Analiza [PDF]

Zitiervorschau

Analiza macroeconomica a riscului de tara in Romania

Definirea conceptului de risc de ţară şi trăsăturile sale

De-a lungul timpului oamenii au fost preocupaţi să cunoască viitorul, chiar dacă acesta le-ar fi fost favorabil sau nu. Cu timpul ştiinţa a fost cea care a explicat şi determinat măsura în care se poate prevedea viitorul şi certitudinea acestuia. Filozofii greci considerau că orice lucru are deopotrivă o cauză cât şi un efect. Astfel, orice decizie pe care o luăm în prezent va avea consecinţe asupra viitorului, iar cauza evenimentelor viitoare sunt acţiunile prezente. De obicei, omul încearcă să afle care a fost cauza unui eveniment, dacă acesta ia adus pierderi activităţii sale. De aici, în timp, au putut fi identificate unele evenimente care au produs pagube omenirii. Totodată oamenii de ştiinţă au încercat să determine probabilitatea apariţiei acestor evenimente, fenomene distructive; şi au tras concluzia că majoritatea evenimentelor şi fenomenelor nu se produc cu regularitate şi sunt imprevizibile de cele mai multe ori (cutremure, inundaţii, grindină, etc.). Această concluzie, precum că în natură se produc şi fenomene aleatoare, care nu se supun unei regularităţi de tip cauză-efect aparţine fizicii cuantice. Prin aplicarea acestei descoperiri la comportamentul uman s-a ajuns la concluzia că acesta este rezultatul libertăţii de voinţă a individului. Este adevărat că aria de acţiune a umană este rezultatul unui motiv bine definit, sau altfel spus are un scop final. Însă orice acţiune presupune o anumită durată din momentul începerii şi până în momentul finalizării, pe parcursul ei pot să apară evenimente, informaţii noi care să modifice însăşi acţiunea. De aceea comportamentul uman, şi în consecinţă şi cel economic, nu se supune unei regularităţi certe, ci de multe ori imprevizibil. Pornind de această constatare, şcolile economice şi-au exprimat mai multe puncte de vedere cu privire la incertitudine: 

şcoala clasică reduce incertitudinea la risc; piaţa este cea care furnizează agenţilor economici o informaţie presupusă perfectă, care le permite să adopte alternativele de



acţiune cu probabilitatea cea mai mare de a fi cele mai bune; incertitudinea keyniseană adaugă mecanismului pieţei un comportament convenţional ca



instrument necesar pentru cea mai bună înţelegere a anticipărilor; subiectivismul austriac consideră piaţa un mecanism universal, imposibil de ocolit, de care se „ciocnesc” toţi indivizii confruntaţi cu incertitudinea absolută.

În activitatea economică internaţională, există un număr mare de factori care influenţează succesul unei anumite acţiuni sau decizii, cei mai mulţi dintre aceştia au un caracter unic, imprevizibil, astfel încât experienţa, flerul decidentului au un rol semnificativ pentru succesul unei afaceri. Astfel, putem spune că în activitatea economică internaţională o mare parte a deciziilor se iau în condiţii de incertitudine subiectivă.

Relaţiile economice internaţionale se desfăşoară într-un mediu complex în care incertitudinea şi riscul sunt condiţii date, care generează o multitudine de posibilităţi şi opţiuni, ceea ce face şi mai dificil procesul de alegere a unei alternative de decizie. Adevărata problemă constă în faptul că nu avem posibilitatea să alegem între situaţii incerte sau riscante, ci numai între diferite grade de risc sau incertitudine şi diferite rezultate posibile ce pot apărea, indiferent dacă decidentul le-a putut identifica complet sau parţial, sau nu le-a anticipat deloc. În contextul economic internaţional se manifestă o multitudine de riscuri la care sunt supuşi participanţii din acest domeniu. Astfel, un participant pe piaţa internaţională se supune pe larg următoarelor riscuri: 

riscuri economice: riscul datorat fluctuaţiilor valutare şi al preţurilor, cel provenit din neexecutarea obligaţiilor contractuale;



riscuri politice: colapsuri economice, schimbări ale regimului politic, adoptarea de interdicţii la transferuri valutare, anulări ale autorizaţiilor de transport import, etc.;



riscuri sociale: apărute sub incidenţa factorilor sociali: greve, revoluţii;



riscuri de implementare şi juridice;



riscuri naturale: determinate de cutremure, inundaţii, uragane, şi alte fenomene naturale cu caracter distrugător.

De asemenea riscurile cu care se confruntă o firmă transnaţională pot fi clasificate, în funcţie de perspectiva din care sunt abordate, în macroriscuri şi microriscuri. Macroriscurile sunt rezultatul evoluţiei într-un anumit sens a condiţiilor de mediu de afaceri în care este localizată investiţia. Microriscurile sunt determinate de factori endogeni, specifici sectorului de activitate, firmei şi proiectului propriu-zis şi/sau de insuficienta corelare între particularităţile activităţii şi limitele impuse de cadrul general al ţării gazdă. Riscurile cu care se întâlnesc firmele transnaţionale sunt mult mai complexe şi mai variate decât acele riscuri cu care se confruntă o firmă care îşi desfăşoară activitatea la nivel naţional. Cele mai multe riscuri sunt identificate, însă firma îşi va asuma numai o parte dintre ele, mai exact pe cele majore (capabile să producă pierderi substanţiale). Rămâne astfel o categorie de riscuri identificate pe care firma le va exclude în mod voluntar (riscuri majore) şi o categorie de riscuri exclusă involuntar pentru că nu pot fi identificate.

Riscuri identificate

Riscuri asumate

(majore)

Riscuri excluse voluntar

Riscuri neidentificate

Riscuri excluse involuntar

Figura 1.1. Riscurile întâlnite în afacerile internaţionale Atunci când o firmă ia decizia efectuării unei investiţii într-o altă ţară decât cea de reşedinţă, ia în calcul mai multe riscuri ce pot apărea: riscul de ţară, riscul de proiect şi riscul de firmă. Astfel, riscul total al unei investiţii străine directe este dat de formula: Riscul Total al Investiţiei = (R proiect X R firmă X R ţară)/6 Un statut special între riscurile internaţionale îl are riscul de ţară. Apariţia acestui concept este legată în principal de intensificarea după cel de al II-lea război mondial, a împrumuturilor acordate de diverse instituţii financiare unor firme sau guverne străine. Prima fundamentare teoretică a acestui concept a fost făcută la începutul anilor ’70 de către economistul Milton Friedman, pe vremea aceea preşedinte la Citibank. La sfârşitul anilor ’70, războiul civil din Iran şi Nicaragua, invazia din Afganistan nu au făcut altceva decât să accentueze faptul că riscul de ţară depinde, într-o oarecare măsură, nu numai de factorii politici, dar şi de cei economici şi sociali. Pe lângă aceste crize, au mai fost o serie de evenimente nefavorabile care au modificat percepţia riscului de ţară: cele două şocuri petroliere din 1973 şi 1989, şocul dobânzilor înalte, şocul aprecierii şi deprecierii succesive a dolarului de-a lungul anilor ’80, crizele economice ciclice din anii 1975, 1981, 1990, crizele politice internaţionale.

