Plumb 9738358159, 9975743617 [PDF]

Zitiervorschau

George

BACOVIA PLUMB POEZII

Colecþie iniþiatã ºi coordonatã de Anatol Vidraºcu ºi Dan Vidraºcu Pe copertã: Abaþie în stejãriº de Caspar David Friederich (colaj) Concepþia graficã a colecþiei ºi coperta: Vladimir Zmeev

REFERINÞE ISTORICO-LITERARE:

A. E. Baconsky, Eugen Lovinescu, ªerban Cioculescu, George Cãlinescu, Pompiliu Constantinescu, Nicolae Manolescu, Constantin Ciopraga, Tudor Vianu, Nichita Stãnescu, Mihail Petroveanu.

Editura „Litera Internaþional“ O. P. 33; C.P. 63, sector 1, Bucureºti, România tel./fax (01) 3303502; e-mail: [email protected] Grupul Editorial „Litera“ str. B. P. Hasdeu, mun. Chiºinãu, MD-2005, Republica Moldova tel./fax +(3732) 29 29 32, 29 41 10, fax 29 40 61; e-mail: [email protected] Difuzare: S.C. David D.V.Comprod SRL O. P. 33; C. P. 63, sector 1, Bucureºti, România tel./fax +(01) 3206009 Librãria „Scripta“ str. ªtefan cel Mare 83, mun. Chiºinãu, MD-2012, Republica Moldova, tel./fax: +(3732) 221987 Prezenta ediþie a apãrut în anul 2001 în versiune tipãritã ºi electronicã la editura „Litera Internaþional“ ºi Grupul Editorial „Litera“. Toate drepturile rezervate. Editori: Anatol ºi Dan Vidraºcu Lectori: Tudor Palladi, Petru Ghencea Tehnoredactare: Marin Popa Tiparul executat la Combinatul Poligrafic din Chiºinãu Comanda nr. 11350 CZU 821.135.1-1+821.135.1-3 B 12 Descrierea CIP a Camerei Naþionale a Cãrþii Bacovia, George Plumb: versuri, prozã/ George Bacovia; col. iniþ. ºi coord. Anatol ºi Dan Vidraºcu; conc. gr. col. ºi cop./Vladimir Zmeev; µ B., Ch.: Litera, 2001 (Combinatul Poligrafic). µ 328 [p]. µ (Bibl. ºcolarului, serie nouã, nr. 208) ISBN 973-8358-15-9 ISBN 9975-74-361-7 821.135.1-1+821.135.1-3 ISBN 973-8358-15-9 ISBN 9975-74-361-7

© LITERA INTERNAÞIONAL, 2001 © LITERA, 2001

CUPRINS Tabel cronologic ............................................................................ 17

VERSURI PLUM B (1916) ........................................................................... 34 Plumb .......................................................................................... 34 Pastel .......................................................................................... 34 Decor ........................................................................................... 35 Amurg ......................................................................................... 36 Lacustr[ ....................................................................................... 36 Gri ............................................................................................... 37 Sonet ........................................................................................... 37 Amurg de toamn[ ....................................................................... 38 Tablou de iarn[ ........................................................................... 38 În gr[din[ ................................................................................... 39 Spre toamn[ ............................................................................... 39 P[lind .......................................................................................... 40 Amurg violet ................................................................................ 41 Decembrie .................................................................................... 41 Negru .......................................................................................... 42 Nevroz[ ...................................................................................... 43 Moin[ ......................................................................................... 44 Melancolie .................................................................................... 44 Rar ............................................................................................. 45 Nervi de toamn[ .......................................................................... 46 Sear[ trist[ .................................................................................. 46 Note de toamn[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 47 Oh, amurguri... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 48 Amurg de iarn[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 48 Alean . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 49 Amurg antic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 49

Pulvis . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cuptor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Toamn[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Singur . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Trudit . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Panoram[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Finis . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Plumb de iarn[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Nocturn[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Plumb de toamn[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Largo . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Plou[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Nervi de prim[var[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Matinal[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În parc . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Poem[ ]n oglind[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Alb . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Nervi de toamn[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Plumb de iarn[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Note de toamn[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Monosilab de toamn[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Nocturn[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

50 51 51 52 52 54 55 55 56 56 57 57 58 59 60 60 62 62 63 63 64 65

SCÂNTEI GALBENE (1926) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 66 Sc`ntei galbene . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Singur . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Amurg În cimitirul violet... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Miezul nop\ii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . V`nt . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ecou de serenad[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Noapte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Strigoii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Mar= funerbru . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Balet . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Serenada muncitorului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Pastel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Sc`ntei galbene . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Dormit`nd . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

66 66 67 68 68 68 69 69 70 71 72 73 73 74

Nocturn[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Nervi de prim[var[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Note de prim[var[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Amurg de var[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Fanfar[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Gol . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Nocturn[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . De iarn[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Umbra . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . De iarn[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Unei fecioare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Note de toamn[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Vals de toamn[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Nocturn[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ninge . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Igiena . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . +i ninge ... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Plumb de iarn[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Nervi de toamn[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Toamn[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Nocturn[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Poveste . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Între ziduri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Frig . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Diminea\a . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Roman\[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

75 75 76 76 77 77 78 79 79 80 80 81 82 82 83 83 83 84 85 85 86 86 87 87 88 88

CU VOI (1930) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 89 Cu voi ... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Liceu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Proz[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Crize . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Proz[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Bel=ug . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ego . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Pantofii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Furtun[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Amurg . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

89 89 90 90 91 92 92 93 93 94

Imn . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Dialog de iarn[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Nocturn[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Aiurea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Psalm . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Contrast . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Balad[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Vobiscum . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Amurg . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Piano . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Mister . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Vae soli... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În altar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Poem[ final[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Sepulcre violate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Epitaf . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Destul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Pe deal . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Din urm[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

95 96 97 97 98 98 99 100 100 101 101 102 102 103 103 104 104 104 105

COMEDII }N FOND (1936) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 106 Regret . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ca m`ine . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . C`nd singur . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Din vremuri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Din lir[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Spre prim[var[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . De iarn[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Gaudeamus . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Versuri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Serenad[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . T[cere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Din vremuri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Dies irae . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ecou de roman\[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La \[rm . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curaj . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

106 106 107 107 108 108 108 109 110 110 111 111 112 112 113 113

Ecou t`rziu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Trec nouri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Pastel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Renun\are . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Apus . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ecou de roman\[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . In somno . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Amurg . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Sear[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . S[ ne iubim . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Memento . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Vreodat[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Trec zile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Elegie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Versuri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Sf`r=it de toamn[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Nihil . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Veritas . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Demult . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Legend[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Un c`ntec . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . +i toate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Noapte de var[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Pastel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În fericire . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Controvers[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Balad[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Miaz[zi de var[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Requiem . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

114 114 115 115 116 116 116 117 118 118 118 119 119 120 120 121 121 122 122 122 123 124 124 125 125 126 127 127 128

STAN|E BURGHEZE (1946) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 129 Sic transit... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Antrenare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Idei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Arminden . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Studiu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

129 130 131 132 133

Toamn[ ]n t`rg . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Sine die . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Stan\[ la vin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Estetic urban . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Meridian . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Nihil novi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Vizit[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Dup[-amiaz[ cald[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Excelsior . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . De ultima or[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Perpetuum mobile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Hibernal noptat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Modern[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Gloss[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . De art[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Boem[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . POEZII (1957)

.................................

133 134 134 135 136 136 137 138 138 139 140 140 141 142 143 143

145

Doin[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . +i dac[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Epod[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Arhaism . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Sear[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . De-a= fi artist . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Doin[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Egipet . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cogito . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

145 145 146 146 147 147 148 149 150

DIN PERIODICE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 151 Tu ai murit.. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Nervi de toamn[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Roman\[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . S`nge, plumb, toamn[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ebreia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Zgomote . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În iarn[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

151 151 152 153 153 154 154

POSTUME . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 155 I. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Obsesii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Reflec\ii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . De=i nimic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Stan\[ veche . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Noapte de ora= . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Stan\[ real[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Doin[ II . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Stan\[ medie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Stan\[ la Bacovia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Stil simplu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . A=a . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În sat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Stil simplu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Din explor[ri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Din tren . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Vanitas . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Stil simplu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Pastel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Stan\[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Asediu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Informativ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Negur[-n ora= . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Din explor[ri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Stan\[ de lume . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Pro arte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Pro arte II . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Stan\[ de lume . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Spleen . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Compt . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . De iarn[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Jurnal . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Studiu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Pace . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Mitologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Destin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Incident la bal . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

155 155 155 156 157 157 158 159 159 160 161 161 162 162 163 163 164 165 165 166 166 167 167 168 169 169 169 170 171 171 172 172 173 173 174 174 175

G`nduri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Chimie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Legend[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Pastel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Libel[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Amurguri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Moment . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În zare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Verset t`rziu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Revelion . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În margini . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Restituiri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Revelion . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Feude . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Verset ideal . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Verset prozaic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Serenad[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Verset fantast . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Verset slav . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ca un vin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Unui clovn . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . II . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Singur[tate, nu te-am voit . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Festiv[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Toamna murind . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Verset divagat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . +i ce? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

175 176 176 177 177 178 178 179 179 180 180 181 182 182 183 183 184 184 184 185 185 186 186 187 189 189 190

PROZ{ Buc[\i de noapte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 191 Dintr-un text comun . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 204 DIN PERIODICE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 235 De Pa=ti . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Pe maidan . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Zborul c[r\ilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Pe g`nduri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Undeva . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

235 236 237 239 240

Întunerec . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 242 Un vis[tor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 243 În zadar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 245 POSTUME . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 247 Impresii de roman . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 247 VARIA ARTICOLE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 263 Artistul nu poate r[m`ne . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 263 ÎNSEMN{RI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 263 £Însemn[ri autobiografice¤ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 263 Cuv`ntul poetului la s[rb[torirea a 65 ani de via\[ . . . . . . . . . 266 INTERVIURI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 267

G. Bacovia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În loc de autobiografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Dezn[dejdi provinciale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Singur[tate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . „Citesc pe to\i... nu prefer pe nici unul“ . . . . . . . . . . . . . . . Prietenii poetului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

267 268 268 269 270 271

„C~NTEC T~RZIU“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 272 Romanul unui poet . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . De vorb[ cu G. Bacovia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Un pretext scandalos . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cuvinte cu tâlc . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Poetul anarhist . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Proza poetic[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Glasul culorilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Via\a de la Ia=i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Despre Al. Macedonski . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . +eful decaden\ilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cântecul lebedei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . De vorb[ cu Bacovia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Despre inutilitatea chestionarului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Pu\in[ biografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

272 272 272 274 274 275 276 279 281 282 283 284 286 287

Cel mai sincer document . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Student... func\ionar... pensionar... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În literatur[ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cartea de c[p[tâi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

289 290 291 293

G. BACOVIA LA 65 DE ANI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 295 Cu poetul despre via\[ =i despre altele . . . . . . . . . . . . . . . . . . 295 Un interviu luat de Eugen Jebeleanu . . . . . . . . . . . . . . . . . 295 Poetul =i proletariatul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 296 Poetul =i via\a . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 297 Izvoarele poeziei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 299 R[spuns la ancheta revistei „Cronicarul“ . . . . . . . . . . . . . . . . . 300 ADDENDA . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 303 Divag[ri utile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 303 Referin\e istorico-literare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 314

Plumb

CUPRINS

TABEL CRONOLOGIC 1845 Se na=te Dimitrie Vasiliu, tat[l poetului, fiu al r[ze=ului Vasile Andonie din Bogd[ne=ti =i al Paraschivei (Pachia), fiica cronicarului Mustea. Andonie va fi unul din pseudonimele poetului. 1855 Se na=te la Ia=i mama poetului, Zoe Langa, fiic[ a unui boier mijlociu pârc[labul de Ia=i Gheorghe Iancu Langa. R[mas[ f[r[ p[rin\i de la 6 ani, ea va urma ca elev[ intern[ cursurile unui pension ie=ean, aflându-se în îngrijirea unei m[tu=e. 1870 Ofi\er în garda civil[ din Bac[u, Dimitrie Vasiliu se c[s[tore=te la 25 de ani cu Zoe Langa, de 15 ani. 1870—1881 Se nasc surorile mai mari ale poetului Maria =i Ana (Aneta). Ambele vor urma =coala normal[ superioar[ din Ia=i, devenind institutoare. Cel de-al treilea copil al familiei, Nicolae, se stinge în primii ani de via\[. Virginia, Ecaterina (Tinca) =i Elena (Lina) vor urma fie =coala profesional[, fie cursurile pensionului Camp Albert din Ia=i. Ultima va func\iona ca subdirectoare a =colii normale din Bac[u pân[ la moarte, sucombând dup[ dispari\ia poetului. 1881 La 4/5 (16/17) septembrie vede lumina zilei Gheorghe Vasiliu. La Oficiul de stare civil[ e anun\at pe data de 5. 1881—1887 Î=i petrece anii copil[riei la Bac[u, pe strada Bac[u-Piatra (azi Nicolae B[lcescu). Tat[l s[u î=i deschide între timp un magazin de „coloniale“ =i „b[uturi spirtoase“. 1887 Frecventeaz[ gr[dini\a de copii a so\ilor Schmidt. Deprinde unele no\iuni de limba german[. 1888 Este afectat de o criz[ de friguri palustre. De unde are loc amânarea înscrierii la =coal[. 1889 Viitorul poet se întremeaz[ aflat în grija bunicii dinspre tat[, din satul Bogd[ne=ti.

17

George Bacovia

1890 Figureaz[ pentru un scurt timp pe lista elevilor la un pension german din Bac[u. 1891—1894 Urmeaz[ cursul primar la +coala domneasc[ (azi =coala nr. 1) cu înv[\[torul Nicolae Biberi. Premiant I în toate clasele. 1894—1898 Frecventeaz[ gimnaziul „Principele Ferdinand“. Ob\ine nota maxim[ la desen, caligrafie, muzic[, gimnastic[. Ca =i Virginia, acas[ ia lec\ii de vioar[. Este disciplinat, nu suport[ pedepsele. Este apreciat de colegi pentru aplica\ia lui la analizele literare. Se distinge printr-o comportare camaradereasc[. De atunci dateaz[ prietenia cu Grigore T[b[caru, înrudit cu poetul, viitor profesor =i editor de reviste. Scrie versuri din clasa a III-a gimnazial[, unele dintre care vor intra în primul s[u volum, Plumb (este vorba de piesele Plou[, Rar, Sonet, Tablou de iarn[, Nevroz[, +i toate). Pe lâng[ poe\ii români, clasici =i contemporani (Alecsandri, Eminescu, Co=buc, Vlahu\[), cite=te simboli=tii francezi (de la Verlaine =i Rolliant pân[ la Mallarmé) în colec\ia „Les hommes d’aujourd’hui“, editat[ de Librairie Vannier. Totodat[ lectureaz[ opere din clasicii latini, din romanticii francezi, germani, englezi, americani (Edgar Poe) etc. 1899 Ob\ine premiul I la concursul de desen artistic dup[ natur[ de la Bcucure=ti. Trimite la „Literatorul“ lui Al. Macedonski poezia +i toate, exprimându-=i entuziasmul fa\[ de volumul Excelsior al acestuia. 1900 Se prezint[ la examenul de admitere la =coala militar[ din Ia=i. Dup[ un trimestru îns[ se retrage. În acest an scrie poezia Plumb. 1901 Se înscrie în clasa a V-a a gimnaziului devenit liceu, din Bac[u. 1903 Ia examenul de bacalaureat cu media de 6,63. Se înscrie la Facultatea de drept din Bucure=ti. Face cuno=tin\[ cu Al. Macedonski. Cite=te la cenaclul acestuia poeziile Plumb =i Note de toamn[. Public[ în ziarul „Seara“ al lui Al. Bogdan-Pite=ti versuri. În alt[ publica\ie, a lui Cantilli, apar: Lacustr[ (prima versiune) =i Nevroz[. În „Arta“ (Ia=i) v[d lumina tiparului: Toamn[ („R[sun[ din margini de târg“) =i Melancolie, purtând pentru întâia oar[ semn[tura G. Bacovia. 1904 D[ publicit[\ii în „Arta“ poezia Moin[ =i dou[ pasteluri (Adio, pic[ frunza – sub titlul Adio – =i Bucium[ toamna), o Nocturn[

18

Plumb

(„E-o muzic[ de toamn[“), Alean, Amurg violet, Toamn[ („Clavirile plâng în ora=“), Trudit, Decor, Aiurea, Epitaf =i Amurg (Trec corbii — ah, „Corbii“), sub titlul Corbii. Mai tip[re=te Singur, sub titlul Umbre triste, în revista bucure=tean[ „M[rg[ritarul“. 1905 Cu toate c[ i se anuleaz[ =i anul precedent de studii din cauza unui examen pierdut, r[mâne în capital[, împreun[ cu fratele s[u Eugen, înscris între timp =i el la aceea=i Facultate de drept. Colaboreaz[ la „Românul literar“, unde public[ poeziile Balet =i Ecou de serenad[. 1906 Se întoarce la Bac[u. Î=i g[se=te familia într-o cas[ nou[, din strada Liceului. Scrie Serenada muncitorului. În „Liga conservatoare“ public[ poezia Rar, iar în „Românul literar“ – Cuptor (sub titlul Iulie), Vals de toamn[, Matinal[, Panoram[, Decembrie (sub titlul Decembrie). În acest an scrie primele poeme în proz[. 1907 Se înscrie la Facultatea de drept din Ia=i. Se prezint[ la toate sesiunile. În afar[ de cursurile de specialitate audiaz[ prelegeri la Facultatea de filosofie. În „Românul literar“ public[: Sonet, Pulvis, Plou[, P[lind, Sear[ trist[ =i Note de toamn[ („T[cere… e toamn[ în cetate…“), sub titlul Fiori. 1908 Aceea=i revist[ îi g[zduie=te Amurg, sub titlul Strigoii. În ziarul „Opinia“, an. III, nr. 1174 din 29 octombrie, I. M. Ra=cu, semnând Evandru, public[ un articol despre lirica lui Bacovia, sub titlul Un cânt[re\ al toamnei. 1911 Î=i ia licen\a în drept. La 11 noiembrie se înscrie în baroul b[c[uan. Dar nu va exercita avocatura. La Ia=i îl cunoa=te personal pe I. M. Ra=cu. Împreun[ cu Mihai Codreanu particip[ la o =ez[toare a revistei „Versuri“ (ulterior „Versuri =i proz[“), în care public[ poeziile Finis, Plumb, Tu ai murit, Gri (cu titlul Gris), sub pseudonimul George Andoni. 1912 Colaboreaz[ la noua serie a revistei „Românul literar“ cu Poema în oglind[, iar la „Flac[ra“ lui C. Banu cu Nervi de toamn[ („E toamn[, e fo=net, e somn…“) =i Amurg antic. În redac\ia publica\iei de pe urm[ îi întâlne=te pe Adrian Maniu, Ion Pillat, N. Davidescu. Ion Manulescu îi public[ în „Insula“ poezia Spre toamn[, sub titlul Nervi de toamn[.

19

George Bacovia

Exercit[ func\ia de profesor suplinitor la =coala primar[ din Bac[u =i într-o comun[ din jurul ora=ului. Mai apoi devine copist la prefectur[. Este avansat ajutor de contabil. În revista ie=ean[ „Absolutio“ I. Ludo semneaz[ un articol intitulat Un poet al toamnei, dedicat poeziei bacoviene. Din cauza bolii poetul demisioneaz[ din post. 1914 Se interneaz[ la sanatoriul de boli nervoase al doctorului M[rg[rit[rescu din capital[. Este preocupat de tip[rirea volumului Plumb. În „Seara“ public[: Nervi de toamn[ („La toamn[, când frunza va îng[lbeni“), Nocturn[ („Fug r[t[cind în noaptea cet[\ii“) =i Roman\[ („Când luna e o roz[ de argint“). „Noua revist[ român[“ îi public[: Plumb de toamn[, În gr[din[, În parc, Oh, amurguri, Plumb de iarn[ („Ninge secular, t[cere, pare a fi bine“). În „Ilustra\iunea na\ional[“ apar: Serenada muncitorului (sub titlul Serenad[). Publica\ia „Versuri =i proz[“ îi g[zduie=te poeziile: Altfel, Fanfar[ (sub titlul Fanfar[ militar[), Amurg de iarn[ (sub titlul Plumb de iarn[) „Absolutio“: Plumb de iarn[ („Iarna, de-o vreme, m[ duce regretul“). C[tre finele anului, în vreme ce volumul Plumb se mai afla sun tipar, G. Bacovia revine la Bac[u. Este vizitat de Al. Macedonski. 1915 Scoate, împreun[ cu Ion Iord[chescu, un fost coleg, func\ionar la prefectura din Bac[u (care semna dealtfel versuri sub numele de Ion Amaru) =i cu +mil Kraus, revista „Orizonturi noi“. Dar întrucât n-aveau sprijin material, publica\ia dup[ al treilea num[r î=i înceteaz[ existen\a. Poetul public[ în „Cronica Moldovei“ Nervi de prim[var[ („Prim[ var[…“) =i Nocturn[ („Stau… =i moina cade, ap[, glod…“) În „Facla“ apare un articol semnat de Al. Macedonski despre poezia bacovian[. „Cronica Moldovei“ de asemenea public[ un alt articol despre crea\ia lui G. Bacovia, autorul articolului este Aurel Savela. Tot aici îi apare =i poezia Mar= funebru (sub titlul Interior trist). „Revista critic[“ îi public[ Vae soli… (sub titlul Acum). „Noua revist[ român[ îi tip[re=te: Note de toamn[ („Toamna-n gr[din[ =i-acord[ vioara“ =i Dormitând. „Flac[ra“ îi g[zduie=te în paginile ei: Note de prim[var[, Note de toamn[ („În toamna violet[, compozitori celebri“), Vobiscum =i poemele în proz[ Am[gire =i Pe gânduri. Acum o cunoa=te pe viitoarea sa so\ie, Agafia Grigorescu. Datorit[ recomand[rii lui C. Banu

20

Plumb

c[tre I.G. Duca, ministrul instruc\iunii publice, la 16 iunie poetul este angajat la Direc\ia înv[\[mântului secundar =i superior din minister copist clasa a III-a. În iulie vede lumina tiparului volumul Plumb, cu un tiraj de 500 exemplare. De notat c[ în acela=i an au ap[rut Poezii de Octavian Goga, Am[giri de Ion Pillat =i Parodii originale de G. Topârceanu. Gra\ie faptului c[ volumul apare în ajunul intr[rii \[rii în primul r[zboi mondial, momentul nu a fost favorabil pentru a fi receptat din plin de c[tre public rodul activit[\ii lirice a poetului. Autorul este mobilizat. Împreun[ cu al\i func\ionari, în octombrie este trimis s[ înso\easc[ arhiva ministerului în refugiu la Ia=i. 1916 Abia în acest an poezia bacovian[ este apreciat[ în „Noua revist[ român[“ (an. XVII, nr. 23. 24-31 ianuarie, p. 342). La rubrica „Însemn[ri“ citim din articolul lui N. Davidescu: „…Bacovia e, înainte de toate, sincer. Poezia lui nu \inte=te niciodat[ un anumit efect literar; totdeauna îns[ ea aduce cu sine, f[r[ s[-=i dea socoteal[, unul. Aceste flori cresc tocmai din lipsa de preocupa\ii m[runte cu care Bacovia se mul\ume=te s[ se analizeze =i s[-=i noteze, scurt, precis, cu nervii strân=i într-o înn[scut[ încordare, impresiile.“ Tot în acest an apare o recenzie înfl[c[rat[ la volumul Plumb în „Cronica“ (în nr. II, 57, 13 martie). Autorul ei este Ion Vinea. 1918 Colaboreaz[ la „Literatorul“ (serie nou[) cu poezia Nocturn[ („Nu e nimeni… plou[… plânge-o cucuvaie“) =i cu poemul în proz[ Înzadar (cu titlul Van). „Cartea vremii“, cel de-al treilea avatar al publica\iei „Cronica Moldovei“, îi tip[re=te Poem[ final[. 1919 În aceea=i „Cartea vremii“ îi apare poezia Vânt. 1920 Este desemnat =ef de birou clasa a III-a la Ministerul Muncii. 1921 Este avansat =ef de birou clasa I. Din cauza unei eczeme ap[s[toare care îl va chinui doi ani de zile este nevoit s[-=i dea demisia din func\ie. Revista „Ideea european[“ îi public[ poezia Sânge, plumb, toamn[. „Cuvântul liber“ îi tip[re=te poezia Amurg („Pe sear[, la geamuri, un nor violet =i de aram[“) =i poemul în proz[ Valuri. N. Davidescu î=i dezvolt[ ideile din articolul ap[rut în „Noua revist[ român[“ în Aspecte =i direc\ii literare, vol. I. În cea de-a doua edi\ie a antologiei lui Ion Pillat Poezia toamnei, G. Bacovia figureaz[ cu poeziile: Alean, Amurg („Ca lacrimi mari

21

George Bacovia

de sânge“), Note de toamn[ („T[cere… e toamn[ în cetate“), cu titlul Fiori, Nervi de toamn[ („La toamn[ când frunza va îng[lbeni“), Note de toamn[ („Toamna-n gr[din[ =i-acord[ vioara“), Pastel („Bucium[ toamna“), Toamn[ („R[sun[ din margini de târg“). 1922 „Flac[ra“ îi tip[re=te poezia Plumb de iarn[ („+i iar… aceea=i or[ de diminea\[“). „Gândirea“ îi public[ Frig. Tratându-se de eczem[, G. Bacovia revine la Bac[u, unde afl[ de logodna Agathei Grigorescu cu un ofi\er. Vede lumina tiparului antologia Cartea dragostei (edi\ia a II-a) de Radu D. Rosetti =i Emanoil Cerbu (Editura „Alcalay =i Calafeteanu, Bucure=ti), volum care include =i poezia lui G. Bacovia Nevroz[. 1923 Revine la Bucure=ti. Agatha Grogorescu îi promite, dup[ ruperea logodnei, de a se c[s[tori cu el, o dat[ cu încheierea studiilor proprii. Pentru volumul Plumb ministrul Artelor îl decerneaz[ cu un premiu de 5000 lei. Este o ocazie de comentarii favorabile crea\iei poetului. Între acestea se consider[ =i cel al lui Cezar Petrescu, care retip[re=te în „Gândirea“ un amplu grupaj de poezii, înso\it de o prezentare succint[, sub pseudonimul Darie. Criticul Eugen Lovinescu consider[ lirica bacovian[ ca „poezia cenesteziei imobile £…¤, secre\iunea unui organism bolnav, dup[ cum igrasia e lacrima zidurilor umede“ (Critice, vol. IX, Editura Ancora, Bucure=ti). În „Cugetul românesc“ poetul e prezent cu poeziile Diminea\a, Gol, Nervi de toamn[ („Iarb[ de plumb =i aer tare“) =i trei poeme în proz[: În cafeu, Ninsoare, Târziu. La st[ruin\ele poetului Agatha Grigorescu face prima vizit[ la Bac[u, înt[rindu-=i astfel angajamentul luat de a se c[s[tori cu G. Bacovia. 1924 Poetul ob\ine un loc de suplinitor la catedra de desen =i caligrafie a =colii comerciale de b[ie\i din Bac[u. Particip[ la Piatra-Neam\ la o =ez[toare literar[, al[turi de Mihail Sadoveanu, Cezar Petrescu, Ionel Teodoreanu, George Topârceanu, Ion Marin Sadoveanu. Revista „Omul liber“ prezint[ poezia Serenada muncitorului, sub titlul Serenad[ =i un articol de Ion Pas (semnat p. a. s.), în care se accentueaz[ asupra „gestului de revolt[ surprinz[tor, brutal“ al poetului contra „r[ului“ social. La rug[mintea profesorului

22

Plumb

Bogdan-Duic[ de la Facultatea de filologie din Cluj, care avea de gând s[ comenteze împreun[ cu studen\ii poezia lui G. Bacovia =i s[ scoat[ mai apoi o nou[ edi\ie a acesteia, poetul expediaz[, prin fratele s[u Constantin, un manuscris cu piese din „trilogia“ Plumb, Scântei galbene =i volumul inedit pe atunci Cu voi… Profesorul va face ]n adev[r în anul urm[tor analiza liricii bacoviene la seminarul catedrei sale, îns[ editarea volumului nu se va întâmpla. Manuscrisul operelor expediate va r[mâne în posesia bibliotecii Facult[\ii de filologie din Cluj. De notat c[ în acest an la Râmnicu-S[rat apare o nou[ edi\ie a volumului Plumb, cu un tiraj redus. „Cugetul românesc“ îi public[ poezia Furtun[. G. Bacovia e prezent în Antologia poe\ilor de azi de Ion Pillat =i Perpessicius (vol. I, Editura „Cartea româneasc[“, Bucure=ti) cu piesele: Altfel, Amurg de iarn[, Diminea\[, Fanfara militar[), Furtun[, Lacustr[, Nocturn[ („Fug r[t[cind în noaptea cet[\ii“), cu titlul La=, Scântei galbene („Vom spune c[ toamna a venit… foarte trist), Plumb, Plumb de iarn[ („Iarna, de-o vreme, m[ duce regretul“). 1925 Scoate la Bac[u, împreun[ cu fostul s[u coleg de =coal[ Grigore T[b[caru, revista „Ateneul literar“ (apoi devenit[ „Ateneul cultural“), care va ap[rea pân[ în 1928. Aici va publica pe parcursul anului poeziile Nervi de prim[var[ („Melancolia m-a prins pe strad[“), Poveste, Scântei galbene („O femeie în doliu pe strad[“), Umbra =i poemele în proz[: Când cad frunzele, Nuvel[ din trecut, Cântec târziu. „Mi=carea literar[“, s[pt[mânalul lui Liviu Rebreanu, public[ un articol de Adrian Maniu, în care lirica bacovian[ este prezentat[ drept „o poezie nou[, fr[mântat[ din personalitate =i dezn[dejde, lipsit[ de zgura oric[ror ambi\ii =i de=ert[ciuni. Aceea=i publica\ie îi prezint[ =i poezia Scântei galbene („Vom spune c[ toamna a venit… foarte trist“), sub titlul Pal. Societatea scriitorilor români acord[ lui G. Bacovia cel dintâi premiu al s[u de poezie (în sum[ de 10 000 lei). Cu suma respectiv[ poetul î=i va edita culegerea Scântei galbene. 1926 „Ateneul cultural“ îi tip[re=te poeziile: Balad[ („O noapte de sineal[ din vremi voievodale“), Destul, Pantofi, Psalm =i poemul în proz[ Un vis[tor.

23

George Bacovia

Func\ioneaz[ ca profesor de desen =i caligrafie la =coala normal[ de b[ie\i din Bac[u. Un portret al poetului, executat de Tache Soroceanu, fiind expus la Salonul oficial din capital[, ob\ine premiul I. G. Bacovia î=i editeaz[ la Bac[u volumul Scântei galbene (tipografia „Minerva“). Agatha Grigorescu editeaz[ pe cheltuiala ei la Tipografia „Lupta“ din Bucure=ti volumul de poeme în proz[ reunite sub titlul Buc[\i de noapte. 1927 Dup[ ce-=i ia licen\a în litere =i filosofie, ca =i examenul de capacitate, Agatha Grigorescu e numit[ profesoar[ suplinitoare la catedra de limba român[ a +colii normale „Elena Doamna“ din capital[. Volumul de poeme în proz[ Buc[\i de noapte cucere=te aten\ia =i simpatia critic[ a lui Perpessicius care se exprim[ franc de dou[ ori pe marginea lui: Întâia oar[ culegerea devine obiectul central al unei „men\iuni critice“ (ulterior cuprinse în Opere, 2, Editura pentru literatur[, B., p. 234–239), iar a doua oar[ într-o referin\[ despre „Istoria literaturii române moderne contemporane“ (IV. Evolu\ia prozei literare) de Eugen Lovinescu (inclus[ în Opere, 3, Editura Minerva, B., 1971, p. 259). De remarcat c[ ambele „men\iuni“ reprezint[ acela=i text gravat pe fundalul unor întemeiate =i expresive judec[\i, alimentate de bunul-sim\. De aici =i cultul pentru stilul superlativ, pentru grada\ia precis[ =i pentru fixarea atitudinal[ în timp =i spa\iu: „Ironie, simbol, ecouri enigmatice, un amestec bizar de atitudine, melodram[ =i pantomim[ =i, mai presus de toate, o art[ a poeziei, o cizelare a frazei =i periodului, atâtea însu=iri care fac din Buc[\i de noapte, în ciuda propor\iilor liliputane, o realitate fundamental[“. În leg[tur[ cu volumul Scântei galbene Perpessicius relev[ c[ simplitatea cu care „Bacovia sugereaz[ un peisagiu, o dezvoltare sufleteasc[, o nevroz[, o senza\ie geologic[, misterioas[ prin îns[=i depistarea ei, ne d[ m[sura acestui mare artist (…). O realizare de mare =i subtil[ art[ (…) a unui suflet terorizat de toate adversit[\ile contemporane (…), un mucenic al propriului destin implacabil“ (Opere, 2, p. 196.). „Ateneul cultural“ îi tip[re=te poeziile: Contrast, Ebreia, Sepulcre violate, Proz[ („Plou[…“), sub titlul Nevroz[, Proz[ („Amorul hidos ca un satir“). Revista „Via\a literar[“ prezint[ poezia }n altar. Colaboreaz[ la revista „C[minul nostru“, care apare la Bac[u, editat[ fiind de doi dintre prietenii s[i pre nume C. Ionescu-

24

Plumb

Olt =i G. +t. Cazacu, cu recenzii la c[r\ile lor de versuri (Pro gloria Bacchi =i, respectiv, Simfonii de sear[, precum =i la volumul intitulat Muguri cenu=ii de c[tre Agatha Grigorescu. În „Via\a literar[ (an. II, nr. 53) este tip[rit interviul De vorb[ cu G. Bacovia, acordat lui I. Valerian. 1928 La 28 iunie G. Bacovia se c[s[tore=te la Bucure=ti cu Agatha Grigorescu. Prima lun[ convie\uiesc în locuin\a de la Cotroceni a fratelui s[u Constantin. Dup[ aceea se mut[ într-o mansard[ mobilat[. Traiul modest =i inconfortabil, =i mai ales vestea c[ Liviu Rebreanu, în pofida eforturilor depuse, nu i-a putut ob\ine decât un post de copist clasa a III-a la Ministerul Artelor, în direc\ia condus[ de Ion Minulescu, îl fac s[ treac[ printr-o nou[ criz[ de nervi. Drept care este internat în clinica doctorului Marinescu. Criticul Pompiliu Constantinescu caracterizeaz[ astfel în Opere =i autori (Editura Ancora, Bucure=ti) poezia lui G. Bacovia: „O gangren[ a universului îi otr[ve=te =i-i roade fiin\a, o solitudine maniacal[ îl împinge la un solilocviu pe muche de cu\it, între luciditate =i demen\[; ca =i pe marii romantici, amorul =i moartea îl obsedeaz[, dar f[r[ patetism retoric, f[r[ elanuri zgomotoase spre fericire =i f[r[ filosofare grandilocvent[ (…). Eul bacovian r[suce=te un tragic, obsedant scâncet… materia în dezagregare are un fel de con=tiin\[ de sine, vizibil[ în însu=i propriul ei proces de dezatomizare“. 1929 În iunie, stabilit la Bucure=ti, G. +t. Cazacu editeaz[, împreun[ cu G. Bacovia, revista „Orizonturi noi“ (seria a II-a). Va publica în coloanele ei în continuare câteva pagini de proz[, Cântec târziu, poezia Cu voi… (care împrumut[ numele volumului respectiv), sub titlul Vobiscum, un medalion Macedonski (Un poet al frumosului), precum =i o recenzie despre versurile lui G. +t. Cazacu, reeditat[ ulterior drept prefa\[ la volumul acestuia, intitulat Calea sângelui. Mihail Sebastian remarc[, într-un articol din „Revista scriitoarelor =i scriitorilor români“ (nr. 3, din luna martie), c[ lirica lui G. Bacovia e „singura dram[ sincer[ pe care poezia noastr[, de la Eminescu încoace, o cuprinde“. La recomandarea lui Eugen Lovinescu (care-l invitase totu=i zadarnic pe poet la cenaclul s[u) Editura Ancora tip[re=te spre finele anului, într-un singur volum, Plumb (edi\ia a III-a) =i Scântei galbene (edi\ia a II-a), cu un tiraj de 300 exemplare. De notat c[ tratativele de editare a

25

George Bacovia

volumului au fost purtate de c[tre so\ie, Agatha Grigorescu, c[reia dealtfel G. Bacovia i l-a consacrat. Cartea se bucur[ de o ampl[ rezonan\[ critic[. Al. Philippide se pronun\[ pentru acordarea premiului na\ional de poezie lui Tudor Arghezi =i George Bacovia. Academia Român[ îl solicit[ s[-=i prezinte candidatura la premiul s[u anual de poezie, dar pe care îl acord[ totu=i lui I. Valerian. Acesta din urm[ îi ia un nou interviu poetului: „Cântec târziu“. Romanul unui poet. De vorb[ cu G. Bacovia pentru „Via\a literar[“ (an. IV, nr. 107, 13-27 aprilie). Colaboreaz[ la revist[ cu Poeme în proz[ (Când cad frunzele, Nuvel[ din trecut, În zadar) =i cu poeziile Fug[, +i ninge… (sub titlul Iarn[), Nocturn[ („O, nu mai cânta, harmonie pribeag[“). „Curentul“ (literar =i artistic) public[ în patru foiletoane, Cântec târziu. Cezar Petrescu, în cuvântul introductiv, îl situeaz[ pe G. Bacovia în imediata apropiere a lui Tudor Arghezi. Îl jignesc îns[ exager[rile privind traiul mizer al „bietului poet“, care conform biografului s[u M. Petroveanu, „denun\a în interviul amintit insensibilitatea societ[\ii fa\[ de condi\ia artistului în genere“. Gra\ie eforturilor lui Liviu Rebreanu, Bacovia e numit în postul de referent la Direc\ia Cultura poporului, de curând înfiin\at[ în Ministerul Artelor. Redacteaz[ texte pentru c[minele culturale =i o poezie ocazional[ de Florii (Imn), pe care o public[ revista „Orizonturi noi“. Tot aici îi apare =i poezia Liceu. Editura revistei „Orizonturi noi“ tip[re=te volumul Cu voi… într-un tiraj de 3000 exemplare. Volumul a a=teptat doi ani de zile pentru a fi publicat[ la Editura Cartea româneasc[. De relevat c[ în acest an apar de asemenea Joc secund de Ion Barbu, Paradisul suspinelor de Ion Vinea, Priveli=ti de B. Fundoianu, Strofe pentru toat[ lumea de Ion Minulescu. “Via\a literar[“ îi public[ poeziile: Imn, Crize =i Amurg („Trec burgheze colorate“). “Revista scriitoarelor =i scriitorilor români“ ]i prezint[ poeziile Pe deal, sub titlul T`rziu, =i Din urm[, sub titlul Solitar. Revista „Îndreptar“ îi g[zduie=te Pastel („S[rmanii plopi de lâng[ moar[“), sub titlul Elegie de iarn[. „Tribuna literelor“ din Bac[u îi prezint[ poezia Renun\are, sub titlul Niciodat[. Particip[ la un matineu literar la Teatrul Mic, prezentat fiind asisten\ei de c[tre Ion Pillat =i de c[tre Dimitrie Pompei, profesor la facultatea de matematici din Cluj. De

26

Plumb

asemenea ia parte la un festival de poezie de la Casa femeii, la care cite=te versuri al[turi de Tudor Arghezi. Dar, invitat s[ repete lectura poeziilor, poetul dispare din sal[, potrivit aceluia=i M. Petroveanu. În toamn[ Agatha Grigorescu, consoarta poetului, devine titulara uneia din catedrele de limba =i literatura român[ la liceul din Bac[u. În cele din urm[, dup[ dou[ luni de navet[ Bucure=ti-Bac[u, so\ii Bacovia se statornicesc la Bac[u, poetul renun\ând la serviciu. 1931 Se stinge din via\[ mama poetului. În acela=i an se na=te fiul Gabriel (Briel). “Via\a literar[“ ]i tip[re=te poezia Sfâr=it de toamn[, sub titlul Variant[. Cite=te versuri la o =ez[toare a Afeneului „Nicolae Iorga“. Eugen Jebeleanu, care se afla printre ascult[tori, avea s[ scrie în „Ramp[“ din 31 decembrie articolul Bacovia, cânt[re\ proletar, ar[tându-se profund impresionat de crea\ia „acestui om m[runt cu vocea vaiet =i ochii abisuri“. 1932 G. Bacovia este invitat în luna februarie, împreun[ cu al\i scriitori ai vremii, de c[tre profesorul D. Caracostea, =eful catedrei de istoria literaturii române, la seminarul s[u pentru a vorbi studen\ilor de crea\ia proprie. Societatea scriitorilor români îi stabile=te o pensie lunar[ de 1000 lei. În antologia în limba german[ a poe\ilor români (alc[tuitor =i traduc[tor fiind Franyó Zoltán) G. Bacovia este prezent cu poeziile Toamn[ („R[sun[ din margini de târg“), Amurg („Ca lacrimi mari de sânge“) =i Pastel („E-o muzic[ de toamn[“). 1933 Agatha Grigorescu, în timpul vacan\ei de var[, construie=te la Bucure=ti, pe terenul propriu, locuin\a familiei, care, dup[ intrarea în eternitate a poetului, va deveni muzeu memorial. Familia Bacovia revine la Bucure=ti, unde Agathei Grigorescu i se f[g[duie=te deta=area solicitat[. O recidiv[ a bolii îl face pe poet s[ se intereseze pentru a treia oar[, de ast[ dat[ în clinica doctorului Obreja. Potrivit aceluia=i biograf =i editor al operei bacoviene M. Petroveanu, „convalescen\a =i-o petrece în gr[dina casei sale =i în rare plimb[ri prin cartier“. “Revista scriitoarelor =i scriitorilor români“ îi prezint[ poeziile Memento, sub titlul Ecou de roman\[ =i Serenad[ („Poetizeaz[ luna“). 1934 Paul Zarifopol îi propune publicarea unei antologii lirice la Editura Funda\iei pentru literatur[ =i art[. Volumul apare sub

27

George Bacovia

titlul Poezii, îngrijit =i prefa\at de Adrian Maniu. De notat c[ în acela=i an v[d lumina tiparului volumele Caietul verde (ad[ugit) de Ion Pillat, La pragul minunii de V. Voiculescu, Inimi sub s[bii de Eugen Jebeleanu, Întoarcerea poetului la uneltele sale de Camil Baltazar. Împreun[ cu Tudor Arghezi, este distins cu premiul na\ional de poezie. R[spunde la serie o de întreb[ri, privind includerea sa în almanahul Who’s who. De remarcat c[ „numele =i opera“ poetului „fuseser[ semnalate editurii engleze de Lucian Blaga, pe atunci ata=at al \[rii la Berna, pe lâng[ Liga Na\iunilor“ (M. Petroveanu). Exegetul +erban Cioculescu public[ în „Adev[rul“ din 23 aprilie (p. 1–2) o cronic[ referitoare la volumul Poezii. Iat[ în rezumat punctele lui de vedere fundamentate critic =i exprimate plastic: „O acuitate inedit[ în poezia dlui Bacovia e intuirea dezagreg[rii (…). De=i absolut contrar[ transcenden\ei, direc\ia plângerii bacoviene împrumut[ poemei sale în stare curat[ un accent sfâ=ietor care va r[mâne în lirica româneasc[ (…). Poetul Plumbului a fost primul emi\[tor al unui suflet autentic, pe o singur[ coard[, cu vibra\ii adânci =i joase, strecurate în versurile poe\ilor tineri de dup[ r[zboi“. 1935 Poetul ofer[, împreun[ cu Arghezi, Minulescu, N. D. Cocea, Ionel Teodoreanu, Agatha Grigorescu-Bacovia, autografe la libr[ria Alcalay. În luna lui cuptor î=i petrece concediul la mare. În „Via\a literar[“ figureaz[ cu poeziile: Trec nouri =i Elegie (cu titlul Remember). Încredin\eaz[ la rug[mintea lui Adrian Maniu revistei „Muzic[ =i poezie“ poema Sear[ („Ce este cerul ori ziua a trecut“), sub titlul Cântec de sear[. Colaboreaz[ la „Revista Funda\iilor“ cu piesele Din vremuri („E frig, iarna“) =i Un cântec. 1936 Vede lumina tiparului Comedii în fond, în colec\ia Biblioteca pentru to\i (Editura Alcalay, Bucure=ti). Revista „Muzic[ =i poezie“ îi ofer[ spa\iu în coloanele ei pentru poeziile: Nihil… =i Gaudeamus. Iar în „Revista Funda\iilor“ figureaz[ cu piesele: Dies irae =i Regret. 1937 În antologia Poezia româneasc[ de la origine pân[ în zilele noastre (1673-1937) de Gh. Carda= (ap[rut[ la Institutul de arte grafice „Tiparul universitar“, G. Bacovia este prezentat cu vestita poezie Lacustr[.

28

Plumb

1938 O alt[ criz[ face necesar[ spitalizarea poetului la clinica de psihiatrie a Spitalului central, aici asistat fiind de doctorul Tomescu. Convalescen\a =i-o face la vila din Bu=tenia a Societ[\ii scriitorilor români. Critica se exprim[ pe marginea volumului s[u Comedii în fond. Iat[ ce scrie Vladimir Streinu în articolul G. Bacovia: „Umanitatea gânditoare se anuleaz[ la acest poet în simple acte de adaptare, ca în ordinea vegetal[ sau, cel mai adesea, ca în fenomene de geotropism ale universului inert. Drumul s[u pleac[ din con=tiin\[ =i, trecând prin organic, p[trunde adânc în anorganic, a c[rui via\[ dreapt[ o tr[ie=te. Direc\ia coborâtoare c[tre primordialitate îl oblig[ s[ încalce limita exterioar[ a pr[bu=irii suflete=ti (vezi Pagini de critic[ literar[, Editura Funda\iei pentru literatur[ =i art[, B., 1938, p. 42-45). “Via\a româneasc[“ (nr. 8) ofer[ cititorilor s[i un grupaj de traduceri din lirica bacovian[ în limba francez[, semnate de c[tre Maria Holban. Agatha Grigorescu-Bacovia, de=i câ=tig[ procesul intentat Ministerului Înv[\[mântului, ob\ine transferul de la Bac[u la Bucure=ti, îns[ e titularizat[ la =coala normal[ de fete din M[gurele-Ilfov. 1939 Poetul Mihai Beniuc semneaz[ un articol despre Bacovia în „|ara nou[“ (an. I, nr. 26, 12 noiembrie). Fixat în descenden\a lui M. Eminescu, autorul e configurat mai cu seam[ în latura social[ a liricii sale. Al. Piru, într-un articol din „Jurnalul literar“ (an. I, nr. 27, 3 iulie, p. 3) „circumscrie punctele de contact =i diferen\ele dintre Bacovia, Rolliant =i simbolism în general“ (M. Petroveanu). 1940 Societatea scriitorilor români majoreaz[ pensia poetului de la 1000 la 2000 lei lunar. 1941 Vede lumina tiparului fundamentala =i enciclopedica lucrare a lui G. C[linescu Istoria literaturii române de la origini pân[ în prezent. Poezia lui G. Bacovia este considerat[ estetic ca un document al „manierismului patetic“. Pictorul Coman Ardeleanu execut[ dou[ portrete ale poetului: unul în ulei =i altul în pastel. 1942 Editura Funda\iilor pentru literatur[ încheie un contract cu G. Bacovia în vederea tip[ririi unui volum de Opere în colec\ia edi\iilor

29

George Bacovia

definitive. Agatha Grigorescu este titularizat[ la Liceul „Domni\a Ileana“ din capital[. Critica literar[ continu[ s[ analizeze crea\ia poetului. +erban Cioculescu men\ioneaz[ în ale sale Aspectele lirice contemporane (Casa =coalelor, B.,): „Dar se mai poate vorbi de un Bacovia al provinciei, când majoritatea poemelor se înal\[ peste am[nuntele locale, ca s[ smulg[ universului, din alternan\a periodic[ a anotimpurilor, sensul final al vie\ii?” 1943 În antologia Literatura român[ contemporan[ de Vladimir Streinu (Editura Dacia, B.) G. Bacovia este prezentat cu poeziile: Amurg de iarn[, Decembrie, Decor, Fanfar[, Note de toamn[ („T[cere… e toamn[ în cetate“), cu titlurile Fiori, Lacustr[, Mar= funebru, Memento, Nevroz[, Nocturn[ („Stau… =i moina cade, ap[, glod“), Pastel („S[rmanii plopi de lâng[ moar[“), Plumb, Plumb de toamn[, Sear[ trist[. Poetul acord[ un interviu (De vorb[ cu Bacovia) lui Vasile Netea în „Vremea“) an. XV, nr. 701, 6 iunie). 1944 Conform biografilor s[i, Agatha Grigorescu-Bacovia =i fiul Gabriel se refugiaz[ la Pucioasa. De aici vor coresponda cu poetul r[mas în Bucure=ti. Dup[ 23 august familia revine în capital[. So\ia î=i reia activitatea de profesoar[. În Editura Funda\iei pentru literatur[ =i art[ vede lumina tiparului volumul de Opere al autorului. 1945 G. Bacovia este numit bibliotecar la Ministerul Minelor =i Petrolului. Volumul colectiv intitulat Poezia social[ româneasc[ (Tipografia Minerva, Bra=ov) îl prezint[ pe poet cu poezia Amurg („Trec burgheze colorate“). 1946 Are loc aniversarea a 65 de ani de via\[ =i a 50 de ani de activitate literar[ a lui G. Bacovia. Este numit consilier la Ministerul Artelor, care ]i confer[ premiul s[u pentru poezie. Acord[ lui Eugen Jebeleanu un interviu în „Veac nou“ (an. II, nr. 42). În „Na\iunea“ figureaz[ cu poeziile Nihil novi II („+i zilele de var[“) =i Zgomote. Apare volumul Stan\e burgheze. Tot în acest an v[d lumina tiparului Bilete de papagal de Tudor Arghezi, |ara luminii de Magda Isanos, Un om a=teapt[ r[s[ritul de Mihai Beniuc =i Focul din amnar de Cicerone Theodorescu.

30

Plumb

“Într-o analiz[ a contamin[rilor stilistice din lirica bacovian[“, Tudor Vianu pune în relief o nou[ faz[, modern[, a evolu\iei ei“ (vezi Figuri =i forme literare, Casa =coalelor, B., p. 132-133). Antologia Poezia muncii =i a libert[\ii alc[tuit[ de Al. +ahighean =i prefa\at[ de Victor Eftimiu (Editura Confedera\iei Generale a Muncii din România) îl prezint[ cu poeziile Diminea\[ =i Note de toamn[. Agatha Grigorescu-Bacovia este transferat[ la +coala central[ din capital[. Ob\ine o catedr[ la Seminarul pedagogic universitar. 1947 Are loc s[rb[torirea poetului la Bac[u. O agap[ la fostul s[u liceu. Se desf[=oar[ un festival bacovian la teatrul din localitate (recital de poezie =i muzic[ pe versuri bacoviene, balet etc. Ziarul din Bac[u „Înainte“ public[ poezia Doina („Dintre câte-am încercat“). Postul pe care îl ocup[ poetul la Ministerul Artelor este desfiin\at. 1948—1954 Poezia lui G. Bacovia este în dizgra\ie. Autorul este „considerat“ „decadent“. Poetul îns[ continu[ s[ scrie versuri. Elocvent în aceast[ ordine este =i volumul postum Stan\e =i versete, ap[rut în 1970 în Editura Minerva. Vreme îndelungat[ este preocupat de ilustrarea unei lucr[ri în manuscris a publicistului Stelian Metzulescu, Istoria culturii oltene, cu portrete de scriitori =i oameni de cultur[ din regiune (M. P.). I se redeschide o veche leziune pulmonar[. Refacere lent[. Clipe grele, nelini=ti mari. Revenirea poetului în activitate. Primul semn este înregistrarea la radio a unui grupaj din versurile sale lirice. 1955 Consiliul de Mini=tri îi acord[ o pensie de onoare de 2000 lei lunar. 1956 Revista „Steaua“, dup[ publicarea unui studiu amplu în dou[ numere la rând, semnat de A. E. Baconsky, în care autorul pledeaz[ pentru „valorificarea deplin[ a liricii bacoviene“, îi g[zduie=te poeziile Cogisto =i În iarn[. „Tân[rul scriitor“ îi public[ poezia Arhaism. În „Scrisul b[n[\ean“ figureaz[ cu poeziile Sear[ („Lini=te“) =i Epod[. „Flac[ra“ îi tip[re=te poezia +i dac[. „Scânteia“ îi prezint[ poezia Egipet (sub titlul Divag[ri utile).

31

George Bacovia

Vede lumina tiparului volumul Poezii, în preajma celui de-al doilea congres al Uniunii scriitorilor. Volumul este înso\it de o prefa\[ semnat[ de Eugen Jebeleanu. În acela=i an apare =i Cântare omului de Tudor Arghezi. În luna septembrie i se decerneaz[ Ordinul Muncii clasa I. Revista „Contemporanul“ =i ziarul „România liber[“ public[ în paginile lor articole omagiale consacrate poetului. În „Flac[ra“ din 1 noiembrie acord[ un interviu lui Cicerone Theodorescu. Revista „Muzica“ îi dedic[ un num[r cuprinzând un grupaj de lieduri pe versurile sale. La 14 decembrie e s[rb[torit la Casa scriitorilor „Mihail Sadoveanu“ în prezen\a lui Tudor Arghezi. 1957 „Via\a româneasc[ (nr. 1, ianuarie) îi public[ poezia Doin[ („Frunze se târ[sc“), iar „Via\a studen\easc[“ – piesa De-a= fi artist. Bolnav, poetul alc[tuie=te sumarul unei noi edi\ii, mai ample, de Poezii. Antologia va ap[rea îns[ dup[ plecarea în eternitate a autorului. Ea va fi ]nso\it[ de asemenea de o prefa\[ de Eugen Jebeleanu. În ziua de 22 mai, dup[ orele 8 diminea\a, inima lui G. Bacovia î=i înceteaz[ b[t[ile.

32

VERSURI

George Bacovia

CUPRINS

PLUMB 1916

PLUMB Dormeau adânc sicriele de plumb, ªi flori de plumb ºi funerar vestmânt µ Stam singur în cavou... ºi era vânt... ªi scârþâiau coroanele de plumb. Dormea întors amorul meu de plumb Pe flori de plumb... ºi-am început sã-l strig µ Stam singur lângã mort... ºi era frig... ªi-i atârnau aripile de plumb.

