Adoptia in Romania [PDF]

Zitiervorschau

CUPRINS   CAPITOLUL I: NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND ADOPŢIA 1: DEFINIREA ADOPŢIEI………………………………….……..……… 10 1.1 Definitia adoptiei. 1.2.Notiunea de adopţie 1.3. Sensurile juridice ale adopţiei. 1.4. Scurt istoric al adopţiei. 2: CARACTERELE GENERALE ALE ADOPŢIEI……………….…..…….15 2.1. Scopul adopţiei. 2.2. Caracterul solemn al adopţiei.   CAPITOLUL II: NATURA JURIDICĂ A ADOPŢIEI ŞI INTERESUL DETERMINĂRII ACESTEIA  NATURA JURIDICA A ADOPŢIEI……………….………………....17 1.1. Operaţiile juridice pe care le necesită adopţia. 1.2. Adopţia este un act juridic complex.   CAPITOLUL III: CERINŢELE ÎNCHEIERII ADOPŢIEI 1: REGLEMENTAREA LEGALĂ…………………………………..………..21 1.1. Reglementarea internă. 1.2. Reglementarea internaţională. 2: CONDIŢIILE DE FOND ALE ADOPŢIEI……………………………….26 2.1. Consimţământul. 2.2. Capacitatea de exerciţiu a adoptatorului. 2.3. Condiţia diferenţei de vârsta. 2.4. Condiţia ca cel ce urmează a fi adoptat să fie minor. 2.5. Condiţia ca adopţia să se facă în interesul celui ce urmează a fi adoptat. 2.6. Atestatul comisiei pentru protectia copilului. 2.7. Încredinţarea copilului în vederea adopţiei. 2.8. Condiţii speciale pentru persoanele sau familiile cu domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul altor state. 2.9. Procedura adopţiilor internaţionale. 3: LIPSA IMPEDIMENTELOR LA ADOPŢIE………………. ……………..38 3.1. Lipsa impedimentului rezultând din rudenie. 3.2. Lipsa impedimentului rezultând din calitatea de soţ. 3.3. Adopţia a doi soţi de către aceeaşi persoană sau familie este interzisă. 3.4. Lipsa impedimentului rezultând dintr-o adopţie anterioară.

4: CONDIŢIILE DE FORMĂ……………………….…………………….….39 4.1. Fofrma actelor juridice ale părţilor. 4.2. Procedura adopţiei.   CAPITOLUL IV: EFECTELE ADOPŢIEI 1: FILIAŢIA ŞI RUDENIA CIVILĂ…………………………….…………… 43 1.1. Distincţia intre filiaţie şi rudenia civilă. 1.2. Asimilarea filiaţiei şi rudeniei din adopţie cu filiaţia şi rudenia firească . 1.3. Relaţiile dintre adoptat şi părinţii săi fireşti şi rudele acestora. 2: DREPTURILE ŞI ÎNDATORIRILE PĂRINTEŞTI………………………45 2.1. Trecerea drepturilor şi îndatoririlor părinteşti de la părinţii fireşti asupra părinţilor adoptivi. 2.2. Adopţia de către soţ a copilului firesc al celuilalt soţ. 2.3. Decăderea adoptatorului din drepturile părinteşti. 2.4. Adoptatori divorţaţi. 2.5. Încredinţarea copilului unei persoane, familii, serviciului public specializat pentru protecţia copilului sau unui organism privat autorizat. 3: NUMELE DE FAMILIE AL ADOPTATULUI…………………. ………...50 3.1. Numele dobândit de adoptat. 3.2. Schimbarea numelui de familie al adoptatorului. 3.3. Numele soţului adoptat. 4: DOMICILIUL ŞI LOCUINŢA ADOPTATULUI…………………….…… 52 4.1. Domiciliul adoptatului. 4.2. Locuinţa adoptatului. 5: CETĂŢENIA ADOPTATULUI…………………………………………….52 5.1. Dobândirea cetaţeniei adoptatului prin adopţie. 5.2. Pierderea cetaţeniei române prin adopţie. 5.3. Schimbarea cetaţeniei adoptatului.   CAPITOLUL V: ÎNCETAREA ADOPŢIEI ŞI EFECTELE ÎNCETĂRII 1: DESFACEREA ADOPŢIEI ŞI EFECTELE DESFACERII ADOPŢIEI..55 1.1. Noţiune. 1.2. Cazuri. 1.3. Procedura. 1.4. Efectele desfacerii adopţiei 4.1. Data de la care se produc efectele desfacerii adopţiei

4.2. Efectele desfacerii adopţiei 2: NULITATEA ADOPŢIEI ŞI EFECTELE NULITĂŢII…………………60 2.1. Noţiune. 2.2. Clasificarea cazurilor de nulitate. 2.1. Nulitatea absolută 2.2. Nulitatea relativă 2.3. Aspecte procedurale comune 2.3. Efectele nulitaţii adopţiei. 2.3.1. Data de la care se produc efectele nulităţii adopţiei 3.2. Efectele nulităţii adopţiei 3.2.1. Filiaţie şi rudenie 3.2.2. Impedimente la căsătorie 3.2.3. Cetăţenie 3.2.4. Drepturile şi îndatoririle părinteşti 3.2.5. Drepturile şi îndatoririle fostului adoptat 3.2.6. Numele şi prenumele fostului adoptat 3.2.7. Domiciliul şi locuinţa fostului adoptat 3.2.8. Obligaţia legală de întreţinere 3.2.9. Vocaţia succesorală   CONCLUZII FINALE PRIVIND EFECTELE ADOPŢIEI…………….66

INTRODUCERE

Am ales să abordez acest subiect în lucrare din motive subiective intrând în contact încă de mic cu acest concept, datorita locului de muncă al unei rude, astfel stârnindu-mi curiozitatea si hotărârea de a înţelege de ce un sistem aparent bine pus la punct nu produce rezultate favorabile vizibile. Astfel,peste 2.200 de proceduri de adopţie au fost deschise în anul 2013, însă doar 580 de adopţii au fost finalizate, cele mai multe fiind în Dâmboviţa, Bucureşti şi Vrancea, potrivit reprezentanţilor Oficiului Român pentru Adopţii, citaţi de Mediafax. Pe lângă cele 580 de adopţii naţionale, au mai fost finalizate alte şapte internaţionale - şase în Italia şi una în Canada, iar alţi trei copii sunt în procedură de adopţie internaţională. Până în 23 decembrie au fost declaraţi adoptabili 2.241 de copii şi au fost eliberate 1.506 atestate pentru familii sau persoane care doresc să adopte. De-a lungul timplui s-au realizat multe studii sau cercetari în ceea ce priveşte adopţia, copii adoptaţi, nevoia societaţii de a apela la această cale sau nevoia copiilor de a fi adoptaţi, cel mai bun moment pentu a adopta dar si in ceea ce priveste dezvoltarea psihica fie a celor adoptati, fie a celor rămaşi neadoptaţi. Astfel, unul dintre studii a arătat că instituţionalizarea după vârsta de doi ani cauzează efecte ireversibile la copii, ca de exemplu un IQ scăzut faţă de copiii care cresc în familii. Acest lucru explică performanţele lor academice relativ slabe, ulterior, pentru a nu mai vorbi de provocarea de a găsi un job – astfel, de a deveni independenţi. Cel de-al doilea articol prezintă, în continuare, problemele şi mai mari pe care le au orfanii neadoptaţi, ce ies din sistem la vârsta majoratului (sau la 26 de ani, în cazul celor care intră la facultate). Tinerii care au locuit cea mai mare parte a vieţii lor într-o instituţie de stat nu sunt obişnuiţi să se descurce singuri, astfel că ajung de cele mai multe ori să trăiască pe străzi. Cu toate că în centrele sociale din România s-au îmbunătăţit 6

condiţiile faţă de acum aproape un sfert de secol, autorităţile publice încă nu oferă un program de integrare în societate pentru aceşti tineri. Puţini dintre ei sunt norocoşi să găsească suport la persoane dispuse să le ofere un adăpost sau un loc de muncă. Studiul prezintă inclusiv cazul unui orfan care a reuşit să termine o facultate şi să muncească în domeniul protecţiei sociale, deschizând un ONG pentru tineri care sunt în situaţia în care s-a aflat şi el. Acest tânăr adult, însă, intrase în orfelinat la vârsta de 10 ani şi fusese sponsorizat şi încurajat de un cuplu de americani. Pentru anul 2014, Oficiul Român pentru adopţii are în vedere revizuirea actualului cadru normativ în materia autorizării organizaţiilor private străine de a desfăşura activităţi în domeniul adopţiei internaţionale, dar şi elaborarea metodologiei privind accesul adoptatului la informaţii vizând originile sale şi propriul trecut, precum şi accesul părinţilor sau al rudelor biologice ale persoanelor adoptate la informaţii cu caracter general vizând persoana adoptată. Despre adopţii se pot spune multe insa, lucrarea de faţa, asa cum spune şi titlul, trateza efectele pe care adopţia le produce.Astfel, vedem că ea produce o serie de efecte în ceea ce priveşte filiaţia adoptatului, drepturile şi îndatoririle părinţilor adoptatori, numele de familie al adoptatului, domiciliul acestuia şi nu în ultimul rând cetaţenia celui adoptat. Lucrarea va dezvolta ca primcipal efect al adopţiei filiatia, efect constitutiv de legături de filiaţie civilă între adoptat şi descendenţii săi, pe de o parte şi adoptator sau adoptatori, pe de altă parte, precum şi de relaţii de rudenie civilă între adoptat,descendenţii săi şi rudele părinţilor sau părintelui adoptive, de la data rămînerii definitive a hotărârii de încuviinţare a adopţiei.Concomitent şi simetric opus efectului constitutive al adopţiei, este generat efectul extinctiv asupra rudeniei fireşti între adoptat, descendenţii săi pe de o parte, şi părinţii fireşti ai adoptatului precum şi rudele acestora pe de altă parte. În ceea ce priveşte drepturile şi îndatoririle părinţilor adoptatori,vom dezbate o serie de probleme cum ar fi: trecerea drepturilor şi îndatoririlor părinteşti de la părinţii fireşti asupra părinţilor adoptive, adopţia de către soţ a copilului firesc al 7

celuilalt soţ, decăderea adoptatorului din drepturile părinteşti şi nu în ultimul rând încredinţarea copilului unei persoane, familii, serviciului public specializat pentru protecţia copilului sau unui organism privat autorizat. Un alt efect la care lucrarea face referire este acela al numelui de familie al adoptatului şi aici vom face referire la numele dobândit de adoptat,schimbarea numelui său de familie dar şi la numele soţului adoptat. Vom trata şi schimbarile aduse de adptţie domiciliului sau locuinţei adoptatului, iar nu în ultimul rând vom vorbi despre cetăţenia adoptatului, cum se dobândeşte cetăţenia prin adopţie şi pierderea cetăţeniei române prin adopţie.

8

CAPITOLUL I NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND ADOPŢIA

1.Definiţia adopţiei Conform Codului civil,adopţia poate fi definită ca operaţiunea juridică prin care se creează

raporturi de filiaţie şi rudenie civilă, în condiţiile legii, între

persoanele prevăzute de lege.În opinia unor jurişti,aceasta este o definiţie incompletă deoarece nu se referă şi la incetarea legăturii de rudenie cu parinţii fireşti şi rudele acestora. Evoluţia acestei definiţii pleacă de la aceea de „contract care intervine intre adoptator si adoptat” in prima formă a Codului civil. In definiţia pe care Ordonanţa de urgenţă a Guvernului număru 25/1997 o conţinea, adopţia era o „măsura specială de protecţie a copilului”. Dintre opiniile exprimate in doctrină cu privire la natura juridica a adopţiei, legiuitorul a îmbraţişat, înca de la adoptarea Legii 273/2004, teza operaţiunii juridice. Intr-o

definiţie

complexa,

adopţia

reprezintă

“un act

juridic

sui

generic,esenţialmente civil şi solemn, in care se regăsesc corespunzător elemente ale actului juridic administrativ si judiciar in temeiul căruia, pe de o parte, inceteaza legătura de filiaţie civilă intre adoptat si adoptatori, precum şi legături de rudenie între adoptat si descendenţii acestora, pe de o parte, şi rudele adoptatorilor pe de altă parte1”. Prin adopţie se nasc legături de filiaţie între copilul adoptat si adoptator sau, după caz,soţii adoptatori. În părinteşti legătura

virtutea

acestor

revin parinţilor de

filiaţie

îşi

raporturi

de

adoptatori.Prin

filiaţie,

drepturile

operaţiune

juridica

şi

îndatoririle de

adopţie,

are fundamentul în voinţa celor care, potrivit legii,

consimt să creeze o legătură de filiaţie civilă,sociologică2. Adopţia este astăzi un fenomen social si juridic internaţional prin care se 1

Bacaci Al.,Dumitrache V.,Hageanu C. “Dreptul Familiei in reglementarea Noului Cod civil”,Editia 7,Ed. C.H.Beck,Bucuresti,2012 2 Florian E. “Dreptul familiei in reglementarea Noului Cod civil”,Ediţia 4,Ed C.H.Beck,Bucuresti,2011

9

asigură copilului lipsit de parinţi sau lipsit de o îngrijire corespunzătoare din partea acestora,integrarea intr-o familie, cu un climat de iubire şi înţelegere, în care acesta să trăiască fără probleme. Noţiunea de adopţie este folosită în legislaţie , în literatura de specialitate şi în practica juridică în mai multe accepţiuni :  ea desemnează instituţia adopţiei ca fiind totalitatea normelor juridice referitoare la încheierea adopţiei si la efectele acesteia, desfacerea şi desfiintarea ei;  ea reprezintă actul juridic in sine;  noţiunea desemnează raportul juridic al adopţiei. 2. Noţiunea de adopţie. În terminologia juridică română, instituţia adopţiei a fost cunoscută pe parcursul timpului sub diverse denumiri. În vechile legiuiri române şi în lucrările de drept român vechi întâlnimdenumirea de „luare de suflet ”, „adopţie” şi „înfiere”. Codul Civil Român (1865) şi doctrina  juridică  ce  reglementa  acest  cod  au folosit  numai denumirea de „adopţiu”, iar în CodulFamiliei (1954) şi literatura juridică folosesc denumirea de „înfiere” 3.În prezent se foloseşte denumirea de „adopţie”. Noţiunea de adopţie este folosită în legislaţie, literatura de specialitate şi prac tica  judecătorească în mai multe accepţiuni:   pentru a desemna instituţia adopţiei, care cuprinde totalitatea normelor jurid icereferitoare la încheierea, efectele, desfacerea şi desfiinţarea adopţiei;  - pentru a numi un act juridic al adopţiei4; - pentru a exprima raportul juridic al adopţiei5.

3

Traian IONAŞCU- “De la adopţiune la înfierea instituită”prin Decretul nr. 182 din 19 octombrie 1951 ,Publicaţia„Justiţia nouă” nr. 7-8/1951 4 Codul Familie- art. 70 5 Maria Harbada, Incheierea si desfacerea adoptiei. legislatie si doctrina, Note de curs, Iasi, 2011

10

3.Sensurile juridice ale adopţiei În doctrina din domeniu6,adopţia este analizata sub cel puţin şase aspecte,şi anume ca drept fundamental,recunoscut copilului lipsit,temporar sau permanent,de ocrotirea parinţilor săi sau care,pentru protejarea intereselor sale nu poate fi lăsat în grija acestora;ca act juridic de natură esenţial civilă cu conţinut complex;ca forma a protecţiei alternative a drepturilor copilului;ca operaţiune juridică;ca stare juridică a copilului adoptat şi a persoanei care adoptă;ca instituţie juridică fundamentală a dreptului familiei. 4.Scurt istoric al adopţiei La romani adopţia juca un rol foarte important căci, în lipsă de descendenţi, prin adopţie se asigura perpetuarea numelui şi a cultului domestic.Romanii spuneau că adopţia imită natura, adoptatul fiind considerat un adevărat fiu al adoptatorului. Adopţia (adoptio) era un mod de creare a puterii părinteşti care consta în trecerea unui fiu de familie,alieni iuris, de sub puterea unui pater familias sub puterea unui alt pater familias7. Mai tarziu,adopţia era întrebuinţată chiar de către împăraţi, în vederea transmiterii ereditare a demnităţii imperiale. Astfel a fost adoptat Tiberiu de August şi Nerone de Claudiu.în vechiul drept francez, adopţia a fost foarte puţin practicată. Instituţia a fost revigorată în dreptul intermediar francez, când se admitea inclusiv adoptarea publică de către naţiune. Adopţia a fost admisă în Codul civil francez de la 1804, datorită insistenţelor lui Napoleon Bonaparte, care dorea ca, măcar pe această cale, să poată lăsa un moştenitor la tronul Franţei. Adopţia a existat şi în vechile noastre legiuiri. Astfel, Codul Calimach o numea „înfiată”, iar Codul Caragea conţinea următoarea prevedere: „Facerea de fii de suflet este dar spre mângâierea celor ce nu au copii”. Codul nostru civil de la 1864, modificat în 1906, permitea adopţia numai persoanelor care nu aveau copii sau descendenţi legitimi, iar adoptatul rămânea în 6 7

T. Bodoașcă “Legislaţia adopţiilor. Comentarii și explicaţii”, C.H. Beck,București 2006,pag 1-12 Ștefan Cocos “Dreptul Familiei”,editura Pro Universitaria,Bucuresti 2006

