Teza Droguri [PDF]

Zitiervorschau

TEZĂ DE DOCTORAT COMBATEREA TRAFICULUI ILICIT DE DROGURI

BUCUREŞTI 2009

1

LISTĂ DE ABREVIERI alin. ANV art. CCPI CPP DGCCO DIICOT EMCDDA EUROPOL HDG IGPF IGPR lit. MAOC-N MAI nr. OCTA OEDT OICS OIPC OMV ONU pct. Reitox SECI SUA UE UNODC

alineatul Autoritatea Naţională a Vămilor articolul Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională Codul de Procedură Penală Direcţia Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Centrul European de Monitorizare a Drogurilor şi Dependenţei de Droguri Oficiul European de Poliţie Grupul Orizontal de Lucru pe Droguri Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Inspectoratul General al Poliţiei Române litera Centrul maritim de operaţiuni şi analize-stupefiante Ministerul Administraţiei şi Internelor numărul Evaluarea Ameninţărilor privind Criminalitatea Organizată Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie Organul Internaţional de Control al Stupefiantelor Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală Interpol Organizaţia Mondială a Vămilor Organizaţia Naţiunilor Unite punctul Reţeaua europeană de informare privind drogurile şi toxicomania Centrul Regional pentru Combaterea Criminalităţii Transfrontaliere Statele Unite ale Americii Uniunea Europeană Biroul ONU privind Drogurile şi Criminalitatea

2

CUPRINS INTRODUCERE 6 CAPITOLUL I 9 TRAFICUL ILICIT DE DROGURI, FORMĂ DE MANIFESTARE A CRIMINALITĂŢII ORGANIZATE 9 1.1. Abordarea conceptuală a fenomenului criminalităţii organizate 9 1.2. Terminologia şi tipologia drogurilor 22 1.2.1. Aspecte de ordin terminologic 22 1.2.2. Clasificarea drogurilor 25 1.3. Etapele traficului ilicit de droguri 29 1.4. Dimensiunea globală a traficului ilicit de droguri 41 1.5. Evoluţia traficului ilicit de droguri în România 57 CAPITOLUL II 67 INSTITUŢII ŞI AUTORITĂŢI PUBLICE DE COOPERARE 67 ŞI COMBATERE A TRAFICULUI ILICIT DE DROGURI 67 2.1. Regimul juridic al drogurilor în România 67 2.2. Instituţii implicate în combaterea traficului ilicit de droguri 77 2.2.1. Aspecte introductive 77 2.2.2. Ministerul Public – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism 79 2.2.3. Inspectoratul General al Poliţiei Române 82 2.2.4. Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră 88 2.2.5. Autoritatea Naţională a Vămilor 90 2.3. Strategia naţională antidrog 92 CAPITOLUL III 104 CADRUL JURIDIC ŞI INSTITUŢIONAL 104 DE COOPERARE INTERNAŢIONALĂ 104 3.1. Instrumentele juridice internaţionale de cooperare 104 3.2. Organizaţiile internaţionale de cooperare privind combaterea traficului ilicit de droguri 122 3.2.1. Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală Interpol 122 3.2.2. Biroul ONU privind Drogurile şi Criminalitatea 128 3.2.3. Comisia pentru Stupefiante a ONU 130 3.2.4. Organul Internaţional de Control al Stupefiantelor 131 3

3.2.5. Grupul Dublin 133 3.2.6. Centrul regional de informare şi coordonare pentru Asia Centrală 135 CAPITOLUL IV 136 COOPERAREA EUROPEANĂ PRIVIND COMBATEREA TRAFICULUI ILICIT DE DROGURI 136 4.1. Cadrul juridic european de combatere a traficului ilicit 136 de droguri 136 4.2. Proceduri de cooperare judiciară europeană în materie penală 150 4.2.1. Consideraţii generale privind cooperarea judiciară în materie penală 150 4.2.2. Mandatul european de arestare 153 4.2.3. Echipele comune de anchetă 156 4.2.4. Comisiile rogatorii internaţionale 159 4.3. Instituţiile europene implicate în lupta antidrog 163 4.3.1. Necesitatea cooperării instituţiilor europene 163 4.3.2. Oficiul European de Poliţie 164 4.3.3. Eurojust 170 4.3.4. Grupul Pompidou 172 4.3.5. Centrul European de Monitorizare a Drogurilor şi Dependenţei de 174 Droguri 174 4.3.6. Grupul Orizontal de Lucru pe Droguri 176 4.3.7. Centrul maritim de operaţiuni şi analize-stupefiante 176 4.4. Cooperarea în Spaţiul Schengen 177 4.5. Cooperarea regională în Sud-Estul Europei 184 CAPITOLUL V 191 INVESTIGAREA JUDICIARĂ A TRAFICULUI 191 INTERNAŢIONAL DE DROGURI 191 5.1. Aspecte introductive 191 5.2. Proceduri comune de administrare a probelor 193 5.2.1. Constatarea în flagrant a infracţiunilor 193 5.2.2. Cercetarea la faţa locului 201 5.2.3. Percheziţia 204 5.2.4. Dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice, medico-legale şi a expertizelor 209 5.2.5. Ascultarea persoanelor 214 5.3. Metode şi tehnici speciale de investigare 219 5.3.1. Livrările supravegheate 219 5.3.2. Anchetele sub acoperire 229 5.3.3. Interceptările şi înregistrările audio sau video 234 4

5.3.4. Reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice 241 CAPITOLUL VI 251 PRINCIPIUL COOPERĂRII INTERNAŢIONALE 251 ÎN ACTIVITATEA DE COMBATERE A TRAFICULUI 251 ILICIT DE DROGURI 251 6.1. Cooperarea României cu alte state pentru combaterea traficului ilicit de droguri 251 6.2. Instituţiile de cooperare poliţienească internaţională din România 282 6.2.1. Biroul Naţional Interpol 284 6.2.2. Punctul Naţional Focal 288 CAPITOLUL VII 293 CONCLUZII ŞI PROPUNERI DE LEGE FERENDA 293 7.1. Concluzii privind activitatea de cooperare internaţională 293 7.2. Propuneri privind îmbunătăţirea cadrului juridic şi instituţional 298 BIBLIOGRAFIE 307

5

INTRODUCERE

Una din cele mai complexe problematici, cu implicaţii majore în cadrul societăţii moderne, este cea a traficului şi consumului ilicit de droguri. Acest fenomen global ameninţă sănătatea oamenilor şi stabilitatea socială. Fenomenul include trei aspecte, respectiv producerea, comerţul şi consumul de droguri, iar răspândirea acestuia reprezintă o ameninţare la adresa societăţii, implicând consecinţe distructive şi riscuri la care sunt expuşi în special tinerii. Răspunsul autorităţilor abilitate ale statelor în faţa acestui fenomen se realizează printr-un schimb reciproc de informaţii şi acţiuni coordonate, în efortul de a rupe “lanţul” dintre producătorii de droguri, comercianţii „morţii albe” şi destinatarii finali, consumatorii drogurilor. Politica de combatere a traficului ilicit de droguri aplicată de către state este influenţată de factori multipli, precum locaţia geografică, stabilitatea economică şi politică şi existenţa resurselor naturale, priorităţile guvernamentale şi politice în domeniul de referinţă, etc. Tehnologiile actuale şi accesul la mari resurse financiare ilegale au făcut astfel încât grupările de crimă organizată să se „globalizeze” mai rapid decât organizaţiile şi structurile politico-economice sau culturale. Pentru aceste grupări ilicite, graniţele teritoriale au „căzut” de mult, activând în întreaga lume. Pornind de la realitatea că traficul internaţional de droguri poate fi considerat ca fiind „o instituţie fără frontiere”, a cărei răspândire şi arie de cuprindere poate rivaliza cu cele mai dezvoltate structuri ale organismelor internaţionale, autorităţile abilitate în domeniul luptei împotriva traficului ilicit de droguri cooperează pe plan regional, european şi internaţional cu instituţii 6

având atribuţii similare, în special cu cele din UE, precum şi cu organizaţiile internaţionale de profil. În timp ce grupările criminale dispun de resurse financiare care le permit achiziţionarea şi folosirea mijloacelor de deplasare şi de comunicare sofisticate, organele judiciare trebuie să respecte legislaţia care le reglementează activitatea, supunându-se totodată unor resurse limitate (inclusiv resurse umane, logistice, materiale, etc.). Mutaţiile survenite la nivel continental în ultimul deceniu, au fost inevitabil însoţite de o fundamentală schimbare a mecanismelor şi angrenajelor infracţionale, organizaţiile criminale evoluând de la ermetismul etnic originar, către o adevărată internaţionalizare. În plan intern, „panoplia infracţională” importată se diversifică în mod continuu, găseşte tot mai multă aderenţă, proliferarea comportamentelor deviante caracterizate prin sfidarea făţişă a legii şi ignorarea celor mai elementare norme de civism, fiind evidenţiată prin creşterea permanentă a gradului de periculozitate la adresa ordinii sociale interioare. Pe lângă implicaţiile flagelului drogurilor asupra sănătăţii populaţiei şi a costurilor tot mai mari pentru menţinerea sa sub control, trebuie relevate şi aspectele legate de veniturile imense realizate de traficanţii de droguri, mare parte dintre acestea fiind folosite pentru comiterea altor activităţi ilicite, inclusiv pentru finanţarea actelor teroriste. Extinderea activităţilor de trafic ilicit de droguri şi colaborarea reţelelor infracţionale în spaţiul transfrontalier impun cu necesitate dezvoltarea şi amplificarea cooperării, atât a instituţiilor naţionale cu atribuţii în domeniu, cât şi a celor internaţionale, care să ducă la prevenirea extinderii, la limitarea şi reducerea fenomenului traficului ilicit de droguri şi a consecinţelor sale. Traficul ilicit de droguri prezintă în întregime caracteristicile criminalităţii organizate transfrontaliere. Grupările infracţionale supervizează producţia drogurilor, organizează transportul acestora către regiunile-client şi asigură o 7

distribuţie constantă. Heroina din Asia de Sud-Vest, cocaina din America de Sud, cannabisul din Africa şi Asia sunt toate „vărsate” în final pe piaţa europeană, într-un flux neîntrerupt. La ora actuală, problematica drogurilor este de interes major, având în vedere şi amplasarea geografică a României, care este situată pe ruta marilor căi de comunicaţie europene şi între ţările producătoare de droguri şi cele cunoscute că se confruntă acut cu fenomenul consumului de droguri. În contextul integrării ţării noastre în UE, activităţile de cooperare privind combaterea traficului ilicit de droguri au cunoscut atât o intensificare rapidă, cât şi o diversificare accentuată, pe fondul expertizei acumulate la nivelul statelor membre. Totodată, se impune sublinierea faptului că în arhitectura relaţiilor internaţionale şi europene, fundamentele juridice şi instituţionale constituie elementele de bază ce asigură funcţionalitatea sistemică mondială în combaterea flagelului drogurilor1.

1

Ioan Hurdubaie, Victor Nicolăescu – Cadrul juridico-instituţional mondial antidrog: participarea României, Editura Civitas, Bucureşti, 2008, pag.7

8

CAPITOLUL I TRAFICUL ILICIT DE DROGURI, FORMĂ DE MANIFESTARE A CRIMINALITĂŢII ORGANIZATE

1.1. Abordarea conceptuală a fenomenului criminalităţii organizate După conflagraţiile mondiale şi regionale de proporţii, criminalitatea reprezintă cel mai serios pericol pentru omenire, pentru dezvoltarea ei democratică, economică, socială, umanitară şi pentru relaţiile internaţionale. Sintagma „crimă organizată” semnifică în toată lumea un sistem bine închegat al unor comunităţi criminale. Primele referiri la fenomenul crimei organizate au fost făcute în anul 1896 de către un profesor de psihologie din Chicago (SUA). În accepţiunea acestuia, crima organizată cuprinde gangsterismul (liderii bandelor criminale), marele banditism şi mafia. Încă de pe vremea lui Bonaparte erau cunoscute asociaţii ale răufăcătorilor şi acoliţii acestora, existând chiar şi o condamnare la moarte pentru fapte de acest gen, iar Cesare Lombroso preciza că răufăcătorii practică intimidarea, activitatea lor nefiind posibilă fără un cod de conduită al asociaţiilor criminale2. Crima organizată este o organizaţie nonideologică cuprinzând persoane aflate într-o interacţiune socială, organizate pe criterii ierarhice, cu cel puţin trei niveluri, ce funcţionează în scopul obţinerii de profit şi putere prin implicarea în 2

Jean Pradel – Noţiunea de crimă organizată în criminologie, referat susţinut în cadrul seminarului “Lupta împotriva criminalităţii organizate”, organizat de Şcoala Naţională de Magistratură din Paris, 2007

9

săvârşirea de activităţi ilicite. Poziţia în cadrul ierarhiei şi în activităţile funcţionale de specialitate poate fi ocupată în baza unor criterii familiale sau de prietenie. Posturile nu sunt dependente de indivizii care le ocupă la un anumit moment dat, iar continuitatea este asigurată de membrii organizaţiei, care se străduiesc să menţină organizaţia activă şi întreagă, pentru realizarea scopurilor sale3. Deşi crima organizată este un fenomen cunoscut, oamenii şi-au format o idee falsă despre aceasta, parţial din cauza definiţiilor neclare şi unghiurilor diferite din care s-a încercat abordarea teoretică a fenomenului. Problematica definirii crimei organizate a preocupat de-a lungul timpului specialişti din diverse domenii: economic, juridic, politic, social, reprezentanţi ai mass-media şi responsabili cu elaborarea strategiilor de prevenire şi combatere a acestui fenomen4. În literatura de specialitate5 există un consens potrivit căruia crima organizată funcţionează ca o organizaţie cu caracter continuu şi raţional, ale cărei activităţi sunt desfăşurate în scopul obţinerii de profit, prin recurgerea la activităţi ilicite, asigurându-şi existenţa prin folosirea violenţei sau a ameninţărilor şi prin coruperea oficialilor publici pentru a menţine un grad de imunitate faţă de puterea legii. Principala componentă esenţială a crimei organizate se reflectă în însăşi etimologia terminologiei utilizate, referindu-ne aici în special la termenul „organizată”. Interacţiunea constituie un concept cheie: un simplu grup de persoane care săvârşesc un act criminal împreună nu constituie în sine un act organizat. Deducem astfel că organizarea este elementul definitoriu prin care se face diferenţa dintre crima organizată şi alte tipuri de activităţi criminale6. 3

Howard Abadinsky – Organized crime, 4th edition, Chicago, 1994, pag.6 Popescu Gheorghe, Ştefan Cristian-Eduard – Abordarea conceptuală a fenomenului crimei organizate, Revista de Investigare a Criminalităţii nr.1/2008, Editura Sitech, Craiova, 2008, pag.132 5 Jay Albanese – The causes of organized crime: do criminals organize around opportunities for crime or do criminal opportunities create new offenders?, Journal of Contemporary Criminal Justice nr.16(4)/2000, pag.411 6 Jay Albanese – op.cit., pag.411 4

10

Sociologii au arătat faptul că anumite zone sau medii încurajează delincvenţa, devenind terenuri propice pentru bande şi structuri ale crimei organizate. Acolo unde nu există alternativă, succesul şi bunăstarea traficanţilor de droguri şi a altor infractori implicaţi în activităţi criminale, constituiau modele demne de urmat pentru tineri7. Sursa crimei organizate îşi găseşte astfel locul în destrămarea şi proasta funcţionare a sistemului (înţelegând sistemul în ansamblul său), ceea ce a făcut ca, după schimbările survenite în fostele state totalitare, crima organizată să se dezvolte cu mare repeziciune, surclasând structurile de drept, spulberând circuitele bancare, acaparând clasa politică, reuşind să intimideze ori să copleşească sistemul represiv8. Ludo Block, fost ofiţer de legătură al Olandei în Rusia, în prezent profesor la Facultatea de Ştiinţe Sociale din Amsterdam, este de părere că fenomenul crimei organizate este deopotrivă un sistem social şi o lume socială. Sistemul este compus din relaţiile care unesc din acelaşi punct de vedere infractorii, politicienii, oamenii legii şi diverşii întreprinzători. În acelaşi sens, alţi autori 9, referindu-se la crima organizată, consideră că aceasta ocupă prin definiţie o poziţie într-un sistem social, o organizaţie care a fost în mod raţional concepută pentru a maximiza profiturile prin desfăşurarea unor activităţi ilicite şi prin oferirea de bunuri interzise prin lege, produse şi servicii a căror cerere este satisfăcută de membrii societăţii în care organizaţia se află. Într-un studiu al criminalităţii speciale întocmit în anul 1953 de Comisia Californiei împotriva crimei organizate, se arată următoarele: “Crima organizată este o tehnică a violenţei, intimidării şi a corupţiei, care în absenţa unei activităţi eficiente a legii poate fi cu succes aplicată, de cei care sunt suficient de lipsiţi de scrupule, în orice afacere sau industrie care produce profituri ridicate. Motivul 7

F. Alder şi colectiv – Criminologia, Ediţia a II-a, Editura MacGrew N.J.All., SUA, 1995, pag.304 Miclea Damian – Cunoaşterea crimei organizate, Editura Pygmalion, Ploieşti, 2001, pag.13 9 Donald R. Cressey – Theft of the nation: the structure and operations of organized crime in America, New York: Harper, 1969 8

11

esenţial este întotdeauna constituit de asigurarea şi menţinerea monopolului în anumite sectoare de activitate care vor aduce profituri ridicate. Uneori activitatea principală este ilegală. În alte cazuri, activitatea principală este aparent una legală, caracterul ilicit fiind dat de acceptarea violenţei şi a corupţiei.” Biroul Federal de Investigaţii (FBI) defineşte crima organizată ca fiind orice grup care are o structură formalizată şi al cărui principal obiectiv este obţinerea de venituri prin desfăşurarea de activităţi ilegale. Asemenea grupuri îşi menţin poziţia prin folosirea violenţei sau a ameninţărilor, coruperea oficialilor publici, intimidări şi, în general, au un impact puternic asupra persoanelor din localitatea, regiunea sau ţara în care acţionează. James Finckenauer, profesor doctor şi director al Centrului Informaţional al Institutului Naţional al Justiţiei din SUA, consideră că atributele organizaţiilor criminale care determină ca faptele săvârşite să fie infracţiuni de crimă organizată se referă la structura, autoidentificarea şi autoritatea reputaţiei infracţiunilor, precum şi la dimensiunile şi continuitatea lor. Aceste organizaţii criminale există în special pentru a profita de pe urma aprovizionării publicului cu bunuri şi servicii ilicite, sau aprovizionarea cu bunuri sau servicii într-o manieră ilicită. De asemenea, pot penetra economia legitimă, iar în cazul mafiei îşi pot asuma roluri cvasi-guvernamentale. Indiferent de activitatea desfăşurată, scopul organizaţiilor rămâne acelaşi: obţinerea de profituri ilicite. Membrii unei grupări de crimă organizată se pot constitui într-o familie criminală, o bandă, un cartel sau o reţea criminală. Aceştia pot proveni din diferite grupuri etnice sau rasiale, care însă nu prezintă importanţă în definirea lor ca şi grupare de crimă organizată10. Criminologii folosesc sintagma „crimă organizată” pentru a deosebi între infractorii profesionişti şi cei amatori şi pentru a indica faptul că o activitate criminală este reprezentată de asociaţiile cooperatiste între grupurile de indivizi. 10

Popescu Gheorghe, Ştefan Cristian-Eduard – Abordarea conceptuală a fenomenului crimei organizate, Revista de Investigare a Criminalităţii nr.1/2008, Editura Sitech, Craiova, 2008, pag.133

12

Astfel, orice grup organizat formal sau informal în scopul comiterii de înşelăciuni, spargeri sau furturi din magazine, jefuirii de bănci sau furturilor de autoturisme, reprezintă componente ale crimei organizate, indiferent dacă acţionează la nivel local sau naţional. În anul 1951, Comitetul Kefauver de investigare a crimei organizate, constituit la nivelul Senatului American, a relevat faptul că structura crimei organizate este mult diferită faţă de anii precedenţi, atunci când unităţile de crimă organizată erau constituite în grupări izolate de huligani a căror activitate avea un caracter ilicit. În timp, grupările au tins spre specializarea pe anumite tipuri de infracţiuni. Profiturile mari obţinute în acea perioadă, împreună cu dezvoltarea tehnologică din secolul XX au făcut posibile apariţia de grupuri mult mai mari şi mai puternice, care au acoperit un teritoriu vast. În ultimii 30 de ani, crima organizată a dobândit noi caracteristici. Cele mai periculoase grupuri criminale de astăzi nu sunt specializate într-un singur tip de infracţiuni, ele fiind implicate în multiple forme ale criminalităţii. Cheia succesului acestor organizaţii este constituită de monopolul afacerilor ilegale, întrucât monopolul asigură venituri uriaşe. Sindicatele moderne de crimă organizată au copiat într-o oarecare măsură modul de organizare utilizat de corporaţiile legale11. De asemenea, într-un studiu elaborat în anul 1990 de către Secţia Crimă organizată din cadrul Diviziei de Cercetări Penale a Poliţiei din Washington, SUA, se defineşte crima organizată ca fiind orice grupare structurată în ideea înfăptuirii unei activităţi infracţionale conspirate şi constituite, având ca principal scop obţinerea de profit12. O definiţie amplă a crimei organizate o oferă Peter Lupsha 13: “Crima organizată este o activitate desfăşurată de un grup de indivizi care plănuiesc în mod

conştient

operaţiuni,

modele

de

interacţiune,

statute

şi

relaţii,

11

Popescu Gheorghe, Ştefan Cristian-Eduard – op.cit., pag.133-134 Costică Voicu – Banii murdari şi crima organizată, Editura Artprint, 1995, pag.150 13 Peter A. Lupsha – Networks versus networking: analysis of an organized crime group, in: G.P. Waldo (ed.), Career Criminals, Beverly Hills, CA: Sage, 1983, pag.60-61 12

13

responsabilităţi şi care, având continuitate în timp, se angajează în acţiuni legale sau ilegale care de obicei implică volum mare de capital, colaborarea cu persoane din afara organizaţiei, folosirea violenţei sau a ameninţării cu violenţa, coruperea oficialilor publici, etc. Scopul acestor activităţi este orientat în vederea obţinerii de venituri mari şi influenţă cu riscuri minime. Capitalul obţinut este în parte spălat în sectoare legitime ale economiei prin diferite operaţiuni fiscale”. În opinia aceluiaşi autor, elementele conceptuale cheie ale crimei organizate sunt următoarele: interacţiunea continuă a unui grup de indivizi în timp, existenţa unor roluri bine definite în cadrul grupului, coruperea oficialilor publici, folosirea ameninţărilor şi a violenţei, acumularea de capital, influenţă şi putere, activităţi infracţionale complexe care implică planificare în perspectivă şi niveluri multiple de organizare şi execuţie, desfăşurarea activităţilor la nivel interjurisdicţional şi adesea internaţional, folosirea organizaţiilor legitime, izolarea liderilor grupului de restul membrilor implicaţi în activităţi infracţionale directe, maximizarea profiturilor prin încercări de monopolizare a pieţelor, a întreprinderilor şi a mediilor criminale. Într-o altă opinie14, crima organizată este reprezentată de grupările economice organizate în scopul desfăşurării de activităţi ilegale şi care, chiar şi atunci când deţin societăţi constituite în baza legii, folosesc metode interzise de lege. Smith15 este de părere că dificultatea definirii crimei organizate ar putea fi rezolvată foarte simplu, prin omiterea crimei organizate în sine. Acesta consideră că nu trebuie căutat răspunsul la întrebarea: „Ce este crima organizată?”, ci la întrebarea: „Care sunt factorii de ordin istoric, economic, sociologic, psihologic şi chiar filozofic sau teologic care au condus la apariţia fenomenului de crimă organizată?”. 14

Thorsten Sellin – Organized crime as a business enterprise, Annals of the American Academy of Political and Social Science, vol. 347/1963, pag.12-19 15 Dwight C. Smith – Some things that may be more important to understand about organized crime than Cosa Nostra, University of Florida Law Review, vol.24, nr.1/1971, pag.1

14

Făcând abstracţie de supoziţiile clasice cu privire la criminalitatea comisă de reprezentanţi ai claselor sociale inferioare, evenimentele pe care le asociem crimei organizate au devenit conexe unor probleme economice mult mai variate. Ele reprezintă, aproape în fiecare situaţie, o prelungire a economiei legale în domenii care sunt în mod normal interzise. Durabilitatea lor derivă din aceleaşi argumente principale care stau la baza economiei de piaţă legale. Caracteristicile comportamentale care au atras atenţia asupra comiterii de infracţiuni şi mai puţin asupra producţiei reflectă dinamica economiei subterane16. Crima organizată se referă la forme instituţionalizate ale activităţii infracţionale în care se regăsesc elemente specifice organizaţiilor tradiţionale, dar care desfăşoară în mod sistematic activităţi ilegale17. Potrivit Raportului anual cu privire la crima organizată din Belgia (1997), crima organizată prezintă următoarele particularităţi:  comiterea în mod metodic de infracţiuni, separat sau colectiv, cu impact considerabil, motivate de profit sau putere;  participarea a mai mult de două persoane care acţionează împreună;  constituirea pe o perioadă nedeterminată de timp;  repartizarea judicioasă a sarcinilor către structuri de uz comercial, structuri care folosesc violenţa sau alte mijloace de intimidare, structuri care exercită influenţe asupra politicului, mass-mediei, administraţiei publice, sferei judiciare şi a afacerilor. Potrivit opiniei lui Alba Zaluar, profesor de antropologie la Universitatea de Stat din Rio de Janeiro (Brazilia), conceptul de crimă organizată este asociat cu mafia, făcând obiectul unor nesfârşite dezbateri avute la începutul secolului

16

Dwight C. Smith – Organized crime and entrepreneurship, International Journal of Criminology and Penology, vol. 6, nr.2/1978, pag.164 17 Giddens, Anthony, Mitchell Duneier, Richard P. Appelbaum – Introduction to Sociology, New York: W.W. Norton, 2005

15

XXI: iniţial s-a făcut referire la caracterul său organizat sau neorganizat şi apoi sa pus accent pe condiţiile comiterii infracţiunii sau pe grupare18. O altă definiţie interesantă dată fenomenului crimei organizate este prezentată de Margaret Beare, Director al Centrului de Studii privind Crima Organizată şi Corupţia din Canada: „Crima organizată reprezintă un proces sau o metodă de comitere a infracţiunilor, nu un tip diferit de infracţiune. Crima organizată este o activitate continuă ce implică o conspiraţie infracţională cu o structură complexă, cu potenţial de recurgere la corupţie sau violenţă pentru a facilita săvârşirea de infracţiuni”19. Într-o altă opinie20, infracţiunile ce privesc crima organizată sunt definite ca fiind acele fapte comise de corpuri instituţionale ce cuprind un număr mare de profesionişti care acţionează în baza unui plan comun ce repartizează sarcini foarte precise, complexe şi metode conspirate şi care sunt guvernate de legi extrem de severe, ale căror sancţiuni includ moartea şi vătămări corporale grave ce pot fi aplicate celor care le încalcă. Grupările pun la cale comiterea infracţiunilor, care pot fi transnaţionale, fiind caracterizate de obicei prin violenţă, coruperea anumitor oficiali şi conducători de state cu scopul de a obţine mari profituri. La conducerea grupării există un singur şef, căruia toţi ceilalţi membri îi datorează loialitate absolută necondiţionată. Deseori, organizaţia există o perioadă de mai multe secole, societatea coexistând cu ea şi căutându-i protecţia de teama brutalităţii sale. În viziunea BKA (Oficiul German de Investigaţii), crima organizată se referă la comiterea de infracţiuni determinate de obţinerea de profit şi putere care, individual sau privită ca întreg, este de o importanţă considerabilă şi implică mai mult de două persoane, fiecare cu sarcinile sale, care colaborează 18

Alba Zaluar – Violence in Rio de Janeiro: styles of leisure, drug use, and trafficking, International Social Science Journal, nr.169/2001, pag.377 19 Margaret Beare – Criminal conspiracies: Organized Crime in Canada, Toronto: University of Toronto Press, 1996, pag.14-15 20 Mohsen Mohamed El-Aboudy – The Crime of International Bribery, Al-Ahram Center for Political and Strategic Studies (ACPSS), Strategic Papers nr.115/2002

16

pentru o perioadă nedeterminată de timp prin folosirea unor structuri comerciale sau asemănătoare celor de afaceri, prin folosirea forţei sau a altor mijloace de intimidare sau prin exercitarea influenţei asupra sferei politicului, mass-mediei, administraţiei publice, autorităţilor judiciare sau sectorului de afaceri21. Doctrina germană22 defineşte crima organizată astfel: „comiterea cu intenţie a unor infracţiuni în scopul obţinerii de profit şi putere, de două sau mai multe persoane, ce colaborează pentru o perioadă de timp prelungită sau nedefinită, îndeplinind sarcini dinainte stabilite prin folosirea unor structuri comerciale sau similare celor de afaceri, prin folosirea violenţei sau a altor mijloace de intimidare, ori prin exercitarea unor influenţe asupra politicienilor, administraţiei publice, autorităţilor judiciare sau economice”. Jean-Claude Monet, şef de departament în cadrul Institutului de Înalte Studii pentru Securitatea Internă din Franţa, apreciază că „ceea ce caracterizează cel mai bine diferenţa dintre delincvenţa individuală şi crima organizată, este faptul că strategia acţiunii individuale diferă total de strategia grupului criminal, considerat ca un ansamblu uman reperabil şi caracterizat prin diviziunea sarcinilor, ierarhizarea nivelurilor de competenţă, existenţa şi aplicarea riguroasă a procedurilor de coordonare şi control şi asigurarea circulaţiei fluxurilor ilicite”23. O caracterizare mai riguroasă, care combină trăsăturile activităţilor infracţionale din sfera crimei organizate (spălarea banilor, terorismul, furtul obiectelor de artă sau cultură, traficul ilicit de droguri, de arme, de persoane, deturnarea de aeronave, frauda în asigurări, etc.) este cea rezultată din criteriile propuse de UE24: 21

Bundeskriminalamt, Organised Crime Situation Report 2003, Federal Republic of Germany: Summary, Wiesbaden, GER: Bundeskriminalamt, 2004, pag.15 22 Lilie Hans – Specific offences of organised crime and german, Criminal Law, in Revue Internationale de Droit Penal, Editura Eres, Paris, 1998, pag.142 23 Jean-Claude Monet – Criminalitatea organizată, Paris, 1996, pag.9 24 Valerian Cioclei – Despre ambiguitatea conceptuală în materia criminalităţii organizate, în Culegerea de materiale „Proiectul Tempus Jep”, Bucureşti, 2001, pag.140-141

17

 cooperarea între mai mult de două persoane, fiecare având sarcinile sale prestabilite, pentru o perioadă lungă sau nedeterminată;  folosirea uneia sau a mai multor forme de disciplină sau control;  suspiciunea comiterii unor crime grave;  impactul la nivel internaţional;  utilizarea unui comportament violent sau de intimidare;  utilizarea unor structuri comerciale sau de afaceri şi amestecul în spălarea banilor;  exercitarea de influenţe la nivel politic, în mass-media, în administraţia publică, asupra autorităţilor de justiţie sau asupra condiţiilor socioeconomice;  obţinerea de profit sau putere. Într-o definiţie dată de Consiliul Europei, crima organizată reprezintă activităţile ilegale îndeplinite de grupuri structurate ce cuprind trei sau mai multe persoane şi există pentru o perioadă nedeterminată de timp, cu scopul de a comite infracţiuni grave prin acţiuni concertate, folosind intimidarea, violenţa, corupţia şi alte mijloace pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau material. Primele încercări de definire juridică a crimei organizate au demonstrat o preocupare evidentă din partea specialiştilor pentru a combate fenomenul prin studiul ştiinţific al acestuia. Această activitate intensă a penaliştilor a luat amploare în ultima perioadă de timp, atât la nivel naţional, cât şi în plan internaţional, dar nu întotdeauna au reuşite notabile pe plan legislativ. Astfel, se operează în multe state şi la nivelul unor foruri ştiinţifice cu termeni precum „crima organizată” sau „organizaţii criminale”, dar aceştia nu sunt definiţi juridic, existând chiar confuzii sub aspectul delimitării lor25. Preocupările penaliştilor privind definirea criminalităţii organizate au fost 25

Miclea Damian – op.cit., pag.67

18

evidenţiate şi cu prilejul Colocviului Asociaţiei Internaţionale de Drept Penal, care a avut loc la Budapesta, în septembrie 1999. Definiţiile legale şi internaţionale date crimei organizate tind spre aceeaşi formă, astfel încât sintagma defineşte metodele de organizare a activităţilor infracţionale care diferă de alte comportamente infracţionale. Aspectele care se evidenţiază sunt violenţa, corupţia, activitatea infracţională repetată şi supraordonarea grupului faţă de orice membru26. În sensul Convenţiei ONU împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptată la data de 15 noiembrie 2000 la New York, expresia „grup infracţional organizat” desemnează un grup structurat alcătuit din trei sau mai multe persoane, care există de o anumită perioadă şi acţionează în înţelegere în scopul săvârşirii uneia ori mai multor infracţiuni grave sau infracţiuni prevăzute în Convenţie, pentru a obţine, direct sau indirect, un avantaj financiar sau un alt avantaj material. Expresia de „grup structurat” din această Convenţie desemnează un grup care nu s-a constituit la întâmplare pentru a comite neapărat o infracţiune şi care nu deţine neapărat un anumit rol de continuitate sau de structură elaborată pentru membrii săi. Termenul de „infracţiune gravă”, în sensul aceluiaşi document, înseamnă un act care constituie o infracţiune pasibilă de o pedeapsă privativă de libertate al cărei maximum nu trebuie să fie mai mic de 4 ani sau o pedeapsă mai grea. În doctrina OIPC-Interpol, prin crimă organizată, în sensul de criminalitate, se înţelege ansamblul activităţilor criminale desfăşurate de grupuri de infractori structurate, implicate în activităţi ilicite (jocuri de noroc clandestine, prostituţie, trafic de persoane, de stupefiante, falsificarea şi traficul cu monedă falsă, traficul de armament, furtul şi traficul cu opere de artă, etc.) care îşi investesc profiturile obţinute în activităţi ilegale. Conform unei alte definiţii 26

Sabrina Adamoli, Andrea Di Nicola, Ernesto U. Savona, Paola Zoffi – Organised crime around the world, Helsinki, 1998, pag.9

19

formulate de OIPC-Interpol27, crima organizată reprezintă orice asociere sau grupare de persoane care se dedau la o activitate ilicită continuă, al cărei scop principal este de a realiza profituri fără a respecta graniţele naţionale. Paul Nesbit, şeful Grupului de Combatere a Crimei Organizate din cadrul OIPC-Interpol, a arătat faptul că fenomenul de crimă organizată este reprezentat de orice grup cu o structură unitară, al cărui scop principal este obţinerea de venituri din activităţi ilegale prin folosirea violenţei şi a corupţiei. Problema integrării României în UE a făcut ca, începând cu anul 2001, combaterea fenomenului crimei organizate să ocupe o poziţie importantă în preocupările structurilor politice, iniţiindu-se un laborios program de armonizare a legislaţiei naţionale, adoptându-se actele normative necesare combaterii tuturor domeniilor de crimă organizată. Legea nr.39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate constituie cadrul legislaţiei moderne de combatere a crimei organizate în România, adoptarea acesteia având la bază Convenţia ONU împotriva criminalităţii transnaţionale organizate. Prin „grup infracţional organizat”, conform art.2, lit.a din Legea nr.39/2003, se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material – per a contrario, nu constituie grup infracţional organizat, grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului. Aşa cum se observă, legiuitorul român a legat de noţiunea în analiză mai multe caracteristici, după cum urmează28: 27

Le Dosar Serge, Rose Philiphe – Cyber-Mafia, Editura Antet, Bucureşti, 1998, pag.32 Olteanu Gabriel-Ion, Iacob Adrian, Gorunescu Mirela, Voicu Adriana-Camelia, Pop Ştefan, Dragomirescu Bianca, Ruiu Marin, Ştefan Cristian-Eduard – Cercetarea activităţilor structurilor infracţionale, Editura Sitech, Craiova, 2008, pag.85 28

20

 structură determinată, formată din trei sau mai multe persoane în care fiecare persoană îşi asumă roluri prestabilite, compatibile cu strategia şi scopurile grupului;  durata funcţionării grupului să nu fie limitată la perioada de timp necesară pentru săvârşirea imediată a uneia sau a mai multor infracţiuni, grupul trebuind să aibă o anumită continuitate în timp;  acţiunea grupului este una coordonată, pregătită şi adaptată pentru a săvârşi una sau mai multe infracţiuni grave;  scopul este cât se poate de clar şi explicit – obţinerea, direct sau indirect, a unui beneficiu financiar ori material. În doctrina română29, crima organizată a fost definită ca fiind „acel segment infracţional la care se raportează activităţi ilegale, de natură să afecteze grav anumite sectoare ale vieţii economice, sociale şi politice desfăşurate prin diverse metode şi mijloace, în mod constant, planificat şi conspirat, de către asociaţii de indivizi, cu ierarhie internă bine determinată, cu structuri specializate şi mecanisme de autoapărare, în scopul obţinerii de profituri ilicite, la cote deosebit de ridicate”.

1.2. Terminologia şi tipologia drogurilor 1.2.1. Aspecte de ordin terminologic Etimologia cuvântului „drog” nu este întrutotul şi exact cunoscută. În opinia unor autori30, termenul provine din limba olandeză (droog). Claude

29

George-Marius Ţical – Crima organizată şi terorismul, Editura Fundaţiei Universitare „Dunărea de Jos”, Galaţi, 2006, pag.26 30 Drugescu Nicolae – Medicină legală, Editura Printech, Bucureşti, 2001, pag.81. A se vedea în acelaşi sens şi Yves Pélicier, Guy Thuillier – La drogue, PressesUniversitaires de France, Collection „Que sais-je?”, 1972 (septième édition).

21

Saumaise şi Gilles Ménage, cercetători în domeniu, sunt de părere că termenul derivă de la „droga”, plecând de la cuvântul din limba persană „droa”31. Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte drogul ca fiind32:  substanţa de origine vegetală, animală sau minerală, care se întrebuinţează la prepararea unor medicamente şi ca stupefiant;  substanţa folosită la prepararea unor medicamente sau ca stupefiant;  substanţa toxică medicamentoasă folosită la prepararea produselor farmaceutice. Potrivit legislaţiei naţionale33, drogurile reprezintă „plantele şi substanţele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conţin asemenea plante şi substanţe”. Lato sensu, drogul a fost definit 34 ca fiind orice substanţă utilizată în terapeutică, datorită unor proprietăţi curative, dar al cărei efect este câteodată, incert şi nociv pentru organismul uman. Totuşi, această definiţie este mult prea vagă, generalizând medicamentele. O altă definiţie35 prezintă drogurile ca fiind substanţe solide, lichide sau gazoase, care odată introduse în organism, modifică imaginea persoanei care le consumă asupra realităţii înconjurătoare. Folosirea abuzivă poate crea dependenţa fizică şi psihică sau tulburări grave ale activităţii mentale şi ale comportamentului.

31

Ioan Dascălu (coordonator), Ştefan Prună, Marin-Claudiu Ţupulan, Cristian-Eduard Ştefan, Laurenţiu Giurea – Organizaţia criminală a drogurilor, Editura Sitech, Craiova, 2008, pag.73 32 http://dexonline.ro/search.php?cuv=drog 33 Art.1, lit.b din Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, publicată în Monitorul Oficial nr.362 din 3 august 2000 34 Drăgan Jenică – Dicţionar de droguri, Editura Naţional, Bucureşti, 2000, pag.4 35 Răşcanu Ruxandra, Zivari Mirela – Psihologie şi psihopatologie în dependenţa de drog, Editura Ars Docendi, Bucureşti, 2002, pag.336

22

Potrivit altor autori36, noţiunea de „drog” trebuie înţeleasă în sensul de „stupefiant”, „produse sau substanţe stupefiante ori toxice” sau „substanţe psihotrope”. Noţiunea de „stupefiant” este definită ca fiind substanţa medicamentoasă care inhibă centrii nervoşi, producând o stare de inerţie psihică şi fizică şi care, folosită în mod sistematic, duce la obişnuinţă şi la necesitatea unor doze crescânde37. Un alt autor38 a definit drogurile ca fiind acele substanţe care, odată introduse de o persoană pe diferite căi în organism (injectare, prizare, inhalare) produc acestuia modificări esenţiale, putând genera dependenţa fizică şi/sau psihică a persoanei care le consumă. Din punct de vedere farmacologic, drogul este substanţa utilizată în medicină şi a cărei administrare abuzivă poate crea dependenţă fizică şi/sau psihică ori tulburări grave ale activităţii mentale, percepţiei, comportamentului, cunoştinţei. În accepţiunea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii39, drogul este acea substanţă care, odată absorbită de un organism viu, poate modifica una sau mai multe funcţii ale acestuia. Academia Naţională de Medicină din Franţa a adoptat următoarea definiţie a drogurilor: „substanţe naturale sau de sinteză ale căror efecte psihotrope produc senzaţii comparabile plăcerii, conducând prin consumul lor repetat de cele mai multe ori la dependenţa psihică şi fizică. Cuvântul drog nu trebuie să fie utilizat cu sensul de medicament sau de substanţă activă din punct de vedere farmaceutic.”40. 36

Bercheşan Vasile, Pletea Constantin – Drogurile şi traficanţii de droguri, Editura Paralela 45, Piteşti, 1998, pag.58 37 Dicţionarul Explicativ al limbii române, Editura Academiei Române, 1998, pag.1030 38 Ştefan Cristian-Eduard – Flagelul drogurilor, Editura Cermaprint, Bucureşti, 2006, pag.18 39 Drăgan Jenică – Aproape totul despre droguri, Editura Militară, Bucureşti, 1994, pag.41 40 Pierre Delaveau – Communiqué portant sur la définition du mot „drogue”, Académie Nationale de Médecine, Paris, 28 novembre 2006

23

Observatorul francez al drogurilor şi toxicomanilor defineşte drogurile 41 ca fiind „produse naturale sau sintetice, consumate în vederea modificării stării de cunoştinţă, având potenţial de uzanţă nociv, de abuz sau dependenţă, a căror folosire poate fi legală sau nu”. Institutul de sănătate publică din Belgia defineşte drogul ca fiind substanţa psihoactivă utilizată în scopuri non-medicale42. În conformitate cu unele recomandări ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, substanţele sau clasele de substanţe psihoactive (drogurile) care produc asemenea modificări şi generează dependenţa, sunt următoarele: alcoolul, opiaceele,

derivatele

cannabisului,

sedativele

şi

hipnoticele,

cocaina,

halucinogenele, tutunul, solvenţii volatili, alte substanţe psihoactive şi substanţe din diferite clase, utilizate în asociere43. Potrivit

documentelor

internaţionale,

prin

„droguri”

înţelegem

stupefiantele supuse controlului internaţional prin Convenţia unică asupra stupefiantelor din 1961, şi substanţele psihotrope al căror control internaţional este prevăzut de Convenţia asupra substanţelor psihotrope, încheiată în anul 1971. Psihotrope sunt considerate toate substanţele de origine naturală (vegetală, animală ori minerală) sau de sinteză, susceptibile să modifice într-un mod oarecare activitatea psihicului şi comportamentului uman. Ele acţionează direct asupra sistemului nervos central, influenţând inegal selectiv sau global, atât funcţiile psihice instinctive cât şi procesele mentale şi emoţionale. Termenii drog licit şi drog ilicit au fost utilizaţi din momentul incriminării prin lege a substanţelor psihotrope. Drogurile licite sunt substanţele psihotrope al căror consum sau vânzare nu este incriminat prin lege. Cofeina din cafea, nicotina din tutun, alcoolul şi unele medicamente eliberate din farmacii fără 41

Charpenel Y., Maestracci N. – Drogues et Toxicomanies, Editura O.F.D.T., Paris, 1999, pag.10 Marc Roelands – Définition du mot „drogue”, Institut de santé publique, Bruxelles (Belgique) 43 Organizaţia Mondială a Sănătăţii – Seria de rapoarte tehnice nr.836/1993, pag.6 42

24

prescripţie medicală pot fi considerate droguri admise de societatea în care trăim. În doze mari, ele pot produce toleranţă fizică şi psihică44. Drogurile ilicite sunt drogurile al căror consum sau vânzare în afara cadrului legal atrage răspunderea penală a persoanelor, constituind infracţiuni. Caracterul ilicit al drogurilor diferă de la o legislaţie la alta. Spre exemplu, consumul de cannabis este ilegal în Franţa, dar este permis în Olanda, fiind supus totuşi unei reglementări legale. Drogurile care fac obiectul unor convenţii internaţionale sau legi naţionale sunt denumite şi „droguri de abuz”45.

1.2.2. Clasificarea drogurilor În literatura de specialitate şi în practică există numeroase clasificări ale drogurilor, realizate în baza unor criterii diferite, după efectul produs asupra sistemului nervos central, originea substanţelor, regimul juridic aplicabil, implicaţiile sociale sau dependenţa produsă în urma consumului46. În funcţie de efectul produs asupra sistemului nervos central, drogurile se clasifică astfel:  substanţe stimulente sau psihoanaleptice;  substanţe depresoare sau psiholeptice;  substanţe perturbatoare (halucinogene) sau psihodisleptice. Stimulentele sunt substanţe care accelerează activitatea sistemului nervos central. În categoria stimulentelor intră frunzele arbustului de coca, crack-ul, amfetaminele, anorexigenele şi psihostimulenţii. Acestea se subclasifică în47:

44

Ştefan Cristian-Eduard – op.cit., pag.23 Ioan Dascălu (coordonator), Ştefan Prună, Marin-Claudiu Ţupulan, Cristian-Eduard Ştefan, Laurenţiu Giurea – Organizaţia criminală a drogurilor, Editura Sitech, Craiova, 2008, pag.76 46 Ştefan Cristian-Eduard – Flagelul drogurilor, Editura Cermaprint, Bucureşti, 2006, pag.23 47 Drăgan Jenică – Dicţionar de droguri, Editura Naţional, Bucureşti, 2000, pag.241 45

25

 stimulente ale veghii – amfetamina, cocaina, cofeina, cathina. Atunci când sunt consumate în doze moderate, acestea întreţin starea de veghe, cresc activitatea mentală şi creează o senzaţie de bine.  stimulente ale umorii – sunt substanţele care înlătură starea depresivă. Depresoarele sunt substanţe care încetinesc activitatea sistemului nervos central, având în general efecte analgezice şi sedative. Principalele substanţe ce fac parte din această categorie sunt: opiul şi derivaţii săi (morfina şi heroina), medicamentele pe bază de opiu sau derivaţi ai acestuia, morfinicele de sinteză, barbituricele, tranchilizantele şi hipnoticele. Halucinogenele sunt substanţele care perturbă activitatea sistemului nervos central, provocând alterări ale percepţiei, temporale şi spaţiale. În fapt, ele deformează senzaţiile şi percepţiile persoanei care le utilizează 48. Cunoscute şi sub denumirea de „droguri psihedelice”, în această categorie sunt cuprinse cannabisul,

LSD

25,

mescalina,

ciupercile

halucinogene,

ketamina,

phenciclidina, etc. După originea lor, drogurile se clasifică în49: droguri naturale, de semisinteză şi de sinteză (sintetice). Drogurile naturale se obţin direct din plante sau arbuşti. În această categorie intră opiul, morfina, cocaina, cannabisul şi răşina acestuia, frunzele de coca şi derivaţii săi şi alte plante cu principii halucinogene. Drogurile de semisinteză sunt cele realizate prin procedee chimice pornind de la o substanţă naturală extrasă dintr-un produs vegetal (heroina, codeina). Drogurile de sinteză sunt obţinute în întregime prin sinteze chimice: metadona, mescalina, LSD 25, amfetamina, designer-drugs, ecstasy ori alte substanţe psihotrope obţinute în laboratoare clandestine. Tot în această categorie sunt incluşi şi solvenţii volatili şi alte produse cu proprietăţi asemănătoare 48

Drăgan Jenică – op.cit., pag.118 Macovei Radu Alexandru (coordonator), Galetescu Emanoil, Vasilescu Lucian, Tihan Eusebiu, Căpăstraru Cristian – Elemente de toxicologia drogurilor. Aspecte medicale, toxicologice, psihosociale, psihiatrice şi juridice, Editura Focus, Bucureşti, 2006, pag.48 49

26

drogurilor50. Tot droguri de sinteză sunt considerate mai multe produse ce sunt deturnate de la folosirea lor tradiţională, fiind totodată larg răspândite şi uşor de procurat. Acestea antrenează o puternică dependenţă psihică şi uneori fizică, producând totodată şi fenomenul de toleranţă. În funcţie de regimul juridic aplicabil, drogurile se împart în două categorii:  substanţe a căror fabricare şi administrare sunt supuse controlului (morfina, barbituricele, ketamina), acestea fiind folosite în tratamente medicale;  substanţe total interzise (LSD, heroină, ecstasy, cocaină). Un alt criteriu important de clasificare îl constituie dependenţa generată. Astfel, drogurile se împart în trei categorii51:  droguri care produc dependenţă fizică;  droguri care produc dependenţă psihică;  droguri care produc dependenţă mixtă – din această ultimă categorie fac parte cele mai multe stupefiante. O altă clasificare este cea statuată în dreptul internaţional, conform căreia în funcţie de plasarea pe unul dintre cele două tablouri ale Convenţiei unice asupra stupefiantelor din anul 1961 şi respectiv cele patru tablouri din Convenţia asupra substanţelor psihotrope din anul 1971, drogurile se împart în stupefiante şi substanţe psihotrope. Potrivit art.1, lit.q şi r din Convenţia asupra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, semnată la Viena la 20 decembrie 1988, această clasificare arbitrară este menţinută şi chiar întărită. Cercetătorul francez Pierre Deniker52 a realizat o clasificare generală a psihotropelor, împărţind aceste substanţe astfel: 50

Drăgan Jenică – Aproape totul despre droguri, Editura Militară, Bucureşti, 1994, pag.40 Florin Sandu, Mihai-Gheorghe Stoica, Mihai Anghel, Ilie Perca (coordonatori) şi colectiv – Manualul poliţistului antidrog, Centrul de Resurse Juridice, Bucureşti, 2002, pag.17 52 Pierre Deniker – La psichopharmacologie, PressesUniversitaires de France, Collection „Que sais-je?” nr. 1216/1976, pag.35 51

27

 psiholeptice cu acţiuni hipnotice, tranchilizante şi sedative, neuroleptice şi regulatoare ale umorului;  psihoanaleptice cu acţiuni stimulatoare şi antidepresoare;  psihodisleptice: halucinogene şi onirogene (mescalina), stupefiantele (cocaina, heroina, morfina), alcoolul şi derivaţii săi. În funcţie de modul în care sunt administrate, drogurile pot fi clasificate în: injectabile, ingerabile, de prizare, de masticare, de fumare, inhalare; unele se pot administra şi sub formă de supozitoare53. În cuprinsul monografiei sale despre toxicomani intitulată „Paradisuri artificiale”, Gabriel-Ştefan Gorun este de părere că substanţele psihoactive pot aparţine uneia din următoarele clase, în funcţie de originea vegetală (opiu, cannabis, coca, mescalina), forma de agregare (gaz, aerosoli, lichide, solide), domeniul de utilizare (produse ilegale, industriale, medicale), acţiune (psihodisleptice,

psiholeptice,

psihoanaleptice),

potenţialul

de creare

a

dependenţei (mare sau redus). După efectul farmacodinamic principal, drogurile sunt54:  euforicele (opiaceele şi opiozii);  inhalantele (solvenţi volatili, lacuri, combustibili, aerosoli);  halucinogene (cannabis, fenilalanina, phenciclidina, ketamina);  nicotina;  excitantele (antidepresive, psihotice, timoleptice, neurostimulante);  psiholeptice (deprimantele);  steroizii anabolizanţi (testosteronul). Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri clasifică drogurile în următoarele categorii: 53

Drăgan Jenică – op.cit., pag.47 Macovei Radu Alexandru (coordonator), Galetescu Emanoil, Vasilescu Lucian, Tihan Eusebiu, Căpăstraru Cristian – op.cit., pag.158 54

28

 droguri de mare risc: heroina, cocaina, morfina, amfetaminele, opiul, LSD, ecstasy;  droguri de risc: cannabis, diazepam, fenobarbital, aminorex, nitrazepam;  precursorii utilizaţi la fabricarea ilicită a drogurilor: efedrina, acetona, anhidrida acetică, acidul sulfuric, toluenul, etc.;  inhalanţii chimici toxici (cel mai cunoscut şi frecvent întâlnit este aurolacul consumat de „copiii străzii”).