PASTEL Buciumã toamna Agonic µ din fund µ Trec pãsãrele, ªi tainic s-ascund Þârâie ploaia... Nu-i nimeni pe drum; Pe-afarã de stai Te-nãbuºi de fum. Departe, pe câmp, Cad corbii, domol; 34

Plumb

ªi rãgete lungi Pornesc din ocol. Tãlãngile, trist, Tot sunã dogit... ªi tare-i târziu, ªi n-am mai murit...

DECOR Copacii albi, copacii negri Stau goi în parcul solitar: Decor de doliu, funerar... Copacii albi, copacii negri. În parc regretele plâng iar... Cu pene albe, pene negre O pasãre cu glas amar Strãbate parcul secular... Cu pene albe, pene negre. În parc fantomele apar... ªi frunze albe, frunze negre; Copacii albi, copacii negri; ªi pene albe, pene negre, Decor de doliu, funerar... În parc ninsoarea cade rar... 35

CUPRINS

George Bacovia

AMURG Trec corbii µ ah, „Corbii“ Poetului Tradem µ ªi curg pe-nnoptat Pe-un târg îngheþat, Se duc pe pustii... Pe când, de argint, În amurg de-argint, S-aprinde crai-nou Pe zãri argintii În vastul cavou... Iubito... ah, „Corbii“ Poetului Tradem...

LACUSTRÃ De-atâtea nopþi aud plouând, Aud materia plângând... Sunt singur, ºi mã duce-un gând Spre locuinþele lacustre. ªi parcã dorm pe scânduri ude, În spate mã izbeºte-un val µ Tresar prin somn, ºi mi se pare Cã n-am tras podul de la mal. Un gol istoric se întinde, Pe-aceleaºi vremuri mã gãsesc... 36

CUPRINS

Plumb

CUPRINS

ªi simt cum de atâta ploaie Piloþii grei se prãbuºesc. De-atâtea nopþi aud plouând, Tot tresãrind, tot aºteptând... Sunt singur, ºi mã duce-un gând Spre locuinþele lacustre...

GRI Plâns de cobe pe la geamuri se opri, ªi pe lume plumb de iarnã s-a lãsat; „I-auzi corbii!“ µ mi-am zis singur... ºi-am oftat; Iar în zarea grea de plumb Ninge gri. Ca ºi zarea, gândul meu se înnegri... ªi de lume tot mai singur, mai barbar, µ Trist, cu-o panã mãtur vatra, solitar... Iar în zarea grea de plumb Ninge gri.

SONET E-o noapte udã, grea, te-neci afarã. Prin ceaþã µ obosite, roºii, fãrã zare µ Ard, afumate, triste felinare Ca într-o crâºmã umedã, murdarã.

37

George Bacovia

Prin mãhãlãli mai neagrã noaptea pare... ªivoaie-n case triste inundarã µ ª-auzi tuºind o tusã-n sec, amarã µ Prin ziduri vechi ce stau în dãrâmare. Ca Edgar Poe mã reîntorc spre casã, Ori ca Verlaine, topit de bãuturã µ ªi-n noaptea asta de nimic nu-mi pasã. Apoi, cu paºi de-o nostimã mãsurã, Prin întunerec bâjbâiesc prin casã, ªi cad, recad, ºi nu mai tac din gurã.

AMURG DE TOAMNÃ Amurg de toamnã pustiu, de humã, Pe câmp sinistre ºoapte trec pe vânt µ Departe plopii s-apleacã la pãmânt În larg balans lenevos, de gumã. Pustiu adânc... ºi-ncepe a-nnopta, ªi-aud gemând amorul meu defunct; Ascult atent privind un singur punct ªi gem, ºi plâng, ºi râd în hî, în ha...

TABLOU DE IARNÃ Ninge grozav pe câmp la abator ªi sânge cald se scurge pe canal; Plinã-i zãpada de sânge animal µ ªi ninge mereu pe un trist patinor... 38

CUPRINS

Plumb

E albul aprins de sânge-nchegat. ªi corbii se plimbã prin sânge... ºi sug; Dar ceasu-i târziu... în zãri corbii fug Pe câmp, la abator, s-a înnoptat. Ninge mereu în zarea-nnoptatã... ªi-acum când geamuri triste se aprind Spre abator vin lupii licãrind. µ Iubito, sunt eu la uºa îngheþatã...

ÎN GRÃDINÃ Scârþâie toamna din crengi ostenite Pe garduri bãtrâne, pe streºini de lemn, ªi frunzele cad ca un sinistru semn În liniºtea grãdinii adormite. O palidã fatã cu gesturi grãbite Aºteaptã pe noul amor... Pe când, discordant ºi înfiorãtor, Scârþâie toamna din crengi ostenite.

SPRE TOAMNÃ Pe drumuri delirând, Pe vreme de toamnã, Mã urmãreºte-un gând Ce mã îndeamnã: µ Dispari mai curând! 39

CUPRINS

George Bacovia

În casa iubitei de-ajung, Eu zgudui fereastra nervos, ªi-o chem ca sã vadã cum plouã Frunziºul, în târgul ploios. Dar, iatã, ºi-un mort evreiesc... ªi plouã, e moinã, noroi µ În murmure stranii semite M-adaug ºi eu în convoi. ªi nimeni nu ºtie ce-i asta µ M-afund într-o crâºmã sã scriu, Sau râd ºi pornesc înspre casã, ªi-acolo mã-nchid ca-n sicriu. ªi mereu delirând, Pe vreme de toamnã, M-adoarme un gând Ce mã îndeamnã: µ Dispari mai curând!...

PÃLIND Sunt solitarul pustiilor pieþe Cu tristele becuri cu palã luminã µ Când sunã arama în noaptea deplinã Sunt solitarul pustiilor pieþe. Tovar㺠mi-i râsul hidos, ºi cu umbra Ce sperie câinii pribegi prin canale; Sub tristele becuri cu razele pale, Tovar㺠mi-i râsul hidos, ºi cu umbra. 40

CUPRINS

Plumb

CUPRINS

Sunt solitarul pustiilor pieþe Cu jocuri de umbrã ce dau nebunie; Pãlind în tãcere ºi-n paralizie, µ Sunt solitarul pustiilor pieþe...

AMURG VIOLET Amurg de toamnã violet... Doi plopi, în fund, apar în siluete: µ Apostoli în odãjdii violete µ Oraºul tot e violet. Amurg de toamnã violet... Pe drum e-o lume leneºã, cochetã; Mulþimea toatã pare violetã, Oraºul tot e violet... Amurg de toamnã violet... Din turn, pe câmp, vãd voievozi cu plete; Strãbunii trec în pâlcuri violete, Oraºul tot e violet.

DECEMBRIE Te uitã cum ninge decembre... Spre geamuri, iubito, priveºte µ Mai spune s-aducã jãratec ªi focul s-aud cum trosneºte. ªi mânã fotoliul spre sobã, La horn sã ascult vijelia, 41

George Bacovia

Sau zilele mele µ totuna µ Aº vrea sã le-nvãþ simfonia. Mai spune s-aducã ºi ceaiul, ªi vino ºi tu mai aproape, µ Citeºte-mi ceva de la poluri, ªi ningã... zãpada ne-ngroape. Ce cald e aicea la tine, ªi toate din casã mi-s sfinte, µ Te uitã cum ninge decembre... Nu râde... citeºte nainte. E ziuã ºi ce întuneric... Mai spune s-aducã ºi lampa µ Te uitã, zãpada-i cât gardul, ªi-a prins promoroacã ºi clampa. Eu nu mã mai duc azi acasã... Potop e-napoi ºi nainte, Te uitã cum ninge decembre... Nu râde... citeºte nainte.

NEGRU Carbonizate flori, noian de negru... Sicrie negre, arse, de metal, Vestminte funerare de mangal, Negru profund, noian de negru...

42

CUPRINS

Plumb

CUPRINS

Vibrau scântei de vis... noian de negru; Carbonizat, amorul fumega µ Parfum de pene arse, ºi ploua... Negru, numai noian de negru...

NEVROZÃ Afarã ninge prãpãdind, Iubita cântã la clavir, µ ªi târgul stã întunecat, De parcã ninge-n cimitir. Iubita cântã-un marº funebru, Iar eu nedumerit mã mir: De ce sã cânte-un marº funebru... ªi ninge ca-ntr-un cimitir. Ea plânge ºi-a cãzut pe clape, ªi geme greu ca în delir... În dezacord clavirul moare, ªi ninge ca-ntr-un cimitir. ªi plâng ºi eu, ºi tremurând Pe umeri pletele-i resfir... Afarã târgul stã pustiu, ªi ninge ca-ntr-un cimitir.

43

George Bacovia

MOINÃ ªi toamna, ºi iarna Coboarã-amândouã; ªi plouã, ºi ninge µ ªi ninge, ºi plouã. ªi noaptea se lasã Murdarã ºi goalã; ªi galbeni trec bolnavi Copii de la ºcoalã. ªi-s umezi pereþii, ªi-un frig mã cuprinde µ Cu cei din morminte Un gând mã deprinde... ªi toamna, ºi iarna Coboarã-amândouã; ªi plouã, ºi ninge µ ªi ninge, ºi plouã.

MELANCOLIE Ce chiot, ce vaiet în toamnã... ªi codrul sãlbatec vuieºte µ Rãsunã-n coclauri un bucium, ªi doina mai jalnic porneºte. µ Ascultã, tu, bine, iubito, Nu plânge ºi nu-þi fie teamã µ Ascultã cum greu, din adâncuri, Pãmântul la dânsul ne cheamã... 44

CUPRINS

Plumb

RAR Singur, singur, singur, Într-un han, departe µ Doarme ºi hangiul, Strãzile-s deºarte, Singur, singur, singur... Plouã, plouã, plouã, Vreme de beþie µ ªi s-asculþi pustiul, Ce melancolie! Plouã, plouã, plouã... Nimeni, nimeni, nimeni, Cu atât mai bine µ ªi de-atâta vreme Nu ºtie de mine Nimeni, nimeni, nimeni... Tremur, tremur, tremur... Orice ironie Vã rãmâne vouã µ Noaptea e târzie, Tremur, tremur, tremur... Veºnic, veºnic, veºnic, Rãtãciri de-acuma N-or sã mã mai cheme µ Peste vise bruma, Veºnic, veºnic, veºnic... 45

CUPRINS

George Bacovia

Singur, singur, singur, Vreme de beþie µ I-auzi cum mai plouã, Ce melancolie! Singur, singur, singur...

NERVI DE TOAMNÃ E toamnã, e foºnet, e somn... Copacii, pe stradã, ofteazã; E tuse, e plânset, e gol... ªi-i frig, ºi bureazã. Amanþii, mai bolnavi, mai triºti, Pe drumuri fac gesturi ciudate µ Iar frunze, de veºnicul somn, Cad grele, udate. Eu stau, ºi mã duc, ºi mã-ntorc, ªi-amanþii profund mã-ntristeazã µ Îmi vine sã râd fãrã sens, ªi-i frig, ºi bureazã.

SEARÃ TRISTÃ Barbar, cânta femeia-aceea, Târziu, în cafeneaua goalã, Barbar cânta, dar plin de jale, µ ªi-n jur era aºa rãscoalã... 46

CUPRINS

Plumb

CUPRINS

ªi-n zgomot monstru de þimbale Barbar, cânta femeia-aceea. Barbar, cânta femeia-aceea... ªi noi eram o ceatã tristã µ Prin fumul de þigãri, ca-n nouri, Gândeam la lumi ce nu existã... ªi-n lungi, satanice ecouri, Barbar, cânta femeia-aceea. Barbar, cânta femeia-aceea, ªi-n jur era aºa rãscoalã... ªi nici nu ne-am mai dus acasã, ªi-am plâns cu frunþile pe masã, Iar peste noi, în sala goalã, µ Barbar, cânta femeia-aceea...

NOTE DE TOAMNÃ Tãcere... e toamnã în cetate... Plouã... ºi numai ploaia dã cuvânt µ E pace de plumb, e vânt, ºi pe vânt Grãbite, trec frunze liberate. Deschide, dã drumu,-adorato, Cu crengi ºi foi uscate am venit; În târg, o fatã tristã a murit, µ ªi-au dus-o pe ploaie, ºi-au îngropat-o... Dã drumu, e toamnã în cetate µ Întreg pãmântul pare un mormânt... Plouã... ºi peste târg, duse de vânt, Grãbite, trec frunze liberate. 47

George Bacovia

OH, AMURGURI... Oh, amurguri violete... Vine Iarna cu plânsori de piculine... Peste parcul pãrãsit Cad regrete ªi un negru croncãnit... Veºnicie, Enervare... Din fanfare funerare Toamna sunã, agonie... Vânt de gheaþã s-a pornit, Iar sub crengile schelete, µ Hohot de smintit. Nici o urmã despre tine, µ Vine, nu vine... Oh, amurguri violete...

AMURG DE IARNÃ Amurg de iarnã, sumbru, de metal, Câmpia albã µ un imens rotund µ Vâslind, un corb încet vine din fund, Tãind orizontul, diametral. 48

CUPRINS

Plumb

Copacii rari ºi ninºi par de cristal. Chemãri de dispariþie mã sorb, Pe când, tãcut, se-ntoarce-acelaºi corb, Tãind orizontul, diametral.

ALEAN E-n zori, e frig de toamnã, ªi cât cu ochii vezi Se-ncolãceºte fumul, ªi-i pâclã prin livezi. Rãsunã, trist, de glasuri Câmpiile pustii, µ ªi pocnet lung, ºi chiot S-aude-n deal la vii. C-un zmeu copiii-aleargã, Copil, ca ei, te vezi, ªi plângi... ºi-i frig de toamnã... ªi-i pâclã prin livezi.

AMURG ANTIC Havuzul din dosul palatului mort Mai aruncã, mai plouã, mai plânge µ ªi stropii cãzând, în amurg, iau culori: De sinealã, de aur, de sânge.

49

CUPRINS

George Bacovia

CUPRINS

Pluteºte un lanþ de lebede albe, Iar visul din parc în lac se rãsfrânge µ Amurgul pe lebede pune culori: De sinealã, de aur, de sânge. Uitate, statuiele albe privesc, Albe visând c-un aer ce plânge µ ªi lasã amurgul pe ele culori: De sinealã, de aur, de sânge.

PULVIS Imensitate, veºnicie, Tu, haos, care toate-aduni... În golul tãu e nebunie, µ ªi tu ne faci pe toþi nebuni. În faþa ta sunt cel mai laº. Imensitate, veºnicie, µ Iubesc o fatã din oraº... Învaþã-mã filosofie. Imensitate, veºnicie, Pe când eu tremur în delir, Cu ce supremã ironie Arãþi în fund un cimitir.

50

Plumb

CUPTOR Sunt câþiva morþi în oraº, iubito, Chiar pentru asta am venit sã-þi spun; Pe catafalc, de cãldurã-n oraº, µ Încet, cadavrele se descompun. Cei vii se miºcã ºi ei descompuºi, Cu lutul de cãldurã asudat; E miros de cadavre, iubito, ªi azi, chiar sânul tãu e mai lãsat. Toarnã pe covoare parfume tari, Adu roze pe tine sã le pun; Sunt câþiva morþi în oraº, iubito, ªi-ncet, cadavrele se descompun...

TOAMNÃ Rãsunã din margini de târg Un dangãt puternic de armã; E toamnã... metalic s-aud Gorniºtii, în fund, la cazarmã. S-aude ºi-un clopot de ºcoalã, E vânt, ºi-i pustiu, dimineaþã; Hârtii ºi cu frunze, de-a valma, Fac roatã-n vârteje, pe-o piaþã. Se uitã în zãri catedrala, Cu turnu-i sever ºi trufaº;

51

CUPRINS

George Bacovia

Grãdina oraºului plânge, ªi-aruncã frunziºu-n oraº. ªi vine, ca-n vremi de demult, Din margini, un bucium de-alarmã, E toamnã... metalic s-aud Gorniºtii, în fund, la cazarmã.

SINGUR Potop, cad stele albe de cristal ªi ninge-n noaptea plinã de pãcate; La vatrã-n para ce abia mai bate µ Azi, a murit chiar visul meu final. ªi ninge-n miezul nopþii glacial... ªi tu iar tremuri, suflet singuratec, µ Pe vatrã-n para slabã, în jãratec, µ Încet, cad lacrimi roze, de cristal.

TRUDIT Iubito, ºi iar am venit... Dar astãzi, de-abia mã mai port µ Deschide clavirul ºi cântã-mi Un cântec de mort. ªi dacã-am sã cad pe covoare În tristul, tãcutul salon, µ Tu cântã nainte, iubito, Încet, monoton. 52

CUPRINS

Plumb

AMURG Ca lacrimi mari de sânge Curg frunze de pe ramuri, µ ªi-nsângerat, amurgul Pãtrunde-ncet prin geamuri. Pe dealurile-albastre, De sânge urcã luna, De sânge pare lacul, Mai roº ca-ntotdeauna. La geam tuºeºte-o fatã În bolnavul amurg; ªi s-a fãcut batista Ca frunzele ce curg.

ALTFEL Omul începuse sã vorbeascã singur... ªi totul se miºca în umbre trecãtoare µ Un cer de plumb de-a pururea domnea, Iar creierul ardea ca flacãra de soare. Nimic. Pustiul tot mai larg pãrea... ªi-n noaptea lui amarã tãcuse orice cânt, µ ªi-nvineþit de gânduri, cu fruntea în pãmânt, Omul începuse sã vorbeascã singur...

53

George Bacovia

PANORAMÃ Plângea caterinca-fanfarã Lugubru, în noapte, târziu... ªi singur priveam prin ochene, Pierdut în muzeul pustiu... ªi-n lumea ochenelor triste Mã prinse sinistre gândiri µ În jurul meu corpuri de cearã, Cu hâde ºi fixe priviri. ªi-acea caterincã-fanfarã Îmi dete un tremur satanic; În racle de sticlã µ princese Oftau, în dantele, mecanic. ªi-atunci, am fugit plin de groazã Din sumbrul muzeu fioros, Oraºul dormea în tãcere, Flaºneta plângea cavernos. Plângea caterinca-fanfarã O arie tristã, uitatã... ªi stam împietrit... ºi de veacuri, Cetatea pãrea blestematã.

54

CUPRINS

Plumb

CUPRINS

FINIS Cadavrul impozant pe catafalcul falnic, Sub raza de argint visa în vasta salã... Iar sânul ei pierdut în mortuara galã µ Pe veci oprit, înmãrmurise falnic. Pustiu... Departe, în cetate viaþa tropota... O, simþurile-mi toate se enervau fantastic... Dar în lugubrul sãlii pufneau în râs sarcastic ªi Poe, ºi Baudelaire, ºi Rollinat.

PLUMB DE IARNÃ Iarna, de-o vreme, mã duce regretul Prin crânguri, pe margini de linii ferate µ Trec singur spre searã pe ape-ngheþate Când fâlfâie, pe lume, violetul. Paloarea, mutismul mineazã-al meu piept Pe satele ninse crai-nou când apare; Trec singur pe poduri de fier solitare, ªi-aºtept în zãpadã... dar ce mai aºtept? Hau!... hau!... depãrtat sub stele-ngheþate... În noaptea grozavã la cine voi bate?... O, vis... o, libertate... Hau!... hau!... depãrtat sub stele-ngheþate...

55

George Bacovia

CUPRINS

NOCTURNÃ Stau... ºi moina cade, apã, glod... Sã nu mai ºtiu nimic, ar fi un singur mod µ Un bec agonizeazã, existã, nu existã, µ Un alcoolic trece piaþa tristã. Oraºul doarme ud în umezeala grea. Prin zidurile astea, poate doarme ea, µ Case de fier în case de zid, ªi porþile grele se-nchid. Un clavir îngânã-ncet la un etaj, Umbra mea stã în noroi ca un trist bagaj µ Stropii sar, Ninge zoios, La un geam, într-un pahar, O rozã galbenã se uitã-n jos.

PLUMB DE TOAMNÃ De-acum, tuºind, a ºi murit o fatã, Un palid visãtor s-a împuºcat; E toamnã ºi de-acuma s-a-nnoptat... µ Tu ce mai faci, iubita mea uitatã? Într-o grãdinã publicã, tãcutã, Pe un nebun l-am auzit rãcnind, Iar frunzele cu droaia se desprind; E vânt ºi-orice speranþã e pierdutã. Prin târgu-nvãluit de sãrãcie Am întâlnit un popã, un soldat... De-acum pe cãrþi voi adormi uitat, Pierdut într-o provincie pustie. 56

Plumb

De-acum, au ºi pornit pe lumea eronatã Ecouri de revoltã ºi de jale; Tot mai citeºti probleme sociale... Sau, ce mai scrii, iubita mea uitatã?

LARGO Muzica sonoriza orice atom... Dor de tine, ºi de altã lume, Dor... Plana: Durere fãrã nume Pe om... Toþi se gândeau la viaþa lor, La dispariþia lor. Muzica sentimentaliza Obositor, µ Dor de tine, ºi de altã lume, Dor... Muzica sonoriza orice atom.

PLOUÃ Da, plouã cum n-am mai vãzut... ªi grele tãlãngi adormite, Cum sunã sub ºuri învechite! Cum sunã în sufletu-mi mut! Oh, plânsul tãlãngii când plouã! 57

CUPRINS

George Bacovia

ªi ce enervare pe gând! Ce zi primitivã de tinã! O bolnavã fatã vecinã Rãcneºte la ploaie râzând... Oh, plânsul tãlãngii când plouã! Da, plouã... ºi sunã umil Ca tot ce-i iubire ºi urã µ Cu-o muzicã tristã, de gurã, Pe-aproape s-aude-un copil. Oh, plânsul tãlãngii când plouã! Ce basme tãlãngile spun! Ce lume-aºa goalã de vise! ... ªi cum sã nu plângi în abise, Da, cum sã nu mori ºi nebun. Oh, plânsul tãlãngii când plouã!

NERVI DE PRIMÃVARÃ Primãvarã... O picturã parfumatã cu vibrãri de violet. În vitrine, versuri de un nou poet; În oraº suspinã un vals din fanfarã. O nouã primãvarã de visuri ºi pãreri... O lungã deºteptare zvoneºte împrejur, E clar ºi numai soare. La geamul unei fabrici o palã lucrãtoare Aruncã o privire în zarea de azur. 58

CUPRINS

Plumb

CUPRINS

O nouã primãvarã pe vechile dureri... Apar din nou þãranii pe hãul din câmpie, În infinit pãmântul se simte tresãltând: Vor fi acum de toate cum este oriºicând, Dar iar rãmâne totul o lungã teorie. O, când va fi un cântec de alte primãveri?!...

MATINALÃ Aurora violetã Plouã rouã de culori µ Venus, plinã de fiori, Pare-o vie violetã. Bat la geamul tãu încet, Bat cu-o razã sângeroasã µ Vino, floare somnoroasã, Cât pe zãri e violet. Plâns de ape se repetã, Încã totu-i adormit µ Ca în vise s-a pornit Roata morii µ violetã. Gol e-al sânului buchet, Floare goalã, somnoroasã... Trist, cu roza sângeroasã, Bat în geamul violet.

59

George Bacovia

CUPRINS

Aurora violetã Se pãteazã de culori µ Venus, palã de fiori, Pare-o stinsã violetã...

ÎN PARC Acum, stã parcul devastat, fatal, Mâncat de cancer ºi ftizie, Pãtat de roºu carne-vie µ Acum, se-nºirã scene de spital. Atunci, râdea, Bãteau aripi de veselie; Parfum, polen ºi histerie, µ Atunci, în parc, ºi ea venea. Acum, cad foi de sânge-n parcul gol, Pe albe statui feminine; Pe alb model de forme fine, Acum, se-nºirã scene de viol...

POEMÃ ÎN OGLINDÃ În salonul plin de vise, În oglinda larg-ovalã încadratã în argint, Bate toamna, ªi grãdina cangrenatã, În oglinda larg-ovalã încadratã în argint.

60

Plumb

În fotoliu, ostenitã, în largi falduri de mãtase, Pe când cade violetul, Tu citeºti nazalizând O poemã decadentã, cadaveric parfumatã, Monotonã. Eu prevãd poema rozã a iubirii viitoare... Dar pierdutã, cu ochi bolnavi, Furi, ironic, împrejurul din salonul parfumat. ªi privirea-þi cade vagã peste apa larg-ovalã, Pe grãdina cangrenatã, Peste toamna din oglindã µ Adormind... Eu prevãd poema rozã a iubirii viitoare... Însã pal mã duc acuma în grãdina devastatã ªi pe masa pãrãsitã µ albã marmurã sculptatã µ În veºmintele-mi funebre, Mã întind ca ºi un mort, Peste mine punând roze, flori pãlite,-ntârziate Ca ºi noi... Zi, finala melodie din clavirul prãfuit, Or ajunge plânsul apei din havuzele-nnoptate. Vezi, din anticul fotoliu µ Agonia violetã, Catafalcul, ªi grãdina cangrenatã, În oglinda larg-ovalã încadratã în argint...

61

George Bacovia

CUPRINS

ALB Orchestra începu cu-o indignare graþioasã. Salonul alb visa cu roze albe µ Un vals de voaluri albe... Spaþiu, infinit, de o tristeþe armonioasã... În aurora plinã de vioare, Balul alb s-a resfirat pe neuitatele cãrãri µ Cântau clare sãrutãri... Larg, miniaturã de vremuri viitoare...

NERVI DE TOAMNÃ La toamnã, când frunza va îngãlbeni, Când pentru ftizici nu se ºtie ce noi surprize vor veni, µ Alcoolizat, bãtut de ploi, cum n-am mai fost cândva, Târziu, în geamul tãu, încet, cu o monedã voi suna. ªi-n toamna asta udã, mai putredã ca cele ce s-au dus, Când vântul va boci, din nou, la cei de jos, la cei de sus, µ La geamul tãu, în spaima nopþii, ca un prelung final, Voi repeta cã anii trec mereu mai greu, ºi mai brutal. Va bate ploaia... ºi târziu, la geamul tãu voi plânge-ncet... Va rãtãci alcoolizat, apoi, în noapte, un schelet, µ Nimic tu nu vei auzi din câte voi avea de spus... În toamna asta udã, mai putredã ca cele ce s-au dus.

62

Plumb

CUPRINS

PLUMB DE IARNÃ Ninge secular, tãcere, pare a fi bine, Prin oraºul alb, doar vântul trece-ntârziat µ Ninge, parcã toþi murirã, parcã toþi au înviat... Dorm volumele savante-n îngheþatele vitrine. Printre ziduri, peste turnuri depãrtate, Ninge cu nimic în noaptea vastã, ning bancnote µ Numai vântul singur plânge alte note... Umbra mea se adânceºe-n cartiere democrate. Ninge grandios în oraºul vast cum nu mai este, Ning la cinematografe grave drame sociale, Pe când vântul hohoteºte-n bulevarde glaciale... µ Dar cine poate sã explice aceastã tristã poveste?

NOTE DE TOAMNÃ Toamna-n grãdinã ºi-acordã vioara, Strada-i pustie... Oraºul e plin de hambare, µ De pâinea cea nouã duduie moara. O frunzã s-a lãsat pe-o mânã-ntinsã care cere...

63

George Bacovia

CUPRINS

Oraºul gol... Cetate depãrtatã; Frunziºul smuls... De firele electrice, paralizatã, Ca un simbol, O pasãre cade-n oraº, ca o tristeþe mai mult. ªi însereazã... ºi e tãcere... ªi gândul s-afundã, pierdut vâslaº, Pe-al vremurilor mers µ ªi jalea de-a nu mai putea face un vers... Sunt cel mai trist din acest oraº.

MONOSILAB DE TOAMNÃ Toamna sunã-n geam frunze de metal, Vânt. În tãcerea grea, gând ºi animal Frânt. În odaie, trist sunã lemnul mut: Poc. Umbre împrejur într-un gol, tãcut, Loc. În van peste foi, singur, un condei Frec. Lampa plânge... anii tãi, anii mei Trec. 64

Plumb

CUPRINS

Sã mã las pe pat, ochii sã-i închid, Pot. În curând, încet va cãdea în vid Tot. O, va fi cândva altfel natural, Bis. Toamna sunã-n geam frunze de metal, Vis.

NOCTURNÃ Uitarea venea... a venit. O lacrimã cade jos, totul tace, Lampa obositã a clipit, Orice obiect atins ºopteºte: lasã-mã-n pace... De-acum... Auzi, ploaia plânge pe drum Pe un adânc tumult, Pe urma unui mic pantof într-un parc de demult... Adorm... ascult... Afarã, la fereastrã, toamna a spus: µ Of!...

65

George Bacovia

CUPRINS

SCÂNTEI GALBENE 1 926

SCÂNTEI GALBENE O femeie în doliu pe stradã, O frunzã galbenã tremurã dupã ea µ Luat de-a oraºului sfadã, Uitasem cã toamna venea. Era mai demult o stradã, O ºcoalã, ºi bruma cãdea µ Prin sãli, ca nimeni sã-l vadã, Un elev singuratic pãlea. Un om, în amurg, pe-o stradã... Pe foi nu mai ºtiu cum trecea µ Sub tropot, ºi-a lumii grãmadã... µ Uitasem cã toamna venea.

SINGUR Odaia mea mã înspãimântã Cu brâie negre zugrãvitã µ Prin noapte, toamna despletitã În mii de fluiere cântã.

66

Plumb

µ Odaie, plinã de mistere, În pacea ta e nebunie; Dorm umbre negre prin unghere, Pe masã arde o fãclie. µ Odaie, plinã de ecouri, Când plânsu-ncepe sã mã prindã, Stau triste negrele tablouri µ Fãclia tremurã-n oglindã. Odaia mea mã înspãimântã... Aici n-ar sta nici o iubitã, µ Prin noapte, toamna despletitã În mii de fluiere cântã.

AMURG Crai-nou verde-pal, ºi eu singur Prin crengile cu sunet de schelet, µ Învineþit ca un cadavru... µ Vino-n zãvoiul violet. Or, nu! s-aprind luminile-n oraº... Sunt alþii, ºi un alt poet µ E mult de când dormim în umbrã, În cimitirul violet...

67

CUPRINS

George Bacovia

M I E ZU L N O P Þ I I Frunziºul acuma pornit-a O leneºã, jalnicã horã; ªi plâng, ºi cu plânsul în noapte Rãchita de-afarã mi-i sorã. S-apropie-ncet miezul nopþii, ªi sunã a frunzelor horã µ Eu trec din odaie-n odaie, Când bate satanica orã.

VÂNT Toamna a þipat c-un trist accent, Vãzul cade neatent, Vântul sunã lemnãria, Bate gol, în poloboace, butnãria. Lângã uºã frunzele s-au strâns, De departe vin ecouri vechi de plâns, Brumã, toamnã literarã, Pe drum prãfãria se duce fugarã. ªi-am stat singur supãrat În zãvoiul decadent, ªi prin crengile-ncâlcite mi-am notat Versuri fãrã de talent.

ECOU DE SERENADÃ Pansele negre, catifelate Pe marmora albã s-au veºtejit, 68

CUPRINS

Plumb

CUPRINS

ªi-n tainice note s-au irosit Parfume triste, îndoliate. Eu singur, cu umbra, iar am venit, O, statui triste ºi dãrâmate, µ Pansele negre, catifelate, Vise, ah, vise, aici, au murit. În haine negre, întunecate, Eu plâng în parcul de mult pãrãsit... ªi-a mea serenadã s-a rãtãcit În note grele, ºi blestemate...

NOAPTE Se-ntind bulevarde-n noapte de varã, Pe arbori, electricã luminã µ La garã zvâcneºte o maºinã ªi-n gol, tresar signale de garã. Pe cer de safir, comori de avari... Tãcerea în gol vibreazã cu zvon, µ Oraºul, cu-ncetul, pare-un salon, µ Acuma, în somn, tresar fete mari.

STRIGOII Cu roºii fanare, galbene, verzi Trec noaptea strigoii prin lanuri de grâu ªi câinii în lanuri în noapte tot bat µ Strigoii la crâºmã în pod au intrat, 69

George Bacovia

CUPRINS

ªi podul se vede bizar luminat De roºii fanare, galbene, verzi. Strigoii, din pod, îºi iau înapoi, Lãsate din viaþã, demult, amanete... Aºa spune basmul ce azi l-am uitat Cã noaptea, la crâºmã, apar siluete Cu roºii fanare, galbene, verzi. Dar când despre ziuã cocoºu-a cântat, Cad buzna, din pod, grãmezi de strigoi, ªi-n hãu, peste lanuri, strigoii se pierd Roºii, galbeni ºi verzi.

M A R ª F U NE B R U Ningea bogat, ºi trist ningea; era târziu Când m-a oprit, în drum, la geam clavirul; ªi-am plâns la geam, ºi m-a cuprins delirul µ Amar, prin noapte vântul fluiera pustiu. Un larg ºi gol salon vedeam prin draperii, Iar la clavir o brunã despletitã Cânta purtând o mantie cernitã, ªi trist cânta, gemând între fãclii. Lugubrul marº al lui Chopin Îl repeta cu nebunie... ªi-n geam suna funebra melodie, Iar vântul fluiera ca þipãtul de tren. Apoi, veni ºi-o blondã în salon... ªi-aproape goalã prinse, adormitã, 70

Plumb

CUPRINS

De pe clavir, o scripcã înnegritã µ ªi urmãri, pierdutã, marºul monoton. Înaltã, despletitã, albã ca de var, Mi se pãrea Ofelia nebunã... ªi lung gemea arcuºu-acum pe strunã Îngrozitorul marº lugubru, funerar. Cântau amar, era delir, µ Plângea clavirul trist, ºi violina µ Fãcliile îºi tremurau lumina, Clavirul catafalc pãrea, ºi nu clavir. Târziu, murea clavirul lung gemând; Luptau fãcliile în agonie... ªi-ncet se-ntinse-o noapte de vecie, ªi-n urmã, greu, un corp am auzit cãzând. Vai, de-atunci îmi pare lumea ºi mai tristã, Viaþa-i melodie funerarã... ªi nu mai uit nebuna lãutarã µ ªi transfigurata, trista claviristã.

BALET Lunecau baletistele albe... Degajãri de puternice forme µ Albe, în faþa lumii enorme, Lunecau baletistele albe... Lunecau baletistele albe ªi lumea sufla împãtimitã µ 71

George Bacovia

Albe, râzând spre lumea prostitã, Lunecau baletistele albe. Lunecau baletistele albe... Tainic trezind complexul organic µ Albe, stârnind instinctul satanic, Lunecau baletistele albe.

SERENADA MUNCITORULUI Eu sunt un monstru pentru voi Urzind un dor de vremuri noi, ªi-n lumea voastrã-abia încap... Dar am sã dau curând la cap. O, dormi adânc, mereu, aºa, În vise dulci, hidos burghez, Oftând, palate de-þi lucrez, Eu ºtiu ºi bine-a dãrâma. În noaptea asta, iatã, sunã O serenadã din topor, Amanþilor pierduþi sub lunã, Poeþi cu putredul amor. O, dormi în noaptea infinitã, Burghez cu aer triumfal, Dar preistoric animal În raþiunea auritã. Sub luna blondã nu se plânge, Ci rãzbunãrile se curmã, Martirilor scãldaþi în sânge, Cânt serenada cea din urmã. 72

CUPRINS

Plumb

CUPRINS

O, dormi... dar voi urca spre soare În zbor sublim de-aeroplan... Cu vise dulci, burghez tiran: E aurora-ngrozitoare...

PASTEL µ Adio, picã frunza ªi-i galbenã ca tine, µ Rãmâi, ºi nu mai plânge, ªi uitã-mã pe mine. ªi s-a pornit iubita ªi s-a pierdut în zare µ Iar eu în golul toamnei Chemam în aiurare... µ Mai stai de mã alintã Cu mâna ta cea micã, ªi spune-mi de ce-i toamnã ªi frunza de ce picã?..

SCÂNTEI GALBENE Vom spune cã toamna a venit... foarte trist µ La o fereastrã melancolicã, mi s-a pãrut ceva, Însã m-a trezit un glas pozitivist... Vânt umed, ºi frunza zboarã, undeva. Am ajuns, acum, pe un câmp cu ape... În luncã, medita un poet cunoscut µ 73

George Bacovia

CUPRINS

Pãrea cã de oameni nu mai încape; De-aceastã-ntâmplare, atât de rãu mi-a pãrut. Eu nu mai ºtiu nimic, ºi m-am întors acasã, Uitaþi-vã ce gol, ce ruinã-n amurg µ Amurgul galben m-a-ngãlbenit, ºi m-apasã, Ca geamuri galbene, cu lacrimi ce nu mai curg.

DORMITÂND În pâcla nopþilor de iarnã, cu hornuri ce fumeazã, Când lãmpile de stradã cu miile vegheazã, În pâcla coloratã mã duc abia simþit µ Mai mult ca oriºicine, îmi pare c-am greºit. Am fost atât de singur, ºi singur am rãmas, În creierul meu plânge un nemilos taifas... De sunã-n ziduri ninse, vreo muzicã de bal, Mai stau, ºi plânge-n mine un vals provincial. De la fereastra ninsã, cu finele perdele, Mã duc pe strãzi de gheaþã cu spuza lor de stele; ªi-n mijlocul odãii tot singur mã prezint: µ Valsa o blondã-n alb, ºi cu pantofi de-argint... Aprind, pe masã, lampa, ºi iarãºi mã dezbrac, Aº vrea sã-mi fac un ceai, ºi stau, ºi nu-l mai fac... Mã clatinã spre pat al insomniei pas µ În creierul meu plânge un nemilos taifas.

74

Plumb

NOCTURNÃ E-o muzicã de toamnã Cu glas de piculinã, Cu note dulci de flaut, Cu ton de violinã... ªi-acorduri de clavire Pierdute, în surdinã; ªi-n tot e-un marº funebru Prin noapte, ce suspinã...

NERVI DE PRIMÃVARÃ Melancolia m-a prins pe stradã, Sunt ameþit. Oh, primãvara, iar a venit... Palid, ºi mut... Mii de femei au trecut; Melancolia m-a prins pe stradã. E o vibrare de violete; Trece ºi Ea; Aº vrea, Dar nu pot s-o salut; Oh, ºi cum a trecut, Într-o vibrare de violete. Nimicnicia m-a prins pe stradã; Am adormit. Oh, primãvara, iar a venit Pal, ºi uitat... Vals funebru, depãrtat. Melancolia mã þine-n stradã... 75

CUPRINS

George Bacovia

NOTE DE PRIMÃVARÃ Verde crud, verde crud... Mugur alb, ºi roz ºi pur, Vis de-albastru ºi de1-azur, Te mai vãd, te mai aud! Oh, puncteazã cu-al tãu foc, Soare, soare... Corpul ce întreg mã doare, Sub al vremurilor joc. Dintr-un fluier de rãchitã, Primãvarã, O copilã popositã la fântânã Te îngânã Pe câmpia clarã... Verde crud, verde crud... Mugur alb, ºi roz ºi pur, Te mai vãd, te mai aud, Vis de-albastru ºi de-azur.

AMURG DE VARÃ Histerizate fecioare pale, La ferestre deschise palpitã... În amurguri roºii, nupþiale, Stau pale, ºi nu se mai mãritã. Eu trec, îmbãtrânit, ca ºi ele, ªi-asemenea inima mea plânge µ Din treacãt, tuturor, în perdele, Le pun câte-o rozã de sânge. 76

CUPRINS

Plumb

FANFARÃ Ce tristã operã cânta Fanfara militarã Târziu, în noapte, la grãdinã... ªi tot oraºul întrista Fanfara militarã. Plângeam, ºi rãtãceam pe stradã În noaptea vastã ºi seninã; ªi-atât de goalã era strada µ De-amanþi grãdina era plinã. Oraºul luminat electric Dãdea fiori de nebunie µ Era o noapte de septembrie, Atât de rece ºi pustie! ªi tot oraºul întrista Fanfara militarã... Târziu, în noapte, la gradinã, Ce tristã operã cânta Fanfara militarã.

GOL Dã foºnet frunza mãruntã, Umbra e rece-n pãdurea sonorã µ O mirare tãcutã, poate cruntã, O ameþire de toamnã, de-o horã. 77

CUPRINS

George Bacovia

CUPRINS

Un haos vrea sã mã ducã De unic uitând, ºi de numãr µ Un foºnet uscat mã usucã, Pe-un arbore plâng ca pe-un umãr. ªi sfârâie-o ploaie uºoarã Pe râpi, pe pãdurea uscatã µ Caverna de-odinioarã... ªi zarea-ntunecatã...

NOCTURNÃ Clar de noapte parfumat, O grãdinã cu orizontul depãrtat... ªi în somn, pe banca veche, cugetãri se contrazic, Greierul zimþeazã noaptea, cu nimic. Cum te-am aºteptat... Totul a trecut µ Luna pare, în oftat, Un continent cunoscut. Aici e frumos aranjat Orice fir; Veacurile-au stat Un oraº, pe vale, µ Suvenir. Clar de noapte parfumat, O grãdinã cu orizontul depãrtat... ªi în somn, pe banca veche, tot mai mic... Greierul zimþeazã noaptea, cu nimic...

78

Plumb

CUPRINS

DE IARNÃ Cum ninge repede, apoi încet ªi nu ºtii cât timp mai trebuie de-acum, E la fereastrã, alb µ O fatã cu ºal negru în cerdacul nins... Dar prin copaci largi însereazã µ Într-un departe nins era tot aºa. În adevãr ªi înnoptate zângãniri, Apoi va avea loc un bal, Sau o serbare de spiritism, Atâtea sunt de fãcut... Când tu apari numai ca amintire. Cum ninge repede, repede!

UMBRA Mã prãfuise timpul dormind peste hârtii... Se întindea noianul de unde nu mai vii; O umbrã, în odaie, pe umeri m-apãsa µ Vedeam ce nu se vede, vorbea ce nu era. µ Poþi sã te culci, e ora ºi noaptea-ntârziatã, Vei scrie, altã datã, orice, ºi tot nimic. O umbrã eºti acuma, ºi pot sã te ridic, Lãsând odaia goalã, ºi lampa afumatã...

79

George Bacovia

DE IARNÃ În ecouri bocitoare Vine iarna, vine-acuºi µ Plâng copile pe la uºi Din harmonii cerºitoare. Plâng fecioare din clavire Prin palate boiereºti µ Plâng harmonii la fereºti Milogiri de cimitire. Rãzvrãtiþii dau ca orbii ªi flãmându-i ucigaº µ De la sate la oraº Au trimis þãranii, µ corbii. Prin oraºele avute Histerii de muritori, Pe sub corbii bocitori Trec femeile pierdute. Iatã, ninge, peste fire, µ Hai la vatrã, la poveºti µ Plâng harmonii la fereºti Milogiri de cimitire.

U NE I F E C I O A R E Duduia veºnic citeºte; ªtie clavirul, picteazã µ ªi nopþi de-a rândul vegheazã, ªi poate, de-aceea slãbeºte. 80

CUPRINS

Plumb

CUPRINS

Se crede, ºi unia spun µ Dar totul rãmâne secret µ Duduia viseazã-un poet, Bizar, singuratec, nebun.

NOTE DE TOAMNÃ În toamna violetã, compozitori celebri Au aranjat un vast concert... Pe galbene alei, poeþii triºti declamã lungi poeme µ E-o toamnã, ca întotdeauna, când totul geme, Frumos, ºi inert. Pe strãzi elegante, ca o pãrere, Femeia modernã a trecut ºi revine; Tot haosul e-o veselie de eter. ªi, dacã se zguduie oraºul, ªi creierul rãmâne pierdut; ªi, dacã munca trosneºte din braþe, din piatrã, din fier, µ Mulþimea anonimã se va avea în vedere. Tot, ce-mi trebuie sã am, pot sã cer. Parfum... incendiu violet, ºi becurile-aprinse Amurgul licãreºte pe-oraºul de vitrine µ Pierdut, mã duc ºi eu, cu braþele învinse, Plângând, ªi fredonând, Gândindu-mã la mine.

81

George Bacovia

CUPRINS

VALS DE TOAMNÃ La geamuri, toamna cântã funerar Un vals îndoliat, ºi monoton... µ Hai, sã valsãm, iubito, prin salon, Dupã al toamnei bocet mortuar. Auzi, cum muzica rãsunã clar În parcul falnic, antic, ºi solemn, µ Din instrumente jalnice, de lemn, La geamuri, toamna cântã funerar. Acum, suspinã valsul, ºi mai rar, O, lasã-mã acum sã te cuprind... µ Hai sã valsãm, iubito, hohotind, Dupã al toamnei bocet mortuar.

NOCTURNÃ O, nu mai cânta, harmonie pribeagã, Cã plâng, ºi nu ºtiu unde sã mã duc, În toamna care plânge pe-o veche modestie, Cu ploaia care curge în mahalaua bleagã, În noaptea asta-n care am devenit nãuc. Oh, plouã, ºi tu gemi cu plâns de armonie... µ Tot altuia, de mine, aminte sã-i aduc... O, nu mai cânta, harmonie pribeagã, µ Cã plâng, ºi nu ºtiu unde sã mã duc.

82

Plumb

NINGE Când iar începe-a ninge Mã simt de-un dor cuprins. Mã vãd, pe-un drum, departe, Mergând, încet, ºi nins. Sub streºinã, cerdacul Se-ntunecã mâhnit; Stã rezematã-o fatã De stâlpu-nzãpãdit.

IGIENà Ea crede c-aº fi atacat... ªi când o sãrut se teme, Dar sclavã plãcerii, ea geme ªi cere un lung sãrutat. Pe urmã, când spasmul a dispãrut, κi udã-n parfum o batistã µ O pune pe gurã, ºi tristã Ea ºterge un ftizic sãrut.

ªI NINGE... ªi ninge în oraºul mare E noaptea plinã de orgii, Iar prin saloane aurii S-aud orchestre, ºi fanfare. 83

CUPRINS

George Bacovia

CUPRINS

Femei nocturne, singurele La colþ de stradã se aþin, Desfrâu de bere ºi de vin Prin berãrii, ºi cafenele. De orbitoare galantare De diamant, ºi de rubin... ªi de averi oraºu-i plin, ªi ninge în oraºul mare!...

PLUMB DE IARNÃ ªi iar... aceeaºi orã de dimineaþã... Pe toate mocnind acelaºi secret; Un frig violet, ºi faþa e creaþã µ µ O, cum omul a devenit concret... Lungi plictiseli în turnurile sumbre... Noian de superstiþii, cu hohot sec, târziu; µ Vei merita o lampã-n mohorâte umbre ªi corbii azvârliþi de-al nopþilor pustiu. În noaptea viforoasã de vei putea învinge O tristã-ngãduire, sau un humor secret µ Vor auzi în turnuri, se vor uita cum ninge... µ O, cum omul a devenit concret...

84

Plumb

CUPRINS

NERVI DE TOAMNÃ Iarbã de plumb ºi aer tare... Pudrat pe-o eczemã ce faþa mi-o sapã; Pe câmp, cu-o umbrã de cugetare µ Violet, corbi, ºi-oglinzi de apã. µ O, tu care vei rãtãci ca mine În culori închise, ºi ameþit la pas, µ Dus de frumos, de mai bine... Demult, într-o toamnã, s-a stins un glas.

TOAMNà Clavirile plâng în oraº... Afarã o vreme de plumb ªi vântul împrãºtie ploaia, Tomnatice frunze prin târg Aleargã, pe drumuri, cu droaia. Un bolnav poet, afectat Aºteaptã tuºind pe la geamuri µ O fatã, prin gratii, plângând, Se uitã ca luna prin ramuri. Ea plânge... el palid se pierde Prin târgul sãlbatec, sever; ªi pare tabloul acesta Cã-i antic ºi plin de mister!...

85

George Bacovia

CUPRINS

NOCTURNÃ Nu e nimeni... plouã... plânge-o cucuvaie Pe-un acoperiº de piatrã-n noapte cu ecouri de ºivoaie, Vai, e ora de-altãdatã, umbre ude se-ntretaie, ªi-n curentul unui gang aþipesc, plin de ploaie. Tabla tuburilor sunã aiurarea tuturor... O grãbitã alchimie, fâlfâie o vâlvãtaie, Vai, e ora de-altãdatã, dungi de ploaie se-ntretaie, Un oraº de piatrã doarme... toate dor. Nu e nimeni... plouã... plânge-o cucuvaie.

POVESTE Îþi aduci aminte ziua când þi-am spus cã eºti frumoasã, Când cu buzele de sânge ºi cu ochii sclipitori Printre arborii de toamnã te opreai încet, sfioasã, Lãsând gândul spre amorul înþeles de-atâtea ori?... Aºteptai sã fiu poetul îndrãzneþ ca niciodatã Ca s-auzi ecoul rece-al unor calde sãrutãri Te duceai mereu nainte înspre-o umbrã-ntunecatã Ca o palã rãtãcire coborând din alte zãri. Ah, mi-ai spus atât de simplu cã þi-i sete de iubire Neascultând decât ºoptirea singuratecei pãduri, Îþi opreai cu mâna sânul ºi zâmbea a ta privire, Chinul depãrtãrii noastre neputând sã-l mai înduri. µ Ha, ha, ha, râdea ecoul, de râdeam de-a ta plãcere, Între om ºi-ntre femeie mi-ai spus ura din trecut, Te-am lãsat sã-nºiri povestea cu dureri ºi cu mistere Pentru mine, ca oricãrui trecãtor necunoscut. Îþi aduci aminte ziua când þi-am spus cã eºti frumoasã, Când, în ºoaptele pãdurii, poate cã te-am sãrutat Ascultând ecoul rece, înspre toamna friguroasã Ce-aducea-ntâlnirii noastre un adio-ndepãrtat? 86

Plumb

CUPRINS

ÎNTRE ZIDURI Cum trec pe lângã case mari... cãtând pe nu ºtiu cine... O, toamnã-n foºnetul de somn s-adorm ºoptind cu tine... Pe strada goalã vântul deodatã face-un salt, Tãcere e în ganguri ºi în ogrãzi de-asfalt. Cum totu-i glorios... cu niciodatã pace... O, toamnã-n foºnet lung ºopteºte-mi cum se tace... O, nu-i nimic, nimic, a fost un vis înalt, Tãcere e în ganguri ºi în ogrãzi de-asfalt.

FRIG Sunt lângã un gard rupt, ªi vântul bate cu frunze ude µ Sunt mai urât, sunt supt, Frigul începe sticla s-o asude. Pe strada aplecatã la vale E-o toamnã ca o poezie veche µ Vântul împinge fusta femeilor în cale, Cu una din ele nu mai putem fi o pereche. Toamna rupe afiºe ºi flori, E mai trist departe-n prãpãstii µ Sã faceþi foc pe zi de mai multe ori; O, trebuie sã fie trist departe-n prãpãstii... Fulgi de zãpadã rãtãcitori...

87

George Bacovia

CUPRINS

DIMINEAÞÃ O cafea neagrã... ºi-o ploaie de gheaþã, Când spirtul mai arde culori în odaie µ O privire pe-o carte, pe straie, ªi pasul mã-ndrumã în dimineaþã. Cum frigul, tremurând ca o veste, Tot plânge de-al meu ºi de-al tãu... Tot mai mult am rãmas cu ce este, ªi plouã cu-o pãrere de rãu. Am uitat dacã merg... încã tot mã iubesc... Am ajuns la timp, ocup ºi un loc. Dar gândul apasã cu greul sãu bloc... E numai vedere... nu mai pot sã vorbesc...

ROMANÞÃ Parfumul rozelor ude, Tomnatic suspin, În zori, în tãcutele trude, Te cheamã pe tine, puþin. O tristã poemã de foi Îmi spune-o poveste de noi... µ Adio, pustiu, ºi fior. Va fi poate-odatã, amor.

88

Plumb

CU VOI... 1930

CU VOI... Mai bine singuratec ºi uitat, Pierdut sã te retragi nepãsãtor, În þara asta plinã de humor, Mai bine singuratec ºi uitat. O, genii întristate care mor În cerc barbar ºi fãrã sentiment, µ Prin asta eºti celebrã-n Orient, O, þarã tristã, plinã de humor...

LICEU Liceu, µ cimitir Al tinereþii mele µ Pedanþi profesori ªi examene grele... ªi azi mã-nfiori Liceu, µ cimitir Al tinereþii mele! Liceu, µ cimitir Cu lungi coridoare µ Azi nu mai sunt eu ªi mintea mã doare... Nimic nu mai vreu µ 89

CUPRINS

George Bacovia

Liceu, µ cimitir Cu lungi coridoare... Liceu, µ cimitir Al tinereþii mele µ În lume m-ai dat În vâltorile grele, Atât de blazat... Liceu, µ cimitir Al tinereþii mele!

PROZÃ Amorul, hidos ca un satir, Copil degenerat µ Învineþit, transfigurat, Ieri, a murit în delir. Aci, prozaici pãmânteni, Pe drumuri a murit, De zurnetul de bani înãbuºit, În lumea asta cu dugheni.

CRIZE Tristã, dupã un copac, pe câmp Stã luna palidã, pustie µ De vânt se clatinã copacul µ ªi simt fiori de nebunie.

90

CUPRINS

Plumb

CUPRINS

O umbrã mormãind pãºeºte... E om... atât, ºi e destul... ªi-acum ne-om gâtui tovarãºi: El µ om flãmând, eu µ om sãtul. Dar vezi... m-a ocolit acuma... El s-a temut mai mult, mai mult, µ sãracul... Pe luna palidã, pustie, De vânt se clatinã copacul...

PROZà Plouã... Pe-un târg mizerabil De glod ºi coceni, Pe-un târg jidovit ªi plini de dugheni. µ ªi-aici stã iubita... ªi uliþa-i plinã De fân ºi coceni ªi trec cotiugare Cu saci de fãinã ªi plouã mai tare Pe crâºme murdare, Pe-un târg sãrãcit µ µ ªi-aici stã iubita... Plouã... Pe-un târg jidovit.

91

George Bacovia

CUPRINS

BELªUG Culori ºi fum de toamnã, plâns de poet, Apa e rece, frunzele plouã µ Vorbeºte încet, pãºeºte încet, Cã totul cade cu o jale nouã. Vinul, ºi mierea, ºi grâul tot Le-au strâns, pe grabã, cine-a putut... Tuse, ºi plânset visele scot, Du-te, oriunde, frunzã de lut... ªi-o pãsãricã în grãdina brumatã, În liniºtea rece, a iarnã-a fãcut µ Am strãnutat pe o stradã curatã, Frunzele toate încã n-au cãzut. A fost odatã... va fi odatã... Nu spune zarea, dar spune omul µ Numai acuma e niciodatã... Adânc, prezentul, închide tomul... Mã duc, tot acolo, în marea clãdire, E ora, de la care rãmân închis µ O emoþie... o amorþire... E toamnã... mi-au dat de scris...

