Contabilitatea Marfurilor in Comert Cu Ridicata. (Conspecte - MD) [PDF]

Zitiervorschau

Cuprins

Introducere…………………………………………………………………………….3 Capitolul I. Noţiuni generale privind evaluarea şi contabilitatea mărfurilor……..8 1.1 Caracterisrica actelor normative şi a surselor bibliografice privind contabilitatea circulaţiei mărfurilor.......................................................................................................18 1.2 Evaluarea mărfurilor şi modul de formare a preţului în unităţile de comerţ.............................................................................................................................22

Capitolul II. Contabilitatea mărfurilor în unităţile de comerţ cu ridicata………23 2.1 Organizarea răspunderii materiale în unităţile de comerţ cu ridicata.....................24 2.2 Documentarea şi contabilitatea aprovizionării mărfurilor şi ambalajelor în unităţile de comerţ cu ridicata.......................................................................................................33 2.3 Contabilitatea vînzării mărfurilor şi

în unităţile comerciale cu ridicata...........38

Capitolul III. Controlul de gestiune al stocurilor de mărfuri şi ambalaje.............39 3.1 Sistemul de rapoarte al gestionarilor privind mişcarea şi existenţa mărfurilor şi ambalajelor…………………………………………………………………………….40 3.2 Organizarea evidenţei analitice a mărfurilor

şi ambalajelor în depozite şi

contabilitate……………………………………………………………………………49

Încheiere………………………………………………………………………………51 Bibliografie……………………………………………………………………………53 Anexe

INTRODUCERE Circulaţia mărfurilor în comerţul cu ridicata reprezintă vînzarea mărfurilor de către întreprindrile şi organizaţile de comerţ în vederea realizării lor în continuare nemijlocit consumatorilor. Comerţul cu ridicata constituie veriga de legătură dintre industrie şi comerţul cu amănuntul. Unitatea de comerţ cu ridicata reprezintă prima pîrghie a circulaţiei mărfurilor. Scopul şi rolul acestor unităţi constă în asigurarea unităţilor de comerţ cu amănuntul cu mărfuri în partidă variată. Unităţile de comerţ cu ridicata nu aplică adaosuri prea mari, iar volumul cifrei de afaceri e compus din vînzări cu ridicata. Comerţul este un sector de activitate precisă cu un ridicat grad de complexitate, structurat pe domenii interioare multiple, în cadrul cărora roluri importante revin distribuţiei cu amănuntul, depozitării mărfurilor şi aprovizionării cu ridicata, precum şi activitaţilor de export-import. Într-o asemenea accepţiune comerţul reprezintă una dintre cele mai importante laturi ale economiei moderne, devenind elementul principal al economiei de piaţă, indifirent de forma acesteia. Potrivit conceptului de dezvoltare durabilă a societăţii, comerţul are o importanţă strategică pentru dezvoltarea echilibrată şi viabilă a sistemelor economice şi sociale din orice ţară. Noţiunea de comerţ are un conţinut complex, detrminînd o funcţie economică ce constă în a cumpăra materii prime sau produse pentru a le revinde în acelaş stadiu fizic, dar în condiţii convenabile consumatorilor. În acelaş timp, aceeaşi noţiune defineşte profesiunea unui grup de agenţi economici, care acţionează în cadrul pieţei, asigurînd actele de schimb. Sub aspect juridic, noţiunea de comerţ defineşte transferul titlurilor de proprietate asupra materialelor şi serviciilor, precum şi prestaţiile de servicii realizate între diferite stadii ale producţiei sau direct între producător şi consumator, care, deasemenea, se consideră că reprezintă acte de comerţ. Comerţul prin complexa sa activitate realizată, îndeplineşte numeroase funcţii, destinate să asigure un flux normal al producţiei spre locurile de consum, în cele mai bune condiţii posibile.  Principala funcţie a comerţului, care caracterizează însuşi conţinutul activităţii sale, o constituie cumpărarea mărfurilor de la producători sau colectori şi transferarea acetsora în depozite, în vederea pregătirii lor pentru vînzarea către utilizatorii finali sau internediari.  O a doua funcţie materializează activităţi derivate din prima, dar foarte importante pentru actul comercial. Este vorba de stocarea mprfurilor, care ia forma unor preocupări permanente de a asigura echilibrul dintre cerere şi ofertă de mărfuri în cadrul pieţei. Funcţia respectivă se datorează locului de intermediar pe care comerţul cu ridcata îl ocupă între producţie şi consum.

3

Circulaţia mărfurilor, realizată ca operaţie de vînzare-cumpărare a mărfurilor, reprezintă activitatea

economică de bază a întreprinderilor comerciale. În cadrul acestei activităţi,

întreprinderile comerciale au sarcina de a realiza procesul permanent de aprovizionare, păstrare şi vînzare a mărfurilor în vederea satisfacerii cît mai complete a cerinţelor consumatorilor. Cu alte cuvinte, prin comerţ se realizează circulaţia produsului social sub forma schimbului marfă-bani, a bunurilor materiale destinate consumului productiv sau individual. Activitatea

întreprinderilor

comerciale

este

deosebit

de

complexă, cuprinzănd,

îndeosebi, trei sectoare principale de activitate : vînzarea mărfurilor alimentare, nealimentare şi de alimentaţie publică. Procesul de vînzare cumpărare presupune aprovizionarea cu mărfuri, transportul şi depozitarea acestora, precum şi desfacerea către cumpărători. Aceste procese sînt corelate şi se influenţează reciproc, necesitînd cheltuieli de muncă vie şi materializată. În cadrul analizei circulaţiei mărfurilor este necesar să se verifice şi să se evidenţieze măsura în care întreprinderea comercială răspunde – ca parte a sistemului – total sau parţial la realizarea optimă a funcţiilor economice ale comerţului. Comerţul îndeplineşte numeroase funcţii, destinate să asigure un flux normal al producţiei spre locurile de consum, în cele mai bune condiţii posibile, şi anume : 

cumpărarea mărfurilor de la producători şi transferarea acestora în depozite, în vederea pregătirii lor pentru vînzarea către utilizatori finali sau intermediari - principala funcţie a comerţului, care caracterizează însuşi conţinutul activităţii sale ;



stocarea mărfurilor - funcţie ce materializează activităţi derivate din prima, dar foarte importante pentru actul comercial ;



fracţionarea cantităţilor mari de mărfuri pe care le livrează producţia, asortarea loturilor respective, formarea sortimentelor comerciale şi asigurarea micilor partizi care urmează a fi puse la dispoziţia consumatorilor ;



transferul mărfurilor către zonele şi punctele cele mai îndepărtate, izolate pentru a fi vîndute consumatorilor ;



crearea condiţiilor de realizare efectivă a actului de vînzare-cumpărare - funcţie strict specifică comerţului ;



activitatea de informare a consumatorilor potenţiali şi a intermediarilor, cît şi o serie de acţiuni specifice de influenţare a comportamentului de cumpărare şi consum, de sprijinire a procesului de vînzare - funcţie de asigurare a promovării produselor prin diferite tehnici (publicitate, marchandizing).

4



cercetarea doleanţelor utilizatorilor, sugestiilor acestora, a capacităţilor de cumpărare, a gradului de instruire, a obiceiurilor de consum care stau la baza fundamentării politicilor comerciale - funcţie generată de dezvoltarea societăţii contemporane. În conformitate cu Legea Republicii Moldova „Cu privire la comerţul interior” nr.749

din 23.02.96, instituţiile care practică operaţiile comerciale şi volumul desfacerilor e alcătuit în cea mai mare parte din comercializarea mărfurilor, pot fi atribuite la unităţi de comerţ. Pentru a determina ramura de activitate a unei unităţi comerciale e necesar de a respecta următoarele principii: 1. Dacă marfa e însoţită de scrisoare de trăsură, atunci tranzacţia se atribuie la comerţ cu ridicata; 2. Dacă realizarea mărfii se documentează prin cecul de casă, atunci tranzacţia e determinată drept vînzare cu amănuntul; 3. Există cazuri cînd marfa este eliberată în baza facturii către instituţii cu menire socială, atunci se atribuie tranzacţia la comerţ cu mica ridicata (comerţ cu amănuntul). Contabilitatea atît din punct de vedere teoretic, cît şi practic, reprezintă un domeniu important de cunoaştere. Aceasta se explică prin obiective diverse pe care le urmăreşte în asigurarea integrităţii patrimoniului şi a rezultatelor activităţii întreprinderii. În acest context, un domeniu de interes pentru mulţi agenţi economici îl constituie contabilitatea mărfurilor şi a operaţiilor marfare, în prizma reglarii relaţiilor marfă-bani-marfă în interesul comun al partenerilor economici. Demersul logic al prelucrărilor contabile ce ţin de operarea stocurilor de mărfuri reprezintă principalul obiectiv al departamentelor de specialitate din cadrul fiecărei întreprinderi. Pentru aceasta, se fac prelucrări succesive, lună de lună, în cadrul aceluiaş exerciţiu financiar, respectîndu-se astfel micşorările şi creşterile de substanţă în cadrul fiecărei grupe de mărfuri. Scopul lucrării se axează pe cercetarea şi prezentarea căilor de ajustare a incertitudinelor generate de ordinea contabilizării circulaţiei de mărfuri în cadrul activităţii comerciale din Republica Moldova, în conformitate cu practica contabilă de peste hotare în acest domeniu şi potrivit prevederilor SNC. Lucrarea de faţă este elaborată pe prevederile Legii contabilităţii a Regulamentului pentru aplicarea Legii contabilităţii , a Planului de conturi general şi normelor de utilizare a acestuia, a legislaţiei în vigoare pînă la data elaborării ei, a documentării făcute la întreprinderea Societăţii cu Răspundere Limitată ,,Taho- Prod,, Dezvăluirea acestei teme se va face în baza materialului practic a Societăţii cu Răspundere Limitată „Taho-Prod” înregistrată la camera

5

înregistrării de stat cu numarul de identificare de stat 1002600050691 (anexa.nr.1) şi activează în baza autorizatiei sanitare nr.4891 din 24.05.2006 (anexa nr.2) S.R.L ,,Taho-Prod” a fost creată în scopul măririi valorilor economice activelor disponibile şi obţinerii de venituri. Întreprinderea practică următorul gen de activitare : - comertul cu amănuntul şi ridicata a produselor alimentare de larg consum , fructe şi legume. Cu un circuit anual în mărime de 3700000 lei. Volumul de producţie lunar este de 377460 lei. În cadrul întreprinderii activează 13 angajaţi. Evidenţa contabilă la întreprindere se duce strict în corespundere cu Politica de contabilitate a S.R.L. „Taho-Prod” aprobată prin ordinul

întreprinderii

şi

conform

Legea contabilităţii nr. 113-XVI din 27 aprilie 2007,

Standardelor Naţionale de Contabilitate, Planului conturilor evidenţei contabile a activităţii financiar-gospodăreşti a întreprinderilor. Analiza indicilor financiari pe perioada anilor 2007-2008 arată, că întreprinderea a obţinut profituri din activitatea operatională (ceea ce putem observa în tabelul nr.1). ( anexa nr.2)

Tabelul 1

Principalii indicatori privind activitatea economico-financiară în S.R.L «Taho-Prod»

Indicatori

Anul 2007

Anul 2008

Abaterea absolută

Vînzări nete, mii lei

3766823

3937485

+170662

Costul vînzarilor, mii lei

3146505

3249333

+102828

Profit brut, mii lei

620318

688152

+67834

Rentabilitatea vînzărilor, %

16,47%

17,48%

+1,01%

Numărul mediu scriptic de

13

13

-

lucrători, persoane

6

Stocul iniţial al mărfurilor,

444646

606297

+161651

606297

1031282

+424985

Cheltueli generale şi administrative

511477

594853

+83376

Profit net, mii lei

84594

74941

-9653

mii lei Stocul final al marfurilor, mii lei

Conform rezultatelor obţinute se poate constata ca activitatea economico- financiare a întreprinderii S.R.L „Taho-Prod”

se bucură de o apreciere pozitivă, reflectată prin prizma

indicatorilor economici , care au o tendinţă de majorare. Astfel , venitul net s-a majorat în 2008 comparativ cu anul 2007 de la 3766823 lei la 3937485 lei sau cu 170662 lei. Acest fapt se apreciază pozitiv, în primul rînd, datorită faptului ca această sporire duce la creşterea profitul brut al întreprinderii majorînduse faţă de anul 2007 cu 67834 lei, aceasta se explică prin depăşirea ritmului creşterii vînzărilor nete asupra creşterii costului vînzărilor. La rîndul său rentabilitatea vînzărilor a crescut cu 1,01% faţă de perioada raportată. Acest nivel determină o situaţie favorabilă pentru întreprindere. Perioada anului 2008 profitul net sa micsorat cu 9653 lei din cauza ca sau marit cheltuelile administrative în anul 2008. Astfel, putem concluziona că S.R.L „Taho-Prod” se află întrun proces de dezvoltare şi de creştere, fapt demostrat prin intermediu indicatorilor prezentaţi. Prin urmare , întreprinderea ar trebui să tindă pe viitor spre o extindere şi mai importantă a activităţii sale.

