Evaluarea in Invatamantul Prescolar [PDF]

Zitiervorschau

EVALUAREA ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR Conceptul de evaluare şi formele evaluării în învăţământul preşcolar ’’Evaluarea merită un loc important în învăţământ, din care face parte integrată. Ea are întotdeauna un raport direct sau indirect cu progresul, în extensie şi în calitate, al învăţării.’’ (D. Ausbel) În reforma educaţională intreprinsă în momentul de faţă în învăţământ, importanţa activităţii de evaluare devine din ce în ce mai accentuată, deoarece permite cadrului didactic să aprecieze gradul în care au fost atinse obiectivele procesului de învăţământ, precum şi dificultăţile acestuia. În învăţământul preşcolar actul de evaluare păstrează caracteristicile evaluării activităţii didactice, având drept scop măsurarea şi aprecierea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor dobândite de copii în cadrul actului educaţional.În acelaşi timp, evaluarea urmăreşte şi aspectele formative ale muncii educatoarei, concretizată în atitudinile şi comportamentele dobândite de copilul preşcolar prin procesul de învăţământ.

Evaluarea: -

concept polisemantic, cu numeroase sensuri, care reflectă procese, relaţii, funcţii,etape, tehnici, instrumente, criterii, factori, dinamică variate;

-

are ca gen proxim: componentă, etapă, acţiune a procesului educaţiei, instrucţiei, managementului, alături de predare, învăţare;

-

ca diferenţă specifică: indică esenţa, conţinutul, modalităţile, desfăşurarea verificării, măsurării, aprecierii cantitative şi calitative a realizării obiectivelor, a modului de

atingere a lor, pentru luarea deciziilor de reglare, interpretarea teoretică; -

este un proces - un sistem de acte, operaţii, etape, factori, conexiuni concepute, proiectate, conduse raţional;

-

presupune un conţinut specific (ce evaluăm?), un timp util (când?, cât?), strategii (cum? în ce forme? ce tipuri? ce metode? ce instrumente? în ce condiţii?), criterii (la ce raportăm? ce standarde?), valorificare (ce ne spun rezultatele? ce este de făcut?);

-

are roluri, funcţii specifice în raport cu procesul instruirii, educării şi respectă o anumită normativitate (reguli, cerinţe);

-

orice element, etapă, factor al procesului instructiv-educativ poate fi evaluat, după criterii calitative specifice;

-

este un proces de concepere a acţiunilor şi strategiilor evaluative, de realizare practică, de interpretare cantitativă şi calitativă a constatărilor, de comunicare şi valorizare (apreciere), de reglare, de luare a deciziilor ameliorative;

- se realizează în totdeauna în raport cu obiectivele stabilite; - indică: realizarea succesului / insuccesului, reuşitei / nereuşitei, progresului / regresului, eficacităţii / ineficacităţii, adaptării / inadaptării, performanţei în instruire, educare, formare; Evaluarea se regăseşte în orice domeniu de activitate umană, cu un rol clar, acela de a eficientiza acea activitate. Evaluarea în domeniul educaţiei şi al învăţământului urmăreşte să aprecieze cu obiectivitate şi prin mijloace ştiinţifice efectele unei acţiuni pedagogice. Prin evaluare se realizează o măsurare cantitativă prin intermediul unor instrumente speciale, apoi o apreciere calitativă pe baza unui set de criterii de interpretare şi în final o decizie cu valoare de prognoză pedagogică. Ea urmăreşte măsurarea volumului informaţional dobândit, performanţele şi eficienţa acestora la un moment dat în cadrul activităţii specifice. Evaluarea performanţelor copilului presupune a determina măsura în care obiectivele programului de instruire au fost atinse, precum şi eficienţa metodelor folosite Partea esenţială a evaluării este cunoaşterea efectelor pe care le are acţiunea desfăşurată, pentru ca pe baza informaţiilor obţinute să putem ameliora în timp activitatea. Prin urmare, evaluarea înseamnă: măsurarea, interpretarea, aprecierea rezultatelor şi adoptarea deciziei. Conceptul de evaluare particularizat pentru ciclul preşcolar, păstrează

caracteristicile evaluării unei activităţi didactice, dar cu note specifice, determinate de treapta de învăţământ şi de natura conţinutului de evaluat.