1.3. Etapele traficului ilicit de droguri În plan teoretic, activităţile din sfera traficului ilicit de droguri sunt clasificate în literatura de specialitate55 după cum urmează:  traficul propriu-zis (producerea, deţinerea, transportul, cumpărarea, livrarea, vânzarea sau alte operaţiuni);  înlesnirea traficului (cultivarea, experimentarea);  favorizarea traficului (prescrierea, eliberarea ilegală de reţete, organizarea, îndemnul, tolerarea, punerea la dispoziţie). Traficul de droguri are ramificaţii în domenii de activitate distincte, precum agricultura, chimia, exportul, logistica şi transporturile, importul, depozitarea, distribuţia, marketingul sau spălarea banilor. Din punctul de vedere al organizării activităţilor infracţionale, traficul de droguri îmbracă două forme:  traficul făcut de amatori, în cantităţi mici (de ordinul gramelor), destinate uzului personal al acestora sau al prietenilor lor;

55

Ştefan Cristian-Eduard – op.cit., pag.91

29

 traficul internaţional, cuprinzând cantităţi mari de droguri, acestea fiind transportate de veritabili experţi în domeniul contrabandei, care fac parte din filiere internaţionale de traficanţi. În ambele situaţii, ingeniozitatea cu care sunt ascunse drogurile este nelimitată, traficanţii analizând în acest sens condiţiile economice, politice şi sociale din zonele de traficare, ei fiind de multe ori cu un pas înaintea posibilităţilor de prevenire şi combatere a acestui fenomen. Prima etapă a traficului ilicit de droguri o reprezintă cultivarea (producerea) drogurilor. Drogurile de origine naturală provin din plante (planta de coca, macul opiaceu, cannabisul, etc.) care nu pot fi cultivate decât în anumite regiuni ale lumii. Plantele din care sunt extrase sunt, cel mai adesea, cultivate clandestin în regiuni izolate. Spre exemplu, în Pakistan, culturile de opiu se fac în general pe cele mai fertile pământuri, producţia medie la hectar fiind de 30 kilograme de opiu. În regiunea Helmand, unde culturile sunt irigate, producţia este de 45 kilograme la hectar56. Pentru ţăranii-producători, cultivarea drogurilor reprezintă unica sursă de venit, ei fiind folosiţi de către reţelele de traficanţi ca mână de lucru foarte ieftină. Aceştia vând materia primă intermediarilor sau colectorilor contra unor sume infime de bani în comparaţie cu veniturile uriaşe obţinute de traficanţi în urma prelucrării drogurilor în laboratoarele clandestine. În ciuda acestui procent scăzut, culturile ilicite de droguri rămân mult mai rentabile pentru ţăraniiproducători decât culturile legale. Unii cultivatori sunt de asemenea specializaţi şi în prima etapă de extragere chimică (pasta-bază de coca, morfina-bază pentru opiu), în scopul de aşi mări continuu profitul. Totuşi, în majoritatea cazurilor, transformarea drogurilor are loc în laboratoare clandestine care sunt situate într-o altă ţară. 56

Ioan Dascălu (coordonator), Ştefan Prună, Marin-Claudiu Ţupulan, Cristian-Eduard Ştefan, Laurenţiu Giurea – op.cit., pag.162-163

30

Ca şi culturile, producerea drogurilor se face în mod clandestin, în laboratoare special amenajate în subsoluri, bucătării nefolosite sau depozite. Echipamentul tehnic este improvizat, foarte ieftin, fiind cumpărat din magazine fără a trezi suspiciuni. Existenţa unui laborator clandestin este trădată de mirosul de acetonă, amoniac sau alte substanţe chimice indispensabile în procesul de fabricare ilicită a drogurilor57. Există mai multe tipuri de laboratoare clandestine de producere a drogurilor58: laboratoare de extracţie (marijuana, haşiş), laboratoare de transformare (a cocainei în crack), laboratoare de sinteză (cele care produc metamfetamina sau ecstasy prin reacţie chimică), laboratoare pentru producerea comprimatelor (producerea comprimatelor de ecstasy din praf), laboratoare pentru procedee multiple (cele care permit efectuarea într-un singur loc a tuturor activităţilor descrise mai sus), laboratoare „în cutie” (produse chimice utilizate pentru producerea substanţelor reglementate şi transportate într-o cutie), culturile de marijuana din interior59. După modul în care sunt amenajate şi amploarea activităţii ilicite desfăşurate, laboratoarele clandestine de producere şi prelucrare a drogurilor pot fi artizanale sau industriale60. Laboratoarele clandestine artizanale sunt deţinute şi folosite de traficanţii de droguri fără mari posibilităţi materiale. În cadrul acestora sunt produse droguri de puritate scăzută, datorită faptului că nu au nici specialişti în domeniu care să

57

Stancu Emilian – Tratat de criminalistică, ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2004, pag.638 58 http://www.rcmp-grc.gc.ca/mb/webpages/drugs_f.htm 59 În luna noiembrie 2007, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea i-au prins în flagrant pe numiţii M.R.B. şi T.R.A., din municipiul Oradea, în timp ce încercau să plaseze 100 grame de cannabis. În urma percheziţiei efectuate la locuinţa tatălui lui M.R.B., situată în localitatea bihoreană Auşeu, au fost descoperite 9 kilograme de cannabis de o foarte bună calitate, pregătite pentru traficare. Într-un imobil din municipiul Oradea, aparţinând tot lui M.R.B., au fost descoperite ascunse în grădină, într-un recipient din plastic, 400 grame de cannabis. În primăvara aceluiaşi an, aceştia au cultivat plantele de cannabis în ghivece, ulterior le-au replantat în grădina casei respective din Oradea, recoltând în toamna anului 2007, aproximativ 10 kilograme de cânepă. 60 Ştefan Cristian-Eduard – op.cit., pag.83

31

cunoască procentajul de substanţă activă pe care trebuie să-l conţină drogul, pentru a avea căutare pe piaţa ilicită în rândul traficanţilor şi consumatorilor. Laboratoarele clandestine industriale aparţin marilor reţele de traficanţi, puritatea drogurilor obţinute în interiorul acestora fiind ridicată. În cadrul laboratoarelor industriale sunt angajate şi persoane cu studii de specialitate (chimişti, farmacişti) care cunosc foarte bine concentraţia în care trebuie amestecate substanţele pentru obţinerea drogurilor de înaltă puritate şi calitate. Logistica şi transportul drogurilor – preţul valorii drogurilor ilicite creşte exponenţial la fiecare trecere a frontierei. Tranzitul drogurilor presupune „cumpărarea” rutelor folosite, prin coruperea unor militari sau funcţionari ai statului, prin plata unor eventuale taxe percepute de grupările infracţionale locale, precum şi prin plata logisticii şi a transportului, în funcţie de volumul încărcăturii. În timpul transportării drogurilor, traficanţii apelează la metode diversificate de ascundere, urmărindu-se ca acestea să nu fie descoperite cu ocazia eventualelor controale efectuate de autorităţile vamale sau de organele judiciare. Astfel, s-a constatat faptul că cele mai frecvente modalităţi de ascundere a drogurilor utilizate în activitatea ilicită de către traficanţi sunt următoarele61:  fabricarea pe cale industrială a mijloacelor de ascundere a drogurilor, prin folosirea maşinilor, cutiilor şi etichetelor liniilor tehnologice de la diferite fabrici cu profil alimentar, folosind în acest scop complicitatea unor persoane care lucrează în astfel de întreprinderi. Operaţiunea ilicită constă în înlocuirea produsului alimentar cu droguri. Spre exemplu, într-o conservă de peşte sunt introduse droguri, însă ambalajul şi eticheta de pe cutii ascund conţinutul real al conservei.

61

Stancu Emilian – op.cit., pag.634

32

 confecţionarea pe cale artizanală a mijloacelor de ascundere, prin achiziţionarea de maşini sau materiale de bază, cum ar fi capace, cutii goale ori etichete cu dimensiuni corespunzătoare.  îmbibarea ţesăturilor cu droguri în vederea transportării acestora. Metoda presupune dizolvarea cocainei în alcool pur, după care se îmbibă ţesătura de bumbac cu acest amestec, care a fost în prealabil filtrat. După uscarea ţesăturii, aceasta poate fi transportată fără a atrage atenţia. În aproximativ 140 de batiste poate fi ascuns până la un kilogram de cocaină.  folosirea sistemului poştal, în special prin ascunderea drogurilor în scrisori sau în obiectele din colete62. Traficul de droguri pe cale poştală reprezintă o ameninţare majoră pentru toate statele lumii. De exemplu, în SUA, unde 200 miliarde obiecte de corespondenţă sunt manipulate anual, autorităţile au arestat în anul 2003 peste 11.000 de suspecţi implicaţi în trafic cu droguri şi precursori pe cale poştală. Aceste probleme au îngreunat activitatea autorităţilor, care au trebuit să acţioneze pentru a detecta expediţiile de colete suspecte şi să identifice sursele de aprovizionare ilicite63.  folosirea cărăuşilor care practică metoda înghiţirii drogurilor, aceştia absorbind mici caşete din plastic, de mărimea unei măsline, ermetice şi impermeabile, conţinând fiecare câteva grame de drog64.

62

O grupare de traficanţi de droguri de risc şi de mare risc (cocaină, comprimate de ecstasy, cannabis) care acţiona pe raza judeţului Cluj, a fost identificată şi destructurată de către poliţiştii antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca la sfârşitul anului 2007. Poliţiştii clujeni au stabilit că organizatorii grupării erau la rândul lor, consumatori de droguri. Ei solicitau în avans clienţilor bani, cu care plăteau drogurile comandate din Occident, în special din Spania şi Olanda. Drogurile erau trimise în ţară din două în două săptămâni, prin curieri de ocazie sau disimulate în colete, care erau expediate prin firmele de transport internaţional. Într-un alt caz, la data de 16 iunie 2007, autorităţile judiciare portugheze au prins în flagrant un bărbat în momentul când acesta s-a prezentat la Oficiul Poştal Socorro din Lisabona să ridice un colet, în care poliţiştii au descoperit trei pachete de biscuiţi în care se aflau alte pacheţele cu praf alb. Din analizele de laborator, a rezultat faptul că în colet se aflau, de fapt, trei kilograme de cocaină. 63 Raportul Organului Internaţional de Control al Stupefiantelor, ONU, 2005 64 Împachetarea drogurilor pentru transport este foarte riguroasă, folosindu-se mai multe straturi de latex, prezervative, benzi adezive şi adeseori, ca înveliş final, un strat de vaselină solidă.

33

Cărăuşii de droguri (body-packers) sunt transportatorii transfrontalieri ai drogurilor ascunse în interiorul corpului, frecvent gastrointestinal, pentru a evita descoperirea acestora de către autorităţi. Primul caz de acest gen a fost semnalat în anul 1973 în Toronto (Canada), atunci când a fost identificat un cărăuş ce înghiţise un prezervativ cu haşiş ce a determinat obstrucţia mecanică a intestinului subţire. Pentru a rentabiliza la maxim activitatea infracţională, drogul este importat în forma sa pură, fără excipienţi, ce se adaugă doar la vânzarea finală către consumatori, acest fapt crescând foarte mult riscul vital al intoxicaţiei în cazul ruperii pachetelor ce conţin substanţa activă în concentraţie de 100%65. Principalele locuri în care cărăuşii ascund drogurile sunt: în cavităţile corporale, între picioare, în pachete fixate pe corp, în vagin, înăuntrul pleoapelor, în sâni falşi, pe picioare şi pe mâini, îmbibate în îmbrăcăminte, în efectele personale, în manşetele pantalonilor, în lenjeria intimă, în umeraşii hainelor, în încălţăminte, etc.66 65

Ioan Dascălu (coordonator), Ştefan Prună, Marin-Claudiu Ţupulan, Cristian-Eduard Ştefan, Laurenţiu Giurea – op.cit., pag.165 66 Ca urmare a activităţilor de investigaţie desfăşurate în perioada 2005-2007, o reţea de trafic internaţional de droguri (cocaină) a fost destructurată de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, sub coordonarea procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Teorism-Biroul Teritorial Ploieşti. Gruparea era formată din cetăţeni nigerieni şi români (recrutaţi ca transportatori şi vânzători stradali), acţionând pe relaţia America de Sud-Europa. Membrii grupării procurau drogurile din Venezuela, Columbia şi Mexic şi le trimiteau către Spania, unde cărăuşii români le distribuiau în staţiunile turistice, precum şi în Olanda, Suedia şi Norvegia. Organizatoarea reţelei de cărăuşi români, numita G.S., în vârstă de 22 de ani, din judeţul Prahova, s-a ocupat în România de recrutarea transportatorilor, iar în Spania cu predarea cantităţilor de cocaină şi încasarea sumelor de bani rezultaţi în urma drogurilor transportate. Tânăra a recrutat peste 15 persoane, bărbaţi şi femei din judeţul Prahova şi alte judeţe, în general persoane care dispuneau de venituri mici şi pe care le-a atras în activitatea infracţională prin promisiunea unor câştiguri substanţiale, într-o perioadă scurtă de timp. Cocaina era transportată prin înghiţire, după ce în prealabil era ambalată sub formă de capsule, fiecare capsulă conţinând aproximativ 10 grame de drog. Un cărăuş transporta în medie 60-70 de capsule în stomac, existând însă şi cazuri în care o persoană a transportat şi 130-140 de capsule. Numita G.S. plătea cărăuşii în funcţie de cantitatea de drog transportată, aceştia primind, de regulă, 10 euro pe capsulă, având totodată asigurate transportul şi cazarea. În luna februarie 2007, în urma cercetărilor efectuate sub supravegherea procurorului de caz, au fost arestate preventiv patru persoane, printre care şi organizatoarea grupului, de la aceasta fiind capturate 60 de capsule în greutate de 750 grame de cocaină. De asemenea, s-a stabilit că numitul A.M., membru al reţelei, şi-a achiziţionat din municipiul Bucureşti un autoturism, în urma valorificării cantităţii de 700 grame de cocaină, introdusă în România împreună cu cealaltă cantitate de drog capturată. Întreaga cantitate de droguri a fost adusă în România, la finele anului 2006, de către trei dintre membrii reţelei: A.M., în vârstă de 26 ani, D.M., în vârstă de 20 ani şi S.I., în vârstă de 23 ani, toţi domiciliaţi în oraşul Băicoi, judeţul Prahova. Cantitatea de cocaină a fost sustrasă de aceştia dintr-un transport, întrucât au fost nemulţumiţi de sumele de bani primite pentru cărăuşie. În soluţionarea cazului s-a cooperat cu autorităţile spaniole, fiind arestaţi preventiv în Spania alţi 8 membri ai reţelei si unul în Suedia, majoritatea fiind femei.

34

 transportarea drogurilor în genţi de voiaj special amenajate, cu fund dublu.  disimularea drogurilor în sticle de băuturi sau din porţelan, special confecţionate, în sensul că fundul acestora este tăiat în vederea introducerii pliculeţelor cu droguri, după care este relipit şi acoperit cu un autocolant în formă de etichetă.  folosirea animalelor pentru transportul şi disimularea drogurilor. Acest mod de operare inedit a fost folosit de traficanţii columbieni de droguri, care au organizat transportul de heroină lichidă implantată prin metode chirurgicale în stomacul unor câini de rasă. Animalele folosite drept „curieri” aveau în stomac cantităţi totale de până la 3 kilograme de heroină, ulterior acestea erau operate de medici veterinari, iar heroina era astfel recuperată de către traficanţi67. Alegerea locurilor pentru ascunderea drogurilor depinde de o serie de factori, cum ar fi: cantitatea de droguri ce urmează a fi traficată, mijlocul de transport folosit, exigenţa controalelor la care trebuie să se supună traficantul pe traseul parcurs, etc.68 Din practica judiciară a reieşit faptul că drogurile sunt ascunse, de cele mai multe ori, în mijloacele de transport folosite de traficanţi, acestea oferind multiple posibilităţi de disimulare69. 67

Ştefan Cristian-Eduard – op.cit., pag.98 Bercheşan Vasile, Pletea Constantin – Drogurile şi traficanţii de droguri, Editura Paralela 45, Piteşti, 1998, pag.90-91 69 La data de 21.01.2009, procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – structura centrală, împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul Direcţiei Antidrog şi în urma cooperării internaţionale, au procedat la destructurarea unei grupări internaţionale, cu ramificaţii în mai multe state europene, specializată în traficul ilicit internaţional de droguri de mare risc. S-a reţinut că inculpatul Ş.I., în vârstă de 32 de ani, cetăţean turc, a introdus în România, prin Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, cantitatea de aproximativ 60 kilograme de heroină, disimulată în încărcătura unui autotractor. Drogurile proveneau din Turcia şi erau destinate livrării altor persoane pe teritoriul ţării noastre, în vederea continuării transportului către ţări din Europa de Vest. De asemenea, inculpatul Ş.I. a deţinut 110 pachete în cantitate de aproximativ 60 kilograme de heroină, depozitate în cabina autotractorului, până la data de 21.01.2009, atunci când a fost depistat în flagrant delict. S-a stabilit că inculpatul Ş.I. acţiona în cadrul unei reţele internaţionale de traficanţi de droguri. Activitatea infracţională a reţelei a fost monitorizată de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi ofiţerii de poliţie, în cooperare cu autorităţile judiciare din Germania, Turcia, Olanda şi Elveţia. Activitatea infracţională era coordonată de către cetăţeni străini aflaţi în afara teritoriului 68

35

Traficanţii pot ascunde şi transporta cu ajutorul autoturismelor până la 100 kilograme de droguri, fără ca încărcătura ilicită să atragă în mod deosebit atenţia. Locurile ce pot fi amenajate special ca ascunzători sunt cele în care există materiale de acoperire (tapiţerie, capacele roţilor), uşor manevrabile, precum şi locurile cu cavităţi: portierele, pragurile, stâlpii de susţinere a plafonului, podeaua, aripile, barele de protecţie, cauciucurile, rezervorul, radiatorul, bateria cu acumulatori, tubulatura sistemului de încălzire, tabloul de bord, farurile, lămpile de semnalizare, etc. În cazul în care drogurile sunt transportate pe calea ferată, ascunzătorile folosite de traficanţi sunt amplasate de cele mai multe ori în următoarele locuri: tapiţeria interioară a vagoanelor, plafoane şi lămpi, scrumierele amplasate în interiorul vagoanelor sau pe culoarele vagoanelor, în spatele radiatoarelor de căldură, a oglinzilor, în coşurile de gunoi, în amenajările de la extremităţile vagonului (dulapuri, toalete, spălătoare), în rezervoarele de apă din toalete şi spălătoare, în depozitele pentru lenjeria de pat din vagoanele de dormit. În avioane, principalele mijloace folosite în scopul traficării drogurilor sunt valizele, mapele şi genţile cu fund dublu sau pereţi dubli. Ca locuri de ascundere a drogurilor, sunt menţionate cabina echipajului, bucătăria, toaleta, scaunele pasagerilor, plafonul, sticlele de băuturi, florile şi plantele naturale sau artificiale, etc.

României, care au organizat transportul heroinei cu tranzitarea ţării noastre, drogurile fiind destinate comercializării în alte state europene. Valoarea de piaţă a drogurilor traficate la momentul confiscării lor a fost de aproximativ 2,5 milioane euro. Modul ermetic de operare al acestei reţele de narcotraficanţi a necesitat folosirea unor mijloace specifice de investigaţie, precum şi cooperarea internaţională între statele de provenienţă, de tranzit şi de destinaţie ale transportului heroinei.

36

Pe vasele maritime sau fluviale70, locurile cel mai frecvent folosite de către traficanţi pentru ascunderea drogurilor sunt următoarele: încărcătura transportată, cabinele personalului şi obiectele lor, părţile comune ale navei, tubulatura din băi şi toalete, toate locurile situate pe puntea navei, rezervoarele de reziduuri de apă sau carburanţi, sala maşinilor, catarge, punţi, tacheţi şi planşeu, unelte de pescuit şi rezervoare pentru scafandri. Distribuţia drogurilor este organizată într-o structură piramidală. În doctrină71 s-a apreciat faptul că există mai multe categorii de persoane implicate în traficul ilicit de droguri: unii care se ocupă cu comerţul stradal, alţii cu comerţul en-gros, alţii care îi supraveghează pe cărăuşi (curieri) şi pe cei care vând en-detail. Traficul de droguri se supune regulilor clasice comerciale, bazate pe legea cererii şi ofertei. Important este faptul că drogurile se vând atât en-gros, cât şi endetail, în funcţie de momentul în care are loc tranzacţia, destinatarii finali fiind în ambele cazuri consumatorii. Traficanţii de droguri sunt împărţiţi în două categorii generale: „dealerii” care urmăresc un profit şi persoanele care vând droguri pentru a-şi putea asigura 70

La data de 30.01.2009, în urma unei acţiuni coordonate de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au fost depistaţi în flagrant delict patru persoane, dintre care 3 cetăţeni români, aflaţi sub coordonarea unui cetăţean spaniol, care au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, în scopul comiterii infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc. Aceştia au introdus în ţară două containere cu material lemnos provenind din Brazilia, în care se afla disimulată cantitatea de 1204 kilograme de cocaină, cu puritatea de peste 90%. În cursul anchetei, s-a stabilit că la finele anului 2008, prin intermediul unei firme înmatriculate în judeţul Gorj, inculpaţii au efectuat un import de material lemnos, lemn de cedru, marfa provenind din Brazilia fiind încărcată în două containere aflate în Terminalul Agigea Port Constanţa. Transportul urma să tranziteze România, destinaţia finală fiind Spania. Începând cu data de 21.01.2009, inculpaţii au încercat în mod repetat scoaterea containerelor din vamă, în vederea tranzitului intern, fără efectuarea unui control riguros. La data de 30.01.2009, grupul infracţional a fost depistat, procedându-se la reţinerea acestora şi la efectuarea controlului fizic total asupra conţinutului containerelor, ocazie cu care s-a constatat că în interiorul paleţilor cu scândură de cedru se aflau patru compartimente executate după metoda „dop”, în care s-au găsit 1080 calupuri de cocaină, având inscripţionate logo-urile „trifoi” şi „Toyota”, ambalate în folii de plastic de diferite culori, în greutate totală de 1204 kilograme şi având o valoare de piaţă de 100 milioane euro. La percheziţia corporală efectuată la reţinerea inculpaţilor, a fost găsită suma de 140.000 euro, aceasta fiind indisponibilizată, împreună cu cele două autoturisme de teren, marca Mercedes ML şi respectiv Land Rover Freelander, aparţinând inculpaţilor. Este de subliniat faptul că acţiunea concertată a procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, organelor de poliţie şi organelor vamale, s-a finalizat cu cea mai mare captură de cocaină realizată vreodată pe teritoriul României şi una din cele mai importante din Europa din ultimii 10 ani. 71 Troneci Vasile – Interpol, poliţie fără frontiere, Editura Tehnică, Bucureşti, 2001, pag.102

37

propriul consum. „Dealerii” de droguri care urmăresc obţinerea de profituri sunt clasificaţi în vânzători, furnizori sau producători, distribuitori la nivelul de mijloc şi distribuitori la nivelul străzii sau pe piaţă. Marii „dealeri” de droguri se ocupă de tranzacţionarea cantităţilor en-gros, după care micii „dealeri”, vânzătorii din stradă, adesea ei înşişi consumatori, se ocupă de distribuirea drogurilor către alţi consumatori. Marii traficanţi nu se implică în cadrul traficului stradal de droguri, numit deseori „trafic de furnici”. Structura piramidală a pieţei face ca numărul micilor „dealeri” să fie mult mai ridicat decât numărul marilor „dealeri”. Profiturile realizate de către micii traficanţi sunt în mod direct reintroduse în economia locală, fără a trece prin proceduri de spălare a banilor. Piaţa neagră sau piaţa secretă unde sunt desfăcute drogurile este diferită. În unele locuri, această piaţă nu este însă chiar atât de secretă. Spre exemplu, în Asia de Sud-Est opiul se vinde în mod deschis. În America de Sud, sacii cu frunze de coca sunt scoşi în plină stradă72. Ambalarea şi prezentarea spre desfacere a drogurilor este o problemă importantă pentru traficanţi. Producătorii de opiu îl ambalează în săculeţe de pânză şi îi dau forma unei turte. Pe marfa ambalată (opiu sau morfină) se aplică şi o marcă de recunoaştere. Spălarea banilor proveniţi din traficul de droguri reprezintă activitatea prin care traficanţii de droguri încearcă şi uneori reuşesc să ascundă originea şi posesia reală a veniturilor ce provin din traficul ilicit de droguri. În literatura de specialitate73 se consideră faptul că spălarea banilor a apărut în anii ’20 ai secolului XX, cel care a inventat-o fiind gangsterul american Al Capone. Clanurile mafiote au inventat atunci o metodă ingenioasă de legalizare a mijloacelor financiare obţinute pe căi ilegale. Au făcut-o prin intermediul curăţătoriilor chimice, ţara fiind împânzită de spălătorii. Prin 72 73

Stancu Emilian – op. cit., pag.639 Jerez Olivier – Le blanchiment de l’argent, Paris, Banque Editeur, 1998, pag.20

38

intermediul acestor reţele de spălătorii, mafia spăla venitul criminal, folosind o schemă deloc complicată: profitul zilnic de la activitatea acestor întreprinderi legale se amesteca cu banii murdari, ultimii fiind declaraţi venituri legale. Această istorie a condus la reţinerea termenului de spălare a banilor, care, deşi utilizat la figurat, exprimă totuşi clar esenţa întregului proces ilegal. Potrivit Legii nr.656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism74, prin spălarea banilor se înţelege75:  schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;  ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni;  dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni. Profesorul Costică Voicu76, specialist în spălarea banilor, defineşte această activitate ilicită ca fiind infracţiunea ce conţine sumele de bani sau orice alte valori patrimoniale dobândite de una sau mai multe persoane în urma comiterii cu intenţie sau participării la comiterea unei infracţiuni incriminate de lege, având drept scop şi rezultat obţinerea unor bunuri şi valori ilicite. Convenţia ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, adoptată la 20 decembrie 1988 la Viena, a definit termenul de spălare a banilor drept „preocuparea de a disimula provenienţa, natura, dispoziţia, 74

Modificată şi completată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.135/2005 Art.23 din Legea nr.656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, publicată în Monitorul Oficial nr.904 din 12 decembrie 2002 76 Costică Voicu – Spălarea banilor murdari, Editura Sylvi, Bucureşti, 1999, pag.78 75

39

mişcarea sau proprietarul fondurilor provenite din traficul ilicit de stupefiante, închizând mişcarea sau convertibilitatea prin procedee electronice de transmitere, cu scopul de a da acestor fonduri aspectul că sunt rezultate din activităţi legale”. Spălarea banilor este un proces care presupune parcurgerea a trei stadii77:  în primul rând, venitul obţinut din traficul de droguri trebuie spălat de activităţile în sine;  în al doilea rând, trebuie urmaţi anumiţi paşi pentru a masca ruta pe care o au banii în timpul procesului de spălare;  în final, banii proveniţi trebuie să devină din nou disponibili organizaţiilor criminale. Nu există o singură metodă de spălare a banilor murdari. Aceste metode pot varia de la cumpărarea şi vinderea unui obiect de lux, până la trecerea banilor într-o reţea complexă internaţională de afaceri legale şi companii „scoică” (companii care există în primul rând numai ca entităţi legale, fără să desfăşoare activităţi sau afaceri comerciale). Conform unor studii, s-a constatat că sumele care sunt produs al criminalităţii organizate se ridică anual la 1.000 de milioane de dolari, dintre care între 300 până la 500 de milioane sunt obţinuţi din traficul de droguri. Este, deci, vorba despre sume uriaşe care provin din acest gen de trafic şi care pentru a putea fi păstrate trebuie investite în afaceri legale pentru a fi spălate, creându-lise o aparenţă licită. În acest fel se stabileşte o legătură obligatorie între traficul de droguri şi infracţiunea de spălare a banilor, cele două fiind într-o reală simbioză78. De altfel, şi la nivel internaţional s-a recunoscut faptul că gravitatea fiecăruia dintre cele două fenomene şi a legăturii dintre ele este suficient de mare 77

Ioan Dascălu (coordonator), Ştefan Prună, Marin-Claudiu Ţupulan, Cristian-Eduard Ştefan, Laurenţiu Giurea – Organizaţia criminală a drogurilor, Editura Sitech, Craiova, 2008, pag.170 78 Marcel-Claudiu Scarlatache – Frauda financiară şi frauda fiscală, surse de finanţare a terorismului (teză de doctorat), Academia de Poliţie A.I.Cuza, Bucureşti, 2009, pag.169

40

încât să justifice luarea unor măsuri speciale de reprimare a lor 79. Sunt indicate, în acest sens, câteva căi de îmbunătăţire a cooperării internaţionale în domeniul combaterii traficului de droguri, a spălării banilor şi finanţării terorismului. Între acestea se numără: cooperarea judiciară în materie penală, cooperarea prin armonizarea politicilor criminale din diferite state, cooperarea poliţienească interstatală şi cooperarea dintre organele de executare a sancţiunilor stabilite prin hotărâri definitive de condamnare. O atenţie deosebită este acordată secretului bancar care este identificat a reprezenta o piedică foarte serioasă în calea creării unei strategii eficiente de reprimare a spălării banilor rezultaţi din traficul de droguri. Situaţia este cu atât mai gravă în statele în care acest tip de secrete face parte din interesele esenţiale ale ţării, aşa cum se întâmplă de exemplu în Elveţia, pentru a alege cel mai cunoscut caz. Este admis că este foarte greu să se obţină renunţarea la tradiţia respectării cu stricteţe a secretului bancar, mai ales în condiţiile în care nu se poate găsi o cale de contrabalansare a pierderilor economice pe care aceasta ar ocaziona-o, dar ea este recomandabilă pentru că instituţia secretului bancar este manipulată de crima organizată şi de delicvenţii individuali, mari şi mici, pentru a spăla capitaluri considerabile şi pentru a sustrage fiscalităţii sume importante80.

1.4. Dimensiunea globală a traficului ilicit de droguri Producţia şi traficul ilicit de droguri constituie una din formele cele mai active de manifestare a crimei organizate transnaţionale. Câştigurile realizate în urma acestei activităţi ilicite, care depăşesc cu mult unele afaceri legale, au făcut ca, pe lângă organizaţiile mafiote tradiţionale, să apară zeci şi sute de grupări 79

Pierre-Henri Bolle – Cooperarea internaţională în materie penală. Trafic de droguri şi spălarea banilor, în Annales internationalles de criminologie, 2001, volume 38-1/2, pag.97 80 Pierre-Henri Bolle – op. cit., pag.97

41

infracţionale care pun în prim planul preocupărilor lor producţia şi traficul de droguri. Îngrijorător este faptul că, în unele ţări, aceste activităţi se desfăşoară sub privirile îngăduitoare ale autorităţilor, context în care organizaţiile criminale posedă mii de hectare de pământ arabil pentru culturile de plante opiacee, angajaţi pentru întreg procesul de fabricare a drogurilor, grupuri de protecţie, specialişti în domeniul chimiei, informaticii, economico-financiar şi întreaga logistică, inclusiv minisubmarine şi elicoptere necesare derulării activităţilor lor infracţionale81. În Africa, Asia şi America Latină, banii obţinuţi din vânzarea drogurilor ilicite sunt folosiţi la achiziţionarea armelor şi la sprijinirea războiului şi a rebeliunii82. Odată cu dezvoltarea societăţii şi înflorirea ştiinţei, s-a amplificat chimia alcaloizilor, având ca urmare obţinerea unor substanţe cu efecte mult mai puternice decât plantele din care provin, fapt care a impulsionat şi traficul de droguri. Intuind posibilitatea de câştig fără muncă şi exploatând slăbiciunile fiinţei umane, anumiţi indivizi s-au lansat în una din cele mai nocive afaceri, traficul ilicit de droguri. În prezent, producţia şi consumul de droguri au cunoscut o explozie extraordinară, explozie ce a decurs din profiturile obţinute în urma traficului ilicit de către organizaţii infracţionale bine puse la punct. Vechile locuri geografice unde se cultivau plante din care se obţineau droguri, au atras atenţia traficanţilor care au preluat acest obicei, transformându-l într-o activitate organizată. Rutele traficului de droguri urmează de mult timp itinerarii ocolitoare, folosindu-se zonele mai puţin frecventate şi slab controlate. Obiectivul traficanţilor este acapararea marilor pieţe de consum, limitând la minim riscurile de confiscare a drogurilor. Anumite zone de pe glob constituie încă de demult 81 82

Raport de evaluare a fenomenului drogurilor în România, Agenţia Naţională Antidrog, Bucureşti, 2004 Raportul Organului Internaţional de Control al Stupefiantelor, ONU, 2005

42

locurile de tranzit al traficului de droguri. Este cazul vechii rute a mătăsii şi opiului, care constituia, încă din antichitate, o axă comercială esenţială între Asia şi Occident. Încă din anii ’80, această rută care trece prin Kashi (fostul Kachgar) între podişul Pamir şi munţii Tian Chaui, în vestul Chinei, a redevenit o rută a drogurilor, potrivit spuselor preşedintelui Kîrghîsztan, Astor Akalo83. Regiunea montană situată la nordul frontierei dintre Thailanda, Birmania şi Laos, cunoscută sub numele de „Triunghiul de Aur”, a fost acaparată de traficanţii de droguri. Culturile mari au putut exista datorită zonei semisălbatice, a populaţiei seminomade precum şi inaccesibilităţii zonei datorită vegetaţiei sălbatice de junglă. Obiceiul locuitorilor acestei zone este acela de a arde pădurile, iar terenurile rezultate să fie cultivate cu mac opiaceu. După recoltare, terenul este părăsit, iar activitatea este reluată în altă zonă. Plantele sunt preluate de traficanţi, care le prelucrează în laboratoare clandestine situate în apropierea culturilor, produsele obţinute luând calea pieţelor de desfacere. Toate eforturile autorităţilor de a stopa culturile de mac opiaceu au fost sortite eşecului. Aceasta s-a întâmplat din cauza sărăciei populaţiei care supravieţuieşte din punct de vedere economic de pe urma acestor culturi, obţinând venituri foarte mici, însă sigure în comparaţie cu sumele finale rezultate din traficul de droguri. Împiedicarea cultivării de plante specifice în zonă nu a fost posibilă nici în urma intervenţiei în forţă a autorităţilor. Instabilitatea politică din zonă, controlul acesteia din punct de vedere militar de către forţe care încurajează pe ascuns activităţile ilicite, precum şi corupţia factorilor de răspundere implicaţi în combaterea traficului din zonă care atinge cote alarmante, sunt alţi factori care nu permit eradicarea flagelului în acest colţ de lume84. Traficanţii de droguri au pus stăpânire şi asupra zonei cunoscută sub denumirea de „Semiluna de aur”, ce cuprinde Afganistanul, Pakistanul şi Iranul, 83

Ioan Dascălu (coordonator), Ştefan Prună, Marin-Claudiu Ţupulan, Cristian-Eduard Ştefan, Laurenţiu Giurea – op.cit., pag.59 84 Boroi Alexandru, Neagu Norel, Sultănescu Valentin-Radu – Infracţiuni prevăzute de Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, Editura Rosetti, Bucureşti, 2001, pag.13

43

datorită instabilităţii politice şi militare, precum şi a sărăciei în care se află populaţia din această zonă. De aceea, populaţia seminomadă, care se bucură de obţinerea unor venituri sigure din traficul ilicit de droguri, cultivă pe suprafeţe mari mac opiaceu şi cannabis, pe care traficanţii le transformă în renumita „heroină persană”. Regiunea Matran din Pakistan, regiune aridă şi puţin frecventată, loc de contrabandă, serveşte ca punct de plecare a exportării heroinei din „Semiluna de aur”. În Penjab şi în regiunea de nord-vest a Pakistanului se găsesc peste 800 de laboratoare clandestine care produc o heroină de calitate superioară care alimentează piaţa naţională şi internaţională, exportând drogul către SUA, ţările Europei şi Orientul Mijlociu. Laboratoarele de rafinare a heroinei sunt situate pe dealurile Chagai din Balouchistan şi în centura tribală din apropiere de Peshawar şi Karachi. Mafia drogurilor din Pakistan a profitat de instabilitatea politică a ţării şi de lipsa de reacţie a autorităţilor85. Pakistanul este considerat un narcostat, adică o ţară în care statul sau un sector de activitate din societate este implicat în traficul ilicit de droguri, realizând profituri uriaşe în urma acestei activităţi86. Conflictul din Afganistan a provocat o extindere considerabilă a producerii opiului, cauzată de inexistenţa unei puteri centrale care să deţină controlul asupra teritoriilor. În 2006, din întreaga cantitate de opiacee care a părăsit teritoriul afgan, 53% a trecut prin Iran, 33% prin Pakistan şi 15% prin Asia Centrală (în principal, prin Tadjikistan). Ruta de trafic din Afganistan continuă să traverseze Pakistanul, Iranul, Turcia şi ţările balcanice către centrele de distribuţie din Europa Occidentală.

85

Ioan Dascălu (coordonator), Ştefan Prună, Marin-Claudiu Ţupulan, Cristian-Eduard Ştefan, Laurenţiu Giurea – op.cit., pag.60 86 http://www.dhdi.free.fr/recherches/etudesdiverses/memoires/saimastup.htm

44

Localizată în Afganistan şi în toate cele cinci republici din Asia Centrală, mafia drogurilor se identifică prin reţelele naţionale şi prin caracterul exclusiv familial sau etnic al acestora. Rolul lor pe piaţa drogurilor constă în cumpărarea opiaceelor de la fermieri şi vânzarea lor cumpărătorilor internaţionali. Mafia drogurilor din regiune este formată din grupări originare din Kazakhstan, Kîrghîsztan, Tadjikistan, Uzbekistan, dar aceste grupări nu sunt la fel de bine implementate precum grupările afgane87. A doua categorie de grupări implicate în traficul de droguri în Asia Centrală sunt organizaţiile criminale transnaţionale, după cum urmează88:  reţelele de traficanţi afgani, kîrghîzi şi ruşi care transportă încărcăturile de opiacee spre Asia Centrală, Ţările Baltice, Rusia şi UE;  reţelele de traficanţi afgani, turkmeni şi turci care fac trafic cu opiacee către Turcia, traversând Turkmenistanul, Armenia sau Azerbaidjan;  reţelele de traficanţi caucazieni responsabili cu traficul de droguri din Federaţia Rusă;  grupările afgano-iraniene şi afgano-pakistaneze;  grupările independente din Tadjikistan şi Uzbekistan, care realizează contactul cu diaspora din Afganistan;  grupările de kîrghîzi şi turkmeni, care încearcă să dezvolte legăturile cu mafia afgană a drogurilor;  în ultima perioadă de timp, încearcă să pătrundă în traficul regional de droguri grupările chineze, coreene, latino-americane şi nigeriene. Operaţiunile organizaţiilor criminale transnaţionale nu îşi au originile întotdeauna în Afganistan. Pe lângă stocarea opiaceelor în Afganistan, grupările transnaţionale depozitează de asemenea drogurile în centre regionale diferite, 87

Ioan Dascălu (coordonator), Ştefan Prună, Marin-Claudiu Ţupulan, Cristian-Eduard Ştefan, Laurenţiu Giurea – op.cit., pag.61-62 88 http://www.relations-internationales.net/dossierNo1.htm

45

precum Osh, Shymkent şi Samarkand, unde se implementează din ce în ce mai multe laboratoare clandestine. Ultima categorie de grupări implicate în traficul de droguri din Asia Centrală sunt grupările armate nestatale şi grupările teroriste, precum talibanii, Al-Qaeda şi Mişcarea islamică din Uzbekistan. Grupările armate nestatale sunt comandate de „lorzi ai războiului”, persoane cu experienţă în derularea unor războaie civile. Ei domină comerţul cu droguri în două modalităţi: prin colectarea taxelor de la cultivatorii locali sau de la traficanţii care tranzitează teritoriul lor şi prin controlul procesului de fabricare a drogurilor în laboratoarele clandestine. Relieful Asiei nu este un obstacol pentru traficanţi: numeroase puncte de trecere permit traversarea celor 2087 de kilometri de frontieră dintre Afganistan şi vecinii de nord, de-a lungul a trei mari posturi de frontieră: Kuska (pe ruta Nerat din Achgabat pe unde traversează Turkmenistan), Turmez (pe ruta Mazâr– e Charif spre Karshi şi Boukhara, mai exact prin Uzbekistan) şi în final Nizhiny Pyandz (pe ruta Kaboul–Duşanbe, capitala Tadjikistanului)89. Mai mult, munţii din nord-estul Afganistanului prezintă trecători dificile, dar

foarte puţin supravegheate. Traficanţii

descoperă

astfel

provincii

tadjikistaneze care sunt autonome de Duşanbe înainte de a trece prin Uzbekistan sau Kazakhstan. Din cauza faptului că Iranul a adoptat o legislaţie severă în domeniul combaterii traficului de droguri (legea din 12 ianuarie 1989 care prevede pedeapsa capitală în cazul deţinerii a cel puţin 5 kilograme de opiu brut sau 30 de grame de heroină), traficanţii au început să caute noi rute de transport la începutul anilor ’90, dar confiscările efectuate de agenţiile de aplicare a legii confirmă faptul că Iranul rămâne un loc privilegiat de tranzit al heroinei afgane.

89

Julia Bauder – Drug trafficking, Greenhaven Press, 2007, pag.74

46

Tadjikistanul reprezintă în acest moment, principala cale de acces a opiaceelor ce provin din zona „Semilunei de aur”. Traficul de droguri ce tranzitează Tadjikistanul relevă în mod clar importanţa acestor teritorii aflate sub controlul Alianţei de Nord, în special zonele din jurul Jirgatalului şi Garm din Tadjikistan. Aproximativ 3% din familiile agricultorilor din Tadjikistan se ocupă de cultivarea opiului şi între 10.000 şi 40.000 de tadjikistanezi (0,4% din populaţia totală) se ocupă cu comerţul de opiu, fiind folosiţi de traficanţi ca transportatori sau intermediari. De altfel, nici o regiune a globului pământesc unde situaţia geografică şi social-politică au permis, nu a scăpat de prezenţa traficanţilor de droguri, care la preţuri mici reuşesc cultivarea şi transformarea culturilor în droguri ilicite pentru consum, după care le comercializează la preţuri exorbitante, profiturile fiind fabuloase. Altă ţară puternic afectată de invazia drogurilor şi de creşterea numărului de consumatori a devenit India. Întinsa suprafaţă a teritoriului, lungimea frontierelor maritime şi terestre nu au permis autorităţilor să efectueze un control sever asupra circulaţiei. Handicapul a fost imediat speculat de traficanţii de droguri care la început au folosit India ca ţară de tranzit pentru drogurile aduse din „Triunghiul de Aur”, după care s-au orientat către populaţie, numărul consumatorilor crescând continuu. În prezent există trei centre distincte de producţie a opiaceelor care aprovizionează trei pieţe principale, şi anume90:  Afganistanul care aprovizionează ţările învecinate, Orientul Mijlociu, Africa şi, în mod deosebit, Europa;  Myanmar/Laos care furnizează opiacee ţărilor învecinate (în special Chinei) şi continentului Oceania (în principal, Australiei); 90

Raport de evaluare Semestrul I/2007 privind stadiul realizării activităţilor prevăzute pentru semestrul I/2007 în Planul de acţiune în vederea implementării Strategiei Naţionale Antidrog, în perioada 2005-2008, Agenţia Naţională Antidrog, Bucureşti, 2007, pag.14

47

 America latină (Mexic, Columbia, Guatemala, Peru) care aprovizionează America de Nord (în mod deosebit, SUA). Într-un comunicat de presă din data de 2 septembrie 2006, Directorul Executiv al Biroului ONU privind Drogurile şi Criminalitatea (UNODC), Antonio Maria Costa, preciza că recolta de mac opiaceu obţinută în anul 2006 în Afganistan reprezintă aproape 92% din producţia la nivel mondial şi depăşeşte cererea globală cu 30%. „Opinia publică este din ce în ce mai frustrată de faptul că în Afganistan culturile de mac opiaceu nu pot fi ţinute sub control. Investiţiile politice, militare şi economice făcute de ţările coaliţiei nu au un impact vizibil asupra acestor culturi. Prin urmare, opiul din Afganistan finanţează insurgenţii, mafia internaţională şi duce la decesul a peste o sută de mii de persoane în fiecare an”, a mai adăugat domnul Costa91. În data de 7 septembrie 2006 atrăgea atenţia un articol dat publicităţii de BBC NEWS prin care se aducea la cunoştinţă că generalul James Jones, Comandantul NATO, solicită ţărilor membre NATO să acorde întăriri pentru misiunea din sudul Afganistanului, recunoscând că trupele aliate nu mai fac faţă violenţei din regiune. La data de 12 septembrie 2006, Antonio Maria Costa făcea următorul apel pentru distrugerea industriei opiului în Afganistan: „Fac apel la forţele NATO pentru distrugerea laboratoarelor de heroină, dezafectarea pieţelor de opiu, atacarea convoaielor de opiu şi aducerea comercianţilor în faţa justiţiei. Invit ţările coaliţiei să ofere NATO mandatul şi resursele necesare”. În prezent, în Afganistan, numai în 6 din cele 34 de provincii nu se cultivă mac opiaceu. Aproximativ 12,6% din totalul populaţiei este implicată în cultivarea opiului. În anul 2002, înalţi funcţionari din Kandahar şi chiar ministrul de interne afgan au fost acuzaţi că ar avea legături cu reţelele de trafic de droguri.

91

Raport de evaluare 2007 privind stadiul realizării activităţilor prevăzute pentru anul 2006 în Planul de acţiune în vederea implementării Strategiei Naţionale Antidrog, în perioada 2005-2008, Agenţia Naţională Antidrog, Bucureşti, 2007, pag.5

48

În Africa, traficul de droguri constituie o problemă majoră, reprezentând un obstacol suplimentar în calea dezvoltării continentului, aceasta fiind concluzia la care au ajuns mai multe organisme internaţionale însărcinate cu lupta împotriva traficului de droguri. În anul 2001, un raport al Organului Internaţional de Control al Stupefiantelor scotea la iveală faptul că „graţie experienţei lor în domeniul traficului cu haşiş şi heroină, cartelurile drogurilor din Africa occidentală căutau noi contacte în America Latină pentru a extinde traficul cu cocaină în întreaga regiune a Africii subsahariene”92. Este vorba de o turnură fundamentală în strategia traficului de droguri la nivel mondial, care poziţionează Africa ca o regiune „pivot” pentru distribuirea drogurilor în lumea întreagă. De la începutul anilor ’90, Africa era situată pe rute de tranzit ale drogurilor. Turnura a avut loc în anul 1993, când au fost confiscate în Nigeria 300 kilograme de heroină provenind din Thailanda. Aceasta a reprezentat semnalul unei schimbări care arată transformarea numeroşilor mici contrabandişti africani (majoritatea nigerieni) din simpli transportatori pentru profitul altora, în membri ai unor bande conduse de cetăţeni africani, în măsură de a trata de la egal la egal cu organizaţii similare din alte continente. Afirmarea mafiilor

nigeriene

derivă

de

asemenea

din

apartenenţa

Nigeriei

la

Commonwealth, care a permis legarea de relaţii strânse comerciale cu subcontinentul indian, producător de opiu şi heroină şi cu lumea consumatoare anglo-saxonă93. La sfârşitul anilor ’80 se înregistrează o creştere importantă a rolului Nigeriei ca centru strategic. În anul 1992, urmare a confiscărilor de cocaină din aeroportul Lagos, autorităţile nigeriene au suspendat zborurile directe către Rio de Janeiro. De atunci, traficanţii nigerieni sunt consideraţi ca principalii vectori ai drogului, o adevărată industrie a serviciului de comerţ de heroină şi cocaină. 92

Ioan Dascălu (coordonator), Ştefan Prună, Marin-Claudiu Ţupulan, Cristian-Eduard Ştefan, Laurenţiu Giurea – op.cit., pag.64 93 Julia Bauder – Drug trafficking, Greenhaven Press, 2007, pag.102

49

Ei sunt prezenţi în toate punctele cheie ale producerii şi traficului de droguri. Graţie compatrioţilor lor rezidenţi în străinătate, ei au format clanuri criminale comparabile cu cele columbiene, turce şi chineze94. Prezenţa acestor organizaţii criminale, urbanizarea puternică, distrugerea valorilor tradiţionale africane, difuzarea unei culturi hedoniste, sunt de asemenea factori care au creat premisele pentru un progres al traficului de droguri în cadrul continentului african. Confiscările de opiacee în Africa au înregistrat o creştere în aceşti ultimi ani. Potrivit statisticilor ONU, în anul 2004 s-a înregistrat o creştere a confiscării de heroină cu 60% în comparaţie cu anul precedent. Cea mai mare parte a acestei creşteri este datorată confiscărilor care au avut loc în Africa centrală şi occidentală, care s-au dublat în perioada 2003-2004. Heroina care trece prin Africa este destinată în primul rând pieţelor europene şi în al doilea rând celor din nordul Americii. Heroina provine din ţările Asiei de Sud-Vest şi de Sud-Est. Cantitatea totală a opiaceelor confiscate în Africa este totuşi modestă (0,3% din totalul confiscărilor la nivel mondial). Trebuie să ţinem cont totuşi că nu există statistici fiabile şi că nivelul confiscărilor nu reflectă adevăratul flux al drogurilor care tranzitează Africa din cauza slăbiciunii forţelor de poliţie locală care au dificultăţi în interceptarea transporturilor ilicite. În ceea ce priveşte utilizarea opiaceelor în Africa, potrivit statisticilor UNODC se remarcă o creştere a consumării lor, îndeosebi în Africa orientală, în Africa sudică şi în mai multe ţări din Africa occidentală. După experţii ONU, creşterea consumului de heroină în aceste regiuni provine din faptul că ele sunt folosite ca locuri de tranzit de către narcotraficanţi, care nu se dedau totuşi de la a-şi crea o piaţă locală. Raportul UNODC asupra traficului de stupefiante din anul 2007 remarcă faptul că „o parte mică, dar în creştere din producţia de opiacee afgane este 94

http://www.africamission-mafr.org/fides92.htm

50

trimisă în America septentrională fie prin Africa orientală şi Africa occidentală, fie prin Europa”. În anul 2004, 50% din confiscările de cocaină de pe continentul african au fost înregistrate în Africa occidentală şi centrală. Zona de trecere cea mai utilizată de către traficanţii de cocaină este cea a Golfului de Guineea, de unde cocaina este transportată în Europa în cantităţi mici de către „cărăuşi”. Traficanţii de cocaină utilizează tot mai frecvent ca rută de tranzit a drogurilor continentul african, din două motive. Primul provine din îmbunătăţirea sistemelor de supraveghere desfăşurate de autorităţile locale şi de autorităţile americane în regiunea Caraibe şi America centrală, ruta tradiţională folosită de traficanţi. În aceşti ultimi ani de exemplu, s-au ridicat baze de supraveghere americane din Anzi în Insulele Caraibe. În plus autorităţile olandeze au intensificat supravegherea cu patrule aeriene poziţionate în Insulele Curaqao şi Saint Martin. Al doilea factor este legat de diminuarea consumului de cocaină înregistrată în SUA, faţă de o creştere a cererii în Europa. Africa este deci o rută comodă şi sigură pentru a ajunge o piaţă în creştere. Ca efect colateral, s-a creat, în plus, o piaţă africană care înregistrează în ultimii ani creşteri însemnate. Principala producţie locală de substanţe stupefiante este cea de cannabis, în timp ce în cazul cocainei şi al heroinei, Africa nu este pentru moment decât un loc de tranzit şi o piaţă reziduală. Conform raportului UNODC pe anul 2006, iarba de cannabis este cultivată, adeseori în mod ilegal, în 176 de ţări din lumea întreagă. Africa reprezintă 27% din producţia mondială, principalii producători fiind Marocul (3.700 de tone), Africa de Sud (2.200 de tone) şi Nigeria (2.000 de tone). Producţia de droguri sintetice este limitată în Africa, cu excepţia Africii de Sud, unde fabricarea de metamfetamine a crescut în ultimii ani. Datele privind descoperirea de laboratoare clandestine confirmă această tendinţă.

51

Columbia este statul cu cea mai mare suprafaţă cultivată cu coca, în ciuda scăderii cu 9%, de la 86.000 de hectare la 78.000 de hectare a suprafeţei de cultură. La nivel statal, 72% din numărul global de capturi de cocaină se concentrează pe teritoriul a 5 state: Columbia, SUA, Venezuela, Spania şi Ecuador95. Organizaţiile mexicane de trafic de droguri sunt cele mai influente dintre organizaţiile care operează pe teritoriul SUA, prezentând pericolul cel mai mare din punct de vedere organizaţional. Acestea reprezintă principalii transportatori de cocaină şi distribuitorii de cantităţi mari în ţară, de asemenea ele sunt implicate în producţia, transportul şi distribuţia heroinei, marijuanei şi metamfetaminei disponibile pe piaţa de droguri din SUA. Sediul local al DEA (Drug Enforcement Administration)96 din New York a constatat recent că grupările infracţionale mexicane se aprovizionează de la cartelurile columbiene, acestea fiind sursa cantităţilor mari, la nivelul kilogramelor de cocaină existente în multe zone din oraşul New York. Producţia şi traficul ilicit de droguri sunt cele mai des întâlnite forme de infracţionalitate în rândul organizaţiilor criminale care acţionează în cadrul UE. Grupările de crimă organizată din Albania predomină în Italia şi Grecia, jamaicanii joacă un rol important în Marea Britanie, marocanii în Olanda, Belgia, Germania şi Portugalia, iar grupurile de ruşi, estonieni şi lituanieni controlează piaţa drogurilor din nordul Europei. În Europa, heroina se găseşte sub două forme de import: heroina brună obişnuită (forma sa chimică de bază) şi heroina albă (sub formă de sare), care este mai rar întâlnită şi, de obicei, mai scumpă, provenind de obicei din Asia de Sud-Est. Pe lângă heroina importată, unele droguri pe bază de opiacee sunt 95

Raport de evaluare Semestrul I/2007 privind stadiul realizării activităţilor prevăzute pentru semestrul I/2007 în Planul de acţiune în vederea implementării Strategiei Naţionale Antidrog, în perioada 2005-2008, Agenţia Naţională Antidrog, Bucureşti, 2007, pag.16 96 DEA este serviciul federal de poliţie din cadrul Departamentului de Justiţie al SUA, însărcinat cu lupta împotriva traficului ilicit de stupefiante. De la înfiinţarea sa în anul 1973, DEA a desfăşurat operaţiuni în întreg continentul american, în special în Columbia, Bolivia, Peru, Panama şi Mexic.