7

CAPITOLUL I

Noţiuni generale privind evaluarea şi contabilitatea mărfurilor 1.1 Caracterisrica actelor normative şi a surselor bibliografice privind contabilitatea circulaţiei mărfurilor Economia de piaţă, liberă şi democratică prin conţinutul său, caracterizată prin proprietatea privată, autonomia subiecţilor economici, orientarea activităţilor acestora spre satisfacerea nevoilor pieţei într-un mediu concurenţial şi limitarea intervenţiei statului în economie doar la menţinerea echilibrelor macroeconomice şi la realizarea unor obiective de interes social-cultural general, se prezintă ca un mod de organizare în care raportul dintre cerere şi ofertă determină principiile de proprietate în realizarea bunurilor şi serviciilor, modele de producţie, precum şi persoanele au acces la aceste bunuri prin dinamica preţurilor. Apariţia primelor elemente de comercializare şi desfacere, precum şi evoluţia ulterioară a acestora se încadrează organic în procesul obiectiv al evoluţiei societăţii umane şi presupune existenţa unor condiţii indispensabile manifestării lor ca relaţii sociale de natură economică. Circulaţia mărfurilor se realizează prin legătura dintre producţie şi consum, în prizma relaţiilor reciproc avantajoase,. Astfel circulaţia mărfurilor reprezintă trecerea mărfurilor din sfera producţiei în cea a consumului pe calea schimbului de mărfuri, prin intermediul banilor. În mediul relaţiilor marfă-bani-marfă, a apărut şi s-a dezvoltat comerţul ca sferă intermediară între producător şi consumator. Producătorii şi consumatorii în cadrul oricărei societăţi, sunt separaţi prin distanţă, prin ignorarea reciprocă a mijloacelor şi nevoilor, prin disproporţii între cantităţi oferite de către fiecare producător şi cele cerute de fiecare consumator, precum şi dintre decalajul dintre perioadele de realizare a produselor şi momentul manifestării nevoilor. Comerţul, ca fază intermediară esenţială între funcţia producţiei şi cea a consumului sau a utilizării, trebuie să asigure echilibrul necesar în cadrul pieţei şi fluiditatea actelor actelor de vînzare-cumpărare. Cea mai mare parte dintre bunurile destinate consumului final sau intermediar parcurg în prealabil şi o verigă aparţinînd comerţului cu ridicata, căreia îi revine un rol important atît în circulaţia mărfurilor, cît şi în realizarea producţiei şi în satisfacerea nevoilor. Comerţul cu ridicata include toate activităţile implicate în vînzarea de bunuri sau servicii către cei care le cumpără pentru a le revinde sau pentru a le folosi în scopuri comerciale. La fel, comerţul cu ridicata are 8

menirea de a oferi servicii şi siguranţă partenerilor de afaceri, antrenaţi în circulaţia mărfurilor şi de a asigura sistemul de facilităţi pentru realizarea unui înalt grad de profitabilitate pentru toţi agenţii presupuşi de un circuit comercial care să cuprindă producătorul, comerciantul cu ridicata, comerciantul cu amănuntul şi utilizatorul final. Pe măsura dezvoltării societăţii, piaţa a cunoscut evoluţii spectaculoase, trecînd de la stadii succesive, de la forma sa tradiţională, reprezentată de halele publice, la forma modernă, bazată pe reţele de cominicaţii şi de distribuţie, care generează adevărate şocuri asupra organizării shimburilor din întreaga lume. Ţinînd cont de locul pe care îl ocupă comerţul cu ridicata în procesul mişcării mărfurilor, activitatea ce se desfăsoară în cadrul acestei verigi prezintă cîteva trăsături specifice: √ actele de vînzare-cumpărare au loc între întreprinderile economice, spre deosebire de activitatea ce se desfăsoară în cadrul comerţului cu amănuntul, unde cumpărătorul mărfurilor este consumatorul, iar în cadrul activităţii de comerţ cu ridicata atît cumpărătorul cît şi vînzătorul mărfurilor sunt diferite organizaţii economice, sociale, sau din administraţia publică; √ în cadrul activităţii de comerţ cu ridicata, atît cumpărările cît şi vînzările de mărfuri se realizează în partizi mari; √ activitatea de comerţ cu ridicata nu încheie circuitul economic al mărfurilor, ci mijloceşte legătura dintre producţie şi veriga comercială cu amănuntul. În conformitate cu Legea Republicii Moldova nr.749-XII din 23 februarie 1996 “Cu privire la comerţul interior”, „comerţul reprezintă genul de activitate economică desfăşurată de persoane fizice şi juridice, constînd în vînzarea-cumpărarea mărfurilor, fabricarea şi comercializarea produselor de alimentaţie publică, prestarea serviciilor suplimentare la cumpărarea mărfurilor”. Astfel, activitatea comercială se bazează pe releţiile schimburilor de mărfuri reglementate de cerinţele legale şi conjunctura pieţii de desfacere, iar obiectul acestor relaţii îl constituie marfa. În literatura romană se întîlnesc următoarele definiţii atribuite mărfurilor: 1. ”Mărfurile sunt capitalul circulant al unităţilor patrimoniale destinat vînzării care au vocaţia de a se transforma periodic în bani” 2. “Mărfurile sunt bunuri economice achiziţionate de întreprindere în vederea revînzării ulterioare, în scopul obţinerii profitului suficient pentru acoperirea cheltuielilor suportate şi desfăşurarea activităţii comerciale” 3. ”Mărfurile sunt bunuri materiale achiziţionate de la terţi, în vederea revînzării lor ca atare sau fabricate în unitate şi trecute în magazinul propriu de desfacere”. 9

Generalizînd conceptul de marfă suntem de părerea că mărfurile reprezintă bunuri comerciale achiziţionate de către agenţii economici în scopul revînzării în aceeaş stare, indiferent de forma de vînzare (cu amănuntul sau cu ridicata). Activitatea comercială se desfăşoară de agenţii economici care au statut de intermediere între producători şi consumatori de bunuri materiale. Comerţul, ca parte componentă a sectorului terţiar a economiei se poate defini ca ansamblul de activităţi prin care se asigură fluctuaţia marfăbani în ordine reciprocă între producători şi consumatori. Esenţa comerţului se impune prin activitatea continuă de cumpărare a mărfurilor şi vînzare a acestora, în scopul obţinerii de profit. Legea “Cu privire la comerţul interior” atribuie formelor de comercializare menţionate următoarele definiţii: 1. Comerţ cu ridicata - “intermediere comercială, precum şi livrare de mărfuri direct de la producători, care asigură vînzarea-cumpărarea mărfurilor în loturi pentru comercializarea lor ulterioară sau utilizarea în producţie şi prestarea serviciilor aferente”. 2. Comerţ cu amănuntul - “comercializarea mărfurilor şi prestarea serviciilor către consumatori pentru folosinţă personală, casnică şi familială precum şi către întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile din sfera socială pentru consum direct”. 3. Alimentaţie publică - “fabricarea produselor alimentare, comercializarea şi organizarea consumului lor”. Prin înterpunerea sa în drumul mărfurilor de la producţie la consum, comerţul cu ridicata generează mobilizări de fonduri, cheltuielile suplimentare şi o încetinire a vitezei de circulaţie, este recomandabil ca, atunci cînd este posibil, să se procedeze la o trecere a mărfurilor de la producător direct în reţeaua comercială cu amănuntul, ocolindu-se astfel veriga cu ridicata. Însă, o astfel de circulaţie este fie imposibilă, fie iraţională din punct de vedre economic. Or, tocmai asemenea situaţii, care impun existenţa verigii cu ridicata ca intermediar în circulaţia mărfurilor, scot în evidenţă rolul economic al acestui stadiu al activităţii comerciale. Dată fiind complexitatea relaţiilor generate de intervenţia comerţului cu ridicata în fluxul produselor, rolul acestuia trebuie analizat pe ansamblul economiei, văzut atît în raport cu producătorii, cît şi cu comerţ cu amănuntul. În raport cu producătorii, sistemul de relaţii bazat pe prezenţa comerţului cu ridicata oferă o serie de avantaje, care pe ansamblul pieţei, exercită influienţe multiple, asigurînd continuitatea activităţii comerciale, o mobilitate corespunzătoare în ceea ce priveşte orientarea mărfurilor în raport cu cererea, precum şi asigurarea unei forţe de echilibru, fără oscilaţii puternice de la un sezon la altul sau de la o zonă la alta:

10

1. Comerţul cu ridicata îşi eşalonează comenzile în timp, pornind de la informaţiile care le obţine prin intermediul unităţilor cu amănuntul cu privire la evoluţia şi oscilaţiile consumului. O asemenea eşalonare a comenzilor contribuie la regularizarea producţiei, evitarea rupturilor de stoc sau suprasolicitări bruşte ale producţiei; 2. Stocînd mari cantităţi de produse, comerţul cu ridicata asigură producătorilor multiple servicii, eliberîndu-i astfel de sarcina depozitării mărfurilor, scutindu-i de cheltuielile materiale, financiare generate de procesul de stocare; 3. Datorită faptului că lansează şi plăteşte comenzi care le referă la partizi mari de marfuri, comerţul cu ridicata permite producătorilor, prin alimentarea constantă a fluxurilor financiare, săşi continuie fără întrerupere activitatea, evitîndu-se orice stagnare a producţiei, ce s-ar putea interpune între momentul realizării produselor şi momentul asigurării vînzării acestora. Rolul economic al comerţului cu ridicata este dat de o serie de avantaje care prezintă importanţă atît pentru întreprinzătorii ce acţionează în domeniul respectiv, cît şi pentru circuitul economic general din cadrul pieţei: 1. Grositii, care se aprovizionează vagonabil sau cu mijloace auto la întreaga capacitate, fracţionează respectivele partizi de mărfuri şi livrează spre comerţul cu amănuntul, la unităţile apropiate, cantităţile exacte pe care acestea le pot stoca sau vinde într-o unitate de timp, corespunzător posibilităţilor fibnanciare; un asemenea procedeu permite o armonizare rapidă în caz de nevoie. 2. Ca un corolar al capacităţii sale de stocaj, comerţul cu ridicata permite, în fregvente cazuri, detailiştilor să beneficieze de preţuri mai joase decît dacă s-ar aproviziona direct de la producător, ca urmare a sistemelor de remize care nu se acordă decît pentru achiziţionarea unor cantităţi foarte mari. 3. Comerţul cu ridicata joacă un rol foarte important în ceea ce priveşte informaţia detailiştilor. În cazul unui comerţ decentralizat, bazat pe mecanizmul pieţei, numai comercianţii cu amănuntul din afara marilor aglomeraţii sunt slab informaţi atît de producătorii indigeni, cît şi de străini de pe pieţele externe. Prin documentaţiile realizate şi prin diversele cataloage elaborate, grosiştii îi informează permanent şi îi ajută în obţinerea partizilor de mărfuri necesare. Antrenat într-un proces de distribuire, care, în mod progresiv, a devenit un sector economic foarte dinamic, comerţul cu ridicata a cunoscut şi va cunoaşte multiple transformări, apărînd astfel o serie de trăsături bine conturate cu privire la viitoarea sa evoluţie. Numai aşa vor putea face faţă solicitărilor noului context în care urmează a desfăşura distribuţia mărfurilor. Avînd în vedre că volumul tranzacţiilor comerciale se referă la partizi mari de mărfuri, iar eşalonarea comenzilor 11

cuprinde şi perioade afectate de sezonalitate, cînd o parte din mărfuri ce formează obiectul tranzacţiilor comerciale trebuie stocate un timp mai îndelungat, intermediarul trebuind să dispună atît de fonduri proprii, cît şi de capacitatea de a contacta credite bancare pe termen mai mari, prin care să acopere plăţile către producţie şi multiplele cheltuieli de stocare. La aceasta se adaugă faptul că marile firme de comerţ cu ridicata îşi aleg mai facil modalităţile de colaborare cele mai adecvate, uşor adaptabile, stabilind, de asamenea, operativ căile de comunicare lingvistică şi culturală necesare în orientarea comportamentului de cumpărare al diverşilor operatori de piaţă ce acţionează în diverse zone ale lumii. Circulaţia mărfurilor în comerţul cu ridicata reprezintă vânzarea mărfurilor de către întreprinderile şi organizaţiile de comerţ şi alimentaţie publică în vederea realizării lor în continuare nemijlocit consumatorilor. Comerţul cu ridicata se înfăptuieşte de către diferite persoane juridice licenţiate în domeniu, bazele comerciale ale Departamentului Comerţului, Cooperaţiei de consum, bazele de vânzare cu ridicata ale direcţiilor de comerţ ale primăriilor orăşeneşti (regionale) şi altele. Întreprinderea de comerţ cu ridicata constituie veriga de legătură dintre industrie şi comerţul cu amănuntul. Ea acţionează asupra industriei, stimulează ameliorarea calităţii, producţiei fabricate şi lărgirea sortimentului acesteia. Pentru desfăşurarea activităţii comerciale, întreprinderile care sunt specializate în comerţul cu ridicata trebuie obligatoriu să dispună de stocuri mărfuri şi materiale. Astfel, studiul asupra mecanismului reglementării circulaţiei mărfurilor, demonstrează că o economie de piaţă este inimaginabilă fără o reglementare legislativă a tranzacţiilor comerciale, a cărei scop constă în asigurarea realizării în bune condiţii a activităţilor şi operaţiilor economicofinanciare aferente vânzării mărfurilor. Stocurile de mărfuri ale unei unităţi comerciale reprezintă bunurile existente în patrimoniu şi disponibile pentru vânzare către clienţi. Marfa este un produs al muncii omeneşti care satisface o nevoie socială şi care este destinat schimbului prin procesul de vânzare-cumpărare, fiind rezultatul unei activităţi economice, destinată satisfacerii trebuinţelor altor persoane decât producătorii. Economia politică studiază mărfurile la toate etapele dezvoltării economice a societăţii, definindu-le ca „produsul muncii destinat vânzării” sau ca „produsul muncii care satisface necesităţile obşteşti prin intermediul cumpărării-vânzării”. Potrivit Legii cu privire la comerţul interior nr. 749 din 23.02.96, marfa reprezintă „obiectele de uz personal, produsele de alimentaţie publică, produsele de menire tehnico-

12

productivă şi alte obiecte patrimoniale de consum, destinate pentru vânzare-cumpărare cu amănuntul”. Conform paragrafului 6 al Standardului Naţional de Contabilitate (S.N.C.) 18 „Venitul”, mărfurile sunt caracterizate ca „valori în mărfuri şi materiale, achiziţionate pentru vânzare, precum şi clădiri, terenuri, alte bunuri neutilizate conform destinaţiei directe şi predestinate vânzării altor persoane”. Astfel, la mărfuri sunt asimilate stocurile de materii prime, obiecte de inventar, mijloace fixe şi alte active achiziţionate de la terţi, care devin disponibile şi sunt destinate vânzării sau revânzării în starea în care au intrat în patrimoniu. Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte marfa ca „produs al muncii destinat schimbului prin intermediul vînzării-cumpărării”. În urma actului de vînzare-cumpărare, schimbului realizat pe piaţă cu trecerea bunului de la producător la consumator, bunul, respectiv produsul, se transformă în marfă. O definiţie rezonabilă a mărfii ar fi orice bun economic apt să satisfacă o trebuinţă socială reală şi disponibil pentru vânzare pe piaţă, prin tranzacţii bilaterale. Totodată, marfa reprezintă un ansamblu de atribute materiale şi imateriale, observabile, care pot să satisfacă dorinţele clienţilor efectivi şi potenţiali şi care este primită în schimbul banilor sau altui echivalent bănesc. De regulă, termenul marfă este utilizat la nivelul unei mulţimi identice, finite şi omogene (după caz, mai mult sau mai puţin omogene), care circulă sub forma unui lot de produse, de la producător prin mai multe verigi de translaţie şi de adaptabilitate până la comerciantul detailist. Marfa este componentul material al unei necesităţi de consum determinată. Alte definiţii ce pot fi întâlnite în literatura de specialitate sunt: -

„marfa este un produs materializat al activităţii economice, obiectul relaţiilor de piaţă între vânzători şi cumpărători”;

-

„mărfurile sunt capitalul circulant al unităţii patrimoniale destinat vânzării, care are vocaţia de a se transforma periodic în bani”;

-

„mărfurile sunt bunuri economice achiziţionate de întreprinderile patrimoniale în vederea revânzării ulterioare, în scopul obţinerii profitului suficient pentru acoperirea cheltuielilor suportate şi desfăşurarea activităţii comerciale”;

-

„mărfurile sunt bunurile pe care întreprinderea le cumpără în vederea revânzării, reieşind din structura lor eterogenă: produsele finite transferate de întreprinderile producătoare în magazinele proprii de prezentare şi desfacere, precum şi acele active circulante materiale de natura materiilor prime, materialelor consumabile, obiectelor de inventar, ambalajelor, ş.a. care se vând terţilor aşa cum au fost cumpărate”;

