echilibrului financiar în dublă viziune: statică şi dinamică, pentru ca al treilea capitol să constituie o analiză concretă sub cele duouă viziuni a echilibrului financiar la VINIA, o societate comercială cu probleme economico-financiare. .

3

CAP. I . ECHILIBRUL FINANCIAR – CERINŢĂ ESENŢIALĂ A ÎNFĂPTUIRII GESTIUNII FINANCIARE EFICIENTE I.1. Echilibrul financiar al întreprinderii – definire şi forme de manifestare Se vorbeşte adesea de crize la nivelul unei întreprinderi, situaţii întâlnite pe termen scurt, imediat rezolvabile sau generalizate, mult mai neplăcute, care pot duce până la falimentul întreprinderii. Problemele acestea care apar în viaţa unei firme sunt explicabile prin faptul că, în condiţiile actuale ale economiei de piaţă, întreprinderea poate fi privită ca un sistem economico-social, cu elemente structurale ce se găsesc într-o continuă mişcare, transformare şi totuşi care se cer integrate sistemului pentru asigurarea unei raţionalităţi şi eficienţe a activităţii. Starea aceasta de armonie şi stabilitate a relaţiilor dintre elementele structurii nu este una permanentă, ci se supune unor factori care acţionează de o manieră spontană, subiectivistă, care pot duce la apariţia unor fenomene negative şi disproporţii de lungă durată pentru întreprindere. Astfel, luând în calcul asigurarea şi menţinerea unei funcţionalităţi normale a mecanismului întreprinderii, ideea de armonie, de echilibru financiar se constituie ca o cerinţă esenţială pentru înfăptuirea unei gestiuni financiare eficiente. La nivelul fiecărui agent economic există un echilibru financiar proriu, ca parte componentă a echilibrului financiar general macroeconomic. Are la bază relaţii economice specifice economiei de piaţă care prin forme, metode şi tehnici specifice, participă la formarea şi repartizarea fondurilor băneşti la nivelul microeconomic, în scopul realizării proceselor de aprovizionare, producţie şi desfacere. Formă de manifestare a echilibrului economic, echilibrul financiar reflectă sintetic o armonizare a resurselor cu nevoile. Această idee este susţinută de diverşi autori în definiţiile date acestei noţiuni, diferă însă modalitatea de exprimare. Sichigea1 defineşte echilibrul financiar al întreprinderii ca fiind acea stare de corespondenţă permanentă între volumul nevoilor de resurse pentru asigurarea desfăşurării normale a activităţii, pe de o parte şi posibilităţile de procurare a acestora, pe de altă parte. Echilibrul financiar microeconomic, conchide Sichigea, este determinat de modul în care întreprinderea asigură utilizarea fondurilor atrase în patrimoniu, dar, în acelaşi timp, este 1

Sichigea, N. ş.a. – Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Universitaria, Craiova, 2005, pag. 233.

4

condiţionat şi de macrosistem care fixează prin legiferarea sistemului de finanţare şi creditare a economiei naţionale, posibilităţile normale, legale de procurare a fondurilor. Horia Cristea2 consideră echilibrul financiar ca ocupând un loc important în cadrul echilibrului de anasamblu, definindu-l ca fiind starea ce se caracterizează printr-un flux permananent de fonduri băneşti de natură financiară, prin sistem, dar cu păstrarea integralităţii sistemului. Pentru Ştefan Florea3 echilibrul financiar se realizează atunci când se recuperează integral mijloacele consumate, respectiv când veniturile sunt egale cu cheltuielile, necesitând o anumită sincronizare între ritmul cheltuielilor de aprovizionare şi producţie pe de o parte şi cel al încasării şi vânzării producţiei, pe de altă parte. Nerespectarea acestei cerinţe se reflectă în lipsa capacităţii de plată a întreprinderii, respectiv apariţia creditelor nerambursate la scadenţă, a datoriilor neachitate în termen faţă de furnizori, stat, etc. Autorul propune şi o ecuaţie generală pentru echilibrul financiar4 :

Cf

+

Of

=

Fpr

+

Fc

unde : Cf = cheltuieli de producţie şi pentru formarea-dezvoltarea fondurilor de producţie Of = obligaţii financiare faţă de terţi (stat, bancă, furnizori, etc.) Fpr = fonduri din rezultate economice proprii. Fc = fonduri din surse financiare centralizate. Existenţa unui echilibru stabil între încasări şi plăţi reprezintă o dovadă că procesul de producţie şi de circulaţie din întreprindere se desfăşoară normal. Aprecierea echilibrului financiar al întreprinderii face obiectul oricărei analize financiare, indiferent de categoria utilizatorilor cărora le este destinată. Estimarea echilibrului financiar5 la nivelul întreprinderii este dependentă de obiectivele persoanelor care comandă sau studiază astfel de analize: 1. prin prisma intereselor acţionarului se apreciază că echilibrul financiar este respectat dacă rentabilitatea pe care i-o oferă un astfel de plasament compensează riscul la care se expune. Riscul în cauză depinde de factorii economici, care determină rentabilitatea activelor şi de politica de îndatorare practicată de întreprindere. Această reprezentare a

2

Cristea, H. ş.a. – Finanţele întreprinderii, Ed. Ceccar, Bucureşti, 2003, pag. 196 Florea, Ş. – Gestiunea şi managementul activităţii financiare din întreprindere, Ed. Victor, Bucureşti, 1997, pag. 174 4 Idem, pag. 175 5 Toma, M., Alexandru, F. – Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, pag. 385 3

5

echilibrului financiar este legată direct de obiectivul acţionarilor care constă în maximizarea valorii întreprinderii. Pentru acţionari, simptomele dezechilibrului apar atunci când nu obţin rentabilitatea fondurilor proprii pe care ei o cer, ţinând cont de riscul economic, de riscul financiar şi de riscul de faliment la care se expun. Exprimarea acestor simptome este dependentă de situaţia întreprinderii şi anume: - dacă firma este cotată la bursă – scăderea cursului acţiunilor sale este un indicator incontestabil şi obiectiv al deteriorării sănătăţii financiare a acesteia, al unui dezechilibru financiar. Analiza trebuie continuată cu studiul evoluţiei pieţei financiare în ansamblu, pentru a distinge influenţa factorilor specifici întreprinderii de cei ai mediului economic în care aceasta funcţionează. - dacă firma nu este cotată la bursă, cursul acţiunilor nu mai funcţionează ca un indicator, simptomele dezechilibrului financiar pe termen scurt sunt mai dificil de sesizat şi impun recurgerea la alţi indicatori. Posibilităţile de informare a acţionarilor sunt diferite, în funcţie de statutul şi poziţia lor: principalii acţionari au acces la o cantitate importantă de informaţii şi de o calitate bună, pe când micii acţionari au la dispoziţie o cantitate redusă de informaţii şi cu un grad de relevanţă redus. Acţionarul minoritar va efectua un studiu sumar bazat, în principal, pe rentabilitatea financiară pe care o va obţine şi completat, eventual, cu aumite comparaţii cu întreprinderile concurente, cu piaţa şi cu alte forme de plasament. 2. prin prisma intereselor managerilor6 firmei, aprecierea echilibrului financiar este legată ca şi la acţionari, de obiectivul maximizării valorii întreprinderii la care se adaugă criterii de flexibilitate financiară, de creştere economică, de autonomie financiară şi de putere. În aceste condiţii, cauzele dezechilibrului pot consta, fie în lipsa de flexibilitate financiară, fie în dorinţa de a salvgarda autonomia financiară sau controlul, sau de a maximiza rata de creştere economică. Apare astfel, pe termen scurt, problema dacă menţinerea autonomiei financiare şi a controlului sau obţinerea unei creşteri maxime sunt compatibile cu atingerea unui nivel satisfăcător al rentabilităţii. Posibilităţile de informare ale acestei categorii sunt mai bune, atât în ce priveşte cantitatea, cât şi calitatea informaţiei. Ei au posibilitatea nu numai de a sesiza simptomele

6

Toma, M., Alexandru, F., - op. cit., pag. 386

6

dezechilibrelor, dar şi de a identifica originele, cauzele acestora, de a le stabili factorii care le influenţează evoluţia. Poziţia acţionarilor principali şi a managerilor se apropie şi prin prisma rolului lor în elaborarea politicii financiare a întreprinderii, orice politică financiară având ca obiectiv găsirea unui „echilibru între investiţiile şi activele întreprinderii şi investiţiile şi activele financiare ale furnizorilor de fonduri” (Pierre Vernimmen – Finance d’entreprise). 3. din punct de vedere al intereselor creditorilor7 firmei, aprecierea echilibrului financiar este legată de obiectivul acestora de a obţine rambursarea creanţelor lor şi de a primi remuneraţie convenită. Simptomele dezechilibrului financiar sunt exprimate prin situaţia firmei, prin prisma riscului de faliment culminând cu încetarea plăţilor. O creştere a riscului de faliment determină creditorii fie să ceară rate ale dobânzii mai ridicate, fie să reconsidere creditul acordat; apariţia unor astfel de situaţii în viaţa unei firme constituie indicatori indiscutabili ai dificultăţilor financiare. Pentru creditori este mai uşor şi mai puţin costisitor să se bazeze pe o analiză statică de tip patrimonial şi pe constituirea de garanţii. Echilibrul financiar este legat de veniturile şi cheltuielile întreprinderii, de încasările şi plăţile acesteia, de alocări şi utilizări. Existenţa echilibrului între încasările şi plăţile întreprinderii face dovada unei evoluţii normale a circuitului economic, că fluxul fondurilor şi mijloacelor nu prezintă stagnări, încetiniri. Pentru exprimarea acestui echilibru, literatura de specialitate este bogată în termeni privind modul de exprimare a echilibrului financiar. Se disting astfel patru forme concrete de manifestare a echilibrului financiar al întreprinderii : solvabilitatea, lichiditatea patrimonială, exigibilitatea şi capacitatea de plată a întreprinderii.

1. SOLVABILITATEA exprimă aptitudinea întreprinderii de a face faţă angajamentelor sale în caz de lichidare8, însemnând încetarea exploatării şi punerea în vânzare a activelor sale. În perioadele de criză, valoarea de lichidare este frecvent inferioară valorii contabile a activelor, antrenând pierderi excepţionale.

7 8

Toma, M., Alexandru, F., - op. cit., pag. 387 Cristea, H., op. cit., pag. 201

7

Solvabilitatea ese expresia „calităţii” activităţii financiare 9 desfăşurate într-o peroadă dată de gestiune în legătură cu asigurarea şi utilizarea fondurilor băneşti ale întreprinderii. Acestea trebuie să susţină continuitatea exploatării, să permită un flux normal al fondurilor. Solvabilitatea exprimă gradul în care capitalul social asigură acoperirea creditelor pe termen mediu şi lung. Solvabilitatea patrimonială (SP) este egală cu10 : SP 

CS * 100 Ctml  C S

în care : C S = capitalul social C tml = credite pe termen mediu şi lung.

Capitalul social este cel vărsat, nu cel subscris. Creditele (datoriile) pe termen mediu şi lung cuprind atât pe cele în termen, cât şi pe cele nerambursabile la scadenţă, amânate. Indicatorul sovabilităţii patrimoniale se apreciază ca fiind pozitiv pentru valori între 40-60%. Limita minimă este apreciată ca fiind 30%.

2. LICHDITATEA PATRIMONIALĂ, o altă formă a echilibrului financiar, se defineşte ca fiind capacitatea unor active de a fi transformate, la un moment dat, în bani. Lichiditatea poate fi înţeleasă şi ca o însuşire ce permite efectuarea plăţilor şi prin urmare schimbul comercial de bunuri ori caracterul de a dispune imediat sau într-un timp foarte scurt de mijloacele băneşti, de disponibil. Lichiditatea reprezintă capacitatea pe care o are agentul economic de a acoperi, prin elemente patrimoniale de mijloace circulante active, obligaţiile de plată, pe termen scurt, ca elemente de pasiv. Aşadar, lichiditatea patrimonială (Lp) se poate calcula ca11 : LP 

AC *100 DTS

unde :

9

Sichigea, N., op. cit., pag. 235 Cristea, H. ş.a. – Finanţele întreprinderii, Ed. Ceccar, Bucureşti, 2003, pag. 201 11 Idem 10

8

AC = active circulante; suma elementelor patrimoniale din activele societăţii care pot

fi transformate pe termen scurt în disponibil bănesc. DTS = suma elementelor patrimoniale pasive cu scadenţă pe termen scurt.

În cazul calculării lichidităţii patrimoniale pentru stabilirea garanţiei creditelor, în grupul elementelor patrimoniale de activ se cuprinde şi nivelul cheltuielilor de exploatare, în măsura în care acestea sunt aferente obiectelor creditabile şi se încadrează în nivelul bugetat, normat. Elementele patrimoniale pasive cu scadenţa pe termen scurt cuprind credite pe termen scurt, furnizori, creditori, decontări, alte obligaţii, fonduri, rezerve şi alte finanţări pentru producţie sub un an. Activele circulante degradate, fără utilizare, fără mişcare, cu mişcare lentă, produsele şi mărfurile fără desfacere sau greu vandabile, clienţii neîncasaţi la termen, nu intră în calculul lichidităţii patrimoniale (lichidităţii generale). O valoare unitară a coeficientului semnifică o activitate bună a întreprinderii, în schimb o valoare subunitară sau sub 100% arată că situaţia societăţii este riscantă. Lipsa de lichiditate conduce la apariţia de plăţi restante, deci la o insuficienţă în capacitatea de plată, cu implicaţii în circuitul fluxurilor băneşti şi financiare ale întreprinderii.

3. EXIGIBILITATEA exprimă capacitatea rambursării rapide a datoriilor12. Din acest punct de vedere, fondurile aportate de acţionari şi ceea ce se lasă la dispoziţia întreprinderii (profitul pus în rezervă) nu pot face parte din pasivul exigibil. Împrumuturile rambursabile pe o durată mai mare de un an constituie un pasiv exigibil pe termen mediu şi lung. În bilanţ sunt ierarhizate activele în ordinea crescătoare a lichidităţii şi a pasivelor în ordine crescătoare a exigibilităţii lor. Exigibilitatea pasivului este cunoscută cu certitudine, în timp ce lichiditatea activelor circulante este aleatorie (riscul vânzării în pierdere, deprecierea stocurilor). Creditorii pe termen scurt ai întreprinderii ţin seama de decalajul dintre lichiditatea activelor şi exigibilitatea pasivului. Fondul de rulment apare ca un portofoliu de securitate pentru creditorii pe termen scurt.

4. CAPACITATEA DE PLATĂ este o rezultantă, exprimând o potenţă 12

Cristea, H., op. cit., pag. 203

9

financiară, ce indică măsura în care o anumită întreprindere poate satisface prompt orice obligaţie bănească faţă de terţi13. Capacitatea de plată caracterizează modul în care întreprinderea îşi îndeplineşte la termen obligaţiile de plată cu mijloacele băneşti de care dispune. Ea este dependentă de lichiditate. La rândul său, capacitatea de plată influenţează echilibrul financiar şi monetar. Întreprinderea trebuie să dispună permanent de un volum de mijloace băneşti determinat, capabil să asigure onorarea angajamentelor devenite exigibile. Capacitatea de plată exprimă un complex de relaţii în legătură cu raporturile băneşti ce apar în mod obiectiv între furnizori, creditori şi clienţi (beneficiari). Capacitatea de plată reflectă o stare de moment, construită după relaţia14: CP 

Dmb  S î  Tcn  E a *100 (C  D) TS

în care : C P = capacitatea de plată Dmb = disponibilităţi şi alte mijloace băneşti S î = sume de încasat

Tcn = titluri de credit negociabile Ea = elemente de activ

(C  D )TS = credite şi datorii pe termen scurt

Nivelul unitar al coeficientului capacităţii de plată reflectă existenţa unui echilibru între disponibilităţile existente şi plăţile scadente ale fiecărui moment t. Nivelul subunitar al coeficientului înregistrat, în mod repetat, pe durata unei perioade de timp date, reflectă o depreciere a capacităţii de plată, respectiv a succesiunii de situaţii în care unitatea nu a fost capabilă să-şi onoreze în întregime plăţile scadente, datorită lipsei de disponibilităţi. Această lipsă se poate atribui perturbaţiilor ce au loc în circuitul fondurilor şi reflectă o deteriorare a echilibrului financiar. Nivelul supraunitar repetat al coeficientului deşi reflectă o situaţie „foarte bună” a întreprinderii în legătură cu onorarea plăţilor scadente, totuşi, relevă şi unele aspecte negative ce ţin de supraevaluarea fondurilor cu prilejul elaborării bugetului de venituri şi cheltuieli.

I. 2. Teorii privind echilibrul financiar al întreprinderii 13 14

Cristea, H., op. cit., pag. 204 Sichigea, N. ş.a. – Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Universitaria, Craiova, 2005, pag. 236.

10

Mediul economic şi financiar actual al întreprinderii este supus în permanenţă unor mutaţii importante ce contribuie la modificarea comportamentului său financiar. Trei direcţii merită subliniate în acest sens: - mutaţii macrofinanciare care modică politica şi gestiunea financiară a întreprinderii - piaţa imaterială a factorilor creatori de valoare adăugată - dezvoltarea operaţiunilor de creştere externă şi mai ales a acordurilor de cooperarea şi alianţă între înteeprinderi. Fenomenele majore care sunt la originea transformării15 comportamentelor financiare ale întreprinderii sunt legate de nivelul real al dobânzilor, sistemul financiar în continuă modernizare şi diversificarea permanentă a instrumentelor financiare. De asemenea, într-un context economic în continuă transformare, inteligenţa – ca factor creator de valoare adăugată – ocupă un loc esenţial în organizarea proceselor de producţie ale întreprinderii. Astfel este de subliniat importanţa resurselor consacrate cheltuielilor imateriale şi anume a celor de cercetare-dezvoltare, programe pentru calculator, etc., cu o pondere tot mai ridicată în totalul cheltuielilor de producţie. Nu în ultimul rând, creşterea externă a întreprinderii este tot mai importantă, realizându-se sub forma transferurilor de active între întreprinderi : aporturi parţiale, furnizori sau absorbţii, achiziţionări de participaţii, acorduri de cooperare sau alianţă. În concluzie, urmare a mutaţiilor majore intervenite în mediul economic şi financiar al întreprinderii, este necesar o adaptare16 a concepţiilor financiare la realităţile contemporane. Această determinare a fundamentelor teoretice a acrivităţii financiare a întreprinderii şi adaptarea acestora la realităţile contemporane presupune luarea în considerare şi a scopurilor diverse urmărite de firmă, precum şi a diversităţii „actorilor” care pot influenţa deciziile acesteia. Spre exemplu, concepţia clasică financiară exprimând ipoteza maximizării profitului şi a valorii întreprinderii nu poate sta la baza dinamicii financiare pentru că nu poate ţine cont în totalitate de complexitatea motivaţiilor ce pot explica comportamentul întreprinderii. Astfel, maximizarea profitului nu este întotdeauna o funcţie de utilitate comună conducătorilor şi acţionarilor, deoarece exclude preferinţele şi interesele altor „actori” precum salariaţii, care pot fi în măsură de a exercita o influenţă asupra opţiunilor întreprinderii. Pe 15

Bucătaru, D., - “Concepţii actuale privind echilibrul financiar al întreprinderii” în Tribuna Economică nr. 13/1994, pag. 43 16 Bucătaru, D., - “Concepţii actuale privind echilibrul financiar al întreprinderii(II)” în Tribuna Economică nr. 14/1994, pag. 43

11

termen lung există însă un interes comun al „actorilor” tradus în plan financiar prin dorinţa ca întreprinderea să genereze lichidităţi care să-i permită să fie rentabilă, solvabilă şi flexibilă. Efectul dezvoltării firmelor în timp necesită, aşadar, o abordare complexă prin prisma analizei financiare şi a strategiei bazată pe eleborarea unor indicatori meniţi a aprecia în dinamică pe perioade medii performanţele şi vulnerabilitatea întreprinderii. Trebuie constituit un cadru teoretic adecvat de reflectare a activităţii financiare a întreprinderii prin aceşti indicatori ce privesc performanţele economice şi financiare, riscurile, solvabilitatea şi autonomia financiară a întreprinderii. Concepţiile sau teoriile financiare contemporane sprijinte de logici financiare diferite, nu favorizează o reprezentare de ansamblu multidimensională a dinamicii financiare a întreprinderilor.

