Analiza Pieţei Turistice [PDF]

Zitiervorschau

ANALIZA PIEŢEI TURISTICE ROMÂNEŞTI

CEREREA TURISTICĂ Cererea turistică este formată din ansamblul persoanelor care îşi manifestă dorinţa de a se deplasa periodic şi temporar în afara reşedinţei proprii, pentru alte motive decât prestarea unor activităţi remunerate la locul de destinaţie. Consumul turistic este o expresie a cererii solvabile a populaţiei pentru serviciile turistice, care îşi găseşte echivalent în oferta turistică, în timp şi spaţiu. Consumul turistic este format din cheltuielile efectuate de purtătorii cererii turistice pentru achiziţionarea unor servicii şi bunuri legate de motivaţia turistică. Gama de servicii pe care un turist le poate solicita în timpul unei călătorii turistice, în decursul unui sejur de vacanţă sau în cadrul unei forme specifice de turism, este foarte variată, depinzând de însăşi forma de turism practicată, de diversitatea produselor turistice în cadrul fiecărei forme de turism, de distanţa dintre localitatea de reşedinţă a turistului şi locul unde se va realiza respectivul consum turistic, de sezonalitatea activităţii turistice, de felul atracţiilor turistice majore care polarizează curentele turistice spre anumite destinaţii, de puterea de cumpărare a clientului potenţial (cererea solvabilă) şi, într-o proporţie importantă, de gusturile, preferinţele, aspiraţiile etc, într-un cuvânt, de motivaţiile nevoilor sociale pentru servicii turistice ale clientelei potenţiale. Încercând o sintetizare a acestor multiple aspecte, rezultă că cererea turistică se manifestă practic într-un număr infinit de variante, nuanţate de la un client potenţial la altul, în funcţie de: - tipologia socioprofesională, familia şi forma de turism în care se desfăşoară călătoria turistică a clientului interesat; - caracteristicile tehnice ale voiajului efectuat (durata sejurului, formele de transport, modalităţile de cazare etc); - sursele financiare şi sumele disponibile pentru acoperirea cheltuielilor turistice în funcţie de structura serviciilor; - motivaţiile clientelei şi preferinţele turiştilor pentru atracţiile oferite.

1

Volumul, structura, dinamica, dispersia în timp şi spaţiu şi tendinţele de ale cererii turistice sunt influenţate în permanenţă, de o serie de factori cu acţiune continuă sau ocazională, care determină de altfel şi dezvoltarea ansamblului industriei turistice pe plan si mondial. Comparativ cu cererea de mărfuri, cererea turistică prezintă o serie de particularităţi, ce decurg inerent din sfera nevoilor sociale pentru mărfuri şi servicii ale populaţiei: Spre deosebire de cererea solvabilă de mărfuri a populaţiei, care se identifică cu Consumul propriu-zis al mărfurilor (chiar în cazul produselor de îndelungată), cererea de servicii turistice nu se identifică în totalitate consumul turistic, situaţie explicabilă prin faptul că acele categorii de populaţie care, din diferite motive, nu-şi părăsesc localitatea de reşedinţă în timpul concediilor, nu se manifestă de regulă ca solicitanţi de servicii turistice. Dacă în consumul de mărfuri se poate stabili o anumită ierarhizare a formelor de modificare a cererii pentru diferite grupe de mărfuri, cererea turistică nu se caracterizează, de obicei, printr-un consum periodic al aceluiaşi produs turistic, oferit la aceeaşi destinaţie a călătoriilor turistice. Din aceste considerente, deşi în practica turistică se acceptă clasificarea cererii în periodică şi ocazională (rară), periodicitatea trebuie înţeleasă ca o manifestare generală a cererii de servicii turistice în cursul unei perioade de referinţă, avându-se în vedere că, totodată, periodicitatea consumului turistic nu afectează decât într-o mică măsură aceeaşi ofertă de servicii la intervale apropiate. Raţionamentul face în mod deliberat abstracţie de unele forme impuse de manifestare periodică a cererii turistice, ca de exemplu cazul călătoriilor de afaceri (asimilate cu călătoriile turistice), în cazul recomandărilor medicale pentru anumite proceduri de tratament balneomedical care necesită repetare la intervale regulate de timp şi în aceeaşi staţiune turistică, sau chiar şi în cazul unor forme cu predilecţie de turism (de exemplu, vânătoarea sau pescuitul sportiv) legate de aceeaşi destinaţie a călătoriilor. Periodicitatea cererii turistice este o funcţie a veniturilor disponibile, a timpului liber şi a sezonalităţii activităţii turistice, care generează diferite forme de turism bazate pe o ofertă anuală periodică (de exemplu: turismul în staţiunile de sporturi de iarnă, turismul estival pe litoral etc). În acest context merită să fie reamintit faptul că factorul esenţial al formării periodice (sezoniere) a cererii turistice şi, în consecinţă şi a repartiţiei inegale în timp şi spaţiu a cererii, este reprezentat de limitele timpului liber disponibil pentru turism în decursul unui an calendaristic. Se au în vedere, în primul rând, concediile şi vacanţele anuale, care reprezintă perioade mai lungi şi neîntrerupte de timp liber şi care influenţează formarea cererii turistice prin: - durata concediilor şi vacanţelor; cu cât acestea sunt de mai lunga durată, permit fragmentarea lor în mai mare măsură şi, ca atare atenuează caracterul sezonier al cererii;