-

„mărfurile sunt bunuri materiale achiziţionate de la terţi în vederea revânzării lor ca atare sau fabricate în unitate şi trecute în magazinul propriu de desfacere”. 13

Din definiţiile surselor de informaţii rezultă, câteva trăsături esenţiale ale mărfii, şi anume:  marfa este rezultatul muncii / activităţii omeneşti;  o marfă satisface o anumită trebuinţă de interes larg (nevoie socială), cu alte cuvinte are o finalitate preconizată;  marfa este destinată schimbului, deci este gândită şi realizată exclusiv pentru consumul extra-personal (nepropriu);  schimbul mărfii se face prin vânzare-cumpărare, adică prin fapte de comerţ. Acestei definiţii îi corespund o mare parte din mărfuri. Totodată, realitatea demonstrează că, cel puţin în parte, trăsăturile enunţate în definiţie nu sunt specifice unor mărfuri, ori existenţa acestor trăsături este discutabilă. Mărfurile sunt schimbate unele pe altele datorită existenţei valorilor de consum individuale, specifice lor. În condiţiile concurenţei, producătorii sunt nevoiţi să reducă costurile de producere, să sporească sortimentul mărfurilor şi calitatea acestora. Mărfurile oferite spre vânzare trebuie să fie competitive, să dispună de calităţi de consum care le-ar da avantaje la comercializare, comparativ cu alte mărfuri similare. Mărfurile reprezintă un element esenţial al activităţii întreprinderilor de comerţ cu amănuntul, deseori mărimea stocurilor de mărfuri fiind direct legată de volumul vânzărilor. În condiţiile actuale, activitatea comercială depinde, în mare măsură, de interacţiunea a astfel de factori, ca cererea, oferta, preţul. Este bine cunoscută legătura dintre preţul cererii şi cantitatea mărfurilor vândute: cu cât este mai redus volumul de mărfuri oferit, cu atât mai mult consumatorul estimează utilitatea acestora şi, efectiv, este gata să plătească pentru ele mai mult, şi invers, când preţul cererii este ridicat există mai puţini cumpărători potenţiali, iar volumul vânzărilor este relativ redus. Odată cu reducerea preţului, mărfurile devin mai accesibile, iar numărul consumatorilor creşte concomitent cu numărul mărfurilor vândute. În Republica Moldova contabilitatea mărfurilor este reglementată şi de alte acte legislative şi normative cum ar fi: 1. Legea contabilităţii nr.113-XIII din 27.04.07 Monitorul Oficial nr. 90-93\399 aprobată de Parlamentul Republicii Moldova la 29 iunie 2007 în care sunt stabilite reguli generale privind contabilitatea operaţiunilor comerciale, cerinţele privind evidenţa circulaţiei mărfurilor în diferite etape din fazele de circuit: aprovizionare – stocare – comercializare. 2. Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr.845-XII din 03.01.92 în articolul 32-36 se prezintă regulile de înregistrare şi funcţionare a întreprinderilor, precum şi condiţiile de reorganizare şi lichidare a acestora. 3. Regulament cu privire la licenţierea comerţului cu ridicata (mica ridicată) cu mărfuri de larg consum pe teritoriul Republicii Moldova nr.17 din 19.03.98 în care se indică cerinţele faţă 14

de întreprinderii comerciale pentru desfăşurarea activităţilor de comerţ cu ridicata pentru a obţine licenţa respectivă şi a desfăşura activităţile în mod reglementat. 4. Regulamentul cu privire la recepţionarea mărfurilor conform cantităţii şi calităţii aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.1068 din 20.10.2000 aici sunt reglementate relaţiile privind recepţionarea mărfurilor conform cantităţii şi calităţii în Republica Moldova pentru întreprinderile comerciale cu diverse forme de proprietate. 5. Legea cu privire la comerţul interior Nr.749-XIII din 23.02.96, care stabileşte cadrul juridic al desfăşurării comerţului interior ca tip de activitate de întreprinzător, si principiile reglementării, susţinerii şi controlului de către stat a activităţii comerciale. Scopul legii îl constituie crearea de condiţii pentru activitate comercială eficientă desfăşurată de persoane fizice şi juridice pe piaţa mărfurilor de consum şi serviciilor. 6. Legea vânzării mărfurilor nr.134-XIII din 03.06.94 în care sunt cuprinse prevederile privind reglementarea relaţiilor contractuale, încheierea contractului de vânzare a mărfurilor, obligaţiile şi drepturile părţilor, alte prevederi specifice relaţiilor comerciale. 7. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea regulilor de comercializare cu amănuntul a unor tipuri de mărfuri alimentare şi nealimentare nr.65 din 26.01.2001 etc. 8. Standardele Naţionale de Contabilitate (S.N.C.), din care pot fi enumerate: 

S.N.C. 2 „Stocurile de mărfuri şi materiale” în care se descrie stabilirea regulilor de evaluare a stocurilor de mărfuri şi materiale, calculare a costului acestora şi de reflectare în rapoartele financiare. Calcularea costului stă la baza contabilizării stocurilor de mărfuri şi materiale, care se consideră ca activ până la momentul calculării venitului din vânzări;



S.N.C. 3 „Componenţa consumurilor şi cheltuielilor întreprinderii” unde se prezintă determinarea componenţei consumurilor întreprinderilor de producţie, de comerţ şi de prestări servicii, a cheltuielilor activităţii operaţionale, de investiţii şi financiare, precum şi a pierderilor excepţionale;



S.N.C. 18 „Venitul” prevede ca veniturile din vânzarea mărfurilor să fie constatate în baza metodei specializării exerciţiilor în cazul livrării şi transmiterii către cumpărător a drepturilor de proprietate asupra acestora. 9. Ordinul nr.27 din 28.04.2004 cu privire la aprobarea si punerea in aplicare a

Regulamentului privind inventarierea care constă în reglementarea procedurilor de stabilire a situaţiei reale a patrimoniului întreprinderii prin verificarea permanentă şi periodică a stocurilor de mărfuri existente în stoc.

15

10. Codul fiscal Nr.1136-XII din 24 aprilie 1997 care reglementează modul de calcul a impozitelor şi taxelor, în care se stabileşte cotele impozitelor şi taxelor, obiectul impozabil, categoriile de contribuabili care trebuie să le achite şi scutirile de care beneficiază. De asemenea, în Codul fiscal se definesc toate noţiunile impozitelor şi taxelor, regimul evidenţei stocurilor de mărfuri şi materiale, evidenţa mărfurilor supuse accizelor, aplicarea şi decontarea taxei pe valoarea adăugată, etc. 11. Codul civil Nr.1107-XV din 6 iunie 2002, în care se prezintă noţiunea de societate comercială, constituirea şi formarea capitalului social al societăţii comerciale, dispoziţii generale despre societatea în nume colectiv în comandită, cu răspundere limitată, cooperativele, întreprinderile de stat, municipale şi necomerciale. 12. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la regulile de origine a mărfurilor nr.1599 din 13.12.2002 care arată cerinţele impuse către agenţii economici privind documentarea mărfurilor disponibile cu acte de provenienţă după cantitate şi calitate şi conformitatea standard privind originea acestora. 13. Hotărâre cu privire la aprobarea normelor perisabilităţii naturale a mărfurilor alimentare şi nealimentare la întreprinderile de comerţ de toate formele de proprietate din Republica Moldova şi a instrucţiunii privind aplicarea lor, nr. HOT din 03.09.96 în care se prezintă normele pierderilor de produse alimentare şi mărfuri industriale transportate cu mijloace de transport auto şi cu tracţiune animală, în depozite, la baze, în unităţile de comerţ cu amănuntul, la întreprinderile de alimentaţie publică, precum şi normele pierderilor de pe urma spargerii şi ştirbirii recipientelor de sticlă goale la recepţionarea, păstrarea şi livrarea lor în depozitele de ambalaj ale organizaţiilor de comerţ cu ridicata, în reţeaua de comerţ cu amănuntul, întreprinderile de alimentaţie publică, la încărcarea în vagoanele feroviare, transportarea cu mijloace de transport auto, cu tracţiune animală şi instrucţiunea privind aplicarea acestor norme. 14. Planul de conturi contabile aprobat de Ministerul Finanţelor care este un act normativ ce stabileşte nomenclatorul, caracteristica conturilor contabile şi metodologia reflectării principalelor tipuri de operaţiuni economice în conturile contabile. Ca urmare, comerţul ca parte componentă principală a sectorului terţiar al economiei se poate defini ca ansamblu de activităţi prin care se stabilesc legături permanente între producători şi consumatori. În esenţă, el se defineşte ca o activitate continuă de cumpărare a mărfurilor şi revânzare a lor, în scopul obţinerii de profit. Analiza şi cercetarea contabilităţii mărfurilor a fost obiectul de studiu a unui număr semnificativ de persoane cu activitate diferită şi grad de specializare variat, care şi-au expus

16

părerea în diferite reviste şi manuale de specialitate despre noţiunea, caracteristica, constatarea şi evaluarea mărfurilor existente în patrimoniul agenţilor economici. În continuare se vor prezenta principalele surse bibliografice analizate de către autor în scopul prezentării tematicii şi elucidării mărfurilor ca element indispensabil al contabilităţii contemporane. În manualul „Contabilitatea financiară”, colectiv de autori, coordonator Alexandru Nederiţă, autorii studiază şi prezintă contabilitatea tuturor mărfurilor existente în patrimoniul întreprinderii şi anume documentaţia utilizată în scopul înregistrării în contabilitate a mărfurilor şi livrării acestora, contabilitatea lor sintetică şi analitică, componenţa şi structura lor, operaţiile economice ce se întocmesc la contabilitatea mărfurilor . În manualul său „Contabilitatea operaţiunilor de comerţ” Chişinău, 2000, autorul Tudor Tuhari descrie detaliat operaţiile comerciale privind decontările cu debitorii şi creditorii. Alexandru Nederiţă în „Corespondenţa conturilor contabile” Chişinău, 2007 prezintă în mod exemplificat ordinea şi modul de contabilizare a mărfurilor prin diferite formule contabile în dependenţa de natura operaţiilor economice . În lucrarea metodico didactică „Contabilitatea operaţiunilor comerciale”, Chişinău, 2004 autorul, Harea Ruslan prezintă activitatea de comercializare în cadrul general al relaţiilor de piaţă, contabilitatea operaţiunilor de achiziţie şi vânzare a mărfurilor, contabilitatea cheltuielilor aferente operaţiunilor cu mărfuri, inventarierea şi contabilitatea diferenţelor de inventar. În manualul „Contabilitatea impozitelor” autorii Vasile Bucur, Viorel Ţurcanu şi Anatol Graur prezintă contabilitatea aferentă procurării şi livrării mărfurilor pornind de la calcularea şi achitarea tuturor impozitelor şi taxelor la buget provenite din activităţile comerciale ale întreprinderii, precum şi formulele contabile întocmite cu aceste ocazii. În manualul „Noul sistem contabil al agenţilor economici” ACAP, 1998 prezintă analiza organizării contabilităţii mărfurilor, categoriile de preţuri utilizate în evaluarea mărfurilor precum şi prezentarea stocurilor de mărfuri şi materiale în Rapoarte financiare Autorul Tuhari Tudor în lucrarea „Evidenţa contabilă în unităţile de comerţ”, Chişinău 1995, prezintă principiile organizării contabilităţii în unităţile comerciale cu ridicata şi cu amănuntul formarea preţurilor la mărfuri precum şi calcularea adaosului comercial la realizarea mărfurilor etc. Pentru elucidarea cât mai deplină şi variată a tematicii analizate, drept surse bibliografice vor fi utilizate şi prevederile din actele normative ale Republicii Moldova: Codul fiscal, Codul civil şi altele.

17

Autorul N. Feleaga, în lucrarea „Contabilitate financiară: o abordare europeană şi internaţională” prezintă informaţii succinte despre prevederile internaţionale privind stocurile cu identificarea produselor drept active circulante a întreprinderii disponibile pentru a realiza vânzarea lor şi a obţine profit. Ristea Mihai caracterizează în „Contabilitatea financiară a întreprinderii” mărfurile ca stocuri procurate de întreprindere destinate vânzării şi prezintă aspecte în documentarea şi contabilizarea operaţiilor cu acestea pe toate fazele circuitului economic. Horomnea Emil în „Tratat de contabilitate” prezintă definiţia mărfurilor ca stocuri constituite în sfera circulaţiei şi evaluate în cuantum cu costurile suportate pentru procurarea lor şi destinate vânzării ulterioare în scopul obţinerii de profit.

1.2 Evaluarea mărfurilor şi modul de formare a preţului în unităţile de comerţ Contabilitatea

reprezintă

un

sistem

informaţional,

care

cuantifică,

prelucrează

şi

comunică informaţii despre o entitate economică. Orice ştiinţă dispune de metodă de studiere a obiectului său. Şi evidenţa contabilă, de asemenea, are metoda sa de cunoaştere. În mod general metoda evidenţei contabile poate fi definită ca ansamblul de procese cu ajutorul cărora se studiază obiectul. Evaluarea reprezintă transformarea pe bază de calcul a tuturor modificărilor mijloacelor economice din etaloane naturale şi de muncă în etalon bănesc. Etalonul bănesc este unitatea monetară care permite măsurarea şi compararea valorii economice al elementului respectiv din patrimoniul întreprinderii. Unitatea monetară există şi se aplică în practica activităţii întreprinderii de rînd cu celelalte etaloane, însă aceste etaloane, indiferent de situaţia economică în ţară, rămîn stabile pentru totdeauna, doar că unitatea monetară îşi modifică puterea de cumpărare în funcţiei de situaţia economică şi alţi factori. Pentru a da o imagine fidelă patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute, trebuie respectate următoarele principii: 

Obligativitatea delimitării obiectului evaluării - conform acestui principiu, într-un

mod se pune problema evaluării mijloacelor fixe care trebuie exprimate în mod individual, mijloc cu mijloc, şi altfel se evaluiază materialele, produsele sau mărfurile la care se impune metoda sintetică, care presupune gruparea lor, centralizat

18



Principiul costului istoric- conform căruia elementele patrimoniale rămîn

înregistrate la valoare de intrare pe toată perioada cît se află la dispoziţia unităţii patrimoniale, dacă legislaţia în vigoare nu prevede altfel. 

Principiul necompensării – potrivit cărui elementele de activ şi de pasiv trebuie să

fie evaluate şi înregistrate în contabilitate separat, nefiind admisă compensarea între posturile de activ şi cele de pasiv ale bilanţului, precum şi între veniturile şi cheltuielile din contul de rezultate. 