EGO Tot mai tãcut ºi singur În lumea mea pustie µ ªi tot mai mult m-apasã O grea mizantropie. 92

Plumb

CUPRINS

Din tot ce scriu, iubito, Reiese-atât de bine µ Aceeaºi nepãsare De oameni, ºi de tine.

PANTOFII Pantofi de aur, expuºi în vitrinã, Veþi sta sub dantele, în nopþi de balauri, ªi-n ale valsului leneºe valuri Veþi râde prin sãli, µ potop de luminã. Pe trist catafalc, cu tristã reginã, Veþi sta în piciorul de gheaþã, ºi sfânt, ªi-n trecerea vremii veþi arde-n mormânt, Pantofi de aur, expuºi în vitrinã...

FURTUNÃ Prin codrii Bacãului Vâjâie vântul ªi-ntunecã lumea Un cer ca pãmântul ªi codru pe codru Se umple de clocot, Iar toamna în hohot Le cântã prohodul... ªi parcã mã cheamã, De crengi atârnând, 93

George Bacovia

CUPRINS

Avesalomi gemând Cu plete-ncâlcite... De spaimã mã prind Priviri rãtãcite, ªi mintea, de zgomot, Nimic nu înþelege... ªi-aº vrea ca sã mor Ca Romulus rege, Uitat, legendar... Cuprins de-o furtunã, Pierdut sã dispar Prin codrii Bacãului...

AMURG Pe searã, la geamuri, un nour violet ºi de aramã, Pe drum, l-aceeaºi orã, se târâie un lanþ de fier, ªi coincidenþe, aranjate pe-o tristã gamã µ Azi iar mi-i fricã... ºi cred, ºi sper... O zi fãrã anotimp ºi ordine militarã, ªi prin vecini s-aud mici pregãtiri de masã, Însã produsele au început sã disparã µ ªi mulþi au plecat, ºi noapte se lasã. Cu toþii spun cã bine le-a fãcut Sau cã un geniu se va naºte µ Iar studiul creºte cu tactul tãcut... O fiinþã supremã, dintre noi, ne cunoaºte.

94

Plumb

IMN I Crengi subþiri cu flori albe... Spre mai sus Mã ridicã din erori Idealuri ce-au apus... Cu flori roze crengi subþiri... Isus! Flori pe zãri, în iarbã flori... Spre mai sus Am trãit de mii de ori... E destul cã tu te-ai dus... Flori pe zãri, în iarbã flori... Isus! II Sã dorm... Sã dorm, din ce în ce murind Deºi oriunde e o reînviere... Iatã, sunt goale Dumbrãvile sacre µ Poetul a plecat. ªi dacã tu mai cauþi, Pãºind prin tãinuitul izvor, Pe mine nu mã vezi µ Poetul a plecat... Sã dorm... Sã dorm, din ce în ce murind Deºi, oriunde, e o reînviere... 95

CUPRINS

George Bacovia

CUPRINS

DIALOG DE IARNÃ Fereastra e-o poemã de plumb ºi de scântei, Oraºul doarme troienit. Mult mai târziu de miezul nopþii sunt orele trecute... În haosul vieþii nici noi nu ne-am gãsit... O, vino, cel puþin, acum, prin forþele necunoscute: µ Sã viu? µ Oh! mi-i fricã... µ Vezi! µ Hai! µ Am venit; µ Unde? µ Lângã tine; µ Plâng... µ Plâng µ Taci... µ Hai... µ Hai; µ În infinit... µ În infinit; µ Cântã... µ Vis; µ Da... µ Nu. µ Nu... µ Minus; µ Minus... µ Plus; µ Plus... µ Armonie. µ Armonie... 96

Plumb

CUPRINS

µ Când? µ Când... µ Poate; µ Poate... µ Of! Fereastra e-o poemã de plumb, ºi de scântei... O zi de promoroacã în camerã pãtrunde... Sirenele de muncã vibreazã, plângãtor; Oraºul e-un gheþar de fum, de clopoþei, ªi de fior... µ Unde... Unde?!

NOCTURNÃ Fug rãtãcind în noaptea cetãþii, În turn miezul nopþii se bate rar; E ora când cade gândul amar, Tãcere... e ora laºitãþii... Te pierzi în golul singurãtãþii O, suflet, mereu de lume fugar; E ora când Petru plânge amar µ Ascultã... e ora laºitãþii...

AIUREA Blestematã mai fie ºi toamna, ªi frunza ce picã pe noi µ Blestemat sã mai fie ºi târgul Ursuz, ºi cu veºnice ploi... 97

George Bacovia

Cetate, µ azilul ftiziei µ Nãmeþi de la pol te cuprind... Cetate, azi moare poetul În braþele tale tuºind...

PSALM Ibito, cu faþa de mort, Fecioarã uitatã în turn, Plângând în balcon Cu grai monoton, Cu suflet taciturn µ În visul meu te port. Iubito, cu faþa de mort, Mireasã pe tron, Cu grai monoton În visul meu te port. Iubito, cu faþa de mort, De geniu trãsnitã, De-a pururi monotonã, Goalã madonã, De crini prãfuitã µ În visul meu te port...

CONTRAST Femeie µ mascã de culori, Cocotã plinã de rafinãrii µ Tu, care þipi la desfrânãri târzii, Pe visãtori, cu greu, îi înfiori... 98

CUPRINS

Plumb

CUPRINS

Oh, sunt fecioare cu obrazul pal, Modele albe de forme fine µ ªi singure dorm, albe, ºi senine În albele crivate de cristal...

BALADÃ O noapte de sinealã din vremi voievodale... Plecase voievodul în lupte blestemate; Iar eu pãzeam domniþa închisã în cetate µ O, noaptea, de sinealã, de epoci triumfale... Dormeau, adânc, oºtenii în noaptea diafanã Când eu sãrii afarã din cortul de mãtasã µ Vedeam o semilunã pe zare cum se lasã, ªi nãlucit, crezusem µ flamura otomanã. Cu ceata buimãcitã fugeam, acum, cãlare, Dar boarea nopþii clare ne-ntoarse la cetate ªi povestindu-mi visul domniþei spãimântate, I-am arãtat cu spada tabloul de pe zare. În alb, domniþa blondã, în noaptea idealã, De sus, de la fereastrã, ca-n vis ieºi-n afarã, Scãldatã în sinealã, ea râse-n noaptea clarã... O, cât a râs domniþa în noaptea de sinealã...

99

George Bacovia

CUPRINS

VOBISCUM În cercul lumii comun ºi avar... Mã zguduie de mult un plâns intern; ªi-acest fel (de-a fi) va fi etern ªi de nimic, pe lume, nu tresar. ... Dar vai, acei învinºi, pe veci pierduþi... Ori în taverne, ori în mansarde; ªi acei nebuni, rãtãcitori, tãcuþi, Gesticulând pe bulevarde...

AMURG Trec burgheze colorate În cupeuri de cristal µ E o veºnicã plimbare, Vãlmãºag milionar... ªi pe publice terase Plâng viori sentimental... E parfum, bomboane ªi desfrâu de lupanar... ... Dar noteazã-n cartea vremii Filosoful proletar: Greve, sânge, nebunie, Foame, Plânset mondial... Pe când lasã-amurgul flãcãri Pe-un final ce se anunþã Pe-un decor miliardar... 100

Plumb

PIANO ªi iar toate-s triste. ªi azi, ca ºi ieri µ Potop de dureri. ªi visul apune În negrul destin... ªi vremuri mai bune Nu vin, nu mai vin, ªi nici mângâieri... ªi iar toate-s triste, ªi azi, ca ºi ieri...

MISTER Clavirile plâng în oraº Pe-o vreme de toamnã pustie... ªi plopii plâng tot în oraº, ªi-n totul e-o grea agonie. Par casele triste castele... Amorul, aici, a murit ªi poate cã plâng la clavire Fecioare cu pãr despletit... Trec singur... ºi tare mi-e teamã... ªi, unde mã aflu, nu ºtiu µ Vai, plopii detunã oraºul... Clavirile plâng în pustiu... 101

CUPRINS

George Bacovia

CUPRINS

V A E SO LI . . . Tot voi aºtepta într-o zi, sau într-o noapte oarecare Pentru ca sã vãd dacã mai am o preocupare. Voi trece iar pe lângã ape, ºi-n unda lor voi apãrea, Voi sta pe lângã vreo ruinã, va plânge iar o cucuvea; Pe urmã nu va mai fi timp... voi fi uitatul muncitor, Va fi ºi pentru mine lumea un fenomen întâmplãtor... Despre iubire, câteodatã, poate într-o carte voi gãsi, Poate-n oglindã vreo albinã compãtimind se va lovi µ Plângând în zori cu faþa-n soare mã voi simþi fãrã de rost, Mã voi gândi la toatã jalea poeþilor care au fost... Un corb va trece peste casã ºi iarna mã va îngheþa, Oraºul, prin ninsoare, noaptea, din pianole va cânta, Sau toamna goalã va dansa cu plete de grâu ºi de vin... Astfel cã nu vor putea sã ne-ntreacã acei care vin...

ÎN ALTAR Stã fãrã noimã catedrala Azi, într-un secol rafinat µ Doar de mai vin sã delireze Amanþi cu suflet ruinat. ... ªi delirând, când corul curge Se face gândul mai amar µ Ei vor o noapte de orgie Pe canapeaua din altar...

102

Plumb

CUPRINS

POEMÃ FINALÃ Eu trebuie sã beau, sã uit ceea ce nu ºtie nimeni Ascuns în pivniþa adâncã, fãrã a spune un cuvânt Singur sã fumez acolo neºtiut de nimeni Altfel, e greu pe pãmânt... Pe stradã urle viaþa, ºi moartea ªi plângã poeþii poema lor vanã... ªtiu... Dar foamea grozavã nu-i glumã, nu-i vis µ Plumb, ºi furtunã, pustiu, Finis... Istoria contemporanã... E timpul... toþi nervii te vor... O, vino odatã, mãreþ viitor. Eu trebuie sã plec, sã uit ceea ce nu ºtie nimeni Mâhnit de crimele burgheze, fãrã a spune un cuvânt Singur sã mã pierd în lume neºtiut de nimeni Altfel, e greu pe pãmânt...

SEPULCRE VIOLATE Vagabondând, într-un amurg blond, Am dat de-ale cimitirului porþi µ Acolo cioclii îºi bat joc de morþi, ªi-am râs un râs de vagabond. O, râsul fiinþei vagabonde... ªi ce-am vãzut era straniu Într-un copac am gãsit un craniu, Pe o cruce niºte cozi blonde. 103

George Bacovia

CUPRINS

EPITAF „Aici sunt eu Un solitar, Ce-a râs amar ªi-a plâns mereu. Cu-al meu aspect Fãcea sã mor, Cãci tuturor Pãream suspect.“

DESTUL Când voi fi liniºtit, voi scrie un vers În care veþi vedea cã sunt pãrãsit µ Voind sã descifrez ceea ce era ºters, Aproape, nu mai ºtiu ce-am voit... Plângând, mi-am spus sã nu mai plâng µ Eu aveam... Cine mai ºtie, ºi eu, ce gândeam, Altãdatã, în crâng! Voi scrie un vers, când voi fi liniºtit...

PE DEAL De-aceea Cu un zâmbet rãu Privesc aceastã noapte... Prin râpi ºi vãi 104

Plumb

De demult: Ileana... Poveºti de demult... De-aceea Încã o datã Cu un zâmbet rãu Privesc Înnoptata culme...

DIN URMÃ Poezie, poezie... Galben, plumb, violet... ªi strada goalã... Ori aºteptãri târzii, ªi parcuri îngheþate... Poet, ºi solitar... Galben, plumb, violet... Odaia goalã... ªi nopþi târzii... Îndoliat parfum ªi secular... Pe veºnicie...

105

CUPRINS

George Bacovia

COMEDII ÎN FOND 1936

REGRET De mult, de mult cunosc doi plopi Ce-mi stau ºi azi în cale µ Îmi place mult ca sã-i privesc, Dar mã cuprinde-o jale... Cãci parcã-mi spune-un nu-ºtiu-ce... Ca mâine poate am sã mor µ ªi dânºii n-or mai fi priviþi De nici un trecãtor...

CA MÂINE Cu steaua care s-a desprins, Ce piere-acum în haos µ O inimã poate s-a stins Spre veºnicul repaos. Ca mâini ºi-a noastrã va cãdea În stricta veºnicie µ Cine-o cãta mâhnit spre ea? Vai, nimeni... cine ºtie!

106

CUPRINS

Plumb

CÂND SINGUR Când singur iar mã revãd ªi trece curând al meu nume, ªi-atâtea sperãri... Mi-am zis: e târziu µ O, gânduri, În lume! Când inspiratã de evocãri Mai crezi în câteva glume Sau al beþiei mister... Mi-am zis: e târziu µ O, gânduri, În lume! ªi când aproape nimic nu eºti, Când cauþi cã orice renume, De-acum e târziu... O, gânduri, În lume!

DIN VREMURI Un moment, sã gândesc... Cum iarna îºi duce teroarea µ Mizerii, de-aproape, doinesc, Sclipeºte-n ferestre ninsoarea. Iernatice nopþi viscolesc... Dar cine mai catã grandoarea Din vremuri mereu ce-amãgesc? Sclipeºte-n ferestre ninsoarea. 107

CUPRINS

George Bacovia

CUPRINS

DIN LIRÃ Dacã, de-acum, e târziu ªi ochii mei sunt seci µ Ajunge sã-nþeleg... Plecatã eºti, pe veci! ªi dacã-atât a fost... S-aºtept în umbre reci µ Ajunge sã-nþeleg... Plecatã eºti, pe veci!

SPRE PRIMÃVARÃ Din streºini picurã... ªi-un zvon de vremuri mari µ Sã mai surâd numai o clipã, µ Sculaþi, ai muncii proletari! Din zãrile ce se deschid Se duc neînþeleºi gheþari µ Sub cer cu cântec ºi fiori µ Sculaþi, ai muncii proletari!

DE IARNÃ Un hoit, un corb, un câmp ºi eu, Iarnã... ºi-ncepe a ninge µ Ninsoarea-mprejur cu cerul s-atinge... Nimeni, zãpadã, ºi ninge mereu. 108

Plumb

µ O, corb! Ce rost mai are-un suflet orb... Ce vine singur în pustiu µ Când anii trec cum nu mai ºtiu, O, corb! Ce rost mai are-un suflet orb... µ Chiar! µ O, corb! Ce rost mai are-un suflet orb µ Întârzieri, mormânt închis µ E oare viaþã, sau e vis µ O, corb! Ce rost mai are-un suflet orb... µ Chiar! Târziu, ºi ninge, noaptea se lasã, Sunt singur acum... Iatã oraºul, nimeni pe drum µ Pace, nimic, am ajuns acasã!

GAUDEAMUS Zãdarnic flaute cântã În aste zile pãgâne µ La vânt s-au dus aspiraþii, Nimic nu rãmâne... În vânt ºi uitare tot stând, Cu zile grele, stãpâne µ Oricine, orice au trãit, Nimic nu rãmâne... 109

CUPRINS

George Bacovia

VERSURI Un cântec trist din lirã Aº vrea sã-þi mai arunc, Din viaþa mea în noapte De ne’nþeles adânc. Pãrere este, oare... Orice se nãruirã? Adulãtoare ºoapte ªi chinul meu adânc µ Vreodatã dacã-au fost µ ªi vise viitoare, µ Priveºte, þi le-arunc... µ E cântul trist din lirã.

SERENADÃ Poetizeazã luna Fereastra ta iubitã µ Prin tainicile umbre Te-aºtept ca ºi-n trecut, µ Cu plânsul meu pe coarde, La ora tãinuitã, µ ªi care, poate-odatã, Prin lume þi-a plãcut. Poetizeazã luna Grãdina de parfume, µ Prozaicile hoarde De-acuma au tãcut... 110

CUPRINS

Plumb

CUPRINS

Prin tainicile umbre, Strãin ca-ntotdeauna, µ Cu plânsul meu pe coarde, Te-aºtept ca ºi-n trecut.

TÃCERE Ce mai este... cãrþi de noapte Mai citesc, ºi-mi pare cã sunt viu µ Cine iar aprinde lampa Când e prea târziu? Þãcãnã un ceas pe-o planºã... Toate câte sunt, eu sã nu le ºtiu?! Noapte... Cine iar aprinde lampa Când e prea târziu?

DIN VREMURI E frig, iarnã... Vreau sã gândesc la anii mei pustii µ Nu mai aºtept pe nimeni, Nici o speranþã. Nimeni nu mai este liber... Vreau sã gândesc la anii mei pustii µ Închide oriunde, Închide uºa, µ e frig, iarnã. 111

George Bacovia

CUPRINS

DIES IRAE Cât de strãin sunt de þara mea ªi nici un dor nu mi-a rãmas µ Gând rãu ºi-ntunecat Închide al dreptãþii glas. Va fi târziu în ziua-aceea... ªi bântuie în calea mea Tãceri de vremi, sinistra foame! Sau cântece ce plâng mereu: µ Grãbeºte nu mai aºtepta!

ECOU DE ROMANÞà S-a dus albastrul cer senin ªi primãvara s-a sfârºit µ Te-am aºteptat în lung suspin, Tu, n-ai venit! ªi vara, ºi nopþile ei, S-a dus, ºi câmpu-i veºtejit µ Te-am aºteptat pe lângã tei, Tu, n-ai venit! Târziu, ºi toamna a plecat, Frunziºul tot e rãvãºit µ Plângând, pe drumuri, te-am chemat, Tu, n-ai venit!

112

Plumb

Iar, mâini, cu-al iernii trist pustiu, De mine-atunci nu vei mai ºti µ Nu mai veni, e prea târziu, Nu mai veni!

LA ÞÃRM O, gând amar... Singurãtãþi, Pribege seri de primãvarã, Parfumuriµ ce se duc pe vânt µ ªi flaute din stânci de mare... µ A fost ca niciodatã... ªi valuri se foºnesc la þãrm, Îngrijitoare aºteptãri, Singurãtãþi, ªi flaute Din stânci de mare...

CURAJ Deºi, cu iarna care-a trecut Poate pãrea c-am murit µ ªivoaie se duc din grele zãpezi... Cântãri, ºi cântãri m-au trezit. Gãlãgioase glasuri mi-au zis Despre-o viaþã oricât de-amarã... ªi soarele, sus, un cer a deschis Cu bucurii de primãvarã. 113

CUPRINS

George Bacovia

ECOU TÂRZIU Sunau þambale, târzia noapte... De cabaret comun µ Femei rãcneau beþia falsã Prin miros de tutun. Erau ziare, evenimente De vremuri grave, sau de regret µ Suspecte umbre de cabaret... Erau ziare, evenimente. Sunau þambale, târzia noapte... De cabaret comun µ Femei rãcneau beþia falsã Prin miros de tutun.

TREC NOURI Azi nu mai scriu nimic. Un vin, ºi-o þigarã µ ªi-amiezuri de zile se duc Ca o simptomã fugarã. Ce este, important, mereu, Pe-aici, ca ºi-afarã µ Amiezuri de zile se duc Ca o simptomã fugarã.

114

CUPRINS

Plumb

CUPRINS

PASTEL Sãrmanii plopi de lângã moarã Cum stau de singuri, singurei µ ªi cum mai ninge peste ei... Sãrmanii plopi de lângã moarã! Cum negre gânduri cad pe mine, Când mã gândesc cã am sã mor... Aºa cad corbi pe vârful lor, µ Cum negre gânduri cad pe mine.

RENUNÞARE În grãdina moartã Am sãrit asearã peste zidul mort µ Pasul meu, încet, se oprea în loc, µ Conºtient de soartã, de durere orb, În grãdina moartã A sosit un mort... Se uitã-n grãdina moartã Luna albã, moartã µ Plumb, µ corpul meu cãzu Pe banca de piatrã. Se-auzea de-afarã Viaþa proletarã µ Numai umbra mea, dupã zidul mort, µ Pentru totdeauna, mai plângea în noapte... În grãdina moartã A sosit un mort. 115

George Bacovia

APUS Cum sufletu-nchis Nimic nu vrea µ Cad frunze-n amurg, Draga mea! Sinistrã noapte ªi-amarã stea µ Curând, ºi ninge, Draga mea!

ECOU DE ROMANÞÃ Eu nu te mai vãd... Zãdarnic e soare, ºi-un cer ideal µ Mereu mai aproape e-al vieþii real... De aceea, iubito, eu nu te mai vãd! Eu nu te mai vãd... ªi cupa-i deºartã, ºi vinul sfârºit µ Târzii serenade cu vers tãinuit S-au dus... ºi-aproape e-al vieþii real... Iubito, eu nu te mai vãd!

IN SOMNO Cuvinte grele, Vorbe urâte, Duceþi-vã-n noaptea Care vã poartã. 116

CUPRINS

Plumb

µ Orice iluzii Unde s-au dus? Cine sã ºtie Dacã sunt singur µ Cine s-asculte Durerea mea... µ Eu n-am auzit, E tãcere! Cuvinte grele, Vorbe urâte, Duceþi-vã-n noaptea Care vã poartã.

AMURG Tristeþi pe vânt, tristeþi de mort Pe strãzi tãcute se desfac µ Serbãri târzii de vinul nou, Visãri pentr-un poet sãrac... Ce vremuri atât de fericite Mã-ndeamnã, singur, sã stau µ Spre toamnã, duioase suspine Din Eminescu, Heine ºi Lenau...

117

CUPRINS

George Bacovia

CUPRINS

SEARÃ Ce este cerul µ ori ziua a trecut... În ciripiri de-amurg stau sã te-aºtept µ Ce este oare de-acum... Deplinã fericire, unde sã mã-ndrept! ªi-þi pare cã se vorbeºte de tine Aproape, mai departe µ mai gândesc eu? Ce este astãzi µ ori ziua a trecut... Ori ciripiri de-amurg s-ascult mereu.

SÃ NE IUBIM Vai, ºi va veni o vreme Când adormi-vom amândoi, ªi-nstrãinaþi, prin cimitire, Va plânge toamna peste noi. Ce poate, deci, a fi sub soare, În haosul imensitãþii µ Dacã-þi vei pierde fecioria În taina rozã-a voluptãþii?

MEMENTO Pe când ninsoarea rãtãceºte... În ceasul vremii au bãtut Dureri pe sufletele moarte µ Deºi... acestea sunt lucruri din trecut! 118

Plumb

Pe când ninsoarea rãtãceºte... Din nou iubiri ce-au dispãrut Trezesc poeþii singuratici µ Deºi... acestea sunt lucruri din trecut! Pe când ninsoarea rãtãceºte... Ca pe un þãrm necunoscut... Din nou, gândesc cã eºti frumoasã µ Deºi... acestea sunt lucruri din trecut!

VREODATÃ ... ªi voi lua din cer Ceea ce nu mai gãsesc Prin stele, De când rãtãcesc. Aceastã gândire mai vreau Din câte-am dorit µ Sau cerul e rece La infinit...

TREC ZILE Curg zilele spre cimitir Trist, una câte una, ªi destrãmând al vieþii fir Se duc pe totdeauna. 119

CUPRINS

George Bacovia

ªi-acolo, încet, molcomitor, Se-adunã în suspine µ Cu-un dor de „mâine“ sora lor, Cu-un dor de mine.

ELEGIE Când iar nebun ºi bolnav, Prin sanatorii, sau spitale, Voi sta privind Al vieþii vals ªi câte sunt, µ ca un adio... Prin sanatorii, sau spitale, Oricum, fãrã voinþa mea µ Poate voi fi singur. Apoi, tãcere... Ca toamna, un amurg de jale...

VERSURI Acorduri, arpegii, armonii... Orice-au voit din mine-au fãcut; µ Sã stau cu anii mei pustii, µ Sã plâng în orele târzii, µ În tristele ore, necunoscut µ Acorduri, arpegii, armonii...

120

CUPRINS

Plumb

CUPRINS

SFÂRªIT DE TOAMNà În crângul cu stoguri de frunze ruginite Era un frig liniºtit... Un roz ºi violet în fâºii Peste palate se lasã µ Tufiºele erau pustii... O tãcere nu se ºtie cum a venit, µ Sau respirãri oprite... O pãsãricã modula: µ Vii?!

NIHIL Ce trist amor Sã vrai, Sã stai, Cu cei ce mor. ªi ce avânt Sã treci, Pe veci, Într-un mormânt. Ce fãrã rost Trãind, Gândind, De n-ai fi fost. ªi ce cuvânt... Mister, În cer, ªi pe pãmânt. 121

George Bacovia

CUPRINS

VERITAS Doamne! necesitatea unui vin... ªi-a gândului culmi de poezie µ Oare pentru ce, mai mult, acest suspin: ... Cã totul, poate, e-o repede magie. Ca în tãcerea gravã a unui dom, Viaþa pare-a trece fãrã nici un sens... ªi acele aºteptãri a vieþii de om, µ ... Sana mens!

DEMULT Trecând pe strada ta, Pe care nimeni n-o mai ºtie µ Al nopþii foºnet evoca: µ Filosofie! Încet, un paznic fluiera Poema-atâta de târzie... Pustiul nopþii evoca: µ Filosofie!

LEGENDÃ Când orice se vinde, Când orice e marfã µ Trezeºte un sunet bãtrân Din antica harfã. 122

Plumb

Din cupe, vin de uitare, Fie-a virtuþii eºarfã µ Trezeºte un cântec bãtrân Din antica harfã.

UN CÂNTEC Ce trist este pe lume Un cântec, Un cântec ce-l tot aud: µ La muncã... În zori de primãvarã Cine-a putut sã-nceapã, În nopþi târzii de iarnã, Necontenit Un cântec Ce l-am uitat cu anii Haotici ªi fãrã nici o normã... Cine-a putut sã-nceapã Un cântec de viaþã La uºa pãrãsitã, La anii mei târzii... Ce trist este pe lume Necontenit, Un cântec ce-l tot aud: µ La muncã!

123

CUPRINS

George Bacovia

ªI TOATE ªi toate se-ntorc din drumul lor, ªi mândra primãvarã vine, Cu soare blând, cu nopþi albastre Fermecãtoare ºi senine. Dar fãrã ea, ce suvenir Spre gânduri triste mã îndeamnã? Muguri au dat pe ram, µ zãdarnic, În a mea inimã e toamnã!

NOAPTE DE VARÃ Noaptea-ncet, ticnit se lasã µ Poezie, sau destin µ Luna urcã, somnoroasã, µ Vino, vin! Este liniºte, rãcoare, Codrul e de farmec plin µ Pe sub teii încã-n floare, µ Poezie, sau destin. În suavele parfume Poezie, sau destin µ Ori pe unde-ai fi în lume, µ Vino, vin!

124

CUPRINS

Plumb

Îngerii deasupra noastrã Vor cânta un imn divin µ Ah, ce clarã noapte-albastrã, µ Poezie, sau destin.

PASTEL Tãcute locuri... curent Pe podul gârlei... se dezgheaþã µ Corbi... Ce înþeles... viaþã. Ca altãdatã, nimeni... Crengi în violetã ceaþã µ Curent pe podul gârlei... Burgheze zãri... viaþã.

ÎN FERICIRE Sunt clipe când toate le am... Tãcute, duioase psihoze µ Frumoase poveºti ca visuri de roze... Momente când toate le am. Iatã, sunt clipe când toate le am... Viaþa se duce-n ºir de cuvinte µ Un cântec de mult... înainte... Momente când toate le am...

125

CUPRINS

George Bacovia

CONTROVERSÃ Ascultam acele poveºti, Deºi nu era vremea lor µ Cum nu-nþelegi când priveºti Aerul morþilor. „Era acel tânãr prea singur! Dar toþi îl iubeau... µ Atunci, nu era aºa singur! Sau ceilalþi nu erau. ªi-o tânãrã fatã cu dânsul µ De-abia în lume-au plecat µ Încât îþi vine ºi plânsul Printre-ntrebãri ne’ncetat. ªi iatã, din toate, nimicul µ Un înger, apoi, s-a nãscut... µ Acestea erau, deci, nimicul, ªi-ndatã orice a tãcut! Întoarce-te-n alþii, sau singur ªi-orice poveºti înþelegi µ Acel tânãr prea singur Ajunse printre moºnegi.“ Ascultam acele poveºti, Deºi nu era vremea lor, Cum nu-nþelegi când priveºti Aerul morþilor.

126

CUPRINS

Plumb

CUPRINS

BAL A D Ã Clopot de alarmã la mãnãstire... „Cãderea dracilor”, miazãnoapte µ Al vremurilor fructe coapte Închid trecutul ca mântuire. Ce zvoane cãlugãreºti ºi ºoapte, Fãclii ce fug, se-ntorc în neºtire. Desigur, cu a zorilor ivire Vom mai gândi la aceastã noapte! ... ªi clopotul vibreazã, vibreazã... „Satan este-nvins“ µ nici o îndurare µ De vremuri noi, e inima treazã. Sunt grele visuri? halucinare? µ µ Pe cer, în fund, se ilustreazã µ O conºtiinþã din noaptea mare...

MIAZÃZI DE VARÃ Duminicã simplã, burghezã... Cântec de orgã stricatã Ce veche baladã mai plânge Pe-un splai, aºa, dintr-o datã? Ecou secular ºi târziu... ªi-al zilei zãduf, o ruinã µ µ Sumbrã baladã germanã Pe strãzi, în cetatea latinã. 127

George Bacovia

CUPRINS

REQUIEM Eram sã te aºtept prin parc, Vãzând cã singurãtãþi pe aici m-au oprit... Dar, mereu aceleaºi uitãri! Dar, tot aceeaºi poezie la infinit!? Filosofia vieþii mi-a zis: Undeva este, cu mult mai departe... Atâtea ºi-atâtea... lasã! Visezi, ca din carte!

128

Plumb

STANÞE BURGHEZE 1946

SIC TRANSIT... I Acolo, unde nu-i nimeni, Nici umbre, Unde se duc Mulþime de ani, ªi zgomotul zilei, ªi tãcerea nopþii... Unde toate sunt ºtiute... Acolo, spun cãlãtorii, Cã numai rafale de foc Se denunþã Lugubru, metalic, Din minut în minut. Acolo, unde nu-i nimeni, ªi nu mai trebuie Nici un cuvânt. II ªi iatã, ne-a surprins seara Peste zi nefiind nimic. La fel Ca de atâtea ori. Poveºti... De muncã, Lene, 129

CUPRINS

George Bacovia

Banchetul din umbrã, Sau timp de fericire. ªi, iatã, ne-a surprins seara, Peste zi nefiind nimic.

ANTRENARE La locul întâlnirii Am aºteptat. De un timp Ore trec Dezolant. Aceasta gândeam. Iar despre tine Mi-am zis Cã mã duci Într-o lume Care þine mult, Ca într-o camerã cu cãrþi, Din tot ce se vorbeºte Pe atât se tot scrie. ªi-n limba Care o cunosc, Sunt multe teme Cu ºtiinþa versificãrii. Descrie tu, Când, dezolant, Ore trec.

130

CUPRINS

Plumb

IDEI I Cântec, deasupra cetãþii, Îmbãtrânire?! Eternitãþii i-am zis: La muzica asta frumoasã, Sunt lipsuri În sângele meu. Îngeri, deasupra cetãþii, Emotive, Despre ceva mai nou?! Telegraf, Telefon din sfere... Sunt lipsuri În sângele meu. II Visãri de mult mocnite De nu cumva Mi-am pierdut Umbra Între normal, ªi ispite. Un vin, Oricât de-alinãtor, Excludã-acest fatal: Contract Cu rãul Negustor. III Când ore libere Sunã 131

CUPRINS

George Bacovia

Din vechi acordeon De-a zilelor bravade... Relativ, Pardon. Când ore libere Sunã Uitãri ºi abandon, De-a lumii baricade... Relativ, Pardon.

ARMINDEN Profil de burg gigant ªi atmosferã, rarã, Amar parfum de liliac ªi bonduri de chitarã. Plãceri De-o zi de sãrbãtoare, Voioase, vechi moravuri... Spre câmp se duce ªi dumbrave Eroua lume muncitoare. ªi dupã altã zi, Post festum µ Îndemânãri de cruci Pe strãzi ªi în tramvaie, Spre necesarul randament Din monotona Muncã. 132

CUPRINS

Plumb

CUPRINS

STUDIU Lângã strune de vioarã Cântul trist L-am ascultat Ca sã uit de-odinioarã, Sau de târgul meu uitat. Dar vioarele-n ºoptire Prezentarã Afectat Strãzi cu umbre de iubire... ªi nici târgul s-a schimbat. CUPRINS

TOAMNÃ ÎN TÂRG Iatã, fructele au fost culese, Suflet, deprins a fi trist... Spre grãdini vineþite Fug pãsãrele de iarnã. Tarea iubire Numai poeticã a devenit. Nu-i un motiv chiar sã plângi. Þi-aminteºti?! În þarã veneau visãri Din Orient. Trecea vânzãtorul Cu panerul de cãrþi. Þi-aminteºti?! Ecouri scurte, ªi târgul brumat. Monoton, Împuºcãturi de vânãtoare. 133

George Bacovia

SINE DIE Nu trebuie Sã-þi spui gândurile Dacã regreþi Trecute scrisele rânduri ªadã mintea-n Neant Din câte veacuri zvonesc, Nimic a nu mai reþine Din multe ce se vorbesc. Nu este, ºi nici n-a fost; Trec zile ºirag. Orizont suspect, ªi metafizic prag.

STANÞÃ LA VIN Amici, e ora Când vinul Ne-a fãcut suspecþi. Cadenþe De târziu orologiu. Dacã a fost vreodatã Mai bine ca acum, Sau a dormi Peste ziua de mâine... Altã realitate. Cum, de la un etaj Se vede 134

CUPRINS

Plumb

Autouri ªi-o lume micºoratã. Cum recompare Junia În cârciume igrasioase. Amici Cadenþe De târziu orologiu... O hainã, pe gust, Sã pãrãsim Necunoscutul Leviathan.

ESTETIC URBAN Oraºul seara... ªantiere în repaos. ªi firme scrise Din becuri înstelate. Oraºul seara... Pe o piaþã Cu sclipiri de fier Claxon, armonic, a sunat. Foburgul Cu bachice dorinþi, ªi cugetãri De opere vãzute Oraºul, seara... Din statica uitãrii, µ Destul frumos, Destul departe. 135

CUPRINS

George Bacovia

CUPRINS

MERIDIAN Sezonul verii s-a finit De serenadele albastre... De reverii ascunse-n astre... µ Poema care s-a sfârºit. Sezonul iernii s-a ivit De cum ninsoarea-n geamuri bate... De depãrtãrile-ngheþate... µ Poema care a venit.

NIHIL NOVI I Aceste cuvinte Þi le trimit De lângã lampa arzândã. Acuºi mã culc, Dar fãr-a dormi Voi asculta Derizorii ecouri. µ De-ar veni aurora... Mã gândesc. Pentru niºte bani. Voi bea pentru unii Ne’nþeles pentru alþii... Oricâtã destinsã noapte, µ De-ar veni aurora... 136

Plumb

II ªi zilele de varã ªi orizont senin... Peste încã zece ani, Câte, încã, se vor ºtie µ Gând, mereu, nereuºit, Stau speranþe, ªi cu ele Nici o tresãrire. Se avântã rândunele În nemãrginire.

VIZITÃ Veacul m-a fãcut Atât de cult Încât mã uit Peste oameni. Am învãþat atâtea În timpul din urmã, Cã suntem La un punct însemnat. S-ar putea face Multe reforme. Mã gândeam singur. Eram fãrã nimeni. ªi tocmai azi Au venit musafirii. µ Tu ce dai, eu ce dau... A, de când nu ne-am vãzut. 137

CUPRINS

George Bacovia

D U P Ã- A M I A Z Ã C A L D Ã Cãci Dumnezeu Mi-a dat sã scriu Aceste rânduri. Credeam, Numai sã privesc. Le public, ªi poate, Din umbra unei terase, Într-o dupã-amiazã Tãcutã, cu soare, Va trece o pasãre, Departe, Ca printr-un parc... Gândeºte-te atunci La fastuosul basm.

EXCELSIOR Astãzi superb, Mâine sumbru. Este Cã scriu frumos. ªi, poate, Rezervã De visãri, Dar suflet mai viteaz... Tãceri De viitor. 138

CUPRINS

Plumb

Dar suflet mai viteaz... Peste cancanuri, Sau ºicane... O, la þarã, Cu amintiri burgheze, Într-un conac... O simfonie De pe stradã M-a deviat muzical...

D E UL T I M A O R Ã Rãzboi. Miºcarea popoarelor. Comerþul a-ncetat. Mãlai, Pâine, Dupã alfabet. Progrese în ºtiinþã, Semnale, Descoperiri, Cãmin, Colibã, Adãpost... Nopþi roºii, Cutremur... Renaºterea lumii.

139

CUPRINS

George Bacovia

PERPETUUM MOBILE Nu câºtig Nici un gând Pentru a-l scrie. Compozitor de vorbe... În culori, Reverii, Armonii, Pentru a trece Tãcerea grea. Compozitor de vorbe... Lumea se schimbã. Egalitate, Idei tumultuoase, Organizarea Viitorului întrevãzut. Sunt grade, Sunt Posturi de rãspundere...

HIBERNAL NOPTAT I Când trec În nopþi tãcute ªi gândul Te reprezintã În dureri mute... O, vis, o, suflet ideal, Iubirea, Care-ar vrea sã-nceapã 140

CUPRINS

Plumb

Ca de plãceri sã tremuri... O, vis, o, suflet ideal, De n-ar afla Amantele din vremuri. II Ce umbrã stã la geamul tãu Ca de iubiri învinse?! Un fost poet, ºi-al nopþii hãu, Pe uliþi ninse. Un plâns iernatic, înnoptat, Cu viscol de urgie µ În ceasul greu, întârziat, Aleargã, cine ºtie...

MODERNÃ I Cântau La „Radio“ Populare, Aperitive, De-o þuicã ªi mãsline. Legende clasice, Într-un castel, Departe, Secolul XVIII. Ceaiuri, Piºcoturi ªi-acadele. 141

CUPRINS

George Bacovia

II Acolo, pace Acolo, ªi-acolo. Oraºul fermecat. Aeroplan. Un tren, Un vapor. Un monstru Va fi ucis De un erou. Rãsunã Un megafon... Mistere Pe ecran.

GLOSSÃ Priveºte savant Cu inima beatã De iubire Natura-i staticã. Amorul renaºte, Cu focul de varã, Cu diamante De iarnã. Metempsihozã, Metamorfozã, ªi câte încã. La revedere, Sau la adio. 142

CUPRINS

Plumb

Priveºte savant. Dacã nu-i Cu cine vorbi, Se scrie.

DE ARTÃ Cafeneaua Cu visãtori damnaþi. Trecut-au ani, Simbolism, Curentul decadent. Broºuri, Bijuterii rare. Paradoxe Bizarul, Seri, Nopþi, Efuzii de parfume ªi nuanþe. Oraºul dominant.

BOEMÃ Se aºeza sã ningã µ Ningea. Doream, Sunt ani de-atunci, Sã te-ntâlnesc La sfârºit de stradã 143

CUPRINS

George Bacovia

Ce dã în câmp. Îmi pãrea Cã tu eºti mai frumoasã Iarna. Doar corbii spuneau Cã stai acasã Cu vreun prieten. Reintram în târg. Zãpada licãrea Electric Pe fereastra ta. Se ducea o noapte. Citeam Ca în nopþi de iarnã.

144

Plumb

POEZII 1957

DOINÃ Dintre câte-am încercat Nici un dor realizat... Poate, mâine ªi mai mâine, Va fi dulce acea pâine. ªi cum stau de supãrat, Chiar de toate m-am lãsat... Numai tu m-ai sprijinit ªi, în lume, Mi-ai vorbit...

ªI DA C Ã ªi dacã vremea iar întoarce Nedumeriri în jurul meu, Un iad, dezgust îmi este viaþa, Nu este cum a fi mai rãu. Când liniºtea mã împresoarã ªi cred cã pacea mã susþine, Un rai, plãcere este viaþa µ Nu are cum a fi mai bine. 145

CUPRINS

George Bacovia

EPODÃ Iubire, trecut pasional, Candori, Aurore cu aur, ªi rubin la orizont, Cu fantazii de muncã, Zori de ziuã, Dimineþi de varã ªi aspru ger, Iarnã... Romantice scrisori, Mãrturisiri, Iubire, trecut pasional...

ARHAISM O stea fugi Din firmament... ªi stropi de foc, Incoerent, Cu dânsa S-au sfârºit. De ce-am vãzut-o Singur eu, ªi sã mã-ntreb A cãrui este? µ Ce-a fost A fost! Nici trebuia O lume Ce întârzia... 146

CUPRINS

Plumb

SEARÃ Liniºte... Nu se miºcã nimic. Foi galbene, uscate, Roºii, Cã vor pica... Pe dupã case Stã soarele Spre apus. Liniºte... Nu se miºcã nimic. Culori vii ªi lungi, Înspre apus. Pe nesimþite, Încet, Au dispãrut aureole... Noapte.

DE-Aª FI ARTIST De-aº fi artist Eu þi-aº descri A tale mândre gesturi, µ Din al meu dor Ar mai pieri Când te-aº ceti În versuri...

147

CUPRINS

George Bacovia

Ca pictor, Eu te-aº picta, µ Mi-ai fi icoanã-n viaþã; Din al meu dor Aº mai uita Când te-aº privi În faþã... Ca muzicant, Eu te-aº ºopti Cu flaut, Sau cu struna, µ Din al meu dor S-ar povesti De tine-ntotdeauna.

DOINÃ Frunze se târãsc, Întristãri pe vânt Prin copacii goi. Îmi imaginez... Cã umblam prin parc, Astã-varã, noi. Chiuie pe vânt, În geam somnoros, Idealuri noi...

148

CUPRINS

Plumb

CUPRINS

EGIPET I Egipet µ ºuviþã de viaþã-n þara deºertului neadormit. Canalul de Suez µ bijuterie pe nedrept înverigatã. O, piramide, de ce lãcustele morþii vã tulburã somnul de milenii? Egipetul plânge cu mãrgãritarele durerii... O, nu mai plânge, eroice Egipet! Îndemnul vremii: µ Înainte! Vrãjitorilor evului mediu le spun: µ Lãsaþi sã clipeascã ochiul senin deasupra Egipetului, Niciodatã nu mor martirii dreptãþii. II Egipet... revãrsare a Nilului de aur... Tebã a incestelor, Memnon al aurorii, ªi Sfinxul devorant, Caravane pe lângã piramide De pelerini ºi beduini. Ecouri vechi de acolo, Din þara hieroglifelor... Piramide, diadema libertãþii Râdã pe vârfurile voastre µ Zâmbet revãrsat peste pustiuri... Labirint... obeliscuri, Temple în nemãrginire, 149

George Bacovia

Mumii în taina veacurilor, Descifrãri în cartuºe Cu nume de învingãtori, ªerpi cu puteri de magie, Secrete ale vremurilor, Civilizaþie înspre viitor, Eroii libertãþii Vã apãrã... Egipet, revãrsare a Nilului de aur...

COGITO Mi-am realizat Toate profeþiile Politice. Sunt fericit... Frumos Este cerul Senin, sau mânios. Un aforism celebru Te face sã trãieºti... Nu-i mâini, Nici azi, Nici ieri, µ Timpul...

150

CUPRINS

Plumb

CUPRINS

DIN PERIODICE

TU AI MURIT... Memoriei lui ªtefan Peticã

Tu ai murit în una din zilele aceste, Tu, blond copil de vise, sfios ºi veºnic trist, Dar Ea mai geme încã, te cheamã, blânde Crist, Fecioara-n alb, departe, nu crede neagra veste... Vioarele din doliu, cu strunele plesnite, Te cheamã tremurânde cu nota cea din urmã ªi-n van se uitã-n zare ºi-ntreabã de-a ta urmã Fecioara-n alb, pe braþe cu roze veºtejite. Se duse visãtorul cu fruntea întristatã, ªi trandafiri de-acuma nu vor mai înflori, Cu visurile moarte în pace va dormi... Fecioara-n alb muri-va pe marmura stelatã...

NERVI DE TOAMNÃ Toamnã... iar sunt copil, Prezenþa mea am pierdut-o... ªi iar defileazã, umil, Mizeria uitatã de cei ce au cunoscut-o. Inima, greu, se izbeºte-n bizare cadenþe... Ofticã, toamnã ºi zdrenþe... 151

George Bacovia

CUPRINS

Despre asta nu, despre aceea nu, Frunze la vânt... Hohu, ªi eu am fost pe pãmânt, Dar unde-ai fost tu?... Sunt iar în oraºul enorm. De cei ce se sting, nimeni nu regretã... Dorm... Toamnã... ºi amurguri de jale Pãteazã cu o spaimã violetã Oglinzile publice, murale. Adio, visul s-ascunde... Înainte? Înapoi? Oriunde...

ROMANÞÃ Când luna e o razã de argint, Hai, sã te-aºtept în zãvoiul de argint. De n-o sã vii, nu e nimic. E-un secol mic, Toþi mint, Când totul e pentru argint. Rãmâne luna rozã de argint, Azi nu-i vremea de alint µ De vei veni Când n-o sã vin, Pe banca veche vei gãsi: Un crin ªi o monedã de argint. 152

Plumb

CUPRINS

SÂNGE, PLUMB, TOAMNÃ Încet prin ploaia tristã Un piept curbat de tuse Cu sânge în batistã Pe dupã colþ se duce, Încet prin ploaia tristã. Tot plumbul ud al ceþii Pe urmã-i se abate, Prin gangurile pieþii ªi-n frunzele uscate, Tot plumbul ud al ceþii. E sânge, plumb ºi toamnã. Cu negru braþ de pace O cracã tot mã-ndeamnã Lugubrã ºi tenace. E sânge, plumb ºi toamnã.

EBREIA Ebreie, Plângând te-ai dus de-aicea peste mãri ªi te-a cuprins, pe veci, în depãrtãri, America... Ebreie, De dorul þãrii noastre, de alean, Tu mori plângând, privind peste ocean, Eu gem în vechiul continent. 153

George Bacovia

ZGOMOTE Ce fricã fãrã cauzã A poposit... Sunt bucuriile Din subconºtient Ce se coboarã-n geam Ca întuneric fãrã veste, Sunt ale oraºului intimidãri, Enigme de hazard ªi anii ce-au fugit, Fãrã-nþeles ªi ºoaptele uitãrii, µ Sau fie ªi orice s-ar întâmpla...

ÎN IARNÃ Albastre, Roºii, Mov, Albe, Dormiþi, de-acum, Abandonate flori µ Zãpada albã Curge peste voi, Mai friguros În parcela Din dosul casei.

154

CUPRINS

Plumb

POSTUME

I OBSESII Cu gândul meu La tine, Am întâlnit Aspecte similare. Pãrea cã eºti Chiar tu... Doar sufletul tãu Mai rãmânea Sã difere. ªi astfel, Din mersul meu, Psihologii, diverse, Mã-ndreptau, În marºul greu Al strãzii.

REFLECÞII Azi am gândit Artã, Preocupat A compune 155

CUPRINS

George Bacovia

Un interesant roman. Dar ceasul era greu... Pe urmã Toate sunt tãceri. Gândeam Artã Un roman... µ Oamenii vorbesc De-acel erou.

DEªI NIMIC Cât sufeream Iubind Chipul tãu. ªi, poate, te gândeai La mine. Deºi nimic... Cum larme De piano Ca ploaia, Sau violina þipând Ca pentru momiþe... Deºi nimic... µ Apoi, fanfara pentru trai, ªi convorbiri savante...

156

CUPRINS

Plumb

S TANÞÃ VECHE Voiesc sã cred C-am trãit În lux... Ce sentiment Trist, de-acum... Vorbe, Sau versuri dramatice. O voinþã mai bunã, µ Iubite vremuri Sau vor veni... Ce sentiment... Urã... Iubire Ici, colo, Uitare...

NOAPTE DE ORAª I Pe caldarâmul ud, Trap-trap de potcoave, Autobuze bubuind ªi faruri lunecând Pe ferestre luminând Odãi întunecate. Cu tictac de târziu, Cu tãceri ce plâng, Cu noaptea ploioasã De-afarã... 157

CUPRINS

George Bacovia

II Plouã... Nu ºtiu nimic... De zile, de ani, Fãrã a gãsi Cum ar fi altã viaþã... Acelaºi tictac de târziu, Cu tãceri ce plâng, Din nici un timp... Ca noaptea ploioasã De-afarã...

STANÞà REALà Sarcasticul râs Pustiu, Al grijei zilei de mâine. În scurtul popas De-mpãcare, În tristã tãcere Privind... Ne-aducem aminte. Misterios poetic... Grãmezi de copaci, ªi dealuri solitare, µ Pãmântul... κi duce lãtrãri În pustiu ªi pãduri cu bestii ªi somnul sãlbatic... Ne-aducem aminte. 158

CUPRINS

Plumb

D O I NÃ I I Poezia tace În zile de sfadã?... Puþinul din toate, Unde s-a dus? Când treaptã de om, Când animal... Cãtre luminã, Cãtre-ntunerec... Cum timpul trece Nu e de-ajuns... ... ªi, poate, Tot gândul E spus...

STANÞÃ MEDIE Nu ºtiu dacã Sunt înþelese Aceste stanþe... Dar mie-mi fac plãcere. Ele vorbesc De un suflet delicat, În goana de barbar... ªi când toate, ªi toate Vor amuþi, Poate Numai atunci 159

CUPRINS

George Bacovia

Vor fi trãite, Decât niciodatã. Dar sunt înþelese Aceste stanþe... Ele trãiesc Un suflet delicat, În goana de barbar.

STANÞÃ LA BACOVIA ªi glasuri În vãi rãsunau... Bacovia Þarã de încântãri ªi viaþã liniºtitã. Nu se discutã De-al meu ªi de-al tãu, Þara Cu cântul viguros: Înainte, ªi-apoi, oriunde... ªi bestiile ascultau De om. Bacovia Þara Când tace Orice cuget...

160

CUPRINS

Plumb

STIL SIMPLU Ca suflet Decãzut, Un cer de toamnã, Greu, Întârzie Speranþele De ieri. ªi frunze, Ani Zburând Prin lume, În zadar... £Nu aºteptãm¤ Cu iarna Care vine µ Decât Sã ningã.

AªA Aºa O tristeþe A intrat În târg. De dimineaþã Plouând. ªi ciori Cârâind. De-abia 161

CUPRINS

George Bacovia

Se poate citi Un jurnal. Parcã, µ De-a sta acasã... ... ªi, cum era În zilele noastre...

ÎN SAT Ninge-n satul Depãrtat. Ici, ºi colo, Fumegând, µ În zãpadã Dorm bordeie, Parcã nimeni Nefiind. Doar Se spune, Cã vreo fiarã Din pãdure Scoalã câinii Hãmãind...

STIL SIMPLU Duruieli De nouri. Ploaie ªi vânt, µ Fulgere de foc, 162

CUPRINS

Plumb

Zile de noroaie, Trãsnete Pocnind, µ Clipe de-ntristare, Poate c-au fugit... Zile de noroaie, Cât vor mai fi Stând...

DIN EXPLORÃRI ... Cã, ºi ei Aleargã Toatã ziua, Dând un lucru Pentru altul. Se produce Se hotãrãºte Un interes Pentru Oarecare timp. Se mãnâncã, µ O serenadã, ªi, nici o importanþã.

DIN TREN Fugea vagonul Înainte. Câmpul muncii, Câmpul lumii 163

CUPRINS

George Bacovia

Se smunceau Parcã-napoi. Ziua caldã ªi solarã Arãta frumoase flori. Noaptea Câte-o stea brigandã Cãuta ªi dispãrea. Când vagonul Printre ziduri Poposind, Câmpul muncii ªi al lumii, Dupã ziduri, µ Ca ºi când Nemaifiind.

VANITAS Nu-þi mai pot cânta Romanþe, Toate tac În jurul meu, Fals se duce Cursul vieþii, Negãsind Un cântec nou... Agent secret Mi-a fost iubirea, Dar nu ºtiu când 164

CUPRINS

Plumb

S-a demascat... Nu-þi mai pot cânta Romanþe, ªi, desigur, Le-am uitat.

STIL SIMPLU În sunete lirice ªi bucuroase ªi cu proiecte Interesate... µ Nici un minut Pierdut degeaba, µ Poate cã ziua Trecu. Se face searã Cina, Culcarea... De-a nu mai ºti nimic... µ Dar, ºi un vis deosebit.

PASTEL Prea ursuz ªi plumburiu Cerul s-a lãsat Peste mahala. Porci þipãtori, Cucoºi strigoi, 165

CUPRINS

George Bacovia

A foame, Provocând. µ S-ar pofti, Creionul, Plumbul, Sã redeie O scrisoare Viorie, De prin mahala.

STANÞÃ Adeseori Culcat, Notez Al lumii zvon, De þarã nouã. µ Capital moderat µ Onoare intelectualilor, ªi celor ce muncesc. Iar ce va fi în viitor, µ Deocamdatã e sublim...

ASEDIU Asediu Prin înfometare, Pârjol, Valuri de sânge. În astfel de împrejurãri, De-a te menþine 166

CUPRINS

Plumb

Mãcar poet... ªi, dupã marºuri triumfale, În ritm de canþonetã, Toate fredonã Ca o poveste...

INFORMATIV Un manifest, Iarmaroc De principii, S-a oploºit, În cetate, µ µ Noi nu mâncãm Brânzã, Ci fructe. Noi nu complicãm Manifestul, Comunicãm Cu partizani.

NEGURÃ-N ORAª Sub cerul noros De noiembrie Impresiuni De tot ce e Mai trist ªi pluvios. Reamintiri 167

CUPRINS

George Bacovia

Pentru mai târziul Senin. Sub cerul noros De noiembrie, La geamul mohorât, Ca frunze fluºturate, Plânge suflet Înnoptat, Visând o inspiraþie µ Sã scapere scântei.

DIN EXPLORÃRI ... ªtiu ºi ei Sã trãiascã Un ce Familiar, Social, Urmat cu sfinþenie. Acelaºi limbaj, Obiecte scumpe Aºezate la locul lor... Individualism, Altruism, Comunism. µ Patina vremii I-a apropiat mult De „Homo sum”.

168

CUPRINS

Plumb

STANÞÃ DE LUME Minute de mocniri ªi-ngãimãri... Reprezentãri lumeºti, A omului mizantrop ªi singular... Sarcastic chef Din depãrtãri...

PRO ARTE În stanþe Efemere Se duc Orice plãceri... De mai revii... Din haos, S-aude, µ A fost, A fost... Planteazã, Deci, un semn, Mai nou, Mai pozitiv.

PRO ARTE II Eu scriu ªi, poate, Trãdez O crizã moralã, 169

CUPRINS

George Bacovia

Fãrã s-o ºtiu, µ Ar obiecta Cititorul. Mãnânc Ca sã trãiesc. Scriu Sã mã deºtept. µ Contagiul De tristul meu moral, Stimate cititor, Uitã-l, µ Dupã alte cãrþi.