Datorită globalizării evenimentele produse în diferite locuri pe glob ajung să afecteze în mod rapid evoluţiile economice şi sociale din diverse ţări. Toate aceste evenimente au adus o modificare rapidă a riscurilor pe plan mondial determinate de valoarea ridicată a riscului de ţară. Crizele ce stau la baza acestor riscuri sunt: 

criza bursieră provocată de fuga capitalurilor expuse riscului valutar;



epuizarea rezervelor valutare;



devalorizarea bruscă a monedei naţionale;



dificultăţi de plată ale întreprinderilor sau proiectelor de investiţii;



criza sistemului bancar etc.

O altă tendinţă a zilelor noastre este aceea că globalizarea se suprapune pe o regionalizare accentuată. Unii chiar neagă globalizarea şi subliniază că esenţială este regionalizarea. Astfel, viitorul pare să fie cel al blocurilor economico-politice regionale, reflectând diferenţe de dezvoltare, cultură şi mentalitate: 

NAFTA în America de Nord şi Centrală;



MERCOSUR în America de Sud;



ASEAN în Asia de Sud – Est;



CSI, Uniunea Europeană în Europa.

Dacă privim investiţiile directe pe care o firmă le realizează în ţări diferite ca active, compania respectivă va deţine la un moment dat un portofoliu diversificat de active financiare şi reale care îi oferă rentabilităţi diferite în funcţie şi de localizarea geografică. Impactul localizării unui activ pe piaţa naţională a unui stat receptor este dat de nivelul riscului de ţară. Fiecărui astfel de activ îi este asociat un anumit risc de ţară care influenţează riscul total al portofoliului unui investitor. Cu cât un activ din portofoliu este expus unui risc de ţară mai mare cu atât profitul adus de acestea trebuie să fie mai mare (cel puţin egal cu profitul acceptabil plus o primă de risc proporţională cu riscul de ţară asumat).

Principalele forme de manifestare a riscului de ţară şi fapte generatoare

Terminologia specifică riscului de ţară poartă amprenta dezvoltării istorice a acestui concept. După cel de-al doilea război mondial, o mare cantitate de dolari s-a acumulat în băncile comerciale din

unele ţări europene. În utilizarea acestora s-a constatat apariţia unui nou tip de risc, în sensul că rambursarea împrumutului acordat de o bancă comercială unei firme situate în altă ţară putea fi blocata de către guvernul ţării respective, prin impunerea unor restricţii de transfer valutar. Acest tip de risc, care a fost denumit risc de transfer şi care poate afecta numai debitorii de drept privat, nu trebuie confundat cu incapacitatea de plată. În această situaţie debitorul este solvabil, poate şi vrea să-şi îndeplinească obligaţiile de plată, dar guvernul ţării sale impune restricţii de transfer valutar, ceea ce face imposibilă remiterea sumelor datorate creditorului extern. Câţiva ani mai târziu, în urma prăbuşirii imperiului colonial, guvernele noilor state independente au apărut pe pieţele internaţionale de capital în calitate de solicitanţi de împrumuturi. Ca entităţi suverane, aceşti debitori aveau un statut special, în sensul că nu li se putea face execuţie silită. Prin urmare, riscul legat de creditele acordate guvernelor a fost denumit risc suveran . Primul impuls a fost de a se căuta soluţii prin valorificarea bogatei experienţe a companiilor transnaţionale în materie de investiţii directe în străinătate, dar rezultatele nu au fost cele aşteptate. Riscul care afectează acest gen de investiţii depinde preponderent de evoluţiile de ordin politic, motiv pentru care este denumit risc politic. Problemele s-au complicat si mai mult când au apărut în calitate de împrumutaţi şi companii private fără garanţii guvernamentale, situate în ţări în curs de dezvoltare. În cazul acestora, împrumuturile acordate sunt supuse riscului ce rezultă dintr-o îmbinare complexa a efectelor evoluţiilor economice, politice şi sociale. Astfel, riscul suveran este un macrorisc care afectează în special creditele externe acordate unui stat (riscul de ţară afectează nu numai condiţiile de acordare şi rambursare ale unui credit extern, ci şi afacerile internaţionale localizate într-un spaţiu naţional) şi poate fi considerat ca risc de ţară în măsura în care nerambursarea împrumuturilor internaţionale primite se datorează măsurilor neadecvate de politică economică adoptate de guvern, care limitează capacitatea ţării respective de a face faţă serviciului datoriei externe şi în condiţiile în care guvernul respectiv nu doreşte acest lucru şi interzice ieşirile de capital în afara graniţelor. Riscul de transfer apare atunci când firma multinaţională întâmpină dificultăţi în a repatria profiturile obţinute în ţara gazdă în ţara de origine a agentului economic (sau o altă ţară). În măsura în care aceste dificultăţi sunt determinate de măsurile de limitare a ieşirilor de capital adoptate de guvern şi afectează toate firmele care au investiţii localizate în acel spaţiu. Riscul politic este riscul considerat, cel mai important ce trebuie luat în considerare atunci când se ia decizia efectuării unei investiţii. Acest tip de risc poate afecta cel mai tare evoluţia unei investiţii deoarece, într-un mediu stabil din punct de vedere politic este aproape imposibil ca mediul economic să nu evolueze favorabil, în timp ce într-un mediu politic instabil economia va fi prima care va suferi. În această zonă a politicului trebuie luat în considerare felul partidului de guvernământ, dacă este liberal, social sau comunist; partidele liberale au o politică de obicei sănătoasă pentru economie, cele sociale sunt de obicei populiste astfel,

există riscul creşterii inflaţiei şi a deficitului bugetar, iar cele comuniste nu sunt de nici un folos economiei de piaţă. Între riscul de ţară şi principalele forme de manifestare a riscurilor există următoarele relaţii: RT = RE + RP RE = Capacitatea de rambursare a creditului + Disponibil redus de resurse în moneda străină RP = Voinţa de a rambursa creditul + Restricţii impuse de guvern asupra repatrierii capitalului străin RS = Capacitatea de rambursare a creditului + Voinţa de a rambursa creditul RTr = Disponibil redus de resurse în moneda străină + Restricţii impuse de guvern asupra repatrierii capitalului străin unde: RT – riscul de ţară; RE – riscul economic, inclusiv cel financiar; RP – riscul politic, inclusiv cel social; RS – riscul suveran; RTr – riscul de transfer. Ca o concluzie a celor spuse mai sus riscul suveran, riscul politic, riscul de transfer sunt doar forme de manifestare ale riscului de ţară. De asemenea, între formele de manifestare şi formele de materializare ale riscului de ţară trebuie făcută aceeaşi distincţie netă ca între cauză şi efect. Riscul de tara se materializează ca urmare a interacţiunii complexe dintre evoluţiile politice, sociale si economice şi interferează cu riscul investiţiilor străine directe.