2

- limitele caracteristice impuse acestora, cunoscând că, pentru anumite categorii de populaţie activă, concediile pot fi utilizate în scopuri turistice numai în anumite perioade de an (de exemplu în agricultură). Timpul liber săptămânal are în schimb o influenţă mai pronunţată asupra periodicităţii cererii turistice, din cauza frecvenţei mai constante de utilizare pentru turism a sfârşitului de săptămână în cursul unui an. Din practică mai rezultă că cererea turistică are un grad ridicat de spontaneitate în comparaţie cu cererea de mărfuri. Cu toate că în turism s-a adoptat clasificarea cererii în fermă şi spontană, însăşi cererea fermă comportă în toate împrejurările un grad ridicat de urgenţă şi se manifestă cu elasticitate variabilă la diferite categorii de populaţie. Ca rezultat al elasticităţii nevoilor de consum ale populaţiei, ordinea de urgenţă a satisfacerii nevoilor pentru mărfuri şi pentru servicii turistice se manifestă şi ea diferenţiat de la o categorie de populaţie la alta. Cu anumite excepţii (de exemplu, în cazul cererii pentru tratament balneomedicale), cererea turistică este mai puţin legată de condiţiile de existenţă ale populaţiei decât cererea de mărfuri, fiind în general mult m sensibil influenţată de nivelul veniturilor populaţiei şi de nivelul tarifelor pentru aranjamentele (pachetul de servicii) turistice. Prin analogie cu cererea de mărfuri, elasticitatea cererii turistice se exprimă prin intermediul coeficienţilor de elasticitate. Evident, valorile pe care le vor îmbrăca coeficienţii de elasticitate depind de natura produsului turistic şi de natura şi categoria cumpărătorilor virtuali ale căror niveluri de venituri sunt luate în considerare. Nivelul veniturilor, tarifele, distanţa şi durata călătoriilor nu sunt singurele elemente care pot influenţa cererea turistică. În egală măsură trebuie cunoscute şi obiceiurile de a călători ale cetăţenilor şi motivaţiile care-i incită să întreprindă călătorii în scopuri turistice. Tipologii de cerere turistică În practica turistică, analiştii disting trei categorii principale de turişti, cu diferenţieri sensibile în ceea ce priveşte aspiraţiile şi manifestările lor de cerere pentru produsele turistice şi pentru destinaţiile de vacanţă, şi anume: - turişti pentru care constrângerile economice nu sunt de natură să influenţeze în sens restrictiv alegerea formulelor şi destinaţiilor de vacanţă şi care constituie categoria clientelei de "lux"; - turiştii "activi", care dispun de resursele financiare necesare sau sunt în căutarea unor resurse pentru a stabili un echilibru financiar între mijloacelor lor economice şi cererile pentru călătoriile de vacanţă;

