Atestat [PDF]

Zitiervorschau

Liceul Tehnologic “Nicolae Ciorănescu” Târgoviște

Proiect pentru certificarea competențelor profesionale Nivel 4

Profil: Resurse natural și protecția-mediului Specializare: Tehnician Ecolog și Protecția Calității Mediului

Autor: Glăvan Iulian Gabriel

Îndrumător:Prof. Barbu Silvia Ionela

Clasa: a-XII-a A

2018

Alunecările de teren

2

CUPRINS:

Argument…………………………………………………………………………5-8 CAP. I Generalități………………………………………………………………………..9 Clasificarea alunecărilor de teren……………………………………………...…10 Cauzele alunecărilor de teren…………………………………………………….12 Efectele alunecărilor de teren…………………………………………………….13 CAP. II Măsuri de prevenire, protecție si intervenție in cazul alunecarilor……………….14 Organizarea si conducerea prevenirii, protecției și intervenției în caz de alunecări de teren……………………………………………………………………………16 CAP. III Studiu de caz din zona municipiului Iasi………………………………………….17 Alunecarile de teren – partea II – clasificarea alunecarilor de teren……….....18-23

3

4

CAPITOLUL I Alunecările de teren sunt o categorie de fenomene naturale de risc, ce definesc procesul de deplasare, mișcarea propriu-zisă a rocilor sau depozitelor de pe versanți, cât și forma de relief rezultată. Procesul de alunecare include trei faze: 

faza pregătitoare, de alunecare lentă, incipientă (procese anteprag);



alunecarea propriu-zisă (trecerea peste pragul geomorfologic);



stabilizarea naturală (echilibrarea, procese postprag)

În cazul unor procese clasice, tipice, forma de relief se definește prin: 

râpa de desprindere,



corpul alunecării,



fruntea alunecării și



suprafața de alunecare.

Alunecările de teren se pot forma din cauza: 

defrișării pădurilor(copacii fixează solul și previn apariția unor astfel de incidente)



cutremurelor



ploilor abundente dintr-o anumită zonă(pământul se înmoaie și se desprinde de versanți).

5

Alunecãrile de teren sunt deplasãri ale maselor de roci pe versanţi, datoritã gravitaţiei. Ele pot apãrea pe orice tip de teren care întruneşte condiţiile favorabile în ceea ce priveşte litologia, gradul de umiditate şi unghiul pantei. Ele pot varia în dimensiune, de la un singur bloc într-o prabuşire de roci, pânã la milioane de metri cubi de material, într-o avalanşã de grohotiş. Versanţii şi taluzele, aflându-se sub acţiunea simultana sau succesivã a mai multor cauze care tind sa modifice echilibrul de forţe existent în masiv, cedeazã, în cele din urmã, formându-se o alunecare de teren, care creazã, pentru o anumitã perioadã, o nouã stare de echilibru a versantului/taluzului respectiv. Procesul de alunecare constă dintr-o succesiune continuă de evenimente de la cauză la efect. Uneori cauza principală a alunecării este greu de înlăturat, astfel încât este mai economic să se amelioreze periodic efectele, fără a căuta să se înlăture cauza. De cele mai multe ori însă, este mai avantajos să se intervină asupra cauzei alunecării, prevenind declanşarea sau reactivarea ei. Stabilirea cauzelor ce determinã apariţia alunecãrilor de teren reprezintã una dintre problemele cele mai dificil de rezolvat de cãtre cercetãtori, având in vedere gradul de complexitate al acestor fenomene, precum şi faptul cã modul lor de manifestare este extrem de variat, depinzând de factorii care le produc şi de caracteristicile geologice (litologice şi structurale) ale regiunii unde se produc. Orice factor care contribuie la perturbarea echilibrului, intr-o anumitã perioadã, al rocilor de la suprafaţa terenului constituie o cauzã. Se poate afirma că procesul de alunecare îşi are originea în procesul de formare a masivului respectiv şi este pregătit de toate evenimentele ulterioare formării lui. Marea majoritate a alunecărilor se declanşează, ca urmare a intervenţei cuplate a mai multor din factorii care, pentru claritatea expunerii, au fost prezentaţi aici izolat. În plus, o singură acţiune, cum ar fi