1.2.2....Evenimente generatoare de risc de ţară Cele mai importante evenimente care pot deteriora rating-ul unei ţări sau îl pot creşte sunt: evenimentele de natură economică; evenimentele de natură socială şi cele de natură politică. Ordinea aşezării acestor factorii nu este neapărat şi ordinea importanţei lor în diagnosticarea riscului de ţară, consider că cel mai dominant factor în diagnosticarea riscului de ţară este factorul politic, apoi cel social şi economic.

Evenimentele de natură politică Factorul economic este factorul principal în ceea ce priveşte stabilirea rating-ului de ţară. Fenomenele cu caracter politic pot provoca firmelor internaţionale care investesc într-o anumită ţară

pierderi de dimensiuni mult mai mari decât pierderi cauzate din cauza unor instabilităţi de natură economică. Aceste pierderi pot să meargă până la pierderea totală a capitalului investit (de exemplu în cazul naţionalizărilor sau confiscărilor). Cele mai importante evenimente de natură politică care influenţează catastrofal situaţia unui agent economic chiar şi naţional, nu numai transnaţional sunt: război, război civil, acte teroriste, invazie militară străină, conflicte regionale generate de interese politicoeconomice etc.. Odată produse aceste evenimente, ele mai pot fi cu greu controlate şi apoi eliminate de puterea politică. Cauzele ce provoacă aceste evenimente sunt de natură ideologică a celor care sunt in grupurile de influenţă a ţărilor respective. Climatul de afaceri dintr-o zonă depinde, într-o măsură ridicată, de deciziile factorului politic, de politicile economice şi sociale promovate de acesta. În momentul realizării, firma a luat contact cu un anumit mediu politic (legislaţie, partide politice, formă de guvernământ). Ţările cu instabilitate politică ridicată sunt ocolite de investitorii străini şi astfel excluse din cercul afacerilor internaţionale. Prin sistemul de legi pe care-l adoptă, prin politicile şi programele macroeconomice pe care le aplică, puterea politică a unei ţări poate împiedica accesul şi activitatea investitorilor străini pe piaţa locală. Barierele de natură fiscală sau administrativă impuse de stat generează eforturi suplimentare din partea firmelor străine, inhibând, activitatea investiţională. În ceea ce priveşte forma de guvernământ care este la conducerea unei ţări este de preferabil ca aceasta să nu fie de natură naţionalistă, deoarece naţionalismul stă la baza atitudinii ostile faţă de străini şi acesta poate afecta fie pe toţi investitorii străini fie numai pe cei dintr-o anumită regiune sau ţară. Naţionalismul are de obicei în vedere promovarea ideii de „menţinere a autonomiei economice a statului”, rezultă de aici că acesta descurajează activitatea firmelor străine. Riscul generat de un asemenea context poate să se manifeste cu ocazia unei naţionalizări, exproprieri, deteriorări a producţiei, restructurări de datorii sau anulări de contracte.

Evenimentele de natură socială Evenimentele social care duc la aşa-zisa „materializare” a riscului de ţară sunt: declanşarea unui război civil, divergenţe sociale de natură interetnice, convulsii de natură religioasă, revolte împotriva regimului politic, greve ale angajaţilor generate de diverse nemulţumiri etc. Factorii sociali trebuie luaţi în considerare atunci când în ţara respectivă este făcută o investiţie străină, deoarece aceştia îşi vor reflecta influenţa asupra rezultatului acesteia. Trebuie luat în considerare în acest caz: gradul de cultură, nivelul de

educaţie, pregătirea profesională, complexitatea culturală, etc.. Implicarea factorului social în desfăşurarea activităţii unei societăţi internaţionale este determinată în funcţii de factorii prezentaţi anterior, de exemplu în majoritatea cazurilor la conducerea unei astfel de firme nu se află angajaţi locali, chiar în unele cazuri aceştia nici nu fac parte din cercul decizional al respectivei firme. Ignorarea mediului social din ţara gazdă poate conduce la o insuficienţă în procesul de comunicare, inadaptarea structurii organizatorice la specificul local sau chiar la dereglări în procesul decizional.

Evenimente de natură economico-financiară Climatul economic se situează cam pe acelaşi loc ca importanţă cu cel social în determinarea riscului de ţară. Factorii economici care determină manifestarea riscului de ţară sunt: diminuarea ritmului creşterii economice, creşterea costurilor de producţie, un deficit mare al balanţei de comerţ exterior (creşterea semnificativă a importurilor în detrimentul exporturilor), creşterea indicelui general al preţurilor ceea ce duce la creşterea inflaţiei (chiar mai rău existenţa unei inflaţii galopante), etc.. Diminuarea ritmului creşterii economice scoate în evidenţă existenţa unor tulburări la nivel economico – financiar în ţara gazdă. Această diminuare a creşterii economice determină pe termen lung scăderea volumului producţiei şi al vânzărilor pe piaţa locală. Tulburările la nivel evidenţiate prin această scădere a economiei naţionale antrenează o serie de fenomene macroeconomice negative cum ar fi: creşterea ratei inflaţiei, apariţia deficitelor (fie comerciale, fie bugetare), dezechilibre în balanţa de plăţi, o restrângere a oportunităţilor de afaceri, diminuarea venitului naţional, apel la resurse externe (grad ridicat de îndatorare a ţării respective). Evenimentele de natură economico-financiară care produc tulburări stării generale ale economiei şi-i modifică cursul pot fi determinate fie de evenimente interne fie externe. Evenimentele interne care pot influenţa economia sunt: creşterea inflaţiei, diminuarea puterii de cumpărare a monedei naţionale, care influenţează, în sens negativ balanţa de plăţi externe, deficitul acesteia, deficitul bugetar, nivelul de trai al populaţiei tării respective. Evenimentele economice externe care pot influenţa economia sunt: scăderea pe piaţa externă a preţurilor principalelor produse exportate de aici rezultând, de asemenea, o creştere a deficitului balanţei de plăţi (creşterea importurilor în defavoarea exporturilor), competitivitate mai scăzută la export, scăderea prezenţei pe piaţa externă a produselor interne, de asemenea creşterea preţurilor la principalele produse importate (un exemplu recent ar fi creşterea preţului la petrol) duce la tulburări economico-financiare (deficitul balanţei de plăţi, mai ales în cazul existenţei simultane a ambelor situaţii de scădere a preţurilor la produsele exportate şi de creştere la cele importate).

