Proiect Geopolitica [PDF]

Zitiervorschau

PROIECT GEOPOLITICA CADEREA ZIDULUI BERLINULUI

Garnizoana germana se preda pe 2 mai 1945, razboiul sfarsindu-se pentru Berlin. Din momentul in care a luat sfarsit cel de-Al Doilea Razboi Mondial, Berlinul a devenit un centru de conflict cu Statele Unite si aliatii sai pe o parte si Uniunea Sovietica pe de alta parte. Sase zile mai tarziu, al doilea conflict mondial se incheia in Europa o data cu capitularea neconditionata a Germaniei, semnata la Cartierul general sovietic, instalat intr-una din vilele ramase intacte din Karlshorst, o suburbie oriental a Berlinului.1. Timp de doua luni, sovieticii sunt stapanii orasului si profita de acest ragaz pentru a-si plasa oameni de incredere in principalele posturi de conducere. Inca dinainte de incheierea ostilitatilor, incep sa reconstituie o modesta administratie nemteasca in zonele cucerite. Pe 28 aprilie, generalul Bersarin este numit guvernator al Berlinului dar locul ii va fi luat, imediat dupa moartea acestuia, de catre “Grupul Ulbricht” compus din zece comunisti emigrant la Moscova, avandu-l in frunte pe Walter Ulbricht, un Stalinist convins.2 Acest grup are ca scop nu doar reintemeierea Partidului Comunist dar si reconstituirea structurii administrative berlineze. Acesta reinfiinteaza municipalitatile alcatuite din vechi socialdemocrati si din liberali dar pozitiile cheie sunt detinute de comunisti, un subtil dozaj corespunzator formulei lui Ulbricht: “Totul trebuie sa aiba aer democratic, insa noi trebuie sa tinem totul in mana”. Inspirandu-se dupa modelul sovietic, in cartiere se infiinteaza “comitetele populare” cu scopul de a furniza cele necesare traiului zilnic si de asemenea a fost introdus un sistem de cartele alimentare in care ratia era proportionala cu gradul de dificultate al fiecarei persoane. In decursul primelor saptamani de ocupatie, sovieticii iau o serie de masuri, care se vor dovedi, ulterior, un jug extreme de apasator. Intai de toate, plaseaza ansamblul canalelor navigabile in subordinea unei organizatii din zonal or de ocupatie (SBZ). Aceasta inseamna ca au acaparat totodata , si infrastructurile situate in sectoarele care le reveneau puterilor occidentale. Mai mult, toate bancile si casele de economii sunt inchise si inlocuite printr-o unica institutie financiara municipal. In sfarsit, administratia sovietica (SMAD) se straduieste sa demonteze tot ce se mai gaseste pentru a transporta in URSS.3 Din 11 iunie este reinfiintat Partidul Comunist (KPD) care urmareste, impreuna cu administratia sovietica, sa-si asigure o pozitie de varf in conducerea Berlinului, dar au grija, de asemenea, sa incurajeze reluarea vietii cotidiene (este repusa in functiune o linie de metrou, apare primul ziar berlinez postbelic, se redeschide Teatrul Renasterii) In Declaratia Aliatilor din 5 iunie 1945 era prevazut ca Germania sa fie impartita in patru zone de ocupatie, cate una pentru fiecare putere invingatoare (Statele Unite, Marea Britanie, Uniunea 1

Buffet, Cyril – Istoria Berlinului de la origini până în zilele noastre – editura Corint – București - 2002 Brigouleix, Bernard - Zidul Berlinului 1961-1989 - editura Lucman – București - 2005 3 Buffet, Cyril – Istoria Berlinului de la origini până în zilele noastre – editura Corint – București - 2002 2