11

familia sa firească. Prin modificarea din 1949, dreptul de a adopta a fost recunoscut şi persoanelor care aveau copii sau descendenţi legitimi ori adoptaţi, stabilindu-se că numai copii minori poi fi adoptaţi. Distinct de reglementarea din Codul civil, prin Decretul nr. 182/1951 a fost reglementată o adopţie care producea toate efectele unei filiaţii fireşti, denumită „înfiere”.Decretul nr. 32/1954 privind punerea în aplicare a Codului familiei a abrogat reglementările în vigoare la acea dată. O dată cu autonomizarea dreptului familiei, prin desprinderea sa ca ramură din dreptul civil, reglementarea adopţiei a fost preluată de Codul familiei 8. Prin aceasta s-a realizat şi o corelare între normele privitoare la adopţie şi cele care reglementează alte instituţii, precum filiaţia, obligaţia de întreţinere, situaţia legală a copilului, etc. Ulterior, atât datorită evoluţiei legislative, cât şi nevoii practice de a proteja în mod deosebit adoptatul, instituţia a fost reglementată de acte normative speciale. Astfel, Legea nr. 11/19909 privind încuviinţarea adopţiei a revizuit acest domeniu, transferând atribuţia de a încuviinţa adopţia din competenţa autorităţii tutelare în cea a instanţei judecătoreşti şi care a reglementat în principal la adopţia internaţională10.Legea nr. 11/1990 a fost modificată prin Legea nr. 48/1991 11şi prin Legea nr. 65/199512. Seria mutaţiilor legislative a continuat prin adoptarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 87/ 1998. Apariţia unei noi reglementări era de aşteptat, întrucât, prin Legea nr. 15/1993, România a aderat la Convenţia europeană în materia adopţiei de copii, 8

Publicat în Buletinul Oficial nr.1 din 4 ianuarie 1954,Codul Familiei a intrat în vigoare la data de 1 februarie 1954 9 Publicata in Monitorul Oficial al României partea I,nr.95 din 1 august 1990 10 A.Iacovescu “ Noua reglementare privind încuviinţarea înfierii”,in Dreptul nr. 9-12/1990,pag 38-40 11 Publicată în Monitorul Oficial al României partea I,nr 147 din 17 iulie 1991.În baza art. V din acest act normativ, Legea nr. 11/1990 a fost republicată in Monitorul Oficial al României, partea I,nr. 159 din 26 iulie 1991,dându-se articolelor o noua numerotare. 12 Publicata in Monitorul oficial al Romaniei, partea I, nr. 128 din 27 iunie 1995. In baza acestui actnormativ, Legea nr. 11/1990 a fost republicata in Monitorul oficial al Romaniei,partea I, nr. 159 din24 iulie 1995

12

încheiată la Strasbourg la 24 aprilie 1967, asumându-şi o serie de obligaţii.Este criticabil faptul că această reglementare a îmbrăcat forma unei ordonanţe de urgenţă şi nu a unei legi. Pe de altă parte, configuraţia normativă a adopţiei internaţionale a generat unele nemulţumiri, îndeosebi din partea Uniunii Europene.In acest context, prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 121/2001 s-au suspendat, pe o perioadă de 12 luni de la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă, toate procedurile având ca obiect adopţia copiilor români de către o persoană sau familie cu cetăţenie străină ori de către o persoană sau familie cu cetăţenie română şi cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 121/2001 a fost aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 347/2002, prin care s-a prevăzut că, cererile pentru încuviinţarea adopţiei, aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la data intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 121/2001 se soluţionează potrivit reglementărilor în vigoare la data introducerii acestora. Totodată, s-a prevăzut că, în situaţii excepţionale, impuse de interesul superior al copilului, la propunerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, avizată de Secretariatul General al Guvernului, Guvernul poate aproba transmiterea unor cereri de încuviinţare

a

adopţiei

internaţionale

către

instanţele

judecătoreşti

competente.Modificările aduse prin Legea nr. 347/2002 erau conţinute iniţial în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 161/2001, care însă a fost respinsă prin Legea nr. 348/2002.Termenul pentru suspendarea temporară a tuturor procedurilor referitoare la adopţiile internaţionale a fost prorogat succesiv prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 123/ 2002, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 151/2002, Ordonanţa Guvernului nr. 16/2003 şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 7/200313, până la 1 iunie 2003. Prin Legea nr. 233/2003 a fost adoptată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 7/2003, cu modificarea constând în aceea că termenul în discuţie a fost prorogat 13

Publicata in Monitorul oficial al Romaniei,

partea I, nr. 13

13

din 28 februarie 2003.

„până la data intrării în vigoare a noilor reglementări privind regimul juridic al adopţiilor”. Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2004 a adus modificări Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 121/2001, aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 347/2002, cu modificări ulterioare. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2004 prevede: „Cererile pentru încuviinţarea adopţiei copiilor români, înaintate de către o persoană sau o familie cu cetăţenie străină ori de către o persoană sau o familie cu cetăţenie română şi cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, în cazul cărora Guvernul a aprobat înaintarea dosarelor către instanţele judecătoreşti competente până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se soluţionează potrivit reglementărilor în vigoare la data introducerii acestora." În scopul armonizării legislaţiei interne cu reglementările şi practicile internaţionale în domeniu a fost adoptată Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei,însă şi această lege a suferit unele modificări in 2011. Astfel, la data de 7.04.2012 Legea nr. 233/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei a intrat in vigoare şi işi produce pe deplin efectele. Acest act normativ a intrat în vigoare în termen de 4 luni de la data publicării în Monitorul Oficial, cu excepţia anumitor prevederi care au intrat în vigoare in termen de 3 zile de la această dată.  II. Caracterele generale ale adopţiei 1.Scopul adopţiei Scopul adopţiei este acela de a asigura protecţie intereselor personale nepatrimoniale şi patrimoniale ale copiilor lipsiţi de ocrotire părintească sau, după caz, de ocrotire corespunzătoare.

14

2. Caracterul solemn al adoptiei Adopţia este un act solemn. Caracterul solemn al adopţiei rezultă din următoarele: - consimţământul necesar în vederea adopţiei se poate da numai în forma autentică prevăzută de lege; - adopţia se încuviinţează numai de către instanţă judecătorească competentă. Adoptia este un act solemn,consimtamântul necesar în vederea adoptiei putând fi dat numai în forma autentica prevazuta de lege; adoptia se încuviinteaza numai de catre institutia judecatoreasca competenta. Explicaţiile suplimentare in ceea ce priveste consimţământul necesar si încuviinţarea adopţiei vor face obiectul altui subcapitol.

15

CAPITOLUL II NATURA JURIDICĂ A ADOPŢIEI ŞI INTERESUL DETERMINĂRII ACESTEIA

I. Natura juridică a adopţiei

Neîndoielnic,adopţia este un act juridic.Într-adevar,încuviinţarea acesteia de către instanţa de judecatăca urmare a consimţamântului persoanelor prevăzute de lege susţine convingator această subliniere. Odata cu adoptarea Legii nr. 273/2004, adoptia este considerata un act juridic complex14,toate actele, indiferent ca sunt de dreptul familiei, de drept administrativ sau de drept procesual civil, sunt la fel de importante pentru realizarea actului juridic al adoptiei. Actul juridic al adopţiei are o natură complexă, regăsinduse, corespunzător, elemente ale actului juridic civil, administrativ şi judiciar. Sub aspect civil, adopţia presupune, pe de-o parte, consimţamântul adoptatorului sau al soţilor adoptatori şi al copilului care a implinit vârsta de zece ani de a stabili legatura de filiaţie civilă dintre ei şi pe de altă parte,consimţământul copilului şi al părinţilor săi fireşti de a înceta legătura de filiaţie naturala dintre ei.Finalmente,prin adopţie,urmare consimţamântului părinţilor fireşti,al copilului care a împlinit zece ani şi al părinţilor adoptivi,se stinge pentru viitor filiaţia naturala şi ia naştere filiaţia civilă. Noul Cocd civil,prin art 463 precede că trebuie sa consimtă la adopţie următoarele persoane: părinţii fireşti sau,după caz,tutorele copilului ai cărui părinţi naturali sunt decedaţi, necunoscuţi,declaraţi morţi sau dispăruţi ori puşi sub interdicţie;copilul care a împlinit vârsta de zece ani; adoptatorul sau familia adoptatoare. Împrejurarea că adopţia este supusă unor formalitaţi administrative şi că este încuviinţată de către instanţa de judecata nu afectează natura ei esenţial civilă 14

I. P. Filipescu, Doptia si protectia copilului aflat in dificultate, Ed. All, Bucuresti, 1998, p. 42-49 si M. I. Rusu, Dreptul familiei, Ed. Universitatii Lucian Blaga, Sibiu, 2005, p. 259.

16

deoarece,în lipsa consimţământului la adopţie,instanţa nu este în drept să se substituie voinţei persoanelor implicate şi să încuviinţeze adpţia. Prin exceptie,art. 467 din noul Cod civil,instanţa de tutelă poate trece numai peste refuzul parinţilor fireşti sau, dupa caz, a tutorelui de a consimţi la adopţia copilului,dar numai in mod excepţional si dacă se dovedeşte,prin orice mijloace de probă, că aceştia refuză în mod abuziv să-şi dea consimţământul la adopţie,iar instanţa apreciază că adopţia este în interesul superior al copilului. Pledează pentru natura civilă a actului juridic al adopţiei,şi împrejurarea că,potrivit actualelor reglementări,adoptatorii sunt obligaţi să informeze copilul că este adoptat,iar instanţa să ia în considerare opinia copilului ăn raport cu varsta şi gradul său de maturitate. Alături de importante elemente de natură civilă,actul juridic al adopţiei are şi evidente elemente de natura administrativă şi jurisdicţională.Astfel,pentru încuviinţarea

adopţiei,care

este

de

competenţa

exclusivă

a

instanţelor

judecătoreşti,este necesară parcurgerea unei etape administrative,desfăşurate in faţa Direcţiei generale de asistenţă socială si protecţia copilului de la domiciliul adoptatorului,etapă ce are ca scop evaluarea garanţiilor morale şi ale condiţiilor materiale ale acestuia pentru a se decide dacă este sau nu apt sa adopte eliberându-ise,în acest sens, atestatul corespunzător. Elementele de natură administrativă şi jurisdicţionala denotă caracterul esenţialmente solemn al actului juridic al adopţieisi,nicidecum diminuarea ponderii celor de natură civilă. Ca tipologie,adopţia este un act juridic-condiţie,opus actului juridic subiectiv negociat,dar numai sub aspectul posibilităţii persoanelor implicate de a confirma,prin acordul lor de voinţă,conţinutul acestuia,adică a drepturilor şi obligaţiilor de incumba calitaţii de adoptat sau adoptator.Astfel,chiar dacă este încuviinţată de către instanţa de judecată ca urmare a exprimării consimţamântului persoanelor prevăzute de lege,drepturile şi obligaţiile adoptatului sau ale adoptatoruluisunt stabilite de lege prin norme juridice imperative.Astfel,art 469-474 17

din noul Cod Civil,sub denumirea marginală “efectele adopţiei” stabilesc drepturile şi obligaţiile adoptatului si ale adoptatorului. 1.Operaţiile juridice pe care le necesită adopţia Adopţia presupune mai multe operaţii juridice: a) actele juridice ale persoanelor chemate să-şi exprime consimţământul în vederea adopţiei. O importanţă deosebită in procesul formării adopţiei, care declanşează încredinţarea copilului în vederea adopţiei, prezintă consimţământul persoanei sau familiei care doreşte să adopte. b) actele autorităţilor publice sau private autorizate, care constituie cerinţe legale pentru încheierea adopţiei. c) încuviinţarea adopţiei de către instanţa de judecată competentă, in conformitate cu o procedură şi potrivit unor condiţii anume prevăzute de lege. Operaţiile juridice menţionate se săvârşesc în momente diferite şi într-o anumită ordine. În toate cazurile, actele juridice ale persoanelor chemate să-şi exprime consimţământul în vederea adopţiei, cu excepţia consimţământului copilului care a împlinit 10 ani şi care se ia de către instanţa de judecată, preced încuviinţarea adopţiei de către instanţa de judecată. Aceste acte juridice preced şi actele autorităţilor chemate să-şi îndeplinească obligaţiile privind încheierea adopţiei, care sunt în majoritate acte de natură administrativă. Consimţământul părinţilor poate fi revocat în anumite condiţii, iar uneori nu se cere încheierea adopţiei, putându-se face fără acesta. Uneori între operaţiile juridice menţionate poate trece o anumită perioadă de timp, în care pot să intervină schimbări în ceea ce priveşte condiţiile de fond, impedimentele sau condiţiile de formă pentru adopţie.

2. Adopţia este un act juridic complex15 Adopţia nu se poate încheia decât prin îndeplinirea celor trei categorii de operaţii juridice, dar fiecare din acestea este un element esenţial al adopţiei. Pe de 15

Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Dumitru Musteţea “Legalitatea actelor administrative”, editura Polirom,Bucuresti 1985

18

altă parte, fiecare categorie din cele trei menţionate are o natură juridică deosebită. Actele juridice ale persoanelor chemate să consimtă pentru adopţie sunt acte ce pâna nu demult erau de dreptul familiei,actele autorităţilor cu atribuţii în domeniul adopţiei sunt în general, acte de natură administrativă, iar actul de încuviinţare a adopţiei de către instanţa judecatorească este de natura jurisdicţională. În acest prim sens, adopţia este un act juridic complex, reprezentând totalitatea operaţiilor de natura juridică diferite care privite în unitatea lor, adică de adopţia încheiată, care ca atare necesită îndeplinirea cerinţelor legale examinate şi produc anumite efecte juridice. Prin urmare, lipsa impedimentelor la adopţie şi condiţiile de fond se referă la actul juridic complex al adopţiei şi tot astfel efectele adopţiei sunt ale actului juridic complex al adopţiei. În al doilea sens, adopţia este un act juridic complex care presupune o anumită procedură dintre care una administrativă şi cealaltă jurisdicţională, se formează deci în timp, cu intervenţia mai multor autorităţi, fiecare cu atribuţiile sale, care fiecare poate şi trebuie analizat separat, deoarece fiecare act îndeplinit în realizarea unei atribuţii produce efecte specifice în ansamblul procedurii de încheiere a adopţiei.

CAPITOLUL III CERINŢELE ÎNCHEIERII ADOPŢIEI I. Reglementarea legală 19

1.Reglementarea internă Adopţia a fost reglementata prin dispoziţiile capitolului III “Adopţia” al titlului II din Codul familiei. Ulterior, a aparut Legea nr. 11/1990 privind încuviinţarea adopţiei,modificata prin Legea nr. 48/1991 si prin Legea nr. 65/1995,care a

adus

modificări

şi

completări

reglementării

din Codul

familiei.Dispoziţiile legale din Codul familiei privind adopţia şi cele ale Legii nr. 11/1990 cu modificările si completările ulterioare,precum şi orice alte dispoziţii legale contrare au fost abrogate prin O.U.G. nr. 25/1997,aprobata cu modificări prin Legea nr. 87/1998 ulterior modificată şi completată prin Legea nr. 385/2003.De la 1 ianuarie 2005 a intrat in vigoare Legea nr.273/2004 privind regimul juridic al adopţiei,care a abrogat O.U.G. nr.25/1997 privind regimul juridic al adopţiei,cu modificările şi completările ulterioare.La data de 7.04.2012,intră în vigoare Legea nr. 233/2011

16

pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind

regimul juridic al adopţiei,iar în prezent aceasta îşi produce pe deplin efectele.

2. Modificări aduse de Legea 233/2011 Legea nr. 233/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 860/2011, a adus legii adopţiei modificări şi completări care optimizează acordul prevederilor naţionale cu Convenţia de la Strasbourg în materie de adopţie de copii (la care Romania a aderat prin Legea 138/2011), Convenţia asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale de la Haga (ratificată de România prin Legea nr. 84/1994), Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului (ratificată de România prin Legea nr. 18/1990) şi cu prevederile noului cod civil. De asemenea, Oficiul Român pentru Adopţii (O.R.A.), înfiinţat prin Legea nr. 274/2004, autoritatea centrală care coordonează şi supraveghează activităţile de adopţie, în exercitarea funcţiei de autoritate de stat, a constatat numeroase deficienţe în sistem din perspectiva instrumentării, conform competenţelor atribuite 16

Legea nr.233/2011 pentru modificarea si completarea Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei , care , in urma modificarilor aduse , a fost republicata in M.Of. nr. 259 din 19 aprilie 2012

20

prin lege, a unor cazuri de adopţie. Astfel, şi concluziile analizelor şi constatărilor O.R.A., precum şi cele desprinse din consultarea autorităţilor locale, au condus, alături de acordul cu normele internaţionale, la necesitatea modificării legislatiei în materie de adoptie. În principal, legiuitorul a îmbunătăţit procedurile de adopţie, cu scopul de a mări numărul adopţiilor naţionale şi de a crea posibilitatea unei categorii de copii cu vârste mai mici să fie declaraţi adoptabili. Iată câteva dintre modificările esenţiale introduse prin noua lege de modificarea a legii adopţiei: • se reduce timpului de şedere în sistemul de protecţie (un copil neglijat de părinţi sau rude până la gradul al patrulea care stă în sistemul de protecţie mai mult de un an poate să fie declarat adoptabil); • se introduce testul ADN, pentru a se micşora suspiciunile asupra unor adopţii care se fac la limita legii. • au fost introduse noi impedimente ale capacităţii de a adopta, respectiv pentru persoana: - condamnată definitiv pentru o infracţiune împotriva persoanei sau împotriva familiei, săvârşită cu intenţie; - care a săvârşit o infracţiune referitoare la traficul de persoane şi traficul şi consumul ilicit de droguri; - care doreşte să adopte şi este căsătorită cu o persoană condamnată definitiv pentru infracţiunile menţionate mai sus; - a cărui copil beneficiază de o măsură de protecţie specială sau persoana decăzută din drepturile părinteşti;

21

- care doreşte să adopte singură şi al cărei soţ este bolnav psihic. Deşi aceste elemente erau luate în considerare în trecut de asistenţii sociali cu ocazia evaluăriii, neexistând o prevedere legală expresă în acest sens, nu se puteau invoca ca motive de respingere a cererii de atestare. • a fost introdusă o nouă secţiune - „Potrivirea dintre copil şi persoana/familia adoptatoare" - care reglementează competenţa O.R.A. în iniţierea procesului de potrivire, astfel va exista o evidenţă mai clară a numărului de copii adoptabili şi a familiilor care au atestat în vederea adopţiei; • s-a prelungit termenul în care sunt valabile efectele declarării adoptabilităţii copilului de la 1 an cât era în trecut, la 2 ani şi respectiv până la încuviinţarea adopţiei în cazul copilului din părinţi necunoscuţi (pentru a facilita procedura de adopţie şi a asigura celeritatea adecvată); • termenul de evaluare în vederea eliberării atestatului de persoană/familie aptă să adopte se prelungeşte la maximum 120 de zile, faţă de 60 de zile, cât prevedea vechea reglementare. 3.Reglementarea internaţională