Gradul de instabilitate economică dintr-o tară depinde de factorul politic din ţara gazdă. Lipsa unei coerenţe şi a unei continuităţi în programul de guvernare sau adoptarea unor politici monetare, fiscale, comerciale, sociale ineficiente au efecte de durată şi nu fac altceva decât să amplifice riscul. În situaţie de crize prelungite, investitorul are de ales între a-şi ajusta producţia la un nivel mai scăzut al consumului, a căuta alte pieţe sau a se retrage definitiv de pe piaţa respectivă.

Evaluarea riscului de ţară Scopul şi necesitatea evaluării riscului de ţară Evaluarea riscului de ţară are ca scop semnalarea dificultăţilor care pot să apară în onorarea, de către ţara analizată, a obligaţiilor care decurg din datoria externă, precum şi din alte obligaţii. Cunoaşterea temeinică a situaţiei economice şi politice a ţării este fundamentală pentru succesul evaluării şi a gestionării riscului de ţară. Rezultatul evaluării ajută firmelor internaţionale pentru a lua decizia de penetrare a pieţei supuse evaluării sau nu. Evaluarea este necesară pentru că prin intermediul ei se pot cunoaşte trăsăturile esenţiale cu privire la cadrul economic, social şi politic al tării evaluate. Astfel, investitorul cunoscând aceste lucruri va putea hotărî, ce măsuri de penetrare a pieţei va alege şi dacă va opta pentru crearea de structuri proprii sau va opta pentru o cooperare cu un agent economic din ţara gazdă, va şti la ce riscuri să se aştepte şi îşi va pregăti din timp modalităţi de acoperire a acestora.

Indicatori utilizaţi în evaluarea riscului de ţară Pentru a reflecta o situaţie cât mai clară a evoluţiei factorilor de risc din ţara gazdă, este necesară o alegere cât mai precisă a indicatorilor economici, sociali şi politici. Rolul acestora este primordial pentru a determina realitatea stării în care se află ţara gazdă. În urma analizei acestor indicatori se determină situaţia economică şi politică a ţării analizate.

Situaţia politică Riscul politic este considerat a avea ponderea cea mai mare în acordarea rating-ului unei ţări, deoarece cum am precizat, acest tip de risc poate afecta cel mai tare evoluţia unei investiţii deoarece, într-

un mediu stabil din punct de vedere politic este aproape imposibil ca mediul economic să nu evolueze favorabil, în timp ce într-un mediu politic instabil economia va fi prima care va suferi. Evenimente ca revoluţia islamică din Iran sau asasinarea preşedintelui Egiptului au demonstrat impactul schimbărilor politice asupra riscului de ţară..

Metode de previziune şi acoperire a riscului de ţară Previziunea riscului de ţară este concepută în mare măsură să vină în ajutorul investitorului străin cu date cu privire la ţara în care acesta doreşte să investească. Un model de analiză a riscului de ţară are în vedere un număr mare de indicatori economici şi macroeconomici, capabili să surprindă toate aspectele importante legate de climatul general de afaceri din ţara gazdă în care urmează să fie realizat proiectul de investiţii. De-a lungul timpului, specialiştii în acest domeniu au realizat o multitudine de sisteme (modele) de analiză a riscului de ţară, axate pe domeniul financiar-bancar. Pentru ca un model de analiză şi de evaluare a riscului de ţară sau a componentelor sale să fie valabil trebuie să aibă la bază următoarele elemente: evaluarea factorilor specifici de risc, determinarea probabilităţii de apariţie a unui eveniment nefavorabil, determinarea probabilităţii de apariţie a unui eveniment nefavorabil, determinarea probabilităţii de materializare a riscului de ţară şi conştientizarea faptului că indiferent de numărul factorilor consideraţi, riscul este o variabilă aleatoare a cărei apariţie nu poate fi întotdeauna anticipată. Acoperirea riscului de ţară Scopul principal al acoperirii riscului de ţară este acela de a reduce vulnerabilitatea firmei la schimbările nefavorabile ale mediului internaţional în vederea creşterii eficienţei capitalului investit pe o piaţă externă. Pentru a acoperi riscul de ţară, acesta trebuie identificat, de aceea analiza riscului de ţară are un rol foarte important, aceasta ajută managerii asupra strategiei de acoperire pe care trebuie să o adopte, îi avertizează din timp pe manageri cu privire la schimbările care au loc în climatul economic. Acoperirea riscului de ţară presupune existenţa unui sistem eficient de management (gestionare) a riscului de ţară. „Managementul riscului de ţară este o componentă a managementului internaţional şi se concretizează în totalitatea măsurilor (strategiilor) întreprinse de firmele ce se internaţionalizează în vederea diminuării acestuia (riscului de ţară) din operaţiunile lor”.

În vederea construirii unei strategii de acoperire a riscului de ţară trebuie avute în vedere de către specialişti următoarele etape principale: evaluarea riscului de ţară şi adoptarea unor măsuri adecvate de gestiune a riscului şi control al riscului.

Identificarea riscurilor Evaluarea riscului de ţară

Analiza riscurilor

Clasificarea riscurilor

Identificarea probabilităţii de materializare a factorilor de risc şi a compon

Acoperirea (gestionarea) riscului de ţară

Adoptarea unor măsuri de protecţie adecvate

Principalele elemente de construcţie ale unei strategii de acoperire a riscului de ţară În funcţie de frecvenţa de apariţie şi gravitatea factorilor de risc de ţară, managerii au la dispoziţie patru categorii de măsuri de acoperire: evitarea, autoasigurarea, asigurarea riscului, evitarea şi adoptarea de măsuri de protecţie şi diminuarea riscului de ţară din activităţile firmei.

frecvenţa

riscului este una

MĂSURI DE PREVENIRE

ridicată

condiţiile

(„cine nu riscă nu trebuie însă să-l

gravit

ASUMAREA RISCULUI

TRANSFERUL RISCULUI

mai bine pentru a cât mai mari.

din

EVITAREA RISCULUI

reuşitei în afaceri scăzută câştigă”), ele identifice şi să-l

Asumarea

ridicată

gestioneze obţine

cât

profituri

scăzută

Asigurarea împotriva riscului este o altă alternativă de diminuarea a acestuia. Prin asigurarea parţială sau totală a bunurilor împotriva riscului de ţară, o societate de asigurări preia parţial sau total, contra unei prime de asigurare, riscurile politice şi economice de derulare a tranzacţiilor în mediul internaţional. Strategiile de acoperire a riscului de ţară diferă în funcţie de riscul la care sunt supuşi exportatorii, investitorii sau creditorii. O grupare a acestor strategii este făcută în tabelul următor: Strategii de acoperire a riscului de ţară

EXPORTATOR

STRATEGII INTERNE diminuarea expunerii la risc:

STRATEGII EXTERNE transferarea riscului asupra

diversificarea geografică a

unui terţ:

exporturilor;

o bancă (creditul documentar

alegerea selectivă a

irevocabil şi confirmat);

partenerilor.

