PLUMB-comentariu Bac [PDF]

Zitiervorschau

Arta poetica simbolista

,,PLUMB’’ GEORGE BACOVIA

Geneza poeziei: Poezia ,,Plumb’’ deschide volumul cu același titlu, apărut în anul 1916, care marchează debutul lui Bacovia în lumea literară. Poezia se înscrie în universul liric specific bacovian, al "atmosferei de plumb, în care pluteşte obsesia morţii şi o descompunere a fiinţei organice" (Eugen Lovinescu).

Curentul: Poezia simbolistă exprimă numai atitudini poetice sau stări sufleteşti specifice acestui curent literar: spleen-ul, angoasa, oboseala psihică, disperarea, apăsarea sufletească, nevroza, toate fiind însă sugerate, fără a fi numite..

Incadrare in gen si curent: Poezia este o artă poetică, deoarece autorul îşi exprimă în mod direct, prin mijloace artistice, concepţia despre condiţia artistului în lume* Textul se inscrie in lirica simbolistă modernă prin utilizarea elementelor specifice precum: folosirea simbolurilor, tehnica repetitiilor, valorificarea cromaticii, ipostaza tragica a eului liric. Dramatismul este sugerat prin corespondenta care se stabileste intre lumea exterioara si cea interioara.

Titlul poeziei este format dintr-un singur substantiv care coincide cu laitmotivul poeziei. Cuvântul „plumb”, se repetă de șapte ori în text, face trimitere la elementul chimic și sugerează un spaţiu închis, o stare de angoasă, apăsare şi imposibilitatea eului liric de a transcede.

Tema textului o constituie condiţia de damnat a artistului într-o lume dominată de obiecte, ostilă, sufocantă, apăsătoare, care respinge adevăratele valori. Din această lume nu se poate evada şi nu există refugii salvatoare.

Structura: Poezia este structurată în două catrene, organizate pe baza paralelismului sintactic. Prima strofă corespunde realităţii exterioare, iar cea de-a doua strofă corespunde realităţii interioare, acestea fromând o simbioză perfectă. Lirismul este subiectiv, evidenţiat prin numeroasele mărci ale subiectivităţii: verbe la persoana I singular ("stam", "am început") şi pronume sau adjective pronominale la persoana I singular ("amorul meu"). Strofa I surprinde elemente ale unui cadru spatial închis, apasator, sufocant, în care eul liric se simte claustrat. Verbul "dormeau" din primul vers este o metaforă a morţii care sugerează un sfârşit continuu specific liricii bacoviene. Se formează un câmp semantic al universului mortuar: "sicriele de plumb", "veşmântul funerar", "flori de plumb", "coroane de plumb". Aceste elemente construiesc un decor artificial în care, prin repetarea epitetului "de plumb", se creează impresia unei existenţe fără sens şi fără posibilitatea înălţării.

Toate obiectele sunt marcate de împietrire. Eul liric este prezent într-o ipostază de însingurare totală: "stam singur", vântul fiind singurul element care sugerează mişcarea, însă produce efectele reci ale morţii. Verbul "scârţâiau" din ultimul vers întăreşte senzaţia de iritare, nevroză, angoasă. Strofa a II-a se află sub semnul tragicului existenţial dat de moartea afectivităţii: „Dormea întors amorul meu de plumb”. Epitetul „întors”, referitor la sentiment, adânceşte senzaţia unei lumi părăsite de orice speranţă, de mântuire, înălţare. Marcat de aceeaşi singurătate totală, eul liric ajunge să se privească din exterior ca un străin; strigătul său de

deznădejde fiind o încercare de salvare iluzorie. Metafora frigului simbolizează disoluţia materiei, iar imaginea metaforică a îngerului cu "aripi de plumb" presupune senzaţia căderii definitive a omului într-o lume a morţii în care înălţarea nu mai este posibilă. Înstrăinarea, împietrirea, izolarea, singurătatea, privirea în sine ca într-un străin, se înscriu în estetica simbolistă. Sursele expresivităţii şi ale sugestiei se regăsesc la fiecare nivel al limbajului poetic. La nivel fonetic, se remarcă predominanţa vocalelor închise o, i şi u, care dau sentimentul de vid interior, iar aglomerarea consoanelor dure b, p, m, n, creează o sonoritate bizară, lugubră. La nivel morfologic, predomină timpul imperfect, un timp al acţiunilor continue, neterminate, obsedante. Singurele care diferă, verbele „am început” şi „să strig”, marchează conştientizarea dramatică a eului liric. La nivel sintactic, propoziţiile sunt predominant principale, independente, deseori coordonate prin "şi" ceea ce intensifică, prin aglomerare, senzaţiile. De asemenea, se remarcă topica inversă, cu subiectul postpus: „Dormeau adânc sicriele de plumb”, “Dormea întors amorul meu de plumb”. La nivel lexical, predomină cuvintele din câmpul semantic al morţii; repetarea lor are ca efect monotonia. La nivel stilistic, se remarcă prezenţa simbolului central „plumb”, asociat metaforelor: „flori de plumb”, coroanele de plumb”, „aripile de plumb” şi expresivitatea epitetului „amorul meu de plumb”.