Sovietica si Franta). In fruntea fiecarei zone, se afla un comandament iar cei patru comandanti constituiau Consiliul de Control, care trata problemele privind Germania in ansamblul ei.4 Berlinul a fost decupat, in aceeasi maniera, in patru sectoare de ocupatie, dar un organism special, botezat Kommandatura, era prevazut sa pastreze unitatea. Aceasta Kommandatura care se compunea din patru guvernatori militari, era situata in sectorul American si obliga la unanimitate in luarea deciziilor. Structurile de control infiintate de Aliati se dovedesc ineficiente, Berlinul devenind, in cateva luni, teatrul predilect al confruntarii dintre Est si Vest. Cea dintai are loc prin intermediul partidelor. Intr-adevar, Partidul Comunist ia initiative, voind sa fuzioneze cu Partidul Social Democrat, in scopul de a recrea unitatea miscarii muncitoresti germane, aspru inabusite in 1918. 82% din militantii social-democrati din Berlinul de Vest se pronunta, in ziua de 31 martie 1946, impotriva fuziunii. In Berlinul de Est, Partidul Comunist si Partidul Social Democrat organizeaza, totusi, la 21 aprilie, in sectorul sovietic, un Congres in vederea fuziunii, consfintand nasterea Partidului Socialist Unit. Dupa violente discutii, Kommandatura sfarseste prin a recunoaste Partidul Social Democrat si Partidul Socialist Unit in ansamblul orasului.5 Constitutia provizorie fiind acceptata in prealabil de Kommandatura, pe 20 octombrie 1946, au loc alegerile municipale. Partidul Social-Democrat obtine o victorie rasunatoare cu aproape jumatate de voturi, lucru care ii complica serios sarcina, cu atat mai mult cu cat URSS foloseste dreptul sau de a vota pentru a bloca orice demitere sau orice numire appreciate drept indezirabile. La 5 decembrie este ales in functia de burgmeister Social-democratul Otto Ostrowaski. Primarul Ostrowski trebuie nu doar sa navigheze printer recifele dificilei coabitari cu Partidul Social Democrat si Partidul Socialist Unit, insa, pe deasupra, datorita iernii foarte aspre, Otto Ostrowaski este obligat sa infiinteze un comitet sub conducerea lui Luise Schroeder pentru remedierea acestei situatii. Din pricina livrarilor insuficiente de carbune, consumul electric este limitat la doua ore pe zi, numeroase intreprinderi sunt silite sa isi inchida portile, iar somajul creste pe masura.Aprovizionarea cu alimente se reduce simtitor, iar conditiile sanitare se degradeaza iarasi. Frigul si epidemiile fac ravagii in sanul unei populatii anemic, ale carei suferinte sunt partial indulcite de pachetele provenind din Statele Unite.6 In acest context izbucneste o grava criza politica, Ostrowaski demisioneaza si il are ca successor pe Ernst Reuter. Sovieticii refuza insa sa il accepte, considerandu-l “tradator” si ii vor invalida numirea. In lunile urmatoare, viata politica este iarasi tulburata, mai intai, de demiterea consilierului social-democrat Nastriepke, si, dupa aceea, prin refuzul prefectului politiei, Markgraf, de a-si abandona postul, cu toate ca adunarea ii adusese la cunostinta votul ei de blam. 4

Michael Burgan – The Berlin Wall. Barrier to Freedom – editura Compass Point Books – United States of America Buffet, Cyril – Istoria Berlinului de la origini până în zilele noastre – editura Corint – București - 2002 6 Buffet, Cyril – Istoria Berlinului de la origini până în zilele noastre – editura Corint – București - 2002 5

Cateva luni mai tarziu, Magistratul il suspend ape Markgraf si il numeste ca inlocuitor pe Johannes Sturm, a carui autoritate nu se poate exercita decat asupra partii occidentale a orasului. Intre timp, adunarea a lucrat si la redactarea unei Constitutii definitive, care sa faca din Berlin un Land si sa-si revendice rolul de capitala. Acest proiect va fi aprobat cu o zdrobitoare majoritate de voturi; numai Partidul Socialist Unit i se opune, iar URSS obstructioneaza acceptarea lui de catre Kommandatura. Din acest moment, conflictul dintre Est si Vest intra intro faza actuala, iar Berlinul reprezinta acum principala miza a Razboiului Rece. Diviziunea Germaniei pare un fapt implinit, iar constituirea celor doua state germane de o parte si de alta a Elbei, este deja in curs.7 In anul 1948, toate zonele, cu exceptia celei controlate de Uniunea Sovietica s-au unit formand Germania de Vest, zona sovietica devenind astfel Germania de Est. Sovieticii au creat un stat communist cu economia bazata pe socialism in care Guvernul controla majoritatea afacerilor si proprietatilor. Acest fapt i-a nemultumit pe locuitori, asa ca majoritatea plecau in Berlinul de Vest si de acolo catre Germania de Vest sau alte tari democratice.8 Scopul Zidului Berlinului a fost, de fapt, sa opreasca fluxul de locuitori care treceau tot mai des din Germania de Est in Germania de Vest. Criza Berlinului din 1958-1962 a fost provocată de Hruşciov. În calitatea sa de unicconducător al naţiunii ruse, el avea 3 obiective: să asigure un ritm cât mai rapid de dezvoltarea economiei ruse, să sporească securitatea Rusiei şi să asigure răspândirea comunismului în lume. Problema care prima era securitatea Rusiei şi, ca urmare, cheltuielile militare sporeau continuu, în detrimentul investiţiilor în celelalte sectoare ale economiei.La 27 noiembrie 1958, URSS a lansat primul său ultimatum. Toate drepturile politiceruseşti urmau să fie transferate RDG, iar, în 6 luni, Berlinul de Vest urma să devină “entitate politică independentă, un oraş liber, în viaţa căruia nici un stat, să nu aibă drept deimixtiune”.Aliaţii au refuzat să negocieze şi Hruşciov a ameninţat că folosirea forţei în Berlin ar putea duce la declanşarea celui de-al III-lea Război Mondial.În septembrie 1959, Hruşciov a fost primul conducător sovietic care a vizitat SUA.Tratativele de la Camp David, cu preşedintele Eisenhower au rezolvat unele diferente şi Hrusciov şi-a retras ultimatum-ul.La Summit-ul Pactului de la Varşovia, în 3-5 august 1961, s-a horărât separarea Berlinului de Vest de cel de Est. Prin urmare, la 13 august 1961, Berlinul de Vest a fost complet izolat printr-un zid.Ameninţările lui Hruşciov şi intervenţiile sovietice în traficul aerian din coridorul către Berlinul de Vest, au provocat iniţial teama că toate căile de acces vor fi blocate. Cu toate acestea, americanii au acţionat ferm, considerând că negocierea este cea mai bună metodă de dezamorsare a tensiunilor.La 3 septembrie 1971, a fost semnat