Principiul prudenţei- în conformitate cu care nu este admisă supraevaluarea

elementelor de activ şi a aveniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv şi a cheltuielilor. Evaluarea mărfurilor se efectuează în conformitate cu prevederile Standardului Naţional de Contabilitate nr.2. Conform acestui standard evaluarea stocurilor de mărfuri se face cu respectarea a două momente ale evaluării : 

evaluarea stocurilor de mărfuri în rapoartele financiare



evaluarea stocurilor de mărfuri în contabilitatea curentă

Problema evaluării reprezintă cel mai contraversat subiect din contabilitate: pe de o parte cifrele contabile sunt riguros exacte şi precise; pe de altă parte şi în acelaş timp valorile care provin contabilităţii pot varia într-un interval deoarece fenomenele nu se pot măsura cu certitudine, ci doar estima. Evaluarea reprezintă transformarea pe bază de calcul a elementelor materiale ce compun activul patrimonial în valori exprimate în etalon bănesc. Principiile contabile general acceptate afirmă că cea mai adecvată valoare de atribuit stocurilor este cea a costului istoric sau valorii de intrare. Conform acestei concepţii, scopul contabilităţii este stabilirea costului sau valorii de intrare în momentul achiziţionării. În funcţie de modul de efectuare în timp a evaluării şi de scopul urmărit se disting două forme principale de evaluare: - evaluarea curentă, cuprinde evaluarea existenţei şi modificării elementelor patrimoniale în circuitul acestora intern şi extern. Acesta se face la valoarea de intrare a bunurilor în patrimoniu. - evaluarea periodică, se efectuiază la inventarierea patrimoniului şi întocmirea bilanţului contabil. Valoarea de intrare include următoarele elemente: preţul de cumpărare a mărfurilor; taxele vamale aferente stocurilor importate; cheltuieli accesorii de achiziţionare. Sînt cazuri cînd cheltuielile de achiziţionare includ şi diferenţe de curs valutar, survenite din procurările recente a mărfurilor facturate în valută străină (SNC 21 “Efectele variaţiilor cursului valutare”). În perioada unor deprecieri a valutei care nu poate fi prevenită, apare această 19

diferenţă specificată, generînd creşterea datoriilor care nu pot fi achitate din cauza achiziţionării recente a mărfurilor. Există cheltuieli suplimentare apărute în procesul achiziţionării şi care conform Standardului Naţional de Contabilitate 2 ”Stocuri de mărfuri şi materiale” paragraful 14-15 sunt atribuite la alte cheltuieli. Acestea se subdivizează în cheltuieli incluse şi neincluse în costul mărfurilor. La cele incuse în costul mărfurilor se raportă cheltuielile aferente comenzilor individuale sau cheltuielile suplimentare pentru transportare legate de efectuarea acestor operaţii. Drept cheltuieală a perioadei de gestiune, referitoare la alte cheltuieli neincluse în costul mărfurilor, în care acestea au fost suportate se raportă: cheltuieli de desfacere; cheltuieli administrative, care nu sînt ocazionate de aducerea mărfurilor la locul păstrării la solicitarea cumpărătorilor în prezent. În unele cazuri prevăzute de SNC 23 “Cheltuielile privind împrumuturile” cheltuielile privind creditele şi împrumuturile se include în costul stocurilor de mărfuri. Desfăsurarea eficientă a activităţii comerciale necesită utilizarea potenţialului tehnic în armonie cu asigurarea regulată cu mărfuri, în vederea desfăşurării continuie a activităţii, precum şi stocarea pe anumite intervale de timp a acestora, în scopul realizării ritmicităţii livrărilor către beneficiari. Odată cu aceasta se pretinde a menţine un control asupra valorii de cumpărare, de evidenţă şi de vînzare a mărfurilor stocate, în aspectul asigurării eficacităţii economice a activităţii. Analiza contabilităţii, ca modalitate de prezentare a activităţii comerciale a întreprinderii, impune redarea principalelor momente ce implică contabilitatea mărfurilor şi anume:  Aprovizionarea cu mărfuri pe durata perioadei de gestiune;  Vînzarea de mărfuri în timpul perioadei;  Determinarea soldului de mărfuri la sfîrşitul perioadei;  Efectuarea inventarierii şi calculul diferenţilor de inventar;  Stabilirea deprecierii sau majorării valorii mărfurilor;  Cuprinderea în raportul financiar a informaţiei privind soldul mărfurilor. La fel ca celelalte categorii de bunuri cuprinse în stocuri, mărfurile se evaluiază conform paragrafelor 21-25 ale SNC 2 ”Stocuri de mărfuri şi materiale”. Mărfurile întrate în patrimoniu şi aflate în stoc se evaluiază şi se înregistrează în contabilitate astfel:  Mărfurile procurate se evaluiază la costul de achiziţie, care cuprinde preţul de cumpărare, taxele nerecuperabile (taxele vamale şi accizele), cheltuieli de transport-aprovizionare şi alte cheltuieli accesorii necesare pentru intrarea lor în gestiune; 20

 La inventariere mărfurile se evaluiază la valoarea venală sau actuală care poate fi denumită şi valoarea de inventar, stabilită în funcţie de starea acestora şi preţul pieţei; La iesirea din patrimoniu mărfurile se evaluiază şi se înregistrează în contabilitate prin aplicarea uneia din următoarele metode: ”Identificării specifice” (IS), ”Costul mediu ponderat” (CMP), ”Prima intrare-prima ieşire” (FIFO), La aceasta se suplimentează adaosul comercial stabilit de agentul economic şi se obţine preţul de vînzare cu ridicata, care se înregistrează în contul specific de evidenţă a mişcării şi stocului de marfă. Costul unităţilor de mărfuri care nu sunt reciproc substituibile se determină prin metoda de identificare. Metoda FIFO, CMP se utilizează în cazul unui sortiment variat al stocurilor de mărfuri reciproc substituibile. Costul stocurilor de mărfuri ieşite şi rămase la sîrşitul perioadei de gestiune, conform metodei costului mediu ponderat, este determinat în baza costului mediu ponderat al untăţilor similare, aflate în stoc la începutul perioadei de gestiune şi cumpărate în cursul acestei perioade. Pe măsura intrării loturilor suplimentare de mărfuri sau pe o perioadă anumită de timp poate fi calculat costul mediu ponderat. Conform metodei FIFO, stocurile de mărfuri intrate primele sunt şi primele ieşite. Costul soldului la sfîrşitul perioadei de gestiune se determină conform valorii de achiziţie a ultimelor loturi de stocuri de mărfuri intrate. Utilizarea metodei FIFO, în condiţiile creşterii costurilor de achiziţie conduce la înregistrarea unor costuri minime la obţinearea unui profit maxim, însă valoarea stocului ce rămîne disponibil pentru operare în perioada următoare este stabilită la costul cel mai mare, ceea ce va exercita o influenţă nefavorabilă asupra ratei rentabilităţii. La sfîrşitul perioadei de gestiune la încheierea exerciţiului financiar stocurile de mărfuri sunt evaluate şi reflectate în rapoartele financiare la valoarea realizabilă netă în cazul cînd acesta este mai jos decît costul. Calcularea valorii realizabile nete a stocurilor de mărfuri se efectuiază în baza: 

Preţurilor de piaţă în vigoare la momentul calculării sumei ce urmează a fi primită din vînzarea stocurilor;



Variaţiilor preţurilor de piaţă sau costul stocurilor de mărfuri legate nemijlocit de evenimentele activităţii economice care au survenit după perioada de gestiune în măsura în care aceste evenimente confirmă condiţiile existente la sfîrsitul perioadei de gestiune;



Destinaţiei stocurilor de mărfuri aflate în stoc la sfîrşitul perioadei de gestiune pentru vînzare.

Valoarea realizabilă netă a stocurilor de mărfuri aflate în stoc la sfîrsitul perioadei de gestiune se determină în baza: 21

1. Preţurilor contractuale, în cazul în care acestea sunt destinate vînzării conform contractelor garantate; 2. Preţurilor de piaţă curente în cazul în care acestea nu sint confirmate de contracte, dar sunt destinate vînzării. În unităţile de comerţ cu ridicata este utilizată pentru achiziţionarea mărfurilor valoarea de intrare (valoarea iniţială) care include: 

Preţul de cumpărare a mărfurilor



Cheltuielile accesorii de achiziţionare



Taxe vamale aferente stocurilor importate În baza condiţiilor stipulate în contract şi a facturilor de transport, nomenclatorului, etc. la

vamă se calculă valoarea în vamă şi se completează declaraţia vamală. În baza valorii în vamă calculată la cursul Băncii Naţionale în ziua devamării se calculează taxele vamale şi TVA la import. Toate mărfurile importate în Republica Moldova sunt supuse taxei pe valoare adăugată (TVA), cu excepţia mărfurilor scutite de impozit conform prevederilor articolului 13 al Codului Fiscal, sau mărfurilor a căror valoare nu depăşeşte plafonul stabilit prin legea bugetului pe anul respectiv şi sunt importate de persoane fizice pentru folosinţă proprie. Pentru importator valoarea mărfurilor pe baza căreia se calculează taxa pe valoare adăugată (TVA) este costul mărfurilor la momentul intării în republică, inclusiv toate taxele legate de import, taxe vamale, impozit, asigurare, fraht, cheltuieli de transport care urmează a fi plătite de importator. Subiecţii impozabili care importă mărfuri în scopuri de întreprinzător au dreptul de a trece în cont taxa pe valoare adăugată (TVA) achitată la import conform regulamentului cu privire la aplicarea taxei pe valoare adăugată (TVA) elaborat în baza Codului Fiscal Titlul III ”Taxa pe valoare adăugată (TVA)” nr. 141-XIII din 17.12.1997, ţinînd cont de modificările efectuate prin Legea nr.112-XIV din 29.07.1998. Deoarece societatea e înregistrată ca contribuabil al taxei pe valoare adăugată (TVA), toate livrările de mărfuri şi servicii livrate subiectului impozabil pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător sunt considerate impozabile.

22

Capitolul II. Contabilitatea mărfurilor în unităţile de comerţ

cu ridicata 2.1 Organizarea răspunderii materiale în unităţile de comerţ cu ridicata Unităţile comerciale dispun de un mare volum de stocuri de marfă şi mijloace băneşti. Prin urmare este necesar un control strict a integrităţii lor. Îndeplinind funcţia de informare

evidenţa contabilă crează condiţii pentru a dirija cu

obiecte şi oameni. Sub obiecte se subînţeleg mai întîi mărfurile, bunurile materiale, mijloace băneşti, care sunt necesare pentru efectuarea unui proces normal de activitate. Dirijarea cu oameni înseamnă răspunderea materială asupra bunurilor de care dispune unitatea comercială. Contabilul nu numai fixează, înregistrează mărfurile şi alte bunuri materiale, ci şi fixează dreptul legal ce apare asupra acestor bunuri. Aşa dar, pentru contabil e principal să cunoască nu numai volumul bunurilor de care dispune unitatea comercială ci şi care din angajaţi poartă răspundearea asupra acestor bunuri. Reieşind din cele expuse putem constata că organizarea răspunderii materiale joacă un rol important în unităţile comerciale. Conform legii despre comerţ în mod obligatoriu se încheie un contract de răspundere materială cu fiecare gestionar . În conformitate cu legea despre comerţ există două forme de răspundere materială:  Individuală  Colectivă (de brigadă) Răspunderea materială individuală este atunci cînd responsabilitatea asupra bunurilor economice aflate în gestiune o poartă o singură persoană (şeful de depozit, magazionerul, casierul). Răspunderea materială colectivă este atunci cînd responsabilitatea o poartă mai multe persoane, iar pierderile cauzate în urma iresponsabilităţii se repartizează proporţional fiecărui membru al colectivului. Această formă de răspundere se utilizează în mod special la unităţile de comerţ cu amănuntul unde există în secţie mai mulţi vînzători. În conformitate cu formele de răspundere există şi două contracte privind răspunderea materială: 23

 Contract de răspundere materială individuală  Contract de răspundere materială colectivă Ambele conţin obiectul de gestiune, responsabilitatea părţilor, forma de gajare, semnăturile persoanelor. Contactul se întocmeşte în două exemplare, în scris. Este semnat de către administraţie (director) şi persoana de răspundere materială (magazioner, vînzători, casier). Înainte de a semna e necesar ca administraţia să-l informeze pe gestoinar despre obligaţiile ce trebuie să le îndeplinească, care îi sunt drepturile, cum restituie pagubele materiale etc. La întreprinderea examinata S.R.L „Taho-Prod” răspunderea materială este individuală , în baza contractului „Cu privire la răspunderea materială individuală deplină, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.449 din 29 aprilie 2004 ( anexa nr.4) Controlul asupra integrităţii mărfurilor la depozite, formării stocurilor de mărfuri, precum şi dirijarea operativă a stocurilor de mărfuri se realizează prin organizarea sistemului de dare de seama a persoanelor responsabile pentru bunurile materiale. Darea de seamă primară privind intrarea, ieşirea şi soldul de mărfuri, care se prezintă în contabilitate în termeni stabiliţi, consolidează disciplina şi veridicitatea evidenţei. Toate documentele ce se referă la intrarea şi ieşirea mărfurilor ce vin la contabilitate se anexează la darea de seamă sau borderoul de documente de intrare şi ieşire. De regulă, darea de seamă se întocmeşte în fiecare zi. Atunci cînd mişcarea mărfurilor este neînsemnată, poate fi întocmită darea de seamă o dată în lună. La întocmirea, completarea unei dări de seamă despre mărfuri se indică soldul la începutul zilei, intrarea şi ieşirea şi se calculează soldul la sfîrşitul zilei. În acest fel se ţine sub control activitatea persoanei responsabile pentru bunurile materiale. Primul exemplar al dării de seamă se predă la contabilitate contra unei recipise, iar copia

(al doilea), rămîne la gestionar. În

contabilitate se controlează darea de seamă, scoate la iveală erorile posibile şi se fac corectările necesare. În dependenţă de depozit de mărfuri: alimentare sau nealimentare este diferită şi forma dării de seamă. La depozitele de mărfuri nealimentare în darea de seamă se reflectă numai datele valorice referitoare la mărfuri. În ceea ce priveşte produsele alimentare, în darea de seamă se indică cantitatea după sortiment. Secţia comercială poate folosi un exemplar al unei asemenea dări de seamă în calitate de bilanţ pe mărfuri. Concomitent se mai reflectă şi mişcarea ambalajelor după valoare şi cantitate.