Specificul evaluării în grădiniţa de copii Deoarece activitatea din grădiniţă are preponderent un caracter formativ-educativ, cu finalităţi de prespectivă, ce nu se pot concretiza pe termen scurt, ci într-o viziune de construcţie pas cu pas, în colaborare cu alţi factori (familie, şcoală, media, societate), evaluarea este fragmentară, incompletă, unele rezultate apărând mai târziu, în şcoală sau la finele ei. Formarea unor deprinderi de activitate intelectuală, conducerea operaţiilor gândirii de la concret spre abstract, logic, raţional şi manifestarea deprinderilor şi abilităţilor în comportamentul copiilor nu se pot evidenţia decât după perioade mari de timp, în perspectivă. Evaluarea preşcolarilor este dificilă şi permite doar prognoze pe termen scurt, dar este importantă şi necesară pentru educator şi copii pentru cunoaşterea nivelului atins în dezvoltarea personalităţii, care este departe de cristalizare, pentru individualizare şi eficienţă în activitate. Învăţământul preşcolar are caracter oral, nu există teme pentru acsă, iar evaluarea se face oral sau prin fişe de evaluare. Preşcolarii trebiue evaluaţi unul câte unul, educatorul trebuie să reţină ce a spus copilul, nu se poate relua corectarea ca în lucrările scrise. Desigur, fişele de evaluare pot fi reluate, dar ele nu conţin concepte, reguli, legi, ci doar rodul activităţii copililui, la care el poate ajunge şi din întâmplare, fără o înţelegere verificabilă împlinirii celor propuse prin obiective. Totodată evaluarea se extinde şi la activitatea de predare şi la măiestria educatorului de a realiza obiectivele propuse, de a individualiza învăţarea, de a facilita achiziţia noilor cunoştinţe, dar mai ales de a forma, de a educa tânăra generaţie în vederea integrării într-o societate dinamică şi solicitantă.Creativitatea, spontaneitatea, independenţa, spiritul critic, modul de autoevaluare sunt mai dificil de supus unei evaluări obiective. Este mai uşor să evaluăm fişele de activitate matematică decât creaaţiile plastice ale copiilor sau nivelul autonomiei personale. Ţinând cont de aceste caracteristici specifice şi de obiectivele urmărite, evaluarea va viza formarea următoarelor competenţe: • să recunoască şi să denumească culorile de bază; • să recunoască şi să denumească formele geometrice plane; • să discrimineze dimensiuni (mărime, lungime, lăţime, grosime);

• să constituie mulţimi de obiecte, imagini intuitive, figuri simbolice, pe baza unor variate însuşiri de formă, culoare, dimensiune, considerate separat sau simultan); • să redea prin desen mulţimi reprezentate figurai sau simbolic; • să distingă şi să numească poziţii şi relaţii spaţiale între mulţimi sau între elementele unei mulţimi în raport cu un reper dat; • să efectueze operaţii de triere, grupare, seriere, comparare, duplicare, ordonare; • să măsoare cu etaloane nestandardizate diverse dimensiuni; • să compare prin apreciere globală şi prin punere în perechi elementele a două sau mai multe mulţimi; • să identifice diferenţele între două mulţimi comparate prin diverse procedee; • să asocieze cantitatea la număr şi numărul la cantitate; să recunoască cifrele; • să realizeze în mod instrumental numărarea în limitele 1-10, crescător şi descrescător; • să indice locul obiectelor într-un şir utilizând numeralul ordinal; • să compună şi să descompună numere cu diferenţa de o unitate; • să distingă semnificaţia simbolurilor aritmetice; • să efectueze operaţii simple de calcul oral, adunare şi scădere cu 1,2 unităţi; • să aplice cunoştinţele matematice dobândite în situaţii practice. În activităţile matematice, ca şi în celelalte activităţi din grădiniţă, evaluarea nu are rol clasificator ci oferă informaţii pentru realizarea diferenţierii şi individualizării instrucţiei în scop ameliorativ. Evaluarea este un proces a cărui desfăşurare parcurge trei etape: 

obţinerea informaţiei despre nivelul de pregătire matematică a preşcolarilor la un moment dat şi raportarea lui la obiectivele urmărite;



formularea aprecierilor pe baza informaţiilor obţinute, ce sunt analizate şi prelucrate cu metode statistice şi interpretate din punct de vedere calitativ;



adoptarea deciziilor privind optimizarea instrucţiei viitoare în direcţia diferenţierii şi individualizării.