7 8

Buffet, Cyril – Istoria Berlinului de la origini până în zilele noastre – editura Corint – București - 2002 Michael Burgan – The Berlin Wall. Barrier to Freedom – editura Compass Point Books – United States of America

Acordul cvadripartit de către URSS, SUA, Marea Britanie şi Franţa şi ulterior RDG a fost recunoscută de Occident şi Germania de Vest.9 Materializarea separarii: Daca in 1961 Zidul a fost ridica efectiv,originea crizei, a carei consecinta concreta si inspaimantatoare o reprezenta,se afla cu trei ani mai devreme. 1.Ultimatumul lui Hrusciov. – In primavera si vara anului 1958 , mai multi conducatori comunisti europeni atrasesera atentia,in repetate randuri,asuprea necesitatii imperioase de a reglementa insuportabila problema a Berlinului.Simtindu-se ceva mai sigur in fata Statelor Unite,dupa lansarea pe orbita,din anul precedent,a Sputnikului(implicand faptul ca teritoriul American incetase a mai fi un brie 1958,ultimatum Aliatilor occidental.Liderul sovietic cerea ca,in termen de sase luni, Berlinul de Vest sa fie transformat intr-o entitate politica indepedenta,un “oras liber demilitarize”.Dupa implinirea acestui termen,URSS ameninta sa semneze cu guvernul RDG un trata de pace si sa ii remita toate responsabilitatile , atat in ceea ce privea soarta intregii Germanii,in general, cat si in problema accesului in Berlin,in particular.

Era vorba de cea mai serioasa punere in discutie a statului cvadripartit al orasului.Ser parea,inca o data,ca Uniunea Sovietica avea de gand sa se serveasca de parghia berlineza pentru a-I oblige pe occidental sa accepte negocierea asupra problemei germane, cu intentia probabila de a obtine neutralizarea tarii, asa cum o sugerase “planul Rapaski”inca din 1957.Daca acest obiectiv nu putuse fi atins,Moscova spera,cel putin sa ii oblige pe Aliati sa cedeze sis a ii sileasca fie sa se retraga, fie sa accepte o revizuire a statului Berlinului.Cu toate ca in sanul taberei occidentale s-au iscat divergente asuptra tacticii de urmat,Aliatii au raspuns la acest ultimatum reafirmandu-si explicit dreptul inalienabil de a ocupa orasul.S-au declarant dispusi sa accepte totusi , discutiile cu conditia ca acestea sa se poarte asupra ansamblului problemei germane, nu doar asupra Berlinului.In ianuarie 1959 , guvernul sovietic comunica celor trei puteri occidentale proiectul unui tratat de pace cu Germania, alimentand astfel dezbaterile din lunile urmatoare. Termenul prevazut de ultimatum se scurge fara a provoca vreun neajuns, deoarece la Geneva Se convocase o conferinta international.Uniunea Sovietica putea estimca ca a obtinut deja o victorie, intrucat statele germane erau pentru prima oara reprezentate amandoua la nivel international(ministrii de Externe din RFG SI RDG au luat loc, totusi.impreuna,la o masa mai mica,separate de ceilalti; atunci a fost ,cu adevarata,o conferinta de tip “4+2”’treizeci de ani mai tarziu, va fi mai degraba una”2+4”).Conferinta de la Geneva a durat din mai pana in august 1959,fara a se ajunge la un rezultat concret.Se credea ca intalnirea la nivel inalt, la care au participat Hrusciov,presedintele Eisenhower (la sfarsit de mandat), prim-ministrul britanic Macmillan si generalul de Gaulle, va debloca situatia.Aceasta reuniune a avut loc la Paris,in mai 9

Buffet, Cyril – Istoria Berlinului de la origini până în zilele noastre – editura Corint – București - 2002

1960.Indoindu-se ca va reusi sa le smulga occidentalilor vreo concesiune de amploare,Hrusciov a hotarat sa devieze ordinea de zi a intrunirii,exploatand un incident minor ( capturarea unui avionspion American U-2, care ii survola teritoriul).Numarul Unu rus spera s ail poate determina din nou pe presedintele Statelor Unite sa dea dovada de spirit conciliant.La putin timp dupa dezastrul din “Golful Porcilor” ,Hrusciov se intalnea cu Kennedy la Viena , pe 3 si 4 iunie !961. Primul se pare ca l-a impresionat pe celalalt, care nu parea dispus sa faca nicio miscare cata vreme drepturile Aliatilor asupra Berlinului de Vest nu ar fi fost repuse in discutie.Declaratia lui Kennedy din 27 iulie pare sa confirme aceasta interpretare,fiindca se axeaza pe evidentierea a trei puncte principale 9 Three Essentials), referitoare la drepturile de trecere din RDG si, in sfarsit la securitatea interna si libertatea orasului.10 2.Operatiunea Marele Zid Chinezesc – Intre timp, tensiunea nu inceteaza sa creasca in Berlin , sub presiunea refugiatilor al caror flux se amplifica din ce in ce mai mult .Aceasta hemoragie umana este acum motivul infirmitatii economiei RDG care sufera deja de vilente convulsii structural,pe cale de a destabiliza regimul comunist.Aceasta din urma preconize de multa vreme instaurarea unui control sever al frontierelor, respective inchiderea lor.Aceasta solutie este aprobata , in cele din urma . sub directive sovietica, in primavara anului 1961. Dup ace si restul tarilor Tratatului de la Varsovia isi dau acordul, Honecker este insarcinat sa pregatesca ,in secret,operatiuna numita “Marele Zid Chinezesc”. In acest scop , se aduna si se depoziteaza in cazarmi sarma ghimpata si piloni;sunt mobilizate militiile muncitoresti, reinfiintate dupa 17 iunie 1953 , precum si cateva unitati de politie.La o conferinta de presa , sustinuta pe 15 iunite,Ulbricht raspunde cinic unui journalist care il intrebase daca Poarta Brandenburg va coincide cu o frontiera de stat:”Inteleg din intrebarea dumneavoastra ca in Germania Occidentala ar exista oameni care si-ar dori sa mobilizam muncitorimea capitalei RDG pentru a construe un zid(…). NImenu nu intentioneaza sa ridice un zid.11

