Sistemul Banesc Al Leului Referat DR Financiar [PDF]

Zitiervorschau

SISTEMUL BĂNESC AL LEULUI

INTRODUCERE Banii reprezintă un instrument social, o formă particulară imediat mobilizabilă a avuţiei sociale, o întruchipare transmisibilă şi omnivalentă a puterii de cumpărare, care conferă deţinătorului dreptul asupra unei părţi din produsul social al ţării emitente. Banii sunt rezultatul acţiunii legilor economice ale producţiei de mărfuri, „cel mai înalt produs al dezvoltării schimbului şi a producţiei de mărfuri“1. Fiind un produs necesar al procesului de schimb, banii au apărut spontan pe o anumită treaptă a dezvoltării societaţii, ca o consecinţă a anumitor relaţii de producţie istoriceşte determinate. Documentele strânse până în prezent care se pot invoca de cercetători în legătură cu apariţia banilor nu se refera la această apariţie, ci la anumite etape îndepărtate ale evoluţiei instrumentului monetar. În sec. XI i.e.n. Herodot ne informeaza că prima monedă bătută din metal în Europa ar data din sec. VII sau VI i.e.n., locul ei de origine fiind Lidia (teritoriu aparţinând Turciei de azi). Însă regele Gyges al Lidiei, autorul prezumat al acestei monede, n-ar fi avut alt merit decât ca şi-a pus pecetea pe bucăţi ovoidale de electrum, aliaj de aur şi argint, iar adevăratul părinte al monedei metalice ar fi fost Phidon, regele din Argos, care a trăit in sec. VIII i.e.n. Termenul de bani se confundă adeseori cu cel de monedă, însă cei doi nu sunt sinonimi (deşi nici distincţia nu este absolutizată în practică). Spre deosebire de bani, moneda nu este un termen generic, ci se referă la un anumit fel de bani şi anume la piesele de metal cu valoare proprie deplină sau inferioară valorii nominale. Denumirea de monedă provine de la monetaria instalată în templul zeiţei Junon Moneta din Roma. Sistemul monetar internaţional se bazează pe reguli care provin în mod direct din practicile comerciale impuse de către state. Aceste reguli trebuie să definească2 : - Un regim de schimb constând în principii care asigură convertibilitatea între monede; - Aprovizionarea cu bani lichizi în cantitate suficientă pentru a face faţă progresului comerţului internaţional; - Un sistem de rezervă care conferă diferitelor naţiuni participante la schimb mijloacele de plată ce le permit surmontarea dezechilibrelor temporare între cantităţile de devize intrate şi ieşite din ţară; - Mecanisme de reajustare în caz de dezechilibre ale balanţei de plăţi curente, conservate pe termen mediu sau lung. Dezvoltarea economiei naţionale în concordanţǎ cu exigenţele economiei moderne de piaţă, implica şi existenţa unui sistem monetar şi bancar, de credit şi finanţe publice, politica fiscalǎ corespunzătoare, pentru a facilita desfăşurarea producţiei si circulaţiei mărfurilor s.a. Reprezentând o necesitate obiectivǎ pentru progresul economiei româneşti, adoptarea şi perfecţionarea sistemului monetar propriu, formarea sistemului bancar si de credit,modernizarea finanţelor publice si a politicii fiscale s-au impus, cu toate dificultăţile implicate de menţinerea târzie a sistemului feudal,iar după abolirea serbiei a unor vestigii ale acestuia,de suzeranitate otomanǎ care a durat pânǎ în 1877 si de menţinere sub dominaţie strainǎ a unor teritorii românesti pânǎ în 1918.

1 2

K. Marx. „Contribuţii la critica economiei politice“ Opere, vol. 13, Bucureşti, Editura politică, 1962, p. 111 Gh. Danielopolu, „Modalitatea de cotare a valutelor straine”, în „ Gazeta Financiară”, 17, nr. 828, 28 mai 1969.