6

prezenţa apei, poate avea dublu efect, contribuind atât la reducerea rezistenţei la forfecare, cât şi la creşterea eforturilor tangenţiale, prin sporirea greutăţii unitare a pămânului şi prin dezvoltarea unor presiuni hidrostatice în crăpăturile de la partea superioară. Este necesar ca în analiza proceselor de alunecare să se ţină seama de această interdependenţă a factorilor care pot declanşa astfel de procese. Încercarea de a simplifica interpretarea fenomenelor de alunecare prin luarea în considerare numai a unuia sau altuia dintre factori, poate conduce la o înţelegere greşită a procesului. Din acest punct de vedere, echilibrul taluze`lor şi versanţilor are un caracter dinamic în permanentă schimbare, în stare mai mult sau mai puţin precară de stabilitate. Există o multitudine de factori care pot conduce la deranjarea acestui echilibru. Factorii naturali, legaţi la condiţiile hidrometeorologice, procesele geomorfologice şi cele tectonice sunt suplimentaţi de factorii legaţi de activitatea oamenilor care deseori conduce la procese potrivnice echilibrului natural existent. Unii din factorii de influenţă acţionează pe perioade foarte lungi, cum sunt procesele de natură geologică, alţii au o acţiune periodică, cum sunt procesele climatice, iar alţii au o acţiune întâmplătoare, cum sunt cutremurele. Geologii utilizeazã o diversitate de clasificãri şi scheme pentru a descrie cauzele ce determinã apariţia acestor fenomene. Datoritã spectrului larg în care a fost abordatã aceastã problemã, nu a fost stabilitã, pânã în acest moment, o singurã schemã care sã caracterizeze sau sã acopere toate tipurile de alunecãri de teren. Royal Academy of Engineering,1995, Landslides Hazard Mitigation, Westminster, Londra, considerã cã o clasificare a cauzelor poate porni de la idea cã acestea sunt de naturã externã sau internã.      

Externe: Schimbarea geometriei versantului gradient; Înãlţimea și lungimea pantei; Descãrcarea naturală indusã de factorul uman; Încãrcarea naturalã indusã de factorul uman; Şocuri şi vibraţii /unice/multiple/continui.

 o o o o o o o o o

Interne: Cãderea progresivã (rãspuns la descãrcare etc.); Expansiune, umflare; Fisurare; Tensionare lentã; Concentrarea stresului; Alterarea; Schimbarea proprietãţilor fizice, umflare; Schimbãri de ordin chimic; Eroziunea datoritã scurgerii/infiltraţiei;

7

o o o o o o o

Înlãturarea/spãlarea cimentului; Înlãturarea/spãlarea fracţiei fine; Schimbarea regimului apei; Saturare; Creşterea nivelului apei; Creşterea presiunii; Coborârea nivelului apei.

Cercetãtorii din cadrul USGS considerã cã alunecãrile pot apãrea datoritã unor cauze naturale sau intervenţiei factorului uman.  Cauzele naturale includ: ⸙ ⸙ ⸙ ⸙

saturarea materialului ce alcãtuieşte versantul cu apã provenitã din precipitaţii sau din scurgere; vibraţii datorate cutremurelor; erupţii vulcanice; eroziunea malurilor de cãtre valuri, râuri etc…

 Activitatea umanã include: ⸙ ⸙ ⸙ ⸙ ⸙ ⸙

activitãţile de defrişare; intervenţia sau schimbãrile ce afecteazã drenajul natural; conducte de scurgere (apã sau canalizare); modificarea versanţilor prin construirea cãilor de comunicaţie (drumuri, cãi ferate), a clãdirilor sau datoritã activitãţii miniere; vibraţii datorate traficului greu sau exploziilor provocate; excavaţii sau supraîncãrcarea versantului.