Elemente de prozodie: Versurile au masura fixă de zece silabe şi rimă îmbrăţişată. Aceste două elemente contribuind în plus la ideea de închidere.

Universul bacovian Repere spatio-temporale: Spațiul: Nu există spații protectoare, ci doar spații ostile, agresive. Peste tot se simte prizonier, chiar și în propriul corp. Pentru el nu există „acasă”. Timpul: E un prezent obsedant, monoton, ostil, devorator, nu există timp protector în care eul să se poată refugia.

Eul: Se simte abandonat, singur, înstrăinat, neînțeles, damnat. Este un eu nevrotic, melancolic, anxios, al stărilor negative, dezagregate. Erosul: Este asociat adesea cu boala și moartea, cu sentimentul dezagregării, al pierderii în neant. Iubirea este la Bacovia un prilej de nevroză. Natura: Este un decor care amplifică nevroza, anotimpurile sunt surse ale nevrozei. Căldura verii descompune, toamna subliniază sentimentul de sfârșit de lume, gerul iernii stârnește frigul metafizic. Culorile. Apar culori obsedante. Negru, violet, gri, alb și galben. Ele nu au semnificațiile obișnuite ale simbolisticii culorilor, ci transcriu stări de tristețe, agitație, nevroză, boală, disperare. Muzicalitatea: Sunt prezente atât procedee stilistice cu efect muzical, cât și motivul literar al instrumentelor muzicale.

INCADRAREA POEZIEI IN CURENTUL SIMBOLIST Poezia „Plumb” deschide volumul cu același titlu , apărut în anul 1916. Textul se încadrează în simbolism prin: folosirea simbolurilor, cromatica, tehnica repetițiilor și dramatismul trăirilor eului liric. Dramatismul este sugerat prin corespondența ce se stabilește între materie (planul exterior) și sentimente (trăirile interioare ale eului liric).

Titlul poeziei este simbolul plumbului, care sugerează greutatea, apăsarea și accentuează cromatica monotonă dată de cenușiul plumbului. Titlul se repetă de 6 ori pe parcursul celor două strofe, lucruri care accentuează tragicul exisistențial văzut fără soluții de ieșire. Tema poeziei o constituie condiția poetului într-o societate ostilă, astfel el apare în ipostaza însinguratului și trăiește sentimente de disperare. Textul este structurat în două catrene care constituie imaginarul poetic, având la bază cuvîntul „plumb”. Cele două strofe corespund celor două planuri: realitatea exterioară, simbolizată de cavou și realitatea interioară, trăirile eului liric și pierderea sentimentului de iubire. Lirismul subiectiv este redat prin mărcile lexicogramaticale ale eului liric: verbele la persoana I: „stam” „am început” „să strig” și forma pronominală la persoana I: „meu” (amorul meu). Strofa întâi surprinde elementele unui cadru spațial închis în care eul poetic se simte claustrat (captiv): un cavou care simbolizează mediul înconjurător apăsător. Elementele decorului funerar sunt sicriele de plumb, funerar veșmânt, flori de plumb și coroane de plumb, acestea accentuând artificialitatea planului exterior. Frumusețea florilor este anulată prin mineralizarea lor. Repetarea structurii „de plumb” are sugestii multiple: cromatică, apăsare, lipsa posibilității de salvare. Lumea este marcată de împietrire, vântul fiind singurul element care sugerează mișcarea, însă produce efectele reci ale morții: „Și scârțâiau coroanele de plumb”. Strofa a doua debutează sub semnul tragicului existențial generat de pierderea iubirii „Dormea întors amorul meu de plumb”. Cuvântul „întors” constitiue misterul poeziei, fiind primele semne ale înstrăinării. Eul liric își privește sentimentele ca un spectator, iar încercarea eșuată de a-l salva sporește disperarea: „și-am început să-l strig”. Elementele naturii sunt în poezie frigul și vântul. Starea de solitudine a eului liric este sugerată de repetarea sintagmei „stam singur”, care alături de celelalte simboluri accentuează senzația de pustietate. Înstrăinarea, izolarea și solitudinea eului liric se înscriu în estetica simbolistă. La nivel fonetic, repetarea cuvântului „plumb” accentuează muzicalitatea interioară stridentă prin constituirea aliterațiilor, evidențiind închiderea și apăsarea spațiului exterior. Verbele remarcate în text sunt in cea mai mare parte la timpul imperfect. Prin folosirea acestui timp se permanentizează starea de angoasă: „dormeau”, „stam”, „era”, „atârna”. În concluzie, prin folosirea simbolului ca mijloc de sugestie, cromatica monotonă susținută de culoarea plumbului, temele și motovele specifice, poezia lui George Bacovia se încadrează în simbolism.

,,PLUMB’’ GEORGE BACOVIA Dormeau adânc sicriele de plumb, Și flori de plumb și funerar veștmânt -

Stam singur în cavou… și era vânt… Și scârțâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb Pe flori de plumb, și-am început să-l strig Stam singur lângă mort… și era frig… Și-i atârnau aripile de plumb.