24

2.2. Documentarea şi contabilitatea aprovizionării mărfurilor Orice operaţie efectuată de unităţile de comerţ trebuie să fie însoţită de un document confirmativ. În conformitae cu articolul 21 al legii contabilităţii, fiecare document trebuie să conţină: denumirea documentului şi forma tip; data întocmirii; conţinutul operaţiei economice; unitatea de măsură; denumirea întreprinderii; funcţiile şi numele peroanei responsabile pentru efectuarea operaţiei; semnăturile personale şi ştampila. Aprovizionarea cu mărfuri a unităţilor comerciale cu ridicata este efectuată în baza contractelor de livrare încheiate între furnizor şi unitatea comercială cu ridicata şi conform documentului legislativ contractul presupune că furnizorul trebuie să transmită cumpărătorului în proprietate, iar cumpărătorul se obligă să primească şi să achite. Volumul de mărfuri, termenul de furnizare se indică la fel în contract. La aprovizionarea cu marfuri se utilizează două seturi de documente: 1. Documete marfare 2. Documente de decontare Documentele marfare includ:  Documente locale - la recepţionarea mărfurilor pe teritoriul republicii se întocmeşte factura de expediţie, bonul, cont factură.  Documente la import - include setul documentelor pentru mărfurile de import ca declaraţia vamală, certificatul de calitate, conosamentul, fractul etc. Factura de expediţie reprezintă formular tipizat cu regim special şi este documentul care stă la baza vînzărilor şi cumpărărilor de mărfuri. Pentru furnizor, este un document de vînzare a mărfurilor, pentru client - de cumpărare. Factura de expediţie se utilizează în cazul transportului auto. Se întocmeşte în 3-5 exemplare: I exemplar rămîne la furnizor; II-III exemplar - la cumpărător; IV-V exemplar - la punctele de trecere. Elementele facturii sunt:  Preţul unitar al mărfurilor  Cantitatea încărcăturii  Valoarea încărcăturii fară taxa pe valoare adăugată (TVA)  Suma taxei pe valoare adăugată  Valoarea încărcăturii inclusiv taxa pe valoare adăugată (TVA). Factura fiscală Document care certifica o vînzare/cumpărare de mărfuri sau prestarea unui serviciu.Act justificativ întocmit de catre compartimentul comercial al agentului economic în care se consemnează cu exactitate cantitatea, calitatea si felul mărfurilor, preţul unitar, valoarea totală 25

etc., şi care stă la baza operaţiunilor de vînzare - cumpărare sau serveste ca document de informare fiscală, vamală etc.Document emis de vanzător cumpărătorului, prin care se face dovada proprietaţii bunului cumpărat şi a preţului plătit. Factura se emite pe formulare tip, înregistrate la organele financiare. In situaţia cumpărăturilor de mică valoare, regula generală este ca nu se emite factura, ci numai un bon . Preţul unitar al fiecărui produs înmulţit cu cantitatea de marfă vîndută/cumpărată pentru fiecare sortiment în parte permite stabilirea valorilor parţiale. Acestea însumate dau valoarea totală a mărfii. În condiţiile aplicării taxei pe valoare adăugată (TVA), factura cuprinde şi acest element cu caracter fiscal. Ca urmare în factură apare distinct preţul mărfurilor şi serviciilor (fără TVA) şi separat suma TVA. Cont factură - este un document care se eliberează cumpărătorului în caz cînd acesta e obligat să efectuieze o plată prealabilă. Bonul – documentul care confirmă eliberarea mărfurilor în cadrul întreprindeii. Fractul – se întocmeşte în cazul transportului feroviar. La factura de expediţie în mod obligatoriu se anexează şi factura fiscală. Dacă nomenclatorul

mărfurilor e mare se mai adaugă anexa la factura de expediţie. Factura de

expediţie, anexa ei, factura fiscală sunt documente cu regim special. În cazul exportului /importului de mărfuri se întocmeşte factura de expediţie internaţională, care se confirmă prin declaraţia vamală . Documentele de decontare includ : 

Bonul de încasare (chitanţa de la orderul de casă)



Accreditivul



Incassoul



Cecul de plată Aprovizionarea cu mărfuri, în general, se face de la agenţii economici şi persoanele fizice

cu activitate industrială şi agricolă, prin importul direct sau prin intermediatori şi de la alte întreprinderi comerciale. În prezent se cunosc multiple forme de aprovizionare cu mărfuri, din care putem menţiona următoarele: A. Aprovizionarea cu marfă fără delegat propriu (pe răspunderea furnizorului), în cadrul cărora transportul mărfurilor revine furnizorilor, care poate folosi transportul propriu sau alte organizaţii specializate (Calea Ferată, Intreprinderi de transport auto, etc.). Considerăm că peroana care însoţeste este responsabilă de integritatea mărfurilor pînă la predarea lor beneficiarului este numit –“cărăuş”, dar nu expeditor sau însoţitor.

26

B. Aprovizionarea cu mărfuri prin delegat propriu, care constă în ridicarea mărfurilor de la furnizori de către delegatul propriu al întreprinderii. Una din problemele de bază în cadrul aprovizionării cu marfă este perfectarea justă a documentelor contabile ce vizează specificul intrării mărfurilor în gestiune. În acest context, de menţionat că orice operaţie economică se costată executată doar în cazul înregistrării acesteia într-un suport special numit document, conţinutul, forma şi ordinea de întocmire fiind elucudate în articolul 21 al Legii nr.13-XVI din

27.04.2007 “Legea

contabilităţii”. Procesul de aprovizionare cu mărfuri comportă mai mute operaţii şi generează apariţia de documente care diferă, într-o oarecare măsură, în funcţie de formele de aprovizionare practicate. Actualmente, reieşind din specificul activităţii comerciale, etapa de aprovizionare presupune recepţia şi documentarea intrării mărfurilor în următoarea ordine: 1) Faza de expediţie Înainte de expedierea mărfurilor, furnizorul în lipsa delegatuli propriu al beneficiarului ar trebui să procedeze la recepţia unilaterală a mărfurilor ce urmează a fi livrate, denumită în acest caz – autorecepţie. Ea trebiue să se consemneze într-un “Proces-verbal de autorecepţie” şi constă în identificarea şi verificarea cantitativă şi calitativă a mărfurilor ce se livrează în raport cu prevedrile contractuli de livrare. În acest document pot fi indicate unele date specifice despre marfă care nu se înregistrează în documentele de livrare, cum ar fi codul special al mărfii, simbolul grupei de mărfuri, diverse abreviaturi utilizate. Pentru evidenţa operativă sau automatizată, care sunt necesare în decontarea ulterioară a mărfurilor vîndute. Acest proces-verbal se va anexa la raportul gestionarului, furnizorului drept document ce confirmă descărcarea gestiunii împreună cu documentul de însoţire a mărfurilor livrate. La această etapă, de asemenea, furnizorul ambalează în mod corespunzător mărfurile pe care le predă spre transport, potrivit cu natura lor şi cu prevederile standardelor şi normelor interne sau internaţoinale în vigoare se transmite gestiunea către cărăuş. Totodată se întocmeşte documentul de transport şi de livrare coresăpunzător în dependenţă de necesitate:  Avizul de expediţie  Factura de expediţie  Factură fscală  Specificaţia de conţinut 27

 Certificatul de calitate etc. (anexa nr.5). Cărăuşul asigură integritatea mărfurilor în timpul transportării pînă la destinaţie şi anunţă destinatarul despre sosirea bunurilor la depozit. În calitate de cărăuş poate fi atît un reprezentant al furnizorului, cît şi un reprezentant al întreprinderii specializate de transport sau intermediere. Informaţii despre persoana – cărăuş se cosemnează în “Procesul –verbal de autorecepţie” un exemplar al căruia se va înmîna persoanei respective. În cazul aprovizionării cu mărfuri prin delegat, acestuia i se înmînează o “Delegaţie” cu care se prezintă la furnizor pentru primirea şi recepţionarea mărfurilor. Delegaţia este un document de strictă evidenţă şi valabilă timp de 15 zile. Evidenţa lor se duce într-un registru special, iar în cazul cînd acestea sunt prevăzute cu cotor nu este nevoie de registru. Delegaţia se închide cu numărul facturii de expediţie adusă de către delegat de la întreprinderea-furnizor. 2). Faza de recepţie Ordinea primirii mărfurilor şi documentarea achiziţionării lor depinde de:  Locul recepţionării (la depozitul furnizorului; de la întreprinderea de transport sau intermediere; la depozitul cumpărătorului);  Caracterul recepţiei (după cantitate, după calitate sau componenţă);  Corespunderea în raport cu condiţiile contactuale sau documentele de însoţire;  Existenţa sau lipsa documentelor de însoţire. Primirea mărfurilor în gestiune se execută de o comisie specială care funcţionează permanent în cadrul întreprinderii. În conformitate cu prevederile articolului 20 a Legii nr.134XIII din 3 iunie 1994 “Legea vînzării de mărfuri” cumpărătorul e obligat să verifice cantitatea şi calitatea mărfurilor primite în conformitate cu prevederile contractului sau a legislaţiei în vigoare. Recepţionarea mărfurilor se execută prin: a) Verificarea cantităţii mărfurilor, cînd se stabileşte masa netă cantitatea unităţii marfare furnizate în stare neambalată sau conform masei brute sau poziţiei de marfă în cazul mărfurilor ambalate; b) Aprecierea calităţii mărfurilor, cînd se verifică indicatorii calitativi, corespunderea cu cerinţele standardelor tehnice, recetelor de preparare, condiţiilor tehnice etc.; c) Considerăm că la recepţionarea mărfurilor odată cu diversificarea sortimentelor de mărfuri şi a structurii grupelor marfare trebuie să fie executată primirea după componenţă. Existenţa acestui tip de recepţionare constă în verificarea tipului de mărfuri, a aspectului comercial, a structurii eterogene a mărfurilor de aceiaş grupă, precum şi a altor momente cum ar fi: culoarea şi nuanţa cerută; parametrii de volum şi aspectul de 28

disign solicitate etc. Tot aici pot fi atribuite şi abaterile constatate în vederea utilizării altor preţuri decît cele stabilite în condiţiile contractuale, precum şi erorile costatate în calcularea sumelor şi taxelor aferente. Pentru mărfurile corespunzătoare cantitativ, calitativ şi după componenţă, comisia de primire (recepţie) întocmeşte “Fişa de recepţie - calculaţie” în care se înregistrează intrarea mărfurilor în gestiune. În cazul stabilirii unor abateri cum ar fi: deteriorarea ambalajului sau urme de violare a sigiliului încărcăturii; lipsuri de cantitate a mărfurilor; defecte de fabricaţie; nerespectarea termenilor de livrare sau regimului de păstrare în timpul transportării produselor alimentate, comisia întocmeşte un “Proces-verbal comercial” în care se vor înregistra abaterile stabilite pentru fiecare poziţie de mărfuri. Dacă abaterile în cantitate şi deficienţele calitative s-au constatat în cazul aprovizionării cu mărfuri pe răspunderea furnizorului, atunci acestea se impun furnizorului pentru restituire sau schimb prin “Scrisoare de reclamaţie”. Acelaş document se utilizează şi în cazul abaterii costante din vina întreprinderii de transport. Dacă se costată diferenţe faţă de actele însoţitoare care nu atrag răspunderea furnizorului, ele se imputează delegatului, prealabil reducîndu-se diferenţele ce se încadrează în normele de perisabilitate naturală. În caz cînd la recepţia mărfurilor nu există documente de însoţire sau lipsesc unele acte distincte, comisia de recepţie întocmeşte “Procesul-verbal de recepţie unilaterală” în care trebuie să se conţină informaţie privind cantitatea, calitatea şi componenţa detaliată a mărfurilor. Pentru aprecierea preţului mărfurilor nefacturate poate fi utilizată informaţia conţinută în contractul de livrare sau preţurile ultimilor intrări a aceluiaş tip de mărfuri. “Procesul-verbal” se va perfecta în două exemplare, unul din care se va trimite furnizorului cu indicaţia de a transmite în ordine de urgenţă documentele însoţitoare. În situaţia cînd cumpărătorul refuză recepţia mărfurilor, reieşind din următoarele circumstanţe:  S-au primit mărfuri fară acordul beneficiarului, neprevăzute de condiţiile contractuale  Mărfurile ce nu se încadrează în normele de calitate  Demodate sau cu defect. Acesta e obligat să asigure integritatea lor şi să anunţe furnizorul despre aceasta. Unităţile marfare primite în aşa caz se vor recepţiona conform “Procesului-verbal de primire a mărfurilor în custodie”, vor fi depozitate analogic cu transmiterea cheltuielilor suportate ulterior către furnizor.

29

3). Faza de stocare Odată cu recepţia mărfurilor, acestea se trasmit în gestiune, adică către locul de păstrare sau persoana cu răspundere materială. Gestionarul consemnează informaţia privind mărfurile primite deschizînd pentru fiecare tip de marfă o “Fişă de magazie”, centralizînd datele despre intrări într-un registru numit “Recapitularea sau borderoul mărfurilor intrate” care vor conţine următoarele elemente: denumirea mărfurilor; grupa de mărfuri; cantitatea şi valoarea mărfurilor primite. Documentul menţionat va permite executarea operativă a controlului asupra stocurilor de mărfuri la orice moment de timp. Concomitent, în conformitate cu prevederile legislaţiei fiscale, orice operaţie de achiziţie care se documentează prin factura privind TVA, se înregistrează în “Registrul de evidenţă a procurărilor” (anexa nr 6). În cadrul etapei de stocare mărfurile se regrupează conform regimului intern de activitate a întreprinderii comerciale şi pot fi supuse unei prelucrări suplimentatre privind redarea aspectului comercial: reambalarea în cantităţi mai mici, asamblarea şi reambalarea etc., cheltuielile suportate fiind înregistrate într-o fişă specială de calcul şi atribuite la cheltuielile perioadei.