În literatura de specialitate din România, ideea principalã de la care se porneşte în stabilirea cauzelor alunecãrilor de teren este acea cã echilibrul dinamic al versanţilor este dat de acţiunea unor factori ai mediului, denumiţi forţe şi de opoziţia masivului de rocã la acţiunea mediului, denumitã rezistenţă. Forţele care acţionează asupra versanţilor sunt datorate gravitaţiei, factorilor climatici sau acţiunii omului.

8

1. GENERALITĂŢI Alunecările de teren reprezintă deplasări ale rocilor care formează versanţii unor munţi, dealuri, lucrări de hidroamelioraţii sau alte rambleuri construite de oameni. Deplasările rocilor se pot produce de-a lungul pantei sau lateral, ca urmare a unor fenomene naturale sau chiar ca urmare a unor activităţi umane. Alunecările de teren nu produc pierderi şi distrugeri la fel de mari ca alte dezastre, ele sunt însă periculoase putând conduce la distrugerea unor construcţii prin deplasarea stratului de roci sau prin acoperire. De asemenea, alunecările de teren pot bara cursul unor ape curgătoare, creând lacuri de acumulare temporare sau permanente, pot produce chiar distrugerea unor baraje prin formarea unui val puternic, la pătrunderea în lac, în mod brusc a unui volum mare de rocă. În tara noastră, alunecările de teren sunt destul de răspândite. Suprafaţa totală supusă alunecărilor de teren este apreciată la 900.000 hectare. În tara noastră cea mai importanţă şi cunoscută alunecare de teren a constituit-o deplasarea Vârfului Suhardelului care a dus la bararea râului Bicaz şi formarea Lacului Roşu. Alunecări de teren de amploare s-au produs la Malul cu Flori în iunie 1979 şi Vârfuri în februarie 1980 – ambele în judeţul Dâmboviţa; Zameş (în 1992) în judeţul Bacău şi Izvoarele (august 1993) în judeţul Galaţi. Primele 3 cazuri au fost declanşate de precipitaţii puternice. Dacă alunecările de teren de la Malul cu Flori nu au produs pierderi mari, deplasarea terenului de la Vârfuri a afectat centrul civic al localităţii. Au fost distruse 110 case, 21 au fost grav avariate, iar 25 hectare de teren şi unele drumuri au fost puternic degradate

9

ZONE CU POTENŢIALE ALUNECĂRI DE TEREN Jud.TIMIŞ Jud.MEHEDINŢI Jud.VÂLCEA Jud.ARGEŞ Jud.ARGEŞROMÂNIA Jud.DÂMBOVIŢA Jud.BUZÂU Jud.VRANCEA

- Făget – Bega (versantul drept)- Minova – Bistriţa – Prunişor; Poiana – Simian;Horezu – Ocnele Mari – Băile Govora; Râmnicu Vâlcea – Vâlcele Valea Danului – Poenari Argeş –râul Topolog (versantul stâng) Stoeneşti –Malu cu Flori – Voineşti; Moreni – Pietroşiţa – Fieni – Vârfur Calvini – Bâsceni –Zeletin – Pătârlagele – Oleşeşti – Săpoca – râul Buzău (versantul stâng); - Mera – Odobeşti – pe râul Milcov – Gura Caliţei – Urecheşti – Cândeşti;

Jud. BOTOŞANI

-Corni – Vorona – Tudora.

2. CLASIFICAREA ALUNECĂRILOR DE TEREN. Se poate face: a) după adâncimea suprafeţei de alunecare:  de suprafaţă < 1 m  de mică adâncime = 1-5 m  adânci = 5-20 m  foarte adânci > 20 m

b) după viteza de manifestare a fenomenului: ( viteza de alunecare )      

extrem de rapidă ( bruşte ) > 3 m/s foarte rapidă = 3 m/s-0,3 m/min rapidă = 0,3m /min – 1,5m/zi moderată = 1,5m/zi – 1,5m/lună lentă = 1,5m/lună – 1,5m/an foarte lentă = 1,5m/an.