STANÞÃ DE LUME Ce de-ntristãri Spunea Mâhnirea mea... Fantast De vechi ruini, Sau izolãri, µ În parcul Din oraº... ªi niciodatã £Fericit¤. Artist sãrman, Sau beþivan, Condus la braþ De poliþiºti, La un birou Informativ... 170

CUPRINS

Plumb

Eram în parcul Din oraº, Medieval ªi comercial.

SPLEEN Variaþii... Arhitecturi, Cãlãtorii, Tãceri. Muzica calmeazã Un suflet trist, Devenit pretenþios. Varietãþi... Renumit, Dintr-o operã de artã... Teorii noi ºi vechi... Tãceri, µ Se râde ºi din pântece.

COMPT În iatac... Un gând Prin întuneric, µ Genial... A dormita... µ Numai de aceea N-am fost... La ce bun... 171

CUPRINS

George Bacovia

Somnul dinspre ziuã E ºi mai plãcut. Mai este Pân-atunci!

DE IARNÃ Chiciurã, Polei, Cad oameni Pe stradã, Pe coaja de gheaþã. Nu-i chip de umblat Fãrã cãngi. E râs dureros De cãderi ªi loviri. Valseazã-ncepãtori? Sau toþi S-au îmbãtat...

JURNAL Naiul fluiera Pãgân ªi fabulos, Ca goanã De centauri. Nu pentru Cei sensibili... Sã revenim în felul 172

CUPRINS

Plumb

Cum se destinde Prin muzicã, Solemn ªi rar, µ Un cântec pentru toþi!

STUDIU Când cãutam Cuvinte În dragi dicþionare... µ Amor µ Iubire µ Adorata... Ningea, Sau florile se isprãveau... Zburarã anii... Era ºi vorba, µ Simpatie...

PACE ªi plictisit De-a vieþii Întrebãri... Rãspunsul, µ Meschin ªi fugitiv... În loc De atâtea lacrimi, Sã ploaie, liniºtit! 173

CUPRINS

George Bacovia

MITOLOGIE Voi v-aºteptaþi La orizont, La þãri ªi mãri. Promisiuni... Jucând nevinovat În paradis, Figurativi? Sau cine-aþi fi?

DESTIN Un viers De demult, Doineºte, Pe cât ºi tu Amãgeºti, µ Sã stau, Sã mã gândesc Din vremuri Tinereºti. ªi dacã azi ªi pe atunci, Ar fi ºi plâns, µ Tot câmpul E o floare, Tot cerul E-un surâs.

174

CUPRINS

Plumb

CUPRINS

INCIDENT LA BAL Þii minte? Orchestra frigea În bizare prevestiri, Balul... Cum am plecat de-acolo, Nu ºtiu, µ Sau tu cã-ai fi rãmas În vacarmul monstru. Noaptea, Acea noapte... Ca din veacuri Sinistre... CUPRINS

GÂNDURI Frumos Vesel, Bun, Urât Trist Rãu, Cauze din etern ªi social... Suna, pe undeva, Chitara... Cãdeau ºi poame coapte, Într-o grãdinã paradis... Frumos Urât 175

George Bacovia

Vesel Trist Bun Rãu, µ Cauze din etern ªi social...

CHIMIE κi place? Ca din produse fermentate, Omagiul Unui amic inventor, Sã fi ajuns Un alter ego, Gustându-le în izolãri. Ce transformare... Numai din acest Omagiu A unui amic inventor.

LEGENDÃ µ Ce bine-a scris ªi cu talent Un inspirat Din secolul trecut... Are ceva din actual. Întâmplãri, 176

CUPRINS

Plumb

Locuri, Aproape ca astãzi. Ce inspirat... Sau opera a suportat Adaus, În cursul anilor... Ce bine e scris, µ Nici de vorbit.

PASTEL E frig la câmp... Sunt încã Resturi de zãpadã. Mãrunte flori Prin ºanþuri. Departe, Soare tânãr Fuge... Zefir, Azur, E frig la câmp... 1948

LIBELÃ Unic ªi trist Stau în naturã, Plecate sunt 177

CUPRINS

George Bacovia

Orice fiinþe. µ Vei fi sãnãtos, Nemuritor... Încearcã vinul Din podgorii, Ca sã revie lumea...

AMURGURI Amurguri Vopseli Triste culori, Dureri pe negândite... Amurguri... Spoieli Boieli De-atâtea ori, Induceþi gând Contemporan, În uneori... Amurguri... Vopseli Triste culori, Spoieli Boieli, Speranþe pãrãsite...

MOMENT Cum gândul stã... A vieþii prozã numai Privind... 178

CUPRINS

Plumb

Pustiu parcurs Mai mult cu gemete De fizice dureri... Cum au plecat Speranþe, Cum au plecat Dorinþi... Ce mare om erai, ªi câte s-au demers...

ÎN ZARE µ Acolo este un oraº Proces de rãzboaie, De cum s-au sculat Pân’ ce se culcã. Pentru pâine Surplusuri, Foarte complicat. ªi cine ºtie cum ªi când se va sfârºi. Acolo este un oraº Cu sunet profund.

V E R SE T T Â R ZI U Coboarã pe noapte Tãceri de mormânt, ªi jalnice ºoapte Zboarã pe vânt. 179

CUPRINS

George Bacovia

Pustiu ºi de veacuri Nu eºti ºi nu sunt. ªi doarme cetatea... Nici alþii nu sunt.

REVELION Colindã plãceri Ninge În noaptea de Crãciun. Damigeana cu vin Harapnice trosnind De alte vremi... Sã ne vedem în oglindã, ªi noaptea cântãtoare Sã ne-adoarmã Pentru uitare.

ÎN MARGINI ªi cum mergeam Pe malul unei ape, Peºti se duceau la vale, Câini rãscoleau gunoaie, Ciori se lãsau la o ruinã, Într-o tãcere de toamnã. Astfel, era apã, Pãmânt ºi aer, ªi numai un foc pãrãsit Într-un rest de luncã În vânãtul seral... 180

CUPRINS

Plumb

RESTITUIRI I Citind ce-am publicat Cu ani în urmã: Admiratori Bârfeli Melodii duse, Trandafiri ai copilãriei. Socialism, Intimidãri, Enigme de hazard, Socialism. Citesc ce-am publicat Cu ani în urmã: Melodii duse, Trandafiri ai copilãriei. II Fulgii Prin copacii goi, Tristele suspine, De omãt sã troieneze Doinele în sine. Singur stau, ªi fulgii, Prin copacii goi, Ca sã mã distreze, Cu florile dalbe Mi-au gãtit mormântul. 181

CUPRINS

George Bacovia

R EV E L I O N Sã-mi cânt Cine sânt... Beat, La sfârºit de leat. Ani, ani s-au dus µ Sunã cântul meu, Ani, ani stau, Meditez sã beu. În cazul cã bând De fãrã vreun rost, Nu-i cerc viþios ªi nici vinul prost, Îndevoia mea Sã mã duc aºa, Sã mã aflu beat La sfârºit de leat.

FEUDE Roz Galben Alb Verde Cenuºiu Covoare Peisagii din zãri: Împãratul alb, 182

CUPRINS

Plumb

Împãratul negru, Bogãþii grase Într-un ascuns departe, Utopii Miragii Dupã urbane ziduri: Fãuriri mintale.

VERSET IDEAL Un gând mã biruia La nesfârºit, µ O trâmbã muzicalã L-a destituit. ªi trâmba muzicalã Plecã în infinit, µ Gãseºte mai aproape Un gând obiºnuit.

VERSET PROZAIC E fals de la o vreme Oricâte s-ar vorbi, Grozave iscusinþi Mereu a cântãri... Afarã-i umed Moinã, Ca ºi demult, mizerii... 183

CUPRINS

George Bacovia

SERENADÃ Serenadã plângãtoare... Zi de muncã a-ncetat, Pentru-o searã visãtoare Serenada s-a cântat. Noaptea-ncet Pe toþi adunã La cãmine, la culcat, Pentru-o searã visãtoare Serenada s-a cântat. Noapte bunã!

VERSET FANTAST Un vals A plâns în depãrtare... A rãsunat vreodatã În ore de-ntristare. Un infinit demonic ªi ironii amare, Dureri ce-au rãsunat În umbre solitare...

V E R SE T SLA V Un tango mai trist A cântat undeva... Sã beau, Acest câºtig social 184

CUPRINS

Plumb

Decât, mereu, Aceeaºi rotaþie În Univers. Dacã tãcerea La un minut Coboarã, iarãºi, µ Nefericirea...

CA UN VIN Voi bea, ce sã fac? Pânã la analizã, mã distrez. De ce sã ne temem Despre un „aiurez”? A, dac-ai fi de esenþã, Rãscopt ca în repetitul ferment, Poate am munci sã aflãm Al vieþii lament.

UNUI CLOVN Talentul râde sardonic Cu aspiraþii nobile. Se duc, se duc nori albi Pe bolta de safir. Când în stradã þi-a tras unul Douã palme adevãrate Lumea râdea ca la arenã Zicând cã sunt iar simulate. 185

CUPRINS

George Bacovia

II SINGURÃTATE, NU TE-AM VOIT Cumplit E golul singurãtãþii! Sunt ucisul ei... Singurãtatea? Povara tãcerilor Sfâºiate De suspine... Singurãtatea... Ochiul tãu Priveºte îngheþat În ochiul gândului Neîmpãrtãºit... Singurãtate, Nu te-am voit! Viaþa µ hainã µ M-a dãruit þie. Tu m-ai cerut Vieþii µ Prizonierul tãu µ Singurãtate... Oamenii... Cum i-am iubit... Dar ei Nu m-au voit. 186

CUPRINS

Plumb

CUPRINS

Din singurãtatea Vieþii În singurãtatea Morþii, ºi nimeni Nu înþelege Acest adânc... Poeþi, evitaþi Singurãtatea. Între oameni E viaþa...

FESTIVÃ* Searã plãcutã... Lumini de candelabre... ªi fotografii mã filmau. O, sala cu flori ªi versurile mele Bãtrâne!... Am vãzut bogãþiile de aur ªi mãtase ale trecutului Acum ale lui AZI!... Da, fusei în castelul Nababilor Cu cristale, oglinzi ºi marmorã... * Scrisã la 15 decembrie 1956, dupã sãrbãtorirea celor 75 de ani la Casa Scriitorilor (nota revistei „Viaþa româneascã“).

187

George Bacovia

Iatã! Am venit ca Hamlet În hainele mele Cernite. Bãtrân de 75 de ani, Cu flori ºi decoraþie, Am devenit un tânãr De 57 de ani... Aici, la piept, E steaua din Bacãu... Am fost o poezie noaptea Aceasta. Cum ard luminile Prin centru Mã predispun la poezie... Frumos e oraºul... E plin de Scântei Galbene. Sã nu mai plângi Cã era trist odatã! E noaptea la cruce... Vino sã te sãrut. Nunta cu garoafe albe S-a sfârºit. Salcâmii or povesti! O, mamã, Blândã mamã, Priveºte-þi fiul!

188

Plumb

CUPRINS

TOAMNA MURIND Toamna în grãdinã îºi acordã vioara. Plâng strunele jalnic, lung ºi prelung ªi-n goala odaie acorduri ajung... ªi plâng în odaie, ºi eu din vioarã... Plâng strunele toate lung ºi prelung. Fereastra e deschisã... vioarele plâng... O, ninge... ºi toate se sting... Palidã, toamna nervoasã, cântând a murit... Îmi cade vioara ºi cad ostenit, Iar toamna, poetã, cântând a murit.

VERSET DIVAGAT Eu sunt cu mine În toate e pace. Poezia e-n afarã de omenire, Departe ªi veºnicie. Frumoase rame la tablouri Nu pentru mine... Ce haine scumpe ªi anume fiinþe... Nu eu sã dirig lumea. Poezia e-n afarã de omenire Departe ªi veºnicie. ªi vremi, vremi au trecut. Ori nu eu s-aºtept fericirea. 189

George Bacovia

ªI CE? Cu vise de mereu nuvele, În zvon de noapte orãºenesc... ªi ce dacã corpuri cereºti se-nvârtesc ªi dacã lucinde stele!... ªi ce dacã veacuri grele pândesc Clipe din viaþã mai uºurele!... ªi dacã corpuri cereºti se-nvârtesc, Ori stau departe lucinde stele.

190

CUPRINS

Plumb

PROZÃ

191

George Bacovia

CUPRINS

BUCÃÞI DE NOAPTE În odãile cu uºile deschise, târziu... nu sunt tablouri, nici albumuri cu fotografii vechi, nici cãrþi veºtejite, însã aceste toate stau în tãcere, le ascult din mica odaie, la un foc de lampã: oh! de n-aº striga un cuvânt în noaptea asta... ºi cad... Am uitat cine stã aici, ºi unde au plecat, e târziu; pe strãzi e ºoapta bunului plac ºi a suferinþelor extreme, sau nimic... ºi podeaua e veche, ºi cioturile dau senzaþii de cranii; mintea cadenþeazã fãrã ºir cugetãri pustii... pânã ce o moleculã s-a zdrobit în creier, pânã ce totul spune: vedeþi ce aþi fãcut... O, mai târziu, dupã atâtea, aceleaºi lucruri vor fi mai plãcute... ºi aceste lacrimi din noaptea aceasta nu se vor mai înþelege... oh, de n-aº rãcni un cuvânt, într-o spaimã crescândã ºi sã cad... Acum de ce sã mai aprind lampa... uºa e deschisã, fereastra... în mijlocul odãii dorm în picioare, mã clatin în întunericul pãrãsit... uitat în fondul negru al odãii... un câine se smunceºte înapoi supãrat, apoi lãtrând; o pisicã sare pe fereastrã repezindu-se îndãrãt, de asemeni... dorm în picioare în mijlocul întunericului pãrãsit... un greier cântã în tãcere... Altfel nu a fost niciodatã... pânã ce soarele dezvãluie ºi aici o sentinelã obositã a singurãtãþilor dispreþuite... Dimineaþa friguroasã cu vânt... camera goalã... pãºind, podelele sunã; scriind, peniþa plânge pe hârtie... poate s-a 192

Plumb

scris... ce vremuri... ce sens... nouri întunecoºi astupã fereastra... gardurile ºi lemnãria ude... nouri întunecoºi întunecã ochii... ºi vrea sã plouã din nou... Ceasul s-a oprit, nu mai vrea sã însemne timpul... niºte bani stau pe colþul mesei, ºi gândul e închis... nourul întunecos stã la fereastrã ca o noapte de gheaþã. Patul nu e strâns ºi hainele aºteaptã pe scaun... poate e târziu... £la ea nu mã mai gândesc... poate e târziu¤1... ºi vântul urneºte încet nourul de la fereastrã, pentru a pune altul... E noapte când oamenii se culcã ºi se iubesc... când tot oraºul cântã cu note de ploaie ca o veche pianolã... singur, prin casã sã fac versuri... Dacã tot oraºul plânge ca o veche pianolã... Ce este gândul în sine?... mâine ne vom duce dupã pâinea cea blondã, cea brunã... înainte... Un magnetism animal, ecou surd al unui enorm val de apã, un cutremur lung în fumul cafeului, unde mulþimea se aseamãnã... un gând care trece cu miºcarea capului, ºi ochii obosiþi... Era tristeþea ºi tãcerea depãrtatã, în jurul unui palat înconjurat de un parc imens, la o margine de drum de þarã, un peisaj de varã cu brusturi ºi boz acoperiþi de praful ºoselei. Creierul palpita acolo de tristeþe ºi tãcere... Sunt ºi case mici, cu prispã de lut, cu acoperiºul mai mare decât casa ºi schelete de ºuri strâmbe, cu paie, ºi cu pustiu. Prãfuit, sub soare, venind pe aici, zãreºti doamne în haine subþiri, uitându-se, pe gânduri, în lac. Ele, înþelegând cã eºti de oriunde, râd. Doamnele se apropie una de alta, ºi una, cu braþele obosite pe umerii 1 Text existent în toate publicaþiile anterioare ediþiei 1944 µ absenþa lui în Opere, evidentã greºealã de tipar (n. ed.).

193

George Bacovia

alteia, priveºte cu ochii mici pe prãfuitul vizitator elegant în ziua de varã, dar tot voiesc sã te plimbe pe aleile pe unde e mai multã fantezie. În pavilionul-bufet cineva serveºte îngheþatã ºi bere, ºi, dacã vrei, nu te iscãleºti în album, fiindcã ele ºtiu cã te cheamã „oricum“. Berea era bunã, ziua melancolicã... În palat erau obiecte de artã, ºi doamnele visãtoare evitau marile oglinzi... în alte odãi citea cineva, sau dormea... Noaptea spune sã plece pe ºoseaua plinã de praf, cu brusturi ºi bozi, pe lângã gardurile vechi de nuiele ºi spini. Din cele ce întreþin mulþimea, de mult s-au dus... voi cânta lângã aceste ziduri pe câmpul larg... nu-i nimeni... luna e un magnet ºi noaptea nu ºtie ce am... Zidul înconjoarã grãdina cu tãcerea kilometrilor, un parfum economic, de altãdatã, melancolizeazã la fel... Pe frunziºul cãzut au foºnit dihãnii, dar când ieºind la lunã, pe marginea lacului fecundat ºi putred... Cânt ca un bou-de-baltã când din turnuri clopotele sunã înviere, când cãrãbuºii somnambuli se duc cu lumea chematã de clopote. Gândul curge ca o femeie de piatrã care doarme, ºi o melodie fixeazã aceastã prãpastie... Luna, dupã câteva minute, s-a lãsat în plopi; oamenii umblã cu lumânãri în noapte, ºi pot sã plâng încet, tare, în noaptea asta nu se aude nimic... plâng fiindcã valsul din anul acesta e trist ca ºi cele vechi, ºi fiindcã toþi sunt inteligenþi, în acest local de consum... Poate era o noapte rotundã când nu ne mai cunoºteam, când tot ce s-a scris s-a uitat, când plecând dintr-un punct 194

Plumb

ajungi de unde ai plecat... o noapte ce întârzie, punând pe figurã fixitatea uitatã, uitând frumosul posibil, cum poate l-au uitat mulþi. Rãmânea cã totul e vanitate... ºi luna înclina spre apus cu o luminã de spaimã peste oraºul adormit în zãpadã, reflectându-se ºi pe multe fotografii de porþelan prin cimitire... Nu ºtiu cine a pus sã stea în aer o foaie de hârtie pe un fir de pãianjen, ºi o singurãtate din toate timpurile sã doarmã pe aceºti pereþi. Acest târziu de tot, pe cristale de gheaþã, pe distinsul bal în ecoul fanfarei în sala unui palat... Era tristeþea de a nu cunoaºte altã limbã, cu care sã fi vorbit cu luna în declin, sau cu drumeþul ce scârþia zãpada înainte de aurorã... Acest târziu de tot, ca ºi pentru mine orice, în norma unui timp, involuntar greºind, un craniu în oglinda întunecatã... dar tu sã nu crezi... o stea obosea ochii, ºi lampa se transfigura pe pãmântul ce se miºca spre luminã, pentru a mã ridica din scaunul vechi, din oglinda geamurilor îngheþate, în noaptea ce întârzia... Astfel o zi începe... Enervat de aceastã lungã agonie a unui veac suspect; umilit, mai mult ca totdeauna, de ironica reflexiune a unui poet din veacul viitor al frumuseþii, veneam spre casã într-o noapte, târziu, înnebunit de mizeria ºi minciuna în care am apãrut. Eram pierdut, inutil, mai ridicol ca niciodatã. Oraºul mic dormea în noaptea lui... Acasã, un plic alb, la aprinsul lãmpii, apãru pe podele lângã uºã, în tãcuta odaie unde stau de mult fãrã sã fi avut nici o corespondenþã de nicãieri. 195

George Bacovia

Am deschis plicul ºi pe cartonul negru-mat era scris cu alb: „Vino pe podul de fier, mâine la ora 3 d.m.“ M-am gândit sã nu mã duc. Cum însã, în noaptea aceea, eram cu totul nimicit de viaþa realã, invitaþia aceasta mã lãsa indiferent, pãrându-mi chiar un lux, bun de emoþii bizare pentru alþii. A doua zi, însã, eram pe pod. Un domn ºi o doamnã în negru; ei mã conduserã repede la o trãsurã care aºtepta. Trãsura porni cu noi, iar ea, zâmbind, puse pe faþa mea o mascã prin care nu vedeam nimic. Când ea îmi ridicã masca, eram într-un salon larg, vechi, dar bine luminat; afarã era noapte. Peste puþin timp am luat toþi câte o baie parfumatã ºi, înfãºuraþi numai în cearºafurile albe, am revenit în salon. Nici un alt om nu apãru; tot palatul dormea... trebuia sã fie mai mult de miezul nopþii... Figurile noastre erau palide ºi tãcute, iar peste noi plutea dezgustul unui veac. Cu un gest nervos ei stinserã atunci lumina, ºi prin întunericul adânc ridicarã un oblon secret, tãiat în podele, într-un colþ al salonului. Un patrat de luminã, venitã din subsol, apãru deodatã, în colþul acela al podelelor. Prin vorbe abia ºoptite, cearºafurile alunecarã de pe noi. Nuduri din ziua de azi... Ea, cu pãrul desfãcut, dispãru cea dintâi în lumina pãtratului deschis; coborând ºi noi, capacul fu tras. Un cub negru, subsol, capitonat cu catifea neagrã, ne înconjura între podele, plafon ºi pereþi; nici o fereastrã. 196

Plumb

În plafon ardea un lampion care lãsa o luminã violetã în acest cub al uitãrii, iar într-un colþ al cubului o sobã ascunsã în zid alinta nudurile noastre cu o cãldurã moleºitoare... Noi stam culcaþi pe catifeaua neagrã, sorbind arome negre din trei pahare negre. Ochii se priveau simpatic, aprinºi... µ Cântã, zise el. ªi ea luã ghitara neagrã ºi începu, cu o voce stinsã, poema corbului din Edgar Poe. Refrenul „Niciodatã, niciodatã“ se pierdea abia ºoptit, ºi ghitara tãcu... Noi beam arome negre din trei pahare negre... µ Danseazã, zise el. Ea se ridicã în lumina palã, violetã... o frumuseþe de linii arãta o cuminþenie naturalã... dansa fantastic, leneº, decadent... Printr-o spiralã, ea cãzu lângã noi, ca o stea în cubul negru... Noi beam în cubul negru, în fumul þigãrilor, ce ne învãluia, iar lampionul arãta sfârºitul unui veac. Eram ºi mai tãcuþi... Deodatã, lumina fu stinsã ºi umbra lui Karl Marx apãru în noaptea cubului negru, cu ajutorul unei lanterne. Un þipãt isteric ieºi din pieptul lor. Cu braþe nervoase mã încleºtarã ºi o ploaie de sãrutãri bizare ne adormi profund în acel cub negru al uitãrii... Cu aceeaºi mascã fui condus a doua zi; la acelaºi pod ne-am despãrþit. Spuneau cã mâine vor pleca pentru totdeauna ºi cã veacul nostru s-a sfârºit. 197

George Bacovia

Copacii subþiri ºi rari, cu ramuri subþiri, cu puþine frunze mici, galbene, erau, acolo, solitari, pe o zi calmã, spre toamnã... Pe cãrãrile goale, ea spunea cã-i plac parfumurile ºi pudra. ªi chiar profilul pudrat apãrea senin, iar bluza uºoarã avea parfum suav. µ Ah, împuºcã-mã în sânul stâng, spunea amanta, ºi, dupã ce ºi el se împuºcã la fel, rãmãseserã uitaþi în poiana din lunca oraºului; poate într-un peisaj ca acesta a fost drama pe care am citit-o într-un ziar; câtã iubire ºi pasiune, câtã gingaºã simþire faþã de mediul prozaic! µ Da, rãspunsei. E interesant. µ Niºte pescari, pe noapte, au dat de ei, ºi au anunþat autoritãþile... e aproape un roman. Continuã sã spunã acestea, privindu-ºi într-o oglindã buzele roºii ºi ochii mari. Este vreo doamnã distinsã, îmi spuneam, care a venit sã-ºi uite plictiseala, în acest parc cu cãrãrile pustii. Printre arbori, departe, o trãsurã mergea la pas. Puteam concepe încã ceva dimprejurul care pãrea acum strâmt, acum larg... nimeni, zâmbetul ei ºi tãcere. De mult muzica a încetat sã mai cânte pe aici, cum ºi întâlniri de iubire despre care vorbea aceastã femeie. O, mândrul vals... poate superb... ºi noaptea rece când trompetele plângeau în parc... Sã merg cu tine, astfel... O, sãrmanã prostituatã... se face noapte în sus ºi în jos; pe cãrãrile goale, ne-am plimbat destul, romanele au sfârºitul lor. Ea tresãri de frig. £Îºi puse degetele la gurã¤1 ca pentru o salutare duioasã ºi plecã. 1 Adãugat dupã ed. 1926. Evidenta greºealã de tipar din ed. 1944 a fost preluatã ºi de urmãtoarele volume ( n. ed.).

198

Plumb

Printre arbori, departe, trãsura o ducea spre oraº, lãsându-mã singur, cu gândul dacã trebuie sã o mai întâlnesc. La scarã zurgãlãii zuruiau... ºi ningea. În noapte, satul era ascuns; un ecou moale, ºi ninsoarea se desfãcea mare ºi liniºtit. Lãsam petrecerea în plinul ei, cu domniºoare la pian, dans, mâncãruri ºi vin. Plecam într-o altã parte a satului cu sania unei familii care petrecea aici, ºi mã duceam sã mã culc, sau sã veghez. Într-o blanã, alãturi cu o fatã de casã în altã blanã, lunecam pe drumuri nevãzute, ascunºi în ninsoare. Ajunºi, urcarãm în cerdac... La o casã, fata deschise uºa unei sãli, aprinse o lampã, ºi, cam emoþionatã, voia sã mã serveascã cât mai bine. În odãiþa rusticã veghea o candelã verde ºi o tãcere caldã... Am rãmas pe marginea patului privind un covor, iar fata trecu în altã odaie printr-o perdea de mãrgele. În noapte ningea. Prin salã se auzea câte o clampã veche, de fier, o uºã uscatã, ºi apoi nimic. În lumina verde, cântându-mi în cap valsurile pianului, mã dezbrãcam, înecându-mi un oftat ºi o înstrãinare pe totdeauna. O mulþime de gânduri negândite mã întârziau, fãrã sã dorm, privind printre gene lumina ºi licãrirea perdelei de mãrgele. O pisicã verde-pal intrã încet ... se uitã spre pat, se aruncã uºor peste mine... Un braþ gol, resfirând încet mãrgelele, o privire despletitã, ºi fata întreagã verde-pal, în odaie. Priveam printre gene fãrã nici o miºcare aceste opriri ºi înaintãri pe nesimþite, cu respiraþii oprite ºi ochii mari. Sunt frumuseþi intime care rãmân în singurãtate. Ninsoarea se lipea, înainte, pe fereastrã, ºi fata se retrãgea încet, cu pisica, ondulând perdeaua, dupã care o umbrã se mai vedea privind. Ca o plictisealã de orice, candela începu sã se stingã. 199

George Bacovia

Un ºir de emoþii pâlpâiau dând loc altora... ºi perdeaua de mãrgele se înfiora în zadar. O noapte... la scarã zurgãlãii zuruiau... ºi ningea... plecam... candela verde se vedea prin ninsoare. Cum stam în ziua aceea acasã, plictisit de un tânãr vizitator, ºi cum nu puteam sã-l concediez pe o zi noroasã, cu o ninsoare udã ce colora oraºul într-un negru ºi alb murdãrit, mã gândeam, fãrã a-l asculta, ºi nu ºtiam cum sã-l rog sã prepare douã ceaiuri într-un ibric, pe fereastrã. Naivitatea mea, în cercul vieþii, devenise cunoscutã pânã ºi de copii... Admiraþii mãgulitoare ºi aspre observaþiuni se amestecau într-o logicã dezordonatã. Mai auzisem aºa ceva ºi cunoºteam destui învinºi sperând, totuºi, cine ºtie pe unde... Reuºii peste câtva timp sã-l rog sã prepare ceaiul, eu fiind ocupat cu terminarea unui manuscris întrerupt, pentru a-l prezenta unei reviste. Convalescent de câtva timp, uitam tânãrul care vorbea ºi, în fierberea ceaiului, priveam pe fereastrã, cu condeiul oprit, aceastã zi udã ºi plângãtoare la nesfârºit. O tânãrã fatã apãru la geam, cãreia tânãrul se grãbi sã-i deschidã uºa foarte emoþionat, rugând-o sã intre pentru a nu sta în ploaie mai mult. Cu o palpitate înecãtoare, ea întreba de o stradã care îmi era necunoscutã ºi despre care tânãrul spunea cã e departe ºi într-o direcþie cu totul alta decât aceasta... Sunt împrejurãri cu respiraþii speciale când nu poþi spune nimic, iar privirile clipesc cu subînþelesuri, de a conveni, ca permise, situaþiuni ce nu-þi plac. Aplecat pe manuscris în aceeaºi preocupare de a scrie, auzeam intimitãþile lor... Luarãm câteºitrei ceaiul într-un roi de minciuni, de care zâmbeam, aºteptând cu înserarea care cãdea sã pot sã 200

Plumb

rãmân singur, pentru a termina acest manuscris, care începea sã mã oboseascã. Au plecat pe noapte. Ea, timidã ºi nehotãrâtã; el, încântat ca de o afacere minunatã... Dar, dupã plecarea lor, orice concentrare de cugetare îmi dispãru, ascultând ploaia-ninsoare de afarã, ºi viaþa îmi apãru din nou atât de uºuratecã; în zadar mai cãutam singurãtatea pentru a o descrie prin prisma celor învinºi... Cine a stat într-o singurã camerã , la lumina unei lãmpi, noaptea, târziu, când nu mai ºtii dacã ceilalþi dorm sau au plecat, când storul e tras la fereastrã, va citi pânã la urmã aceste câteva rânduri. Continuam, de câteva zile, o carte uºoarã, cu ilustraþiuni, cu un subiect din lumea veche, din care, totuºi, unele pagini nu le-am înþeles. Era pustiu, ºi, la fereastrã, copacii tunau de vânt în noaptea necunoscutã, ºi peste tãcerea unei biblioteci a cine ºtie cui. Îmi pãrea cã autorul, deºi legendar, ºedea pe gânduri în umbra sobei, voind sã-mi spunã cã cele ce nu am înþeles au fost... Dar era o întârziere plictisitoare în noapte. Voiam sã sting lampa lãsând în pace aceste serbãri de iarnã. O, dacã n-aþi citi aceste rânduri pânã la sfârºit, fiindcã nu veþi gãsi nimic despre frumuseþile ce au trecut. Era o noapte indiferentã, cu dispreþul ignorat pentru cãrþile ce nu le voi gãsi niciodatã, cu descrieri pe care, ca student, le-am cunoscut cu ajutorul unui poliglot. Ah, trebuia sã ascult muzica de adio, ºi literele mici din jocul unei pagini, ce spuneau de alte cãrþi vechi, ºi foºnetul de nisip, peste oraº, în deosebirea vremurilor ºi tãcere... 201

George Bacovia

Pe strãzi cunoscute, în ziuã, nu mai era furtunã, nu se ºtia de o noapte fãrã somn ºi de unde am plecat. Ceea ce era pustiu era cã ea mã chema cu braþe obosite ºi o chemam, de asemenea, pe celãlalt mal, pe maluri despãrþite de ape mari... ºi vocea noastrã era un vaiet peste valurile grele ºi pustii µ un ecou al ultimilor oameni sub nourii de plumb îngãlbenit. Depãrtãrile profilau o civilizaþie ca o siluetã dãrâmatã, pãmântul aºtepta un nou transformism, ºi eram ultimii oameni peste aceste valuri... Oh, ea fu surprinsã de braþele unui monstru ºi dusã grãbit în peisajul depãrtat, în umbra pãdurilor reci... ºi aceastã femeie se scãlda în apa limpede, în noaptea caldã când am venit sã uit în umbra sãlciilor adormite o veche indiferenþã de aici. Am mai vãzut-o într-o aurorã sãnãtoasã, când sufeream de nervi, la porþile din fundul grãdinii ce da spre gârlã... Apã somnoroasã, sau poate ºi un pescar, mai departe, poate ºi o pasãre, ºi miºcãri de culori, tãcere... Dacã ea cutreierase lumea, ºi în ochii ei era o noapte surprinzãtoare, ºi dacã-mi spunea cã mã ºtie de mult, eu priveam grãdina nãpãditã de plante, ºi în aceastã zi liberã mâncam caise ºi mere, udându-mã de rouã... Am mai gãsit-o într-o noapte cu ploaie, în odãiþa unei dugheni, în fundul unei curþi, tâmpitã, în faþa unui pahar cu bere, între pereþii cu tablouri strâmbe, privindu-mã cu aceiaºi ochi de noapte. ªedeam, ºi noaptea trecea; în alte odãi se auzeau beþivi; lampa ne înnegrea porii, nu mai eram eu, nu mai era ea; ºi am uitat aurora, ºi noaptea; ºi apele mari ne plouau în târgul cu gârle ºi podeþe; ºi noaptea... noaptea ne ducea în noapte... 202

Plumb

I... haa... orãºelul e plin de praf, de iarmaroc, de oameni ºi de animale. Cãruþe dejugate stau în drum, drumul e plin de paie, þãranii cinstesc rachiu, vin cald, bere caldã, bragã ºi limonadã coloratã; prin crâºme, soldaþii strâng în braþe þãrance ºi servitoare grãsune ºi pline de sudoare. I... haa... o caterincã plânge ca o babã beatã, fabricile urlã, clopotele sunã ºi fanfare þigãneºti rãsunã; automobile ºi trãsuri aleargã, praful întunecã orãºelul ºi nãvãleºte în gura celor care beau, care mãnâncã, care cascã... Ciungi, orbi, ologi, infecþioºi, cu cãrnuri putrefacte, urlã cerºind; un copil s-a speriat ºi plânge... Morile duduiesc, ºi în oglinzile lor stau munþi de grâu ºi de pãpuºoi; pe malul gârlei aleargã o puzderie de oameni, femei ºi copii în pielea goalã. I... haa... la panorãmi þãranii se civilizeazã... ºi orãºelul e plin de praf, de iarmaroc, de oameni ºi de animale. Caterinca veche... Verlaine, ce plânge în iarmaroc în târgul meu natal; paiaþa care simte cã n-o ascultã nimeni... ºi izbucniri bengale, catalige, fluierãturi; o baletistã se pozeazã în fumuri colorate... ah, Vasilache disperat... Hodorogite clopote alarmate, caterinca veche... Verlaine... eu, nota cea mai falsã din caterinca hodorogitã... sãraca notã, ce dispune sau indispune pe visãtorii, amanþi afectaþi... stau singur lângã vagonul ambulant în care doarme, în luminã, o atletã comediantã ostenitã. Lume dupã lume în noaptea întârziatã... ºi umbrele ce joacã pe drilul de la circuri, ori panorame licãrinde de oglinzi ºi de mãrgele... ochene îngrozitoare... elevi tremurãtori în „cabinet secret“... caterinca veche, tipsii asurzitoare ºi þipete stridente, ºi totul... se duce în zarea depãrtatã, în satele inocente, acolo unde dorm fecioare naive, pale, pure... 203

George Bacovia

CUPRINS

O, noaptea târziu sã plângã discordant o caterincã într-un cãtun... Eu, nota cea mai falsã din caterinca hodorogitã... sãraca notã, ce bate indignatã în geamul vagonului nomad, dar nu e auzitã... Petiþa a pocnit la „încercarea puterii“... am cãlãrit pierdut în goana circularã un harmãsar de lemn... Verlaine... caterinca veche ce plânge nostim... o, tempora... omenesc... I... haa... orãºelul e plin de praf, de iarmaroc, de oameni ºi de animale...

DINTR-UN TEXT COMUN Cu un tren de noapte, Sensi, un nume între amici, visãtor idealist, sosise într-un oraº unde era numit profesor de cunoºtinþe literare, la un liceu particular, dupã mulþi ani de muncã ºi de aºteptãri. Era spre toamnã; oraºul µ aproape adormit. În camera micã a unui hotel modest, la lumina slabã a unei lumânãri, rãmas singur, ºedea pe marginea patului, obosit de gânduri ºi de drum. Era împrejurul sãu tãcerea oraºelor mici, pe care n-o mai cunoºtea ºi de care se temea, ca ºi când ar fi rãmas pe un câmp, undeva, departe. A doua zi trebuia sã se prezinte directorului ºcoalei ºi sã ducã un pachet la o doamnã, care, probabil, îi va fi viitoarea gazdã... Prin fereastra deschisã se auzi, deodatã, un marº din fanfarã, ºi pe trotuare se vedea lumea care ieºea de la grãdina publicã ºi care se îndrepta spre casã. Ce noapte seninã! Muzica se pierdea departe, iar copacii se scuturau pe strãzi, în suspine de toamnã, amintind iubiri ce nu mai sunt... Adormi târziu... 204

Plumb

De la cafeneaua unde intrã a doua zi, ºi dupã ce cunoscu puþin oraºul, se prezentã directorului liceului. Peste câteva zile începeau cursurile; era satisfãcut. Ceea ce îl interesa mai mult era cã trebuia sã întrebe la hotel despre o stradã unde ºedea doamna pentru care avea acel pachet. Dacã, întâmplãtor, la aceastã doamnã va putea gãsi o camerã pentru el, nu i-ar fi rãmas decât sã ducã o viaþã ordonatã, simþindu-se slab ºi obosit. Sub pãlãria moale, pletele sale încadrau o figurã gânditoare, ce tace de prea multã suferinþã. Când zãri numãrul casei printre copacii care o ascundeau ºi când intrã în ograda tãcutã spre a ajunge la camerele din marginea cealaltã a clãdirii, ce dãdea spre o grãdinã de flori ºi de pomi, pãru cã aude o muzicã de iubire ºi cã sosise ca un sfârºit la un vis frumos. Cãci era o voinþã a sa de a rãmânea în aceastã casã, atât de necunoscutã ºi totuºi atât de nobilã. Aproape palid, dar cu o atenþie mai deosebitã ca de obicei, el salutã o femeie frumoasã, care îi ieºise înainte, pe o micã salã. µ Da, sunt eu persoana de care întrebaþi, zise ea roºinduse în faþa acestui necunoscut, care pãrea oarecum mirat de frumuseþea ei blondã, cu ochii verzi, ºi îmbrãcatã cu o hainã de mãtasã albã. Pe uºa ce rãmãsese deschisã, de la odaia ei, se vedeau tablouri ºi un mobilier cu un parfum de modestie de altãdatã. Ei vorbirã emoþionaþi, ºi, apoi, intrarã în acea camerã. În pachetul adus nu erau decât o cutie cu bomboane ºi o scrisoare de la o fostã prietenã a ei; îi scria o mulþime de noutãþi, de când nu se mai vãzuserã... 205

George Bacovia

Rãmas în surtucul sãu de catifea cenuºie, Sensi privea dintr-un fotoliu spre Marieta, care citea, zâmbind, într-un alt fotoliu de lângã masã. Apoi, veselã, sfârºind de urmãrit scrisoarea, ridicã privirea spre acest om tãcut ºi îmbãtrânit înainte de vreme. µ Se vede cã sunteþi obosit de drum, zise ea. N-o sã mã refuzaþi dacã vã dau un ceai cu rom; deci, o sã rãmâneþi un moment singur. Printre vorbele de mulþumire ale sale, ea ieºi într-un mers uºor, pentru a trece într-o altã camerã, unde puse sã fiarbã apa la o maºinã de spirt. De mult nu mai cântase; ºi se trezi fredonând o melodie ce-i venise în gând fãrã sã ºtie; de când aºtepta sã închirieze aceastã camerã, unde prepara acum ceaiul, ºi cât de potrivitã ar fi pentru acest musafir, care venise, poate, pentru a-i schimba viaþa monotonã de pânã acum... De altfel, ca ºi celelalte camere, aceasta mai fusese închiriatã, dar nici unul din cei care au stat nu i-au devenit simpatici. Pânã sã fiarbã apa, ea se întoarse spre acest domn cu surtucul de catifea cenuºie, cu profilul feþei trist ºi încadrat de plete. µ ªi veþi rãmâne în oraºul nostru cine ºtie cât timp? µ Da! rãspunse el, cãutând sã-ºi formeze un mod de a vorbi frumos despre impresia ce i-o fãcuse oraºul ºi casa aceasta în care se afla. Sunt însã pe gânduri, neºtiind unde voi locui ºi dacã voi avea liniºtea ce o caut... Dacã îmi daþi voie sã vã cer o adresã, în aceastã privinþã, sau, o, dacã aþi avea un loc chiar aici, ar fi, pentru mine, realizarea unei dorinþe de neaºteptat... Dar Marieta zâmbea, pãrea distratã, privind spre fereastrã la frunzele de toamnã ce se desprindeau încet, ºi abia 206

Plumb

dacã mai asculta povestea acestui suflet, care continua pe un ton din ce în ce mai teatral. În câteva minute, devenise o altã femeie, simþea cum se hotãrãºte spre un pas nou, dupã care nu mai vedea nimic, decât sfârºitul... Se sculã ºi veni lângã masa unde el ºedea pe gânduri ºi aºtepta un rãspuns din partea ei. µ Dã-mi voie, spuse ea cu un glas trist, sã-þi arãt odaia care ai putea-o ocupa; vei fi cât se va putea mai bine , deprinzându-te... Ea îl luã de mânã, ca pe un copil suferind, ºi îl conduse în camera de peste salã, acolo unde apa fierbea pentru ceai ºi pe care ea o turnã într-un ceainic de porþelan. Era plãcut ºi aici. Cam acelaºi fel de mobilã, mai puþinã, ºi o melancolie ce o dãdea un dulap de haine cu o uºã de oglindã. Pe fereastrã se vedea mica livadã, peste care amurgul se lãsa violet. În oglinda dulapului vechi, de o coloare închisã, Marieta se vedea pregãtind ceaiul. Bãutura cu lãmâie ºi rom rãspândea un miros îmbãtãtor ºi intim; ei sorbeau apa caldã ca niºte înfriguraþi veniþi de departe. µ Se apropie iarna; a naturii, ºi, poate, ºi a noastrã, spuse ea. Filosofez în faþa unui pahar cu ceai... Spune-mi, mai gãseºti urme de tinereþe în mine, sau sunt numai o falsã aparenþã? Deºi mi-ai spus cã eºti prea mulþumit sã rãmâi, te vãd încã preocupat de gânduri ºi, aproape, chiar trist. Cum ºedeau, apropiaþi unul de altul, el îi luã, distrat, mâna, sãrutând-o, cu buzele fierbinþi, muiate în ceaiul îmbãtãtor. 207

George Bacovia

Se privirã tãcuþi, continuând sã bea din licoarea caldã. Rãmânea sã doarmã în acea odaie, chiar din ziua aceea; plecã curând sã-ºi aducã un geamantan de la hotel. Dacã cineva ar fi vãzut acea singurãtate interioarã în care se afla Marieta, ar fi privit ca ºi dânsa odaia ce pãrea cã aºteaptã sã gãzduiascã pe un nou-venit. Pãrea atâta schimbare, în atâta de scurt timp... Cu un pas ameþit ea se retrase în camera ei, unde se vãzu în cristalul oglinzii, ca mai frumoasã, dar obositã. Avu rãbdarea de a-ºi pune la un deget un inel cu o piatrã roºie, ºi cãzu pe acelaºi fotoliu în care ºezuse el. În zadar, nu mai era capabilã sã gândeascã; pe figura ei plãcutã se aºeza, încet, dezgustul, ºi-i închidea ochii. Târziu, poate ca în vis, auzi o trãsurã în stradã, apoi uºa de la camera de peste salã. În amorþirea aceasta, ca niciodatã, se gândea cã era sãracã, cu toate cã era proprietara unei case, care-i aducea un oarecare venit. Se trezi când umbra soþului ei, mort, voia sã aparã. Se ridicã ºi aprinse lampa. Dincolo, Sensi, înapoiat de la hotel, scotea din geamantan câteva obiecte de toaletã ºi cãrþi. La lumina slabã a unei mici lãmpi, începu sã fumeze o þigarã plimbându-se, gânditor, prin odaie. Tãcere. I se pãrea cã Marieta nu este acasã, sau cã doarme. Ieºi, oprindu-se la uºa ei. µ Intrã, se auzi vocea ei, destul de tare, deºi venea chiar dânsa sã deschidã. Se gãsirã atât de apropiaþi, încât el o plimbã de talie pânã la patul din fundul camerei. 208

Plumb

Printre întrebãri emoþionante, ea ar fi voit sã spunã cã aceastã intimitate vine prea repede, dar nu mai avea timp; era iubitã ºi, aproape, învinsã. κi spuneau, apoi, printre altele, dacã s-ar putea gãsi, mai târziu, o astfel de viaþã socialã, sau un concediu. Erau ascunºi. Se învãluiau în mister. Din când în când, se auzeau paºi pe afarã, de la ceilalþi care locuiau în aceeaºi curte. Ei însã vorbeau despre cãrþile aduse ºi despre alte cãrþi ce aºteptau la ea, ca pentru o mângâiere, când vor fi plictisiþi... Câteva luni trecurã, ºi el pãrãsi cursurile. Petrecerile iernii îl gãseau lângã Marieta, în odãile încãlzite, privind ninsoarea, sau vorbind despre dramele vieþii. Amândoi citiserã, în acest timp, toate cãrþile ce le aveau, ºi împrumutaserã un fel artistic de a trãi, din unele romane. Câte un uºor vânt se auzea în horn, aducând de departe tristeþe ºi sãrãcie. Privirea lor era veºtedã de nopþi nedormite ºi de plãceri; pe faþa lor pudratã, ochii apãreau mari ºi suferinzi. Ceva nu mult mai frumos, de cum au spus cei obosiþi, cã viaþa e o floare sau o carte. Mã opresc la aceasta, fiindcã am auzit multe alte comparaþii care te fac sã rãmâi mereu pe gânduri sau sã râzi. Însã cât de ordonat se continuã viaþa, cu toatã aparenþa de anarhie. Dar e trist! Am vãzut multe flori ºi am citit destule cãrþi, cu toate cã niciodatã nu e destul. .............................................. De acum voi trece într-un caiet corespondenþa ºi unele plimbãri. 209

George Bacovia

Încep pe o bancã sub arbori, unde tot pe aici se aude un frumos vals cântat de o bunã fanfarã. Valsul era rãpitor, se simþea lipsa unei iubite cu toatã trecerea de femei frumoase, pe jos sau în trãsuri. Am plecat. Sã scrii în aer liber nu e uºor, mai ales când, în copaci, corbii se strâmbã ca momiþele. Nici într-o berãrie sumbrã n-am scris nimic; niºte feþe beau bere, ºi ochii le licãreau ca atunci când au bãut mai mult. Mai bine sã revenim la rahat cu apã. Spuneam cã voi arãta ceva despre plimbãrile mele; le las însã, cãci nu le pot descrie, fiind sau filosofice, sau interesante. De exemplu, de ce sã par un cerºetor pe strãzi tãcute, sau sã umblu prin tot oraºul dupã o carte ce nu se mai gãseºte?! Sã las sã treacã câteva zile, cãci azi a început sã plouã ºi de abia vãd sã scriu. Plouã... Capul îmi alunecã pe braþ, ºi în odaie e o tãcere de mii de ani cu aceeaºi civilizaþie. Nu pot gãsi însã nici o cugetare veche de care sã mã minunez. Dacã e atât de trist... Dacã plouã! Am gãsit un alt caiet; o, cum scriam atunci, ce subiecte înfiorãtoare descriam; multe pagini sunt ºterse; printre ele gãsesc ºi naivitãþi de iubire: „Era lunã, târziu, strãzile dormeau în acea noapte; ea, pe care o iubeam, visa la aceeaºi fereastrã, ºi mã întreba dacã mã duc sã mã culc...“ Pe atunci dormeam afarã, într-un cerdac, ºi-i spuneam ei despre insomnii, pe asemenea nopþi, apoi tãceam, cam mult, ºi-mi continuam drumul pe strãzile tãcute. 210

Plumb

Pe urmã, sunt alte pagini ºterse, printre care versuri reci ºi nesincere. Dupã ploaie. Cât zâmbet peste tot; e lume multã la plimbare, ºi câte frumuseþi, câte amoruri!... Dar nu mã duc nicãieri astãzi, ºi nu ºtiu de ce stau aplecat pe acest caiet vechi în care nu e nimic despre viitor. Spre searã e trist; pare cã se duce o zi obositã de plãceri ºi se face noapte. Când nu ºtii ce va urma, numai singurãtatea spune cã va fi asemãnãtor ca ºi altãdatã. Asearã am adormit cum m-am culcat. N-am avut nici un vis. Visele frumoase se pot descrie, iar oamenii de ºtiinþã le explicã ca ceva foarte uºor. Fãrã vise. Dar, în schimb, iatã o dimineaþã pustie, un punct de foc ºi senin; alþii au spus cã-i un înger bolnav... Când nu ºtiam nimic!... Azi, mã gândesc la o lume de mister ºi de nepãsare, ºi din câte întrebãri mi-am pus nu rãmâne nici una când mã uit în oglindã, dimineaþa. Vor trece ºi aceste câteva zile libere ºi voi lãsa filozofia pentru filosofi, cãci a voi sã spui ceva ºi a nu spune nimic e un stil prea cunoscut al plictiselii. De câtva timp nu mi-a rãmas decât sã privesc un portret; o femeie pe gânduri; stã de mult... Plec. Pe drumuri, lumea pare cãutând o ieºire, ºi n-o gãseºte; sunt mâhnit, ºi nici nu mai privesc ziarele ce au apãrut, ºi nu ºtiu dacã voi intra într-o cafenea sã beau ceva. 211

George Bacovia

Am cheltuit atâþea bani în zadar... Trec iar printr-o grãdinã cu copii pletoºi ºi guvernante; muzica, astãzi, nu cântã. Aº vrea sã mai stau; aº vrea sã plec; e monoton ºi chinuit în jurul meu timpul; ºi e atât de cald cã, din mulþimea florilor, se lasã un miros de rachiu care te adoarme. Lângã mine cineva citeºte un ziar, aºa fel cã pot privi ºi eu; zãresc ºi un articol despre niºte versuri ale mele; criticul pare nemulþumit de felul acesta de a scrie, care s-a demodat. Pe aleea din faþa bãncilor, lumea se duce ºi vine din oraº; peste toþi µ preocupãri serioase ºi toalete subþiri ºi scurte. Pe bãnci se spun glume, se istorisesc drame; aº vrea sã plec. Dacã asculþi multe, gãseºti ºi tu plãcerea de a sãruta fotografii, ºi înþelegi, prea departe, economia politicã. Dar, cu toate acestea, ºi sãrãcia are literatura ei... Astãzi dupã-amiazã trebuie sã aºtept o domniºoarã emancipatã de multe mofturi sociale; e, de altfel, poetã ºi nu dã multe vizite. Din zâmbetul ei n-am înþeles dacã-mi va da voie sã o sãrut. Poeziile ei erau frumoase ºi trebuia o egalã gingãºie ca sã te apropii de ea... Ah! o dupã-amiazã de visare! O femeie citeºte ceva ºi apoi pleacã... Aceasta ar interesa numai pe cititorii care ºtiu beþia unei pudre îmbâcsite cu parfum ºi care cunosc emoþia unei întâlniri amoroase. Câteodatã mã gãsesc departe, pe lângã clãdiri pãrãsite; ºi e spre searã; clãdirile încã mai sunt bune, dar o stãpânire necunoscutã le face pãrãsite; sunt poate pentru cei care iubesc. 212

Plumb

ªi nimeni nu poate înþelege tãcerea lucrurilor... Când mã întorc în oraº noaptea, pânã târziu, lãutarii cântã jalnic prin cârciumi, ºi bieþii oameni mãnâncã ºi beau pentru uitarea necazurilor; un pas, ºi realitatea nu vrea sã ºtie de poezie. Cât de strãin mã simt când aprind lampa în tãcerea odãii care nu spune decât cã este ºi moarte. Dacã aº putea scrie ceva în noaptea asta ar fi o filosofie religioasã cu cântece de bisericã, cu rugãciuni care au fost primite în cer, dupã atâta întrebare asupra celor fãrã început ºi fãrã sfârºit... Cum au trecut ºi aceste frumoase zile... Încep sã cadã frunzele, ºi trebuiesc haine mai groase. Toamna, ca o mireasã întârziatã, îºi lasã frunze aurii, îºi sunã muzica ei de oftãri, pe drumuri, prin grãdini ºi peste nunta primãverii, pe scãri de piatrã ºi lângã statuile care apar dintre copacii goi. Am vorbit cu un tânãr despre amurguri de toamnã, de culoarea violetã din fundul aleilor desfrunzite, de picurarea rece a apei din guri de piatrã; era vesel cã ne-am întâlnit dupã atâþia ani. Deºi nu scrie versuri, e un cititor melancolic ºi visãtor. În oraºul sãu, unde sunt multe strãzi somnoroase, se duce la câteva cunoºtinþe, joacã cãrþi ºi ascultã muzicã din piano. Atât de plictisit îmi spunea de amorurile cucoanelor, de gelozii, de bãtãi, drame de provincie, de care voia sã se depãrteze locuind un alt oraº. Era senin, toamnã; din mersul nostru voiam sã arãtãm cã acestea nu au nici o importanþã. Pe strada principalã era o umbrã rece între ziduri; ici-colo, cãdeau frunze, ca ºi 213

George Bacovia

în parc; prin cafenele erau mese neocupate; ne-am oprit la unul din aceste localuri. Am ascultat, la o cafea ºi o þigarã, romanul sãu de dragoste. Încet, cu mici oftãri, se apãra de greºelile care reieºeau din desfãºurarea acþiunii. µ Am iubit-o, spunea dânsul, cu toþi nervii de care mã vezi capabil; îi eram amant ºi stãpân. O cunoºti, nu þi-o mai descriu; trebuie sã ºtii cã acum e mãritatã de mai mulþi ani; eu o cunosc numai ca doamnã. µ Pe atunci, urma la un pension. µ Ai cunoscut, deci, numai din vedere ceea ce eu am avut fericirea, sau mai puþin, de a cunoaºte atât de aproape. Am pãrãsit ºcoala devreme; plãcerea de a trãi m-a fãcut sã-mi caut, de timpuriu, o existenþã liberã ºi sã intru în lume. Simt, dupã atâþia ani, aceeaºi îmbãtrânire, pe cât mi-aº fi tocit nervii pe bãncile ºcoalei. La urma urmei, dupã multe cãrãri, dãm pe acelaºi drum. Pe stradã treceau automobile ºi trãsuri cu femei ascunse în blãnuri; cafeneaua se umplea de consumatori ºi mã gândeam cât de repede se sfârºesc romanele cu femeile mãritate. Ne-am despãrþit cãci ne chemau atâtea interese... Am suit câteva scãri; am lãsat un manuscris la o revistã artisticã-politicã-literarã. Prin mulþimea care pare atât de bogatã, printre palatele ce par mereu închise, toamna te face trist ºi tãcut, ºi cautã sã gãseascã în tine o urmã de revoltã. Acasã am deschis fereastra ºi m-am întins într-un fotoliu sã mã liniºtesc. 214