3

- turiştii "pasivi" (sau, după unii analişti, aşa-numiţii turişti "captivi"), ale căror aspiraţii pentru achiziţionarea produselor turistice nu depăşesc limitele condiţiilor lor economice. Cererea pentru formele turismului de lux: Turismul de lux sau turismul păturilor sociale "de vârf (high-life) include toate categoriile de clientelă pentru care practicarea turismului nu este îngrădită de nivelul veniturilor. Deşi pe această piaţă particularizată se înregistrează un volum redus de cerere, piaţa turismului de lux este totuşi profitabilă pentru agenţii economici, însă dificil de monitorizat, din cauza pretenţiilor personalizate faţă de nivelul calitativ al serviciilor. De altfel, cererea pentru formele turismului de lux se manifestă în multiple variante, sofisticate şi chiar extravagante, pe care nu le pot acoperi decât structurile de primire de categoria cinci stele şi, numai într-o anumită măsură, cele de categoria patru stele. Impactul sociocultural al turismului de lux asupra destinaţiilor de vacanţă se manifestă cu efecte contrastante: pe de o parte, turiştii de "elită" nu sunt interesaţi de stabilirea şi dezvoltarea contactelor cu populaţia comunităţilor locale, iar pe de altă parte, se adâncesc contrastele dintre elita temporar-vizitatoare şi populaţie, ceea ce poate îmbrăca caracterul unor adevărate provocări sociale . Solicitări pentru serviciile turistice de confort superior se manifestă şi din partea oamenilor de afaceri, ceea ce stimulează agenţii economici să se orienteze şi către formele turismului de lux, desigur în limite rezonabile de competitivitate şi de eficienţă. Tot în această categorie se înscriu ocazional şi călătorii "marginali" proveniţi din diverse pături sociale cu venituri medii, dar dispuşi să sacrifice o parte din aceste venituri pentru a beneficia de niveluri superioare de confort ir structurile de primire de categoria lux. Turismul de lux este foarte versatil şi instabil: comportamentele care evidenţiază caracterul distinctiv al cererii clientelei şi modelele lor originale de manifestare sunt supuse tendinţelor de imitare din partea altor pături sociale mai puţin bogate. Afluxul turiştilor cu venituri medii conduce treptat la "democratizarea" destinaţiilor privilegiate ale clientelei de lux, provocând inerent reorientarea clientelei de elită către alte destinaţii, exotice, încă "neinvadate" de turismul cu tendinţe de masă şi către alte preferinţe de consum. Turismul activ În categoria turiştilor activi se înscriu toţi vizitatorii ce formează grupuri eterogene, dar care au totuşi o trăsătură comună: tendinţa de a concilia mijloacele lor economice cu dorinţa de a-şi satisface cererea pentru diversele forme de consum turistic. Aceşti turişti aparţin păturilor sociale care apreciază că este necesar să-şi părăsească reşedinţa obişnuită pentru a pleca în vacanţă şi care, din punct de vedere economic şi cultural, dispun atât de anumite posibilităţi, cât şi de discernământ şi selecţie privind formele de turism şi destinaţiile preferate.

4

Oricare ar fi mobilul motivaţiilor ce vor genera concretizarea nevoilor acestora, pot fi exemplificate unele trăsături comune ale manifestărilor lor de consum, începând cu nevoile elementare pentru odihna fizică, nervoasă şi morală şi continuând cu nevoile de destindere, agrement-divertisment şi setea de cultură, toate rezultând din desprinderea temporară din cotidian prin activităţi sportive, jocuri de societate, contacte cu populaţia autohtonă, acumulare de noi cunoştinţe etc. Satisfacţia consumului turistic este amplificată de sentimentul că îşi poate alege deliberat mediul destinaţiilor de vacanţă, ştiind că elasticitatea bugetului lor le permite şi posibilitatea de a decide asupra perioadei şi duratei sejurului asupra formelor de cazare şi asupra organizării "loisir"-ului lor. Desigur libertăţile enumerate sunt relative, dar sentimentul deciziei de selecţie este factor determinant al dimensiunilor consumului turistic. Mai trebuie reamintit şi faptul că o parte din aceşti turişti activi manifestă şi aspiraţia de a adera la practicile turistice ale păturilor sociale mai avantajate din punct de vedere economic, iar preferinţele lor pentru activităţile din timpul liber sunt inspirate, pe cât posibil, de copierea modelelor elaborate de riştii de elită. Turismul celor "pasivi" În termeni generali sunt catalogaţi turişti "pasivi" (sau "captivi") cei care ar dori să se deplaseze în călătorii de vacanţă, dar nu dispun de suficiente posibilităţi materiale pentru a-şi alege mijloacele preferate de transport şi de cazare, rămânând captivi, nevoiţi să accepte formulele forfetare de vacanţă, gătite şi comercializate de agenţiile tour-operatoare sau de agenţiile intermediare ale acestora. Nedispunând de suficiente posibilităţi pentru a-şi realiza pe cont propriu sejurul turistic, aceşti turişti se limitează la câmpul de selecţie a ofertelor de produse turistice pe care le consideră accesibile în limitele bugetelor modeste de vacanţă. Cel mai bun exemplu în această privinţă este oferit de formele turismului rural, unde turiştii acceptă deliberat condiţiile modeste de confort, compensat însă cu satisfacţiile căutate în mediul încă nepoluat al gospodăriilor ţărăneşti. Comportamente generatoare de cerere turistică Motivaţia turistică (vocaţia, înclinaţia) generatoare de cerere turistică este întotdeauna profund personală, subiectivă, determinată de impulsuri gene (psihologice) şi exogene (influenţate de mediu). Impulsurile exogene pot fi: - pozitive - manifestate printr-o atracţie faţă de un obiectiv turistic, o staţiune (o destinaţie), o formă de turism etc. - negative - manifestate prin reţinerea faţă de anumite forme de turism sau de o formulă de vacanţă sa chiar prin respingerea unei destinaţii.