52

produse în UE, dar fabricarea este în esenţă limitată la producerea pe scară redusă a preparatelor „de casă” din mac opiaceu (de exemplu, tulpini de mac opiaceu, concentrat de mac opiaceu obţinut din tulpini sau capsule zdrobite de mac) într-o serie de state din estul UE, cum ar fi Lituania, unde piaţa de tulpini de mac opiaceu şi concentrat de mac opiaceu din tulpini pare să se fi stabilizat, precum şi Polonia, unde se pare că producţia de „heroină poloneză” este în descreştere97. Quasitotalitatea heroinei care se găseşte pe piaţa ilicită europeană provine din Afganistan. În Europa, cererea ilicită de heroină, este, conform estimărilor, de ordinul a 170 de tone, jumătate din această cantitate fiind consumată în Europa Occidentală şi Centrală98. Rutele balcanice reprezintă principalele trasee ale transporturilor ilicite de heroină dinspre Turcia către Europa Occidentală. Pe această rută se disting trei direcţii principale: Ruta nordică:  Turcia-Bulgaria-România-Ungaria-Slovacia-Cehia-Germania-Ţările de Jos.  Turcia-România, prin transbordare în Portul Constanţa, mai departe pe cale rutieră spre Ungaria-Slovacia-Cehia-Germania-Ţările de Jos. Ruta centrală:  Turcia-Bulgaria-România-Ungaria-Austria-Germania-Ţările de Jos.  Turcia-Bulgaria-Macedonia-Serbia-Bosnia-Croaţia-Slovenia-Italia. Ruta sudică: Turcia-Grecia, prin transbordare-Italia. De la mijlocul anilor 1990, contrabanda cu heroină în Europa s-a realizat tot mai mult (însă la un nivel mai redus decât pe rutele balcanice) pe „ruta mătăsii”, prin Asia Centrală (în special, Turkmenistan, Tadjikistan, Kîrgîsztan şi 97

Raportul Anual 2008 Situaţia drogurilor în Europa, Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie (OEDT) 98 Raportul Organului Internaţional de Control al Stupefiantelor, ONU, 2005

53

Uzbekistan), Marea Caspică şi Federaţia Rusă, Belarus sau Ucraina, către Estonia, Letonia, unele ţări nordice şi Germania. Deşi aceste rute sunt cele mai importante, ţări din Peninsula Arabă (Oman, Emiratele Arabe Unite) au devenit locuri de tranzit pentru heroina expediată din Asia de Sud şi de Sud-Vest şi destinată Europei. Pe lângă acestea, heroină destinată Europei (şi Americii de Nord) a fost capturată în anul 2004 în Africa de Est şi de Vest, în Caraibe, precum şi în America Centrală şi de Sud99. Traficul de heroină este dominat de grupările mafiote turceşti, în ultima perioadă constatându-se totodată o sporire semnificativă a implicării grupărilor albaneze de traficanţi. Principalele puncte de intrare ale cocainei în UE sunt Spania, Ţările de Jos şi Portugalia100. Cantităţi mari de cocaină au fost confiscate în Spania şi Portugalia în anul 2005, captura cea mai semnificativă fiind efectuată în Spania (5,4 tone de cocaină), în cooperare cu autorităţile greceşti. Datorită intensificării măsurilor de reprimare a traficului de cocaină din Columbia, traficanţii au transferat progresiv fabricarea ilicită de cocaină către alte state, găsind itinerarii noi şi diversificate. Există câteva tendinţe noi ale traficului de cocaină în Europa: încărcăturile de cocaină tranzitează tot mai des Africa de Sud şi Africa de Vest, operaţiunile fiind deseori organizate de grupările infracţionale din aceste regiuni. Această situaţie are potenţialul de a destabiliza şi submina eforturile de dezvoltare într-o regiune care deja se confruntă cu numeroase provocări sociale, de sănătate şi politice. Ruta specifică traficului cu cocaină ce vizează şi teritoriul României se află pe tronsonul Ecuador-Venezuela-Olanda-Germania-România, cocaina fiind de regulă disimulată în colete poştale sau transportată în sau pe corp de către 99

http://ar2006.emcdda.europa.eu Rapoartele naţionale Reitox (Reţeaua europeană de informare privind drogurile şi toxicomania), 2004; Comisia pentru Stupefiante a ONU, 2005 100

54

cărăuşi. Totodată, a fost observată tendinţa de a trafica această substanţă spre România via Marea Neagră şi spre Muntenegru via Marea Adriatică101. Conform datelor privind capturile, cocaina se situează pe locul al treilea pe lista celor mai traficate droguri din lume, după plantele de cannabis şi răşina de cannabis. Cantitatea totală de cocaină confiscată în Europa continuă să crească, ceea ce relevă faptul că, consumul de cocaină este fără îndoială foarte răspândit. Cererea mare cu care se confruntă serviciile de tratament pentru consumatorii dependenţi de cocaină din Europa Occidentală este un alt element care denotă consumul mare de cocaină. Eforturile de contracarare a traficului de cocaină în Europa au fost susţinute prin înfiinţarea, la Lisabona, a Centrului maritim de operaţiuni şi analize-stupefiante (MAOC-N), care joacă un rol important în coordonarea activităţilor de interzicere şi în schimbul de informaţii operative între statele membre participante102. La nivel mondial, producţia de amfetamină este concentrată în Europa Centrală şi de Vest, în special în Belgia, Ţările de Jos şi Polonia. În această subregiune, Estonia, Lituania şi Bulgaria joacă, de asemenea, un rol important în producerea ilegală de amfetamină şi, într-o măsură mai mică, Germania, Spania şi Norvegia, după cum rezultă din numărul de laboratoare de amfetamină dezafectate în anul 2004 în aceste ţări (82). În afara Europei, amfetamina se produce în principal în America de Nord şi Oceania. În 2004, traficul de amfetamină a rămas în principal unul intraregional. Cea mai mare cantitate de amfetamină descoperită pe pieţele europene de droguri ilegale provine din Belgia, Ţările de Jos şi Polonia, precum şi din Estonia şi Lituania (în ţările nordice)103. 101

Raport de evaluare Semestrul I/2007 privind stadiul realizării activităţilor prevăzute pentru semestrul I/2007 în Planul de acţiune în vederea implementării Strategiei Naţionale Antidrog, în perioada 2005-2008, Agenţia Naţională Antidrog, Bucureşti, 2007, pag.15 102 Raportul Anual 2008 Situaţia drogurilor în Europa, OEDT 103 http://ar2006.emcdda.europa.eu

55

Producţia globală anuală de amfetamine este estimată la aproximativ 520 de tone. În ultimii cinci ani, ţara în care s-au realizat cele mai mari capturi de amfetamine este Marea Britanie. Cannabisul este de departe substanţa ilegală cea mai des folosită în Europa. În statele membre ale UE, precum şi în Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia aproximativ 30 milioane de persoane au consumat cannabis în anul 2005104. Răspândirea globală a producţiei de cannabis şi dificultăţile de monitorizare a acesteia fac problematică estimarea cantităţii produse105. Producţia de răşină de cannabis pe scară largă se concentrează în câteva ţări, în special în Maroc. Majoritatea răşinii de cannabis consumate în UE este originară din Maroc şi intră în Europa în special prin Peninsula Iberică, deşi Ţările de Jos constituie un important centru secundar de distribuţie pentru transporturi spre ţările UE. Alte ţările menţionate în prezent ca ţări sursă pentru răşina de cannabis confiscată în UE sunt India şi Moldova106. Din dosarele instrumentate de agenţiile de aplicare a legii, a rezultat că produşii din cannabis sunt traficaţi pe ruta Afganistan-Pakistan-AzerbaidjanGeorgia-spaţiul ex-sovietic-Republica Moldova-România. Haşişul sau cannabisul în cantităţi mari este disimulat în containere şi transportat pe cale maritimă sau rutieră. Producţia globală de plante de cannabis este în continuare răspândită în întreaga lume, iar producţia potenţială a fost estimată la cel puţin 40.000 tone107. În majoritatea statelor membre ale UE, cannabisul cultivat provine atât din structuri de interior, unde este deseori cultivat intensiv, cât şi din plantaţii de exterior. Dimensiunea plantaţiilor variază mult, depinzând de motivaţia şi

104

Raportul Organului Internaţional de Control al Stupefiantelor, ONU, 2005 Biroul ONU privind Drogurile şi Criminalitatea (UNODC), 2003; Raportul anual 2007 Situaţia drogurilor în Europa, OEDT 106 Raportul anual 2007 Situaţia drogurilor în Europa, OEDT 107 Raportul anual 2005 Situaţia drogurilor în Europa, OEDT 105

56

resursele cultivatorilor, de la câteva plante de uz personal la câteva mii, pe suprafeţe întinse, în scopuri comerciale108. La nivel global, Europa este principalul centru de producţie de ecstasy, deşi în ultimii ani s-a extins şi în alte părţi ale lumii, în special în America de Nord şi în Asia de est şi sud-est (China, Indonezia, Hong Kong)109. Deşi Ţările de Jos au rămas principala sursă de ecstasy pentru Europa şi întreaga lume, organele judiciare au depistat laboratoare de ecstasy şi în Belgia, Estonia, Spania şi Norvegia110.

1.5. Evoluţia traficului ilicit de droguri în România Până nu de mult, la noi în ţară s-a considerat că fenomenul drogurilor nu a fost cunoscut niciodată, drogurile reprezentând ceva cunoscut numai de către Occidentul decadent, această idee fiind indusă de propaganda comunistă. Înainte de anul 1990, consumul ilicit de droguri în România constituia un aspect cu caracter excepţional, în cele câteva cazuri înregistrate consumatorii fiind cetăţeni străini, în marea lor majoritate marinari 111. De asemenea, în evidenţa autorităţilor vremii se regăsea un număr mic de persoane, devenite dependente ca urmare a unor tratamente îndelungate cu morfină sau alte medicamente cu conţinut stupefiant112. În perioada de tranziţie parcursă de România după Revoluţia din Decembrie 1989, criminalitatea organizată naţională şi internaţională şi-a făcut apariţia şi s-a dezvoltat, grupurile criminale acţionând structurat în diverse 108

Raportul Anual 2008 Situaţia drogurilor în Europa, OEDT Comisia pentru Stupefiante a ONU, 2006 110 Rapoartele naţionale Reitox, 2005; UNODC, 2006 111 Înainte de anul 1990, erau descoperite anual între 1 şi 5 cazuri de deţinere ilegală de droguri, destinate în special consumului personal al celor depistaţi şi doar rareori tranzitării ţării noastre şi distribuirii lor pe piaţa occidentală. 112 Raport de evaluare a fenomenului drogurilor în România, Agenţia Naţională Antidrog, Bucureşti, 2004 109

57

domenii ale vieţii sociale şi economice. O parte a cetăţenilor români, uzitând de dreptul la liberă circulaţie, au săvârşit fapte penale în afara teritoriului naţional, pentru ca ulterior, în baza experienţei acumulate, să iniţieze pe teritoriul României forme organizate de criminalitate, deja existente în alte zone geografice113. Poziţia geografică deosebită pe care o ocupă România a făcut ca aceasta să fie luată în calcul de către reţelele de traficanţi de droguri ca un important „cap de pod” ce face legătura între Orient şi Occident. Arealul favorabil al României, care include toată gama căilor de transport, a permis reţelelor de traficanţi să folosească diverse mijloace pentru tranzitarea teritoriului ţării. O serie de factori determinanţi, precum factori de ordin social-politiceconomic, cadrul legislativ insuficient reglementat în materie antidrog şi inexistenţa organelor judiciare specializate în combaterea acestui gen de infracţiuni, care să aibă dotarea tehnică adecvată, au influenţat în timp evoluţia României în ceea ce priveşte traficul de droguri. Situaţia conflictuală dintre statele ex-iugoslave a făcut ca pentru o perioadă de timp centrul de greutate al traficului de droguri să se transfere pe cel de-al doilea segment al „rutei balcanice”, care include şi România. În dorinţa lor de expansiune, organizaţiile criminale privesc România nu numai ca o ţară de tranzit, dar şi ca o piaţă de desfacere şi consum ilicit a drogurilor. Deschiderea graniţelor României, care a condus la o creştere enormă a numărului de mijloace de transport şi mărfuri ce intră şi ies, în şi din ţară, conferă organizaţiilor criminale posibilităţi largi de camuflare a drogurilor şi de tranzitare a teritoriului ţării. România reprezintă principalul tronson al celei de-a doua „rute balcanice” de transport al drogurilor către Europa Occidentală. Ruta porneşte din Turcia, traversează Bulgaria, intră în România prin punctele de frontieră sudice (Negru 113

Informaţii cuprinse în Strategia naţională de combatere a criminalităţii organizate în perioada 2004-2007, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.2209/2004, publicată în Monitorul Oficial nr.1256 din 27 decembrie 2004

58

Vodă, Vama Veche, Bechet, Giurgiu), trece prin Bucureşti, după care continuă prin zona subcarpatică spre Vest, iar prin punctele de frontieră Nădlac, Borş, Petea intră în Ungaria. În continuare, trece prin Budapesta, intră în Slovacia prin Rajka, iar după traversarea teritoriului slovac, ajunge prin zona sud-vestică, în Cehia, de unde pătrunde în Germania prin punctul de frontieră dintre cele două ţări114. O altă variantă a celei de-a doua „rute balcanice”, care include şi un tronson maritim, este Istanbul-Constanţa (pe Marea Neagră)-Bucureşti, după care intră pe traseul mai sus descris. Din cea de-a doua „rută balcanică” se desprinde o altă variantă care pleacă din Bucureşti, traversează zona estică a României, după care intră în Ucraina, unde se bifurcă, un traseu continuând prin Polonia către Germania, iar celălalt spre aceeaşi destinaţie, dar prin Slovacia şi Cehia. Prima „rută balcanică” ce ocoleşte România, dar care poate oricând să includă şi variante care să vizeze ţara noastră, are următorul traseu: TurciaBulgaria-Serbia-Ungaria, iar la Budapesta intră pe ruta a doua balcanică. Caracterul relativ stabil al rutelor de transport nu exclude şi alte variante care să vizeze România, depistarea acestora depinzând în mare măsură de abilitatea instituţiilor implicate în combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi, mai ales, de modul în care acestea cooperează cu instituţiile similare ale altor state. Transformarea Afganistanului în principal producător de heroină a format, în opinia analiştilor internaţionali, convingerea că transporturile de heroină către Europa nu se vor mai efectua prin România, în principal, ci prin ocolirea acesteia prin nord, urmând ruta Turkmenistan/Iran, traversând Marea CaspicăAzerbaidjan-Georgia-traversând Marea Neagră-Ucraina şi de aici către vest (este 114

Raport naţional privind situaţia drogurilor, Agenţia Naţională Antidrog - Observatorul Român de Droguri şi Toxicomanii, Bucureşti, 2005

59

puţin probabil ca transporturile de heroină din Afganistan să traverseze Turcia, datorită conflictelor cu reţelele locale de traficanţi de droguri)115. Din cazuistica ultimilor ani, rezultă că pentru drogurile sintetice se prefigurează dezvoltarea unor rute dinspre vest (Olanda, Belgia, Germania) spre est (România), dar şi dinspre nord (Ţările Baltice, Ucraina) pentru produsele stupefiante de sinteză (amfetamine, MDMA, LSD şi altele), care ar urma să devină active pe teritoriul României. Ca urmare a dezvoltării rapide a narcotraficului internaţional şi a unei cereri crescânde de stupefiante şi pe piaţa internă, traficul intern cu droguri şi în special cel stradal s-a intensificat, atingând în prezent cote alarmante, atât pe raza Capitalei, cât şi în alte centre urbane din ţară, materializate prin sporirea numărului de vânzători stradali şi din locuinţe, amplificarea cererii de droguri în instituţiile de învăţământ, discoteci, locuri şi medii infracţionale. Spre exemplu, în Bucureşti există deja locuri cvasinotorii unde se comercializează droguri. În aceste activităţi, organizate pe scheletul unor veritabile reţele de comercianţi, sunt implicaţi atât în calitate de „dealeri”, cât şi de consumatori, grupuri de români, preponderent din rândul etniei rromilor. Începând din anul 2001, pe teritoriul României au fost descoperite şi anihilate cinci laboratoare clandestine, în care se fabricau droguri sintetice 116. În ţara noastră, înfiinţarea şi existenţa laboratoarelor clandestine de producere şi prelucrare a drogurilor pot fi favorizate de următoarele împrejurări:  existenţa utilizatorilor finali de anhidridă acetică;  posibilitatea obţinerii anhidridei acetice din precursori care nu se află sub control legal;

115

Ioan Dascălu (coordonator), Ştefan Prună, Marin-Claudiu Ţupulan, Cristian-Eduard Ştefan, Laurenţiu Giurea – Organizaţia criminală a drogurilor, Editura Sitech, Craiova, 2008, pag.70 116 Tendinţa reţelelor de crimă organizată este de a muta laboratoarele clandestine de fabricare a drogurilor din zona Europei de vest în ţări ca România şi Bulgaria, deoarece România are o lungă tradiţie în industria chimică şi în domeniul chimiei, cu un important număr de specialişti.

60

 existenţa unor legături strânse între reţelele de traficanţi din România şi cele din Turcia şi Olanda (unde se află laboratoare clandestine de producere a drogurilor);  lipsa locurilor de muncă pentru personalul specializat din industria chimică şi farmaceutică. Peste 75% dintre aceste persoane au studii superioare (în general absolvenţi ai facultăţilor de farmacie sau chimie, astfel încât sunt folosiţi la obţinerea de substanţe stupefiante, sustragerea de substanţe chimice (precursori) necesare obţinerii drogurilor ori sustragerea de medicamente cu conţinut stupefiant din farmaciile unde îşi desfăşoară activitatea). Este de subliniat faptul că, în anul 2007, autorităţile antidrog nu au obţinut informaţii despre existenţa unor laboratoare clandestine şi nici nu au fost descoperite astfel de unităţi ilicite de producţie117. Statisticile realizate au scos în evidenţă faptul că pe teritoriul României, drogurile sunt introduse în principal de următoarele categorii de persoane118:  cetăţenii străini veniţi în ţara noastră în scop turistic, artistic sau de afaceri, care aduc droguri atât pentru consumul propriu, cât şi în scopul traficării. În această categorie intră în special cetăţenii de origine arabă, care, odată ajunşi în România, şi-au format adevărate paravane legale pentru activităţile infracţionale desfăşurate, prin înfiinţarea sau asocierea la societăţi comerciale ce desfăşoară în principal activităţi de import-export (piese auto, legume-fructe, textile-confecţii, electrocasnice, etc.). După crearea aparenţei licite, aceştia trec la faza a doua, şi anume recrutarea oamenilor care „să iasă în faţă” la efectuarea tranzacţiilor şi a transporturilor de droguri, în aşa fel încât ei să se poată rezuma la o coordonare „din umbră”, pentru a nu fi traşi la răspundere penală. Arabii (kurzi, iranieni) sunt principalii organizatori ai transporturilor de heroină, opiu şi 117

Raport de evaluare Semestrul I/2007 privind stadiul realizării activităţilor prevăzute pentru semestrul I/2007 în Planul de acţiune în vederea implementării Strategiei Naţionale Antidrog, în perioada 2005-2008, Agenţia Naţională Antidrog, Bucureşti, 2007, pag.52 118 Ştefan Cristian-Eduard – Flagelul drogurilor, Editura Cermaprint, Bucureşti, 2006, pag.92

61

haşiş pe ruta balcanică, iar olandezii sunt organizatori ai transporturilor de comprimate ecstasy. Cantităţile de heroină care ajung spre comercializare în ţara noastră sau se află în tranzit spre ţările Europei de Vest, sunt transportate şi traficate în special de cetăţeni turci şi iranieni. În unele situaţii, heroina este preluată de pe teritoriul ţării noastre, în camioane româneşti, sau din alte ţări fiind transportată spre Germania, Olanda, Marea Britanie119. Dacă până în anul 1990, activitatea ilicită era controlată de cetăţeni străini în procent de până la 90% din persoanele învinuite, în următorul deceniu, ponderea acestora s-a redus la valori cuprinse între 10 şi 20% 120. Astfel, în anii 1993 (19,9%) şi 1996 (18,8%) s-au înregistrat cele mai ridicate procente ale participanţilor din rândul cetăţenilor străini, iar după anul 2000 criminalitatea în domeniul traficului ilicit de droguri devine dominată net de elementul autohton, faţă de rata mai scăzută a implicării cetăţenilor străini (6,5% în 2001, 7,2% în 2002 şi 6,8% în 2003). În privinţa traficanţilor, se constată că a crescut numărul celor care sunt cetăţeni români, în special din etnia rromilor 121, reducându-se corespunzător numărul străinilor care efectuau operaţiuni directe de mic trafic. Aceştia din urmă preferă să lucreze cu o reţea stabilă, cărora le furnizează cantităţi mai mici de droguri, inclusiv cele pentru consum propriu.  studenţii străini care studiază în ţara noastră;  marinarii străini, activităţile acestora desfăşurându-se îndeosebi în portul liber Sulina;  şoferii străini, aflaţi în tranzit pe teritoriul ţării noastre;

119

Raport naţional privind situaţia drogurilor, Agenţia Naţională Antidrog - Observatorul Român de Droguri şi Toxicomanii, Bucureşti, 2005 120 Raport de evaluare a fenomenului drogurilor în România, Agenţia Naţională Antidrog, Bucureşti, 2004 121 Implicarea etnicilor rromi în activităţile de trafic ilicit de droguri (de la procurarea drogurilor şi până la distribuţia stradală) a devenit un adevărat mod de viaţă pentru familii întregi din rândul acestei etnii.

62

 cetăţenii români care se deplasează frecvent în străinătate şi au posibilitatea să procure droguri. O categorie aparte o reprezintă cetăţenii români care au plecat în străinătate

în timpul regimului totalitar şi, pentru obţinerea de câştiguri

financiare rapide, au intrat în legătură cu reţelele de traficanţi de droguri din acele ţări. În prezent, aceştia se întorc în ţară, fie pentru a crea baze de sprijin pentru reţelele de traficanţi, sens în care recrutează persoane pretabile la astfel de activităţi, fie pentru spălarea banilor rezultaţi din traficul de droguri, pozând în oameni de afaceri cu o situaţie financiară deosebită. Alte categorii de persoane pretabile la comiterea infracţiunilor de trafic ilicit de droguri sunt următoarele122:  persoanele fără un loc de muncă stabil sau cele care nu realizează venituri, acestea fiind de acord să desfăşoare activităţi de trafic ilicit de droguri în schimbul unor sume de bani;  persoanele care lucrează în cadrul fabricilor de medicamente, în laboratoare sau farmacii;  ospătarii, barmanii, ghizii, salariaţii cazinourilor;  elevii de liceu şi studenţii;  farmaciştii şi personalul medical, prin prescrierea pe reţete a unui diagnostic fals prin care pot fi eliberate produse sau substanţe stupefiante;  persoanele cu antecedente penale sau care sunt implicate în diferite activităţi ilicite (trafic de persoane, trafic de arme, trafic cu alcool sau tutun)123.

122

Ioan Dascălu (coordonator), Ştefan Prună, Marin-Claudiu Ţupulan, Cristian-Eduard Ştefan, Laurenţiu Giurea – op.cit., pag.228 123 Categoriile de persoane menţionate care pot fi angrenate în traficul de droguri pe teritoriul naţional sunt exemplificative. Realitatea demonstrează că, în ultimul timp, la aceste activităţi infracţionale participă şi persoane provenite din diverse medii, cu o mare varietate de profesii şi nivel de pregătire.

63

Dinamica persoanelor învinuite pentru trafic de droguri 124, analizată în funcţie de vârsta participanţilor, a reliefat o tendinţă constantă de reducere a vârstei acestora, astfel:  în intervalul 1989-1999, persoanele cu vârste de peste 30 de ani reprezintă categoria activă a celor depistate şi cercetate pentru operaţiuni ilicite cu droguri şi precursori;  începând cu anul 2000, persoanele învinuite cu vârsta între 21 şi 30 de ani au devenit categoria dominantă (40,8% în anul 2000, 49,1% în 2001, 43,9% în anul 2002 şi 47,9% în anul 2004);  tendinţa de scădere a vârstei persoanelor implicate în infracţionalitatea privind drogurile este completată de creşterea ponderii tinerilor (18-21 ani) implicaţi în comiterea unor fapte penale de acest gen (16,7% în anul 2000, 20,7% în anul 2001, 31,2% în 2002 şi 12,5% în primul semestru al anului 2003);  minorii care răspund penal, învinuiţi în aceste cauze, se situează la un nivel relativ constant în ultimii ani (4% în anul 2000, 6% în anul 2001, 6% în 2002 şi 5% pentru anul 2004)125. În perioada 1989-2003, s-a constatat că infracţiunile din domeniul traficului ilicit de droguri, după sex, au fost săvârşite cu predilecţie de către bărbaţi (procentul acestora fiind de circa 80-90%), în timp ce implicarea femeilor s-a dovedit procentual mai mare (de la 10% la 25%) numai în perioadele în care criminalitatea drogurilor s-a amplificat. În anul 2006, fenomenul criminalităţii privind traficul şi consumul ilicit de droguri era prezent în toate judeţele ţării, numărul infracţiunilor constatate la Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, variind în raport de modificările intervenite pe rutele de trafic şi 124

Raport de evaluare a fenomenului drogurilor în România, Agenţia Naţională Antidrog, Bucureşti, 2004 În anul 2004, în ţara noastră, cinci minori cu vârste sub 14 ani au fost implicaţi în activităţi ilicite de trafic cu droguri, ceea ce arată o scădere a vârstei minorilor implicaţi în activităţi ilicite. 125

64

în cererea de droguri pe piaţa ilicită. Astfel, municipiul Bucureşti se afla pe primul loc cu un număr de 1.301 infracţiuni, urmat de judeţele Ilfov (130 infracţiuni), Iaşi (122 infracţiuni), Timiş (96 infracţiuni), Arad (64 infracţiuni), Alba (63 infracţiuni), Prahova (62 infracţiuni), Constanţa (59 infracţiuni). Factorii care influenţează numărul mare de infracţiuni comise în aceste judeţe rezidă din concentraţia mare de tineri în centrele universitare, situarea unora la frontiera naţională, oportunităţile oferite traficanţilor de porturi, zona litorală a Mării Negre ori cartierele marilor oraşe cu risc infracţional ridicat126. În decursul anului 2007, numărul total al infracţiunilor incriminate de Legea nr.143/2000 constatate de formaţiunile specializate din cadrul IGPR şi IGPF a fost de 2.749, fiind cercetate 2.413 persoane. Dintre persoanele cercetate, majoritatea au fost cetăţeni români (96,59%), iar restul de 3,41% (88 persoane) cetăţeni străini127. Din activitatea desfăşurată de organele de poliţie pe linia controlului pieţei ilicite de droguri s-au identificat următoarele zone, locuri şi medii folosite de traficanţii de droguri: zona campusurilor universitare, zona marilor complexe engros, baruri, discoteci, săli de jocuri mecanice sau biliard, cartierele sau străzile locuite de rromi, hoteluri, locuinţe închiriate de cetăţeni străini, în locurile de plasare sau găzduire a prostituatelor, în parcările autovehiculelor străine, în locuinţele consumatorilor sau distribuitorilor de droguri ori în imediata apropiere, în parcuri şi grădini publice, în cadrul grupărilor de infractori, în grupările de tineri, aşa-zisele găşti de cartier, în cercurile artistice (actori, muzicieni, plasticieni)128.

126

Raport de evaluare 2007 privind stadiul realizării activităţilor prevăzute pentru anul 2006 în Planul de acţiune în vederea implementării Strategiei Naţionale Antidrog, în perioada 2005-2008, Agenţia Naţională Antidrog, Bucureşti, 2007, pag.28 127 Raport naţional privind situaţia drogurilor, Agenţia Naţională Antidrog - Observatorul Român de Droguri şi Toxicomanii, Bucureşti, 2008, pag.82 128 Macovei Radu Alexandru (coordonator), Galetescu Emanoil, Vasilescu Lucian, Tihan Eusebiu, Căpăstraru Cristian – Elemente de toxicologia drogurilor. Aspecte medicale, toxicologice, psihosociale, psihiatrice şi juridice, Editura Focus, Bucureşti, 2006, pag.619

65

“Dealerii” de droguri şi-au perfecţionat metodele de vânzare, în sensul că folosesc diferiţi consumatori ca vânzători, iar în ultima perioadă sunt folosiţi minorii pentru comerţul cu droguri stradal, care în caz de depistare, nu răspund penal şi nu cunosc detalii despre conducătorii reţelelor129. O altă metodă folosită este ascunderea dozelor de heroină în exteriorul imobilelor, cumpărătorii fiind trimişi să le ridice direct din aceste locuri. Potrivit statisticilor Organului Internaţional de Control al Stupefiantelor, în prezent ţara noastră nu reprezintă o ameninţare majoră din punct de vedere al producţiei şi distribuţiei de stupefiante, datorită consolidării legislaţiei interne privind controlul drogurilor şi precursorilor cât şi a structurilor administrative şi de coordonare.

CAPITOLUL II INSTITUŢII ŞI AUTORITĂŢI PUBLICE DE COOPERARE ŞI COMBATERE A TRAFICULUI ILICIT DE DROGURI 2.1. Regimul juridic al drogurilor în România 129

Ţical George-Marius – De la plante la droguri. Trecut şi prezent, Editura Lucman, Bucureşti, 2005, pag.160

66

Reglementarea juridică a unui domeniu este influenţată de factori multipli, precum specificul istorico-naţional al sistemului de drept, gradul de perturbare al relaţiilor sociale de către fenomenul care generează răspunsul societăţii, conştientizarea pericolului de către legiuitor şi voinţa de a-l îngrădi, de adaptare la legislaţia internaţională prin aderarea la convenţiile internaţionale şi transpunerea prevederilor acestora în legislaţia internă130. Pe parcursul secolului XX s-a constatat o preocupare constantă a comunităţii

internaţionale

pentru

combaterea

fenomenului

drogurilor,

materializată în organizarea unui număr mare de forumuri internaţionale având ca obiectiv dezbaterea problemelor de combatere a consumului şi a criminalităţii legate de droguri, precum şi în adoptarea unor norme de drept internaţional. Autorităţile române au fost preocupate de asigurarea unui regim special al substanţelor stupefiante, prevăzând în acest scop măsuri coercitive de natură penală, administrativă sau contravenţională, în cazul nerespectării prevederilor legale131. Procesul de adaptare a legislaţiei interne la normele de drept internaţional este condiţionat nu numai de sistemul legislativ naţional, dar, în mare măsură şi de integrarea statului în comunitatea internaţională. În România acest proces a înregistrat progrese notabile după anul 2000, când a început o corelare masivă a legislaţiei interne la cea europeană132. Demersurile statului român pentru controlarea fenomenului drogurilor, catalogat drept unul dintre cele mai periculoase segmente infracţionale din sfera criminalităţii organizate, se situează în anul 1912, odată cu aderarea la Convenţia internaţională privind stupefiantele, semnată la Haga în anul 1910 şi ulterior, prin 130

Agenţia Naţională Antidrog – Raport asupra fenomenului drogurilor în România, Bucureşti, 2004 Pavel Abraham, Toma-Vasile Rus, Adriana Crăciun – Drogurile: reglementări internaţionale şi interne, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2004, pag.280 131

132

Ştefan Cristian-Eduard – Flagelul drogurilor, Editura Cermaprint, Bucureşti, 2006, pag.157

67

ratificarea, la 18 mai 1928, a Convenţiei internaţionale privind opiul, semnată la 18 februarie 1925. Prin Regulamentul monopolului de stat al stupefiantelor din 24 iulie 1933, a luat fiinţă, ca organ de control, Comisia monopolului stupefiantelor, cu atribuţii de monitorizare a fabricării, exportului şi desfacerii stupefiantelor şi a preparatelor cu acest conţinut. Prin Legea nr.58/1958 pentru combaterea abuzului de stupefiante a fost incriminat acest segment infracţional, iar substanţele calificate astfel (morfina, codeina, cocaina şi derivaţii acesteia) au fost supuse controlului. În Codul penal din 1968, în cadrul art.312 a fost incriminată infracţiunea de trafic de stupefiante, constând în ,,producerea, deţinerea sau orice operaţie privind circulaţia produselor şi substanţelor stupefiante sau toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conţin astfel de substanţe, ori experimentarea produselor sau substanţelor toxice, toate acestea fără drept”, pedeapsa fiind închisoarea de la 6 luni la 5 ani. Un progres semnificativ în domeniul legiferării a fost realizat în urma aderării României, la data de 31 decembrie 1973, la Convenţia unică asupra stupefiantelor din 25 ianuarie 1961. Convenţia, amendată prin Protocolul încheiat la Geneva la 25 martie 1972, stabileşte controlul mişcărilor licite al drogurilor133. Prin Legea nr.73/1969 privind regimul produselor şi substanţelor stupefiante a fost reglementat circuitul legal al acestor substanţe, iar în listaanexă la Instrucţiunile nr.103/1970 privind executarea prevederilor legii, au fost evidenţiate produsele şi substanţele stupefiante care intră sub incidenţa acesteia. Odată cu amplificarea fenomenului drogurilor, în scopul prevenirii şi combaterii mai eficiente a traficului şi consumului ilicit de droguri, legiuitorul român a simţit nevoia să mărească pedepsele pentru acest gen de infracţiuni. 133

Ştefan Cristian-Eduard – op.cit., pag.158

68

Astfel, prin Legea nr.140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal, maximul pedepsei cu închisoarea pentru infracţiunea prevăzută la art.312 a fost stabilit la 15 ani, prevăzându-se şi interzicerea unor drepturi. De asemenea, pentru formele agravante de săvârşire ale infracţiunii, s-a prevăzut pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. În perioada următoare, în concordanţă cu tendinţele în creştere ale fenomenului, concepţia de acţiune în domeniul prevenirii şi combaterii traficului ilicit de droguri a vizat în primul rând efortul României de armonizare la legislaţia internaţională şi europeană, iar în al doilea rând o atitudine consecventă de combatere a fenomenului criminalităţii în general şi a criminalităţii din domeniul drogurilor, în mod special134. În acest context, s-au semnat şi ratificat convenţiile în materie penală, exemplificând prin Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală, adoptată la Strasbourg la 20.04.1959 şi Protocolul adiţional la Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală 135, adoptat la Strasbourg la 17.03.1978, precum şi Convenţia europeană privind transferul de proceduri în materie penală136, adoptată la Strasbourg la 15 mai 1972. Cea mai bună expresie a acestei acţiuni consecvente a României de adaptare a legislaţiei interne în materie de droguri la acquis-ul comunitar o constituie adoptarea Legii nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri 137. Prin intermediul acestui act normativ, s-au definit pentru prima dată următoarele noţiuni: substanţe aflate sub control naţional, droguri, droguri de mare risc, droguri de risc, precursori, inhalanţi chimici toxici, consum ilicit de droguri, consumator, consumator dependent, cura de dezintoxicare şi supravegherea medicală, livrarea 134

Agenţia Naţională Antidrog – Raport asupra fenomenului drogurilor în România, Bucureşti, 2004 Ratificate prin Legea nr.236/1998, publicată în Monitorul Oficial nr.492 din 21 decembrie 1998 136 Ratificată prin Ordonanţa Guvernului nr.77/1999, publicată în Monitorul Oficial nr.420 din 31 august 1999 137 Agenţia Naţională Antidrog – Raport asupra fenomenului drogurilor în România, Bucureşti, 2004 135

69

supravegheată şi investigatori acoperiţi. De asemenea, în cuprinsul articolelor 213 sunt precizate modalităţile de săvârşire a infracţiunilor privind traficul şi consumul ilicit de droguri şi sunt menţionate pedepsele ce pot fi aplicate. Astfel, în cuprinsul legii sus-menţionate sunt incriminate ca infracţiuni următoarele fapte:  traficul ilicit intern de droguri, în cuprinsul art.2. Fapta constă în cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, fiind pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă faptele au ca obiect drogurile de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi138.  traficul ilicit internaţional de droguri, în cadrul art.3. Fapta constă în introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, fiind pedepsită cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă faptele privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi139.  deţinerea de droguri în vederea consumului propriu, în cuprinsul art.4. Fapta constă în cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu fără drept, fiind pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau amendă. Dacă faptele privesc drogurile de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 5 ani140. Art.2, alin.1 şi 2 din Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, modificată şi completată prin Legea nr.522/2004 139 Art.3, alin.1 şi 2 din Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, modificată şi completată de Legea nr.522/2004 140 Art.4 din Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, modificată şi completată de Legea nr.522/2004 138

70

 punerea la dispoziţie a locuinţei pentru consumul de droguri (art.5). Fapta constă în punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unui local, a unei locuinţe sau a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit, în asemenea locuri, pedepsindu-se cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi141.  prescrierea şi eliberarea drogurilor de mare risc (art.6). Fapta constă în prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenţie de către medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical, fiind pedepsită cu închisoarea de la 1 an la 5 ani. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi eliberarea sau obţinerea, cu intenţie, de droguri de mare risc, pe baza unei reţete medicale prescrise de medic, fără ca acest lucru să fie necesar din punct de vedere medical sau a unei reţete medicale falsificate142.  administrarea de droguri de mare risc (art.7). Fapta constă în administrarea de droguri de mare risc unei persoane, în afara condiţiilor legale, fiind pedepsită cu închisoarea de la 1 an la 5 ani143.  furnizarea de inhalanţi chimici toxici (art.8). Fapta constă în furnizarea în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici unui minor, fiind pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani144.  organizarea, conducerea sau finanţarea unor infracţiuni privitoare la droguri (art.10). Fapta constând în organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevăzute în art.2-8 din Legea nr.143/2000 ca infracţiuni se

Art.5 din Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, modificată şi completată de Legea nr.522/2004 142 Art.6, alin.1 şi 2 din Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, modificată şi completată de Legea nr.522/2004 143 Art.7 din Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, modificată şi completată de Legea nr.522/2004 144 Art.8 din Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, modificată şi completată de Legea nr.522/2004 141

71

pedepseşte cu pedepsele prevăzute de lege pentru fiecare infracţiune, limitele maxime ale acestora sporindu-se cu 3 ani145.  îndemnul la consumul ilicit de droguri (art.11). Fapta constă în îndemnul la consumul ilicit de droguri, prin orice mijloace, dacă este urmat de executare, fiind pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Dacă îndemnul nu este urmat de executare, pedeapsa este de la 6 luni la 2 ani închisoare sau amendă146. Totodată, legea stipulează într-o manieră modernă exonerarea de răspundere penală a persoanei care, mai înainte de a se fi început urmărirea penală, denunţă autorităţilor competente participarea sa la o asociere sau înţelegere în vederea comiterii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art.2-10, permiţându-se astfel identificarea şi tragerea la răspundere penală a celorlalţi participanţi. În cuprinsul art.16 din Legea nr.143/2000 este reglementat beneficiul reducerii la jumătate a limitelor pedepselor prevăzute de lege pentru persoana care, chiar dacă a comis una dintre infracţiunile prevăzute la art.2-10, în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri. În concordanţă şi cu legislaţia europeană în materie, Legea nr.143/2000 abilitează parchetul să autorizeze livrări supravegheate, cu sau fără substituirea totală a precursorilor sau a drogurilor şi folosirea investigatorilor acoperiţi pentru descoperirea faptelor, identificarea autorilor şi obţinerea mijloacelor de probă, în situaţiile în care există indicii temeinice că a fost săvârşită sau că se pregăteşte comiterea uneia dintre infracţiunile prevăzute de lege. În acelaşi context de modernizare a legislaţiei, prin Legea nr.682/2002 se reglementează asigurarea protecţiei şi asistenţei martorilor, a căror viaţă, integritate corporală sau libertate este ameninţată ca urmare a deţinerii unor date Art.10 din Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, modificată şi completată de Legea nr.522/2004 146 Art.11 din Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, modificată şi completată de Legea nr.522/2004 145

72

cu privire la săvârşirea unor infracţiuni grave, pe care le-au furnizat sau au fost de acord să le furnizeze organelor judiciare. Interdependenţa

activităţilor

infracţionale

impune

abordarea

multisectorială, în condiţiile în care, în prezent, nu mai este posibilă separarea crimei organizate de traficul de droguri, spălarea de bani sau terorismul. Reciclarea fondurilor obţinute din activităţi ilicite este urmarea firească a săvârşirii acestora, traficul de droguri fiind una dintre principalele infracţiuni generatoare de bani murdari. În România, ţinând cont de amendamentele intervenite în legislaţia internaţională, actul normativ care dispune sancţionarea faptelor ce pot fi considerate spălare de bani este Legea nr.656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor. Legea defineşte conţinutul infracţiunii de spălare de bani, dispune obligaţii pentru anumite entităţi şi pentru autorităţile cu atribuţii de control, stabileşte măsurile ce se pot dispune şi autorităţile competente147. Fiind profund preocupat de amploarea producţiei şi traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, care reprezintă o gravă ameninţare pentru sănătatea şi bunăstarea persoanelor, statul român a considerat că este necesară luarea unor măsuri în plan legislativ pentru controlul precursorilor de droguri. Iniţial, reglementarea juridică a precursorilor utilizaţi la fabricarea ilicită a drogurilor a fost făcută prin Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Precursorii erau definiţi în cuprinsul legii ca fiind substanţe utilizate frecvent în fabricarea drogurilor. Prin includerea precursorilor în tabelul nr.IV anexă la Legea nr.143/2000, efectul juridic a fost acela că, deşi nu erau privite de lege ca fiind droguri, erau asimilate acestora148. Până la promulgarea Legii nr.300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor, problematica precursorilor 147

Ştefan Cristian-Eduard – op.cit., pag.159 Giurea Laurenţiu, Ştefan Cristian-Eduard – Reglementarea juridică a operaţiunilor cu precursorii de droguri, Colecţia de articole AIT-2008, Editura AIT Laboratories, Bucureşti, 2008 148

73

nu a fost tratată ca un domeniu de risc pentru societatea românească, putându-se aprecia că România nu constituia o sursă de aprovizionare ori placă turnantă pentru laboratoarele clandestine din spaţiul asiatic, iar cetăţenii români nu ar fi fost implicaţi în operaţiuni ilicite cu precursori destinaţi traficanţilor, aspect ce a fost consemnat ca atare şi de către OIPC-Interpol şi Europol149. Având în vedere că de la 1 ianuarie 2007, data aderării României la UE, prevederile regulamentelor emise de instituţiile UE au aplicabilitate directă în sistemul juridic românesc, pentru constituirea cadrului instituţional şi a regimului sancţionator adecvat a fost adoptată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri, aprobată prin Legea nr.186/2007150. Cadrul legislativ intern este completat de prevederile actelor comunitare în domeniul precursorilor, respectiv Regulamentul CE nr.273/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului privind precursorii drogurilor, Regulamentul CE nr.111/2005 al Consiliului de stabilire a unor norme de monitorizare a comerţului cu precursori de droguri între Comunitate şi ţările terţe, Regulamentul CE nr.1277/2005 al Comisiei de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului CE nr.273/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului privind precursorii drogurilor şi a Regulamentului CE nr.111/2005 al Consiliului de stabilire a unor norme de monitorizare a comerţului cu precursori de droguri între Comunitate şi ţările terţe151. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.121/2006 reglementează regimul juridic al substanţelor folosite frecvent la fabricarea ilicită a substanţelor stupefiante

şi

psihotrope, măsurile

pentru controlul şi supravegherea

149

Raport de evaluare a fenomenului drogurilor în România, Agenţia Naţională Antidrog, Bucureşti, 2004 Act normativ care a abrogat Legea nr.300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor. La adoptarea ordonanţei de urgenţă au fost avute în vedere recomandările formulate de experţii UE cu ocazia misiunii de evaluare Drug Precursors Peer Review Mission din 14-15 iulie 2005. 151 Raport de evaluare Semestrul I/2007 privind stadiul realizării activităţilor prevăzute pentru semestrul I/2007 în Planul de acţiune în vederea implementării Strategiei Naţionale Antidrog, în perioada 2005-2008, Agenţia Naţională Antidrog, Bucureşti, 2007, pag.53 150

74

operaţiunilor cu acestea, în vederea evitării deturnării lor, precum şi măsurile de combatere a operaţiunilor ilicite. Cadrul juridic în materie de combatere a crimei organizate şi implicit a traficului ilicit de droguri este completat în continuare prin adoptarea Legii nr.39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate152. În conţinutul legii sunt definite următoarele noţiuni: grup infracţional, infracţiuni grave, infracţiuni cu caracter transnaţional sau informator. De asemenea, prin art.16-20 sunt precizate procedurile pentru efectuarea livrărilor supravegheate şi folosirea poliţiştilor sub acoperire, iar în art.21 se reglementează posibilitatea folosirii informatorilor153 în vederea strângerii datelor privind săvârşirea infracţiunilor prevăzute de lege şi identificarea făptuitorului. Procesul de îmbunătăţire a legislaţiei a fost continuat şi prin adoptarea Legii nr.281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală. Prin introducerea art.2241-2242 se reglementează actele premergătoare pe care le efectuează investigatorii sub acoperire, modul de autorizare a folosirii acestora, exploatarea datelor obţinute de investigatorii sub acoperire şi măsurile de protecţie a acestora. Se poate aprecia că, prin intrarea în vigoare a acestui act normativ, la 1 ianuarie 2003, s-a definitivat cadrul juridic necesar pentru o implicare eficientă a organelor abilitate în combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Prin adoptarea Legii nr.339/2005 a fost reglementat regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope 154. Legea stabileşte cadrul juridic pentru cultivarea plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, condiţiile în care pot avea loc producerea, fabricarea şi distribuţia plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, 152

Publicată în Monitorul Oficial nr.50 din 29 ianuarie 2003 Informatorul este persoana care are cunoştinţă despre un grup infracţional organizat şi furnizează organelor judiciare informaţii sau date relevante pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea săvârşirii unor infracţiuni grave de unul sau mai mulţi membri ai acestui grup. 154 Legea nr.339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, publicată în Monitorul Oficial nr.1095 din 5 decembrie 2005 153

75

operaţiunile de import, export şi tranzit, transport, obligaţii ale persoanelor autorizate să efectueze operaţiuni, sancţiunile pentru încălcarea dispoziţiilor legale, precum şi atribuţii de control ale instituţiilor abilitate. Totodată a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr.860/2005 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri 155. În acest sens au fost elaborate definiţiile necesare pentru completarea dispoziţiilor generale, descrierea structurilor organizatorice şi a modalităţii de funcţionare a sistemului integrat de oferire a serviciilor adresate consumatorilor de droguri. Prin acest act normativ se oferă posibilitatea consumatorilor de droguri de a avea acces nediscriminatoriu la tratament şi asistenţă.

2.2. Instituţii implicate în combaterea traficului ilicit de droguri 2.2.1. Aspecte introductive În contextul eforturilor actuale depuse pe plan mondial pentru contracararea terorismului şi ţinând seama de faptul că unul dintre principalele mijloace de finanţare a grupărilor teroriste îl constituie profiturile enorme obţinute pe piaţa drogurilor, Guvernul României, prin instituţiile specializate, a luat măsuri deosebite pentru eradicarea acestor fenomene156. La nivel naţional, măsurile de combatere a traficului şi a consumului ilicit de droguri constau în totalitatea activităţilor desfăşurate în acest sens de organele 155

Publicată în Monitorul Oficial nr.749 din 17 august 2005 Pavel Abraham, Toma-Vasile Rus, Adriana Crăciun – Drogurile: reglementări internaţionale şi interne, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2004, pag.262 156

76

administraţiei publice şi organele judiciare, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală şi ale legilor speciale în domeniu157. Unii autori au apreciat faptul că politicienii români, indiferent de culoarea politică, trebuie să-şi unească eforturile în găsirea soluţiilor pentru limitarea şi chiar reducerea flagelului drogurilor, lucru care ar demonstra o reală preocupare pentru prezentul şi viitorul populaţiei158. Comitetul Interministerial de Luptă împotriva Drogurilor 159 a sprijinit şi coordonat toate eforturile făcute în plan naţional în acest domeniu de către instituţiile statului şi organismele neguvernamentale în etapa de până la începutul acestui mileniu. Ulterior, prin Hotărârea Guvernului nr.1489/2002 a fost creat organismul naţional care a preluat coordonarea luptei antidrog în România: Agenţia Naţională Antidrog. Pe parcursul existenţei sale, Agenţia Naţională Antidrog a avut drept principal obiectiv stabilirea concepţiei de ansamblu, asigurând coordonarea unitară, pe baza unei strategii naţionale, a luptei împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri, desfăşurată de către autorităţile competente, de alte instituţii ale statului şi de organizaţii neguvernamentale, centralizând şi monitorizând rezultatele cooperării dintre instituţiile abilitate române şi instituţiile şi organizaţiile străine cu atribuţii în acest domeniu. Agenţia Naţională Antidrog şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor în perioada 2002-2009, atribuţiile sale

157

Art.7 din Hotărârea Guvernului nr.860/2005 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial nr.749 din 17 august 2005 158 Mihai Stoica, Vicenţiu-Virgilius Stanciu – Măsuri luate de România în lupta antidrog şi pentru reducerea impactului flagelului drogurilor asupra populaţiei, Buletinul de Informare şi Documentare al MIRA-Secretariatul General nr.3(86)/2008, pag.69 159 Înfiinţat prin Hotărârea Guvernului nr.534/1999, Comitetul Interministerial de Luptă împotriva Drogurilor a avut ca misiune facilitarea şi eficientizarea comunicării şi colaborării dintre Ministerul Administraţiei şi Internelor, pe de o parte, şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, pe de altă parte, precum şi fundamentarea ordinelor sau, după caz, a deciziilor acestora privind măsurile adoptate şi acţiunile corelate, întreprinse în lupta împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri. Comitetul Interministerial şi-a încetat activitatea la sfârşitul anului 2002, odată cu înfiinţarea Agenţiei Naţionale Antidrog.

77

funcţionale fiind preluate începând cu luna martie 2009 de către Inspectoratul General al Poliţiei Române160. Din studiul şi analiza legislaţiei în vigoare, dar şi din practica judiciară, a reieşit faptul că principalele instituţii implicate în combaterea traficului ilicit de droguri la nivel naţional sunt Ministerul Public, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Autoritatea Naţională a Vămilor. Obiectivul general al tuturor instituţiilor interne implicate în combaterea traficului ilicit de droguri îl constituie reducerea la un nivel cât mai scăzut al infracţionalităţii în domeniul drogurilor şi a celei conexe, prin eficientizarea activităţilor instituţiilor abilitate în combaterea criminalităţii organizate în legătură cu drogurile, ca rezultat al îmbunătăţirii şi extinderii cooperării interinstituţionale interne şi internaţionale, al consolidării legislative şi instituţionale, specializării personalului din domeniu şi asigurării resurselor necesare161. În prezent, autorităţile române cu atribuţii în domeniul combaterii traficului ilicit de droguri au la dispoziţie un sistem legislativ modern, coerent şi eficace, care permite abordarea fenomenului într-o manieră sistemică, pluridisciplinară, interdepartamentală şi sincronizată cu normele interne şi internaţionale.

160

Ţinând seama de necesitatea reglementării urgente a noului cadru organizatoric şi funcţional al Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru evitarea producerii unui blocaj instituţional sau a unor dificultăţi în ceea ce priveşte funcţionarea optimă a instituţiei şi având în vedere necesitatea eliminării agenţiilor aflate în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, acestea urmând a fi reorganizate în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Guvernul României a adoptat Ordonanţa de Urgenţă nr.20/2009, act normativ care a abrogat în acelaşi timp şi Hotărârea Guvernului nr.1489/2002 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale Antidrog. 161 În anumite perioade de timp, s-a constatat faptul că rezultatele obţinute pe linia combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri au fost afectate de repetatele reorganizări ale structurilor specializate, de lipsa unei pregătiri profesionale adecvate, de instabilitatea pe posturi a specialiştilor, de numărul redus al acestora şi de dotarea tehnică precară în raport cu evoluţia şi dimensiunea fenomenului.

78

2.2.2. Ministerul Public – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Prin Legea nr.508/2004 a fost înfiinţată Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) ca structură specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin reorganizarea Secţiei de combatere a criminalităţii organizate şi antidrog şi a structurilor sale teritoriale. Raţiunea înfiinţării acestei structuri a constituit-o formarea unui corp de elită de procurori specializaţi în investigarea infracţiunilor de o gravitate extremă. DIICOT îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul ţării, prin procurori specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi a terorismului. DIICOT este condusă de un procuror şef ajutat de un procuror şef adjunct şi este coordonată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Conform dispoziţiilor legale162, DIICOT are următoarele atribuţii: a) efectuarea urmăririi penale pentru infracţiunile prevăzute în Legea nr.508/2004 şi în legile speciale; b) conducerea, supravegherea şi controlul actelor de cercetare penală, efectuate din dispoziţia procurorului de către ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară aflaţi în coordonarea DIICOT; c) sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru luarea măsurilor prevăzute de lege şi pentru judecarea cauzelor privind infracţiunile date în competenţa DIICOT;

162

Art.2, alin.1 din Legea nr.508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, publicată în Monitorul Oficial nr.1089 din 23 noiembrie 2004

79

c1) conducerea, supravegherea şi controlul activităţilor de ordin tehnic ale urmăririi penale, efectuate de specialişti în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum şi în alte domenii, numiţi în cadrul DIICOT; d) studierea cauzelor care generează săvârşirea infracţiunilor de criminalitate organizată, trafic de droguri, criminalitate informatică şi terorism şi a condiţiilor care le favorizează, elaborarea propunerilor în vederea eliminării acestora, precum şi pentru perfecţionarea legislaţiei penale în acest domeniu; e) constituirea şi actualizarea bazei de date vizând infracţiunile ce sunt date în competenţa DIICOT; f) exercitarea altor atribuţii prevăzute de Codul de procedură penală şi de legile speciale. DIICOT exercită drepturile şi îndeplineşte obligaţiile procedurale prevăzute de lege, în cauzele privind infracţiunile atribuite prin Legea nr.508/2004 în competenţa sa. DIICOT este organizată în structura centrală şi structura teritorială. În cadrul structurii centrale sunt organizate prin ordin al procurorului-şef al DIICOT, servicii, birouri şi compartimente conduse de procurori-şefi163. În cadrul DIICOT îşi desfăşoară activitatea Serviciul de Combatere a Traficului Ilicit de Droguri, compus din Biroul de Combatere a Traficului Intern de Droguri, Precursori şi Culturi şi Biroul de Combatere a Traficului Transfrontalier de Droguri. Potrivit prevederilor legale, urmărirea penală164 se efectuează de către procurori din cadrul Serviciului de Combatere a Traficului Ilicit de Droguri, în cauze privind:

163

În vederea consultării reciproce cu organisme similare din alte ţări, în cazul infracţiunilor de competenţa DIICOT şi al schimbului de date şi informaţii cu privire la cercetarea acestor infracţiuni, este constituit un birou de asistenţă judiciară internaţională, care funcţionează în cadrul DIICOT, în subordonarea directă a procuroruluişef. 164 În anul 2007, la nivelul DIICOT au fost soluţionate 2.960 cazuri de trafic şi consum ilicit de droguri, comparativ cu anul 2006, când au fost soluţionate 1.237 de cauze, ceea ce reprezintă o creştere de 139%.

80

 infracţiunile de trafic şi consum ilicit de droguri, prevăzute de Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, precum şi în cauze privitoare la precursori ai drogurilor, prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri, precum şi în cazul celorlalte infracţiuni atunci când acestea sunt conexe sau indivizibile cu infracţiuni date în competenţa Serviciului de Combatere a Traficului Ilicit de Droguri din cadrul DIICOT165;  infracţiunile prevăzute de art.7166 şi 8167 din Legea nr.39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate;  infracţiunile grave prevăzute la art.2, lit.b, pct.11168 din Legea nr.39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate;  alte infracţiuni cu care infracţiunile de competenţa Serviciului de Combatere a Traficului Ilicit de Droguri se află în raporturi de conexitate sau indivizibilitate şi nu au fost date conform legilor speciale în competenţa altor unităţi specializate.

2.2.3. Inspectoratul General al Poliţiei Române Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) este unitatea centrală a poliţiei, cu personalitate juridică şi competenţă teritorială generală, care conduce, 165

La data de 06.01.2009, procurori din cadrul DIICOT-Biroul Teritorial Bucureşti, împreună cu ofiţeri din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti-Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Ilfov, au procedat la destructurarea unei grupări specializate în traficul de droguri de risc pe relaţia SpaniaRomânia. În mod concret, începând cu luna decembrie 2008, inculpata B.I., în vârstă de 31 de ani, din Municipiul Bucureşti, s-a deplasat în Spania de unde a achiziţionat cantitatea de 5 kilograme de cannabis, pe care a introdus-o în ţară disimulată într-un autoturism. În seara zilei de 06.01.2009, procurorii DIICOT, împreună cu poliţiştii antidrog au procedat la desfăşurarea unei acţiuni complexe şi au surprins în flagrant pe inculpată, în timp ce oferea spre vânzare cantitatea de 410 grame cannabis, contra sumei de 1.400 euro. 166 Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup. 167 Iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este, potrivit legii, un grup infracţional organizat. 168 Infracţiunile privind traficul de droguri sau precursori.

81

îndrumă şi controlează activitatea unităţilor de poliţie subordonate, desfăşoară activităţi de investigare şi cercetare a infracţiunilor deosebit de grave, circumscrise crimei organizate, criminalităţii economico-financiare sau bancare, a altor infracţiuni ce fac obiectul cauzelor penale aflate în supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi orice alte atribuţii date în competenţa sa prin lege. Legea nr.218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române prevede faptul că Poliţia Română are printre atribuţiile principale realizarea de activităţi de prevenire şi combatere a corupţiei, a criminalităţii economicofinanciare, a celei transfrontaliere, a infracţiunii în domeniul informaticii şi a crimei organizate. În urma analizei situaţiei poliţieneşti din ţara noastră, a evoluţiei şi tendinţelor criminalităţii în plan naţional şi internaţional, în consens cu recomandările OIPC-Interpol, ale ONU şi UE, de a acţiona cu toate mijloacele legale împotriva crimei organizate şi de a constitui organisme specializate, acolo unde nu există, împotriva acestui fenomen, la propunerea Consiliului Militar al Inspectoratului General al Poliţiei, la data de 01.04.1993 a fost înfiinţată Brigada de Combatere a Crimei Organizate169. Anul 1997 marchează începutul restructurării legăturilor existente între instituţiile statului chemate să aplice politica de control a drogurilor şi conexiunile acestora cu societatea civilă prin măsuri organizatorice şi administrative, inclusiv prin căutarea resurselor de finanţare, pentru ca aceste legături să devină mai eficiente şi operaţionale170. În vederea aplicării cadrului legal compatibilizat cu cel comunitar au fost necesare eforturi de modificare a arhitecturii instituţionale, eforturi concretizate atât în revizuirea conceptelor de organizare a structurilor clasice ale Poliţiei 169

Albu Petru – Crima organizată în perioada de tranziţie-o ameninţare majoră la adresa securităţii naţionale, Editura Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Bucureşti, 2007, pag.465 170 Călin Mateescu (coordonator) şi colectiv – România-Punctul Focal. Raport naţional privind problematica drogurilor-1997, Brigada de Combatere a Crimei Organizate şi Corupţiei, Bucureşti, 1998

82

Române, cât şi în înfiinţarea unor structuri noi, menite a furniza Poliţiei naţionale instrumentele necesare pentru contracararea noilor forme ale fenomenului infracţional internaţional care au devenit din ce în ce mai manifeste şi pe teritoriul României. Întrucât crima organizată transnaţională reclamă o nouă abordare, în cooperare cu organisme similare din comunitatea internaţională, datorită mutaţiilor fenomenului infracţional la nivel naţional şi internaţional, actuala Direcţie Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate (DGCCO) a fost reorganizată în mod repetat171, ultima oară în cursul anului 2008. În Legea nr.39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate172, se prevede faptul că Ministerul Administraţiei şi Internelor îşi constituie structuri specializate pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, asigurând cadrul organizatoric necesar, precum şi pregătirea şi specializarea personalului în acest scop. În structura organizatorică a IGPR, în cadrul Direcţiei Generale de Combatere a Criminalităţii Organizate, funcţionează Direcţia Antidrog, unitate centrală de specialitate a Poliţiei Române, care conduce, coordonează, îndrumă şi controlează activitatea de profil desfăşurată de către structurile teritoriale ale Poliţiei Române de combatere a

traficului şi consumului ilicit de droguri,

desfăşurând totodată şi activitate operativă proprie. Direcţia Antidrog este constituită ca formaţiune informativ-operativă şi de cercetare penală, fiind organizată pe servicii de specialitate cu sarcini operative directe de investigare şi soluţionare a cazurilor complexe, precum şi cu atribuţii de sprijin, control, îndrumare, analiză, sinteză, prognoză, prevenire şi asigurarea

171

La data de 15.08.2005, Direcţia Generală de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog din cadrul IGPR s-a reorganizat în Direcţia Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate (DGCCO) 172 Art.12, alin.1 din Legea nr.39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, publicată în Monitorul Oficial nr.50 din 29 ianuarie 2003

83

relaţiilor de colaborare şi cooperare cu poliţiile străine sau cu alte organe de stat din România. Direcţia Antidrog are în componenţă următoarele servicii173:  Serviciul de combatere a traficului de droguri sintetice, cocaină, cannabis, haşiş şi derivaţi;  Serviciul de combatere a traficului de heroină, opiu şi derivaţi;  Serviciul de combatere a traficului ilicit cu precursori. Direcţia Antidrog şi celelalte formaţiuni specializate din structurile teritoriale ale poliţiei au în competenţă prevenirea şi combaterea criminalităţii, acţionând pe următoarele domenii de activitate174:  prevenirea şi descoperirea traficului internaţional cu droguri care tranzitează teritoriul ţării;  prevenirea şi descoperirea traficului intern cu droguri;  identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor care consumă ilicit droguri;  identificarea laboratoarelor clandestine şi a culturilor ilicite de plante cu conţinut stupefiant;  analiza evoluţiei situaţiei operative şi a tendinţelor fenomenului infracţional pe ansamblu;  prelucrarea şi valorificarea datelor şi informaţiilor obţinute, realizându-se informări, note, documentări cu privire la traficul şi consumul ilicit de droguri;  derularea comisiilor rogatorii internaţionale privind traficul şi consumul ilicit de droguri şi documentarea infracţiunilor aflate în faza de urmărire penală.