Prin Legea nr. 15 din 25 martie 1993,ţara noastră a aderat la convenţia internaţionala privind adopţia de copii,incheiată la Strasbourg la 24 aprilie 1967,publicată in Monitorul Oficial,Partea I,nr. 67 din 31 martie 1993.Legea 15/1993 a fost adoptată de Camera Deputaţilor si de Senat în şedinţele din 15 martie 1993 si a fost promulgată prin Decretul nr. 44 din 25 martie 1993.Convenţia a fost aprobată si supusă spre ratificare Parlamentului prin Decretul nr.130 din 24 iulie 1993. De asemenea,prin Legea nr. 84/1994,ţara noastră a ratificat Convenţia asupra protecţiei copiilor si cooperării în materia adopţiei internaţionale,încheiată la Haga la 29 mai 1993.Legea nr. 84/1994 a fost adoptată de Senat şi Camera Deputaţilor în 22

şedinţele din 12 septembrie 1994 şi respective,30 octombrie 1994 şi a fost promulgată prin Decretul nr. 190 din 17 octombrie 1994. Totodata,prin Legea nr. 15/1990, republicată,ţara noastră a ratificat Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului. Convenţia a fost aprobata si supusă spre ratificare Parlamentului prin Decretul nr. 86 din 31 mai 1994. Potrivit primei Convenţii,fiecare parte contractantă se angajează să asigure conformitatea legislaţiei sale cu dispoziţiile partii aIIa a Convenţiei şi să artifice secretarului general al Consiliului Europei măsurile luate în acest scop şi de asemenea, să ia în considerare dispoziţiile enunţate in partea aIIIa şi dacă le acordă efect sau dacă după ce le-a acordat efect,încetează să mai acorde efect oricăreia dintre dispoziţii,ea va trebui sa artifice aceasta secretarului general al Consiliului Europei. Această Convenţie priveşte numai instituţia juridică a adopţiei unui copil care,în momentul în care adoptatorul solicită adopţia,nu a împlinit 18 ani,nu este şi nu a fost căsătorit şi nu este socotit major. Aderarea la această Convenţie s-a făcut în următoaree condiţii: România declara că nu va aplica dispoziţiile art.7,potrivit cărora vârsta minima a adoptatorului nu poate fi mai mică de 21 de ani şi nici mai mare de 35 de ani,în legislaţia româna vârsta minimă fiind de 18 ani fără vârsta maxima.De asemena,România declară că din partea a III a a Convenţiei va da efect art. 18,19 şi 20: a) autorităţile publice vor veghea la promovarea şi buna funcţionare a instituţiilor publice sau private cărora pot să se adreseze cei care doresc să adopte sau să fie adoptat un copil,în vederea obţinerii de sprijin şi de sfaturi; b) aspectele sociale şi juridice ale adopţiei vor figura în programele de pregătire a lucrătorilor sociali; c) adopţia poate interveni, dacă este cazul, fără ca identitatea adoptatorului să fie dezvăluită familiei copilului; procedura adopţiei se poate desfaşura în şedinţă secretă; extrasele din registrele publice prin conţinutul lor să nu dezvăluie în mod 23

expres adopţia si identitatea părinţilor fireşti; registrele publice vor fi ţinute în aşa fel încat persoanele care nu au interes legitim să nu poată afla că o persoană a fost adoptată sau identitatea părinţilor fireşti ai adoptatului. Ce-a de-a doua Convenţie,adică de la Haga din 21 mai 1993, are drept obiect: a) să stabilească garanţii pentru ca adopţiile internaţionale să se înfăptuiască în intersul superior al copilului şi în respectul drepturilor fundamentale care îi sunt recunoscute în dreptul internaţional; b) să instaureze un sistem de cooperare între statele contractante pentru a asigura respectul acestor garanţii şi să previna astfel răpirea,vânare şi traficul de copii; c) să asigure recunoaşterea în statele contractante a adopţiilor realizate potrivit convenţiei. Convenţia se aplică adopţiilor internaţionale. In acest sens,art.2 al Convenţiei prevede că aceasta se aplică în cazul în care un copil având reşedinţa obişnuită intrun stat contractant (statul de origine) a fost,este sau urmează a fi deplasat către un alt stat contractant (statul primitor), fie după adopţia sa in statul de origine de către soţi sau de către o persoană având reşedinţa obişnuită în statul primitor sau în statul de origine. Convenţia priveşte numai adopţiile ce stabilesc o legătura de filiaţie. In ceea ce priveşte raportul dintre cele doua convenţii,art. 39 alin(1) din Convenţia de la Haga din 1993 prevede următoarele: Convenţia nu derogă de la instrumentele internaţionale la care statele contractante sunt părti şi care cuprind dispoziţii referitoare la materiile reglementate prin prezenta Convenţie, afară dacă o declaraţie contrată nu s-a facut de statele legate prin atare instrumente.

4. Condiţii de fond ale adopţiei In ceea ce priveste conditiile de fond ale adoptiei , sunt anumite imprejurari care duc la incuviintarea adoptiei. Nerespectarea conditiilor de fond atrage dupa sine nulitatea absoluta a adoptiei. 24

Adoptabilitatea copilului nu este doar un concept juridic, ci trebuie avuti in vedere factori de natura psihologica, sociala, medicala inainte de stabilirea deschiderii procedurii adoptiei interne a unui copil17.

5. Consimţământul

Încuviinţarea adopţiei presupune consimţământul acelor persoane faţă de care efectele filiaţiei civile se vor produce în mod nemijlocit,anume consimţământul părinţilor fireşti ai ai adoptatului minor sau,după caz,al tutorelui,consimşământul adoptatului care a împlinit 10 ani, al adoptatorului sau al fiecăruia dintre sotii adoptatori,precum şi în cazul adoptatorului căsătorit care adoptă singur, consimţământul la adopţie al soţului acestuia. Consimţământul părinţilor fireşti este necesar,aşa cum reiese din chiar enunţul cerinţei, exclusiv în cazul adopţiei unui copil; prin urmare,când adopţia se referă la o persoană majoră sau care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu înainte de împlinirea vârstei de 18 ani,consimţământul părinţilor fireşti nu se cere. Copilul ai cărui părinţi fireşti nu au împlinit 14 ani nu poate fi adoptat; părintele minor care a împlinit 14 ani îşi va manifesta consimţământul asistat de către ocrotitorul său legal. Manifestarea de voinţă a părinţilor fireşti este necesară fără a deosebi dupa cum minorul este din căsătorie sau din afara căsătoriei, dar cu filiaţia legal stabilită,ori după cum părinţii acestuia sunt căsătoriţi, separaţi în fapt sau divorţaţi; nici faptul încredinţării copilului spre creştere şi educare unuia dintre părinţi sau unei terţe persoane sau familii nu înlatura cerinţa consimţământului la adopţie a părinţilor fireşti. De asemena, părintele decăzut din drepturile părinteşti sau cel căruia i s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti,păstrează dreptul de a consimţi la adopţia copilului său cu precizarea că manifestarea sa de voinţă trebuie “întregită” prin consimţământul persoanei care exercită autoritatea părintească. 17

O. Mihaila, Adoptia , Ed. Universul juridic, Bucuresti, 2010 p. 60.

25

Dacă unul dintre părinţii fireşti ai copilului este necunoscut,mort,declarat mort, precum şi dacă se află,din orice împrejurare,în neputinţa de a-şi manifesta voinţa, consimţământul celuilalt părinte este îndestulător,iar dacă ambii părinţi se află în vreuna din aceste sitaţii, adopţia se poate încheia fără consimţământul lor. Consimţământul tutorelui se cere in subsidiar,atunci când ambii părinţi sunt,după caz,decedaţi,necunoscuţi, declaraţi morti ori dispăruţi sau puşi sub interdicţie judecătorească. Consimţământul la adopţie al adoptatului este condiţie de fond a operaţiunii juridice în toate cazurile în care adoptatul a împlinit vârsta de 10 ani sau cu atât mai mult în ipoteza adoptatului cu capacitate deplină de exerciţiu. Manifestarea de viontă a adoptatului cu vârsta cuprinsă între 10 si 14 ani,cu valoare de condiţie de valabilitate a adopţiei constituie o excepţie de la regulile privitoare la capacitatea în materie de acte juridice; doar la împlinirea vârstei de 14 ani consimţământul copilului are valenţele manifestării juridice a voinţei, pâna la această vârsta atitudinea sa nu are decât semnificaţia unei “manifestări afective de voinţă”18 Capacitatea juridică specială recunoscută minorului care a împlinit vârsta de 10 ani face ca alegerea acestuia să fie decisivă.Refuzul de a consimţi la adopţie, sustras oricărei cenzuri şi cu neputinţă de suplinit prin vreo încuviinţare sau manifestare de voinţă a alei persoane, împiedică încuviinţarea adopţiei. Adopţia poate fi încuviinţată unui singur părinte adoptiv sau unei familii, adică soţilor, fie simultan, fie succesiv, în fiecare dintre ipoteze cerându-se consimţământul adoptatorilor sau după caz a adoptatorului; de asemenea, poate fi încuviinţată adopţia succesivă de către partenerul consensual al părintelui adoptiv singur,situaţie în care sunt incidente dispoziţiile legale referitoare la adopţia copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv. Faptul că cel ce doreşte să adopte este persoană căsătorită nu obligă pe celălalt soţ să devina, la rândul său, părinte adoptator,dar, întrucat adoptatul va intra în

familia 18

adoptatorului,

soţul

adoptatorului

E. Florian “Dreptul Familiei” , p.563

26

este

consultat,cerîndu-i-se

consimţământul cu titlu de “neîmpotrivire” la adopţie fără a distinge după cum adopţia

priveşte

un

copil

sau

o

persoană

cu

capacitate

deplină

de

exerciţiu.Prevederea conform căreia consimţământul soţului adoptatorului nu este necesar în cazul în care acesta, din cauza lipsei discernământului se află în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa. Când adoptatorul este soţul sau partenerul consensual al părintelui adoptiv, acesta din urmă va consimţi la adopţie în calitatea sa de părinte dobândită prin efectul adopţiei anterioare. Astfel, în funcţie de situaţia în care se găseşte viitorul părinte, este necesar, după caz, fie consimţământul la adopţie al unei singure persoane, fie consimţământul la adopţie al unuia dintre soţii care doresc, deopotrivă, calitatea de părinte adoptiv, fie consimţământul la adopţie al unuia dintre soţi care va deveni părinte adoptiv, consimţământul său fiind completat de manifestarea de voinţă al soţului care, deşi nu-şi propune să devină adoptator, nu se opune adopţiei preconizate de soţul său, fie, în cazul adopţiei succesive, consimţământul fiecăruia dintre soţi sau al fiecăruia dintre partenerii de viaţă necăsătoriţi, dar în calităţi diferite, anume în calitate de viitor părinte adoptator, respectiv de părinte adoptiv al copilului, practic acest din urmă consimţământ înlocuind manifestarea de voinţă a părinţilor fireşti ai adoptatului. Potrivit dispoziţiei cuprinse în art. 463 alin. (2) NCC, nu este valabil consimţământul dat în considerarea promisiunii sau obţinerii efective a unor foloase indiferent de natura acestora şi,subîntelegem,oricine ar fi persoana dintre cele chemate să consimtă care s-a lăsat “convinsă” în acest fel.Caracterul necondiţionat al consimţământului la adopţie este în deplin consens cu art. 15 din Convenţia europeană în material adopţiei de copii, încheiată la Strasbourg, prin care se instituie obligaţia statelor de a lua măsuri pentru interzicerea oricărui câştig provenit din încuviinţarea unui copil spre adopţie, cît si cu art. 4 lit. c) din convenţia de la Haga asupra protecţiei copiilor şi cooperării în material adopţiei internaţionale prin care se instituie obligaţia autorităţilor competente ale statului de origine de a se asigura că nu s-a obţinut vreo contraplată sau contraprestaţie de orice fel în 27

schimbul exprimării consimţământului la adopţie. Libertatea consimţământului părinţilor Consimţământul la adopţie al părinţilor fireşti ai adoptatului sau,după caz, al tutorelui se cere a fi informat,liber şi necondiţionat. Consimţământul informat presupune o manifestare de voinţă în deplină cunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte efectele încuviinţării adopţiei,îndeosebi cele referitoare la ruperea legăturilor de rudenie firească. Caracterul liber al consimţământului pretinde ca acesta să nu fie viciat prin eroare,dol sau violenţă, vicii ale voinţei care atrag nulitatea relativă a adopţiei, cu particularitatea că în această materie eroarea constituie viciu de consimţământ numai dacă priveşte identitatea adoptatului. Caracterul necondiţionat-consimţământul la adopţie în general, al fiecăreia dintre persoanele chemate să se exprime în legătură cu adopţia, nu este valabil dacă este dat în considerarea promisiunii sau pentru obţinerea de foloase indiferent de natura acestora. 1. Refuzul părinţilor de a-şi da consimţământul Încuviinţarea adopţiei în condiţiile refuzului venit din partea părinţilor fireşti în ceea ce priveşte adopţia este posibilă în mod excepţional,numai dacă se dovedeşte prin orice mijloc de probă,că refuzul este abuziv şi că adopţia se face în interesul superior al copilului. Caracterul abuziv al opunerii parinţilor fireşti sau tutorelui la adopţie poate fi calificat prin neprezentarea în mod repetat la termenele fixate de instanţa de tutelă pentru luarea consimţământului, atunci cand exista indicii foarte serioase că în substrat atitudinea afişată se datorează unei nemulţumiri în legătură cu contraprestaţii de orice natură promise sau effectuate în considerarea adopţiei. În ceea ce priveşte cel de-al doilea aspect si anume cel al evaluării interesului superior al copilului,deosebit de utilă se poate dovedi opinia acestuia.În temeiul art. 28

264 din Noul cod civil,ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie,dar pot fi ascultati şi minorii care nu au atins aceasta vârsta, cu precizarea că opinia acestuia nu este obligatorie pentru instanţă,se va tine cont de ea în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate al minorului. In cazul revocarii consimtamantului parintilor firesti, adoptia nu mai poate fi incuviintata19. 2. Capacitatea de exerciţiu a adoptatorului Condiţia existenţei capacitaţii de exerciţiu depline a adoptatorului este prevazută în art. 459 teza I din Noul cod civil. Condiţia existenţei capacitaţii de exerciţiu depline a adoptatorului a fost prevăzută de art.9 alin. (1) teza I din Legea 273/2004,respective art.5 alin. (1) teza I din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.25/1997, însă această condiţie nu se regăseşte şi în reglementările internaţionale şi anume Convenţia de la Strasbourg şi nici Convenţia de la Haga. Condiţia capacitaţii depline de exerciţiu este prevazută în Noul cod civil ca şi în vechea reglementare,cumulativ cu condiţia ca adoptatorul să nu sufere de boli psihice sau handicap mintal. Această condiţie este stipulată în interesul adoptatorului şi are o dublă determinare. Astfel, pe de o parte, capacitatea deplină de exerciţiu este reclamată de împrejurarea că, adopţia este, în realitate, un act juridic în care se regăsesc importante elemente de natură civilă, ce presupun printre altele, consimţământul valabil al persoanelor implicate, inclusiv al adoptatorului. Pe de altă parte, lipsa capacitaţii depline de exerciţiu,plasându-l pe adoptator în categoria persoanelor fara capacitate sau cu capacitate restrânsă de exerciţiu ale căror acte juridice sunt încheiate prin reprezentant sau cu încuviinţarea acestora, ar fi incompatibilă cu autoritatea parintească pe care trebuie sa o asigure adoptatului. Conform reglementărilor în vigoare, au capacitate deplină de exerciţiu 19

I. P. Filipescu, A. I. Filipescu, op. cit. p. 50

29

persoanele majore sau persoanele minore căsătorite cu condiţia de a nu fi puse sub interdicţie judecătorească.

3. Condiţia diferenţei de vârstă Pot adopta numai persoanele care au capacitate deplină de exerciţiu şi care sunt cu cel putin 18 ani mai în vârsta decât cel pe care doresc sa-l adopte.Potrivit art.460 alin. (2) din Noul cod civil, pentru motive temeinice,instanţa de tutelă poate încuviinţa adopţia şi în situaţia în care nu există diferenta de 18 ani,dar nu mai puţin de 16 ani. Este interzis să adopte persoanele care nu au capacitate de exerciţiu sau persoanele care au boli psihice sau handicap mintal. Condiţia vizează exclusive interesul adoptatului, presupunându-se că, diferenţa minimă de 18 ani care există de regulă între parinţi si copiii lor naturali, oferă mai multe garanţii ca adoptatorii isi vor îndeplinii cu succes obligaţiile ce le incumbă din această nouă calitate. Noul cod civil dă dreptul instanţei de tutelă, pentru motive temeinice,să încuviinţeze adopţia chiar dacă diferenţa de vârstă este sub pragul de 18 ani dar nu mai mică de 16 ani.Motivele temeinice, sunt imprejurări de fapt ce denotă că încuviinţarea adopţiei, chiar dacă diferenţa de vârstă este sub 18 ani,este în interesul superior al copilului, spre exemplu, poate constitui motiv temeinic faptul că adoptatorul este soţul parintelui firesc al adoptatului sau că fraţii trebuie adoptaţi împreună. 4. Condiţia ca cel ce urmează a fi adoptat să fie minor Potrivit art. 455 din Noul cod civil, minorul poate fi adoptat până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu.Prin excepţie, poate fi adoptată şi persoana care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu, dacă a crescut în timpul minorităţii de către cel care doreşte să o adopte.