1

Circulaţia bǎneasca.Adoptarea sistemului monetar naţional. Despre Imperiul Otoman si influenţa acestuia asupra evoluţiei economiei ţǎrii, Maria Mureşan afirmǎ cǎ:”Suzeranitatea otomanǎ a lipsit Ţara Româneascǎ şi Moldova de dreptul de a avea un sistem monetar propriu,totuşi, în condiţiile dezvoltării producţiei şi schimbului de mărfuri, a comerţului interior şi exterior, Ţara Româneascǎ şi Moldova si-au organizat, în limitele statutului lor politic, circulaţia monetarǎ. Primele emisiuni monetare în Ţara Româneascǎ au fost cele ale lui Vladislav I(Vlaicu) (1364-1377), in Moldova cele ale lui Petru Musat, iar în Transilvania în timpul lui Ioan Zǎpolya(1510-1540).”3 În anul formǎrii statului român modern(1859), sistemul monetar era cunoscut sub numele de sistemul leului ca ban de calcul, sistemul fiind unul consuetudinar, cu existenţǎ în Principate de aproape un secol. Profesorul universitar Mihai Irimiea ne informează, în cartea sa, cǎ acest sistem monetar era caracterizat prin următoarele elemente: „-Existenţa unui etalon monetar-leul, care nu există în circulaţie, ci doar ca unitate de calcul; submultiplii leului erau paraua şi banul (un leu = 40 parale, o para = 3 bani); leul nu servea doar la exprimarea valorii mărfurilor şi serviciilor, ci şi la ţinerea contabilităţii de stat, întocmirea bugetelor, evaluarea dărilor etc.4 -Existenţa în circulaţie a circa 70-80 de monede străine,de aur, argint sau aramǎ, provenite majoritar din Austria, Turcia, dar şi din Franţa, Anglia, Italia. Volumul masei monetare aflat în circulaţie era determinat, în special, de nivelul exportului, alte surse fiind plasamentele străine de numerar pentru comerţ sau speculaţii monetare, împrumuturi externe, livrările de monedǎ făcute de trupele de ocupaţie. -Reglementarea raportului de valoare între monede atât pe baza comercialǎ, cât şi prin acte de autoritate ale cârmuirii, pe baza etalonului leu. Regulamentul Organic a statuat legal existenţa bimetalismului, luând ca etalon galbenul ca monedǎ de aur şi sorocovăţul ca monedǎ de argint, definind greutatea şi titlul fiecăruia şi a stabilit cursuri unice, oficiale, pentru toate monedele. Pe piaţǎ, cursul de schimb îl făceau zarafii. Acest sistem producea dificultǎţi uriaşe sectorului circulaţiei mărfurilor, comerţului intern şi extern, economiei în ansamblul sǎu, după cum putem spune cǎ favoriza apariţia unui câmp vast de speculaţii, atât pe plan local, dar mai ales pe plan internaţional. Turcia, prin statutul sǎu de putere suzeranǎ beneficia cel mai mult de aceastǎ situaţie, atât prin organele de stat, cât şi prin negustorii săi, prin diverse metode: stabilirea de preţuri la produsele exportate de Principate în monede devalorizate, fixarea tributului sau a altor obligaţii numai în monedǎ bunǎ, fixarea cursului monedelor turceşti peste valoarea realǎ de schimb, introducerea de către negustori a unor mari cantitaţi de monedǎ devalorizatǎ, chiar falsǎ etc.” Problema monetarǎ după Unirea Principatelor Române (1859-1866): Efectele economice limitate ale Unirii Principatelor au făcut ca în rezolvarea problemei monetare sǎ nu se ajungǎ la un progres real, deşi încercările în aceastǎ direcţie nu au lipsit. Alexandru Ioan Cuza a căutat, încǎ de la începutul domniei sale, sǎ instituie un sistem monetar naţional, cu o monedǎ efectivǎ ca etalon. Problema monetarǎ existentǎ în Principatele Unite a fost discutatǎ încǎ februarie 1859 în cursul audienţei lui V.Alecsandri la împăratul Napoleon al III-lea. În luna august a aceluiaşi an, Alexandru Ioan Cuza îl informa personal pe împăratul Franţei, printr-o scrisoare, despre negocierile întreprinse de guvernele de la Bucureşti şi Iaşi pe lânga bancherii francezi, în 3

I. Văcărel şi M. Diamandopol, cap. „ Finanţele publice” din lucrarea: „Economia României în prima etapă a revoluţiei populare.” Bucureşti, 1940 4 Ministerul Finantelor, „Expunere de motive la bugetul general al statului pe exercitiu”, Bucuresti, 1945, p. 29

2

legătură cu fabricarea monetelor nationale. Baterea de monetǎ naţionalǎ era consideratǎ de domnitorul român drept prima reformǎ financiarǎ ce trebuie întreprinsǎ în Principatele Unite5. O emisie de monedă a costat până şi capul unui domnitor. Este vorba de Constantin Brâncoveanu, cel care a emis o monedă-medalie cu efigia sa pe ea, încălcând astfel religia musulmană şi dând motiv turcilor otomani să îi ceară capul.