RDG profita de amortirea estivala a unui weekeng pentru a trece la actiune: conducatorii occidental sunt in vacanta, cancelariile functioneaza in ritm domol, patridele vest-germane sunt preocupate de apropiatele alegeri legislative.In noaptea de sambata 12 iunie spre duminica 13 iunite 1961 ,fortele de ordine est-germane se posteaza pe linia de demarcatie intre Berlinul de Esti si Berlinul de Vest si interzic accesul spre sectoarele occidentale.Operatiunea se desfasoara cu rapiditate : in numai cateva ore ,orasul este inchis emetic.La inceput,nu e chiar un zid,ci o imprejmuire de grilaje si sarma ghimpata .Este desigur , o masura de preacutie destinata sa permita observarea reactiilor Vestului(tancurile sovietica sunt amplasate in spatele barierei, dar interventia lor nu este preconizata decat in cazul in care sitautie va genera conflict)/Cum puterile

10

Buffet, Cyril – Istoria Berlinului de la origini până în zilele noastre – editura Corint – București - 2002 Buffet, Cyril – Istoria Berlinului de la origini până în zilele noastre – editura Corint – București - 2002

11

occidentale intarzie sa se mainfeste,iar protestul lor apare , pe ansamblu, foarte moderal, echipele de zidari, sub stricta supreaveghere, incep,curand sa se aseze caramizile si blocurile de beton.12 Constructia zidului va avea loc, de fapt, in patru etape. Est-germanii nu vor inceta sa il consolideze si sa il faca, in cele din urma de netrecut. Primul stadiu constructiei consta, incepand din 13 august 1961, in inlocuirea acestui gard de sarma ghimpata si a obstacolelor printr-un zid “tare”. Pentru inceput, nu se pune prea mare pret pe calitate, incat materialul de constructie se limiteaza la panouri de ciment aglomerat cu pietris. Aceasta este “prima generatie”.13 Al doilea val al zidirii: trebuie trebuie distrus tot ce blocheaza supravegherea vizuala a zonei, in partea de est, sau sa favorizeze evadarile. Intre sfarsitul anului 1961 si 1963 sunt distruse toate cladirile care ating linia de demarcatie sau permit accesul la ea de la distanta, sau o perspectiva de evadare. Locatarii lor au cateva ore sa le evacueze pana la sosirea comandourilor de demolare ale armatei est-germane. Primaria le da alte locuinte, de preferinta cat mai departe de zid.14 Dupa aceasta “clarificare” geografica de la inceputul anilor 60, se instaureaza a doua generatie a zidului: placile aglomerate sunt inlocuite cu placi de beton armat suprapuse. In 1964 este instaurata supravegherea cu caini politisti, care nu sunt tinuti in lesa de politisti, ci sunt legati de un lant de 100 de metri lungime si dispusi la fiecare doua sute de metri. Sunt dispuse obstacole anti-tanc, care au mai mult scop de intimidare. Alte obstacole sunt menite sa faca imposibila orice evadare: mine antipersonal amplasate pretutindeni, garduri electrificate desfasurate intre turnurile de paza, iar intreg zidul este iluminat in partea de est. De partea “inamica” a zidului sunt instalati tarusi metalici care fac mortal caderea de cealalta parte a zidului.15 In 1965 Zidul este suplimentat cu 222 de buncare si posture de tragere blindate. Tinand cont de bataia armelor automate amplasate acolo, nici o portiune a zidului mu mai scapa razei de tir a acestor posturi, situate la distanta de la care orice glont este mortal. Aceasta este de fapt a treia generatie. La inceputul anilor 70 are loc desavarsirea Zidului, cea de-a patra etapa. Placile de beton armat sunt inlocuite in sectoarele cele mai vizibile cu beton turnat continuu, iar deasupra acestuia este fixat un tub gros, peste care nu iti poti trece bratul ca sa te ridici si de care nu se poate agata nimic. . In 1975 impartirea orasului era totala.16 Inca din august 1961, trecerea zidului inregistreaza primi doi morti. Pe 19, un barbat de 47 de ani sare pe fereastra unui imobil inca nedemolat, rateaza si moare in urma impactului cu solul. Pe 12