173

Albu Petru – op.cit., pag.470 Florin Sandu, Mihai-Gheorghe Stoica, Mihai Anghel, Ilie Perca (coordonatori) şi colectiv – Manualul poliţistului antidrog, Centrul de Resurse Juridice, Bucureşti, 2002, pag.12. A se vedea în acelaşi sens şi Pavel Abraham, Toma-Vasile Rus, Adriana Crăciun – op.cit., pag.295 174

84

În doctrina de specialitate175 s-a arătat faptul că, în realizarea sarcinilor ce îi revin, Direcţia Antidrog desfăşoară, în principal, următoarele activităţi: a) coordonează, îndrumă, sprijină şi controlează activitatea specifică şi de constatare, desfăşurată de formaţiunile teritoriale, pe liniile de muncă date în competenţă; b) pe baza datelor şi informaţiilor obţinute în procesul muncii specifice şi a cunoaşterii evenimentelor zilnice, coordonează şi îndrumă activitatea formaţiunilor teritoriale pentru descoperirea şi cercetarea grupurilor de infractori care au acţionat pe raza mai multor judeţe; c) coordonează şi controlează modul de folosire a investigatorilor acoperiţi şi a mijloacelor tehnice de supraveghere, în scopul respectării stricte a dispoziţiilor legale în vigoare; d) analizează periodic şi ori de câte ori este nevoie, situaţia operativă pe liniile de muncă date în competenţă, propunând măsuri corespunzătoare de prevenire şi combatere, inclusiv modificarea sau adoptarea unor acte normative în materie; e) stabileşte cauzele, condiţiile şi factorii care au generat, determinat, înlesnit sau favorizat comiterea infracţiunilor date în competenţă, iar pe baza concluziilor desprinse, stabileşte direcţiile de acţiune şi măsurile ce urmează a fi întreprinse; f) organizează şi coordonează acţiuni cu caracter preventiv şi de combatere, la nivel regional sau naţional, pe problematica dată în competenţă; g) desfăşoară activităţi informativ-operative complexe pentru identificarea, supravegherea şi documentarea activităţilor infracţionale a persoanelor şi grupurilor organizate de infractori care pregătesc, comit ori au săvârşit infracţiuni de trafic şi consum ilicit de droguri; h) prin ofiţeri specializaţi din cadrul serviciilor operative, efectuează 175

Florin Sandu, Mihai-Gheorghe Stoica, Mihai Anghel, Ilie Perca (coordonatori) şi colectiv – op.cit., pag.13

85

cercetarea şi investigarea imediată şi completă a evenimentelor produse în sfera de competenţă, precum şi a elementelor suspecte, al căror rol în cadrul grupărilor infracţionale trebuie stabilit cu prioritate; i) poate solicita detaşarea operativă pe perioade limitate, a unor poliţişti sau mijloace tehnice de la structurile teritoriale, în scopul soluţionării unor cauze complexe; j) cooperează cu organele care au iniţiativă legislativă pentru elaborarea unor proiecte de acte normative, care prezintă interes ori includ prevederi referitoare la activitatea de combatere a traficului de droguri; k) sprijină desfăşurarea comisiilor rogatorii internaţionale pe problematica strictă a traficului şi consumului ilicit de droguri pentru documentarea infracţiunilor aflate în faza de urmărire penală; l) pe teritoriul altor state, urmăreşte realizarea verificărilor solicitate în domeniul de responsabilitate, demersurile efectuându-se direct sau prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională (CCPI), cu respectarea prevederilor convenţiilor, acordurilor şi protocoalelor încheiate. Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr.484/2005 prevede faptul că pot fi numiţi în funcţii din structurile poliţiei judiciare, poliţiştii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul structurilor antidrog, fiind specializaţi în efectuarea activităţilor de constatare a infracţiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale şi de cercetare penală176. Legea nr.508/2004177 prevede faptul că Ministerul Administraţiei şi Internelor desemnează nominal, cu avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ofiţerii şi agenţii de 176

Art.3 din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr.484/2005 pentru aprobarea normelor de competenţă privind numirea, promovarea şi eliberarea poliţiştilor în/din funcţiile structurilor de poliţie judiciară. 177 Legea nr.508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, publicată în Monitorul Oficial nr.1089 din 23 noiembrie 2004.

86

poliţie judiciară care îşi desfăşoară activitatea sub coordonarea procurorilor DIICOT. Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară anume desemnaţi potrivit legii efectuează numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurorii DIICOT, sub directa coordonare şi controlul nemijlocit al acestora. Dispoziţiile procurorilor din cadrul DIICOT sunt obligatorii pentru ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară178. Actele întocmite de ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară din dispoziţia scrisă a procurorului sunt efectuate în numele acestuia. Dacă în cursul efectuării activităţilor specifice de investigare, organele de poliţie constată că fapta care formează obiectul cauzei este una dintre infracţiunile atribuite prin Legea nr.508/2004 în competenţa DIICOT, acestea au obligaţia de a înainta de îndată lucrarea procurorului competent.

2.2.4. Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Potrivit dispoziţiilor legale, Poliţia de Frontieră Română face parte din Ministerul Administraţiei şi Internelor şi este instituţia specializată a statului care exercită atribuţiile ce îi revin cu privire la supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat, prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a faptelor specifice criminalităţii transfrontaliere săvârşite în zona de competenţă, respectarea regimului juridic al frontierei de stat, paşapoartelor şi străinilor, asigurarea intereselor statului român pe Dunărea interioară, inclusiv braţul Măcin şi canalul Sulina situate în afara zonei de frontieră, în zona contiguă şi în zona

178

Art.9 din Legea nr.508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

87

economică exclusivă, respectarea ordinii şi liniştii publice în zona de competenţă, în condiţiile legii179. Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) este unitatea centrală a Poliţiei de Frontieră Române, cu personalitate juridică şi competenţă teritorială pentru întreaga zonă de responsabilitate a poliţiei de frontieră, care exercită conducerea şi răspunde de întreaga activitate a poliţiei de frontieră, desfăşoară activităţi de investigare şi cercetare a infracţiunilor deosebit de grave circumscrise

crimei

organizate180,

migraţiei

ilegale

şi

criminalităţii

transfrontaliere comise în zona de competenţă teritorială a Poliţiei de Frontieră, precum şi orice alte atribuţii date în competenţa sa prin lege. La data de 01.12.2004, în cadrul Direcţiei de Combatere a Infracţionalităţii Transfrontaliere a fost înfiinţat Serviciul de Combatere a Traficului de Substanţe Interzise, precum şi Biroul pentru Analiza Riscurilor, ambele structuri având atribuţii în domeniul drogurilor şi precursorilor. Poliţiştii de frontieră care efectuează cercetarea penală sunt desemnaţi, potrivit legii, prin dispoziţia Inspectorului General al Poliţiei de Frontieră. În îndeplinirea activităţilor de cercetare penală, poliţistul de frontieră are competenţa teritorială corespunzătoare unităţii poliţiei de frontieră din care face parte181. În îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, Poliţia de Frontieră Română cooperează cu celelalte instituţii ale statului care au atribuţii privind asigurarea ordinii de drept. În acest sens, la data de 10.07.2001 a fost semnat Protocolul de colaborare între IGPF şi Direcţia Generală de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog, având ca obiectiv obţinerea de date şi informaţii referitoare la iniţierea, 179

Art.1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române, publicată în Monitorul Oficial nr.351 din 29 iunie 2001 180 În cadrul IGPF îşi desfăşoară activitatea Direcţia de Combatere a Infracţionalităţii Transfrontaliere, care are în componenţă Serviciul de Combatere a Infracţionalităţii Transfrontaliere, Serviciul de Combatere a Traficului de Substanţe Interzise, Serviciul Cercetări Penale şi Serviciul Analiză Risc. 181 Art.23 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române, publicată în Monitorul Oficial nr.351 din 29 iunie 2001

88

pregătirea şi desfăşurarea unor operaţiuni caracteristice crimei organizate şi antidrog182.

2.2.5. Autoritatea Naţională a Vămilor Potrivit dispoziţiilor legale183, Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV) se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanţelor Publice şi în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. În exercitarea atribuţiilor legale, ANV coordonează, îndrumă şi controlează activitatea direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale, a direcţiilor judeţene pentru accize şi operaţiuni vamale şi a birourilor vamale 182

La nivelul IGPF, în perioada 2005-2007 a fost iniţiată o investigaţie complexă privind o reţea transfrontalieră de trafic de droguri (opiu şi heroină), condusă şi coordonată de un cetăţean iranian, considerat de autorităţile internaţionale ca fiind printre cei mai activi traficanţi de heroină din lume. Acesta coordona din România o amplă filieră internaţională care acţiona pe teritoriul mai multor state din Europa, Asia şi America. Reţeaua era formată din sute de persoane, de diferite naţionalităţi, şi structurată pe mai multe celule specializate – de la celula cultivatorilor de mac opiaceu până la cea a distribuitorilor finali. Întreaga operaţiune a fost derulată şi instrumentată de Drug Enforcement Administration (DEA)-Biroul Atena, sub stricta şi directa supraveghere a Procurorului adjunct al SUA, Poliţia naţională olandeză, Poliţia naţională germană, Poliţia naţională turcă, Serviciul de Informaţii Externe din România, IGPF şi DIICOT. Cooperarea între agenţii a început în luna noiembrie 2005, când s-a constatat că toate instituţiile menţionate anterior instrumentau fragmente ale acestei operaţiuni, fiecare pe domenii specifice. Elementul de legătură al tuturor îl reprezenta cetăţeanul iranian Hossein Karimi, liderul absolut al reţelei de traficanţi de heroină. Acesta conducea afacerea de la distanţă, organizând şi conexând celulele organizaţiei din diferite state şi controlând toate mişcările „locotenenţilor” săi, fără a se implica direct în această activitate. Încă din momentul stabilirii în România, Hossein Karimi şi-a asigurat drept paravan pentru acţiunile ilegale pe care le derula comerţul internaţional, printr-o societate comercială înfiinţată în anul 1992, în Bucureşti. Hossein Karimi era un mafiot veritabil, care a plecat „de jos”, prin eliminarea treptată, prin metode specifice, a superiorilor ierarhici. Filiera era formată din câteva sute de membri, eşalonaţi în funcţie de importanţa rolului avut în interiorul grupării. Această reţea a reprezentat una din cele mai prolifice organizaţii infracţionale transcontinentale, fiind responsabilă de transportul şi comercializarea anuală a unor cantităţi de heroină de ordinul tonelor, iar sumele de bani obţinute în urma acestora, s-au ridicat la câteva milioane de dolari. Dificultăţile majore întâmpinate în anchetă au constat în înţelegerea dialectului şi a limbajului codificat folosit în comunicarea dintre membrii reţelei, experienţa dobândită de liderul reţelei în activitatea desfăşurată, mergând până la încercarea de a se apropia de persoane cu funcţii publice. Probele obţinute în cele 18 luni de cooperare pe marginea acestui caz au condus la identificarea mai multor transporturi de droguri, cel mai important fiind de 167 kilograme de heroină, capturat de către poliţia turcă. 183 Art.1 din Hotărârea Guvernului nr.532/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a Vămilor, publicată în Monitorul Oficial nr.405 din 18 iunie 2007

89

pe linia prevenirii şi combaterii traficului ilicit de droguri, arme, explozivi, alte produse cu regim special, obiecte din patrimoniul cultural naţional şi urmăreşte, în cooperare cu celelalte organe abilitate ale statului, cazurile de spălare a banilor prin operaţiuni vamale. În cadrul ANV funcţionează Serviciul Antidrog şi Produse cu Regim Special, serviciu specializat pentru coordonarea activităţii de combatere a traficului ilicit de droguri şi a produselor cu regim special184. Pentru îndeplinirea atribuţiilor în domeniul controlului antidrog şi materialelor explozive, ANV are în dotare câini dresaţi185. În cursul anului 2005, la nivelul ANV a avut loc o reorganizare, fiind modificată structura Direcţiei de Supraveghere şi Control Vamal din care face parte Serviciul Antidrog şi Produse cu Regim Special, înfiinţându-se Centrul de Informaţii Vamale, cu rolul de a colecta, prelucra şi disemina informaţii, inclusiv pe linie antidrog186. În anul 2006 a fost înfiinţat Laboratorul vamal central, ca urmare a angajamentelor asumate în cadrul procesului de aderare în ceea ce priveşte dezvoltarea capacităţii administrative a vămii române. Înfiinţarea acestui laborator a reprezentat finalitatea unui proiect de înfrăţire între administraţiile vamale din România şi Spania, finanţat în cadrul programului PHARE 2003. În prezent laboratorul vamal central efectuează analize în vederea clasificării

184

Ion Suceavă, Florian Coman, Ligia-Teodora Pintilie, Dan Puşcaş, Laurenţiu Giurea – Drept vamal, Editura Sitech, Craiova, 2007, pag.51 185 În urma unei acţiuni comune ale autorităţilor maghiare şi române la Vama Nădlac (Nagylac-Ungaria), în data de 21.12.2007, a fost selectat din trafic pentru control amănunţit, pe sensul de intrare în Ungaria, un autoturism condus de un cetăţean bulgar de 65 de ani, care a declarat că se deplasează în Elveţia, cu scopul cumpărării unui autoturism. La controlul vamal asupra autoturismului cu care circula cetăţeanul bulgar, a fost folosit câinele antidrog, care a detectat drogurile. Drogurile au fost descoperite disimulate sub formă de 20 de pachete, în cantitate totală de 10,5 kilograme de heroină, valoarea totală a drogurilor fiind de aproximativ 600.000 euro. 186 Raportul de evaluare 2006 privind stadiul realizării activităţilor prevăzute pentru anul 2005 în Planul de acţiune în vederea implementării Strategiei Naţionale Antidrog, în perioada 2005-2008, Agenţia Naţională Antidrog, Bucureşti, 2006, pag.38

90

tarifare a mărfurilor şi a aplicării dispoziţiilor legale din sfera accizelor şi a celor privind combaterea traficului ilicit de droguri187. Cooperarea între poliţie şi vamă în lupta împotriva traficului ilicit de droguri are la bază schimbul operativ de date şi informaţii conexe acestor activităţi. De multe ori, acestea stau la baza stabilirii profilului de risc pe care fiecare dintre cele două instituţii îl realizează în scopul prevenirii, descoperirii şi combaterii traficului ilicit de droguri. Profilul de risc vamal realizat permite selectarea pentru controlul şi supravegherea vamală a unor operaţiuni cu mărfuri, bunuri personale sau călători susceptibile la o activitate de trafic ilicit de droguri. Acesta, în situaţiile în care aspectele prognozate vizează probleme poliţieneşti sau, deja, se conturează o latură penală, este transmis structurii de poliţie competente,

realizându-se

cooperarea

operativă

pe

echipe

mixte

ale

supravegherii vamale şi poliţieneşti188.

2.3. Strategia naţională antidrog

Răspunsul faţă de tendinţele traficului şi consumului ilicit de droguri s-a concretizat nu numai în crearea instrumentelor legislative necesare fundamentării acţiunii, dar şi în elaborarea unei concepţii unitare de abordare a luptei împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri. Guvernele României de după anul 2000 şi-au asumat gradual responsabilităţi în lupta împotriva flagelului drogurilor, începându-se cu o abordare coordonată şi multisectorială a luptei antidrog, prin elaborarea şi aprobarea strategiilor pe anumite perioade189. 187

Autoritatea Naţională a Vămilor – O activitate vamală la standarde comunitare. Raportul de performanţă pe anul 2006 (http://www.customs.ro) 188 Mihai Stoica, Vicenţiu Stanciu – Cooperarea poliţie şi vamă în lupta împotriva crimei organizate, Buletinul de Informare şi Documentare al MIRA-Secretariatul General nr.2(79)/2007, pag.30 189 Mihai Stoica, Vicenţiu-Virgilius Stanciu – Măsuri luate de România în lupta antidrog şi pentru reducerea impactului flagelului drogurilor asupra populaţiei, Buletinul de Informare şi Documentare al MIRA-Secretariatul

91

Astfel, prin Hotărârea Guvernului nr.73/2005, s-a aprobat Strategia naţională antidrog pentru perioada 2005-2012190, document ce reprezintă programul de acţiune la nivel naţional prin care se urmăreşte pe termen scurt dezvoltarea capacităţii pentru abordarea unitară şi multisectorială a problematicii drogurilor, stabilindu-se coordonate de acţiune ale instituţiilor abilitate în lupta împotriva drogurilor. Această strategie fundamentează măsurile în domeniul prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri pe prevederile strategiei europene privind drogurile, ţinându-se cont de specificul acestui flagel în România. Documentul stabileşte obiectivele generale şi specifice pentru reducerea cererii şi ofertei de droguri, pentru întărirea cooperării internaţionale şi dezvoltarea unui sistem global de informare-evaluare privind fenomenul drogurilor, arătând totodată importanţa activităţii de coordonare a politicii antidrog. Noua strategie îşi propune menţinerea la un nivel scăzut a consumului de droguri în România în paralel cu eficientizarea măsurilor de combatere a criminalităţii în acest domeniu. Pornind de la necesitatea reducerii consumului de droguri şi a înlăturării efectelor nefaste ale acestuia, viziunea strategică pe segmentul reducerii cererii de droguri constă în crearea şi punerea în funcţiune a unui circuit integrat de servicii de asistenţă medicală, psihologică şi socială pentru consumatori, mai ales pentru cei dependenţi191. Potrivit Strategiei naţionale antidrog, principalele tendinţe privind evoluţia fenomenului criminalităţii în domeniul drogurilor sunt următoarele:  amplificarea şi diversificarea fenomenului infracţional transfrontalier;  modificarea continuă a rutelor utilizate şi a tipurilor de droguri traficate în funcţie de cerinţele pieţei ilicite; General nr.3(86)/2008, pag.69 190 Publicată în Monitorul Oficial nr.112 din 3 februarie 2005 191 Ioan Dascălu (coordonator), Cristian-Eduard Ştefan, Cătălin Ţone, Maria Surduleac – Drogurile şi crima organizată, Editura Sitech, Craiova, 2009, pag.121

92

 extinderea fenomenului infracţional din acest domeniu pe întreg teritoriul ţării;  amplificarea şi diversificarea criminalităţii asociate consumului de droguri;  diversificarea modalităţilor de spălare a banilor rezultaţi din operaţiunile ilicite cu droguri prin racolarea unor specialişti din domeniul financiarbancar şi coruperea unor funcţionari publici;  creşterea numărului de consumatori de droguri şi, în special, a celor care preferă amfetaminele şi cannabisul. Principalii factori de risc care pot influenţa nivelul ofertei de droguri, identificaţi prin Strategia naţională antidrog în perioada 2005-2012, sunt reprezentaţi de:  poziţia României la intersecţia principalelor rute tradiţionale utilizate de traficanţii internaţionali de droguri şi faptul că începând cu data de 1 ianuarie 2007 ţara noastră reprezintă graniţa estică a UE;  creşterea fluxului de imigranţi spre România şi alte state membre ale UE;  dezvoltarea traficului comercial prin punctele de frontieră cu consecinţe asupra scăderii timpilor de control;  creşterea consumului de droguri şi în special a celui de droguri sintetice;  implicarea în fapte de corupţie a unor funcţionari publici care au atribuţii directe în activitatea de control la frontieră;  proliferarea reţelelor teroriste interesate în obţinerea de fonduri din traficul ilicit de droguri;  cooperarea insuficientă între instituţiile abilitate în reducerea ofertei de droguri. În Hotărârea Guvernului nr.323/2005 privind aprobarea Planului de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale antidrog în perioada 200593

2008192, în cadrul capitolului referitor la reducerea ofertei de droguri, sunt prevăzute următoarele obiective specifice193:  îmbunătăţirea capacităţii de reacţie a instituţiilor specializate în combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri (documentarea operativă a activităţii infracţionale a grupurilor organizate de traficanţi, a legăturilor infracţionale şi a rutelor utilizate de aceştia, a metodelor şi mijloacelor de săvârşire a infracţiunilor la regimul drogurilor 194; corelarea activităţilor de combatere a traficului ilicit cu cele legate de consumul de droguri şi cu măsurile de asistenţă destinate consumatorilor195; corelarea activităţilor de combatere a microtraficului cu cele de prevenire şi combatere a traficului transfrontalier de droguri196; dezvoltarea sistemului de analiză operativă a informaţiilor197);  contracararea riscurilor de către instituţiile abilitate în combaterea traficului ilicit de droguri (colectarea în sistem informatic a datelor, monitorizarea acestora şi dezvoltarea analizei strategice198; dezvoltarea activităţii de cercetare ştiinţifică şi prognozare a fenomenului drogurilor; dezvoltarea

sistemului

managementului

frontierei

analizelor la

de

standarde

risc199; europene

implementarea şi

dezvoltarea

activităţilor specifice antidrog200; îmbunătăţirea calităţii controlului vamal201); 192

Publicată în Monitorul Oficial nr.376 din 4 mai 2005. Ioan Dascălu (coordonator), Cristian-Eduard Ştefan, Cătălin Ţone, Maria Surduleac – op.cit., pag.122 194 Instituţiile responsabile pentru realizarea acestor obiective sunt Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), Direcţia Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate (DGCCO), Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) şi Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV). 195 Instituţiile responsabile pentru realizarea acestor obiective sunt IGPR, DGCCO, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Inspectoratele Judeţene de Poliţie şi Inspectoratul General al Jandarmeriei Române. 196 Instituţiile responsabile pentru realizarea acestor obiective sunt IGPR, IGPF şi ANV. 197 Instituţiile responsabile pentru realizarea acestor obiective sunt IGPR, IGPF şi ANV. 198 Instituţiile responsabile pentru realizarea acestor obiective sunt IGPR, DGCCO şi ANV. Urmare a instalării sistemului de mesagerie electronică criptată, la nivelul DGCCO, între Direcţia Generală şi unităţile teritoriale a avut loc optimizarea schimbului operativ de date. 199 Instituţiile responsabile pentru realizarea acestor obiective sunt IGPF şi ANV. 200 Instituţia responsabilă pentru realizarea acestor obiective este ANV. 201 Instituţiile responsabile pentru realizarea acestor obiective sunt IGPF şi ANV. 193

94

 optimizarea activităţii structurilor implicate în reducerea ofertei de droguri şi creşterea eficacităţii acestora (adoptarea şi dezvoltarea cadrului metodologic de desfăşurare a activităţilor antidrog în raport cu cele europene202; extinderea folosirii tehnicilor şi mijloacelor moderne de investigaţii203; facilitarea accesului la bazele de date necesare desfăşurării activităţii de reducere a ofertei de droguri204; fluidizarea schimbului de informaţii on-line între instituţii la nivel naţional şi internaţional şi realizarea schimbului de experienţă şi bune-practici în domeniu205; extinderea şi îmbunătăţirea cooperării interinstituţionale206);  combaterea traficului internaţional de droguri şi precursori (intensificarea acţiunilor operative de cooperare internaţională vizând identificarea şi anihilarea reţelelor internaţionale de trafic ce desfăşoară activităţi pe teritoriul ţării207; intensificarea acţiunilor de identificare a noilor droguri de sinteză şi extinderea colaborării interinstituţionale interne şi internaţionale în acest scop208; participarea la acţiuni internaţionale comune ce au drept obiectiv anihilarea unor reţele de traficanţi, prin includerea experţilor români în echipele comune de acţiune209; dezvoltarea colaborării 202

Instituţiile responsabile pentru realizarea acestor obiective sunt IGPR, IGPF, ANV şi Ministerul Public. Instituţiile responsabile pentru realizarea acestor obiective sunt Ministerul Public, IGPR, DGCCO, IGPF şi ANV. 204 Instituţiile responsabile pentru realizarea acestor obiective sunt Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), IGPR, Serviciul Român de Informaţii şi IGPF. 205 Instituţia responsabilă pentru realizarea acestor obiective este DGCCO. 206 Instituţiile responsabile pentru realizarea acestor obiective sunt IGPR, IGPF şi ANV. 207 Instituţiile responsabile pentru realizarea acestor obiective sunt MAI, IGPR, IGPF şi ANV. Schimbul operativ de date şi informaţii între instituţiile din România cu atribuţii în domeniul drogurilor şi instituţiile de profil din străinătate se desfăşoară, conform reglementărilor în vigoare prin Centrul Regional pentru Combaterea Criminalităţii Transfrontaliere (SECI). În anul 2007, au fost efectuate 20 de întâlniri cu ofiţerii de legătură şi ataşaţii de afaceri interne străini în post la Bucureşti, pentru schimb de date şi informaţii, iar prin serviciul de specialitate din cadrul DGCCO au fost schimbate cu poliţiile străine 503 mesaje, în special cu parteneri europeni. 208 Instituţiile responsabile pentru realizarea acestor obiective sunt IGPR, IGPF şi ANV. În cursul anului 2007, ofiţerii din cadrul IGPF au realizat schimburi de informaţii cu autorităţile olandeze şi belgiene, pe linia combaterii traficului de droguri. De asemenea, la nivelul IGPR au fost efectuate schimburi operative de informaţii, pe cauze concrete privind traficul cu droguri sintetice, cu structurile similare antidrog din Olanda, Germania şi Israel, fiind edificatoare în acest sens cauza privind captura de 10.000 comprimate de ecstasy de la Vatra Dornei, autorităţile române punând la dispoziţia autorităţilor din Olanda, numele cetăţenilor olandezi implicaţi, numerele de telefon şi caracteristicile comprimatelor confiscate. 209 Instituţiile responsabile pentru realizarea acestor obiective sunt Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, IGPR, DGCCO, IGPF, ANV şi Punctul Naţional Focal. 203

95

internaţionale în vederea împiedicării deturnării substanţelor stupefiante şi psihotrope şi a precursorilor utilizaţi la fabricarea ilegală a acestora din circuitul legal în traficul ilicit210; participarea activă a României la operaţiunile interstatale Topaz211, Purple212, Prism213 şi altele214);  intensificarea măsurilor de identificare, sechestrare şi confiscare a bunurilor folosite la săvârşirea infracţiunilor de trafic ilicit de droguri şi precursori şi a produselor acestor infracţiuni şi folosirea eficientă a fondurilor realizate din valorificarea acestora pentru susţinerea activităţilor de reducere a cererii şi ofertei de droguri215;  prevenirea şi combaterea practicilor de spălare a banilor proveniţi din infracţiuni la regimul drogurilor şi precursorilor, prin măsuri comune ale structurilor de luptă antidrog cu Banca Naţională şi Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor216;  prevenirea şi combaterea deturnării precursorilor ce pot fi utilizaţi la fabricarea ilegală a substanţelor şi produselor stupefiante şi psihotrope217;

210

Instituţiile responsabile pentru realizarea acestor obiective sunt IGPR şi DGCCO. Operaţiunea Topaz este o iniţiativă internaţională de monitorizare a comerţului licit cu anhidridă acetică şi de investigare a metodelor şi rutelor de deturnare. Deşi unele aspecte ale Operaţiunii Topaz legate de monitorizarea comerţului internaţional s-au dovedit de succes, s-a realizat un progres minor în ceea ce priveşte identificarea şi dezafectarea rutelor folosite pentru contrabanda cu anhidridă acetică în interiorul Afganistanului şi a ţărilor vecine. 212 Operaţiunea Purple (Operaţiunea Purpuriu), în acţiune din 1999, este menită să prevină deturnarea permanganatului de potasiu din comerţul licit în scopul utilizării acestuia în fabricarea ilicită a cocainei, în special în America de Nord şi în America de Sud. 213 În cadrul raportului anual din 2007, Organul Internaţional de Control al Stupefiantelor a apreciat rezultatele obţinute în cadrul proiectului Prism, în special în legătură cu operaţiunea Crystal Flow, care s-a derulat în perioada 1 ianuarie-30 iunie 2007. Supravegherea a 1.400 transporturi individuale de efedrină şi pseudoefedrină a permis detectarea a 35 tranzacţii suspecte şi împiedicarea deturnării a 52 de tone din aceste substanţe, cantitate ce ar fi putut fi folosită la fabricarea a 48 de tone de metamfetamină. Activităţile desfăşurate în cadrul operaţiunii Prism au demonstrat că, în toată lumea, traficanţii încearcă din ce în ce mai mult să obţină mari cantităţi de preparate farmaceutice conţinând efedrină sau pseudoefedrină prin intermediul comerţului licit, naţional sau internaţional. 214 Instituţia responsabilă pentru realizarea acestui obiectiv este DGCCO. 215 Instituţiile responsabile pentru realizarea acestor obiective sunt Ministerul Public, IGPR, IGPF şi Ministerul Justiţiei. 216 Instituţiile responsabile pentru realizarea acestor obiective sunt IGPR, DGCCO, IGPF şi Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. 217 Instituţiile responsabile pentru realizarea acestor obiective sunt IGPR, IGPF, ANV şi Ministerul Sănătăţii. 211

96

 îmbunătăţirea cooperării între instituţiile şi structurile abilitate în combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi crearea unei reţele integrate de informaţii la nivel naţional privind criminalitatea în domeniul drogurilor, prin implementarea Programului Marea Alianţă Română Antidrog (MARA);  perfecţionarea legislaţiei şi a cadrului instituţional în domeniu prin adaptarea acestora în raport cu evoluţia formelor concrete de manifestare a infracţionalităţii în domeniu şi cu prevederile acquis-ului comunitar218;  modernizarea dotării tehnice necesare instituţiilor abilitate în combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri la nivelul standardelor internaţionale219;  dezvoltarea capacităţii manageriale şi a profesionalizării specialiştilor din domeniu prin programe de cooperare internaţională220. Principalele activităţi ce se impun a fi întreprinse de instituţiile abilitate în vederea atingerii obiectivelor susmenţionate sunt următoarele221:  realizarea unui schimb permanent de date cu structurile de informaţii din Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Informaţii Externe, pe baza protocoalelor încheiate în acest sens222; 218

Instituţia responsabilă pentru realizarea acestui obiectiv este ANV. Instituţiile responsabile pentru realizarea acestor obiective sunt MAI, IGPR, DGCCO şi IGPF. 220 Instituţiile responsabile pentru realizarea acestor obiective sunt MAI, IGPR, DGCCO, IGPF şi Ministerul Public. 221 Conform Planului de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale antidrog în perioada 2005-2008, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.323/2005, publicată în Monitorul Oficial nr.376 din 4 mai 2005. 222 În cursul anului 2007, între poliţia de frontieră şi structurile specializate de informaţii s-a realizat un schimb eficient de date. De asemenea, în cazul unor cauze concrete în care Direcţia Antidrog a cooperat cu structura similară din cadrul Serviciului de Informaţii Externe, în anul 2007, activităţile au fost desfăşurate conform unor planuri de cooperare comune pe fiecare caz. La sfârşitul lunii ianuarie 2008, aproximativ 84 kilograme de heroină, ascunse în pereţii unui TIR, au fost descoperite de ofiţerii antidrog din cadrul IGPF, împreună cu lucrători din cadrul Serviciului Român de Informaţii şi ai ANV, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, judeţul Arad. Poliţiştii de frontieră au identificat, la jumătatea lunii ianuarie 2008, pe sensul de intrare în ţară, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, autocamionul folosit de traficanţi pentru transportul drogurilor. Şoferul, cetăţeanul român C.C., în vârstă de 36 ani, transporta conform documentelor, 21 tone de portocale, cu destinaţia România. Pentru a identifica membrii reţelei aflaţi pe teritoriul României, poliţiştii de frontieră au permis intrarea în ţară a TIR-ului şi au început monitorizarea transportului. Astfel, s-a stabilit că, după descărcarea portocalelor în Bucureşti, autotrenul a staţionat într-o locaţie din apropierea Capitalei, mai multe zile, după care a plecat gol, spre Arad. La data de 22 ianuarie 2008, după ce a fost supravegheat pe tot traseul parcurs pe teritoriul României, autocamionul a fost oprit la ieşirea din ţară, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac. La controlul amănunţit al 219

97

 instituirea unui sistem integrat on-line de schimb de informaţii între instituţiile responsabile în domeniul reducerii ofertei de droguri;  efectuarea de analize strategice şi tactice în legătură cu grupurile organizate interne şi transfrontaliere223;  culegerea, analiza şi prelucrarea informaţiilor transmise de structurile teritoriale;  intensificarea activităţilor de cunoaştere şi combatere a traficului stradal de droguri224;  implicarea tuturor structurilor de poliţie (ordine publică, circulaţie, etc.) şi jandarmerie, în activităţile de constatare a infracţiunilor din domeniul drogurilor225;  efectuarea unor studii şi analize privind infracţiunile conexe drogurilor şi propunerea unor măsuri de prevenire a acestora;  organizarea de acţiuni specifice de către formaţiunile de poliţie în locurile, mediile şi zonele de risc frecventate de traficanţii şi consumatorii de droguri, în raport de evoluţia situaţiei operative, corelate cu activităţile similare desfăşurate de poliţia de frontieră şi organele vamale în zona de competenţă226; mijlocului de transport au fost descoperite, ascunse într-un perete al remorcii, sub dispozitivul de refrigerare, 160 de pachete ce conţineau aproximativ 84 kilograme de heroină, în valoare de 4 milioane de euro. Drogurile erau foarte bine disimulate într-un compartiment special confecţionat şi erau protejate cu folie din plumb, pentru a nu fi depistate la o eventuală scanare cu aparatură specifică. (A se vedea şi Luminiţa Dumitrache – Heroină la Nădlac, în Revista pentru Patrie nr.2/2008, pag.20-21). 223 În anul 2007, în baza datelor şi informaţiilor puse la dispoziţie de Direcţia Antidrog şi structurile teritoriale, Unitatea de Analiză a Informaţiilor a realizat un număr de 8 analize strategice, astfel: analiza strategică privind implicaţiile traficului de droguri la nivelul municipiului Bucureşti; analiza strategică privind traficul de heroină; analiza strategică privind traficul de cannabis; analiza strategică privind traficul de cocaină; analiza strategică privind traficul de droguri sintetice; analiza strategică privind traficul de droguri la nivel internaţional în care au fost implicaţi cetăţeni români; analiza strategică privind traficul de droguri în ţările riverane Mării Negre. (Date reieşite din Raportul de evaluare 2008 privind stadiul realizării activităţilor prevăzute pentru anul 2007 în Planul de acţiune în vederea implementării Strategiei Naţionale Antidrog, în perioada 2005-2008, Agenţia Naţională Antidrog, Bucureşti, 2008, pag.179) 224 În cursul anului 2007, în baza Planului de Combatere şi Prevenire a Traficului şi Consumului de Droguri în România, a fost confiscată o cantitate de 2304,041 kilograme de droguri, 42.507 comprimate, 9 doze şi 213 fiole. 225 Toate structurile operative din cadrul Poliţiei Române sunt implicate în activităţile de constatare a infracţiunilor de trafic şi consum de droguri la nivel stradal. 226 La nivelul IGPR, activităţile specifice sunt desfăşurate în baza analizelor strategice şi operative efectuate la nivel central şi teritorial, obiectivele acestora fiind combaterea eficientă a traficului stradal de droguri şi

98

 dezvoltarea capacităţii de analiză a informaţiilor la nivelul IGPR prin suplimentarea funcţiilor de analişti şi redactori, cât şi dotarea cu tehnică de calcul şi achiziţionarea de licenţă software;  înfiinţarea unui grup de lucru, format din reprezentanţii instituţiilor implicate în reducerea ofertei de droguri, pentru realizarea metodologiei de lucru a echipelor mixte de analiză a informaţiilor în porturi, aeroporturi şi alte locuri cu risc ridicat în traficarea drogurilor227;  desfăşurarea de activităţi comune pe linia analizelor informaţiilor operative de către echipele mixte228;  dezvoltarea Biroului Analiză de Risc din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră;  crearea şi implementarea unei aplicaţii informatice specifice antidrog, în cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor, de culegere a datelor, prelucrare şi

destrămarea reţelelor organizate pe linia traficului transfrontalier de droguri. 227 În anul 2005 a fost creat un grup de lucru format din reprezentanţi ai DGCCO, IGPF şi ANV, care a elaborat metodologia de lucru pentru echipele interinstituţionale înfiinţate în cadrul Proiectului TRIDENT România. La data de 22.05.2005, a fost aprobat documentul cadru de constituire a Proiectului TRIDENT România în cele trei porţi principale de intrare în România: Bucureşti, Constanţa şi Giurgiu. În urma bunei colaborări existente între structurile din cadrul Proiectului TRIDENT România, în cursul lunii iulie 2007 a fost identificată şi destructurată o importantă reţea internaţională de trafic de droguri. Astfel, ofiţeri ai IGPF, ai Direcţiei Antidrog din cadrul IGPR şi lucrători vamali, sub coordonarea procurorilor DIICOT au declanşat operaţiunea de destructurare a reţelei în urma descoperirii, în 2 colete trimise din Venezuela, a 77 de umeraşe confecţionate din cocaină, în greutate totală de 45 kilograme. Drogurile, a căror valoare de comercializare era de aproximativ 4,5 milioane de euro, urmau să fie preluate de un cetăţean italian, aflat în România, fiind destinate pieţei stupefiantelor din Europa. În urma monitorizărilor şi investigaţiilor sub acoperire, traficantul a fost prins în flagrant, în cadrul unei operaţiuni de livrare supravegheată. Totul a pornit la iniţiativa autorităţii vamale, când, la sfărşitul lunii iunie 2007, lucrătorii vamali de la biroul vamal Henri Coandă au selectat în urma analizei de risc, o partidă de marfă sosită din Venezuela, ce conţinea, conform documentelor însoţitoare, costume bărbăteşti. În data de 2 iulie 2007, în baza analizei de risc comune efectuate de lucrătorii vamali şi poliţia de frontieră la cea de-a doua tranşă din aceeaşi partidă de marfă, au fost demarate procedurile specifice de control. În data de 5 iulie, lucrătorii vamali din cadrul biroului vamal Henri Coandă, împreună cu poliţiştii de frontieră şi cu procurorii DIICOT, s-au deplasat la Zona Cargo a aeroportului şi au verificat conţinutul celor 8 colete, reacţia câinelui antidrog confirmând suspiciunile echipei de control. În acestea se aflau 8 cutii ce conţineau 77 de costume bărbăteşti, aranjate pe umeraş. Din verificări, anchetatorii au stabilit că toate umeraşele erau fabricate din cocaină solidă, greutatea totală a substanţei din care erau confecţionate, în afara unor elemente de susţinere din fier, fiind de 45 kilograme. Imediat s-au declanşat operaţiunile informativ-operative pentru identificarea furnizorilor şi a destinatarilor mărfii, totodată, cu autorizarea procurorilor, fiind realizată o operaţiune de livrare supravegheată, prin înlocuirea umeraşelor din cocaină cu unele asemănătoare. 228 Echipele comune din cadrul Proiectului TRIDENT elaborează materiale complexe cuprinzând profiluri şi analize de risc, care sunt înaintate Direcţiei Management şi Analiza Informaţiilor din cadrul IGPR, iar apoi redirecţionate instituţiilor direct interesate.

99

diseminare a informaţiilor, compatibil cu al agenţiilor similare din Statele Membre ale UE229;  efectuarea unor studii privind eventualele legături între cazurile de trafic ilicit de droguri constatate şi finanţarea terorismului internaţional;  realizarea unui studiu privind evoluţia fenomenului drogurilor la nivel naţional şi local;  extinderea sistemului analizelor de risc în porturi, aeroporturi şi punctele de frontieră unde se înregistrează un trafic sporit de mărfuri şi călători;  dotarea cu mijloace moderne de detectare a drogurilor în containere, transcontainere, mijloace de transport rutier, feroviar, aerian şi naval;  constituirea unui fond operativ de rulment pentru derularea de operaţiuni specifice de investigaţii230;  organizarea structurii de investigatori acoperiţi, după modelul şi standardele de lucru existente în Statele Membre ale UE231;  crearea de structuri tehnice pentru interceptarea convorbirilor şi înregistrarea audio-video, la nivel central şi regional, conform prevederilor legale, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi DGCCO;  conectarea sistemului de informaţii al Direcţiei Antidrog la baza de date a Europol; 229

Începând cu data de 17 octombrie 2005, a fost implementată aplicaţia informatică „Customs Intelligence” a Autorităţii Naţionale a Vămilor. 230 În cadrul IGPR, la data de 28.03.2005, a fost emis Ordinul Ministrului administraţiei şi internelor privind modul de gestionare şi utilizare a fondului constituit pentru organizarea de acţiuni de prindere în flagrant, fond disponibil tuturor structurilor de combatere a criminalităţii organizate. (A se vedea şi Raportul de evaluare 2006 privind stadiul realizării activităţilor prevăzute pentru anul 2005 în Planul de acţiune în vederea implementării Strategiei Naţionale Antidrog, în perioada 2005-2008, Agenţia Naţională Antidrog, Bucureşti, 2006, pag.45). Totodată, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.131/2006 s-a constituit anual un depozit în valoare de 1.000.000 lei special destinat pentru acţiuni privind organizarea şi constatarea infracţiunilor flagrante sau ocazionate de folosirea investigatorilor sub acoperire, a informatorilor ori colaboratorilor acestora, la dispoziţia procurorului şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. 231 În vederea eficientizării structurii de investigatori acoperiţi a DGCCO, s-au desfăşurat următoarele activităţi: elaborarea Proiectului de modificare şi completare a Legii nr.39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, continuarea programului de selecţie şi pregătire a poliţiştilor din domeniu, dotarea serviciului cu tehnică operativă necesară desfăşurării activităţii.

100

 schimb operativ de date şi informaţii privind reţelele transfrontaliere de traficanţi de droguri, prin ofiţerii de legătură străini acreditaţi în România;  transmiterea operativă de date şi informaţii prin ofiţerii de legătură români aflaţi la post în străinătate;  organizarea unor acţiuni de control antidrog transfrontalier cu ţările vecine;  realizarea profilului judiciar al drogurilor confiscate pe teritoriul naţional232;  crearea şi operaţionalizarea grupurilor comune de lucru şi acţiuni regionale233;  cooperarea operativă în domeniul livrărilor controlate234;  identificarea pe parcursul întregului proces penal, începând cu faza actelor premergătoare, a bunurilor şi valorilor susceptibile a face obiectul confiscării speciale, în cauzele penale privind infracţiuni la regimul drogurilor şi precursorilor235;  realizarea unei baze de date statistice privind bunurile şi valorile confiscate ca urmare a săvârşirii de infracţiuni la regimul drogurilor şi precursorilor, în baza hotărârilor judecătoreşti rămase definitive prin care s-a dispus confiscarea bunurilor;  adaptarea cadrului legal existent în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor la acquis-ul comunitar; 232

În luna iunie 2006, s-a încheiat Programul din cadrul Convenţiei de twinning RO/2003/IB-JH-05, „Lupta împotriva traficului şi consumului de droguri”, fiind recepţionate şi instalate toate echipamentele prevăzute, atât în Laboratorul Central cât şi în cadrul Laboratorului de analize droguri din Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj, aceste echipamente permiţând stabilirea profilului drogurilor. 233 Au fost realizate progrese în special prin schimbul de mesaje cu ofiţerii de legătură străini aflaţi în post la Bucureşti, cât şi prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională. 234 La data de 27.09.2007, s-a realizat o livrare supravegheată cu autorităţile competente din Franţa, obiectul acesteia fiind reprezentat de un colet în care se afla o cuvertură impregnată cu 554 grame de cocaină. Coletul era expediat din Guyana Franceză, având ca destinatar un cetăţean român domiciliat în municipiul Botoşani. În urma cercetărilor efectuate, a reieşit implicarea în acest transport a doi cetăţeni români. 235 Ofiţerii de poliţie judiciară desfăşoară, încă din faza actelor premergătoare, activităţi de identificare a bunurilor şi valorilor aparţinând persoanelor implicate în activităţi de trafic de droguri şi precursori, pe care le prezintă procurorului pentru a fi cuprinse în rechizitoriu cu propunere de confiscare.

101

 consolidarea activităţilor de cooperare între Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, IGPR, DGCCO, IGPF, prin realizarea între aceste autorităţi a unei legături directe în regim on-line criptat, la nivel central şi teritorial;  implementarea sistemului de monitorizare a precursorilor în conformitate cu modelul statistic al ONU;  crearea bazei de date centralizate privind operaţiunile cu precursori şi conectarea on-line a acesteia cu instituţiile abilitate în domeniu;  organizarea şi desfăşurarea de acţiuni specifice comune pentru identificarea şi anihilarea laboratoarelor clandestine pentru fabricarea ilicită a drogurilor236;  achiziţionarea de mijloace tehnice necesare pentru creşterea capacităţii de luptă împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri a Direcţiei Antidrog din cadrul DGCCO şi a Serviciului de Combatere a Traficului de Droguri din cadrul DIICOT (autoturisme, truse narcotest, camere video, aparate foto digitale, reportofoane, etc.);  creşterea capacităţii de analiză a drogurilor prin înfiinţarea şi dotarea laboratoarelor de analiză fizico-chimică a drogurilor la Iaşi, Timişoara şi Constanţa;  desfăşurarea unor programe de pregătire comună pentru judecători, procurori şi poliţişti antidrog.

236

În cadrul activităţilor specifice desfăşurate în cursul anului 2007, nu au fost identificate sau anihilate laboratoare clandestine pentru fabricarea ilicită a drogurilor.

102

CAPITOLUL III CADRUL JURIDIC ŞI INSTITUŢIONAL DE COOPERARE INTERNAŢIONALĂ

3.1. Instrumentele juridice internaţionale de cooperare La baza cooperării internaţionale a stat permanent principiul respectării independenţei şi suveranităţii statelor şi implicit a dreptului lor intern, statuat în normele juridice elaborate. Un element principal, care a stat la baza apariţiei şi dezvoltării ulterioare a cooperării internaţionale şi fără de care aceasta nu se putea concepe, l-a constituit încrederea reciprocă într-un cadru instituţional bine reglementat237. Organismele ONU cu atribuţii în lupta împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri, profund preocupate de amploarea şi creşterea producţiei, cererii şi traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope care reprezintă o gravă ameninţare pentru sănătatea şi bunăstarea persoanelor şi au efecte nefaste asupra 237

Boroi Alexandru, Rusu Ion – Cooperarea judiciară internaţională în materie penală, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008, pag.1

103

principiilor economice, culturale şi politice ale societăţii, profund preocupate, de asemenea, de efectele devastatoare în creştere ale traficului ilicit de substanţe psihotrope şi stupefiante în diversele straturi ale societăţii, şi mai ales, de faptul că, copiii sunt exploataţi în numeroase regiuni ale lumii în calitate de consumatori pe piaţa drogurilor, cât şi utilizaţi în scopul producerii, distribuirii şi comerţului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, au scos în evidenţă competenţa ONU cu privire la controlul stupefiantelor şi substanţelor psihotrope şi au susţinut că este important să fie întărite şi dezvoltate mijloacele juridice eficiente de cooperare internaţională în materie penală pentru a pune capăt activităţilor infracţionale internaţionale reprezentate de traficul ilicit238. De aceea, au fost încheiate numeroase convenţii internaţionale eficiente şi operaţionale, vizând în mod special lupta împotriva traficului ilicit de droguri. Astfel, la 23 ianuarie 1912, un număr de 12 state, printre care şi Germania, Anglia, Olanda, Portugalia, Rusia şi Italia s-au reunit la Haga, unde au convenit intrarea în vigoare a Convenţiei internaţionale a opiului, instrument juridic internaţional ce reprezintă începutul cooperării naţiunilor lumii în domeniul controlului asupra drogurilor. Documentul prevedea faptul că producţia şi desfacerea opiului brut trebuie supuse controlului naţional, prin legi adoptate de fiecare stat în parte. Astfel, fabricarea, vânzarea şi consumul substanţelor şi produselor cu conţinut stupefiant (morfina, alte opiacee, cocaina), trebuiau destinate exclusiv finalităţilor medicale ori altor scopuri legitime, iar fabricarea şi comercializarea acestora erau supuse unui sistem de înregistrare şi licenţiere. Punerea în aplicare a Convenţiei nu a mai fost posibilă, datorită intervenţiei primei conflagraţii mondiale, care a canalizat preocupările statelor semnatare în altă direcţie. Problematica stupefiantelor avea să fie reluată însă după terminarea războiului. Liga Naţiunilor, organizaţie internaţională creată în anul 1919 de către puterile învingătoare în război, statua în actul de înfiinţare 238

Ioan Dascălu (coordonator), Cristian-Eduard Ştefan, Cătălin Ţone, Maria Surduleac – Drogurile şi crima organizată, Editura Sitech, Craiova, 2009, pag.169

104

(art.23), constituirea unui Comitet consultativ pentru traficul asupra opiului şi alte droguri periculoase. În data de 19 februarie 1925, a fost semnată la Geneva, Convenţia internaţională a opiului, extinzându-se sfera de aplicabilitate a Convenţiei de la Haga şi asupra cânepii indiene şi a frunzelor de coca, interzicând utilizarea acestora în alte scopuri decât cele medicale sau ştiinţifice. Documentul defineşte în cuprinsul art.1 opiul medicinal, morfina, heroina, frunzele de coca, cocaina şi cânepa indiană. Potrivit prevederilor Convenţiei, părţile semnatare se angajau să întocmească legi sau regulamente dacă acestea nu au fost făcute încă, pentru a se asigura un control eficient la nivel naţional al producţiei, distribuţiei şi a exportului opiului brut. De asemenea, părţile semnatare trebuiau, ţinând seama de diferenţele condiţiilor comerciale, să limiteze numărul oraşelor, porturilor sau altor localităţi prin care să permită exportul sau importul opiului brut sau a frunzelor de coca. În cuprinsul documentului erau stipulate şi prevederi referitoare la controlul comerţului internaţional cu stupefiante. Astfel, se prevedea că pentru fiecare substanţă importată era necesară o autorizaţie specială în care să fie menţionate cantitatea şi adresa importatorului, precum şi numele şi adresa exportatorului. În vederea realizării exportului stupefiantelor, era necesară obţinerea de către exportator a unei autorizaţii de export. Convenţia a consacrat dispoziţii şi cu privire la funcţionarea şi atribuţiile organului nou creat, Comitetul Central Permanent al Opiului. Principala atribuţie a Comitetului era aceea că în fiecare an, înainte de 31 decembrie a anului în curs, trebuia să primească de la statele semnatare ale Convenţiei, evaluările cantităţilor de stupefiante ce urmau a fi importate din ţările ce exportau astfel de substanţe, cât şi datele statistice solicitate de Convenţie239. 239

Croitoru Dorel – Studiu comparat privind tratamentul juridico-penal al drogurilor în legislaţia ţărilor Uniunii Europene, României şi Republicii Moldova (teză de doctorat publicată pe site-ul http://www.cnaa.acad.md/), Academia “Ştefan cel Mare”, Chişinău, 2006, pag.14

105

Superioară Convenţiei internaţionale a opiului din 1912, Convenţia din anul 1925 de la Geneva a fost totuşi criticată pe considerentul că nu a reprezentat un pas hotărât în abolirea opiului pentru fumat, a frunzelor de coca pentru mestecat şi a interzicerii folosirii cannabisului în scopuri medicale240. La 13 iulie 1931, s-a semnat la Geneva Convenţia internaţională privind limitarea producerii şi distribuirii stupefiantelor, prin care se urmăreau limitarea fabricării şi a importării peste cantităţile maximale a substanţelor şi produselor stupefiante fixate după evaluarea necesarului intern de droguri al fiecărui stat. Elaborarea acestei Convenţii a fost necesară pentru completarea dispoziţiilor convenţiilor precedente referitoare la opiu, urmărindu-se limitarea fabricării stupefiantelor în lume, numai pentru nevoi medicale şi ştiinţifice şi reglementarea distribuirii lor. Pentru prima oară, Convenţia a împărţit stupefiantele în două grupe, din prima grupă făcând parte morfina, heroina, codeina şi sărurile lor, ecgonina şi thebanina, iar în grupa a doua intrau etilmorfina şi sărurile sale241. Totodată, fiind preocupate de îmbunătăţirea controlului internaţional al stupefiantelor, statele semnatare au creat în acest scop un nou organism internaţional care să se ocupe cu această problemă, respectiv Organul de Control al Stupefiantelor (OCS)242. Convenţia din anul 1931 este importantă pentru istoria traficului stupefiantelor, întrucât prin conţinutul prevederilor sale a fost instituit un fel de economie a stupefiantelor. Convenţiile din 1925 şi 1931, prin înfiinţarea celor două organisme (Comitetul Central Permanent al Opiului şi Organul de Control al Stupefiantelor), au avut ca obiectiv principal împiedicarea ca fabricarea autorizată a stupefiantelor să constituie o sursă de furnizare a acestora pentru întrebuinţări nemedicale şi pentru traficul ilicit243. 240

Dima Traian – Traficul şi consumul ilicit de stupefiante, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001, pag.25 Ioan Dascălu (coordonator), Cristian-Eduard Ştefan, Cătălin Ţone, Maria Surduleac – op.cit., pag.171 242 Croitoru Dorel – op.cit., pag.17 243 Dima Traian – op.cit., pag.26 241

106

Câţiva ani mai târziu, la data de 26 iunie 1936, a fost semnată, tot la Geneva, Convenţia pentru suprimarea traficului ilicit de droguri periculoase, care instituie comisiile rogatorii, ca instrumente de luptă împotriva persoanelor fizice implicate în traficul ilicit de droguri. Această Convenţie a reprezentat ultimul instrument juridic în domeniul controlului internaţional al stupefiantelor, elaborat sub egida Ligii Naţiunilor. Documentul defineşte în cuprinsul art.1, noţiunile de stupefiant sau extracţia unui stupefiant. Totodată, recomandă statelor semnatare să înfiinţeze un oficiu central împotriva producţiei şi traficului ilicit cu substanţe stupefiante. De asemenea, sunt prevăzute măsuri privind asistenţa juridică internaţională, reglementându-se în acest sens obţinerea ori acordarea extrădării în cazurile enumerate în Convenţie. După terminarea celui de-al doilea război mondial, ONU244 şi-a asumat responsabilităţile Ligii Naţiunilor în privinţa controlului şi combaterii traficului de droguri. Astfel, la prima sesiune din luna februarie 1946, Consiliul Economic şi Social, organ principal al ONU, a creat Comisia pentru Stupefiante. Prima activitate notabilă a organismului nou creat a fost adoptarea Protocolului semnat la 11 decembrie 1946 la Lake Succes-New York, prin care s-au adus amendamente unor convenţii încheiate anterior în materia drogurilor245. La 19 noiembrie 1948, a fost semnat la Palatul Caillot, Protocolul de la Paris, prin care Organizaţia Mondială a Sănătăţii este autorizată să propună supunerea oricărui drog nou obţinut care poate crea dependenţă fizică sau psihică, reglementării internaţionale în materie. Datorită numeroaselor reglementări în domeniu, în unele cazuri contradictorii, Consiliul Economic şi Social al ONU a autorizat Comisia de Stupefiante din cadrul aceluiaşi organism să elaboreze o convenţie care să

244

Organizaţia a fost înfiinţată prin Carta adoptată la Conferinţa de la San Francisco, din anul 1945. Ionel Tiberiu-Marius – Dimensiunea juridică a implementării Acquis-ului Schengen în domeniul securizării frontierelor naţionale (teză de doctorat), Academia de Poliţie A.I. Cuza, Bucureşti, 2008, pag.225 245

107

centralizeze prevederile anterioare, precum şi să statueze noi măsuri şi instrumente de luptă împotriva traficului ilicit de droguri. La data de 23 iunie 1953 a fost adoptat, la New York, Protocolul asupra opiului246 care viza limitarea şi reglementarea culturilor de mac, producţia, comerţul en-gros şi utilizarea opiului. Documentul autoriza totodată să producă opiu pentru export doar şapte ţări, respectiv Bulgaria, Grecia, India, Iran, Turcia, URSS şi Iugoslavia. La data de 30 martie 1961, a fost adoptată Convenţia unică asupra stupefiantelor247, aceasta intrând în vigoare la 13 decembrie 1964. Acest instrument juridic internaţional a înlocuit toate cele 9 protocoale şi convenţii încheiate până în acel moment, aducând un suflu nou în activitatea de combatere a traficului şi consumului ilicit de stupefiante. Pe lângă faptul că a simplificat organizarea controlului internaţional, au fost plasate sub control internaţional pentru prima dată şi plantele din care se extrag stupefiantele naturale. Documentul a prevăzut înfiinţarea unei instituţii de coordonare pe plan internaţional a luptei împotriva traficului ilicit de produse şi substanţe stupefiante, respectiv Organul Internaţional de Control al Stupefiantelor (OICS). Acesta a fost înfiinţat prin fuziunea Comitetului Central Permanent al Opiului cu Organul de Control al Stupefiantelor. Documentul cuprinde dispoziţii privind modul de formare a acestui Organ, durata mandatului şi procedura de lucru. Faţă de reglementările adoptate anterior, sunt prevăzute noi dispoziţii referitoare la tratamentul medical şi readaptarea toxicomanilor, precum şi la instituirea unui control privind heroina şi cetobemidona. Art.21 din Convenţie conţine dispoziţii referitoare la limitarea fabricării şi a importului de stupefiante (inclusiv prevederi referitoare la limitarea producţiei de opiu), cantitatea totală din fiecare stupefiant care se va fabrica şi importa de 246

Protocolul a intrat în vigoare la data de 8 martie 1963. Convenţia a fost adoptată de ţara noastră prin Decretul Consiliului de Stat nr.626/1973 pentru aderarea României la Convenţia unică asupra stupefiantelor din 1961 şi la protocolul privind modificarea acesteia, publicat în Buletinul Oficial nr.213 din 31 decembrie 1973. 247

108

către o ţară sau un teritoriu oarecare în cursul unui an neputând să fie mai mare decât suma următoarelor elemente248:  cantitatea consumată, în limita evaluării corespunzătoare, în scopuri medicale şi ştiinţifice;  cantitatea utilizată, în limita evaluării corespunzătoare, în vederea fabricării altor stupefiante, a preparatelor şi a substanţelor care nu sunt vizate prin Convenţie;  cantitatea exportată;  cantitatea vărsată la stoc, în scopul de a aduce stocul la nivelul specificat în evaluarea corespunzătoare;  cantitatea procurată, în limita evaluării corespunzătoare, pentru nevoile speciale. De asemenea, documentul prevede faptul că ori de câte ori situaţia într-o ţară sau într-un teritoriu este de aşa natură încât interzicerea culturii macului opiaceu, de coca sau a plantei cannabis este măsura cea mai adecvată pentru ocrotirea sănătăţii publice şi pentru preîntâmpinarea deturnării stupefiantelor spre trafic ilicit, ţara interesată va putea interzice cultivarea. Statul care interzice cultivarea macului opiaceu sau a plantei cannabis urmează să adopte măsuri adecvate de confiscare a oricăror plante cultivate ilicit şi de distrugere a lor, exceptând micile cantităţi necesare în scopuri ştiinţifice sau de cercetare249. Referitor la fabricarea stupefiantelor, Convenţia stipulează faptul că această activitate trebuie să se efectueze pe baza unei licenţe, în afară de cazul în care este efectuată printr-una sau mai multe întreprinderi de stat. Totodată, exporturile de stupefiante urmează să fie supuse în mod obligatoriu autorizării

248

Din totalul acestor elemente se vor scădea toate cantităţile care au fost sechestrate şi puse pe piaţa licită, de asemenea şi toată cantitatea luată din stocurile speciale, în vederea satisfacerii nevoilor populaţiei civile. 249 Art.22 din Convenţia unică asupra stupefiantelor din 30 martie 1961, modificată prin Protocolul din 25 martie 1972.