1. CONCEPŢIA LICHIDITĂŢII PATRIMONIALE denumită şi „lichiditateexigibilitate” se bazează pe noţiunea de fond de rulment patrimonial şi este considerată datorită vechimii, tradiţională17. Noţiunii de fond de rulment i se poate atribui o dublă origine: practica bancară şi bilanţul contabil francez din 1957. Când un bancher examinează cererea de împrumut a unei întreprinderi, el se preocupă dacă aceasta va fi în măsură să îl ramburseze, analizând lichiditatea activelor şi exigibilitatea datoriilor sale. În bilanţul contabil francez din 1957, posturile de activ sunt clasate în ordinea lichidităţii crescânde, iar cele de pasiv a exigibilităţii crescânde. Comparaţia între lichiditatea activului şi exigibilitatea pasivului se limitează la a verifica corespondenţa între activele imobilizate, pe de o parte (active mai mari de un an) şi capitaluri permanente (resurse mai mari de un an), pe de altă parte. Corelat, posturile din josul bilanţului erau regrupate în alte două mari posturi : active circulante (mai mici de un an) şi datorii pe termen scurt (mai mici de un an), interpretarea situată în cadrul „bilanţului lichiditate” unde confruntarea între capitalurile permanente şi activele imobilizate permite degajarea noţiunii de fond de rulment18:

Fond de rulment = Capitaluri permanente – Active imobilizate nete. 17

Bucătaru, D., - “Concepţii actuale privind echilibrul financiar al întreprinderii(II)” în Tribuna Economică nr. 14/1994, pag. 43 18 Bucătaru, D., - “Concepţii actuale privind echilibrul financiar al întreprinderii(II)” în Tribuna Economică nr. 14/1994, pag. 43

12

Exigenţa unei lichidităţi a activului, cel puţin egală cu exibilitatatea pasivului se traduce prin necesitatea unui fond de rulment pozitiv care se constituie ca o „saltea de protecţie” (securitate). Egalitatea A=P, a bilanţului determină un alt mod de calcul pentru fondul de rulment19:

Fond de rulment = Active circulante – Datorii pe termen scurt Aceasta va avea ca efect confundarea unui mod de calcul cu o definiţie. Fondul de rulment se constituie în partea de sus a bilanţului şi faptul că utilizarea lui se percepe în partea de jos a acestuia nu are nicio influenţă asupra mărimii sale. Modificarea structurii sau rotaţiei activului şi pasivului circulant nu va mai avea consecinţe asupra fondului de rulment, ci doar asupra trezoreriei. În esenţă, concepţia tradiţională a fondului de rulment, numită şi patrimonială, se rezumă astfel : fondul de rulment este egal cu diferenţa între capitalurile permanente şi activele imobilizate nete şi trebuie să fie pozitiv, reprezentând o marjă de securitate care permite întreprinderii să-şi onoreze angajamentele sale faţă de terţi. Concepţia aceasta exprimă un punct de vedere extern întreprinderii, care tinde să minimizeze riscul conţinut de creanţe. Concepţia patrimonială se aplică în cazul bilanţului financiar. Acesta necesită faţă de bilanţul contabil anumite reclasamente şi refaceri ale posturilor contabile. Bilanţul financiar este un bilanţ după repartiţie, deoarece dividentele constituie o datorie şi nu fac parte din patrimoniul întreprinderii. Lichiditatea este examinată în raport de regula echilibrului financiar minim care presupune ca fondul de rulment să fie pozitiv. Efectul acestei reguli ar fi20: a) asigurarea solvabilităţii pe termen scurt, prin faptul că activele circulante sunt mai mari decât datoriile sub un an. b) marja de securitate care rezultă îi permite să facă faţă la termen unei eventuale deteriorări a rotaţiei activului şi pasivului mai mici de un an şi să păstreze astfel, într-un mod durabil, solvabilitatea. c) un fond de rulment pozitiv va fi o prefigurare a unei trezorerii îndestulătoare, în măsura în care va permite să resoarbă întârzierile din încasarea creanţelor pe termen scurt; concepţie ce a jucat un rol important în diagnosticul financiar al întreprinderii şi a fost baza unei doctrine financiare vizând enunţarea unor reguli de sănătate financiară a întreprinderii. 19 20

Idem Ibidem

13

d) regula îndatorării maxime, conform căreia datoriile pe termen mijlociu şi lung trebuie să respecte două limite : datoriile pe termen lung  datoriile pe termen mijlociu 1 capitaluri proprii datoriile pe termen lung  datoriile pe termen mijlociu să nu depăşească 3 sau 4 ani capitaluri permanente

de autofinanţare (durata de recuperare). e) regula finanţării maxime, conform căreia îndatorarea trebuie să reprezinte cel mult 50-70% din totalul investiţiilor. f) regula echilibrului financiar minim congorm căreia diferenţa dintre fondul de rulment şi lichiditate să fie pozitivă. Câteva observaţii privind concepţia lichidităţii patrimoniale care o fac pe aceasta depăşită. În primul rând, nu arată care ar fi mărimea fondului de rulment pentru ca aceasta să fie acea „saltea de protecţie”, cât să reprezinte el pentru ca această protecţie să fie cât mai mare : să corespundă unui anumit procentaj din cifra de afaceri din bilanţ sau din suma datoriilor ? Acest neajuns reduce posibilităţile operaţionale ale concepţiei. Problema optimizării mărimii fondului de rulment este un alt neajuns al concepţiei întrucât se admite necesitatea unui fond de rulment pozitiv, neluând în calcul că există unităţi care au un fond de rulment negativ (compensat de o resursă de finanţare generată de exploatare) şi care are o situţie financiară excelentă. Alt neajuns este afirmaţia că fondul de rulment pozitiv antrenează o trezorerie abundentă, întrucât nu s-a stabilit vreo legătură între fondul de rulment şi trezorerie, ea rezultând din marja de securitate.

2. ECHILIBRUL FINANCIAR DINAMIC Spre deosebire de concepţia lichidativă, care avea ca scop satisfacerea intereselor împrumutatorilor, concepţia funcţională21 şi-a diversificat obiectivele precum şi destinatarii : investitori, acţionari, conducători, furnizori, personalul întreprinderii. S-a trecut astfel de la abordarea juridică la o optică economică financiară situând întreprinderea într-un context de continuitate a exploatării şi nu de lichidare. 21

Bucătaru, D., - “Concepţii actuale privind echilibrul financiar al întreprinderii(III)” în Tribuna Economică nr. 15/1994, pag. 43

14

La începutul anilor ’70, o serie de economişti teoreticieni au remarcat că, într-un anumit context, nu este suficient să finanţezi imobilizările de capitaluri permanente şi de a crea un fond de rulment pozitiv, ci trebuie să se asigure finanţarea nevoii generate de producţie, nevoie care se constituie în investiţie. În această abordare, mărimea fondului de rulment are o importanţă relativă pentru echilibrul financiar al întreprinderii. Această concepţie are în vedere22: a) o nouă definiţie a trezoreriei în termeni de utilizări-resurse, în locul cuplului încasări-plăţi; trezoreria unei întreprinderi este diferenţa între resursele puse în operă pentru finanţarea activităţii sale şi nevoile antrenate de aceasta. b) o nouă percepere a bilanţului care se rezumă astfel : UTILIZĂRI Nevoia de fond de rulment

RESURSE Fondul de rulment (net global)

Trezoreria netă pozitivă

Trezoreria netă negativă

c) o nouă abordare a echilibrului financiar, pornind de la ecuaţia fundamentală a trezoreriei :

Trezoreria = Fondul de rulment net global – Nevoia de fond de rulment. Abordarea funcţională îşi are originea în teoria ciclică, ciclul fiind definit ca o secvenţă de operaţiuni având o anumită regularitate şi corespunzând unei funcţiuni a întreprinderii. Se disting astfel : ciclul de operaţiuni de investiţii, ciclul de operaţiuni curente şi ciclul de operaţiuni de trezorerie. Concepţia tradiţională percepea posturile de jos ale bilanţului dintr-un punct de vedere extern, în termeni de lichiditate-exigibilitate. Ori, din punct de vedere intern, cea mai mare parte a posturilor de active circulante, precum şi cele de datorii pe termen scurt, au o semnificaţie mai amplă, ele reprezentţnd utilizările şi resursele de finanţare generate de ciclul de exploatare. Criza economică din anii ’70 a făcut să se ia în calcul consecinţele financiare ale ciclului de producţie iar, costul crescut al finanţării a făcut indispensabilă o gestiune mai riguroasă a părţii de jos a bilanţului, care până atunci era neglijată. Posturile de activ legate de exploatare se traduc printr-o nevoie de finanţare. Posturile de pasiv semnificând

22

Idem

15

împrumuturile legate de producţie, se percep ca resursă de finanţare. Aceste nevoi şi resurse de finanţare ţin funcţional de trecerea prin fluxurile de operaţiuni de exploatare şi trezorerie. În operaţiunile de finanţare a investiţiilor şi a activităţilor de exploatare întreprinderea apelează la propriile resurse. Regula investirii sistematice a totalităţii rezultatului brut al exploatării, bază a tabloului plurianual al fluxurilor financiare nu este validată în teoria micro şi macroeconomică. De asemenea, nici practicile nu o confirmă. Pe plan microeconomic regula conduce la a elimina obiectivul de rentabilitate în fundamentarea deciziei de investiţie, care este o restricţie ce condiţionează creşterea. Tabloul plurianual ignoră raţionamentul financiar în termeni de rentabilitate-risc şi se rezumă la prefigurarea procentului de creştere motivată de excedentul brut al exploatării în termeni de strategie financiară. Regula reinvestirii excedentului brut a fost justificată de G. de Murard pe baza unei interpretări a funcţiei de producţie a întreprinderii. Această funcţie de producţie nu constituie o repezentare direct operaţională pentru întreprindere şi nu permite să valideze regula. Ea este fără legătură cu alegerea modului de finanţare a investiţiilor, iar susţinerea reinvestirii în totalitate a excedentului brut al activităţii presupune ca excedentul să apară ca o cvasirentă, caz în care profitul întreprinderii este adecvat asigurat. Altă regulă a reinvestirii în totalitate a excedentului brut al activităţii o constituie respectarea echilibrului financiar a tabloului în condiţiile unei îndatoriri structurale a întreprinderii. În modelul „creştere-rentabilitate” îndatorarea are rolul de a compensa prelevarea fiscală şi de a apropia rentabilitatea financiară (după impozit) de rentabilitatea economică (înainte de impozit).

3. CONCEPŢIA „RENTABILITATE-RISC” priveşte întreprinderea ca un portofoliu de active industriale şi financiare 23, care au un anumit risc în valorificarea lor şi a căror finanţare este asigurată de resurse compuse din fonduri proprii şi datorii financiare. Inspirate din această concepţie sunt tabloul fondurilor lui Poncet şi Portait, al lui Levasseur, precum şi tabloul fluxurilor de trezorerie a lui C. Chareaux. Echilibrul financiar subscris concepţiei consideră că deciziile de investiţie şi de finanţare a întreprinderii sunt determinate de obiectivul de maximizare a bogăţiei acţionarilor, măsurată prin valoarea bursieră a titlurilor lor. Centrat asupra acţionarilor, echlibrul financiar este atins atunci când randamentul portofoliilor activelor acoperă costul capitalului. Altfel spus, rentabilitatea activelor trebuie să satisfacă rentabilitatea dorită de împrumutătorii de fonduri, ţinând cont de riscurile curente. 23

Bucătaru, D., - op. cit., pag. 43

16

După Modigliani şi Miller, obiectivul fixat de conducători, de maximizare a bogăţiei acţionarilor, nu poate fi atins decât maximizând valoarea globală a întreprinderii. Plecând de la ipotezele că într-o piaţă financiară perfectă, în absenţa costului de faliment şi a impozitării, a împrumuturilor acordate şi primite cu aceeaşi dobândă şi fără risc, ei au demonstrat că valoarea de piaţă a unei întreprinderi depinde de portofoliul ei de active, iar structura financiară şi politica privind dividendele ar fi neutre. Cu toate acestea, introducerea fiscalităţii asupra beneficiilor întreprinderilor invalidează concluziile iniţiale. În prezenţa impozitării, valoarea unei firme creşte odată cu dobânda îndatorării. În acest sens, se observă decalate în timp operaţiuni privind şi cheltuielile de exploatare, pe de o parte şi fluxuri de încasări şi plăţi pe de altă parte. Aceste decalaje explică nevoile de resurse de finanţare şi nu veniturile şi cheltuielile, ca atare. Soldul global dintre nevoile şi resursele de finanţare este în cea mai mare parte a cazurilor o nevoie netă de finanţare. Decalajele sunt structurate, astfel nevoia de finanţare care rezultă trebuie să fie acoperită printr-o resursă stabilă, care nu poate fi decât excedentul resurselor durabile asupra utilizărilor stabile, adică fondul de rulment. Principalele critici24 aduse concepţiei fucţionale se referă la faptul că aceasta se bazează pe reprezentarea ciclică a activităţii întreprinderii şi a circulaţiei capitalului, fapt ce ar trebui să se regăsească şi în modul de finanţare, astfel încât necesităţile stabile să fie finanţate din resurse stabile. Acest sprijin de resurse specifice la utilizări specifice, care exclude întregul risc de transformare, se dovedeşte contrar principiului neafectării şi unităţii de casă. Locul major acordat noţiunii de nevoie de fond de rulment de exploatare în analiza echilibrului financiar a fost repus în discuţie. Pe de o parte, noţiunea de ciclu de exploatare nu este universală, în anumite sectoare ea se confundă cu ciclul de investiţii (exemplu, aeronautică), în altele ea dispare (sectorul imobiliar), iar pe de altă parte nevoia de fond de rulment prezintă aceleaşi caracterisitici de permanenţă ca cele ale investiţiilor. Noţiunea centrală pentru aprecierea evoluţiei echilibrului financiar, trezoreria netă, este o variabilă dependentă de fondul de rulment. Această concepţie exclude reţinerea de active de trezorerie pentru motive de rentabilitate sau flexibilitate. Mai mult, separând creditele de trezorerie de alte capitaluri împrumutate, ea contestă gestiunea datoriei în funcţie de anticiparea dobânzii şi astfel rolul de transformare asigurat de întreprindere prin reînnoirea regulată a creditelor sale pe termen scurt.

24

Bucătaru, D., - op. cit., pag. 43

17

4. CONCEPŢIA „CREŞTERE-RENTABILITATE” se distinge de cea funcţională prin abordarea conceptelor de fond de rulment şi autofinanţare, echilibrul urmărindu-se pe termene medii. În acest model, creşterea este echilibrată atunci când nu se traduce printr-o degradare a rentabilităţilor economice şi financiare. Concepţie fundamentată de G. de Murard, ea s-a concretizat într-o sumă de norme cu ajutorul cărora s-a construit un tablou plurianual al fluxurilor financiare. Modelul se sprijină pe tripla egalitate:

c = r = r’ 25

unde : c = creşterea, r = rata rentanbilităţii economice nete. Apreciată ca punct de plecare în analiza fluxurilor, creşterea valorii globale a întreprinderii presupune ca, pe o lungă perioadă, valoarea sumei fluxurilor reale şi a economiei la impozit legată de îndatorare să fie pozitive. Aceasta implică, ca valoarea actuală a fluxurilor financiare vărsate acţionarilor şi împrumutătorilor să fie superioară celei a fluxurilor de creştere a capitalului şi a îndatoririi nete. Verificarea validităţii teoriei financiare ridică mai multe probleme. Ea face trimitere la rentabilităţi sperate atunci când nu se pot calcula decât rentabilităţi constatate. Mai mult, acelea nu pot fi determinate, cel mai adesea, decât plecând de la valoarea contabilă a capitalurilor investite. Apoi, domeniul său de aplicare nu priveşte decât societăţile cotate. Ea desemnează conducătorilor un obiectiv de maximizare a bogăţiei acţionarilor, ceea ce nu este singurul susceptibil de care să se ţină cont în complexitatea motivaţiilor de la originea deciziilor de investiţie sau de finanţare; criteriile strategice au tot atâta greutate, dacă nu chiar mai mare în alegerea investiţiei în raport cu criteriile financiare, a căror valoare este câteodată contestată. Pe de altă parte, după cum arată teoria îmbinării sau teoria semnalului, existenţa unui conflict sau a unei asimetrii de informaţii între conducătorii şi acţionarii (sau împrumutătorii) întreprinderii poate antrena decizii financiare de natură să se contrapună realizării obiectivului de maximizare a profitului. De asemenea, concepţia „rentabilitate-risc” nu înregistrează obiectivele altor participanţi la viaţa întreprinderii, precum salariaţii şi influenţa pe care o au ei asupra deciziilor conducătorilor.

5. CONCEPŢIA „CREŞTERE – AUTONOMIE FINANCIARE”

25

Bucătaru, D., - “Concepţii actuale privind echilibrul financiar al întreprinderii(III)” în Tribuna Economică nr. 15/1994, pag. 44

18

Centrala bilanţurilor a Băncii Franţei a modificat, în 1987, metodele sale de analiză. Ea a înlocuit în dosarul individual al întreprinderii, tabloul utilizări-resurse, de inspiraţie funcţională, cu alte două modele26. Primul, bazat pe fluxul fondurilor este un tablou utilizări-resurse orientat către evoluţia structurii financiare. Al doilea apreciază incidenţa operaţiunilor întreprinderii asupra trezoreriei sale. Ambele modele se sprijină pe o concepţie a echilibrului financiar care privilegiază autonomia financiară a întreprinderii. Primul tablou de utilizări-resurse descrie evouţia capitalului angajat şi gradul de acoperire a nevoilor de finanţare prin resurse interne produse de întreprindere. Modelul privind fluxul de trezorerie se inspiră, de asemenea, din concepţia ce pune în evidenţă gradul de autonomie a întreprinderii. Trezoreria, măsurată prin diferenţa între disponibilităţile şi creditele de trezorerie, este o variabilă dependentă de fluxurile de trezorerie disponibile, de investiţiile nete şi de aportul în resurse stabile. Examinarea principalelor tablouri ale fluxurilor arată că fiecare model impune analizei financiare o concepţie asupra echilibrului financiar precum şi norme de apreciere a bunei gestiuni a întreprinderii. Niciunul din modelele propuse nu se impune ca o grilă generală de analiză a comportamentelor întreprinderii, deoarece logicile financiare subscrise reliefează doar anumite aspecte ale dinamicii întreprinderii şi nu toate comportamentele postulate sunt fundamentate în teorie sau validate în practică.

CAP. II. INSTRUMENTE ALE EXPRIMĂRII ECHILIBRULUI FINANCIAR AL ÎNTREPRINDERII Pentru analiza echilibrului financiar al întreprinderii s-au conturat în practica financiară două grupe mari de metode. Prima grupă cuprinde metode tradiţionale bazate pe studiul bilanţului şi constituie o exprimare a echilibrului financiar în viziune statică. Metodele din grupa a doua sunt bazate pe studiul fluxurilor financiare aparţinând unei abordări dinamice a echilibrului financiar al întreprinderii. 26

Bucătaru, D., - op. cit., pag. 44

19

II.1. Indicatori privind exprimarea echilibrului financiar în viziune statică Analiza statică a echilibrului financiar constituie componenta tradiţională a analizei financiare. Aceasta furnizează răspunsuri cu privire la trei probleme esenţiale27 pentru aprecierea condiţiilor echilibrului financiar : - structura patrimoniului şi evoluţia sa în timp - corelaţia între lichidităţile cumulate ale firmei şi scadenţele pe care ea le poate anticipa la o anumită dată - gradul de adecvare al compoziţiei resurselor colectate de întreprindere la utilizările pe care ea le finanţează. Analiza statică se poate efectua în funcţie de cele două concepţii de elaborare a bilanţului : patrimonială şi funcţională.28 În viziune patrimonială, interesează patrimoniul net al acţionarilor şi activul economic în ansamblu, ca o garanţie pentru creditori. În concepţia funcţională, bilanţul este privit ca ansamblul alocărilor de fonduri şi al surselor de procurare pe diferite cicluri financiare, pentru a înţelege funcţionarea întreprinderii. Aşadar, suportul analizei statice îl constituie bilanţul, deoarece permite formularea unui diagnostic privind condiţiile echilibrului financiar şi pune în evidenţă structura financiară a întrerinderii ; limitele acestui mod de abordare constă în faptul că bilanţul oferă o reprezentare a patrimoniului la un moment dat. Analiza solvabilităţii pornind de la bilanţ se bazează în mod tradiţional pe principiul confruntării între lichiditatea activului şi exigibilitatea pasivului. Pasivul bilanţului grupează angajamentele întreprinderii, elemente cu o exigibilitate diferită, în funcţie de scadenţa lor ; iar în activ, elementele sunt grupate după lichiditate. Instrumentele analizei statice a echilibrului financiar pot fi redate în următoarea figură29 : - fondul de rulment patrimonială

- ratele de solvabilitate

Analiza statică

- ratele de lichiditate funcţională

- nevoia de fond de rulment - trezoreria

27

Toma, M., Alexandru, F. – Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, pp. 385-387. 28 Onofrei, M., - Finanţele întreprinderii, Ed. Economică, Bucureşti, 2004, pag. 248 29

Onofrei, M. – op. cit. , pag. 249

20

Figura nr. 1. Analiza statică a echilibrului financiar Analiza statică patriominală a echilibrului financiar are, deci, ca instrumente (indicatori): fondul de rulment, solvabilitatea şi lichiditatea. 1. FONDUL DE RULMENT Conform teoriei patrimoniale, o întreprindere este solvabilă dacă asigură echilibrul maselor bilanţiere de aceeaşi durată, respectând următoarele reguli financiare30 :

Activ imobilizat ≤ Capital permanent Activ circulant

≥ Datorii de exploatare

Respectarea acestor reguli este asigurată prin fondul de rulment. Întrucât un investitor ia în calcul o nevoie de capital permanent care să-i asigure nu doar constituirea activelor imobilizate, ci şi a părţii stabile a activelor circulante, respectiv a valorilor de exploatare apare astfel o diferenţă de resurse stabile numită fond de rulment. Deci, fondul de rulment poate fi definit ca partea din capitalul permanent utilizată pentru finanţarea activelor circulante31 :

Fond de rulment = Capitaluri permanente – Active imobilizate. Fondul de rulment poate fi determinat şi cu ajutorul relaţiei :

Fondul de rulment = Active circulante – Datorii pe termen scurt Semnificaţia este însă diferită faţă de prima relaţie întrucât termenii acesteia sunt exprimaţi ca mărimi previzionate32 şi nu date certe luate din bilanţ, ca în cazul primei formule. Prima modalitate de exprimare este specifică practicii şi literaturii de specialitate din Franţa, iar a doua, ţărilor anglo-saxone. Indiferent însă de modalitatea de calcul, în logica financiară nu există decât un singur fond de rulment. Aşadar, când sursele permanente sunt mai mari decât necesităţile permanente de alocare a fondurilor băneşti, întreprinderea dispune de un fond de rulment. Acest excedent de resurse permanente degajat de ciclul de finanţare al imobilizărilor poate fi utilizat pentru reînnoirea activelor circulante; astfel că fondul de rulment apare ca o marjă de securitate financiară33 care permite întreprinderii să facă faţă, fără dificultate, riscurilor diverse pe 30

Idem Bucătaru, D., - Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Junimea, Iaşi, 2004, pag. 158 32 Bucătaru, D., - Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Junimea, Iaşi, 2004, pag. 158 33 Vintilă, G., - Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005, pag. 38 31

21

termen scurt constând în probleme comerciale sau la nivelul ciclului financiar al exploatării (reducerea temporară a vânzărilor, întârzierea plăţilor de către clienţi, accelerarea plăţilor către furnizori, etc.), conservarea unei anumite autonomii, respectiv a unei independenţe financiare faţă de creanţierii săi. Unii autori tratează fondul de rulment (F.R.) ca fiind compus din fond de rulment propriu (F.R.p.) şi fond de rulment străin (F.R.s.)34.