Buffet, Cyril – Istoria Berlinului de la origini până în zilele noastre – editura Corint – București - 2002 Buffet, Cyril – Istoria Berlinului de la origini până în zilele noastre – editura Corint – București - 2002 14 Brigouleix, Bernard - Zidul Berlinului 1961-1989 - editura Lucman – București - 2005 15 Brigouleix, Bernard - Zidul Berlinului 1961-1989 - editura Lucman – București - 2005 16 Buffet, Cyril – Istoria Berlinului de la origini până în zilele noastre – editura Corint – București - 2002 13

24, un tanar de 24 de ani, crede ca poate ajunge dincolo trecand in viteza prin sarma ghimpata si moare rapus de gloante inainte de a ajunge in vest. Evadarile au fost din ce in ce mai putin numeroase ca tentative. Fiecare noua “generatie” a zidului a complicat, pana a le face de-a dreptul utopice, visurile de evadarre ale est-berlinezilor. In primele zile care urmeaza inchiderii, cateva mii de est-berlinezi vor reusi sa treaca proaspata linie de demarcatie, sarind pe ferestrele imobilelor aflate in apropierea liniei de demarcatie. Uneori, de partea cealata a liniei ii asteptau pompieri cu prelatele intainse pentru a-i prinde. Uneori existau si tentative de trecere fortata, cu ajutorul automobilelor, dar de putine ori reusite. In aprilie 1963, un soldat est-german care cunostea slabiciunile zidului, se urca intr-un vehicul de teren de dimensiuni mici si se izbeste efectiv in zid incercat s ail strapunga. Gaura sa dovedit insuficienta pentru a trecce cu masina, dar reuseste sa faca o gaura destul de mara incat sa incapa el.17 Au existat si tentative “subterane” de trecere a zidului dar foarte putine reusite, fie din cauza ca cei care le intreprinsesera renuntasera la planurile lor, fie din cauza ca fusesrea descoperiti sau tradati. Ultimul mort al Zidului si al sistemului pe care il reprezinta este Chris Geffroy, ucis de golante in 1989. Cu mai putin de un an in urma, penultima victima, moare de frig in nacela balonului pe care il construise clandestine pentru evada, si caruia nu ii mai poate controla ascensiunea sau posibilitatea de a ateriza. Căderea Zidului Berlinului, în noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1989, are în comun cu construirea sa, din urmă cu peste douăzeci şi opt de ani, cel puţin faptul că reprezintă un eveniment universal, mai mult decât german – sau, să spunem, în orice caz, un eveniment intergerman de importanţă universală. Ea este chiar, în destule privinţe, şi mai importantă, deoarece edificarea Zidului nu făcea în ultimă instanţă, în august 1961, decât să pecetluiască definitiv cu beton şi sârmă ghimpată o împărţire a Europei şi a lumii care era cu mult preexistentă acestei noi “crize a Berlinului”. Deoarece, fără a neglija faptul că aspiraţia constantă a est-berlinezilor ca şi a vest-berlinezilor la căderea Zidului a jucat un rol foarte important în acea zi (sau, mai curând, noapte) de eliberare, trebuie să recunoaştem că, pe plan internaţional, factorul decisiv l-a constituit evoluţia relaţiilor americano-sovietice, îndeosebi refuzul lui Mihail Gorbaciov de a mai susţine, cu un preţ exorbitant, un sistem în care nimeni nu mai credea.18

17 18

Buffet, Cyril – Istoria Berlinului de la origini până în zilele noastre – editura Corint – București - 2002 Brigouleix, Bernard - Zidul Berlinului 1961-1989 - editura Lucman – București - 2005

La originile schimbării ce pândea Europa pot fi considerate două evenimente strâns legate între ele, care sunt declanşate mai mult de evoluţia şi iniţiativele celor două superputeri, SUA şi URSS, decât de acţiunile europenilor. Primul are ca punct de plecare politica mâinii de fier pe care preşedintele american Ronald Reagan o impune partenerilor săi din Est în domeniul tehnologiei de vârf şi al armamentului nuclear: un sistem de protecţie anti-rachetă extrem de costisitor şi din această cauză considerat inaccesibil sovieticilor. Armă de descurajare economică şi tehnologică, aceasta urmărea mai ales să-i facă pe conducătorii de la Kremlin să simtă că pe terenul cursei înarmărilor extrem de sofisticat în secolul XX, ţara lor nu avea nici mijloacele financiare, nici resurse în materie de inovaţii tehnice care să-i permită să facă faţă acestei provocări. 19 Celălalt eveniment a avut ca teatru Uniunea Sovietică unde, pe 11 martie 1982, Mihail Gorbaciov devenea Prim secretar al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, cu visul de a oferi ţării sale timpul şi mijloacele de a debloca mecanismele unei economii paralizate de rigiditatea sistemului. Aceasta presupunea la început, nu lichidarea “socialismului real”, ci pur şi simplu comoditatea acestuia privind restabilirea unei legături între partide, stat şi o liberalizare controlată. Acestea erau obiectivele iniţiale ale restructurării (Perestroika) şi ale transparenţei Glasnost (informarea societății pentru a o mobiliza), când îşi dă seama de greutatea pe care o reprezenta pentru URSS cursa înarmărilor pentru care nu avea mijloacele necesare. De aici, opţiunea Kremlinului de a-şi modera atitudinea internaţională şi de a face presiuni asupra aliaţilor pentru a alege aceeaşi cale. Astfel, acceptă să reia tratativele de la Geneva asupra rachetelor nucleare cu rază medie de acţiune, iar în decembrie 1987 semnează la Washington tratatul FNI, ce marchează revenirea la destinderea internaţională ale cărei etape nu vor întârzia să se facă simţite şi în Europa de Est. Mutaţiile rapide şi neaşteptate din Uniunea Sovietică au avut consecinţe asupra evoluţiei democraţiilor populare, fie că este vorba de liberalizarea informaţiei, de democratizarea desigur încă incompletă dar reală a instituţiilor şi a vieţii politice, de trezirea naţionalităţilor din Caucaz şi din Ţările Baltice ajungându-se curând la adevărate declaraţii de independenţă ale Republicilor componente ale Uniunii, fără ca Armata Roşie să intervină. Dezarmarea strategică şi diplomatică dorită de URSS va fi cea care în mare măsură va contribui la grăbirea prăbuşirii acesteia. La aceste motive trebuie să adăugăm apăsarea unei crize economice în ţările din Est şi care este suportată cu atât mai greu de populaţiile din aceste state cu cât deschiderea către lumea occidentală le permite sa compare carenţele din economia lor şi mediocritatea nivelului lor de trai cu relativa prosperitate care domneşte în Vest. Amploarea crizei este desigur diferită de la o ţară la alta, dar manifestările sunt identice: încetinirea dezvoltării, productivitatea redusă, deficitele agricole si penuria de produse alimentare care în unele cazuri a dus chiar la raţionalizare, inflaţia variind şi ea şi enormele datorii externe. 19