4). Faza de contabilizare Aspectul distinct al contabilizării procesului de aprovizionare cu mărfuri ţine de aprecierea preţului de cumpărare a mărfurilor şi calcularea preţului de vînzare a lor, precum şi reflectarea acestor elemente în registrele contabile. Astfel contabilitatea aprovizionării presupune înregistrarea mărfurilor aprovizionate în conturile contabile reieşind din elementele adăugate la preţul de cumpărare conform metodei de formare a preţurilor elucidate în paragraful 1.2 al capitolului I. In baza datelor din jurnal order a contului 217„ Mărfuri”

al intreprinderii Taho-

Prod in trimestru IV a anului 2008 sau procurat mărfuri în baza facturilor fiscale (anexa nr.7) în valoare de 1433108,20 lei (anexa nr.8) întocminduse formula contabilă: 1. Debit contul 217„Mărfuri” 1433108,20 lei Credit contul 521 „Datorii pe termen scurt privind facturile comerciale” 1433108,20 lei Tot în baza jurnalului order pe contul 217„ Mărfuri” (anexa nr.8) este documentat calculul adaosului comercial pentru mărfurile achiziţionate prin formula contabilă: 2. Debit contul 217 „Mărfuri”– 422493, 51 lei Credit contul 821 ,,Adaos comercial,,- 422493, 51 lei

30

De asemenea întreprinderea practică calculul TVA inclus în preţul de vînzare a mărfurilor, acest fapt este înregistrat în jurnalul order pe contul 217„ Mărfuri” (anexa nr.8) prin formula contabilă: 3. Debit contul 217 „ Mărfuri” 296248,38 lei Credit contul 825 ,, TVA inclus în preţul de vînzare cu amănuntul,,- 296248,39 lei În cursul anului 2008 în trimesrul IV la întreprindere sau înregistrat returnări de mărfuri în baza facturilor (anexa nr.9)către furnizorii de bază a SRL „Taho- Prod” fiind în jurnal order pe contul 217„ Mărfuri” (anexa nr.8) prin formula contabilă: 4. Debit contul 521 „Datorii pe termen scurt privind facturile comerciale” – 55623,32 lei Credit contul 217 „ Mărfuri” – 55623,32 lei Vînzările de mărfuri sunt reflectate în jurnalul order pe cont 217„ Mărfuri” (anexa nr.8) la voloarea de bilanţ a acestora prin formula contabilă: 5. Debit contul 711 „ Costul vînzărilor” – 1236190,61 lei Credit contul 217 „ Mărfuri”- 1236190,61 lei Paralel cu aceste eşiri de mărfuri se documentează în acelasi jurnal order (anexa nr.8) decontarea adaosului comercial la mărfurile vîndute prin formula contabilă : 6. Debit contul 821 „Adaos comercial” - 422459,47 lei Credit contul 217 „ Mărfuri”- 42459,47 lei De asemenea se debitează şi contul 825 prin formula contabilă: 7. Debit contul 825 ,, TVA înclus în preţul de vînzare cu amănuntul,, -296248,39 lei Creditul contul 217 „ Mărfuri”- 296248, 39 lei Realizarea integrală a valorii unei mărfi e condiţionată de păstrarea tuturor calităţilor sale şi de înlăturare totală sau reducerea la maximum a pierderilor în stadiul circulaţiei. În scopul menţinerii şi îmbunătăţirii aspectului comercial şi reducerii peirderilor în procesul de manipulare a mărfurilor îşi găsesc valorificarea ambalajele. În cadrul activităţii comerciale ambalajele sunt obiectul secundar al operaţiilor ce ţin de contabilizarea circulaţiei mărfurilor şi constituie un domeniu de cercetare deosebit de important. În literatura de specialitate, noţiunea ambalajelor se prezintă prin definiţii comune diferitor şcoli de cercetare. Astfel, conform opiniei specialiştilor din Romania ambalajele sunt, materiale sau obiecteal căror rol constă în păstrarea calităţii mărfurilor şi asigurarea integrităţii pe timpul păstrării, transportului şi al desfacerii . În literatura de specialitate din Franţa, ambalajele se definesc ca “obiecte destinate a conţine produse sau mărfuri şi livrate clienţilor în acelaş timp cu conţinutul lor” [“Contabilite` Generale”, A.Mikol – Paris, Editura 1991]. În Republica Moldova pentru ambalaje este atestată următoarea definiţie: 31

”Obiecte de împachetare, transportare şi păstrare a mărfurilor, produselor finite, materii prime, materialelor, combustibil, şi altor valori în diverse ramuri ale economiei naţionale” [Tuhari”Ucet tarî// Contabilitate şi audit 2007, nr.7, ]. Generalizînd noţiunea despre ambalaje merită atenţie faptul că o trăsătură specifică a acestuia în cadrul activităţii comerciale, o reprezintă

funcţia de îmbunătăţire a aspectului

comercial a mărfurilor şi astfel, ambalajele sunt materiale sau obiecte destinate păstrării calităţii iniţiale ale mărfurilor şi altor bunuri economice care contribuie la prelungirea duratei de păstrare, la îmbunătăţirea aspectului comercial şi la asigurarea

integrităţii mărfurilor în timpul

tranşportării, stocării şi desfacerii. Conform prevederilor paragrafului nr. 6 al SNC 2 ”Stocuri de mărfuri şi materiale” ambalajele sunt calificate drept elemente patrimoniale atribuite în componenţa stocurilor, în ordinea evaluării şi contabilizării este, într-o oarecare măsură, similară mărfurilor. În unitatea de comerţ intrarea în patrimoniu a ambalajelor se efectuiază împreună cu mărfurile şi se recepţionează în baza documentelor de însoţire eliberate de furnizori. Gestionarul acceptă ambalajele prin verificarea cantităţii, calităţii şi componenţei acestora. În cazul stabilirii unor abateri între datele reale şi cele consemnate în documente, se stabilesc procesele- verbale în conformitate cu regulile de recepţie a mărfurilor. De obicei, informaţia privind ambalajele primite se generează în aceleaşi registre cu mărfurile în situaţia cînd volumul circulaţiei ambalajelor este esenţial, şi aparte în scopul delimitării răspunderii materiale. Preţul de achiziţie a ambalajelor primite împreună cu mărfurile, se negociază şi se stipulează în contract. În cazul cînd recepţionarea ambalajelor nu au fost prevăzute prin condiţiile contractuale, cînd valoarea lor nu se include în suma spre decontare, nu sunt reclamate de către furnizori dar pot fi utilizate în continuare, se recepţionează la valoarea venală a acestora conform unui procesverbal separat. Pentru evaluarea şi decontarea aceluiaş tip de ambalaje primite de la diferiţi furnizori cu diverse preţuri de achiziţie sunt valabile prevederile paragrafului 21-25 ale SNC 2 “Stocuri de mărfuri şi materiale”care prevăd: 1. Notiunile generale privind metodele de evaluare: FIFO, CMP; 2. Cazurile de folosire a metodei de identificare (destinate unor proecte speciale); 3. Cazurile de folosire a metodei FIFO (în cazul sortimentului variat al stocurilor); Pentru contabilitatea operaţiunilor cu ambalajele se utilizează contul

217 “Mărfuri”,

subcontul 217.3 “Ambalaje cu marfă şi gol”. Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa existenţei şi mişcării ambalajelor goale şi a celor cu marfă, neincluse în preţul mărfii. 32

În aşa fel intrarea ambalajelor în patrimoniu la valoarea de achiziţie fără taxa pe valoare adăugată se înregistrează în următoarea formulă contabilă: Debit 217 “Mărfuri”, subcontul 217.3 “Ambalaje cu marfă şi gol” Credit 521 “Datorii pe termen scurt privind facturile comerciale” În mod similar cu mărfurile, taxa pe valoare adăugată inclusă în valoarea ambalajelor devine deductibilă pentru suma înscrisă în factura privind taxa pe valoare adăugată primită de la furnizorul plătitor de taxă pe valoare adăugată, cerinţă impusă de articolul 102 Codul Fiscal, Titlul III “Taxa pe valoare adăugată”, nr.1415–XIII din 17 aprilie 1998, [Monitorul Oficial 1998, nr.4041]. La ieşirea din patrimoniu a ambalajelor cu mărfurile eliberate cumpărătorilor evaluarea se execută prin aplicarea uneia din metodele existente: CMP, FIFO, Documentarea ieşirii din patrimoniu a ambalajelor se efectuiază în mod distinct pentru comerţ cu amănuntul şi cel cu ridicata. Întreprindearea de comerţ cu ridicata, de obicei, comercializează mărfuri în ambalajele primite de la producători. Ambalajele se includ în documentele de însoţire a ieşirilor cu specificaţia sumei de taxă pe valoare adăugată. Ambalajele deteriorate sau nefuncţionabile sunt apreciate drept pierderi din operaţiile cu ambalajele într-un proces-verbal. Cheltuielile ce ţin de repararea, întreţinerea şi operarea ambalajelor, în conformitate cu prevederile SNC 3 “Componenţa consumurilor şi cheltuielilor întreprinderii” se atribuie la alte cheltuieli operaţionale şi se evidenţiază la contul 714 “Alte cheltuieli operaţionale”. Astfel în componenţa acestor pierderi se atribuie: 

Pentru saci – diferenţe de preţ condiţionate de diminuarea calităţii şi categoriei

acestora; 

Pentru ambalajele de lemn – cheltuielile legate de repararea acestora.



Pentru ambalajele de natura mijloacelor fixe – uzura calculată pentru ambalaje,

cheltuielile privind reparaţia şi întreţinerea acestora, precum şi cheltuielile de manipulare la recuperarea lor. În comerţ cu ridicata evidenţa ambalajelor se ţine în baza fişelor de magazie pentru fiecare tip în parte. De menţionat, că ordinea de calculare a taxei pe valoare adăugată pentru operaţiile cu marfă este valabilă şi pentru operaţiile cu ambalajele. Astfel la livrarea acestora se înscrie factura de expediţie la care se anexează factura fiscală cu suma calculată.

33

2.3.Contabilitatea vînzării mărfurilor în unităţile comerciale cu ridicata Dimensionarea stocurilor de mărfuri necesare desfăşurării continuie a activităţii comerciale, în condiţiile de utilizare judicioasă a capitalurilor disponibile costituite din surse interne sau din afară, este o etapă hotărîtoare în aprecierea activităţii de comerţ. Astfel crearea lotului comercial prin aprovizionare şi stocare, determină culegerea informaţiei primare atribuite întîmplător, le prelucrează şi produce informaţii elaborate pentru faza de finalizare a circulaţiei mărfurilor - vînzarea. În obiectiv financiar stocurile de mărfuri existente şi propuse spre desfacere se valorifică în cadrul unui ciclu de exploatare, în care se conţine şi faza de comercializare a acestora. Realizarea neîntreruptă a ciclului de exploatare comercial, determină obţinerea disponibilităţilor băneşti necesare atît reluării aprovizionărilor, cît şi asigurării profitului.

În formă schematică, ciclul de exploatare al unei întreprinderi comerciale se reprezintă în figura nr. 1 Fig. 1

Fluxul complex al circulaţiei mărfurilor

STOC DE MĂRFURI

Vînzări în credit CUMPĂRĂTORI

ACHIZIŢII

Numerar

Plăţi În numerar CASIERIE Depuneri la cont

Încasări

FURNIZORI

prin virament BANCĂ Virament

Vînzarea de mărfuri este scopul activităţii comerciale şi doar veniturile din vînzări influienţiază rezultatul financiar al activităţii întreprinderii. În aşa mod, contul de rezultate al unei întreprineri comerciale cuprinde trei părţi componente: venit din vînzări; costul mărfurilor vîndute; cheltuielile aferente operaţiilor cu mărfuri.

34

La etapa actuală, problema de bază a contabilităţii operaţiilor comerciale se axează asupra opiniei de înregistrare contabilă a operaţiunilor de comercializare, a venitului din vînzărea mărfurilor şi a taxelor calculate la aceste operaţii în registrele contabile şi rapoartele financiare. La vînzarea mărfurilor en gros se presupune eliberarea mărfurilor către cumpărători în baza următoarelor documente de însoţire: factura de expediţie; contul factură; certificatul de calitate etc. Pentru totalizarea informaţiei privind cantităţile de mărfuri eliberate cumpărătorilor se vor executa în “Registrul de evidenţă a vînzărilor” (anexa nr.10) privind informaţia despre taxa pe valoare adăugată. Utilizarea registrelor de evidenţă a procurărilor şi vînzărilor (anexa nr.6) si (anexa nr.10) permite facilitarea evidenţei taxei pe valoare adăugată aferente mărfurilor procurate şi vîndute cu cote diferite a taxei pe valoare adăugată (20%, 8%). În cazul uleiurilor tehnice e stabilită mărimea taxei pe valoare adăugată - 20%, prin Legea bugetului pe anul 2008. La baza contractelor şi dispoziţiilor, înştiinţărilor despre fondurile alocate conform înţelegerilor dintre furnizori şi clienţi privind repartizarea mărfurilor, secţia de comerţ a bazei dă dispoziţie la depozit cu privire la eliberarea mărfurilor. Pe baza ordinilor şi dispoziţiilor se întocmesc documentele referitoare la eliberarea mărfurilor. În ele se indică cantitatea şi calitatea mărfii. Întocmirea documentelor este diferită la eliberarea mărfurilor alimentare şi a celor nealimentare. După alegerea mărfurilor factura împreună cu anexele se transmite în contabilitate pentru taxare. Eliberarea mărfurilor nemijlocit recepţionarilor (transportare proprie) se realizează pe baza unor procuri şi buletinului de identitate a reprezentantului recepţionarului. Acest reprezentant semnează documentele direct la depozirtul bazei de comerţ cu ridicata. Contabilizarea operaţiunilor de vînzare a mărfurilor cu ridicata se realizează prin următoarele înregistrări contabile: În cursul trimestrului IV al anului 2008 la întreprinderea S.R.L “Taho-Prod” sau înregistrat livrări de mărfuri la preţ de vînzare în valoare de 1309197,35 lei , fiind documentate aceste mărfuri prin facturi fiscale (anexa nr.11) , a căror sume sunt înregistrate în jurnal order a contului 221 (Anexa nr.12) prin formulele contabile: 1. Debit contul 221 „Creanţe pe termen scurt aferente facucturilor comerciale” – 1309197,35 lei Credit contul 611 ,, Venituri din vînzări ,,- 1309197,35 lei

35

Ţinînd cont de cotele procentuale ale TVA în acelaş jurnal order pe contul 221 (anexa nr.8) este reflectată valoarea TVA calculată la mărfurile vîndute prin formula contabilă: 2. Debit contul 221„Creanţe pe termen scurt aferente facucturilor comerciale” 257227,03 lei Credit contul 534 „Datorii privind decontările cu bugetul”- 257227,03 lei În baza facturilor fiscale comerciale emise au fost înregistrate vînzări de mărfuri la întreprinderea SRL Taho- Prod . Achitarea acestor facturi de către clienţi a fost efectuată prin virament bancar în baza ordinului de plată (anexa nr.13)care au fost înregistrate în contabilitate în jurnal order contului 221 (anexa nr.12) . 3. Debit contul 242 „ Conturi în valută naţională”-1298441,47 lei Credit contul 221„Creanţe pe termen scurt aferente facucturilor comerciale”1298441,47 lei O parte din creanţele comerciale au fost decontate în baza avansurilor anterior primite de la clienţii SRL Taho-Prod cum ar fi DETS sec. Sec Centru şi Molcom SRL pentru care în jurnal order (anexa nr.12) este contabilizată decontarea reciprocă prin formula contabilă: Reflectarea avansului reflectat de către clienţi: 4. Debit contul 242 „ Conturi în valută naţională”- 18056,41 lei Creditul contul 523 „Avansuri pe termen scurt primite”- 18056,41 lei Concomitent TVA aferentă avansului încasat Debit contul 225 ,, Creanţe pe termen scurt privind decontările cu bugetul,,- 3009,40 lei Credit contul 534 „Datorii privind decontările cu bugetul”- 3009,40 lei 4.1

Debit contul 221„Creanţe pe termen scurt aferente facucturilor comerciale”1309197,35 lei Credit contul 611 ,, Venituri din vînzări ,,- 1309197,35 lei Debit contul 221„Creanţe pe termen scurt aferente facucturilor comerciale”257227,03 lei Credit contul 534 „Datorii privind decontările cu bugetul”- 257227,03 lei

La valoarea de bilaţ a mărfurilor vîndute. 4.2

Debit contul 711 ,,Costul vînzărilor,,- 1236190,61 lei Credit contul 217 “Mărfuri”,- 1236190,61 lei

Trecerea în cont a avansului primit de către clienţii S.R.L ,,Taha-Prod,, Direcţia de învăţămînt şi sport sector Centru şi Moldcom S.R.L. 4.3 Dedit contul 523 „Avansuri pe termen scurt primite” – 18056,41 lei

36

Credit contul 221„Creanţe pe termen scurt aferente facucturilor comerciale”- 18056,41 lei Trecerea în cont a sumei TVA aferente avansului. Debit contul 534 „Datorii privind decontările cu bugetul”-3009,40 lei Credit contul 225 ,, Creanţe pe termen scurt privind decontările cu bugetul,,-3009,40 lei Se trece la cheltueli suma de 3531,03 lei din motiv ca firma „Moldcom SRL” sa închis întocminduse următoarea formulă contabilă: 5. Dedit 713 ,,Cheltuieli generale şi administrative,, -3531,03 lei Credit contul 221„Creanţe pe termen scurt aferente facucturilor comerciale”–3531,03 lei Pentru aprecierea costului mărfurilor vîndute de către unităţile de comerţ, în conformitate cu prevederile paragrafului 24–25 ale SNC 2 “Stocuri de mărfuri şi materiale” sunt utilizate în funcţie de specificul şi interesele agenţilor economici, se poate adopta una din metodele de evaluare: metoda costului mediu ponderat (CMP), metoda primei intrări – primei ieşiri (FIFO), metoda ultimei intrări care au fost descrise detaliat în întrebarea 1.2. CapitolulI. La S.R.L. „Taha-Prod” se foloseşte metoda de evaluarea a costului mediu ponderat (CMP). (anexa nr.14) Debit contul 711,,Costul vînzărilor,,-351410,30 lei Credit contul 217 „Mărfuri”- 351410,30 lei Conform metodei FIFO, marfa ieşită din depozitul întreprinderii este evaluată la costul de achiziţie a primei intrări. Deoarece la unitatea de comerţ analizată se foloseşte metoda CMP aratam ca exemplu cum se foloseşte metoda FIFO Exemplu: Primele ieşiri au fost evaluate la preţul de 3,86 lei/unitate, aparţinînd lotului de marfă din luna trecută, fiind totodată stoc iniţial pentru luna curentă. Pe măsura epuizării lotului mărfurile ieşite se evaluiază la preţ de achiziţie a lotului următor pînă la completarea cantităţii ieşite.