o societate comercială (factor,

ridicarea marjei beneficiarului

forfetor);

includerea în preţul de

asigurător public (ex:

vânzare a unei prime de risc

COFACE); asigurător privat (ex: LLOYD’S)

INVESTITOR

diminuarea expunerii la risc:

transferarea riscului către un

subcapitalizarea filialei

terţ:

(limitarea creşterii

convenţii bilaterale de

imobilizărilor corporale,

protejare a investiţiilor;

finanţarea din credite de la

garanţii propuse de

băncile locale, autofinanţarea),

organismele internaţionale;

coinvestiţia, diviziunea

garanţii publice (COFACE)

internaţională a producţiei,

garanţii private

dezinvestiţia; creşterea ratei de rentabilitate acceptabile pentru finanţarea proiectului (prin utilizarea unui factor de reducere sau a unei prime de CREDITOR

risc. eliminarea riscului transferul riscului către o terţă persoană înainte de apariţia de apariţia sinistrului; reducerea expunerii la risc conversia creanţelor în obligaţiuni; conversia creanţelor în fonduri proprii (transformarea creanţei în monedă locală şi vânzarea ei către un potenţial investitor); schimbarea creanţelor pe piaţa secundară; provizionarea creanţelor.

Organisme de evaluare şi estimare a riscului de ţară Pe plan internaţional există o serie de agenţii, firme, reviste de specialitate care au pus la punct şi utilizează în prezent o serie de metode de evaluare a riscului de ţară pe baza cărora realizează şi publică periodic clasamente de risc de ţară În analiza riscului de ţară de către firmele internaţionale sunt prezente următoarele elemente: situaţia economică şi stabilitatea politicii economice din care reies dificultăţile ce apar în capacitatea investiţiilor străine de a genera profit şi problemele privind repatrierea profitului; stabilitatea politică care urmăreşte posibilitatea de expropriere . În evaluarea situaţiei economice, politice şi sociale toate firmele utilizează indicatori cantitativi şi variabile calitative. Evaluarea riscului de ţară de instituţiile bancare Riscul la care se supune o bancă comercială într-o activitate de creditare internaţională este acela ca debitorii să nu dispună la un moment dat, de valuta necesară pentru plata obligaţiunilor care decurg din împrumutul extern. Dacă acest risc apare din cauza unor condiţii aflate sub controlul guvernului statului partener, atunci el este risc suveran. Băncile în relaţiile lor internaţionale au acordat tot mai multe credite statelor şi astfel au devenit preocupate de evaluarea riscului de ţară. Bank of America a început să evalueze riscul de ţară încă din anii ’60, evoluând în timp de la raţionamente pur calitative la sistemele asistate pe calculator. Estimarea riscului de ţară de către Bank of America presupune parcurgerea următoarelor etape: 

Calcularea rating-ului riscului de ţară;



Stabilirea limitelor maxime de expunerea;



Monitorizarea limitelor reale ale expunerii dintr-o anumită ţară.

Evaluarea riscului de ţară începe prin colectarea informaţilor, fie direct din publicaţiile statistice, fie cu ajutorul unor chestionare completate de economişti şi consilieri bancari experimentaţi. Chestionarele sunt astfel concepute încât, pe de o parte să permită includerea unor variabile specifice unei ţări, iar pe de altă parte să permită posibilitatea realizării de comparaţii între ţări. Pe baza acestor chestionare, se acordă un punctaj subiectiv fiecărei variabile calitative sau cantitative. Informaţiile culese din publicaţiile naţionale şi internaţionale sunt grupate în trei categorii de variabile, şi anume: lichiditate, politică monetară şi fiscală şi structura economică. Astfel grupate,

variabilele sunt integrate într-un sistem econometric care conduce la calcului indicelui capacităţii de servire a datoriei pe termen scurt, mediu şi lung, pe o scală de risc de la 0 (risc foarte mare) la 100 (risc 0). Bank of America a ajuns la concluzia că indicatorii lichidităţii reflectă capacitatea unei ţări de a-şi onora datoria pe termen scurt (sub un an), în timp ce indicatorii structurii economice reflectă aceeaşi capacitate pe termen lung (cinci ani). Pentru datoria pe termen mediu (trei ani) s-a considerat că cea mai bună combinaţie este cea dintre variabilele structurale şi cele politice.

Analiza riscului de ţară al României România a pornit în tranziţia la economia de piaţă, cu un handicap major şi a avut greutăţi mari în a se desprinde de trecutul ei politic şi economic. După câştigarea libertăţii atât politice cât şi economice, au apărut mari dispute legate de privatizare, ritmul reformelor economice, atitudinea faţă de capitolul străin, dispute politice care au afectat coerenţa şi consecvenţa politicii de reformă. Între 1990 şi 1992, România a cunoscut o primă recesiune de amploare (aşa cum a existat în toate ţările de tranziţie), cu rate ale inflaţiei de trei cifre. Între 1993 şi 1996 s-au înregistrat o dinamică pozitivă a producţiei şi o scădere a inflaţiei dar concomitent, s-au acumulat tensiuni ce s-au reflectat în creşterea rapidă a datoriei şi dificultăţi mari în finanţarea deficitelor externe. În 1997, s-au întreprins măsuri de ajustare structurală pornindu-se de la realitatea că Banca Centrală avea rezerve scăzute (sub 700 milioane USD) şi inflaţia lunară trecuse o cifră în ultimul trimestru al anului 1996. Măsurile din 1997 au permis Băncii Centrale să-şi consolideze rezervele valutare la un nivel care a ajutat-o să evite o mare criză în 1999. Pe de altă parte, este de arătat că măsurile adoptate în acest an (1999) au avut costuri majore şi au condus la un declin al economiei, cumulat, de aproximativ 16% din PIB în perioada 1997 – 1999. Perioada 2001 - 2003 a fost caracterizată de o creştere a investiţiilor străine, datorată în mare măsură de intrarea în vigoare a Legii pentru promovarea investiţiilor directe care acordă facilităţi fiscale

celor ce aleg să investească în România mai mult de 1 milion de dolari, iar creşterea economică din 2003 a fost de 4,9%. În anul 2004 situaţia României în cifre stă astfel: creştere economică de 8,1% (cu mult peste media europeană 3-4%) datorată agriculturii, industriei şi construcţiilor cu un aport de peste 46,6%; rata inflaţiei a fost de 9%, iar rata şomajului a fost de 4,1%.