Berstein, Serge, Pierre Milza - Istoria Europei, vol. V – editura Institutul European – Iași - 1998

Două ţări au jucat un rol esenţial în declanşarea mişcării, încă din 1988: Polonia şi Ungaria. În aprilie 1989, după un val de greve, conducătorii polonezi au fost nevoiţi să semneze un acord care marca o cotitură hotărâtoare nu numai pentru Polonia, ci şi pentru ansamblul blocului socialist. Acest text prevedea reinstaurarea pluralismului sindical şi înfiinţarea unor noi instituţii politice. Pentru prima oară în istoria democraţiei populare un necomunist va ajunge în fruntea guvernului în august. 20 În Ungaria, schimbarea regimului s-a produs şi mai repede şi fără cea mai mică ciocnire, sub conducerea guvernului format din comunişti reformatori. Ungaria a încetat să mai fie o Republică Populară pentru a deveni simplu “Republica Ungară”, un stat de drept care recunoaşte “valorile democraţiei burgheze şi totodată pe cele ale socialismului democratic”, adoptă pluralismul politic şi sindical şi instaurează un regim semi-prezidenţial. În domeniul politicii externe, Ungaria a fost prima care s-a desprins de Pactul de la Varşovia, fără să pună însă probleme deosebite sovieticilor care, din aprilie 1989 au început să-şi retragă trupele din această ţară şi nu s-au opus căderii “cortinei de fier”. Înăsprirea represiunii, înrăutăţirea situaţiei economice şi absenţa perspectivelor provoacă un exod al populaţiei, ceea ce face posibilă redeschiderea frontierelor austro-ungare şi germanocehoslovace. Numărul total al refugiaţilor est-germani atinge, în 1989, cifra de 51.000. alte câteva sute iau cu asalt ambasadele RFG din Praga, Budapesta, Varşovia şi Berlinul de Est, cu scopul de a constrânge autorităţile RDG de a le acorda dreptul de a emigra.21 Procesul de trecere la democraţie în RDG, în Cehoslovacia şi în Bulgaria a fost diferit de această revoluţie pacifistă începută de la vârf, aceste trei ţări netrecând ca România prin tulburări foarte grave, dar aici, presiunea maselor fiind necesară pentru ca cei aflaţi la putere să accepte până la urmă să cedeze şi să permită ca transformările democratice să aibă loc. Din toate ţările Europei de Est, RDG era ţara la care lumea se aştepta cel mai puţin să treacă la democraţie fără vărsare de sânge. Cu toate acestea, nici acţiunile preventive ale aparatului represiv, nici îndârjirea lui Erich Honecker şi a echipei sale nu au putut rezista mult timp în faţa mişcării. Pentru a-l determina pe Honecker să dea înapoi, a trebuit totuşi ca masele să se pună în mişcare. Marile manifestaţii care au avut loc în principalele oraşe din RDG, mai ales în Berlinul de Est şi la Leipzig în octombrie 1989, au înfrânt rezistenţa acestuia. Pe 18 octombrie, el renunţa la toate funcţiile sale din conducerea partidului şi a armatei, după 18 ani, cedând locul unui alt conservator, Egon Krentz. Pe 4 noiembrie, la apelul artiştilor şi intelectualilor din RDG, mai mult de 500.000 de persoane defilează pe străzile Berlinului de Est, scandând sloganuri în favoarea unei democratizări a 20 21