37

Calculul costului mărfurilor vîndute prin metoda FIFO, Intrări

Data

Iesiri

Stoc

Cantit

Preţ

Suma

Cantit

Preţ

Suma

Cantit

Preţ

Suma

(kg)

(lei)

(lei)

(kg)

(lei)

(lei)

(kg)

(lei)

(lei)

01.11

3191

3,86

12317,2

3191

3,86

12317,2

02.11

63220

3,79

239603

3191

3,86

12317,2

63220

3,79

239603

3191

3,86

12317,2

63220

3,79

239603

488,4

3,65

1782,66

48575

3,79

184099

06.11

488,4

3,65

1782,66

06.11

637

3,86

2458,8

06.11

821

3,86

3169

06.11

1733

3,86

6689,3

06.11

10000

3,79

37900

06.11

4645

3,79

17604

06.11

488,4

3,65

1782,6

Sold 06.11

La formarea preţului de vînzare întreprinderea poate aplica un adaos comercial negociabil cu fiecare client în parte şi nu poate fi unic pentru toţi.

38

Capitolul III. Controlul de gestiune al stocurilor de marfuri şi ambalaje 3.1.

Sistemul de rapoarte al gestionarilor privind mişcarea şi existenţa mărfurilor şi ambalajelor

Evidenţa operativ valorică a stocului şi mişcării mărfurilor se ţine de regulă cu ajutorul “Raportului de gestiune” (anexa nr.15). Raportul de gestiune cuprinde informaţii valorice privind stocurile intrări/ieşire de mărfuri şi ambalaje. După întocmirea acestora se predă în contabilitate unde se verifică şi se efectuiază contabilizarea înregistrărilor. În unităţile de comerţ cu ridicata raportarea gestionarilor se execută de cel puţin o dată în 15 zile, ce nu e cerut. Gestionarul prezintă în contabilitate două tipuri de rapoarte de gestiune: 1. Raportul privind existenţa şi circulaţia mărfurilor la depozit; 2. Raportul privind circulaţia ambalajelor; 1). Raportul privind existenţa şi circulaţia mărfurilor la depozit este întocmit de către gestionar pentru fiecare sector în parte în două exemplare şi conţine elementele: a) Denumirea unităţii b) Denumirea/codul sectorului, secţiei c) Numele gestionarului d) Numărul de ordine e) Durata de raportare (1 –15,16 –31). Un exemplar, împreună cu documentele justificative, se predă la compartimentul gestiunii stocurilor. În cadrul acestui compartiment se verifică legalitatea şi realitatea documentelor, precum şi modul de evaluare a stocurilor înregistrate în “Raportul de gestiune Soldul iniţial este preluat din raportul de gestiune a perioadei precedente. Intrările de mărfuri prevăd includerea următoarei informaţii:  Numărul şi data documentului de însoţire  Denumirea furnizorului  Valoarea totală a mărfurilor  Valoarea totală a ambalajelor  Suma totală a adaosului calculat la aceste mărfuri. Ieşirile includ informaţia privind vînzările de mărfuri: 39

 Numărul şi data documentului de livrare  Denumirea cumpărătorului  Valoarea mărfurilor la preţ de vînzare  Valoarea ambalajelor. Într-o coloană aparte contabilul indică contul corespondent aferent formulei contabile unde debitul contului este 217 “Mărfuri” şi respectiv contul corespondent în care 217 “Mărfuri” este în creditul. În partea de jos a primei părţi se calculă totalul pentru intrările de mărfuri, iar pe partea a doua se calculă suma de totalizare şi se înscrie soldul final al mărfurilor la sfîrşitul perioadei de gestiune. Deasemenea se mai înscrie numărul documentului ce caracterizează intrarea şi ieşirea de mărfă precum şi soldul mărfurilor la sfîrşitul lunii în litere. Soldul la sfîrşitul perioadei se stabileşte prin calcul (Sold iniţial + Totalul intrărilor Totalul ieşirilor) exprimînd valoric stocul de mărfuri existent în gestiune la sfîrşitul zilei. Intrările şi ieşirile sunt înregitrate în raportul gestionarului în baza documentelor primare. Raportul întocmit (exemplarul original) împreună cu actele justificative ale operaţiilor de intrări şi ieşiri, cu aprobarea conducătorului, este transmis contabilului–şef, sau ajutorul contabilului. Contabilul verifică şi analiziază documentele anexate din punct de vedere a corespunderii perioadei de gestiune, prezenţa semnăturilor necesare ş.a. După efectuarea controlului preventiv se purcede la prelucrarea raportului. Pentru fiecare document inclus în raportul gestionarului contabilul întocmeşte formula contabilă referitoare la intrarea şi ieşirea (vînzarea) mărfurilor. Pentru reflectarea operaţiilor în registrul contabil al contului 217.1 “Mărfuri în depozit” operaţiile economice sunt grupate în dependenţă de conturile utilizate. În registrul contului 217.1 “Mărfuri în depozit” sunt reflectate operaţiile prezentate în debitul contului 217.1 “Mărfuri în depozit” şi creditul conturilor în dependeţă de calea de aprovizionare (furnizori, persoane fizice) şi separat operaţiile creditului contului 217.1 “Mărfuri în depozit” conform vînzărilor. 2). Raportul privind circulaţia ambalajelor e format din două părţi: Prima parte este utilizată pentru înregistrarea intrării şi vînzării de ambalaje cu indicarea denumirii vînzătorului şi cumpărătorului. A doua parte este utilizată pentru înregistrarea valorii ambalajelor rămase în stoc. Este descifrată pe tipuri de ambalaje în dependenţă de tipul acestora.

40

3.2. Organizarea evidenţei analitice a mărfurilor şi ambalajelor în depozite şi contabilitate Organizarea evidenţei analitice a mărfurilor şi ambalajelor s-a împletit tot mai mult cu evidenţa operativă la subunităţi tocmai ca urmare a creşterii complexităţii fluxurilor de mărfuri, a numărului de unităţi, a formelor de aprovizionare, a fluctuaţiei permanente a preţurilor şi multe altele. Practica financiar-contabilă ne oferă numeroase variante de organizare a evidenţei analitice şi operative a mărfurilor şi ambalajelor, cum ar fi : a) Metoda operativ contabilă b) Metoda pe partide c) Metoda cantitativ-valorică d) Metoda global-valorică Metoda inventarului permanent se utilizează la întreprinderile mari. Specificul acestei metode constă în următoarele :  Stocul final de la sfîrşitul perioadei precedente devine stocul iniţial al perioadei curente ;  În cursul perioadei de gestiune conturile de stocuri de mărfuri se debitează cu toate intrările de mărfuri evaluate la cost de achiziţie şi se creditează cu toate ieşirile de mărfuri evaluate după una din metode : costul mediu ponderat, FIFO.  Stocul final stabilit după punerea de acord a datelor din contabilitate cu cele constatate în urma inventarierii este raportat ca sold iniţial la începutul perioadei următoare. Relaţia de calcul a acestei metode este : Sold final = Sold iniţial + Intrări – Ieşiri Această metodă prezintă avantajul că datorită înregistrărilor tuturor intrărilor şi ieşirilor în conturile de mărfuri dă posibilitatea de a cunoaşte în orice moment existenţa mărfurilor atît din punct de vedere cantitativ cît şi valoric.

41

a)Metoda operativ-contabilă (metoda pe solduri) Metoda operativ-contabilă (pe solduri) implică ţinerea la locul de depozitare a evidenţei operative cantitativ pe categorii. La contabilitate se ţine evidenţa valorică desfăşurată pe gestiuni, iar în cadrul gestiunilor, pe grupe sau subgrupe de bunuri. Gestionarul înregistrează documentele justificative cu privire la stocuri în “Fişa de magazie” care este vizată de contabilul şef. Astfel, după fiecare operaţiune se poate determina stocul cantitativ. Serviciul contabilitate verifică înregistrările din “Fişele de magazie” şi preia documentele respective împreună cu borderourile întocmite de către gestionar, separat pentru bunurile intrate şi pentru cele ieşite, înscriind preţul şi calculând valoarea lor. Totalurile valorice stabilite sunt înscrise în “Fişa centralizatoare a mişcărilor valorice pe grupe de stocuri” întocmită separat pentru intrări şi pentru ieşiri. Concordanţa dintre stocurile înregistrate cantitativ în “Fişele de magazie” şi datele valorice din “Fişa centralizatoare a mişcărilor valorice pe grupe de mărfuri” se realizează cu ajutorul documentului denumit “Registrul stocurilor”. Acest registru se deschide anual la compartimentul contabilităţii gestiunii stocurilor. La sfârşitul fiecărei luni, stocurile din “Fişele de magazie” se înscriu în “Registrul stocurilor”. Aceste stocuri se evaluează în conformitate cu metodele de evaluare adoptate de unitatea patrimonială la intrarea şi la ieşirea din patrimoniu a stocurilor. Pentru fiecare grupă de elemente stocate, stocul valoric din “Registrul stocurilor” trebuie să fie egal cu soldul din “Fişa centralizatoare a mişcărilor valorice pe grupe de stocuri”. În caz de neconcordanţă, se verifică operaţiile la grupa respectivă de bunuri. Metoda operativ-contabilă prezintă avantajul că se poate utiliza în cazul aplicaţiilor computerizate în cadrul cărora existenţa şi mişcările cantitative ale stocurilor sunt urmărite operativ, iar cele valorice sunt urmărite periodic, cu ocazia înregistrărilor în contabilitatea gestiunii stocurilor. b) Metoda pe partide Această metodă presupune evidenţa mărfurilor şi ambalajelor, în care se duce evidenţa separată, reieşind din partida în care s-au inclus şi perioada de aprovizionare. Ea permite utilizarea metodei FIFO la înregistrarea costului mărfurilor vîndute. În cadrul metodei pe partide se înregistrează mărfurile într-o carte de evidenţă analitică a mărfurilor la depozit în care se efectuează înregistrările privind intrările şi vînzările pe anumite perioade (luni). 42

d) Metoda de evidenţă cantitativ-valorică Metoda cantitativ-valorică (pe fişe de conturi analitice), în forma sa clasică, constă în ţinerea evidenţei cantitative pe categorii de bunuri materiale la locul de depozitare, iar la contabilitate a evidenţei cantitativ-valorice. La locul de depozitare a bunurilor se primesc documentele privind intrările şi ieşirile de bunuri. Aceste documente se înregistrează cantitativ în “Fişa de magazie”. Ulterior documentele sunt predate la contabilitate pe bază de borderou semnat de gestionar şi de reprezentantul compartimentului de contabilitate. La compartimentul contabilităţii gestiunii stocurilor se realizează o verificare a exactităţii şi oportunităţii înregistrărilor din fişele de magazie. Apoi se realizează evaluarea cantităţilor consemnate de gestionar ţinând cont de metodele de evaluare acceptate de legislaţie şi adaptate de unitatea patrimonială. Pentru fiecare element stocabil se deschide câte o “Fişă de cont analitic pentru valori materiale” în care se face înregistrarea cantitativ şi valoric pentru fiecare intrare sau ieşire din stoc. Concomitent cu înregistrarea fiecărui document de intrare sau ieşire, în “Fişa de cont analitic pentru valori materiale” se pot întocmi situaţii centralizatoare, cum sunt: “Situaţia stocurilor intrate” şi “Situaţia stocurilor ieşite”. Aceste situaţii stau la baza înregistrărilor în contabilitate deoarece în documente intrările şi ieşirile sunt grupate pe conturi corespondente ale conturilor de stocuri. Controlul gestionar-contabil al stocurilor, în situaţia metodei cantitativ-valorice, se realizează prin: 

confruntarea datelor cantitative din “Fişele de magazie” cu datele similare din “Fişele de cont analitic pentru valori materiale”;



concordanţa datelor valorice din “Fişele de cont analitic pentru valori materiale” cu totalurile balanţelor analitice de verificare a conturilor de stocuri.