30

Convenţia de la Strasbourg, în art. 3, prevede că normele ei privesc adopţia copilului care, în momentul în care adoptatorul solicită adopţia, nu a împlinit vârsta de 18 ani, nu este şi nu a fost căsătorit şi nu este considerat major. Convenţia de la Haga, la art. 4 lit. a), impune cerinţa generală ca respectivul copil să fie adoptabil, lasând legiuitorului intern sarcina concretizării acestor condiţii. Deci, în prezent, încuviinţarea adopţiei este condiţionată de lipsa capacităţii depline de exerciţiu.

5. Condiţia ca adopţia să se facă în interesul celui ce urmează a fi adoptat Principiul interesului superior al copilului20 este în acelaşi timp şi scopul încuviinţării adopţiei.Art. 480 alin.(2) din Noul cod civil prevede ca adopţia este considerată fictivă dacă s-a facut în alt scop decât cel al interesului superior al copilului. Sintagma “interesul superior al copilului” trebuie înţeleasă în sensul că, prin adopţie, toate interesele copilului urmează să fie satisfăcute la un nivel mult mai ridicat calitativ decât înainte de adopţie.Astfel,în timpul adopţiei,copilul ar trebui să se bucure de o ingrijire,întreţinere,educaţie si pregătire profesională de calitate mai bună. Standardul interesului superior al copilului nu beneficiază şi nici nu poate beneficia de criterii stricte de determinare, criterii absolute,universale si imuabile valabile oricărui copil, principiul însuşi se personalizeaza,se modelează pe nevoile fiecărui copil.Oinia copilului,ascultat obligatoriu în procedura încuviinţării adoptiei,dacă a împlinit vârsta de 10 ani, putând fi ascultat şi copilul de pâna la 10 ani însa opinia acestuia ne fiind obligatorie pentru instanta,aceasta doar putând ţine cont de ea în funcţie de vârsta şi maturitatea minorului. Promovarea interesului superior al copilului nu exclude “compania” interesului propriu al adoptatorului sau al familiei adoptatoare în realizarea 20

Acest principiu este reglementat de art.1 lit.a) din Legea nr.273/2004

31

adopţiei,dimpotrivă, prezenţa şi a acestui interes, confirmă interesul superior al copilului în realizarea noii schiţe de rudenie civilă. 6. Atestatul comisiei pentru protectia copilului În vederea obţinerii atestatului comisiei privind adopţia se efectuează o evaluare a adoptatorului sau a familiei adoptatoare reprezentînd procesul prin care se realizează identificarea abilităţilor parentale, se analizează îndeplinirea garanţiilor morale şi a condiţiilor materiale ale adoptatorului sau familiei adoptatoare, precum şi pregătirea acestora pentru asumarea, în cunoştinţă de cauză, a rolului de părinte. Odată cu aceasta evaluare vor fi analizate şi caracteristicile psihologice, sociale şi medicale ale celorlalţi membri ai familiei sau altor persoane care locuiesc împreună cu solicitantul, precum şi opinia acestora cu privire la adopţie. Evaluarea se realizează pe baza solicitării adoptatorului sau familiei adoptatoare de către direcţia de la domiciliul acestora şi trebuie să aibă în vedere: a) personalitatea şi starea sănătăţii adoptatorului sau familiei adoptatoare, viaţa familială, condiţiile de locuit, aptitudinea de creştere şi educare a unui copil; b) situaţia economică a persoanei/familiei, analizată din perspectiva surselor de venit, a continuităţii acestora, precum şi a cheltuielilor persoanei/familiei; c) motivele pentru care adoptatorul sau familia adoptatoare doreşte să adopte; d) motivele pentru care, în cazul în care numai unul dintre cei 2 soţi solicită să adopte un copil, celălalt soţ nu se asociază la cerere; e) impedimente de orice natură relevante pentru capacitatea de a adopta. În cazul unui rezultat favorabil al evaluării, direcţia va elibera atestatul de persoană sau familie aptă să adopte, care se constituie ca anexă la dispoziţia directorului general/executiv al direcţiei. Atestatul eliberat de direcţia în a cărei rază teritorială domiciliază adoptatorul sau familia adoptatoare este valabil pentru o perioadă de un an.

32

Adoptatorul sau adoptatorii trebuie sa indeplinesca garantiile morale si conditiile materiale necesare dezvoltarii depline si armonioase a personalitatii adoptatului21.

7. Încredinţarea copilului în vederea adopţiei Încredinţarea copilului în vederea adopţiei este reglementată de art. 30-38 din Legea nr. 273/2004 şi art 18-35 din Normele metodologice privind punerea în aplicare a Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei. Încredinţarea copilului în vederea adopţiei este o condiţie prealabilă şi necesară a încuviinţării adopţiei,astfel,adopţia nu poate fi încuviinţată decât după ce copilul a fost incredinţat pentru o perioadă de 90 de zile persoanei sau familiei care doreşte să-l adopte. Scopul încredinţării copilului este acela de a oferii instanţei de judecată, posibilitatea de a aprecia în mod raţional, asupra relaţiilor de familie care s-ar putea lega dacă adopţia ar fi încuviinţată.Alegerea persoanei sau familiei căreia copilul urmează a fi încredinţat,este de competenţa direcţiei în a cărei rază teritorială se află domiciliul minorului. Potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 273/2004, în termen de 30 de zile de la data ramânerii definitive si irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a încuviinţat deschiderea procedurii adopţiei interne, direcţia în a cărei rază teritorială se află domiciliul minorului este obligată să efectueze demersurile necesare pentru identificarea celui mai potrivit adoptator sau celei mai bune familii adoptatoare pentru copil. Potrivit aceluiaşi text, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a încuviinţat deschiderea procedurii adopţiei interne,direcţia în a cărei rază teritorială se află domiciliul minorului este obligată să analizeze cu prioritate posibilitatea încredinţării copilului 21

O. Mihaila, Adoptia, p.72

33

în vederea adopţiei cu prioritate unei rude din familia extinsă, asistentului maternal profesionist la care se află ori unei alte personae sau familii la care copilul se află în plasament. În situaţia în care nu există solicitări din partea familiei extinse,asistentului maternal profesionist sau de la alte persoane sau familii la care copilul se află în plasament, direcţia în a cărei rază teritorială domiciliază copilul efectuează demersuri în vederea identificării pe raza sa administrativ-teritorială a unei persoane sau familii atestate şi aflate în evidenţa Oficiului Român pentru Adopţii. Dacă dupa expirare termenului de 30 de zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a încuviinţat deschiderea procedurii adopţiei interne direcţia nu a identificat o persoană sau o familie adoptatoare dintre persoanele evocate anterior, va solicita Oficiului Român pentru Adopţii să-i transmită lista centralizată la nivel naţional a persoanelor sau familiilor adoptatoare atestate şi înscrise în Registrul naţional pentru adopţii.Oficiul este obligat să-i transmită direcţiei lista în cel mult 5 zile de la solicitare. Alegerea persoanei sau familiei potrivite pentru adopţia copilului se va face în 60 de zile de la data primirii listei centralizate de către direcţia în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul copilul. În urma procesului de selecţie, direcţia trebuie să constate compatibilitatea copilului cu persoana sau familia adoptatoare, compatibilitate care se constată luând în calcul interesele copilului, nevoile şi ideile exprimate de acesta, iar interesul superior al copilului este luat în considerare cu prioritate. De la obligativitate încredinţării copilului în vederea adopţiei,Legea 273/2004 instituie şi o serie de excepţii: a) în cazul în care persoana majoră este adoptată de adoptatorul sau familia adoptatoare care a crescut-o în timpul minorităţii; b) în cazul în care copilul este adoptat de soţul părintelui firesc sau adoptiv; c) în cazul adopţiei pentru care a fost deschisă procedura adopţiei interne şi acesta a fost plasat la adoptator sau la familia adoptatoare,iar măsura plasamentului dureaza cel puţin 90 de zile; 34

d) în cazul adopţiei copilului de către tutorele său, dacă au trecut cel puţin 90 de zile de la data instituirii tutelei. În ceea ce priveşte procedura judiciară de încredinţare a copilului în vederea adopţiei,direcţia în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului,după efectuarea evaluărilor corespunzătoare şi după ce constată compatibilitatea copilului cu adoptatorul sau cu familia adoptatoare selectată,înştiinţează de îndată instanţa de judecată pentru ca aceasta să dispuna încredinţarea copilului în vederea adopţiei.Sub aspect material,competenţa soluţionării acestei cereri revine Tribunalului, iar sub aspect teritorial este competent tribunalul în a cărui rază îşi are domiciliul copilul.

8. Procedura adopţiilor internaţionale. Procedura de adopţie internaţională a unui copil cu reşedinţa obişnuită în România se derulează în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Haga asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale. Adopţia internaţională are în vedere adopţia în care adoptatorul sau familia adoptatoare(cetăţeni români cu reşedinţa stabilită în altă ţară) şi copilul ce urmează să fie adoptat (cetăţean român cu reşedinţa în România) au reşedinţa obişnuită în state diferite iar în urma încuviinţării adopţiei copilulul urmează să aibă aceeaşi reşedinţă obişnuită cu cea a adoptatorului. Astfel, persoana sau familia (care indeplineşte condiţiile impuse de legea română-art.45 Legea nr.233/2012 şi,cele impuse din legea statului din care provin) cu reşedinţa obişnuită pe teritoriul unui stat străin, semnatar al Convenţiei de la Haga asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale urmează să se adreseze la autoritatea centrală cu atribuţii în materia adopţiei internaţionale din statul în care are reşedinţa obişnuită, pentru a obţine informaţii vizând derularea în concret a procedurii de adopţie internaţională şi apoi la

35

serviciile sociale străine competente pentru realizarea demersurilor de evaluare în scopul obţinerii atestatului de persoană/familie aptă să adopte. Procesul de selecţie are loc în urma analizei documentaţiei persoanei/familiei adoptatoare în raport cu nevoile copiilor eligibili pentru adopţia internaţională. În cadrul acestui proces de selecţie, Oficiul Român pentru Adoptii transmite autorităţii centrale un raport cuprinzând informaţii asupra copilului, în care să fie evidenţiat istoricul personal şi medical, nivelul de dezvoltare a acestuia, particularităţile şi, după caz, nevoile speciale precum şi potenţialul de recuperare al copilului însoţit de traducerea autorizată într-o limbă de circulaţie internaţională. Raportul se transmite însoţit de informaţii referitoare la statutul de copil adoptabil precum şi de fotografii recente ale acestuia. Odată cu transmiterea raportului, autoritatea centrală este notificată cu privire la adoptatorul/familia adoptatoare selectată. Totodată este solicitat acordul adoptatorului/familiei adoptatoare referitor la selecţia realizată, precum şi acordul autorităţii centrale pentru continuarea procedurii de adopţie. Apoi autoritatea centrala straina il contacteaza pe adoptator, ii prezinta raportul si fotografiile si ii solicita acordul referitor la selecţia realizată si il comunica instituiei noastre. Daca este dat acest acord, urmeaza deplasarea in Romania pentru a locui 30 de zile, perioada in care adoptatorul /familia adoptatoare relationeaza cu copilul, in conditiile expuse la pct.4. La incheierea acestei perioade, daca evolutia relatiilor dintre ei este favorabila, se sesizeaza instanta judecatoreasca romana pt incuviintarea adoptiei. Adopţia se finalizează în România, instanţa judecatorească română încuviinţează adopţia, apoi se emite un nou certificat de naştere pentru copil (în care adoptatorii vor fi trecuţi la rubrica “părinţi” ai copilul); apoi se emite paşaport pentru copil. După rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de încuviinţare a adopţiei, părintele adoptator/familia adoptatoare trebuie să solicite instituţiei noastre Certificatul de conformitate cu Convenţia de la Haga,acesta fiind un 36

document în baza căruia adopţia e recunoscută automat în toate statele semnatare ale Conventiei de la Haga. Ulterior se obţine paşaport pentru copil. În ceea ce priveşte adopţia internaţională a unei persoane majore,nu sunt aplicabile prevederile Convenţiei de la Haga, fiind aplicabile legislaţiile straine.

I. Lipsa impedimentelor la adopţie 1. Lipsa impedimentului rezultând din rudenie Adopţia între fraţi este interzisă.Acest impediment se justifică prin faptul căadopţia, în asemenea situaţie, ar crea relaţii de familie incompatibile cu raporturile derudenie existente între fraţi.În celelalte cazuri de rudenie adopţia este permisă.Adopţia nueste permisă între parinte şi copilul său.În mod practice problema unui atare impedimentse pune în cazul în care, ulterior încuviinţării adopţiei, se stabileşte filiaţia firească aadoptatului faţă de adoptator.

2. Lipsa impedimentului rezultând din calitatea de soţ Adopţia între soţi este oprită.Legea nu prevede expres această interdicţie, însă ease impune deoarece calitatea de soţ este incompatibilă cu relaţiile dintre părinţi şicopii.Nu se poate admite ca o persoană să fie în acelaşi timp soţ şi părinte sau soţ şicopil.Adopţia nu ar putea intervene între doi foşti soţi, deoarece, fiind cu capacitatedeplină de exerciţiu, ar fi însemnat ca unul să fi crescutpe celălalt ăn timpulminorităţii.Tot astfel, doi foşti soţi nu ar putea fi adoptaţi de către aceeaşi persoană,deoarece ar fi însemnat să fi fost crescuţi în timpul minorităţii de către cel ce vrea să îiadopte. 3. Adopţia a doi soţi de către aceeaşi persoană sau familie este interzisă

37

Raţiunea impedimentului se găseşte în incompatibilitatea situaţiei ce s-ar crea prin adopţie şi aceea existentă între soţi.Prin adopţie cei doi soţi ar deveni fraţi şi ar fi totodată soţi între ei. 4. Lipsa impedimentului rezultând dintr-o adopţie anterioară Adopţia unui copil de către mai multe personae este interzisă, cu excepţia cazuluiîn care ea se face de către soţ şi soţie simultan sau succesiv.Ca efect al adopţiei,dreptrurile şi îndatoririle părinteşti trec asupra adoptatorului sau adoptatorilor soţi.Se întocmeşte un nou act de naştere adoptatului, în care adoptatorii vor fi trecuţi ca fiind părinţii săi.Dacă s-sr permite adopţia unui copil de către mai multe personae ar însemnasă se creeze situaţii în care relaţiile dintre adoptator şi adoptat să nu fie asemănătoare a celora dintre părinte şi copilul său.Adopţia succesivă a aceluiaşi copil este permisă dacăadopţia are loc după ce cea anterioară a fost desfăcută.Impedimentul rezultând din adopţie există şi în cazul în care adoptatorul a decedat, deoarece, prin decesul acestuia,adopţia nu se desface.O noua adopţie ar putea avea loc numai după desfacerea adopţiei încazul căreia adoptatorul a decedat. I.Condiţiile de formă 1. Forma actelor juridice ale părţilor Indiferent de reglementare, adopţia necesită în primul rand, consimţămîntul anumitor persoane prevazute de lege.Consimţămîntul adoptatorului sau familiei adoptatoare se dă în faţa instanţei judecătoreşti odată cu soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei.Spre deosebire de legislaţia precedentă se observă că există deosebirea potrivit căreia consimţămîntul la adopţie se putea da numai în formă autentică, prin notarul public.Deoarece textul actual nu distinge, cei care adoptă pot să-şi exprime consimţămîntul în faţa instanţei judecătoreşti, fie în scris, fie oral, în acest ultimo caz fiind necesar să se facă menţiunea în hotărîrea de încuviinţare a adopţiei. 38

Consimţămîntul în vederea adopţiei se poate exprima personal sau prin mandatar, în acest din urmă caz procura trebuie să fie autentică şi specială. 2. Procedura adopţiei Condiţiile de formă se referă la următoarele:    a) forma prevăzută de lege a actelor juridice ale părţilor;    b)procedura adopţiei.

În ceea ce priveşte procedura, persoanele care doresc să adopte copii trebuie să depună o cerere la autoritatea teritorială în a cărei rază îşi au domiciliul. Drept confirmare a depunerii cererii de adopţie, acestor persoane li se eliberează un certificat. Cererea de adopţie trebuie să conţină, pe lîngă formalităţi, şi o motivare, prin care persoana trebuie să explice de ce doreşte să înfieze un copil şi dacă ar fi disponibilă pentru a adopta mai mulţi copii, inclusiv fraţi şi surori, certificat de la locul de muncă despre funcţia deţinută şi despre cuantumul salariului sau copia de pe declaraţia de venituri, copia autentificată de pe actul ce confirmă dreptul său de proprietate sau dreptul de folosinţă asupra unui spaţiu locativ, cazierul judiciar şi certificatul medical, în care se confirmă că nu suferă de boli psihice şi de alte maladii ce fac imposibilă îndeplinirea drepturilor şi obligaţiilor părinteşti, eliberat de instituţia medicală de la domiciliul său. După ce este găsit copilul potrivit, se cunosc bine «părţile» şi se constată că sunt compatibile. După doi ani de relaţie la distanţă, părinţii adoptivi pot lua copilul acasă. În ceea ce priveşte încuviinţarea adopţiei în instanţă de judecată, adoptatorul depune cerere de încuviinţare a adopţiei în instanţa de judecată competentă de la domiciliul copilului adoptabil pentru care a fost declarat potrivit în vederea examinării în fond a cauzei. Cererea de încuviinţare a adopţiei trebuie să conţină:

39

a) numele şi prenumele, anul, luna şi ziua naşterii adoptatorului, adresa lui de domiciliu; b) numele şi prenumele, anul, luna şi ziua naşterii copilului adoptabil, locul lui de aflare;    c) solicitarea schimbării numelui şi/sau a prenumelui copilului, numele pe care îl va purta copilul dacă adoptatorii poartă nume diferite, solicitarea schimbării locului de naştere;    d) numărul atestatului de adoptator, data emiterii şi autoritatea care l-a emis (atestatul se anexează la cerere);    e)alte date şi informaţii, la solicitarea instanţei de judecată. Autoritatea teritorială prezintă instanţei de judecată avizul privind adopţia, precum şi dosarul copilului. Dosarul copilului trebuie să conţină:     a)copia de pe certificatul de naştere al copilului;     b)certificatul medical privind starea de sănătate a copilului, eliberat de instituţia medicală de la domiciliul acestuia;     c)consimţămîntul autentificat al adoptatorului în care confirmă că a luat cunoştinţă de starea de sănătate a copilului;     d)consimţămîntul copilului propus spre adopţie, dacă a împlinit vîrsta de 10 ani, precum şi consimţămîntul lui la o eventuală schimbare a numelui şi a prenumelui, la înscrierea adoptatorilor în calitate de părinţi;     e)consimţămîntul părinţilor biologici, tutorelui sau curatorului copilului, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 24 alin. (3) din Legea Adopţiei;     f)actele care confirmă acţiunile întreprinse de autorităţile de resort în scopul (re)integrării copilului în familia biologică sau în familia extinsă;     g)alte date şi informaţii relevante. Cererea de încuviinţare a adopţiei se examinează cu participarea obligatorie a adoptatorului, a reprezentantului autorităţii teritoriale de la domiciliul copilului şi a procurorului. Instanţa de judecată va admite cererea de încuviinţare a adopţiei 40

numai dacă şi-a format convingerea, pe baza probelor administrate, că adopţia este în interesul superior al copilului. În cazul iniţierii procedurilor de repunere în drepturile părinteşti sau de revocare a consimţămîntului părinţilor biologici, procedura de încuviinţare a adopţiei se suspendă pînă la soluţionarea acestor probleme. Adopţia se consideră încuviinţată la data devenirii irevocabile a hotărîrii judecătoreşti. Autoritatea teritorială de la domiciliul copilului este obligată să comunice autorităţii teritoriale de la domiciliul părinţilor adoptivi încuviinţarea adopţiei, expediind o copie de pe hotărîrea judecătorească.