Plumb

Dacã mi-ar mai descrie cineva o micã aventurã amoroasã, aº râde, chiar dacã între ei s-ar fi împuºcat. Oraºul se vede pe fereastrã; din depãrtare, zgomotul bate în auzul slãbit ºi geme ca muzica unor tuburi dezacordate. Când m-am reîntors prin parc am scris: În crângul cu stoguri de frunze ruginite Era un frig liniºtit µ Un roz ºi violet în fâºii Peste palate se lãsa; µ Tufiºele erau pustii... O tãcere nu se ºtie cum a venit, ªi respirãri oprite... O pãsãricã modula: µ Vii?!... Se spune cã literatura e un plus al vorbirii, o sãrãcie a oamenilor; privesc spre fereastrã ºi aº vrea sã vorbesc numai ce trebuie; se vor gãsi însã cititori pentru fiecare scriitor. Voi spune destule greºeli de aici înainte, rãmânând sã plâng pentru cele ce nu le pot spune. O, Doamne, este ea numai atât de gingaºã... când muzica poetiza paºii sãi în noaptea rece, când ca o muzicã mi-a spus: µ Mergi sã te plimbi?!... E destul cã ne-am despãrþit târziu; e destul cã nu ºtiu cine era... Adio, tu rãmâi pentru mine ceea ce defineºte frumosul; ºi; poate, eºti poezia sau jalea nopþilor; pentru tine scriu fantezia aceasta, corpul tãu era o dantelã, ºi nu voiai prea multe laude, fiindcã timpul e scurt. 215

George Bacovia

Iatã, ºi astãzi aud muzica în amurgul acesta de toamnã; ah, dar ce dezgust au adus anii de depãrtãri ºi pustiu, câte alte plimbãri de ruºine ºi plâns... E noapte, da, e pustiu, aº vrea sã te uit, cãci sufãr; n-aº fi blestemat în frigul nopþilor, dacã tu ai fi fost cu mine... Voi, femeilor, aþi nenorocit o mulþime de scriitori, care s-au fotografiat pe un bagaj de cunoºtinþe. Pentru tine am dispreþuit o bucatã de pâine, pe care apoi mã sfãdesc sã o gãsesc. O, dacã toamna cântã melancolia morþii împrejurul acestei case, a cãrei istorie mã acoperã de spaimã, în care aºtept cele din urmã cãderi, de care râd, de care oamenii mã hulesc, într-un urlet pe tot atât de pãcãtos. Dormi în pace, trãsnet atotºtiutor; ucide ºi clipa aceasta care spune cã eºti nimic. E noapte cu foºnet bolnav de flenduri puturoase, tãceri grave ºi mizerabile mângâieri. Adorm. O, iartã-mã, þigancã cu ochi de vrãjitoare; noapte, care mã amãgeºti cu ziua care vine. Astãzi e sãrbãtoare; apa rece cu care mã spãl mã trezeºte; un clopot greoi sunã departe... Sã ne gândim la Dumnezeu!... Îmi pare cã nu mai am nimic de spus; privesc. Viaþa e pentru cei inteligenþi; ei nu fumeazã fãrã cafea, ºi, desigur, au luat trenul pentru alte zãri. Câtã frumuseþe ce nu mai spune nimic, când ai ajuns cã nu ºtii unde sã te duci... Când va ninge, cât de frumos va fi prin oraºul alb... Aud o romanþã din voce, cu suspine din depãrtãri; ea vine de pe aproape; tace ºi se aude din nou; femeia care cântã pare cã vrea sã-ºi spunã ºi felul sãu de a iubi. 216

Plumb

În camerele mari, cu piano, sunt tãceri ºi amintiri mai plãcute, ºi cafeaua, sau ceaiul, convorbirile politice, sau de artã, plecãrile ºi promisiunile dau o notã mai realã a vieþii. Pe stradã. Dacã e adevãrat cã tuturor ne vine rândul sã fim deºtepþi, sau proºti, sau regi, sau cerºetori µ în mulþime suntem oameni ºi fiecare ne ducem unde trebuie. Astãzi însã e târziu; este ecoul unui cântec american, fantastic, ce nici el nu ºtie ce vrea; iatã, am fost în grãdina unui restaurant, pe urmã într-o berãrie, consumatorii erau inteligenþi, numai singur patronul fãcea socoteli într-un registru; în zile de acestea, caietul meu rãmâne fãrã de nici o linie, ºi sunt sãptãmâni de când n-am putut spune o plãcere sau o durere. Câteva nopþi n-am dormit acasã; mi se pãrea cã în absenþa mea cineva putea sã citeascã aceste impresii ºi sã râdã, sau sã rãmânã obosit cã nu înþelege. Am fost ºi bolnav; hârtia scrisã mi-apãrea ca o lengerie veche ce foarte puþin poate fi necesarã; dar e mult, e un timp de când n-am scris nici câteva sute de pagini; uitasem cã e frumos a fi un muncitor intelectual. Ce trist e sã rãmâi un fost intelectual ca prietenul care m-a gãsit asearã pe o alee cu flori, pe o bancã. În sfârºit, ne-am adus aminte unul de altul, el µ despre mine, foarte vag; eu µ despre el, asemenea, cu deosebirea cã era pe atunci, poate ºi azi, un destul de învãþat om. Singur de obicei, cu ochii mici, în dosul ochelarilor, mediteazã la adevãrata valoare de artã; în seara aceea am mers sã-mi arate biblioteca sa, într-o camerã pe o stradã destul de retrasã. Erau cãrþi destul de rare, dar îl interesa mai mult sã-mi dau pãrerea despre prietena sa, care acum prepara cafeaua. 217

George Bacovia

Era rãcoare, uºa deschisã spre un mic balcon lãsa sã intre seninul nopþii. În mica odaie, la lumina lãmpii, am citit notele unei femei, care de mult aºteaptã sã fie citite ºi înapoiate. Citesc: „E altã noapte, te aºtept... nu e nimeni, mã dezvolt în tãcere; pe pernã e un parfum tare, ºi plâng viaþa mea pierdutã, cã e târziu... E târziu, de acum nu voi iubi decât rochiile de mãtase ºi poeziile triste. Ah, dacã vreun poet ar avea rãbdare s-asculte trecutul meu µ ar forma un întreg roman...“ Urmeazã multe pagini cu impresii din voiaj, cu cunoºtinþa mai multor domni, la care unuia îi admirã inteligenþa, altuia sentimentul, ºi altuia puterea de muncã ºi economie; foarte puþin aminteºte de un tânãr poet, care era prea sãrac. Într-una din zile i-am înapoiat manuscrisul; nu era acasã. Câteodatã, vremea trece cu nimicuri de acestea, care rãmân prea intime sau fãrã nici o urmã. Când vezi goana strãzii, cu zgomotul roþilor ºi al muncii, abia observi liniºtea celor din trãsurile de plimbare, sau care se duc ºi vin de la garã. Cu toate acestea fiecare avem o poezie a noastrã, ºi adeseori cei mai interesaþi devin foarte simþitori în convorbirile despre artã; o, cât sunt de superiori ºi în curent cu tot ce s-a scris!... E toamnã... senin, aeroplane vuiesc în aer; în tremurul lor uºor pare cã râd ºi absorb aer pur. Rar se mai uitã câte un trecãtor la ele; unii ar dori sã le vadã cãzând; o domniºoarã spunea râzând cã ar voi sã fie sãrutatã la o înãlþime de cãteva mii de metri: singura ei 218

Plumb

plãcere, ºi, pânã atunci, nu va permite nici o sãrutare pe uscat sau pe apã... În aer... în atmosferã... mã las pe spatele unei bãnci ºi mã uit în seninul rece de toamnã; copacii încãrcaþi de frunziº galben aºteaptã ca sã se scuture deodatã; pãsãrele de iarnã þipã pe undeva, cu ecou de pustiu ºi tãcere. Fete grase cu pãrul pe spate, bãieþi, de asemenea rotunzi, întorºi de curând de la bãi, vorbesc manierat, pãºind pe nisipul aleii, sau trec pe cai ori biciclete. Ce lume seninã ºi educaþie aleasã!... Pe bãnci, domni, doamne citesc ziare de dimineaþã, se discutã despre o sinucidere de la un hotel. Relaþiunile de dragoste între aceºti tineri urmau de câteva luni de zile; dupã cum aratã ziarele, ei erau de bune condiþiuni ºi încã nu se poate ºti cauza sinuciderii; pe revolverul preþuit la o mare valoare era gravat: viaþã sau moarte. Un pensionar cu ochelarii strâmbi, pe vârful nasului, nu aprobã acest act ºi spune cã dânsul a fãcut mai bine fugind cu domniºoara care i-a devenit, mai pe urmã, soþie. Vecinul sãu, mai filosofic, îi rãspunde cã e lume destulã ºi fiecare face cum poate, ºi, la urmã, nici nu-l intereseazã, citind atent, cu totul altceva. A bãtut vântul... frunzele cad peste noi ºi peste ziare. Am plecat pe o alee fãrã bãnci; trec singur pe lângã bazinuri de piatrã pãrãsite ºi, de la sfârºitul parcului, privesc câmpia nesfârºitã, peste care se lasã corbii ºi vântul pãrãsirii... Îmi amintesc de toamne pasionale, în care eroii se împuºcã, sau se otrãvesc, se spânzurã, se aruncã în mare sau înaintea trenului. E trist... Frunziºul e galben ºi sunt ºi frunze roºii ca pete de sânge; dacã vrei sã rãmâi pe gânduri, pe aceste alei de 219

George Bacovia

toamnã, e prea mult mister, ºi nu e nimeni sã râdã sau sã te plângã. Numai poeþii redau, în câteva strofe, aceste stãri de melancolie; numai ei ne amintesc de tãceri ºi singurãtãþi... În drum, spre oraº, m-am gândit la descrieri care sfârºesc cu speranþe de viitor. La colþul unei strãzi aºteptau mai mulþi un tramvai; pe bulevardele mari, vântul duce repede praful ºi frunzele, pânã departe... E toamnã... cu tramvaiul am ajuns la celãlalt capãt al oraºului; pe aici sunt cazãrmi ºi fabrici. Am rãtãcit ºi pe aceste strãzi ca prin marginile unui oraº de provincie; pe maidanele goale se lãsau corbii, iar zarea era închisã ºi rece. Pe o stradã din acele locuri am intrat în grãdina unui restaurant, unde am stat mai mult pentru un vin nou care era ºi bun, pe când un gramofon cânta într-o camerã a acelui local. Un tânãr elegant, cu floare la reverul hainei, un fel de nebun distractiv, sprijinindu-se în baston, privea la consumatori cu miºcãri leneºe din corp. Într-un târziu, i se fãcu semn sã ia loc la o masã. Acest nebun mânca ºi cânta dupã gramofon, ºi, din când în când, se ducea la masa ofiþerilor pentru a se recomanda, ceea ce fãcea o deosebitã plãcere doamnelor... Gramafonul cânta când ca o fanfarã, când cântece populare din voce; era totuºi liniºte, izolare, iar vinul dãdea visãri cã sunt ºi mai singur... Spre searã, am luat, în oraº, câteva cafele într-un local plin de lume, printre care se distingeau câþiva poeþi, câþiva artiºti; vor apãrea, desigur, în toamna aceasta, câteva reviste literare cu scriitorii de talent, cu o notã nouã în poeme mici, sau cine ºtie în ce fel... Plouã încet... cafeneaua e ºi mai plinã, ºi când se face tãcere s-aude cum cade ploaia încet, care predispune la 220

Plumb

somn... Noapte... Pe asfaltul ud se rãsfrâng luminile felinarelor ºi trec umbre de trãsuri ºi de oameni... pare o carte cu îngeri, demoni, stele, suflete ºi alte vedenii... Câte întâlniri, mai ieftine sau scumpe, rãmân în urmã, ºi câte strãzi cu grãdini plouate, cu parfum de toamnã, pânã spre casã... Cu un creion de grafit, coloarea gri, sau plumb, am transpus câteva momente aici; am plecat sã continui întrun alt loc, mai favorabil, o inspiraþie poeticã. De mult s-a lãsat un zãbranic, despãrþindu-mã de frumuseþi pe care le-am convenit cu tine. Mi-e imposibil... pe vremea cãrui?!... Iatã cãlugãrul-poet, prin taverne, prin turnuri... însãºi Doamna acelei þãri a luat cunoºtinþã de poeziile sale, dar ce este acest poet suferind care vrea sã pasioneze publicul?... Iatã o parte ce nu-ºi are explicaþie; lãsaþi-mã în secret... Încerc sã mai cuget... Se spune cã acest cãlugãr poseda un fel de erotomanie larvatã, de care toþi ceilalþi fugeau ca niºte simpli gãinari; sub rasa lui, din când în când, fãcea sã luceascã lama unui pumnal; vremurile sunt atât de ticãloase... Niºte manuscrise încredinþate unei ibovnice, în care nu fãcea economie de politicã pentru conducerea popoarelor, el fiind într-un voiaj prin Orient, afla din ziare cã mai mulþi admiratori, împreunã cu ibovnica sa, se strâmbau, dupã cum erau teoriile sale. Trebuia sã se întoarcã în þarã, sã liniºteascã spiritele, cum se întrebuinþeazã la astfel de ocazii. Pe strãzi erau aceiaºi evrei bâiguind, sau câini scuturând din urechi... 221

George Bacovia

Ca acei autori de poveºti, el se gândea, prin umbrele zidurilor, la frumoasele ambiþiuni de a ajunge bogat... „Cetate de vânzare, ce cumpãrãtor îþi lipseºte...“ Neavând ce mai aºtepta de la o societate în care cetãþenii nu mai isprãveau de a se cultiva, el era mulþumit muncind departe de aforismele unor trecãtori de a guverna. Prea puþini au cunoscut pe acest straniu cãlugãr. Era într-un salon de magie... O dupã-amiazã de iarnã, care trecea tãcutã, într-o stradã lãturalnicã; pe la ferestre ºi printre câþiva arbori ningea pentru a nu ºtiu câta oarã din viaþa lui... Patriarh al magiei negre, aruncând, din când în când, pe masã, un pumnal, el istorisea câte o femeie în mãtase albã, aruncatã pe un divan, despre viaþa sa ºi a altora, care n-a avut nici un înþeles... De atunci, au trecut ani... Se crede cã acel cãlugãr s-ar fi sinucis... „Ca ºi pe acea stradã lãturalnicã, ninge...“ ... Pãsãri negre de pradã se coboarã de asemenea pe strãzi singuratece... Poate numai eu singur, pe aceastã vreme, mã mai gândesc la acest cãlugãr sinistru... La câþiva paºi, oraºul se administreazã cu oameni dispuºi; spre searã se aprind lãmpi, ziarele anunþã evenimente de prin provincii... dar aceastã singurãtate se poate admite, mestecând o bucatã de pâine, prin aceste locuri... Un entuziasm de muncã se zvoneºte din ce în ce mai aproape; întreprinderi din care se trãieºte bine... Când scriu, aºtept... Câte nu ascult eu!... Sunt într-o cârciumã, tu înþelegi... poate eram simpatic ca un poet al „Scânteilor galbene“ al „Vremurilor de plumb“... încolo tãcere... 222

Plumb

Printr-o confuzie se spune cã am cunoscut pe acest cãlugãr... M-am lãsat sã mã observe atâþi vânzãtori, dar m-am gândit unde se petrec aceste fapte... Este aceasta vreo resemnare de a compãrea, ºi ca aceºti negustori sã-mi producã material ziaristic în schimbul unei remunerãri care, pentru moment, are aparenþa unei satisfacþii... Sau... noi nu rãspundem de cele ce scriem... Aceste pãreri pot fi luate de oriunde... Se întunecã... Vinuri stricate... numai câþiva bani... Câteodatã aceeaºi mizerie, aprecierele de mare poet îmi adaugã încã un gând amar... Iubire, muzicã de noapte la o grãdinã publicã... De pe o bancã privesc mulþimea care se preumblã serioasã printre straturi de flori, argintate de globurile electrice... Prin tufiºuri µ fete, sau domniºoare în rochii subþiri, cu elevi de ºcoalã, sau militari... Râsete, ºoapte... Un tânãr îmi cere sfaturi pentru un amor nenorocit. Fanfara rãsunã peste grãdinã ºi peste oraº. Cântece vechi, flori, amanþi atât de tineri... mã cheamã cu mulþi ani în urmã... Iubiri pe care le-am uitat mã ridicã sã plec pe strãzi adormite... O, pasiuni amoroase... „Vântul tremurã-n perdele astãzi, ca ºi-n alte dãþi...“ Vinurile ce-am bãut mã predispun spre crimã... mai am câþiva bani... mã duc sã-mi cumpãr încã o butelie... poate înnebunesc, poate încep sã cânt... Sunt singur... 223

George Bacovia

Cei bãtrâni, cei nefericiþi pot fi îndopaþi cu vin... Decadenþã... Simbolism... Poezie... Se face târziu... E searã. M-am sculat din somn... Dormisem mult... Câteva somnuri de acestea îmi aratã ce este moartea. Ce plictisealã!... Mã uit... Mai am puþin tutun... Cu ce sã încep?... Aprind o þigarã... Întâi, e tãcere... Apoi câþiva greieri de searã, lãtrãturi de searã, o harmonie, o ghitarã, voce... Desigur este pe aproape o stradã veselã... Mã gândesc sã-mi fac toaleta vreun ceas; câþiva bani pe care îi mai am mã grãbesc sã-i dau pentru uitarea necazurilor... Încã o noapte dezordonatã... O þigarã, un scriitor îºi transpune gândurile. Cineva, departe, munceºte ºi pentru noi... Citesc o gazetã ºi mã aflu în mulþime... Nimic deosebit. Sorbim din pahare. Sunt femei obosite; ele, din când în când, îºi ºterg nãduºelile cu tampoane de pudrã... Un cântãreþ dispune cu minciuni amoroase. Dar iatã zorile... Câteva ocazii de acestea îmi aratã ce este viaþa... Ce plictisealã... Întâi, tãcere... Apoi câþiva cocoºi de ziuã, câteva rulãri de care grele... despre ziuã... Retrageri, sau continuãri... Nimic deosebit... O þigarã... câteva clipe pentru toaletã... Dar iatã chiar zorile... Ne aflãm în plinã epocã de anchete ºi discuþiuni în legãturã cu manifestãrile noastre literare de ultima orã. Este, oare, o trezire tardivã a unora de a se interesa prea asiduu 224

Plumb

de aspectele unui atare produs de lux, lãsându-ne a înþelege din sesizarea aceasta cã poate mergem spre decadenþã?... De ce, oare acest simptom alarmant?... S-ar pãrea cã ne convulsionãm într-o crizã de aºteptare a unui geniu poetic care, dupã actuala stare de lucruri, nu va apãrea niciodatã... E o nedreptate rãu intenþionatã faþã de talentele noi, considerate de unii ca tineret fãrã experienþã, ºi care n-ar adãoga cât de puþin la cultura poporului nostru, deprinzându-l cu o educaþie anterioarã. Creaþiile artistice de seamã, la oricare alte þãri civilizate, n-au venit fãrã mari miºcãri culturale. Poezia nouã, în aceste împrejurãri de schimbãri sociale, nu mai poate fi lãsatã numai la discuþiunile de cafenea de prin oraºe; menirea ei este de a fi cunoscutã cât mai mult, de toate clasele sociale de cititori, de unde apoi ar putea evolua spre acel viitor promis pe care îl aºteptãm... Ar fi regretabil ca acest flux de frumos, de care abundã literatura noastrã acum, sã nu fie rãspândit, transfuzat acolo unde se cere, zãbovind în trecut cu acelaºi fel de educaþie popularã, fãrã a se adãuga partea nobilã din frumosul creaþiunilor noi. În felul acesta operele poeþilor actuali ºi-ar regãsi adevãratul ecou de artã a vremii. ªi fiindcã vorbim de educarea maselor populare, credem cã ele au ajuns la maturitatea înþelegerii a oricãrui fel de artã, fie ea cât de subtilã... Bucureºti... Îþi vine sã râzi... cu toate cã îþi vine sã râzi... Capitalã, studii, predispoziþii directe spre matematicã, pe de altã parte pentru literaturã... Drepturi sociale... Femei care vorbesc. Curios! Nu ºtiu pentru a câta oarã sunt pe aici. Se spune cã mai sunt un fel de savanþi care îºi respectã meseria pentru afecþiuni neurosimpatice... 225

George Bacovia

Rezultatele: adevãrate minuni... Pare cã se aflã cam multe cãruþe cu motor, ceea ce ne aratã cã sunt oameni bogaþi... Socialism... cluburi... pace... liniºte... Viaþa sa intelectualã îi adusese obiºnuitele indispoziþiuni de nervi. Rãtãcit printre ai sãi, simþea cã nu mai prezintã nici un interes. În niºte zile cãlduroase de varã se hotãrî pentru niºte þãrmuri de mare, împreunã cu o tovarãºã... Ca ºi un mort ºedea dezbrãcat la soare, pe nisip, sau ca doi primitivi printre stâncile bãtute de valuri. Natura ºi cerul plin de soare pãreau cã voiesc sã ajute nervii lor obosiþi. Ca umbra lor pe nisip, în pustietãþile marine, priveau în zare vapoare, spre alte continente. El era nãscut pentru oraºe mari: La þãrm, O, gând amar... Singurãtãþi, Pribege seri de primãvarã, Parfumuri ce se duc pe vânt µ ªi flaute din stânci de mare... A fost ca niciodatã... Îngrijitoare aºteptãri, ªi valuri ce foºnesc la þãrm. Singurãtãþi, ªi flaute Din stânci de mare... Cântã, lãutar... un cântec pribeag ºi strãin... Hai, cântãreþ... ce zãri vom ajunge de la aceastã cârciumã bãtrânã?... ªi, fiindcã m-ai fãcut sã plâng, þine niºte bani. 226

Plumb

Sensi a trecut pe aici... Hai, cântãreþ, ce zãri vom ajunge de la aceastã cârciumã bãtrânã?... Ascultã graiul meu decadent... Deºi sunt obosit de drum, poate vom gãsi frumoasa cu ochi de safir, cu cântecul tãu pribeag ºi strãin... Sau sã uitãm acestea în fumul unei þigãri... Auzi fonografe publice ºi viaþa în intensul ei... Ce poate sã mai fie?... Suntem la sfârºit; sã bem ºi sã uitãm... Dupã mii de ani, evoluþia spune cã poate ºi mai mult... În curte, aceleaºi distracþii observate mereu, în anii cât a fost locatar... Viitorul îl mângâia cu iluzia ºi surpriza unei locuinþe mai confortabile ºi un trai mai comod... Într-un dulap dãdu peste niºte hârtie-monetã, necesarã prezentului... Puþin efort, ºi în curând alte zile cu alt cadru, cu alt decor, pentru a-l dispune spre noi lucrãri... Dar îngrijorãri politice. Gazetele vestesc enervant retrageri de guvernare... În camerã totul deranjat. Sensi se pregãtea sã se mute. În puþinele odãi, unde se plictisise câþiva ani, lãsa pe podelele goale câteva jurnale ºi hârtii... Gândea, acum, la cei care au case curate ºi baie... Peste drum, pe fereastra deschisã, pe balcon, la etaj, femei scuturau perne ºi covoare, aceleaºi toate, cu aerul lor de stabilitate... Prea plictisit, trimise sã-i aducã niºte vin, remediu sigur pentru împrejurãrile în care se afla... O visare mai întârzia în fumul unei þigãri. Se gândea la noi cunoscuþi pentru eventuale ieºiri din uitarea ce-l înconjura. Mereu febril, se complãcea în aceleaºi acþiuni... Dincolo de poezie însã, ecourile vieþii rãcneau în fereastra sa. Camionul se opri la poartã. Oamenii încãrcau; odãile rãmâneau goale, cu visurile ce au adãpostit, ca ºi suferinþele unor ani de zbucium... 227

George Bacovia

Pe noua stradã, noiembrie îngrãmãdise frunzele pe la uºi, ºi foºnet de iarnã intra prin ferestrele fãrã storuri... Mai sorbind din vinul uitat într-o sticlã, aranja câteva mobile. Foºnetul iernatic trecea pe la noua locuinþã, ºi pe strada necunoscutã fãcea popasuri întârziate. Singur în noile odãi; o cafea adusã ºi încercarea de a se familiariza cu zidurile atât de curând pãrãsite de alþii. Cine au fost ceilalþi? Cine ar fi el?... Intereseazã, oare, când viaþa e atât de grãbitã pentru unii? În douã-trei zile, intimitatea locuinþei deveni familiarã... La o masã întorcea foi dupã foi scrise, urmãrea sfârºitul unui manuscris ce era discutat de mult. Deºi fire independentã, ºi aproape necunoscut, totuºi activitatea lui era urmãritã cu interes. Câteodatã, se întreba ce mai vor unii oameni de la el... Ecourile brutale ale prozei cotidiene îl strigau sub ferestre, ºi oamenii nu înþelegeau firea lui... Prin culturã trãise toate civilizaþiile; ceilalþi pãreau rãmaºi cu mult în urmã... Ce satisfacþie ar fi meritat ºi cum putea sã o cearã?... De la cine? De aceea îºi vedea de munca lui de visãtor, singurul îndemn ce-i mai rãmãsese. Vântul iernatec ºoptea împrejur... Câþiva fulgi de gheaþã cãzurã... Privea întâile manifestãri ale unui sezon atât de vitreg celor cu venituri modeste... În vremea aceasta, când poezia decadentã ºi simbolistã cere tot mai mult material, cu nota unei culturi epuizate, piaþa literarã, ca ºi pentru alte curente, dãdea prea puþini cititori. El trecea ca un autor misterios. În jurul sãu civilizaþia îl fãcea sã se gândeascã la romanele mecanicii grãbite; 228

Plumb

afundat în scaun, cu creionul distanþat, trecea, pe câte vreo hârtie, însemnãri dezolante... Anii treceau deprinzându-l cu o viaþã dupã jurnalele sãptãmânii... Un manuscris al sãu ni-l arãta gãzduit pentru câteva nopþi într-un castel, fãrã sã arate pe seniorul proprietar... Se gãsea aici gândindu-se, poate, la sute de ani... În acelaºi manuscris mai adaugã cã ar fi gãsit în hrube buþi cu vinuri ºi rachiu, ce l-au hrãnit vreo doi ani, în care timp ºi-a scris cronica vremii. Cãlugãr cult, lãsa sã fie vizitat, din când în când, de voievozi de seamã... Un timp, jupânese vãduve ascultau cursurile lui despre viaþã ºi despre iubire... Vacanþa de Crãciun se anunþa tristã pentru mine, ca pentru strãini. Priveam cãrþile în care trebuia sã uit singurãtatea sau farmecul acestor sãrbãtori de distracþii ºi banchete. Va fi aceeaºi odaie ce se încãlzeºte cu greu, unde vor trece ºi aceste zile, la fel sau mai trist ca celelalte. Ceva, însã, îmi spune cã poate va fi altfel, ºi deºi nu dãdusem nici o atenþie unei scrisori primitã cu câteva zile în urmã, în noaptea aceasta o reluai pentru a o citi din nou. „Iubit poet, cu multã greutate aflându-vã adresa, vã scriu ca un necunoscut admirator, care vã roagã sã petreceþi Anul nou la dânsul, în satul C... prin gara M... unde vã aºteaptã o trãsurã. De veþi veni sau nu, rãmâne cum veþi crede; eu însã, vã aºtept, Radu.“ A mã deplasa pentru un admirator necunoscut... Din nou stãteam cu ochii în gol, gândindu-mã sã-i rãspund, sau sã aºtept zile sã treacã pentru a mã decide! ªi modestia rece a odãii mele îmi spunea cã tot mai bine ar fi sã mã duc, oricum ar fi. Zilele treceau ºi zgomotul particular al 229

George Bacovia

sãrbãtorilor mã întrista ºi mai mult. Un dor de variaþie mã lua mereu, ºi invitaþia îºi fãcea loc ca o preocupare definitã. Am plecat, în ajun, într-un vagon plin de lume. Mã duceam la întâmplare ºi chiar cu o adâncã tristeþe. Abia auzii prin mulþime numele gãrii £la care trebuia sã cobor. În dosul gãrii¤1 pustii gãsii trãsura ºi þãranul singur, pe caprã, care îmi spuse râzând cã pe noapte vom intra în sat. Câmpii îngheþate ºi crânguri goale rãmâneau în urmã ºi apãreau... iar tristeþea din tren mã urmãrea mai înainte, fãrã sã mã întreb: de ce am venit pe aici? Stelele apãrurã, ºi o fazã de lunã arãtã pustiul îngheþat ºi fantastic. Frigul se lãsa aspru... Prin satele pustii se auzeau ecouri de colindãtori puþini, iar cãsuþele acoperite cu trestie dãdeau fiori... Departe, într-un câmp pustiu, trãsura intrã pe o alee lungã de copaci goi, ºi vizitiul îmi spuse cã am ajuns. Ascunsã între copaci, în câmpul îngheþat, casa pãru izolatã cu totul de sat. O zidire veche cu douã etaje, în care primul era stins ºi nelocuit. O singurã luminã se zãrea la o odaie de sus, cu un balcon vechi ºi întristat... Nici o miºcare de primire. Peste tot tãcere. Amorþit de frig ºi rãmas singur în sufragerie, singura odaie luminatã pe care o vãzusem de afarã, priveam de lângã sobã serviciul de masã pentru o singurã persoanã ºi sticlele cu bãuturã... Aºteptam... Pãrea cã sunt într-o locuinþã din care cei de acasã plecaserã pentru a scãpa de singurãtatea unei clãdiri atât de vechi, cu gratii ºi ziduri groase. O cãldurã plãcutã, totuºi, ºi aerul antic al acestei clãdiri mã familiarizã întrucâtva, ºi aºteptam... 1 Text preluat dupã cele trei periodice în care a apãrut. În Opere µ 1944, evidentã greºealã de tipar (n. ed.).

230

Plumb

O scrisoare deschisã, pe masã, mã atrase de la sosirea mea... Apropiindu-mã o citii: „Fii binevenit. Bea pentru un an mai bun. Sunt eu care te-am invitat, Magda.“ Îmi trãsei scaunul ºi stam trist, privind serviciul singuratec ºi buteliile, într-o tãcere care îneca orice surprindere de relaþiuni omeneºti ºi care spunea: adu-þi aminte cã eºti departe ºi nu mai cerceta nimic... Stam încã în sufragerie, în þãcãnitul monoton al unui ceas vechi, uitat pe un dulap, bând vinurile alese în sãnãtatea acestei necunoscute, care aranjase aceastã amãgire, pe care în amorþirea alcoolului o gãseam duioasã, iar zidurile foarte vechi ºi groase spuneau: rãmâi la noi. Privirea rãtãcea în fumul þigãrii, presupunând mulþimea odãilor ºi din acest etaj, care dormeau închise, goale sau mobilate, în noaptea lor. Era târziu. Mã plimbam încet, ºi privirile mele se opreau la ferestrele cu gratii înfipte în zidurile groase, zãrind o lunã fugarã pe un senin cu un câmp îngheþat. Pentru a uita ºi opri spaima ce se lãsa, îmi luai ultima sticlã rãmasã, stinsei lampa de aici ºi trecui prin sala largã, luminatã slab de lunã, cãtre odaia de culcare, unde lampa aprinsã mã aºtepta. Cãldura, covorul moale ºi grosimea zidurilor zugrãvite de mult, ºi aceleaºi gratii la ferestrele atinse de un desiº de copaci lungi ºi goi, mã izola liniºtit pentru a mã crede într-o locuinþã visatã ºi în care aº fi voit sã rãmân uitat. Mobila veche, cu un parfum de poveºti, arãta odaia unei femei care pãrea cã pluteºte pe lângã mine, ºoptitor, pentru a mã face sã zâmbesc. Lângã pat, pe o mãsuþã, câteva cãrþi, un caiet gros, o hârtie cu fondante ºi þigãri fine stãteau ca niºte tovarãºe 231

George Bacovia

ale insomniei, aici, în aceastã clãdire veche, înconjuratã de copaci vâjâitori sub palida lunã. Pentru a nu plânge în aceastã vrajã, pe care o suportam dureros, bãui ultima sticlã ce o adusesem, luând ºi din fondantele deschise. M-am culcat târziu; stând între perne, luai caietul pentru a citi impresiuni scrise de aceeaºi mânã ce-mi scrisese scrisorile ce le primisem grãbindu-mã trist la aceastã fantazie µ de a veni pentru Anul nou într-o locuinþã atât de veche ºi aproape pustie, ascultând ºoapte duioase pentru a nu mã simþi amãgit. Caietul se deschise la o foaie îndoitã, unde câteva rânduri veneau ca o explicaþie: „Nu mi-a plãcut sã amãgesc pe nimeni, gãsind acest lucru neserios ºi mai totdeauna cu urmãri triste. Aº dori ca aceastã nebunie a mea sã-þi rãmânã indiferentã. Mi s-a pãrut viaþa în ultimul timp atât de sever serioasã, încât doream o amintire în aceste ziduri vechi, pe care, dupã plecarea dumitale, voi simþi-o fãrã a ºti nimeni, µ pânã atunci, când felul meu de a fi îmi va dicta sã vã cunosc personal, sau nu. Te rog, iartã aceastã amãgire. Sãrbãtorile le voi petrece cu familia, în oraºul din care ai plecat, ºi ne vom întoarce aici pe la mijlocul lunii. Încã o datã, te rog, sã ierþi singurãtatea ºi neexplicarea în care îmi place sã mã afund, visând la atâtea câte au fost... Scrie-mi ceva în acest caiet... M.“ În vagul unor tãceri lungi, adormii în vâjâitul stufiºului de copaci, ce înconjura ca un crâng aceastã casã depãrtatã. M-am trezit târziu. Un soare clar lumina odaia parfumatã ºi caldã, iar zarea se întindea la ferestrele vechi cu întinderi de câmpii îngheþate ºi zboruri de pãsãri iernatece. Spãlându-mã, mã trezii, ºi mã simþeam, întrucâtva, mai 232

Plumb

lãmurit de situaþia mea; mã gândeam cã a doua zi trebuia sã plec, ducând cu mine o nouã melancolie, pentru nu ºtiu câtã vreme. Voiam sã vãd aceastã casã din depãrtare, din parcul ei sãlbatec, înainte de a pleca, ºi coborâi uºor scara latã ºi veche, pe unde venisem. Trãgând un drug de la o uºã uscatã, din sala de piatrã, ieºii pe niºte trepte vechi ºi înverzite, privind aleea nesfârºitã ºi goalã, ce mã umplu de o melancolie amarã, fãrã a putea sã înaintez. Reintrai în vechea clãdire, cu ecoul ei de pustiu, care, totuºi, pãrea mai puþin întristãtoare, ca violetul fumuriu din fundul parcului sãlbatec. Rãtãceam neauzit printre sãlile tãcute... Pustiul acesta explica sufletul necunoscutei mele, care se decisese de a mã avea aici, desigur, dupã multe zile ºi nopþi de singurãtate gânditã... Masa ºi vinurile alese urmarã cu o varietate deosebitã. O camerã pe care o zãrii întredeschisã licãrea de butelii... Nopþi de visare, în care uitam oraºul spre care trebuia sã plec pentru totdeauna. În ultima noapte recitii rândurile ei din caiet ºi voiam sã-i scriu, dupã cum mã ruga, terminând scrisoarea. Beam vinul cu fondanta pe care o luasem, ºi aprinsei o þigarã finã din cele lãsate de ea. Putui sã scriu câtevai rânduri cu o mânã tremurãtoare: „Buteliile de vin, consumate de mine, iubitã necunoscutã, vor spune cã ai amãgit un beþiv. Poate vei uita cã am petrecut un An nou într-o clãdire veche ºi fantasticã, care m-a putut gãzdui atât de puþin, pentru a mã reda mai învins în zgomotul oraºului ce va pãtrunde în odãiþa închiriatã, ce se încãlzeºte atât de greu... Un plâns supãrãtor vei auzi în aceastã camerã dupã plecarea mea, ºi nu cred cã voiai o astfel de amintire... dupã cum ºi eu voi duce cu 233

George Bacovia

mine un duios ecou, care nu ºtiu de este ecoul glasului tãu. Un cuvânt fantastic... adio. Va plânge acest cuvânt în parcul sãlbatec, la ferestrele vechi, cu gratiile lor de fier, dupã cum mi-a plâns ºi mie în ultima noapte de amãgire, în aceste ziduri groase, pe care, pãrãsindu-le, nu ºtiu cum le voi privi ca sã nu plâng. B.“ Sunt mulþi ani, ºi palate vechi, ºi case vechi stau uitate în depãrtãri de sate... ºi câte alte ziduri din zilele noastre nu vor deveni odatã tot atât de fantastice...

234

Plumb

CUPRINS

DIN PERIODICE

DE PAªTI Un fel de veselie prin mahalaua înfundatã... E doarã zi de Paºti, zi de repaos. Scrânciobul se învârte plin ºi colorat, iar lãutarii cântã cu foc... „Tu unde eºti, Marie, frumoasã fatã de mahala?...“ Pe cerdacul cãsuþei tale, pãrinþii tãi bãtrâni se uitã la lumea care trece; un marinar în concediu cântã din harmonie, ºi valsul lui se pierde prin mahalaua plinã de soare, de coji de ouã roºii ºi de fãrmituri de cozonac. Cãsuþa voastrã, acum, are igrasie ºi parcã s-a mai aplecat, acoperiºul de ºindrilã a putrezit detot. „Tu unde eºti, Marie, frumoasã fatã de mahala?...“ Pe la portiþe stau cavaleri ºi domniºoare; ºi râd; ºi îºi dau cãrþi poºtale ilustrate; numai la portiþa voastrã nu e nimeni, ºi nici o bicicletã, nici o trãsurã nu se mai opreºte, ºi nici un domn elegant nu mai coboarã ca altãdatã. Dar tu erai plinã de viaþã, ºi rochiile tale scumpe le admira toatã mahalaua; nici o fatã nu era geloasã pe tine, fiindcã sticluþele cu parfum ºi toate bomboanele pe care þi le dãdeau liceenii, ºi bãieþii de boier, ºi subofiþerii, ºi toþi amanþii tãi le împãrþeai lor. Te iubeau cu toþii, erai atât de bunã, ºi tu râdeai mult... Când aveai timp citeai, ºi printre cãrþile tale felurite erau multe care îþi vorbeau de o viaþã mai blândã, de o iubire mai nouã, pe care tu nu le înþelegeai, dar care te puneau pe gânduri. 235

George Bacovia

CUPRINS

Mai târziu, prietenele tale spuneau cã te-ai schimbat, ºi ieºeai din casã tot mai rar; inima ta începuse sã batã neînþeles, pe când toþi te credeau fericitã. ªi acea durere ascunsã, care pune trandafiri pe obraji, într-o zi te-a fãcut sã pãrãseºti, pentru totdeauna, aceastã lume pe care tu o mângâiai cu frumuseþea trupului tãu... E Paºti acum, ºi mahalaua e plinã de soare, de coji de ouã roºii ºi fãrmituri de cozonac, ºi tremurã de cântece de harmonie ºi de râsul ascuþit al copiilor ºi al fetelor pudrate. „Tu unde eºti, Marie, frumoasã fatã de mahala?...“

PE MAIDAN Un copac cu frunziºul uscat, smuncit de vânt; un porc în spate cu un corb; un bordei cu un geam lipit în lut; un maidan; un râu resfirat ca niºte degete nervoase care pipãie pãmântul; frig... cerul e de plumb. „Pentru cincizeci de bani o femeie din bordei bate-n geam... Vrea iubire...“ Bate vânt... sss... spune frunziºul uscat... ºi copacul se smunceºte singuratec în gunoaie... porcul râmeazã, corbul ciupeºte din spatele lui... Acoperiºul bordeiului e bine întocmit... bucãþi de tablã ruginitã, farfurii sparte, cãrãmizi ºi þoale... „Pentru cincizeci de bani o femeie din bordei bate-n geam... Vrea iubire...“ Bate vânt... sss... spune frunziºul uscat... plouã mãrunt... femeia din bordei a început sã cânte din drâmbã... fii... fii... zum... zum... zum... porcul îºi mutã locul, corbul deranjat se ridicã, se lasã iar pe spinarea lui... Plouã mãrunt... Mã gândesc cã n-am cincizeci de bani... 236

Plumb

CUPRINS

Sss... spune frunziºul uscat... Cerul e de plumb... Vântul loveºte cu ploaia subþire... „Pentru cincizeci de bani o femeie din bordei cântã din drãmbã... Vrea iubire...“

ZBORUL CÃRÞILOR S-a scris atât de mult încât, fatal, tot ce se mai scrie pare cã s-a mai spus. Se repetã, conºtient sau inconºtient, aproape fond ºi formã, de condeiele de meserie ºi de acei de bunãcredinþã care au curajul sã creadã cã sunt cu totul originali. Chiar aceastã observaþiune de acum desigur cã s-a mai fãcut. Da, se scrie... ªi sunt scriitori atât de simpatici, care þin la operele lor atât de mult, ºi pe care þi le citesc cu atâta voluptate încât vezi cã scepticizmul tãu e cu totul fãrã nici un sens. Cititorii, la rândul lor, citesc zilnic: ziare, reviste, volume, cu acea rãbdare ºi curiozitate care se dã numai lucrurilor noi, deºi în acest apogeu de culturã, sub ochii lor, joacã, fãrã voie, o semiplagiare universalã. ªi cum ar putea fi altfel într-o continuitate uniformã a unui concept de viaþã ce se repetã de veacuri?... Dar ciudãþenia vine de acolo cã tocmai ceea ce ar mai putea fi întrucâtva mai nou, aceea pare cã plictiseºte mai mult, cã e banal, citindu-se însã cu o cunoscutã concesiune vechile banalitãþi atât de drãguþe... Cu toate acestea fiecare e însetat dupã ceva nou... Duioasã contradicþie! Într-o noapte, pe strãzile unui oraº mare, m-a surprins o furtunã de ploaie, ºi m-am refugiat, din întâmplare, într-o librãrie. Ploua torenþial, oraºul devenise pustiu, iar eu stam 237

George Bacovia

rezemat între niºte tejghele pline cu turnuri de cãrþi ºi înconjurat de rafturi ticsite cu alte zeci de mii de volume, care te ameþeau numai privindu-le. Citeam titlurile acestor teancuri, ºi ele începeau, încet-încet, sã se aºeze, ºi chiar numele unor autori se confundau. Mã gândeam, atunci, la proprietate, concurenþã, ºi în special la proprietatea literarã... Ploua, ºi în librãrie era o tãcere tristã... Aruncate pe un colþ de masã, câteva broºuri subþiri ºi anonime îºi arãtau ºi ele numele lor: Pentru pâine, D r e p t a t e , A d e v ã r ,I u b i r e . . . Nu oare pentru aceste simple principii e toatã aceastã bâzâialã de comentarii ºi compilaþiuni psihologice ºi patologice, care în loc sã limpezeascã mai mult întunecã înþelesul lor originar?... Atunci înþelegi de ce atâtea genii nu s-au preocupat de nevoia scrisului ºi de ce alþii ºi-au negat valoarea unui mare numãr din operele lor. Era târziu, ploaia mai încetase ºi pornii spre casã prin noaptea plângãtoare ºi pustie. Dar, ca un coºmar, cãrþile între care stãtusem veneau dupã mine, ºi parcã toate librãriile din lume, toate bibliotecile oficiale ºi particulare îºi concediaserã, pe fereºti, convoiurile colosale de cãrþi care zburau umplând cerul, iar vântul le spunea numele lor când mai plângãtor, când mai sãlbatec... ªi o spaimã de tot ce citisem, de câte auzisem, mã cuprinse, ºi regretam cã, creierul meu, ca ºi al altora, a devenit o moarã hodorogitã care nu se mai poate opri, care, poate, nu se va mai opri niciodatã, tremurând într-un coºmar continuu de cunoºtinþe netrebnice... Era târziu, ºi în lumina slabã a odãii mã gândeam ºi eu la ceva nou, fiindcã mereu se citeºte ºi mereu se scrie... Însã 238

Plumb

CUPRINS

ce ar mai putea fi nou decât ceea ce este ascuns ºi dispreþuit de obiºnuiþii arbitri intelectuali, îndopaþi cu tot profitul timpului lor, sucind ºi rãsucind înþelesul operelor care se repetã, fatal, cu un fond de idei noi de tot... aproape de când lumea... ªi, adormind, mã revãzui iar în librãria în care mã adãpostisem; dar acum era pustie; cãrþile zburau peste toatã lumea, ºi, obosite, mai târziu, vor fi cãzut în mãri ºi oceane... Numai acele broºuri subþiri ºi anonime mai aºteptau fâlfâind, aruncate acolo, arãtându-ºi, parcã zâmbind, numelelor:Pentru pâine, Dreptate, Adevãr, Iubire... Nou... de când lumea, sau, cel puþin, mai nou decât toate celelalte banalitãþi care ºi-au pierdut ºi spaþiul, ºi timpul...

PE GÂNDURI Fiindcã nu ºtiam ce sã fac, mi se pare cã scriam în noaptea aceea, în pat, privindu-mi, din când în când, umbra pe perete, sau ascultam tãcerea nopþii care nu trebuie sã fie ascultatã... Se pãrea cã exist, ºi chiar mã speriam cã exist. Se ºtie aceasta din cãrþile adânci, sau nebuneºti, unde se vorbeºte foarte mult despre om, ca ceva foarte periculos sau foarte mãreþ, care a greºit de la început ºi greºeºte mereu, de nu se mai înþelege nimic. Tot oamenii au spus cã sunt prea mulþi oameni, ºi, de aceea, mã gândeam la câmpiile depãrtate, ºi la izolare... Dacã în noaptea aceea mai treceau drumeþi întârziaþi vorbind tare lucruri prea cunoscute, dar cu importanþa lor, am înþeles cã e mai bine sã stau fãrã a cugeta nici ziua, nici noaptea. Se poate, însã, spune ceea ce ar putea spune ºi alþii... 239

George Bacovia

CUPRINS

Supraalimentaþia sau alimentaþia sunt recomandate pentru a se evita fuga pãmântului ºi ameþeala produsã de astre. ... Ea, care nu era prinsã de aceste întrebãri, deºi era palidã ºi bãtutã de vânt, voia în noaptea caldã sã-ºi liniºteascã o legãnare amoroasã, pe banca ascunsã în fundul grãdinii ce se termina fãrã îngrãdire, într-o margine a pãmântului. Privighetoarea cânta pe când am intrat s-o aºtept pe banca aceea, ºi luna repeta luminã ºi întuneric prin nouri. Erau ºi foºniri, ºi dacã era ºi trist, fiecare ºtie ºi nu se poate reda. Ea sosi târziu... pe când aproape uitasem pentru ce am venit... Aºteptam rãsãritul soarelui, sau mã deprinsesem sã fiu singur... Ea spunea cã totul e potrivit de frumos ºi cã privighetoarea va înceta pentru a se auzi curând ciocârlia; aburii se vor ridica de pe ape ºi zorii vor fi dureroºi pentru cei care au uitat sã vorbeascã... Întâlnirile de noapte sunt prea instructive... ºi prevestiri enervante. Va trebui, altã datã, s-o aºtept ziua, prin grãdini publice... Da, e interesant sã scriu ceea ce spunea ea. ªi ea dispãru printre copacii deºi, iar eu µ pe drumurile pustii... Curba pãmântului fuge... Astrele sunt ameþitoare... A te destãinui, însã, prea mult, e întristãtor...

UNDEVA Treceam pe acel platou melancolic, în plimbãrile singuratice, acolo, în provincia depãrtatã, în zilele de varã, în rãvãºirile de toamnã, unde golul mã absorbea pentru a mã contopi cu neantul depãrtãrilor senine sau închise... În ziua pustie ºi caldã, cocoºii cântau peste tot pãmântul stins ºi îndepãrtat ca o nimicnicie, pe care auzul nu poate s-o mai uite... 240

Plumb

CUPRINS

O, totul vorbea de istoria pãmântului ºi a animalelor... O vale verde ºi urmele unor locuinþe de mult pãrãsite, ale unui singuratec care trãia, aºa cum se spune cã se poate trãi. Era o jale de veºnicie în liniile simple ale acestui loc, încât ea a plâns odatã acolo, cu un behãit atât de primitiv, dorind cât mai curând oraºul care astupa asemenea zãri... De atunci ea se temea de mine, ºi numai singur treceam pe platoul melancolic unde ºoptea mitologia. Se putea crede cã în pivniþa pãrãsitã din valea verde, în ziua de varã când cocoºii cântã pe tot pãmântul a veºnicie, ar fi rãmas ceva uitat din somnul timpurilor... acolo, în pivniþa pãrãsitã. Pe treptele putrede am coborât într-o zi, ºi ochii mei se deprindeau în întuneric. Erau cruci mari de var trase pe zidurile negre, ºi data unor ani foarte vechi, ºi cotituri ce zãceau mai înnoptate ºi mai friguroase. Privind în pãmânt se vedea lângã un perete un loc cu nisip ºi lut, pe care, cu ajutorul unei scânduri gãsite, m-am pus sã-l scormonesc, pe când, în tãcerea umedã, în acest pustiu, umbrele vroiau sã mã surprindã. Erau urme de butelii ce au fost pãrãsite de mult în acest loc, ºi scândura cu care scobeam un trecut a scrâºnit de ultima sticlã uitatã ce dormea acolo de mult, ruginitã ºi cu gâtul plin de cearã... a cãrei aromã am bãut-o la soare, în valea platoului melancolic, unde ea a plâns, de unde eu am plecat printre oameni, dar oamenii erau foarte ocupaþi...

241

George Bacovia

ÎNTUNEREC Treceam cufundat în estetica ºi morala timidã dictatã de o normã veche. Timpul se repeta înspãimântãtor în haos, ºi calculat în artificial. Tristul meu prieten mã opri încet, ºi-mi spuse cã pot veni ºi într-un loc unde se ducea ºi el fãrã plãcere pentru a trece timpul unei nopþi de iarnã. Nu ºtie nimic mai mult decât cã acelaºi distribuitor dãduse aceeaºi invitaþiune la mulþi trecãtori ºi trecãtoare, pãrând a-i studia mai înainte de a le oferi un mic plic. Ninsoarea umplea noaptea pe când urcam scãrile unei mari case având scris pe uºa de intrare: orice luminã opritã. Din întunericul antreului se distingeau în stânga ºi-n dreapta douã goluri mai negre ale unor uºi mari, deschise. Se auzea un pian. Umbrele sosite ºi cele care mai soseau îºi cãutau prin sãlile goale ºi libere, dibuind prin bezna întunericului, un loc, descoperind de-a lungul pereþilor ºiruri de fotoliuri, ocupate sau nu, pentru a se opri din observarea1 tactilã ºi pentru a nu vedea unde ºi la ce au venit. Stam pe unul din aceste fotoliuri. Câteva umbre foºneau agitând cãldura sãlilor, dansând. Scuze din cauza întunericului ºi cuvinte care se gãsesc rar se auzeau cu o voluptate misterioasã. Însã cu tot curajul ce-l dãdea aceastã beznã adâncã urmau lungi tãceri, ºi o moralã obseda aproape ca ºi în luminã... Dansul înceta cu încetarea pianului. Tãcere neagrã, pufniri de râs, suspine ºi voci singuratice, aruncate de ici-colo... µ Ce frumos... 1

În revista dupã care am reprodus textul: enervarea (n. ed.).

242

Plumb

CUPRINS

µ Istoria nu spune cã ºi toate animalele contemporane cu cei vechi au murit. µ Sunt milionar... µ Cu toate acestea trebuie sã uitãm... µ Sunt fãrã slujbã... µ Îmi place sã fiu iubitã în întuneric... µ Am furat... µ Tãcere... µ Eu sunt blazatã... µ Orice voce iese afectatã... µ Doresc o femeie sã mã urmeze în þãrile calde... µ Nici o voce cunoscutã... µ Ce amintire... µ O horã a umbrelor... rugã o voce de femeie, ºi, prin întunericul tãcut, fãrã pian, toþi se cãutau lovind un sex contrar. Nereuºindu-se a se forma aceastã horã, perechi ºoptitoare se izolau sau se loveau de singuraticii care mã cãutau... Totul este neserios. Afarã ninsoarea cãdea încã prin întunericul zorilor, ºi fiindcã cineva pronunþã cã e destul... cu tristeþã sau seriozitate, toþi se împrãºtiarã, ca de obicei, de unde au venit...

