Romania in NATO [PDF]

Zitiervorschau

România în NATO - trecut, prezent şi viitor -

1

CUPRINS I. NATO (Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord) .................................................... 3 A. Introducere NATO ........................................................................................................... 3 B. Membrii NATO ................................................................................................................. 4

II. Demersuri pentru aderare .............................................................................................. 5 A. Partnership for Peace ....................................................................................................... 6 B. Summit-ul de la Madrid ................................................................................................... 6 C. Summit-ul de la Washington ........................................................................................... 7 D. Summit-ul de la Praga ..................................................................................................... 7 E. Ceremonia de semnare a protocoalelor .......................................................................... 7 III. Înălţarea drapelulilor ..................................................................................................... 8 A. Obiectivele României ca stat membru al NATO ........................................................... 8 B. Cronologia relaţiilor România-NATO de la aderare până în prezent ........................ 9 C. Apărarea cibernetică ....................................................................................................... 11 D. Adunarea parlamentară NATO ..................................................................................... 11 E. Securitatea energetică ...................................................................................................... 11 F. Parteneriatul strategic NATO-UE .................................................................................. 12 G. Marea Neagră ................................................................................................................... 13 III. Efectele integrării ............................................................................................................ 14 A. Restructurarea armatei române .................................................................................... 14 B. Participarea la operaţii în sprijinul păcii conduse de NATO ..................................... 15 C. Summit-ul NATO la Bucureşti ...................................................................................... 17 D. Efectul aderării României la NATO asupra negocierilor cu UE ............................... 17

2

I.NATO (Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord) A.Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (abreviat NATO în engleză și OTAN în franceză) este o alianță politico-militară stabilită în 1949, prin Tratatul Atlanticului de Nord semnat în Washington la 4 aprilie 1949. Actualmente cuprinde 19 state din Europa și America deNord. Alianța s-a format din state independente, interesate în menţinerea păcii şi apărarea propriei independențe prin solidaritate politică și printr-o forță militară defensivă corespunzătoare, capabilă să descurajeze și, dacă ar fi necesar, să raspundă tuturor formelor probabile de agresiune îndreptată împotriva ei sau a statelor membre. Inițial, aceste state au fost: Belgia, Canada, Danemarca, Franța, Islanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Portugalia, Olanda si SUA. La 18 februarie 1952, au aderat la tratat Grecia şi Turcia, iar la 6 mai 1955, RFG a devenit membră NATO. La constituirea ei, ideea de bază a alianței, menținută timp de peste 50 de ani, era aceea a realizării unei apărări comune, credibile și eficiente. În acest sens, în articolul 5 al Tratatului se specifica: „Parţile convin ca un atac armat împotriva uneia sau a mai multora dintre ele în Europa sau în America de Nord va fi considerat ca un atac împotriva tuturor şi, în consecinţă, dacă se va produce un asemenea atac armat, fiecare dintre ele, exercitând dreptul sau individual sau colectiv la autoapărare, recunoscut de articolul 51 al Cartei Naţiunilor Unite, va da asistenţă Părţii sau Părţilor atacate, prin luarea în consecinţă, individual şi concertat cu celelalte părţi, a acelor măsuri ce vor fi considerate necesare, inclusiv folosirea forţei armate, pentru a restaura şi a menţine securitatea zonei Nord-Atlantice.” Această frază s-a referit la început la cazul în care URSS ar fi lansat un atac împotriva aliațiilor europeni ai Statelor Unite, în urma căruia SUA ar fi trebuit să trateze Uniunea Sovietică ca și cum ar fi fost atacată ea însăși. Totuși temuta invazie sovietică din Europa nu a mai venit. În schimb, fraza a fost folosită pentru prima dată în istoria tratatului la 12 septembrie 2001 drept răspuns la Atentatele din 11 septembrie 2001. B. Membrii NATO: Albania, Belgia, Bulgaria, Canada, Croația, Cehia, Danemarca, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Norvegia,