F.R. = F.R.p.+ F.R.s. unde fondul de rulment propriu este excedentul de capitaluri proprii faţă de imobilizările nete: F.R.p. = Cp – Ai , iar fondul de rulment străin rezultă ca diferenţă între capitalul permanent şi cel propriu: F.R.s. = Cperm – Cpropriu sau ca diferenţă între fondul de rulment şi fondul de rulment propriu. Mărimea pozitivă F.R.s. indică folosirea împrumuturilor pe termen mijlociu şi lung. F.R.p. şi F.R.s. pot lua valor şi valori negative. În acest caz se evidenţiază măsura îndatorării pe termen scurt pentru nevoi de finanţare pe termen lung, respectiv gradul de dependenţă al activităţii de investiţii faţă de activitatea de exploatare. Fondul de rulment reprezintă, aşadar, un “senzor”, un indicator prin care se apreciază situaţia financiară a întreprinderii la un moment dat, starea ei de echilibru.

În privinţa mărimii fondului de rulment net pot exista trei ipostaze 35, luând în considerare finanţarea activităţii întreprinderii şi înfăptuirea echilibrului financiar: 1.

F.R. < 0

2.

F.R. = 0

3.

F.R. > 0.

Ipostazele pot fi redate cu ajutorul figurii următoare36: Capital Active

permanent

imobilizate

Active

Capital

Active

Capital

imobilizate

permanent

imobilizate

permanent

Datorii pe

34

Neagoe, I., - Finanţele întreprinderii, Editura Ankarom, Iaşi, 1997, pag. 256. Trenca, I., - Managementul financiar al întreprinderii, Editura Mesagerul, Cluj-Napoca, 1997, pag. 89. 36 Bucătaru, D., - Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Junimea, Iaşi, 2004, pag. 160. 35

22

Active

termen

Active

Datorii pe

Active

Datorii pe

circulante

scurt

circulante

termen

circulante

termen

scurt

F.R. < 0

F.R. = 0

scurt

F.R. > 0

Figura nr.2 Ipostaze ale fondului de rulment Dacă fondul de rulment este o mărime negativă atunci utilizarea datoriilor pe termen scurt în finanţarea activităţii de exploatare devine permanentă, de unde şi gradul mult mai ridicat de exigibilitate a surselor de finanţare. Existenţa unui grad scăzut de lichiditate este provocat de creşterea ponderii activelor imobilizate în totalul plasamentelor financiare, astfel că întreprinderea nu face faţă cererilor creditorilor săi de a-şi onora la termen obligaţiile, decât dacă ar proceda la lichidarea unor active imobilizate; dar echilibrul financiar al întreprinderii în această situaţie este compromis. Se recomandă ca întreprinderea să dispună de active circulante pe care să le poată transforma repede în lichidităţi, înainte ca datoriile să devină scadente, în acest fel se evită blocajele în circuitul financiar şi se creează posibilitatea restabilirii urgente a echilibrului său financiar. Prin excepţie, fondul de rulment negativ poate fi înregistrat în cazul acelor întreprinderi comerciale care lichidează şi reînnoiesc foarte repede stocurile sau cele care lucrează pe bază de avansuri şi garanţii (întreprinderile furnizoare de energie electrică şi gaze naturale) şi întreprinderi care beneficiază de o serie de facilităţi în privinţa plăţilor către furnizorii lor (au acces la creditul furnizor). În cazul unui fond de rulment nul, pentru a-şi asigura şi menţine echilibrul financiar, atenţia întreprinderii trebuie concentrată spre menţinerea posibilităţilor de transformare a activelor în lichidităţi la termenele dorite şi spre confruntarea permanentă a acestor termene cu cele ce privesc exigibilitatea datoriilor sale pe termen scurt. O astfel de situaţie pune în evidenţă fragilitatea echilibrului financiar al întreprinderii, ceea ce poate conduce la diminuarea credibilităţii firmei pe piaţă. Situaţia constând într-un fond de rulment net pozitiv, desemnează existenţa acelei marje de siguranţă necesare funcţionării întreprinderii şi asigurării echilibrului său financiar. Existenţa fondului de rulment îi permite întreprinderii să-şi asigure un nivel minim, dar sigur pentru acele active circulante a căror permanenţă este absolut necesară pentru buna ei funcţionare: stocuri pentru exploatare maxime, stocuri realizabile pe termen scurt minime, precum şi disponibilităţi în cont şi în casă minime.

23

Fondul de rulment pozitiv, într-o proporţie redusă 37 nu este însă suficient pentru a crea în perioada imediat următoare siguranţa derulării normale a activităţii financiare. Dacă aceasta nu este dublată de măsuri care să elimine fenomenul încetinirii vitezei de rotaţie a capitalului circulant, să înlăture cauzele care conduc spre o lichiditate necorespunzătoare, la unele active circulante, atunci nu se pot întrevedea posibilităţi ca întreprinderea să evite pe deplin, în perioadele imediat următoare, perturbaţiile ce pot apărea în funcţionarea ei cotidiană. În practica firmelor, problematica echilibrului financiar este asociată finanţării activităţii curente a întreprinderii şi nu a investiţiilor în active fixe ale acestuia. Astfel că nu lipsa de solvabilitate aduce întreprinderilor spectrul falimentului, cât lipsa de lichiditate, respectiv de capacitate de plată, întrucât obligaţiile pe termen scurt sunt mult mai presante pentru management decât cele pe termen mediu şi lung. Regula de bază38 folosită în proiectarea echilibrului financiar este ca totalul plasamentelor în active circulante să fie realizate, atât pe seama excedentelor pe care capitalul permanent îl are faţă de activele imobilizate, cât şi pe seama datoriilor pe termen scurt, adică :

Ac = F.R. + D.T.S. Altfel spus, nevoia de capital circulant se acoperă atât pe seama datoriilor pe termen scurt, cât şi a fondului de rulment, respectiv a acelei părţi din capitalul permanent care excede asupra activelor imobilizate ale întreprinderii. Luând în calcul şi politica generală promovată de firmă în legătură cu stabilirea mărimii fondului de rulment faţă de nevoia de fond de rulment (politică ofensivă sau defensivă), se consideră că fondul de rulment este optimal dacă răspunde la două cerinţe ale gestionării eficiente a firmei39: 

să asigure echilibrul financiar al întreprinderii şi



o cât mai ridicată rentabilitate financiară asigurată prin minimizarea costului capitalului.

2. RATE FINANCIARE STABILITE PE BAZA BILANŢULUI Metoda ratelor este un instrument tradiţional şi deosebit de răspândit al analizei financiare, care a cunoscut în ultimii ani importante actualizări şi aprofundări. Se recurge la 37

Bucătaru, D., - op. cit., pag. 161. Idem, pag. 162. 39 Stancu, I., - Finanţe, Editura Economică, Bucureşti, Ediţia a III-a, 2002, pag. 790. 38

24

această metodă din dorinţa de a stabili norme care să constituie criterii pentru a aprecia starea unei întreprinderi, prin compararea ratelor calculate cu anumite valori de referinţă. Acestea pot fi : aceleaşi rate stabilite la nivelul unui domeniu de activitate, aceleaţi rate înregistrate de o firmă cu care întreprinderea în cauză doreşte să concureze sau pe care o consideră un exemplu, obiective pe care şi le propun acţionarii şi/sau managerii. Ratele lichidităţii exprimă capacitatea firmei de a face faţă anajamentelor la scadenţă pe termen scurt. Se pot calcula următoarele rate : 

rata lichidităţii generale



rata lichidităţii reduse



rata lichidităţii imediate.

1. Rata lichidităţii generale40 (curente) se calculează ca un raport între activul circulant şi datoriile pe termen scurt, conform relaţiei: RLC 

AC DTS

Rata permite a verifica dacă capitalurile utilizate pentru finanţarea unei valori de activ vor rămâne la dispoziţia întreprinderii pe o perioadă cel puţin egală cu durata acestui activ ; astfel ar fi îndeplinită regula tradiţională a echilibrului financiar minim. 2. Rata lichidităţii reduse (rata trezoreriei) 41 exprimă lichiditatea întreprinderii, excluzând din analiză stocurile. O parte din stocuri, corespunzând valorii minime a stocului indispensabil activităţii normale a întreprinderii sunt considerate ca imobilizări. Această rată exprimă faptul că rezerva de stocuri conservată de firmă poate prezenta un grad insuficient de lichiditate în cazul unei nevoi urgente ; astfel, anumite mărfuri nu au valoare decât dacă au parcurs un anumit proces de producţie. Rata lichidităţii reduse se mai numeşte rata rapidă sau „testul acid” şi se determină în două variante : RLR 

AC  Stocuri Creante  Disponibilitati  DTS D TS

sau R LR 

Angajamente legate de exploatare  Alte creante  Lichiditati D TS

40

Toma, M., Alexandru, F. – Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, pag. 391 41 Onofrei, M., - Finanţele întreprinderii, Ed. Economică, Bucureşti, 2004, pag. 251

25

3. Rata lichidităţii imediate (rata „cash”)42 asigură interfaţa elementelor celor mai lichide ale activului cu obligaţiile pe termen scurt : R Li 

Disponibilitati  Valori mobiliare de plasament D TS

Ratele lichidităţii evidenţiază condiţiile echilibrului financiar pe termen scurt. Se pot face următoarele precizări cu privire la ratele lichidităţii 43: 1. În legătură cu informaţia contabilă, trebuie avută în vedere incidenţa dividendelor (dacă se lucrează pe un bilanţ înaintea distribuirii rezultatelor) şi a metodelor de evaluare contabilă, în special la nivelul stocurilor. 2. Semnificaţia lor este redusă în cazul întreprinderilor care permanent nu realizează acoperirea activelor circulante prin datorii pe termen scurt. 3. Pot furniza informaţii eronate cu privire la lichiditate, deoarece termenul efectiv de rambursare nu este luat în calcul corespunzător. Astfel, două întreprinderi sunt într-o situaţie diferită, chiar dacă prezintă acelaşi activ circulant şi pasiv exigibil pe termen scurt, dar datoriile lor pe termen scurt sunt exigibile pe perioade diferite – de la câteva săptămâni la câteva luni, de exemplu. Ratele îndatorării44 prezintă o expresivitate, prin prisma echilibrului financiar, mai redusă comparativ cu ratele lichidităţii. Ele dau o imagine asupra capacităţii întreprinderii de a depăşi dificultăţile care ar putea apărea datorită unei eventuale neîncrederi din partea furnizorilor de fonduri. Scopul calculării lor îl constituie evidenţierea contribuţiei diferitelor surse de îndatorare la finanţarea întreprinderii. Modul de calcul se bazează pe compararea formelor îndatorării cu fondurile proprii ale firmei. Rata solvabilităţii45 se poate aprecia prin raportarea fondurilor proprii la datoriile scadente sau ca raport între Datorii şi Pasiv. RS 

Datorii Pasiv

În formula aceasta, solvabilitatea patrimonială este identică cu rata îndatorării. Solvabilitatea se mai poate aprecia şi cu ajutorul levierului, ca raport între Datorii şi Capitalul propriu.

42

Idem, pag. 252 Toma, M., Alexandru, F., - op. cit., pag. 392 44 Toma, M., Alexandru, F. – Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, pag. 392 45 Onofrei, M., - op. cit., pag. 250 43

26

In contextul răspunderii materiale limitate a acţionarilor, prin capitalurile proprii, o solvabilitate foarte bună se apreciază pentru o rată a îndatorării mai mică de 50% şi un levier mai mic de 100%. Pentru întreprinderi solide cu legături statornice faţă de creditori, se pot admite rate de îndatorare de până la 67% (două treimi datorii în pasiv) şi, respectiv, levier de până la 200%. O măsură empirică a solvabilităţii se pot face prin rezerva de îndatorare calculată ca diferenţă între potenţialul de îndatorare (reprezentând 90% din activele fixe corporale) şi îndatorarea efectivă :

Rezervă îndatorare = Potenţial îndatorare – Total credite contractate Ratele de solvabilitate şi ratele de lichiditate contribuie atât la analiza echilibrului financiar într-o manieră statică, cât şi la cunoaşterii bonităţii unei întreprinderi. Coeficientul general al capacităţii de plată46 reflectă potenţialul unităţii de a face faţă, în orice moment, obligaţiile băneşti cu şi făra numerar, respectiv corelaţia între fluxurile de încasări şi cele de plţăi. Se exprimă utilizând relaţia : CP 

unde :

D P  D = suma mijloacelor băneşti lichide şi a celor în curs de a deveni lichide

(disponibilităţi băneşti).

 P = totalul obligaţiilor pe termen scurt scadente (plăţi). O valoare supraunitară a acestui indicator semnifică faptul ca întreprinderea are suficiente disponibilităţi băneşti şi mijloace în curs de a deveni lichide, pentru a-şi achita obligaţiile scadente. O valoare subunitară a acestui indicator reflectă o situaţie financiară dificilă a întreprinderii, precum şi lipsa disponibilităţilor bîneşti. Din această cauză nu poate efectua plăţile scadente, fiind nevoită să se îndatoreze pentru a-şi reface capacitatea de plată. În funcţie de gradul lor de lichiditate, activele întreprinderii pot fi grupate în : o active lichide de gradul I ( D I ), cuprinzând disponibilităţi băneşti şi plasamente o active lichide de gradul II ( D II ), cuprinzând disponibilităţi băneşti, plasamente ( D I ) şi creanţele certe exigibile

46

Idem

27

o active lichide de gradul III ( DIII ), cuprinzând disponibilităţi băneşti, plasamentele, creanţele certe exigibile ( D II ), precum şi produsele finite, semifabricatele destinate vânzării şi valorificarea unor active fixe. Corespunzător acestei grupări, se calculează coeficientul capacităţii de plată al întreprinderii, astfel47 : C pI 

în care:

D P

C pI

I

,

C pII 

D P

II

,

C pIII 

D P

III

, C pII , C pIII = coeficientul capacităţii de plată de gradele I, II, III.

Primii doi indicatori sunt parţiali, valoarea lor fiind subunitară, iar cel de-al treilea reflectă întreaga capacitate de plată a întreprinderii pe o anumită perioadă şi poate avea atât valori supraunitare, cât şi subunitare. Ratele de sinteză sau ale echilibrului financiar48 leagă conturile de activ şi cele de pasiv exprimând exigibilitatea datoriilor în raport cu lichiditatea activelor. Ele permit evidenţierea unui aspect al regulii echilibrului financiar şi anume acela potrivit căruia imobilizările trebuie să fie finanţate prin capitaluri care rămân la dispoziţia întreprinderii de o manieră durabilă. Posturile din activ şi din asiv sunt confruntate izolând elementele pe termen mediu şi lung, pe de o parte şi cele pe termen scurt pe de altă parte. Ratele de sinteză privind elementele cu durate de peste un an evidenţiază modul de finanţare a utilizărilor pe termen lung. Mod de calcul49 : RS 1 

Capitaluri permanente Active imobilizate nete

Aceasta se mai numeşte rata finanţării imobilizărilor sau rata imobilizării capitalurilor. Diferenţa între numărător şi numitor este fondul de rulment. Dacă : a) RS1 > 1, atunci întreprinderea are un fond de rulment net pozitiv : întreprinderea îşi finanţează totalitatea investiţiilor sale prin resurse stabile şi este în măsură să finanţeze şi elemente ale activului circulant. b) RS1 < 1, atunci întreprinderea are un fond de rulment net negativ : întreprinderea nu-şi poate asigura finanţarea investiţiilor prin resurse stabile. 47

Onofrei, M., - Finanţele întreprinderii, Ed. Economică, Bucureşti, 2004, pag. 254. Toma, M., Alexandru, F., - op. cit., pag. 393. 49 Toma, M., Alexandru, F. – Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, pag. 393 48

28

“Autonomia” de care dispune întreprinderea în finanţarea investiţiilor sale este exprimată de următoarea relaţie50 : RS 2 

Capitaluri proprii . Active imobilizate nete

Analiza statică a echilibrului financiar în concepţie funcţională se bazează pe doi indicatori (instrumente) : nevoia de fond de rulment şi trezoreria. Dacă analiza pe baza bilanţului financiar (cazul analizei patrimoniale) pune accentul pe capacitatea societăţii de a-şi onora obligaţiile de plată, fiind, din acest punct de vedere, agreată în special de creditori, analiza pe baza bilanţului funcţional 51 se concentrează asupra modului în care sunt utilizate şi finanţate activele firmei. Mai mult, bilanţul funcţional răspunde intereselor unor categorii mai largi de destinatari (investitori, acţionari, conducători, furnizori, personal), situând întreprinderea într-un context de continuitate al exploatării (şi nu de lichidare); scoate în evidenţă faptul că nu este suficient a finanţa activele imobilizate cu capitaluri permanente şi de a avea astfel un fond de rulment pozitiv, ci trebuie, de asemenea, să se asigure finanţarea nevoii generate de exploatare, ca o veritabilă investiţie 52; în această abordare, mărimea fondului de rulment are o importanţă relativă deoarece echilibrul financiar este definit prin relaţia acestuia cu nevoia de finanţare a exploatării, repsectiv nevoia de fond de rulment. O posibilă reprezentare a bilanţului funcţional în două „straturi” şi respectiv trei „straturi” este redată mai jos53: Active

Capitaluri

imobilizate

permanente

Active imobilizate

Capitaluri permanente

Utilizări ciclice FRN

Resurse ciclice

Active circulante

Utilizări ale trezoreriei

50

Resurse ale trezoreriei

Idem. Dragotă, V., ş. a. – Abordări practice în finanţele firmei, Ed. Irecson, Bucureşti, 2005, pag.40. 52 Sichigea, N. ş.a. – Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Universitaria, Craiova, 2005, pag. 243. 53 Toma, M., Alexandru, F., - op. cit., pag. 394. 51

29

Figura nr. 3. Bilanţ funcţional Confruntarea dintre resursele şi utilizările pe termen lung permite regăsirea elementelor de calcul al fondului de rulment net (FRN): FRN = capitaluri permanente – active imobilizate. Alăturarea elementelor ciclice (utilizări ciclce/resurse ciclice) pune în evidenţă nevoia de fond de rulment (NFR). Aceasta corespunde decalajului dintre reglementarea clienţilor şi furnizorilor şi nevoia de finanţare a stocurilor. Nevoia de fond de rulment poate fi redată prin relaţia54 :

NFRT = Nevoi ciclice – Resurse ciclice Nevoile de finanţare generate de ciclul de producţie sau nevoile ciclice corespund alocărilor de fonduri (blocarea lichidităţilor) pentru constituirea stocurilor şi creanţelor (creditelor acordate partenerilor debitori). În compensarea acestor necesităţi de finanţare, activitatea întreprinderii furnizează resurse reînnoibile pe măsura derulării ciclului de exploatare, respectiv resurse ciclice sub forma creditelor acordate de către furnizori. Nevoia de fond de rulment totală (NFRT) are două componente 55: nevoia de fond de rulment pentru exploatare (NFRE) şi nevoia de fond de rulment în afara exploatării (NFRAE). Astfel că: NFRT = NFRE + NFRAE

NFRE = ACE – DE = (ST+CR) - DE

unde : 56

şi NFRAE = ACAE – DAE

iar: ACE = active circulante de exploatare formate din stocuri (ST) şi creanţe (CR) DE = datorii de exploatare ACAE = active circulante în afara exloatării DAE = datorii în afara exploatării. După cum este pozitiv sau negativ, NFR poate semnala o situaţie favorabilă sau nefavorabilă, după caz57: Situaţie favorabilă 54

Situaţie nefavorabilă

Vintilă, G., - Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005, pag. 64

55

Vintilă, G., - op. cit., pag. 64. Onofrei, M., - Finanţele întreprinderii, Ed. Economică, Bucureşti, 2004, pag. 255 57 Dragotă, V., ş. a., - op. cit., pag 42 56

30

În majoritatea sectoarelor de activitate, Stocuri greu vandabile, clienţi litigioşi, o stocurile şi creanţele sunt finanţate politică defectuoasă în ceea ce priveşte NFR>0

numai parţial pe seama datoriilor de datoriile

de

exploatare

(relaţii

exploatare, deci situaţia este normală; necorespunzătoare cu furnizorii în ceea important este să se situeze la niveluri ce priveşte termenele de plată). rezonabile. Firma finanţează, fără a afecta calitatea Este efectul unei restrângeri a nivelului relaţiilor cu furnizorii, salariaţii şi de activitate sau chiar a unei iminente NFR 0

(FRN > NFR)

2. TN = 0

(FRN = NFR)

3. TN < 0

(FRN < NFR)

În cazul primei situaţii, FRN asigură nu numai finanţarea stabilă a ciclului de exploatare, dar şi un excedent al trezoreriei, care permite efectuarea de plasamente 61. Situaţia este favorabilă echilibrului financiar, însă nu scuteşte întreprinderea de probleme pe termen scurt dacă scadenţele anumitor resurse ale trezoreriei sunt apropiate în timp ce utilizările trezoreriei au fost efectuate pe termen mai îndepărtat. Ipoteza unei trezorerii nule este foarte rar întâlnită în practică şi nu reprezintă decât expresia unei situaţii trecătoare şi fortuite. În cea de-a treia situaţie nevoia de fond de rulment nu poate fi în întregime finanţată prin resurse pe termen mediu şi lung astfel că întreprinderea trebuie să facă apel la resursele trezoreriei, în special la cele de origine bancară, situaţie îngrijorătoare pentru firmă prin 59

Vintilă, G., - Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005, pag. 66 Onofrei, M., - op. cit., pag. 255 61 Bucătaru, D., - Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Junimea, Iaşi, 2004, pag. 166. 60

32

prisma echilibrului financiar, luând în calcul şi riscul firmei de a nu i se reînnoi creditul, riscul de dobândă şi riscul de faliment. Pentru a atenua rigiditatea regulii, conform căreia o trezorerie negativă este expresia unui dezechilibru financiar, se folosesc unele metode, cum ar fi62: 1.introducerea de către organismele financiare a unui prag critic, cum ar fi: 

împrumuturile bancare nu trebuie să depăşească de două ori cifra de afaceri:

Credite bancare curente ≤ 2 C.A. 