10

11

3. CAUZELE ALUNECĂRILOR DE TEREN

Cauzele alunecările de teren pot fi: a) naturale:  





modificarea nivelului apelor subterane, ploi torenţiale. Aceste fenomene acţionează asupra coeziunii manifestate între particule, micşorând-o astfel încât aceasta nu se mai poate opune acţiunii greutăţii 3 versantului şi a celorlalte încărcări verticale, ducând la prăbuşirea (alunecarea) versantului. Mişcarea seismică. Aceasta generează pe lângă fenomenul descris mai sus şi un alt fenomen numit lichefierea nisipurilor saturate. Acest fenomen are particularitatea de a produce alunecări chiar în terenuri orizontale, atunci când straturi de pământ cu oarecare coeziune sunt aşezate pe roci moi careşi pierd o mare parte din rezistenţă în timpul cutremurului, datorită lichefierii. Eroziunea se datorează acţiunii apei sub diferite forme (infiltraţie, fenomen caustic). b) generate de activitatea omului:





realizarea unor lucrări de investiţii în apropierea versanţilor. Alunecarea de teren din această cauză se datorează faptului că încărcarea terenului creşte semnificativ cu realizarea unor construcţii, modificând echilibrul de moment al versantului. Despăduriri şi decopertări ale vegetaţiei. Aceste activităţi duc la creşterea umidităţii versantului şi prăbuşirea acestuia prin slăbirea forţelor de coeziune dintre particule.

12

4. EFECTELE ALUNECĂRILOR DE TEREN Efectele manifestate ale alunecărilor de teren sunt:    

Distrugerea parţială sau totală a construcţiilor de orice fel (tip), Blocarea parţială sau totală a albiei unui râu şi formarea unor acumulări de apă cu pericol de inundaţii, Distrugerea parţială sau totală a reţelelor de edilitare (apă, gaze, canalizare, etc.). Blocarea unor căi de comunicaţii (feroviare, rutiere, fluviale, etc.).

13

CAPITOLUL II

5. MĂSURI DE PREVENIRE, PROTECŢIE ŞI INTERVENŢIE ÎN CAZUL ALUNECĂRILOR DE TEREN Măsurile planificate pentru prevenire, protecţie şi intervenţie în cazul alunecărilor de teren sunt similare celor aplicate în caz de cutremur. O particularitate o constituie faptul că evenimentul nu se desfăşoară chiar prin surprindere. Alunecările de teren se pot desfăşura cu viteze foarte variate între 3 m/s şi 0,6 m/an. Poate fi presupusă deplasarea unor straturi de roci, în zonele de risc, creându-se în acest fel posibilitatea realizării măsurilor de protecţie. Deci, un rol însemnat revine acţiunilor de observare a condiţiilor de favorizare a alunecărilor de teren şi alarmarea (avertizarea) populaţiei în timp util realizării protecţiei. Pentru prevenirea şi protecţia urmărilor dezastruoase ale alunecărilor de teren sunt necesare următoarele măsuri:  realizarea din timp a intervenţiilor necesare stabilirii condiţiilor de apariţie şi dezvoltare a lor,  aplicarea procedeelor adecvate de ţinere sub control,  preconizarea şi planificarea din timp a măsurilor corespunzătoare de protecţie  asigurarea unui sistem de drenare a apei din masivul versantului printr-un sistem de drenuri,  împădurirea şi înierbarea versanţilor (se pot folosi şi plase geotextile sau geosintetice).  evitarea amplasării unor obiective industriale sau a altor construcţii în zonele în care asigurarea stabilităţii stratului nu se mai poate realiza sau este foarte costisitoare.  Informarea curentă a populaţiei din zona de risc. În acţiunile de intervenţie în afara cazurilor particulare se va urmări recuperarea bunurilor materiale şi refacerea avariilor. Salvarea supravieţuitorilor din clădirile acoperite se realizează în condiţii similare acţiunilor preconizate intervenţiei în cazul cutremurelor de pământ.