Evaluarea situaţiei economico-financiare Analiza economico-financiară a anului 2003 În anul 2003 economia românească a conţinut tendinţele favorabile din anii anteriori în privinţa creşterii economice, dezinflaţiei, controlului deficitului bugetar şi reducerii şomajului. Produsul intern brut la nivelul anului 2003 a avut un ritm anual de creştere de 4,9% (PIB2003=1890778,3 mld lei; PIB2002=1512616,8 mld lei, deflatorul PIB = 119,2%), produsul intern brut pe locuitor la nivelul anului 2003 era de 86996,3 mii lei/locuitor, cu 17993,6 mii lei/locuitor mai mult ca în 2002. Consumul final total a avut în 2003 un ritm anual de creştere de 6,9% şi o pondere în PIB de 83,3% în creştere cu 1% faţă de 2002 (Consum final total2002=1243106,9 mld lei; Consum final total2003=1574536,3 mld lei). Formarea brută de capital fix a înregistrat în 2003 un ritm anual de creştere de 9,2%. Rata de investiţie pentru anul 2003 a fost de 22,52%, cu 1,2 puncte procentuale mai mare decât cea din anul 2002. Industria în anul 2003 a avut un ritm anual de creştere de 4,6% şi o pondere de 28,4% în PIB, nivel egal cu cel din 2002. Cele mai semnificative creşteri s-au consemnat în următoarele ramuri (între 15,9% şi 40,2%): textilă, cauciuc şi mase plastice, aparatură şi instrumente medicale de precizie, mijloace de transport. Evoluţii diametral opuse au înregistrat metalurgia şi industria prelucrătoare de ţiţei cu scăderi de producţie de 19,1% şi respectiv 9,7% comparativ cu 2002. 1 Construcţiile au înregistrat în anul 2003 o creştere de 7% şi o pondere în PIB de 5,7% cu 0,1% mai mare decât în 2002.

1 rapotul anual BNR pentru 2003 , www.bnro.ro/publicaţii

Agricultura în anul 2003 a avut o variaţie pozitivă de 3% şi o pondere în PIB de 11,7% cu 0,3% mai mare faţă de 2002. Serviciile au înregistrat un ritm anual de creştere de 5,2% şi o pondere în PIB de 44,6% cu 0,5% mai puţin ca în 2002. Ponderea mai mică a serviciilor în PIB se datorează creşterii semnificative a agriculturii în PIB cu 3% faţă de anul precedent. Pe parcursul anului 2003 rata şomajului s-a diminuat cu 1,2%, ajungând în luna decembrie la 7,2%. La această scădere a şomajului a contribuit creşterea economică şi măsurile luate de guvern cu privire la stimularea ocupării forţei de muncă, Legea nr. 76/2002. Rata inflaţiei s-a situat la 14,1%, şi a înregistrat o medie anuală de 15,3%. Scăderea faţă de anul 2002 este de 3,7% la sfârşitul perioadei şi de 7,2% la media anuală. Factorii care au influenţat dezinflaţia au fost:  

încetinirea deprecierii nominale a monedei naţionale faţă de coşul euro-dolar; reducerea corecţiilor aplicate preţurilor administrate de la 23,5% în 2002 la 17,4% în 2003 şi astfel preţurile administrate au avut o contribuţie de 3,8% la inflaţia anului 2003,



faţa de 4,6% în anul 2002; evoluţia favorabilă a preţurilor pentru import pentru bunuri industriale şi de consum,



valoarea unitară a importurilor diminuându-se cu 3,3% faţa de anul 2002; stabilitatea cadrului fiscal care a făcut ca puţinele măsuri cu caracter fiscal să aibă un impact limitat asupra inflaţiei.

Dintre factorii care au contribuit la creşterea presiunii inflaţioniste sunt 2: 

creşterea salariului mediu brut cu 23,6% în termeni nominali şi cu 7,2% în termeni reali;



majorarea cererii de consum, stimulată atât de creşterea veniturilor populaţiei, cât şi de politica de expansiune agresivă a creditului către gospodării, promovată de majoritatea băncilor comerciale. Astfel economiile populaţiei (în lei) au scăzut în termeni reali cu 1,8% în decembrie 2003 faţă de decembrie 2002;



continuarea acumulării de arierate în economie.

Deficitul general consolidat a fost de 2,3% din PIB, veniturile au înregistrat un nivel de 30% din PIB, în timp ce cheltuielile un nivel de 32,3% din PIB.

2 raportul anual BNR pentru 2003, www.bnro.ro/publicaţii

Evoluţia soldului bugetului general consolidat 2002 mld. lei Deficit convenţional -39827 Surplus(+)/Deficit(-),primar 5975 Sursa: Raportul BNR pentru anul 2003

% în PIB -2,6 0,4

2003 mld. lei -43769 -3749

% în PIB -2,3 -0,2

Gradul de fiscalitate calculat ca raport între veniturile fiscale colectate la bugetul general consolidat şi PIB s-a situat la nivelul anului 2003 la 27,9% din PIB, având o creştere cu 0,3 puncte procentuale faţă de nivelul anului 2002.

Investiţiile directe nete ale nerezidenţilor în România au însumat 1 627 milioane euro, în creştere cu 34,2% faţă de anul 2002, peste 70% din acestea reprezentând participaţii la capital şi credite acordate de firmele străine întreprinderilor româneşti în care au investit. Principalele activităţi spre care s-au orientat investiţiile străine directe au fost: industria, serviciile profesionale, comerţul cu ridicata, transporturile, comerţul cu amănuntul, construcţiile, turismul şi agricultura. Principalele ţări investitoare au fost: Franţa, Germania, Italia, Olanda şi SUA. Finanţarea externă netă din împrumuturi şi credite pe termen mediu şi lung a însumat 1 034 milioane euro, mai redusă cu 37% decât în anul 2002, evoluţie determinată îndeosebi de scăderea volumului de credite contractate de sectorul nebancar şi de influenţele rezultate din variaţia cursului de schimb EUR/USD. Intrările nete din împrumuturi şi credite pe termen scurt au fost de 381 milioane euro, în creştere cu 9,2% faţă de anul precedent. Datoria externă pe termen mediu şi lung a crescut faţă de sfârşitul anului 2002 cu 4,8%, ajungând la 15,4 miliarde euro, în urma unor intrări nete din credite externe în valoare de 2,1 miliarde euro. Indicatorii de îndatorare externă s-au situat şi în anul 2003 în limite normale. Datoria externă pe termen mediu şi lung a reprezentat 33,4% din PIB la sfârşitul anului 2003 şi 84,2% din exportul de bunuri şi servicii, în scădere faţă de anul precedent. Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu şi lung a scăzut de la 21,1% în anul 2002 la 17,6% în anul 2003, tendinţă imprimată de creşterea exportului de bunuri şi servicii. În acelaşi timp, gradul de acoperire a rezervei oficiale a Băncii Naţionale a României sa redus de la 4,2 la 4,1 luni de import, datorită evoluţiei importului de bunuri şi servicii.