împrumuturile bancare să nu depăşească jumătate din NFRE:

Credite bancare curente ≤

1 NFRE 2

2. recunoaşterea caracterului de reînnoire sistematică a anumitor împrumuturi bancare, ceea ce duce la definirea noţiunii de „fond de rulment bancar“ (FRB)

FRB = NFRE – CB unde CB = credite bancare de tip “revolving”. Echilibrul este considerat realizat dacă FRN > FRB. Există anumite situaţii care conduc la degradarea echilibrului financiar funcţional63: -

creşterea foarte rapidă şi nestăpânită a cifrei de afaceri

-

creşterea insuficientă a cifrei de afaceri

-

întârzierea executării investiţiilor

-

acumularea pierderilor

toate ilustrând o incapacitate a FR de a acoperi NFR.

II. 2. Instrumente privind reflectarea echilibrului financiar în viziune dinamică Dacă analiza statică permite evaluarea dezechilibrului financiar la un moment dat, dar nu explică evoluţia acestuia, în schimb, o analiză dinamică evidenţiază evoluţia dezechilibrului financiar, însă nu indică amploarea acestuia. Se impune astfel o practicare simultană a celor două tipuri de analize, dat fiind complementaritatea lor. Analiza dinamică se bazează pe conceptul de “fluxuri” – fluxuri de fonduri şi fluxuri de trezorerie şi este determinată de operaţiunile de exploatare şi de operaţiunile de capital (de 62

Toma, M., Alexandru, F. – Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, pag. 397. 63 Vintilă, G., - op. cit., pp. 68-70

33

investiţii şi finanţare) ; ea asigură legătura dintre studiul echilibrului financiar cu cel al performanţelor firmei. Instrumentele operaţionale ale aceste analize sunt: excedentul de trezorerie al exploatării (ETE), capacitatea de autofinanţare (CAF), autofinanţarea (A) şi cash-flow-ul (CF), determinate cu ajutorul următoarelor relaţii de calcul64:

ETE = EBE – Δ NFR CAF = EBE – cheltuieli financiare – impozit pe profit A = CAF – dividende prelevate A = amortizare + profit net. În condiţiile creşterii “zero” şi absenţei investiţiilor de menţinere, CF este egal cu capacitatea de autofinanţare. În timp ce ETE exprimă CF degajat din activitatea de exploatare, CAF exprimă cashflow-ul potenţial al activităţii de gestiune. Pornind de la aceşti indicatori, analiza dinamică a echilibrului financiar apelează la următoarele rate65 de rambursare a datoriilor şi de autonomie financiară: 1. Rata capacităţii de rambursare calculată ca:

Datorii care, pe termen lung şi în CAF

regim permanent, trebuie să fie mai mică de 3-4 ani; o rată mai mare de 6 ani este un semnal al lipsei de solvabilitate. 2. Rata capacităţii de plată a dobânzii („Time Interested Earned” = TIE, în limba TIE 

engleză):

EBIT  Amortizari Dobanzi

TIE trebuie să fie superioară unei referinţe istorice sau sectoriale înregistrată la firmele sănătoase. 3.

Rata

autonomiei

financiare

calculată

ca

:

CAF Rambursarea datoriilor financiare stabile

care trebuie să fie mai mare decţt valoarea 2; dacâ valoarea este mai mică de 1, riscul incapacităţii de plată este iminent.

64 65

Onofrei, M., - Finanţele întreprinderii, Ed. Economică, Bucureşti, 2004, pag. 256 Stancu, I., - Finanţe, Editura Economică, Bucureşti, 2002, pag. 880.

34

4. Excedentul de trezorerie al exploatării care poate exprima el însuşi capacitatea de rambursare a datoriilor; ca nivel minim, analiştii preconizează un nivel al ETE cel puţin egal cu cheltuielile financiare. De remarcat că indicatorii rezultaţi prin analiza echilibrului financiar reprezintă, totodată, elemente de clasificare (rating) a clienţilor băncii. Echilibrul financiar în viziune dinamică este reflectat printr-o serie de documente. Astfel, analiza dinamică se bazează pe instrumente ca tabloul soldurilor intermediare de gestiune, tabloul de finanţare şi tablourile fluxurilor financiare. Tabloul soldurilor intermediare de gestiune reflectă diferitele paliere succesive în formarea rezultatului final, în timp ce tabloul de finanţare evidenţiază variaţia trezoreriei nete rezultată din confruntarea variaţiei fondului de rulment net global cu variaţia nevoii de fond de rulment pentru exploatare şi în afara exploatării. Tabloul de finanţare furnizează informaţii privind evoluţia globală a trezoreriei, ca rezultantă a echilibrului financiar, fără a evidenţia aportul fluxurilor financiare legate de exploatare, de finanţare sau de elementele excepţionale 66; aceste explicaţii sunt oferite de tablourile fluxurilor financiare, respectiv de tabloul plurianual al fluxurilor financiare care evidenţiază trezoreria la nivelurile economic, financiar şi excepţional, cât şi de tabloul explicativ al variaţiei trezoreriei care analizează fluxurile de trezorerie rezultate din activitatea curentă, de investiţii şi de finanţare.

Tabloul de finanţare permite, în fapt, descrierea relaţiei de egalitate între fluxurile de utilizări şi fluxurile de resurse pe o perioadă trecută. Schematic, situaţia poate fi redată astfel67: UTILIZĂRI (U)

RESURSE (R)

66

Vintilă, G., - Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005, pag. 131. Toma, M., Alexandru, F. – Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, pag. 404. 67

35



Utilizări pe termen lung şi mediu (UTL)



Resurse pe termen lung şi mediu (RTL)

Active imobilizate

Capitaluri permanente

Capitaluri permanente 

Active imobilizate 

Utilizări pe termen scurt (UTS)

Resurse pe termen scurt (RTS) Datorii pe termen scurt

Active circulante

Active circulante

Datorii pe termen scurt

Se pot scrie următoarele relaţii68, pe baza tabloului:

U



R

U = UTL + UTS R = RTL + RTS UTL + UTS = RTL + RTS UTS – RTS = RTL – UTL. Literatura financiară prezintă numeroase modele ale tabloului de finanţare. Un model este acela bazat pe bilanţul funcţional. Structura acestui document este formată din trei părţi: - variaţia fondului de rulment - variaţia nevoii de fond de rulment (pentru exploatare şi în afara exploatării) - variaţia trezoreriei. Acest model de tablou poate fi redat astfel69:

68 69

Idem. Toma, M., Alexandru, F., - op. cit., pag. 406.

36

1. Variaţia fondului de rulment = Resurse stabile – Utilizări stabile Resurse stabile Capacitatea de autofinanţare a exerciţiului Creşterea de capital (în numerar sau prin aporturi în natură) Cesiuni ale imobilizărilor Datorii financiare stabile (contractate în cursul exerciţiului) Utilizări stabile Investiţii în imobilizări necorporale Investiţii în imobilizări corporale Investiţii în imobilizări financiare Dividende vărsate Rambursări (datorii financiare stabile) 2. Variaţia nevoii de fond de rulment pentru exploatare = Utilizări legate de ciclul de exploatare - Resurse legate de ciclul de exploatare Utilizări legate de ciclul de exploatare Creşterea stocurilor Creşterea creanţelor Resurse legate de ciclul de exploatare Creşterea datoriilor Variaţia nevoii de fond de rulment în afara exploatării = Utilizări instabile – Resurse instabile 3. Variaţia trezoreriei Utilizări Creşterea activelor trezoreriei Resurse Creşterea creditelor bancare curente.

Interpretarea tabloului de finanţare se face în funcţie de regula echilibrului funcţional pe baza variaţiei fondului de rulment, a variaţiei nevoii de fond de rulment şi a variaţiei trezoreriei.

37

Fiecare utilizare înseamnă o reducere a FR, în timp ce apariţia de noi resurse provoacă efectul invers. FR depinde, în general, de operaţiunile financiare importante şi de cash-flow-ul realizat. Variaţiile NFR pot fi ample şi legate de caracteristicile ciclului de exploatare al întreprinderii. NFR este rezultatul disfuncţiilor care apar în lanţul aprovizionare – producţie – desfacere – plăţi efectuate de clienţi şi se prezintă ca un sold între lichidităţi şi exigibilităţi. Variaţia trezoreriei apare ca diferenţă între variaţia FR şi cea a NFR; o criză a trezoreriei exprimă că întreprinderea se află în situaţia de a nu identifica resurse suplimentare pentru a-şi satisface toţi creditorii, reflectând o criză la nivelul rentabilităţii, o absenţă a resurselor, o lipsă de flexibilitate la nivelul cheltuielilor. În funcţie de evoluţia teoriei şi practicii financiare, s-au elaborat diferite tipuri de tablouri pentru analiza fluxurilor financiare. Ele prezintă fluxuri financiare pe mai multe exerciţii succesive regrupate în diverse maniere în funcţie de importanţa conceptuală a lor, cţt şi de cerinţele utilizatorilor (bancă, analişti financiari care lucrează la societăţi bursiere, conducerea întreprinderii): -

tabloul fluxurilor de trezorerie

-

tabloul plurianual al fluxurilor financiare

-

tabloul explicativ al variaţiei trezoreriei.

Prin structura şi conţinutul informaţiilor furnizate, tablourile fluxurilor financiare se pretează la studiile previzionale.

1. Tabloul fluxurilor de trezorerie apreciază coerenţa deciziilor strategice luate de întreprindere, evidenţiind gradul de libertate de care dispune întreprinderea în gestionarea lichidităţilor în raport cu potenţialităţile sale şi ierarhizarea prelevărilor pe care aceasta le suportă70. Studiul fluxurilor de trezorerie permite aprecierea flexibilităţii trezoreriei şi furnizarea de informaţii privind vulnerabilitatea întreprinderii.

Acest tablou poate fi redat în figura următoare71:

70 71

Vintilă, G., - Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005, pag. 131. Vintilă, G., - op. cit., pag. 164.

38

Explicaţii

N-2

N-1

N

Excedent brut global - Variaţia nevoii de fond de rulment A = EXCEDENT DE TREZORERIE GLOBAL (ETG) - Cheltuieli financiare - Impozit pe profit - Dividende plătite în cursul exerciţiului - Rambursări de împrumuturi financiare B = FLUX DE TREZORERIE DISPONIBILĂ (FTD) (după prelevările obligatorii) Investiţii

interne

şi

externe

(corporale,

necorporale,

financiare) – Subvenţii pentru investiţii primite + Variaţia altor imobilizări în afara exploatării - Cesiunea imobilizărilor C = INVESTIŢII NETE Creşterea sau reducerea capitalului + Împrumuturi financiare noi D = APORTURI LA RESURSELE STABILE (aporturi externe) E = VARIAŢIA TREZORERIEI : (B+D)-C = Variaţia disponibilităţilor - Variaţia creditelor bancare curente. Figura nr. 4: Tabloul fluxurilor de trezorerie Excedentul de trezorerie global (ETG) este evaluat pornind de la excedentul brut global (EBG) şi de la variaţia NFR, conform relaţiei: ETG = EBG – ΔNFR în care EBG =EBE ± alte venituri sau cheltuieli pentru exploatare + venituri financiare încasabile ± alte venituri sau cheltuieli excepţionale încasabile sau plătibile (fără preţul de cesiune al imobilizărilor). Iar ΔNFR = ΔNFRE ± ΔNFRAE. Acest sold, neafectat de structura financiară, de incidenţa impozitului pe profit şi de politica de distribuire a dividendelor, apreciază capacitatea unei întreprinderi de a degaja lichidităţi din activitatea sa, independent de politica financiară şi fiscală; ETG constituie o primă măsură a independenţei unei întreprinderi faţă de partenerii săi externi.

39

ETG depinde de nivelul rezultatelor, de gradul de dezvoltare a activităţii întreprinderii şi de structura NFR. Astfel, creşterea cifrei de afaceri duce la creşterea NFR şi diminuarea trezoreriei, stagnarea/reducerea activităţii avţnd efecte inverse; schimbările produse în rotaţia NFR pot antrena o creştere/reducere a NFR cu consecinţe asupra trezoreriei. Acest indicator este util şi în aprecierea coerenţei deciziilor strategice: astfel dacă se optează pentru o strategie de dezvoltare rapidă a vânzărilor, trebuie fixate marje comerciale suficient de ridicate pentru acoperirea creşterii NFR; dacă se preferă o politică comercială agresivă ce presupune reducerea preţurilor de vânzare, trebuie luate măsuri pentru accelerarea rotaţiei NFR. Deci, menţinerea echilibrului trezoreriei globale presupune un efort continuu de gestionare a NFR72. Dacă ETG acoperă toate datoriile scadente ale exerciţiului, atunci el indică aptitudinea întreprinderii de autofinanţare a investiţiilor interne (active corporale şi necorporale) şi/sau a investiţiilor externe (în active financiare). Fluxul de trezorerie disponibilă (FTD) apreciază gradul de stăpânire a fluxurilor de trezorerie de către conducătorii întreprinderii73, precum şi coerenţa deciziilor financiare. Soldul rezultă din ETG după acoperirea cheltuielilor (dobânzi, impozit pe profit şi dividende) şi rambursarea împrumuturilor financiare pe care întreprinderea nu le poate raporta în timp. Acest flux de trezorerie, integral la dispoziţia conducerii, asigură întreprinderii o anumită flexibilitate. Dacă FTD înregistrează valori negative pe mai mulţi ani, viitorul economic este compromis (întreprinderea riscă să frâneze investiţiile) şi chiar sănătatea sa financiară (imposibilitatea de a face faţă prelevărilor obligatorii), cu cât fluxul este mai mare (puternic pozitiv), cu atât mai mult creşterea este autofinanţată. Aporturile la resursele stabile şi variaţia trezoreriei reflectă modul în care întreprinderea a acoperit nevoile de finanţare reziduale sau a utilizat surplusul degajat la acest nivel.

Tabloul plurianual al fluxurilor financiare (TPFF) Prin analogie cu tabloul precedent (TFF), analiza dinamică a trezoreriei realizată în cadrul TPFF permite aprecierea, într-o logică financiară şi globală a eficienţei şi coerenţei deciziilor de gestiune în domeniul investiţiilor şi finanţării prin aptitudinea întreprinderii de a 72 73

Vintilă, G., - op. cit., pag. 165. Idem.

40

genera lichidităţi pornind de la activitatea de exploatare şi prin capacitatea sa de a asigura finanţarea creşterii, prioritate acordându-se investiţiilor şi nu prelevărilor obligatorii. Pe planul coerenţei deciziilor de investiţii, confruntarea EBE cu variaţia NFR pentru exploatare şi cea a investiţiilor, arată dacă investiţiile au fost suficient de rentabile pentru a asigura recuperarea capitalurilor investite în achiziţionarea imobilizărilor şi acoperirea variaţiei NFRE. Pe planul politicii financiare, TPFF arată că, în măsura în care echilibrul nu a fost realizat la nivelul activităţii economice, întreprinderea trebuie să ia în calcul elementele financiare curente (angajarea unor datorii financiare, cheltuieli financiare, impozit pe profit, dividende plătite) şi, în ultimă instanţă, să recurgă la mijloacele excepţionale (cum ar fi creşterea capitalului sau cesiunea imobilizărilor). TPFF sintetizează pe o perioadă suficient de lungă fluxurile economice şi financiare degajate de activitatea întreprinderii. Tabloul poate fi reprezentat astfel74: Vânzări de mărfuri + Producţia exerciţiului = VALOARE ADĂUGATĂ Exploatare,

Creşterea aparentă (nominală)

creştere şi

Inflaţia

rezultat

Creşterea reală - Impozite, taxe şi vărsăminte asimilate - Cheltuieli cu personalul A = EXCEDENTUL BRUT DE EXPLOATARE (EBE) - Variaţia stocurilor pentru exploatare - Variţia operaţiilor comerciale din exploatare B = VARIAŢIA NEVOII DE FOND DE RULMENT PENTRU EXPLOATARE (ΔNFRE)

Finanţarea acestei creşteri prin rezultatul 74

C = A – B = EXCEDENT DE TREZORERIE AL EXPLOATĂRII (ETE) D = INVESTIŢII INTERNE (necorporale şi corporale)

Vintilă, G., - op. cit., pag. 168.

41

obţinut

E = C – D = SOLDUL ACTIVITĂŢILOR DE EXPLOATARE sau intern = SOLD ECONOMIC SAU DDFIC

VARIAŢIA NETĂ A DATORIILOR FINANCIARE - pe termen mediu şi lung Datorii - pe termen scurt Îndatorarea

- totale

netă şi fluxurile de contrapartidă

- Cheltuieli financiare (şi leasing) - Impozit pe profit - Dividende distribuite (plătite) F = SOLD FINANCIAR sau extern G = E + F = SOLD CURENT sau SOLD DE GESTIUNE + Venituri financiare

Alte fluxuri

+ Venituri din cesiuni de active fixe

financiare

+ Creşteri de capital + Alte venituri şi cheltuieli în afara exploatării şi excepţionale - Investiţii externe (alte imobilizate) - Variaţia nevoii de fond de rulment în afara exploatării (ΔNFRAE) = VARIAŢIA DISPONIBILITĂŢILOR (ΔTN). Figura nr. 5: Tabloul plurianual al fluxurilor financiare.