5

În dorinţa de a completa problematica motivaţiilor turistic prezintă interes gruparea acestor motivaţii în două mari categorii:  motivaţii care exprimă refuzul consecinţelor negative ale mediului din centrele urbane şi industriale în care trăieşte turistul virtual, de unde rezultă şi aspiraţiile de a căuta satisfacţii şi destinderea prin schimbarea temporară a acestui mediu.  motivaţii de tip pozitiv, care se identifică cu interesul bine definit pentru anumite obiective turistice sau cu anumite atracţii de importanţă deosebită (culturale, artistice, sportive etc), care se regăsesc în afara locului de origine a cererii turistice şi care contribuie, cu efecte diferite, la concretizarea cererii pentru activităţile turistice preferenţiale. În studierea comportamentului clientelei turistice analistul a emis unele ipoteze interesante de materializare a cererii, în funcţie de personalitatea turistului şi de distanţele apreciate de acesta ca fiind acceptabile pentru călători spre o destinaţie de vacanţă. Aceste studii împart clientela turistică în cinci categorii: • psihocentrici; • cvasipsihocentrici; • mediocentrici; • cvasialocentrici; • alocentrici. Turiştii "psihocentrici" sunt absorbiţi de preocupările lor mărunte cu caracter personal şi nu manifestă decât un interes limitat pentru lumea exterioară. Solicitările lor pentru destinaţiile turistice cuprind: - destinaţii care oferă caracteristici apropiate condiţiilor din localităţile lor de reşedinţă; - activităţi de agrement general acceptate de toate categoriile de populaţie; - odihnă sedentară; - destinaţii uşor accesibile; - echipamente turistice tradiţionale; - călătorii programate şi organizate în întregime. Turiştii "alocentrici" se interesează de atracţiile turistice variate şi inedite, sunt curioşi şi dornici de a descoperi lumea înconjurătoare. Aceşti turişti preferă: - regiuni (zone) care nu sunt dezvoltate din punct de vedere turistic; - experienţe noi, de descoperire; - destinaţii mai greu accesibile; - forme simple de cazare; - contacte cu populaţia locală şi cu alţi turişti;

6

- călătorii simple, eventual numai semiorganizate şi pe cont propriu. Între aceste două categorii extreme se situează majoritatea turiştilor potenţiali, ponderea cea mai mare revenind categoriei de turişti "mediocentrici". Pornind de la considerentul că motivaţiile turistice au întotdeauna un caracter subiectiv şi nu pot fi decât condiţionat-generalizate, cercetătorii care se ocupă cu analiza circulaţiei turistice sunt nevoiţi să recurgă la elaborarea mor modele de evaluare a consumului turistic, menite să substituie insuficienţa datelor şi incertitudinea comparabilităţii lor. Astfel, marea diversitate a elementelor componente ale consumului turistic a dus la necesitatea elaborării unor indicatori valorici de comparaţie a acestui consum specific de mărfuri şi servicii. Astfel, cercetătorii recurg la aşa-numitul "coş de consum turistic" (tourist basket), care exprimă valoarea totală a serviciilor şi a mărfurilor (serviciilor) consumate de un turist mediu într-o unitate te timp de vacanţă (zi de şedere, sejur mediu etc.) la o destinaţie turistică. Se poate aprecia că asemenea modele de fluxuri turistice includ două efecte: - un efect de formare a fluxurilor turistice: traficul turistic emis de diferite ţări în funcţie de influenţa factorilor legaţi de nivelul de trai (nivelul veniturilor disponibile, bugetul de cheltuieli alocabil pentru concediu etc), de posibilităţile de călătorie (durata călătoriilor, distanţa parcursă, timpul disponibil şi fracţionarea vacanţelor etc.) şi de caracteristicile demografice particularizate (vârsta, sexul, situaţia familială etc); - un efect de dispersie a traficului, care depinde de atractivitatea turistică relativă a diverselor destinaţii posibile (în funcţie de tipul sejurului - organizat, semiorganizat, pe cont propriu), de costul sejurului, de diversele mijloace de transport folosite etc. De asemenea, în estimarea cererii de servicii turistice va trebui luată în considerare şi apariţia pe piaţa turistică a unor noi categorii de consumator priviţi nu numai din punctul de vedere al volumului crescând al cererii, ci şi a diversificării structurii sociale a cererii, caracteristice pentru segmentele de piaţă din care se recrutează aceste noi categorii de clientelă (turism pentru tineret, turism social, turism de tratament). Limitele rezultatelor obţinute prin asemenea modele, care simulează comportamentul şi motivaţiile clientelei turistice potenţiale, nu reprezintă însă decât un prim stadiu al cercetărilor întreprinse în domeniul studierii cereri turistice. Aceste limite sunt dictate de aspectul static al acestor modele, care oglindesc numai tendinţele traficului turistic la un moment dat, şi nu permit decât o aproximare a fluxurilor în evoluţia lor cronologică, de unde derivă o serie de probleme specifice în elaborarea şi interpretarea modelelor reţinute pentru analiză.