109

celor două guverne, respectiv al ţării exportatoare, precum şi al ţării importatoare. Activitatea de combatere a traficului ilicit de droguri este reglementată în cuprinsul art.35 din Convenţie, stipulându-se faptul că statele, ţinând cont de regimul lor constituţional, juridic şi administrativ250:  vor asigura, pe plan naţional, o coordonare a acţiunii preventive şi represive împotriva traficului ilicit de droguri; în acest scop, ele vor putea să desemneze un serviciu adecvat însărcinat cu această coordonare;  se vor asista, în mod mutual, în lupta împotriva traficului ilicit de droguri;  vor coopera, în mod strâns, între ele şi cu organizaţiile internaţionale competente ale căror membri sunt, în scopul de a duce o luptă coordonată contra traficului ilicit de droguri;  vor supraveghea ca această cooperare internaţională a serviciilor adecvate să fie efectuată prin căi rapide;  se vor asigura ca, atunci când sunt transmise documente juridice între ţări, în vederea urmăririi unei acţiuni judiciare, transmiterea să fie efectuată prin căi rapide, pe adresa instanţelor desemnate de către părţi; această dispoziţie nu atinge dreptul statelor de a cere ca documentele juridice să le fie trimise pe cale diplomatică;  vor furniza, dacă ele consideră oportun, Organului Internaţional de Control al Stupefiantelor (OICS) şi Comisiei pentru Stupefiante a ONU, prin intermediul secretarului general, informaţii referitoare la activităţile ilicite din cuprinsul graniţelor lor, privind cultivarea, producţia, fabricarea, utilizarea şi traficul ilicit de stupefiante. Convenţia are un număr de patru tabele anexă, în care sunt menţionate substanţele stupefiante supuse controlului internaţional. 250

Art.35 din Convenţia unică asupra stupefiantelor din 30 martie 1961, modificată prin Protocolul din 25 martie 1972.

110

Datorită evoluţiei îngrijorătoare a traficului şi consumului ilicit de droguri, s-a impus o modificare a reglementării internaţionale în domeniu, fiind adoptat, tot la Geneva, un Protocol privind amendamentele aduse Convenţiei unice asupra stupefiantelor din 1961. Astfel, se prevede completarea regimului pentru evaluarea suprafeţelor cultivate cu mac opiaceu şi fabricarea stupefiantelor sintetice, limitarea producţiei de opiu şi distrugerea plantaţiilor de mac opiaceu şi a celor de cannabis cultivat în mod ilegal, prevenirea abuzului de stupefiante şi asigurarea unui tratament complet şi corect pentru toxicomani, precum şi luarea de măsuri de reinserţie socială a acestora251. La 21 februarie 1971 a fost adoptată la Viena, Convenţia asupra substanţelor psihotrope252, cu participarea reprezentanţilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, OICS şi OIPC-Interpol. În ceea ce priveşte traficul de droguri, documentul, intrat în vigoare la 16 august 1976, cuprinde în special dispoziţii referitoare la comerţul internaţional şi la lupta împotriva traficului ilicit. Încă din preambulul său, este stipulat faptul că măsurile luate împotriva abuzului de substanţe psihotrope trebuie să fie coordonate şi universale. Convenţia conţine dispoziţii speciale referitoare la controlul preparatelor care au în compoziţie substanţe psihotrope (art.3) şi sfera de aplicare a controlului (art.4), listele cu substanţele psihotrope, limitarea utilizării substanţelor prevăzute în cele patru tabele în scopuri medicale şi ştiinţifice, precum şi reglementarea tuturor operaţiunilor ilicite cu aceste substanţe, fiind stabilite funcţiile Comisiei Consiliului pentru Stupefiante (art.17), modul de raportare al OICS (art.18) şi măsurile ce trebuie adoptate de către acesta spre a asigura executarea prevederilor Convenţiei (art.19)253. 251

Alexandru Boroi, Neagu Norel, Sultănescu Valentin-Radu – Infracţiuni prevăzute de Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, Editura Rosetti, Bucureşti, 2001, pag.21 252 România a aderat la Convenţia asupra substanţelor psihotrope din 1971 prin Legea nr.118/1992, publicată în Monitorul Oficial nr.341 din 30 decembrie 1992. 253 Ioan Dascălu (coordonator), Cristian-Eduard Ştefan, Cătălin Ţone, Maria Surduleac – op.cit., pag.175

111

Documentul cuprinde măsuri restrictive referitoare la anumite substanţe cu proprietăţi halucinogene, depresoare sau stimulente ce afectează sistemul nervos central, substanţe neincluse în lista prevăzută în Convenţia unică asupra stupefiantelor din 1961 (amfetamine, barbiturice, tranchilizante, LSD-25). Totodată se prevede în noua reglementare existenţa unei licenţe speciale pentru fabricarea, comercializarea, distribuirea şi posesiunea substanţelor psihotrope (art.12), exportul şi importul fiind interzise, în afara cazului când exportatorul şi importatorul sunt instituţii guvernamentale sau organisme competente să desfăşoare activităţi licite cu ele (art.13). În cuprinsul art.21 sunt reglementate activităţile de combatere a traficului ilicit de substanţe psihotrope, stipulându-se faptul că statele trebuie să colaboreze strâns între ele, precum şi cu organizaţiile internaţionale competente din care fac parte, în scopul ducerii unei lupte coordonate împotriva traficului ilicit. Art.22 cuprinde dispoziţiile cu caracter penal, fiecare stat putând considera drept infracţiune pasibilă de pedeapsă orice act comis intenţionat care contravine unei legi sau unui regulament în executarea obligaţiilor sale ce decurg din Convenţie, luând măsurile necesare pentru ca infracţiunile grave să fie sancţionate, de exemplu, cu închisoare sau orice altă pedeapsă privativă de libertate. Contrar acestor dispoziţii, atunci când persoanele care utilizează în mod abuziv substanţe psihotrope au săvârşit aceste infracţiuni, statele vor putea, în loc de a le condamna sau de a aplica o sancţiune penală împotriva lor sau ca un complement al sancţiunii penale, să supună aceste persoane unor măsuri de tratament, de educare, de postcură, de readaptare şi de reintegrare socială254. Ca urmare a Declaraţiei privind lupta împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri255, în care se statua necesitatea unei noi reglementări în domeniu, în perioada 25 noiembrie-20 decembrie 1988 s-a desfăşurat la Viena o conferinţă internaţională, în urma căreia a fost adoptată Convenţia ONU contra traficului 254 255

Art.22 din Convenţia asupra substanţelor psihotrope din 1971. Adoptată de Adunarea Generală a ONU la data de 14 decembrie 1984.

112

ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope 256. Participanţii la conferinţă au subliniat faptul că traficul ilicit de droguri reprezintă o sumă de câştiguri financiare

şi

averi

considerabile

care

permit

organizaţiilor

criminale

transfrontaliere să penetreze, să contamineze şi să corupă structurile de stat, activităţile comerciale şi financiare, cât şi societatea la toate nivelurile sale. Obiectul Convenţiei îl reprezintă promovarea cooperării între statele părţi, în vederea combaterii eficiente a traficului ilicit cu stupefiante şi substanţe psihotrope. Prin semnarea documentului, statele s-au angajat să elimine ori să reducă, pe măsura posibilităţilor, cererea ilicită de stupefiante şi substanţe psihotrope, precum şi să armonizeze legislaţiile naţionale cu prevederile Convenţiei. De asemenea, a fost subliniată importanţa cooperării internaţionale pentru combaterea într-o manieră cât mai eficace a diferitelor manifestări ale traficului şi consumului ilicit de droguri. Documentul prevede în cuprinsul art.3 faptele care constituie infracţiuni comise cu intenţie, recomandând statelor semnatare implementarea în dreptul intern a următoarelor conduite ilicite: producţia, fabricarea, extracţia, prepararea, oferirea, punerea în vânzare, distribuirea, vânzarea, livrarea în orice condiţii, expedierea, expedierea în tranzit, transportul, importul sau exportul oricărui stupefiant sau substanţă psihotropă; cultivarea macului opiaceu, a cocăi sau plantei de cannabis în scopul producerii de stupefiante; deţinerea sau cumpărarea oricărui stupefiant în scopul uneia din activităţile susmenţionate; fabricarea, transportul sau distribuirea de echipament, materiale sau substanţe despre care cel care se ocupă cu astfel de activităţi ştie că trebuie utilizate în sau pentru cultura, producţia sau fabricarea ilicită de stupefiante sau substanţe psihotrope; organizarea, dirijarea sau finanţarea faptelor susmenţionate. Convenţia a stipulat în cuprinsul său, cu caracter de noutate, dispoziţii imperative referitoare la depistarea, îngheţarea (sechestrul) şi confiscarea 256

România a aderat la Convenţia ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope prin Legea nr.118/1992, publicată în Monitorul Oficial nr.341 din 30 decembrie 1992.

113

bunurilor şi mijloacelor financiare obţinute de infractori în traficul ilicit de droguri, în acest sens tribunalele statelor semnatare fiind abilitate să ordone confiscarea documentelor bancare, financiare sau comerciale, secretul bancar nemaiputând fi invocat într-o asemenea situaţie257. În art.6 şi 7 se reglementează noi dispoziţii referitoare la extrădarea şi asistenţa judiciară menite să întărească cooperarea internaţională în domeniu. Astfel, asistenţa judiciară poate fi solicitată în următoarele scopuri258: strângerea mărturiilor şi depoziţiilor; notificarea actelor judiciare; efectuarea de percheziţii şi popriri; examinarea obiectelor şi vizitarea locurilor; furnizarea de informaţii şi de probe de culpabilitate; furnizarea de originale sau copii certificate conforme de documente şi dosare pertinente, inclusiv extrase bancare, documente contabile, dosare de societăţi şi documente comerciale; identificarea sau detectarea produselor, bunurilor, instrumentelor sau altor lucruri în scopul strângerii probelor. În cuprinsul art.9 din Convenţie, sunt prevăzute următoarele modalităţi de cooperare pe baza acordurilor sau aranjamentelor bilaterale sau multilaterale:  stabilirea şi menţinerea canalelor de comunicare între organismele şi serviciile naţionale competente, în scopul de a facilita schimbul sigur şi rapid de informaţii cu privire la toate aspectele infracţionale, inclusiv legăturile traficului de stupefiante cu alte activităţi delictuale;  conducerea anchetelor care se referă la identitatea, locul în care se găsesc şi activităţile pe care le exercită persoanele suspectate pentru comiterea infracţiunilor, mişcarea produselor şi bunurilor provenite din comiterea infracţiunilor,

mişcarea

stupefiantelor,

subsţanţelor

psihotrope,

substanţelor înscrise în tabelul I şi II ale Convenţiei şi instrumentele utilizate sau destinate să fie utilizate în comiterea acestor infracţiuni;  crearea echipelor mixte de anchetă. 257 258

Ioan Dascălu (coordonator), Cristian-Eduard Ştefan, Cătălin Ţone, Maria Surduleac – op.cit., pag.177 Art.7, alin.2 din Convenţia ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope din 1988.

114

Documentul stipulează şi posibilitatea statelor de a dezvolta sau ameliora programe de formare specifice în folosul membrilor şi serviciilor de detectare şi reprimare şi altui personal, inclusiv agenţilor de vamă, însărcinaţi cu reprimarea infracţiunilor. Aceste programe trebuie să se refere, mai ales, la următoarele puncte259:  metodele folosite pentru detectarea şi reprimarea infracţiunilor;  itinerariile adoptate şi tehnicile folosite de către persoanele suspectate de infracţiuni, în special în statele de tranzit şi măsurile de luptă potrivite;  controlul importului şi exportului de stupefiante, substanţe psihotrope şi substanţe înscrise în tabelul I şi II din Convenţie;  detectarea şi controlul mişcării produselor şi bunurilor care provin din comiterea infracţiunilor şi a stupefiantelor, substanţelor psihotrope, substanţelor înscrise în tabelul I şi II şi instrumentelor utilizate sau destinate a fi folosite pentru a comite infracţiunile menţionate;  metodele folosite pentru transferarea, disimularea sau deghizarea acestor produse, bunuri şi instrumente;  strângerea probelor;  tehnicile de control în zonele libere şi porturile libere;  tehnicile moderne de detectare şi reprimare. De asemenea, documentul a reglementat o măsură procedurală deosebit de eficientă în lupta antidrog, livrarea supravegheată, această dispoziţie fiind preluată şi în legislaţia ţării noastre în cuprinsul art.20 al Legii nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Astfel, la art.1, lit.k din Convenţie, se prevede că livrarea supravegheată reprezintă metodele care constau în permisiunea trecerii pe teritoriul uneia sau mai multor ţări a stupefiantelor şi substanţelor psihotrope, a substanţelor înscrise în tabelul I şi tabelul II anexat Convenţiei, sau a substanţelor care sunt substituite celor 259

Art.9 din Convenţia ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope din 1988

115

prezentate în tabele, expediate ilicit sau suspectate că ar fi, sub controlul autorităţilor competente din aceste ţări, în vederea identificării persoanelor implicate în comiterea infracţiunilor stabilite conform paragrafului 1 al art.3 din Convenţie. În conformitate cu prevederile legale interne, statele părţi au convenit să ia măsurile necesare pentru a permite recurgerea adecvată la livrări supravegheate pe scară internaţională, pe bază de acorduri sau angajamente pe care ele le-au încheiat, în scopul identificării şi prinderii persoanelor implicate în infracţiunile de trafic de droguri260. De aceea, o primă condiţie este aceea ca fiecare stat în parte, dintre cele care participă la livrări supravegheate, să obţină aprobările necesare de la organele lor interne, abilitate în acest sens, pentru a putea participa la livrări supravegheate. Documentul stipulează şi măsurile pe care statele le pot lua pentru a împiedica deturnarea substanţelor care sunt folosite frecvent în procesul fabricării ilicite de stupefiante sau substanţe psihotrope. Totodată, în art.13 se stipulează faptul că statele trebuie să ia măsurile necesare pentru a preveni comerţul şi deturnarea de materiale şi echipamente în scopul producerii sau fabricării de stupefiante şi substanţe psihotrope, cooperând în acest scop. În cuprinsul art.14 din Convenţie au fost reglementate măsurile vizând eliminarea culturilor ilicite de plante din care se extrag stupefiante şi suprimarea cererii ilicite de stupefiante şi substanţe psihotrope. În acelaşi timp, documentul internaţional acordă o importanţă deosebită unor mijloace şi metode de realizare a traficului ilicit de stupefiante, în special traficului ilicit pe mare (art.17) şi utilizării serviciilor poştale (art.19). Pentru reprimarea traficului ilicit pe mare, statele părţi au convenit să coopereze, în măsura posibilă, în conformitate cu dreptul internaţional maritim. Astfel, statul care are motive întemeiate să bănuiască că o navă sub pavilion sau 260

Art.11 din Convenţia asupra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, semnată la Viena la 20 decembrie 1988

116

care nu arborează nici un pavilion sau nu poartă nici o înmatriculare, se ocupă cu traficul ilicit de stupefiante, poate solicita altor state să îl ajute pentru a pune capăt acestei utilizări. Statele astfel solicitate furnizează această asistenţă în limita mijloacelor de care dispun. Statul care are motive întemeiate să bănuiască că o navă care exercită libertatea de navigaţie, conform dreptului internaţional, şi navigând sub pavilion sau fiind înmatriculată la un alt stat se ocupă cu traficul ilicit de stupefiante, poate să anunţe statul sub pavilionul căruia navighează nava, să solicite confirmarea înmatriculării şi, dacă acest lucru se confirmă, să ceară autorizaţia acestui stat pentru a lua măsurile adecvate cu privire la această navă. În conformitate cu dispoziţiile, tratatele în vigoare sau orice alte acorduri sau aranjamente încheiate între aceste părţi, statul sub pavilionul căruia navighează nava poate să autorizeze mai ales statul solicitat să inspecteze nava, să viziteze nava, dacă sunt descoperite probe ale participării la traficul ilicit de stupefiante, urmând a fi luate măsurile adecvate cu privire la navă, persoanele care se găsesc la bord şi la încărcătură261. Privitor la zonele şi porturile libere, statele părţi au convenit să depună eforturi pentru:  a supraveghea mişcarea mărfurilor şi persoanelor în porturile libere şi zonele libere şi, în acest scop, vor da permisiunea autorităţilor competente să procedeze la vizitarea încărcăturii şi navelor care intră şi ies, inclusiv navelor de croazieră şi pescuit, cât şi aeronavelor şi vehiculelor şi atunci când este cazul să percheziţioneze membrii echipajului şi pasagerii, cât şi bagajul acestora;  a stabili şi a menţine un sistem care permite decelarea expedierilor suspectate de a conţine stupefiante, substanţe psihotrope sau substanţe înscrise în tabelul I şi II, care intră sau ies din zonele şi porturile libere;

261

Art.17 din Convenţia ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope.

117

 a stabili şi a menţine sisteme de supraveghere în bazinele şi depozitele portuare, cât şi în aeroporturi şi posturile de frontieră, în zonele libere şi porturile libere. Pentru combaterea traficului ilicit de stupefiante realizat prin utilizarea serviciilor poştale, statele părţi la Convenţie s-au înţeles să adopte următoarele măsuri:  o acţiune coordonată pentru prevenirea şi reprimarea utilizării poştale în scopul traficului ilicit;  elaborarea de către serviciile de detectare şi reprimare, a unor tehnici de investigare şi control, care să permită decelarea în trimiterile poştale a expedierilor ilicite de stupefiante, substanţe psihotrope şi substanţe înscrise în tabelul I şi II;  măsuri legislative care permit recurgerea la mijloacele adecvate pentru a strânge probele necesare pentru urmăririle judiciare. Pentru a preveni sau elimina traficul de droguri, Convenţia prevede că statele părţi pot adopta măsuri mai stricte sau mai severe decât cele prevăzute de aceasta, dacă ele consideră necesar262. La data de 15 noiembrie 2000, a fost adoptată la New York, Convenţia ONU împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, având drept obiect promovarea cooperării în scopul prevenirii şi combaterii mai eficiente a criminalităţii transnaţionale organizate263. Convenţia defineşte în cuprinsul art.2, noţiunile de grup infracţional organizat, infracţiune gravă, dar şi livrarea supravegheată264. În cuprinsul documentului sunt prevăzute măsurile de luptă împotriva spălării banilor, dar şi măsurile de confiscare şi sechestru. 262

Art.24 din Convenţia ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope. Convenţia a fost ratificată de România prin Legea nr.565/2002, publicată în Monitorul Oficial nr.813 din 8 noiembrie 2002. 264 Expresia livrare supravegheată se referă la metoda care constă în permiterea trecerii pe teritoriul unuia sau mai multor state a unor expedieri ilicite ori suspecte de a fi ilicite, cu ştirea şi sub controlul autorităţilor competente ale acestor state, în vederea anchetării unei infracţiuni şi identificării persoanelor implicate în săvârşirea ei. 263

118

Totodată, în cadrul art.18 este reglementată asistenţa judiciară a statelor părţi, care poate fi solicitată în următoarele scopuri:  strângerea de dovezi sau de depoziţii;  înmânarea actelor judiciare;  efectuarea de percheziţii şi sechestre, precum şi de blocări;  examinarea de obiecte şi cercetarea la faţa locului;  transmiterea de informaţii, de probe şi de rapoarte de expertiză;  transmiterea originalelor sau a copiilor certificate pentru conformitate ale documentelor

şi

dosarelor

pertinente,

inclusiv

ale documentelor

administrative, bancare, financiare sau comerciale şi ale documentelor societăţilor comerciale;  identificarea

sau

localizarea

produselor

infracţiunii,

bunurilor,

instrumentelor sau a altor lucruri în scopul strângerii elementelor de probă;  facilitarea înfăţişării voluntare a persoanelor în statul parte solicitant;  acordarea oricărei alte asistenţe compatibile cu dreptul intern al statului parte solicitat. În

domeniul

investigării

criminalităţii

organizate

transfrontaliere,

documentul conţine referiri la echipele comune de anchetă, tehnicile de anchetă speciale şi protecţia martorilor. În art.27 din Convenţie se prevede faptul că statele părţi cooperează strâns, conform sistemelor lor juridice şi administrative, în vederea întăririi eficacităţii descoperirii şi reprimării infracţiunilor, adoptând măsuri eficiente pentru:  întărirea sau, dacă este necesar, stabilirea de căi de comunicaţie între autorităţile sale, organismele şi serviciile competente pentru a facilita schimbul sigur şi rapid de informaţii privind toate aspectele infracţiunilor, inclusiv legăturile cu alte activităţi infracţionale;

119

 cooperarea cu alte state părţi, în ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute de Convenţie, în conducerea anchetei, referitor la punctele următoare: (i) identitatea şi activităţile persoanelor bănuite de implicare în aceste infracţiuni, locul unde se află ele sau alte persoane în cauză; (ii) circulaţia produsului infracţiunii sau a bunurilor provenind din săvârşirea de infracţiuni; (iii) circulaţia bunurilor, a materialelor sau a altor instrumente folosite ori destinate a fi folosite în săvârşirea acestor infracţiuni;  transmiterea, când este cazul, a pieselor şi cantităţilor de substanţe necesare în scopurile analizei sau anchetei;  facilitarea unei coordonări eficiente între autorităţile, organismele şi serviciile competente şi favorizarea schimbului de personal şi de experţi, inclusiv, sub rezerva existenţei de acorduri sau de aranjamente bilaterale între statele părţi respective, detaşarea de agenţi de legătură;  schimbul de informaţii cu alte state părţi privind mijloacele şi procedeele specifice folosite de grupurile infracţionale organizate, inclusiv, dacă este cazul, în legătură cu itinerariile şi mijloacele de transport, precum şi asupra folosirii de identităţi false, de documente modificate sau falsificate sau a altor mijloace de ascundere a activităţilor lor;  schimbul de informaţii şi coordonarea măsurilor administrative luate, pentru descoperirea cât mai rapidă a infracţiunilor prevăzute de Convenţie. În prezent, peste 95% din statele membre ale ONU sunt parte la convenţiile internaţionale referitoare la controlul drogurilor. Acestea conţin structura juridică, obligaţiile, instrumentele şi principiile de bază care le permit statelor să atingă obiectivele sistemului internaţional de control al drogurilor: disponibilitatea universală de supraveghere a stupefiantelor şi a substanţelor psihotrope în scopuri medicale şi stiinţifice, prevenirea traficului şi consumului de droguri şi a altor forme de criminalitate legate de droguri, punerea în practică 120

de măsuri coercitive eficace atunci când activitatea de prevenire nu mai este suficientă. Astfel, convenţiile constituie răspunsul proporţionat şi concertat al comunităţii internaţionale în faţa problemelor mondiale referitoare la traficul şi consumul ilicit de droguri. Se poate concluziona faptul că aceste instrumente juridice internaţionale nu fixează decât un ansamblu minimal de norme. Fiecare stat poate aplica măsuri mai stricte sau mai severe, atunci când consideră oportun acest lucru în scopul protejării sănătăţii sau a interesului public ori pentru prevenirea şi combaterea traficului ilicit de droguri.

3.2.

Organizaţiile

internaţionale

de

cooperare

privind

combaterea traficului ilicit de droguri 3.2.1. Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală Interpol Originile Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală Interpol (OIPCInterpol) se găsesc în anul 1914, an în care Prinţul Albert I de Monaco a fost victima unui delict ai cărui autori au fugit în Franţa. Poliţia din Monaco nu era în măsură să rezolve această situaţie şi prinţul Albert a organizat primul Congres Internaţional al Poliţiei la Monaco. Pentru a face asta, în loc să urmeze protocolul stabilit şi să treacă prin căile guvernamentale şi diplomatice, el a strâns un grup electiv de poliţişti, jurişti, magistraţi şi alte persoane interesate din 40 de ţări care au fost contactaţi în mare parte la întâmplare (anunţuri în ziare). Această precizare este foarte importantă, ţinându-se cont de evoluţia alternantă a Interpol-ului, întrucât, făcând acest lucru, prinţul Albert a imprimat o direcţie a organizării, el considerând Interpolul ca un club neformal al instituţiilor poliţieneşti, ceea ce, de fapt, a rămas Interpolul. Primul război mondial i-a oprit

121

dezvoltarea şi organizarea, Interpolul reluându-şi activitatea la Viena în anul 1923265. În prezent, OIPC-Interpol este cea mai mare organizaţie mondială de poliţie, care facilitează cooperarea transfrontalieră între organismele de poliţie şi sprijină toate acele organizaţii, autorităţi şi servicii care au misiunea de prevenire şi combatere a criminalităţii internaţionale. Sub denumirea actuală, organizaţia este cunoscută din anul 1956, anterior având numele de Comisia Internaţională de Poliţie Criminală. Potrivit art.2 din Statutul OIPC-Interpol, obiectivele Organizaţiei sunt:  să asigure şi să promoveze asistenţa reciprocă cea mai largă autorităţilor de poliţie criminală în cadrul legilor existente în diferite ţări şi în spiritul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului;  să stabilească şi să dezvolte toate instituţiile capabile să contribuie în mod eficace la prevenirea şi represiunea infracţiunilor de drept comun. Unul din cele mai vechi obiective ale OIPC-Interpol îl constituie implicarea în lupta împotriva traficului ilicit de droguri. Aproximativ 55-60% din activitatea Organizaţiei este dedicată culegerii de date şi informaţii din lumea traficului ilicit de droguri din toate zonele lumii 266. Rolul primordial al Interpol-ului în combaterea traficului ilicit de droguri îl constituie identificarea noilor orientări şi organizaţii criminale care operează la nivel internaţional şi sprijinirea tuturor organismelor, interne şi internaţionale, angrenate în combaterea producerii ilegale, traficului şi folosirii abuzive a cannabisului, heroinei, cocainei sau a drogurilor sintetice 267. În scopul îndeplinirii acestor obiective, Interpol are la dispoziţie reţeaua de comunicaţii I-24/7, care asigură schimbul de mesaje poliţieneşti între Birourile Centrale Naţionale şi între acestea şi Secretariatul General Interpol. 265

Ioan Dascălu, Marian Tutilescu, Claudiu Ţupulan – Poliţiile naţionale şi unificarea europeană, Editura Grafoanaytis, Ploieşti, 2007, pag.34 266 Troneci Vasile – Interpol, poliţie fără frontiere, Editura Tehnică, Bucureşti, 2001, pag.99 267 Suceavă Ion – Interpol la început de mileniu, Editura Meronia, Bucureşti, 2007, pag.576

122

În esenţă, activitatea Interpol în combaterea producerii şi traficului ilicit de droguri, aşa cum se prevede şi în statutul Organizaţiei, se referă la 268:  colectarea şi analizarea datelor obţinute din partea ţărilor membre ale Organizaţiei în vederea întocmirii strategiilor în domeniul luptei antidrog şi informarea operativă asupra dinamicii acesteia, la nivel regional şi internaţional;  ajutorul acordat în coordonarea investigaţiilor antidrog la nivelul cooperării a cel puţin două state;  organizarea întâlnirilor operaţionale de lucru între două sau mai multe ţări membre unde OIPC-Interpol a identificat aspecte comune în cazuri de investigaţii care privesc ţările respective;  organizarea de conferinţe cu vocaţie regională sau globală pe tema luptei antidrog, a căror idee centrală o constituie analiza cât mai profundă a fenomenului, schimbul de informaţii în domeniu, punerea în evidenţă a celor mai noi tehnici de investigaţie şi dezvoltarea cooperării în interiorul comunităţilor cu atribuţii în lupta antidrog. Printre proiectele şi iniţiativele recente ale Interpol-ului figurează următoarele:  reorganizarea şi dezvoltarea bazei de date mondiale privind mărcile de cocaină, în care va figura un catalog de mărci specifice aplicate pe transporturile de cocaină de către producători 269;  realizarea unor stagii internaţionale de pregătire şi formare în domeniul drogurilor sintetice;  realizarea de studii privind grupările infracţionale implicate în traficul de heroină în Asia Centrală. 268

http://www.interpol.int În anul 2006, au fost stabilite nouă legături în baza de date a Interpol privind mărcile de cocaină. Această bază de date conţine peste 1.500 de fotografii ale mărcilor specifice de cocaină utilizate de producători pentru a distinge şi personaliza transporturile, a indica gradul de puritate al drogului şi a ajuta la distribuţia sa. 269

123

Noile tendinţe observate de OIPC-Interpol în domeniul traficului ilicit de droguri în anul 2006 sunt 270:  creşterea traficului de cocaină pe cale maritimă sub forma transporturilor mari dinspre America de Sud spre Africa de Vest;  creşterea considerabilă a volumului traficului de cocaină între Africa de Vest şi Europa de Vest pe cale aeriană (zboruri comerciale) 271;  apariţia unei rute de traficare a heroinei între Pakistan şi China pe cale aeriană, la bordul avioanelor comerciale. În anul 2005, a fost înfiinţată Unitatea de Informaţii privind Drogurile, care coordonează elaborarea şi difuzarea mesajelor-alertă privind drogurile, a buletinelor de informare privind drogurile şi a raportului anual cuprinzând statisticile naţionale. Interpol publică mesajele-alertă privind drogurile în vederea informării serviciilor însărcinate cu aplicarea legii asupra noilor moduri de operare ale traficanţilor sau noilor tendinţe ale traficului. Un mesaj trimis prin reţeaua de comunicaţii I-24/7 în luna iunie 2005, privind un transport de cocaină disimulat în mânerele unor rachete de tenis a condus la confiscarea cocainei pe aeroportul din Sydney şi la arestarea persoanelor implicate, în cadrul unei acţiuni de livrare supravegheată efectuată de serviciile de poliţie naţionale. Aproximativ 50% dintre mesajele despre confiscări de droguri primite de Secretariatul General al OIPC-Interpol se referă la traficul de cocaină, ceea ce explică de ce acest domeniu este considerat prioritar, atât de către Secretariatul General, cât şi de ţările membre. Proiectul „Marco” se referă la organizaţiile de traficanţi de cocaină şi complicii lor din întreaga lume şi urmăreşte să culeagă informaţii prezentând un interes deosebit, să le analizeze şi să comunice rezultatele ţărilor membre, în scopul de a sprijini Birourile Centrale Naţionale şi 270

Raportul anual de activitate al OIPC-Interpol, 2006 (versiunea publică). Având în vedere creşterea rapidă a contrabandei cu cocaină pe cale aeriană din America de Sud în Europa, via Africa de Vest, OIPC-Interpol a organizat, în mai 2006, la sediul său de la Lyon, reuniunea unui grup de lucru operaţional pe această temă. Cu ocazia reuniunii, participanţii (un număr de 14 state) au adoptat măsuri în vederea asigurării unei coordonări şi cooperări operaţionale, în special îmbunătăţirea schimbului de informaţii şi analizarea informaţiilor privind confiscările de cocaină. 271

124

autorităţile însărcinate cu aplicarea legii să identifice şi să dezmembreze cele mai importante dintre ele272. „Operaţiunea Veronica” care a avut loc în anul 2003, se referă la apariţia unei noi rute de transport a cocainei, cu plecarea din Togo-Africa de Vest şi având ca destinaţie Marea Britanie, Franţa, Elveţia, Italia şi SUA. Concluziile sunt comunicate ţărilor interesate, astfel încât acestea să examineze situaţia şi să hotărască ce măsuri trebuie luate pentru remediere. „Operaţiunea Chinedu” a avut ca obiect o organizaţie de traficanţi de droguri ce a acţionat în Coreea, Japonia, Thailanda, Danemarca, Olanda, Brazilia şi Peru, în perioada 2002-2003, liderul grupării fiind un nigerian. În legătură cu acesta a fost difuzată o notiţă roşie la cererea Biroului Central Naţional coreean, care a dus la arestarea persoanei în Germania. Proiectul „Heroina” din Asia de Sud-Vest a fost iniţiat ca urmare a preocupării crescânde a politicienilor şi responsabililor serviciilor însărcinate cu aplicarea legii faţă de creşterea traficului de heroină pe ruta denumită “Drumul Mătăsii”, creşterea producţiei de opiu în Afganistan, cu riscul ca aceste creşteri să nu contenească. Se crede că ridicarea nivelului de trafic pe ,,Drumul Mătăsii” sau pe ruta de Nord, prin Asia Centrală şi Rusia, va antrena o creştere a consumului de opiacee în Rusia, în Europa de Est şi în Asia Centrală. În regiunile respective, creşterea traficului ar putea duce la creşterea activităţii criminale, a corupţiei în sectorul public, la creşterea costurilor medicale şi sociale şi la o anume instabilitate în interiorul instituţiilor publice. Acest proiect a constat în culegerea şi analizarea informaţiilor asupra traficului de heroină în regiune. Printre aceste informaţii figurează date, cantităţi şi locuri referitoare la confiscările importante şi arestări (inclusiv informaţii despre persoanele în cauză), originea drogului, ruta, precum şi date obţinute după anchetă, cum sunt numele organizaţiilor criminale şi ale membrilor acestora. 272

Mihai-Gheorghe Stoica, Constantin-Cristian Cătuţi – Cooperarea poliţienească internaţională în România, Editura Paper Print Invest, Bucureşti, 2006, pag.83

125

Proiectul „Sydrug” a fost iniţiat în martie 2003, la început în colaborare cu Biroul Central Naţional Bangkok, pentru regiunea Asia şi Pacific. În cursul primelor 3 luni a fost organizată o reuniune de lucru pentru afacerea World Wide Travel (WWT), cu privire la grupările infracţionale din Republica Dominicană care foloseau pentru ascunderea drogurilor o marcă bine precizată de genţi de voiaj. În cursul anului a fost întocmit un raport asupra situaţiei regionale a drogurilor de sinteză, fiind trimise 6 mesaje de alertă ţărilor membre, cu informaţii despre ultimele tendinţe observate şi metodele de disimulare folosite, fiind publicate 2 rapoarte, unul intitulat “Internetul şi drogurile sintetice”, iar celălalt legat de cazul din Republica Dominicană. A fost transmis un chestionar asupra drogurilor de sinteză tuturor ţărilor membre Interpol, iar analiza răspunsurilor primite va permite obţinerea de informaţii în plus pentru extinderea proiectului în celelalte regiuni273. În prezent, proiectele OIPC-Interpol în domeniul combaterii traficului ilicit de droguri, sunt următoarele 274:  Proiectul Drug@net, îndreptat împotriva creşterii traficului de droguri prin Internet;  Proiectul Nomak, vizând strângerea de informaţii cu privire la traficul de droguri şi precursori chimici în Asia Centrală;  Proiectul Cocaf, al cărui scop este supravegherea rutelor utilizate în scopul traficului de cocaină la scară internaţională, în regiuni precum Africa de Vest. La sfârşitul anului 2007, proiectul înregistrase 497 de confiscări importante de cocaină descoperite la bordul zborurilor comerciale dinspre Africa de Vest în direcţia Europa;

273 274

Mihai-Gheorghe Stoica, Constantin-Cristian Cătuţi – op.cit., pag.84 http://www.interpol.int/Public/ICPO/FactSheets/DCO01FR.pdf

126

 Deschiderea la Moscova a centrului de formare Interpol în lupta împotriva traficului de heroină, care va pregăti anual peste 2.000 de poliţişti din Asia Centrală275;  Reorganizarea şi dezvoltarea bazei de date mondiale a Interpol cuprinzând logo-urile legate de cocaină, în care va figura un catalog cu logo-urile specifice utilizate de producători pe pachetele de cocaină.

3.2.2. Biroul ONU privind Drogurile şi Criminalitatea Biroul ONU privind Drogurile şi Criminalitatea (UNODC) este liderul global şi coordonatorul luptei împotriva drogurilor ilicite şi a criminalităţii internaţionale. Înfiinţat în anul 1997, UNODC are aproximativ 500 funcţionari în toată lumea. Sediul organizaţiei se află la Viena şi are 21 birouri, precum şi oficii de legătură la New York şi Bruxelles. UNODC se bazează pe contribuţii voluntare, în principal din partea guvernelor, pentru 90% din bugetul său276. UNODC este mandatat să asiste statele membre în lupta lor împotriva drogurilor ilicite, criminalităţii şi terorismului. În Declaraţia Mileniului, statele membre îşi propun de asemenea să intensifice eforturile pentru lupta împotriva criminalităţii transnaţionale sub toate dimensiunile sale, să-şi dubleze eforturile pentru implementarea angajamentelor de a combate problema mondială a drogurilor şi să ia măsuri concrete împotriva terorismului internaţional. În doctrina de specialitate277 s-a afirmat faptul că principalele obiective prioritare ale UNODC în lupta împotriva drogurilor sunt:  prevenirea abuzului de droguri, tratamentul dependenţei de droguri şi reabilitarea toxicomanilor;  prevenirea abuzului de droguri şi Reţeaua globală de tineret; 275

Centrul de formare a fost inaugurat la data de 14 mai 2007, fiind conectat la sistemul I-24/7, sistemul mondial de comunicare poliţienească securizată a Interpol-ului. 276 Ioan Dascălu (coordonator), Cristian-Eduard Ştefan, Cătălin Ţone, Maria Surduleac – Drogurile şi crima organizată, Editura Sitech, Craiova, 2009, pag.185 277 Ioan Hurdubaie, Victor Nicolăescu – Cadrul juridico-instituţional mondial antidrog: participarea României, Editura Civitas, Bucureşti, 2008, pag.80

127

 programul de evaluare globală privind abuzul de droguri;  raportul mondial privind drogurile. În anul 1998, Adunarea Generală a ONU a încredinţat UNODC mandatul de a publica o informaţie comprehensivă şi echilibrată privind problema mondială a drogurilor, ca o recunoaştere a importanţei informaţiei factuale şi obiective în procesul controlului internaţional al drogurilor. Din anul 2004, UNODC a început să tipărească Raportul mondial privind drogurile, în două volume, care acoperă problemele tendinţelor pieţii, efectuând totodată statistici detaliate referitoare la toate pieţele drogurilor;  aplicarea legii, prin intermediul Unităţii de aplicare a legii şi cea de Anticriminalitate Organizată din cadrul Secţiei antitrafic a UNODC;  asistenţa tehnică, UNODC oferind guvernelor cunoştinţe de specialitate, ajutându-le să pună în practică structuri adecvate de control al drogurilor şi să elaboreze planuri naţionale globale, prin desfăşurarea unei game largi de activităţi, precum prevenirea abuzului de droguri, tratamentul şi readaptarea toxicomanilor, reformele administrative şi instituţionale;  cooperarea internaţională, prin organizarea unor conferinţe, reuniuni şi ateliere de lucru specializate, promovând implementarea convenţiilor privind controlul internaţional al drogurilor şi criminalităţii şi acţiunea tehnică a UNODC;  controlul frontierelor, prin crearea unor Birouri de Legături la Frontieră;  proiectul pilot de control al containerelor, care urmăreşte asistarea guvernelor în stabilirea unor controale efective ale containerelor, care să servească nu numai prevenirii traficului de droguri şi a altor activităţi ilicite, dar să şi favorizeze comerţul legal şi colectarea veniturilor statului278;  prevenirea abuzului de droguri la locul de muncă;  cercetarea ştiinţifică şi laboratoarele de analiză a drogurilor;  monitorizarea culturilor de mac opiaceu;  dezvoltarea alternativă şi susţinerea mijloacelor de trai. 278

Ioan Hurdubaie, Victor Nicolăescu – op.cit., pag.82

128

La ora actuală, UNODC continuă eforturile pentru implementarea priorităţilor sale operaţionale, printr-o abordare integrată a luptei împotriva drogurilor, criminalităţii şi terorismului.

3.2.3. Comisia pentru Stupefiante a ONU La prima reuniune a Consiliului Economic şi Social al ONU, ce a avut loc la data de 16 februarie 1946, a fost creată prin Rezoluţia E/9/1, Comisia pentru Stupefiante, care a primit însărcinările pe care le-a avut fosta Comisie a traficului de opiu şi a altor droguri vătămătoare279. Comisia pentru Stupefiante constituie una dintre cele 6 comisii tehnice ale Consiliului Economic şi Social al ONU şi este compusă din 53 state membre alese de Consiliu. Componenţa sa trebuie să asigure o reprezentare geografică echitabilă şi participarea statelor care se confruntă cu mari probleme privind producţia ilicită şi consumul abuziv de droguri280. Comisia se întruneşte la Viena şi determină politica ce trebuie adoptată pentru tot ceea ce priveşte acţiunea mondială în vederea asigurării unui control cât mai eficient al drogurilor281. La sesiunile anuale ale Comisiei pot participa şi observatori din partea altor state, organe şi organisme de control al drogurilor din cadrul ONU. Principalele sarcini ale acestei Comisii sunt următoarele282:  ajută Consiliul Economic şi Social să-şi exercite funcţiile de supraveghere în domeniul stupefiantelor; 279

Ioan Dascălu (coordonator), Cristian-Eduard Ştefan, Cătălin Ţone, Maria Surduleac – op.cit., pag.186 Alexandru Mircea – Rolul Poliţiei în prevenirea şi combaterea consumului şi traficului ilicit de stupefiante (teză de doctorat), Academia de Poliţie A.I. Cuza, Bucureşti, 1998, pag.111 281 Blanda Petru, Ţical George – Legislaţie antidrog internaţională, Editura Pildner&Pildner, Târgovişte, 2003, pag.33 282 Ioan Hurdubaie – Instrumente ale cooperării internaţionale în domeniul valorificării mijloacelor criminalistice de probaţiune, Editura Era, Bucureşti, 2006, pag.13 280

129

 ajută Consiliul Economic şi Social să-şi realizeze funcţiile ce îi sunt acordate prin tratatele internaţionale referitoare la stupefiante, îi prezintă măsuri şi recomandări privind controlul stupefiantelor, pregăteşte proiectele convenţiilor internaţionale în domeniu;  studiază reformele care se impun în dispozitivul actual de control internaţional al stupefiantelor şi face în acest sens propuneri Consiliului Economic şi Social. Totodată, Comisia este împuternicită să examineze toate problemele aflate în legătură cu scopurile Convenţiei unice asupra stupefiantelor din 1961 şi, mai ales283:  să modifice tabelele cuprinzând substanţele supuse controlului;  să atragă atenţia Organului Internaţional de Control al Stupefiantelor (OICS) asupra tuturor problemelor care pot avea legătură cu funcţiile acestuia;  să formuleze recomandări în vederea punerii în aplicare a dispoziţiilor Convenţiei unice asupra stupefiantelor sau în vederea atingerii scopurilor pe care le are în vedere, cuprinzând, printre acestea, şi programele de cercetare ştiinţifică şi de schimb de informaţii cu caracter ştiinţific sau tehnic;  să atragă atenţia statelor care nu sunt părţi la Convenţia unică asupra stupefiantelor cu privire la hotărârile şi recomandările pe care le adoptă în conformitate cu atribuţiile pe care i le conferă Convenţia, în aşa fel încât acestea să examineze măsurile pe care le pot lua în virtutea documentului susmenţionat.

3.2.4. Organul Internaţional de Control al Stupefiantelor 283

Art.8 din Convenţia unică asupra stupefiantelor din 30 martie 1961

130

Organul Internaţional de Control al Stupefiantelor (OICS) a fost creat în anul 1961 prin Convenţia unică asupra stupefiantelor şi are atribuţii de control internaţional al drogurilor. Este alcătuit din 13 personalităţi independente alese datorită meritelor şi competenţei lor recunoscute, dintre care 10 candidaţi sunt propuşi de către statele membre ale ONU şi, totodată, parte la Convenţia unică asupra stupefiantelor, iar ceilalţi 3 candidaţi trebuie să aibă experienţă medicală, de farmacologie sau de farmacie, fiind aleşi de pe o listă de cel puţin cinci persoane desemnate de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Membrii OICS sunt aleşi pe o perioadă de 5 ani, putând fi realeşi284. Membrii OICS trebuie să fie persoane care prin competenţa, imparţialitatea şi conduita lor inspiră încrederea generală. În timpul duratei mandatului lor, ei nu trebuie să ocupe nici un post şi nici să se dedice vreunei activităţi care ar fi de natură să le împiedice exercitarea cu imparţialitate a atribuţiilor lor285. OICS are atribuţii de control internaţional al drogurilor, atribuţii ce îi sunt conferite de convenţiile internaţionale. Este însărcinat să urmărească, în cooperare cu guvernele, situaţia comerţului ilicit cu stupefiante, acţiunile sale articulându-se în jurul a două idei de forţă286:  limitarea culturilor, producţiei, fabricaţiei şi a utilizării drogurilor vizate de Convenţia unică asupra stupefiantelor, la cantităţile necesare în scopuri medicale şi ştiinţifice (printr-un control statistic);  distrugerea culturilor, producţiei, fabricaţiei şi contracararea traficului şi a utilizării ilicite de substanţe supuse controlului pentru ca dispoziţiile Convenţiei unice asupra stupefiantelor să fie respectate. OICS prezintă anual un raport asupra activităţilor sale şi toate celelalte rapoarte suplimentare pe care le consideră necesare şi în care figurează, de 284

Ioan Dascălu (coordonator), Cristian-Eduard Ştefan, Cătălin Ţone, Maria Surduleac – Drogurile şi crima organizată, Editura Sitech, Craiova, 2009, pag.187 285 Art.9, alin.2 din Convenţia unică asupra stupefiantelor din 30 martie 1961 286 Alexandru Mircea – op.cit., pag.112

131

asemenea, o analiză a evaluărilor şi a informaţiilor statistice de care dispune şi, în cazurile indicate, o expunere a explicaţiilor pe care le-au dat guvernele sau pe care au avut obligaţia să le predea, precum şi toate observaţiile şi recomandările pe care OICS a crezut de cuviinţă să le formuleze, acestea constituindu-se într-un bilanţ mondial privitor la traficul şi abuzul de droguri, precum şi la modul de aplicare a prevederilor Convenţiei unice asupra stupefiantelor. Rapoartele sunt comunicate părţilor la

Convenţia unică asupra

stupefiantelor, fiind publicate ulterior de către secretarul general. Statele părţi la Convenţia unică asupra stupefiantelor sunt obligate să transmită OICS, pentru fiecare dintre teritoriile lor, în modul şi sub forma prescrise, date statistice în privinţa următoarelor probleme287:  producţia şi fabricarea stupefiantelor;  utilizarea stupefiantelor pentru fabricarea altor stupefiante, a preparatelor şi a substanţelor care nu sunt incluse în Convenţia unică asupra stupefiantelor şi utilizarea paiului de mac pentru fabricarea stupefiantelor;  consumul de stupefiante;  importul şi exportul de stupefiante şi al paiului de mac;  confiscările de stupefiante şi destinaţia cantităţilor confiscate;  stocurile de stupefiante existente la 31 decembrie al anului la care se referă statisticile respective;  suprafaţa care poate fi determinată pentru cultivarea macului opiaceu. Datele statistice vor fi pregătite anual, fiind furnizate OICS nu mai târziu de data de 30 iunie a anului următor celui la care se referă raportările.

3.2.5. Grupul Dublin 287

Art.20 din Convenţia unică asupra stupefiantelor din 30 martie 1961, modificată prin Protocolul din 25 martie 1972.

132

Grupul Dublin a fost înfiinţat în anul 1990 cu ocazia unei reuniuni CELAD288 la Dublin, sub Preşedinţia Irlandeză a UE. Acest organism reprezintă un grup de coordonare informală format din state care au politici asemănătoare şi care se reuneşte periodic, urmărind trei obiective majore:  analizarea şi schimbul de opinii în domeniul drogurilor la nivel internaţional, în ceea ce priveşte producţia, traficul şi abuzul, în special în ţările principal producătoare şi de tranzit;  adresarea de recomandări atât membrilor săi, cât şi ţărilor partenere asupra modului de rezolvare a problemelor;  coordonarea răspunsului faţă de problemele identificate, în special în ceea ce priveşte cooperarea dintre membrii săi şi ţările partenere. Membrii Grupului Dublin sunt Comisia Europeană şi Statele Membre ale UE, SUA, Canada, Australia, Japonia şi Norvegia. Biroul ONU privind Drogurile şi Criminalitatea (UNODC) participă la lucrările Grupului, iar Secretariatul Grupului este asigurat de către Secretariatul Consiliului UE. Admiterea de noi state se face prin examinarea cererilor individuale. Candidaţii trebuie să împărtăşească principiile călăuzitoare privind cooperarea în cadrul Grupului Dublin, să fie furnizori efectivi de asistenţă internaţională în materie de droguri şi să demonstreze un angajament ferm de a contribui la efortul internaţional de combatere a traficului de droguri289. Grupul Dublin este structurat pe trei nivele: nivelul central care este, la rândul său, împărţit în birouri regionale, şi nivelul local. Grupul se reuneşte la Bruxelles la nivel central de două ori pe an, în lunile iunie/iulie şi decembrie/ianuarie. Delegaţiile sunt de obicei conduse de către Miniştrii de Afaceri Externe sau departamentele similare, de obicei la nivel de ambasadori. 288

Creat în anul 1989 printr-o decizie a Consiliului European, CELAD (Comitetul european de luptă antidrog) a vizat coordonarea măsurilor comunitare de luptă antidrog cu cele ale Statelor Membre. În 1997, CELAD-ul a fost înlocuit de către Grupul orizontal pe droguri (HDG) al Consiliului UE. 289 Ioan Hurdubaie, Victor Nicolăescu – Cadrul juridico-instituţional mondial antidrog: participarea României, Editura Civitas, Bucureşti, 2008, pag.98

133

La fiecare doi ani se aleg preşedinţiile regionale, care au sarcina de a monitoriza şi informa Grupul Dublin la nivel central despre evoluţia situaţiei drogurilor întro anumită zonă, prin pregătirea unui „raport regional” anual (iar şase luni mai târziu, o urmare la acest raport) care conţine informaţiile şi recomandările puse la dispoziţie de către Grupurile mini-Dublin din regiune. Comisia Europeană are un rol complex şi activ ca membru al Grupului Dublin. De aceea, Delegaţiile Comisiei în ţările terţe sunt încurajate să participe activ la întâlnirile Grupurilor mini-Dublin în ţările gazdă, pentru că acestea oferă oportunităţi excelente pentru a face schimb de informaţii şi opinii asupra proiectelor ţărilor membre ale Grupului, ca şi pentru eforturile de coordonare în general. România a fost primită în cadrul Grupului Dublin în cadrul reuniunii ce a avut loc la data de 23 ianuarie 2008, la Bruxelles (Belgia).

