Plumb [PDF]

Zitiervorschau

Plumb 1. Evidentierea a doua trasaturi care fac posibila incadrarea textului poetic studiat in simbolism Poezia simbolistă Plumb deschide volumul cu acelaşi nume, apărut în 1916. Textul conţine următoarele elemente specifice liricii simboliste: folosirea simbolurilor (plumbul), tehnica repetiţiilor (se repetă de 6 ori cuvântul plumb), cromatica, stările eului liric şi sugestia. Cenusiul este reperul cromatic dominant, acesta uniformizand elementele unui decor aflat in incremenire. Prezentele umane sau obiectuale fac corp comun cu un mediu fizic nelinistit, care sugereaza starea de oboseala fizica si psihica.

2. Prezentarea a doua imagini/idei poetice relevante pentru tema si viziunea despre lume din textul studiat, apartinand simbolismului Tema poeziei o constituie condiţia poetului într-o societate lipsită de aspiraţii şi artificială, condiţie care se leagă de două coordonate esenţiale, iubirea şi moartea. Simbolul central este numit prin titlu. Plumbul are aici utilizare simbolic-funerara: cenusiu, greutate, apasare, toxiciate. Repetitiile realizate prin reluarea simbolului creeaza intensitatea unei obsesii: plumb, sicrie de plumb, flori de plumb, coroanele de plumb, amorul meu de plumb, aripile de plumb. Plumbul cuprinde atat lumea obiectuala, cat si a sufletului (amor de plumb). Ceea ce frapeaza este faptul ca lumea obiectuala este extrem de bine reprezentata, astfel incat ea invadeaza sufletul. Prima strofa, care se concentreaza asupra cadrului exterior, contine o singura referire explicita la eul liric: stam singur. Singuratatea, in asociere cu imaginile funerare care construiesc cadrul exterior, genereaza starea de neliniste manifestata in strofa a doua.

3. Ilustrarea a patru elemente de compozitie ale textului poetic, semnificative pentru tema si viziunea despre lume (imaginar poetic, titlu, incipit, relatii de opozitie si de simetrie, motiv poetic, laitmotiv, figuri semantice/tropi, elemente de prozodie) Titlul poeziei este simbolul plumb, care sugerează apăsarea, nelinistea, greutatea sufocantă, închiderea definitivă a spaţiului existenţial, fără soluţii de ieşire. Poezia este structurată în două catrene construite în jurul cuvântului-simbol plumb care este reluat în şase din cele opt versuri ale poeziei. Cele două strofe corespund celor două planuri ale realităţii: realitatea exterioară, obiectivă, simbolizată de cimitir şi de cavou şi realitatea interioară, subiectivă, simbolizată de sentimentul iubirii („amorul meu de plumb”). Strofa I descrie un cadru spaţial închis, apăsător, sufocant, în care eul liric se simte claustrat: „Stam singur în cavou...”. Cavoul este un simbol pentru universul interior care provoacă o stare de neliniste datorită sugerării greutăţii plumbului. Acest cadru este descris cu ajutorul epitetelor metaforice: „sicriele de plumb”, „funerar vestmânt”, „flori de plumb”, „coroanele de plumb” şi este un spaţiu claustrofobic, un spaţiu limitat prin excelenţă. Repetarea epitetului „de plumb” subliniază existenţa mohorâtă, lipsită de posibilitatea înălţării, deoarece la Bacovia moartea înseamnă anihilare totală atât a trupului, cât şi a sufletului, iar plumbul este un simbol al apăsării şi al strivirii fiinţei. Moartea este sugerată încă de la început, deoarece poezia începe, nu întâmplător, cu verbul „dormeau”, asociat cu adverbul de mod „adânc”, somnul fiind considerat o stare incertă între existenţă şi moarte, o rupere de lumea reală. Chiar şi elementele care ar trebui să inspire bucurie şi viaţă, florile, aici sunt împietrite, sunt contaminate de materia generală, plumbul: „flori de plumb”. Vântul este singurul element care sugerează mişcarea, dar şi acesta produce efecte reci, ale morţii: „şi era vânt... / Şi scârţiau coroanele de plumb.” Verbele la imperfect desemnează trecutul nedeterminat şi sugerează permanenţa unei stări de neliniste şi a unei permanente aspiraţii spre un final dorit, aşteptat şi simţit ca o eliberatoare încheierea a unui ciclu existenţial: „dormeau”, „stam”, „era”, „scârţiau”.

Strofa a II-a mută accentul pe interioritate, dar aceasta nu este o posibilitate de salvare deoarece se află sub semnul tragicului. Optimismul este anulat total, iubirea si afectivitatea sunt surprinse în momentul dispariţiei: „Dormea întors amorul meu de plumb.” (cuvântul „întors” se referă la întoarcerea mortului cu faţa spre apus). Încercarea de salvare este iluzorie, strigătul eului liric fiind unul zadarnic: „şi-am început să-l strig”. Eul solitar aude, vede, înregistrează tot ce îl înconjoară ca pe un eveniment important, dar comunicarea propriu-zisă este exclusă. Dorinţa de evadare şi de înălţare produsă de sentimentul de iubire este şi ea contaminată de atmosfera generală, „aripile de plumb” sugerând de fapt o cădere surdă şi grea, adică moartea. Apropierea morţii este anticipată de sentimentul de singurătate: „Stam singur lângă mort...”, vers care are corespondent în prima strofă: „Stam singur în cavou...”. La Bacovia iubirea şi moartea (Eros şi Thanatos) sunt strâns legate şi nu se anulează una pe cealaltă. De asemenea, cuvintele din întreaga poezie fac parte din câmpul semantic al morţii: sicriu, cavou, funerar, coroană, mort, punând şi mai bine în evidenţă ideea centrală. Poezia simbolistă se caracterizează prin muzicalitate. Pe parcursul întregii poezii sonorităţile care sugerează moartea sunt obţinute prin aglomerarea consoanelor dure: b, p, m, n, s, ş, t, ţ. Un alt element care conferă muzicalitate textului este repetarea cuvântului plumb de şase ori pe parcursul întregii poezii.

4. Sustinerea unei opinii despre modul in care tema si viziunea despre lume se reflecta in textul poetic studiat Consider ca, poezia „Plumb” de George Bacovia este o artă poetică, care se înscrie în lirica simbolistă modernă prin folosirea simbolurilor, a repetiţiei, prin valorificarea cromaticii, a sugestiei şi prin exprimarea propriei concepţii despre condiţia artistului într-o lume ostilă, monotonă şi sufocantă.