PRIMUL LEU De ce-i zice leu? La mijlocul secolului al XVII-lea, în plin declin politic al Ţării Româneşti şi Moldovei, piaţa monetară e invadată de mai multe monede străine. Cea mai cunoscută a devenit însă talerul olandez (leeuvendaalder), care avea gravat pe una dintre feţe un leu. „Leii olandezi" au fost folosiţi mai bine de un secol. Popularitatea lor a fost atât de ridicată încât, chiar şi după retragerea din circulaţie, au fost identificaţi în popor cu noţiunea de monedă. Asta a durat cam două veacuri, până când leul primeşte certificat de naştere. La 22 aprilie - 4 mai 1867 apare legea care înfiinţează sistemul monetar românesc. Şi tot atunci apare leul cu subdiviziunile sale în bani, şi nu în parale, ca până atunci. Un leu echivala cu un franc francez. Monedele de 5, 10 şi 20 de lei erau din aur, iar cele de 1 şi 2 lei, precum şi cele de 50 de bani erau din argint. Până la înfiinţarea Monetăriei statului (1870), primele monede au fost bătute la Birmingham şi la Bruxelles. În anul 1859, ca o recunoaştere a Unirii, domnul Alexandru Ioan Cuza propune baterea de monedă, care să se numească român, sau romanat (după Ion Heliade Rădulescu). Însă nu este posibil, fiind condiţionat de cantitatea de metal din vistieria statului dar şi de puterea otomană, care nu accepta emisia de monede proprii a statelor vasale. La 22 aprilie 1867 este stabilită moneda naţională leu, ca o monedă bimetalică cu etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226 grame aur şi având 100 de diviziuni, numite bani (vezi Anexe fig.1) Primele monede emise au fost cele divizionare din bronz, de 1 ban, 2 bani, 5 bani şi 10 bani, bătute in Anglia în 1867. În 1868 s-a emis prima monedă românească de aur cu nominalul de 20 lei, într-un tiraj de doar 200 exemplare, aceasta fiind considerata drept probă. Începând cu 1870 s-au emis şi monede de argint cu nominalele de 50 de bani (denumite popular "băncuţe"), 1 leu şi 2 lei.Începand cu 1880 s-au emis şi monede de argint de 5 lei. Monede din aur pentru circulaţie s-au bătut în 1883 şi 1890. La 3 martie 1870 se înfiinţează Monetăria Statului, care poate bate monedă, până în acel an monedele fiind bătute în majoritate în străinătate, mai ales la Birmingham6. Datorită lipsei de monedă naţională anterioare momentului 1870, toate taxele şi vama erau plătite direct în aur; aurul străin era frecvent folosit, ca de exemplu moneda de 20 de franci francezi (cu valoarea de 20 lei), lira de aur turcească (22,70), imperialii ruşi vechi (20,60) şi suveranii englezi 25,22). Valuta intră astfel masiv în ţară, mai ales rubla rusească, ceea ce duce la măsuri drastice din partea unor miniştri, cum a fost Dimitrie Ghica, supranumit "Mitiţă roade ruble", care a forţat un anumit curs de schimb şi o anumită circulaţie de monedă. Bazele sistemului monetar naţional al României au fost puse în 1867, când s-a înfăptuit o reformă monetară, ce a adus modificări importante în organizarea monetară naţională7. Costin C. Kirițescu - Sistemul bănesc al leului și precursorii lui, vol. I,București, 1997, p. 50 Gheorghe Buzdugan, Octavian Luchian, Constantin C. Oprescu - Monede și bancnote românești, București, 1977, p.106 7 Legea de stabilizare prevedea că banii divizionari să nu depăşească 10% din suma bacnotelor emise de Banca Naţională. 5 6