Tabloul este structurat în trei părţi75: Prima parte regrupând fluxurile economice, realizează o paralelă între rezultatul operaţiilor de exploatare (rezultat economic brut) şi investiţiile necesare menţinerii şi creşterii

75

Vintilă, G., - op. cit., pag. 167

42

activităţii de exploatare a întreprinderii, respectiv investiţiile în imobilizări de exploatare şi în ΔNFRAE. A doua parte regrupează operaţiile privind îndatorarea globală (generatoare de fluxuri financiare sub forma variaţiei datoriilor financiare inclusiv creditele bancare curente) şi a altor operaţii realizate cu partenerii neindustriali ai întreprinderii (împrumutătorii, statul, acţionarii), opraţii generatoare de fluxuri de repartiţie sub forma cheltuielilor financiare, a impozitului pe profit şi a dividendelor plătite. Partea a treia regrupează celelalte fluxuri financiare neevidenţiind fie fluxuri care au caracter aleatoriu (venituri financiare, venituri din cesiunea imobilizărilor), fie excepţionale (pierderi sau venituri excepţionale, creşterea capitalului propriu). Regruparea fluxurilor financiare presupune existenţa a două documente de sinteză: - contul de profit şi pierdere, conţinând fluxurile privind operaţiile curente şi excepţionale. - tabloul de finanţare care furnizează (în prima parte) informaţii privind întrebuinţările de durată ale exerciţiului şi resursele corespunzătoare pentru finanţarea acestora (sumele indicate corespund fluxurilor de încasări sau plăţi, cu excepţia capacităţii de autofinanţare) şi indică variaţia NFR (în partea a doua) şi a trezoreriei nete. Legaătura între contul de profit şi pierdere şi tabloul de finanţare bazat pe concepţia funcţională se realizează prin calculul capacităţii de autofinanţare. De asemenea, o schemă comparativă pune în evidenţă soldurile celor două tablouri de analiză dinamică şi corespondenţa diferitelor rubrici76: EBE Analiza funcţională ± Alte venituri şi cheltuieli în

Analiza fluxurilor - ΔNFRE

Afara exploatării şi excepţionale

= ETE

+ Venituri financiare

- Investiţii pentru exploatare

- Cheltueieli financiare

= Sold E (sau DDFIC)

- Impozit pe profit

+ Δ Datoria globală (termen lung, mediu

= CAF

şi scurt)

+ Creşterea capitalului

- Cheltuieli financiare

+ Δ Datorii pe termen lung şi mediu

- Impozit pe profit

76

Idem, pag. 170.

43

+ Venituri din cesiuni de active fixe

- Dividende plătite

- Dividende plătite

= Sold F

- Investiţii de exploatare

=G=E+F

- Investiţii în afara exploatării

+ Venituri financiare

= FRNG

+ Venituri din cesiuni de active fixe

- ΔNFRE

- ΔNFRAE

- ΔNFRAE

- Investiţii în afara exploatării

= ΔTN cuprinzând creditele bancare

± Alte venituri şi cheltuieli în afara

pe termen scurt

exploatării şi excepţionale - Creşterea capitalului = D Disponibilităţi.

Figura nr. 6: Schemă comparativă – tabloul funcţional şi TPFF Se observă că două solduri importante din schema de coerenţă funcţională au dispărut în TPFF (ΔFRNG şi CAF). În schimb, tabloul plurianual evidenţiază mai multe solduri noi: excedentul de trezorerie al exploatării (ETE), soldul economic (E), soldul financiar (F), soldul curent. Rezultă că analiza fluxurilor antrenează o nouă concepţie despre întreprindere, potrivit căreia aceasta regrupează trei categorii principale de activităţi ce pot fi asimilate unor subsisteme în cadrul analizei de sistem77. Subsistemul producţiei este determinat de obiectivul fiecărei întreprinderi de a asigura perenitatea şi creşterea capacităţii de producţie. Aceasta presupune existenţa unui EBE acoperitor creşterii NFRE şi finanţării investiţiilor pentru exploatare. Surplusul monetar degajat la acest nivel se regăseşte sub forma soldului economic (E), numit şi disponibil după finanţarea internă a creşterii (DDFIC). Acest sold apreciază gradul în care trezoreria degajată din exploatare (ETE) finanţează creşterea internă a întreprinderii (investiţiile industriale). Creşterea pe termen mediu a întreprinderii este echilibrată atunci când soldul economic este uşor pozitiv.

Sold E = ETE – Investiţii pentru exploatare Dacă soldul economic este în mod constant negativ înseamnă că întreprinderea nu este suficient de rentabilă sau a investit prea mult, situaţia semnifică o nevoie de finanţare externă, care poate fi acoperită printr-o îndatorare bancară, ceea ce adînceşte riscul economic şi vulnerabilitatea trezoreriei.

77

Idem, pp. 170-172.

44

Un sold economic sistematic pozitiv nu reflectă automat un aspect favorabil al întreprinderii, poate evidenţia că întreprinderea nu a investit suficient şi nu a utilizat suficient potenţialul său de creştere, rezultă ca trezoreria exploatării nu a fost utilizată integral pentru finanţarea creşterii, întreprinderea aflându-se în subregim de creştere. Subsistemul financiar regrupează activitatea financiară al cărei obiectiv îl constituie procurarea resurselor de finanţare externe. Performanţele acestui subsistem sunt evidenţiate de soldul financiar (F) care compară variaţia netă a datoriilor totale (împrumuturi noi – rambursări) cu fluxurile de ieşire obligatorii ale întreprinderii:

Sold F = Împrumuturi noi – Rambursări – Cheltuieli financiare – Impozit pe profit – Dividende distribuite În perioada de lansare a unei activităţi, soldul economic (E) poate fi temporar negativ deoarece întreprinderea realizează investiţii importante; astfel se vor angaja noi datorii financiare care se vor concretiza într-un sold financiar pozitiv. Pe măsură ce activitatea creşte şi ajunge la maturitate, nevoile de investiţii se diminuaeză (în special cele în active fixe, menţinându-se doar cele în NFR), rentabilitatea creşte iar E devine pozitiv, permiţând rambursarea datoriilor financiare, respectiv diminuarea soldului financiar (F). Rezultă interesul pentru menţinerea unui sold curent (G) aproximativ zero, ca o condiţie pentru realizarea echilibrului financiar al întreprinderii. De altfel, creşterea întreprinderii pe un interval mediu este echilibrată atunci când soldul economic este uşor pozitiv, soldul financiar este uşor negativ, iar soldul curent tinde către zero:

Sold G = Sold E + Sold F Subsistemul rezidual conţine elemente necuprinse în primele două subsisteme. El permite aprecierea deciziilor de gestiune privind strategia întreprinderii, în special strategia de creştere externă. Dacă soldul curent (G) este pozitiv, acesta poate fi utilizat de întreprindere pentru achiziţionarea unor imobilizări financiare, titluri ce pot genera venituri ce conferă întreprinderii o autonomie mai mare în raport cu soldurile economic şi financiar în luarea deciziilor privind creşterea sa externă. Dacă G este negativ, activitatea curentă (de exploatare şi financiară) nu este suficientă pentru a finanţa creşterea întrepărinderii, aceasta fiind nevoită să caute alte resurse de finanţare. Ea va putea să recurgă la o politică de dezinvestire sau să procedeze la o creştere de capital.

45

Ansamblul fluxurilor degajate de cele trei subsisteme au ca rezultantă finală variaţia disponibilităţilor. Soldul are o importanţă mai mică întrucât exprimă excedentul sau insuficienţa lichidităţilor degajate de ansamblul operaţiilor în cursul unui exerciţiu dat, fără a evidenţia contribuţia diferitelor activităţi la formarea lui.

Tabloul explicativ al variaţiei trezoreriei Tabloul de analiză a trezoreriei, întocmit pe mai multe exerciţii este un instrument eficace în analiza financiară a întreprinderii, având rolul de a explica variaţia trezorerei, aşa cum contul de profit şi pierdere explică formarea rezultatului. Trezoreria este un indicator – cheie care permite aprecierea solvabilităţii pe termen scurt şi măsurarea nevoilor de finanţare pe termen lung. Variaţia trezoreriei constituie o informaţie mai obiectivă decât variaţia FR, explicată de tabloul nevoi – resurse, a cărui mărime poate fi influenţată de operaţiile contabile. De altfel, tabloul explicativ al variaţiei trezoreriei este ultimul model al tablourilor de flux care a fost recomanadat în 1998 de către Ordinul Experţilor Contabili şi Contabililor Agreaţi din Franţa. Tabloul poate fi reprezentat astfel78: Operaţii

Exerciţiul N

Exerciţiul

1

1

N+1

OPERAŢII DE EXPLOATARE (în sens larg) Opţiunea 1: Rezultatul net Eliminarea cheltuielilor şi veniturilor fără incidenţă asupra trezoreriei sau care nu sunt legate de exploatare: 

Amortismente şi provizioane



Variaţii de stocuri



Transferuri de cheltuieli în contul de cheltuieli de repartizat asupra mai multor exerciţii



Plusurile sau minusurile de val. din ces. (Preţ de ces. – VCEAC) CAF

78

Vintilă, G., - op. cit., pag. 181.

46

Opţiunea 2: Excedentul brut de exploatare (neţinând cont de variaţia stocurilor) Alte cheltuieli şi venituri legate de exploatare şi susceptibile să antreneze o variaţie de trezorerie. CAF Incidenţa variaţiei decalajelor de trezorerie asupra

1 2

1 2

A = 1-2

A = 1-2

B

B

C

C

A+B+C

A+B+C

operaţiilor de exploatare (ΔNFR = ΔNFRE + ΔNFRAE) A: FLUX NET DE TREZORERIE DEGAJAT DE ACTIVITATEA CURENTĂ OPERAŢII DE INVESTIŢII Plăţi pentru achiziţionarea de imobilizări corporale şi necorporale Încasări rezultate din cesiunea imobilizărilor corporale şi necorporale Plăţi pentru achiziţionarea de imobilizări financiare Încasări rezultate din cesiunea imobilizărilor financiare B: FLUX NET DE TREZORERIE REZULTAT DIN ACTIVITATEA DE INVESTIŢII OPERAŢII DE FINANŢARE Încasări din creşteri de capital (aport nou) Plăţi pentru dividende Încasări provenind din împrumuturi noi pe termen lung Rambursarea datoriilor financiare Avansuri primite de la terţi C: FLUX NET DE TREZORERIE REZULTAT DIN ACTIVITATEA DE FINANŢARE VARIAŢIA TREZORERIEI NETE (A+B+C) D: Trezoreria netă la începutul exerciţiului

Trezoreria netă la închiderea exerciţiului (A+B+C+D) Figura nr. 7: Tabloul explicativ al variaţiei trezoreriei Tabloul evidenţiază contribuţia a trei funcţii esenţiale ale întreprinderii la variaţia trezoreriei exerciţiului: exploatarea, investiţia şi finanţarea79. Funcţia de exploatare degajă fluxul de trezorerie provenit din operaţii de exploatare în sens larg (chiar şi operaţiile de repartiţie_fără dividende şi excepţionale_fără cesiunea 79

Idem, pp. 180-182

47

imobilizărilor). Prima parte a tabloului relevă performanţa întreprinderii la nivelul exploatării (excedent de lichidităţi) sau vulnerabilitatea acesteia (absenţa lichidităţilor). Funcţia de investiţie pune în evidenţă necesarul de trezorerie născut din operaţiile de investiţii (soldul negativ B degajat la acest nivel). Partea a doua a tabloului apreciază efortul investiţional al întreprinderii la nivelul creşterii interne (achiziţionarea imobilizărilor corporale şi necorporale), cât şi la nivelul creşterii externe (imobilizări financiare). Funcţia de finanţare explică modul în care întreprinderea a utilizat/finanţat soldul net de trezorerie rezultat din finanţarea investiţiilor. Ultima parte a tabloului evidenţiază sursele de finanţare externe la care a recurs întreprinderea (creştere de capital prin aport în numerar sau împrumuturi), dacă trezoreria provenită din activitatea curentă a fost insuficientă pentru acoperirea operaţiilor de investiţii. Rambursarea datoriilor financiare şi plata dividendelor sunt echivalente unei finanţări în minus. În ansamblu, tabloul arată că fluxul net de trezorerie rezultat din operaţiile de finanţare (C) depinde de modul în care trezoreria exploatării (A) acoperă nevoile de finanţare determinate de activitatea de investiţii (B). Astfel că soldul (A – B) corespunde diferenţei dintre trezoreria exploatării şi cea a operaţiilor de investiţii. Un sold pozitiv arată că întreprinderea este în măsură să finanţeze investiţiile sale prin trezoreria degajată din exploatare şi, în plus, să ramburseze o parte din datoriile financiare fără să angajeze noi capitaluri externe; însă comportamentul financiar al întreprinderii poate fi considerat favorabil doar dacă investiţiile realizate sunt suficiente pentru a asigura evoluţia întreprinderii în limitele sectorului din care face parte şi a menţine competitivitatea sa. Dacă soldul este nul sau foarte apropiat de zero, întreprinderea asigură finanţarea investiţiilor sale, situaţia impune analiza fluxurilor de trezorerie provenite din exploatare, cât şi a celor afectate operaţiilor de investiţii. Dacă întreprinderea a realizat investiţii importante pentru creşterea sa, fluxul net de trezorerie degajat din exploatare a fost utilizat integral pentru finanţarea investiţiilor. Astfel că, întreprinderea, mizând pe o rentabilitate economică superioară, poate recurge la împrumuturi pe termen lung, beneficiind de efectul de pârghie financiară a îndatorării şi va prezenta riscuri minime partenerilor săi. Dacă soldul este negativ, întreprinderea este vulnerabilă întrucât nu-şi poate finanţa investiţiile prin trezoreria degajată din exploatare. Pentru finanţarea unui plan de relansare sau de restructurare, ea va trebui să facă apel, fie la dezinvestiţii, fie la o creştere de capital. De asemenea, acest raţionament privind comportamentul financiar al unei întreprinderi în raport cu mărimea fluxurilor de trezorerie trebuie nuanţat în funcţie de rata de creştere a 48

întreprinderii, de natura activităţii sale şi de situaţia sectorului căruia îi aparţine. În cazul unei întreprinderi al cărei sector este caracterizat printr-o puternică rată de creştere, importanţa investiţiilor de realizat poate antrena un sold negativ; realizarea acestei investiţii este totuşi indispensabilă menţinerii pieţei întreprinderii şi supravieţuirii sale. Absenţa sau insuficienţa investiţiilor ar conduce în timp la degradarea trezoreriei întreprinderii. Dacî întreprinderile aparţin sectoarelor cu grad de imobilizare ridicat, fluxul de trezorerie al exploatării trebuie să finanţeze cu prioritate investiţiile de reînnoire. Elaborat pe o periaodă de mai multe exerciţii financiare, tabloul permite cunoaşterea politicilor de investiţii şi de finanţare promovate de întreprindere şi a gradului de acoperire a nevoilor prin capacitatea de autofinanţare. Gruparea activităţilor întreprinderii în raport cu principalele funcţii, constituie un cadru practic, atât pentru caracterizarea comportamentului financiar, cât şi pentru stabilirea previziunilor întreprinderii.

49

CAP. III. ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR LA S.C. VINIA S.A. III.1. Prezentarea S.C. VINIA S.A. Înfiinţată în 1950 sub denumirea de Vinalcool,Vinia este unul dintre cei mai importanţi producători de vinuri şi alcoolice derivate de pe piaţa românească.80 A reuşit să se impună de-a lungul timpului cu mărci consacrate de vinuri deţinând o întreagă serie de podgorii de viţă de vie în aproape toată ţara, una din cele mai cunoscute fiind Murfatlar. Companie română, Vinia devine în anul 1995 societate pe acţiuni, cu un capitalul social de 21.000.000 RON, având ca acţionari managerii, salariaţii şi proprietarii de terenuri din podgoriile în care se exploatează şi prelucrează. Vinia are 950 de acţionari. Pachetul majoritar (51%) este deţinut de 31 de acţionari, iar tendinţa este de concentrare a capitalului. Sediul central este in Iaşi, Bd. Metalurgiei, nr.4, număr de înmatriculare la Registrul Comerţului: J22/298/1991. Cât priveşte organizarea internă, firma ieşeană dispune de 439 de angajaţi din care 58% cu studii superioare; structura şi numărul de angajaţi fiind în stransă legatură cu necesarul impus de gradul de intensitate a activităţii. Acesta depinde de ciclul agricol de producere a vinului care determină o activitate mai intensă în perioada de recoltare şi prelucrare a strugurilor. În ceea ce priveşte relaţia conducere-angajaţi este bazată pe buna colaborare, practicarea lucrului în echipă, luarea deciziilor cu consultarea factorilor de decizie. Se urmăreşte realizarea unui climat favorabil de muncă, dezvoltarea relaţiilor interumane şi asigurarea unor condiţii optime de lucru pentru creşterea productivităţii muncii. Angajaţii societăţii au urmat cursuri de specializare în vânzări, cursuri tehnice şi de marketing. Aceştia sunt distribuiţi pe următoarele compartimente: contabilitate, financiar, marketing, facturare, relaţii cu publicul, investiţii, distribuţie, buget, resurse umane, departament tehnic, gestiune. Gestiunea societăţii, aceasta este controlată de către Adunarea Generala a Asociaţilor şi, la nevoie, de către un cenzor desemnat de către aceasta. Preocuparea continuă a firmei o reprezintă îmbunătăţirea relaţiilor cu clienţii săi şi satisfacerea cu acurateţe a cerinţelor. Acest lucru se realizează prin:

80



produse ce corespund celor mai înalte standarde de calitate internaţionale;



rapiditate în executarea cerinţelor clienţilor;



asigurarea consultanţei tehnice solicitate;



corelarea preţurilor practicate cu posibilităţile clienţilor;

http://traderom.ro/expozitii/domenii/APEV/APEV/_Romana/Vinia_v/index.htm

50



o gamă variată de produse;



preocuparea pentru noi produse care să vină în ajutorul clienţilor.

Principalii furnizori ai Vinia sunt din interiorul ţării, şi anume:Vital Com Cluj, Dual Expert, Electroplast Bistriţa, Petrom, Expert Moldova Trading. Vital Com Cluj furnizează cea mai mare parte din materialele necesare pentru imbutelierea vinurilor şi pentru ambalarea acestora. Petrom reprezintă principalul furnizor de carburanţi necesar pentru deplasarea mijloacelor de transport în teritoriu. Vinia are de asemenea şi furnizori pentru servicii (utilităţi): energie electrică, gaze, apă, diverse reparaţii de întreţinere a clădirilor, a maşinilor. S.C. Vinia S.A. are cont deschis la BRD - sucursala Iaşi. Prin intermediul ei se realizează vărsămintele aferente impozitelor şi taxelor datorate, plata salariilor şi drepturilor cuvenite salariaţilor. Vinia Iasi, produce anual şi procesează struguri de pe aproape 5000 hectare, proprietate sau în arendă pe termen lung, amplasate în cele mai importante podgorii ale României: Cotnari, Murfatlar, Copou Iaşi, etc. În aceste podgorii, Vinia Iaşi produce vinuri de calitate D.O.C - vin cu denumire de origine controlată, în plus deţine 20 crame, iar metodele şi tehnologiile aplicate la cultivarea viţei de vie şi obţinerea vinului sunt certificate, fiind metode tradiţionale folosite in domeniu. Prin implementarea cu succes a programelor locale de dezvoltare a viticulturii, deciziile luate de managementul Vinia tind spre a câştiga supremaţia pieţei interne şi cea de prim-exportator din Romania în domeniul vinurilor. De-a lungul anilor Vinia a trecut la exploatarea unor noi plantaţii, a construit crame în apropierea noilor plantaţii în vederea procesării strugurilor local, simultan îmbunătăţind asistenţa tehnică prin aplicarea celor mai bune tehnologii în podgorii. În 1990 Vinia avea 18 crame, o unitate de fabricarea a oţetului, o distilerie şi un combinat de condiţionare şi îmbuteliere a vinurilor. Azi, în plus, Vinia deţine o cramă în podgoria Dealu Mare, cu o capacitate de 50.000 hl 9D în care 35.000 hl sunt în tancuri din oţel), şi exploatează având închiriat pe termen lung 3 crame din podgoria Murfatlar. Experienţa în comerţul exterior cu vinuri a dus la relaţii comerciale de lungă durată, tradiţionale cu firme din Germania, SUA, Canada, Rusia, Israel, Polonia, Franţa, Italia, Spania, Norvegia, Danemarca, Elveţia, Japonia, Australia, Africa de Sud, etc. Succesul Vinia pe piaţa internă şi externă, se datorează şi ofertei complete de vinuri îmbuteliate, toate din gama D.O.C., produse în România: de la seci la dulci, albe, roşii şi roze, vinuri de colecţie (5 la 40 ani vechime). 51

Soiuri internaţionale: Pinot Noir, Cabernet Sauvignon, Merlot, Chardonnay, Sauvignon Blanc, Pinot Grigio, Muscat Ottonel, Riesling Italian. Soiuri româneşti: Grasă de Cotnari, Tămâioasă Românească, Fetească Alba, Frâncuşă, Fetească Neagră, Busuioacă de Bohotin. Brand-uri create, înregistrate de către Vinia - Dacia Cotnari Gold (cel mai bine vândut vin românesc pe piaţa americană – vin dulce), Cotnari Natur Dessert, Rezerve XX, Sommellier, La Vinotheque etc. De asemenea, Vinia a obţinut premii şi medalii la concursuri internaţionale de vinuri.

III. 2. Analiza echilibrului financiar în viziune statică la S.C. VINIA S.A. Echilibrul financiar în viziune statică la SC VINIA SA poate fi analizat pe baza situaţiei înregistrate la data de 31.12.2006 în următorul bilanţ.