Conţinutul evaluării:  trecerea de la evaluarea produsului învăţării (cunoştinţe), la evaluarea procesului de formare echilibrată a personalităţii (vezi, idealul educaţiei), prin toate elementele instruirii, educaţiei: resurse, conţinuturi, strategii, factori, management ş.a



nu se limitează numai la cunoştinţe, cu rezultate vizibile "acum şi aici", ci şi alte dimensiuni-capacităţi, motivaţii, atitudini, interese, voinţă, calităţi ale atenţiei ş.a., ca valori finale;



echilibrarea evaluării obiectivelor specifice şi operaţionale cu cea a elementelor formării de perspectivă, transdisciplinare, a aprecierii rezultatelor imediate ale învăţării (conform programelor şcolare) cu cea a pregătirii pentru învăţarea continuă;



orientarea prioritară spre stabilirea şi aplicarea criteriilor de evaluare calitativă a tuturor elementelor educaţiei, a relaţiilor interne şi externe, a factorilor, a rezultatelor, a managementului .

Funcţiile evaluării prescolarului Evaluarea preşcolară reprezintă un ansamblu de activităţii dependente de anumite intenţii. Acestea transcend datele imediate şi contingente, raportându-se la o serie de funcţii şi scopuri bine determinate. Scopul evaluării nu este de a parveni la anumite date, ci de a perfecţiona procesu educativ. Raportat la derularea unei secvenţe de învăţare sau prin relaţionare la un ansamblu structurat de activităţi de formare, se desprind funcţii ale evaluării specifice dimensiunii normative (constatativă, diagnostică, prognostică) si respectiv funcţii specifice dimensiunii formative (motivaţională, de reglare). a) Funcţia de diagnosticare şi constatare. După crearea situaţiilor de învăţare, educatoarea trebuie să ia cunoştinţă de modul cum au fost receptate şi să cunoască comportamentele dobândite de copil în raport cu baremele minime. Acest control este esenţial şi pentru copil în validarea corectitudinii însuşirii unor noţiuni matematice şi raţionamente. Prin controlul sistematic, educatoarea intervine în procesul de instruire pentru reglarea lui şi funcţionarea continuă a conexiunii inverse care închide întotdeauna ciclul învăţării. b) Funcţia de prognozare. Evaluarea permite cunoaşterea, descoperirea şi diagnosticarea factorilor care au condus la obţinerea rezultatelor şi pe baza acestora reglează şi direcţionează activitatea în etapele următoare, anticipând anumite situaţii de instruire. Funcţia prognostică pune în evidenţă performanţele viitoare ale copiilor. Aceasta are o importanţă deosebită deoarece educatoarea poate lua decizii la momentul oportun pentru orientarea activităţilor în această direcţie. Această

funcţie se realizează prin teste simple de aptitudini dar şi prin teste pedagogice care verifică calitatea învăţării şi a capacităţilor solicitate de activităţile viitoare. c) Funcţia de reglare. In urma activităţii evaluative, educatoarea determină lacunele apărute în procesul didactic şi trece la corectarea lor. Astfel, educatoarea trebuie să aibă în vedere modul de folosire a materialului didactic şi reluarea secvenţelor parcurse în învăţare pentru determinarea surselor de eroare. Pentru preşcolar trebuie acţionat în vederea reglării efortului de învăţare şi pe raportul optim dintre experienţele de învăţare şi particularităţile intelectuale. d) Funcţia motivaţională. In activităţile matematice din grădiniţe, evaluarea are şi o valoare motivaţională. Prin folosirea jocurilor didactice şi a altor activităţi, succesul înscrie motivaţia învăţării pe o spirală ascendentă. Trebuie să fim foarte atenţi la modul comparativ al performanţelor, deoarece uneori acestea sunt mai slabe decât nivelul grupei, dar sunt mai bune decât rezultatele anterioare. Copilul trebuie încurajat pentru efortul depus şi pentru realizările lui individuale, iar raportarea la performanţa anterioară să poată genera un imbold pentru autodepăşire. Privite din punctul de vedere al educatorului, funcţiile evaluării vizează: • culegerea de informaţii cu privire la măsura în care au fost realizate obiectivele stabilite • controlul asupra activităţii desfăşurate • stabilirea eficienţei organizării, structurării, accesibilizării conţinutului, a alegerii strategiei adecvate grupei sau indivizilor din grupă • descoperirea unor lacune, dificultăţi, rămâneri în urmă pentru ca pe baza lor să se elaboreze un program de recuperare (cu întreaga grupă, pe grupe mici sau individual) • anticiparea, proiectarea , organizarea şi conducerea ştiinţifică, eficientă a următoarelor secvenţe de instruire. Pentru preşcolar, funcţiile specifice ale evaluării sunt: • îl ajută să fixeze, să consolideze şi să reţină cunoştinţele prin repetare şi întărirea pozitivă pe care evaluarea o determină, să le integreze în sisteme • să-i mărească încrederea în forţele proprii şi să-i descurajeze comportamentele negative • îi susţine interesul pentru cunoaştere stimulându-i şi dirijându-i învăţarea • contribuie la formarea capacităţii de autoapreciere şi la stimularea tendinţei de autoafirmare