3

Sistemul monetar, instituit prin legea din 1867 prezintă următoarele caracteristici:8 a) Este primul nostru sistem monetar naţional şi nu un nou sistem monetar, aşa cum s-a considerat de guvernanţii vremii. Ideea că România ar fi avut un sistem monetar (al leului de calcul) s-a vehiculat în Parlament, dar atunci ea nu avea o bază realaă, deoarece leul de calcul nu erao monedă efectivă, ci servea pentru transformarea diferitelor monede străine în lei; b) Primul nostru sistem monetar naţional este un sistem bimetalist în varianta monedei duble, rolul de echivalent general îndeplinindu-l atât aurul cât şi argintul, unitatea monetară fiind definită (fixată de stat prin lege) cu 0,3226 gr. Aur cu titlul 900‰ şi cu 5 gr. Argint cu titlul 835‰, fixându-se un raport de valoare între cele două metale monetare de 1: 14,38, variantă dominantă în acea vreme; c) Cu această ocazie se introduce sistemul zecimal, în care leul era împărţit în 100 de bani, faţă de situaţia dinainte când leul (de calcul) era împărţit în 40 de parale. O asemenea măsură a constituit un pas important în crearea unui sistem monetar modern; d) Legea monetară stabileşte cupiurile monedelor de aur şi de argint (de aur în piese de 20, 10 şi 5 lei, iar de argint de 2 lei, 1 leu şi 0,5 lei) şi cupiurile monedei de aramă de 10,5, 2 şi 1 bani. Pentru monedele de aramă se stabileşte şi cantitatea acestora (65 milioane bucăţi) şi valoarea lor (4 milioane lei), limitându-se pentru această monedă şi puterea de plată la 5 lei; e) Legea monetară dădea dreptul de circulaţie pe teritoriul României la monedele de aur şi argint ale ţărilor Uniunii Monetare Latine (Franţa, Belgia, Italia, Elveţia şi Grecia), ca monedă legală a ţării, iar celelalte monede străine se primeau la toate casele publice până la baterea monedei naţionale; f) Baterea monedei de aur şi argint nu mai avea la bază principiul baterii libere, dreptul de de batere fiind rezervat statului, fapt rezultat indirect din textul legii monetare. Circulaţia monetară în spaţiul românesc a cunoscut în evoluţia sa numeroase momente importante, care i-au marcat existenţa, cum ar fi: baterea primelor monede naţionale în Moldova şi Ţara Românească, înfiinţarea Băncii Naţionale a României, problemele monetare din perioada primului şi celui de-al doilea război mondial, cele din perioada conducerii prin plan central a economiei, dar şi a celor din perioada de dupa 1989, caracterizată prin încercările de reinstaurare a unui sistem monetar specific ţărilor cu economie de piaţă.9 PERIOADA PÂNĂ LA ÎNFIINŢREA SISTEMULUI MONETAR NAŢIONAL Apariţia primelor monede pe teritoriul românesc constituie, după cum subliniază mulţi specialişti, rezultatul unei dezvoltări continue a ţărilor Române, din punct de vedere economic, politic, social şi cultural. Cercetările arheologice au scos în evidenţă faptul că societatea românească cunoscuse o anumită dezvoltare cu mult timp înaintea apariţiei unei monede proprii. Numeroasele tezaure monetare decoperite pe teritoriul românesc atestă faptul că statul dac se situa în fruntea multor provincii ale Imperiului Roman. După retragerea legiunilor romane din Dacia şi mai ales în perioada migraţiilor, activitatea economică va stagna, iar circulaţia monetară va fi dezorganizată. În perioada evului mediu timpuriu se va înregistra un semnficativ proces de stratificare economică, socială şi politică, proces în urma căruia îşi vor face apariţia statele româneşti medievale şi va apărea necesitatea baterii primelor monede proprii. Ţara Românească îşi va consolida puterea economică şi politică, eliberându-se treptat de sub suzeranitatea regilor unguri, iar în vremea domniei lui Vlaicu Vodă, pe la 1365, vor fi bătute primele monede proprii.

8

E. Breghel, „Despre legile circulaţiei băneşti în învăţătura lui K. Marx, nr. 7, 1965. M.A.Lupu, „Refacerea economiei naţionale, o sarcină principală în prima etapă a revoluţiei populare, în: Probleme economice, 17, nr. 7, iulie 1964, p. 14 9

4

Centralizarea statului Moldova se va realiza după invaziile tătare, iar din 1377 vor fi bătute aici primele monede proprii sub domnia lui Petru I Muşat. În epoca feudală circulaţia monetară pe teritoriul celor două principate româneşti a fost foarte intensă şi s-a caracterizat printr-o mare diversitate de monede utilizate în mijlocirea tranzacţiilor10.

MOMENTE MAI IMPORTANTE IN EVOLUŢIA SISTEMULUI MONETAR NAŢIONAL A. Apariţia primilor bani de hârtie sub forma biletelor ipotecare11 Aceşti bani de hârtie au fost emişi în vederea acoperirii cheltuielilor statului român legate de ducerea războiului de independenţă, dar şi pentru acoperirea altor cheltuieli. Denumirea de bilete ipotecare înlocuia pe cea de bilete de tezaur din 1866, dar nepuse în circulaţie. Ministerul Finanţelor era îmupternicit să emită bilete ipotecare în valoare de 30 milioane lei, in cupiuri de 5, 10, 20, 50, 100, 500 lei. Biletele ipotecare erau garantate printr-o ipotecă de rangul I asupra unor domenii ale statului (moşii), domenii ce însumau o valoare dublă faţă de emisiunea de bilete ipotecare. Totdată erau prevăzute şi condiţiile de retragere a acestora din circulaţie, fie prin vânzarea domeniilor statului, fie prin contractarea de către statul român a unui împrumut intern în condiţii avantajoase. Statul a înzestrat aceste bilete ipotecare cu putere circulatorie, în sensul că obliga creditorii statului să le primească în contul datoriilor pe care le avea. Retragerea biletelor ipotecare din circulaţie a fost stabilită pentru 1883 dar nu prin vânzarea moşiilor statului, ci prin contactarea unui împrumut intern. B. Înfiinţarea în 1880 a Băncii Naţionale a României12 Acest moment aduce importante modificări în sistemul monetar al României. O primă modificare este legată de apariţia unui nou tip de monedă superioară, si anume bancnota. Pentru aceasta se prevedea o acoperire în stoc de aur şi argint , precum şi o acoperire în bilete ipotecare. De asemenea, pentru bancnotă se prevedea o convertibilitate metalică integrală în aur şi argint. Primele bancnote ale B.N.R. au fost puse în circulaţie în anul înfiinţării şi nu erau altceva decât vechile bilete ipotecare transformate în bancnote prin aplicarea unei ştampile cu denumirea Băncii Naţionale a României peste vechea denumire de bilet ipotecar.

