Eseu - O Scrisoare Pierduta [PDF]

Zitiervorschau

Opera „O scrisoare pierduta” de I. L. Caragiale a fost jucata pentru prima data pe scena in anul 1884, si-l defineste pe acesta. In ceea ce priveste curentul litterar, se incadreaza in realismul clasic, deoarece prezinta particularitatile acestui curent literar: personajele reprezinta defecte omenesti si tipologii umane, care sunt bine individualizate prin defecte, gesturi, mimica si limbaj, ceea ce le confera veridicitate. Defectele umane criticate pot fi intalnite oricand si oriunde. Comedia este specia genului romantic, in care sunt criticate defecte omenesti, personaje, situatii de viata intrun mod care starneste rasul, deoarece foloseste diferite forme ale comicului, iar hazul este creat de contrastul dintre ceea ce sunt si ceea ce vor sa para. Tema este criticarea vietii de familie si a vietii politice prin surprinderea unor moravuri cum ar fi adeluterul, folosirea santajului in viata politica, demagogia, politicianismul. Aceasta comedie a fost inspirata din farsa electorala a anului 1883. O primă scenă reprezentativă pentru temă este scena, în care Zoe încearcă să-l convingă pe Tipătescu să-l voteze pe Cațavencu, apelând la toată gama de șiretlicuri feminine. Când Tipătescu o ceartă (“Ești femeie în toată firea, nu ești copil”), Zoe face pe vinovata și pe victima, plânge ca să-l impresioneze și să evidențieze cât de nefericită este ea. Aceasta apelează la șantajul sentimental (“Dacă m-ai iubit vreodată, scapă-mă“). Tipătescu, afectat, îi propune să fugă în lume, dar Zoe, nici nu vrea să audă: “Ești nebun?”. Îi propune să-l susțină pe Cațavencu, amenințându-l că dacă luptă împotriva lui Nae, luptă și împotriva ei. Femeia se

folosește de toată puterea ei de a-l influența, oscilând între a-l amenința că se sinucide și a-l lăsa să o certe. O altă scenă reprezentativă pentru temă este scena, ce prefigurează deznodământul. Cațavencu, recunoaște în fața Zoei că a pierdut scrisoarea, iar ea nu-l crede și îl amenință cu polița falsă descoperită de soțul ei. În Scena 8, cetățeanul turmentat restituie scrisoarea aflată în pălăria lui Cațavencu. Scena ilustrează ironia cetățeanului turmentat față de Cațavencu (“O scrisoare, da, domn Nae...Nu mai mergem la o țuică?”), dar și stările contradictorii prin care trec Zoe și Cațavencu: neîncredere, nervozitate, disperare. Cetățeanul nu dorește recompensă, ci vrea să știe cu cine să voteze, ilustrând astfel confuzia cetățenilor “turmentați” de falsele promisiuni ale celor aleși. Titlul contine denumirea unui obiect care are un rol important in desfasurarea actiunii si anume „o scrisoare pierduta”, adica un bilet de amor care este folosit ca arma a santajului politic. Structura operei pune in evidenta cele 4 acte, fiecare avand mai multe scene. In plus, la inceputul operei se afla o lista de „persoane” care este specifica genului dramatic, deoarece prezinta personajele din opera. Constructia subiectului surprinde lupta politica dintre doua grupari: pe de o parte partidul aflat la putere reprezentat de Zaharia Trahanache, seful partidului, Stefan Tipatescu, prefectul judetlui, avandu-l candidat pr Farfuridi pentru Camera Deputatilor si pe de alta parte, Nae Catavencu si sustinatorii sai. In expozitiune apare prefectul judetului citind ziarul local „Racnetul Carpatilor” in care este criticat. Alaturi de el se afla politistul Pristanda care il aproba slugarnic in tot ceea

ce zice. Scena contine secvente comice prin felul in care aproba ce zice Tipatescu cu replicile „curat murdar” si „sa traiti Coane Fanica.” Intriga se configureaza in momentul in care Pristanda incepe sa-i povestesaca lui Tipatescu despre faptul ca auzise pe Catavencu ca ar avea o scrisoare compromitatoare prin care ar putea sa-i oblige pe Tipatescu si Trahanache sa-l sustina pe el in alegerile pentru Camera Deputatilor si sa renunte la candidatul lor, Farfuridi. Intre timp soseste Zaharia Trahanache care lamureste misterul scrisorii pierdute. El ii spune lui Tipatescu ca fusese invitat de Catavencu pentru a ajunge la o intelegere. Acesta pretindea ca detine o scrisoare de amor de la Tipatescu catre Zoe, si in schimbul nepublicarii scrisorii in ziar, cere sa fie sustinut in alegeri. Conflictul dramatic se amplifica, deoarece Zoe si Tipatescu incearca sa salveze situatia si se creeaza o agitatie comica si nejustificata. Zoe il invita pe Catavencu la o discutie si se foloseste de toate „armele” feminitatii pentru a-l convinge sa nu publice scrisoarea, dar acesta nu accepta decat in schimbul promisiunii ca va fi sustinut in alegeri. In final, Zoe, il convinge pe Tipatescu sa promita ca atat el cat si Trahanache vor sustine candidatura lui Catavencu. Intre timp Trahanache spune ca aceasta scrisoare este un fals si incearca sa para naiv, dar ne dam seama ca este viclean. El trage de timp si cauta o arma a contra-santajului pe care o gaseste intr-o factura falsificata de Catavencu. Farguridi si Branzovenescu simt ca se intampla ceva si il acuza pe Tipatescu de tradare. Punctul culminant se desfasoara intr-o sala de sedinta, acolo au loc discursurile absurde si ridicole ale celor doi

candidati, Catavencu si Farfuridi si atunci, Trahanache anunta alesul care este trimis de la „centru” si este un personaj care apare pentru prima data, Agamemnon Dandanache. Aflam ca Dandanache ajunsese deputat tot prin santaj politi cu o scrisoare de amor. Ca in orice comedie, finalul aduce impacarea generala. Scrisoarea intra in posesia lui Zoe prin intermediul Cetateanului Turmentat si Zoe ii cere lui Catavencu sa conduca banchetul dat in cinstea alesului. Putem spune cu certitudine, ca „O scrisoare pierduta” de I. L. Caragiale apartine realismului clasic, deoarece surprinde toate trasaturile acestui gen si ca este una din cele mai frumoase comedii ale literaturii noastre.