UN VISÃTOR Purta niºte frumoase plete ºi, cu toatã seriozitatea ce voia sã ºi-o impunã, tinereþea se trãda pe figura lui cu un aer blând ºi feminin. Cei mai mulþi îl cunoºteau sub numirea „poetul socialist”, deºi era încã destul de tânãr ºi plin de amor. Muncea, sub diferite forme, la câte o rudã a sa, iar de la târguielile zilnice, cu micile economii, cumpãra revistele ºi ziarele ce-i plãceau, pentru ca, apoi, în amezile cãlduroase, sã le citeascã într-o ºurã, unde dormea toatã vara. 243

George Bacovia

Versurile lui Neculuþã: Spre þãrmul dreptãþii era volumul sãu nedespãrþit, ºi, fiindcã citise cã autorul fusese poet ºi cizmar, nu rareori îl vedeai prin cizmãrii stând pe scãunaº, între lucrãtori, ºi citind, printre loviturile de ciocan, versurile poetului sãu favorit. Îl gãseai, câteodatã, ºi printre geluiturile blonde la câte o stolerie, iar când întâmplarea fãcea sã fie ºi femei încerca sã aducã vorba despre „amorul liber”, în urma cãror discuþiuni fetele râdeau ºi-l trãgeau de pãr, pe care el ºi-l arunca îndãrãt cu un gest larg ºi cu un zâmbet de necaz. Tot o convorbire de acestea, amoroasã, se deschise întro zi între el ºi un lucrãtor cizmar, vecin, la care asculta ºi o fatã a patronului, expansivã, ºi care, de multe ori, îi deranjase frumoasele plete. Ea îºi bãtea joc, mai mult ca altã datã, de ceea ce auzea, primind rãspunsuri reci din partea „poetului socialist“, zicându-i: „o fatã de patron nu poate sã înþeleagã acest fel de amor ºi cu regret trece printre „nesuferitele burgheze“, plecând aproape supãrat... Într-o noapte târziu, pe când citea în ºura lui, la lumina unui felinãraº, ºi cum se gândea la ea, la fata cizmarului vecin, pe care o iubea cu toatã nepotrivirea de idei, auzi câinele lãtrând ºi imediat gudurându-se. Voi sã sarã din pat, dar tiptil, cu un deget pe buze, „nesuferita burghezã“ intrã în ºurã ºi-l acoperi de sãrutãri. Îi ºopti apoi cã a început sã-l înþeleagã, cã vrea sã fie ºi ea socialistã, ºi cã îl iubeºte mai demult... Palid, el tremura de emoþii neîndurate ºi nu ºtia ce sfârºit sã dea acestei surprize, mai ales cã nebunatica copilã spunea cã e desculþã ºi cã simte frig... Pentru a salva situaþia „poetul socialist“ îºi luã un aer grav, o lãsã lângã dânsul cu condiþia de a fi serioasã, 244

Plumb

CUPRINS

fiindcã ora socialismului n-a sosit încã, ºi sã fie pânã atunci cu bãgare de seamã asupra urmãrilor. Ea voia sã-l înþeleagã pe deplin, dar îºi continua felul sãu nebunatic de a fi, repetând necondiþionat cã e numai ºi ãnumaiî socialistã... Pentru a-ºi gãsi calmul, el deschise ºi începu sã citeascã încet o cartea Spre þãrmul dreptãþii poezie de revoltã pe care ea pãrea cã o ascultã, dar mai mult se gândea la „amorul liber“, acel din a cãrui cauzã ei se supãraserã în unele convorbiri. Zarea din felinãraº se trecea, ºi cucoºii se auzeau cântând spre zori; când terminã de citit, o fãcu atentã de plecare, pe când ea, atât de amoroasã, uitase totul. Fiindcã trebui sã plece prin spãrtura gardului pe unde venise, se ridicã dezamãgitã rugându-l sã n-o mai facã „nesuferitã burghezã“, deoarece i se pãrea cã el s-a contrazis între cele spuse despre amorul liber. De atunci, ei se întâlneau mai des ºi se luptau, prin discuþiuni, pentru a se vedea care din ei are mai multã dreptate.

ÎN ZADAR Vântul dupãia dupã casã, repezind valuri de ninsoare asprã cu sunet stins, afundând casele ºi felinarul cu unghiul de luminã apropiat de zãpadã. „Ar trebui scrisã aceastã noapte, îmi spuneam trezindu-mã din somn, sunt ani de când ai uitat-o în paharul cu alcool...“ Dormitam strâmb în sunetul de târziu iernatic ºi voiam sã aprind lumânarea de pe fereastra apãsatã de ninsoare, pentru a depãrta plânsul ce colinda, ºi a citi pentru totdeauna... Vântul repezea o câmpie de zãpadã, ºi cele ce nu erau... era destul cã uitasem în paharul cu alcool... 245

George Bacovia

Este aurora, mã gândeam, care va arãta fantazia... ºi vântul repezea sunetul stins de ninsoare, ca ºi în casa depãrtatã, când plângea târziu în coridorul îngheþat. Ani repezi, cu plecãri grãbite, au lãsat aceastã melodie stinsã în care stau veºtejit... cu1 care ies în lume sã cer realitatea... Ar trebui scrisã aceastã noapte cu un sunet stins în câmpia de ninsoare... pe care am uitat-o în paharul cu alcool.

1

Adãugat dupã „Viaþa literarã“; lipseºte în „Tribuna literelor“ (n. ed.).

246

Plumb

CUPRINS

POSTUME

IMPRESII DE ROMAN Sã tot aºtepþi ca, din cultura secolului, sã prinzi un ce tot mai mult, când interesante actualitãþi par a fugi în trecut, este a te apropia, fãrã sã ºtii, de inacþiune. De aceea, vreo trei pseudonime cu trecutul lor de poezie în care mai persistau se trezeau, uneori, mereu citind, fãrã a mai fi scris cât de puþin. În convenirile lor pe care le-ar fi dorit, poate, mai altfel, pãrea a se auzi din viaþa oraºului un ecou de bogãþie ºi sport. Ca acei eroi din romane, retraºi într-un refugiu de invidiat, îºi continuau meseria culturalã, fãrã a documenta vreo temã de artã, imaginându-ºi ºi o viaþã de mici-burghezi, la care poate ºi parveniserã, dupã nenumãraþi ani. În lupta epocii lor pentru trai, se vorbea, acum, de psihologia rãzboaielor. Oamenii, însã, rãmân nedumeriþi cu cât se pretinde mai à fond o viaþã socialã; ca ºi cum felul de muncã cunoscut a dispãrut, alte încercãri produc un domeniu suspect. Desigur, dânºii, dupã toate acestea, suportau zile ce nu produceau decât reprezentãri de repetuiri ce deveneau peste derizoriu. La vârsta lor onorabilã, rãbdau tot masonismul franc sau ocult. Greutãþile ºi cheltuielile inerente rãzboaielor rãmâneau în diplomaþia vremurilor. 247

George Bacovia

Cu vin ºi tutun întrevedeau venirea uitãrii, comparând trecutul idilic cu frãmântãrile de acum, ºi se vedeau întru ale lumii cu diferitele ei surprize. Nopþile îºi obloneau fereastra, ºi, la lumina lãmpilor, ascultau, fiecare în parte, trecerea timpului, mecanica unei vieþi pasive ce le aminteau atâtea publicaþii ºi manuscrise rãtãcite, care toate, revãzute, ar fi format un roman simplu sau de sarcasm. Erau prea bãtrâni? Încã nu trãiserã. Se dãdeau acum sfaturi în cele mai intime pãrþi ale menajului. Cafea, vin, þigãri, creioane, hârtie, în camere oblonite, arãtau cã de abia se mai puteau auzi ecourile unei alarme în noapte. Era aceasta o izolare a unor individualiºti indiferenþi, cãutând în zadar dacã n-a mai rãmas vreo þigarã, ºi a se resemna pentru a trece noaptea fãrã somn? Ce înceatã minte, ce vechi balade voiau sã mângâie momente ce se coborau cu intruse injurii... Unde era candela, lumânarea, lampa... fiecare închidea becuri electrice, întredeschideau obloane... iatã, e lunã cu stele. Geme un aeroplan, pe ploaie; trec ciori; tãceri de interior; plãceri în pitoresc. Privind în gol... a pãrea cã se aud armonii... a iubi viaþa... În evul mediu... otravã, somn... a nu fi... ici-colo reflective... Hrisoave domneºti, iubire de þarã, briganzi, laºitãþi... om... Astãzi, amor de trecut, invocãri de viitor... Prin ploaie, alarme, trivoge, lãtrat din fundul iadului. De acuma, fotografii expresive ce dau conturul discutat; desigur, pãmântul este un animal, apoi fiinþe superioare. Cãrþile sunt scrise, în ele s-ar putea gãsi ultimul cuvânt... cancerul, taraf de lãutari... „ºi dacã anii trec, în fine“. 248

Plumb

Un text de hârtie de scris poate fi umplut cu idei de duratã de încântare, dar clipe de plãceri se doresc nu prea mult vorbite, aproape nici scrise. Apoi, autorii se vor anonimi... Faþã cu timpuri de glorii, sufletul pare scãzut, sau de abia dacã se menþine ceea ce a fost. Cum lumea socialã este tratatã ºi ºtiinþific, ºi literar, li se pãrea foarte greu de a-ºi prezenta trecutul lor cu câteva prietenii din tinereþe, cu acele discuþii despre noroc ºi muncã. Descriind fiinþe ºi locuri , ar fi dorit sã nu le angajeze la nimic. Ici-colo, câte un tip cultural obsedase pe atunci prin libaþiuni ºi fumisterii, cu anecdote problematice ºi de uitare. Nume, persoane, le erau în memorie; ºi zilele pãreau a se fixa ca importante prin râsul ce se producea; minute când cele citite din cãrþi revin vagi, cu... unde mai sunt pentru a mai fi recitite, a fi înþelese mai mult... ªi ca niºte tipi culturali ce erau, simþind din ce în ce, noi adoratori, cãutau sã plece într-un alt mediu. O tãcere se intercala faþã de ce aport aveau ei în oraº, dedesubturi, sau, unde acele valori de suprafaþã? Pãrea o defensivã fãrã sens. µ Da! se realizeazã... de la o lume strâmtã reuºim spre una mai largã. Trebuie sã fim sceptici în ale lumii, ºi pozitivi în interese cu mai mulþi, spunea Conservator. El înscrisese pe vreo câþiva ciraci în diferite partide, dupã dorinþa lor ºi aprecierea sa. Pe unii, în partide þãrãneºti; pe alþii, în unele orãºeneºti. µ Mi s-a fãcut cunoscut sã vã prezentaþi la diferite birouri. 249

George Bacovia

O mulþumire de nedescris... În fine, li se realizase un ideal de muncã dupã cum plãnuise, discutase la atâtea libaþiuni de noapte. Adio, interminabilele discuþii cu grija achitãrii creditelor la simpatici diferiþi negustori. Dupã ce reþinu pe Liberal cu doi asesori, ceilalþi plecaserã cu urãri de succes. Acum Cons£ervator¤ propuse: µ Cu voi am a conduce o gazetã localã, pentru a descoperi talente literare, artistice, politice; mi s-a acordat un fond anticipat. Mã cunoaºteþi, sunt omul care, odatã angajat, se þine de cuvânt. La vârsta mea, e greu de-a alerga spre variaþii multiple. µ Faceþi niºte þigãri, invitã el, arãtând cutia cu tutun de pe masã, pe când dânsul îºi înfunda luleaua de pufãit. µ Sunt încântat, stimate maestre, de programul anunþat; sezonul înspre iarna aceasta ne va duce în plãcute surprize... ºi Liberal oferi chibritul aprins celor doi sociali: Democrat ºi Proletar. µ Nu numai cã trebuie, continuã Consãervatorî, dar este ºi de rigoare sã cinstim actul, adevãrat eveniment, prin ceva vin ºi mezelic. Sã formãm o sumã. Democrat ºi Proletar sã clãteascã sticlele, pentru a le aduce umplute de la sociabilul negustor din ºosea. µ Desigur, imediat, ca ºi fãcut... Din ustensilele lui Conservator se întocmi un mic dejun. Pe fereastrã pãtrundea o amiazã cu soare ºi aspecte de toamnã. Vorbeau de tipografie, de abonamente, treburi ce reveneau lui Democrat ºi lui Proletar. Întocmiri ºi adunarea de manuscrise rãmânea pe seama lui Conservator ºi Liberal. 250

Plumb

Câþiva tineri din localitate, care purtau plete, erau necontenit aduºi în discuþii; se spunea despre ei cã au caiete întregi de literaturã modernã ce va face o adevãratã senzaþie faþã de arta scolasticã. Un mister pãrea cã ei posedã. Discuþiile erau antrenante, cât ºi bãutul.. Cuvintele lor cãpãtau ritmuri. Liberal dãdu citire unor strofe de curând achiziþionate de la un oarecare viitor colaborator... Când ore libere Sunã, Din vechi acordeon... De-a zilelor bravade, Relativ, µ Pardon. Când ore libere Sunã, Uitãri, ºi abandon... De-a lumii baricade, Relativ, µ Pardon. µ A!... ce vrea sã zicã?... ºi mai departe?... µ Atât este manuscrisul; am putea gândi noi mai departe. µ ªi cum semneazã?... sau... µ Iatã, e fiul unei persoane marcante; mica sa poemã trebuie sã aparã în primul numãr al revistei-gazete, ce merge pe un alt an. Cred cã am discernãmântul liber, promis tânãrului... µ Dar sã vã citesc eu ceva de „persoana marcantã“... Conservator detaºã un volum din biblioteca sa, dintr-o serie contemporanã cu acea persoanã. 251

George Bacovia

Era o carte cu zeci de ani în urmã. µ Sã lãsãm, ziserã mai toþi în cor. Vom reproduce cu adagiu ºi scrisuri din trecut; acum vã salutãm, onorate tovarãº. µ Numãrul în continuare al cronicii Revistei moderne îl vom face sã aparã sãptãmâna aceasta; încep ºcoalele, activitãþi culturale; încã o datã, maestre, vã salutãm. Îi petrecu pe scarã. În larga odaie de la etaj, Conservator rãmânea singur, turnându-ºi din vinul rezervat de colaboratori, de a nu rãmânea pe gânduri. Literat cu ºcoalã, avea îndestule lucruri deja publicate; acum, în urmã, discuþiile sale formau manuscrise la cunoscuþii sãi. În singurãtatea sa, veneau ecourile oraºului. Pe o bancã, într-o alee retrasã, la grãdina publicã, Consãervatorî ºi Libãeralî vorbeau privind printre copaci peluzele de iarbã, stropite, precum ºi aleile... Era ora de searã când trebuia sã soseascã ºi muzica. Vor sta câtva timp, aici, apoi vor pleca la „ªopron“, loc preferat , la un han în ogradã. Aveau vorba de a se întâlni, acolo, ºi cu ceilalþi. Întâlnirile aveau loc numai în vreo douã localuri publice. Viaþa mergea antrenant. Parte însuraþi, cu copii, parte aºteptând ocaziuni de cãsnicie. Dupã câteva cântece rãsunãtorii de fanfarã, pornirã spre întâlnire. Printr-o intrare separatã dãdeau în ogradã la „ªopron“, în care aºteptau ceilalþi la lumina unei lãmpi de perete, cu salam, caºcaval, chiar ºi alune. Sosi ºi vinul... Bãietanul de serviciu se adresa ºi primea instrucþiuni, mai mult de la Liberal. 252

Plumb

Democrat ºi Proletar adusese corecturile de la tipografie. Nu era aici locul de a le revizui; erau arãtate, ºi conveneau a aranja numai ordinea paginaþiei. Într-un ziar local, revista era anunþatã de apariþie. Ca ºi în ceilalþi ani, ea va fi trimisã la mai toate redacþiile din þarã. Entuziasmul era ridicat. Aveau colaborarea mai multor tineri de elitã ºi angajãri de abonamente. Revista, de la apariþia ei, a fost propusã de Conservator; plusul peste întreþinerea ei servea pentru libaþiuni. În seara aceasta, consumaþia fu socotitã de L£iberal¤ ºi stãturã pânã târziu. Ieºirea lor fu prin ogradã, iar la capul strãzii, dupã ce îi salutã gardistul de noapte, o luarã spre case. Cons£ervator¤ era însoþit de D£emocrat¤ întrucât ºi el stãtea în aceeaºi parte. Cons£ervator¤ împinse oblonul la fereastrã, aprinse becul ºi gândea la cele spuse, intim, de cãtre Liberal. L£iberal¤ era numit ºef provizor la un oarecare departament; guvernul îi remarcase cultura sa politicã. Cãonservatorî îºi preparã o cafea aromatã ºi se culcã. De fapt, cultura lui Conservator formase pe mulþi muncitori politici; casa sa era un laborator social. Plecarea lui Libãeralî pentru oricât timp, ideile se urmau mai departe, ºi la Rev£ista¤ modernã veneau manuscrise ºi din capitalã. Din când în când, cãrþi, reviste soseau la redacþie, fãcându-se dãri de seamã, de unii ºi de alþii. Revista apãrea când sãptãmânal, când lunar. Prin scrisul lor întâlneai: individualism, tovãrãºism, libaþionism etc. Dorim a fi liberi, o libertate cultã, ei erau sociali educatori. 253

George Bacovia

Aceste toate urmaserã în câþiva ani; pãreau treptat cã nici n-au fost. Conservator plecã la þarã; lipsa se trecea neobservatã. Liberal, se presupune cã s-ar fi stabilit în capitalã. De ceilalþi nu se mai ºtia nimic. Prin pãrþile acelea, literatura nu se mai producea; oamenii erau grãbiþi. Fumul de la multele fabrici producea ploi, se opreau celelalte îndeletniciri; preocupãri de industriale ºi economice. Nimeni nu mai ºtie de acele localitãþi. În schimb, cineva ar fi putut observa câteodatã un domn cu plete sub o artisticã caschetã; în câteva dãþi fusese sãrbãtorit. Figura sa evoca literatura localã din trecut. Într-o lucrare a sa descria aceasta, provocând o visare duioasã. Un agent îi desfãcea din diversele sale broºuri ºi cãrþi. Pe strada cu mici ateliere, un depozitar de vinuri, fiindu-i ºi admirator, îl lãsa la o garafã cu pahar; aici îºi scria poetice lucrãri; nu departe pe aceastã stradã era ºi locuinþa sa. Era posesorul unui titlu universitar; firea sa artisticã, însã, îl îndemnase spre literaturã, ce îl punea alãturi de unele valori politice. În unele zile gãsea, pe la hanuri, trãsuri de þarã; se ducea la cunoscuþi, care îl primeau cu plãcere. Pe lângã verva sa de fin intelectual, aducea cu sine gustoase comestibile din oraº. La ei gãsea, în schimb, preferatul vin þãrãnesc, ce-i producea însemnãri pentru caietele sale. Pe lângã unele angajãri oficiale, era un corifeu cultural care folosea multora. 254

Plumb

În zilele cu fermenþi de toamnã pãrea cã ascultã romanþe noi ºi vechi. Se vedea, apoi, în camera sa, unde numai munca alunga un marasm neînþeles. Anii treceau cu mici note distincte. Dacã în vremea sa n-ar fi fost trenul, ar fi umblat cu puºca pe meleaguri. De multe ori era prin mulþimea din gãri, prin oraºe mai mari sau mai mici. Prin aceste oraºe, un pictor îi fãcu portretul, sub denumirea Un poet al toamnei. El obþinu un numãr de fotografii, copie. Iubirile ideale erau fugitive, le gãsea în cãrþi, le zãrea prin lume. Un avion, un vapor, ca niºte promisiuni amãgitoare, îl întreþineau pentru alte dãþi. Scrierile sale se vindeau în mai multe ediþiuni. κi putea acum trata vreun lãutar gãsit în locuri discrete, inspirându-l de a compune o melodie la vreun vers al sãu. Treceau zile cu bãut ºi fumat, ca, apoi, sã urmeze pauze de reconstituiri. Frumosul ºi urâtul vieþii se urnea ca minutarul la vale ºi la deal pe cadran. La vârsta sa scãpase de tentaþiile însurãtoarei; o veche cunoºtinþã îi era aproape ca o tovarãºã. ªi dacã ecourile vieþii strigau la diferite ambiþiuni, felul sãu format avea un ecou mai deosebit... Viaþa e atât de scumpã, cã nu se poate a o preþui exact. Un vals, un ecou al tribulaþiunilor de pe strãzile cu autoritãþi, ºi de la cele comerciale venea în locuinþele mãrginaºe. Un tânãr, în una din zile, se ataºã la acest singuratic artist; îºi întâlnea maestrul când pe acasã, când în oraº. 255

George Bacovia

Era un tânãr doritor a se instrui socialmente. Ei stãteau îndestul timp pe plaja râului din unele pãrþi mai pitoreºti; acolo Maestru rãspundea întrebãrilor ingeniosului student despre mitologie sau panteism. Spre searã, se ridicau, mergând cãtre casã. Maestru, fumând, fãcea istoricul unor locuinþe întâlnite, proprietari cu dispoziþiuni culturale, ºi chiar de una în care copilãrise. Povestea obiectiv, ºi abia observa cã însoþitorul era înduioºat pânã la lacrimi. Îi recomandã o broºurã din aceste cunoºtinþi, pe care dânsul n-o mai avea, indicându-i unde ar mai putea-o gãsi. Profesorul de þarã sosit îºi trase briºca sub ºura din ograda, fostul£ui¤ sãu coleg; printre cunoscuþi, zis Maestrul, sau Poetul. Tocmai venea ºi domnia-sa cu nedespãrþitul student, de pe stradelele cu strujeni ºi paie, ca în zilele de târg. Dupã salutare ºi prezentare, Maestrul X luã din cutia de scrisori gazeta localã. Tot ce interesa pe profesorul sosit era deja publicat ºi aprobat. Mulþumire de nedescris... Studentul nu înþelegea nimic din toate acestea. Auzea: adaus, reparaþii la localul de ºcoalã, stãruinþi depuse de dumnealor ºi de alþii; toate acestea îl îngrijorau de a nu vedea ºi pentru sine un viitor prea complicat. Furã poftiþi în casã. Amicul sosit îºi scutura afarã surtucul prãfuit, depunând pe masã portofelul cu bani ºi acte. Ora de prânz se apropia; discutau despre aceasta în mai mute feluri. Se decideau cu greu. Tânãrul se hotãrî sã plece. 256

Plumb

Peste puþin timp cei doi amici ieºirã ºi ei. Vor aproviziona un prânz de prin apropiere. În drum, învãþãtorul dãdu niºte parale unui sãtean cu care venise, spunându-i cã va pleca a doua zi ante meridian... adãugã Maestru. De asemenea târguielile se terminarã ºi ele. Erau acum la masã cu cele aduse. Poetul, Maestrul, la toastãrile ce deveneau susþinute, citi o poemã de a sa destul de profundã, între trist ºi veselesc. Se vorbeau foarte multe. Deodatã, o tobã repetând o cadenþã andante, apoi fluiere ºi completãri base, fãcu de a trezi convivii; tineret din aceeaºi curte alerga în stradã. Era un marº funebru. Cadenþa andante se auzea îndepãrtându-se; cei care luaserã parte la spectacol se întorceau cu exclamãri groteºti. Greutãþi sociale intrau în discuþii. O poezie-manuscris a tânãrului fiind cititã lãsã o îngândurare pesimistã. În curs de publicare, profesorul vorbea de lucrãri didactice întocmite de el. Tovarãºa Maestrului îi lãsã singuri la cafea. A doua zi, rãmas singur, Maestrul, la masa ce amintea plãcerea de ieri, continua bãutul din vinul ce mai era, adãugând prin scris la romanul cu amintiri, din care unele, fãcându-l sã râdã, nu le reþinea exact. Activitatea ce începuse în stradã îi amintea drame trãite ºi citite, apoi timpul devenea uniform. N-ar fi voit sã cedeze cã secolul sãu a trecut. Observã cã foiþa de þigarã se terminase; îºi înfundã o lulea. Pãrea cã demonstrase un mister, ºi ºtiinþa ducea zilele mai departe. Din cealaltã odaie tovarãºa sa veni într-o hainã intimã. 257

George Bacovia

Orele treceau apoi variate prin convorbiri mai mult banale, pentru ca altele mai de seamã sã se insereze ca ºi când n-au fost. Din scrisul sãu nu reieºea cã ar îndeplini condiþiile unui roman. Unii cunoscuþi îl întrebau pânã unde a ajuns, ºi când îl publicã.. Natura cosmicã întreþine pe oameni, dar interesele o îndepãrteazã. Spre searã, cu un baston, Maestrul trecea încet pe lângã gardul parcului stropit ºi iluminat de searã. Funcþionari ºi muncitori se duceau spre casã; printre copaci se vedeau plimbãtori ºi sedentari pe bãnci. Orchestra evoca anii tineri ºi, poate, mângâia maturitãþi. Din umbrã, trecãtori pentru puþin, se uitau în parc. Spre centrul oraºului se vedea luminã mai mare ºi un zvon mai activ. Porni înspre acolo; se salutã, în treacãt, cu unii ce-i erau cunoscuþi, alþii mai puþin, dând iarãºi în strãzi cu miros de flori, umbre ºi voci din sufragerii. Se înturnã spre cartierul care locuia. Ziarele continuau pariuri economice; aceasta se vedea ºi la mulþimea de prin localuri; amintind de acei beþivi intelectuali propagatori benevoli a culturii politice prin cartier. Ajuns acasã, îºi puse o hainã de noapte ºi se culcã. µ M-am împãcat cu lumea, îºi spunea; omul e rãu din cauza unei proaste alimentãri, încolo viaþa e numai discuþii. În întuneric, ºezând pe spate, nefiindu-i somn, se perindau amintiri din oraºe mari, unde studiase. Alunga minutele care voiau sã spunã cã viaþa n-are nici un sens. Îi venea s-aprindã veioza ca sã îndepãrteze umbre dintr-un timp antic ºi primitiv. 258

Plumb

În scrisul sãu tratase o culturã moºtenitã care de abia o ducea mai departe, ascultând tãcerea prin care, însã, treceau ºi multe contradictorii. Închizând amintirile, timpul pãrea cã profetizeazã viitorul, dar, deodatã, viaþa sa era fãrã nici un înþeles. Convenþionaluri, care mai de care mai derizorii, voiau parcã sã epuizeze seriosul. De afarã se auzea un început de ploaie; ploua încet. Paºii grãbiþi treceau în noapte; un motiv mai mult de a-ºi continua cugetãrile, unele µ de o politicã artisticã, altele µ de o politicã comunã. Un freamãt de copaci uzi se repeta când ºi când, povestind apropierea toamnei, cu fructe ºi vin nou. Interiorul în care se afla arãta slab unele obiecte. O fricã de existenþã îi schimba figura în zâmbete dureroase, deºi prin vecini, fiinþe ºi oameni dormeau cu un program normal pentru ziua de mâine. Tristeþi vechi ºopteau printre case; mici asocieri sinistre produceau numai moarte. Voia, dar lipsea curajul de a aprinde o luminã obiectivã, pentru a se stinge aceste iluminaþiuni hidoase. Noaptea udã trezea poveºti, cu închideri ºi deschideri din ochi. Ridicat pe marginea patului, înghiþi un rest de cafea ºi fumã o þigarã. Ziua se ivea udã cu câteva semnale de muncã. La birou, cu zile de urã, se trezea din primblãrile prin camerã, notând cu creionul pe un caiet ajuns la un rest mic de pagini, ºoptindu-ºi mici rugãciuni ºi chiar fãcând câte o cruce fugarã. Din oalã, vinul, tovarãºul necesar în timpul scrisului, întreþinea inspiraþia. 259

George Bacovia

Afarã era vânt cu soare rece, a unei zile pustii. Fiind singur avea plãcerea celor scrise ca ºi când ar fi regãsit un bun pierdut. Teama de existenþã aducea ºi acest vânt a unei zile pustii. Se lãsau tãceri. Dintr-un fotoliu i se pãrea cã este adus la judecatã. Verdictele erau crâncene. Visa sau era o detestabilã realitate?... Pãrea cã s-aud cântece triste de trubaduri descurajaþi, iar vântul fugãrea o comedie de râs. Care cu butoaie cu vin pe strujeni treceau încet, amintind plãceri de ani rodnici. Viaþa îºi ducea poema de chefuri ºi somn. Acum, se vedea într-un castel, în munþi, cu fermecãtoare princese, sau la un þãrm de mare; acum, era în strada burghezã. Zãrindu-ºi chipul în oglindã, revenea nevoia unei danturi, unor ochelari, unui cornet acustic. Ziarele spuneau de reconstrucþiuni, reconstituiri ºi omeneºti binefaceri. Sarcastic, sau ca un mârâit de avion treceau ore. De la vecini, tovarãºa sa îi prezentã un taler cu câteva bucãþi de colivã prãfuite cu zahãr ºi o canã cu vin pentru pomenirea morþilor. Vântul, pe stradã, alunga parcã îngeri nevãzuþi ºi formule scrise prin cimitire... aici zace robul lui Dumnezeu... valea-plângerilor.. sit terra levis... Pendula veche suna: au fost... au fost... Coperiºurile, garduri£le¤ erau spulberate cu zãpadã; frigul colinda ca o simfonie cu clopoþei; târgul se acoperea de iarnã... La grãtarul sobei, Maestru îºi încãlzea mâinile; pãsãri de iarnã se lãsau prin curþi ºi pe drum. 260

Plumb

Se descãrca ºi se vorbea de aprovizionãri casnice. Zilele treceau cu acþiuni încete ºi, dupã puþin timp, începu sã ningã întruna. Nopþile erau lungi ºi geroase; pânã târziu s-auzeau zurgãlãi de la sãnii. Plãci de gramofon aminteau mulþimea din baruri, patinaj ºi drumuri cu zãpadã; propuneri de edituri simple ºi artistice se discutau, se încredinþau manuscrise cu speranþe diferite. Colindãtori glãsuiau în noapte urãri de Anul nou, iar zile de repaus fãceau târgul un peisaj tãcut. În primãvarã, prin cunoºtinþa unui gospodar rural, Maestru se deplasã la þarã, pentru un oarecare timp. Domnul cu caschetã ºi plete nu mai poetiza strãzi din oraº, ºi poate, urmau, la mulþi, întrebãri intime, cã timpul schimbã... Aci, Maestru devenise întrucâtva folositor. Soþia sa, împreunã cu o þãrancã ataºatã de apartamentul lor, îl distra cu invenþiuni economice. Viaþa oraºelor mai conþinea personalitãþi ca dânsul, urmãrind frumosul atât de efemer. În puþin timp el formã în comunã mentalitãþi politice ºi-ºi ducea mai departe felul sãu de cugetãri, oprindu-se acolo unde întrevedea imposibilul. Satul cu aerul sãnãtos, cu liniºte, dimineþi cu rouã, ºi vinul de care se interesa mai mult, antrena spre a se crede lãsat în pace. Conturile cu misitul unor editãri fãcu sã înceteze parte din mãruntele negustoreºti, apropiindu-l spre un buget mai precis. Când ºi când, ca un înstreinat mai revedea oraºul aºteptând în trãsurã pe însoþit ºi care oprea pe unde avea treburi. Un orizont larg îl însoþea la întoarcere; cinsteau la vreun han de popas. 261

George Bacovia

Vocile pãreau înfundate, ºi convorbirile µ un înþeles nedefinit. Tot astfel ajungând în sat, lãtraturi, strigãte, sau rãgete denunþau izolãri ca pentru acei sãturaþi de oraºe. Se despãrþea temporar de oameni, cu aceleaºi presupuneri de simpatii ºi sentimente, ce apoi se pierd. Cu timpul se lãsau uitãri ºi iertãri. Critica umplea pagini despre operele sale... La conferinþele de la club, Democrat trezea aplauze cu citate din acest autor. Se pãrea cã socialul întârziase ºi trebuia grãbit spre o culturã nouã. În larma celor debitate se întrevedeau pretenþii ºi nepricepere contra cãrora, în lume, trebuie o mascã. Anii treceau cu delectãri diverse ºi monotone. Aceleaºi orizonturi; ideologii tãceau, se reînnoiau, ca, apoi, sã devinã opere de artã. Trãia într-o confuzie de a nu face nimic. Timpul trecea ºi nu se mai ºtie spre ce evoluãri mergea viaþa sa. Duminici... cântece, de scripcari, melancolice, sau de jale... Îngeri cãzuþi, reabilitând pentru un paradis pierdut... Pãrea un socialism... dacã nu se poate pronunþa uºor, probabil cã ar fi comunism. A, ce moment de a aparþine dreptãþii pe care, întrucâtva, o concepea, faþã de fericirea negãsitã nici în turnul de ivoriu. Da, era însã împãcat. Plecã înaintea altora... O lumânare ardea lângã un cadavru, nu era decât Maestru. Fu înmormântat ca un creºtin. Mulþi l-au admirat, mai puþini nu ºtiau nimic... 262

Plumb

CUPRINS

VARIA ARTICOLE ARTISTUL NU POATE RÃMÂNE DEPARTE DE OM Arta ºi artistul nu pot rãmâne pânã la urmã departe de om. Am experimentat eu însumi aceasta. Cãci, iatã, oamenii m-au descoperit. Cred cã aceasta se datoreºte faptului cã în poezia mea gãsisem ºi eu drumul spre oameni, pornind µ se înþelege µ tot de la om, ca ºi faptului cã lumea a intrat acum într-o zodie în care arta, ca ºi celelalte bunuri, se îndreaptã spre drumul care duce la dreptul tuturora de a se împãrtãºi din ele. Sãptãmâna aceasta a cãrþii, ca ºi manifestãrile literare, artistice ºi muzicale la care ºi eu am participat µ eu, cel atâta vreme izolat µ au dovedit-o din plin. Sãtul de arta de salon, artistul combinã acum freamãtul din el însuºi cu ecourile maselor populare ºi le contopeºte.

ÎNSEMNÃRI £ Î N S E M N Ã R I A U T O B I O G R A F I C E¤ Prin anul 1903, deci acum 30 de ani, un tânãr ºi palid student al Facultããþiiî de drept, plictisit de monotonia studiului, gãsi printre cãrþile sale un mic caiet adus din provincie, cu versuri. Într-o searã neguroasã de noiembrie, în acest oraº unde miºcarea literarã era foarte vie prin apariþiuni de reviste 263

George Bacovia

literare, decise pe studentul care eram eu sã batã la uºa redacþiei revistei Românul literar. Caion, directorul acestei foi, era deprimat dupã procesul ce £tocmai¤1 îl sfârºise cu autorul dramatic Caragiale. Prezenþa mea singurã, fãrã nici o recomand£are¤ de autor literar, îl fãcu sã mã primeascã cu destulã rezervã. Am schimbat atunci scopul venirii mele, cerându-i adresa colaboratorului sãu, poetul Macedonski. Mi-a cerut totuºi câteva poezii, care au ºi apãrut în revista sa. Am trecut dupã aceea la poetul Macedonski, cãruia îi trimise£sem¤ o poezie £care a apãrut¤ ºi în Literatorul. La ora 11 a.m., palidul ºi emoþionatul student întâlni în curte pe d-na Macedonski, rugând-o sã fie anunþat. Reveni peste un sfert orã. Fui primit într-un salon în care ardea o candelã roºie. Întâmpinai ºi aci aceeaºi rezervã în faþa poeziei, pentru un moment. Dupã câteva lecturi, ni se aduse o gustare, fiind ora mesei. Dupã o butelie de vin, am cetit mai tot caietul meu de versuri. Era încântat. Se apropia ora când mergea de obicei la Cafeul imperial. Pornirãm spre a mã recomanda acolo la mai mulþi poeþi. L-am mai vizitat în câteva seri, când, ca reciprocitate, îmi declama cu mult elan Noaptea de decembrie. Au trecut ani £de¤ plecãri ºi reveniri în provincie. Începui a publica £în¤ Noua revistã românã, Flacãra ºi alte reviste. Poetul I. Pillat ºi N. Davidescu au gãsit cã trebuie sã-mi adun într-un vol£um¤ poeziile publicate. Ele au apãrut sub titlul Plumb, Editãuraî Flacãra, în anul 1916, în preziua rãzboiului de întregire... Au trecut ani ºi am încercat ºi poeme în prozã. Au apãrut în 1926, sub titlul Bucãþi de noapte, edi£þia¤ Ag£atha¤ Gr£igorescu¤. 1

Cuvânt tãiat de poet în ms. (n. ed.).

264

Plumb

O altã serie de poezii le-am publicat în provincie sub titlul Scântei galbene, editurã proprie. În 1930 am tipãrit vol£umul¤ Cu voi. Poezii, Edit£ura¤ Orizonturi noi. La Bucureºti am fãcut sã continue revista Orizonturi noi, apãrutã în provincie în câteva numere. În acest timp critica ºi-a dat pãrerile destul de diferit. Se vorbea câteodatã de curentul bacovian. Nu ºtiu dacã au ajuns sã mã claseze printre poeþii moderni. S-a vorbit despre simbolism, decadentism, ºi dacã, desigur, compar printre aceste curente, le recunosc ºi eu µ deºi viitorul rãmâne încã pentru a se pronunþa. Compunerea operelor mele a fost de cele mai multe ori în mijlocul naturii, schiþate cu un creion, deoarece cele mai multe sunt impresii de peisagii. Dacã m-aº gândi la anii tineri, desigur cãrþile literare gãsite prin familie mi-au fost primele îndemnuri spre poezie. Am citit pe atunci mult pe Eminescu, Alecsandri ºi pe toþi poeþii români. Literaþii francezi m-au interesat toþi, preferând pe Verlaine, Baudelaire, Mallarmé etc. Literatura clasicã ºi modernã francezã m-a atras toatã, precum ºi literatura universalã în traduceri. Anii trec; 50 de ani din viaþa unui poet este destul µ câte a observat, câte a suferit. Fire debilã, pentru mine ºcoala a fost un efort mare; metodele, profesorii severi, obiectele grele... „Liceu“. Facult£atea¤, cu alte greutãþi materiale, am fãcut-o când la Bucureºti, când la Iaºi, unde întreþinerea mat£erial㤠putea fi mai uºoarã. La Iaºi am publicat prin Arta, fiind încã la Bacãu. Apoi acolo, la revista Versuri ºi prozã, al cãrei redactor era poetul Raºcu. La Vieaþa nouã, dupã ce am cunoscut pe d-l Densusianu µ distins profesor ºi poet d-l Densusianu. 265

George Bacovia

CUPRINS

Desigur cã viitorul e în funcþie de un rãgaz, ºi posibilitãþile de a crea fiind numeroase, £urmãresc¤ concepþia unui roman liric social µ din care am ºi publicat fragmente sub . titlul Cântec târziu În domeniul artei sfatul care l-aº putea da viitorimii ar fi sã se înalþe cât mai sus, spre orizonturi cât mai largi prin muncã ºi perseverare în artã.

CUVÂNTUL POETULUI LA SÃRBÃTORIREA A 65 ANI DE VIAÞÃ Este pentru prima datã când, dupã o viaþã de muncã, nu lipsitã de suferinþe, mã vãd înconjurat de atâta iubire ºi sãrbãtorit. Unei manifestãri atât de sincere nu-i pot rãspunde decât printr-o întreagã sinceritate. Sã-mi daþi voie, aºadar, sã-mi exprim sentimentele mele nu printr-o cuvântare, ci printr-o mãrturisire. Nu mi-ar fi putut trece prin gând cã scriitorii, pânã mai ieri lipsiþi materialmente sau ignoraþi, vor ajunge sã fie mulþumiþi de un guvern recunoscãtor. Vã rog sã consideraþi cã, sãrbãtorindu-mã pe mine, dumneavoastrã sãrbãtoriþi pe toþi scriitorii care au ºtiut sã cânte, sau vor cânta nu numai propriile lor dureri, ci ºi durerile sociale. În trecut, mulþi dintre scriitori au fost þinuþi la o parte, pe nedrept. Astãzi, îmi place sã cred cã sunt sãrbãtorit pentru cã am poetizat munca eroicã proletarã. Vã mulþumesc pentru aceasta nu numai în numele meu, dar ºi în numele tuturor visãtorilor, care n-am putut fi plãcuþi guvernelor trecute. Astãzi avem speranþa unor zile mai bune. Prezenþa laolaltã a celor care cãlãuzesc pe cale politicã destinele þãrii ºi destinele sale spirituale o dovedeºte. Pre266

Plumb

CUPRINS

mierea dumneavoastrã este o cununã de flori care mã cinsteºte nu numai pe mine, ci are darul sã înlocuiascã în acelaºi timp cununa de spini pe care au trebuit s-o suporte generaþii întregi de scriitori.

INTERVIURI G. BACOVIA 1 În loc de autobiografie. Deznãdejdi provinciale. Singurãtate. „Citesc pe toþi... nu prefer pe nici unul“... PRIETENII POETULUI

O cafea neagrã... ºi-o ploaie de gheaþã, Când spirtul mai arde culori în odaie µ O privire pe-o carte, pe straie, ªi pasul mã-ndrumã în dimineaþã. Despre G. Bacovia nu se va putea scrie niciodatã îndeajuns. Apreciat la început, uitat mai pe urmã, dupã un deceniu s-au ridicat scriitori care l-au readus cu entuziasm în actualitate. Este, poate, o întâmplare cã ei au fost mai mult poeþi decât critici? Intuiþia cântãreþilor a pãtruns vremea, redându-i confratelui preþuirea justã. Cu o lunã în urmã, Pompiliu Constantinescu a scris nr. 44). L-am despre poezia lui G. Bacovia (Viaþa literarã, vizitat apoi pe poet în casa pãrinteascã din oraºul Bacãu, strada Liceului (fosta Gimnaziului). 1

Interviu realizat de I. Valerian în 1927 (n. ed.).

267

George Bacovia

CUPRINS

ÎN LOC DE AUTOBIOGRAFIE

µ M-am nãscut în oraºul Bacãu, unde, exceptând anii de studii universitare, am trãit mai tot timpul. Nu þin minte sã fi avut intenþia de a mã stabili în alt oraº, ºi mai ales în capitalã, al cãrei tumut m-a îngrozit întotdeauna, deºi am stat o parte din vreme. Aici m-am simþit la mine acasã. Dupã cum vezi, mi-am pãstrat locuinþa moºtenitã din moºistrãmoºi. Nu este un palat, dar pentru mine reprezintã singurul bun pe care-l posed. Am ºi o grãdinã destul de mare, unde mã pot plimba în orele libere, ca sã nu fiu nevoit sã stau toatã ziua la club sau la cafenea. De acest oraº, de aceastã casã, îmi sunt legate toate amintirile mele din copilãrie, ca ºi din viaþa adultã. Înainte de rãzboi am fãcut Dreptul la Iaºi, unde mi-am luat licenþa. Acolo mi-am publicat primele începuturi. Am o mulþime de amintiri de pe atunci, dar la ce bun sã le mai scormonim acum? Oamenii sunt înclinaþi în anumite ocazii sã-ºi reînvie trecutul, pentru a face comparaþii în detrimentul prezentului. Putem, oare, sã ne amintim de vremurile de odinioarã fãrã a le arunca peste goliciune haina mincinoasã a fanteziei? Îmi amintesc de ceata prietenilor mei, cu care ne adunam de multe ori într-o bojdeucã din mahalalele Iaºilor, pentru a citi versuri, a fuma þigãri ºi a clãdi castele, care nu s-au ridicat niciodatã, nici mãcar în Spania. Mulþi din cei care au fost odatã au dispãrut. Ceilalþi s-au fãcut oameni cumsecade. Au ajuns avocaþi vestiþi sau profesori respectaþi. Poate îºi amintesc cu zâmbete semnificative despre entuziasmul trecutului. DEZNÃDE JDI P R OV INC IAL E

µ Furat de încurajarea prietenilor, printre cursurile de drept roman ºi civil, m-am trezit poet de-a binelea. Litera268

Plumb

CUPRINS

tura de care m-am atins din când în când ºi-a picurat virusul caracteristic în toate fibrele sufletului, luptând cu succes asupra studiilor mele juridice. Am publicat diferite încercãri, mai ales în reviste provinciale. Debutul meu propriu-zis a fost din clasa III-a gimnazialã, când mi s-a publicat prima poezie în Literatorul lui Macedonski. De atunci am mai publicat în revistele: Versuri ºi prozã, Noua revistã românã, Cronica Moldovei, Flacãra, Cugetul românesc, Gândirea, Nãzuinþa etc. Nu am nici un crez poetic. Scriu precum vorbesc cu cineva, pentru cã-mi place aceastã îndeletnicire. Trãind izolat, neputând comunica prea mult cu oamenii, stau de vorbã adesea cu mine însumi, fac muzicã ºi, când gãsesc ceva interesant, iau note pentru a mi le reciti mai târziu. Nu-i vina mea dacã aceste simple notiþe sunt în formã de versuri ºi câteodatã par vaiete. Nu sunt decât pentru mine. Acum vreo zece ani un prieten mi-a adunat cu sila câteva din lucrãrile mele în volumul Plumb . Acum, de curând, tot îndemnuri prieteneºti au scos Scântei galbene ºi poemele în prozã Bucãþi de noapte. SINGU R ÃTATE

µ De obicei stau aproape toatã ziua în casã, afarã de câteva ore de lecþii care le predau la o ºcoalã din localitate. Nu mã plictisesc ºi nu mã neliniºtesc în singurãtate. Din cauza temperamentului mi-am croit fatal o astfel de viaþã. ªi-apoi n-am fost întotdeauna prea sãnãtos. Societatea cere mereu oameni robuºti, care sã strãduiascã cu spor pentru ea, sã-i ducã mai departe rostul. Melancolia firii mele nu ar fi niciodatã înþeleasã. Unii din prietenii mei îmi spun cã sunt inadaptabil, cã fug de oameni. Este o exagerare. Iubesc oamenii ºi îi privesc 269

George Bacovia

CUPRINS

cu interes prin geamul din faþa casei mele. Cred cã fiecare duce ceva bun în sine ºi, dacã nu sunt toþi la fel, de vinã sunt împrejurãrile care diferã de la individ la individ. Evit oamenii pentru cã persoana mea ar aduce un fel de umbrire peste veselia lor spontanã. Îi respect prea mult ca sã le aduc vreo supãrare. Aici, în provincie, viaþa se scurge monoton. E destul ca sã trãieºti o zi, sã-þi închipui cum se vor desfãºura toate celelalte pânã la sfârºitul vieþii tale. Ãsta într-adevãr nu este un lucru prea vesel. Dar ce vrei? Nu mam nãscut bogat, ºi poate nu voi fi niciodatã. Dacã aº avea bani mulþi, aº chema poeþii lumii în jurul meu ºi am schimba astfel rostul vieþii. Pe când aºa, mã mulþumesc cu tãcerea. „ CITESC PE TOÞI... NU PREFER PE NICI UNUL“ µ Urmãresc cu atenþie miºcarea literarã contemporanã. Gãsesc cã atmosfera este mult mai prielnicã acum pentru literatura originalã decât înainte de rãzboi. Nu admit nici literatura tradiþionalistã, nici pe cea modernistã. În materie de artã n-am putut sã dau niciodatã definiþie. Iar dacã mã întrebi despre critica noastrã, mã adâncesc mai greu în confuziune. Sunt mulþi tineri talentaþi, mai ales în poezie. E ciudat cum mai persistã unii în acest gen, deºi au un public atât de redus. Literatura francezã în adevãr a influenþat mult poezia contemporanã, dar acum în urmã se simte o tendinþã pentru crearea unei poezii proprii. Cred cã, dacã se vor pãrãsi imitaþiile exagerate ºi autorii vor arãta mai multã bunã-credinþã, vom avea în curând adevãrate surprize. Îmi ceri nume de poeþi favoriþi? Ar fi prea obositor pomelnicul. Îi citesc pe toþi, fãrã deosebire, ºi mi-i consider prieteni, însã nu prefer pe nici unul. 270

Plumb

CUPRINS

PRIETENII POETULUI

µ Cu toatã starea mea, nu sunt lipsit de prieteni. Zilnic sunt cercetat de cunoscuþi ºi amici, care cautã sã mã distragã din apatia în care te cufundã inconºtient izolarea. N-aº voi sã termin fãrã sã-þi amintesc de un bun prieten, pe care-l cunoºti ºi dumneata bine. Este vorba de d. G. Tãbãcaru, docent universitar, care s-a stabilit în oraºul nostru. Un om rar, un idealist incorigibil. Pentru oraºele de provincie µ o adevãratã providenþã. Dupã ce a plecat de la Universitatea din Iaºi, s-a stabilit câtva timp în Tecuci ºi apoi la Bacãu. Am auzit cã nici nu trecuse o lunã de zile ºi a început sã se simtã cã în paºnicul orãºel a venit un om nou. A scos revista Ateneul literar, pe care acum o scoatem aici, împreunã. E un activist în deplinul înþeles al cuvântului. Nu cruþã nici un sacrificiu pentru a stârni viaþã în jurul lui. Pentru mine este un preþios stimulent. În jurul Ateneului literar am strâns o seamã de prieteni ºi colaboratori, între care vei gãsi ºi nume cunoscute: D. Botez, I. Stoican, Cazacu-Delarast, Agatha Grigorescu, N. Anghel, Liberalle Netto, Pr. Ion Goagã, N. Þintã etc. Cunoscând pe G. Bacovia îþi dai seama cã psihicul poetului este însãºi poezia lui, iar vorbele ce le pronunþã nu aºteaptã decât ritmul ºi rima pentru a fi turnate în tipare. La plecare, i-am vorbit despre dragostea ce i-o poartã confraþii din capitalã. Mi-a rãspuns cu un surâs ce nu reuºea sã-i împrãºtie melancolia ce-l stãpânea.

271

George Bacovia

CUPRINS

„CÂNTEC TÂRZIU“

ROMANUL UNUI POET DE VOR BÃ C U G. BAC OV IA 1

µ Plouã? µ Sã intrãm aici. µ Ba dincolo, are vinul mai bun. µ Ce apãrie, ca în vremurile lacustre! Poetul G. Bacovia zâmbi, amintindu-ºi de poezia Lacustrã. Am intrat într-o bodegã cu zgomot ºi muzicã. Melodia pãrea cã-l atrage prin noapte. Un gramofon, într-un colþ, educa publicul. Am fi preferat þigani lãutari, dar ploaia de afarã ne oprea sã rãtãcim în necunoscut. µ Viaþa se mecanizeazã mereu, spuse tovarãºul, uitându-se la cutia muzicalã, ºi oftã ca o pãpuºã mecanicã. Îl întâlnisem din întâmplare ºi eram bucuros cã-l vãd între oameni. În ziua aceea dorisem chiar sã-l vizitez, ºi norocul m-a slujit. Poetul era într-o vervã pe care nu i-o cunoºteam. De aceea, fãrã introducere, am cãutat sã-l aduc în cadrul întrebãrilor care ne interesau: UN PRETEXT SCANDALOS

µ Avem un pretext. Romanul pe care l-ai anunþat. Cu toatã gãlãgia din aceastã speluncã, poate voi culege câteva informaþii pentru cititori. 1

Interviu realizat de I. Valerian în 1929 (n. ed.).