Denumirea indicatorului A. ACTIVE IMOBILIZATE I. IMOBILIZĂRI NECORPORALE 1.Cheltuieli de constituire 2.Cheltuieli de dezvoltare 3.Concesiuni, brevete, licenţe, ş.a 4.Fondul comercial 5.Avansuri si imobilizări necorporale in curs II. IMOBILIZĂRI CORPORALE 1.Terenuri şi construcţii 2.Instalaţii tehnice şi maşini 3.Alte instalaţii, utilaje şi mobilier 4.Avansuri şi imobilizări corporale in curs III. IMOBILIZĂRI FINANCIARE 1.Titluri de participare deţinute la soc din cadrul grup 2.Creanţe asupra societăţilor din cadrul grupului 3.Titluri sub forma de interese de participare 4.Creanţe din interese de participare 5.Titluri deţinute ca imobilizări 6.Alte creanţe 7.Acţiuni proprii

B.ACTIVE CIRCULANTE I. STOCURI 1.Materii prime şi materiale consumabile 2.Producţia în curs de execuţie 3.Produse finite şi mărfuri 4.Avansuri pt cumpărări de stocuri II. CREANŢE

52

- LEI Sold la 01.01.2006 31.12.2006 34951463 33280801 69386 64637 0 0 0 0 9784 5035 59602 59602 0 0 34881957 33216164 19410258 19168872 15138749 13760336 96156 81272 236794 205684 120 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 120 0 0 0 19679458 20744746 13023508 15882607 1955446 1849636 10635624 135854499 385190 325910 47240 91562 5908305 4300517

1.Creanţe comerciale 2.Sume de încasat de la societăţile din cadrul grup 3.Sume de încasat din interese de participare 4.Alte creanţe 5.Creanţe privind capitalul subscris şi nevărsat III. INVESTIŢII FINANCIARE PE T. SCURT 1.Titluri de part deţinute la societ din cadrul grupului 2. Alte investiţii financiare pe termen scurt IV.CASA ŞI CONTURI LA BĂNCI

C. CHELTUIELI ÎN AVANS D.DAT CE TREB PLĂT ÎNTR-O PER DE UN AN 1.Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni 2.Sume datorate instituţiilor de credit 3.Avansuri încasate în contul comenzilor 4.Datorii comerciale 5.Efecte de comerţ 6.Sume datorate societăţilor din cadrul grupului 7.Sume datorate privind interesele de participare 8.Alte dat, inclusiv dat fiscale şi alte dat pt asig sociale E.ACTIVE CIRC NETE, RESP DAT CUR. NETE F.TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE G. DAT CE TREB PLĂT ÎNTR-O PER >UN AN 1.Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni 2.Sume datorate instituţiilor de credit 3.Avansuri încasate în contul comenzilor 4.Datorii comerciale 5.Efecte de comerţ 6.Sume datorate societăţilor din cadrul grupului 7.Sume datorate privind interesele de participare 8.Alte dat, inclusiv dat fiscale şi alte dat pt asig sociale H. PROVIZIOANE PT RISCURI ŞI CHELTUIELI 1. Provizioane pentru pensii şi alte obligaţii similare 2. Alte provizioane

I. VENITURI ÎN AVANS Subvenţii pentru investiţii Venituri înregistrate în avans

4461143 0 0 1447162 0 0 0 0 747645 3009 21372733 0 15705430 2271955 2020493 0 0 0 1374855 -1690266

4300486 0 0 31 0 0 0 0 591622 0 17556523 0 11967505 1397224 2656458 0 0 0 1535336 3188223

32791783

36061940

2444099 0 2394128 0 0 0 0 0 49971 0 0 0 469414 469414 0

5757486 0 5757486 0 0 0 0 0 0 0 0 0 407084 407084 0

17816540 0 17816540 0 0

17816540 0 17816540 0 0

9806816 0 1643355 583885 0 0

9806816 0 2383652 599540 0 0

J. CAPITAL ŞI REZERVE I. CAPITAL, din care: - capital subscris nevărsat - capital subscris vărsat - patrimoniul regiei II. PRIME DE CAPITAL III. REZERVE DIN REEVALUARE Sold C Sold D IV. REZERVE 1. Rezerve legale 2. Rezerve pentru acţiuni proprii 3. Rezerve statutare sau contractuale

53

4. Alte rezerve V. REZULTATUL REPORTAT Sold C Sold D VI. REZULTATUL EXERCIŢIULUI Sold C Sold D Repartizarea profitului TOTAL CAPITALURI PROPRII Patrimoniul public TOTAL CAPITALURI

1059470

1784112

1080973 0

297446 0

1137866 0 1137866 30347684 0 30347684

313101 0 313101 30304454 0 30304454

Astfel, pe baza acestui bilanţ se pot fundamenta o serie de indicatori care dau măsura situaţiei de echilibru existente la firmă: fond de rulment, nevoie de fond de rulment, trezorerie netă, rate de lichiditate şi rate de solvabilitate. 1. FONDUL DE RULMENT redat de relaţia: FR = CAPITALURI PERMANENTE – ACTIVE IMOBILIZATE = (Capitaluri proprii + Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă > de un an) – (Imobilizări necorporale + Imobilizări corporale + Imobilizări financiare)

Capital

Conces, brevete, licenţe

+ Prime de capital

+ Fondul comercial

+ Rezerve din reevaluare

+ Terenuri şi construcţii

+ Rezerve

+ Inst tehnice şi maşini

+ Rezultatul reportat

Sume dat instituţiilor de credit

+ Alte inst, util şi mobilier

+ Rezultatul exerciţiului

+ Alte datorii, inclusiv datorii

+ Avans şi im corp in curs

– Repartizarea profitului

fiscale şi datorii pt asigurări soc

+ Alte creanţe

FR = CAPITALURI PROPRII + DATORII CE TREBUIE PLĂTITE - ACTIVE IMOBILIZATE ÎNTR-O PERIOADĂ > DE UN AN (I necorp + I corp + I fin)

La începutul şi la sfârşitul exerciţiului 2006, SC VINIA SA a înregistrat fond de rulment, după cum urmează: FR (01.01.‘06) = (17816540 + 0 + 9806816 + 1643355 + 1080973 + 1137866 – 1137866) + (2394128 + 49971) – (9784 + 59602 + 19410258 + 15138749 + 96156 + 236794 + 34881957 + 120) = 30347684 + 2444099 – 34951463 = – 2159680

54

FR (31.12.‘06) = (17816540 + 0 + 9806816 + 2383652 + 297446 + 313101 – 313101) + 5757486 – (5035 + 59602 +19168872 + 13760336 + 81272 + 205684) = 30304454 + 5757486 – 33280801 = 2781139. De asemenea, FR = FRp + FRs , unde: FRp = Cp – Ai , iar FRs = FR – FRp sau Cperm – Cp

şi : FRp = fond de rulment propriu, FRs = fond de rulment străin, Cp = capitaluri proprii, Cperm = capitaluri permanente. Valorile înregistrate sunt următoarele: FRp (01.01.‘06) = 30347684 – 34951463 = – 4603779 FRp (31.12.‘06) = 30304454 – 33280801 = – 2976347 FRs (01.01.‘06) = – 2159680 – (– 4603779) = 2444099 FRs (31.12.‘06) =

2781139 – (– 2976347) = 5757486

Valoarea negativă a fondului de rulment la începutul perioadei (– 2159680) reflectă o insuficientă finanţare a imobilizărilor pe seama capitalurilor permanente. Mai mult, se constată că VINIA dispune de un FRp negativ (– 4603779) şi de un FRs pozitiv (2444099) ceea ce înseamnă că imobilizările nu pot fi finanţate decât foarte puţin pe seama capitalurilor proprii, întreprinderea apelând la folosirea împrumuturilor pe termen mijlociu şi lung (şi nici aceasta nu se dovedeşte a fi totuşi suficientă, per ansamblu). Fondul de rulment negativ este explicabil prin faptul că întreprinderea lichidează şi reînnoieşte foarte repede stocurile, însă situaţia poate periclita echilibrul financiar al întreprinderii. La sfârşitul exerciţiului, VINIA înregistrează FR pozitiv (27811399) care, per ansamblu, este îndeajuns pentru a finanţa activele imobilizate, lucru posibil datorită înregistrării de FRs pozitiv (5757486), deoarece capitalurile proprii nu pot finanţa de unele singure imobilizările (FRp negativ), apelându-se la datorii plătibile într-o perioadă mai mare de un an. 2. NEVOIA DE FOND DE RULMENT, determinată după relaţia: NFRT = AC – D = NFRE + NFRAE, unde: NFRE = ACE – DE = (ST + CR) – DE şi NFRAE = ACAE – DAE

iar:

D = datorii pe o perioadă < 1an AC = active circulante ACE = active circulante de exploatare formate din stocuri (ST) şi creanţe (CR) 55

DE = datorii de exploatare ACAE = active circulante în afara exploatării DAE = datorii în afara exploatării Creanţe comerciale Mat pr şi mat cons

+ Sume de înc de la soc din grup

+ Producţi în curs de exec

+ Sume de înc din int de part

Titl de part deţ la

+ Prod finite şi mărfuri

+ Alte creanţe

soc din grup +

+ Av pt cump de stocuri

Creanţe priv cap subscr şi nev

AC =

STOCURI

+

CREANŢE

Alte invest fin pe t scurt +

INVESTIŢII

+

FIN PE T SCURT

CASA ŞI

CT LA BCI

Împrumuturi din emisiuni de obligaţ + Sume datorate instituţiilor de credit

D < 1AN

=

Avans încas în ct comenzilor

+ Sume dat societ din cadrul grupului

+ Datorii comerciale

+ Sume dat priv interesele de particip

+ Efecte de comerţ

+ Alte dat, incl dat fisc şi alte dat pt asig soc

DATORII DE EXPLOATARE

+

DATORII ÎN AFARA EXPLOATĂRII

Aşadar: NFRT (01.01.‘06) = (1955446 + 10635624 + 385190 + 47240) + (4461143 + 0 + 0 + 1447162 + 0) + (0 + 0) + 747645 – (0 + 15705430 + 2271955 + 2020493 + 0 + 0 + 0 + 1374855) = 13023508 + 5908305 + 747645 – 21372733 = 19679458 – 21372733 = -1693275. NFRT (31.12.‘06) = (1849636 + 135854499 + 325910 + 91562) + (4300486 + 0 + 0 + 31 + 0) + (0 + 0) + 591622 – (0 + 11967505 + 1397224 + 2656458 + 0 + 0 + 0 + 1535336) = 15882607 + 4300517 – 17556523 = 20744746 – 17556523 = 3188223. NFRE (01.01.‘06) = (1955446 + 10635624 + 385190 + 47240) + (4461143 + 0 + 0 + 1447162 + 0) – (2271955 + 2020493 + 0) = 13023508 + 5908305 – 4292448 = 14639365. NFRE (31.12.‘06) = (1849636 + 135854499 + 325910 + 91562) + (4300486 + 0 + 0 + 31 + 0) – (1397224 + 2656458 + 0) = 15882607 + 4300517 – 4053682 = 16129442 NFRAE (01.01.‘06) = 0 + 747645 – (0 + 15705430 + 0 + 0 + 1374855) = – 16332640 NFRAE (31.12.‘06) = 0 + 591622 – (0 + 11967505 + 0 + 0 + 1535336) = – 12911219 56

Valorile pozitive ale indicatorului NFRE indică faptul că stocurile şi creanţele sunt finanţate numai parţial pe seama datoriilor de exploatare, deci situaţia este normală, important este să se situeze la niveluri rezonabile.

3. TREZORERIA NETĂ degajată de formula TN = FR – NFR TN (01.01.‘06) = – 2159680 + 1693275 = – 466405 TN (31.12.‘06) =

2781139 – 3188223 = – 407084

Şi la începutul, şi la sfârşitul exerciţiului 2006, VINIA SA înregistrează trezorerie netă negativă; asta înseamnă că NFR nu poate fi în întregime finanţată prin resurse pe termen mediu şi lung, astfel că întreprinderea trebuie să facă apel la resursele trezoreriei, în special cele de origine bancară, situaţie îngrijorătoare pentru firmă prin prisma echilibrului financiar, luând în calcul şi riscul firmei de a nu i se reînnoi creditul, riscul de dobândă şi riscul de faliment. 4. RATA LICHIDITĂŢII GENERALE calculată după relaţia RLC  RLC (01.01.‘06) =

19679458 = 0,92 21372733

RLC (31.12.‘06) =

20744746 = 1,18. 17556523

AC DTS

Un nivel supraunitar al raportului indică posibilitatea ca firma să-şi poată rambursa datoriile pe termen scurt pe baza valorificării activelor pe termen scurt printr-un ciclu normal de activitate finalizat prin încasarea contravalorii produselor finite sau a mărfurilor. Ţinând cont că valoarea recomandată ca acceptabilă a acestui indicator este în jurul valorii de 2, iar VINIA SA înregistrează valori apropiate de 1 la începutul şi la sfârşitul exerciţiului analizat, prin prisma faptului că pasivele curente cresc mai repede decât activele curente, se poate aprecia că firma întâmpină unele probleme (întârzierea plăţii furnizorilor, întârzierea plăţii drepturilor salariale, acumularea de credite bancare). 4. RATA LICHIDITĂŢII REDUSE redată prin formula : R LR  RLR (01.01.‘06) =

AC  Stocuri Creante  Disponibilitati  DTS DTS

19679458  13023508 = 0,31 21372733

57

RLR (31.12.‘06) =

20744746  15852607 = 0,28. 17556523

În condiţiile unei valori recomandate a indicatorului în jurul nivelului de 0,8, valorile calculate indică faptul că firma analizată nu poate face faţă prea bine plăţilor pe termen scurt (datoriilor curente) numai pe seama activelor uşor transformabile în lichidităţi. 5. RATA LICHIDITĂŢII IMEDIATE, determinată după relaţia: RLi 

Disponibilitati  Valori mobiliare de plasament D TS

RLi (01.01.‘06) =

747645 = 0,034 21372733

RLi (31.12.‘06) =

591622 = 0,033. 17556523

Luând drept reper nivelul de 0,2 al indicatorului, valorile apropiate de zero, calculate pentru VINIA semnalează un risc ridicat în ceea ce priveşte posibilitatea acoperirii datoriilor imediate şi avertizează asupra problemelor financiare amintite. 6. RATA

RS 

SOLVABILITĂŢII,

calculată

după

relaţia

levierului

financiar:

Datorii C proprii

RS (01.01.‘06) =

21372733  2444099 = 0,78 sau 78 % 30347684

RS (31.12.‘06) =

17556523  5757486 = 0,77 sau 77 % 30304454

Valorile mai mici de 100 % indică o solvabilitate foarte bună a firmei la începutul, cât şi la sfârşitul exerciţiului. 7. RATA DE SINTEZA (A FINANŢĂRII IMOBILIZĂRILOR) redată prin formula: RS 

Capitaluri permanente Active imobilizate nete

RS (01.01.‘06) =

32791783 = 0,94 34951463

RS (31.12.‘06) =

36061940 = 1,08 33280801

58

RS la începutul exerciţiului < 1 denotă faptul că întreprinderea are FRN negativ, deci nu-şi poate asigura finanţarea investiţiilor prin resurse stabile. RS la sfârşitul exerciţiului > 1 arată că întreprinderea are FRN pozitiv, deci îşi poate finanţa investiţiile prin resurse stabile, cât şi alte elemente ale activului circulant.

III. 3. Analiza dinamică a echilibrului financiar la SC VINIA SA Echilibrul financiar în viziune dinamică la VINIA SA poate fi reflectat printr-o serie de documente: tabloul de finanţare, tabloul fluxurilor de trezorerie, tabloul plurianual al fluxurilor financiare şi tabloul explicativ al variaţiei trezoreriei. 1. Din nou, pentru analiza situaţiei financiare a SC VINIA SA pe baza tabloului de finanţare, se recurge la bilanţurile precedente: la începutul şi la sfârşitul exerciţiului 2006, la tabloul imobilizărilor şi tabloul amortismentelor. Tabloul imobilizărilor (RON) Imobiliz necorp Imobiliz corp Imobiliz fin TOTAL

Val la 01.01.06 69386 34881957 120 34951343

Creşteri 2530 214520 30 217080

Diminuări 7279 1880313 30 1887622

Val la 31.12.06 64637 33216164 0 33280801

Amortiz calc 2500 18000 20500

Diminuări 7000 1800000 1807000

Val la 31.12.06 55500 32218000 32273500

Tabloul amortismentelor (RON) Imobiliz necorp Imobiliz corp TOTAL

Val la 01.01.06 60000 34000000 34060000

Tabloul de finanţare cuprinde două părţi81: prima parte analizează modul de realizare, în dinamică a echilibrului structural între elementele stabile ale bilanţului funcţional (utilizări şi resurse), adică variaţia FRN, ilustrând politica de investiţii şi de finanţare promovată de VINIA SA de-a lungul exerciţiului 2006, iar a doua parte a tabloului identifică variaţia NFRE, variaţia NFRAE, cât şi variaţia TN. Pentru construcţia primei părţi a tabloului de finanţare la VINIA SA, trebuie identificate mai multe elemente. Resurse stabile82: 1. CAF determinată după relaţia: 81 82

Vintilă, G., - Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005, pag 133 Idem, pag 135

59

Rezultat net + Amortizări calculate + Provizioane calculate + Val netă contabilă a elem de activ cedate - Venituri din cesiunea elem de activ - Reluări asupra amortismentelor şi proviz - Cote părţi din subvenţii virate asupra rezultatului = CAF În care: a) Soldul final al amortizărilor este AN = AN-1 + Amortizări calculate – Diminuări AN = amortismente la 31.12.N AN-1 = amortismente la 31.12.N-1 b) Provizioane calculate PN = PN-1 + Provizioane calculate – Reluări asupra provizioanelor PN = amortismente la 31.12.N PN-1 = amortismente la 31.12.N-1 c) Valoarea net contabilă a elementelor de activ cedate (VCEAC) VCEAC = VBICC – AEAC VBICC = valoarea brută a imobilizărilor corporale cedate (preţul de achiziţie) AEAC = amortizarea elementelor de activ cedate d) Veniturile din cesiunea elementelor de activ sunt preluate din contul de rezultate, respectiv de la veniturile excepţionale asupra operaţiilor de capital e) Reluări asupra amortismentelor şi provizioanelor f) Cotele părţi din subvenţiile virate asupra rezultatului se preiau din două bilanţuri succesive: dacă nu au fost subvenţii noi în cursul exerciţiului QP = S N-1 – SN dacă au fost subvenţii noi în timpul exerciţiului QP = S N-1 – SN + NS QP = cote părţi din subvenţii virate asupra rezultatului SN = subvenţii la 31.12.N

60

S N-1 = subvenţii la 31.12.N-1 NS = subvenţii noi 2. Cesiunea sau reducerea elementelor de activ imobilizat (imoblizări corporale, necorporale, financiare). 3. Creşterea capitalurilor proprii: a capitalului sau aporturile noi la capitalul social, creşterea altor capitaluri proprii, în principal noile subvenţii pentru investiţii obţinute de întreprindere în cursul exerciţiului. 4. Creşterea datoriilor financiare reprezintă noile împrumuturi contractate în timpul exerciţiului, fără credite de trezorerie. DN = D N-1 + C – R DN = datorii financiare la 31.12.N D N-1 = datorii financiare la 31.12.N-1 C = creşterea datoriilor financiare R = rambursarea datoriilor financiare. Întrebuinţări stabile: 1. Plata dividendelor datorate în exerciţiul precedent Dividende = Rezultat N-1 – Creşterea rezervelor. 2. Achiziţionarea elementelor de activ imobilizat IBN = IB N-1 + A – D IBN = imobilizări brute la 31.12.N IB N-1 = imobilizări brute la 31.12.N-1 A = achiziţionări D = diminuări 3. Cheltuieli de repartizat asupra mai multor exerciţii (cu reparaţii majore, cu emisiunea împrumuturilor, etc). 4. Reducerea capitalurilor proprii = ieşiri de fonduri 5. Rambursarea datoriilor financiare DN = D N-1 + Creşteri – Rambursări

61

Pentru VINIA SA, situaţia se prezintă astfel: CAF = Rezultatul net + Amortiz calc + VCEAC = 313101 + 20500 + 80313 = 413914. VCEAC = VBICC – AEAC = 1880313 – 1800000 = 80313. Creşterea datoriilor financiare C = Dat>1an la 31.12 - Dat>1an la 1.01 = 5757486 – 2444099 = 3313387. Dividende distribuite Rezervele au crescut cu 2383652 – 1643355 = 740297 Din rezultatul exerciţiului 2005 de 1137866 s-a încorporate în rezerve 740297, iar diferenţa de 397569 s-a distribuit ca dividende. Δ Capitaluri proprii = 30304454 – 30347684 = -43230 (reducere) Prima parte a tabloului de finanţare la VINIA SA se prezintă astfel: Utilizări Dividende plătite (dat în ex prec)

2006 Resurse 397569 Capacitate de autofinanţare

Achiziţ elem de A imob

217080 Cesiunea elem de activ imob

1887626

2530 214520

7279 1880313

Imob necorp Imob corp Imob financiare Chelt de rep asupra mai multor ex

Imob necorp Imob corp

2006 413914

30 Imob financiare 16225 Creşterea cap proprii

30 -

Reducerea capitalurilor proprii Ramburs datoriilor financiare Total utilizări Δ FRN

43230 Creşterea datoriilor fin 674104 Total resurse 4940819

3313387 5614923

TOTAL

5614923 TOTAL

5614923

Se observă că ΔFRN = FRN (31.12) – FRN (01.01) = 2781139 – (-2159680) = 4940819, deci există în concordanţă cu ΔFRN din tabloul de finanţare. În cazul VINIA SA, capacitatea de autofinanţare se dovedeşte insuficientă pentru finanţarea nevoilor stabile, astfel că firma apelează la împrumuturi noi şi cesiuni de active fixe. Posturile de activ şi pasiv din partea de jos a bilanţului la VINIA SA, variază astfel: ΔNFRE = ΔStocuri + Δcreanţe – Δ Dat exploatare ΔStocuri = 15882607 – 13023508 = 2859099 nevoie 62

ΔCreanţe = 4300517 – 5908305 = - 1607788 degajare Δavansuri încasate în contul comenzilor = 1397224 – 2271955 = - 874731 nevoie Δdatorii comerciale = 2656458 – 2020493 = 635965 degajare Total Δdatorii de exploatare = - 238766 nevoie Astfel ΔNFRE = 2859099 – 1607788 + 238766 = 1490077 în concordanţă cu ΔNFRE = NFRE (31.12.06) – NFRE (01.01.06) = 16129442 – 1463965 = 1490077. Δcasa şi conturi la bănci = 591622 – 747645 = - 156023 degajare. Δsume datorate de instituţii de credit = 11967505 – 15705430 = - 3737925 nevoie + Δ alte datorii = 1535336 – 1374855 = 160481 degajare = - 3577444 ΔNFRAE = Δactive circ în afara expl – Δdatorii de exploatare = -156023 + 3577444 = 3421421 în concordanţă cu ΔNFRAE = NFRAE (31.12.06) – NFRAE (01.01.06)= -12911219 + 16332640 = 3424421. ΔTN = 3009 + (407084 – 469414) = 59321.

