Unitate În Diversitate [PDF]

Zitiervorschau

UNITATE ÎN DIVERSITATE „Unitate in diversitate" este deviza Uniunii Europene si este rodul unui concurs la care au participat, cu propuneri, 80.000 de tineri, între 10 si 20 de ani. A fost folosita pentru prima data in 2000, mentionată oficial in Tratatul de instituire a unei Constitutii pentru Europa, incheiat in 2004. Articolul I – 8 enumera simbolurile UE. Semnificatia devizei este ca, prin Uniunea Europeana, europenii isi unesc eforturile pentru a lucra impreuna pentru mentinerea pacii si pentru prosperitate, si ca numeroasele culturi, traditii si limbi diferite care coexista in Europa sunt un atu pentru continentul nostru. Ideea Europei unite a fost lansată la 9 mai 1950 de Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, la iniţiativa lui Jean Monnet. "Declaraţia Schuman" este considerată actul de naştere al Uniunii Europene, iar data de 9 mai este Ziua Europei. Ziua Europei prilejuieşte activităţi şi festivităţi care apropie Europa de cetăţenii săi şi popoarele europene între ele.

1

(aşadar) Uniunea Europeană este fondată pe principiul „unitate în diversitate”: diversitatea culturilor, obiceiurilor, credinţelor şi limbilor. Lumea este formată dintotdeauna din diverse culturi, reprezentate de etnii, populaţii, popoare...

Multiculturalismul este o situaţie de fapt, şi oriunde ne-am afla,

omogenitatea

populaţiilor

este

(si

a

fost

întotdeauna) un mit.(Jaques Chevalier). Marile popoare recunoscute ca atare în istorie –şi care au făcut Istoria–sunt popoare multiculturale. Au fost / sunt mari pentru că au ştiut să armonizeze diferenţele culturale, au reuşit să-şi construiască identitatea naţională pe bazele dialogului intercultural, şi-au sporit bogăţia spirituală prin confruntarea paşnică a unor moduri de viaţă diferite. O cultură autarhică, izolată de circuitul mondial al valorilor, ajunge la limita izolării, ca o enclavă: o cultură săracă, mortificată, încremenită.

2

Ceea ce menţine societatea „în formă” este viaţa comună– culturală, lingvistică, religioasă şi economică. Dacă nu există schimburi, culturile se degradează spiritual aşa cum se degradează genetic persoanele, prin consangvinitate. Culturile

comunică

între

ele,

stabilesc

relaţii,

interacţionează, se influenţează reciproc Culturile sunt inegale –influenţele nu sunt egale pe fiecare din sensurile relaţiilor care se stabilesc între ele

Civilizaţia:

„Totalitatea

cunoştinţelor,

credinţelor,

artelor, legilor, moralei, obiceiurilor şi orice altă capacitate sau obişnuinţă

dobândită

de om ca membru al societăţii”

(EdwardTylor, 1871)

Comunicarea: reacţie stabilită într-un anume context între un emiţător şi un receptor, prin intermediul căreia se realizează transmiterea unui mesaj într-un scop anume, precum şi reacţia sau răspunsul la mesaj; presupune existenţa

3

şi combinarea simultană a cinci elemente: emiţător, receptor, mesaj, cod şi scop (DECI)Cea mai mare forţă a Europei este diversitatea sa, acceptarea altor puncte de vedere datorită schimbului cultural şi intelectual, abordarea multipolară a lumii. RELAŢIILE INTERCULTURALE

Comunicarea

este elementară şi definitorie pentru

caracterizarea oricărei culturi şi pentru identificarea şi exploatarea diferenţelor, elementelor comunice, prin care se poate ajunge la construirea relaţiilor care se stabilesc între culturi.

Comunicarea interculturală: �surprinde relatările de comunicare originare dintre culturi (indivizi, grupuri, entităţi sociale) � studiază relaţiile de comunicare dintre culturi după intervenţia educaţiei Astfel, pentru a evidenţia relaţiile interculturale, vom aborda fenomenele de: intracultural, intercultural, pluricultural

4

Abordarea intraculturală �realizează studiul variaţiilor individuale ale normelor în cadrul unei anumite culturi. Intraculturalul se referă la relaţiile ce apar şi se dezvoltă în cadrul aceleiaşi culturi � abordarea intraculturală–de profunzime, prin analiza detaliilor specifice Abordarea interculturală � studiul

diferenţelor

normelor

în

raport

de

specificităţile culturale ale zonelor de care sunt legate, se compară entităţi fără legături istorice puternice între ele, naţiuni de pe acelaşi continent sau de pe continente diferite. Presupune un proces interactiv între membrii pentru a produce efecte de schimbare sau adaptare � sensul

influenţei

interculturale–unul

sinergic,

combinarea favorabilă a elementelor caracteristice fiecăreia dintre culturile în contact � interacţiune prin care se obţine evoluţieprin adaptare culturală