7

Modificările în consumul turistic, ca urmare a unor schimbări ale gusturilor clientelei (deci modificări de ordin motivaţional), pot provoca şi ele diminuarea atractivităţii turistice, dar aceste mutaţii se vor repercuta cu o anumită întârziere asupra numărului global al sosirilor într-o zonă considerată. Aspectele analizate, care influenţează sensibil volumul, structura şi intensitatea în timp şi spaţiu a curentelor turistice convergente spre anumite zone primitoare de turişti, reflectă din plin marea diversitate şi complexitate a problemelor legate de cercetarea cererii turistice. OFERTA TURISTICĂ Caracterizare conceptuală Oferta turistică este formată din ansamblul atracţiilor turistice care pot motiva vizitarea lor. Practic, oferta turistică a unei ţări (zone, staţiuni) cuprinde totalitatea elementelor care pot fi puse în valoare la un moment dat pentru stimularea cererii turistice. Prin analogie cu clasificarea resurselor turistice, oferta turistică se împarte în primară, care cuprinde totalitatea valorilor (resurselor) naturale şi secundară, incluzând ansamblul resurselor create de mâna omului (valori istorice, arhitecturale, culturale, folclorice etc.). Ansamblul ofertei primare şi secundare constituie oferta turistică potenţială a unui teritoriu, care va deveni ofertă reală (efectivă) numai în măsura în care va întruni o serie de caracteristici pentru stimularea consumului turistic, respectiv atunci când se vor dezvolta condiţiile necesare de primirea turiştilor şi de petrecere a sejurului lor în ambianţa caracteristică a resurselor primare şi secundare, ca rezultat al dezvoltării bazei materiale a turismului şi a infrastructurii sale tehnice. Oferta primară nu are valoare intrinsecă: ea se distinge de oferta turistică secundară (produsă de mâna omului) prin faptul că resursele naturale nu pot fi reproduse artificial, ele fiind create de natură, atât în spaţiu, cât şi în timp. Oferta turistică primară şi secundară constituie deci "materia primă" pentru industria turismului, care se va modela în diferite produse turistice numai printr-un consum efectiv de muncă vie, înglobată în prestaţiile de servicii turistice specifice pentru fiecare produs turistic. În literatura de specialitate se regăsesc şi sub numele de resurse turistice antropice. Această "materie primă", deşi abundentă în aparenţă, devine din ce în ce mai limitată, ceea ce îngustează "spaţiul turistic" şi deci posibilitatea folosirii unui teritoriu în scopuri preponderent sau exclusiv turistice. în acest context, se impune o identificare realistă a resurselor turistice corespunzând motivaţiilor efective, ca şi evaluarea corectă a posibilităţilor de a transforma resursele potenţiale şi resursele utilizabile în scopuri turistice.