Figura 1.5. Evoluţia indicatorilor datoriei externe3

Rezervele oficiale ale BNR au atins cota de 7,5 miliarde euro, la sfârşitul anului 2003, reprezentând echivalentul a 4,1 luni de importuri de bunuri şi servicii în scădere faţă anul trecut datorită dinamicii mai rapide a importurilor (4,2 luni de importuri de bunuri şi servicii în 2002, rezerva de 7 miliarde euro). Acest nivel reprezintă un nivel adecvat conform standardelor internaţionale. Moneda naţională s-a apreciat cu 3,3% faţă de coşul valutar euro-dolar. Evoluţia divergentă a celor două monede a făcut ca leul să se aprecieze faţă de dolarul american cu 16,3% şi să se deprecieze cu 3,7% faţă de moneda euro. La începutul anului 2003 Banca Naţională a României a decis trecerea la euro ca monedă de referinţă a pieţei valutare, ţinând cont de preponderenţa tranzacţiilor efectuate în această monedă, de structura pe valută a datoriei externe şi de exigenţele procesului de integrare în UE.

3 după raportul anual BNR pentru 2003, www.bnro.ro/publicaţii

Analiza situaţiei economico-financiară pentru anii 2004-2005 Pentru anul 2004 s-a înregistrat o rată de creştere economică de 8,1% cu 3-4 puncte procentuale peste media europeană, rata inflaţie a fost de 9%, iar rata şomajului de 4,1%. Creşterea economică aferentă acestui an se datorează în principal agriculturii (în acest an înregistrându-se producţii record) apoi industriei şi construcţiilor toate având un aport estimat de 46,6%. În ceea ce priveşte domeniul privatizării, vânzarea Petrom către OMV, pentru suma de 1,7 miliarde dolari, a fost declarată de către Economist Intelligence Unit ca fiind cea mai valoroasă tranzacţie a anului 2004. În 2005 se presupune că privatizarea Casei de Economii şi Consemnaţiuni va fi evenimentul anului, aşa cum a fost Petrom în 2004. Pentru nivelul anului 2005 se estimează un produs intern brut de 80 de miliarde de dolari (PIB/locuitor de 3700 USD), o inflaţie de 8,5%, o creştere a consumului final cu 4,4%, industria cu 5,1%, construcţiile cu 8,8%, serviciile cu 5,7% şi agricultura, pentru care se estimează o creştere de numai 2,9% ,după ce în 2004 creşterea a fost de 15,5%. Pentru exporturi, prognoza anului 2005 indică un avans de 18,9%, sub nivelul de 21,7% prognozat pentru 2004; pentru importuri se prognozează o creştere de 17,4%, faţă de 20,1% pentru 2004. La nivelul contului curent, deficitul este estimat la 5,3% faţa de 5,5% estimat pentru 2004. În 2005 sunt aşteptate creşteri semnificative pe piaţa farmaceuticelor, la vânzările de autoturisme şi autovehicule şi la categoria electronice şi electrocasnice. În ceea ce privesc investiţiile străine sunt două perspective care se aşteaptă a se realiza. Prima prevede o scădere a fluxului de capital străin în 2005, ca urmare a introducerii noii legislaţii europene care elimină unele facilităţi acordate investitorilor. A doua variantă, care este mai optimistă, se referă la noul Investment Grade acordat României de agenţia FITCH-IBCA, precum şi recunoaşterea de către UE a statutului de economie de piaţă funcţională, situaţii care ar putea şi alţi investitori să se orienteze să investească în economia românească. Totodată semnarea Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană din 26 aprilie 2005 este un alt atu care ar putea atrage investiţii străine în ţară şi ar putea influenţa rating-ul acordat de agenţiile specializate asupra riscului de ţară. 5.1.2. Analiza componentelor politice ale riscului de ţară pentru România În perioada „epocii de aur”, în ultima parte a anilor ’80, când aproape toate celelalte ţări comuniste începuseră tranziţia, România se adâncea tot mai mult în criză şi în izolare economică şi politică. Alocarea centralizată şi ineficientă a resurselor şi restituirea integrală a datoriei externe a condus la reducerea până la stopare a investiţiilor în industrie, infrastructură şi în sectorul social.

După 1989 a urmat o euforie de scurtă durată, înlocuită cu teama şi atitudinea precaută în faţa reformelor economice. Pe scena politică au luat naştere numeroase partide politice ce doreau să preia puterea. Imediat după decembrie 1989, controlul interimar al ţării a fost luat de Frontul Salvării Naţionale. În 1992 au loc primele alegeri democratice. Guvernarea dintre 1992-2000 nu a prea dat roade, fiind măcinată de crize politice, de schimbări de guverne, crize în cadrul partidelor care erau la guvernare. Toate acestea au făcut ca procesul de tranziţie la economia de piaţă să încetinească şi situaţia economicosocială să se înrăutăţească. Mineriada, grevele angajaţilor din întreprinderile se stat, grevele cadrelor didactice şi alte evenimente de nemulţumire socială au înrăutăţit imaginea României peste hotare. În această perioadă nici indicatorii economici nu arătau prea bine, deficitul PIB era ridicat, rata inflaţiei a avut cote foarte ridicate de până la 151,4% în 1997, rata şomajului era şi ea foarte ridicată. Lipsa politicilor economice adecvate a făcut ca situaţia în această perioadă să conducă la instabilitate economică şi socială. Instabilitatea cadrului legislativ şi instituţional a afectat puternic investitorii străini atât direct, cât şi indirect: în mod direct prin descurajarea iniţiativei de investiţie în condiţiile imposibilităţii pregătirii unui plan de afaceri şi indirect prin afectarea întregului climat de afaceri şi a întregii evoluţii economice care au devenit total neatractive (scăderea puterii de cumpărare, reducerea investiţiilor în economie, etc.) În această perioadă au proliferat o serie de fenomene specifice fazelor de capitalism sălbatic: extinderea economiei subterane, evaziunea fiscală, privatizările frauduloase, practicile speculative, jaful din avutul public, îmbogăţirea unor grupuri de tip mafiot. Politicianismul si interesele înguste de partid, din această perioadă, au marcat adeseori viaţa politică, având influenţe negative asupra programelor de reformă. Confruntările exacerbate dintre partide, politizarea mişcării sindicale şi fragilitatea societăţii civile au îngreunat şi schimbarea mentalităţilor sociale. După anul 2000, chiar de la sfârşitul anului 1999, lucrurile au început să se îmbunătăţească. Rata inflaţiei, deficitul bugetar, rata şomajului au început să scadă, nivelul de trai s-a îmbunătăţit, moneda naţională a început o perioadă de stabilizare, chiar începând cu anul 2000 nici un guvern nu a mai fost schimbat. În ceea ce priveşte politica internă guvernul împreună cu Banca Naţională au avut stabilite unele priorităţi cum ar fi: 

asigurarea creşterii economice;



realizarea unei macrostabilizări consolidate;



îmbunătăţirea substanţială a mediului de afaceri;



promovarea unor politici coerente, compatibile cu mecanismele Uniunii Europene.