CAPITOLUL IV EFECTELE ADOPŢIEI I. Filiaţia şi rudenia civilă 41

1. Distincţia intre filiaţie şi rudenia civilă Filiaţia este raportul care leagă pe un copil de părinţii săi. Filiaţia este un element fundamental al stării civile, care produce numeroase efecte juridice de ordin personal (numele, drepturile şi îndatoririle părinteşti etc.) şi patrimonial (dreptul la întreţinere, drepturi succesorale etc.). Din filiaţie rezultă rudenia, care uneşte între ele persoanele făcând parte din aceeaşi familie. Rudenia este legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. Art.1 al Legii 273/2004 prevede că adopţia creează legătura de filiaţie între adoptat şi adoptator, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului. În legătură cu aceste prevederi se ridică urmatoarele probleme: a) textul nu prevede expres că descendenţii adoptatului sunt în raport de filiaţie cu adoptatorul sau de rudenie cu acesta. Soluţia afirmativă se impune, deoarece în sens larg, filiaţia desemnează un şir neîntrerupt de naşteri care leagă o persoană de un stramoş al ei. În sens restrîns, filiaţia este un raport de descendenţă între un copil şi fiecare dintre părinţii lui. Dar rudenia în linie directă este aceea dintre persoanele care coboară unele din altele, fie în mod nemijlocit în sensul că persoana este copilul celeilalte, fie în mod mijlocit, in sensul că persoanele respective nu sunt născute una din alta dar între ele există un sir neîntrerupt de nasteri. b) textile nu prevăd expres că descendenţii adoptatului devin rude cu rudele adoptatorului. Soluţia se impune în sens afirmativ, deoarece numai astfel rudenia creată prin adopţie este asimilată cu rudenia firească. 2. Asimilarea filiaţiei şi rudeniei din adopţie cu filiaţia şi rudenia firească Efectul principal al adopţiei este acela constitutiv de legături de filiaţie civilă între adoptat şi descendenţii săi, pe de o parte şi adoptator sau adoptatori, pe de altă 42

parte, precum şi de relaţii de rudenie civilă între adoptat,descendenţii săi şi rudele părinţilor sau părintelui adoptive, de la data rămînerii definitive a hotărârii de încuviinţare a adopţiei. Adoptatul intră în familia părintelui său adoptiv asemenea unui descendent firesc al acestuia,fie că este vorba despre adoptatul minor, fie despre cel major. Atât adoptatul cît şi descendenţii săi, devin rude cu adoptatorul sau adoptatorii, precum şi cu rudele fireşti ale acestora. În cazul copilului adoptat, în temeiul filiaţiei civile astfel stabilite, are loc transferal drepturilor şi îndatoririlor părinteşti către părintele sau părinţii adoptatori. Concomitent şi simetric opus efectului constitutive al adopţiei, este generat efectul extinctiv asupra rudeniei fireşti între adoptat, descendenţii săi pe de o parte, şi părinţii fireşti ai adoptatului precum şi rudele acestora pe de altă parte. 3. Relaţiile dintre adoptat şi părinţii săi fireşti şi rudele acestora Potrivit art.50 alin (3) din Legea 273/2004, în momentul stabilirii filiaţiei prin adopţie, rudenia firească dintre adoptat şi descendenţii lui, pe de o parte, si părinţii săi fireşti şi rudele acestora, pe de alta parte inceteaază. În legătură cu acest text se impugn următoarele precizări: a) data producerii ori stabilirii filiaţiei prin adopţie este data rămînerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de încuviinţare a adopţiei, adică aceeaşi cînd se stabileşte filiaţie prin adopţie,deci cele două date se suprapun, încetează o filiaţie şi începe alta, adică cea prin adopţie. b) Descendenţii adoptatului nu se mai află în raporturi de rudenie firească cu părinţii fireşti ai adoptatului, pe aceeaşi dată cu încetarea filiaţiei fireşti ai adoptatului. c) Descendenţii adoptatului încetează de a mai fi rudă cu rudele părintelui său firesc, devenind rudă cu rudele părintelui adoptiv. I.Drepturile şi îndatoririle părinteşti

43

1. Trecerea drepturilor şi îndatoririlor părinteşti de la părinţii fireşti asupra părinţilor adoptivi Acest transfer este prevăzut de Noul Cod Civil prin art. 471,dar şi pe plan internaţional în Convenţia de la Strasbourg. Astfel,potrivit noului cod,adoptatorul are faţă de copilul adoptat drepturile şi îndatoririle părintelui firesc faţă de copilul său.Dacă adoptatorul este soţul părintelui firesc al adoptatului,drepturile şi îndatoririle părinteşti se exercită de către adoptator şi părintele firesc căsătorit cu acesta. În situaţia în care adoptatorul nu-şi exercită sau îşi exercită necorespunzător îndatoririle părinteşti,iar adopţia nu poate înceta,deoarece a fost încheiată cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege,instanţa de judecată este în drept să dispună decăderea acestuia din drepturile părinteşti. Dacă adoptatorul este decăzut din exercitarea drepturilor părinteşti, instanţa de tutelă, ţinând seama de interesul superior al copilului, poate să instituie tutela sau una din măsurile de protecţie prevăzute de lege,iar în acest caz ascultarea copilului este obligatorie. Tot astfel, dacă un astfel de copil este lipsit,temporar sau definitive,de ocrotirea părinţilor adoptivi,în temeiul Legii 272/2004 se va putea dispune una din măsurile de protecţie specială. 2. Adopţia de către soţ a copilului firesc al celuilalt soţ „Adoptatorul are faţă de copilul adoptat drepturile şi îndatoririle părintelui faţă de copilulsău firesc. În cazul în care cel care adoptă este soţul părintelui firesc al adoptatului, drepturile şiîndatoririle părinteşti se exercită de către adoptator şi părintele firesc căsătorit cu acesta.”22 Este o situaţie deosebită şi există în cazul în care cel ce adoptă este soţul părintelui firesc al adoptatului. În această situaţie, se au în vedere relaţiile dintre 22

Adriana Corhan, Dreptul familiei. Teorie şi practică, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2008

44

soţi şi scopul menţinerii unităţii familiei, iar drepturile şi îndatoririle părinteşti aparţin celui care adoptă şi părintelui firesc căsătorit cu acesta. Dacă adoptatorul nu-şi exercită, potrivit legii drepturile şi obligaţiile ce-i revin,punând astfel în pericol sănătatea ori dezvoltarea fizică şi psihică a copilului adoptat, întocmai ca şi părintele firesc, el poate fi decăzut din drepturile părinteşti. Decăderea adoptatorilor din drepturile părinteşti nu echivalează şi nici nu duce automat la desfacerea adopţiei, întrucât această sancţiune poate fi ridicată de instanţa judecătorească. Se poate cere totuşi desfacerea adopţiei în situaţia în care este hotărâtor interesul adoptatului. Dacă decăderea a fost pronunţată doar faţă de unul dintre soţii adoptatori, celălalt va continua să-şi exercite singur drepturile părinteşti. Atunci când sancţiunea vizează pe ambii adoptatori, instanţa judecătorească ce pronunţă decăderea poate, fie să redea părinţilor fireşti, exerciţiul drepturilor părinteşti, fie să ia o altă măsură de protecţie a copilului în condiţiile legii.Măsurile de protecţie specială ce pot fi luate faţă de copilul lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinţilor săi sunt prevăzute de Legea 272/2004 şi se stabilesc în baza planului individualizat de protecţie. În situaţia divorţului soţilor adoptatori ocrotirea părintească se va reglementa în conformitate cu Art. 42-44 Cod. Fam.,deoarece copilul adoptat este asimilat celui din căsătorie bucurându-se astfel de aceeaşi ocrotire. Măsurile de protecţie necesare pot fi dispuse astfel: 1. De instanţa judecătorească în următoarele cazuri: a). În cazul decăderii ambilor adoptatori din drepturile părinteşti b). În cazul divorţului 2. De Direcţia Generală de asistenţă socială şi protecţia copilului.

45

Toate problemele referitoare la ocrotirea părintească se referă şi vizează adoptatul minor şi nu se ridică în cazul în care acesta a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu. 3.Decăderea adoptatorului din drepturile părinteşti Pentru situaţia decăderii părintelui adoptator din exerciţiul drepturilor părinteşti,art. 472 din Noul cod civil prevede posibilitatea instituirii de către instanţa de tutelă fie a măsurii tutelei, fie a unei alte măsuri de protecţie a copilului, ţinând seama de principiul interesului superior al copilului. După cum rezultă din prevederile Noului cod civil, nevoia ocrotirii copilului intr-o formulă alternativă ocrotirii părinteşti, şi anume prin tutelă, se iveşte dor dacă prin decăderea părintelui copilul se află în situaţia de a fi lipsit de îngrijirea şi atenţia ambilor părinţi, aceasta pentru că fie au fost amândoi sancţionaţi, fie pentru că decşderea s-a aplicat părintelui care exercita singur autoritatea părintească. Însă, ori de câte oori prin decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti copilul devinte lipsit de ocrotirea ambilor părinţi, luarea unei măsuri de protecţie nu este facultativă pentru instanţă, ci obligatorie impusă de art. 511 din Noul cod civil. Dacă situaţia impune luarea unei măsuri de protecţie faţă de copil, instanţa de tutelă nu are opţiuni, singura posibilitate fiind instituirea tutelei,instituire care poate avea ca efect desfacerea adpţiei. Ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie ori de câte ori urmează a se lua măsuri în ceea ce priveşte ocrotirea sa. Copilul care nu a împlinit 10 ani, poate fi scultat dacă instanţa consideră că acest lucru este necesar pentru soluţionarea cauzei. Opinia copilului,indifferent de vârstă nu este obligatorie pentru instanţă,dar va fi luată în considerare ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate. 4. Încredinţarea copilului unei persoane, familii, serviciului public specializat pentru protecţia copilului sau unui organism privat autorizat

46

Încredinţarea copilului în vederea adopţiei este reglementata de Legea 273/2004 prin art. 30-38 şi prin art. 18-35 din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a Legii 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei. Încredinţarea copilului în vederea adopţiei este o condiţie prealabilă şi necesară încuviinţării adopţiei,astfel adopţia nu poate fi încuviinţată decât după ce copilul a fost încredinţat pentru o perioada de 90 de zile persoanei sau familiei care doreşte sa-l adopte. Scopul încredinţării este de a oferi instanţei de judecată posibilitatea de a aprecia,în mod raţional,asupra relaţiilor de familie care s-ar putea stabili dacă adopţia ar fi încuviinţată.Alegerea persoanei sau familiei căreia copilul urmează a fi încredinţat este de competenţa direcţiei în a cărei rază teritorială se află dimiciliul copilului. Înaintea încredinţării,analiza capacitaţii adoptării copilului la noul mediu familial trebuie să se realizeze în raport cu condiţiile de natură socioprofesională,economică,culturală,de limbă,religie şi cu orice alte asemenea elemente caracteristice locului în care trăieşte copilul în perioada încredinţării şi care ar avea relevanţă în aprecierea evoluţiei ulterioare a acestuia în cazul încuviinţării adopţiei. Potrivit art. 31 alin.(1) din Legea 273/2004,în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a încuviinţat deschiderea procedurii adopţiei interne,direcţia în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul copilul este obligat să efectueze demersurile necesare pentru identificarea celui mai potrivit adoptator sau a celei mai bune familii adoptatoare pentru copil.Potrivit aceluiaşi text,în acelaşi termen de 30 de zile,direcţia în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului este obligată să analizeze cu prioritate posibilitatea încredinţării copilului în vederea adopţiei unei rude din familia extinsă,asistentului maternal profesionist la care se află copilul ori unei alte persoane sau familii la care copilul se află în plasament.Plasamentul constituie o măsură de protecţie specială,alături de plasamentul în regim de urgenţă şi 47

supravegherea specializată.Acesta poate fi dispus la o persoană sau familie,asistent maternal sau la un serviciu de tip rezidenţial în condiţile prevăzute de lege. În situaţia în care nu există solicitări din partea unor rude din familia extinsă,a asistentului maternal profesionist ori a unei alte persoane sau familii la care copilul se află în plasament,direcţia în a cărei rază teritorială domiciliază copilul efectuează demersuri în vederea identificării în raza sa administrativteritorială a unei persoane sau familii atestate şi aflate în evidenţa Oficiului Român pentru Adopţii. Dacă după expirarea termenului de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de încuviinţare a procedurii de deschidere a adopţiei interne,direcţia nu a identificat o persoană sau familie adoptatoare dintre cele menţionate anterior,va solicita Oficiului Român pentru Adopţii să-i transmită lista centralizată la nivel naţional a persoanelor sau familiilor adoptatoare atestate şi înscrise în Registru naţional pentru adopţii.Oficiul este obligat să comunice lista direcţiei în termen de 5 zile de la data solicitării. Alegerea persoanei sau familiei adoptatoare potrivite pentru copil trebuie făcută în termen de 60 de zile de la data primirii listei centralizate de către direcţia în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul copilul.La alegerea persoanei sau familiei adoptatoare,direcţia trebuie să ţină cont de interesul superior al copilului. De asemenea în urma selecţiei,direcţia trebuie să verifice şi să constate compatibilitatea copilului cu adoptatorul sau cu familia adoptatoare.Determinarea acestei compatibilităţi se determină luând în considerare nevoile copilului,interesele şi opiniile acestuia. De la obligativitatea încredinţării copilului în vederea adopţiei,legea instituie şi o serie de excepţii: a)în cazul în care persoana majoră este adoptată de adoptatorul sau familia adoptatoare care a crescut-o în timpul minorităţii. b)în cazul în care copilul este adoptat de soţul părintelui firesc sau adoptiv

48

c)în cazul adopţiei pentru care a fost deschisă procedura adopţiei interne şi acesta a fost plasat la adoptator sau la familia adoptatoare,iar măsura plasamentului durează cel puţin 90 de zile d)în cazul adopţiei copilului de către tutorele său,dacă au trecut cel puţin 90 de zile de la data instituirii tutelei. II.

Numele de familie al adoptatului

1. Numele dobândit de adoptat Potrivit art. 473 alin (1) din Noul Cod Civil,copilul adoptat dobândeşte prin adopţie numele de familie al celui care adoptă. Dacă adopţia se face de către doi soţi ori de către soţul care adoptă copilul celuilalt soţ,iar soţii au nume comune,copilul adoptat va purta acest nume. În cazul în care adoptatorii nu au nume de familie comun,ei sunt obligaţi să declare instanţei judecătoreşti,care încuviinţează adopţia,numele pe care adoptatul îl va purta . Dacă soţii nu se înţeleg, hotărăşte instanţa de judecată. Acest art. sus menţionat,se referă explicit doar la copilul adoptat,nu există un indiciu în sensul că adoptatul cu capacitate deplină de exerciţiu şi-ar păstra numele firesc, dimpotrivă, detalierile referitoare la adoptatul căsătorit având un nume comun cu al soţului său, care şi el ar putea dobândi numele de familie al părintelui adoptiv, indică regula potrivit căreia adoptatul, fie copil, fie persoană majoră sau având capacitate deplină de exerciţiu,dobândeşte prin adopţie numele părintelui său adoptator. Numele coplului adoptat succesiv de către partenerul consensual al părintelui său adoptive urmează regimul prevăzut pentru numele copilului adoptat de către soţul părinteli firesc sau adoptive.