8

Cererea şi oferta turistică se găsesc în relaţii de cauzalitate, atât oferta, cât şi cererea putându-se situa una faţă de cealaltă pe poziţie de factor determinant de evoluţie sau pe poziţie de rezultantă a acestei evoluţii. Din această cauză, particularităţile produsului turistic imprimă şi ofertei turistice anumite particularităţi specifice, adaptate ca volum, structură şi ca diversitate direcţionate spre satisfacerea cererii de consum a clientelei participante la diferite forme de turism, cu luarea în considerare a factorilor care stimulează sau limitează circulaţia turistică. Oferta turistică se caracterizează printr-un ansamblu de bunuri şi servicii, a căror materializare este o funcţie a capacităţilor receptoare. Deoarece capacităţile de primire limitează oferta turistică în spaţiu, aceasta se caracterizează printr-o rigiditate relativă în comparaţie cu elasticitatea cererii turistice. Oferta turistică are şi anumite limite de ordin temporal, putând avea caracter permanent sau sezonier, în funcţie de condiţiile minime pe care le întrunesc resursele naturale pentru a putea fi acceptate de turişti într-o anumită perioadă din an. Interesul pentru consumaţia turistică nu este ceva înnăscut: el apare în contextul factorilor de influenţare a cererii turistice la locul de origine a turiştilor potenţiali. Aceste condiţii, conjugate cu impulsurile de ordin personal (deci strict individualizate) ale fiecărui consumator de servicii turistice, provoacă interesul turistic, cu alte cuvinte - motivaţiile turistice. Analiza interdependenţei diferiţilor factori motivaţionali care stimulează sau frânează circulaţia turistică permite adaptarea mai operativă a ofertei turistice la nevoile de consum ale populaţiei pentru serviciile turistice. Resursele turistice - naturale şi antropice - ale României A. Cadrul natural Cadrul natural este bogat, variat şi complex, cu o structură peisagistică deosebit de armonioasă. Complexitatea potenţialului turistic, ca şi gradul său de atractivitate, în general, sunt în strânsă corelaţie cu treapta de relief şi cresc progresiv, de la câmpie către munţi - excepţie făcând Delta Dunării şi Litoralul Mării Negre. B. Potenţialul turistic antropic. De-a lungul existenţei sale de peste două mii de ani, poporul român a creat un extrem de variat şi bogat patrimoniu cultural, folosit în întregime în scopuri turistice. România dispune de monumente care, prin specificul lor pot fi (şi sunt) considerate unicate mondiale. De exemplu: cetăţile dacice din Munţii Orăştiei care au rezistat mulţi ani atacurilor strălucitelor legiuni romane, cetăţile ţărăneşti şi bisericile "fortificate" din Transilvania, bisericile de lemn din Maramureş, mănăstirile din Bucovina, Moldova şi

9

nordul Olteniei, monumentele stilului brâncovenesc din Muntenia şi Oltenia etc., ca şi creaţiile lui Eminescu, Brâncuşi, Enescu sau ale lui Grigorescu ş.a.m.d. Fiecare dintre acestea au o valoare turistică deosebită. Vestigiile antichităţii sunt numeroase şi de mare valoare pentru istoria culturii şi civilizaţiei poporului nostru. Capacitatea de cazare turistică Ca urmare, capacitatea de cazare este semnificativă în România (280.000 locuri de cazare), comparativ cu alte ţări cu realizări remarcabile în domeniul turismului (Cehia, Croaţia, Polonia, Ungaria ş.a.). Practicarea unui turism de masă însă, a făcut să predomine unităţile de cazare de categorii inferioare (ponderea hotelurilor de 1-2 stele pe litoralul românesc depăşeşte 80%). Deşi România dispune de cea mai mare capacitate de primire turistică între ţările Europei Central-Estice (3.338 unităţi de cazare), ea ocupă ultimul loc la indicatorii „număr turişti" cuprinşi în unităţile de cazare şi număr înnoptări. Numărul unităţilor de cazare a crescut în ultimii zece ani cu aproximativ 25%, în special datorită apariţiei unor noi forme de cazare (pensiuni rurale, urbane şi agroturistice, hoteluri pentru tineret). Cu toate acestea, numărul locurilor de cazare pe toate tipurile de unităţi şi categorii, în ultimii zece ani, a scăzut cu aproape 7% datorită retrocedării imobilelor naţionalizate (în special vile turistice) şi schimbării destinaţiei unor structuri. În 2002, România dispunea de 272.596 locuri de cazare. Un proces vizibil se poate observa în ceea ce priveşte nivelul de confort, deoarece multe capacităţi de cazare turistică de trei până la cinci stele au fost construite în capitală, la mare şi la munte. Analizele Peacock Hotels/Global Management arată că, dacă luăm ca referinţă totalul celor circa 9.000 de camere de hotel prefigurate a exista în Bucureşti până în 2012, atunci minim 16-18% din această capacitate ar trebui acoperită de hoteluri de două stele. În prezent, există patru hoteluri de cinci stele în capitală, respectiv Marriot, Hilton, Crown Plaza şi Intercontinental şi unsprezece hoteluri de patru stele, respectiv Majestic, Continental, Monte Nelly, Lido, Chrystal Palace, Howard Johnson, Sofitel, Stil Hotel, Sky Gate, Class Hotel şi Hotel 7. Capacitatea de cazare pe forme de turism Circa 42,7 % din capacitatea de cazare turistică a României se află în staţiunile de pe litoralul Mării Negre, 16,3% în Bucureşti şi oraşele reşedinţă de judeţ (exclusiv Tulcea), 15,7% în staţiunile balneare, 11,5% în staţiuni montane, 0,8% în Delta Dunării şi 12,9% din locurile de cazare în alte trasee şi destinaţii turistice. Fenomenul de sezonalitate este specific mai ales pentru turismul de litoral, chiar dacă acesta nu este reflectat proporţional în indexul de utilizare a capacităţii de cazare (41,3%), datorită contribuţiei aşa-numitului turism social.