3.2.6. Centrul regional de informare şi coordonare pentru Asia Centrală În scopul promovării cooperării internaţionale între serviciile de combatere a traficului ilicit de droguri, Azerbaidjan, Federaţia Rusă, Kazakhstan, Kîrgîsztan, Uzbekistan, Tadjikistan şi Turkmenistan au semnat în anul 1996 un memorandum de acord ce prevede crearea unui centru regional de schimb de informaţii, intitulat Centrul regional de informare şi coordonare pentru Asia Centrală. Acesta întreţine relaţii de cooperare cu OIPC-Interpol, Europol şi Centrul SECI, contribuind la îmbunătăţirea schimbului de informaţii dintre serviciile de luptă antidrog ale statelor membre, în scopul creşterii capturilor de droguri şi favorizării activităţii de destrămare a grupărilor infracţionale. Centrul a devenit operaţional la mijlocul anului 2007, având sediul la Alma-Ata, în Kazakhstan.

134

CAPITOLUL IV COOPERAREA EUROPEANĂ PRIVIND COMBATEREA TRAFICULUI ILICIT DE DROGURI

4.1. Cadrul juridic european de combatere a traficului ilicit de droguri La nivel internaţional, necesitatea unui răspuns global, echilibrat şi pluridisciplinar împotriva fenomenului drogurilor a fost recunoscut de foarte mult timp în cadrul ONU. La nivel european, programul de luptă împotriva drogurilor din anul 1992 propunea deja Statelor Membre ale UE să compare eficacitatea mecanismelor lor de coordonare naţională290. Europa a devenit piaţa unificată a drogurilor de toate felurile, structurile de comercializare a acestora putând fi comparate cu activităţile economice internaţionale obişnuite. Acest comerţ este desfăşurat de organizaţii aflate sub un control strict care au sarcini bine delimitate, drogurile fiind produse, transportate şi vândute cu ajutorul logisticii moderne. Deseori, companii constituite legal şi care au posibilităţi la nivel internaţional, sunt folosite sau chiar înfiinţate pentru astfel de scopuri. Avantajele pieţei comune europene şi facilităţile oferite de 290

Georges Estievenart – Policies and Strategies to Combat Drugs in Europe: The Treaty on European Union: Framework for a New European Strategy to Combat Drugs?, Martinus Nijhoff Publishers, 1995, pag.389

135

aceasta la trecerea frontierei sunt folosite, de asemenea, pentru derularea unui comerţ ilegal291. Europa joacă un rol tot mai important în sprijinirea acţiunilor globale de reducere a problemei drogurilor. Nici tendinţele consumului de droguri, nici cele privind producţia şi traficul de droguri nu ţin seama de frontierele naţionale sau geografice. De aceea, este important să recunoaştem că problema drogurilor în Europa face parte dintr-un fenomen mondial mai vast, tiparele consumului de droguri din Europa fiind afectate şi afectând totodată situaţia din alte zone292. În plan legislativ, la data de 13 decembrie 1990, a fost adoptat Regulamentul CEE nr.3677/90 al Consiliului UE referitor la măsurile ce trebuie luate pentru împiedicarea deturnării anumitor substanţe pentru fabricarea ilicită a stupefiantelor sau substanţelor psihotrope. Regulamentul stabilea la data adoptării sale măsurile ce trebuiau luate pentru supravegherea comerţului între Comunitatea Europeană şi ţările terţe cu substanţe frecvent folosite pentru fabricarea ilicită de stupefiante şi de substanţe psihotrope, în scopul de a evita deturnarea lor293. La data de 29 noiembrie 1996 a fost adoptată Rezoluţia Consiliului UE referitoare la stabilirea de acorduri între poliţie şi vamă în materia luptei contra drogurilor, prin care se solicită statelor membre să stabilească între ele acorduri formale sau alte aranjamente la nivel naţional referitoare la294:  delimitarea precisă şi respectarea competenţelor fiecărui tip de serviciu în materie de confiscare de droguri, de elemente de probă, de interogare, de deţinere de suspecţi, de anchete şi, eventual, de urmărire;

291

Ionel Tiberiu-Marius – Dimensiunea juridică a implementării Acquis-ului Schengen în domeniul securizării frontierelor naţionale (teză de doctorat), Academia de Poliţie A.I. Cuza, Bucureşti, 2008, pag.224 292 Ioan Hurdubaie, Victor Nicolăescu – op.cit., pag.16 293 La data de 22 decembrie 2004, Regulamentul CEE nr.3677/90 a fost abrogat prin adoptarea Regulamentului CE nr.111/2005 al Consiliului de stabilire a unor norme de monitorizare a comerţului cu precursori de droguri între Comunitate şi ţările terţe. 294 Gavril Paraschiv – Drept penal al Uniunii Europene, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008, pag.38

136

 schimbul de informaţii asupra modului de operare al traficanţilor de droguri;  contacte la nivel local;  crearea de grupe speciale comune formate din poliţişti şi vameşi în scop de informare şi anchetă;  crearea de patrule mobile comune;  programe comune de formare profesională pentru poliţie şi vamă. În cadrul Consiliului European de la Viena ce a avut loc în perioada 11-12 decembrie 1998, şefii de stat şi de guvern au cerut elaborarea unei strategii integrate şi echilibrate în materie de droguri, avându-se în vedere şi prevederile Tratatului UE de la Amsterdam, iar în scopul abordării globale a fenomenului drogurilor au fost adoptate planuri multianuale. Decizia Consiliului UE din 28 februarie 2002 privind măsurile de control şi sancţiunile penale relative la noul drog de sinteză PMMA, reprezintă documentul prin care Consiliul UE a decis ca statele membre să adopte măsurile necesare pentru a supune PMMA măsurilor de control şi sancţiunilor penale prevăzute în legislaţia naţională295. La data de 25 aprilie 2002, a fost adoptată Recomandarea Consiliului UE privind necesitatea întăririi cooperării şi a schimbului de informaţii între diferite unităţi specializate în combaterea traficului de precursori în statele membre ale UE. Documentul european are în vedere realizarea următoarelor obiective296:  promovarea acţiunilor în cadrul UE, precum şi a amplificării operaţiunilor agenţiilor statelor membre competente în aplicarea legii în vederea combaterii deturnării precursorilor chimici folosiţi pentru fabricarea ilicită a narcoticelor şi a substanţelor psihotrope, prin: stimularea schimbului de 295

Gavril Paraschiv – op.cit., pag.43 Valerie Havy – La politique de l’Union Europeene en matiere de stupefiants, Bruylant, Bruxelles, 2008, pag.375 296

137

experienţă între diferite servicii operaţionale şi agenţii competente în aplicarea legii din statele membre; întărirea canalelor de comunicare între aceste organisme la nivel naţional şi organizarea de cursuri de pregătire de către profesionişti, în domenii ca investigarea metodelor, formelor şi mecanismelor

folosite

de

organizaţiile

criminale

în

deturnarea

precursorilor şi fabricarea ilicită a drogurilor, în sensul adaptării constante la metodele criminale de operare şi tehnologia sofisticată frecventă în materie.  promovarea acţiunii UE în anumite zone geografice unde au loc activităţi criminale de trafic ilicit, deturnare de precursori şi fabricarea ilicită de droguri297.  maximizarea potenţialului Europol-ului şi a Forţei de Acţiune a Şefilor Poliţiei din statele membre, a Comisiei Europene în scopul combaterii activităţilor ilicite de deturnare a precursorilor.  înfiinţarea de unităţi specializate exclusiv pentru combaterea traficului şi deturnării precursorilor folosiţi în fabricarea heroinei, cocainei şi drogurilor sintetice, precum ecstasy sau amfetamină.  încurajarea cooperării între autorităţile de control şi industria chimică, în special în privinţa substanţelor chimice care, deşi încă nu sunt catalogate drept precursori, apar pe listele controlate voluntar de Comisia Europeană şi sunt folosite în fabricarea ilicită a drogurilor.  actualizarea constantă a ghidului Comunităţii Europene în materie de precursori chimici şi indicii de identificare a tranzacţiilor suspecte298. Cu ocazia Consiliului European de la Bruxelles din 16-17 decembrie 2004, a fost adoptată Strategia Uniunii Europene pe droguri (2005-2012), 297

Au fost identificate drept ţinte ale viitoarelor acţiuni zone din Balcani, Asia Centrală, inclusiv Afganistan, zone din America Latină, Africa sau Orientul Îndepărtat. 298 Industria chimică trebuie să informeze în acest sens autorităţile competente de posibilităţile fabricării ilicite de droguri.

138

aceasta fiind inclusă în Programul Haga şi considerată un instrument cheie în lupta împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri, de asigurare a unui nivel înalt de protecţie a sănătăţii şi a unui nivel ridicat de securitate pentru publicul larg299. În luna iunie 2005, Consiliul UE a aprobat Planul de acţiune al UE pe 2005-2008 privind drogurile300. Noul plan de acţiune urmează structura şi obiectivele Strategiei UE privind drogurile pe perioada 2005-2012, menţionând aproximativ 100 de acţiuni specifice pe care UE şi statele membre trebuie să le aplice până la sfârşitul anului 2008301. Strategia UE pe droguri este întemeiată pe principiile fundamentale ale legislaţiei comunitare, sprijinând în toate privinţele valorile fondatoare ale UE: respectul

pentru

demnitatea

umană,

libertatea,

democraţia,

egalitatea,

solidaritatea, statul de drept şi respectarea drepturilor omului. Strategia are ca scop protejarea şi îmbunătăţirea nivelului de bunăstare al societăţii şi al individului, protejarea sănătăţii publice, asigurarea unui nivel ridicat de securitate pentru cetăţeni şi abordarea într-o manieră echilibrată şi integrată a problemei drogurilor302. În alcătuirea Strategiei au fost avute în vedere de asemenea convenţiile relevante ale ONU: Convenţia unică asupra stupefiantelor din 1961, amendată prin Protocolul din 1972, Convenţia asupra substanţelor psihotrope (1971) şi Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope (1988), privite drept instrumente legale majore în abordarea problematicii drogurilor. În 299

Vezi site-ul http://www.mie.ro/_documente/negocieri/consiliul_european_dec2004.pdf Publicat în Jurnalul Oficial C168 din 8 iulie 2005 301 Planul de acţiune al UE în privinţa drogurilor este şi o componentă a planului de acţiune pentru aplicarea Programului de la Haga, care stabileşte obiective de atins privind spaţiul de libertate, securitate şi justiţie în UE, pentru perioada 2005-2010. Acest plan de acţiune a fost prezentat de către Comisia Europeană în mai 2005 şi aprobat de Consiliu în iunie 2005. Planul de acţiune al UE pentru 2005-2008 reflectă abordarea echilibrată a UE privind fenomenul drogurilor, adică o abordare cuprinzătoare şi multidisciplinară, care analizează problematica din toate punctele de vedere: coordonare, reducerea cererii; reducerea ofertei; cooperare internaţională; informare, cercetare şi evaluare. 302 Aline Grange – L’Europe des drogues: L’apprentissage de la reduction des risques aux Pays-Bas, en France et en Italie, Edition Harmattan, 2005, pag.41 300

139

plus, Sesiunea Specială pe droguri a Adunării Generale a ONU din 1998 a confirmat importanţa unei abordări integrate şi echilibrate, în care reducerea cererii şi reducerea ofertei de droguri sunt elemente ce se susţin reciproc în politica pe droguri303. Strategia a fost adoptată pe baza cadrului legal actual, a tratatelor UE şi ale Comisiei Europene, cu respectarea competenţelor UE şi ale Statelor Membre, în acelaşi timp fiind luate în considerare şi principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii. În acelaşi timp, documentul ia în considerare şi proiectul viitoarei Constituţii a UE. Problematica drogurilor se regăseşte în primul rând la nivel local şi naţional, dar reprezintă în acelaşi timp şi o problemă globală care necesită o abordare într-un context transnaţional. În această privinţă, acţiunea desfăşurată la nivelul UE are un rol important. Per ansamblu, eforturile UE sunt concentrate pe coordonarea tuturor actorilor implicaţi. În domeniul sănătăţii, Comunitatea Europeană completează acţiunile Statelor Membre de reducere a riscurilor de sănătate asociate consumului de droguri, incluzând aici şi acţiunile de informare şi prevenire304. În ceea ce priveşte precursorii ce pot fi deviaţi din circuitul legal pentru fabricarea drogurilor ilicite, legislaţia Comunităţii Europene oferă un cadru pentru controlul comerţului cu precursori atât în cadrul UE, cât şi cu statele terţe305. Scopul Strategiei UE este de a adăuga substanţă strategiilor naţionale, concomitent cu respectarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, stabilite prin tratatele existente. Documentul subliniază faptul că Statele Membre trebuie să ia în considerare impactul strategiilor lor naţionale asupra altor State Membre, modul în care diferitele strategii naţionale ale Statelor Membre se pot 303

Valerie Havy – op.cit., pag.405 Informaţii cuprinse în preambulul Strategiei UE pe droguri 2005-2012 305 Georges Estievenart – Policies and Strategies to Combat Drugs in Europe: The Treaty on European Union: Framework for a New European Strategy to Combat Drugs?, Martinus Nijhoff Publishers, 1995, pag.400 304

140

sprijini reciproc şi contribuţiile pe care acestea le pot aduce în vederea îndeplinirii obiectivelor din Strategia UE. De asemenea, se intenţionează sprijinirea iniţiativelor locale, regionale, naţionale şi transnaţionale pentru a folosi cât mai eficient resursele şi potenţialul disponibil. Totodată, au fost luate în considerare şi constrângerile bugetare şi organizaţionale ale Statelor Membre şi ale instituţiilor UE306. Strategia a fost structurată ţinând cont de fosta Strategie pe Droguri a UE 2000-2004, de Planul de Acţiune pe Droguri 2000-2004 şi de evaluările Planului de Acţiune la jumătatea termenului, de răspunsul Consiliului UE la această evaluare şi de rezultatele evaluării finale. La nivel european, situaţia actuală privind drogurile este prezentată în rapoartele anuale ale EMCDDA (Centrul European de Monitorizare a Drogurilor şi a Dependenţei de Droguri) şi ale Europol-ului. În ciuda faptului că modelele consumului de droguri variază în Statele Membre ale UE, mai ales în ceea ce priveşte proporţiile, au apărut noi probleme în anumite zone şi nu există date care să sugereze o scădere semnificativă a consumului de droguri. Şi totuşi, incidenţa cazurilor de punere în pericol a sănătăţii ca urmare a consumului de droguri şi numărul de decese asociate consumului de droguri s-au stabilizat şi chiar au început să scadă307. Referitor la reducerea ofertei de droguri, în ciuda eforturilor notabile şi adeseori încununate de succes atât la nivel naţional, cât şi la nivelul UE, traficul de droguri rămâne unul dintre cele mai profitabile tipuri de comerţ pentru grupurile de criminalitate organizată din cadrul UE. Aceste aspecte subliniază necesitatea unei poziţii active pe droguri în anii următori.

306 307

http://www.ana.gov.ro/rom/str_ue0.htm Aline Grange – op.cit., pag.50

141

Având în vedere tratatele UE şi alte documente europene relevante, precum şi experienţa ultimului deceniu, Consiliul UE a identificat două scopuri generale în domeniul drogurilor, după cum urmează308:  asigurarea unui nivel înalt de protecţie a sănătăţii, bunăstării şi coeziunii sociale prin completarea acţiunii Statelor Membre de prevenire şi reducere a consumului de droguri, a dependenţei şi a riscurilor la adresa sănătăţii şi societăţii asociate consumului de droguri;  asigurarea unui nivel ridicat de securitate pentru populaţie, acţionând împotriva producerii de droguri, traficului transfrontalier de droguri şi devierea precursorilor, şi prin intensificarea acţiunilor de prevenire a criminalităţii asociate drogurilor, printr-o cooperare eficientă determinată de o abordare unitară. În atingerea acestor scopuri, UE are un rol important, atât ca şi consumator de stupefiante şi de substanţe psihotrope ce provin din ţări terţe, cât mai ales şi ca producător şi exportator de droguri sintetice, fiind obligată să acţioneze în vederea rezolvării acestor probleme. Strategia UE pe droguri în perioada 2005-2012 subliniază importanţa intensificării utilizării instrumentelor existente. De asemenea, scoate în evidenţă obiectivul UE de dezvoltare a unor instrumente noi pentru a face faţă provocărilor care apar pe perioada implementării sale. Strategia abordează două dimensiuni majore ale politicii în domeniul drogurilor, reducerea cererii şi reducerea ofertei de droguri, precum şi diverse aspecte care se intersectează – cooperare internaţională şi cercetare, informare şi evaluare. Coordonarea reprezintă cheia pentru a stabili şi conduce o strategie de succes împotriva drogurilor. Aderarea la UE a zece noi ţări membre face din această chestiune una extrem de importantă. Unul dintre domeniile în care 308

http://www.ana.gov.ro/rom/str_ue0.htm

142

coordonarea are o importanţă deosebită este cooperarea internaţională (relaţiile externe ale UE), fiind necesară o coordonare mai eficientă între UE şi partenerii săi internaţionali şi europeni. În domeniul reducerii ofertei de droguri309, Strategia UE 2005-2012 şi Planurile de Acţiune trebuie să producă următorul rezultat concret şi identificabil, până în anul 2012: o îmbunătăţire măsurabilă a eficienţei, eficacităţii şi a cunoştinţelor de bază în intervenţiile şi acţiunile de aplicare a legii de către UE şi Statele Membre, având ca ţintă producerea, traficul de droguri, deturnarea precursorilor din circuitul legal, incluzând deturnarea precursorilor utilizaţi pentru fabricarea drogurilor sintetice, importaţi în UE, traficul de droguri şi finanţarea actelor de terorism şi spălarea banilor în legătură cu infracţiunile la regimul juridic al drogurilor. Aceasta trebuie realizată prin concentrarea asupra criminalităţii organizate aflate în legătură cu drogurile, utilizând instrumentele şi cadrul de lucru existent, putându-se opta pentru cooperare regională sau tematică şi pentru căutarea unor metode de intensificare a acţiunilor preventive în legătură cu infracţiunile legate de droguri. Potrivit documentului european, politica judiciară şi de aplicare a legii în cadrul UE privind fenomenul traficului ilicit de droguri trebuie concentrată pe următoarele priorităţi şi activităţi310: 1. Întărirea cooperării UE în domeniul aplicării legii atât la nivelele strategice, cât şi la cele de prevenire a criminalităţii, cu scopul de a dezvolta activităţile operative în domeniul drogurilor şi al deturnării precursorilor din circuitul legal de producţie, al traficului de droguri peste frontierele interne ale UE, al reţelelor criminale angajate în aceste activităţi şi al celorlalte infracţiuni grave legate de acestea, respectând, în acelaşi timp, principiul subsidiarităţii. Acest obiectiv nu se poate realiza fără întărirea, prin intermediul UE, a cooperării dintre structurile şi agenţiile de aplicare a legii. Aplicarea legii 309 310

http://www.ana.gov.ro/rom/str_ue0.htm Valerie Havy – op.cit., pag.363

143

referitoare la spălarea banilor în relaţie cu traficul ilicit de droguri, finanţarea terorismului şi confiscarea bunurilor reprezintă domenii prioritare. Prioritizarea formelor grave ale criminalităţii în elaborarea politicii nu înseamnă că Statele Membre ale UE nu sunt complet libere să întreprindă acţiuni suplimentare (de exemplu direcţionate împotriva criminalităţii la nivel stradal), fie singure sau în colaborare cu alte State Membre şi/sau ţări terţe. 2. Intensificarea cooperării eficiente în aplicarea legii între Statele Membre ale UE prin utilizarea instrumentelor şi cadrelor de lucru actuale. În ultimii ani au fost create numeroase instrumente şi cadre de lucru, cum ar fi Decizia-Cadru 2004/757/JAI a Consiliului UE din 25 octombrie 2004, ce stipulează prevederile minime ale elementelor constitutive ale infracţiunilor şi sancţiunilor în domeniul traficului de droguri, echipele comune de anchetă, mandatul european de arestare, Europol şi Eurojust, Unitatea de Informaţii Financiare (Financial Intelligence Unit), măsuri de confiscare a bunurilor şi Convenţia ONU privind combaterea criminalităţii organizate transnaţionale şi Protocoalele sale311. Decizia-Cadru sus-menţionată prevede că fiecare Stat Membru trebuie să ia măsurile necesare pentru a garanta că următoarele fapte intenţionate sunt pedepsite atunci când sunt săvârşite fără drept312: a) producerea,

fabricarea,

extragerea,

prepararea,

oferirea,

comercializarea, distribuirea, vânzarea, livrarea în orice condiţii, intermedierea, expedierea, expedierea în regim de tranzit, transportul, importul sau exportul de droguri; b) cultivarea macului opiaceu, a arbustului de coca sau a cannabisului; 311

Decizia-Cadru 2004/757/JAI a Consiliului din 25 octombrie 2004 de stabilire a dispoziţiilor minime privind elementele constitutive ale infracţiunilor şi sancţiunile aplicabile în domeniul traficului ilicit de droguri, publicată în Jurnalul Oficial L335 din 11 noiembrie 2004. 312 Art.2 din Decizia-Cadru 2004/757/JAI a Consiliului din 25 octombrie 2004 de stabilire a dispoziţiilor minime privind elementele constitutive ale infracţiunilor şi sancţiunile aplicabile în domeniul traficului ilicit de droguri.

144

c) deţinerea sau achiziţia de droguri în vederea desfăşurării uneia dintre activităţile menţionate la lit.(a); d) producerea, transportul sau distribuirea precursorilor, cunoscând faptul că aceştia urmează a fi utilizaţi la producerea sau fabricarea ilicită de droguri. Totodată, Decizia-Cadru prevede şi circumstanţe speciale, fiecare Stat Membru putând lua măsurile necesare pentru reducerea sancţiunilor prevăzute, în cazul în care făptuitorul renunţă la activitatea infracţională privind traficul de droguri şi precursori şi furnizează autorităţilor administrative sau judiciare informaţii, pe care acestea nu le-ar fi putut obţine altfel, ajutându-le să prevină sau să limiteze efectele infracţiunii, să identifice sau să-i aducă în faţa justiţiei pe ceilalţi făptuitori, să găsească dovezi sau să împiedice săvârşirea altor infracţiuni. 3. Prevenirea şi pedepsirea importurilor şi exporturilor ilicite de droguri şi substanţe psihotrope, inclusiv în teritoriile altor State Membre ale UE. Subliniind importanţa principiului subsidiarităţii, Strategia are în vedere în acelaşi timp faptul că politicile naţionale de acuzare din toate Statele Membre reprezintă condiţia ce precede o politică de aplicare a legii pe droguri credibilă a UE. Statele Membre trebuie să depună eforturi pentru ca standardele practicilor de acuzare să fie solide. 4. Lărgirea cooperării între Statele Membre ale UE care au interese comune şi se confruntă cu aceleaşi probleme legate de droguri, în domeniul aplicării legii, al investigaţiilor în cauze penale şi al criminalisticii, în cadrul de lucru al UE. 5. Intensificarea eforturilor de aplicare a legii direcţionate către ţările care nu sunt membre ale UE, în special către ţările producătoare de droguri şi regiunile aflate de-a lungul rutelor de trafic.

145

În domeniul cooperării internaţionale313, Strategia UE 2005-2012 trebuie să producă următorul rezultat concret şi identificabil, până în anul 2012: o îmbunătăţire evidentă a eficienţei şi o coordonare mai vizibilă între Statele Membre ale UE, precum şi între acestea şi Comisia Europeană, pentru promovarea unei abordări echilibrate în problema drogurilor şi a precursorilor, în relaţiile cu diverse organizaţii internaţionale, în cadrul forurilor internaţionale şi în relaţie cu ţările terţe. Scopul acestei acţiuni va fi de reducere a producţiei şi ofertei de droguri către Europa şi de a asista ţările terţe în ariile prioritare de reducere a cererii de droguri, ca parte integrantă a cooperării politice şi de dezvoltare. În relaţiile externe au fost identificate următoarele priorităţi: 1. O manieră de acţiune coordonată, eficientă şi mai clară din partea UE în cadrul organizaţiilor şi forurilor internaţionale, precum şi promovarea unei abordări echilibrate a problemei drogurilor. UE urmăreşte extinderea influenţei sale politice în arena internaţională, precum şi obţinerea unui impact maxim cu resursele alocate combaterii producţiei şi traficului de droguri, reducerii cererii de droguri şi a consecinţelor negative ale acestora. 2. Întreprinderea unor eforturi speciale în relaţiile cu ţările candidate şi cu cele potenţial candidate, cum ar fi ţările din Pactul de Stabilitate şi Asociere. 3. Acordarea de asistenţă ţărilor terţe, inclusiv cele vecine ale UE, precum şi ţărilor importante producătoare de droguri sau aflate pe rutele majore de tranzit al drogurilor, în scopul promovării unor măsuri mai eficiente în reducerea cererii şi a ofertei de droguri, în parte prin întărirea cooperării între Statele Membre ale UE şi prin promovarea problemelor legate de droguri în cadrul dialogului comun pe politică externă şi securitate, precum şi pe cooperarea în vederea dezvoltării. 313

http://www.ana.gov.ro/rom/str_ue0.htm

146

La data de 10 mai 2005, a fost adoptată Decizia Consiliului UE referitoare la schimbul de informaţii, evaluarea riscurilor şi controlul noilor substanţe psihoactive, care stabileşte un mecanism rapid de schimb de informaţii privitor la noile substanţe psihoactive. La începutul anului 2008, alte trei State Membre ale UE au adoptat noi documente de politică în domeniul drogurilor. Primul plan de acţiune în domeniul drogurilor al Italiei are o durată de un an şi va fi urmat de un plan de acţiune pe patru ani (20092012), care va fi sincronizat cu noul plan de acţiune al UE în domeniul drogurilor. Primul document naţional al Maltei de politică în domeniul drogurilor, deşi nu se întinde pe o perioadă anume, include aproape cincizeci de acţiuni ce urmează a fi puse în aplicare în următorii ani. În sfârşit, strategia pe 10 ani în domeniul drogurilor (2008-2018) a Regatului Unit este, pentru prima dată, completată de un plan de acţiune pe trei ani (20082011), care defineşte acţiuni-cheie ce urmează a fi puse în aplicare în viitorul apropiat314. În prezent, Austria este singurul Stat Membru al UE care nu a adoptat o strategie sau un plan naţional de acţiune în domeniul drogurilor, deşi fiecare dintre provinciile sale are o strategie sau un plan regional de acţiune în domeniul drogurilor sau al dependenţei. În celelalte 26 de State Membre, precum şi în Croaţia, Turcia şi Norvegia, politica în domeniul drogurilor este stabilită în documentele naţionale de politică în domeniul drogurilor.

314

Raportul Anual 2008 Situaţia drogurilor în Europa, Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie (OEDT)

147

În ultima perioadă, Statele Membre au realizat numeroase modificări legislative, luând măsuri de îmbunătăţire a cadrului legislativ în domeniul combaterii traficului ilicit de droguri315. În Irlanda, modificările fundamentale au vizat intrarea în vigoare a Legii privind justiţia penală din 2006, care defineşte noi infracţiuni referitoare la furnizarea

de

droguri

deţinuţilor,

prevede

dispoziţii

de

abordare

a

comportamentului antisocial şi propuneri de consolidare a impunerii condamnării la pedeapsa închisorii minime obligatorii la 10 ani pentru traficul de droguri care are o valoare de piaţă de minimum 13.000 euro. Apartenenţa la o „organizaţie criminală”, astfel cum este definită în lege, sau favorizarea unei astfel de organizaţii, se sancţionează prin lege şi se instituie un registru al autorilor de infracţiuni la regimul drogurilor, care îi obligă pe cei condamnaţi pentru trafic de droguri să informeze poliţia, la ieşirea din penitenciar, cu privire la adresa la care vor locui. În Ungaria, în schimb, au fost aduse modificări procedurale la legea de funcţionare a poliţiei naţionale, prin care este vizată definirea tuturor activităţilor poliţieneşti referitoare la droguri şi precursori într-o singură lege cuprinzătoare, care să reglementeze infracţiunile la regimul drogurilor. De asemenea, s-au instituit ori s-au îmbunătăţit procedurile legate de utilizarea anumitor instrumente de combatere a traficului de droguri. În Estonia, Legea privind stupefiantele şi substanţele psihotrope şi legislaţia conexă au fost modificate în mai 2005, cu scopul de a extinde aria supravegherii. În Bulgaria, noul Cod de procedură penală, introdus în octombrie 2005, reglementează livrarea controlată, tranzacţiile confidenţiale şi investigaţiile sub acoperire. Există, de asemenea, dispoziţii de protecţie temporară a martorilor în cazurile legate de droguri şi, în anumite împrejurări, de protecţie a identităţii 315

În ultimii 10 ani, cele mai multe ţări europene au trecut la o abordare care diferenţiază între traficantul de droguri, care este considerat un infractor, şi consumatorul de droguri, care este considerat mai degrabă o persoană bolnavă care are nevoie de tratament.

148

martorilor, precum şi norme speciale de interogare a acestor martori şi de utilizare a ofiţerilor sub acoperire. În Republica Cehă, incriminarea infracţiunilor la regimul drogurilor se face în baza dispoziţiilor Codului de procedură penală, care permite protecţia identităţii martorilor şi supravegherea persoanelor. Legea privind protecţia martorilor a fost aplicată, de asemenea, în multe cazuri legate de droguri în Cipru. În Franţa, o lege adoptată în octombrie 2005 consolidează cooperarea cu regiunea Caraibelor, cu scopul de a intercepta traficul ilicit de droguri prin transport aerian şi maritim316. În decembrie 2007, Comisia Europeană a prezentat cel deal doilea raport intermediar privind punerea în aplicare a planului de acţiune al UE în domeniul drogurilor (2005-2008). Raportul, care conţine date de la Statele Membre ale UE, Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie, Europol şi de la Comisia Europeană, evaluează măsura în care au fost aplicate măsurile planificate pentru anul 2007. Una dintre principalele concluzii ale analizei a fost existenţa indiciilor de convergenţă între politicile Statelor Membre în domeniul drogurilor. De asemenea, s-au evidenţiat dificultăţile întâmpinate la colectarea datelor privind acţiunile de reducere a ofertei de droguri, precum şi în corelarea unor acţiuni planificate cu indicatorul ales pentru evaluarea punerii lor în aplicare 317.

316

În Ţările de Jos, pe aeroportul Schiphol, funcţionează de la începutul anului 2003 un tribunal special care dispune şi de o închisoare; de la începutul anului 2005, zborurile din principalele ţări din zona Caraibelor sunt controlate în proporţie de 100 %; în 2004, au fost arestaţi în medie 290 de transportatori de droguri pe lună, cifra scăzând la 80 pe lună la începutul anului 2006. 317 Raportul Anual 2008 Situaţia drogurilor în Europa, Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie (OEDT)

149

4.2. Proceduri de cooperare judiciară europeană în materie penală 4.2.1. Consideraţii generale privind cooperarea judiciară în materie penală Cooperarea judiciară internaţională în materie penală constituie doar un domeniu în cadrul activităţilor specifice de cooperare între state, domeniu foarte important, care s-a impus cu necesitate încă de la începutul secolului trecut. Dezvoltarea fără precedent a relaţiilor internaţionale în societatea contemporană a fost însoţită de o creştere exponenţială a criminalităţii internaţionale, prin proliferarea unor forme ale criminalităţii organizate pe teritoriul mai multor state318. Unii specialişti în domeniu319 au definit activitatea de cooperare judiciară ca fiind acea modalitate specifică de acţiune, prin care guvernele lumii acţionează acordându-şi ajutor reciproc în formele stabilite de legi, acorduri, tratate, convenţii, în scopul prinderii, probării activităţii infracţionale şi pedepsirii autorilor unor fapte penale şi implicit a reducerii infracţionalităţii. Unul din obiectivele UE este de a oferi cetăţenilor un grad ridicat de protecţie într-un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie. Acest obiectiv trebuie realizat prin prevenirea şi combaterea infracţionalităţii, printr-o cooperare mai strânsă între forţele de poliţie, autorităţile vamale şi celelalte autorităţi competente din Statele Membre, cu respectarea principiilor drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi statului de drept, pe care se întemeiază UE, care sunt comune tuturor Statelor Membre.

318

Costică Bulai, Bogdan N. Bulai – Manual de drept penal. Partea Generală, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007, pag.120 319 Boroi Alexandru, Rusu Ion – Cooperarea judiciară internaţională în materie penală, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008, pag.6

150

La data de 13 decembrie 2007, în capitala Portugaliei, Lisabona, a fost semnat Tratatul de Reformă al UE. Document de o remarcabilă importanţă, Tratatul de la Lisabona (intrat în vigoare la 1 ianuarie 2009) reglementează într-o viziune modernă, realistă şi pragmatică domeniul cooperării judiciare în materie penală320. Stipulând faptul că activitatea de cooperare judiciară în materie penală în cadrul UE se întemeiază pe principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti şi a deciziilor judiciare, Tratatul de la Lisabona precizează că „acest lucru include apropierea actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre în domeniile prevăzute la art.69A, alin.2 şi la art.69B”. În lumina acestei reglementări, unul din domeniile criminalităţii de o gravitate deosebită de dimensiune transfrontalieră este şi traficul ilicit de droguri321. Cooperarea judiciară internaţională a reprezentat o preocupare permanentă a statului român, primele forme realizându-se într-un cadru organizat în baza unor convenţii bilaterale încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea. În contextul actual, aplicarea legilor nu se mai poate realiza la nivelul unui singur stat, evoluţia criminalităţii transfrontaliere impunând statelor implementarea unei cooperării eficiente322. Pe plan intern, la data de 28 iunie 2004, Parlamentul României a adoptat Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală323, prin intermediul său reglementându-se unitar diferite forme de cooperare şi asistenţă judiciară internaţională în materie penală. Legea sus-menţionată reprezintă un pas important în vederea integrării României în spaţiul de libertate, securitate şi de justiţie al UE, fiind apreciată ca un progres pe plan legislativ în domeniu şi în Raportul Comisiei Europene din 320

Costică Voicu – Activitatea de cooperare judiciară în materie penală şi cooperare poliţienească în reglementarea Tratatului de la Lisabona, Revista de Investigare a Criminalităţii nr.1/2008, Editura Sitech, Craiova, 2008, pag.11 321 Costică Voicu – op.cit., pag.12 322 Boroi Alexandru, Rusu Ion – op.cit., pag.18 323 Publicată în Monitorul Oficial nr.594 din 1 iulie 2004

151

octombrie 2004 privind progresele României pe calea aderării. La elaborarea acestui act normativ a fost avută în vedere legislaţia comunitară în vigoare la acea dată, precum şi instrumentele Consiliului Europei în domeniu, care fac parte din acquis-ul comunitar. Astfel, legea este armonizată cu dispoziţiile Convenţiei UE din 29 mai 2000 privind asistenţa judiciară în materie penală şi transpune Decizia-Cadru a Consiliului UE din 13 iunie 2002 privind echipele comune de anchetă. În acelaşi spirit al recunoaşterii reciproce a hotărârilor, prin Titlul III al legii s-a asigurat transpunerea în dreptul intern a Deciziei-Cadru a Consiliului UE din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene324. Legea nr.302/2004 se aplică următoarelor forme de cooperare judiciară internaţională în materie penală325: extrădarea, predarea în baza unui mandat european de arestare, transferul de proceduri în materie penală, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie penală, transferarea persoanelor condamnate, comisiile rogatorii, asistenţa judiciară în materie penală şi alte forme de cooperare judiciară internaţională în materie penală. La data de 14 decembrie 1993 a fost adoptată Decizia Comitetului Executiv Schengen [SCH/Com-ex(93)14] privind îmbunătăţirea practicii cooperării judiciare pentru combaterea traficului de droguri. Documentul prevede faptul că, pentru îmbunătăţirea practicii cooperării judiciare în combaterea traficului de droguri, părţile contractante se angajează ca în cazul în care statul solicitat nu intenţionează să dea curs unei cereri de asistenţă reciprocă sau intenţionează să îi dea curs doar în parte, acesta va informa statul solicitant asupra motivelor refuzului său şi, în cazul în care este posibil, asupra condiţiilor care trebuie îndeplinite înainte de a da curs unei astfel de cereri. 324

Cristian-Eduard Ştefan, Ligia-Teodora Pintilie – Cooperarea internaţională judiciară şi poliţienească, Editura Sitech, Craiova, 2007, pag.15 325 Art.1 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată şi completată prin Legea nr.224/2006

152

Principalele modalităţi de cooperare judiciară în materie penală privind combaterea traficului ilicit de droguri în spaţiul european sunt mandatul european de arestare, comisiile rogatorii internaţionale şi echipele comune de anchetă.

4.2.2. Mandatul european de arestare Mandatul european de arestare înlocuieşte instrumentele anterioare de cooperare judiciară internaţională în materie penală între Statele Membre ale UE, în special cele prevăzute de Convenţia europeană privind extrădarea din 13 decembrie 1957 şi Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen din 19 iunie 1990. Originalitatea şi noutatea mandatului european de arestare constă în faptul că el este aplicabil pe întreg spaţiul UE326. În contextul spaţiului judiciar european comun şi al evoluţiei criminalităţii transnaţionale în condiţiile libertăţii de circulaţie, înlocuirea procedurilor formale de extrădare cu mandatul european de arestare se justifică pe deplin. Pe de altă parte, în context global, procedurile de extrădare rămân în vigoare, inclusiv în relaţia dintre Statele Membre ale UE şi state terţe. Se impune precizarea că, cel puţin la momentul actual, nu se poate vorbi, în cadrul UE de armonizarea dreptului penal material şi procedural, ci doar de recunoaştere reciprocă, pe baza valorilor comune ale Statelor Membre. Aşadar, nu există un drept penal european unic, ci doar un drept european (comunitar) penal, format din ansamblul normelor comunitare care reglementează acest domeniu. Traficul ilicit de droguri şi substanţe psihotrope se regăseşte printre infracţiunile care pot conduce la predarea unei persoane solicitate în baza mandatului european de arestare. 326

Drăghici Constantin, Ştefan Cristian-Eduard – Aspecte teoretice şi practice referitoare la procedura executării mandatului european de arestare, articol publicat în Revista „Dreptul” nr.10/2007, pag.205

153

Aplicându-se tuturor formelor de criminalitate, mandatul european de arestare contribuie la îmbunătăţirea cooperării judiciare internaţionale şi la reducerea barierelor legate de suveranitatea naţională, pe baza sa predarea suspecţilor sau condamnaţilor către un alt Stat Membru constituind o decizie pur judiciară327. În spaţiul judiciar comun al UE, cooperarea judiciară se desfăşoară în temeiul unor instrumente comunitare care au la bază principiile încrederii reciproce şi a recunoaşterii deciziilor judiciare328. Mandatul european de arestare reprezintă un progres către o unificare reală a diferitelor sisteme legislative europene şi se poate aplica cu succes în lupta împotriva terorismului, a traficului ilicit de droguri şi a criminalităţii organizate transfrontaliere329. Crearea conceptului de “mandat european de arestare” 330 prin DeciziaCadru a Consiliului UE nr.2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a reprezentat soluţia preconizată pentru o cooperare mult mai rapidă şi eficientă, fiind conceput ca instrument juridic apt să înlocuiască mecanismele anterioare de extrădare, fiind implementate de către legiuitorul român în cuprinsul Legii nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Mandatul european de arestare este prima măsură concretă în domeniul dreptului penal care implementează principiul recunoaşterii reciproce la care Consiliul Europei s-a referit ca la “cheia de boltă“ a cooperării judiciare. Decizia-Cadru privind mandatul european de arestare oferă un cadru general comun de acţiune tuturor Statelor Membre ale UE şi introduce o serie de

327

Sébastien Combeaud – Première réussite pour le principe de reconnaissance mutuelle: le mandat d’arrêt européen, Revue internationale de droit pénal, 1-2/2006, pag.131 328 L. Benoit – Le mandat d’arrêt européen, Revue du marché commun de l’Union Européenne nr.465/2003, pag. 106 329 Drăghici Constantin, Ştefan Cristian-Eduard – op.cit., pag.206 330 Ioana-Cristina Morar – Mandatul european de arestare. Context european şi intern, Revista “Curierul judiciar” nr.4/2005

154

dispoziţii cu caracter de noutate în raport cu dreptul de extrădare, reprezentând un pas uriaş făcut de ţările membre în construirea spaţiului penal european. Decizia-Cadru a Consiliului UE nr.2002/584/JAI din 13 iunie 2002 331 defineşte mandatul european de arestare ca fiind hotărârea judecătorească emisă de un Stat Membru al UE în vederea arestării şi predării de către un alt Stat Membru a persoanei solicitate, în vederea efectuării urmăririi penale sau executării unei sentinţe privative de libertate sau a unei dispoziţii de detenţie. Totodată se prevede faptul că mandatul european de arestare se execută în baza principiului recunoaşterii şi a încrederii reciproce. Mandatul european de arestare presupune prin definiţie o relaţie de colaborare între cel puţin două State Membre ale UE: statul emitent şi statul de executare.

4.2.3. Echipele comune de anchetă Consiliul European reunit la Tampere în perioada 15-16 octombrie 1999, a cerut să fie constituite fără întârziere echipele comune de anchetă prevăzute în Tratatul UE, într-o primă fază, pentru a lupta împotriva traficului de droguri şi a traficului de persoane, precum şi împotriva terorismului. În faţa ameninţărilor teroriste care constituie în prezent un risc major pentru societăţile democratice, datorită creşterii puterii organizaţiilor criminale transnaţionale, specializate mai ales în traficul de droguri, ale căror activităţi de spălare a banilor se întind în sectoarele esenţiale ale economiei, Consiliul UE a adoptat la data de 13 iunie 2002, Decizia-Cadru nr.2002/465/JAI privind echipele comune de anchetă. Constituirea echipelor comune de anchetă fusese anterior prevăzută în art.30 din Tratatul UE şi în art.13 din Convenţia privind asistenţa judiciară în 331

Art.1, pct.1 din Decizia-Cadru a Consiliului nr.2002/584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre

155

materie penală din 29 mai 2000. Această Convenţie nu a intrat niciodată în vigoare, deoarece nu a fost ratificată de toate Statele Membre. Totuşi, DeciziaCadru nr.2002/465/JAI privind echipele comune de anchetă îşi va înceta efectele în momentul intrării în vigoare a Convenţiei privind asistenţa judiciară în materie penală pentru toate Statele Membre ale UE. Aceste echipe de anchetă nu au vocaţia de a se transforma în structuri binaţionale permanente. Ele vor fi create, de la caz la caz, în situaţii concrete, obiectivul fiind strângerea informaţiilor şi a mijloacelor de probă. Echipele comune de anchetă marchează un progres considerabil în raport cu asistenţa judiciară clasică folosită timp îndelungat între ţări, deoarece nu este vorba doar de un sprijin solicitat punctual prin intermediul unei comisii rogatorii internaţionale pentru a obţine o informaţie în străinătate, ci reprezintă un veritabil instrument de cooperare între autorităţile judiciare ale ţărilor care stabilesc de comun acord obiectivele ce urmează a fi atinse într-un dosar penal332. Oferind o foarte mare supleţe în utilizare, acest nou instrument va permite autorităţilor judiciare şi serviciilor specializate să schimbe informaţii operaţionale fără existenţa unui formalism particular, să desfăşoare investigaţii comune pe tot parcursul anchetei şi să coordoneze desfăşurarea anchetei penale în cele două ţări. În preambulul său, Decizia-Cadru privind echipele comune de anchetă prevede faptul că Statele Membre care înfiinţează o echipă de anchetă trebuie săi definească obiectivul, componenţa şi durata mandatului. Totodată, este necesar ca Statele Membre care înfiinţează o echipă să aibă posibilitatea să decidă, în măsura în care este posibil şi în conformitate cu dreptul aplicabil, ca, la activităţile echipei să participe persoane care nu reprezintă autorităţile competente ale Statelor Membre, în special reprezentanţi, de exemplu, ai

332

Cristian-Eduard Ştefan – Echipele comune de anchetă, instrument eficient de luptă împotriva criminalităţii organizate şi a terorismului, articol publicat în Revista „Dreptul” nr.2/2009, pag.210

156

Eurojust, ai Oficiului European de Poliţie-Europol 333, ai Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) sau reprezentanţi ai autorităţilor unor state terţe şi, mai ales, reprezentanţi ai serviciilor de aplicare a legii din SUA. În astfel de cazuri, acordul privind constituirea echipei trebui să specifice aspectele legate de răspunderea care le revine acestor reprezentanţi. Potrivit art.1 al Deciziei-Cadru susmenţionate, „prin acord, autorităţile competente din două sau mai multe State Membre pot înfiinţa echipe comune de anchetă pentru un scop precis, pe o perioadă determinată, care poate fi prelungită prin acordul părţilor, în vederea efectuării unei anchete penale în unul sau mai multe dintre Statele Membre care au înfiinţat echipa”. În art.2 din Decizia-Cadru privind echipele comune de anchetă este reglementată răspunderea penală privind funcţionarii unui Stat Membru, aceştia fiind asimilaţi agenţilor Statului Membru în care are loc intervenţia, în privinţa infracţiunilor săvârşite împotriva lor sau de către ei. Răspunderea civilă privind funcţionarii este statuată în cuprinsul art.3 din aceeaşi Decizie, conform căruia, atunci când funcţionarii unui Stat Membru se află în misiune pe teritoriul unui alt Stat Membru, primul Stat Membru este răspunzător pentru prejudiciile pe care le cauzează în timpul desfăşurării misiunii, în conformitate cu dreptul Statului Membru pe teritoriul căruia operează. Statul Membru pe teritoriul căruia sunt cauzate prejudiciile îşi asumă repararea acestor prejudicii, în condiţiile aplicabile prejudiciilor cauzate de proprii săi agenţi. Statul Membru ai cărui funcţionari au cauzat prejudicii oricărei persoane pe teritoriul unui alt Stat Membru rambursează integral acestuia din urmă sumele pe care le-a achitat victimelor sau succesorilor acestora. În perioada 17-18 iulie 2008, cu ocazia seminarului intitulat „Eurojust, echipele comune de anchetă şi recunoaşterea procedurilor”, care a avut loc la Toulouse 333

(Franţa),

actorii

europeni

implicaţi

în

cooperarea

judiciară

Eurojust şi Europol, potrivit competenţelor, joacă un rol important în dezvoltarea echipelor comune de anchetă.

157

internaţională în materie penală au dat un nou impuls echipelor comune de anchetă. S-a remarcat importanţa Eurojust-ului, ca unitate europeană de coordonare a anchetelor, mai ales în domeniul punerii în practică a echipelor comune de anchetă, acest organism acordând sprijin logistic (financiar, mijloace materiale) sau juridic (participarea la activităţile echipelor de anchetă, prevenirea conflictelor de competenţă). Cu ocazia discuţiilor, a fost propus un ansamblu de măsuri de bune practici, materializate în următoarele concluzii334:  utilitatea şi conţinutul modelelor acordului, fiind abordată problema adoptării unui model european;  selectarea anchetelor: practica judiciară a arătat faptul că echipele comune de anchetă au dat rezultate în domeniul traficului de droguri şi terorismului, dar sfera lor de aplicare ar putea fi extinsă şi la alte forme ale criminalităţii organizate transfrontaliere;  necesitatea stabilirii obiectivelor anchetei sau a urmăririi penale într-un stadiu precoce al investigaţiei.

4.2.4. Comisiile rogatorii internaţionale Comisia rogatorie internaţională în materie penală este acea formă de asistenţă judiciară constând în împuternicirea pe care o autoritate judiciară dintrun stat o acordă unei autorităţi din alt stat, mandatată să îndeplinească, în locul şi în numele său, unele activităţi judiciare privitoare la un anumit proces penal. Obiectul unei cereri de comisie rogatorie îl constituie, în principal, următoarele activităţi judiciare335:  localizarea şi identificarea persoanelor şi obiectelor; audierea inculpatului, audierea părţii vătămate, a celorlalte părţi, a martorilor şi experţilor, 334

Cristian-Eduard Ştefan – op.cit., pag.215

335

Art.161, alin.1 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată şi completată prin Legea nr.224/2006

158

precum şi confruntarea; percheziţia, ridicarea de obiecte şi înscrisuri, sechestrul şi confiscarea specială; cercetarea la faţa locului şi reconstituirea; expertizele, constatarea tehnico-ştiinţifică şi constatarea medico-legală; transmiterea de informaţii necesare într-un anumit proces, interceptările şi înregistrările audio şi video, examinarea documentelor de arhivă şi a fişierelor specializate şi alte asemenea acte de procedură;  transmiterea mijloacelor materiale de probă;  comunicarea de documente sau dosare. Referitor la documentele sau dosarele solicitate 336 în baza unei comisii rogatorii, acestea vor fi transmise de statul român numai în copii sau fotocopii certificate, dar în situaţia în care statul solicitant cere în mod expres transmiterea documentelor originale, în măsura în care se poate, se va da curs acestei cereri. Obiectele şi originalele dosarelor şi ale documentelor comunicate vor fi restituite cât mai curând posibil statului român de către statul solicitant, cu excepţia cazului în care statul român renunţă la ele. Totodată, statul român va putea să amâne remiterea obiectelor, a dosarelor sau a documentelor a căror comunicare este cerută, dacă acestea îi sunt necesare pentru o procedură penală în curs. Despre data şi locul constituirii comisiei rogatorii, părţile sunt obligate să se informeze reciproc, iar autorităţile şi persoanele menţionate de partea contractantă solicitantă vor putea să asiste şi să colaboreze la efectuarea activităţilor comisiei rogatorii, în limitele permise de legea părţii contractante solicitate. Comisiile rogatorii internaţionale sunt frecvent utilizate de organele judiciare din ţara noastră ca modalitate de asistenţă judiciară în materie penală în cazul instrumentării infracţiunilor de trafic ilicit de droguri. În acest sens, exemplificăm prin prezentarea unui caz soluţionat de procurorii DIICOT în anul 336

Art.173 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată şi completată prin Legea nr.224/2006: „Statul român solicitant nu va folosi documentele şi informaţiile primite de la statul solicitat decât în scopul îndeplinirii obiectului comisiei rogatorii”.

159

2007, pe parcursul căruia s-au adresat cereri de comisii rogatorii de către autorităţile judiciare din ţara noastră instituţiilor similare din Belgia, Turcia, Grecia şi Olanda337. Astfel, în cursul anului 2007, inculpatul Bierhuizen Adrianus a constituit, împreună cu învinuiţii Van Der Zon Nicolaas Petrus, Broere Nicolaas şi alţii, un grup infracţional organizat în scopul transportării cantităţii de 1.172 kilograme de cannabis (marijuana), drog de risc, din Africa de Sud către Olanda, cu tranzitarea României. Din materialul probator a rezultat că sarcina avută de inculpatul Bierhuizen Adrianus în cadrul grupului infracţional organizat a constat în asigurarea intrării cantităţii de droguri respective pe teritoriul României, disimulată sub aparenţa unui import legal de bunuri, inclusiv în ceea ce priveşte asigurarea documentelor prevăzute de lege în acest scop, activitatea fiind desfăşurată prin intermediul unei societăţi cu sediul în Municipiul Galaţi, în cadrul căreia inculpatul avea calitatea de asociat unic. Ulterior, în aceeaşi modalitate şi în înţelegere cu membrii reţelei internaţionale de traficanţi de droguri, inculpatul urma să expedieze cantitatea de droguri în Olanda. Conform datelor deţinute, drogurile proveneau din America de Sud şi trebuiau să fie aduse în Portul Constanţa, pe o rută ocolitoare cu un vas de marfă, cu punct de plecare din Africa de Sud. Pe parcursul investigaţiilor efectuate au rezultat date conform cărora containerul urma să fie expediat din Africa de Sud spre România, pe o rută ocolitoare, cu escală în Portul Antwerpen (Belgia), unde, de altfel, containerul a fost descărcat la data de 7 noiembrie 2007. În consecinţă, DIICOT a trimis autorităţilor judiciare competente din Belgia cererea de comisie rogatorie internaţională prin care s-a solicitat efectuarea unei livrări supravegheate pe cale maritimă, către România, a containerului menţionat. Din considerente de securitate a transportului maritim, o parte din cantitatea iniţială de droguri a fost descărcată în portul belgian. În continuare, containerul a fost resigilat şi lăsat să-şi continue drumul către România, via Istanbul, conform 337

http://www.mpublic.ro/presa/2008/c_23_01_2008.htm

160

itinerariului stabilit de membrii reţelei internaţionale de traficanţi de droguri. În acest scop, procurorii DIICOT au adresat cereri de comisie rogatorie internaţională şi autorităţilor judiciare competente din Turcia şi Grecia (ţară ale cărei ape teritoriale nu au mai fost tranzitate de nava ce transporta containerul cu droguri). În aceste împrejurări s-a constatat că, la data de 28 noiembrie 2007, a sosit în Portul Constanţa Sud, nava maritimă la bordul căreia se afla containerul în care erau cele 16 lăzi din lemn şi cele 10 pacheţele cu cannabis livrate supravegheat către România, în condiţiile arătate, de către autorităţile competente din Belgia şi Turcia. Ca urmare a cererii de comisie rogatorie internaţională formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, autorităţile judiciare competente olandeze au procedat, la data de 29 noiembrie 2007, la reţinerea învinuiţilor Van Der Zon Nicolaas Petrus şi Broere Nicolaas pentru săvârşirea faptelor de trafic ilicit de droguri de risc, trafic internaţional ilicit de droguri de risc, constituire a unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de risc şi trafic internaţional ilicit de droguri de risc, infracţiuni aflate în concurs. Din probele administrate în cauză, a rezultat că inculpatul Bierhuizen Adrianus urma să fie recompensat de către ceilalţi membri ai reţelei de narcotraficanţi cu suma de 200.000 euro (din care a primit efectiv 79.000 euro) pentru a se ocupa de introducerea drogurilor pe teritoriul ţării noastre şi de expedierea lor spre Olanda. Anchetatorii au stabilit, de asemenea, că inculpatul Bierhuizen Adrianus a făcut parte în mod activ din grupul infracţional organizat coordonat de către învinuitul Van Der Zon Nicolaas Petrus, acesta fiind la rândul său coordonat de către alţi traficanţi de droguri neidentificaţi din Africa de Sud, dar a căror existenţă şi participare a rezultat din actele dosarului de urmărire penală, grupul infracţional organizat având ca scop săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi trafic internaţional de droguri de risc. Menţionăm faptul că acest caz a reprezentat, din punctul de vedere al cooperării internaţionale, modalităţilor de 161

investigare utilizate şi a cantităţii de droguri ridicate în vederea confiscării, cea mai complexă acţiune soluţionată în cursul anului 2007 de către autorităţile judiciare româneşti.