C. Trecerea la monometalismul aur în 1890 şi renunţarea la bimetalism Sistemul monometalist introdus în 1890 se caracteriza prin : a) Cu această ocazie leul a fost definit numai în aur, cu aceeaşi cantitate ca în 1867; b) Monedele de aur au rămas cele de 20 şi 10 lei, monedele de argint au rămas cele de 5, 2, 1 şi 0, 5 lei, iar cele de aramă de 10, 5, 2 şi 1 bani; deci, moneda de argint a devenit monedă metalică obişnuită; 10

G. Călinescu, Stabilizarea va izbuti, în: „Naţiunea”, nr. 217, 18 aug. 1947. Al. Şeşan, „Aspecte din istoria aparatului financiar din România, Bucureşti, Edit. Ştiinţifică, 1959, p. 120. 12 Arhiva Centrală a Băncii Naţionale a Republicii Socialiste Române, Registrul de procese-verbale ale Consiliului de Administraţie 20 noiembrie 1946- 14 mai 1947 11

5

c) Acoperirea bancnotei creşte de la cel puţin 33% la 40% stoc metalic aur, din valoarea bancnotelor emise; d) Se adoptă forma convertibilităţii integrale în aur a bancnotei; e) A asigurat stabilitatea monetară, prin funcţionarea mecanismului tezaurelor şi reglarea spontană a cantităţii de bani în circulaţie. Se împlinesc, în această primăvară, 145 de ani de la apariţia leului românesc. Leul există ca monedă din 1867. La 19 ianuarie 1881 începea să circule din mână-n mână prima bancnotă românească, cea de 20 de lei. După toate estimările, leul îşi trăieşte acum anii dinaintea morţii, căci la 1 ianuarie 2015 România şi-a propus să treacă la moneda euro. E suficient să te uiţi la colecţia leilor de la prima apariţie şi până azi pentru a înţelege cum s-a scris istoria în spaţiul românesc. Leii au fost la început precum francii francezilor. Aceeaşi valoare, acelaşi gramaj de aur. Războaiele mondiale i-au transformat, i-au schimonosit, ajungând la un moment dat cea mai mică bancnotă care a existat vreodată în lume (cât un timbru poştal). Comunismul, care între altele îşi propunea ca ţel suprem o societate fără bani, a avut parte de bancnota cu cea mai mare valoare scriptică din istoria României: cinci milioane de lei. Era inflaţia de după al Doilea Război Mondial. Au urmat „bălceştii" şi „vladimireştii", celebrele bancnote de 100 şi de 25 de lei. Apoi, liberalizarea pieţei a adus o avalanşă de emisiuni monetare. Între 1990 şi 2003, aproape în fiecare an au apărut noi monede şi bancnote. Şi totuşi, mai mult decât oricând, lumea a continuat să se plângă că n-are bani. Mai jos este istoria banilor pe care i-am avut.13 Zeci de personalităţi s-au perindat de-a lungul timpului pe banii româneşti, de la regii din perioada monarhiei şi personajele istorice agreate de propaganda comunistă, până la oamenii de cultură introduşi după Revoluţie. Istoria personalităţilor apărute pe banii româneşti începe în 1880, când chipul lui Carol I a fost gravat pe moneda de 5 lei, sub titulatura „Carol I domnul României". În 1881, după proclamarea României ca regat, pe monede s-a scris „Carol I regele României". Tot în 1881, este tipărită prima bancnotă românească, cu valoare de 20 de lei şi având pe revers chipul împăratului Traian. Tipărirea unei personalităţi pe banii româneşti nu devenise totuşi o regulă, majoritatea bancnotelor din acea vreme fiind ilustrate cu femei în diverse ipostaze reprezentând personificarea României. În 1917, au fost emise la Iaşi trei tipuri de bancnote (10, 25 şi 50 de bani) care au circulat numai în timpul Primului Război Mondial şi care aveau reprezentată efigia regelui Ferdinand. A urmat apoi, în 1931, o emisiune de bancnote pe care a apărut chipul regelui Carol al-II-lea, dar şi imaginea istorică a intrării lui Mihai Viteazul în Alba Iulia. Regele Mihai a apărut şi el pe aversul monedelor de 5 şi 20 de lei emise în 1929 pentru a înlocui bancnotele cu aceeaşi valoare, dar şi pe monedele de 200, 500, 2.000, 25.000 şi 100.000 de lei emise în 1946.14

Comuniştii au mizat pe figuri istorice: În 1943, pe bancnota de 5.000 de lei apar chipurile lui Decebal şi Traian, lucru care se repetă şi în 1947, pe bancnotele de 100.000, respectiv 1.000.000 de lei emise înainte de stabilizarea monetară din vara acelui an. 13

Propunerile P.C.R. în vederea redresării economice şi financiare a ţării, „Economia română”, 1947, nr. 5-8, p.