• contribuie la întărirea legăturii grădiniţei cu familia. Toate aceste funcţii demonstrează necesitatea includerii evaluării în activitatea didactică. Ele apar şi se actualizează diferenţiat, prin prevalenţa uneia faţă de alta la un moment dat. O probă evaluativă oarecare nu îndeplineşte toate funcţiile posibile în aceeaşi măsură. Toate funcţiile se pot întrezări, mai mult sau mai puţin, în toate situaţiile de evaluare.

Tipuri de evaluare în grădiniţă Activitatea educativă din grădiniţă este complexă şi solicită forme de evaluare variate, multiple, adaptate la particularităţile individuale şi de vârstă ale preşcolarilor. După funcţiile pe care le îndeplineşte în optimizarea parametrilor generali ai dezvoltării copilului, formele de evaluare utilizate în grădiniţă sunt:  Evaluare iniţială;  Evaluare formativă (continuă)  Evaluare sumativă (cumulativă). Evaluarea formativă (continuă) este indispensabilă înr-o pedagogie a formării centrate pe copil. Rezultatele se raportează, după fiecare secvenţă, la obiective, cu scopul de a înregistra lacune, greşeli sau a confirma eficienţa învăţării. Evaluarea formativă ajută la prevenirea unor distorsiuni în învăţare, provenite din surse afective (nesiguranţă, încredere nejustificată, indiferenţă). Evaluarea formativă are implicaţii atât în activitatea educatoarei/institutorului, cât şi în cea a copilului. Funcţia diagnostică şi prognostică sunt valorificate pentrul copil în stabilirea caracteristicilor viitorului program instructiv-educativ. Copilul va învăţa mai eficient dacă beneficează de rezultatele evaluării, şi le asumă parţial ca autoevaluare, dacă înţelege semnificaţia evaluării. Este o evaluare continuă, ea evită ruperea procesului de învăţare sau reluarea unor trasee lungi (greşit parcurse), printro învăţare conştientă de obiectivele, desfăşurarea şi rezultatele sale (feed-back). Continuitatea propriu-zisă nu este însă nci posibilă, nici necesară. Nu pot fi fixate norme de timp sau cantitate de informaţii ce se evaluează, evaluarea depinde de amplitudinea proceselor cognitive implicate, complexitatea activităţii, posibilităţile celui educat. Evaluarea este necesară după fiecare secvenţă semnificativă a învăţării, fără care nu se poate înainta în proces. Chiar dacă cere un consum mare de timp, frecvenţa evaluării nu poate fi prea mare. Evaluarea formativă se mai caracterizează prin punerea în legătură a rezultatelor sale cu activitatea trecută şi cu cea viitoare. Astfel, este o evaluare

sumativă repetată, de sancţionare a copiilor care nu obţin performanţe în timp, cu scopul de a cultiva încrederea în propriile capacităţi de reuşită în învăţare. Evaluarea sumativă este tipul de evaluare prin care se constată nivelul de performanţă atins în raport cu anumite exigenţe de formare care au fost stabilite la începutul unei perioade lungi de învăţarre sau care se formulează abia în momentul evaluării. Cosntatările se exprimă în calificări atribuite copiilor, clasificări sau promovări ale acestora. În grădiniţă putem vorbi de evaluare iniţială în momentul venirii copilului în instituţie şi evaluare finală, la părăsirea acesteia, când trebuie să i se completeze fişa psiho-pedagogică finală (profil de personalitate, inventar de cunoştinţe, interese şi posibilităţi de învăţare) pentru a se recomanda înscrierea la şcoală. Autoevaluarea este o formă de trecere la autonomie (de exemplu reconstituirea unei imagini din bucăţele poate fi autoevaluată). Există activităţi pe care preşcolarul nu este capabil să le autoevalueze fără exerciţiu prealabil. Pentru autoevaluare este necesară cunoaşterea obiectivului şi a căii de realizare. Atunci când preşcolarul se autoevaluează, rezultatele sunt superioare. Evaluarea clinică se realizează pentru preşcolarii cu probleme în evoluţie, de către un specialist (psihiatru, psiholog). Prescripţiile pentru activitatea ulterioară diagnosticării, vor ţine seama nu numai de simptome, ci şi de relaţiile dintre factorii psihologici, sociali şi educaţionali care influenţează performanţele copilului. Modalităţi specifice de evaluare în activităţile din grădiniţă În verificare se pot utiliza metode orale, scrise, practice, mixte,cum sunt: a) Chestionarea orală (ascultarea curentă) - după modul de adresabilitate poate fi: frontală, individuală sau combinată; - după modul de realizare poate fi: curentă, periodică sau finală; - poate fi utilizată în diferite momente ale activităţii, după obiective şi strategia proiectată; - eficienţa ei depinde de: * durată; * ritmicitate; * modul de formulare al întrebărilor; * antrenarea copiilor din grupă în completare; * echilibrarea categoriilor de obiective / tipuri de întrebări; * modul de comunicare (verbală - nonverbală ); * atitudinea educatorului ( în apreciere, în stimulare); * modul de numire al copiilor; * prevenirea erorilor subiective în apreciere; * corelarea cu alte metode; * aprecierea cantitativă şi calitativă a învăţării; * oferirea unor puncte de sprijin pentru stimulare; * calitatea construirii întrebărilor (clare, de esenţă, ordonate logic, stimulative,