3

Olanda, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al M.B, România, Slovacia, Spania, Statele Unite, Turcia. Limbile oficiale sunt engleza si franceza. Grecia și Turcia s-au alăturat alianței în februarie 1952. Germania a aderat ca Germania de Vest în 1955, iar unificarea germană din 1990 a extins participarea Germaniei cu regiunile Germaniei de Est. Spania a fost admisă la 30 mai 1982, iar fostele țări semnatare ale Pactului de la Varșovia au aderat fie la 12 martie 1999 (Polonia, Ungaria și Cehia), fie în anul 2004 (România, Slovenia, Slovacia, Estonia, Letonia, Lituania și Bulgaria). La 1 aprilie 2009 au aderat la NATO Albania și Croația. Franța s-a retras din comanda militară în 1966, dar a revenit în 2009. Islanda, singura țară membră NATO care nu are o forță militară proprie, s-a alăturat organizației cu condiția de a nu fi obligată să participe la război. La 17 martie 1948 Benelux, Franța, și Regatul Unit au semnat Tratatul de la Bruxelles care este o percuziune la înțelegerea NATO.URSS și statele aliate ei au format Pactul de la Varșovia în 1955 pentru a contrabalansa NATO. Ambele organizații au fost forțe oponente în Războiul Rece. După căderea Cortinei de Fier în 1989, Pactul de la Varșovia s-a dezintegrat. NATO și-a văzut primul angajament militar în Războiul din Kosovo, unde a pornit o campanie de 11 săptămâni împotriva statului Serbia și Muntenegru între 24 martie și 11 iunie 1999. Trei foste țări comuniste, Ungaria, Republica Cehă și Polonia, s-au alăturat NATO în 1999 după ce au fost invitate, la 8 iulie 1997. La întâlnirea de vârf de la Praga (Republica Cehă) din 21 noiembrie-22 noiembrie 2002, șapte țări au fost invitate spre a începe negocierile de aderare cu alianța: Estonia, Letonia, Lituania, Slovenia, Slovacia, Bulgaria și România. Țările invitate s-au alăturat NATO în 2004. Albaniei și Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei li s-a comunicat că nu îndeplinesc criteriile economice, politice și militare și că vor trebui să aștepte. Croația a făcut o cerere abia în 2002. Decizia lui Charles de Gaulle de a revoca comanda militară franceză în 1966 pentru a-și dezvolta propriul program de descurajare nucleară, a necesitat relocarea Centralei NATO din Paris, Franța la Bruxelles, Belgia până la 16 octombrie 1967. În timp ce centrala politică este amplasată în Bruxelles, centrala militară și cea a Puterilor Aliate ale Europei (SHAPE) sunt localizate la sud de Bruxelles în orașul Mons.

4

La 13 septembrie 2001, NATO a invocat, pentru prima dată în istoria sa, un articol din carta sa prin care se înțelege că orice atac asupra unui stat-membru este considerat un atac împotriva întregii alianțe. Asta a venit ca un răspuns la Atacul terorist de la 11 septembrie 2001. La 10 februarie 2003 NATO a înfruntat o criză serioasă deoarece Franța și Belgia au împiedicat procedura de aprobare tacită în privința momentului la care s-ar lua măsuri protective pentru Turcia în cazul unui posibil război cu Irakul. Germania nu și-a folosit dreptul de veto, însă a spus că susținea vetoul. La 16 aprilie 2003, NATO a fost de acord să preia comanda Forței Internaționale de Asistență pentru Securitate (ISAF) în Afganistan în august același an. Decizia a venit după cererea Germaniei și Olandei, cele două națiuni care conduceau ISAF la momentul înțelegerii. Ea a fost aprobată unanim de către toți cei 19 ambasadori ai NATO. A fost prima oară în istoria organizației când a avut loc o misiune în afara zonei atlantice. Canada a fost în original criticată pentru că i-a luat-o înainte ISAFei.

II.România şi NATO (demersuri pentru aderare) Între anii 1989 si 1991, Centrul si Estul Europei au suferit schimbări fundamentale, care au dus la reconfigurarea relaţiilor internaţionale. Încetarea existenţei URSS a condus, printre altele, la faptul că SUA şi-a asumat rolul de cea mai mare putere mondială,luând şfârşit epoca îndelungată a bipolarismului. Modificările survenite au făcut ca Statele Unite ale Americii să aibă un cuvânt hotărâtor în toate problemele politice, economice şi militare de prim plan ale lumii, exercitând un rol de lider în cadrul NATO, în grupul celor mai industrializate ţări sau în alte numeroase organisme internaţionale, precum Banca Mondială sau Fondul Monetar Internaţional. Începând cu ultima decadă a secolului al XX-lea, România a parcurs un proces istoric marcat de trecerea de la comunism la capitalism. Acest proces a presupus reformarea societăţii, adoptarea valorilor democratice şi integrarea ţării în structuri europene şi euro-atlantice, cele mai importante fiind NATO şi UE. Aceste obiective au fost pe deplin susţinute de către întreaga societate românească, indiferent de opţiuni politice sau de altă natură. Un alt demers care s-a bucurat de susţinerea structurilor statului, dar şi a cetaţenilor, a fost apropierea tot mai intensă de Statele Unite ale Americii, care a fost chiar întarită printr-un parteneriat strategic între cele două 5

ţări,o parte semnificativă a istoriei recente a României fiind marcată de procesul de aderare la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord.