14

15

6. ORGANIZAREA ŞI CONDUCEREA PREVENIRII, PROTECŢIEI ŞI INTERVENŢIEI ÎN CAZ DE ALUNECĂRI DE TEREN Activitatea de prevenire, protecţie şi intervenţie în cazul alunecărilor de teren cuprinde 3 faze: a) faza predezastru: cu următoarele activităţi principale:  constituirea comisiei de apărare împotriva dezastrelor şi instruirea pe această linie a personalului propeiu,  inventarierea şi supravegherea surselor potenţiale de producere a alunecărilor de teren,  stabilirea şi asigurarea funcţionării sistemului informaţional pe plan local pentru alarmare în caz de dezastre,  pregătirea populaţiei, a forţelor şi mijloacelor de intervenţie conform planului de protecţie şi intervenţie,  executarea lucrărilor de împădurire şi înierbare în zonele potenţiale de risc sau a altor lucrări de acest tip.

b) faza de declanşare a dezastrului cu următoarele activităţi:  alarmarea populaţiei din zona de dezastru,  organizarea şi conducerea evacuării populaţiei şi a bunurilor materiale afectate din zona de dezastru,  organizarea hrănirii, cazării şi asigurării asistenţei medicale a sinistraţilor.

c) faza postdezastru cu următoarele activităţi:  inventarierea şi evaluarea efectelor şi pagubelor produse,  continuarea activităţii de ajutorare a sinistraţilor,  informarea populaţiei asupra situaţiei existente,  planificarea şi coordonarea şi coordonarea acţiunilor de refacere a infrastructurii economice şi sociale afectate. Ponderea fiecărei faze depinde în principal de viteza de manifestare a alunecărilor de teren. Astfel, dacă viteza de alunecare este mică vor prevala activităţile din faza predezastru, iar în cazul vitezei de alunecare mare, vor prevala activităţile din faza postdezastru.

16

CAPITOLUL III Studiu de caz din zona municipiului Iasi Din cauza alunecarilor de teren dintr-o zona adiacenta a municipiului Iasi, au aparut degradari la structura de rezistenta a unei constructii, astfel fiind pusa in pericol exploatarea in conditii normale. Amplasamentul analizat prezinta o inclinare de (4÷5)%, constructia cu regim de inaltime P+1E fiind asezata pe o umplutura cu grosimea de 2 m. Structura de rezistenta a imobilului este alcatuita din zidarie portanta intarita cu stalpi si centuri din beton armat. Fundarea a fost realizata folosindu-se retele de grinzi. Trebuie precizat ca sunt evidente unele greseli de proiectare si executie, acestea influentand amploarea degradarilor. Pentru sporirea sigurantei in exploatare au fost propuse doua categorii de masuri: de stabilizare a amplasamentului si de reparare si consolidare a structurii de rezistenta existente. Astfel, pentru oprirea alunecarii de teren a fost propus un sistem alcatuit din 10 piloti forati, din beton armat, incastrati la partea superioara intr-un radier din beton armat. Pilotii vor avea diametrul de 60 cm si lungimea de 12 m, pentru a putea depasi adancimea la care se gaseste planul de alunecare si a realiza incastrarea in stratul de marna aflat la -(10÷11) m. Pentru imbunatatirea comportarii pe viitor a structurii de rezistenta si pentru a evita situatiile nedorite s-a propus ca, in dreptul celor trei stalpi de pe placa radierului, sa fie ridicati, pana in dreptul planseului de peste parter, contraforti din beton armat, cu rolul de rigidizare pe directie longitudinala. Pentru fiecare din cei trei contraforti va trebui realizata legarea armaturilor atat la nivelul planseului cat si la nivelul radierului. Pe langa aceste masuri propuse in prima instanta, trebuie ca structura de rezistenta sa fie consolidata in intreaga constructie si acolo unde este cazul, gasite solutii optime pentru corectarea greselilor de proiectare.