echilibrate ca obiective, teoretice şi practice); - avantaje: * dezvoltă capacitatea de exprimare calitativă; * asigură o conexiune inversă mai rapidă; * stimulează răspunsurile pozitive valorificând punctele de sprijin; * dezvoltă capacitatea de expunere liberă, de argumentare, de comentare,de exemplificare, de interpretare proprie, de formulare de ipoteze , - limite: * intervenţia unor variabile inhibitoare (starea educatorului, timpul limitat, gradul diferit de dificultate al întrebărilor, starea copiilor, verificarea prin sondaj); * posibilitatea "ajutorului" colegilor, stilul copiilor de "învăluire" a răspunsului;* specularea unor "exigenţe" - tip ale educatorului; * utilizarea unei "exprimări frumoase" de acoperire; * menţinerea dominării verificării însuşirii mecanice a cunoştinţelor ; - necesitatea ca educatorul, în pregătirea activităţii să proiecteze şi grila de întrebări, de apreciere calitativă şi să prevină limitele; - nu se confundă cu metoda conversaţiei, utilizată în predare şi în învăţarea noilor cunoştinţe, deşi şi ea oferă informaţii asupra pregătirii, capacităţilor copiilor. b) Lucrările practice (aplicative): •

sunt utilizate pentru verificarea obiectivelor de aplicare, analiză, de sinteză-creaţie,

concretizate în deprinderi, priceperi, abilităţi, competenţe(de organizare,

aplicare,

găsire,

alegere,

utilizare, corectare, clasificare, ordonare, identificare, analiză, observare,

comparare, relatare, modificare, rezolvare, proiectare ş.a.); •

variante:* exerciţii de realizare concret-practică; * execuţii de produse obiectuale;

•

măsurarea, notarea aprecierea se fac potrivit criteriilor calitative stabilite, timpul şi condiţiile

utilizate, nota personală, cu diminuarea erorilor subiective tipice evaluării; •

trebuie acumulate în portofoliul fiecărui copil şi utilizate în evaluarea cumulativă, finală,

pentru că evidenţiază realizarea şi a celorlalte obiective, nu numai însuşirea cunoştinţelor, c) Observarea comportamentului în timpul activităţilor •

permite acumularea de informaţii privind importante dimensiuni ale personalităţii, antrenate

în învăţare: interesul, capacitatea de concentrare, de efort, echilibrul emoţional, starea de sănătate, atitudinea faţă de sarcină, nevoia de comunicare şi relaţionare, deprinderile de învăţare, capacitatea organizatorică, nivelul priceperilor şi abilităţilor,

nevoia de susţinere, implicarea

motivaţională, siguranţa stăpânirii materiei, orientarea în sarcină; •

utilizarea rezultatelor are rol stimulativ dacă observarea este: * echilibrată pe obiective, *

conştientizată de către copil ca sens stimulativ pentru a se manifesta liber; * eliberată de erorile subiective tipice ale evaluării; * corelată cu constatările făcute prin alte metode; * explicată şi însoţită de recomandări; * realizată în toate categoriile de activităţi; * antrenează pe copilul însuşi sau grupul. •

educatorul va consemna constatările repetate asupra unui criteriu, în caietul/fişa de observare