Berstein, Serge, Pierre Milza - Istoria Europei, vol. V – editura Institutul European – Iași - 1998 Buffet, Cyril – Istoria Berlinului de la origini până în zilele noastre – editura Corint – București - 2002

societăţii şi a regimului. Cea mai amplă manifestaţie pe care a cunoscut-o RDG se desfăşoară în ordine şi se încheie fără incidente, poliţia şi STASI renunţând la intervenţie. Zarurile sunt aruncate: guvernul comunist demisionează pe 7 noiembrie şi, a doua zi, vine rândul Biroului Politic al partidului.22 În speranţa de a salva un regim agonizând, SED-ul mai are o ultimă iniţiativă: de a satisface principala revendicare a populaţiei, cu alte cuvinte de a-i acorda permisiunea să călătorească în toată libertatea.23 Vineri 9 noiembrie, la ora 18:57, un funcţionar obscur al partidului comunist est-german, Günter Schabowski, purtător de cuvânt şi director al Informaţiei din Biroul Politic al SED, intră în istorie fără să pară că îţi dă seama de importanţa a ceea ce e pe cale să anunţe. În cursul unei conferinţe de presă, transmisă in direct la televizor, despre noul sistem de eliberare a vizelor, el precizează, ca răspuns la o întrebare, că dreptul de a ieşi din RDG şi, în special, de a trece dincolo de Zid este aplicabil imediat. Dat fiind faptul că afirmaţiile sale sunt destul de neclare – de fapt, el nu o spune într-un mod atât de categoric – şi vestea pare, chiar şi în climatul perioadei respective, ceva de-a dreptul extraordinar, e rugat să repete. La început, purtătorul de cuvânt se încurcă, fiind limpede că nu avea dispoziţii precise, apoi sfârşeşte totuşi prin a confirma.24 Această declaraţie care se vrea anodină se propagă în oraş ca o scânteie care aprinde o dâră de praf de puşcă, cauzând o formidabilă explozie populară. Mii de est-germani se grăbesc, în orele următoare, în faţa diferitelor puncte de trecere. Lipsiţi de ordine clare şi precise, gărzile mai întâi nu ştiu ce să facă, apoi se resemnează în faţa presiunii poporului şi ridică barierele. La ora 22, Zidul, teoretic, căzuse. Televiziunile şi radiourile difuzând această informaţie extraordinară, mase importante de germani din Est se îndreaptă spre linia de demarcaţie.25 Oamenii cântă, se îmbrăţişează, nereușind încă, indiferent de care parte a Zidului s-ar afla, să-şi dea seama cu adevărat de amploarea a ceea ce e pe cale să se întâmple. Nenumăraţi berlinezi, de o parte şi de alta a ceea ce nu mai este deja decât o cicatrice urâtă a istoriei, se înverşunează să spargă cu ciocane câte un fragment din acest Zid, decorul trist al vieţii lor, despre care vor să poată spune că au contribuit la dărâmarea sa.26 Deschiderea porţilor Zidului semnifică sfârşitul foarte apropiat al RDG. Vreme de mai multe zile, Berlinul este teatrul unor scene ale bucuriei poporului, iar oraşul devine simbolul, prin excelenţă, al încetării Războiului Rece.27

22

Berstein, Serge, Pierre Milza - Istoria Europei, vol. V – editura Institutul European – Iași – 1998

23

Buffet, Cyril – Istoria Berlinului de la origini până în zilele noastre – editura Corint – București - 2002 Brigouleix, Bernard - Zidul Berlinului 1961-1989 - editura Lucman – București - 2005 25 Buffet, Cyril – Istoria Berlinului de la origini până în zilele noastre – editura Corint – București - 2002 26 Brigouleix, Bernard - Zidul Berlinului 1961-1989 - editura Lucman – București - 2005 27 Berstein, Serge, Pierre Milza - Istoria Europei, vol. V – editura Institutul European – Iași - 1998 24

Vechile legături, pe de o parte, dintre cele două părţi ale oraşului, iar, pe de altă parte, dintre Berlinul de Vest si vecini sunt, încetul cu încetul, restabilite. Vaporaşele fluviale circulă din nou pe toate apele berlineze şi brandenburgheze. Liniile de autobuz dintre Est şi Vest sunt reînfiinţate. Pe 17 iunie 1990, RFG şi RDG comemorează împreună revolta din 1953 şi amintirea victimelor ei. Pe 1 iulie 1990 se proclamă unirea economică, monetară şi socială. Restabilirea oficială a unirii Berlinului se petrece în aceeaşi zi cu aceea a Germaniei, adică pe 3 octombrie 1990.28 În decembrie 1990, primele alegeri libere aduceau victoria Coaliţiei Uniunea Creştin Democrată – Uniunea Creştin-Socială din Bavaria. Dacă aceste alegeri au conferit unificării Germaniei justificarea sa democratică, nu este mai puțin adevărat că această unificare nu era încă decât parțial cea a două societăți, fapt ce pretindea solidaritate și înțelegere reciprocă.29 “Teoria dominoului” concepută în anii cei mai sumbri ai Războiului Rece de către strategii Washingtonului nu a fost nicicând aşa de bine verificată ca în toamna lui 1989, în ţările din Estul Europei. Deschiderea frontierei dintre Ungaria si Austria nu a provocat numai exodul brusc al germanilor din Est către RFG, ci a făcut din Praga o etapă inevitabilă în drumul spre libertate, implicând imediat şi Cehoslovacia în procesul de liberalizare. Evenimentele de la Berlin din noiembrie au declanşat un val de manifestaţii care, la iniţiativa Forului Civic, ce reunea toţi reprezentanţii opoziţiei, au căpătat curând un caracter de masă. Confruntat cu această revoluţie paşnică, Parlamentul a luat iniţiativa de a începe la sfârşitul lui noiembrie procesul de liberalizare, decretând abolirea rolului conducător al PC şi recunoscând pluralismul politic. Alegerile din 1990 au adus Forumului Civic majoritatea absolută in Parlamentul federal. În Bulgaria, tot în urma unor manifestaţii de mare amploare care au avut loc la Sofia şi în alte oraşe ale ţării, Comitetul Central al PC a hotărât, în noiembrie 1989, să cedeze revendicărilor maselor, excluzându-l ep Todor Jivkov, înlăturat în câteva zile de la conducerea partidului şi statului şi înlocuirea cu Petar Mladenov, apoi anunţând alegeri libere. După ce a părăsit “centralismul democratic” şi concepţiile “leniniste” PC s-a transformat în Partid Socialist.30 Valul contestatar din Europa de Est, care a început să se manifeste în vara lui 1989 atingând apogeul în octombrie-noiembrie, va cuprinde şi România, dar cu o oarecare întârziere. Revoluţia izbucnea mai întâi în Transilvania, unde minoritatea maghiară şi germană era supusă r4epresiunii Securităţii, apoi în restul ţării. La Timişoara, populaţia s-a revoltat pe 17 decembrie 1989, provocând o represiune sângeroasă care s-a soldat cu câteva sute de morţi. În timp ce Ceauşescu acuza grupurile de “huligani” şi de “fascişti” care ameninţau “socialismul” şi “naţiunea română”, 28