4.3. Instituţiile europene implicate în lupta antidrog 4.3.1. Necesitatea cooperării instituţiilor europene Ţările europene beneficiază de o situaţie privilegiată care le permite să aibă în vedere, mai bine poate decât în alte continente, modalităţile unei cooperări zilnice, directe şi constante. Ţările Europei sunt state de întindere medie în care se ajunge uşor la frontieră. Circulaţia infractorilor în Europa, a fost deci, întotdeauna, datorită acestui fapt, relativ intensă. De altfel, este vorba de ţări în care serviciile de poliţie sunt în general bine organizate şi dotate, ceea ce le permite să desfăşoare acţiuni şi transmisiuni rapide. În fine, prezenţa într-un spaţiu relativ restrâns, a unor sisteme juridice foarte diferenţiate (sistemul anglosaxon, sistemul francez) a dus la apariţia unor obstacole în urmărirea infractorilor şi a făcut să se resimtă acut necesitatea unei cooperări poliţieneşti. Pe scurt, Europa se prezintă ca un ansamblu de vecini suficient de apropiaţi şi de diferiţi pentru ca în faţa unui pericol comun, să organizeze măsuri destinate a-l înlătura. Acest lucru explică preponderenţa ocupată de ţările europene în cadrul OIPC-Interpol338. Precum într-un joc de domino, necesitatea realizării cooperării internaţionale a apărut odată cu intensificarea ameninţărilor privind creşterea criminalităţii şi a riscurilor, datorită creării pieţei europene, care a presupus eliminarea controalelor de la frontierele interne339. 338

Iacob Adrian – Tactici de cooperare poliţienească internaţională între state, Editura Sitech, Craiova, 2007 Eugen Corciu, Aurel Băloi – Instituţii de cooperare poliţienească, Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2006, pag.18 339

162

Ca în toate celelalte domenii, constituirea în timp a UE a condus la nevoia creării unor instituţii specializate pe diferitele problematici cu care această entitate a ajuns să se confrunte. În prezent, în domeniul drogurilor, UE include organisme cu rol de elaborare a politicilor la nivel european, organisme specializate în colectarea de date şi realizarea unor studii pentru evaluarea dimensiunilor fenomenului şi instituţii cu activitate circumscrisă reducerii ofertei de droguri340. Principalele instituţii europene implicate în lupta antidrog sunt Oficiul European de Poliţie (Europol), Eurojust, Grupul Pompidou, Centrul European de Monitorizare a Drogurilor şi Dependenţei de Droguri (EMCDDA) şi Grupul Orizontal de Lucru pe Droguri (HDG).

4.3.2. Oficiul European de Poliţie Începuturile colaborării europene se pot distinge cu mai mult de 20 de ani în urmă, când statele membre şi-au unificat forţele în vederea combaterii unor fenomene infracţionale care le depăşeau frontierele, în domenii precum combaterea traficului ilicit de droguri, a terorismului şi a migraţiei ilegale341. Ideea unui Oficiu European de Poliţie a fost lansată pentru prima oară cu ocazia Consiliului European de la Luxemburg, din 28-29 iunie 1991. Planul de atunci avea în vedere înfiinţarea unui nou organism care să ofere cadrul necesar pentru dezvoltarea colaborării organelor de poliţie din Statele Membre ale UE pentru prevenirea şi combaterea pe plan internaţional a crimei organizate, inclusiv a terorismului şi a traficului de droguri342. Oficiul European de Poliţie (Europol) este organizaţia care se ocupă de aplicarea legii în cadrul UE şi care operează cu informaţiile referitoare la criminalitate. Obiectivul său este acela de a îmbunătăţi eficacitatea şi cooperarea 340

Victor Nicolăescu, Sebastian Gordan – Instrumente şi direcţii de acţiune la nivel european în prevenirea şi combaterea fenomenului drogurilor, Info-Drog. Buletin de informare şi documentare nr.1(5)/2007, Editura Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Bucureşti, 2007, pag.7 341 Cristian-Eduard Ştefan, Ligia-Teodora Pintilie – Cooperarea internaţională judiciară şi poliţienească, Editura Sitech, Craiova, 2007, pag.117 342 http://www.uniuneaeuropeana.ro/europol.htm

163

autorităţilor competente din statele membre, în ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea formelor grave de crimă internaţională organizată şi de terorism. Europol are misiunea de a-şi aduce o contribuţie semnificativă la acţiunea UE de aplicare a legii împotriva crimei organizate şi a terorismului, concentrându-şi atenţia asupra organizaţiilor criminale343. Aşa cum menţionează Max-Peter Ratzel, Directorul Europol, organizaţia cooperează strâns cu Statele Membre ale UE, cu statele candidate, precum şi cu alte organisme de aplicare a legii implicate activ în lupta împotriva crimei organizate, cu respectarea totală a legii şi a drepturilor omului344. Înfiinţarea organizaţiei Europol a fost convenită prin Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană, din 7 februarie 1992. Având sediul la Haga, în Olanda, Europol a început să-şi desfăşoare activitatea la data de 3 ianuarie 1994, sub denumirea de Unitatea Droguri Europol (EDU), acţiunile sale fiind limitate iniţial la lupta împotriva drogurilor. În mod treptat, s-au adăugat şi alte domenii importante de criminalitate. Convenţia Europol a fost ratificată de toate statele membre, intrând în vigoare la 1 octombrie 1998. În urma adoptării mai multor hotărâri cu caracter juridic, Europol a început să-şi desfăşoare toate activităţile din data de 1 iulie 1999. Potrivit prevederilor art.2 din Convenţia privind înfiinţarea Oficiului European de Poliţie, Europol intervine doar în situaţiile în care, în cauzele aflate în lucru, există dovezi clare cu privire la implicarea unei structuri de crimă organizată ori două sau mai multe state sunt afectate de acea formă de criminalitate, în asemenea măsură încât să fie necesară adoptarea unei atitudini comune pentru a reuşi stăpânirea fenomenului şi combaterea infracţionalităţii. Această necesitate de cooperare va fi dată de gravitatea actelor infracţionale, de dimensiunile acestora, precum şi de urmările negative asupra desfăşurării normale a activităţilor legale în UE. 343 344

http://www.europol.europa.eu Suceavă Ion – Interpol la început de mileniu, Editura Meronia, Bucureşti, 2007, pag.568

164

Potrivit Convenţiei Europol, fiecare Stat Membru al UE gestionează o Unitate Naţională Europol şi trimite, la sediul de la Haga al Organizaţiei, cel puţin un ofiţer de legătură, pentru menţinerea contactului345. Sistemul informaţional Europol cuprinde informaţii necesare îndeplinirii sarcinilor sale, acestea putând fi stocate, analizate, valorificate şi şterse în funcţie de necesităţi. Datele stocate se referă la două categorii de persoane346: persoane care, în conformitate cu legislaţia naţională a statelor implicate, sunt suspectate de a fi comis sau de a fi participat la comiterea unor infracţiuni ce intră în competenţa Europol sau au fost condamnate pentru comiterea acestora şi persoane susceptibile de a comite infracţiuni ce intră în competenţa Europol, existând motive temeinice în susţinerea acestei bănuieli. În afara informaţiilor susmenţionate, referitoare la persoane, sistemul informaţional mai conţine şi date referitoare la anumite infracţiuni: data şi locul comiterii acestora; metode şi mijloace infracţionale utilizate sau care pot fi utilizate la comiterea unor infracţiuni; unităţile care s-au ocupat de caz precum şi alte informaţii care pot fi obţinute prin analiza dosarelor respective; apartenenţa autorilor la anumite grupări criminale; condamnări pentru infracţiuni din aria de competenţă a Europol. Trebuie menţionat faptul că Europol nu are puteri executive, ci oferă sprijin calificat prin347:  facilitarea schimbului de informaţii, potrivit legii naţionale, dintre ofiţerii de legătură ai Europol348;  oferirea de analize operative în vederea sprijinirii operaţiunilor;

345

Victor Nicolăescu, Sebastian Gordan – op.cit., pag.8 Art.8, pct.1 din Convenţia Europol 347 http://www.europol.europa.eu 348 Ofiţerii de legătură sunt detaşaţi pe lângă Europol de către statele membre ca reprezentanţi ai agenţiilor naţionale ce se ocupă de aplicarea legii din aceste state. 346

165

 elaborarea de rapoarte strategice (de exemplu, evaluarea ameninţării) şi analiza activităţilor criminale pe baza informaţiilor şi a datelor oferite de statele membre şi de terţi;  oferirea de expertiză şi sprijin tehnic pentru anchetele şi operaţiunile realizate în cadrul UE, sub supravegherea şi cu răspunderea legală a statelor membre interesate. Pentru a furniza informaţii importante ţărilor membre, Europol elaborează anual Raportul situaţiei UE asupra producţiei şi traficului de droguri, bazat pe contribuţiile statelor membre şi pe informaţiile din ţările lumii a treia, de la alte organizaţii şi din alte surse. Raportul descrie evoluţia diferitelor tipuri de droguri, sursele şi regiunile de tranzit, rutele de contrabandă către şi în interiorul UE, schimbul, activităţile desfăşurate de poliţie şi iniţiativele politice din UE referitoare la această gravă problemă. Raportul face de asemenea referire la rutele efective parcurse de stupefiante, precum şi la o statistică a capturilor de acest gen349. Începând cu anul 1997, baza de date Europol s-a dezvoltat foarte mult, fiind clasificate 484 de diferite tipuri de probe până în decembrie 1998, cu posibilitatea identificării unor legături între capturile de stupefiante. Mai mult, au fost puse la punct o metodă chimică de identificare a drogurilor sintetice şi un sistem de indicare a purităţii drogurilor, în strânsă colaborare cu Oficiul German de Investigaţii (BKA) şi Institutul Reţelelor Europene al Ştiinţelor Criminalistice (ENFSI). Datorită faptului că activităţile din domeniul crimei organizate şi al traficului ilicit de droguri nu se opresc la graniţele naţionale, Europol şi-a îmbunătăţit cooperarea privind aplicarea legii prin negocierea şi semnarea de acorduri operative bilaterale sau strategice cu alte state şi organizaţii internaţionale, după cum urmează: Albania, Banca Centrală Europeană, Biroul 349

Ioan Dascălu (coordonator), Ştefan Prună, Marin-Claudiu Ţupulan, Cristian-Eduard Ştefan, Laurenţiu Giurea – op.cit., pag.399

166

ONU privind Drogurile şi Criminalitatea, Bosnia-Herţegovina, Canada, Centrul European de Monitorizare a Drogurilor şi Dependenţei de Droguri, Columbia, Comisia Europeană, inclusiv Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), Croaţia, Elveţia, Eurojust, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, OIPCInterpol, Islanda, Moldova, Norvegia, Organizaţia Mondială a Vămilor, Rusia, SUA şi Turcia. Având în vedere Programul Haga şi în special secţiunea 2.3, prin care Europol a fost chemat să înlocuiască, începând cu data de 01.01.2006, Raportul său privind situaţia criminalităţii cu o Evaluare a Ameninţărilor legată de formele grave ale crimei organizate, precum şi planul de acţiune pentru implementarea Programului Haga, aprobat de Consiliul JAI (Justiţie şi Afaceri Interne) la data de 03.06.2005, s-a hotărât ca începând cu anul 2006 Europol să realizeze Evaluarea Ameninţărilor privind Criminalitatea Organizată (Organised Crime Threats Assessment – OCTA). Acest demers are ambiţia de a sprijini adoptarea de către Europol a unui model de informaţii comun350. Europol întocmeşte OCTA procesând informaţiile primite de la statele membre, instituţiile şi organismele UE, de la statele terţe şi instituţiile cu care are încheiate acorduri de cooperare, cele din dosarele de analiză deţinute de Europol şi orice alte informaţii disponibile care pot conduce la identificarea ameninţărilor relevante în materie de criminalitate organizată în statele membre351. Concluziile OCTA sunt dezbătute cu şefii Unităţilor Naţionale Europol, Consiliul de Conducere Europol şi în cadrul Grupurilor de lucru ale Consiliului, în vederea emiterii unor recomandări şi comentarii ce vor fi folosite ulterior

350

Mihai Stoica – Strategia de evaluare a ameninţărilor privind crima organizată (OCTA) prin intermediul Europol, Buletinul de Informare şi Documentare al MIRA-Secretariatul General nr.3/2006, pag.261 351 Raportul OCTA este un produs al conceptului de conducere a activităţii poliţieneşti pe baza analizei informaţiilor (intelligence led policing). Noutatea o reprezintă modalitatea de abordare a fenomenului de criminalitate organizată, într-o manieră proactivă, orientată asupra evoluţiilor viitoare ale fenomenului, şi nu una descriptivă, ce reflectă situaţia actuală a fenomenului.

167

pentru facilitarea identificării măsurilor de răspuns pentru combaterea criminalităţii organizate în UE352. În componenţa Europol există şapte Unităţi de Crimă Organizată sau SC (Serious Crime). În domeniul drogurilor, există SC 2: Droguri, ce conţine o bază de date privind logo ecstasy, o bază de date privind logo cocaină şi o bază de date privind depistarea laboratoarelor clandestine. Într-un comunicat dat publicităţii la data de 9 aprilie 2008, Europol a adus la cunoştinţa publicului larg sprijinul oferit Oficiului German de Investigaţii (BKA) în activitatea de destrămare a unei grupări internaţionale de traficanţi de droguri, de la declanşarea operaţiunii în august 2005 fiind deschise un număr de 80 de anchete penale împotriva a numeroşi suspecţi de naţionalităţi diferite. Rolul pe care Europol trebuie să-l joace în coordonarea colectării şi diseminării datelor şi a informaţiilor operative depinde în mod hotărâtor de informaţiile primite de la Statele Membre ale UE. O oportunitate majoră o poate reprezenta, pentru Statele Membre care se confruntă cu aceeaşi problemă (de exemplu deturnarea precursorilor, contrabanda cu cocaină, heroină sau cannabis, producerea ilegală de droguri sintetice, probleme legate de investigaţii în cauze penale şi de cercetarea criminalistică), unirea eforturilor într-un proiect care să aibă ca bază găsirea de soluţii. Aceste eforturi au ca rezultat aşteptat creşterea eficienţei acţiunilor de aplicare a legii, a acţiunilor judiciare şi a acţiunilor întreprinse de vamă, în domeniul drogurilor. Astfel de proiecte trebuie, spre exemplu, să ia forma unor investigaţii comune, a unor echipe comune de investigaţie, stabilirea unor reţele de schimburi de date în orice domeniu, proiecte profilate pe domeniul drogurilor, cursuri de pregătire, seminarii sau conferinţe pe teme specifice.

4.3.3. Eurojust 352

Mihai Stoica – op.cit., pag.261

168

În vederea consolidării luptei împotriva formelor grave de criminalitate organizată, Consiliul European de la Tampere din 15­16 octombrie 1999 a decis crearea   unei   unităţi  Eurojust  formată   din   procurori,   magistraţi   sau   ofiţeri   de poliţie cu competenţe echivalente. Apariţia Eurojust pe arena juridică europeană a reprezentat o măsură crucială pentru întărirea cooperării judiciare în spaţiul de libertate, securitate şi justiţie. Până la apariţia sa, se afirma faptul că „Europa unităţilor de poliţie a avansat mai repede decât cea a magistraţilor”. Din motive istorice, ţinând seama de imperative de eficacitate şi mobilitate, poliţiştii au cooperat mai natural, mai direct, pe când magistraţii au fost supuşi unor reguli de procedură stricte şi complexe, ceea ce i-a împiedicat să obţină succese imediate. Fenomenul de coordonare a lipsit multă vreme autorităţilor judiciare competente cu efectuarea anchetelor şi urmăririlor penale. Dacă acest lucru se făcea la nivelul Europolului, la nivelul magistraţilor el a lipsit cu desăvârşire353. Înfiinţat prin Decizia Consiliului Uniunii Europene nr.2002/187/JAI din 28 februarie 2002, Eurojust este organismul european care are rolul de a intensifica cooperarea şi coordonarea judiciară între statele membre prin adoptarea de măsuri structurale la nivelul UE pentru facilitarea coordonării optimale a acţiunilor în investigarea şi punerea sub acuzare a suspecţilor pe teritoriile statelor membre, respectând pe deplin drepturile şi libertăţile fundamentale354. Obiective principale ale Eurojust sunt următoarele:  stimularea coordonării între autorităţile competente ale Statelor membre în investigarea şi punerea sub acuzare;

353 354

http://www.mpublic.ro/eurojust.htm Cristian-Eduard Ştefan, Ligia-Teodora Pintilie – op.cit., pag.95-96

169

 îmbunătăţirea coordonării între autorităţile competente din Statele membre, în special în facilitarea asistenţei legale reciproce şi implementarea cererilor de extrădare;  sprijinirea autorităţilor competente din Statele membre pentru a eficientiza investigaţiile şi punerea sub acuzare. Eurojust este compus din câte un membru naţional, detaşat de fiecare Stat membru, în conformitate cu sistemul său juridic, având calitatea de procuror, judecător sau de ofiţer de poliţie cu competenţe echivalente.  Domeniul   competenţei   generale   a  Eurojust  cuprinde,   printre   altele,   şi traficul de droguri. Autorităţile competente ale Statelor membre pot schimba cu Eurojust  orice informaţie necesară îndeplinirii funcţiilor acestuia. În măsura în care acest lucru este necesar pentru realizarea obiectivelor sale,  Eurojust poate, în   cadrul   competenţelor   sale   şi   pentru   buna   îndeplinire   a   funcţiilor   sale,   să prelucreze datele cu caracter personal, pe cale automată sau în fişiere manuale structurate. Eurojust stabileşte şi menţine o cooperare strânsă cu Europol, în măsura necesară pentru îndeplinirea sarcinilor şi pentru realizarea obiectivelor sale  şi ţinând cont de necesitatea de a evita suprapunerile inutile. Elementele esenţiale ale   acestei   cooperări   sunt   determinate   de   un   acord   care   trebuie   aprobat   de Consiliul   UE,   după   consultarea   organului   de   control   comun   cu   privire   la dispoziţiile referitoare la protecţia datelor.  Eurojust   întreţine   relaţii   privilegiate   cu   Reţeaua   Judiciară   Europeană, bazate  pe   consultare  şi  complementaritate,   în  special   între  membrul  naţional, punctele de contact ale aceluiaşi Stat membru şi corespondentul naţional, atunci când acesta există.  Eurojust schimbă orice informaţii necesare pentru îndeplinirea funcţiilor sale   cu   organismele   competente   în   temeiul   dispoziţiilor   adoptate   în   cadrul 170

tratatelor, organizaţiile sau organismele internaţionale şi cu autorităţile statelor terţe competente în cazul anchetelor şi urmăririlor penale.  Înaintea   oricărui   schimb   de   informaţii   între   Eurojust   şi   entităţile susmenţionate,   membrul   naţional   al   Statului   membru   care   a   prezentat informaţiile   îşi   dă   acordul   pentru   transferul   acestora.  După   caz,   membrul naţional consultă autorităţile competente ale Statelor membre.  Personalul Eurojust se supune regulamentelor şi reglementărilor aplicabile funcţionarilor şi celorlalţi agenţi ai Comunităţilor Europene, în special în ceea ce priveşte recrutarea şi statutul său. 

4.3.4. Grupul Pompidou Grupul de cooperare pentru combaterea consumului şi a traficului ilicit de droguri (Grupul Pompidou) este o organizaţie interguvernamentală menită să realizeze cooperarea multidisciplinară, în domeniul prevenirii şi combaterii consumului şi traficului ilicit de droguri, prin adoptarea unei viziuni unitare asupra problematicii drogurilor, asigurând colaborarea cu toate sectoarele implicate în efortul de reducere a consumului şi traficului ilicit de droguri: sănătate, asistenţă socială, educaţie, justiţie, poliţie şi vamă355. La data de 27 martie 1980, prin Rezoluţia 80 (2), Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a aprobat încorporarea Grupului Pompidou în structura acestei organizaţii paneuropene. Scopul său principal este de a contribui la dezvoltarea unei politici multidisciplinare şi eficiente de combatere a consumului şi traficului de droguri, de a asigura coerenţa multisectorială a activităţilor specifice şi de a promova dezvoltarea de noi iniţiative în cadrul unei strategii integrate în statele membre. 355

Informaţii cuprinse în expunerea de motive la Legea nr.64/2005 privind participarea României ca membru cu drepturi depline la Grupul de cooperare pentru combaterea consumului şi a traficului ilicit de droguri (Grupul Pompidou) din cadrul Consiliului Europei, publicată în Monitorul Oficial nr.251 din 25 martie 2005.

171

În cadrul Grupului Pompidou au loc reuniuni ale miniştrilor europeni, oficialilor, specialiştilor şi altor categorii implicate pentru a stimula schimbul de cunoştinţe, informaţii, opinii şi experienţă între cei ce stabilesc politica drogurilor, a elabora şi promova strategii antidrog eficiente la nivel naţional, regional şi local, a îmbunătăţi sistemul de colectare a datelor privind fenomenul drogurilor în Europa, a monitoriza noile tendinţe şi de a defini liniile de acţiune. Grupul Pompidou îşi desfăşoară activităţile pe patru nivele356:  ministerial – Grupul se întruneşte la nivel ministerial o dată la 3 ani pentru discuţii asupra politicii şi pentru a stabili priorităţile şi programul de lucru;  corespondenţii permanenţi – funcţionarii civili de rang înalt, de obicei din ministerul sau organizaţia guvernamentală responsabilă de coordonarea politicii drogurilor, se întâlnesc la fiecare 6 luni pentru a administra şi aproba activităţile realizate şi a ţine legătura cu membrii guvernului;  experţii – administratori, profesionişti specializaţi, cercetători, etc., participă la grupurile de lucru, seminarii şi întâlniri pentru a examina aspectele tehnice ale prevenirii consumului de droguri;  secretariatul – o echipă de oficiali a Consiliului Europei care supraveghează implementarea programului de lucru, pregăteşte întâlnirile de la orice nivel şi realizează orice alte sarcini administrative. Grupul Pompidou acţionează în strânsă cooperare şi desfăşoară proiecte comune cu numeroare organizaţii internaţionale, interguvernamentale şi neguvernamentale, implicate în prevenirea şi combaterea consumului şi traficului ilicit de droguri. În noiembrie 2006, Grupul Pompidou a organizat la Strasbourg (Franţa) o conferinţă ministerială privind politicile în materia luptei împotriva toxicomaniei în Europa. Cu ocazia conferinţei, a fost adoptat un program de luptă împotriva 356

Ioan Hurdubaie – Instrumente ale cooperării internaţionale în domeniul valorificării mijloacelor criminalistice de probaţiune, Editura ERA, Bucureşti, 2006, pag.29-30

172

abuzului şi traficului de droguri adresat tinerilor. În acest cadru, Reţeaua MedNet (Reţeaua mediteraneană de cooperare privind drogurile şi adicţiile), creată de Franţa şi Olanda, are ca obiectiv facilitarea dialogului şi a cooperării, precum şi schimbul şi transferul de cunoştinţe şi experienţe, între Europa şi Africa de Nord. Prin Legea nr.64/2005, Parlamentul a aprobat participarea României, ca membru cu drepturi depline, la activităţile Grupului Pompidou, reprezentanţii ţării noastre luând parte, în perioada 2005-2007, la 17 reuniuni ale Grupului, între care 6 reuniuni ale Corespondenţilor Permanenţi şi Conferinţa Interministerială din noiembrie 2006.

4.3.5. Centrul European de Monitorizare a Drogurilor şi Dependenţei de Droguri În urmă cu un deceniu, capacitatea Europei de monitorizare a problemelor legate de droguri era extrem de limitată. La nivel naţional, abordările problematicii variau considerabil, iar la nivel european exista o lipsă de informaţii fezabile şi comparabile privind drogurile, dependenţa de droguri şi consecinţele acestora. Cu alte cuvinte, era imposibil să se discute cu încredere despre modelele şi tendinţele consumului de droguri pe teritoriul UE357. Centrul European de Monitorizare a Drogurilor şi Dependenţei de Droguri (EMCDDA) a fost instituit printr-un Regulament al Consiliului UE din anul 1993, cu scopul de a oferi informaţii obiective, fiabile şi comparabile, care să ofere comunităţii şi Statelor Membre o perspectivă de ansamblu asupra fenomenului drogurilor şi toxicomaniilor şi asupra consecinţelor acestora358. Având sediul la Lisabona, EMCDDA, prin intermediul Observatorului European pentru Droguri şi Toxicomanie (OEDT), este sursa principală pentru o 357 358

http://www.emcdda.europa.eu/html.cfm/index376RO.html?sLanguageiso=RO Victor Nicolăescu, Sebastian Gordan – op.cit., pag.8

173

informare cuprinzătoare cu privire la situaţia drogurilor şi a dependenţei de droguri în Europa. Rolul OEDT este de a oferi UE şi Statelor Membre o imagine reală asupra problemelor privind drogurile în Europa şi un cadru comun de informaţii care să ofere sprijin în problematica privind drogurile. În prezent, OEDT oferă factorilor de decizie baza de dovezi ştiinţifice de care aceştia au nevoie pentru elaborarea strategiilor şi a legilor privind drogurile şi ajută profesioniştii şi cercetătorii să identifice cele mai bune practici şi noi domenii pentru analiză. Îmbunătăţirea comparabilităţii informaţiilor privind drogurile în UE reprezintă obiectivul principal al activităţii Agenţiei. Pentru atingerea acestuia, OEDT se bazează pe o reţea de aproximativ 30 de centre naţionale de monitorizare (reţeaua Reitox) pentru centralizarea şi analizarea datelor naţionale conform standardelor şi instrumentelor comune de colectare a datelor. Rezultatele procesului de monitorizare naţională sunt transmise OEDT, în cele din urmă fiind analizate în Raportul anual privind situaţia drogurilor în Europa. În activitatea de monitorizare a situaţiei actuale privind drogurile, OEDT dă dovadă de o vigilenţă permanentă cu privire la noile droguri şi la tendinţele emergente. Deoarece producţia de cocaină şi heroină a atins cele mai ridicate niveluri din istorie, fiind înregistrate anual peste 7.000 de decese în rândul cetăţenilor europeni din cauza supradozelor, monitorizarea constantă este imperativă. România a participat, în anii 2005 şi 2006, cu statut de observator la reuniunile Consiliului Director al EMCDDA, iar de la 1 ianuarie 2007 ca membru de drept, odată cu aderarea ţării noastre la UE.

174

4.3.6. Grupul Orizontal de Lucru pe Droguri Coordonarea politicilor privind drogurile la nivelul UE se realizează prin intermediul Grupului Orizontal de Lucru pe Droguri (HDG). Atribuţiile HDG constau în elaborarea unei politici pe droguri clară şi coerentă pentru a fi adoptată de Consiliul UE şi în urmărirea implementării acelei politici din partea Consiliului. Deciziile Consiliului sunt pregătite în cadrul Grupului, care se întruneşte lunar la Bruxelles şi include reprezentanţi la nivel de expert din Statele Membre. Pentru a realiza aceste obiective, HDG foloseşte mecanismul Strategiei UE pe droguri şi a planurilor de acţiune elaborate pe baza ei, pentru a se asigura că acţiunile împotriva drogurilor ilicite luate la nivelul UE sunt coordonate corespunzător şi eficient, şi că se află în deplină corelaţie cu acţiunile aprobate la nivelul Statelor Membre. HDG îndeplineşte acest rol, fără a împiedica alte grupuri de lucru şi instituţii să-şi exercite funcţiile care le corespund. Pentru ca HDG să-şi îndeplinească rolul coordonator în domeniul politicilor privind drogurile, acesta trebuie informat permanent asupra evoluţiilor relevante la nivel naţional în domeniu, precum şi asupra altor activităţi desfăşurate de grupurile de lucru relevante ale Consiliului: Grupurile de Cooperare Poliţie-Vamă, Grupul Multidisciplinar pe Crimă Organizată, Grupul de lucru pe Sănătate, Grupul de lucru pe Probleme economice sau Grupurile comune de lucru pentru politică externă şi securitate. În acelaşi timp, aceste grupuri de lucru nu trebuie să fie doar informate asupra conţinutului Strategiei pe droguri, ele urmând să fie şi implicate în implementarea Planurilor de Acţiune.

4.3.7. Centrul maritim de operaţiuni şi analize-stupefiante În dorinţa de a limita consumul de cocaină în Europa, aflat în continuă creştere, la data de 30 septembrie 2007, Regatul Unit al Marii Britanii, 175

Portugalia, Irlanda, Franţa, Italia, Spania şi Olanda au inaugurat un nou centru care să se ocupe cu prevenirea şi combaterea traficului de cocaină dinspre Atlantic înspre Europa. Centrul maritim de operaţiuni şi analize-stupefiante (MAOC-N), cu sediul la Lisabona, a fost înfiinţat pentru a intercepta transporturile ilicite de droguri din America Latină şi Africa de Vest înspre Europa. Ideea înfiinţării acestui Centru a aparţinut pentru prima dată Guvernului Francez în anul 2005, dar la acel moment nu a avut suficientă susţinere din partea celorlalte state359. Personalul MAOC-N este compus din jurişti profesionişti şi ofiţeri specializaţi în lupta antidrog din fiecare stat membru, dar şi din oficiali ai Europol, care au rol de observatori. Un reprezentant al Agenţiei britanice de combatere a marii criminalităţi organizate (Serious Organised Crime Agency SOCA) a fost numit primul director al centrului. Centrul maritim de operaţiuni şi analize-stupefiante coordonează serviciile de informaţii din statele membre implicate în lupta antidrog, utilizând la nevoie vase maritime din fiecare marină naţională a statelor membre. Odată cu inaugurarea Centrului, Subsecretarul de Stat al Marii Britanii pe probleme de afaceri interne, Vernon Croker, a arătat faptul că MAOC-N va ajuta la arestarea traficanţilor de droguri prin coordonarea schimbului de informaţii între statele membre, dar şi prin coordonarea operaţiunilor aeriene şi maritime rapide.

4.4. Cooperarea în Spaţiul Schengen La începutul anilor ‘80, au fost demarate, la nivel european, unele discuţii referitoare la semnificaţia şi importanţa sintagmei “libertate de mişcare”. În anul 1984, fostul cancelar german Helmut Kohl s-a întâlnit cu preşedintele francez 359

http://www.euractiv.com/fr/justice/centre-europeen-attaquer-trafic-cocaine

176

din acea perioadă, François Mitterand, la trecerea frontierei “Goldene Brenn“ din apropiere de Saarbrücken, ocazie cu care au luat decizia de a elimina controalele la frontieră dintre Germania şi Franţa. La momentul respectiv nici unul dintre aceştia nu bănuise ce însemnătate vizionară va avea pe viitor acest gest pentru o Europă fără graniţe interne şi fără controale la frontiera dintre state 360. Viziunea lor a condus într-o primă fază la un acord între Germania, Franţa şi Ţările Benelux (Belgia, Olanda şi Luxemburg), încheiat în anul 1985 pe nava „Astrid” pe râul Mosel, în dreptul localităţii de frontieră Schengen, din Luxemburg. Spaţiul Schengen, format iniţial din cele cinci state semnatare ale Convenţiei Schengen361, a oferit Europei acelor timpuri un model de cooperare economică şi comercială deosebit de atractiv, dar, în acelaşi timp, libera circulaţie a persoanelor în cadrul acestui spaţiu delimitat nu a fost lipsită de creşterea exponenţială a numărului de infracţiuni, în lipsa unor controale amănunţite la frontierele statelor ce îl alcătuiau362. În aceste condiţii, la cinci ani de la intrarea în vigoare a Convenţiei Schengen, a urmat semnarea Convenţiei de punere în aplicare a Acordului Schengen, în data de 19 iunie 1990. În momentul intrării în vigoare, în anul 1995, aceasta a eliminat controalele la frontierele interne ale statelor semnatare, creând o singură frontieră externă unde controalele se desfăşoară conform unui set de reguli clare. De asemenea, au fost stabilite reguli comune în materie de vize, migraţie, azil, precum şi măsuri referitoare la cooperarea poliţienească, judiciară sau vamală363.

360

http://www.schengen.mira.gov.ro/index01.htm În prezent, 29 de state fac obiectul reglementărilor din domeniul Schengen, respectiv cele 27 de state membre ale UE şi 2 state care nu fac parte din UE (Islanda şi Norvegia). Dintre aceste 29 de state, doar 24 aplică în totalitate acquis-ul Schengen. România şi Bulgaria intenţionează să devină membri cu drepturi depline ai spaţiului Schengen din anul 2011. 362 Cătălin Găman, Florin Mara – Biroul Sirene România. Actualitate şi perspective, articol publicat în Buletinul de Informare şi Documentare al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative nr.3/2007, pag.20 363 Convenţia de aplicare a Acordului Schengen. Manual de prezentare, Direcţia Generală Schengen – Serviciul Autoevaluare Schengen. 361

177

Una din urmările nefavorabile ale eliminării controalelor la frontiere ar putea fi reprezentată de pericolele pentru securitatea internă a ţărilor implicate, prin faptul că, din acest moment, se lasă „cale liberă” infractorilor. Astfel, se impune o cooperare transfrontalieră, concretizată mai ales prin înfiinţarea serviciilor comune ale poliţiei, vămii şi poliţiei de frontieră pentru toate statele contractante care să aibă ca scop protecţia propriilor cetăţeni. Potrivit dispoziţiilor Convenţiei din 19 iunie 1990 de punere în aplicare a Acordului Schengen, cooperarea poliţienească cuprinde următoarele activităţi:  asistenţa reciprocă în scopul prevenirii şi descoperirii infracţiunilor;  supravegherea transfrontalieră;  urmărirea transfrontalieră;  comunicarea informaţiilor în cazuri particulare în scopul prevenirii pe viitor a infracţiunilor mai mult sau mai puţin grave împotriva ordinii şi siguranţei publice sau a ameninţărilor la adresa acestora;  schimbul de informaţii în scopul efectuării eficiente a controalelor şi supravegherii la frontierele externe;  numirea ofiţerilor de legătură;  intensificarea cooperării poliţieneşti în regiunile de frontieră prin încheierea de înţelegeri şi acorduri bilaterale;  crearea şi întreţinerea unui sistem informatic comun, Sistemul Informatic Schengen. Convenţia Schengen stabileşte principiul asistenţei reciproce între autorităţile de poliţie în scopul prevenirii şi descoperirii infracţiunilor. Acest principiu poate fi implementat prin acorduri bilaterale sau înţelegeri între statele vecine364. Astfel, Părţile Contractante la Convenţia Schengen se angajează să asigure că autorităţile lor poliţieneşti, în conformitate cu legislaţia naţională şi în limitele 364

Art.39 din Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen.

178

competenţelor lor, îşi acordă asistenţă reciprocă în scopul prevenirii şi descoperirii faptelor pedepsibile, dacă dreptul intern nu prevede că cererea trebuie adresată autorităţilor judiciare şi dacă cererea sau executarea ei nu antrenează aplicarea unor măsuri de constrângere de către statul solicitat. Dacă organele de poliţie solicitate nu sunt competente să dea curs unei cereri, o înaintează autorităţilor competente. Informaţiile scrise, furnizate de statul solicitat, nu pot fi utilizate de statul solicitant ca probă pentru dovedirea faptelor penale, decât cu acordul autorităţilor judiciare competente ale statului solicitat. Cererile de asistenţă şi răspunsurile la aceste cereri pot fi schimbate între organele centrale ale fiecărui stat însărcinat cu cooperarea poliţienească internaţională. Când cererea nu poate fi făcută în timp util conform procedurii de mai sus, organele de poliţie ale statului solicitant o pot adresa direct autorităţilor competente ale statului solicitat, care pot răspunde direct. În acest caz, organul de poliţie solicitant informează, în cel mai scurt termen, organul central al statului solicitat însărcinat cu cooperarea poliţienească internaţională, despre cererea sa directă. Atunci când există motive de suspiciune sau apar pericole concrete, cooperarea între autorităţile de poliţie se va realiza fără implicarea autorităţilor judiciare, prin întreprinderea în principal a următoarelor măsuri365:  identificarea proprietarilor şi a şoferilor vehiculelor;  investigaţii privind permisele de conducere;  localizarea reşedinţei şi a împrejurimilor;  identificarea abonaţilor reţelelor de telecomunicaţii (telefon, fax şi internet), dacă aceste informaţii sunt accesibile publicului;  obţinerea de informaţii de la persoanele ce acordă sprijin poliţiei în mod voluntar;  identificarea persoanelor; 365

Cristian-Eduard Ştefan, Ligia-Teodora Pintilie – op.cit., pag.151

179

 transmiterea de informaţii operative poliţieneşti din bazele de date sau dosarele poliţiei, în conformitate cu prevederile legale relevante ce se aplică protecţiei datelor;  pregătirea de planuri şi coordonarea măsurilor de căutare, precum şi iniţierea de căutări în cazuri urgente;  stabilirea originii bunurilor, în particular arme şi vehicule (stabilirea canalelor de vânzare);  examinarea probelor (cum ar fi pagubele produse vehiculelor în accidentele cu fuga de la locul faptei, corecturi în documente, etc.). Conform art.40 din Convenţia Schengen, agenţii de poliţie ai unui stat Schengen care, în cadrul unei anchete judiciare, supraveghează pe teritoriul statului lor o persoană suspectată că a participat la săvârşirea unei fapte penale care poate atrage extrădarea, sunt autorizate să continue această supraveghere pe teritoriul altui stat Schengen, dacă acesta a autorizat supravegherea transfrontalieră pe baza unei cereri prealabile de asistenţă judiciară, acţiune supusă unor condiţii stricte şi acordului statului pe teritoriul căruia se desfăşoară supravegherea. Supravegherea transfrontalieră se poate realiza la toate tipurile de trecere a frontierei: terestră, aeriană şi maritimă. Art.40 din Convenţia Schengen distinge în acest sens două cazuri:  supravegherea normală sau obişnuită, care se desfăşoară după obţinerea autorizaţiei de supraveghere în urma adresării unei solicitări de asistenţă;  supravegherea de urgenţă sau în cazuri extreme, care permite ca supravegherea să fie continuată pe teritoriul altui stat fără o autorizaţie prealabilă. Conform art.41 din Convenţia Schengen, ofiţerii care efectuează urmărirea unei persoane pot continua această urmărire şi pe teritoriul unui stat Schengen cu care statul lor are o frontieră terestră comună. Această situaţie, 180

pentru care nu se cere o autorizare anterioară, este supusă unor condiţii foarte stricte şi unor înţelegeri clar stabilite. O parte din aceste condiţii şi înţelegeri sunt de natură generală, altele sunt specifice pentru fiecare stat şi au fost prevăzute în declaraţii unilaterale. Conform Convenţiei Schengen, fiecare stat este liber să aleagă între două opţiuni privind infracţiunile care pot da naştere la urmărire şi este liber să restricţioneze atribuţiile ofiţerilor care efectuează urmărirea (dacă au sau nu dreptul de a opri şi interoga, restricţii cu privire la scopul şi durata urmăririi). În Capitolul 6 (art.70-76) al Convenţiei Schengen sunt enumerate prevederile legale pe care statele Schengen le-au adoptat în scopul creării unui cadru legislativ suplu privitor la comerţul şi traficul de stupefiante. Trebuie menţionat faptul că, ulterior, o parte din aceste prevederi au fost îmbunătăţite prin intermediul unor decizii ale Comitetului Executiv Schengen. Art.70 din Convenţia Schengen prevede faptul că părţile contractante înfiinţează un grup de lucru permanent366, însărcinat să examineze problemele comune privind combaterea criminalităţii în materie de stupefiante şi să elaboreze, dacă este cazul, propuneri pentru a îmbunătăţi aspectele practice şi tehnice ale cooperării între părţile contractante, pe care să le prezinte Comitetului Executiv Schengen367. După încorporarea sistemului Schengen, grupul permanent a fost menţinut în cadrul juridic şi instituţional al UE ca grup de lucru consultativ, „Comerţul ilegal cu droguri”, fiind subordonat Comisiei Europene, conform art.36 din Tratatul de la Amsterdam, iar rolul Comitetului Executiv Schengen a fost preluat de Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne368.

366

Grupul permanent de lucru a fost înfiinţat la data de 18 septembrie 1995, ca grup de lucru independent, format din membrii desemnaţi ai autorităţilor naţionale competente din statele Schengen, în special din reprezentanţii organelor poliţiei şi ai autorităţilor vamale. 367 Comitetul Executiv Schengen a fost instituit în baza art.131 al Convenţiei Schengen, având ca misiune principală asigurarea aplicării corecte a acesteia. 368 Ionel Tiberiu-Marius – op.cit., pag.248-249

181

În continuare, art.71 al Convenţiei Schengen instituie în sarcina statelor Schengen o serie de obligaţii, şi anume:  adoptarea măsurilor necesare, în conformitate cu prevederile convenţiilor ONU pentru prevenirea şi combaterea traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, în ceea ce priveşte vânzarea directă sau indirectă a stupefiantelor şi a substanţelor psihotrope de orice natură, inclusiv a cannabisului, precum şi deţinerea acestor produse şi substanţe în scopul vânzării sau al exportului;  prevenirea şi combaterea, prin măsuri administrative şi penale, a exportului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, precum şi vânzarea, furnizarea şi deţinerea unor astfel de produse şi substanţe;  întărirea controalelor privind circulaţia persoanelor, mărfurilor şi a mijloacelor de transport la frontierele externe, în vederea combaterii importului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, inclusiv de cannabis;  supravegherea în special a locurilor utilizate în mod notoriu pentru traficul de droguri;  dispunerea măsurilor necesare pentru combaterea cererii de stupefiante şi de substanţe psihotrope de orice natură, în scopul prevenirii şi combaterii efectelor negative ale acestei cereri ilicite. În conformitate cu Constituţiile şi cu dreptul lor intern, părţile contractante la Convenţia Schengen trebuie să garanteze adoptarea unor dispoziţii legale care permit sechestrarea şi confiscarea bunurilor care provin din traficul ilicit de stupefiante şi de substanţe psihotrope369. În cuprinsul art.73 din Convenţia Schengen, este prevăzut angajamentul părţilor contractante ca, în conformitate cu Constituţiile şi cu dreptul lor intern,

369

Art.72 din Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen

182

să ia măsuri pentru a permite efectuarea unor livrări supravegheate în traficul ilicit de stupefiante şi de substanţe psihotrope. Prin art.74 al Convenţiei Schengen, părţile semnatare au convenit, în ceea ce priveşte comerţul legal de stupefiante şi de substanţe psihotrope, să transfere pe cât posibil în interiorul ţării, controalele efectuate la frontierele interne.

4.5. Cooperarea regională în Sud-Estul Europei Criminalitatea transfrontalieră în Sud-Estul Europei a evoluat semnificativ, reuşind să depăşească graniţele naţionale ale statelor din regiune, iar lupta împotriva acestui fenomen numai la nivel naţional îşi dovedeşte limitele, fapt pentru care cooperarea internaţională la nivelul agenţiilor de aplicare a legii devine un element esenţial370. Fiind conştientă de aceste pericole şi de necesitatea intensificării cooperării regionale, România a propus în anul 1998, cu ocazia unei reuniuni a Comitetului de Agendă al Iniţiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei (SECI), încheierea unui acord multinaţional pentru combaterea infracţionalităţii transfrontaliere. Propunerea a fost acceptată de toate statele, fiind susţinută de SUA, UE şi organizaţiile internaţionale de profil OIPC-Interpol şi Organizaţia Mondială a Vămilor (OMV). România a ratificat Acordul SECI prin Legea nr.208/1999, iar Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.201/2000 a creat cadrul instituţional necesar în scopul funcţionării Centrului Regional pentru Combaterea Criminalităţii Transfrontaliere (SECI)371.

370

Mihai-Gheorghe Stoica, Constantin-Cristian Cătuţi – Cooperarea poliţienească internaţională în România, Editura Paper Print Invest, Bucureşti, 2006, pag.48 371 Eugen Corciu, Aurel Băloi – Instituţii de cooperare poliţienească, Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2006, pag.72

183

Prin Acordul SECI s-a creat cadrul juridic necesar cooperării între statele membre prin acordarea de asistenţă reciprocă în desfăşurarea investigaţiilor penale sau vamale transfrontaliere372. Centrul SECI reprezintă o instituţie internaţională de referinţă pentru sprijinul statelor din regiune în procesul lor de aderare şi de integrare europeană în domeniul justiţiei şi afacerilor interne. Astfel, fără a aduce atingere angajamentelor statelor candidate la UE, Acordul SECI constituie un mod de activitate în comun pentru cooperarea inter-agenţii (poliţie-vamă), cu respectarea convenţiilor şi a acordurilor internaţionale relevante373. Statele membre ale Centrului SECI sunt următoarele: Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Macedonia, Republica Moldova, România, Serbia, Slovenia, Turcia şi Ungaria. De asemenea, prin participarea mai multor State Membre ale UE la activităţile Centrului SECI, se realizează un permanent schimb de experienţă, fiind preluate astfel unele proceduri specifice acestora. Acordul SECI are drept scop întărirea capacităţii de acţiune împotriva infracţionalităţii transfrontaliere din Europa de Sud-Est, în conformitate cu standardele europene şi cu alte reglementări internaţionale relevante, urmărinduse în principal următoarele:  eliminarea obstacolelor care stau în faţa unei cooperări internaţionale eficiente;  intensificarea cooperării la nivel operaţional în domeniul poliţienesc şi vamal, prin crearea unui cadru adecvat schimbului de date şi informaţii, ţinând seama de regulile de confidenţialitate şi de protecţie a datelor personale;

372

Apreciindu-se contribuţia şi iniţiativa României, prin Acordul SECI s-a stabilit că ţara noastră va găzdui la Bucureşti sediul instituţiei de aplicare a acestuia, respectiv Centrul SECI. 373 Cristian-Eduard Ştefan, Ligia-Teodora Pintilie – op.cit., pag.131

184

 asistenţă tehnică între state, schimb de experienţă, pregătirea în comun a specialiştilor;  intensificarea cooperării dintre state prin înfiinţarea unor grupuri comune de lucru (task-force) cu caracter operativ, menite să anihileze principalele reţele de infractori care acţionează în zonă pe linia traficului ilicit de droguri374;  stabilirea unor legături operative directe între agenţiile de aplicare a legii din statele participante la Centrul SECI, cu concursul OMV şi al OIPCInterpol pentru transmiterea operativă a datelor şi a informaţiilor;  armonizarea legislativă;  evaluarea permanentă a situaţiei infracţionalităţii din zonă, a riscurilor şi a posibilităţilor de facilitare a crimei organizate transfrontaliere, a celor mai bune

practici,

metode

şi

tehnologii

folosite

pentru

reprimarea

infracţionalităţii transfrontaliere. Centrul SECI este o structură de cooperare cu participare internaţională, cu statut de misiune diplomatică pe teritoriul României. Directorul Centrului are rang de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, iar membrii instituţiei au statut diplomatic. Organismul executiv principal al Centrului SECI este Comitetul Comun de Cooperare, reunind reprezentanţi ai statelor membre din cadrul administraţiei vamale şi poliţiei. La reuniunile bianuale ale Comitetului Comun de Cooperare participă OMV şi OIPC-Interpol (cu statut de consilieri permanenţi) şi observatori permanenţi (state şi organizaţii internaţionale care nu sunt semnatare ale Acordului SECI, dar doresc să coopereze cu Centrul SECI în combaterea infracţionalităţii transfrontaliere)375.

374

375

În anul 2007 au avut loc în cadrul Centrului SECI, 27 de acţiuni de tipul task-force în domeniul antidrog. http://igpr.ro/serviciul_afaceri_europene.htm

185

La Centrul SECI îşi desfăşoară activitatea ofiţeri de legătură 376, desemnaţi de fiecare stat semnatar al Acordului SECI, trimişi de principalele instituţii naţionale cu atribuţii de combatere a infracţionalităţii transfrontaliere (poliţie şi vamă). În cadrul Centrului SECI funcţionează şapte grupuri de lucru specializate pentru combaterea infracţionalităţii, grupul pentru combaterea traficului de droguri fiind coordonat de Bulgaria. În iulie 2006, Centrul SECI a coordonat operaţiunea “Containment V”. Timp de 7 zile, autorităţile de aplicare a legii din sud-estul Europei au controlat, la frontierele naţionale, camioanele, autobuzele şi autoturismele particulare suspecte. În cadrul operaţiunii amintite au fost confiscate 218 kilograme de droguri, fiind arestate 23 persoane implicate în traficul ilicit de droguri. În acelaşi sens amintim şi operaţiunea “Leotar”, iniţiată de autorităţile din Bosnia şi Herţegovina în anul 2007, în baza unor informaţii privind implicarea unui grup infracţional organizat în traficul de droguri în regiune. În urma schimbului de informaţii între autorităţile de aplicare a legii din regiune, s-a ajuns la concluzia organizării unei întâlniri de lucru între autorităţile din Bosnia, Slovenia, Croaţia şi Muntenegru. Cazul a fost supus atenţiei Centrului SECI, organizându-se în acest sens un task-force între coordonatorii cazului la sfârşitul anului 2007, la Ljubljana, în Slovenia. Ofiţerii de poliţie au menţinut permanent contactul, făcând schimb de informaţii şi obţinând probe privind structura şi funcţionarea grupului infracţional. În august, poliţia din Bosnia a efectuat percheziţii la 99 de obiective (case, apartamente, vehicule), în urma cărora a 376

Ministrul administraţiei şi internelor şi ministrul finanţelor numesc câte un ofiţer de legătură la propunerea Inspectorului General al Poliţiei Române şi directorului general al Autorităţii Naţionale a Vămilor. Numirea celor doi ofiţeri de legătură se face pentru o perioadă de minimum doi ani, fiind notificată Secretariatului Centrului SECI prin Ministerul Afacerilor Externe din România. În desfăşurarea activităţii lor specifice la Centrul SECI ofiţerii de legătură reprezintă Guvernul României, păstrându-şi atribuţiile şi calităţile de poliţist şi expert vamal. Prin intermediul ofiţerilor de legătură, în Centrul SECI se desfăşoară şi facilitează următoarele activităţi: schimbul de informaţii de interes operativ; menţinerea unor canale eficiente de comunicare; asistenţa tehnică prin schimb de cunoştinţe profesionale, ştiinţifice şi tehnice; asistenţă judiciară; livrări controlate de droguri; grupuri comune de acţiune (task-force).

186

descoperit 60 kilograme de marijuana şi 0,5 kilograme de cocaină şi haşiş. În urma acestor acţiuni poliţieneşti de amploare, au fost arestate 65 de persoane pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri377. Un alt caz, operaţiunea “Plastenka”, la care au participat Slovenia, Ungaria, România, Bulgaria şi Turcia, s-a finalizat cu confiscarea a 20 de tone de anhidridă acetică (precursor folosit la obţinerea heroinei) şi arestarea a 5 persoane. Astfel, în martie 2007, autorităţile din Slovenia au sesizat Centrului SECI cazul, ce se referea la pregătirea unui transport ilicit de anhidridă acetică din Slovenia în Turcia. În martie 2007, suspecţii de naţionalitate slovenă au încărcat transportul ilicit în camioane, iar la data de 4 aprilie 2007 anhidrida acetică a ajuns în Turcia, suspecţii fiind arestaţi şi cu sprijinul Agenţiei DEA (Drug Enforcement Administration) din cadrul Departamentului de Justiţie al SUA378. Urmărind intensificarea şi dezvoltarea cooperării poliţieneşti, la data de 5 mai 2006, Republica Albania, Bosnia şi Herţegovina, Republica Macedonia, Republica Moldova, România, Uniunea Statală Serbia şi Muntenegru au încheiat la Viena, Convenţia de cooperare poliţienească pentru Europa de Sud-Est379. Prin semnarea Convenţiei, părţile contractante au convenit să facă schimb de informaţii cu privire la următoarele aspecte:  datele persoanelor implicate în crima organizată, informaţii despre legăturile între suspecţi şi persoane suspectate cu privire la comiterea de infracţiuni, cunoştinţele acestora despre structura organizaţiilor şi grupurilor criminale, modul de operare al suspecţilor şi persoanelor suspectate sau grupurilor de suspecţi şi grupurilor suspectate, informaţii privind pregătirea, tentativele sau săvărşirea infracţiunilor, în special cele despre timpul, locul şi modul de săvârşire al infracţiunilor; 377

http://www.secicenter.org Raportul Anual pe anul 2007 al Centrului SECI 379 Convenţia a fost ratificată de România prin Legea nr.214/2007, publicată în Monitorul Oficial nr.475 din 16 iulie 2007 378

187

 metodele şi noile forme ale criminalităţii transfrontaliere;  rezultatele privind cercetarea criminologică, detalii ale metodelor de coordonare a investigaţiilor, metode şi modalităţi de lucru în vederea dezvoltării acestora pe viitor;  informaţii şi/sau mostre ale obiectelor sau bunurilor care au fost distruse la săvârşirea infracţiunii ori folosite la săvârşirea infracţiunilor sau obiectelor rezultate din săvârşirea infracţiunilor;  legislaţia în vigoare referitoare la infracţiunile care fac obiectul Convenţiei;  veniturile şi bunurile achiziţionate prin comiterea infracţiunilor sau prin implicarea în activităţi infracţionale. Totodată, în cuprinsul documentului se reglementează ca principale modalităţi de cooperare regională privind combaterea traficului ilicit de droguri, folosirea tehnicilor speciale de investigare, în special livrările supravegheate şi investigatorii sub acoperire. Cu ocazia celei de-a şaptea Reuniuni a Şefilor Agenţiilor Naţionale Responsabile cu Problematica Drogurilor (HONLEA), care a avut loc la Viena, în perioada 19-22 iunie 2007, a fost scoasă în evidenţă creşterea abuzului de droguri şi scăderea vârstei consumului de droguri în ţările Europei de Sud-Est. Totodată s-a afirmat faptul că regiunea Europei de Sud-Est rămâne un itinerariu de tranzit important pentru traficul de anhidridă acetică, în direcţia Afganistan, unde este utilizată la fabricarea heroinei. În perioada 9-11 iulie 2008, a avut loc la Bucureşti, Masa Rotundă a Experţilor din Regiunea Mării Negre, eveniment organizat de către UNODC în colaborare cu Agenţia Naţională Antidrog. Masa Rotundă a avut ca scop dezbaterea temelor privind reducerea cererii şi a ofertei de droguri în statele din regiunea Mării Negre, Republica Bielorusă, Bulgaria, Georgia, Moldova, România, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina. Cu această ocazie s-a concluzionat 188

faptul că, pentru combaterea traficului ilicit de droguri în regiunea Mării Negre, trebuie stabilite noi forme de cooperare la nivelul instituţiilor, în format multilateral, prin consolidarea formelor existente, completarea şi perfecţionarea cadrului juridic regional şi diversificarea cooperării instituţionale internaţionale, inclusiv sub forma unei iniţiative similare Centrului maritim de operaţiuni şi analize-stupefiante380.

380

Marius Toma – Experţi internaţionali antidrog reuniţi la Bucureşti, Revista Poliţia Română nr.7/2008, pag.36

189

CAPITOLUL V INVESTIGAREA JUDICIARĂ A TRAFICULUI INTERNAŢIONAL DE DROGURI

5.1. Aspecte introductive

Criminalitatea organizată, în special cea care are preocupări pe linia traficului ilicit de droguri, prezintă caracteristici specifice ce sporesc substanţial dificultăţile

întâmpinate

de

organele

judiciare

cu

ocazia

investigării

infracţiunilor, dintre care în doctrină381 sunt menţionate următoarele:  repartizarea activităţilor ilicite şi a responsabilităţii individuale în cadrul structurii;  flexibilitatea membrilor grupului în îndeplinirea sarcinilor;  caracterul secret al structurii;  melanjul între activităţile ilicite şi cele licite, pentru a se crea o aparentă imagine legală a activităţilor desfăşurate;  capacitatea de a anula eforturile organelor judiciare de dezmembrare a grupului, direct, prin eliminarea fizică a investigatorilor, ori indirect, prin corupţie, intimidare sau şantaj. Pe plan internaţional, aşa-zişii „baroni ai drogurilor” sunt predispuşi, graţie posibilităţilor de care dispun, să compromită sistemul justiţiei. Trimiterea în judecată a puternicelor reţele de traficanţi de droguri constituie o activitate laborioasă şi periculoasă, care necesită resurse considerabile. Cazurile de trafic internaţional de droguri sunt complexe, adesea tranzacţiile au loc în străinătate în 381

Tanislav Eliodor – Traficul ilegal de droguri şi instituţia agentului acoperit în legislaţia românească (teză de doctorat), Academia de Poliţie A.I. Cuza, Bucureşti, 2008

190

scopul deghizării sau disimulării veniturilor obţinute din traficul ilicit. Traficul ilicit de droguri reprezintă un mecanism complex ce cuprinde producţia, transportul, distribuirea şi vânzarea drogurilor. Acţiunile organelor judiciare specializate în lupta antidrog trebuie să urmărească în mod sistematic toate stadiile activităţii ilicite desfăşurate în interiorul reţelelor de traficanţi. Investigaţiile organelor judiciare nu trebuie să se limiteze la reţinerea sau arestarea unui singur traficant şi la confiscarea drogurilor deţinute de către acesta, obiectivul final al anchetei fiind destrămarea întregii reţele de distribuţie a drogurilor, lucru ce nu se poate realiza decât dacă este probată activitatea infracţională a tuturor persoanelor implicate în traficul ilicit de droguri. Printre activităţile cele mai importante desfăşurate de organele judiciare în vederea administrării probelor, amintim constatarea în flagrant a infracţiunilor, cercetarea la faţa locului, percheziţia, ridicarea de obiecte şi înscrisuri, dispunerea de constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize şi audierea persoanelor. Investigarea judiciară a traficului internaţional de droguri necesită folosirea pe scară largă a celor mai moderne metode tehnice criminalistice, procedee superioare de tactică şi metodică a cercetării unor astfel de fapte şi mai ales utilizarea mijloacelor moderne de investigaţie. Principalele tehnici speciale de investigare folosite în combaterea traficului ilicit de droguri au fost enunţate în cuprinsul art.20 din Convenţia ONU privind combaterea criminalităţii transnaţionale organizate, recomandânduse statelor implementarea mecanismelor de acţiune a acestora şi legislaţia aferentă.