nominală şi le va utiliza în evaluarea continuă dar şi cumulativă, în aprecierea, justificarea programului, în acordarea recompenselor/sancţiunilor; d) Rezolvarea în grupuri mici, omogene sau eterogene a unor sarcini de lucru şi analiza calitativă a rezultatelor, prin raportare la obiective, cu aprecieri pentru grup şi pentru fiecare e) Convorbiri, pe marginea reuşitelor/nereuşitelor la activităţi, sarcini pentru analiza cauzelor, dificultăţilor, a aşteptărilor şi utilizarea lor în tratarea diferenţială. f) Dezbateri pe teme problematizate sau de sinteză, după activităţi complementare. g) Utilizarea autoevaluării sau a grupului pentru analiza dificultăţilor, lacunelor, cauzelor şi pentru construirea stimulării necesară la vârstele fragede ale preşcolarilor. h) Alcătuirea portofoliului: •

Ca ansamblu de sarcini" rezolvate în timp (an, semestru), adunate şi ordonate într-o mapă, pe

diferite obiective, teme date, pentru fiecare copil; •

Conţinut: fişe de lucru rezolvate în activităţi , lucrări aplicative, desene, schiţe, rezultate de

la activităţile libere, încercări proprii, , lucrări diferenţiate,

diferite

evaluări

curente

consemnate, notaţii ale educatorului, , înregistrări audio-video, descrieri ale comportamentului, aprecieri ale colegilor, rezultate la concursuri. •

Se comunică obiectivele programei la început, se dau sugestii, se sprijină elaborarea pe

parcurs, se evaluează în final după criterii stabilite şi comunicate, iar calificativul are o pondere destul de mare la sfârşitul anului şcolar . i) Testele docimologice de examinare şi de verificare curentă (evaluare).

Rolul educatoarei/institutorului în evaluare În fiecare secvenţă educativă, într-o primă fază, educatoarea preia unele din obiectivele din programă, le adaptează particularităţilor copiilor şi situaţiilor de învăţare, le ordonează liniar şi ierarhic pentru a le înscrie în logica didactică. Pentru ca evaluarea să fie posibilă, educatoarea va descrie pentru sine şi pentru copil modalităţile în care se va manifesta comportamentul scontat

prin care se exprimă fiecare obiectiv, condiţiile în care se aşteaptă ca acesta să apară şi nivelul de performanţă al achiziţiilor (minime, medii, maxime). În faza ulterioară, după procesul de învăţare, educatoarea/institutorul va recurge la metode şi instrumente de culegere de date, care conduc la rezultate cantitative. Acestea vor fi prelucrate apoi calitativ, prin raportare la obiective. Pragul de acceptabilitate al rezultatelor (performanţelor) este variabil de la o etapă a învăţării la alta, de la un copil la altul. În perioada de învăţare exigenţele sunt mai reduse, exerciţiile şi probele de control, mai uşoare. Angajarea în învăţare şi un minim de rezultate sunt satisfăcătoare. Se tinde însă spre performanţe maxime, spre curba rezultatelor în formă de ’’J’’, spre aplicaţii, transfer. Educatoarea va fi tolerantă în manifestările de egocentrism, subiectivism, faţă de supraaprecierea rezultatelor proprii sau ale prietenilor. Prezentarea obiectivelor şi criteriilor de apreciere a realizării acestora îl ajută pe preşcolar să preia unele criterii de apreciere. Este util şi necesar să verbalizeze aceste criterii. Nota este exclusă în calificarea copiilor preşcolari. Se folosesc calificative în limbaj comun (foarte bine, bine), stimulente materiale sau simbolice pentru recompensare sau sancţionare, cu grija de a da o tentă optimistă evaluării, care se face în raport cu rezultatele anterioare, cu ale celorlalţi copii din grup, nu doar cu obiectivele propuse.

Metode de culegere a datelor în vederea evaluării În funcţie de specificul vârstei preşcolare, metodele de culegere a datelor pentru evaluare vor fi: observaţia, conversaţia, studiul produselor activităţii, analiza procesului de integrare socială, testul, ancheta. Dintre acestea, un loc aparte îl ocupă observaţia şi conversaţia. Metoda observaţiei facilitează educatoarei obţinerea unei părţi însemnate de date despre preşcolar prin observarea comportamentului în condiţii obişnuite (uneori şi provocate, în condiţii anume create pentru a se edifica asupra unor aspecte ambigue). Nu se va limita la observaţia spontană, ci va realiza şi observaţia sistematică, stabilindu-şi obiectivele de urmărit, mijloace şi activităţi programate, dispunând de metode de înregistrare, ordonare, prelucrare narativă sau codificată. Elementul de comportament supus observării va fi circumscris şi descries prin indicatori semnificativi. Sunt de evitat definiţiile vagi şi se va nota frecvenţa, periodicitatea sau durata comportamnetului observat, folosind grille, coduri pentru o înregistrare rapidă. Pot fi folosite şi mijloace tehnice de înregistrare a manifestărilor: magnetofon, aparat de fotografiat, înregistrare video etc. Rezultatele sunt evaluate cu ajutorul unor scale ce diferenţiază calităţi ale