Metoda cantitativ-valorică prezintă avantajul că poate furniza în orice moment date cu privire la existenţa şi mişcarea stocurilor. Are însă dezavantajul că necesită un volum mare de muncă pin faptul că înregistrarea mişcărilor cantitative de mărfuri se face pentru necesităţi de control în 43

vederea asigurării integrităţilor lor, atît în fişele de depozit cît şi în fişele de cont analitic de la contabilitatea gestiunii stocurilor. Principalul inconvenient al acestei metode este volumul mare de muncă deoarece înregistrarea mişcărilor cantitative de bunuri se face atât la locurile de depozitare, cât şi la contabilita. Versiunea simplificată a metodei cantitativ-valorice constă în comasarea evidenţei operative de la locurile de depozitare cu evidenţa analitică a elementelor stocabile de la compartimentul contabilitate. Astfel, “Fişa de magazie” este înlocuită la locul de depozitare cu “Fişa de cont analitic pentru valori materiale” pentru fiecare element stocabil în parte. Această versiune este denumită metoda valorică la locul de depozitare. Principalul avantaj al acestei versiuni este faptul că furnizează operativ date cu privire la situaţia stocurilor concomitent cu reducerea volumului de muncă. e) Metoda de evidenţă global-valorică Metoda global-valorică se realizează prin ţinerea evidenţei stocurilor numai valoric, atât la nivelul gestiunii operative, cât şi în contabilitate. Această metodă este utilizată pentru evidenţa mărfurilor şi ambalajelor aflate în unităţile de desfacere cu amănuntul. În aplicarea metodei global-valorice, evidenţa operativă la locurile de depozitare nu se face cu ajutorul “Fişelor de magazie”, ci se realizează cu ajutorul “Raportului de gestiune”. În acesta sunt înregistrate valoric intrările şi ieşirile din fiecare zi, pe baza documentelor justificative. La sfârşitul fiecărei zile se stabileşte soldul valoric. De obicei se utilizează la întreprinderi mici. Metoda prezintă avantaje semnificative deoarece se reduce volumul de muncă.

44

Schematic realizarea evidenţei operative şi analitice a gestiunilor de mărfuri potrivit metodei operativ-contabile sau pe solduri este prezentată în figura nr.2

DOCUMENTE

DOCUMENTE

PRIVIND

PRIVIND

INTRĂRILE DE

IEŞIRILE DE

MĂRFURI

MĂRFURI FIŞA DE DEPOZIT

REGISTRUL STOCURILOR

FIŞA CENTRALIZATOARE A MIŞCĂRII MĂRFURILOR PE GRUPE BALANŢA DE VERIFICARE SITUAŢIA

SITUAŢIA

MĂRFURILOR

MĂRFURILOR

INTRATE

IEŞITE

REGISTRU CONTABIL

45

Fig.2. Realizarea evidenţei operative şi analitice a gestiunilor de mărfuri conform metodei operativ-contabile.

Schematic realizarea evidenţei operative şi analitice a gestiunilor de mărfuri, potrivit metodei cantitativ-valorice se prezintă în figura nr.3.

DOCUMENTE

DOCUMENTE

PRIVIND

PRIVIND

INTRĂRILE DE

IEŞIRILE DE

MĂRFURI

MĂRFURI FIŞA DE CONT ANALITIC PENTRU MĂRFURI

BORDEROU DE PREDARE A DOCUMENTELOR BALANŢA DE VERIFICARE ANALITICĂ SITUAŢIA

SITUAŢIA

MĂRFURILOR

MĂRFURILOR

INTRATE

IEŞITE

REGISTRU CONTABIL

46

Fig.3. Realizarea evidenţei operative şi analitice a gestiunilor de mărfuri potrivit metodei cantitativ-valorice.

Schematic realizarea evidenţei operative şi analitice a gestiunii de mărfuri potrivit metodei global-valorice se prezintă astfel în figura nr.4 :

DOCUMENTE

DOCUMENTE

PRIVIND

PRIVIND

INTRĂRILE DE

IEŞIRILE DE

MĂRFURI

MĂRFURI

FIŞA DE DEPOZIT

FIŞE DE CONT PENTRU OPERAŢIUNI DIVERSE BALANŢA DE VERIFICARE

SITUAŢIA

SITUAŢIA

MĂRFURILOR

MĂRFURILOR

INTRATE

IEŞITE

REGISTRU CONTABIL

47

Fig. 4. Realizarea evidenţei operative şi analitice a gestiunilor de mărfuri potrivit metodei global-valorice.

În cazul folosirii metodei de evidenţă permanentă, conturile de mărfuri se debitează şi se creditează cu intrările şi ieşirile de valori marfare pentru fiecare operaţie în parte. Datorită acestei modalităţi se poate uşor determina cantitatea rămasă în stoc şi valoarea mărfurilor stocate. 2. Metoda de evidenţă periodică Această metodă poate fi utilizată la întreprinderi mici şi în cazul mărfurilor. Ea poate fi utilizată la unităţile de vînzare cu amănuntul, farmacii ş.a. Această metodă nu prevede evidenţa sistematică a mişcării stocurilor din cursul unei perioade de gestiune. Ea presupune stabilirea ieşirilor şi înregistrarea lor în contabilitate la finele fiecărei luni. Specificul metodei constă în următoarele :  Stocul de la începutul perioadei de gestiune este stabilit prin inventariere la sfîrşitul perioadei de gestiune precedentă ;  Pe parcursul perioadei de gestiune în conturile de stocuri nu se înregistrează nici o ieşire de elemente stocabile, aftfel pentru intrarea mărfurilor, evidenţa se duce într-un cont distinct prevăzut de a fi utilizat doar de întreprinderile care şi-au ales metoda periodică de evidenţă a stocurilor.  La sfîrşitul perioadei de gestiune se efectuează inventarierea pe feluri şi tipuri de elemente stocabile, astfel stocul final stabilit în urma inventarierii se evaluează conform metodologiei (baza de evaluare este metoda costului ponderat total) şi se reflectă în conturile de mărfuri, totodată are loc anularea soldului iniţial ;  După evaluarea soldului final se stabileşte cantitatea de mărfuri ieşite în baza următoarelor relaţii : Ieşiri = Sold inişial + Intrări – Sold final

48

În cazul utilizării acestei metode se renunţă la utilizarea în cursul lunii a conturilor de mărfuri pentru evidenţa intrărilor şi respectiv a recalculării după fiecare intrare. Prin urmare conturile de mărfuri sunt utilizate numai la începutul şi sfîrşitul lunii. La sfîrşitul fiecărei luni se stabilesc stocurile de mărfuri şi se înregistrează în conturile de stocuri de mărfuri cu micşorarea cheltuielilor. Aceste stocuri de mărfuri vor deveni stocuri iniţiale ale lunii următoare şi ele se vor anula prin includerea lor pe cheltuieli la începutul lunii următoare. Dezavantajele acestei metode sunt : 

Orice eroare sau o misiune de înregistrare comisă la efectuarea inventarierii duce la informaţii false în documentele de sinteză.



Orice pierdere sau furt din depozitele întreprinderii este tratată ca o ieşire a mărfurilor fiind incluse în cheltuielile operaţionale.

Evidenţa analitică a ambalajelor se şine în mod analogic cu cea a mărfurilor. Alegerea metodei sau a combinaţiei acestora este iarăşi o problemă de opţiune a conducerii agenţilor economici, dar cel puţin mutaţiile comerciale, ceea ce primează este posibilitatea individualizării perfecte a fiecărei gestiuni (unigestionară sau în responsabilitate colectivă), ca şi a determinării stocului sau soldului valoric supus controlului cu uşurinţă şi la orice moment dorit. Privită pe ansamblu problematica organizării evidenţei analitice a stocurilor în concordanţă cu datele din contabilitatea sintetică, are rolul de a răspunde unor cerinţe de mare importanţă în economia societăţii comerciale, cum ar fi : 

Îndeplinirea obligaţiilor contractuale de aprovizionare şi desfacere ;



Existenţa în cantităţi necesare a sortimentelor de mărfuri solicitate de clienţi :



Depistarea imobilizărilor sau stocurilor fără mişcare, cu mişcare lentă, excedentare, nesolicitate de clienţi, asezoniere, degradate sau cu termenele de garanţie expirate.



Respectarea regulilor generale de consemnare în documente a intrărilor şi ieşirilor, de gestionare a elementelor patrimoniale; inventarierea periodică şi controlul faptic al stocurilor, asigurîndu-se astfel încadrarea într-o disciplină economică strict necesară funcţionării agenţilor economici în condiţiile rentabilităţii şi eficienţă.

În acest context se remarcă funcţionarea pachetului conturilor de „stocuri” şi a desfăşurătoarelor lor în analitic de aşa manieră încît organele de decizie şi control să poată obţine şi alte informaţii detaliate privitoare la ritmul şi sursele de aprovizionare, mărimea şi natura cheltuielilor de transport-aprovizionare sau de circulaţie etc., ceea ce permite noi strategii în aprovizionare, alegerea partenerilor (furnizorii, clienţi) corespunzător intereselor firmei, dar şi disciplinei acestora.

49

Evidenţa operativă şi controlul faptic al stocurilor permit luarea la timp a măsurilor necesare pentru asigurarea condiţiilor optime de depozitare, a siguranţei şi evitării deprecierilor, toate avînd drept scop gestionarea pe baze eficiente a celei mai importante componente a patrimoniului fiecărui agent economic. Iar toate acestea sunt apriori un important pas înainte spre consolidarea economică şi creşterea eficienţei oricărei firme.

50

ÎNCHEIERE Fiecarea unitate economică necesită un stil nou a activităţii sale bazate pe flexibilitate, dinamism şi previziune. Întreprinderea, pe de o parte . are necesitatea de a dispune de informaţie completă pentru luarea decizilor de gestiune şi pentru aprecierea rezultatelor activităţii sale, ia pe de altă parte, ea trebue să prezinte informaţia respectivă celor care si-au investit sau care intenţionează sa-şi investească în ea mijloacele. În teza prezentă se precaută contabilitatea circulaţiei mărfurilor în baza materialului practic al SRL „Taho-Prod”. Lucrarea

a

inclus

cele

mai

importante

probleme

din

domeniul

organizării

contabilităţii în unităţile de comerţ cu ridicata. Studierea temei

respective oferă posibilitatea de a

reliefa

rolul

organizării

contabilităţii în comerţul cu ridicata - verigă importantă atît în circulaţia mărfurilor, cît şi în realizarea producţiei şi satisfacerea nevoilor, sistemul de evidenţă contabil - fiabil şi adecvat cu sarcinele şi obiectivele sale, asigură protejarea activelor întreprinderii şi exactitatea evidenţei sintetice şi analitice. Mai mult ca atît activele fiind categoriea cea mai vulnerabilă la delapidări şi furturi, evidenţa contabilă asigură procedee şi tehnici de control contabile să asigure prevenirea acestora. Analizînd

materialul

practic SRL „Taho-Prod”

privind

contabilitatea

circulaţiei

mărfurilor în unităţile de comerţ cu ridicata la putem menţiona faptul că evidenţa aprovizionărilor, existenţei şi vînzărilor de mărfuri se ţine în conformitate cu Standardele Naţionale de Contabilitate, Planul conturilor evidenţei contabile a activităţii financiargospodăreşti a întrerinderilor şi regulamentele în vigoare. De menţionat că contabilitatea se ţine este cea în mod automatizat, în pachetul de programe „1C”. Efectuarea analizei materialului teoretic privind analiza circulaţiei mărfurilor în unităţile de comerţ cu ridicata

a sistematizat, aprofundat şi lărgit cunoştinţele în acest

domeniu. Astfel pe perioada anului 2008 întreprinderea a înregistrat o majorare a venitul net comparativ cu anul 2007 de la 3766823 lei la 3937485 lei sau cu 170662 lei. Acest fapt se apreciază pozitiv, în primul rînd, datorită faptului ca această sporire duce la creşterea profitul brut al întreprinderii majorînduse faţă de anul 2007 cu 67834 lei, aceasta se explică prin depăşirea ritmului creşterii vînzărilor nete asupra creşterii costului vînzărilor. La rîndul său rentabilitatea vînzărilor a crescut cu 1,01% faţă de perioada raportată. Acest nivel determină o situaţie favorabilă pentru întreprindere.

51

În încheiere putem conclude că factorii forţei de muncă în ansamblu au contribuit la creşterea volumului de vînzări. Cu toate aceste pe viitor întreprinderea dispunde de rezerve de creştere a volumului de vînzări din contul utilizării mai efective a timpului de lucru.

52

BIBLIOGRAFIE

I Acte legislative si normative: 1.1 Codul fiscal al Republicii Moldova şi legile pentru punerea în aplicare a titlurilor acestuia. //Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 82-86 din 08.02.2007. 1.2 Legea contabilităţii nr. 113-XVI din 27 aprilie 2007 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 90-93 din 29.06.2007. 1.3 Legea cu privire la comerţul interior nr.749 din 23.02.1996 // Monitorul Oficial Nr. 031 din 23.05.1996 1.4 Legea cu privire la tariful vamal nr.1387-XIV din 20.11.97 1.5Legea

vînzării de mărfuri

nr.134 din 3.06.94// Monitorul Oficial Nr. 17 din

08.12.1994 1.6 Planul de conturi contabile al activităţii economico-financiare a întreprinderilor, aprobat prin ordinul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova nr. 25 decembrie 1997 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.93-96 din 30.12.1997; 1.7 S.N.C. 3 „Componenţa consumurilor şi cheltuielilor întreprinderii”, aprobat prin ordinul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova nr. 174 din 25 decembrie 1997 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 88-91 din 30 decembrie 1997. 1.8 S.N.C. 5 „Prezentarea Rapoartelor Financiare”, aprobat prin ordinul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova nr. 174 din 25 decembrie 1997 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 88-91 din 30 decembrie 1997 1.9 Bazele conceptuale ale pregătirii şi prezentării rapoartelor financiare, aprobate prin ordinul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova nr.174 din 25 decembrie 1997 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 88-91 din 30.12.1997; II Manuale, monografii, cărţi, broşuri 2.1 Mihaiela Dumitrana. Contabilitatea în comerţ şi turism. Bucureşti, 1996; pag ( 181) 2.2 A.Nederiţă şi alţii. Contabilitate financiară, Chişinău, 1999 ; pag (195-233) 2.3 T.Tuhari. Evidenţa contabilă în unităţile comerciale, Chişinău, 1995 ; pag ( 144181) 2.4 M.Paraschivescu, V.Păvaloaie. Metode de contabilitate şi analiză financiară. Editura Neurom, Focşani, 1994 ; 2.5 Al.Gheorgiu. Analiza activităţii economice a întreprinderilor. Editura didactică şi pedagogică. Bucureşti, 1982 ; 53

2.6 I.M. Cadula. Analiza activităţii economice în comerţ. Bucureşti, 1982 ; 2.7 M.Cristea, M.Niculescu. Analiza activităţii şi eficienţei economice a comerţului. Bucureşti, 1989; 2.8 Petre Şerban. Analiza activităţii economico-financiare. Bucureşti, 1995 ; 2.9 Dumitru Mărgulescu. Analiza economico-financiară a întreprinderii. Tribuna economică. Bucureşti, 1994 ; 2.10 C.Stănescu. A.Işfăţescu, A.Băicuşi. Analiza economico-financiară (cu aplicaţii în societăţile comerciale, industriale de construcţie şi de transport), Editura economică, Bucureşti, 1996 ; 2.11 I. Bărtîncea. Analiza economică şi financiară a societăţilor comerciale. Editura ETA, Cluj-Napoca, 1996. 2.12 Cоколов Я.В. Бухгалтерский учет в торговле, Москва,Экономика,1986; 2.13 Бабкина Л.К., Марченко В.Н. Бухгалтерский учет в торговых организациях и предприятиях. Москва, 1984 ;

54