O mare parte dintre aceste priorităţi au fost atinse, drept dovadă sunt indicatorii economici care reflectă acest lucru. Situaţia politică din ultima perioadă, creşterea nivelului de trai, reducerea grevelor şi a acţiunilor de tip revendicativ, creşterea indicatorilor economici cu impact pozitiv, dovedesc faptul că România pe plan intern începe să devină stabilă atât din punct de vedere social şi politic cât şi economic. Pe plan extern România a început să prezinte încredere mai ales aderării la NATO la sfârşitul anului 2002 şi semnării Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană la 26 aprilie 2005, prin care România ar urma să adere la Uniunea Europeană în 2007. Astfel, datorită politicii externe dusă de statul român, alinierii legislaţiei româneşti la cea europeană, creării cadrului necesar desfăşurării activităţilor economice pe plan intern, investiţiile străine în România sunt în creştere iar economia începe să prospere.

5.2. Poziţia României în clasamentele internaţionale de risc de ţară Cu o populaţie de 22 de milioane locuitori, România reprezintă ca mărime a doua piaţă potenţială din Europa de Est ceea ce uneori este suficient pentru a atrage investitorii străini. De aceea, dacă statul român reuşeşte să-şi îmbunătăţească imaginea în exterior, profitând de conjunctura politică regională favorabilă, prin accelerarea reformei, investiţiile străine ar putea creşte semnificativ, continuând creşterea economică. Evaluarea riscului de ţară realizată de agenţiile de rating are un profund caracter reflexiv. Nivelul ratingului este o expresie a bonităţii statului respectiv, condiţionând astfel accesul acestuia la creditele internaţionale, precum şi costurile respectivei finanţări. Această condiţionare este însă reciprocă, întrucât în cele mai multe cazuri dezvoltarea şi bonitatea statului în cauză sunt esenţial dependente de capacitatea de a contracta împrumuturi externe, indusă de ratingul acordat. Astfel, se vizează o evaluare prezentă a cursului ulterior al evenimentelor, dar desfăşurarea ulterioară a evenimentelor depinde esenţial de valorile prezente atribuite acesteia. Un alt eveniment de importanţă este constituit de elaborarea metodologiei de evaluare a riscului suveran, de ierarhizarea importanţei indicatorilor – valorilor – luaţi în calcul şi de ponderarea lor. Trebuie avut în vedere că aceste valori sunt categorii failibile, putându-se dovedi inadecvate şi nepotrivite la momente istorice diferite. Astfel de instrumente au şi ele un caracter reflexiv, în sensul că în condiţii

diferite prevalează valori diferite şi existând un mecanism de tip feed-back care le raportează la condiţiile efective. Anul 1996 marchează iniţiativa României de contractare a unor împrumuturi de pe pieţele internaţionale de capital. Întrucât acest acces era condiţionat de o evaluare a riscului de ţară, BNR a colaborat în acest scop cu Merril Lynch şi Nomura Securities. Aceste firme au acţionat în calitate de consultant al BNR în vederea obţinerii ratingurilor din partea S&P şi Moody's, respectiv Japan Credit Rating. Odată aceste ratinguri acordate, date fiind condiţiile relativ favorabile (notări BB-, BA3, respectiv BB+ pe termen lung în monedă străină) BNR a mandatat Nomura Securities cu plasarea unei emisiuni de "samurai bonds" şi Merill Lynch cu prima participare pe piaţa euroobligaţiunilor. La acordarea ratingurilor a contat faptul că îndatorarea României era scăzută, precum şi considerentul că România este a doua piaţă potenţială ca mărime în estul Europei. Un punct în minus apare în comentariile ce însoţesc evaluările agenţiilor de rating şi care denotă superficialitatea analizelor făcute, întrucât existau semne care să ateste un trend negativ chiar la sfârşitul anului 1995 (deprecierea externă puternică, abandonarea Memorandumului cu FMI). Ratingurile (BB-, BA3, respectiv BB+) îşi menţin tendinţa stabilă şi în anul 1997, Fitch-IBCA menţionând într-un comunicat nivelul redus al datoriei externe în PIB, obţinerea asistenţei FMI, schimbarea democratică de regim în urma alegerilor, capacitatea de rezolvare a problemelor interetnice. Trebuie evidenţiată păstrarea acestor ratinguri în condiţiile în care reputaţia agenţiilor de evaluare a primit o lovitură grea prin incapacitatea prevederii crizei asiatice, unele ţări din regiune fiind plasate în clase investiţionale în momente anterioare declanşării.

Instituţii din România specializate în analiza riscului de ţară. Banca de Export – Import a României Riscul de ţară este un concept relativ nou în România, cu care băncile au început să opereze din 1990. Astfel, pentru mulţi agenţi economici din România evaluarea riscului de ţară şi a formelor specifice lui nu a prezentat interes. Abordarea măsurilor de protecţie împotriva riscurilor ce apar pe piaţa internaţională au fost luate de unele firme abia după octombrie 2004, când moneda naţională a început să se aprecieze faţă de dolar şi euro, acestea pierzând sume importante în urma tranzacţiilor pe care le desfăşurau. În acest caz agenţii economici au luat măsuri de protejare doar împotriva riscului valutar.

Instituţiile care înţeleg cel mai bine necesitatea analizei riscului aparţin sectorului bancar. Acest lucru pentru majoritatea băncilor este necesar datorită activităţii pe care o desfăşoară şi anume cea de creditare. Dintre băncile din România, Banca de Export-Imoprt a României pe lângă caracterul de bancă comercială adaugă şi trăsătura de Export Credit Agency, destinată sprijinirii exportatorilor români. Acţionând în această calitate, şi fiind supervizată de Comitetul Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior, BEIR este singura instituţie financiară din România care include gama produselor puse la dispoziţia agenţilor economici, asigurarea împotriva materializării riscului de ţară. Astfel, clasamentele elaborate de Banca de Export Import a României au în vedere riscul de ţară asociat activităţilor comerciale şi sunt particularizate pentru situaţia exportatorilor români. BEIR (Eximbank) evaluează riscul de ţară pe termen scurt pe baza a două categorii de factori: factorii economici şi factorii politici. Ponderea celor două categorii de factori în scorul final este identică şi anume de 50%.

Metoda EXIMBANK este o combinaţie de analize cantitative şi calitative asemănătoare mai degrabă cu tehnicile utilizate de firmele internaţionale specializate, decât cu cele ale instituţiilor bancare. Acest lucru este firesc, deoarece scopul analizei este mai degrabă de a oferi clienţilor informaţii asupra riscului de ţară, decât de optimizare a portofoliului bancar. Astfel, pe lângă clasamentele oferite BEIR oferă şi alte produse având scopul de a ajuta exportatorii români în luare unor decizii corecte. Sunt avute în vedere aici dosare de ţară, care conţin materiale diverse cu privire la situaţia politică, economică, financiară a unui stat, semianual este edită o Cartea Riscului de Ţară, care este o sinteză a informaţiilor politice şi economice privind ţările monitorizate, analize regionale, studii pe teme specifice realizate la cererea clienţilor săi.