comportamentului observat. Se ţine seama şi de factorii de distorsiune, perturbatori, ce ţin de subiectul analizat (oboseala, dezinteresul), de observator (subiectivism, tendinţa de a evita extremele) şi de caracteristicile evaluate. Conversaţia curentă cu copilul aduce date neorganizate, nesistematice. Se recurge atunci la conversaţia dirijată sau semidirijată, axată pe problemele care ne interesează, ale cărei rezultate sunt apoi prelucrate şi sistematizate. Alte metode de culegere a datelor în vederea evaluării sunt: ancheta şi chestionarea adulţilor, testele etalonate, probele docimologice, fişele de muncă independentă. Acestea împreună cu cele menţionate mai sus, fac posibilă evaluarea, eficientizând procesul educativ. În timpul anului şcolar, se realizează în mod implicit o evaluare continuă a nivelului de cunoştinţe şi deprinderi prin oportunităţile oferite de regimul zilnic, fişele de evaluare, observaţie zilnică, prin convorbiri, studiul produselor activităţii, test. Observarea copiilor în timpul regimului zilnic reprezintă perceperea organizată, sistematică, de durată a conduitei în situaţii variate. Presupune stabilirea unui scop, elaborarea unui plan, precizarea instrumentelor, consemnarea datelor, interpretarea acestora din punct de vedere psihopedagogic. Convorbirea este un dialog între educator şi copil după un plan de întrebări, urmând consemnarea răspunsurilor şi interpretarea lor. Testul este o probă standardizată care furnizează date despre caracteristici psihofizice din diverse planuri. Studiul produselor activităţii oferă date însemnate pentru dezvoltarea deprinderilor, a intereselor, a aptitudinilor, a motivaţiilor copiilor. Se studiază desene, obiecte confecţionate, colaje, picturi, modelaje ş..a La sfârşitul anului şcolar şi la finele unui ciclu se impune o evaluare atentă, detaliată a copiilor pentru a stabili programul următor sau pentru a finaliza fişele psihopedagogice de acces în şcoala primară. Testele reprezintă principalul instrument de evaluare. Fiecare test are în componenţă mai mulţi itemi. Itemii - elementele componente ale unui instrument de evaluare: enunţuri, întrebări, exerciţii de orice tip, probleme, care vizează un volum de cunoştinţe, priceperi şi capacităţi. In realitate, un

item este mai mult decât atât, deoarece conţine nu doar sarcina de lucru, ci şi formatul acesteia împreună cu răspunsul aşteptat. Din punct de vedere al obiectivitătii în notare, itemii se clasifică în: itemi obiectivi, itemi semiobiectivi, itemi subiectivi. Itemii obiectivi: reprezintă componente ale testelor de progres, în special ale celor standardizate. Aceşti itemi solicită din partea copilului răspunsul corect sau a celui mai bun dintr-o serie de variante oferite. Ei pot fi: • Itemi cu alegere duală: da/nu; adevărat/fals; corect/greşit; bine/rău. • Itemi cu alegere multiplă: elevul trebuie să aleagă varianta corectă din cele enumerate; • Itemi de tip pereche: solicită recunoaşterea unor corespondenţe între elementele a două coloane, astfel încât să se obţină afirmaţii adevărate; Itemi semiobiectivi: presupun ca răspunsul preşcolarului să fie limitat ca spaţiu, formă, conţinut, prin structura enunţului sau întrebării. Aceşti itemi solicită din partea copilului un răspuns pe care acesta trebuie să-1 construiască, nu să-l aleagă. Ei pot fi: • itemi cu răspuns scurt/sau de completare: solicită din partea copilului un răspuns scurt sau o parte componentă a unei afirmaţii. • întrebări structurate: solicită din partea copilului răspunsuri simple la început după care dificultatea poate să crească. Itemi subiectivi: sunt cel mai frecvent utilizaţi, fiind relativ uşor de construit şi testează obiective care vizează originalitatea şi caracterul personal al răspunsului. Progresul copilului trebuie în permanenţă monitorizat, comunicat şi discutat cu familia acestuia. Implicarea părinţilor ca sursă de informaţii şi evaluatori direcţi se poate realiza prin activităţi comune (părinţi – copii - educatoare), activităţi de consiliere, prin discuţii informale, individuale, periodice sau zilnice, dacă este necesar, prin analiza portofoliului individual al copilului, prin analiza agendei de comunicare cu părinţii, prin scrisori tematice, ş.a.