49

2. Schimbarea numelui de familie al adoptatului În temeiul art. 473 alin (3) din Noul Cod Civil pentru motive temeinice, instanţa de judecată, care încuviinţează adopţia,la cererea adoptatorului sau a familiei adoptatoare şi cu consimţământul copilului care a împlinit vârsta de 10 an,poate dispune schimbarea prenumelui copilului adoptat. Schimbarea numelui poate fi dispusă numai de către instanţa investită cu cererea de încuviinţarea adopţiei. Această cerere poate fi promovată numai pe cale incidentă, în cursul procedurii de încuviinţare a adopţiei.După âncuviinţarea adopţiei, schimbarea prenumelui se va putea face numai pe cale administrativă,în condiţiile Ordonanţei Guvernului 41/2003. În al dolea rand, este necesar ca adoptatorul sau familia adoptatoare să facă dovada unor motive temeinice. În al treilea rand, schimbarea prenumelui adoptatului,chiar dacă există motive temeinice, este facultativă pentru instanţa de judecată. 3. Numele soţului adoptat În temeiul Noului Cod Civil, în cazul adopţiei persoanei căsătorite,care poartă în timpul căsătoriei numele comun cu al soţului său,soţul adoptat poate lua numele adoptatorului, cu consimţământul celuilalt soţ. Acest consimţământ urmează a fi dat, de asemenea, în faţa instanţei care încuviinţează adopţia. În lipsa consimţământului soţului neadoptat nu îndreptaţeşte instanţa de judecată să decidă ca soţul adoptat să poarte în timpul căsătoriei numele adoptatului.

III.

Domiciliul şi locuinţa adoptatului 50

1. Domiciliul adoptatului Dacă adoptatul este major, domiciliul său va fi acolo unde, prin voinţa sa, în condiţiile legii, şi-a stabilit locuinţa statornică şi principală. Domiciliul minorului adoptat este la părinţii adoptatori sau la acela dintre adoptatori la care locuieşte. Dacă adoptatorii au domicilii separate şi nu se înţeleg la care dintre ei va avea domiciliul adoptatul, va decide instanţa de judecată.Dacă numai unul dintre părinţii adoptatori îl reprezintă pe adoptat sau îi încuviinţează actele, domiciliul acestuia din urmă va fi la acel părinte. 2. Locuinţa adoptatului În ceea ce priveşte locuinţa minorului adoptat, aceasta este la părinţii săi, iar dacă soţii adoptatori nu locuiesc împreună, aceştia decid la care dintre ei va locui copilul, şi în cazul în care soţii adoptatori nu cad la învoială, decide instanţa judecătorească, ţinând seama de interesele copilului după ce ascultă pe părinţi şi pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani. Autoritatea tutelară poate da încuviinţare adoptatului minor, la cererea acestuia, după împlinirea vârstei de 14 ani, să aibă locuinţa pe care o cere pentru desăvârşirea învăţăturii sau, pregătirii profesionale. IV.

Cetăţenia adoptatului

1. Dobândirea cetaţeniei adoptatului prin adopţie Legiuitorul român a adoptat pentru principiul ius sanguinis în ceea ce priveşte modul de dobândire a cetăţeniei. Aceasta înseamnă că în stabilirea cetăţeniei unei persoane primează legătura de sânge a acesteia cu părinţii săi. Dacă aceştia au cetăţenia română, automat persoana respectivă va dobândi la naştere cetăţenia română. Articolul 5 din Legea cetăţeniei române a reflectat acest principiu şi a statuat: „copiii născuţi pe teritoriul României, din părinţi cetăţeni români, sunt cetăţeni români”. Pe baza aceluiaşi principiu, legiuitorul a stabilit că au, de 51

asemenea, calitatea de cetăţean român cei care s-au născut pe teritoriul statului român, chiar dacă numai unul dintre părinţi este cetăţean român, precum şi cei ce sau născut în străinătate şi ambii părinţi sau numai unul dintre ei are cetăţenia română. Legea cetăţeniei stabileşte şi o veritabilă prezumţie de cetăţenie română, precizând că minorul găsit pe teritoriul statului român este cetăţean român, dacă nici unul dintre părinţi nu este cunoscut. În afară de naştere, legiuitorul a prevăzut şi alate moduri de dobândire a cetăţeniei române: adopţiunea, repatrierea şi acordarea acesteia la cerere. În ceea ce priveşte adopţiunea, cetăţenia română se dobândeşte de către copilul cetăţean străin sau fără cetăţenie dacă adoptivii sunt cetăţeni români, iar cel adoptat nu a împlinit vârsta de 18 ani. În cazul în care numai unul dintre părinţii adoptivi este cetăţean român, cetăţenia minorului adoptat va fi hotărâtă de comun acord, de către adoptivi. Dacă aceştia nu ajung la o hotărâre comună, instanţa judecătorească competentă să încuviinţeze adopţiunea, va decide asupra cetăţeniei persoanei adoptate, ţinând seama de interesele acestuia. Legea cetăţeniei prevede că în acest caz, se cere şi consimţământul minorului dacă a împlinit vârsta de 14 ani. În cazul declarării nulităţii sau anulării adopţiunii, copilul adoptat este considerat că nu a fost niciodată cetăţean român, dacă la data declarării sau anulării adopţiunii nu a împlinit vârsta de 18 ani şi dacă domiciliază în străinătate sau părăseşte ţara pentru a domicilia în străinătate. În situaţia desfacerii adopţiunii, copilul care a împlinit vârsta de 18 ani, pierde cetăţenia română pe data desfacerii adopţiei, dacă acesta domiciliază în străinătate sau dacă părăseşte ţara pentru a domicilia în străinătate.

3. Pierderea cetaţeniei române prin adopţie 52

În situaţia declarării nulităţii adopţiei sau anulării adopţiei,în temeiul art.7 alin (1) din Legea 21/1991,copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani este considerat că nu a fost niciodată cetăţean român,dacă domiciliază în străinătate sau părăseşte ţara pentru a domicilia în străinătate. Dacă adopţia se desface, iar copilul nu a împlinit 18 ani, în temeiul art. 7 alin (2) din aceeaşi lege, copilul adoptat pierde cetăţenia româna pe data desfacerii adopţiei, dacă acesta domiciliază în străinătate sau părăseşte ţara pentru a domicilia în străinătate. Practic, ca urmare a desfacerii adopţiei, numai copilul minor pierde cetăţenia româna. În temeiul art. 29 din Legea 21/1991, copilul minor, cetăţean român,adoptat de

un

cetăţean

străin,

pierde

cetăţenia

româna

dacă,

la

cererea

adoptatorului,dobândeşte cetăţenia străină în condiţiile prevăzute de legea străină.În această ipoteză,minorului care a împlinit vărsta de 14 ani I se va cere consimţământul.Dacă adopţia a fost anulată, copilul care nu a împlinit vărsta de 18 ani este considerat că nu a pierdut niciodata cetăţenia româna.

CAPITOLUL V ÎNCETAREA ADOPŢIEI ŞI EFECTELE ÎNCETĂRII 53

I. Desfacerea adopţiei şi efectele desfacerii adopţiei 1. Noţiune Conform Noului Cod Civul,adopţi încetează prin desfacere sau ca urmare a anulării ori a constatării nulităţii sale. Astfel,desfacerea adopţiei,fie de drept prin încuviinţrarea unei noi adopţii consecutive decesului părintelui sau părinţilor adoptatori,fie cu titlu de sancţiune ce poate fi dispusă la cerere pentru fapte grave,de natură penală,săvârşite cu vinovăţie,intervine din cause ulterioare încuviinţării adopţiei. 2. Cazuri Desfacerea adopţiei poate fi de drept sau facultativă. Desfacerea de drept a adopţiei intervine prin încuviinţarea unei noi adopţii a aceluiaşi adoptat consecutiv decesului adoptatorului sau a soţilor adoptatori,cu alte cuvinte,adopţia este considerată desfăcută în temeiul legii în prezenţa cumulativă a doua condiţii: a) decesul părintelui sau părinţilor adoptatori.dacă adopţia a fost încuviinţată faţă de un singur părinte adoptiv,desfacerea de drept a adopţiei presupune decesul acesteia,iar dacă adopţia s-a facut de către soţi,concomitent sau succesiv,desfacerea de drept poate interveni dacă au decedat ambii părinţi adoptivi,desigur,indiferent dacă moartea acestora a avut loc concomitent sau succesiv. b) adopţia subsecventă a aceluiaşi adoptat,încuviinţată prin hotârîrea definitivă a instanţei. Ipotezele in care se poate afla adoptatul, ca urmare a decesului adoptatorului sau a sotilor adoptatori, luind in considerare si varsta adoptatului la data incuviintarii noi cereri de adoptie: a) Adoptia a fost incuviintata pentru o singura persoana necasatorita. In cazul decesului adoptatorului, adoptia continua sa-si produca toate efectele juridice, cu 54

precizarea ca adoptatul devine orfan. O noua adoptie a acestui copil nu este obligatorie, iar aici trebuie sa distingem intre adoptatul minor si cel major. Daca la data decesului adoptatorului, adoptatul este minor, directia este obligata sa evalueze situatia copilului lipsit definitiv de ocrotire parinteasca si sa dispuna una dintre masurile de protectie alternativa prevazute de art. 39 din Legea nr. 272/2004, respectiv tutela, masura plasamentului sau, in final, chiar adoptia. Asa fiind, daca se ajunge la concluzia ca adoptia este masura cea mai potrivita pentru protectia copilului, se reia procedura adoptiei acestui copil de catre o alta persoana sau familie adoptatoare considerata potrivita pentru nevoile copilului. Adoptia se desface la data ramanerii irevocabile a hotararii jduecatoresti de incuviintare a acestei cereri noi de adoptie. Daca la data decesului adoptatorului, adoptatul este major, sau daca ulterior devine major, o noua adoptie a acestuia nu este posibila decat in conditiile art. 5 alin. (3) din Lege, respectiv numai daca a fost crescut in timpul minoritatii de cel care doreste sa-l adopte (de exemplu, ulterior incuviintarii adoptiei copilului minor, adoptatorul s-a casatorit, iar dupa decesul acestuia, sotul doreste sa-l adopte pe copil, facand dovada ca l-a crescut in timpul minoritatii). b) Adoptia a fost incuviintata pentru doi soti, deodata sau succesiv. Daca adoptatorii decedeaza in acelasi timp, adoptatul devine orfan, adoptia ramanand sasi produca efectele juridice pana la incuviintarea unei noi adoptii, caz in care vechea adoptie se desface. Daca decedeaza unul dintre adoptatori, adoptia continua sa-si produca efectele, copilul ramane sub ocrotirea parinteasca a adoptatorului supravietuitor. Daca acesta se recasatoreste, sotul sau poate adopta copilul, deoarece la data incuviintarii cererii de adoptie, adoptia anterioara se desface. c) Adoptia a fost incuviintata pentru sotul parintelui firesc al copilului. In ipoteza decesului parintele firesc al copilului, daca parintele adoptiv se 55

recasatoreste, instanta judecatoreasca poate incuviinta, pentru sotul acestuia, cererea de adoptie a copilului, deoarece nu exista nici un impediment la adoptie. Legatura de filiatie adoptiva creata prin hotararea judecatoreasca de adoptie nu se suprapune cu filiatia fireasca, aceasta incetand prin adoptie. Nu suntem in prezenta unui caz de desfacere a adoptiei, ci de incetarea a filiatiei si a rudenie firesti, posibila datorita decesului parintelui firesc si a interventiei adoptiei. Prin incuviintarea noii adoptii, copilul va avea stabilita numai filiatia si rudenia adoptiva. Deoarece legea nu face nicio precizare privitoare la persoana adoptatului, teoretic, desfacerea de drept poate privi atât adoptatul copil la data încuviinţării adopţiei subsecvente, cât şi persoana majoră sau având capacitate deplină de exerciţiu,indiferent dacă adopţia sa anterioară a fost încuviinţată în timpul copilăriei sau ulterior. Desfacerea facultativa a adopţiei,lăsată la aprecierea instanţei de tutelă,poate interveni, în acord cu interesul superior al copilului,în acele cazuri în care faţă de adoptatul minor este necesară luarea unei măsuri de protecţie. Desfacerea adopţiei ca posibilă soluţie accesorie,apare în cursul soluţionării cererii având ca obiect luarea unei măsuri de protecţie privitoare la copilul adoptat şi presupune ca instanţa să conchidă în sensul necesităţii instituirii acelei măsuri de protecţie.Cu toate că nu se precisează,desfacerea facultativă a adopţiei are în vedere ,în principal,acele situaţii în care nevoia instituirii unei măsuri de protecţie a copilului,are ca sursă modul defectuos în care adoptatorul exercită autoritatea părintească.Acest fapt este indicat de art.472 al Noului Cod Civil,potrivit căruia decăderea părintelui adoptator din exerciţiul drepturilor părinteşti poate fi urmată,în consens cu interesul superior al copilului,de o măsură de protecţie a acestuia. Oportunitatea desfacerii adopţiei rămâne la aprecierea instanţei de tutelă,care va decide în concordanţă cu interesul superior al copilului. 4. Desfacerea adopţiei la cererea adoptatorului 56

Dreptul adoptatorului sau al familiei adoptatoare de a solicita desfacerea adopţiei este consacrat în premieră în legislaţia modernă a României.Este o soluţie judicioasa,în favoarea căreia s-a pledat constant în literature de specialitate. Desfacerea adopţiei în temeiul art. 477 din Noul Cod Civil are character excepţional şi intervine cu titlu de sancţiune îndreptată împotriva adoptatului care se face vinovat de fapte grave împotriva adoptatorului sau adoptatorilor,ori a ascendenţilor sau descendenţilor acestora.Este ceea ce s-ar putea numi desfacerea adopţiei pentru ingratitudinea adoptatului. Motivele desfacerii adopţiei sunt,dupa cum rezultă din Prevederile art.477 alin. (1),faptele de natură penală săvârşite cu vinovăţie de adoptat,de gravitatea celor care atrag,în materie succesorală,nedemnitatea.Sunt avute în vedere două categorii de fapte de natură penală îndreptate împotriva persoanei,anume atentatul la viaţă şi alte fapte,pedepsite cu o pedeapsă privativă de libertate de cel puţin 2 ani. Atunci când în susţinerea cererii de desfacere a dopţiei se invocă fapte penale pedepsite cu închisoarea de cel puţin 2 ani,victima nu poate fi decât părintele adoptator sau părinţii adoptatori.Sub aspectul subiectului pasiv,sfera persoanelor care prin statutul lor fac posibilă desfacerea adopţiei este mai restrânsa decât în cazul atentatului la viaţă,explicabil prin gravitatea extremă a acestei din urmă fapte. Indiferent de temeiul de drept,cererea de desfacere poate avea ca obiect numai adopţia persoanei care,la data cererii în desfacere,are capacitate deplină de exerciţiu,chiar dacă faptele invocate au fost săvârşite anterior,astfel,pe cale de consecinţă,nu este permisă desfacerea adopţiei celui pus sub interdicţie judecătorească,indiferent de gravitatea faptei săvârşite. Dreptul de a solicita instanţei desfacerea adopţiei este recunoscut adoptatorului sau părinţilor adoptatori.Dreptul la acţiune trece asupra celor care ar fi venit la moştenire împreună cu adoptatul sau în lipsa acestuiadoar în cazul adoptatorului,aflat în legătură cu fapta adoptatului.

57

S-ar părea că dreptul de a cere desfacerea adopţiei este imprescriptibil,fie că are ca temei atentatul la viaţă,fie alte fapte penale,pedepsite cu închisoarea de pâna la 2 ani,ceea ce este îndoielnic pentru cea de-a doua categorie de fapte. 5. Desfacerea adopţiei la cererea adoptatului. Simetric dreptului părintelui sau părinţilor adoptatori dde a solicita desfacerea adopţiei,adoptatul are de asemenea dreptul de a solicita desfacerea legăturilor de rudenie civilă,ca măsură excepţională,cu titlu de sancţiune pentru fapte grave săvârşite impotriva adoptatului,indiferent dacă acesta este copil sau persoană cu capacitate deplină de exerciţiu,de către părintele sau părinţii adoptatori. Dispoziţia este o aplicaţie a caracterului reciproc şi echivalent al drepturilor şi îndatoririlor decurgând din rudenia civilă. Motivele desfacerii adopţiei sunt aceleaşi care pot susţine cererea adoptatorului sau adoptatorilor de desfacere a adopţiei.Dreptul la acţiune aparţine adoptatului. 6. Efectele desfacerii adopţiei. Efectele desfacerii adoptiei se refera la rudenie si filiație , la drepturile si indatoririle parintesti, numele de familie a adoptatului, obligatia legala de intretinere, domiciluiul si cetatenia adoptatului23: 1. Rudenia si filiatia fata de fostii adoptatori inceteaza, dar ia nasere rudenia si filiatia fata de noii adoptatori , in virtutea inceheierii noii adoptii. 2. Obligatia legala de intreținere , exista , ptrivit art.86 din Codul familiei, intre sot si sotie , parinti si copii, adoptator si adoptat, bunici nepoti , precum si intre celelalte personae prevazute de lege. Noul Cod civil stabileste si el in art.397, ca dupa desfacerea adopției , adoptatul poate cere intretinere numai de la parintii 23

O. Mihaila, Adoptia, p. 217.

58

fieresti. Nu se mai poate astfel pune problema unei obligatii de intretinere decat intre adoptat si noii parinti adoptatori. 3. Numele copilului adoptat pe care acesta l-a dobandit prin adoptie se pierde , acestea dobandind numele noilor adoptatori. Logic este ca adoptatul san u poate purta odata cu

incehiere noii adoptii decat numele de familie a noilor

adoptatori, altfel s-ar pute interpreta in sensul ca noua adoptie incheiata dupa decesul parintilor adoptatori si desfacerea adoptiei , nu ar mai putea produce aceleasi efecte pe care le produce o adoptie in mod normal. 4. Domiciliul adoptatului se va schimba din cel comul cu al parintilor adoptatori decedati, in cel stabilit de instanta , adica domiciliul noilor adoptatori . daca adoptul este major sau minor cu capacitate de exercitiu domiciliul poate ramane neschimbat, pentru ca in acest caz nu mai opereaza desfacerea adoptiei. 5. Cetatenia adoptatului conform noii legi in material adoptiei, adoptatul va pierde sau dobandi o cetatenie in funcite de felul noii adoptii, interne sau internationale. 6. Drepturile si indatoririle parintesti nu se mai redobandesc de catre parintii firesti ai copilului adoptat daca acesta este minor, ci se vor exercita de noii adoptatori ai copilului. 7. Vocatia succesorala fata de fostii adoptatori si rudele acestora , i-a sfarsit, adoptatul venind la mostenirea noilor doptatori si a rudelor acestora. II. Nulitatea adopţiei şi efectele nulităţii 1. Noţiune. Adoptia este nula, daca a fosta incheiata in scop decat cel al ocrotirii interesuluisuperior al copilului sau cu incalcarea oricaror conditii de fond sau de forma prevazutede lege.