10

Pe litoralul Mării Negre şi în Bucureşti, ambele locaţii deservite de câte un aeroport internaţional (Bucureşti - Henri Coandă şi Constanţa), unităţile de cazare au o capacitate mult mai mare decât în celelalte zone turistice (147 paturi este media capacităţii hotelurilor de la Marea Neagră, în timp ce în zonele montane media aceasta este de numai 48). Acest lucru face ca Bucureştiul şi litoralul Mării Negre să fie favorabile practicării turismului de grup şi să fie destinaţiile preferate de tur-operatorii internaţionali. Turismul de litoral Ieşirea României la Marea Neagră a creat condiţii pentru dezvoltarea turismului de litoral. Staţiunile de pe litoral concentrează aproape jumătate din capacitatea de cazare existentă la nivelul întregii ţări (42,7%). Datorită faptului că s-a practicat un turism de masă, ponderea hotelurilor de 1-2 stele depăşeşte 80%, în timp ce hotelurile de 3 stele au o pondere foarte scăzută. Structurile de cazare pe litoralul Mării Negre sunt concentrate cu precădere în zona de coastă, având oportunităţi limitate de expansiune. Prin urmare, investiţiile au ca scop în special reorientarea actualelor structuri. Turismul montan În România, practicarea turismului montan are condiţii foarte bune de dezvoltare datorită potenţialului oferit de cele trei catene muntoase ale Carpaţilor. între tipurile de turism montan, turismul pentru schi dispune de un potenţial natural ridicat pentru dezvoltare. Pentru ca România să fie recunoscută pe plan internaţional ca o destinaţie turistică pentru practicarea sporturilor de iarnă este necesară îmbunătăţirea infrastructurii generale, a ofertei pentru sporturile de iarnă, refacerea şi dezvoltarea infrastructurii turistice pentru turismul montan (amenajarea de noi pârtii de schi cu instalaţiile de transport pe cablu aferente, instalaţii şi echipamente de producere a zăpezii artificiale şi de întreţinere a pârtiilor), precum şi dezvoltarea, modernizarea şi diversificarea structurilor de primire. Turismul balnear România are un potenţial natural ridicat pentru tratamentul balnear al diferitelor boli, dat fiind fondul de resurse disponibile. Subsolurile româneşti în momentul de faţă conţin peste 1/3 din resursele de ape minerale europene, şi o serie întreagă de resurse minerale unice sau cu o slabă răspândire pe plan european: - gazele de mofetă din zona Carpaţilor Orientali, - nămolurile sapropelice de la Lacul Sărat sau Techirghiol. Climatul României este în mod special adecvat pentru tratamentele terapeutice, incluzând arii cu un bioclimat tonic, sedativ, marin şi de mine sărate.