A. PfP (Partenership for Peace) La 26 ianuarie 1994 a fost lansat Parteneriatul pentru Pace sau Partnership for Peace (PfP), cel mai important program care a reunit membri şi parteneri NATO, iar în 2004 a fost, în mod oficial, finalizat procesul de aderare a României la NATO,împlinindu-se şi 10 ani de participare a României la PfP. În acelaşi an s-a mai desfăşurat la Istanbul şi prima întalnire NATO la nivel înalt, la care România a participat în calitate de membru cu drepturi depline.România este prima ţară din lume care a semnat, la 26 ianuarie 1994, Documentul Cadru al PfP. Din acel moment a fost vizibilă intensificarea colaborării la nivel militar dintre România şi SUA, atât în privinţa contactelor oficiale, cât şi a exerciţiilor comune sau activităţilor din teatrele de operaţiuni.Participarea României în cadrul Parteneriatului pentru Pace a reprezentat principalul instrument prin care se putea realiza interoperabilitatea forţelor armate române cu cele NATO, dar şi un cadru important de colaborare militară bilaterală între România şi SUA. Cu ajutorul PfP, România a trecut cu bine o parte dintre „examenele” în urma cărora a devenit în 2004 membră cu drepturi depline a NATO.

B. Summit-ul de la Madrid (iulie 1997) Am continuat cu Summit-ul de la Madrid, din iulie 1997, care este considerat de unii analişti ca fiind un adevărat „deschizător de drumuri”. În ciuda eforturilor întreprinse pentru cauza României, în cadrul Summit-ului de la Madrid, NATO a adresat doar Republicii Cehe, Ungariei şi Poloniei - ţări susţinute de Statele Unite - invitaţia de a începe convorbirile pentru aderare. Motivul invocat era că doar aceste trei ţări atinseseră progresul necesar în cadrul reformelor din domeniile: militar, politic, economic şi social, însă ar fi existat şi probleme sporite legate de costuri. Poate fi considerat drept realizare faptul că Summit-ul de la Madrid a nominalizat România şi Slovenia ca favorite ale următorului val, anunţând un fapt extrem de important, anume că uşile Alianţei rămâneau deschise. Imediat după Summit, la 11 iulie 1997, Preşedintele SUA, Bill Clinton, a venit în România pentru câteva ore, dând un mesaj de speranţă si încurajare în vederea rezolvării chestiunilor care făceau la momentul respectiv ca ţara noastră să fie incompatibilă cu calitatea de membru al Alianţei. Însă acesta nu a fost considerat un eşec 6

iremediabil, iar poporul român, prin factorii săi de răspundere, a reluat eforturile de aderare, dintr-o nouă perspectivă.A urmat o perioadă de reforme intense, un plan de aderare bine pus la punct şi sute de ocazii în care România şi-a dovedit angajamentul şi capacitaţiile militare, în special în urma atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001.

C. Summit-ul de la Washington (1999) Summit-ul de la Washington (din 1999) este un nou moment cheie în drumul României spre NATO. Chiar dacă nu a fost lansată nicio invitaţie de aderare, în comunicatul final al Summitului România este nominalizată în fruntea listei de candidaţi, alături de Slovenia. Pe langă această realizare, a fost lansat şi Planul de Acţiune pentru Aderare (Membership Action Plan – MAP), care era destinat sprijinirii ţărilor aspirante în eforturile de pregătire pentru aderarea la NATO.

D. Summit-ul de la Praga(2002) În noiembrie 2002, imediat după Summit-ul de la Praga, Preşedintele Bush a venit la Bucureşti pentru a se adresa românilor. În acelaşi discurs în care exprima ideea că dacă vreun pericol va ameninţa România, SUA şi NATO vor fi alături de noi. Preşedintele Bush şi-a afirmat convingerea că România va contribui la consolidarea Alianţei Nord-Atlantice şi la întărirea relaţiilor acesteia cu Rusia, reiterând ideea că România poate reprezenta în viitor o punte de legatură între Alianţă si Federaţia Rusă. După mai bine de 5 ani de la vizita Preşedintelui Clinton la Bucureşti, pe data de 23 noiembrie 2002, avionul prezidenţial Air Force One a aterizat din nou pe Aeroportul International Otopeni. De data aceasta, la bord se afla Preşedintele George W. Bush, care nu mai aducea un mesaj menit să-i consoleze pe români, ci un salut călduros de la aliat la aliat.

E. Ceremonia de semnare a protocoalelor de aderare (2003) Pe 26 martie 2003,Ministrul român al afacerilor externe participă, la Bruxelles, la Ceremonia de semnare a protocoalelor de aderare,urmând ca între 4 şi 5 aprilie 2003 să aibă loc la Snagov reuniunea informală a primilor miniştri din cele şapte state invitate să adere la NATO. Pe 7 mai 2003 reuniunea NAC + 7 are loc la Bruxelles acompaniată între 7 şi 8 mai 2003 de vizita în

7

SUA a celor şapte miniştri ai afacerilor externe din ţările invitate să adere la NATO, cu ocazia votului din Senat asupra rezoluţiei de ratificare a Protocoalelor de aderare, ratificate pe 8 mai 2003 de către Congresul SUA. În luna decembrie a aceluiaşi an un alt eveniment are loc “Reuniunea ministerială NAC+7 la nivel de miniştri de externe” la Bruxelles.