( Sat. Izvoarele, Iași )

17

Alunecările de teren – partea II – clasificarea alunecărilor de teren

 In general clasificarea alunecarilor de teren este destul de greoaie deoarece fenomenul nu este repetabil (nu exista 2 alunecari de teren identice). Este destul de greu sa se defineasca niste factori dupa care sa se poata clasifica alunecarile de teren. O parte dintre acesti factori sunt enumerati mai jos: 1. Tipul de miscare/alunecare – cadere, alunecare, curgere. 2. Tipul de material implicat: piatra, pamant, grohotis. 3. Activitate: cand a avut loc alunecarea, unde se misca si cum se misca. 4. Viteza de deplasare. 5. Varsta alunecarii: pentru a putea fi corelata cu anumite fenomene: cutremre, ploi masive, etc. 6. Conditiile geologice 7. Caracteristicile morfologice ale alunecarii: 8. Locatia geografica: alpine, deal, campie, stanca 9. Criterii topografice: ajuta la localizarea alunecarii 10. Tipul de clima 11. Cauza declansatoare: interna sau externa.  Astfel luand in calcul factorii enumerati mai sus putem propune urmatoarea clasificare: 

Dupa forma suprafetei de rupere Alunecari circular – cilindrice: sunt caracteristice versantilor cu structura omogena din punct de vedere litologic si geotehnic. Se produc când planul de alunecare este concav. Aceste alunecări sunt mai adânci, comparativ cu lungimea lor, materialul fragmentat rămâne aproximativ intact, sub forma unor felii sau blocuri. Ratele de mişcare în cadrul acestor alunecări variază între câţiva mm/an până la ordinul m/zi.

18



  

Alunecari de translatie: se produc pe suprafete plane ale unor strate cu rezistenta la forfecare redusa (ex. Un strat de argila care se poate inmuia dupa o perioada de precipitatii ). Se produc când planul de alunecare este paralel cu versantul şi aproape de suprafaţă. Sunt alunecări de mică adâncime cu rate de deplasare a deluviilor de la mm/sec până la câţiva m/sec. Alunecari cu o forma oarecare: deplasarea are loc pe o suprafata care delimiteaza deluviile de roca de baza. Alunecari mixte: pot incepe ca alunecari circulare la varf si se continua spre aval ca suprafete plane Alunecari retrograde cu formare de grabene.

19

 

  

Dupa sensul de extindere Alunecari delapsive (glisante): care incep de la piciorul pantei si se dezvolta in sus, in sens regresiv. Alunecari detrusive (impingatoare): cand miscarea se declanseaza din partea superioara a versantului.

Dupa pozitia de rupere fata de stratificatia rocilor Alunecari consecvente: se produc in terenuri cu roci stratificate, cand suprafata de alunecare inclina in acelasi sens cu suprafetele de stratificare ale rocilor Alunecari insecvente: se produc in terenuri cu roci stratificate, cand suprafata de alunecare inclina invers fata de suprafetele de stratificare ale rocilor Alunecari asecvente: se produc in terenurile formate din roci lipsite de stratificatie, sau nu sepoate stabili un raport clar intre orientarea suprafetei si stratificatia rocilor

20

  

Dupa natura rocilor afectate de suprafata de alunecare Alunecari care afecteaza deluviul; Alunecari pe contactul dintre deluviu si roca de baza; Alunecari care afecteaza roca de baza.

21

     

Dupa grosimea materialelor deplasate Alunecari superficiale: au o grosime de pana la 1,5 m. Alunecari cu profunzime medie: au o grosime intre 1 si 3 m. Alunecari profunde: au o grosime de peste 3 m. Dupa gradul de activitate Alunecari stabilizate: alunecari intrate definitive in stadiul de echilibru Alunecari partial stabilizate: alunecari care se afla intr-o star de echilibru labil , putand fi reactivate daca actioneaza unul sau mai multi factori care au declansat initial alunecarea; Alunecari active; alunecari aflate in plina desfasurare.

22

      

Dupa viteza de deplasare Alunecare extrem de rapida >3 m/s Alunecare foarte rapida; 3 m/s – 0,3 m/min Alunecare rapida; 0,3 m/min- 1,5 m/zi Alunecare moderata; 1,5 m/zi-1,5 m/luna Alunecare lenta; 1,5 m/luna-1,5 m/an Alunecare foarte lenta; 1,5 m/an – 0,06 m/an Alunecare extrem de lenta.