272

Plumb

Glasul lui era în aparenþã indiferent. Binecuvântam în mine vacarmul drãcesc, care distra ciudat pe poet. De obicei taciturn, acum era comunicativ. Acest prilej unic nu trebuia pierdut. Tovarãºul meu rãspunse în frânturi de fraze, cu acorduri personale ºi idei prelungite dincolo de grai, ca niºte ecouri târzii. µ Lucrez la roman din 1927, adicã de doi ani. (Aici poetul pãrea cã socoteºte în gând minutele.) I-am pus titlul Cântec târziu . Pentru ce? Poate fiindcã vine ca un ecou întârziat dupã multã vreme. Nu este un roman în sensul obiºnuit. Epicul lipseºte aproape de tot. E un roman, dacã vrei, liric. Un poet nu poate fi decât astfel. Eroul se numeºte Sensitif. Un prieten m-a sfãtuit sã-l numesc Stan sau Bran, cu nume de oameni. Eu nu vãd personajul meu decât în sens simbolic. Asemeni mie sau celorlalþi oameni, el trece printr-o serie de stãri sufleteºti, zbãtându-se între amorul ideal, teoretic, ºi cel real ºi vulgar. Este lesne de înþeles de ce zãdãrnicia îl urmeazã ca umbra ºi este mereu învins. Ca ºi floarea rarã cu acelaºi nume, eroul mereu vibreazã dureros de câte ori lumea interioarã vine în atingere cu cea dinafarã. Corniþele de melc ale sufletului trãiesc continuu un tremur pânã la deznodãmântul final. Omul de idei se zbate în lume ca într-o camerã de plumb. În oraºul meschin de provincie el se ataºeazã întâi de gazda lui. Face apoi o cãlãtorie în Orient, de unde se întoarce mai înþelept, dar ºi mai deznãdãjduit. Nu ºtiu întrucât am reuºit sã motivez acþiunile lui Sensitif. Poate unii vor gãsi cã-i pornografic, imoral? Ce-i asta moral în artã? Nu înþeleg. Aºtept ca romanul sã fie comentat de public ºi de confraþi. Zgomotul îmi place, chiar transformat în scandal. Astfel nu înþeleg viaþa. 273

George Bacovia

CUPRINS

CUVINTE CU TÂLC

Am fãcut ochii miraþi. Zgomotul? Îl ºtiam izolat de oameni ºi taciturn incurabil. Aºadar, viaþa pompa sângele cu aceeaºi impetuozitate ca ºi în sãrmanele noastre inimi. Bacovia mi se prezenta într-o luminã nouã. Urmãrii pe nesimþite investigaþiile: µ Cum gãseºti traiul, dupã atâþia ani de ºedere în provincie? µ Cerul de aici este mai plumburiu decât la Bacãu. Prietenii mi-au zis pe vremuri: „De ce stai izolat de centru? Vino în capitalã. Te vor primi cu braþele deschise cei care te apreciazã.“ ªi am descãlecat într-o noapte ploioasã, ºi am rãtãcit, ca Telemac, mai multe zile pânã mi-am gãsit casa. E adevãrat, am mulþi prieteni, pentru cã n-am atacat pe nimeni. Dar tocmai de aceea mã uitã uºor. Sunt inofensiv. De luni de zile fac anticamerã ºi mãsor culoarele pentru un post promis de mult. Dar ºi la ministerul scriitorilor ºi la celelalte, locurile sunt ocupate. Ce-i aia artist, scriitor? Miar conveni mai bine la Ministerul Ocrotirii Sociale. Tot nu mã simt eu bine. Din jocul de-a poetul nu poþi ieºi niciodatã teafãr. Mulþimea îºi trãieºte viaþa în felul ei, ºi face bine. Cine trece dincolo îºi arde aripile, îºi scurge tot sângele. Ce-i aceea poet? În loc de Ministerul Artelor mã îndrept spre cel al Sãnãtãþii. Totuna-i. Numai sã fie ºi acolo. POETUL ANARHIST

În taverna cu miros de tutun ºi gramofon, umorul poetului nu reuºea sã fie decât tragic. Erau lamentãrile sfârºitului, sau o satirã amarã? Mã interesa din ce în ce mai mult. Începusem de la simpla informaþie ºi discuþia cãpãta ex274

Plumb

CUPRINS

tinderea unui interviu. Pânã acum am stat de vorbã, pentru Viaþa literarã, cu aproape toþi scriitorii noºtri, dar niciodatã vorbele n-au lovit mai intens în gongul sufletului, stârnind un vaier deasupra unui vast cimitir cu spectacolul în aer liber. ªi am cãutat sã pãtrund misterele poetului. µ Totuºi confraþii te invidiazã, insistai eu, aprinzând a treia þigarã. Volumul Plumb a fost premiat. µ Pentru Plumb. M-a înduioºat aceastã înaltã discuþie a confraþilor. Cu Scântei galbene am întâmpinat pãreri nostime. Un scriitor de mare merit mi-a spus fãþiº: „Poezia d-tale e interesantã, dar ai tendinþe sociale. D-ta eºti anarhist“... El citise acolo poezia Serenada muncitorului, care începe aºa: Eu sunt un monstru pentru voi Urzind un dor de vremuri noi, ªi-n lumea voastrã-abia încap... Dar am sã dau curând la cap. Observaþia burghezã venea de la un prozator cu fobia versurilor. Citise numai o singurã poezie. Hazardul a deschis cartea la singura paginã fatalã. Eu nu fac politicã ºi nu râvnesc la posturi oficiale. Aº dori sã fiu anarhist în domeniul esteticii, cãci altfel te zbuciumi în zadar. PROZA POETICÃ

Autorul, de obicei de un calm iremediabil, acum se îmbujorã. Ochii luceau imens pe faþa spectralã. În pupilele dilatate, marginile irisului celest proiectau sublimul unui apus. Aprindea absent þigarã dupã þigarã. Nu-mi rãspundea. Dincolo de noi, poetul vorbea umbrei cu care de atâtea ori, în nopþile de veghe, stãtuse de vorbã. 275

George Bacovia

CUPRINS

µ Prietenii aºteptau mereu ceva nou, dar mult timp ai pãstrat tãcerea. µ Într-adevãr, am tãcut. Dupã repetate zguduiri nu mai ai curajul sã deschizi vechile caverne. Sunt þipete care þâºnesc deodatã cu coardele vocale. Apoi rãmâi pentru totdeauna mut. Totuºi am scris ceva prozã. Cunoºti volumaºul de poeme Bucãþi de noapte. În prozã pot sã miºc membrele mai liber. Proza unui poet este mai sinteticã, mai liricã. Un prozator de meserie, de-o pildã Balzac, pentru fiecare lucru scrie pagini întregi descriptive. Poetul va trece peste cadrul eroilor, furat de o imagine frumoasã, atras de sufletul uman. Dacã lucrarea se va chema roman sau poem fantastic? Nu importã. Poetul n-are nevoie de definiþii. Creeazã cum îl taie capul, cãlãuzit numai de inducþie poeticã. Dacã place, va avea succes. Se vor gãsi editori care sã tipãreascã ediþii noi. Eu n-am prea avut noroc. Volumul Plumb a fost editat de cãtre prietenii Pillat ºi Davidescu, în 1916. Este singurul volum tipãrit mai îngrijit. De atunci s-a epuizat ºi n-am mai scos altul. De curând Editura Ancora mi-a propus sã-mi editeze, sub titlul Poezii, bucãþi alese de d. Lovinescu din toate volumele mele. GLASUL CULORILOR

Vorbea despre el, ca despre altul. Vocea îi venea de departe. Se mira cã se trezeºte vorbind atât de mult. Arãta aceeaºi indiferenþã faþã de cei care l-au hulit, ca ºi pentru cei care l-au iubit. Inconºtient de aurul ce-l poartã în adânc, prinþul cerºetor a coborât sã cearã obolul ghiftuiþilor ºi primeºte în schimb rânjetul absurdului. El, care are drept la dobânda talanþilor, cheltuiþi în dãrnicie pentru noi. Cine se crede mai bun sã ridice piatra. Este oare o vinã atât de mare cã dispariþia nu a venit la timp? 276

Plumb

Încercai sã dezleg cifrul poeziei bacoviene: µ În poezia d-tale sunt culori obsedante, ca albul zãpezilor, sau cenuºiul scrierilor de plumb. Cum se lãmureºte acest fenomen? µ În poezie m-a obsedat totdeauna un subiect de culoare. Pictura cuvintelor, sau audiþie coloratã, cum vrei s-o iei. Îmi place mult vioara. Melodiile au avut pentru mine influenþã colorantã. Întâi am fãcut muzicã ºi dupã strunele vioarei am scris versuri. Fie dupã note, fie dupã urechea sufletului, acest instrument m-a însoþit cu credunþã, pânã azi. Am fãcut ºi compoziþii pentru mine. Pictorul întrebuinþeazã în meºteºugul sãu culorile alb, roºu, violet. Le vezi cu ochii. Eu am încercat sã le redau cu inteligenþã, prin cuvinte. Fiecãrui sentiment îi corespunde o culoare. Acum, în urmã, m-a obsedat galbenul, culoarea deznãdejdii. De aceea ultimul volum poartã titlul Scântei galbene. Roºul e sângele, e viaþa zgomotoasã. Nu vreau sã-þi fac teorii. Urãsc definiþiile dascãlilor pentru adormit copiii. Asta-i osândã modernã. Unii ar spune: metafizica culorilor. Amurg de toamnã violet... Doi plopi, în fund, apar în siluete: µ Apostoli în odãjdii violete µ Oraºul tot e violet. Amurg de toamnã violet... Pe drum e-o lume leneºã, cochetã; Mulþimea toatã pare violetã... Oraºul tot e violet. Amurg de toamnã violet... Din turn, pe câmp, vãd voievozi cu plete; µ 277

George Bacovia

Strãbunii trec în pâlcuri violete, Oraºul tot e violet. Carbonizate flori, noian de negru... Sicrie negre, arse, de metal, Vestminte funerare de mangal, Negru profund, noian de negru... Vibrau scântei de vis... noian de negru. Carbonizat, amorul fumega µ Parfum de pene arse, ºi ploua... Negru, numai noian de negru... Orchestra începu cu-o indignare graþioasã. Salonul alb visa cu roze albe µ Un vals de valuri albe... Spaþiu infinit, de o tristeþã armonioasã... În aurora plinã de vioare, Balul alb s-a resfirat pe neuitatele cãrãri µ Cântau clare sãrutãri... Larg, miniaturã de vremuri viitoare... µ Ce vezi, de exemplu, în plumb? µ În plumb vãd culoarea galbenã. Compuºii lui dau precipitat galben. Temperamentului meu îi convine aceastã culoare. Dupã violet ºi alb, am evoluat spre galben. Ascultã: Eu nu mai ºtiu nimic, ºi m-am întors acasã, Uitaþi-vã ce gol, ce ruinã-n amurg µ Amurgul galben m-a-ngãlbenit ºi m-apasã, Ca geamuri galbene, cu lacrimi ce nu mai curg! 278

Plumb

CUPRINS

Vei zice: o necesitate subiectivã. În urmã, am ignorat culoarea albã, culoarea roºie. Plumbul ars e galben. În manualul de fizicã nu mai gãsesc altã culoare. În eprubeta mea, orice reacþie chimicã dã precipitat galben. Altã datã în plumb, pe lângã impresia coloratã, mai simþeam alta staticã, de greutate. Plumbul apasã cel mai greu pe om. Cum te simþi într-un cavou de plumb? Dormeau adânc sicriele de plumb, ªi flori de plumb ºi funerar vestmânt µ Stam singur în cavou... ºi era vânt... ªi scârþâiau coroanele de plumb. Dormea întors amorul meu de plumb Pe flori de plumb, ºi-am început sã-l strig µ Stam singur lângã mort... ºi era frig... ªi-i atârnau aripele de plumb. Plumbul este pãrintele aurului ºi al argintului. ªtiinþa a gãsit aceastã înrudire în sângele atomilor. Asta nu mã intereseazã. Dar forþa lui m-a apãsat pânã la distrugere. VIAÞA DE LA IAªI

În cârciumã paharele chefliilor se ciocneau în fanfarã. Voioºia creºtea cu cât noaptea înainta. Cupele noastre cu vin roºu se deºertau mai rar, poate din cauza vopselei dizgraþiatã de poet. Pledoaria culorilor proiectase teatral asupra muºteriilor pânze de luminã colorate. Vedeam oameni violeþi, roºii, negri. Magicianul îmi apãrea galben. ªi era în adevãr pal ºi înecat în culoarea deznãdejdii. Sunt convins cã vinul porfiriu îl vedea galben. Altfel nu l-ar fi 279

George Bacovia

gustat. Faþa se sugea treptat ca într-un descântec. Îl vedeam dincolo de timp, numai în amintire. ªi astfel discuþia alunecã spre amintiri: µ Ai cunoscut odatã, la Ieºi, un bun prieten al meu, I. M. Raºcu? µ Da, am fost studenþi amândoi. El µ la Litere, eu µ la Drept. Scotea pe acea vreme revista Versuri ºi prozã, la care colabora ºi Densusianu. Mi-a publicat poezii din Plumb, care m-au pus în conflict cu A. C. Cuza, la care dãdeam examene. Revista avea nuanþã socialistã ºi nu-i plãcea profesorului. Eu nu împãrtãºeam opinia naþionalistã. Eram cu inima dincolo, dar cu examenele dincoace. O întâmplare, mai ales, îmi aminteºte de Raºcu. Un vers dintr-o poezie a mea suna aºa: Iar în zarea grea de plumb, Ninge gri. Raºcu mi-a subliniat ultimul cuvânt, adãugând s = gris, argumentând cã este un galicism sau strãinism. Trãgea a profesor de pe atunci. Eu m-am supãrat la început. Apoi el m-a convins cã e nepot de franþuzi ºi n-am mai zis nimic. Aveam pe atunci un prieten, unul Bontaº, care scria versuri bune. Astãzi nu mai ºtiu nimic de el. S-a cuminþit ºi poate a fãcut avere. Mulþi Bontaºi trec în tinereþe prin faza poeticã, dar, din fericire, se fac oameni de treabã. Spre binele neamului. Alþii, cei mai netrebnici, nu se astâmpãrã pânã mor. Eu am încercat sã fac ceva avocaturã, dar nu s-a prins. Pãrinþii au vrut sã mã trimitã în strãinãtate pentru desãvârºirea studiilor, dar poezia mi s-a pus mereu buturugã în cale. Mai târziu am colaborat la Vieaþa nouã a lui Densusianu ºi la alte reviste. Am încercat ºi la Viaþa româneascã a lui Const. Stere, fãrã succes. Despre Ibrãileanu nici nu se pome280

Plumb

CUPRINS

nea pe atunci. Eu l-am avut chiar profesor de românã, dar nu i-am arãtat niciodatã versuri. I-am trimis ºi lui Vlahuþã poezii, dar nici azi n-am primit rãspunsul. Poate poºta nu le-a dus la destinaþie ºi le poartã încã peste þãri ºi mãri. DESPRE AL. MACEDONSKI

Aparatul muzical din bodegã înlocuia cu succes taraful de lãutari, fãcând educaþia mahalagiilor. Se cânta Serenade d’autrefois de Silvestre ºi melodia îmblânzea deapãnul amintirilor. Bacovia îºi aminti de Macedonski. µ ªtiu cã ai publicat la Literatorul. Ce amintiri au rãmas mai vii? µ Am publicat acolo din clasa III-a de liceu. Mai târziu m-am apropiat de maestru ºi am petrecut ceasuri neuitate în casa lui. Munceam pentru un ideal, discutam ºi beam. El scrisese despre mine: „Din plumb fãcut-ai aur“ µ ºi eu îi ascultam cu rãbdare poemele. Odatã, lângã o sticlã cu Nicoreºti, am observat în fundul camerei o candelã roºie. L-am întrebat: „De ce arde, maestre?“ „Roºul îmi dã viaþã. Am pus-o înadins. Sângele e tot roºu în fiinþe.“ Maestrul trase cu coada ochiului la candela roºie. Era ºi el surprins cã d-na Macedonski aprinsese candela sub icoane. Îi plãcea sã pozeze, altfel era om bun. Ca un vestit maharadjah ne împãrþea inele cu pietre nestemate. Nu era vina lui dacã, din nefericire, aceste pietre erau întotdeauna false. De multe ori îmi citea din Nopþile lui pânã îmi aþipea conºtiinþa. Era poet adevãrat ºi credea în misiunea lui. Mai aratã-mi azi unul la fel! 281

George Bacovia

CUPRINS

Aud ºi acum glasul insinuant al maestrului din veºnicie. Dupã mine, câþi or sã-l mai audã? Suntem plini de eul nostru cât trãim. Dar pe urmã, ce se alege? Nemurirea! E un cuvânt atât de van! Bun de oblojit sãrãcia. ªEFUL DECADENÞILOR

Un rãstimp personajul meu tãcu. Se pãrea cã a isprãvit tot ce avea de spus. Era prima spovedanie mai sincerã. Dezacordul fonetic, urmãrit de cel gramatical, arãta obosealã. Sunt însã prilejuri care vin numai o datã în viaþã, ºi perseverenþa nu mi-a lipsit niciodatã. Asupra poeziei bacoviene mai erau taine de lãmurit. µ Ce impresie vã face poezia nouã? Aþi fost doar precursorul ei?! µ Recunosc accente familiare din Plumbul de acum 13 ani. Este interesantã atitudinea tinerilor de astãzi în cãutarea formei definitive. Nu-mi place tradiþionalismul ºi nici pentru moderniºti n-am laude. Urmãresc regulat în Viaþa literarã strãduinþa generaþiei de azi. Trãiþi o nouã epocã despre care se va vorbi mai târziu. Faptele durabile se fac cu multã rãbdare. Cât priveºte despre mine, am fost ºi rãmân un poet al decadenþei, fãrã a pierde nici grandoarea versurilor unui Vigny. Dintre confraþi, n-am înþeles nici poezia lui Minulescu, ºi poate nici pe Stamatiad. Citesc din toþi, dar nu admit pe nimeni. Din tumultul de la polul artei, nu dezvelesc decât întârziate þipete de cocori pe un cer înnoptat de iarnã. Dupã mine se vor limpezi ºi aceste lucruri. Mi-a plãcut în artã sã urmãresc întotdeauna o problemã. Deºi am citit în tinereþe pe Rimbaud, Baudelaire, Laforgue ºi alþii, n-am simþit sufletul românesc vibrând lângã ei. Alt neam, altã vârstã. Noi 282

Plumb

CUPRINS

trebuie sã ne strãduim pentru originalitatea noastrã. Sã devenim o fiinþã organicã, nu paraziþi ºi maimuþe. CÂNTECUL LEBEDEI

Poetul ceru alt pachet de þigãri. Fata care servea ne privi curioasã. Felul tãinuit al convorbirii nu-i pãrea curat. Eram singurii în local cu gulere curate. Ceilalþi erau ceva mai „lejeri“ la gât. ªi apoi faptul cã eu scriam de câteva ore era încã un motiv de suspiciune. M-am uitat la ceas. µ E târziu. µ Nu poþi ºti niciodatã când e devreme, când e prea târziu. Timpul are întotdeauna ultimul cuvântul. Eu de multe ori am pierdut ceasul meu. Am fost lipsit de spirit practic. În provincie un eveniment local avea ecou în vreme ºi în suflet. Aici trecem scurt la rubrica faptelor diverse. Acum scriu rar ºi public la dv. Nu mai am elanul ºi forþa de odinioarã, nici credinþa. Sunt loviri de care te saturi sã le repeþi pe nicovala ta. O strofã ucide mai sigur ca otrava. Vreau sã înceteze faza feroce. S-a isprãvit. Alþii bat tumultuos la poartã: deschideþi! Sã intre aerul, lumina, primãvara! Ei modeleazã statuia iluziei din cenuºa noastrã. Pe rând, cu toþii. E o poveste a omenirii, banalã, dar prea adevãratã. Cu cât simþi mai sincer, te descompui mai sigur. Caut oamenii, îmi place zgomotul lor. Ei mã cheamã, dar eu fug sã nu aºtern tãcere peste cheful lor. ªi astfel, lent, ghemul nervilor s-a încâlcit, sufletul s-a descompus ºi a rãmas doar animalul sã joace grotesc ultimul act din marea dramã. În depãrtare o lebãdã neagrã a fâlfâit ºi a þipat. Apoi s-a întins tãcerea. Spovedania poetului a fost scrisã pentru 283

George Bacovia

CUPRINS

cei care vor veni ºi poate vor fi curioºi. Ultimele cuvinte s-au pierdut în van, aiurit, fãrã sens. O singurã ureche ascultã atent în noapte. Am uitat dacã merg... încã tot mã iubesc... Am ajuns la timp, ocup ºi un loc. Dar gândul apasã cu greul sãu bloc... E numai vedere... nu mai pot sã vorbesc... Apoi brusc, gramofonul porni în vârtej o nouã placã, cupletul lui Tãnase: Pisica pe orez. Mulþimea sãri electrizatã. Geniul atotputernic al epocii, cel mai cunoscut ºi iubit, stãpânea în salã aºa dupã cum delecteazã vieþile de sus ºi de jos. Vai de acei care se opun ºuvoiului în schimbul decrepitudinii fizice ºi morale. De unde acest drept sublim la suferinþã a câtorva întârziaþi în anul de pominã una mie nouã sute ºi trei decenii?

DE VORBÃ CU BACOVIA1 Nichifor Crainic poate fi cãutat la patru telefoane, Liviu Rebreanu µ la trei, Camil Petrescu µ la douã, Sadoveanu, Arghezi ºi Ionel Teodoreanu µ la câte unul foarte sigur. Cu toþi aceºtia te mai poþi întâlni apoi la Academie, la teatru, prin redacþii sau pur ºi simplu pe stradã. Gh. Bacovia µ pentru a cãrui intervievare a stãruit aºa de frumos prietenul meu Petre Horsu de la Sibiu µ nu are însã nici telefon, nu e nici membru al Academiei, nu e un 1

Interviu realizat de V. Netea în 1943 (n. ed.).

284

Plumb

pasionat al premierelor ºi nici pe stradã nu mi l-a arãtat nimeni, niciodatã. A fost nevoie de rãscolirea mai multor ºcoli pe unde a funcþionat sau pe unde funcþioneazã doamna profesoarã Agatha Grigorescu-Bacovia, soþia poetului, pentru a afla cã poetul violetului locuieºte aici în Bucureºti, în apropiere de cimitirul Bellu, pe strada Frãsinetului, la numãrul 63. Obþinerea adresei nu însemna însã mare lucru dacã nu obþineam ºi autorizaþia poetului pentru a-l vizita ºi ispiti. Unii binevoitori au avut grijã sã mã încurajeze spunându-mi cã nu voi fi singurul ce va bate zadarnic la poarta lui Bacovia. µ Bacovia nu vorbeºte cu nimeni, mi s-a spus, ºi mai ales cu ziariºtii. A fost trebuinþã, astfel, de meºteºuguri care nu se divulgã µ ºi care au mai fost puse în practicã de noi µ pentru a primi încuviinþarea de a vorbi cu cel care a scris poeziile din Plumb ºi Scântei galbene. µ Dar numai dacã veniþi fix la ora 5 (duminicã 23 mai 1943), fiindcã altãdatã poate cã nu-l mai intereseazã aceastã chestiune. Exacþi am fost, dar am fost ºi miraþi vãzând culoarea casei poetului: galbenã. Culoarea tristeþii, adicã, a plictiselelor ºi a indiferenþei. µ Dar nu e un simbol, s-a grãbit sã ne lãmureascã doamna casei. Poetul e mãrunt la înfãþiºare, poartã haine de o mare simplicitate ºi are ochi în culoarea oþelului. O figurã care, fãrã de a o privi atent, nu trece dincolo de comunul oamenilor care cunosc suferinþa. Privit în luminã ºi transfigurat, Bacovia este totuºi o figurã de infinite sugestii ºi de aspre claritãþi. Se miºcã uºor, ca ºi cum ar pãºi aerian. 285

George Bacovia

CUPRINS

Se simte categoric cã nu e obiºnuit cu astfel de vizitatori. O clipã regretãm sincer necuviinþa de a-i tulbura singurãtatea. Am voi parcã sã ne retragem. Fiinþele delicate sunt cu mult mai impunãtoare pe firul inimii decât cele autoritare, înalte, grave. Biruiþi de inocenþa poetului rãmânem totuºi... ºi vorbim. DESPRE INUTILITATEA CHESTIONARULUI

Gh. Bacovia trãieºte numai pentru sine ºi literatura sa. Orice alte preocupãri îi sunt voit ºi categoric strãine. Ne-am dat seama de aceasta imediat ce am deschis contactul cu dânsul. Chestionarul nostru µ în parte acelaºi care l-am prezentat ºi celorlalþi scriitori intervievaþi pânã acum µ se dovedeºte astfel exclusiv inutil. Timid, discret, nesprinten la grai, zicerile zmulgându-i-se fãrã uºurinþã ºi nedorind sã facã nici o impresie care sã treacã peste imaginea sa realã, Bacovia nu are de dat nici o indicaþie lumii în care trãieºte, nu criticã nici o alcãtuire, nu polemizeazã cu nimeni ºi nu þine sã rosteascã nici un fel de profeþii asupra unor ceasuri sau deveniri care încã nu sunt. ªi atât mai puþin ar voi sã fie socotit judecãtor al zilei ce se frãmântã sub ochii noºtri. În afarã de creaþia care se ºtie ºi de cea care se va mai afla, Bacovia nu are nimic de spus societãþii sau culturii noastre. Nu e ideolog ºi nici militant. Nu îndrumã µ programatic µ ºi nu aderã la nici un fel de opoziþii doctrinare. Nu acuzã ºi nu justificã. Pentru tot cât înseamnã Bacovia vorbeºte literatura sa. Poezia, în primul rând. Poezia aceasta, în accente aprig de reale, destãinuieºte însã viaþa sa. O viaþã de impresionante singurãtãþi, de pustiuri necunoscute literaturii noastre, întretãiatã de pa286

Plumb

CUPRINS

sionante popasuri în faþa unei carafe de vin, luminatã de muzicã, de iubire ºi de viziuni care la noi n-au fost decât ale sale. În locul altor iscodiri, ne oprim, deci, asupra acestei vieþi ºi a poeziei pe care a inspirat-o. În înfiriparea ºi cristalizarea conversaþiei, de nepreþuit ajutor ne este însã doamna Bacovia, poetã ºi domnia-sa, de subtile realizãri, a cãrei iscusinþã ºi graþie deschide lãcatele inimii ºi ale memoriei poetului. Bacovia nu vorbeºte cu certitudini matematici ºi nici nu dã cuvintelor sale tonul grav al necontradicþiei. El îºi aduce aminte; i se pare numai. I se pare astfel cã s-a nãscut în ziua de 5 sau 6 septembrie, în 1881; precis nu s-a nevoit însã a ne mãrturisi. Vagul nu se neliniºteºte din pricina destãinuirilor lui Bacovia. Din frânturile de note, înregistrate vagabondat, vom þese totuºi o povestire din care sã nu lipseascã cel puþin câteva limpezimi sigure. PUÞINà BIOGRAFIE

Numele, sau, mai exact spus, pseudonimul ce stã deasupra poeziei bacoviene, vine de la numele roman al Bacãului, care se zicea Bacovia, aºa numindu-se probabil întreaga regiune din aceastã parte a Moldovei. µ Eu l-am luat, ne spune poetul, din dicþionarul lui Hasdeu, cum cred cã va fi fãcut ºi Arghezi în legãturã cu râul Argeºului. Bacovia mai însemneazã însã ºi altceva. Prescurtând pe Bacchus în Baco, ºi adãugându-i apoi cuvântul latin via µ calea, adicã, ajungi sã vezi cã Bacovia înfãþiºeazã pur ºi simplu Calea lui Bacchus. Pe calea aceasta am mers eu în287

George Bacovia

tr-adevãr de foarte multe ori. De vinã e ºi regiunea în care m-am nãscut, viile de la Bacãu având renumele lor. Destãiunuirile lui Bacovia sunt sumare, parcimonioase, dar suficient de concludente pentru a înþelege linia ºi firea unei vieþi din filele cãreia umorul ºi tihna rãsfãþatului au lipsit totdeauna. µ M-am nãscut la Bacãu prin 5 sau 6 septembrie 1881. Tatãl meu a fost bãcan, iar mama aparþinea unei familii de funcþionari, bunicul meu fiind subprefect al judeþului Bacãu. Eu am fost al cincilea copil. Liceul l-am fãcut în oraºul natal. Într-o clasã pe care nu mi-o mai amintesc ºi într-un an pe care nu-l mai ºtiu am nimerit sã citesc Literatorul lui Macedonski. Îl adusese la Bacãu un cunoscut al familiei noastre, Ioan Jinga, student al unei ºcoli de picturã din Bucureºti. Prin acesta am ºi trimis revistei una din poeziile mele de început. Se chema ªi toate... dar nu mai ºtiu în ce an a apãrut. Se aflã însã reprodusã în volumul Comedii în fond (d-na Bacovia ar dori sã ne-o arate; în toatã casa nu se gãseºte însã nici un singur exemplar din aceastã carte a poetului). Personal l-am cunoscut pe Macedonski foarte târziu. M-am bucurat totuºi din plin de preþuirea lui. Pãstrez de la el ºi o epigramã. Mi-a fãcut-o la Bucureºti, în berãria Jubileum, în 1916, îndatã dupã apariþia volumului Plumb: Poete scump, pe frunte Porþi frunzele de laur, Cãci singur, pânã astãzi, Din plumb fãcut-ai aur. Poezia Lacustrã din volumul Plumb dateazã din aceºti ani de liceu, fiindu-mi inspiratã de o lecþie de geologie. Am 288

Plumb

CUPRINS

purtat-o însã în închipuire foarte multã vreme pânã când s-a cristalizat în forma cunoscutã: De-atâtea nopþi aud plouând, Aud materia plângând... Sunt singur, ºi mã duce-un gând Spre locuinþele lacustre... Dintre colegii de liceu pãstrez în amintire pe Mirela Cancicov, alãturi de care am luat un premiu, pentru desen, la concursul societãþii „Tinerimea românã“, ºi pe Eugen Ciuchi, poet ºi dânsul. Anii din liceu nu mi-au pãrut totuºi prea fericiþi. Era prea multã asprime în ºcoalã ºi prea puþinã înþelegere. CEL MAI SINCER DOCUMENT

Prin anii 1903µ1904, Spiru Haret deschisese o mare anchetã printre absolvenþii liceului pentru a cunoaºte impresiile lor asupra spiritului ºcoalei. În loc de rãspuns la anchetã, eu am publicat atunci, în ziarul Þara, poezia Liceu, cimitir al tinereþii mele1. Se aflã retipãritã în volumul Cu voi. Cu mare greutate doamna Bacovia gãseºte singurul exemplar din aceastã carte. D-sa citeºte ºi versurile: Liceu, µ cimitir Al tinereþii mele µ Pedanþi profesori ªi examene grele... ªi azi mã-nfiori 1

Titlul exact: Liceu (n. ed.).

289

George Bacovia

CUPRINS

Liceu, µ cimitir Al tinereþii mele! Liceu, µ cimitir Cu lungi coridoare µ Azi nu mai sunt eu ªi mintea mã doare... Nimic nu mai vreu µ Liceu, µ cimitir Cu lungi coridoare... Citind aceastã poezie, mi-au spus mai târziu intimii lui Haret, ministrul ar fi declarat: „Iatã cel mai sigur document“. Se ºtie ce avânt au luat apoi reformele noastre ºcolare. STUDENT... FUNCÞIONAR... PENSIONAR...

µ Din viaþa de student n-aº putea spune prea multe lucruri. Aparþinând unei familii sãrace, n-am putut urma regulat cursurile Facultãþii de drept la care m-am înscris µ mai întâi la Bucureºti ºi apoi la Iaºi µ mulþumindu-mã numai cu prezentarea la examene. Interesante, de altfel, nu mi-au pãrut decât cursurile de economie politicã ale lui A. C. Cuza, care mi-a trezit interesul pentru astfel de probleme. În volumul Cu voi se gãsesc numeroase ecouri ale constatãrilor mele de ordin social. Dupã ce mi-am luat licenþa în drept µ reîncepe Bacovia µ m-am înscris în baroul de Bacãu, în 1911, fãrã a avea însã vreo pasiune pentru avocaturã ºi fãrã a rãmânea prea mult timp în aceastã situaþie. Am mers pe urmele bunicului meu, izbutind sã ajung sub-ºef de birou la prefectura 290

Plumb

CUPRINS

Bacãu. În 1920, dupã anii grei ai rãzboiului, pe care i-am trãit la Bucureºti ca funcþionar obligat a rãmânea pe loc, eram funcþionar la Ministerul Instrucþiunii Publice, de unde Gr. Trancu-Iaºi, ajuns ministru al Muncii, nemulþumit de locul modest pe care îl ocupam, m-a trecut la ministerul sãu pentru a avea o situaþie mai bunã. Acelaºi ministru însã, deºi susþinea cã îmi preþuieºte poezia, a refuzat, totuºi, dupã douã luni de funcþionare, sã-mi acorde un concediu de boalã. Am renunþat, deci, la slujbã ºi m-am reîntors la Bacãu. Pânã în 1930 nu m-am mai miºcat din oraºul natal. Am rãmas un om de provincie. Înfiinþându-se în acel an la Casa ºcoalelor o direcþie a Culturii poporului, în frunte cu Liviu Rebreanu, am fost chemat ºi eu sã ocup un loc. Dar iarãºi n-am putut rãmânea din cauza sãnãtãþii ºubrede, ºi astfel am reluat drumul Bacãului. Anii aceºtia n-au fost prea uºori. Unii chiar o ºtiau. D-l Al. Rosetti, conducãtorul Fundaþiei pentru literaturã ºi artã, m-a invitat sã fiu consilier literar al acestei Fundaþii, aºa cum erau ºi scriitorii Arghezi, Perpessicius, Adrian Maniu, Camil Petrescu ºi poate ºi alþii. Când s-a prezentat însã soþia pentru a ridica numirea, i s-a spus, spre adânca ei indignare, cã nu mai sunt libere decât locurile de... comis-voiajor. Iatã, aºa s-a întâmplat cã astãzi nu sunt decât pensionar al S.S.R. Definitiv bucureºtean n-am devenit decât de câþiva ani. ÎN LITERATURÃ

Vorbeºte acum doamna Agatha: µ ªi în literaturã el tot aºa a fost. Modest ºi puþin preocupat de sine. Întâiul sãu volum de poezii, Plumb, i l-au 291

George Bacovia

editat domnii Ion Pillat ºi N. Davidescu, iar volumul apãrut la Ancora, care, pe lângã Plumb, cuprindea ºi versurile din Scântei galbene, a fost tipãrit prin strãduinþa d-lui E. Lovinescu. Mi-a fost însã foarte greu pânã l-am hotãrât sã meargã la d-sa. ªi când ne-am dus, a dat un timp târcoale ca un adolescent, voind sã fugã, ºi abia în urmã, surprins, a trecut totuºi pragul criticului. Placheta de versuri Cu voi a vãzut lumina zilei prin grija lui Gh. ªt. Cazacu, iar cãrticica de prozã Bucãþi de noapte a fost editatã de mine. Intervine Bacovia: µ Pe unele din aceste volume le-am lãsat sã aparã numai fiindcã mã gãseam în situaþii financiare care mã obligau la un astfel de efort. Întrebarea noastrã: µ Cum vã judecaþi poezia, ºi mai ales cum puteþi lãmuri anumite culori din ea? µ Am considerat întotdeauna arta ca o recreaþie dupã muncã. Dacã aº fi trãit într-o regiune de ºes e sigur însã cã aº fi avut o altã viziune asupra naturii decât cea cunoscutã. La Bacãu cenuºiul e o culoare frecventã. Existând în naturã, s-a strecurat necalculat ºi în versurile mele. Deasemeni, violetul. Cine a privit larga vale a Bistriþei de la Bacãu, e imposibil sã nu-l fi întrezãrit. În cele mai multe poezii am plecat de la elemente concrete ºi de la date autobiografice. Din turnul bisericii „Precista”, încã din copilãrie, îmi plãcea sã privesc zãrile Bacãului. Dintr-o astfel de contemplaþie s-a nãscut poezia Amurg violet: Amurg de toamnã violet... Doi plopi, în fund, apar în siluete: µ Apostoli în odãjdii violete µ Oraºul tot e violet. 292

Plumb

CUPRINS

Multe din poeziile din volumul Scântei galbene mi-au fost inspirate de priveliºtile din grãdina publicã a Bacãului, iar motivele bachice aparþin celei mai imediate realitãþi. µ Geografia poeticã a lui Bacovia µ intervine din nou doamna Agatha µ e foarte precisã ºi limitatã. El nu cunoaºte bine decât oraºele Bacãu, Bucureºti ºi Iaºi. Marea, pe care a cântat-o aºa de miºcãtor în „Flaute din stânci de mare“1, n-a vãzut-o decât foarte târziu, în 1934, la Cavarna, dupã ce scrisese aceste versuri. Cuvântul se întoarce iarãºi la poet: µ Persistenþa într-o culoare am deprins-o de la decadenþii francezi. De altfel, una din obsesiile mele a alcãtuit-o simbolismul decadent. Prin 1898µ1903 m-au preocupat adânc Verlaine, Rimbaud, Baudelaire, Rollinat, Jean Moréas, pe care i-am descoperit în colecþia „Les hommes d’aujourd’hui“. CARTEA DE CÃPÃTÂI

µ ªtiþi însã µ ne întreabã doamna Bacovia µ care a fost cartea de cãpãtâi a soþului meu? Les névroses de Rollinat! De aici au venit sugestiile atâtor nevroze ºi fiori din poeziile lui Bacovia, precum ºi acea atmosferã de straniu ºi macabru. A existat însã ºi o puternicã afinitate organicã între Bacovia ºi Rollinat, soþul meu fiind ºi o fire muzicalã. Unele din poeziile sale mai înainte de a fi scrise cu litere au fost þesute pe caiete de muzicã, pe portative, melodia sufletului precedând apariþia poeziei. În afarã de muzicã trebuie sã amintesc apoi sugestiile desenului. Prin hârtiile noastre se mai gãsesc încã bruioane de versuri care au pe margini desenate diferite peisagii. 1

Exact: „ªi flaute / Din stânci de mare...“ (din poezia La Þãrm) (n. ed.).

293

George Bacovia

µ La ce lucraþi în prezent? µ Aºtept sã-mi iasã, la Fundaþiile regale, o ediþie definitivã a operelor mele: versuri ºi prozã. Aºteptarea e însã cam veche. În aceastã ediþie va apãrea ºi romanul Cântec târziu, din care au apãrut câteva fragmente în anul 1930 în publicaþiile Curentul ºi Viaþa literarã. Socoteala era ca acest roman sã aparã cu câþiva ani în urmã, când se hotãrâse µ de cãtre d-l Rosetti µ ca sã fie ilustrat de cãtre d-na Rodica Maniu. Tot d-l Rosetti a fost încã acela care pânã la urmã a renunþat la tipãrirea lui. N-am înþeles prea bine de ce. Mã preocupã apoi ideea scrierii unui „Jurnal autobiografic“, o carte de gânduri ºi de destãinuiri. Din când în când scriu totuºi prozã în genul Bucãþilor de noapte... Cele care au mai urmat n-au mai fost întrebate ºi spuse pentru interviu. Ne-am lãmurit însã nouã înºine un fel de viaþã, sufletul unui om în care Harul poeziei s-a întrupat în afara orgoliului sãu. Poate de aceea e atât de pãtrunzãtor, aºa de strãveziu, plin de o seraficã frumuseþe. Bacovia n-a fost decât caligraful acestui Har.

294

Plumb

CUPRINS

G. BACOVIA LA 65 DE ANI

CU POETUL DESPRE VIAÞÃ ªI DESPRE ALTELE U N INTERVIU L U AT DE E U GE N JE BE L E A N U

„Umbra mea se adânceºte în cartiere democratice.“ Mediul care preseazã. µ Alãturi de nãzuinþele proletariatului.µ Frimu, Neculuþã, Dobrogeanu-Gherea, Ibrãileanu. µ Slujbã ºi ºomaj. µ Izvoarele poeziei. Departe de zgomotul oraºului, la marginea capitalei, acolo unde „cartierele democratice“, cartierele lumii muncitoare, cântate de marele poet, nu cunosc nici etajul, nici ascensorul... Casa în care locuieºte G. Bacovia, împreunã cu soþia sa, poeta Agatha Grigorescu-Bacovia, ºi cu fiul lor, elev în clasa a IV-a la liceul „Mihai Eminescu“, e o casã ca toate celelalte: modestã, tãcutã, decentã. Portiþa de lemn se deschide, scârþâind, în fiecare dimineaþã când visãtorul pleacã la slujba sa de bibliotecar în Ministerul... Minelor ºi al Petrolului. Într-o þarã în care trecutele regimuri au oferit pânã ºi celui din urmã semidoct politic maºinã la scarã ºi scarã de marmorã la clãdire, G. Bacovia n-a putut sã ajungã mai mult decât ºef de birou. Poetul fãcuse imprudenþa sã-ºi cânte nu numai nervii zdrobiþi de apãsarea unei societãþi egoiste, ci ºi muncitorimea cu idealurile de libertate, de dreptate ºi de mai bine ale lumii... 295

George Bacovia

CUPRINS

POETUL ºI PROLETARIATUL

Îl privesc: poetul zâmbeºte amar. µ Credeþi, maestre, µ întreb µ cã tonul poeziilor dumneavoastrã „depresive“ ar fi fost acelaºi dacã apãsarea societãþii ar fi fost mai puþin asprã, mai puþin nedreaptã? µ Sigur cã un alt mediu ar fi dat rezultate de alte inspiraþii. Aºa cum a fost, mediul burghez m-a presat. µ Credeþi cã poetul trebuie sã fie în acelaºi timp un combatant social? µ Desigur. µ Multe dintre poeziile dumneavoastrã relevã aspecte sociale. Aþi avut contact cu proletariatul ºi cu preocupãrile sale? µ M-au interesat întotdeauna nãzuinþele ºi luptele lor. De altfel, nu-i aºa, ºi noi poeþii suntem pânã la urmã niºte proletari ºi am fost supuºi, ca ºi ei, aceloraºi legi de aramã. Pauzã. Poetul vorbeºte greu, cu distanþe mari între cuvinte, cu un glas obosit, care tremurã. Din când în când îºi cuprinde pieptul cu braþele cruciº, ca ºi cum s-ar apãra. Peste câteva minute, îºi readuce aminte de epoca elanurilor tinereºti ºi reia: µ Citeam pe vremea aceea fel de fel de broºuri socialiste, care se tipãreau. Pauzã din nou. Face efort pentru a-ºi aduce aminte. µ Aºa.. da.. Citeam revista România muncitoare, scoasã de Frimu ºi alþii. Citeam de asemenea Viaþa socialã ºi Facla lui Cocea. Unele inspiraþii, ca bunãoarã Serenada muncitorului ºi altele, s-ar putea sã se datoreascã ºi frecventãrii acelor reviste. Poate sã mã fi determinat ºi criticele lui Gherea. Citisem ºi de prin Theodor Neculuþã, mi se pare, Spre þãrmul dreptãþii. Pe urmã, Revista ideii a lui Panait Moºoiu ºi altele. 296

Plumb

CUPRINS

µ L-aþi cunoscut pe Dobrogeanu-Gherea? µ Pe Dobrogeanu-Gherea l-am cunoscut numai din vedere. L-am gãsit în restaurantul din Ploieºti. Era patronul restaurantului. În alt restaurant, la Gambrinus din Bucureºti, a cãrui coasociat era Caragiale, l-am putut vedea ºi pe acesta. Discutãm apoi despre criticã: E. Lovinescu µ în al cãrui cenaclu a fost o singurã datã. Ibrãileanu... µ Pe Ibrãileanu µ spune µ l-am avut profesor. Profesor de românã, printr-a V-a la liceu. µ În ce an? µ Sã mã gândesc... Cred cã prin 1899µ1900... Da... Fãceam pe vremea aceea versuri, dar nu le arãtam la nimeni. Prietenul ºi colegul Isidor Wertenstein mã informase cã C. Vraja, traducãtorul lui Bel-Ami de Maupassant, nu e altul decât profesorul nostru, Garabet Ibrãileanu. POETUL ºI VIAÞA

Întreb: µ Cum aþi devenit funcþionar public? Bacovia zâmbeºte; acelaºi zâmbet interiorizat, timid, amar. µ Am urmat Facultatea de drept de la Iaºi ºi Bucureºti. Licenþa mi-am luat-o la Iaºi. Am fãcut parte zece ani din baroul oraºului Bacãu, dar n-am profesat. Pe urmã, viaþa... Am intrat în slujbã la stat în 1912. Am fost mai întâi copist la prefectura din Bacãu. Pe urmã, prin 1916µ1918, ºef de birou clasa III-a la Casa ºcoalelor, în Ministerul Cultelor. Prin 1919µ1920, ºef de birou clasa I-a (împreunã cu Aderca... mã numise Trancu-Iaºi...) la Ministerul Muncii... 297

George Bacovia

Poetul a rãmas cu ochii pierduþi în depãrtare; îºi pleacã fruntea, mâinile atârnã în gol, peste speteaza scaunului. Intervine d-na Bacovia: µ Dupã aceea s-a îmbolnãvit grav, a cerut concediu... A fost demis... Pe urmã, prin 1929µ’30... nu, Bacovia? µ poetul confirmã clãtinând din cap µ a fost funcþionar la Cultura poporului. Apoi, ºomer, ºomer, ºomer, ºomer... În 1945 µ depãºise vârsta µ a fost numit bibliotecar, cu contract, la Ministerul Minelor ºi Petrolului. A fost angajat cu 110 000 lei. Pe urmã, i-au fãcut 130 000. Asta, plus pensia de 50 000 lei de la Casa scriitorilor, e toatã averea lui Bacovia... Între timp, Bacovia-junior a adus în braþe un ghem de mãtase: un pisoi. Îl aºazã în poala pãrintelui, întrebându-l: µ ªtii cine-i ãsta, tatã? µ Ãsta e Ioachim... surâde poetul, mângâind pisoiul. µ Se înþelege foarte bine cu pisicile ºi cu câinii, ne spune d-na Agatha Grigorescu-Bacovia. Cât despre oameni, ei l-au înþeles mai puþin. Þin minte µ continuã devotata tovarãºã de viaþã a visãtorului µ cã prin 1933µ’34, s-a propus, nu ºtiu de cine, ca Bacovia sã fie numit consilier la Fundaþiile pentru literaturã ºi artã. Bacovia ºomase trei ani, era bolnav de nervi. M-am dus. Secretarul general al Fundaþiei de pe atunci... i-am uitat numele... mi se pare, Rally... a spus cã nu-i poate oferi decât unul din locurile de comis-voiajor. Am plecat, indignatã. Dar n-a fost insulta cea din urmã. În 1928, Minulescu, care era director general al Artelor, mi-a spus cã nu poate sã-i ofere decât un post de copist clasa III-a... Sunt amintiri dureroase. Trupul puþin al poetului s-a strâns, s-a gârbovit, s-a ascuns, parcã, în haina cenuºie, ºi largã, 298

Plumb

CUPRINS

prea largã. Dacã n-ar fi aceste profunde ºanþuri ale vieþii dure, care sunt ridurile, dacã n-ar fi mustaþa brumatã de iarna vârstei, ai crede cã te afli în faþa unui copil fãrã apãrare. IZVOARELE POEZIEI

Toate poeziile lui sunt trãite de Bacovia cu nervii exasperaþi, cu întreaga sensibilitate sfâºiatã. µ Ce-aþi vrut sã înþelegeþi µ întreb µ prin versul „Mulþimea anonimã se va avea-n vedere“ din poezia Note de toamnã? µ Versul acela µ rãspunde Bacovia µ a fost scris într-una din zilele când cãutam ºi nu puteam obþine o slujbã. Era prin 1916. Mi se scria pe petiþii: „se va avea în vedere“ µ ºi rãmâneam cu atât. Cât despre versul: „Tot ce-mi trebuie sã am pot sã cer“, din aceeaºi poezie, asta înseamnã cã puteam sã cer, dar nu mi se da, sau, mai bine-zis, la Sfântul aºteaptã! Seismele sociale nu m-au lãsat niciodatã indiferent. Numai cei care n-au voit n-au gãsit urma lãsatã de aceste seisme în poeziile mele. Amurg din volumul Cu voi, de pildã, a fost scris prin 1915, când se decretase mobilizarea. Era o epocã de mari agitaþii. Atunci, am notat: „Greve, sânge, nebunie. / Foame, / Plânset mondial...“, „Filozoful proletar“ din poezie eu eram. Peisajul industrial al Bacãului, oraº cu multe fabrici, a avut de asemenea rezonanþe în versurile mele. µ M-a dus ºi pe mine µ vine în ajutor d-na Bacovia µ sã-mi arate abatorul din Bacãu, care i-a inspirat poezia Tablou de iarnã. În 1916, când l-am cunoscut prin Aurel Savela, o rudã a sa, locuia în strada Berzei. Sora lui Bacovia ple299

George Bacovia

case ºi-l lãsase sã pãzeascã locuinþa. El era funcþionar la Casa ºcoalelor. Pe la sfârºitul lui august sau începutul lui septembrie µ nemþii ajunserã pe la Jiu µ l-am gãsit într-o dupã-masã într-o camerã, cãutând sã-ºi încãlzeascã o cafea, cu niºte hârtii aruncate într-un godin. Bietul Bacovia... Sã-l fi vãzut... Acolo, a scris poezia Belºug: Vinul, ºi mierea, ºi grâul tot Le-au strâns, pe grabã, cine-a putut... Era pe vremea când nemþii luau tot. Bacovia o ducea într-o neagrã mizerie... De altfel n-am scãpat niciodatã de lipsuri ºi de nedreptãþi. Dar se anunþã vremuri noi, pe care Bacovia le-a visat, în care a crezut ºi pe care le-a cântat. Credem în ele... S-a înserat. Marele poet se ridicã ºi, scotocindu-se în buzunare, ne oferã: µ Luaþi o caramea albã! Bomboana de-o zi a visãtorului: o bucãþicã de zahãr. Ne ridicãm, privim: la spatele poetului, chipul lui Crist, încadrat într-o ramã ovalã. Rama e spartã. D-na Bacovia ne ºopteºte: µ Nu poate sã sufere tabloul. De nenumãrate ori a încercat sã-l distrugã lovindu-l cu bastonul. Spune cã-l urãºte pentru cã a suferit ca ºi el... Ieºim. Au rãsãrit stelele. Pe trepte, G. Bacovia îmi þine mult timp, strâns, mâna în mâinile lui. În depãrtare, fluierul unui tren care pleacã. ªi inima oraºului, palpitând... Pulsul visãtorului bate mai repede... 300

Plumb

CUPRINS

£R à S P U N S LA A N C H E T A R E V I ST EI „CRONICARUL“¤ 1. Ce pãrere aveþi despre actualul stadiu al literaturii române? µ Literatura românã se prezintã sub aspect fecund. Nu vãd o evaluare spre mai nou, ca ideologie ºi exprimare. Va fi desigur opera unei îndelungate aºteptãri 2. Credeþi într-o Internaþionalã a scriitorilor ºi artiºtilor, bazatã pe un plan comun de luptã ºi de vederi? µ Despre Internaþionala scriitorilor ºi artiºtilor ce s-ar putea spune? Nu sunt ei internaþionali prin idealul artistic, care trebuie sã întruneascã condiþia de „adevãratã artã“, ce poate fi de oriunde ºi a oricãrei naþiuni? Cooperare intelectualã ºi artisticã? Da... în ce priveºte interesele de breaslã... Marea originalitate va fi totdeauna opera individualismului, fie el chiar anarhist. 3. Care sunt, dupã pãrerea dvs., cãile de evoluþiune ale romanului românesc ºi ce anume i-ar putea da un caracter de pregnantã originalitate, în stare sã-l facã interesant pentru traducere? µ Despre romanul românesc? Ce i-ar putea da o pregnantã originalitate? Aici e rolul geniului, al talentului viguros... îndrãznelii de concepþie ºi redare... Cu aceste condiþii poate înfrunta orice tãlmãcire... În ce priveºte materialul de roman, iatã ce nu ar trebui uitat. Trãim epoca cea mai febrilã a civilizaþiei ºi a celei mai complexe psihologii. Romanul ºi-ar putea folosi seva din aceste douã surse. Una ar deveni document social, cealaltã µ document uman. 301

George Bacovia

Împreunã ar sintetiza un crâmpei de notã, din torturata notã a secolului mecanicii ºi a înãlþimilor. 4. Existã o dificultate realã de apropiere între Iaºi ºi intelectualii din Bucureºti? µ O apropiere între Iaºi ºi Bucureºti din punct de vedere intelectual? Dificultatea ar sta numai în veleitãþile literare. Talentele pot fuziona de oriunde.

302

Plumb

CUPRINS

ADDENDA

D I V A GÃ R I U T I LE

1955 Am fost ºi eu odatã ca niciodatã... Am fost stea pe cer? Acum ce sunt?... Eu sunt steaua? Aº putea lumina pustiul? Aº vrea sã domnesc în Sahara... Aº putea lumina tãcerea... Cum sã nu mã duc dupã aceste vremuri? Dacã am existat, e cã te-am iubit... S-a dus Agatha? O stea seninã a fost în visul meu... Dar „florile roºii murirã“. O, buno, tu munceºti ºi eu stau?... S-a nãruit echilibrul... Cum? oare cântecul meu sã se nãruie? Tot am luptat eu, în cerc restrâns... Taci, labor vrãjitor! Noi dacã vom pieri, nici urºii nu ne vor sfâºia. Profeþii mei? Nimeni... Iar e trist pe pãmânt... O, pãrinþilor ce aþi rodit în glebea vieþii, George, Virginia, Ecaterina, Lina... Când Isus a murit, nici în Roma, August nu mai domnea... Pãmântului i-am spus moartea mea... Înþeleg cântul. El dã plãcere lucindelor stele... Spre stele se înalþã veacul... Pãmântului i-am spus: tãcere... George, opreºte calea spre destin... 303

George Bacovia

1956 Culegeþi, voi, ce mai pot semãna gândurile mele. Shakespeare? Suspinele mute ale Londrei. Steaua, steluþa mea, va apune ºi ea! Când Cloºca va apune, mã duc ºi eu cu puii ei. Ce-i pasã lui Zeus de mine? ªi, totuºi, bolta cerului cerne ºi astãzi nemernicii pe astã lume!... Când toate nemerniciile le ºtii, amarul se posteazã fãrã sã-l doreºti... Mi s-a trecut copilãria, viaþa la mulþi e în dizgraþie... Prezentul vrea sã mã doboare, dar nu va putea... Suntem toþi niºte miºei; nu descifrãm caisa de zarzãr. Baconsky, lasã pe Cicerone sã vorbeascã despre mine. George moare de al vieþii glonte dureros. Ca ºi legenda Bacãului, am ºi eu legenda mea. Doar cerul este liber, nu mi se vãd artificiile morþii. Eu nu mai cred în Zeus, cãci Zeus este orb cu noi toþi. O, vederile în lume sunt scurte! „Ad finis“ asta ºi o doresc. O minte dacã-þi vine-n cap, n-o pierde! e-n funcþie de creier. Esenþialul vieþii?... a nu fi prea esenþial. Bacovia, vei apune!... George Enescu, tu cântã la scripca-þi minunatã, suflet din sufletul þãrii. Steaua mea majorã, ce m-ai albit tu pe mine! Septembrie... o, septembrie, ca o gãluºcã de aur, un lãstun... O fi murit?... 304

Plumb

Ultimul ecou al lui George Bacovia, pe care trebuie sã-l percepþi. La muncã!... Nu leneºi, nãtãrãilor, la muncã!! Pe Cik Damadian îl apreciez. Îmi place cum m-a liniat în Contemporanul. Prea departe mergem cu trecutul. Prezentul îl doresc. Cum am cântat eu în Scânteile mele ºi scânteile s-au aprins azi. Iveºti... Iveºti... ªtefan Peticã... iubitul ºi frumosul poet... Un DA limpede, un NU întunecos, asta e viaþa. Viaþa mea a fost o iubire a mea, cu lacrimi perfide... Îmi place Gazeta literarã foarte mult. Un poet cu ochii albaºtri... ªtefan Peticã... Vino ºi tu, muzã a ultimelor mele litanii... Vino, muzã, stea muncitoare, bine ai venit!... Ce liniºte crepuscularã este azi! Iatã frumuseþea pe bolta lui Dumnezeu, µ poetul, ce niciodatã cu trandafiri nu s-a împodobit... Mã turburã vederea în centrul ei... poate pier... În liniºte nimica nu-i... tãceri... Pamfilicã ªeicaru?... un ticãlos, a ºters-o ca un trãdãtor peste hotare. Aºa este Gabriel. Când el are, eu nu am; când eu am, el nu are... ªi Gangele se duce spre rãsãrit... Chinezii sunt teribili, s-au întrecut pe sine... ªoseaua Olteniþei µ Arghezi! ªoseaua Giurgiului µ Bacovia; aici începe comparaþia socialã... 305

George Bacovia

Simfonia a IX-a de Beethoven! Ce mult m-a fermecat; urechile mele sunt ciudate. Lauri, pe lauri... În umbra uliþelor lui Bacovia gãseºti iubiri... Iatã ce frumos am prins sunetul lui Arghezi; mã cãuta mai târziu pe mine, dar eu eram dispãrut... Aripi de aur mai vreau. M-am nãscut în zilele cele mai teribile, cu gânduri de lei, cu o serenadã a muncii... Socialismul este prietenul meu. Sã beau ºi eu în cinstea lui, ca la puntea leilor... Sã lãsaþi pe domnul sã doarmã, acel domn sunt eu, tu, el, noi toþi... Sã ne iubim toþi artiºtii: pe George Enescu eu îl iubesc ca un mare viorist ce este... O carte aº mai vrea sã mai citesc odatã: Alixãndria. S-a trezit creierul ºi a spus: „Eu iubesc viaþa“. Se descãrneazã trupul ºi-ºi aºteaptã moartea... Aproape gingaº ºi delicat e versul meu... De la egoism la realitate... Salut destinul. Am vãzut abundenþele epocii. Tãcerea, o, moarte e ceasul tãu... Odihneºte-te, buna mea, tu munceºti pentru toþi... Uneori plouã la ºes, rime fãrã de-nþeles, alte ori plouã la munte, Bistriþa ne spune multe. Am venit bãtrân ºi trist pe acest pãmânt ca sã vãd Luceafãrul de la Bacãu... Pãmântul este ca ºi un ºarpe, atomul l-a potolit ca sã nu muºte. 306

Plumb

Calvarul nu existã dacã nu existã oameni... Când oamenii ajung sã se sfâºie, nici tigrii bengali, nici leii africani nu sunt atât de cruzi. Gabriel, cititul e un viciu, dar nedãunãtor minþii ºi trupului... Gabriel, de ce nu te culci? Tot mai vrei sã notezi?... O, visul meu, mã clatin când vorbesc... Mai bine sã te îmbeþi de licoarea minþii decât de licoarea dracului. Nu fi zgârcit cu mintea; dã-i bunã dulceaþã, ºi chininã cât mai puþinã... Nu te îndepãrta de carte! Citeºte ºi cãrþi bune ºi cãrþi rele, aºa poþi vedea ºi compara binele cu rãul... O autoprefaþã sau fotografie la un volum adaugã a înþelege mai aproape pe autor. O cafea ºi o þigarã, realizãri de pace. Beþia materialã atrage pe cea spiritualã... Vor apare ºi poeziile lui George Bacovia... ani mulþi fãrã tipar... Gloria nu a murit... Tot mai vine cãtre poetul ei... Am slujit poeziei ºi vinului... prietenii tãcerilor grele... Prin undele grele ale amurgurilor au rãtãcit ºi versurile mele. Am primit apele ºi frunzele târgului meu în rime... Poeziei i-am trimis luceferii bucuriei... Luceafãrul meu? stea fãrã noroc... S-a deschis golul ºi mã duce în adânc... Cumplit e golul singurãtãþii... Sunt ucisul ei... 307

George Bacovia

Golul din spaþii goale, din existenþe pustii... Singurãtatea, povara tãcerilor sfâºiate de suspine... Singurãtate, ochiul tãu priveºte îngheþat în ochiul gândului neîmpãrtãºit. Singurãtate, nu te-am voit... Viaþa hainã m-a dãruit þie... Tu m-ai cerut vieþii... Prizonierul tãu, singurãtate... Poeþi, evitaþi singurãtatea, între oameni e viaþa... Cum iam iubit... Dar ei nu m-au voit... Din singurãtatea vieþii în singurãtatea morþii... ºi nimeni nu înþelege acest adânc. O, Gabriel, cu tot ce am scris, e mai bine sã pier... E momentul... E momentul oportun... Eu am fost un fenomen din naºtere... superior oamenilor ºi simplu. Îmi place ºi slava care s-a fanat... George, te vei duce în steaua lui Verde-mpãrat... Eu sunt poet... sã pier, atât aºtept... Societãþii, nimica pe pãmânt... Pe tine când te-am adus pe lume aºa mi-au ºoptit zeii: În lume te-am dat atât de blazat! Iar eu voi trece curând ca mânjii din poveºti... Erau scântei galbene în Bacãu... Adio... în noapte meditez ºi tac... Gabriel, eu am cunoscut Bacãul în anii de demult ai tinereþelor plecate... Ce-a fost ºi Bacovia decât un nume prin univers... Iatã vine ºi primãvara ºi nici o floare nu mã va mângâia... 308

Plumb

O tãcere s-a lãsat peste sufletul meu... Nu faceþi dezordine în viaþa mea... Mã duc spre þinutul lui Dumitru1 pentru totdeauna... Copii, jucaþi-vã cât timpul vã permite... ªi steaua polarã din timpul nopþii ziua m-a întãrit... Flori de miozotis? ªi zeii încã mã mai iubesc? Ce sunt eu decât un cuib de inimã? În casã un dar... ºi bani... ºi belºug... Da! Berlinul se vrea iarãºi botniþa Europei. Acordurile Londra µParis? Orice zi aduce o dozã de otravã... Problema pãcii, dacã ºade la Londra, atunci sãrmana pace rãmâne în ceaþã. America? Ce sã caute pe aici? N-o înghite Oceanul Pacific? Ce mai fac? Stau pe întuneric, privesc luceferii þigãrii în oglindã... Gândesc la luceferii pãcii... Când vor rãsãri, când nu vor mai apune? ªi pupãza când se uitã-n oglindã i se pare cã este steaua polarã... Pentru masele largi, ieri eram þinut în întuneric... Azi încep sã fiu cunoscut... Mâine?... E greu sã spui Bacovia... Azi sunt necunoscut. Mâine sunt mort... ºi ascuns... Am vrut sã scriu despre frumos... sunt ani de-atunci... Azi scriu, despre ce? nu mai ºtiu... În poeme de Plumb, acolo sunt neîntrecut... Toate foarfecele au o îndeplinire: de a strica operele literare. 1

Tatãl poetului (n. ed.).