4. 14

Documentaţia aparţine Institutului de cercetări economice.

6

Odată cu venirea la putere a comuniştilor şi cu stabilizarea monetară din 25 iunie 1947, alegerea personalităţilor apărute pe banii româneşti intra într-o nouă eră. S-a menţinut apariţia personalităţilor istorice, dar acestea au fost selectate pentru a corespunde propagandei comuniste. Trei mari figuri au dominat imaginea banilor din perioada României socialiste: Tudor Vladimirescu, Nicolae Bălcescu şi Alexandru Ioan Cuza. Primul a apărut pe bancnotele de 1.000 de lei (emise în 1947 şi 1948) şi 25 de lei (emise în 1952 şi 1966), Bălcescu a figurat pe bancnotele de 1.000 de lei (emise în 1950) şi 100 de lei (emise în 1952 şi 1966). Comuniştii i-au pus pe bani şi pe conducătorii Răscoalei din 1784, Horea, Cloşca şi Crişan. Figurile celor trei au apărut pe bancnota de 500 de lei emisă în 1949 şi rămasă în circulaţie până la reforma monetară din 1952.15 De la Brâncuşi la Eminescu După Revoluţia din 1989, imaginea banilor româneşti a fost schimbată în mod radical. „Odată cu prăbuşirea comunismului a apărut necesitatea de a schimba bancnotele, întrucât cele vechi aveau însemnele regimului ceauşist. În privinţa figurilor care au apărut pe bani decizia a fost simplă: personalităţi ale civilizaţiei şi culturii româneşti care n-au avut o implicare politică făţişă, pentru a se evita anumite interpretări mai ales că la începutul anilor '90 zona politicului era foarte tensionată", explică Mugur Şteţ, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României. Inflaţia galopantă din primi zece ani de democraţie a avut grijă să fie loc pentru toată lumea pe imaginea noilor bani. Leul se devaloriza de la o zi la alta, iar românii aveau parte de câte o bancnotă nou apărută chiar şi de câte două ori pe an. Le primeau cu o bucurie inexplicabilă, curioşi să vadă „cine a mai apărut pe asta scoasă acum". Primul a fost Constantin Brâncuşi, pe bancnota de 500 de lei emisă în 1991. Au urmat Mihai Eminescu, pe bancnota de 1.000 de lei (1991), Grigore Antipa, pe cea de 200 de lei (1992), Avram Iancu, pe bancnota de 5.000 de lei (1992), şi Nicolae Iorga, pe hârtia de 10.000 de lei (1994), cea mai valoroasă din acel moment. Chipul marelui istoric a fost, timp de doi ani, un simbol al bunăstării în România. Până în 1996, când a apărut bancnota de 50.000 de lei, cu chipul lui George Enescu. Oameni pe plastic: În 1998 au apărut încă două bancnote noi: 5.000 de lei cu Lucian Blaga şi 100.000 de lei cu Nicolae Grigorescu. Leul continua să se devalorizeze şi România mai avea personalităţi care meritau onoarea de a fi imprimate pe bani. În 2000, Aurel Vlaicu privea gânditor de pe bancnota de 500.000 de lei, iar în 2003 a fost emisă şi cea de 1.000.000 de lei, marcată de figura lui Ion Luca Caragiale. La reforma monetară din 2005, bancnotele au pierdut patru zerouri, dar au păstrat acelaşi aspect şi aceleaşi personalităţi imprimate pe suportul de polimer. Pe lângă cele existente, au mai fost emise bancnotele de 200 şi 500 de lei, care au „recuperat" două figuri marcante ieşite din circuit odată cu dispariţia unor bancnote mai vechi ucise de devalorizarea leu¬lui: Lucian Blaga, respectiv Mihai Eminescu. Alături de ei, pe bancnotele aflate în circulaţie la momentul de faţă se mai află: Nicolae Iorga (1 leu), George Enescu (5 lei), Nicolae Grigorescu (10 lei), Aurel Vlaicu (50 de lei) şi Ion Luca Caragiale (100 de lei). Personalităţile: Dacă în timpul monarhiei pe reversul monedelor apărea figura regelui aflat pe tron, în comunism a dispărut obiceiul de a avea figuri reprezentative şi pe banii de metal. După Revoluţie au apărut trei monede cu personalităţi pe revers, toate emise în 1991 şi rămase în circulaţie până în 1996. Ştefan cel Mare a apărut pe moneda de 20 de lei, Alexandru Ioan Cuza pe cea de 50 de lei, iar Mihai Viteazul pe moneda de 100 de lei. În 2000 au fost emise monede de 1.000 de lei avându-l pe revers pe Constantin Brâncoveanu. Acestea au circulat până în 2004. 15

Gr. Comartin, Despre formele principale de luptă a maselor populare, sub conducerea partidului, pentru refacerea economiei naţionale, în „Probleme economice”, 17, nr. 7, iul. 1964, p. 32.