III. Înălţarea drapelurilor Pe 26 februarie 2004, Parlamentul României adoptă,cu unanimitate de voturi, legea de aderare la Tratatul Atlanticului de Nord, iar pe 1 martie 2004 este promulgată legea de aderare la Tratatul Atlanticului de Nord de către Preşedintele României, Ion Iliescu.Acesta semnează pe 4 martie 2004 Instrumentului de aderare a României la Tratatul Atlanticului de Nord. În aceeaşi lună pe 29 martie 2004 are loc depunerea de către prim-ministrul României, Adrian Năstase, a instrumentului de aderare a României la NATO. Momentul culminant a avut loc pe 2 aprilie 2004 reprezentat de Ceremonia înălţării drapelelor de stat ale României şi celorlalţi 6 noi aliaţi la Cartierul General al NATO la Bruxelles; reuniunea informală a miniştrilor de externe ai statelor membre NATO.

A. Obiectivele României ca stat membru al NATO 1. Sprijinim o Alianţă puternică şi capabilă să răspundă eficient noilor ameniţări la adresa securităţii. Un parteneriat transatlantic puternic şi robust, un factor crucial în articularea unor răspunsuri eficiente la noile riscuri de securitate cu care se confruntă comunitatea democraţiilor transatlantice. 2. Îndeplinirea responsabilităţilor de membru NATO legate de participarea la operaţiunile şi misiunile Alianţei. Unele din operaţiunile NATO la care a participat si România sunt: Forţa internaţională de asistenţă pentru securitate (ISAF)-la care ţara noastră este unul dintre contribuitorii importanţi. Iar operaţiunile desfăşurate de aceasta au ca obiectiv acordarea de asistenţă guvernului afgan în construirea şi menţinerea cadrului de securitate în vederea extinderii influenţei autorităţilor afgane, facilitând astfel derularea, în mod corespunzător a proceselor de stabilizare şi dezvoltare în afganistan. O alta operaţiune desfăşurată de Nato esteoperaţiunea KFOR, care se afla în Kosovo din 1999. Deşi a câştigat independenţa, KFOR a continuat să coopereze strâns cu populaţia din Kosovo, ONU, UE si alţi factori internaţionali.

8

După declaraţia unilaterală de independenţă a Kosofo România îşi menţine poziţia privind nerecunoaşterea statalităţii Kosovo. 3. Promovarea rolului Nato de furnizor de stabilitate, promotor al reformelor si cooperării regionale în vecinătatea imediată a României(Balcanii si regiunea Mării Negre). Astfel: a. România consideră ca frontiera comunităţii euro-atlantice,bazată pe democraţie,libertate şi securitate nu trebuie să se oprească la frontiera estică a României. b. De asemenea crede ca Europa nu poate fi completă fără integrarea balcanilor de vest în structurile europene şi euro-atlantice; prin sprijinirea fermă a acestei perspective şi a reformelor derulate a statelor din regiune vom putea contribui la modelarea unui climat de stabilitate pe termen lung. c. România a fost şi va continua să fie un avocat ferm şi activ al consolidării parteneriatului cu Republica Moldova, în sprijinul evoluţiei democratice şi vocaţiei sale europene şi al integrării Georgiei în cadrul structurilor euro-atlantice. d. Parte a Europei şi punte către Asia Centrală şi Afganistan, regiunea Mării Negre este importantă pentru stabilitatea euro-atlantică. România va contribui la dezvoltarea modalitaţilor prin care Nato poate susţine eforturile statelor riverane de consolidare a securităţiilor regionale. 4. Dezvoltarea parteneriatelor NATO cu UE şi ONU. România a sprijinit constant dezvoltarea dialogului si cooperării NATO-UE în cât mai multe domenii de interes comun, cu respectarea autonomiei de decizie a fiecărei organizaţii. De asemenea România susţine cooperarea şi cu Organizaţia Naţiunilor Unite(ONU) în vederea menţinerii păcii şi securităţii naţionale. 5. Susţinerea procesului de transformare a NATO. România şi celelalte membre ale organizaţiei continua să contribuie la procesele de transformare a NATO, menit să ofere Alianţei NordAtlantice capacitaţi flexibile, capabile să se desfăşoare rapid şi să răspundă noilor tipuri de ameninţări (terorism,proliferarea armelor de distrugere în masă.) B. Cronologia relaţiilor România-NATO de la aderare până în prezent Anul 2004: Pe data de 26 februarie 2004-Adoptarea de către Parlamentul României,cu unanimitate de voturi, a legii de aderare a Tratatului Atlantic de Nord. 4 martie 2004: Semnarea de către preşedintele României. Ion Iliescu, a instrumentului de aderare a României la Tratatul Atlanticului de Nord.