309

George Bacovia

Am greºit colosal cã m-am nãscut în acest secol... Isus era mare când fãcea revoluþie... Îmi pare rãu cã zeii nu s-au consfãtuit ºi despre mine, Bacovia Gheorghe... unde sunt cam tare... ªi noi în oglindã ne vedem pupãzã ºi ne credem cã strãlucim ca steaua polarã. A fost odatã un prinþ vestit cu plete mari, El: Eminescu... Azi este mort, dar scrierile lui nemuritoare sunt ºi mai tari ca rubinele în strãlucire... Admiraþii... aplauze, interminabile, ºi apoi m-am vãzut în vitrinã... dar acum sunt în camerã cu mine însumi... A, m-am dezgustat, oglindã, tot secretul tu ni-l spui... Viaþa? un pachet de tutun cu aspect de aur ºi gust oxidat... N-am scris mult, dar multe lucruri am zugrãvit în puþinul ºi concisul meu fel de a scrie... O, degeaba scriem... O, Gabriel. Au venit ploile, sunt multe deºertãciuni... A nu munci însemneazã cã ai o senzaþie prosteascã: e o propoziþiune lungibilã cu un accent dureros... Am fost caricatura vremurilor prin saloane... Nu vreau sãmi amintesc... Eu sunt copilul natural al epocii noastre... Poeþi, nu scrieþi pentru saloane... Fustele ne furã prvirile, sã nu ne pierdem minþile... O, mamã! Pãcatul mare este cã sunt singur, cã tu nu mai eºti alãturi de mine... Destin, nu-mi place sãrutarea ta!... a fost prea amarã... Bacãu, adio, pãmânt cult... Sunt în Bucureºti... În viaþã nu gãsim egalitate... 310

Plumb

Destin, te-am vãzut cum farmeci oamenii... Pe mine nu m-ai iubit... Eu sunt un piccolo la frizeria vieþii, mãtur cu mãturicea durerilor semnele bucuriilor prezentului, pentru unii... A murit prezentul? S-a dus ºi viitorul? Învie trecutul? Pentru cine? Nimic despre poeta Agatha Grigorescu-Bacovia? Ar trebui sã dea de gândit Editurii de stat. Nici un studiu cât de cât serios nu existã despre George Bacovia, nici mãcar în „Mica bibliotecã criticã“... Tânãrul A. Baconsky figureazã, singurul, care în Colocviul critic a scris mai serios despre mine... Amintiri... Noapte... luciri de stele... acum voi merge ºi eu printre ele... Eu sunt orice numai pentru o completare la redacþia unei gazete. Voi, Jebeleanu ºi Cicerone, sunteþi copiii mei, ca ºi Gabriel... Ce singur mã simþeam în lume! 1916! Bacovia poetul de „plumb“... Am scris poezii când pantofii erau de aur ºi argint, iar opinca din ogheli... Îmi spuneam: la fântâna ta, viaþã, eu n-o sã mai beau mult... De ce stai pe-ntuneric? N-am nici o nebunie de vãzut... Nu mã mai ajutã creierul sã am condeiul acela de demult... Înger al suferinþei, fie cã eºti îmbrãcat în negru, fie cã eºti îmbrãcat în alb, lumea þi-o ia înainte... Pune piciorul în prag: Înainte... Închidem din ochi ºi viaþa se sfârºeºte. 311

George Bacovia

Alege-þi prietenii, fiule: fugi de oamenii linguºitori ce-n faþã te sãrutã ºi în spate te spalã cu apã de colonie. Prin undele grele ale amurgului au rãtãcit ºi versurile mele.

1957 Realitãþile îmi produc reale efecte. Searã plãcutã... Lumini de candelabre, ºi fotografii. Mã filmau! A fost o poezie noaptea aceea... O, salã cu flori ºi versurile mele bãtrâne... Am vãzut bogãþiile de aur ºi mãtase ale trecutului, ºi acum ale lui azi... Cât de sãraci suntem, iubito, cum ai putut sã stai cu mine!... Fusei în castelul nababilor. Cu sticle, oglinzi, ºi marmurã... ªi cei doi mari parcã se îmbrãþiºau... Arghezi, te iubesc, mã bucurã cinstea cã ai venit. A fost o poezie noaptea aceea... Nu te mai culci?... Nu... Ochii mei sunt foarte buni... E noaptea la cruce. Vino sã te sãrut! Nunta cu garoafe albe s-a sfârºit... De acum, aurore nu vor mai veni asupra mea. Când ard lãmpile prin centru, mã predispun la poezie... Or fi anii care au trecut, lacrimi... Or fi anii care au trecut sã citim licãrinde stele... Nu mai poate fi mândrã bãtrâneþea... Poveºti din trecut... o, vino sã te sãrut, Agatha mea... Ce vreþi voi, aºa e creierul meu: gândeºte când nu e nevoie, ºi stã când nu trebuie sã stea... Gândul se gândeºte pe gând, ºi gândirea devine eter... 312

Plumb

Eu sunt Dumnezeul ºi judecãtorul meu. O, geniu, inexistent ºi prea solitar... George Bacovia, artist înmormântat ºi nemuritor în acelaºi timp. Plecaþi sunt toþi? Iar sunt singur?... ªi Agatha vine târziu... La naiba! Ei, ºi ce dacã mi-au picat dinþii? E o sincopã a vieþii. O undã rozã de ftizie a strãbãtut ºi corpul meu, ºi viaþa se scurge lent. Policandru al vieþii, puþine braþe þi-au mai rãmas... Ce tristeþe. S-a dus ºi Camil Petrescu cam pe la capãtul zorilor. Cocoºul i-a cântat pentru ultima datã... Pãcat! te-ai dus, bunul meu prieten. Erou al muncii... ai murit în ceasul al unsprezecelea; ai murit încã tânãr... Eu când mã voi duce odatã?... Ce calabalâc e în mintea mea!!... Îþi pãrãseºti familia, prietenii ºi te îmbraci în neagra mãtase, ºi-þi porþi ca Isus crucea... Adio, Camil Petrescu! Îmi pare rãu de moartea ta. Dar ºi eu sunt þinut pe patul suferinþei... Dar... nu s-a auzit bãtând clopotul... Cum, tu nu ai voit sã plângã clopotul prelung ºi sfâºietor!?... Când am plecat din Bacãu, plângea grãdina publicã cu stropi de ploaie, iar eu de atunci plecat am fost, plecat voi fi mereu... Ce întunecime... vi...ne... ntunericul... 313

George Bacovia

CUPRINS

REFERIN|E ISTORICO -LITERARE Bacovia se bucur[ de rarul privilegiu al originalit[\ii: de n-a creat poezia de atmosfer[, a înterbuin\at-o cu înl[turarea atât de complet[ a oric[rui alt artificiu poetic, încât s-a confundat cu ea. Exist[, în adev[r, o atmosfer[ bacovian[: o atmosfer[ de cople=itoare dezolare, de toamn[ cu ploi putrede, cu arbori cangrena\i, limitat[ într-un peisagiu de mahala de ora= provincial, între cimitir =i abator, cu c[su\ele scufundate în noroaie terne, cu gr[dina public[ r[v[=it[, cu melancolia caterincilor =i bucuria panoramelor, în care „princese ofteaz[ mecanic în racle de sticl[“; =i în aceast[ atmosfer[ de plumb, o stare sufleteasc[ identic[: o abrutizare de alcool, o deplin[ dezorganizare sufleteasc[ prin obsesia mor\ii =i a neantului, un vag sentimentalism banal, în tonul caterincilor, =i macabru, în tonul p[pu=elor de cear[ ce se topesc, o descompunere a fiin\ei organice la mi=c[ri silnice =i halucinante, într-un cuvânt, o nimicire a vie\ii nu numai în formele ei spirituale, ci =i animale. Expresie a unor nevroze, o astfel de poezie impresioneaz[ în ansamblu f[r[ s[ re\in[ prin am[nunt. Nic[ieri nu se pune mai tulbur[toare problema „poeziei de atmosfer[“ ca la Bacovia. Dup[ cum cele dou[ note stridente ale coco=ului de pe cas[, în mijlocul unei nop\i sinistre de toamn[, creeaz[ o „atmosfer[“ f[r[ s[ formeze o muzic[, tot a=a =i arta poetic[ a lui Bacovia. Atmosfera iese din limitarea senza\iilor, a imaginilor, a expresiei poetice =i din repe\irea lor monoton[; obsesia d[ chiar impresia unei intensit[\i =i profunzimi, la care spiritele nobile nu ajung. Poezia se reduce, astfel, nu numai la un nihilism intelectual, ci =i la unul estetic: cum emo\iunea ei rudimentar[ nu are nici o leg[tur[ cu arta privit[ ca un artificiu, cultul bacovian pare mai mult o reac\iune împotriva unei literaturi saturate de estetism, prin jocul cunoscut al dezgustului ce împinge pe rafina\i spre primitivism. Leg[tura acestei poezii cu simbolismul e prea f[\i=[ pentru a fi nevoie s-o subliniem mai mult: ea e expresia celei mai elementare st[ri suflete=ti, e poezia cinesteziei imobile, ce nu se intelectualizeaz[, nu se spiritua-

314

Plumb

lizeaz[, cinestezie profund animalic[, secre\iune a unui organism bolnav, dup[ cum igrasia e lacrima zidurilor umede; cinestezie diferen\iat[ de natura putred[ de toamn[, de ploi =i de z[pad[, cu care se contope=te. O astfel de dispozi\ie sufleteasc[ e o dispozi\ie muzical[, c[reia i s-ar putea t[g[dui interesul, nu îns[ =i realitatea primar[; în ea salut[m poate întâia lic[rire de con=tiin\[ a materiei ce se însufle\e=te. Redus[ la un con\inut sufletesc atât de elementar, aceast[ poezie =i-a g[sit =i expresia necesar[; prin estetica ei se realizeaz[ integral =i se diferen\iaz[ cu totul de poezia d-lui I. Minulescu =i a Elenei Farago. Pe când, anume, poezia minulescian[ are o muzicalitate extern[ =i, retoric[, se declam[; pe când, muzical[ f[r[ a fi sonor[, adic[ f[r[ zgomotul de al[muri, dar cu gâlgâitul înfrânt al violoncelului pasiunii, atins[ de altfel de verbalism, plângerea dnei Elena Farago se desplete=te, râureaz[, se opre=te, se revolt[ =i se potole=te, litanie melopeic[ sau act de persuasiune a unei fiin\e pururi prezente; pe când, a=adar, pateticul amândurora prelunge=te estetica romantic[ a dezvolt[rilor poetice, poezia bacovian[ în[bu=e verbalismul =i aplic[ principiul esteticii verlainiene: Prends l’eloquence et tords-lui son cou! c[ci, dup[ cum cleiul de pe copac, mucegaiul de pe zid nu pot fi retorice, static[, nici poezia bacovian[ nu e capabil[ de devenire. ... Adaptarea formei ei la fond este atât de integral[, încât îndep[rteaz[ gândul oric[rei inten\ii artistice, iar mijloacele de expresie sunt atât de simple =i de naturale, încât par crescute din obiect. În fond, exist[, totu=i, un instinct artistic, care =tie a alege nota just[, =i, pentru a nu ne raporta la poeziile din care emo\ia iese mai mult din obsesia repeti\iei =i, deci, se reduce la expresia aproape direct[ a unei cinestezii bolnave, vom cita o poezie cu o nota\ie organizat[: Lacustr[ — „De-atâtea nop\i aud plângând, / Aud materia plângând, / Sunt singur, =i m[ duce-un gând / Spre locuin\ele lacustre. / / =i parc[ dorm pe scânduri ude, / În spate m[ izbe=te-un val —/ Tresar prin somn, =i mi se pare / C[ n-am tras podul de la mal. / / Un gol istoric se întinde, / Pe-acelea=i vremuri m[ g[sesc... / =i simt cum de atâta ploaie / Pilo\ii grei se pr[bu=esc. / / De-atâtea ori aud plouând, / Tot tres[rind, tot a=teptând... / Sunt singur, =i m[ duce-un gând / Spre locuin\ele lacustre...“ „Materia care plânge“, „golul istoric“, organizarea întregii impresii prin am[nunte ne arat[ =i inten\ia =i putin\a realiz[rii con=tiente. O nota\ie pregnant[ =i nou[, dar pur exterioar[, mai g[sim =i în alte poezii: „... Umbra mea st[ în noroi ca un trist bagaj“, sau în aceast[ viziune plastic[ a unor foi ro=ii de toamn[, ce cad pe statui de femei: „Acum cad foi de sânge-n parcul gol / Pe albe statui feminine, / Pe alb

315

George Bacovia

model de forme fine, / Acum se-n=ir[ scene de viol“, sau chiar în aceast[ simpl[ nota\ie a unui început de prim[var[: „Prim[var[... / O pictur[ parfumat[ cu vibr[ri de violet. / În vitrine, versuri de un nou poet”. Eugen LOVINESCU, Nervi de prim[var[, ]n Istoria literaturii rom`ne contemporane, II, Evolu\ia poeziei lirice, B; Editura Ancora S. Benvenisti , 1928, p. 581—584. Lirica dlui Bacovia a avut darul s[ lase o dâr[ grea asupra poeziei de dup[ r[zboi. În vremea când simbolismul era acaparat de sonoritatea facil[ =i de str[lucirile false ale d-lui Ion Minulescu, pe atunci foarte tân[rul poet Ion Pillat strângea în volumul Plumb (1916) versurile profund originale bacoviene. Mai deloc citit, sau numai de poe\i, volumul sortit unei str[bateri încete, subterane, avea s[ se infiltreze în sensibilitatea genera\iei urm[toare pân[ la satura\ie. G. Bacovia aducea o not[ nou[ în lirismul de acum dou[zeci de ani. O not[ elementar[, de dezagregare sufleteasc[, de descompunere, impus[ simplu, fire=te, cu un caracter de fatalitate. £...¤ Bacovia e socotit îndeob=te ca poetul dezn[dejdilor provinciale; =i e drept— cadrul târgului de s[r[cie, cu gr[dina public[, abator, cazarm[, panoram[, cafenea, cinematograf, cu geamurile iubitei (din recuzita romantic[) e u=or identificabil. Cu toate astea, a-l în\[rcui în z[rile strâmte ale Bac[ului s[u, c[ruia poetul i-a adoptat numele, învedereaz[ scurtime de vedere. Ca la to\i adev[ra\ii poe\i, realitatea e dep[=it[ =i ridicat[ la semnifica\ii generale. Cutare Nocturn[, de pild[, exprim[ starea sufleteasc[ a citadinului nelocalizat: „Fug r[t[cind în noaptea cet[\ii, / În turn miezul nop\ii se bate rar, / E ora când cade gândul amar / T[cere... e ora la=it[\ii... / / Te pierzi în golul singur[t[\ii, / O, suflet al meu, de lume fugar, / E ora când Petru plânge amar / Ascult[... e ora la=it[\ii...“ Dar se mai poate vorbi de un Bacovia al provinciei, când majoritatea poemelor — =i ne referim, mai ales, la Plumb — se înal\[ peste am[nuntele locale ca s[ smulg[ universului, din alternan\a periodic[ a anotimpurilor, sensul fiind al mor\ii? Fire=te c[ nu. Dealtfel nu vom c[dea în p[catul unei ieftine idealiz[ri a poetului. Trebuie precizat c[ Bacovia e un poet elementar, dar cu men\ionarea puterii sale primitive de sugestie, cu totul excep\ional[. Din demontarea mecanismului reac\iunilor sale reiese limpede un lucru. De=i nimic nu e deliberat logic în poezia sa, sentimentele au o impresionant[ logic[ fireasc[, intern[, implicit[. Spre deosebire de filiera clasic[ a pesimi=tilor no=tri: Grigore Alexandrescu, Eminescu =i epigonii lor,

316

Plumb

care =i-au desf[=urat un mosor con=tient de sentimente =i idei, Bacovia e poetul subcon=tientului, al impresiilor organice, formulate printr-o for\[ obscur[. A=a se explic[ influen\a sa însemnat[ asupra genera\iei postbelice, care a recunoscut într-ânsul nu un =ef de =coal[, un teoretician, ci un precusror prestigios prin divinitate, prin instinct. Cum ar fi putut confunda cineva absorb\ia pasiv[ în anorganic, scufundarea în materie, reintegrarea neantului, cu teoria, total absent[ la Bacovia, fie ea tehnic[, fie de substan\[ poetic[? Bacovia nu propune un ideal de art[ sau un ideal etic: el este cel ce este, identic cu sine =i neasem[n[tor cu nimeni, =i, f[r[ a chema pe cineva dup[ sine, a modificat sensibilitatea contemporan[ prin simplul fapt al existen\ei sale. (E vorba de sensibilitatea poe\ilor care l-au urmat cronologice=te. Publicul, care îl ignor[ aproape complet, va lua cuno=tin\[ de acest poet de seam[... din edi\ia pus[ în circula\ie £...¤ care urmeaz[ s[ r[spândeasc[ efectiv mesajul s[u autentic, unde un maximum de art[ e în fiecare vers dep[=it de un maximum de adev[r sufletesc, în a=a fel încât, pentru întâia oar[ în istoria poeziei noastre, se poate afirma c[ pu\in[tatea artei nu numai nu este sim\it[, dar este binevenit[ =i spore=te valoarea poeziei. Pentru întâia =i probabil cea din urm[ oar[, c[ci fenomenul Bacovia nu se mai poate produce. +erban CIOCULESCU, G. Bacovia: Poezii, ]n „Adev[rul“, 48, nr. 15. 429, 28 aprilie 1934. Poezia lui G. Bacovia a fost socotit[, în chip curios, ca lipsit[ de orice artificiu poetic, ca o poezie simpl[, f[r[ me=te=ug (E. Lovinescu, A. Maniu). +i tocmai artificiul te izbe=te =i-i formeaz[ în defenitiv valoarea. Dealtfel, luat[ în total, ea este o transplantare, uneori pân[ la pasti=[, a simbolismului francez, îns[ pe temperamentul unui Traian Demetrescu. De la „Tradem“ (evocat într-o poezie), Bacovia mo=tene=te sentimentalismul proletar, \inuta de refractar, nostalgia maladiv[, „filozofiile“ triste, =i, mai ales, tonul de roman\[ sfâ=ietoare. Poetul a f[cut muzic[ =i =i-a scris versurile „dup[ strunele vioarei“ =i cutare poezie este imita\ia caden\ei unui mar= funebru: „Ningea bogat — =i trist ningea — era târziu/ Când m-a oprit — în drum, la geam — clavirul; / =i-am plâns la geam, =i m-a cuprins delirul — / Amar, prin noapte — vântul — fluiera pustiu”. Îns[ Traian Demetrescu e dus mai departe, complicat prin atitudini estetice. Astfel, Bacovia se face partizanul audi\iei colorate. „În poezie — zice el — m-a obsedat întotdeauna un subiect de culoare. Pictura cuvintelor sau audi\ie colorat[, cum vrei s-o iei... Pictorul întrebuin\eaz[ în me=te=ugul s[u culorile: alb, ro=u, violet. Le vezi cu ochii. Eu am încercat s[ le redau cu inteligen\[, prin cuvinte. Fiec[rui sentiment îi cores-

317

George Bacovia

punde o culoare. Acum, în urm[, m-a obsedat galbenul, culoarea dezn[dejdii. De aceea ultimul volum poart[ titlul Scântei galbene. Ro=ul e sângele, e via\a zgomotoas[... Este foarte adev[rat c[, folosite ca simple tonalit[\i, culorile pot sugera st[ri. De pild[, galbenul e tonul lâncezelei autumnale, al anemiei. Îns[, la Bacovia, ele se prefac adesea într-un cifru naiv: „Amurg de toamn[ violet... / Doi plopi, în fund, apar în siluete: /— „Apostoli în od[jdii violete — / Ora=ul tot e violet”; „Aurora violet[ / Plou[ rou[ de culori— / Venus, plin[ de flori, / Pare-o vie violet[“; „=i frunze albe, frunze negre; / Copacii albi, copacii negri; / =i pene albe, pene negre; / Decor de doliu, funerar...“ Simbolismul poetului e acela din tradi\ia sumar[ a baudelaireanismului care a cântat ploaia insinuant[, rece, provincia, urâtul funebru, monotonia burghez[, triste\ea autumnal[: „Plou[, plou[, plou[ / Vreme de be\ie / =i s-ascul\i pustiul / Ce melancolie! / Plou[, plou[, plou[...“; „Da, plou[ cum n-am mai v[zut... / =i grele t[l[ngi, adormite, / Cum sun[ sub =uri învechite! Cum sun[ în sufletu-mi mut! / / Oh, plânsul t[l[ngii când plou[!“ Prototipii sunt Rodenbach: „Oh! la pluie! oh! la pluie! oh! les lentes trainées / De fils d’eau qu’on dévide eux fuseaux noirs du Temps / Et qui semblent moullés aux larmes des années!/ Oh! la pluie! oh, l’automne et les soirs attristants! / Oh! la pluie! oh! la pluie! oh! les lentes trainées!“ Rimbaud (mai pu\in) =i Verlaine: „Oh! doux bruit de la pluie, / Par terre et sur les toits! / Pour un coeur qui s’ennuie, / Oh! le chant de la pluie“. Cadavrele în putrefac\ie, sânii surpa\i ai iubitei sunt o reminiscen\[ din Baudelaire, iar toamnele insalubre, tusea =i ftizia (“E toamn[, e fo=net, e somn, / Copacii, pe strad[, ofteaz[; / E tuse, e plânset, e gol / =i-i frig =i bureaz[“; „Un bolnav poet, at[cat / Se plimb[ tu=ind pe la geamuri — / O fat[, prin gratii, plângând, / Se ut[ la lun[ prin ramuri”) vin de la tuberculosul Jules Laforgue: „Voici venir les pluies d’une patience d’ange, / C’est la touz dans les dortoirs du lycée qui rentre, / La phtisie pulmonaire attristant le quartier / Et toute la misere des grands centres”. La sfâr=it, nevrozele, macabrul, sentimentalismul morbid, claviristele care cânt[ mar=uri funebre de Chopin î=i au originea în Maurice Rollinat, pentru care muzica chopinian[ este „frigul umed =i gras al cavourilor funebre“, „tusea tuberculosului“, „mirosul acru al solului când cad ploile“, adic[ tocmai ceea ce formeaz[ atmosfera lui Bacovia, care dealtfel î=i recunoa=te patronii: „Departe în cetate via\a tropota... / O! sim\irile-mi toate se enervau fantastic... / Dar în lugubrul s[lei pufneau în râs sarcastic / =i Poe =i Baudelaire =i Rollinat”.

318

Plumb

Tema plictisului provincial =i duminical e mai pu\in dezvoltat[ de poet. Ea a fost exploatat[ larg de Demostene Botez. Umiditatea pluvial[ de la Rodenbach ia la Bacovia aspecte infernale =i se observ[ o adev[rat[ teroare de apa trist[, ostil[, care contamineaz[ tot, un sentiment fizic de insalubritate: „\ârâie ploaia... / Nu-i nimeni pe drum: / Pe-afar[ de stai / Te-n[bu=i de fum”; „Nu e nimeni... plou[... plânge-o cucuvaie / Pe-un acoperi= de piatr[-n noapte cu ecouri de =ivoaie / Vai, e ora de-alt[dat[, umbre ude se-ntretaie / =i-n curentul unui gang a\ipesc, plin de ploaie”. Ploaia =i ninsoarea (cu interesante efecte uneori de monotonie acustic[) nelini=tesc prin durat[ =i imensitate £...¤. Penetra\ia umezelei peste tot, atmosfera ce\oas[ care în[bu=e, crâ=mele umede, murdare, zidurile vechi ce se d[râm[, pere\ii uzi =i frigul, un mort evreiesc pe ploaie, o fat[ îngropat[ pe ploaie, toate acestea sfâr=esc prin a da „nervi“, prin a exaspera. Atunci, dup[ o faz[ de prostra\ie, sim\urile sunt cuprinse de o agita\ie vecin[ cu demen\a. Poetul zgâl\âie nervos fereastra iubitei ca s[-i arate cum plou[ cu frunze £...¤. £...¤. Ca supreme condens[ri ale teoriei de umid sunt de citat Lacustr[, halucina\ie a unui diluviu ce izbe=te cu valuri de ap[ pe adormit £...¤. Din modelele franceze, Bacovia =i-a f[cut, lucrul este evident, o existen\[ proprie, sus\inut[ de un sentimentalism fundamental, =i, în genere, de capacitatea de a tr[i personal toate aspectele împrumutate. Asocierea ninsoarei grandioase în c[derea ei molcom[, cu mi=carea alburie a imaginilor pe ecranele de cinematograf, ar fi, singur[, o dovad[ de acuitate a sim\urilor. Poezia bacovian[ provoac[ îns[ incertitudini, trezind aci entuziasme, aci o fireasc[ rezerv[ pentru manierismul ei patetic. Îns[, în acest manierism, st[, în parte, =i savoarea ei fragil[. Exist[ la Bacovia un satanism (cu punctul de plecare în Rollinat, dar =i în Edgar Poe), care e un stil al pateticului, un romantism al lugubrului, compus ca o conven\ie literar[ odat[ pentru totdeauna. E ceva asem[n[tor cu senza\ionalul romanului-foileton, care treze=te atâta pl[cere intelectului, tocmai prin gratuitatea psihologiei, sociologiei =i naturii sale. Poetul are o poz[ pe care =i-o men\ine, pueril[ ca orice mecanism =i, deci, de un secret humor. E foarte probabil c[ el crede în poz[, ceea ce e o ingenuitate, folositoare îns[ procesului de sugestie. Toat[ problema estetic[ st[ în putin\a acestei conven\ii de a simboliza în chip de neuitat, ca o viziune stranie, momentele de mare sinceritate, ceea ce se =i întâmpl[ uneori. Poetul este, deci, nu un simplu liric, ci un ilustrator al propriei sale lumi, un creator de contururi =i gesturi proprii. George C{LINESCU, G. Bacovia, ]n Istoria literaturii rom`ne de la origini p`n[ ]n prezent, B., Funda\ia regal[ pentru literatur[ =i art[, 1941, p. 627—630.

319

George Bacovia

Poet decadent, al melancoliilor pluvioase, al toamnei, al iernii =i al unei prim[veri resim\ite cu nervii unui convalescent, cufundat în dezn[dejde =i în prevestirea mor\ii apropiate, Bacovia este =i un poet al provinciei moldovene=ti. Printre poe\ii care s-au aliat, dup[ 1900, noului crez simbolist se pot distinge dou[ grup[ri — acel al muntenilor: un Minulescu, un Stamatiad, un Davidescu, temperamente mai retorice, afi=ând exotismul =i un nevrozism livresc; apoi acel al moldovenilor: un +t. Petic[, un G. Bacovia, un I. M. Ra=cu sau Demostene Botez — naturi mai interioare, cultivând tonalit[\ile minore ale sentimentului. Poe\i urbani =i unii =i al\ii, dar cei dintâi încadrându-se în peisajul marilor ora=e, prin estetism, prin cosmopolitism, prin gustul iubirilor venale, ceilal\i apar\inând suflete=te micului târg moldovenesc. S-ar putea desprinde o întreag[ psihologie a ora=elor provinciale de peste Milcov, în care atâ\i poe\i, începând cu Petic[, au resim\it via\a ca o retri=te. „Un corb trece încet pe sus — evoc[ Petic[ Tecuciul tinere\ii sale — dar zborul s[u e a=a de ab[tut, mi=c[rile sale atât de stranii încât biata pas[re pare c[ ar avea =i ea con=tiin\a dezvolt[rii din ora=ul fantom[“ (Opere, p. 245). Este acela=i corb „vâslind... încet... t[ind orizontul diametral“ din Amurg de iarn[ al lui Bacovia, c[ruia i se adaug[ într-o icoan[ mântuitoare amintirea târgului înghe\at sau ploios, cu glod =i coceni, cu înmormânt[ri evreie=ti, cu galbeni =i bolnavi copii venind de la =coal[, cu cafenele goale, cu bang[te puternice de arm[ =i goarne sunând din marginea târgului, cu fanfara militar[ cântând „târziu, în noapte la gr[din[“: o lume întreag[ de înf[\i=[ri v[zute =i de sonorit[\i printre care sufletul simte c[ agonizeaz[. Este, desigur, în toatea astea o alt[ imagine a ora=ului moldovenesc decât aceea a a=ez[rii patriarhale, cu oameni joviali, din unele nuvele ale lui C. Hoga=. C[ci Moldova literar[ configureaz[ un dualism dat în îns[=i tov[r[=ia epocal[ a lui Creang[ =i Eminescu. Nu poate fi deloc discutabil c[tre care dintre ace=ti poli se grupeaz[ produc\ia lui Bacovia, care, ca mai to\i poe\ii moldoveni a trebuit s[ pl[teasc[ =i el obolul lui marelui liric. Înrâuririle eminesciene pot fi din când în când semnalate în versurile lui Bacovia, printre care uneori este u=or s[ recunoa=tem armonia tipic eminescian[ £...¤. £...¤. Interesant este de constatat cum modul propriu al sensibilit[\ii bacoviene, cristalizat[ în dezvolt[rile ora=ului de provincie =i original[ în ciuda înrâuririlor identificabile pe alocuri, =i-a exercitat o parte a propriilor ei influen\e dincolo de aria Moldovei, la un poet, el însu=i atât de personal, ca bucure=teanul Adrian Maniu, unul din promotorii edi\iei volumului Plumb din 1916, sau ca ardeleanul Mihai Beniuc £...¤.

320

Plumb

Printre procedeele artistice ale lui Bacovia mi se pare a putea distinge dou[ îndrum[ri, despre care n-a= putea spune c[ sunt succesive pentru c[ ne lipse=te o cronologie a poeziilor sale, dar care se leag[ totu=i de câte un alt moment al evolu\iei noastre lirice mai noi. Unele din versurile lui Bacovia se asociaz[ în configura\ii decorative, stilizate, cu o larg[ întrebuin\are a refrenului, amintind pe Macedonski, a=a încât strofele poeziei Decor ar fi putut s[ fie semnate =i de autorul volumului Excelsior £...¤. Este un moment în care poetul lucreaz[ prin generalizarea unei singure impresii, un procedeu de atâtea ori folosit de Macedonski =i în Rondelurile sale, dar =i în atâtea din buc[\ile lui Bacovia care noteaz[ o obsesie: „Amurg de toamn[ violet... / Doi plopi, în fund, apar în siluete / — Apostoli în od[jdii violete — / Ora=ul tot e violet“ (Decor), la care se poate ad[uga, printre altele, =i nota\ia cuprins[ în refrenul fiec[reia din strofele poeziei Amurg antic: „Havuzul din dosul palatului mort / Mai arunc[, mai plou[, mai plânge / =i stropii c[zând, în amurg iau culori: / De sineal[, de aur, de sânge”. Poetul se exprim[ printr-un material de impresii artistice ca acele pe care i le împrumut[ poezia vremii, cu parcurile, havuzurile =i statuile ei. Apoi limba poetului este acum acea a primului simbolism românesc, care cu: solitar, funerar, secular, sinistru, hidos, carbonizat, lugubru, funebru, barbar, satanic, sumbru etc. exprim[ nu numai genul impresiilor care l-au urm[rit mai cu dinadinsul, dar =i participarea lui la o lume a c[r\ilor =i a culturii. Când se va stabili cronologia poeziilor lui Bacovia, se va vedea c[ prima lui form[ este aceea a unui poet mai estet, mai livresc, mai dependent de modele. A doua îndrumare a tehnicii lui Bacovia tinde c[tre o individualizare a impresiilor, stând într-un anumit contrast cu stiliz[rile observate mai înainte. De aceast[ orientare se leag[ toate acele imagini, metafore, compara\ii, printre cele mai sugestive ale liricii noastre mai noi, fie c[ ele evoc[ plopii în dep[rtare, aplecându-se la p[mânt, „În larg balans lenevos de gum[“ (Amurg de toamn[), fie c[ observ[ cum: „La geam, într-un pahar / O roz[ galben[ se uit[-n jos“ (Nocturn[), fie c[ noteaz[ cum: „O frunz[ s-a l[sat pe-o mân[ întins[ care cere“, sau: „O pas[re cade-n ora=, ca o triste\e mai mult“ (Note de toamn[), fie c[ aude cum „Greierul zim\eaz[ noaptea cu nimic“ (Nocturn[), pentru a nu mai vorbi de obligatoriile cenesteziii simboliste, consecin\e de senza\ii al c[ror model a fost fixat de Baudelaire =i Rimbaud, ca acea evocare a prim[verii ca „o pictur[ parfumat[ cu vibr[ri de violet“ (“Nervi de prim[var[“).

321

George Bacovia

Tendin\a de a zugr[vi tablouri simetrice, construite, ra\ionalizate, este dep[=it[ acum. Poetul dore=te s[ noteze senza\ia sa nemijlocit[, ingenu[ =i dureroas[. Forma se dezorganizeaz[ în aceast[ aspira\ie c[tre imediat, a=a încât, nu o dat[, asist[m la o frângere a ritmului, ca în Spre toamn[ £...¤. În aceas[ nou[ configura\ie, limba se schimb[ nu numai prin vocabularul mai familiar, care prime=te =i unele provincialisme, dar =i prin toate acele împerecheri de cuvinte ale vorbirii curente, ca d. p.: „Chiar pentru asta am venit s[-\i spun“ (Cuptor), „S[ nu mai =tiu nimic, ar fi un singur mod“ (Nocturn[), „Când pentru ftizici nu se =tie ce noi surprize vor veni“ (Nervi de toamn[), „De aceast[ întâmplare, atât de r[u mi-a p[rut“ etc. — forme prozaice, cum întâlnim adeseori =i la Adrian Maniu, care nu trebuiesc în\elese îns[ ca ni=te concesii f[cute graiului vorbit, inexplicabile ca atare la ni=te poe\i de nota\ii scriptice ca ace=tia, ci ca o expresie (de altfel deliberat[) a naivit[\ii lor, ca un mijloc de a sugera cititorului lipsa de artificiu în exprimarea emo\iei directe. Tudor VIANU, G. Bacovia ]n edi\ie definitiv[, ]n „Revista Funda\iilor regale“, nr. 7, iulie 1944. Arta dlui Bacovia este, în cele mai expresive poeme ale sale, o art[ de crochiu liric; nota\ia e dens[, sugestiv[, poemul însu=i este concentrat la maximum de esen\[; retorica a fost cu tenacitate sugrumat[. Virtuozitatea î=i are =i primejdiile ei, c[ci nota\ia se poate steriliza =i r[mâne o simpl[ poz[ informativ[; c[utat[ cu perseveren\[, se poate atenua =i extenua. Pildele se g[sesc =i-n poemele din culegerile posterioare volumului Plumb, =i mai ales în poemele în proz[, din Buc[\i din noapte, unde jurnalul intim, de strict[ nota\ie liric[, alterneaz[ cu proza poetic[, =i mai ales în amestecul de roman schematic, de jurnal =i poem, din Dintr-un text comun; se g[sesc aci toate semnele unui prozaizm voit, unei eliptice nota\ii interioare =i unei ironii care prozaizeaz[ pân[ la anularea poemului însu=i; în Buc[\i de noapte nota\ia e înc[ suculent[ pe alocuri, de=i poemul în proz[ oblig[ la o nedezmin\it[ cristalizare. Dar oriunde d. Bacovia este direct antologic, inteligen\a sa artistic[ e v[dit[ =i prospe\imea e aceea=i ca =i acum dou[ decenii, când a ap[rut în lirica noastr[ modern[; ast[zi locul s[u este în prima linie a valorilor contemporane =i, la antipodul minulescianismului, prin simplitate =i lips[ de retorism, reprezint[ o realizare cert[ a simbolismului. Universul s[u liric este de neconfundat, =i înse=i mijloacele sale de expresie sunt nealienabile. Într-o încercare de situare a unui poet autentic, nu numai între contemporani, dar =i în lirica noastr[, suntem înclina\i totdeauna s[ ne

322

Plumb

referim la Eminescu =i la Arghezi, ca la cei doi poli de orientare ai poeziei române; conceptul de poezie =i m[sura de limbaj, ca =i universul înf[\i=at de ei ne pot fixa o scar[ a valorilor. Eminescu e un poet cosmic cu o viziune integral[ a lumii, cu un presim\ metafizic, în care lirismul arde la temperaturile cele mai înalte =i cu un abundent creator de limbaj. Figura\ia îns[=i este simfonic[, pe potriva orizonturilor cuprinse în universul lui moral. Arghezi atinge aceea=i viziune a lirismului, alc[tuit[ din elemente demonice =i cre=tine, creând un nou =i abundent limbaj poetic. Fire=te c[ nu acestea sunt propor\iile liricii bacoviene; dar universul s[u moral, oricât de restrâns ar fi, este atât de original, prin îns[=i singularitatea lui, atât de personal în expresie =i atât de lucid în inteligen\a artistic[, prin care-=i surprinde dezagregarea, încât are toate atributele valorilor lirice. Pompiliu CONSTANTINESCU, G. Bacovia: Opere, ]n Scrieri, I, B., Editura pentru literatur[, 1967, p. 155—161. George Bacovia e cel mai modern poet român din prima jum[tate a acestui secol =i unul dintre precursorii europeni ai celor mai noi tendin\e din literatura universal[ de azi; absurdul, drama existen\ial[, pustiul istoric al lui Eliot, sau amurgul lui Trakl, negrul biologic-larvar al lui Beckett, antimetaforismul expresiei sau, ca s[ utilizez un termen din artele plastice, nonfigurativismul ei — toate aceste elemente se prefigureaz[ în strania =i derutanta oper[ a acestui mare poet, pe care exege\ii nu izbutesc adeseori decât s[-l mistifice, dac[ nu s[-l escamoteze, teroriza\i de cli=eele ce i-au pecetluit de la apari\ie existen\a în critic[ =i în istoria literar[. Dovad[ c[ însu=i marele C[linescu a v[zut în el un tributar al lui Rollinat, poet pe care l-am hipertrofia neîng[duit dac[ am spune c[ are, în literatura francez[ a veacului trecut, locul rezervat la noi unui Carol Scrob. Acest epigon baudelairean, anulat înc[ de pe vremea lui de c[tre Verlaine într-un excelent portret, nu mai poate fi g[sit nici la indicele de nume ale istoriilor literare de dup[ Lanson. Cum putea, deci, Bacovia s[ fi suferit influen\a unui poet inexistent în propria lui \ar[, iat[ o întrebare f[r[ r[spuns. E adev[rat c[ autorul Plumbului îl citeaz[ în finalul unui poem £...¤, faptul nu e îns[ decât un capriciu de poet, numele respective fiind aici simple elemente ale unei figuri de stil. Dac[ afinit[\ile cu Poe =i Baudelaire — =i uneori cu Verlaine — mai presus de toate biografice =i structurale, sunt sensibile, originea lui Bacovia trebuie c[utat[, în primul rând, în sferele celor dou[ tradi\ii fundamentale ale poeziei noastre din secolul al XIX-lea: Eminescu =i Macedon-

323

George Bacovia

ski. Poezia lui care e, paradoxal, monoton[ =i divers[ în acela=i timp, cuprinde crâmpeie de rezonan\[ eminescian[, dep[=ind simpla apropiere £...¤: el preia, dezvoltând-o pân[ la consecin\e imprevizibile, latura existen\ial[ a liricii eminesciene £...¤. De la Macedonski vine percep\ia sonor[ a naturii fabuloase =i gustul decorului somptuos; dar la Bacovia somptuozitatea are func\ii acut sinistre, devine fundalul decompozi\iei =i al agoniei £...¤. Poezia lui Bacovia creeaz[, înaintea lui Eliot =i cu mijloace expresive mai pregnante, în primul rând prin extraordinara lor concentrare, prin epurarea total[ de orice superfluitate a limbajului conven\ional, un Wast Land absolut. A. E. BACONSKY, G. Bacovia, ]n Panorama poeziei universale contemporane, B., Editura Albatros, 1972, p. 90—91. Bacovia cel adev[rat e în poemele în care spiritul „decadent“ al simboli=tilor francezi e absorbit de atmosfera ap[s[toare =i sumbr[ a tristelor locuri unde nu s-a întâmplat nimic. El e întâiul mare poet al „dezn[dejdii provinciale“, =i, f[r[ el, n-ar fi de în\eles o întreag[ literatur[ de dup[ primul r[zboi. Care e timbrul intim, sunetul fundamental, desprins de toate armonicele superioare, al poeziei lui Bacovia e greu de spus. Se observ[ la el întâi o nostalgie surd[ =i incurabil[, o tânjire, de care suferea Eminescu =i care e a moldovenilor în general; un sentimentalism pu\in desuet de provincial care pune o surdin[ pe suferin\a patetic[ a poetului. Coarda lui cea mai lung[ este sentimentalismul, =i poetul devine, foarte u=or, nostalgic din cauza mediocrit[\ii monotone a mediului. £...¤ Dar din astfel de imagini ale triste\ii provinciale Bacovia î=i face curând o atmosfer[ proprie, întemeiat[ nu pur =i simplu pe sentimentalism ca Demostene Botez (acesta, mult mai influen\at de Rodenbach), ci pe o dezorganizare sufleteasc[. Melancolia devine dezn[dejde, plictisul — suferin\[. Ce e dintr-o dat[ bacovian sunt „nervii“ £...¤. În câteva momente, sentimentalismul =i melancoliile de solitar ale lui Bacovia iau forma unei teribile anxiet[\i în fa\a universului terorizant. Prin accentele lui cele mai profunde, Bacovia e nu numai creatorul unei atmosfere foarte personale, dar chiar un poet mare. Atât îns[ c[ emo\iile lui sunt discontinuie =i rar se pot cita mai mult de câteva strofe. Dintre poe\ii români Bacovia e singurul care s-a coborât în infern. Vedeniile aduse la suprafa\[ sunt, la lumina zilei, stranii =i tulbur[toare, fulgurante ca imaginile de la panoram[. Ca prin ni=te „ochene triste”poetul vede corpuri de cear[ cu priviri hâde =i fixe, =i ciudate p[pu=i care scot oftaturi mecanice £...¤.

324

Plumb

Omul care s-a coborât ]n infern =i c[ruia ]ntunericul i-a ars ochii nu poate fi un disperat oarecare. Cântarea lui e obsesiv[, monoton[, dar uneori auzim adev[rate strig[te de teroare. Vocea se umple de un plânset sfâ=ietor ce urc[ din str[fundurile fiin\ei =i încearc[ s[ se articuleze. Copacii î=i plâng frunzele, caterincile se tânguie, toamna“ în mii de fluiere cânt[“ o durere ce nu poate fi atribuit[ decât întregului univers. În cea mai adânc[ imagine, în care Bacovia =i-a oglindit sumbra dezn[dejde, r[sun[ un plânset universal — materia plânge £...¤. Se pune, în sfâr=it, în leg[tur[ cu poezia lui Bacovia o chestiune: aceea de a =ti dac[ ea este expresia unei sincerit[\i absolute sau, dimpotriv[, triumful unui stil. £...¤ Bacovia este, ca mai to\i contemporanii s[i, un eminescian. Dar pesimismul, melancolia lui Eminescu au devenit la el, în lipsa unui suport, spaim[ aproape biologic[ de f[râmare a timpului =i a materiei. Suferin\a lui nu e imaginar[. Bolnav, poetul este cu adev[rat, =i poezia lui pare nu o dat[ un efort de a articula un cântec, ca în finalul Scrisorii IV a lui Eminescu £...¤. Îns[ Bacovia nu r[mâne, ca Eminescu, în versurile de mai sus, la expresia direct[ a destr[m[rii l[untrice. Poezia lui nu e numai „produs organic“ al unei sensibilit[\i maladive, „lipsit[ de retoric[ =i de patetic“ (Pompiliu Constantinescu). Bacovia î=i compune, ca Macedonski, o masc[; î=i face din suferin\[ un stil, o conven\ie, care e manierismul decadent. Poetul se joac[ pe sine, ca =i Minulescu, dar nu spre a se disimula, ci spre a se exprima. Transcris[ pur =i simplu, ca într-un jurnal intim, suferin\a lui ar fi mai degrab[ incoerent[. Ea are nevoie, spre a fi ce e, de o „interpretare”; nu oricum, dar de una plin[ de gravitate =i de patetism. Bacovianismul e o hain[ de teatru, o poz[ patetic[. Nu ascult[m confesia unui bolnav, ci vedem o punere în scen[, poetul desprinzându-se pe fondul universului c[ruia i-a dat via\[ ca un personaj. Confuzia merge pân[ acolo încât poetul împrumut[ masca, într-un proiectat roman, eroului s[u autobiografic. Acesta nu e Bacovia, cât bacovian. £...¤ G. Bacovia reprezint[ punctul cel mai înalt al simbolismului românesc, situându-se totodat[, prin valoare, mai presus de simbolism =i de orice curent literar, în universalitate. Influen\a lui asupra poeziei secolului XX r[mâne o pagin[ nescris[ a istoriei noastre literare. Ea e extraordinar[, dar implic[ un paradox: poetul cu cel mai adânc ecou asupra poeziei române moderne este, izolat în strania lui frumuse\e, inimitabil. Nicolae MANOLESCU, Prefa\[ la G. Bacovia: Plumb, B., Editura pentru literatur[, colec\ia „Biblioteca pentru to\i“, 1965, p. V—XV, XV—XXXI.

325

George Bacovia

Practic, repeti\ia joac[, în tehnica bacovian[, un rol-cheie, ap[sarea pe acelea=i note sfâr=ind în obsesie. Cu mijloace primare (juxtapunere de impresii, flux de senza\ii), confesiunea dobânde=te substan\[, emo\ia concentrându-se în jurul unei singure st[ri suflete=ti. Decorul, cutire de rezonan\[, amplific[ un sentiment dominant. În Plumb, simbolul utilizat ca titlu revine, în opt versuri, de =ase ori. Revelatoare sunt, în cadrul aceleia=i tehnici, pseudorefrenele cu elemente fantomatice, procesionale, din concisa capodoper[ Decor. Copacii sub z[pad[ r[mân negri, preciza poetul; o \arc[ neagr[, zburând, d[ mi=care tabloului static. Culorile contrastante, alb-negru, fuzioneaz[ într-o halucinant[ impresie de cenu=iu, cu vibra\ii funebre... £...¤ Drama absurdului =i revolta în genunchi converg într-un univers de incontestabil[ autenticitate estetic[. Aripile îngreuiate de plumb bat spre p[mânt, îns[ idealul de „mai frumos“ r[mâne ca o generoas[ aspira\ie uman[ în tenta\ia spre absolut. G. Bacovia, minor în aparen\[, e unul din poe\ii de prim-plan de dup[ 1900. Constantin CIOPRAGA, G. Bacovia, ]n Literatura rom`n[ ]ntre 1900 =i 1918, Ia=i, Editura Junimea, 1970, p. 378—379, 385. Starea de spirit numit[ „decep\ionism“ de Gherea, iar de Ibr[ileanu, „curentul eminescian“, a st[pânit pe mul\i poe\i de dup[ Eminescu, dar singurul care ner[mânând un epigon, reu=e=te s[ o comunice la modul direct în expresie într-adev[r artistic[ e Bacovia. Bacovia este creatorul unei atmosfere lirice inedite: atmosfera bacovian[. £...¤ Cu poetul Plumb-ului =i al Scântei-ilor galbene intr[m într-o lume unde totul concureaz[ la coborârea fiin\ei umane la un stadiu subomenesc. O lume a mitului, a animalit[\ii. £...¤ Neizbutind s[ rup[ cercul strivitor al existen\ei închise, f[r[ orizont, h[r[zit[ omului de o lume antiuman[, s[ se îndrepte efectiv c[tre z[rile unor vremi viitoare, lirica lui Bacovia este expresia unei con=tiin\e tragice a damn[rii =i a dorului dezn[d[jduit de izb[vire. £...¤ Elementul crea\ie este, în opera lui Bacovia , esen\ial, =i prin aceasta apar\ine ea marii arte. £...¤ Bacovia caut[, într-adev[r, efecte, dar nu exclusiv de dragul acestora, ci pentru a comunica pe diferite c[i o experien\[ specific[ de via\[. £...¤ Împreun[ cu Arghezi, Blaga, Barbu, George Bacovia e unul dintre cei câ\iva „mari“ ai poeziei române=ti din al dou[zecelea secol. Dumitru MICU, G. Bacovia, ]n }nceput de secol. 1900—1916. Curente =i scriitori, B., Editura Minerva, 1970, p. 450—456, 468.

326

Plumb

În lirica bacovian[, pictura concureaz[ cu muzica, de=i, statistic, elementul muzical precump[ne=te asupra celui cromatic, care, =i el, produce ecouri muzicale =i efecte de incanta\ie (“Copacii albi, copacii negri / Stau goi în parcul solitar”). Poezia sa se organizeaz[ în jurul unui motiv, laitmotiv, dup[ modelul muzical, principalul procedeu de ob\inere a laitmotivului fiind repeti\ia unui singur cuvânt, care provine, de obicei, din sfera cromatic[: negrul, albul, violetul, galbenul, ro=ul, plumbul; în m[sura în care sunt nuclee coagulate ale poeziei, ele devin =i laitmotive muzicale, chiar dac[ în sine culoarea n-are virtu\i sonore speciale. £...¤ Favoarea excep\ional[ acordat[ postum lui Bacovia \ine de domeniul senza\ionalului. O crea\ie atât de restrâns[ ca întindere, atât de inegal[ ca inven\ie tematic[ =i expresiv[, concureaz[ cu opera lui Arghezi, Blaga, Barbu în emula\ia editorial[, în pasiunea critic[, în popularitatea numelui. Ba, mai semnificativ, titularii poeziei noi îl cultiv[ cu o fervoare incomparabil[, cel pu\in aparent, cu propria lor orientare estetic[, a=ezându-l pe Bacovia al[turi de arti=ti mai des[vâr=i\i, mai fecunzi, mai complec=i decât autorul Plumbului. Stima lor se spijin[ pe intui\ia, clar[ sau obscur[, a modernit[\ii poetului, a sensibilit[\ii sale, deosebit de acut[ la nelini=tile timpului nostru. Intui\ie exact[, c[ci poezia bacovian[ de\ine, prin postulatul ei tragic, o virtualitate universal[ =i profund contemporan[, justificând confruntarea cu câ\iva din marii martori ai aceleia=i tensiuni, care sunt Kafka, Camus, Beckett. £...¤ A=a cum am mai spus o dat[, George Bacovia se apropie =i se desparte de creatorii de „Angstträume“, de apocalipse moderne, de la Trakl la Beckett. Poet al e=ecului =i al speran\ei resuscitate — în persoana sa, Casandra, a c[rei umbr[ este atât de zdrobitoare în lumea de azi — î=i contest[ voca\ia. Mihail PETROVEANU, Prefa\[ la G. Bacovia: Opere, B., Editura Minerva, colec\ia „Scriitori rom`ni“, 1978, p. XXIV, XXVI, XXXIV, XL—XLI. Dintre poe\ii a c[ror tensiune de comunicare a atins pragul extrem al suportabilit[\ii emotive, în ordinea poeziei române=ti, Bacovia este primul. £...¤ Simbolul la G. Bacovia nu numai c[ nu este un pretext, dar nu are nici meritul de a se constitui dintr-o consecin\[, adic[ el nu pleac[ de la

327

George Bacovia

o idee care i-ar putea prilejui o declan=are de sentimente =i nici nu ajunge la o idee în urma unui spectacol dramatic al sentimentelor. Pur =i simplu în acest rar caz, al poetului de geniu, simbolul când se lipse=te de fluxul liric, la fel cu aluviunile, el însu=i, simbolul, preia rolul de martor material, cu nimic mai presus decât obiectele concrete, selectate întâmpl[tor =i care constituie indiferenta recuzit[, deloc semnificativ[, a oric[ror mari destine poetice. £...¤ Bacovia este poet prin excelen\a poeziei sale, iar nu prin sensurile sublim simbolice, care-i pot fi atribuite. Nichita ST{NESCU, Bacovia, ]n Fiziologia poeziei , B., Editura Eminescu, 1990, p. 242—243.

328