5

� Realizareacomparaţiilor între culturi, ţări, regiuni nu este o idee nouă în ştiinţele sociale � Relativ nouă este ideea studierii diferenţelor sau similitudinilor în comportamentul oamenilor aparţinând diferitelor culturi, de-a lungul timpului, în vederea stabilirii impactului acestora asupra acţiunilor economice Multiculturalitate –culturile pot exista în acelaşi spaţfărăsă interacţionezeobligatoriuiu Interculturalitate –dialogul este definitoriu Interculturalitatea negativă: �este agresivă şi intolerantă � cultura dominantă tinde să le elimine pe celelalte, cu care vine în contact. Interculturalitatea pozitivă →toleranţă � toleranţa – caracterizează modul în care culturile coexistă, reprezentând o condiţie decisivă a îmbogăţirii lor prin coexistenţă.

6

�TOLERANŢA –raţiunea şi cumpătarea în edificarea şi menţinerea

civilizaţiei

umane

ca

unitate

în

diversitate.Toleranţa face posibilă diferenţa, iar diferenţa face necesară toleranţa. (MichaelWalzer) � Spiritul toleranţei se manifestă, între altele, în integrarea

democratică

a

minorităţilor,recunoaşterea

identităţii lor şi respectarea ‘sferelor justiţiei’ sociale.

�Toleranţaeste singura posibilitate de a transforma interculturalitatea negativă într-una pozitiv �Trebuie găsite modalităţile care favorizează spiritul tolerant în relaţiile interculturale

Abordarea pluriculturală � realizează diferenţieri de ordin cantitativ (în opoziţie cu monoculturalul) –culturi multiple, sau abordare simultană a mai multor culturi � relaţiile între culturi, influenţreciprocee

7

IDENTITATEA EUROPEANĂ: O Europă Unită în diversitate

Analiza textelor instituţionale de bază demonstrează că lipsa referirii la identitatea comună a marcat mult timp construcţia europeană Doar la finele anilor ’80 se produce o schimbare de atitudine: afirmarea cetăţeniei europene, în contextul căderii Zidului Berlinului

Noţiunea de identitate europeană a fost folosită cu trei forme în ultimii 50 de ani: � scop extern, fată de statele terţe � corespunzătoare expresiei de proiect comun sau chiar de interes comunitar � în încercarea de reflectare a existenţei unei identităţi culturale şi cetăţeneşti Identitatea: expresia unui proiect comun � Construcţia europeană a urmărit încă din 1951 “să înlocuiască rivalităţi seculare dintre naţiuni cu o fuziune a

8

intereselor lor esenţiale”, având “din acel moment un destin comun” � Conţinutul proiectului comun: pacea, progresul economic şi social, democraţia şi drepturile omului, urmate de libertate, egalitate şi justiţie socială, coeziune socială şi protecţia mediului, precum şi dezvoltare durabilă şi drepturi sociale fundamentale. Dimensiunea culturală şi cetăţenească s-a afirmat lent în ultimii 50 de ani. “Situaţia familiei în societate, concepţia organizării economice şi sociale, locul şi structura oraşelor şi a lumii rurale. Toate acestea reprezintă personalitatea europeană cu tot ceea ce are ea mai special şi care trebuie păstrat” (Jacques Delors, 1989). Tratatul de la Maastricht: cetăţenia comună europeană şi “respectarea istoriei, a culturii şi a tradiţiilor”. Anul 2005 –motivele pierderii încrederii în UE: “teama de a-şi pierde identitatea” (Jose ManuelBarroso). “Aspirăm, şi pe bună dreptate, la o Europă a culturii... Ceea ce ar însemna şi posibilitatea ca fiecare să înflorească într-o societate în care poate spune ce gândeşte” (JaquesDelors, 1985) “Comunitatea contribuie la înflorirea culturii statelor membre, respectându-se diversitatealor naţională şi regională, evidenţiindu-se în acelaşi timp şi moştenirea lor culturală comună” (Tratatul de la Maastricht) Carta drepturilor fundamentale (2005): �“Uniunea se bazează pe valori indivizibile şi universale” 9

�“Uniunea contribuie la păstrarea şi la dezvoltarea acestor valori comune, respectând diversitateaculturilor şi a tradiţiilor popoarelor Europei, precum şi identitatea naţională a statelor membre”.

DEZAVANTAJELE DIVERSITĂŢII CULTURALE

�comunicare: persoanele aparţinând minorităţilor culturale diferite; limba vorbită, înţelesurile cuvintelor; comunicarea nonverbală �colaborarea în muncă– stiluri diferite de muncă �obţinerea consensului–obiective diferite �stabilirea politicii manageriale–înţeleasă de toată lumea.

10