Bibliografie: * Voiculescu, E., (2001), Pedagogie preşcolară, Editura Aramis * Cartea educatoarei, (2000), Ghid practic-alpicativ, Târgu Mureş Ionescu, M., (2003),

* Instrucţie şi educaţie, Editura Garamond, Cluj-Napoca Bocoş, M., (2003), * Teoria şi practica instruirii şi evaluării, Editura Casa Cărţii de Stiinta,Cluj-Napoca *Cucoş, C., (2006), Pedagogie, Editura Polirom * www.didactic.ro

TEST DE EVALUARE NUMERE ȘI CIFRE (1-10)

Nume si prenume copil................................................. Data.................. I1 – Numără crescător apoi descrescător numerele de la 1-10:

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

_

I2 –Desenează atâtea pătrățele câte îți arată cifra!

10

3

7

I3 – Scrie vecinii numerelor:

_9_

_7_

_ 1_

I4 – Compune numerele:

5

2

3

6

1

9

I5 - Descompune numerele:

8

10

5

I6- Rezolvă problemele de mai jos și scrie în pătrățele operația corectă:

+ + -

= = =

-

=

TEST DE EVALUARE Grupa mare Numere și cifre (1-10) Obiective operaţionale: O1 – să numere crescător și descrescător în limitele 1-10; O2 – să realizeze corespondența între număr și cantitate; O3 – să identifice vecinii unui număr; O4 – să compună numerele de la 1-10; O5 – să descompună numerele de la 1-10; O6 – să efectueze operații de adunare și scădere în limitele 1-10 cu una/două unități. Conţinutul itemilor: I1 – Numără crescător apoi descrescător numerele de la 1-10: I2 –Desenează atâtea pătrățele câte îți arată cifra! I3 – Scrie vecinii numerelor: I4 – Compune numerele: I5 - Descompune numerele: I6- Rezolvă problemele de mai jos și scrie în pătrățele operația corectă: Competente urmarite: -

Numără conștient și logic crescător și descrescător în limitele 1-10 Alcătuieşte şirul numeric crescător (1-10 ), înţelegând „creşterea” și „descreșterea”cu câte un element de la o „treaptă” la alta; Asociază corespunzător numărul la cantitate și cantitatea la număr.

-

Recunoaște vecinul mai mare (vecinul din dreapta ) și vecinul mai mic (vecinul din stânga) al unui număr dat.. Compune și descompune numerele în limitele 1-10 cu diferență de 1-2 unități. Recunoaște simbolurile operaților de adunare și scădere numind semnele corespunzătoare (plus și minus). Înțelege semnificația noțiunilor de adunare și scădere folosind un limbaj matematic adecvat. Efectuează adunări și scăderi cu 1-2 unități în limitele 1-10. Rezolvă probeme ilustrate cu adunare și scădere cu 1-2 elemente în limitele 1-10 DESCRIPTORI DE PERFORMANȚĂ

Comportament însuşit (I) I1 – scrie corect numerele de la 1-10 crescător și descrescător I2 – rezolvă corect cerinţa în toate cele 3 situaţii I3 – scrie corect vecinii numerelor I4 – compune numerele corect I5 – descompune numerele corect I6 – rezolvă problemele ilustrate cu operații de adunare și scădere cu una/două unități în limitele 1-10 Comportament în dezvoltare (D) I1 – scrie parțial numerele de la 1-10 crescător și descrescător I2 – rezolvă corect cerinţa în 2 din cele 3 situaţii I3– scrie vecinii doar în două cazuri I4 – compune doar 2 numere I5 – descompune doar 2 numere I6– rezolvă 1 problemă ilustrată Comportament absent(A) I1 – nu scrie numerele de la 1-10 crescător și descrescător I2 – nu desenează pătrățelele I3 – nu rezolvă cerinţa I4 – nu rezolvă cerinţa I5 – nu rezolvă cerinţa I6 – nu rezolvă cerinţa BAREM DE EVALUARE : Comportament însușit 1,5 puncte Comportament în dezvoltare 1 punct Comportament absent 0,5 puncte Total pentru comportament însușit 9 puncte + 1 punct din oficiu