Partea a doua a tabloului de finanţare la VINIA SA poate fi redat astfel:

ΔFRN

Nevoi

63

2006 Degajări

Sold

VARIAŢIA EXPLOATĂRII Variaţia activelor de exploatare: Stocuri

2859099

Creanţe

1607788

Variaţia datoriilor de exploatare Avansuri încasate în contul comenzilor

874731

Datorii comerciale

635965

TOTAL

3733830

2243753

A. Variaţia netă a exploatării

- 1490077

VARIAŢIA ÎN AFARA EXPLOATĂRII Variaţia activelor circ în afara exploatării

156023

Variaţia datoriilor în afara exploatării Sume datorate instit de credit

3737925

Alte datorii

160481

TOTAL

3737925

316504

- 3421421

B. Variaţia netă în afara exploatării

- 3421421

TOTAL A+B

- 4911498

C. Variaţia trezoreriei

- 59321

VARIAŢIA FRN (total A+B+C) Nevoie netă sau

- 4940819

Resursă netă

+ 4940819

2. Pe baza contului de profit şi pierdere se poate întocmi tabloul fluxurilor de trezorerie la SC VINIA SA. CONT DE PROFIT ŞI PIERDERE

64

RON Realizări în perioada de raportare 31.12. 2005 31.12. 2006 27964049 22682897 26981203 22070454 982846 612443 0 0 7038193 6594537 4646924 2944722 1707628 566723 876393 370512 32939339 27269947 11148665 9896511 2702409 2094485 858625 770079 746198 522578 4270292 3888431 3228383 2878060 1041909 1010371 2545343 3077360 2545343 3077360 0 0 1165 62211 25536 62211 24371 0 7946946 6042274 7041298 5170989 599314 635095 306334 236190 0 0 0 0 0 0 30219643 26353929 2719696 916018 0 0 0 0 0 0 0 0

Denumirea indicatorului 1. Cifra de afaceri Producţia vândută Venituri din vânzarea mărfurilor Venituri din subvenţii de expl af cifrei de af 2. Variţia stocurilor Sold C Sold D 3. Producţia imobilizată 4. Alte venituri din exploatare VENITURI DIN EXPLOATARE TOTAL 5. a) chelt cu mat prime şi mat consumab Alte cheltuieli materiale b) alte chelt din afară (cu energie şi apă) c) chelt privind mărfurile 6. Chelt cu personalul a) salarii b) chelt cu asig si protect socială 7. a) Amortiz şi proviz pt depr imob c şi nec a.1) cheltuieli .a.2) venituri b) Ajustarea valorii activelor circ b.1) Cheltuieli b.2) Venituri 8. Alte chelt de exploatare 8.1 Chelt priv prestaţiile externe 8.2 Chelt cu alte impoz, taxe şi vărs as 8.3 Chelt cu despag, donaţii şi active cedate Ajustări priv proviz pt risc şi chelt Cheltuieli Venituri CHELTUIELI DE EXPLOATARE TOTAL REZULTAT DIN EXPL Profit Pierdere 9. Venituri din interese de participare - din care, în cadrul grupului 10. Venituri din inv fin şi creanţe care fac parte din activele imobilizate din care, în cadrul grupului 11. Venituri din dobânzi din care, în cadrul grupului Alte venituri financiare VENITURI FINANCIARE TOTAL 12. Ajustarea val imob fin şi inv fin deţ ca active circ

65

0 474882 0 533436 1008318 0

0 161787 0 1264173 1425960 0

Cheltuieli Venituri 13. Cheltuieli priv dobânzile din care, în cadrul grupului Alte chelt fin CHELTUIELI FINANCIARE TOTAL REZULTATUL FINANCIAR Profit Pierdere 14.REZULTATUL CURENT Profit Pierdere 15. Venituri extraordinare 16. Cheltuieli extraordinare 17.REZ EXTRAORDINAR Profit Pierdere VENITURI TOTALE CHELTUIELI TOTALE REZULTATUL BRUT Profit Pierdere 18. IMPOZITUL PE PROFIT Chelt cu impoz pe profit curent Chelt cu impoz pe profit amânat Venituri din impozitul pe profit amânat 19. Alte chelt cu impoz care nu apar în elem

0 0 2277642 0 312506 2590148 0 1581830 1137866 0 0 0 0 0 33947657 32809791 1137866 0 0 0 0 0 0

0 0 1554059 0 474818 2028877 0 602917 313101 0 0 0 0 0 28695907 28382806 313101 0 0 0 0 0 0

1137866 0 0 0

313101 0 0 0

de mai sus 20. REZ NET AL EX FIN Profit Pierdere 21. Rezultatul pe acţiune de bază diluat

Excedentul brut al exploatării (EBE) poate fi calculat după formula:83 EBE = Vânzări de mărfuri

612443

- Cost de cump al mf vd

- 522578

= marja comercială

= 89865

+ producţia exerciţiului

+22070454

- cons ex prov de la terţi

- 5170989

= val adăugată

= 16989330

- impozite, taxe şi v. As

- 635095

- chelt cu personalul

-3888431

= EBE

= 12465804

Tabloul fluxurilor de trezorerie la SC VINIA SA arată astfel: 83

Vintilă, G., - op. cit. pag 158.

66

Explicaţii

2006

Excedent brut global (12465804 + 161787)

12627591

- Variaţia nevoii de fond de rulment A = EXCEDENT DE TREZORERIE GLOBAL (ETG)

4940819 7686772

- Cheltuieli financiare

-2028877

- Impozit pe profit

-

- Dividende plătite în cursul exerciţiului

-397569

- Rambursări de împrumuturi financiare

-

B = FLUX DE TREZORERIE DISPONIBILĂ (FTD)

5260326

(după prelevările obligatorii) Investiţii

interne

şi

externe

(corporale,

necorporale, 33216164

financiare) – Subvenţii pentru investiţii primite

-

+ Variaţia altor imobilizări în afara exploatării

-

- Cesiunea imobilizărilor C = INVESTIŢII NETE Creşterea sau reducerea capitalului

-1880343 31335821 -

+ Împrumuturi financiare noi

+26016174

D = APORTURI LA RESURSELE STABILE (aporturi 26016174 externe) E = VARIAŢIA TREZORERIEI : (B+D)-C

+59321

FTD apreciază gradul de stăpânire a fluxurilor de trezorerie de către conducătorii firmei, precum şi coerenţa deciziilor financiare. Fluxul puternic pozitiv (cazul VINIA SA) atestă o creştere autofinanţată. ETG în cazul VINIA SA pentru plata datoriilor financiare genereză o trezorerie pozitivă, indisponibilă însă pentru finanţarea investiţiilor. Resursele proprii provenind din cesiunea imobilizărilor corporale sunt insuficiente pentru finanţarea investiţiilor ceea ce determină ca firma să angajeze resurse externe pentru acoperirea investiţiilor.

67

3. Tabloul plurianual al fluxurilor financiare la SC VINIA SA arată astfel: Vânzări de mărfuri

612443

+ Producţia exerciţiului

+22070454

- Consumuri de la terţi

- 5170989

Exploatare,

- Cost de cump al mf vd

- 522578

creştere şi

= VALOARE ADĂUGATĂ

16989330

rezultat

- Impozite, taxe şi vărsăminte asimilate

- 635095

- Cheltuieli cu personalul

- 3888421

A = EXCEDENTUL BRUT

= 12465804

DE EXPLOATARE (EBE) B = VARIAŢIA NEVOII DE FOND DE

1490077

RULMENT PENTRU EXPLOATARE (ΔNFRE) C = A – B = EXCEDENT DE TREZORERIE AL Finanţarea

EXPLOATĂRII (ETE)

acestei

D = INVESTIŢII INTERNE (necorp şi corp)

creşteri prin

E = C – D = SOLDUL ACTIVITĂŢILOR DE

rezultatul obţinut

10975727

- 22305074

EXPLOATARE sau intern = SOLD ECONOMIC SAU DDFIC

VARIAŢIA NETĂ A DATORIILOR FINANCIARE - pe termen mediu şi lung Datorii - pe termen scurt Îndatorarea

3313387

- totale

netă şi fluxurile de contrapartidă

- Cheltuieli financiare (şi leasing)

- 2028877

- Dividende distribuite (plătite)

- 397569

F = SOLD FINANCIAR sau extern

- 113059

68

G = E + F = SOLD CURENT

- 22418133

sau SOLD DE GESTIUNE Soldul Economic (E) negativ al VINIA SA reflectă faptul că întreprinderea nu este suficient de rentabilă sau a investit prea mult. Trezoreria degajată din exploatare nu poate finanţa întru totul creşterea internă a întreprinderii, astfel că firma are nevoie de finanţare externă pentru acoperirea investiţiilor interne. Soldul de gestiune (G) negativ al VINIA SA arată că activitatea curentă (de exploatare şi financiară) nu este suficientă pentru a finanţa creşterea firmei, aceasta fiind nevoită să caute alte surse de finanţare. 4. Tabloul explicativ al variaţiei trezoreriei la SC VINIA SA arată astfel: Operaţii

2006

OPERAŢII DE EXPLOATARE (în sens larg) CAF (1) Incidenţa variaţiei decalajelor de trezorerie

413914

asupra operaţiilor de exploatare

4911498

(ΔNFR = ΔNFRE + ΔNFRAE) (2) A: FLUX NET DE TREZORERIE DEGAJAT DE ACTIVITATEA CURENTĂ (A = 1-2) OPERAŢII DE INVESTIŢII Plăţi pentru achiziţionarea de imobilizări corporale şi

- 4497584

- 217050

necorporale Încasări rezultate din cesiunea imobilizărilor corporale şi necorporale Plăţi pentru achiziţionarea de imobilizări financiare Încasări rezultate din cesiunea imobilizărilor financiare B: FLUX NET DE TREZORERIE REZULTAT DIN ACTIVITATEA DE INVESTIŢII OPERAŢII DE FINANŢARE

+ 1887592 - 30 + 30 1670542

+3313387 - 427084

+ Creşterea datoriilor financiare - Plăţi pentru dividende

69

C: FLUX NET DE TREZORERIE REZULTAT DIN ACTIVITATEA DE FINANŢARE VARIAŢIA TREZORERIEI NETE (A+B+C)

2886363 59321

Deşi ΔTN >0, A – B negativ (- 4497584 – 1670542) atestă că întreprinderea este vulnerabilă pentru că nu-şi poate finanţa investiţiile prin trezoreria degajată de exploatare.

III. 4. Posibilităţi de îmbunătăţire a echilibrului financiar S.C VINIA S.A. Pentru a identifica unele posibilităţi de îmbunătăţire a echilibrului financiar la S.C. VINIA S.A., dacă este cazul, se cere reamintită situaţia în urma efectuării analizei statice şi dinamice asupra echilibrului financiar al firmei. Astfel, în viziune statică, echilibrul financiar al întreprinderii poate fi redat printr-o serie de indicatori, cum sunt : fondul de rulment, nevoia de fond de rulment, trezoreria netă, ratele de solvabilitate şi ratele de lichiditate. La începutul exerciţiului 2006, VINIA înregistrează un fond de rulment negativ, reflectând o insuficientă finanţare a imobilizărilor pe seama capitalurilor permanente; mai mult, firma dispune de un fond de rulment propriu negativ şi de un fond de rulment străin pozitiv, explicând faptul că imobilizările nu pot fi finanţate decât foarte puţin pe seama capitalurilor proprii, iar întreprinderea trebuie să apeleze la împrumuturi pe termen mijlociu şi lung, şi nici acestea nu se dovedesc suficiente, per ansamblu. La sfârşitul exerciţiului, VINIA înregistrează fond de rulment pozitiv îndeajuns pentru a finanţa activele imobilizate, lucru posibil datorită înregistrării de fond de rulment străin pozitiv, întrucât şi de această dată capitalurile proprii nu pot finanţa de unele singure imobilizările (fond de rulment propriu negativ). Aşadar se constată că VINIA nu dispune de capitaluri proprii suficiente pentru a finanţa de unele singure imobilizările, astfel că aceasta apelează la împrumuturi pe termen mijlociu şi lung, ceea ce implică luarea în calcul a riscului financiar, ce poate periclita starea de echilibru a firmei. În acest sens, o “injecţie” de capital propriu ca posibilitate dee îmbunătăţire a echilibrului financiar, ar fi binevenită pentru VINIA, fie printr-o emisiune de noi acţiuni, fie prin încorporarea rezervelor sau a profitului la capital. În privinţa nevoii de fond de rulment pentru exploatare, valorile pozitive ale acestui indicator arată faptul că stocurile şi creanţele firmei sunt finanţate numai parţial pe seama

70

datoriilor de exploatare, deci o situaţie normală, important este să se situeze la niveluri rezonabile. Valorile negative ale trezoreriei nete, atât la începutul, cât şi la sfârşitul exerciţiului 2006 pentru VINIA, indică o discordanţă între nevoia de fond de rulment şi posibilităţile reale de acoperire a acesteia; astfel că întreprinderea trebuie să facă apel la resurse acoperitoare. Preferabil ar fi să nu apeleze la cele de origine bancară pentru că acestea ar pune într-o situaţie îngrijorătoare firma prin prisma echilibrului financiar (luând în calcul riscul firmei de a nu i se reînnoi creditul, riscul de dobândă şi riscul de faliment), ci luarea în calcul a acelei “injecţii” de capital propriu amintite în vederea corectării şi îmbunătăţirii stării actuale a întreprinderii în privinţa echilibrului financiar. Ceea ce este mai dureros pentru VINIA este faptul că aceasta este în incapacitatea de a face faţă angajamentelor la scadenţă pe termen scurt, fapt reflectat de valorile obţinute de ratele lichidităţii. Rata lichidităţii generale indică valori apropiate de 1 la începutul cât şi la sfârşitul exerciţiului analizat, ori în condiţiile unei valori recomandate de 2, situaţia pentru VINIA indică faptul că pasivele curente cresc mai repede decât activele curente, astfel că firma nu-şi poate remunera datoriile pe termen scurt pe baza valorificării activelor pe termen scurt printrun ciclu normal de activitate finalizat prin încasarea contravalorii produselor finite, deci VINIA întâmpină unele probleme de genul întârzierii plăţii furnizorilor, a plăţii drepturilor salariale sau acumularea amintită de credite bancare. Faptul este întărit de situaţia ratei lichidităţii reduse (0,3 faţă de 0,8 ca reper) şi cea a lichidităţii imediate (0,03 faţă de 0,2). Aşadar, VINIA nu-şi poate rambursa datoriile pe termen scurt, pentru că activele circulante sunt insuficiente. Pentru îmbunătăţirea stării de lichiditate şi implicit a echilibrului financiar al firmei este nevoie de o creştere a stocurilor, respective a vitezei de rotaţie a acestora, ceea ce implică o reducere a ciclului de producţie a vinurilor, lucru posibil prin implementarea unor tehnologii noi, de calitate superioară celor existente şi de asemenea de reducere a perioadei de comercializare a acestor produse finite/mărfuri pentru a dispune la nevoie de disponibilităţi, ori implementarea acestei noi viziuni implică şi luarea în calcul a unor cerinţe ce ţin de marketing-management (politică de promovare a produselor, creşterea cotei de piaţă, diversificarea canalelor de distribuţie, încheierea de contracte cu furnizorii mai avantajoase, etc.).

71

De asemenea, ca alternativă a sporirii lichidităţii, firma poate deţine titluri de participare la alte societăţi (acţiuni, obligaţiuni), posibil aducătoare de noi disponibilităţi sub formă de dividende sau, de ce nu, poate intervene pe piaţa financiară prin efectuarea de plasamente bancare avantajoase sau chiar prin calitatea de a fi jucător activ la bursă. În relaţiile internaţionale, având la bază contracte, se poate apela şi la modalităţile de acoperire a riscului valutar (gen hedging sau arbitraj valutar) care pot genera sume sub forma profiturilor. Rata de sinteză (a finanţării imobilizărilor) întăreşte ideea că VINIA înregistrează fond de rulment negativ la începutul perioadei şi pozitiv la sfârşitul acesteia, situaţia fiind prezentată spre începutul acestui subcapitol. Complementară analizei statice este analiza dinamică asupra echilibrului financiar al întreprinderii. Această viziune dinamică este reflectată printr-o serie de instrumente: tabloul de finanţare, tabloul fluxurilor financiare, tabloul plurianual al fluxurilor financiare şi tabloul explicativ al variaţiei trezoreriei. Pe baza bilanţulurilor la începutul şi la sfârşitul exerciţiului 2006, a tabloului imobilizărilor şi a tabloului amortismentelor se poate elabora tabloul de finanţare al VINIA. Prima parte a tabloului reflectă o capacitate de autofinanţare insuficientă pentru acoperirea nevoilor stabile, astfel că firmă apelează la împrumuturi noi, ce duce pe termen lung la degradarea echilibrului financiar. Posibilităţi de îmbunătăţire a acestuia ar putea fi stoparea investiţiilor în imobilizări şi cesiuni ale acestora sau o creştere de capital ce poate reuşi doar dacă rentabilitatea capitalurilor investite este una crescută. Partea a doua a tabloului de finanţare reflectă variaţii pozitive mari ale exploatării, în afara exploatării, ale trezoreriei nete şi a fondului de rulment care corelate cu analiza statică dau o imagine asupra dimensiunii dezechilibrului financiar în care se găseşte VINIA, întrucât trezoreria netă înregistrează atât la începutul cât şi la sfârşitul exerciţiului valori negative (în scădere evidentă la sfârşit faţă de început). Aceeaşi situaţie drastică a trezoreriei nete este oferită de tabloul fluxurilor de trezorerie a firmei, de unde rezultă că VINIA dispune de un flux de trezorerie disponibil puternic pozitiv ce atestă o creştere autofinanţată, de asemenea, excedentul de trezorerie global pentru plata datoriilor financiare generează o trezorerie pozitivă, indisponibilă însă pentru finanţarea investiţiilor, resursele proprii provenind din cesiunea imobilizărilor corporale sunt insuficiente pentru finanţarea investiţiilor, ceea ce determină ca firma să angajeze resurse externe pentru acoperirea acestora.

72

Pe baza celor două tablouri, prin prisma situaţiei trezoreriei nete, se pot formula ca posibilităţi de îmbunătăţire a echilibrului financiar, alternativele amintite: “injecţia” de capital propriu, cesiunea de active fixe, renunţarea pentru o perioadă de a mai apela la împrumuturi bancare (dat fiind situaţia întreprinderii) şi căutarea de resurse proprii pe alte căi cum ar fi investiţiile financiare pe termen scurt. Tabloul plurianual al fluxurilor financiare aprofundează mai mult tematica. Astfel, în cadrul unei matrici84 ce descrie comportamentul financiar al întreprinderii, VINIA înregistrează sold economic (E) negativ, sold financiar (F) negativ şi sold de gestiune (G) mult negativ, caracteristice unei situaţii de criză întrucât firma nu este capabilă să oprească ieşirile de capital, fiind nevoită să finanţeze soldul curent prin cesiuni ale imobilizărilor (mult mai mari, în valoare, decât achiziţiile de imobilizări). De asemenea, tabloul explicativ al variaţiei trezoreriei la VINIA arată o diferenţă negativă A-B (flux net de trezorerie degajat de activitatea curentă – flux net de trezorerie rezultat din activitatea de investiţii), în sensul că întreprinderea este vulnerabilă întrucât nu-şi poate finanţa investiţiile prin trezorerie degajată de exploatare. Prin urmare, situaţia VINIA S.A. este una îngrijorătoare, una de criză, ce poate aluneca imediat spre faliment. Se cere tras astfel, un semnal de alarmă asupra stării de echilibru proaste în care se găseşte firma şi aplicate unele măsuri amintite radicale pentru îmbunătăţirea situaţiei nedorite existente.