9

29 martie 2004: Depunerea de către prim-ministrul României, Adrian Năstase, a instrumentului de aderare la Tratatul Atlanticului de Nord, Washington, SUA. 2 aprilie 2004: Ceremonia de stat ale înălţării drapelelor de stat ale României şi celorlalţi 6 noi aliaţi la Cartierul General al NATO, Bruxelles. 13-14 mai 2004-Vizita la Bucureşti a secretarului general al Nato Jaap de Hoop Scheffer. 28-29 iunie 2004-Summit ul NATO de la Istanbul. Anul 2005: 22 februarie 2005- Summit-ul NATO de la Cartierul General al Alianţei, Bruxelles. Anul 2006: 3 aprilie 2006-Cu prilejiul zilei NATO, Ministerul Român al Afacerilor externe, a organizat, în parteneriat cu Institutul Diplomatic Român, conferinţa ”NATO în perspectiva Summit-ului de la Riga ” Anul 2007: 28 martie 2007-Reuniunea Consiliului Nord-Atlantic,care adopta decizia privind gazduirea de catre România,a Summit-ului NATO din 2008(2-4 aprilie) 29 octombrie 2007-Vizita la Bucureşti a secretarului general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer. Anul 2008: 11 ianuarie 2008- Vizita la Bucureşti a secretarului general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer. 31 ianuarie 2008- Vizita Preşedintelui României, Traian Basescu la sediul NATO de la Bruxelles 6 martie 2008-Reuniunea informală a miniştrilor de externe din ţările NATO 2-4 aprilie 2008-Summit ul NATO de la Bucureşti Anul 2009: ianuarie 2009 ambasada României de la Baku îşi începe primul mandat de Ambasadă Punct de Contact NATO în Azerbaijan(până in decembrie 2010) 5 martie 2009- Reuniunea informală a miniştrilor afacerilor externe a statelor membrelor ale NATO, Bruxelles. 3-4 aprilie 2009- Summit-ul NATO de la Strasbourg/kehl Anul 2010: 22 martie 2010-prima întrevedere oficială a ministrului român al afacerilor externe, Teodor Baconschi, cu secretarul general al Alianţei,Anders Fogh Rasmussen la sediul NATO,Bruxelles. 6-7 mai 2010, vizita la Bucureşti a secretarului general al Alianţei,Anders Fogh Rasmussen. 14 octombrie 2010- reuniunea comună a miniştrilor afacerilor externe şi ai apărării ai statelor membre NATO,consacrată pregătirii Summit-ului de la Lisabona. 28 octombrie 2010-Vizita preşedintelui Traian Băsescu la sediul NATO. 19-20 noiembrie-Summit ul de la Lisabona 10

Anul 2011: Ianuarie 2011- Ambasada României de la Baku îşi începe al doilea mandat ca Ambasadă Punct de Contact NATO în Azerbaijan(până in decembrie 2012. C. Apărarea cibernetică Noul Concept Strategic califică ameninţările din domeniul cibernetic ca vizând direct securitatea infrastructurilor naţionale vitale care pot pune în pericol ”prosperitatea, securitatea şi stabilitatea naţională si euro-atlantică ”. În consecinţă acest tip de provocări impun dezvoltarea de către Alianţă, a capacităţii de prevenire, detectare şi apărare împotriva lor, de redresare în urma apariţiei lor, de consolidare şi coordonare a capacităţilor naţionale de apărare cibernetică. În procesul de menţinere şi dezvoltare a unei abordari eficiente referitoare la securitatea naţionala, România a stabilit limitele directoare pentru domeniul securităţii cibernetice, cu scopul de a-şi proteja propriile sisteme de comunicaţii si de transfer al informaţiilor, precum şi de a reduce, în acelaşi timp, riscurile la adresa Alianţei. D. Adunarea parlamentară NATO Cunoscută iniţial sub numele de “Conferinţa Membrilor de Parlament din ţările NATO” iar în prezent denumirea oficială este de “Adunarea Parlamentară NATO”. Prezenţa Parlamentului României in Adunarea Parlamentară NATO.Parlamentul României a fost reprezentat încă din 1990. În perioada noiembrie 1990-aprilie 2004,Parlamentul României a luat parte la activităţiile Adunării cu statut de invitat şi apoi de asociat. După aderarea la NATO,în aprilie 2004,delegaţiei Parlamentului României i-au revenit,conform regulamentului, zece locuri de membrii ce se repartizează corespunzător între camera deputaţilor şi Senat. Acestora li se adauga zece supleanţi. E. Securitatea energetică Nu este un domeniu nou de discuţie sau de acţiune în cadrul Nato însă doar odata cu Summitul de la Riga(2006) a început sa fie considerat parte a unei politici consistente şi cuprinzătoare. România este una dintre ţările care au susţinut asumarea de către Alianţa Nord-Atlantică a unui rol mai proeminent şi mai activ în domeniul securităţii energetice,cu convingerea că prin experienţa şi capacităţile sale Alianţa poate amplificarea valorea eforturilor altor actori. Ca răspuns la însărcinarea decisă la Riga de şefii de stat şi de guvern aliaţi, la Summit-ul NATO de la Bucureşti(2008) a fost prezentat un raport privind “Rolul NATO în domeniul Securităţii 11

Energetice”.Aliaţii au identificat astfel principiile care guvernează abordarea NATO în domeniu şi au definit o serie de opţiuni şi recomandări pentru activităţi ulterioare. Pornind de la aceste principii, s-a decis ca, în paralel cu continuarea consultărilor privind riscurile la adresa securităţii energetice, NATO să se implice în următoarele domenii conexe: schimbul şi fuziunea de informaţii,proiectarea stabilităţii,încurajarea cooperării internaţionale şi regionale,acordarea de sprijin pentru managementul consecinţelor şi pentru proiectarea infrastructurii energetice vitale.