11

Calitatea fizico-chimică şi valoarea terapeutică a factorilor naturali de cură sunt similare şi chiar superioare celor existente în staţiunile balneare consacrate pe plan mondial, în toate cele 14 categorii de afecţiuni cuprinse în Nomenclatorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Dezvoltarea extensivă a segmentului de turism balnear până în anul 1989 a fost realizată atât în vederea practicării unui turism de masă de tip social pe plan intern, cât şi pentru accesul internaţional. Astfel, în România, dintr-un total de 160 de staţiuni balneare, şi de circa 232 localităţi şi puncte balneare, doar un număr de 24 sunt de interes naţional, celelalte având un rol mai redus pe piaţa turistică internă şi europeană. O problemă specifică societăţilor de turism balnear este cea legată de proprietatea asupra bazei de tratament. Se întâlnesc situaţii complexe care generează nereguli în încheierea contractelor de servicii balneare: baza de tratament fie se află în proprietatea unităţii de cazare pe care o deserveşte (Covasna, Sovata, Lacul Sărat, Voineasa), fie deserveşte mai multe unităţi de cazare, sau numai unitatea în care este integrată, fiind însă proprietate de stat (Călimăneşti, Căciulata, Felix, Herculane, SC Mangalia SA). Deşi staţiunile balneare româneşti se bucură de un renume internaţional incontestabil în tratarea unei largi game de boli şi afecţiuni, multe dintre amenajările de tratament se află într-o stare precară de funcţionare. Datorită calităţii infrastructurii de cazare şi a serviciilor furnizate, numărul turiştilor străini în staţiunile balneare a scăzut. Românii reprezintă 95% dintre turiştii înregistraţi în structurile balneare, şi peste 97% din numărul înnoptărilor în aceste structuri. Numărul mare de turişti români este înregistrat în special datorită programelor sociale şi sindicale. În cazul turiştilor străini, Germania ocupă primul loc, cu o treime din totalul înnoptărilor, urmată de Israel şi Ungaria. Această formă de turism este susţinută de o capacitate de cazare care reprezintă 12,9 % din totalul locurilor existente la nivelul întregii ţări, în ultimii ani înregistrându-se o diminuare a acesteia, ca urmare a schimbării destinaţiilor unor unităţi de cazare. Numărul turiştilor străini în turismul cultural religios a crescut cu 28,5%. Turismul Rural şi Agroturismul Dezvoltarea şi promovarea turismului rural românesc este realizată de Asociaţia Naţională pentru Turism Rural Ecologic şi Cultural (ANTREC), organizaţie non-guvernamentală înfiinţată în 1994, membră a Federaţiei Europene de Turism Rural - EUROGITES. ANTREC are 32 de filiale judeţene (din cele 41 de judeţe din ţară) aproape în toată România, un număr de 2500 membri şi pensiuni turistice şi agroturistice în 770 de sate româneşti. Cu toate că turismul rural are o ofertă de cazare şi alimentaţie deosebită, de la cabane şi pensiuni cu caracter rustic la cele dotate la standarde de trei stele, acest tip de turism nu este bine dezvoltat

12

deocamdată, având în vedere că prezintă o mare cerere pe piaţa de desfacere turistică, implică investiţii reduse şi grad de risc scăzut şi totodată reprezintă o resursă pentru forţa de muncă rurală. Turismul rural ar putea fi practicat în toată perioada anului şi de asemenea ar putea fi mai bine dezvoltat prin facilitarea pescuitului, vânătorii, drumeţiilor. Prin Programul „Vacanţa la ţară" demarat de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului se urmăreşte promovarea turismului rural şi atragerea turiştilor străini în pensiunile agroturistice româneşti. Capacitatea şi calitatea structurilor de cazare turistică România dispunea în anul 2002 de 3.250 capacităţi de cazare turistică, conţinând 105.425 camere care pot găzdui până la 282.806 persoane. Capacităţile de cazare turistică includ hoteluri, hanuri (moteluri), vile şi cabane turistice, pensiuni agro-turistice, campinguri, sate de vacanţe, bungalouri, tabere de elevi şi preşcolari şi spaţii de cazare pe nave. Hotelurile deţin cea mai mare pondere în capacităţile de cazare, respectiv 161.528 locuri (57,1%), urmate de taberele de elevi şi preşcolari cu 41.400 locuri (14,6%), campingurile cu 25.774 locuri (9,1%) şi vilele turistice cu 21.205 (7,5%). Tabel nr. 3: Clasificarea calităţii

Capacitatea de cazare

Procentul numărului

capacităţilor de cazare Nivelul

totală

de camere

calităţii Numărul de paturi 5 Stele 4 Stele 3 Stele 2 Stele 1Stea Neclasificat

% 1,032 4,233 21,285 108,436 80,521 67,299

13

0.4 1.5 7.5 38.3 28.5 23.8

BIBLIOGRAFIE : 1. Nita Ilie, Nita Constantin"Piata turistica a Romaniei. Realitati. Mecanisme. Tendinte, editia a II-a" - Editura Economica, 2008 2. Neacsu Monica, Neacsu N, Baltaretu A, Economia Turismului. Studii de caz. Statistici. Legislatie. - Editura Uranus, 2008

14