7

Cine decide înfăţişarea banilor? Mecanismele prin care Banca Naţională a României stabileşte ce personalităţi merită să fie imprimate pe bancnote sunt relativ simple: Direcţia Emisiune, Tezaur şi Casierie este cea care, pe lângă macheta propriu-zisă a unei bancnote, propune Consiliului de Administraţie al BNR şi o figură marcantă dintr-un anumit domeniu. Consiliul format din nouă membri, în frunte cu guvernatorul Mugur Isărescu, are ultimul cuvânt. „Cei din Direcţia Emisiune, Tezaur şi Casierie sunt persoane discrete, care nu vor să apară în presă. Pe desenatorii de bancnote, spre exemplu, nu-i cunosc nici eu. Ei deţin secretele elementelor de securitate imprimate pe bani şi e normal ca identitatea lor să fie secretă. În privinţa personalităţilor pe care ei le aleg nu este vorba despre nimic senzaţional. Sunt nişte dezbateri interne în care se aleg figuri marcante din anumite domenii, propunerile lor nu se bazează pe studii sau sondaje. Este şi ceva subiectiv, inevitabil. Dar dacă luăm toate bancnotele, avem pe ele reprezentanţii de vârf din fiecare domeniu. E greu să fie contestaţi de cineva. Noi nu avem intenţia de a face vreo clasificare prin imprimarea cuiva pe bancnote", spune Mugur Şteţ. Purtătorul de cuvânt al BNR explică şi motivul pentru care, după Revoluţie, s-a hotărât renunţarea la figurile istorice care apăreau pe bani şi înlocuirea lor cu nume importante din cultura şi civilizaţia României: „Pe de o parte, românii se simt mândri că au aceste personalităţi şi sunt recunoscute, pe de altă parte şi străinii, când se uită pe o bancnotă, sunt curioşi să afle cine e pe ea. După ce s-a ajuns la această concluzie, s-au ales diverse domenii: muzică, pictură, filosofie, literatură, etc. Cei de la Direcţia Emisiune, Tezaur şi Casierie au luat-o pe rând: la muzică îl avem pe George Enescu, incontestabil cel mai mare compozitor al nostru. În pictură, Nicolae Grigorescu e unul dintre cei mai mari, recunoscut la nivel internaţional. Pe bancnota de 10 lei cu Nicolae Grigorescu apare şi «Rodica», un tablou care aparţine Băncii Naţionale şi se află în sala de consiliu. Aici, spre exemplu, putem fi acuzaţi de subiectivism, dar e ceva firesc". Banca Naţională încearcă să stea departe de orice controversă despre alegerea personalităţilor imprimate pe bani, precum şi de dezbaterile privind figurile care ar fi trebuit să primească această onoare şi nu au primit-o. Merită ştiut însă că BNR emite periodic pentru colecţionari monede închinate unor personalităţi sau evenimente marcante. „Nu poţi să faci atlasul personalităţilor din România pe bancnote. De aceea, Banca Naţională are şi emisiuni numismatice, pentru colecţionari, care au menirea de a populariza personalităţile marcante ale istoriei, civilizaţiei şi culturii româneşti. Când se împlinişte un număr rotund de ani de la naşterea sau moartea unei mari personalităţi, noi avem emisiune numismatică. Banca Naţională are şi menirea de a promova istoria, cultura şi civilizaţia României", explică Mugur Şteţ. La 1 iulie 2005 a intrat în circulaţie leul nou, supranumit şi leu greu, care a circulat în paralel cu leul vechi până la 31 decembrie 2006. În intervalul menţionat, moneda veche a fost înlocuită treptat cu noile bancnote si monede. Introducerea leului nou a constituit a doua etapa a denominarii. Denominarea reprezintă acţiunea de reducere a valorii nominale a însemnelor monetare. Totodată, s-a schimbat codificarea monedei naţionale, de la "ROL" (Romanian Leu) la "RON" (Romanian New). Rata de schimb între ROL şi RON este de 10.000 ROL pentru 1 RON, respectiv de 100 lei vechi pentru 1 ban nou. În pofida efectului de rotujnire, introducerea leului nou nu a determinat majorări de preţuri. Afişarea duală a preţurilor cu patru luni înaintea datei de punere în circulaţie a creat posibilitatea familiarizării publicului cu noua formă şi valoare a preţurilor, facilitând memorarea lor şi anulând totodată posibilitatea modificărilor de preţuri.