F. Parteneriatul strategic NATO-UE Încă anterior aderării la NATO,România a susţinut dezvoltarea unui parteneriat puternic între NATO şi Uniunea Europeana care respectă autonomia celor două organizaţii şi multiplică efectele politice şi acţiunile acestora. Cooperarea dintre Alianţa Nord Atlantică şi Uniunea Europeană, în balcani oferă probabil cel mai bun exemplu despre ceea ce pot face impreuna cele două organizaţii.Colaborarea dintre acestea în locuri precum Bosnia-Herţegovina sau Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei a avut un impact direct,pozitiv asupra stabilităţii şi securităţii regionale.Poziţia României faţă de acest parteneriat este una pozitivă.De la Afganistan şi Kosovo până la sprijinirea reformelor democratice şi a integrării Balcanilor de Vest şi Europei răsăritene,sau până la combaterea provocărilor globale precum terorismul. G. Marea Neagră Considerarea securităţii, stabilităţii şi democraţiei în regiunea Mării Negre reprezintă o prioritate pentru România. Scopul urmărit este de a contribui la ancorarea regiunii în comunitatea Euro-Atlantica prin stimularea cooperării regionale şi a atragerii sprijinului pentru aceste procese din partea instituţilor europene şi euro-atlantice inclusiv al NATO. Marcând pentru prima dată includerea unor referiri la Marea Neagră în declaraţia unui Summit NATO. Summit-ul de la Istanbul din 2004 a evidenţiat importanţa Mării Negre pentru securitatea euro-atlantică şi a exprimat dorinţa NATO de a identifica modalităţi de a sprijini eforturile regionale de consolidare a securităţii şi stabilităţii prin utilizarea mecanismelor existente de cooperare ale statelor din regiune. Declaraţiile adoptate la Summit-ul din Riga(2006), Bucureşti(2008), StrasbourgKehl(2009) şi Lisabona(2010) au reflectat de asemenea,importanţa acordată de Alianţă regiunii Mării Negre. Într-un paragraf tematic dedicat Mării Negre,declaraţia Summit-ului de la Bucureşti reafirmă ”importanţa constantă a regiunii Mării Negre pentru securitatea Euro-Atlantică” şi 12

dorinţa alianţei de a ”continua să sprijine în mod corespunzător aceste eforturi orientate în funcţie de priorităţile regionale şi bazate pe transparenţă,complementaritate şi caracter cuprinzator în scopul dezvoltării dialogului şi cooperării între statele de la Marea Neagră şi Alianţa”. Regiunea este o poartă de acces pentru resursele de petrol şi gaze transportate dinspre Asia Centrală şi Caucaz spre Europa. Se înregistrează, totodată, dezvoltarea şi consolidarea instituţiilor din sfera cooperării regionale în regiunea Mării Negre. Exemple ale dinamismului regional este Organizaţia de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN). O dovadă evidentă a acestui dinamism este şi lansarea, în 2006, a Euroregiunii Mării Negre, cu scopul de a sprijini dezvoltarea cooperării trans-frontiere între autorităţile locale, buna guvernare şi statul de drept. România a promovat cu ajutorul preşedinţiei Germaniei, o dimensiune privind Marea Neagră în cadrul UE, prin Sinergia Mării Negre(2007), complementară parteneriatului Estic. Aderarea României la NATO a reprezentat un obiectiv care s-a bucurat de un larg consens, atât din partea tuturor forţelor politice,cât şi a opiniei publice. Dintre cele şapte invitate să adere la NATO la Summit-ul de la Praga, obiectivul României s-a bucurat în România de sprijinul popular intern cel mai ridicat. În acest context România acordă o atenţie deosebită activităţiilor din sfera diplomaţiei publice în vederea menţinerii şi consolidării interesului şi sprijinului opiniei publice pentru NATO. În cadrul manifestărilor de diplomaţie publică în România,legate de NATO,un loc aparte îl ocupă „Ziua NATO” Aceasta zi specială reprezintă un eveniment de referinţă pentru societatea românească din perspectiva statutului României de aliat NATO şi a semnificaţilor asociate acestui moment. Începând din 2005 ”Ziua NATO” se marchează în România anual în prima duminică a lunii aprilie, pe baza unor decizii legislative. La alegerea acestei date s-a ţinut cont de apropierea de data oficială a aderării României la Alianţa Nord-Atlantică (29 martie 2004) şi de data arborării oficiale a drapelului român la sediul NATO de la Bruxelles(2 aprilie 2004). „Ziua NATO” este o sărbătoare publică dedicată democraţiei, spiritului european şi spiritului euro-atlantic.