59

Cu toate acestea, instanta va putea respinge cererea de declarare a nulitatii adoptiei, daca va constata ca mentinerea adoptiei este in interesul celui adoptat. 2. Clasificarea cazurilor de nulitate. Principalele criterii de clasificare si categorii de nulitati sunt: a)in functie de felul interesului ocrotit,nulitatea poate fi absoluta sau relativa. b)in functie deintinderea efectelor sale,nulitatea este totala. In ceea ce privesteadoptia, consideram ca intotdeauna nulitatea este totala, nefiind posibiladesf iintarea numai a unor efecte ale adoptiei si mentinerea altora, dat fiind cainsasi starea civila a celui adoptat este unica si indivizibila. c)in functie de felul conditiei de valabilitate neindeplinita,nulitatea este de fond si de forma.Cea mai importanta clasificare a nulitatilor este aceea in nulitati absolute sirelative.

2.1. Nulitatea absolută Constituie cause de nulitate absolută a adopţiei fictivitatea acesteia,precum şi,potrivit enunţului cu character general din art. 480 alin. (1) din Noul Cos Civil, nesocotirea oricărei condiţii de fond,afară de cea privitoare la caracterul liber,neviciat al consimţământului la adopţie,sancţionat de cod cu nulutatea relativă,sau a vreuneia din condiţiile de formă instituite. Adopţia este fictivă dacă a fost încheiată în alt scop decât cel al ocrotirii interesului superior al copilului.Definiţia legală a adopţiei fictive are în vedere exclusive adopţia unui copil,pe cale de consecinţă această cauză de nulitate absolută nu este incidentă în cazul adopţiei persoanei majore sau având capacitate deplină de exerciţiu. Din analiza prevederilor referitoare la condiţiile de fond ale adopţiei,rezultă că sunt cauze de nulitate absolută:

60

a) neîndeplinirea oricăreia din cerinţele de fond referitoare la persoana adoptatului,aşadar adopţia unui copil ai cărui părinţi fireşti minori nu au împlinit vârsta de 14 ani; b) adopţia persoanei majore sau având capacitate deplină de exerciţiu care nu a fost crescută,în timpul minorităţii,de persoana sau familia adoptatoare; c)

nesocotirea

interdicţiei

privind

adopţia

între

fraţi,neobservarea

impedimentului rezultând din calitatea de soţ sau de fost soţ,fie că este vorba de adopţia soţilor sau a foştilor soţi de acelaşi adoptator sau familie adoptatoare,fie de adopţia între soţi sau foşti soţi; d) nesocotirea oricăreia dintre condiţiile de fond privitoare la persoana adoptatorului,exemplu,lipsa capacităţii depline de exerciţiu; e) neîndeplinirea cerinţelor referitoare la existenţa consimţământului cum ar fi lipsa consimţământului la adopţie al părinţilor fireşti sau/şi,după caz,al persoanei care exercită autoritatea părintească,cu paza cerinţelor privindexprimarea lui la mai mult de 60 de zile de la naşterea copilului ori de câte ori acest consimţământ era necesar,afară de situaţia excepţională în care instanţa,numai cu privire la adopţia copilului abandonat,a hotărât încuviinţarea trecând peste refuzul de a consimţi al părţilor fireşti sau al tutorelui,constatând caracterul abuziv al împotrivirii acestora,precum şi concordanţa măsurii adopţiei cu interesul superior al copilului. Dreptul la acţiune este recunoscut oricărei persoane interesate şi nu este imprescriptibil extinctiv. 2.2. Nulitatea relativă Nulitatea relativă a adopţiei intervine in situaţia vicierii consimţământului. Avem in vedere: eroarea,dolul şi violenţa. Ca deplină indreptaţire s-a decis ca ivirea unor neînţelegeri între părinţii fireşti şi părinţii adoptivi nu poate conduce la anularea adopţiei.Viciul de consimţământ nu se prezumă, ci trebuie dovedit.

61

 Nulitatea relativă a adopţiei poate fi invocată numai de către persoanele ocrotite prin instituirea acestei acţiuni, acţiunea se prescrie in termen de 3 ani. Nulitatea relativă a adopţiei poate fi acoperită prin confirmare, expresă sau tacită. 2.3. Aspecte procedurale comune 1.Competenţa Competenţa pentru judecata in fond aparţine tribunalului.Sub aspectul teritorial, este competent tribunalul de la domiciliul adoptatului, iar dacă nu se poate determina instanţa competentă, cererea se judecă de catre Tribunalul Bucuresti. 2.Procedura În absenţa unor norme procedurale speciale derogării, se aplică dispoziţiile din dreptul comun.Cauzele privind declararea nulitaţii adopţiei se judecă cu citarea:adoptatorului sau după caz familiei adoptatoare adoptatului care a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu directiei in a carei rază teritorială se află domiciliul copilului, sau in cazul adopţiei internaţionale a oficiului.Copilul care a înplinit vârsta de 5 ani este întodeauna ascultat.

3. Efectele nulitaţii adopţiei. 3.1. Data de la care se produc efectele nulităţii adopţiei Produce efecte nu numai pentru viitor, ci si pentru trecut. Cu toate acestea, unele efecte

produse în trecut pot fi înlaturate: purtarea numelui, prestarea

întretinerii, etc. 3.2. Efectele nulităţii adopţiei Efectele nulitatii adoptiei se produc privitor la: a) Filiatia si rudenia prin adoptie - se considera ca nu au existat nici în trecut;filiatia fireascas rudenia fireasca se considera ca au existat pentru trecut.

62

b) Drepturile si îndatoririle parintesti - daca adoptatul este minor, parintii sai firesti redobândesc drepturile si îndatoririle parintesti. c) Numele adoptatului - acesta îsi reia numele avut înainte de încheierea adoptiei. d) Domiciliul si locuinta adoptatului - acestea nu vor mai fi la adoptator dupa declarareanulitatii adoptiei. e) Obligatia de întretinere - desi adoptia este declarata nula, în interesul adoptatului minor, prestatiile de întretinere nu se restituie. f) Cetatenia adoptatului - copilul strain adoptat de un cetatean român, în cazul nulitatiiadoptiei, copilul care nu a împlinit 18 ani este considerat ca nu a fost niciodata cetatean român, daca domiciliaza în strainatate sau daca paraseste tara pentru a domicilia în strainatate. Daca adoptatul a împlinit vârsta de 18 ani sau fiind sub aceasta vârsta, domiciliaza în tara si nu o paraseste, îsi mentine cetatenia româna dobândita prin adoptie;nulitatea nu produce efecte asupra cetateniei în acest caz24.  Copilul român adoptat de un cetatean strain, daca se declara nula adoptia, copilul care nu aîmplinit 18 ani este considerat ca nu a pierdut niciodata cetatenia româna. Prin urmare, daca fostul adoptat are 18 ani, ramâne cu cetatenia straina. Adoptatorul are fata de copilul adoptat drepturile si indatoririle parintelui firesc fata de copilul sau.În cazul in care adoptatorul este sotul parintelui firesc al adoptaturului, drepturile si indatoririle parintesti se exercita de catre adoptator si parintele firesc casatorit cu acesta25. 1.Data la care se produc efectele nulitatii adoptiei  Nulitatea adoptiei produce efecte retroactiv, de la data incuviintarii ei.Cu toate acestea, unele efecte produse nu pot fi inlaturate pentru trecut, cum ar fi: purtarea numelui,cetatenia,prestarea intretinerii,ocrotirea minorului, s.a. 2.Filiatia si rudenia 24 25

Dan Lupescu, Dreptul familiei editia aIVa, editura Universul Juridic Bucuresti, 2009, pag. 282 Nadia Cerasela Anitei, Dreptul Familiei, editura Hamangiu Bucuresti 2012, pag. 245

63

Filiatia si rudenia nascute din adoptie se considera ca nu au existat nici in trecut si nu vor exista nici in viitor, cele firesti se considera ca nu au incetat niciodata. 3.Cetatenia Declararea

nulitati

adoptiei

produce

efecte asupra

ceteteniei

adoptatului.Asfel, in ceea ce priveste pe copilul strain adoptat de un cetatean roman, in cazul declararii nulitatii adoptiei, copilul care nu a inplinit varsta de 18 ani este considerat ca nu a fost niciodata cetatean roman, daca domiciliaza in strainatate ori paraseste tara pentru a domicilia in strainatate. Prin urmare, daca adoptatul este major, sau minor fiind, nu paraseste tara, el pastreaza cetatenia romana.Referitor la copilul cetatean roman, adoptat de catre un cetatean strain, daca se declara nulitatea adoptiei, iar acest copil nu a inplinit varsta de 18 ani, este considerat ca nu a pierdut nicodata cetatenia romana, iar daca adoptatul este major la data declararii nulitatii adoptiei, el ramane cu cetatenia straina. 4. Drepturile si indatoririle parintesti  Daca fostul adoptat este minor, parintii firesti ai copilului redobandesc drepturile si

indatoririle

parintesti,

daca

instanta

judecatoreasca nu decide instituirea tutelei sau a altor masuri de protectie sociala a copilului, in conditiile legii.Actele juridice cu caracter patrimonial incheiate de fostul adoptator cu terte persoane,in numele adoptatului, sau incheiate de adoptat, cu incuviintarea prealabila a fostului adoptator, nu sunt afectate de declararea nulitatii. 5. Drepturile si indatoririle fostului adoptat   Fostul adoptat nu va mai avea fata de fostul adoptator drepturi si indatoriri de natura celor care cara cterizeaza relatia dintre copil si parintii firesti. 6.Numele si prenumele fostului adoptat  Fostul adoptat isi reia numele anterior adoptiei.

64

CONCLUZII FINALE PRIVIND EFECTELE ADOPŢIEI

Adopția produce o serie de efecte în ceea ce priveşte filiaţia adoptatului, drepturile şi îndatoririle părinţilor adoptatori, numele de familie al adoptatului, domiciliul acestuia şi nu în ultimul rând cetaţenia celui adoptat. Lucrarea va dezvolta ca principal efect al adopţiei filiatia, efect constitutiv de legături de filiaţie civilă între adoptat şi descendenţii săi, pe de o parte şi adoptator sau adoptatori, pe de altă parte, precum şi de relaţii de rudenie civilă între adoptat,descendenţii săi şi rudele părinţilor sau părintelui adoptive, de la data rămînerii definitive a hotărârii de încuviinţare a adopţiei.Concomitent şi simetric opus efectului constitutive al adopţiei, este generat efectul extinctiv asupra rudeniei fireşti între adoptat, descendenţii săi pe de o parte, şi părinţii fireşti ai adoptatului precum şi rudele acestora pe de altă parte. În ceea ce priveşte drepturile şi îndatoririle părinţilor adoptatori,vom dezbate o serie de probleme cum ar fi: trecerea drepturilor şi îndatoririlor părinteşti de la părinţii fireşti asupra părinţilor adoptive, adopţia de către soţ a copilului firesc al celuilalt soţ, decăderea adoptatorului din drepturile părinteşti şi nu în ultimul rând încredinţarea copilului unei persoane, familii, serviciului public specializat pentru protecţia copilului sau unui organism privat autorizat. Un alt efect la care lucrarea face referire este acela al numelui de familie al adoptatului şi aici vom face referire la numele dobândit de adoptat,schimbarea numelui său de familie dar şi la numele soţului adoptat. Vom trata şi schimbarile aduse de adptţie domiciliului sau locuinţei adoptatului, iar nu în ultimul rând vom vorbi despre cetăţenia adoptatului, cum se dobândeşte cetăţenia prin adopţie şi pierderea cetăţeniei române prin adopţie.

65

SPEŢE SPEŢA 1 ADOPŢIE NAŢIONALA ROMÂNIA CURTEA DE APEL SUCEAVA SECŢIA CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE DECIZIA CIVILĂ NR. 4 ŞEDINŢA CAMEREI DE CONSILIU DE - 2009 PREŞEDINTE: Dumitraş Daniela JUDECĂTOR 2: Plăcintă Dochiţa JUDECĂTOR 3: Andrieş Catrinel GREFIER: - MINISTERUL PUBLIC este reprezentat prin procuror Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta, domiciliată în comuna Vama, judeţul S, împotriva sentinţei civile nr. 68 din 2 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Suceava - Secţia civilă, în dosar nr-. La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă pârâta recurentă şi, reprezentanta reclamantei intimate Direcţia Generală de Asistenţă socială şi Protecţia Copilului S, lipsă fiind pârâtul intimat. Procedura este completă. S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de şedinţă, după care instanţa, văzând că nu mai sunt alte solicitări, acordă cuvântul la dezbateri. Pârâta recurentă arată că nu este de acord cu deschiderea procedurii de adopţie, precizând că intenţionează să ia minora acasă. Reprezentanta reclamantei intimate Direcţia Generală de Asistenţă socială şi Protecţia Copilului S, solicită respingerea recursului ca nefondat. Reprezentantul Public pune concluzii de respingere a recursului şi menţinerea hotărârii primei instanţe.

66

Declarând dezbaterile închise, după deliberare, CURTEA Asupra recursului de faţă, constată: Prin cererea înregistrată la data de 28.04.2009 pe rolul Tribunalului Suceava reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sas olicitat, în contradictoriu cu pârâţii şi, deschiderea procedurii adopţiei interne a minorei, născută la data de 19.10.2001, în localitatea, judeţul S, suspendarea exerciţiului drepturilor şi obligaţiilor părinteşti şi delegarea exerciţiului acestora Consiliului Judeţean. În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că minora este fiica lui şi şi se află în prezent în plasament la asistent maternal, conform sentinţei civile nr. 182 din 7.02.2006 a Tribunalului Suceava. Din momentul plasamentului şi până în prezent minora nu a fost vizitată de mamă sau de alte rude până în gradul IV. Minora are o bună evoluţie atât din punct de vedere fizic, cât şi medical. Precizează reclamanta că părinţii minorei nu sunt căsătoriţi, iar din relaţia de concubinaj a acestora au rezultat doi copii, ambii aflaţi în îngrijirea bunicilor paterni. Părinţii minorei nu au fost găsiţi la domiciliul lor, dar cu ajutorul reprezentanţilor Primăriei Vama s-a discutat telefonic cu mama minorei, care a precizat că nu este de acord cu adopţia, dorindu-şi reintegrarea minorei în familie. Deoarece aceasta nu a făcut nici un demers pentru reintegrarea minorei în familie a fost informată în scris despre intenţia de a deschide procedura adopţiei minorei, împotriva dorinţei ei şi a fost informată încă odată cu privire la efectele adopţiei. Tatăl minorei nu a putut fi contactat, motiv pentru care a fost informat în scris despre intenţia de a deschide procedura de adopţie pentru minoră şi, de asemenea, a fost informat în scris despre efectele adopţiei. În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 22 al. 3, art. 23 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, art. 17 din hotărârea nr. 1435/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004. 67

În susţinerea cererii, reclamanta a depus la dosar raport cu privire la situaţia minorei, plan individualizat de protecţie, raport de consiliere a părinţilor cu privire la adopţie, anchetă socială, sentinţa civilă nr. 182 din 7.02.2006 a Tribunalului Suceava, acte de stare civilă şi alte înscrisuri. Prezenţi în instanţă pârâţii şi au arătat că nu sunt de acord cu deschiderea procedurii adopţiei interne a fiicei lor, şi că vor face demersuri pentru reintegrarea ei în familie. Prin sentinţa civilă nr. 68 din 2.06.2009, Tribunalul Suceavaa admis cererea şi, în consecinţă, a încuviinţat deschiderea procedurii adopţiei interne a minorei, născută la data de 19.10.2001, în localitatea, judeţul S, a suspendat exerciţiului drepturilor şi obligaţiilor părinteşti şi a delegat exerciţiul acestora Consiliului Judeţean. Pentru a hotărâ astfel, prima instanţă a reţinut că minora, fiica celor doi pârâţi, se află în prezent în plasament, potrivit sentinţei civile nr. 182 din 7.02.2006 a Tribunalului Suceava, la asistent maternal, nefiind vizitată de mamă sau de alte rude până la gradul IV. Minora are o evoluţie bună atât din punct de vedre fizic, cât şi medical. Deoarece mama minorei nu a făcut nici un demers pentru reintegrarea acesteia în familie, a fost informată în scris despre intenţia de a se deschide procedura adopţiei minorei împotriva dorinţei ei şi a fost informată asupra consecinţelor adopţiei. Reţinând că planul individualizat de protecţie a minorei are ca finalitate adopţia internă a acesteia, prima instanţă apreciind interesul superior al minorei, în considerarea dispoziţiilor art. 22 al. 3, art. 23 şi art. 13 din Legea nr. 273/2004 a admis cererea astfel cum a fost formulată. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, în motivarea căreia a arătat că doreşte reintegrarea minorei în familie. Precizează că a făcut în acest sens demersuri în anul 2007, nefinalizate însă datorită numeroaselor înscrisuri care i s-au solicitat şi pe care nu le-a putut procura. 68