8

Rotunjirea preţurilor s-a făcut conform regulilor de rotunjire precizate de ordinul Ministerului Finanţelor Publice, atât în plus cât şi în minus. Ca urmare, rotunjirile de preţuri efectuate corect nu au condus la creşteri de preţuri. Structura numerarului din noua emisiune a cuprins şi moneda de 1 ban, pe care Banca Naţională a României a produs-o în cantităţi mari, tocmai pentru a se evita încercările de rotunjire a preţurilor şi a se elimina justificările agenţilor economici că nu dispun de moneda suficientă pentru rest. Pas important spre euro. Denominarea a fost descrisă de autorităţi ca o experienţă de trecere spre moneda euro. Perspectiva lucrului cu câmpuri valorice foarte mari nemaifiind convenabilă, nici manual nici în aplicaţiile informatice, s-a optat pentru denominare. Nu în ultimul rând, s-a constatat că tăierea a patru zerouri la valoarea nominală a însemnelor monetare actuale are şi un efect psihologic deosebit, întâlnit şi în experienţa altor state care au efectuat denominarea. Existenţa unui curs de schimb leu/euro exprimat cu o singura cifră înainte de virgulă are un efect mai "liniştitor" decât forma nnnnn lei/euro. În perspectiva adoptării monedei unice, efectuarea denominarii a reprezentat o experienţă importanţă. Astfel, trecerea la euro, un proces mult mai complex decât denominarea, se va putea realiza cu mai multă uşurinţă. Leul nou a fost pus în circulaţie gradual, prin unităţile BNR şi ale tuturor instituţiilor de credit, iar până la 31 decembrie 2006 a circulat în paralel cu leul vechi. La 1 ianuarie 2007 moneda veche şi-a pierdut puterea de circulaţie, însă este preschimbată în moneda nouă pe o perioadă de timp nelimitată la sucursalele BNR care desfăşoară activităţi de casierie şi la unităţile instituţiilor de credit autorizate să efectueze această operaţiune prin ordin al guvernatorului BNR. Un an de muncă pentru RON Pentru ca leul nou să ajungă în buzunarele românilor a fost necesar un an de muncă din partea angajaţilor Băncii Centrale şi a încă nouă firme care s-au ocupat de importul materialelor pentru noii bani, de tipărirea şi de transportul bancnotelor şi monedelor. Nu mai puţin de 155 de tone de bancnote din plastic şi 610 tone de monede au fost puse în circulaţie. Eminescu, Blaga si Caragiale, cei mai valoroşi: La momentul introducerii, leii noi au fost disponibili sub forma a patru tipuri de monede şi şase bancnote. Monedele cu valorile de 1, 5, 10 si 50 de bani sunt confecţionate din materiale asemănătoare cu euro. În ce priveşte bancnotele, acestea au valori de un leu (10.000 lei vechi), 5 lei (50.000 lei vechi), 10 lei (100.000 lei vechi), 100 lei (un milion vechi) şi 500 lei (5 milioane). Bancnotele sunt mai mici, pe calibrul euro. Marea noutate a reprezentat-o bancnota de 500 lei, care are imprimat chipul lui Eminescu. La 1 decembrie 2006, a fost pusă în circulaţie bancnota de 200 de lei, cu chipul filosofului Lucian Blaga. Bancnota de 100 de lei are imprimat chipul lui Caragiale. Oficialii BNR apreciau în 2005 ca bancnota cea mai cautată va fi cea de 50 lei noi (500.000 lei vechi), pe locul doi în topul folosirii fiind cea de 10 lei noi (100.000 lei vechi). Leul nou, predat la cursuri speciale. În ce priveşte bănuţii noi, oficialii BNR se aşteptau ca aceştia să fie mai căutaţi, pe motiv că au dimensiunile corelate cu puterea de cumpărare, adică sunt mai mici şi nu sunt din aluminiu care se murdăreşte şi arata urât când se oxidează, ci din cupru. Pentru a învăţa vânzătorii şi oamenii de la ghişeu cum să lucreze cu leul nou, Banca Centrală a organizat aproximativ 200 de seminarii la care au participat între 35 şi 100 de persoane. În total, la cursuri au luat parte peste 10.000 de funcţionari.

9

Concluzie: Prin noile reglementări, Banca Naţională încearcă să creeze un sistem bancar modern, şi în acelaşi timp, să-şi îndeplinească rolul de bancă centrală. România şi-a îmbunătăţit practica bancară cu noi tehnici şi instrumente. Obiectul principal al tuturor acestor îmbunătăţiri, este de a construi o reţea de banci comerciale, eficiente şi viabile care să ofere o gamă largă de servicii bancare necesare susţinerii creşterii economice într-o economie de piaţă. România are din nou un sistem bancar eficient, integrat circuitului financiar internaţional, stimulând dezvoltarea şi modernizarea economiei româneşti.

10