13

IV. Prezenţa României în NATO Pentru România, integrarea în NATO a însemnat de la început declanșarea unui proces complex în toate domeniile vieții politice, economice, sociale și militare. Acest efort colectiv a schimbat radical statutul României și i-a asigurat integrarea în comunitatea euroatlantică. Privind retrospectiv, putem spune că pe parcursul anilor de după revoluția din decembrie 1989 se pot observa mai multe linii de continuitate, atât impuse cât și asumate, direcții care sunt, de fapt, jaloane pe calea reformei.

A. Restructurarea armatei române Această realizare a României exercită şi va exercita o influenţă semnificativă, sistematică şi constantă asupra resurselor apărării, în general, şi asupra resurselor umane din armată, mai ales. Impactul integrării României în structurile euroatlantice asupra managementului resurselor umane din armată a generat un ansamblu coerent de implicaţii pentru acesta din urmă. Întregul demers s-a produs concomitent cu reforma din armata ţării noastre. Aceste implicaţii sunt clasificate în două categorii: cantitative şi calitative. Din punct de vedere al implicaţiilor cantitative, se face referire la mărimea efectivelor armatei, la amploarea structurilor militare şi la dispunerea lor pe teritoriul naţional. Astfel, la 01.08.2004, Ministerul Apărării Naţionale dispunea de un efectiv de: 113.506 de persoane (90.678 de militari, din care: 17.121 de ofiţeri, 24.556 de maiştri militari şi subofiţeri, 22.748 de militari angajaţi pe bază de contract, 26.253 de militari în termen şi cu termen redus, 22.828 de salariaţi civili). În conformitate cu opţiunea politică fundamentală a României de integrare în structurile euroatlantice de securitate, Ministerul Apărării Naţionale va continua cu fermitate procesul de restructurare şi modernizare a Armatei României, urmărind derularea acţiunilor şi măsurilor stabilite pentru realizarea lor în planurile-cadru, elaborate în acest scop şi aprobate prin hotărâri ale Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Restructurarea armatei şi integrarea în NATO sunt procese complementare. În ultimii opt ani, efectivele Armatei au fost reduse de la 320.000 la 101.000 de oameni. Aproximativ 50 % din această diferenţă se datorează reducerii funcţiilor sau desfiinţării unităţilor militare. Din 1989, armata şi-a redus structura de forţe la război de la 850.000 la 230.000, iar personalul militar activ 14

de la 280.000 la 112.000. Continuând procesul de restructurare, armata va ajunge în final la 75.000 militari şi 15.000 civili. De asemenea, în conformitate cu „Forţa obiectiv - 2007 revizuită fundamental”, în calitate de forţe destinate apărării colective s-au constituit: a) forţe destinate pentru apărarea colectivă (forţe sub comanda NATO; forţe destinate NATO şi UE; forţe nominalizate pentru NATO; alte forţe pentru NATO) şi b) forţe destinate pentru sprijin şi apărare proprie (forţe pentru îndeplinirea de misiuni pe teritoriul naţional; forţe pentru sprijinul instituţiilor statului

şi autorităţilor locale; forţe pentru limitarea şi înlăturarea efectelor

devastatoare de orice natură; forţe pentru căutare-salvare). O altă consecinţă a aderării la NATO, din punct de vedere cantitativ, este reprezentată şi de modificările aduse cifrelor de şcolarizare în instituţiile de învăţământ militar. Acestea corespund acum necesarului de personal militar profesionalizat cerut de actuala şi, bineînţeles, de viitoarea structură a forţelor armate. Implicaţiile calitative se pare că au avut un rol mai important în ceea ce priveşte reforma armatei române, întrucât o primă consecinţă a înfăptuirii acestui obiectiv a reprezentat-o renunţarea la conscripţie ca metodă de recrutare a militarilor în termen. Apoi, un alt efect a fost utilizarea voluntariatului ca unică metodă de recrutare a militarilor profesionişti din Armata României. B. Participarea la operaţii în sprijinul păcii conduse de NATO România a fost implicată activ, mai mult de un deceniu, în misiuni pentru operaţii în sprijinul păcii (9 coordonate de ONU, 3 conduse de NATO şi 4 sub umbrela OSCE). De asemenea, a contribuit la procesul de înfiinţare 96 a unor structuri regionale, în scopul intensificării cooperării şi relaţiilor bilaterale cu vecinii. Ca urmare a angajamentelor asumate, România a participat la diferite misiuni internaţionale: i) Operaţiunea „Unified Protector” – în care România a participat

cu

fregata “Regele

Ferdinand”, având un echipaj de 205 marinari; de asemenea, 2 ofiţeri de legătură ai Forţelor Navale Române au făcut parte din Statul Major al grupării navale NATO din Marea Mediterană. La 26 aprilie 2011, fregata „Regele Ferdinand” a ajuns în zona de operaţii din Marea Mediterană, unde a executat misiuni de impunere a embargoului asupra Libiei, în Marea Mediterană. Operaţia « Unified Protector » a fast implementată în baza Rezoluţiei nr. 1973 a Consiliului de Securitate ONU şi 15