Arată că a încercat să o viziteze pe minoră, nepermiţându-i-se însă aceste vizite deoarece nu a putut face rost de bilete de voie. Examinând recursul, prin prisma motivelor de recurs formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, curtea constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Pentru minora s-a luat măsura de protecţie a plasamentului la asistent maternal prin hotărârea nr. 731 din 25.06.2002 a Comisiei Judeţene pentru Protecţia Copilului S, justificat de faptul că mama minorei a făcut cerere prin care solicita luarea unei măsuri de protecţie pentru copil invocând lipsa condiţiilor materiale necesare creşterii şi educării acestuia. Această cerere coroborată cu actele de stare civilă ale părinţilor şi ancheta socială de la primăria de domiciliu au stat la baza întocmirii raportului psihosocial şi ulterior la eliberarea hotărârii de plasament a copilului la asistent maternal. Măsura luată prin hotărârea menţionată a fost menţinută prin sentinţa civile nr. 182 din 7.02.2006 a Tribunalului Suceava. Curtea, examinând actele şi lucrările dosarului, constată faptul că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei. Astfel, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului S deşi a făcut demersuri pentru reintegrarea minorei în familie, atât în cea restrânsă, cât şi în cea lărgită, acestea au eşuat. Mamei copilului i s-a pus în vedere că pentru reintegrarea minorei în familie este necesar ca să aibă un loc de muncă şi condiţii decente de creştere şi educare pentru copil, prin planul de servicii remis acesteia de către Primăria comunei Vama la data de 4.08.2009, plan pe care pârâta l-a semnat de luare la cunoştinţă (fila 12 dosar recurs). Aceasta însă, astfel cum rezultă din adresa nr. 6994 din 7.09.2009 emisă de Primăria comunei Vama (fila 19 dosar recurs) nu a făcut dovada îndeplinirii nici unuia din obiectivele impuse de planul de servicii. Nici bunicul patern al minorei deşi a declarat că doreşte să se ocupe de creşterea minorei nu a făcut nici un demers pentru reintegrarea ei în familie şi nici pentru refacerea legăturii cu ea, neavând, de altfel, nici condiţii materiale propice pentru reintegrarea minorei în familie. 69

Deoarece mama minorei nu a făcut nici un demers pentru reintegrarea minorei în familie, a fost informată în scris despre intenţia de a se deschide procedura de adopţie a minorei precum şi asupra consecinţelor adopţiei. De asemenea, şi tatăl minorei a fost informat în scris cu privire la aspectele sus menţionate. Planul individualizat de protecţie şi raportul cu privire la situaţia minorei au stabilit necesitatea adopţiei interne a copilului, care este bine dezvoltat din punct de vedere fizic şi medical şi s-a integrat în familia asistentului maternal. Pe perioada plasamentului la asistentul maternal, fetiţa nu a fost vizitată de părinţi sau rude până la gradul IV inclusiv. Pârâta a afirmat că a încercat să o viziteze pe minoră, dar a întâmpinat o serie de obstacole. Din declaraţia asistentului maternal rezultă însă că aceasta timp de trei ani nu a ţinut legătura cu copilul nici măcar telefonic sau prin scrisori. De altfel, vizitele familiei biologice la copiii aflaţi în plasament la asistenţi maternali se fac pe baza unui bilet de voie emis în baza unei cereri, cerere care în cazul pârâtei nu a fost formulată. Având în vedere că reclamanta a făcut dovada demersurilor prevăzute de art. 22 al. 1 şi 2 din Legea nr. 273/2004 privind reintegrarea copilului în familie, demersuri care au eşuat, precum şi incidenţa dispoziţiilor art. 13 din actul normative menţionat, se conchide că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 23 al. 1 şi 2 din aceeaşi lege, admiţând cererea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului S şi, în consecinţă, încuviinţând deschiderea procedurii adopţiei interne a copilului , cu suspendarea exerciţiului drepturilor şi obligaţilor părinteşti, în baza art. 23 al. 3 lit. a din Legea nr. 273/2004 şi delegarea exerciţiului drepturilor şi obligaţiilor părinteşti Consiliului judeţean suceava, în baza art. 23 al. 3 lit. b din Legea nr. 273/2004. În conseciţă, pentru cele reţinute, Curtea, în baza art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

70

Pentru aceste motive,în numele Legii, DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta, domiciliată în comuna Vama, judeţul S, împotriva sentinţei civile nr. 68 din 2 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Suceava - Secţia civilă, în dosar nr-, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 29 septembrie 2009. Preşedinte, Judecători, Grefier, Red. Tehnored./20.10.2009 Nr. ex.2 Jud. fond: Preşedinte: Dumitraş Daniela Judecători: Dumitraş Daniela, Plăcintă Dochiţa, Andrieş Catrinel Sursa: Jurindex

SPEŢA 2 ADOPŢIE INTERNAŢIONALĂ 71

Potrivit art.10 al Legii nr.105/1994, această lege este aplicabilă în măsura în care convenţiile internaţionale la care România este parte nu stabilesc o altă reglementare. Legea română privind adopţia, în cazul în care copilul român adoptat are domiciliul în străinătate, face trimitere la legea de la domiciliul copilului. Adopţia minorului care nu are domiciliul în România nu cade sub incidenţa de reglementare a normei interne române, ea fiind supusă legii străine, în speţă, legii adoptatorului, soţul mamei, care îi permite acestuia să adopte pe copilul soţiei sale. Adopţie. Hotărâre judecătorească străină de încuviinţare a adopţiei. Recunoaşterea acestei hotărâri pe teritoriul României   ICCJ, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 7831 din 20 noiembrie 2007   Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara reclamanta F.F.F. a

solicitat,

în

contradictoriu

cu

pârâtul

F.G.

recunoaşterea

hotărârii

nr.II/455/7/2006, de adopţie pronunţată de Autoritatea Tutelară orăşenească din Budaörs, Republica Ungară şi dispunerea cuvenitelor menţiuni în Registrul de naşteri al Primăriei Hunedoara, unde s-a înregistrat naşterea minorei L.M. În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin hotărârea sus-amintită s-a încuviinţat  înfierea de către soţul ei, F.G. a fiicei sale minore L.M., născută la Hunedoara la 1 septembrie 2000. Reclamanta a solicitat pronunţarea unei hotărâri de execquatur în temeiul art.147 din Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, pentru ca noul act de naştere eliberat de autorităţile maghiare să poată fi transcris în registrele de evidenţă de stare civilă din România. Tribunalul Hunedoara prin sentinţa civilă nr. 88 din 2 februarie 2007 a respins cererea de recunoaştere a hotărârii de adopţie.

72

În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut competenţa exclusivă a instanţei române în privinţa adopţiei unui minor cetăţean român cu domiciliu în România, conform art. 151 din Legea nr. 105/1992. S-a constatat că potrivit art. 39 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, adopţia internaţională a copilului care are domiciliul în România poate fi încuviinţată numai în situaţia în care adoptatorul sau unul din soţi din familia adoptatoare care domiciliază în străinătate este bunicul copilului care se doreşte a fi adoptat. S-a apreciat că sintagma „copilul care domiciliază în România” trebuie coroborată cu art.151 pct.2 din Legea nr.105/1992, deoarece altă interpretare ar eluda legea română care circumstanţiază calitatea străinului adoptator numai la calitatea de bunic. S-a constat astfel că, potrivit art.168 din Legea nr.105/1992,  hotărârea străină încalcă ordinea publică de drept internaţional privat din România şi ca urmare s-a refuzat producerea de efecte juridice a hotărârii străine pe teritoriul României. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta care a criticat soluţia instanţei de fond pentru greşita constatare că minorul are domiciliul în România, în realitate el având domiciliul mamei care locuieşte în străinătate unde s-a stabilit împreună cu soţul ei, respectiv în Ungaria. Ca urmare, s-a criticat aprecierea că în cauză s-ar aplica legea română în privinţa adopţiei, aceasta fiind supusă legii maghiare care nu are restricţiile din legea română, art.31 din Legea nr.273/2004 fiind artificial extins asupra adoptatorului pentru aplicarea art.151 alin.(2) din Legea nr.105/1992. S-a arătat că legea maghiară nu e contrară ordinii de drept din România şi, ca urmare, instanţa română putea verifica condiţiile cumulative prevăzute de art.116 din Legea nr.105/1992 în privinţa hotărârii străine. Curtea de Apel Alba-Iulia, prin decizia civilă nr.1/A din 15 mai 2007, a admis apelul reclamantei, a anulat în tot hotărârea şi reţinând cauza spre rejudecare a respins cererea. 73

În motivarea deciziei, curtea de apel a constatat că hotărârea primei instanţe este nulă deoarece minuta sentinţei civile nu a fost semnată de judecătorul care a pronunţat-o, motiv de nulitate prevăzut de art.297 alin.(2) C.proc.civ. În rejudecare cauzei instanţa, cercetând domiciliul minorei, a constatat că acesta este în România pentru că şi minora şi mama reclamantă sunt cetăţeni români şi potrivit art.13 din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice şi  juridice, domiciliul este acolo unde persoana îşi are locuinţa statornică sau principală  iar conform art.14 din aceeaşi act normativ, minorul îşi are domiciliul la părinţii săi, în speţă la domiciliul mamei care a indicat în acţiune un domiciliu în România. Constatându-se că reclamanta şi minora au domiciliul în România şi reşedinţa în Ungaria, s-a conchis că legea aplicabilă este legea română, şi anume, Legea nr.273/2004, legea  naţională a adoptatului în termenii art.151 alin.(2) din Legea nr.105/1992 – şi că, potrivit legii române, copilul cetăţean român nu poate fi adoptat de un  cetăţean străin decât dacă acesta este bunicul copilului. În temeiul art.168 din Legea nr.105/2004 s-a refuzat recunoaşterea hotărârii străine, considerându-se că aceasta „încalcă ordinea publică de drept internaţional privat român”. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia, în temeiul art.45 alin.(5) şi art.299 C.proc.civ. şi, respectiv, reclamanta. Parchetul a invocat în drept motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art.304 pct.9 C.proc.civ., iar în fapt a criticat hotărârea pentru nelegalitate. S-a arătat că din probele administrate s-a dovedit că cei doi soţi locuiesc cu copilul reclamantei pe care îl consideră copilul lor comun începând din anul 2007 în Ungaria. Această situaţie rezultă din hotărârea de adopţie care s-a pronunţat în acest sens, constatând că minorul s-a încadrat perfect în viaţa de familie a părintelui adoptator. S-a mai dovedit din actele depuse că reclamanta şi minora adoptată au obţinut permis de şedere în Ungaria valabil până în 24 iunie 2008. 74

Recurentul a arătat că potrivit art.20 alin.(3) din Legea nr.105/1992 relaţiile personale şi patrimoniale ale soţilor sunt supuse legii statului maghiar, lege aplicabilă, conform art.30 alin.(2) teza II din Legea nr.105/1992 prin excepţie de la regula prevăzută de art.30 alin.(1) şi în situaţia în care unul din soţi adoptă  copilul celuilalt soţ. Excepţia este prevăzută în interesul superior al copilului, al familiei şi protejarea drepturilor omului cu privire la căsătorie şi viaţa privată. Neaplicându-se legea română în acest caz de adopţie, nu se aplică nici art.151 pct.1 cu privire la competenţa instanţei române de a încuviinţa adopţia. S-a arătat că, în speţă, primează interesul copilului al cărui statut juridic trebuie să corespundă cu statutul de fapt, nefiind încălcate dispoziţiile art.168 din Legea nr.105/1992, dispoziţii permisive. În recursul său, reclamanta şi-a motivat criticile pe greşita apreciere a instanţei a dispoziţiilor art.13 din Decretul nr. 31/1954 potrivit cărora domiciliul ei şi al copilului ar mai fi în România. Reclamanta a arătat că locuieşte în mod permanent şi statornic în Ungaria, în localitatea Herceghalom, de la data căsătoriei cu F.G., din 22 februarie 2000 iar locuinţa din Hunedoara este o locuinţă secundară folosită de ea şi familia ei pe timpul verii, în vacanţă. S-a mai arătat că legea aplicabilă este legea maghiară nr.IV din 1952 şi ordinul guvernamental nr.331/2006 şi nu Legea nr.273/2006. S-a apreciat astfel că s-a făcut o greşită aplicare a art.39 din Legea nr.273/2004, considerându-se că minora are domiciliul în România. Or, minorul având domiciliul în străinătate se aplică legea străină adică legea maghiară potrivit art.20 şi art.31 din Legea nr.105/1992. Recurenţii au considerat astfel greşit aplicat art.151 din Legea nr. 105/1992, deoarece legea maghiară aplicabilă nu este contrară ordinii de drept din România. Analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, se constată că recursurile, fondate pe motivul prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ., sunt întemeiate şi s-au admits pentru considerentele ce urmează : 75

Instanţele au aplicat în mod greşit în soluţionarea cauzei dispoziţiile Legii nr.273/2004 şi Legii nr.105/1992, considerând că, în speţă, adopţia în discuţie era de competenţa exclusivă a instanţei române, astfel încât hotărârea instanţei străine s-a pronunţat cu încălcarea art.151 din Legea nr.105/1992 privind competenţa exclusivă a instanţei române şi că prin urmare hotărârea străină nu poate fi recunoscută ca producând efecte în ordinea de drept românească, potrivit art.168 din aceeaşi lege. În primul rând este de observat că, potrivit art.10 al Legii nr.105/1994, această lege este aplicabilă în măsura în care convenţiile internaţionale la care România este parte nu stabilesc o altă reglementare. În cazul de faţă, se constată că Tratatul bilateral încheiat între Republica Populară Română şi Republica Populară Ungară privind asistenţa juridică în cauze civile, familiale şi penale ratificat de România prin Decretul nr.505/1958 prevede condiţiile în care cele două state contractante au înţeles să reglementeze instituţia înfierii. Astfel art.33 alin.(1) din Tratat prevede că înfierea este supusă legislaţiei Părţii Contractante al cărei cetăţean este înfietorul iar potrivit alin.(3) al aceluiaşi articol se arată în mod expres că „în cazul când copilul se înfiază de către soţi, dintre care unul este cetăţean al unei Părţi Contractante iar altul al celeilalte Părţi Contractante, înfierea se face în conformitate cu legea ambelor Părţi Contractante”. Punctul 4 al aceluiaşi articol mai arată că „în materie de înfiere este competentă instituţia părţii contractante al cărui cetăţean este înfietorul” iar „în cazul prevăzut în alin.(3), este competentă instituţia acelei Părţi Contractante pe teritoriul căreia soţii au sau au avut domiciliul comun sau reşedinţa”. Ca urmare în cazul de speţă,  adopţia privind copilul soţiei unui cetăţean maghiar este aplicabilă legea ambelor părţi contractante. Legea română privind adopţia, în cazul în care copilul român adoptat are domiciliul în străinătate, face trimitere la legea de la domiciliul copilului.

76

În acest sens, atât probele administrate în dosarul de adopţie cât şi documentele prezentate de reclamantă, au dovedit că minorul se află la mama sa, care şi-a stabilit domiciliul la soţ, în Ungaria, unde soţii au domiciliul conjugal. Pe cale de consecinţă, potrivit legii române, adopţia minorului care nu are domiciliul în România nu cade sub incidenţa de reglementare a normei interne române, ea fiind supusă legii străine, în speţă, legii adoptatorului, soţul mamei, care îi permite acestuia să adopte copilul soţiei sale. Astfel, se constată că adopţia a fost legal încuviinţată potrivit legii maghiare de către autoritatea competentă maghiară căreia îi fixează atribuţii în materie de înfiere Tratatul bilateral mai sus citat. Convenţia cu privire la drepturile copilului, (New York 1989), ratificată şi de România prin Legea nr. 18/28 septembrie 1990 prevede obligaţia de a crea minorului un mediu propice de creştere şi educare de către familie. Or, familia minorului care în fapt din 2001 este formată din mama sa şi soţul acesteia, poate fi şi de drept consfinţită ca atare, fără ca, prin aceasta, ordinea de drept din România să fie atinsă. Ca urmare, constatând că în cauză instanţele române nu au competenţă exclusivă în soluţionarea cauzei de adopţie; că legea maghiară aplicabilă a fost respectată; că a fost pronunţată în mod legal hotărârea  în cadrul ordinii juridice maghiare, adopţia putând fi încuviinţată prin hotărârea organului administrativ arătat, sunt întrunite condiţiile Tratatului bilateral în art.33 în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege în realizarea adopţiei. Pentru considerentele arătate s-a admis recursul reclamantei şi s-a modificat hotărârea atacată în sensul că s-a admis cererea reclamantei  şi s-a recunoscut hotărârea de adopţie, cu toate efectele prevăzute de lege deduse din faptul recunoaşterii. S-au menţinut celelalte dispoziţii.

77

BIBLIOGRAFIE 1. Avram Marieta “Adopţia naţională şi internaţională”, ed. All Black, Bucureşti 2001 2. Bacaci Al.,” Dreptul familiei”, Editura All Beck, Bucureşti, 2006 3. Bacaci Al., Dumitrache V.,

Hageanu C.,” Dreptul familiei in

reglementarea Noului Cod civil” , Editia 7 , Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012 4. Bodoaşcă T. “Legislaţia adopţiilor.Comentarii şi explicaţii” ,ed. C.H.Beck,Bucureşti 2006 5. Cerhan Adriana “Dreptul familiei.Teorie şi practică”,ed. Lumina Lex,Bucureşti 2008 6. Florian E., “Dreptul familiei in reglementarea Noului Cod civil”, Editia 4 , Ed. C.H. Beck,Bucureşti, 2011 7. Horbada Maria “Încheierea şi desfacerea adopţiei. Legislaţie şi doctrină” ,note de curs,Iaşi 2011 8. Lupaşcu Dan, “Dreptul familiei”, Editura Rosetti, Bucureşti, 2005 9. Macovei Ioan “Drept internaţional privat” ed. C.H.Beck, Bucureşti 2011 10.Mihailă Oana “Adopţia,drept român şi drept comparat”, ed. Universul Juridic, Bucureşti 2010 78

11.Onica-Chipea

Lavinia

“Aspecte

socio-juridice

privind

protecţia

drepturilor copilului” ed. Expert, Bucureşti 2007 12.Pricopi Ad. , “Dreptul familiei”, curs, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2005 13.F.A. Baiaş, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei “Noul Cod Civil Comentariu pe articole” Bucureşti 2012 14.Codul civil(Legea nr.287/2009) 15.Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, republicata 16.Cercetare “Factori care influenţează succesul adopţiei naţionale” 17.Revistacalitateavietii.ro ,articol “Profilul părinţilor adoptivi din România şi motivaţia adopţiei copiilor greu adoptabili”, Doru Buzducea, Florin Lazăr

79