Buffet, Cyril – Istoria Berlinului de la origini până în zilele noastre – editura Corint – București - 2002 Droz, Jacques – Istoria Germaniei – editura Corint – București - 2006 30 Berstein, Serge, Pierre Milza - Istoria Europei, vol. V – editura Institutul European – Iași – 1998 29

alte manifestaţii aveau loc în mai multe oraşe din ţară, reprimate peste tot cu o extremă brutalitate de armată. Actul decisive avea însă să se joace în cele din urmă la Bucureşti, în timpul unei manifestaţii de susţinere a Conducătorului, organizată de acesta şi în cursul căreia sutele de mii de persoane adunate în Piaţa Republicii au început să scandeze lozinci împotriva regimului. Curând, armata avea să treacă de partea răsculaţilor, Ceauşescu şi soţia au fost arestaţi, judecaţi si executaţi pe 25 decembrie, în timp ce se constituia Frontul de Salvare Naţională. O nouă echipa guvernamentală prezidată de Petre Roman a adoptat o serie de măsuri care să-i satisfacă pe revoluționari: abrogarea planului de “sistematizare a teritoriului”, respectarea drepturilor minorităților, alegeri libere, abolirea pedepsei cu moartea, stabilirea săptămânii de lucru la cinci zile, înlăturarea restricțiilor la încălzire și iluminare, etc. În afara blocului legat direct de URSS, Iugoslavia și Albania, trebuie la rândul lor să abandoneze ceea ce constituia identitatea lor comunistă. Astfel că nu există până în Albania, citadelă stalinistă care să nu cunoască prăbușirea modelului comunist.31 Ultimul act al istoriei comunismului se joacă în 1991 în URSS, acolo unde acesta a luat naștere. O încercare de lovitură de stat duce la lichidarea comunismului și la dezmembrarea URSS-ului. În toate Republicile, activitățile Partidului Comunist sunt sistate. Gorbaciov demisionează din funcția de Secretar General și cere PCUS-ului să se dizolve. Această dispariție a partidului care reprezenta liantul Uniunii încă din 1917, duce la lichidarea acesteia. Una după alta, Republicile își proclamă independența sau suveranitatea. Pe 25 decembrie, Boris Elțîn îl obligă pe Mihail Gorbaciov să demisioneze, acesta fiind președintele unui stat care nu mai exista. Peste tot, bazele totalitarismului comunist au dispărut: partidul unic și monopolist exercitat de acesta asupra vieții politice și a societății civile, controlul omniprezent al aparatului politic și al sistemului polițienesc, arbitrarul, folosirea terorii, privilegiile nomenclaturii, interzicerea dreptului de exprimare liberă și de a forma organizații diferite de cele tolerate sau dominate de partid. Toate acestea au fost maturate de vârful istoriei în intervalul dintre primăvara lui 1989 și vara lui 1991 și odată cu sistemul comunist a dispărut și structura bipolară a Europei așa cum fusese instaurată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.32

31 32

Berstein, Serge, Pierre Milza - Istoria Europei, vol. V – editura Institutul European – Iași - 1998 Berstein, Serge, Pierre Milza - Istoria Europei, vol. V – editura Institutul European – Iași - 1998

Bibliografie

Berstein, Serge, Pierre Milza - Istoria Europei, vol. V – editura Institutul European – Iași – 1998 Brigouleix, Bernard - Zidul Berlinului 1961-1989 - editura Lucman – București - 2005 Buffet, Cyril – Istoria Berlinului de la origini până în zilele noastre – editura Corint – București – 2002 Droz, Jacques – Istoria Germaniei – editura Corint – București – 2006 Michael Burgan – The Berlin Wall. Barrier to Freedom – editura Compass Point Books – United States of America