ii) Alianţa Nord-Atlantică conduce în prezent în Balcani operaţiunea intitulată KFOR. Iniţiată în 1999, La KFOR participă în prezent cca. 5.000 persoane din 24 state aliate (60 militari din România) şi 8 state partenere. În baza rolului NATO în Kosovo, sarcinile principale ale KFOR sunt menţinerea mediului de securitate sigur şi stabil, precum şi a libertăţii de mişcare în întregul Kosovo. România a participat şi continuă să participe la eforturile aliate de asigurare a securităţii în Kosovo. Având în vedere nerecunoaşterea de către Bucureşti a independenţei declarate de Kosovo, participarea forţelor româneşti la KFOR s-a circumscris în permanenţă exclusiv dimensiunii de securitate, respectiv îndeplinirii sarcinilor iniţiale ale KFOR. iii) România a contribuit la procesul de stabilizare a Afganistanului încă din 2002, când ţara noastră s-a alăturat coaliţiei conduse de SUA, având ca scop reinstaurarea libertăţii în Afganistan şi înlăturarea terorismului din această ţară. După preluarea de către NATO a operaţiei ISAF în 2003, România şi-a sporit gradual contribuţia la efortul Alianţei, în paralel cu continuarea participării la operaţia “Enduring Freedom”, condusă de SUA. Contribuţia României în Afganistan se fundamentează pe angajamentul ţării noastre faţă de succesul celei mai ample operaţiuni a NATO, pe asigurarea unui mediu stabil în Afganistan care este esenţial pentru ca poporul afgan să trăiască în pace şi să poată decide singur asupra propriului viitor, fără presiunea traficanţilor de droguri, talibanilor sau teroriştilor. Securitatea euro-atlantică şi internaţională este legată de stabilitatea din Asia Centrală şi de Sud, în asigurarea căreia Afganistanul joacă un rol – cheie. Cei aproximativ 1800 de militari români contribuie la realizarea obiectivelor NATO în Afganistan de sprijinire a extinderii şi exercitării autorităţii guvernului afgan pe tot teritoriul ţării şi de furnizare a climatului de securitate necesar pentru activităţile de stabilizare şi reconstrucţie. iiii) La solicitarea AU, NATO sprijină Misiunea de menţinere a păcii a Uniunii Africane în Darfur, prin asigurarea transportului aerian în procesul de rotaţie a contingentelor în teatru şi prin oferirea de cursuri de pregătire pentru personalul Uniunii Africane.Din iulie 2005, NATO a sprijinit transportul în şi din teatru a unui număr de 24.000 de soldaţi şi a 500 de poliţişti civili din partea statelor africane contributoare la Uniunea Africană. În acest proces, NATO cooperează îndeaproape cu Uniunea Europeană, care la rândul său sprijină misiunea Uniunii Africane. C. Summit-ul NATO la Bucureşti În urma bunelor relaţii dintre România şi NATO, trebuie menţionat că în perioada 2-4 aprilie 2008, România a găzduit Summit-ul NATO de la Bucureşti. A fast cel mai mare eveniment de 16

politică externă organizat de ţara noastră, au participat 26 de state membre, 23 de state partenere, înalţi reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale şi ai statelor contributoare la operaţiunile NATO în Afganistan, la nivel de preşedinte (23 de state), prim-ministru (22 de state), ministru al afacerilor externe (7 state), ministru al apărării (Kazahstan) şi director politic (Irlanda). D. Efectul aderării României la NATO asupra negocierilor cu UE Majoritatea criteriilor de aderare la NATO coincid cu criteriile de integrare in UE, mai ales în ceea ce priveşte criteriul politic (democraţia, statul de drept, respectarea drepturilor omului şi ale minorităţilor naţionale, drepturi civile, politice, economice, lupta împotriva corupţiei, etc.). În domeniul economic, cerinţele NATO se referă la existenţa unei economii de piaţă funcţionale, o rată de creştere economică avansată, existenţa unor programe de privatizare în derulare. Criteriul economic stabilit la Copenhaga (1993) privind aderarea la UE, prevede necesitatea existenţei unei economii funcţionale de piaţă, capacitatea de a face faţă presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei din cadrul Uniunii, precum şi capacitatea de asumare a obligaţiilor de stat membru al UE. Şi în domeniul administrativ, pentru aderarea la Alianţa Nord-Atlantică România a trebuit să îndeplinească cerinţele referitoare la capacitatea logistică şi administrativă şi capacitate strategică de apărare. Pentru aderarea la Uniunea Europeană, sunt necesare eforturi pentru întărirea capacităţii administrative. Se poate spune că un rol însemnat l-au avut cerinţele de integrare în NATO, acestea dovedind capacităţile statului român. Cele două aderări au fast complementare şi s-au impulsionat reciproc, reuşind să aducă România în faţa unor schimbări majore.

17

18