84

Vintilă, G., - op. cit., pag. 174

73

CONCLUZII ŞI PROPUNERI În condiţiile economiei de piaţă, eficienţa unei întreprinderi depinde într-o proporţie covârşitoare de capacitatea managerilor de a înţelege şi aplica principii, metode şi tehnici moderne de management. Calitatea actului de management este o condiţie vitală pentru ca firmele să obţină avantaje competitive şi să reziste în mecanismele concurenţiale. Incompetenţa managerilor, greşelile de conducere datorate unor erori în materie decizională sunt factori principali ai falimnetului unei întreprinderi. Un management sănătos este cauza succesului întreprinzătorilor. Conducerea prin finanţe a unei întreprinderi vine în sprijinul fundamentării politicii financiare la nivel microeconomic, concretizându-se într-o multitudine de decizii financiare, cu impact asupra performaţelro financiare. Astfel că întreprinderea apare ca un centru autonom de decizie care deţine puterea economico-financiară. Fundamentarea corectă a deciziilor financiare nu este posibilă fără o analiză financiară prealabilă ce constă în diagnosticarea stării de performanţă financiară a întreprinderii la încheierea exerciţiului. De asemenea, analiza financiar face obiectul preocupărilor externe ale partenerilor economici şi financiar-bancari pentru fundamentarea de acţiuni de cooperare cu respectiva întreprindere. Bugetarea oricărei acţiuni a întreprinderii, atragerea de capitaluri externe, păstrarea şi extinderea segmentelor de piaţă găsesc în analaiza financiară o bază de fundamentare ca premiză esenţială în efectuarea unei judecăţi profesionale şi adoptării de decizii financiare optine. Analiza financiară este, aşadar, integrată în activitatea de conducere a întreprinderii şi oferă cele mai bune soluţii pentru fundamentarea deciziilor financiare, fie că este vorba de active şi passive circulante de trezorerie sau active şi passive permanente. Natura acţiunilor întreprinse de conducere se subordonează în exclusivitate obiectivelor de bază ale organizaţiei. Marile întreprinderi vizează ca obiectiv maximizarea valorii întreprinderii, iar cele mici şi mijlocii asigurarea rentabilităţii şi autonomie financiară. În acest scop, produsul final al procesului de conducere în planul acţiunilor financiare ale întreprinderii o constituie decizia financiară. Varietatea situaţiilor practice care apar în viaţa unei firme diversifică actul decisional. Decizii strategice, gen o investiţie costisitoare, ce vizează obiective de mare amploare,

74

complexe, correlate cu decizii tactice (cazul unei politici de aprovizionare) sau operaţionale pune în situaţie firma de a acţiona pe o piaţă în continuă mişcare. În fundamentarea deciziilor financiare ale întreprinderii, se disting mai multe categorii de participanţi. Acţionarii, care, bineînţeles, doresc o creştere a dividendelor pentru a-şi recupera cât mai repede investiţia şi pentru a obţiner o rentabilitate personală cât mai ridicată. Salariaţii şi managerii care urmăresc o bunăstare proprie, furnizorii încasarea cât mai rapidă a contravalorii materiilor prime sau a serviciilor prestate. Necesitatea protejării intereselor tuturor acestor categorii implică o guvernare corporativă. Astfel, investitorii îşi pot supraveghea şi proteja investiţiile în condiţii mai bune, pieţelor de capital li se creează un cadru de funcţionare prin mecanisme de protecţie specifice, terţii (salariaţi, creditori, furnizori, clienţi, etc.) aflaţi în relaţie cu întreprinderea îşi pot proteja mai bine interesele, la fel şi autorităţile publice sau populaţia. De altfel, aplicarea normelor de conducere corporative a devenit şi un criteriu de apreciere a companiilor de către agenţiile de rating. În economia de piaţă, întreaga existenţă a întreprinderii este legată de risc, întrucât rezultatele prezente şi viitoare se află sub influenţa unor evenimente neprevăzute, în acest sens analizele financiare de apreciere a riscului sunt extreme de importante. Spre exemplu, o întreprindere cu rentabilitate, solvabilă, cu structură financiară coerentă şi adaptabilă la schimbări, theoretic nu prezintă risc, însă aceasta este supusă riscului, întrucât este nevoită să suporte în permanenţă un anumit grad de incertitudine generat de mediul economic şi cel financiar în care-şi desfăşoară activitatea. Activitatea unei întreprinderi este supusă riscului economic întrucât nu poate să prevadă cu certitudine diferitele componente ale rezultatului său (cost, cantitate, preţ) şi ale ciclului de exploatare (cumpărări, prelucrări, vânzări), riscului financiar legat de folosirea capitalului de împrumut, de a nu-şi onora obligaţiile financiare asumate printr-un contract de împrumut, dar şi riscului lipsei de lichidităţi, lipsei de rentabilitate sau riscului de faliment. În viaţa economică a unei firme pot să apară momente de regres şi chiar de eşec care să ducă la punerea sub supraveghere financiară, reorganizarea/restructurare şi, în final, lichidare. Eşecul în funcţie de problemele pe care le implică sau de situaţia cu care se confruntă firma, cunoaşte multiple forme, mergând de la eşec economico-financiar, la insolvabilitate tehnică, suferinţă financiară sau faliment juridic. De asemenea, când o firmă nu-şi poate îndeplini obligaţiile financiare, afacerile sale sunt preluate de o instanţă judecătorească sau de un creditor. 75

În ţările cu economie de piaţă funcţională, cât şi în ţările aflate în tranziţie, utilizarea strategiilor de schimbare reprezintă o practică des întâlnită. Adoptarea acestor strategii se impune atât în situaţii de criză, cât şi în perioade favorabile, când întreprinderea este adaptată exigenţelor mediului de afaceri, dar doreşte să-şi consolideze poziţia, schimbând fundamental modul de finanţare. O întreprindere aflată in dificultate poate recurge la diverse strategii: de transformare şi orientare, de adresare sau schimbare în condiţii de inadaptare temporară. Pentru desfăşurarea unei activităţi economice, întreprinderea are nevoie să dispună de bază tehnică (active imobilizate), dar şi de bunuri precum materii prime, combustibili, etc, pe care să le transforme în produse finite, valorificate ulterior către consumatori. În dimensionarea capitalurilor circulante ale întreprinderii trebuie realizată în concordanţă cu obiectivele acesteia: asigurarea atât a desfăşurării normale a exploatării în conformitate cu sarcinile pe care şi le propune firma urmare a comenzilor percepute de pe piaţă şi obţinerea cu această ocazie a unui profit cât mai mare posibil. Mărimea capitalurilor circulante este influenţat de condiţii tehnice, tehnologice şi organizatorice de lucru realizate la întreprindere, în general şi pe fiecare fază a ciclului de exploatare, precum şi capacitate de producţie. Eficienta folosirii capitalului incorporate în active circulante poate fi apreciat cu ajutorul unor indicatori: ai vitezei de rotaţie, ai rentabilităţii utilizării capitalului circulant şi ai intensităţii utilizării capitalului circulant. Desigur că obiectivul gestiunii financiare a întreprinderii îl constituie profitul. Fiecare întreprindere trebuie nu doar să-şi acopere cheltuielile din veniturile obţinute, ci să realizeze şi un venit net suficient să autofinanţeze propria dezvoltare şi să participle la alimentarea bugetului statului. De asemenea diverşi indicatori exprimă nivelul de fructificare a capitalului: indicatori ai randamentului financiar şi indicatori ai rentabilităţii. Dacă întreprinderea a realizat profit, se impune luarea în calcul şi o politică de dividende adecvată, referitoare la decizia de a plăti profitul fie proprietarilor (dividende), fie de a fi acumulat în vederea reinvestirii, decizia luându-se în accord cu obiectivele pe care managerii şi acţionarii le urmăresc din investirea capitalurilor întreprinderii. Bineînţeles că toate aceste aspecte implică luarea în calcul aunei gestiuni financiare sănătoase ce are în vedere o fundamentare a deciziilor privind constituirea şi utilizarea capitalurilor, în condiţii de eficienţă, precum şi obţinerea, repartizarea, folosirea rezultatelor 76

financiare, toate aplicate într-un cadru organizatoric dat, asigurând astfel înfăptuirea obiectivelor firmei. Optimizarea gestiunii financiare are în vedere o anumită autonomie funcţională a întreprinderii privind alegerea modalităţilor de procurare a capitalurilor şi selectarea destinaţiilor de utilizare a lor, dar şi eficienţa acestor aspecte. Revenind, întreprinderea, ca sistem economico-social care interacţionează cu mediul economic din care face parte, este supus în permanenţă acţiunii a diverşi factori care pot duce la apariţia unor fenomene negative şi disproporţii de lungă durată pentru firmă, culminând cu dispariţia acesteia de pe piaţă şi generând efecte negative la nivele macroeconomic. Astfel, în asigurarea şi menţinerea unei funcţionalităţi normale a întreprinderii, echilibrul financiar se constituie ca o cerinţă esenţială pentru înfăptuirea unei gestiuni financiare eficiente. Starea aceasta de corespondenţă permanentă între volumul nevoilor de resurse pentru asigurarea desfăşurării normale a activităţii, pe de o parte, şi posibilităţile de procurare a acestora, pe de altă parte, defineşte echilibrul financiar al întreprinderii. Fie că este realizată prin prisma intereselor acţionarului, managerilor firmei sau din punct de vedere al aşteptărilor creditorilor firmei, analiza echilibrului financiar al întreprinderii se dovedeşte extreme de importantă. Patru forme concrete de manifestare a echilibrului financiar dau esenţă acestui concept: solvabilitatea, lichiditatea patrimonială, exigibilitatea şi capacitatea de plată a întreprinderii. Pe baza acestora, au fost formulate reprezentări multidimensionale a dinamicii financiare a întreprinderilor. În acest sens, merită amintite: concepţia lichidităţii patrimoniale, rentabilitate-risc, creştere-rentabilitate sau creştere-autonomie financiară. Prezenta lucrare se doreşte a fi o analiză a echilibrului financiar al întreprinderii sub diferite aspecte, cât şi a identificării situaţiilor ce pot afecta în mod negativ sistemul întreprinderii, dar şi pe cele care pot îmbunătăţi o stare deja existentă a acesteia. Am structurat lucrarea în 3 capitole. Primul dintre ele cuprinde aspecte teoretice ce au în vedere definirea conceptului de “echilibru financiar al întreprinderii”, formele sale de manifestare, precum şi câteva teorii ce au fost elaborate de-a lungul anilor, referitoare la acest concept. Al doilea capitol prezintă instrumentele de exprimare a echilibrului financiar în dublă viziune: statică şi dinamică, pentru ca al treilea capitol să cuprindă o analiză concretă (sub cele duouă viziuni)a echilibrului financiar la o societate comercială. 77

Pentru realizarea unei analize asupra acestui fenomen, în speţă echilibrul financiar la nivel microeconomic, am recurs la situaţia economico-financiară a societăţii comerciale pe acţiuni VINIA. Înfiinţată în 1950 sub denumirea de Vinalcool, firma ieşeană este unul dintre cei mai importanţi producători de vinuri şi alcoolice derivate de pe piaţa românească. A reuşit să se impună de-a lungul timpului cu mărci consecrate de vinuri deţinând podgorii de viţă de vie în aproape toată ţara. Aceasta a devenit în 1995 societate pe acţiuni, cu un capital social de 21.000.000 RON, având ca acţionari managerii, salariaţii şi proprietarii de terenuri din podgoriile în care se exploatează şi prelucrează. Firma are 950 de acţionari şi 439 de angajaţi din care 58 % cu studii superioare. VINIA produce anual şi procesează struiguri de pe aproape 5000 de hectare amplasate în cele mai importante podgorii ale României. Experienţa de-a lungul anilor tradusă într-o ofertă completă de vinuri îmbuteliate a dus la succesul VINIA pe piaţa internă şi externă, obţinând premii şi medalii la concursuri internaţionale de vinuri. Particularizând, aşadar, analiza echilibrului financiar al întreprinderii are ca fundament situaţia concretă economico-financiară prezentă a VINIA S.A. Am considerat că este nevoie să ilustrez echilibrul financiar la această întreprindere sub două viziuni. Prima dintre ele, cea statică, cuprinde metode tradiţionale bazate pe studiul bilanţului şi se poate realize pe seama mai multor instrument (indicatori). Tabelul următor reflectă situaţia acestor indicatori calculaţi pentru începutul şi sfârşitul exerciţiului 2006, desprinşi din capitolul trei al lucrării. Denumirea indicatorului Fond de rulment (FR) Fond de rulment propriu (FRp) Fond de rulment străin (Frs) Nevoia de fond de rulment total (NFRt) Nevoia de fond de rulment al exploat (NFRE) Nev de fond de rulm în afara expl (NFRAE) Trezoreria netă (TN) Rata lichidităţii generale (RLc) Rata lichidităţii reduse (RLr) Rata lichidităţii imediate (RLi) Rata solvabilităţii (Rs) Rata de sinteză a finanţării imobilizărilor

01.01.2006 -2159680 -4603779 2444099 -1693275 14639365 -16332640 -466405 0,92 0,31 0,0034 0,78 0,94

31.12.2006 2781139 -2976347 5757486 3188223 16129442 -12911219 -407084 1,18 0,28 0,033 0,77 1,08

Tabel nr. 1: INDICATORI AI ANALIZEI STATICE LA S.C. VINIA S.A.

78

Se observă că VINIA dispune de fond de rulment propriu negativ şi fond de rulment străin pozitiv explicând faptul că finanţarea imobilizărilor la această firmă nu poate fi realizată decât foarte puţin pe seama capitalurilor proprii, întreprinderea fiind nevoită să apeleze la împrumuturi pe termen mijlociu şi lung, luând în calcul riscul financiar ce poate periclita starea de echilibru a firmei. Nevoia de fond de rulment înregistrează valori pozitive indicând faptul că stocurile şi creanţele firmei sunt finanţate numai parţial pe seama datoriilor de exploatare, situaţie normală. Valorile negative ale trezoreriei nete atestă o discordanţă a NFR cu FR, întărită şi de valorile ratelor lichidităţii (mult sub valorile reper) care arată o imposibilitate a firmei de rambursare a datoriilor pe termen scurt. Un semnal de alarmă asupra stării de criză, de dezechilibru financiar în care se găseşte firma poate fi tras odată cu efectuarea analizei dinamice, complementară celei statice. Din tablourile de fluxuri (ca instrumente operaţionale ale analizei dinamice), am selectat cei mai reprezentativi indicatori pentru firmă în cadrul următorului tabel: Denumirea indicatorului Variaţia exploatării Variaţia în afara exploatării Variaţia trezoreriei Variaţia fondului de rulment Excedentul brut global Excedent de trezorerie global (ETG) Flux de trezorerie disponibil Sold economic (E) Sold financiar (F) Sold curent (G)

Sold la 31.12.2006 1490077 3421421 59321 4940819 12627591 7686772 5260326 -22305074 -113059 -22418133

Tabel nr. 2: INDICATORI AI ANALIZEI DINAMICE LA S.C. VINIA S.A. Se observă că VINIA înregistrează variaţii pozitive mari ale exploatării, în afara exploatării, ale trezoreriei nete şi a fondului de rulment, ilustrând o situaţie drastică a echilibrului financiar, de asemenea ETG generează o trezorerie pozitivă, dar indisponibilă pentru finanţarea investiţiilor, astfel că firma trebuie să apeleze la resurse externe.

79

Soldul economic (E) negativ, soldul financiar (F) negativ şi soldul de gestiune (G) mult negativ caracterizează o situaţie de criză, de dezechilibru financiar, astfel că trebuie luate măsuri imediate pentru redresarea situaţiei financiare a întreprinderii. Propunerile pentru îmbunătăţirea stării proaste a echilibrului financiar caracteristic firmei formulate şi în capitolul anterior ţin de apelul firmei la resurse proprii, mai mult decât împrumuturi bancare, o mai bună politică de management a firmei, de marketing până la urmă. În concluzie, asigurarea unei stări de echilibru financiar la nivel microeconomic ţine de sănătatea financiară a unei întreprinderi şi nu numai, având repercursiuni pe plan pozitiv sau negativ asupra întregii economii a unei ţări.

80

BIBLIOGRAFIE: 1. Adochiţei, M., - Finanţele întreprinderii, Editura Sylvi, Bucureşti, 2000; 2. Bistriceanu, G., (coord) – Finanţele agenţilor economici, Editura Economică, Bucureşti, 2001; 3. Boariu, A., - Creditarea bancară a activităţii de exploatare a întreprinderii, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2003; 4. Bran, P., - Finanţele întreprinderii – Gestionarea fenomenului microfinanciar, Editura Economică, Bucureşti, 2003; 5. Bucătaru, D., - Capitalurile firmei, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2000; 6. Bucătaru, D., - Evaluarea întreprinderii, Editura Junimea, Iaşi, 2006; 7. Bucătaru, D., - Finanţele întreprinderii, Editura Junimea, Iaşi, 2006; 8. Bucătaru, D., - Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Junimea, Iaşi, 2004; 9. Cocriş, V., Chirleşan, D., - Tehnica operaţiunilor bancare Repere teoretice şi studiu monografic, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, 2006; 10. Cristea, H. ş.a. – Finanţele întreprinderii, Editura Ceccar, Bucureşti, 2003 ; 11. Dănescu, T., - Gestionarea financiară a afacerilor, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003 ; 12. Dobrescu, E., - Afaceri financiare, Editura Nemira, Bucureşti, 2003 ; 13. Dragotă, V., (coord) – Abordări practice în finanţele firmei, Editura Irecson, Bucureşti, 2005; 14. Filip, G., (coord) - Finanţe, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2001; 15. Filip, G., (coord) – Politici financiar-monetare şi implicaţiile lor asupra dezvoltării societăţii, Editura Performantica, Iaşi, 2006; 16. Filip, G., Onofrei, M., - Finanţe, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2001; 17. Florea, Ş. – Gestiunea şi managementul activităţii financiare din întreprindere, Editura Victor, Bucureşti, 1997 ; 18. Hada, T., - Finanţele agenţilor economici din România, Editura Intelcredo, Deva, 1999 ; 19. Hoanţă, N., - Finanţele firmei, Editura Economică, Bucureşti, 2003 ; 20. Horomnea, E., - Bazele contabilităţii concepte şi aplicaţii, ediţia a II-a, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2004 ;

81

21. Ignat, I., Pohoaţă, I., Luţac, G., Pascariu, G., - Economie politică, ediţia a II-a, Editura Economică, Bucureşti, 2002 ; 22. Mihăescu, S., - Controlul financiar în firme, bănci, instituţii, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2006; 23. Moceanu, M., - Societatea comercială, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2005; 24. Mureşan, M., - Gestionarea patrimoniului agenţilor economici, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1999 ; 25. Neagoe, I., - Finanţele întreprinderii, Editura Ankarom, Iaşi, 1997; 26. Nica, P., Iftimescu, A., - Management Concepte şi aplicaţii, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2004; 27. Onofrei, M., - Finanţele întreprinderii, Editura Economică, Bucureşti, 2004; 28. Onofrei, M., - Management financiar, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2006; 29. Sandu, G., - Formarea capitalurlor firmelor private, Editura Economică, Bucureşti, 2000; 30. Sichigea, N. ş.a. – Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Universitaria, Craiova, 2005. 31. Stancu, I., - Finanţe, Editura Economică, Bucureşti, Ediţia a III-a, 2002; 32. Toma, M., Alexandru, F. – Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere, Editura Economică, Bucureşti, 2003 ; 33. Toma, M., Alexandru, F. – Gestiune financiară de întreprindere – aplicaţii practice şi teste-grilă, Editura Economică, Bucureşti, 2003 ; 34. Trenca, I., - Managementul financiar al întreprinderii, Editura Mesagerul, ClujNapoca, 1997; 35. Vasile, I., - Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Meteor Press, Bucureşti, 2005; 36. Tudorache, D., Secăreanu, C., - Finanţele publice. Finanţele firmei, Editura universitară, Bucureşti, 2006; 37. Turliuc, V., Cocriş, V., Boariu, A., Stoica, O., Dornescu, V., Chirleşan, D., Monedă şi credit, Editura Economică, Bucureşti, 2005; 38. Vasile, I., Teodorescu, M., - Finanţele întreprinderii, Editura Meteor Press, Bucureşti, 2005; 39. Văcărel, I., (coord) – Finanţe publice, Editura Didactică şi Pedagogică, ediţia a IIa, Bucureşti, 1999; 82

40. Vintilă, G., - Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005; 41. *** Revista „Tribuna Economică”, numerele 13, 14, 15 din 1994; 42. *** Legea privind societăţile comerciale nr. 31/1990, modificată şi completată, republicată în Monitorul Oficial, Partea I, Nr. 48/2005 (actualizată cu legea 441/27 noiembrie 2006); 43. *** OMFP nr. 1753 din 22/11/2004 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de activ şi de pasiv publicat în Monitorul Oficial, Partea I, Nr. 1174 din 13.12.2004; *** http://traderom.ro/expozitii/domenii/APEV/APEV/_Romana/Vinia_v/index.htm *** http://www.mfinante.ro/contribuabili/link.jsp?body=/cod.do

83