Aceste

tehnici

sunt

următoarele:

înregistrările

audio-video,

supravegherea şi controlul comunicaţiilor şi transmisiilor electronice, folosirea martorilor sub protecţie şi acordarea de imunităţi pentru aceştia, livrările supravegheate. Datorită diversificării modalităţilor de comitere a infracţiunilor de trafic ilicit de droguri, s-a impus cu necesitate introducerea în legislaţia naţională a 191

unor noi instituţii, menite să sporească şi posibilităţile organelor judiciare în descoperirea, cercetarea şi combaterea acestui fenomen. Astfel, Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri prevede metode şi tehnici speciale de investigare judiciară, cum ar fi livrarea supravegheată, investigatorul sub acoperire, procurarea de droguri, substanţe chimice esenţiale şi precursori de către investigatorul şi colaboratorul sub acoperire sau accesul la sistemele de telecomunicaţii sau informatice. Totodată, în acord cu acquis-ul comunitar în domeniu, legiuitorul român a reglementat prin Legea nr.298/2008382 un nou mijloc de investigare, respectiv reţinerea datelor generate sau prelucrate de către furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, metodă aplicată cu succes şi de organele judiciare ale altor state membre din cadrul UE.

5.2. Proceduri comune de administrare a probelor 5.2.1. Constatarea în flagrant a infracţiunilor Activitatea de prindere în flagrant a infractorilor realizată de către organele judiciare a fost contestată uneori, cu motivarea că ar reprezenta o instigare la comiterea infracţiunii sau o favorizare a continuării activităţii infracţionale. Majoritatea instanţelor de judecată nu au luat însă în considerare aceste argumente, iar prinderea în flagrant este acceptată şi utilizată în majoritatea statelor cu sisteme democratice necontestate383. Constatarea în flagrant a infracţiunilor care au ca obiect traficul de droguri este deosebit de importantă. În majoritatea cazurilor, ancheta trebuie să debuteze

382

Legea nr.298/2008 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii 383 Medeanu Tiberiu-Constantin – Flagrantul în traficul cu droguri, în Revista “Criminalistica” nr.5/2006, pag.34

192

cu activitatea de constatare în flagrant, activitate ce devine de importanţă crucială atât pentru evoluţia în timp, cât şi pentru rezultatele anchetei384. Etimologic, termenul de „flagrant” derivă din verbul latin „flagro-are” (a arde), sens în care, noţiunea de flagranţă semnifică prinderea făptuitorului în focul acţiunii sale sau imediat după săvârşire385. Starea de flagranţă presupune întotdeauna prezenţa fizică a făptuitorului, în lipsa sa infracţiunea neputând fi considerată flagrantă. Prin constatarea infracţiunii flagrante, organele judiciare au în vedere realizarea următoarelor obiective:  împiedicarea continuării desfăşurării activităţii infracţionale şi diminuarea pericolului social;  prinderea făptuitorului în timpul comiterii faptei sau la un moment cât mai apropiat de acesta;  ridicarea obiectelor sau a bunurilor deţinute ori primite ilegal;  strângerea tuturor probelor care atestă existenţa infracţiunii şi dovedesc vinovăţia făptuitorului;  tragerea la răspundere penală a făptuitorului imediat după comiterea infracţiunii. Constatarea infracţiunii flagrante trebuie să fie efectuată de o echipă formată din procuror şi poliţişti specializaţi antidrog. Acţiunile de prindere în flagrant sunt întotdeauna conduse de procuror, care stabileşte modul de acţiune, momentul intervenţiei, momentul încetării acţiunii, luând toate deciziile ce se impun, în funcţie de specificul operaţiunii. Poliţiştii participanţi la acţiune sunt obligaţi să aducă la îndeplinire, de îndată, toate dispoziţiile procurorului386. 384

Olteanu Ion-Gabriel – Metodologie criminalistică. Cercetarea structurilor infracţionale şi a unora dintre activităţile ilicite desfăşurate de acestea, Editura AIT Laboratories, Bucureşti, 2007, pag.263 385 Boroi Alexandru, Ungureanu Georgeta-Ştefania, Jidovu Nicu, Măgureanu Ilie – Drept procesual penal, Editura AllBeck, Bucureşti, 2001, pag.408 386 Ioan Dascălu (coordonator), Ştefan Prună, Marin-Claudiu Ţupulan, Cristian-Eduard Ştefan, Laurenţiu Giurea – Organizaţia criminală a drogurilor, Editura Sitech, Craiova, 2008, pag.288

193

Activitatea de constatare în flagrant a infracţiunilor se poate efectua în oricare din următoarele etape pe care le parcurg drogurile până la consumul final387: a) Cultivarea plantelor ce conţin substanţe utilizate la producerea diferitelor categorii de droguri, transportul acestor plante la punctele de colectare, prelucrarea acestora astfel încât să devină apte pentru a fi transportate în zonele de consum, ţinând cont de toate obstacolele ce pot interveni, legate de furturi săvârşite de către proprii membri ai reţelei, atacuri ale unor organizaţii rivale, controale ale organelor abilitate, etc. b) Transportul din zonele de producţie la zonele de consum, prelucrarea astfel încât marfa să poată fi vândută distribuitorilor locali ori, chiar în vederea obţinerii dozelor pentru consumul curent al toxicomanilor. c) Depozitarea, prelucrarea finală – dacă mai este cazul – distribuţia drogurilor către cei care vând dozele gata preparate consumatorilor finali în diverse locuri, mai mult sau mai puţin dinainte stabilite, dar în mod cert cu luarea tuturor măsurilor de siguranţă. d) Cumpărarea, eventuala depozitare, administrarea drogurilor. Având în vedere cooperarea la nivel internaţional şi incriminarea, aproape universală, pe baza convenţiilor internaţionale a traficului ilicit de droguri, constatarea în flagrant a activităţii ilicite poate fi desfăşurată în oricare dintre etape, ca problemă de strategie punându-se doar oportunitatea intervenţiei într-un moment sau altul. Idealul tinde spre destrămarea întregii reţele de infractori, ancheta având drept obiectiv anihilarea întregului complex infracţional şi nu vânarea numai a unor simpli consumatori sau vânzători finali ce pot fi înlocuiţi cu uşurinţă.

387

Olteanu Ion-Gabriel – op.cit., pag.266

194

Activităţile premergătoare constatării infracţiunii flagrante ce se impun a fi efectuate de organele judiciare sunt următoarele388: • Aprecierea oportunităţii şi necesităţii constatării infracţiunii flagrante Organele judiciare trebuie să aibă în vedere natura activităţii ilicite ce se desfăşoară ori este pe cale de a se desfăşura, frecvenţa comiterii acestor fapte într-un anumit loc şi timp, împrejurările în care se comit, modul de operare al făptuitorilor, numărul lor, activităţile desfăşurate înainte şi după comiterea infracţiunii. Organul judiciar trebuie să procedeze la analiza temeinică a informaţiilor existente în fiecare caz în parte, în vederea luării deciziei privind constatarea infracţiunii în flagrant. În cadrul acestei etape premergătoare, organele judiciare pot proceda la supravegherea activităţii infracţionale desfăşurate de persoanele implicate, care are ca scop depistarea şi destrămarea reţelei de traficanţi, descoperirea mijloacelor şi metodelor folosite, a locurilor de derulare a tranzacţiilor, etc. • Obţinerea informaţiilor referitoare la făptuitori şi la activităţile infracţionale desfăşurate de aceştia Cunoaşterea datelor389 despre persoanele implicate în traficul ilicit de droguri şi despre activităţile desfăşurate de acestea oferă posibilitatea organelor judiciare să stabilească modalităţile concrete în care trebuie să acţioneze în vederea constatării infracţiunii flagrante. În acest scop, este necesară stabilirea următoarelor aspecte:  cunoaşterea topografiei locului unde urmează a se desfăşura activitatea infracţională (loc public, domiciliul unei persoane, mijloace de transport în comun, etc.); 388

Stancu Emilian – Tratat de criminalistică, ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2004, pag.645. A se vedea în acelaşi sens şi Aioniţoaie Constantin, Ion Eugen-Sandu (coordonatori) şi colectiv – Tratat de tactică criminalistică (ediţia a II-a revăzută şi adăugită), Editura Carpaţi, Craiova, 1992, pag.294-295 389 Principalele date sunt naţionalitatea, cetăţenia, domiciliul sau reşedinţa, antecedentele penale, legături infracţionale, metode, mijloace şi moduri de operare folosite, provenienţa drogurilor.

195

 identificarea tuturor persoanelor implicate sau a grupurilor de infractori, posibili participanţi la comiterea infracţiunii;  împrejurările în care urmează să se comită fapta şi informaţiile cu privire la modul de operare folosit de traficanţi pentru a ascunde, transporta sau plasa drogurile;  stabilirea perioadei de timp în care traficanţii plasează drogurile;  identificarea mijloacelor de transport folosite de făptuitori (tip, marcă, culoare, număr de înmatriculare, proprietar, conducătorii auto care le folosesc);  cunoaşterea măsurilor de precauţie pe care şi le iau făptuitorii pentru a nu fi prinşi de organele judiciare (parole, coduri, semnale);  dacă făptuitorii acţionează înarmaţi sau folosesc substanţe paralizante pentru a scăpa de urmărire;  punctele de frontieră utilizate de făptuitori pentru a ieşi sau a intra în ţară. • Stabilirea efectivelor care vor acţiona, a dotării lor şi precizarea modului de acţiune Această etapă presupune întreprinderea următoarelor activităţi390:  stabilirea exactă a atribuţiilor fiecărui lucrător din echipa operativă, în funcţie de modul de acţiune şi locurile de amplasare în zona de intervenţie;  întocmirea unui plan de acţiune391 şi un ultim instructaj ce se impune a fi efectuat înainte de declanşarea acţiunii;  pregătirea mijloacelor tehnice criminalistice, echipa de cercetare urmând să fie dotată cu trusa pentru testarea stupefiantelor, cu dispozitive pentru prelevări de aer din diverse locuri, cu aparate de fotografiat şi video. 390

Ioan Dascălu (coordonator), Ştefan Prună, Marin-Claudiu Ţupulan, Cristian-Eduard Ştefan, Laurenţiu Giurea – op.cit., pag.290 391 Planul de acţiune trebuie să cuprindă şi variantele de rezervă previzibile, persoanele care se vor deplasa la faţa locului în acelaşi autoturism cu procurorul, precum şi poliţiştii care vor efectua activităţile ulterioare prinderii în flagrant: audieri, cercetări la faţa locului, percheziţii, paza persoanelor reţinute şi conducerea lor la arest şi la instanţa de judecată, alte verificări, etc.

196

 precizarea exactă a orei la care se va declanşa acţiunea;  stabilirea momentului şi a modalităţii de pătrundere în zona în care se află făptuitorul şi în care urmează a se realiza prinderea în flagrant a acestuia;  elaborarea modalităţilor şi etapelor succesive ale identificării drogurilor asupra făptuitorului sau în locurile din apropierea sa;  identificarea şi luarea în calcul şi a unor factori secundari, particularităţile zonei de acţiune, semnalele ce vor fi folosite de membrii echipei pentru a comunica între ei, poziţionarea lor la locul acţiunii. În cazul în care nu sunt îndeplinite toate condiţiile pentru buna desfăşurare a acţiunii de prindere în flagrant sau dacă organele de poliţie nu dispun de logistica sau forţele necesare, procurorul poate dispune amânarea, anularea sau încetarea acţiunii. • Stabilirea martorilor asistenţi Martorii asistenţi trebuie să fie aleşi de organele judiciare anterior momentului realizării flagrantului, pentru a li se asigura posibilitatea să observe atât activităţile desfăşurate de traficanţi, cât şi modul de acţiune şi constatările organelor judiciare. La alegerea martorilor asistenţi trebuie să se ţină seama de condiţiile legale pe care trebuie să le îndeplinească aceştia392. Practica judiciară şi tactica criminalistică 393 recomandă ca momentul intervenţiei să se situeze în timp după ce făptuitorul a executat cel puţin una dintre infracţiunile ce formează elementul material al infracţiunii, incriminată ca modalitate normativă distinctă de săvârşire a traficului ilicit de droguri. Surprinderea în flagrant reprezintă momentul cel mai important al acţiunii, implicând o eficacitate maximă din partea echipei de intervenţie. Astfel, echipa de cercetare dispune de avantajul factorului surpriză, iar făptuitorul trece

392

Nu pot fi martori asistenţi minorii sub 14 ani, persoanele interesate în cauză şi cele care fac parte din aceeaşi unitate cu organul care efectuează actul procedural. 393 Stancu Emilian – Criminalistică, vol.II, Editura Actami, Bucureşti, 1995, pag.274

197

printr-un moment de relaxare după „derularea tranzacţiei” în bune condiţii şi nu îşi mai ia alte măsuri de precauţie. După ce s-a observat că obiectul infracţiunii a fost remis făptuitorului, membrii echipei de cercetare trebuie să acţioneze operativ pentru surprinderea acestuia în flagrant. După prinderea în flagrant, organele judiciare trebuie să desfăşoare cu caracter imediat şi obligatoriu următoarele activităţi394:  imobilizarea tuturor persoanelor participante la comiterea infracţiunii;  declinarea calităţii membrilor echipei de cercetare şi motivul prezenţei lor la locul comiterii faptei;  luarea măsurilor necesare pentru încetarea activităţii ilicite;  percheziţia corporală a persoanelor, a autovehiculelor folosite ori a bagajelor, după caz. Această operaţiune prezintă o mare importanţă, se efectuează cu prioritate şi este obligatorie în toate cazurile, evitându-se, pe cât posibil, locurile aglomerate. Cu ocazia percheziţiei corporale, asupra făptuitorului pot fi găsite substanţe sau produse stupefiante, ţigări care conţin ierburi stupefiante, alimente folosite ca ascunzători, hărţi pe care sunt însemnate traseele de parcurs, agende cu nume de persoane, adrese, numere de telefon şi altele. De asemenea, organele judiciare trebuie să procedeze la căutarea drogurilor sau a banilor pe care făptuitorii le au asupra lor, luând totodată măsuri de ridicare a telefoanelor mobile deţinute de aceştia;  identificarea martorilor oculari;  acordarea primului ajutor persoanelor intoxicate. În cazul persoanelor aflate în stare gravă din cauza supradozelor consumate, se impune internarea imediată a acestora, după ce, în prealabil, au fost identificate, menţionându-se măsurile luate în cuprinsul procesului-verbal. Dacă există 394

Lascu Ioan, Lascu Laura Codruţa – Corupţia şi crima organizată, Editura Alma Mater, Sibiu, 2002, pag.236

198

date şi informaţii despre persoane care consumă stupefiante, cu ocazia constatării flagrantului, este necesar ca din echipă să facă parte şi un medic specialist;  identificarea făptuitorilor trebuie realizată pe baza actelor de identitate pe care le au asupra lor, iar atunci când acest lucru nu este posibil, identificarea se va face în baza datelor declarate de aceştia, urmând a fi verificate ulterior în evidenţele şi bazele de date ale organelor judiciare;  luarea măsurilor cu privire la făptuitor şi la obiectele, valorile şi înscrisurile descoperite. După efectuarea percheziţiei corporale, organul judiciare va asigura paza făptuitorului, această activitate având un rol dublu: pe de o parte, pentru a nu-i da posibilitatea făptuitorului să dispară de la locul faptei, iar pe de altă parte pentru a nu distruge eventualele mijloace materiale de probă. În situaţia în care, după constatarea în flagrant a unei infracţiuni de trafic ilicit de droguri, făptuitorul reuşeşte să fugă şi să se ascundă într-o locuinţă care nu îi aparţine, se pune problema dacă organele judiciare pot pătrunde în acea locuinţă pentru prinderea şi reţinerea făptuitorului. Practica judiciară a statuat faptul că organele de poliţie pot pătrunde în acea locuinţă, dar numai pentru prinderea făptuitorului, nu şi pentru efectuarea percheziţiei domiciliare (situaţie în care este necesară obţinerea unei autorizaţii de percheziţie emisă de judecător). Obiectele purtătoare de urme (seringi, fiole, ţigări prelucrate) se ridică de organele judiciare, urmând a se dispune ulterior constatările tehnico-ştiinţifice, expertizele şi analizele de laborator necesare identificării substanţelor stupefiante. După realizarea acestor activităţi, organele judiciare vor materializa rezultatul constatării infracţiunii flagrante prin întocmirea unui proces-verbal.

199

5.2.2. Cercetarea la faţa locului Cercetarea la faţa locului reprezintă activitatea procedurală şi de tactică criminalistică al cărei obiect îl constituie perceperea nemijlocită a locului unde sa săvârşit infracţiunea, descoperirea, relevarea, fixarea, ridicarea şi examinarea urmelor şi a mijloacelor materiale de probă, precizarea poziţiei şi stării acestora, având ca scop stabilirea naturii şi împrejurărilor comiterii faptei, precum şi a datelor necesare identificării făptuitorului395. Prin locul faptei se înţelege arealul unde s-a desfăşurat sau se presupune că s-a desfăşurat o activitate ilicită, total sau parţial, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia. Şeful echipei de cercetare la faţa locului este procurorul, întrucât infracţiunile de trafic ilicit de droguri sunt în competenţa sa directă de cercetare. Echipa care examinează din punct de vedere criminalistic locul faptei trebuie să fie dotată cu trusă cu reactivi pentru testarea stupefiantelor, sonde de control, aparatură pentru radiografierea unor obiective în care sunt ascunse drogurile, aparatură de fotografiere, filmare, videofilmare396. Ajungând la faţa locului, echipa de cercetare trebuie să ia toate măsurile pregătitoare, referitoare la informarea operativă cu privire la situaţia concretă, verificarea modului în care au acţionat primii sosiţi în câmpul infracţiunii, determinarea modificărilor survenite în aspectul iniţial al locului faptei, delimitarea locului de cercetat, organizarea pazei locului respectiv, identificarea martorilor oculari şi a suspecţilor, stabilirea metodelor concrete de examinare. Totodată se vor lua măsurile de prim ajutor pentru salvarea de vieţi, transportarea la spital în cazul intoxicării cu droguri sau alte măsuri pentru prevenirea unor aspecte negative de acest gen. 395

Aioniţoaie Constantin, Ion Eugen-Sandu (coordonatori) şi colectiv – Tratat de tactică criminalistică (ediţia a II-a revăzută şi adăugită), Editura Carpaţi, Craiova, 1992, pag.26 396 Ioan Dascălu (coordonator), Ştefan Prună, Marin-Claudiu Ţupulan, Cristian-Eduard Ştefan, Laurenţiu Giurea – op.cit., pag.295

200

Locul faptei care constă în laboratoare clandestine este potenţial periculos. Substanţele chimice sunt deseori inflamabile, explozive, toxice sau corozive. De aceea, trebuie să fie luate precauţiile necesare pentru asigurarea integrităţii personalului. Imediat după ce locaţia a fost securizată, toate ferestrele şi uşile trebuie să fie deschise pentru a se asigura o bună ventilaţie şi pentru a minimaliza riscul de foc. Sub nici o formă nu trebuie permis fumatul. Totodată, trebuie luată măsura anunţării pompierilor, care trebuie să fie prezenţi la cercetarea laboratoarelor clandestine. După luarea măsurilor pregătitoare, echipa de cercetare la faţa locului va proceda la desfăşurarea următoarelor activităţi397:  luarea cu operativitate a măsurilor de prevenire a intoxicaţiilor cu droguri sau toxice;  fotografierea sau videofilmarea produselor sau substanţelor descoperite în locurile unde au fost ascunse sau depozitate şi a persoanelor implicate în traficul ilicit;  descoperirea obiectelor corp delict şi a urmelor vizibile (pipe folosite la fumatul drogurilor, resturi de ţigări, fiole goale, seringi);  descoperirea pe membrele superioare şi inferioare ale consumatorilor de droguri de înţepături, cruste, cicatrici, etc.;  efectuarea percheziţiei corporale asupra persoanelor implicate găsite la faţa locului, în vederea descoperirii drogurilor, a unor obiecte şi înscrisuri ce pot dovedi activitatea infracţională şi pot servi ca mijloc de probă, căutându-se inclusiv în cavităţile corpului persoanei (nas, gură, urechi). Cu prilejul cercetării la faţa locului, organele judiciare pot identifica şi ridica o largă varietate de urme: papilare, biologice, de sol, textile, ambalaje, înscrisuri. Toate acestea trebuie examinate cu atenţie şi apoi expertizate pentru clarificarea împrejurărilor faptelor. 397

Aceste activităţi se execută în faza statică a cercetării la faţa locului.

201

De asemenea vor fi efectuate căutări şi examinări în locurile înconjurătoare, în mijloacele de transport şi în orice alte zone purtătoare de urme sau pretabile în a fi găsite mijloace materiale de probă. Este adesea utilă şi indicată folosirea câinelui de urmărire special dresat pentru preluarea urmei de miros398. Activităţile necesare a fi executate în faza dinamică a cercetării la faţa locului sunt următoarele:  examinarea amănunţită de către medic a persoanelor despre care există indicii ori prezintă simptome ale consumului de droguri;  căutarea, relevarea, fixarea şi ridicarea tuturor categoriilor de urme ce par a avea legătură cu cauza (inclusiv urmele digitale de pe înscrisurile descoperite la faţa locului ori de pe ambalajele în care se află drogurile, fie de pe alte produse sau obiecte în care sunt ascunse drogurile);  efectuarea de fotografii sau înregistrări video de detaliu, îndeosebi asupra drogurilor găsite, a urmelor injecţiilor, a resturilor de ţigări ori a pulberilor de stupefiante, a reţetelor şi a altor înscrisuri ce probează existenţa faptei şi participaţia diferitelor persoane la derularea activităţii infracţionale;  examinarea îmbrăcămintei şi a altor obiecte aparţinând făptuitorilor;  examinarea cu minuţiozitate a bagajelor, coletelor, urmărindu-se descoperirea pereţilor şi fundurilor duble, a capacelor sau a altor locuri în care ar putea fi ascunse drogurile. Totodată, trebuie să fie verificate cu maximă atenţie alimentele şi băuturile, practica organelor judiciare semnalând numeroase cazuri de traficanţi care au recurs la ascunderea drogurilor în cutii de compot, în sticle cu băuturi alcoolice, în bucăţi de ciocolată, în cutii de conserve, etc.

398

Florin Sandu, Mihai-Gheorghe Stoica, Mihai Anghel, Ilie Perca (coordonatori) şi colectiv – Manualul poliţistului antidrog, Centrul de Resurse Juridice, Bucureşti, 2002, pag.57

202

Toate produsele toxice, drogurile sau substanţele asupra cărora există suspiciunea apartenenţei la aceste categorii, trebuie ridicate de organele judiciare în vederea cercetărilor. Totodată, se va proceda în mod obligatoriu la ridicarea tuturor materialelor utilizate de făptuitori (aparatură, solvenţi, reţete cu timbru sec, materii prime) la fabricarea, prelucrarea, experimentarea, administrarea sau consumarea drogurilor. Activităţile desfăşurate cu ocazia cercetării la faţa locului vor fi consemnate de organele judiciare în cadrul unui proces-verbal.

5.2.3. Percheziţia Percheziţia constă în căutarea asupra unei persoane, în locuinţa sau la locul ei de muncă, ori în localurile deschise publicului a obiectelor, înscrisurilor sau valorilor a căror existenţă sau deţinere este tăgăduită, în vederea descoperirii şi administrării probelor necesare justei soluţionări a cauzelor penale. În anchetarea traficului ilicit de droguri, printre primele acte de urmărire penală efectuate se află percheziţia399. Raportate la specificul infracţiunii de trafic de droguri, pregătirea şi efectuarea propriu-zisă a acestei activităţi ridică probleme dintre cele mai diverse. Atunci când există indicii privind existenţa drogurilor ascunse în anumite locuri, a traficanţilor sau consumatorilor de droguri care se sustrag de la urmărire sau sunt căutaţi de organele judiciare, se procedează la efectuarea de percheziţii domiciliare. Totodată percheziţia se efectuează atunci când există indicii că într-o locuinţă s-a comis sau se pregăteşte comiterea unei infracţiuni legate de droguri400.

399

Stancu Emilian – Tratat de criminalistică, ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2004, pag.647 400 Art.24 din Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, modificată şi completată prin Legea nr.522/2004

203

Condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a se putea dispune efectuarea unei percheziţii domiciliare sunt următoarele:  persoana căreia i s-a cerut să predea vreun obiect sau înscris care poate servi ca mijloc de probă tăgăduieşte existenţa sau deţinerea acestora;  să existe indicii temeinice că efectuarea unei percheziţii este necesară pentru descoperirea şi strângerea probelor;  să fie începută urmărirea penală în cauză, percheziţia domiciliară neputând fi dispusă înainte de începerea urmăririi penale. Dispoziţia instanţei de judecată de a se efectua o percheziţie se comunică procurorului, urmând ca această activitate să fie efectuată de către procuror sau de organul de cercetare penală, însoţit, după caz de lucrători operativi. Având în vedere faptul că infracţiunile de trafic ilicit de droguri sunt în competenţa exclusivă de cercetare a procurorului, este obligatorie participarea procurorului la efectuarea percheziţiei, în caz contrar procurorul fiind obligat să delege în scris organele poliţiei judiciare pentru efectuarea percheziţiei şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri. Dacă se ajunge la concluzia că efectuarea unei percheziţii constituie o activitate necesară şi oportună, aceasta trebuie făcută cu maximă operativitate, orice întârziere având drept consecinţă pierderea momentului operativ, ratarea elementului surpriză, de cele mai multe ori decisiv în astfel de cazuri. Momentul efectuării percheziţiilor trebuie ales cu multă grijă, de regulă atunci când cercetările ajung în stadiul în care există convingerea că se vor putea obţine maximum de probe. Cunoaşterea persoanei ce urmează a fi percheziţionată are un rol foarte important. Obţinerea unor date privitoare la modul de viaţă, locurile frecventate, legăturile infracţionale, pasiunile sau viciile sale, devine, în aceste cazuri, obligatorie.

204

Practica judiciară evidenţiază faptul că locurile unde se desfăşoară activitatea ilicită sunt amplasate în zone ferite de priviri indiscrete, iar cei puşi să păzească astfel de locuri, uneori adevărate armate, nu ezită să folosească violenţa împotriva persoanelor străine de activitatea care se desfăşoară în aceste veritabile ,,laboratoare ale morţii albe”. Din aceste motive, apropierea de locul unde urmează să se facă percheziţia implică, pe lângă o pregătire minuţioasă, şi măsuri capabile să anihileze acţiunile de împiedicare a pătrunderii în locul respectiv. Trecerea la efectuarea percheziţiei trebuie să se facă numai atunci când scopul acesteia nu poate fi realizat prin alte activităţi de urmărire penală401. Percheziţiile efectuate în cazul săvârşirii infracţiunilor la regimul drogurilor vizează atingerea următoarelor obiective402:  descoperirea de droguri, produse ori substanţe toxice;  descoperirea de instalaţii sau aparatură folosite pentru producerea, condiţionarea sau experimentarea drogurilor;  descoperirea de materii prime sau produşi intermediari, inclusiv substanţe folosite la producerea şi rafinarea drogurilor;  prinderea unor traficanţi care se ascund într-un anumit loc;  identificarea şi ridicarea unor înscrisuri privitoare la modul de procurare a drogurilor, provenienţa acestora, persoanele implicate;  descoperirea unor bunuri sau valori obţinute în urma valorificării drogurilor provenite din traficul ilicit;  descoperirea altor bunuri sau valori deţinute contrar dispoziţiilor legale în vigoare (arme, muniţii, materiale explozive, mijloace de plată false, etc.). Înainte de începerea cercetărilor în încăperi, dependinţe sau anexe, este obligatorie efectuarea percheziţiei corporale, deoarece asupra persoanelor 401

Ioan Dascălu, Cristian-Eduard Ştefan, Marin-Claudiu Ţupulan – Percheziţia judiciară, Editura Sitech, Craiova, 2008, pag.150 402 Drăghici Constantin, Ştefan Cristian-Eduard – Tactica efectuării percheziţiei şi a ridicării de obiecte şi înscrisuri, Editura Sitech, Craiova, 2006, pag.205

205

depistate se pot descoperi atât o parte din drogurile ce fac obiectul traficului ilicit, cât şi arme albe ori de foc sau substanţe cu care, la prima ocazie favorabilă, acestea nu vor ezita să-i atace pe cei care îi percheziţionează. Ţinând cont de marea diversitate a locurilor unde se efectuează căutările, atenţia organului judiciar care efectuează percheziţia trebuie să fie îndreptată şi asupra interiorului imobilului, în scopul sesizării eventualelor modificări aduse configuraţiei iniţiale ale acestuia. Percheziţia domiciliară se poate efectua între orele 06.00-20.00, iar în celelalte ore numai în caz de infracţiune flagrantă, sau când percheziţia urmează a se efectua într-un local public. Percheziţia începută între orele 06.00-20.00 poate continua şi în timpul nopţii403. Organul judiciar care urmează a efectua percheziţia este obligat ca în prealabil să se legitimeze şi, în cazurile prevăzute de lege, să prezinte autorizaţia dată de judecător. Percheziţia domiciliară se face în prezenţa persoanei la care se efectuează percheziţia, iar în lipsa acesteia, în prezenţa unui reprezentant, a unui membru al familiei sau a unui vecin având capacitate de exerciţiu. Aceste operaţiuni se efectuează de organul de cercetare penală sau de procuror în prezenţa a doi martori asistenţi. Când persoana la care se face percheziţia este reţinută ori arestată, va fi adusă la percheziţie. În cazul în care nu poate fi adusă, percheziţia domiciliară se face în prezenţa unui reprezentant ori a unui membru de familie, iar în lipsa acestora, a unui vecin având capacitate de exerciţiu. Organul judiciar care efectuează percheziţia are dreptul să deschidă încăperile sau alte mijloace de păstrare în care s-ar putea găsi obiectele sau înscrisurile căutate, dacă cel în măsură să le deschidă refuză aceasta. În căutarea obiectelor sau înscrisurilor care au legătură cu rezolvarea cauzei penale, organul judiciar este obligat să se limiteze la ridicarea numai a 403

Art.103 CPP.

206

obiectelor şi înscrisurilor care au legătură cu fapta săvârşită. Obiectele sau înscrisurile a căror circulaţie sau deţinere este interzisă, se ridică totdeauna. Organul judiciar trebuie să ia măsuri ca faptele şi împrejurările din viaţa personală a celui la care se efectuează percheziţia şi care nu au legătură cu cauza să nu devină publice. Obiectele sau înscrisurile se prezintă persoanei de la care sunt ridicate şi celor care asistă, pentru a fi recunoscute şi a fi însemnate de către acestea spre neschimbare, după care se etichetează şi se sigilează. Obiectele care nu pot fi însemnate ori pe care nu se pot aplica etichete şi sigilii se împachetează sau se închid, după care se aplică sigilii pe ambalaj. Obiectele care nu pot fi ridicate se lasă în păstrare celui la care se află sau unui custode. Consemnarea activităţilor desfăşurate cu ocazia percheziţiei sau ridicării de obiecte şi înscrisuri se realizează prin întocmirea unui proces-verbal. O copie a procesului-verbal se lasă persoanei la care s-a făcut percheziţia sau de la care sau ridicat obiectele şi înscrisurile, ori reprezentantului acesteia sau unui membru al familiei, iar în lipsă, celor cu care locuieşte sau unui vecin şi, dacă este cazul, custodelui. Percheziţia corporală poate fi dispusă, după caz, de către organul de cercetare penală, de procuror sau de judecător404. Aceasta se efectuează de către organul judiciar care a dispus-o cu respectarea dispoziţiilor privind legitimarea sa, sau de persoana desemnată de acest organ. Percheziţia corporală se face numai de o persoană de acelaşi sex cu cea percheziţionată. În cazul în care există indicii temeinice că o persoană transportă droguri ascunse în corpul său, pe baza consimţământului scris organul de urmărire penală dispune efectuarea unor examene medicale, în vederea descoperirii acestora. În caz de refuz, se va solicita autorizarea procurorului, care va menţiona şi unitatea medicală ce urmează să efectueze aceste investigaţii 404

Art.100, alin.5 CPP.

207

medicale405.

5.2.4. Dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice, medico-legale şi a expertizelor Organele judiciare intră în posesia urmelor şi a mijloacelor materiale de probă cu ocazia efectuării diferitelor activităţi procedurale: cercetarea la faţa locului, ridicarea de obiecte şi înscrisuri, percheziţia, constatarea infracţiunii flagrante, etc. Pentru valorificarea urmelor şi mijloacelor materiale de probă sunt necesare cunoştinţe de specialitate şi mijloace tehnice adecvate, pe care organele judiciare, oricât ar fi de dotate, nu le posedă406. Literatura de specialitate defineşte constatarea tehnico-ştiinţică ca fiind activităţile dispuse de organele judiciare pentru a clarifica, pe criterii de ordin ştiinţific, semnificaţia urmelor sau a obiectelor descoperite la locul săvârşirii infracţiunii407. Constatarea tehnico-ştiinţifică se dispune din oficiu sau la cerere, atunci când este îndeplinită una din următoarele condiţii408:  există pericolul dispariţiei unor mijloace de probă ori de schimbare a unor situaţii de fapt;  este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Organul de urmărire penală care dispune efectuarea constatării tehnicoştiinţifice stabileşte obiectul acesteia, formulează întrebările la care trebuie să se răspundă şi termenul în care urmează a fi efectuată lucrarea. Toate constatările se dispun de către organul judiciar prin rezoluţie motivată, act din care trebuie să 405

De foarte multe ori, consumatorii de droguri îşi plasează dozele cu drog în cavitatea bucală, sub limbă, iar în momentul percheziţionării de organele judiciare, aceştia înghit drogurile, fapt ce le poate cauza moartea. 406 Aioniţoaie Constantin, Sandu Ion-Eugen (coordonatori) şi colectiv – op.cit., pag.239 407 Bercheşan Vasile – Cercetarea penală (criminalistică-teorie şi practică). Îndrumar complet de cercetare penală, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura şi Tipografia ICAR, Bucureşti, 2002, pag.215 408 Art.112 CPP.

208

rezulte409: data şi locul întocmirii; gradul, numele şi prenumele şi unitatea din care face parte organul de cercetare; temeiul de fapt care a impus apelarea la cunoştinţele unui specialist; baza legală a dispunerii constatării tehnicoştiinţifice; genul de constatare tehnico-ştiinţifică solicitată; unitatea specializată care va efectua lucrarea; întrebările la care urmează să răspundă specialiştii; materialele care se pun la dispoziţia specialiştilor; termenul de depunere a raportului de constatare410. Potrivit prevederilor legale, expertiza constituie mijloc de probă, cu valoare probantă egală cu a celorlalte mijloace de probă, printre care se enumeră atât constatarea tehnico-ştiinţifică, cât şi cea medico-legală. În afara cazurilor când expertiza este obligatorie, aceasta se dispune ori de câte ori organul de urmărire penală sau instanţa de judecată constată prezenţa cumulativă a unor fapte ori stări de fapt care nu sunt valorificate îndeajuns şi împrejurarea că pentru lămurirea lor este necesară folosirea unor specialişti. Pentru probarea infracţiunilor de trafic ilicit de droguri poate fi dispusă orice constatare sau expertiză criminalistică, în raport cu natura urmelor descoperite cu prilejul desfăşurării diverselor activităţi procedurale. Specifice acestor infracţiuni sunt următoarele genuri de constatări sau expertize411: a) Constatarea (expertiza) toxicologică Dispunerea şi efectuarea constatării (expertizei) toxicologice are ca scop stabilirea naturii produsului ori a substanţei descoperite asupra făptuitorului, dacă substanţa face parte din categoria drogurilor sau are în compoziţie substanţe din cadrul celor aflate sub control internaţional sau naţional. Întrucât raportul de constatare tehnico-ştiinţifică sau de expertiză constituie singurul mijloc de probă în procesul penal care să ateste că o anumită 409

Bercheşan Vasile – op.cit., pag.223 Operaţiile şi concluziile constatării tehnico-ştiintifice se consemnează într-un raport. 411 Ioan Dascălu (coordonator), Ştefan Prună, Marin-Claudiu Ţupulan, Cristian-Eduard Ştefan, Laurenţiu Giurea – Organizaţia criminală a drogurilor, Editura Sitech, Craiova, 2008, pag.226 410

209

substanţă face parte din categoria drogurilor, această sarcină revine în exclusivitate specialiştilor din cadrul laboratoarelor de profil. Specialiştii vor fi solicitaţi să răspundă la următoarele întrebări formulate de organul judiciar412:  dacă produsele sau substanţele supuse examinării sunt droguri;  dacă probele înaintate pentru analiză fac parte din categoria drogurilor supuse controlului internaţional sau conţin astfel de substanţe;  care este concentraţia în substanţa activă şi puritatea probelor analizate;  care este gradul de umiditate al plantelor din care s-au extras drogurile;  dacă produsele sau drogurile au fost sau nu falsificate;  dacă în raport cu numărul şi natura compuşilor existenţi în probele analizate se poate aprecia sursa de provenienţă a drogurilor;  care este greutatea produselor şi substanţelor ce formează obiectul traficului de droguri. Demonstrarea şi formularea concluziei constatării tehnico-ştiintifice sau expertizei toxicologice se face şi în plan vizual, la raportul de constatare ori de expertiză anexându-se spectograme, fotografii sau alte reprezentări grafice ale rezultatelor obţinute atât din analiza probei în litigiu, cât şi din analizarea probei utilizate ca model de comparaţie. Specialistul sau expertul toxicolog poate stabili următoarele concluzii413:  cert-pozitivă, de maniera ,,substanţa supusă examinării este drog”;  cert-negativă, de exemplu ,,substanţa supusă examinării nu este drog”;  de probabilitate, de exemplu ,,substanţa supusă examinării este probabil opiu”;  de imposibilitate, de exemplu ,,nu se poate stabili dacă substanţa supusă examinării este stupefiant”. 412 413

Florin Sandu, Mihai-Gheorghe Stoica, Mihai Anghel, Ilie Perca (coordonatori) şi colectiv – op.cit., pag.57 Stancu Emilian – op.cit., pag.649

210

b) Constatarea (expertiza) fizico-chimică Acest gen de constatare tehnico-ştiinţifică sau expertiză se dispune pentru stabilirea urmelor de drog pe obiectele găsite asupra unor persoane, cum ar fi: pipe, seringi, pahare, linguriţe, etc. Expertiza fizico-chimică se efectuează printr-o examinare comparativă ce constă în coroborarea rezultatelor analizei probei în litigiu cu cele obţinute din examinarea probei model de comparaţie sau cu alte date privitoare la caracteristicile fizico-chimice ale substanţelor. Specialiştii vor fi solicitaţi de organul judiciar să răspundă la următoarele întrebări:  dacă pe obiectele descoperite asupra anumitor persoane pot fi puse în evidenţă urme ale unor substanţe, iar în caz afirmativ, care este natura urmelor de substanţă pusă în evidenţă;  dacă urmele evidenţiate provin de la droguri, denumirea exactă a acestora şi dacă fac parte din categoria celor aflate sub control internaţional;  ce componente conţin urmele de substanţă analizate, concentraţia acestora în produs activ şi dacă poate fi indicată sursa de provenienţă. c) Constatarea (expertiza) dactiloscopică Necesitatea dispunerii unei asemenea constatări (expertize) poate apărea în situaţia în care pe diferite ambalaje ale drogurilor sau pe înscrisurile descoperite sunt relevate, fixate şi ridicate urme papilare, iar persoanele asupra cărora au fost găsite neagă fie că au cunoscut conţinutul ambalajelor, fie că au manipulat drogurile. Specialiştii trebuie să răspundă la următoarele întrebări:  dacă obiectul ridicat prezintă urme de natură papilară şi câte anume;  dacă urmele relevate, fixate şi ridicate sunt digitale sau palmare;  care este tipul şi varietatea urmelor;  de la ce mână şi de la ce degete provin urmele; 211

 dacă urmele relevate, fixate şi ridicate prezintă suficiente elemente de identificare;  care este mecanismul de formare a urmelor;  natura substanţei cu care a fost îmbibat desenul papilar în momentul creării urmelor;  care este vechimea aproximativă a urmelor. d) Constatarea (expertiza) grafică şi tehnică a documentelor În timpul examinării înscrisurilor, pe lângă identificarea scriptorului sau a maşinii de scris la care au fost dactilografiate textele în litigiu, specialiştilor li se va cere să răspundă şi la alte probleme, cum ar fi:  stabilirea autenticităţii şi a vechimii înscrisurilor;  materialul din care este confecţionat suportul (hârtie, plastic, pânză);  materialul cu care au fost scrise textele în litigiu;  autenticitatea ştampilelor aplicate;  stabilirea provenienţei materialelor: file rupte din agende, coli de hârtie având anumite particularităţi de ordin calitativ, pagini din ziare străine;  refacerea înscrisurilor rupte, arse, a textelor şterse sau acoperite. e) Constatarea (expertiza) medico-legală Principalele probleme ce pot fi lămurite prin intermediul constatării (expertizei) medico-legale sunt următoarele414:  dacă persoana supusă examinării este sau nu consumatoare de droguri;  natura drogului consumat;  dacă eventualul deces s-a datorat consumului de droguri;  dacă există urme pe baza cărora să se concluzioneze că administrarea drogurilor a fost făcută în mod forţat; 414

Olteanu Ion-Gabriel – Metodologie criminalistică. Cercetarea structurilor infracţionale şi a unora dintre activităţile ilicite desfăşurate de acestea, Editura AIT Laboratories, Bucureşti, 2007, pag.279

212

 dacă persoana suferă de afecţiunea înscrisă în reţetele cu timbru sec pe baza cărora au fost eliberate drogurile.

5.2.5. Ascultarea persoanelor Ascultarea învinuitului sau inculpatului este activitatea procedurală efectuată de organul judiciar în scopul stabilirii unor date cu valoare probatorie, necesare pentru aflarea adevărului în cauza care face obiectul cercetării penale415. Declaraţiile învinuitului sau inculpatului constituie un drept al acestuia şi nu o obligaţie (nemo tenetur edere contra se). În virtutea acestui drept, învinuitul sau inculpatul, în declaraţiile date poate pune la dispoziţia organelor judiciare acele informaţii necesare aflării adevărului, dar în acelaşi timp îşi poate exercita şi dreptul la apărare416. Ascultarea învinuitului sau a inculpatului constituie o luptă permanentă dusă în plan psihologic între organul judiciar, pe de-o parte, şi traficantul de droguri, pe de altă parte, între cele două părţi care se confruntă fiind poziţii ireconciliabil opuse. Ascultarea învinuitului sau a inculpatului se desfăşoară, potrivit prevederilor art.69-74 CPP, în trei etape principale (identificarea, ascultarea liberă şi adresarea de întrebări), urmate de consemnarea declaraţiilor. Potrivit dispoziţiilor legale, înainte de a se lua prima declaraţie învinuitului sau inculpatului, organelor judiciare le revin următoarele obligaţii417:  să aducă la cunoştinţa învinuitului sau inculpatului fapta pentru care este cercetat şi încadrarea juridică a acesteia;

415

Aioniţoaie Constantin, Sandu Ion-Eugen (coordonatori) şi colectiv – op.cit., pag.90 Boroi Alexandru, Ungureanu Georgeta-Ştefania, Jidovu Nicu, Măgureanu Ilie – Drept procesual penal, Editura AllBeck, Bucureşti, 2001, pag.142 417 Prevăzute în cadrul art.70, alin.2 CPP. Nerespectarea acestor obligaţii de către organele judiciare atrage nulitatea declaraţiei luate. 416

213

 să încunoştinţeze pe învinuit sau inculpat că are dreptul să fie asistat de un apărător şi să-i asigure posibilitatea pregătirii şi exercitării apărării;  să ia măsuri pentru asigurarea asistenţei juridice a învinuitului sau inculpatului dacă acesta nu are apărător ales, iar asistenţa juridică este obligatorie;  să aducă la cunoştinţa învinuitului sau inculpatului că are dreptul de a nu face nici o declaraţie, iar ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa. Învinuitul sau inculpatul, înainte de a fi ascultat, este întrebat cu privire la nume, prenume, poreclă, data şi locul naşterii, numele şi prenumele părinţilor, cetăţenie, studii, situaţia militară, loc de muncă, ocupaţie, adresa la care locuieşte efectiv, antecedente penale şi alte date pentru stabilirea situaţiei sale personale. În conţinutul legii procesual-penale se regăsesc şi dispoziţii cu un pronunţat caracter tactic, ce urmează a fi folosite de organele judiciare în faza relatării libere a învinuitului sau inculpatului, astfel:  fiecare învinuit sau inculpat urmează să fie ascultat separat;  învinuitul sau inculpatul trebuie lăsat să declare liber tot ceea ce ştie în cauză; el nu va fi întrerupt până la terminarea relatării, decât în cazul în care se abate în mod intenţionat de la subiect;  ascultarea nu poate începe cu citirea sau reamintirea unor eventuale declaraţii date anterior;  învinuitul sau inculpatul nu poate prezenta sau citi o declaraţie scrisă mai înainte, dar se poate servi de însemnări asupra unor amănunte;  nu se va admite folosirea de violenţă, ameninţări sau a altor mijloace de constrângere, promisiuni pentru a obţine declaraţii. Tactica formulării de întrebări în a treia etapă a ascultării este în funcţie de declaraţiile făcute anterior de învinuit sau inculpat, de caracterul lor sincer şi

214

complet. Referitor la învinuirea adusă, persoana poate adopta una din următoarele poziţii:  recunoaşterea sinceră şi completă a învinuirilor aduse;  respingerea învinuirilor şi probarea lor cu temeinicie;  disimularea adevărului prin recunoaşterea de fapte, unele cu caracter penal însă minore, având sau nu legătură cu cauza cercetată;  refuzul de a face declaraţii, respingerea acestora şi prezentarea de probe şi alibiuri false. În vederea interogării făptuitorilor, organul judiciar trebuie să examineze cu atenţie documentele întocmite în baza actelor premergătoare şi a constatării faptei prin realizarea acţiunii flagrante. Anchetatorii vor stabili aspectele pe care trebuie să le lămurească, stabilind lista cu ordinea subiectelor şi întrebările ce vor fi abordate în timpul interogatoriului. Problematica ascultării diferă de la cauză la cauză, în funcţie de împrejurările concrete în care s-a săvârşit infracţiunea. Din declaraţiile învinuitului sau inculpatului trebuie să rezulte în principal următoarele aspecte418:  provenienţa drogurilor, numele şi prenumele persoanei de la care le-a procurat, locul şi împrejurările în care a avut loc tranzacţia şi preţul de cumpărare;  persoanele cărora urma să le dea drogurile;  persoanele cu care a luat sau urma să ia legătura şi în ce scop;  suma pe care urma să o încaseze pentru droguri sau serviciile făcute, de la cine, modalităţile de plată. Ascultarea traficanţilor de droguri proveniţi din rândul cetăţenilor străini trebuie să lămurească următoarele probleme419: 418

Ioan Dascălu (coordonator), Ştefan Prună, Marin-Claudiu Ţupulan, Cristian-Eduard Ştefan, Laurenţiu Giurea – op.cit., pag.318 419 Stancu Emilian – Tratat de criminalistică, ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2004, pag.651

215

 legăturile infracţionale, modul de organizare şi funcţionare a reţelei;  procedeele folosite şi sarcinile fiecărei legături;  sursa de provenienţă a drogurilor şi destinaţia lor, precum şi modul în care urma să se facă predarea;  locurile în care sunt depozitate drogurile;  modul în care au reuşit să treacă prin punctele vamale şi eventualele legături cu vameşii sau poliţiştii de frontieră;  metodele şi locurile de ascundere a drogurilor în vederea tranzitării lor;  alte transporturi de droguri efectuate anterior, traseele parcurse, mijloacele de transport folosite;  alţi traficanţi cunoscuţi de ei, metodele şi mijloacele de ascundere şi transport ale acestora. Declaraţia se consemnează în scris, după care este citită învinuitului sau inculpatului, iar dacă acesta cere, i se va da să o citească. Când este de acord cu conţinutul ei, o semnează pe fiecare pagină şi la sfârşit. Dacă învinuitul sau inculpatul nu poate sau refuză să semneze, se menţionează aceasta în declaraţia scrisă. Declaraţia scrisă va fi semnată şi de organul de urmărire penală care a procedat la ascultare, sau de preşedintele completului de judecată şi de grefier, precum şi de interpret, dacă declaraţia a fost luată prin intermediul acestuia. Declaraţiile martorilor sunt considerate mijlocul de probă cel mai frecvent folosit în procesul penal. Prin declaraţiile martorilor se înţeleg relatările făcute în faţa organelor judiciare de către persoanele care cunosc date de natură să servească la aflarea adevărului într-un proces penal420. Martorii pot fi identificaţi din rândul persoanelor care cunosc despre pregătirile pe care le-au făcut infractorii pentru desfăşurarea activităţilor ilicite cu droguri, persoane ce au fost căutate în vederea încheierii unor tranzacţii cu 420

Bercheşan Vasile – Cercetarea penală (criminalistică-teorie şi practică). Îndrumar complet de cercetare penală, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura şi Tipografia ICAR, Bucureşti, 2002, pag.120

216

astfel de mărfuri, persoane care au asigurat transportul sau manipularea drogurilor, persoane care au rude, prieteni sau alte cunoştinţe implicate în traficul şi consumul de droguri, cadre medicale sau persoane din industria farmaceutică421. Principalele probleme care trebuie avute în vedere la ascultarea martorilor sunt următoarele422:  împrejurările în care au luat cunoştinţă despre săvârşirea infracţiunilor de trafic ilicit de droguri;  persoanele implicate în desfăşurarea activităţilor ilicite, modul de organizare şi sarcinile fiecărei persoane în cadrul grupării infracţionale;  natura bunurilor ce constituie obiectul activităţilor ilicite;  circumstanţele de loc şi timp ce au caracterizat desfăşurarea activităţilor ilicite;  alte aspecte legate de modul de operare folosit de infractori: dacă au fost înarmaţi, dacă au folosit armele, dacă au fost în legătură cu agenţi vamali, ai poliţiei, poliţiei de frontieră sau alţi funcţionari ai statului;  mijloacele de transport folosite pentru tranzitarea frauduloasă a drogurilor ori precursorilor, dacă existau contracte economice, cine erau proprietarii şi dacă aceştia ştiau despre folosirea mijloacelor de transport la săvârşirea de infracţiuni în legătură cu drogurile sau precursorii acestora;  personalul autorităţilor statale implicat în desfăşurarea activităţilor ilicite, în ce a constat participarea acestuia, dacă s-a folosit de calitatea oficială pe care o avea, dacă a atras şi alţi funcţionari, natura foloaselor primite;  modul de valorificare a drogurilor ori precursorilor, persoanele fizice şi juridice implicate în activitate, dacă s-au întocmit acte comerciale, dacă au 421

Olteanu Ion-Gabriel – Metodologie criminalistică. Cercetarea structurilor infracţionale şi a unora dintre activităţile ilicite desfăşurate de acestea, Editura AIT Laboratories, Bucureşti, 2007, pag.283 422 Olteanu Ion-Gabriel – op.cit., pag.283. A se vedea în acelaşi sens şi Bercheşan Vasile, Pletea Constantin – Drogurile şi traficanţii de droguri, Editura Paralela 45, Piteşti, 1998, pag.305

217

fost făcute evidenţieri în contabilitatea firmelor implicate, funcţionari ai autorităţii statale implicaţi în distribuţie, persoanele care mai cunosc despre faptă şi împrejurările săvârşirii acesteia, precum şi modul în care au luat cunoştinţă despre activitatea infracţională. Consemnarea declaraţiilor martorilor se face potrivit prevederilor procesual penale, în formă scrisă sau fixată pe bandă audio sau video.

5.3. Metode şi tehnici speciale de investigare 5.3.1. Livrările supravegheate Tehnica livrărilor supravegheate a drogurilor este considerată ca fiind o invenţie a sistemului judiciar american, existând date conform cărora era folosită încă din anul 1931, ulterior fiind utilizată şi reglementată şi de către alte state423. Metoda livrării supravegheate presupune cooperarea mai multor state în vederea depistării şi prinderii traficanţilor de droguri, care îşi desfăşoară activitatea infracţională sau o parte din această activitate pe teritoriul statelor. Livrările supravegheate se realizează în scopul descoperirii întregii reţele de traficanţi de droguri, începând de la cultivator, producător şi până la distribuitor, cumpărător şi consumator. Prin realizarea livrării supravegheate, organele judiciare amână arestarea cărăuşilor şi confiscarea drogurilor transportate de aceştia, în vederea supravegherii itinerariului urmat şi a identificării persoanelor implicate în primirea şi/sau distribuirea transportului, aceste persoane rămânând în caz contrar necunoscute organelor judiciare.

423

Nadelmann E.A. – Cops Across Borders, University Park, The Pennsylvania State University Press, 1993, pag.236

218

Livrările supravegheate sunt autorizate într-un mare număr de ţări, dar nu în toate statele. Sunt ţări în care424:  legislaţia autorizează, în mod expres, recurgerea la livrările supravegheate;  legislaţia interzice, în mod expres, recurgerea la livrările supravegheate;  nu există în legislaţie referiri la asemenea activităţi, însă tehnica livrărilor supravegheate este utilizată. Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen 425 prevede faptul că părţile contractante se angajează să adopte măsuri în conformitate cu Constituţia şi cu sistemele de drept naţionale pentru a permite efectuarea de livrări controlate în contextul traficului ilegal de substanţe narcotice şi substanţe psihotrope. În fiecare caz individual, decizia de a permite livrări controlate se ia în temeiul unei autorizări prelabile din partea fiecărei părţi contractante interesate. Fiecare parte contractantă poartă răspunderea şi deţine controlul pentru fiecare operaţie efectuată pe teritoriul său şi are dreptul să intervină. Convenţia de cooperare poliţienească pentru Europa de Sud-Est, adoptată la Viena la 5 mai 2006, prevede faptul că, în baza unei cereri scrise a unei Părţi Contractante, o altă Parte Contractantă poate permite, în cazul cercetării unor infracţiuni care dau loc la extrădare, dacă se impune, livrarea supravegheată pe teritoriul său, în special a transportului de droguri sau precursori, precum şi bunuri care provin din săvârşirea unei infracţiuni sau sunt destinate comiterii unei infracţiuni, atunci când Partea Contractantă solicitantă motivează că fără aceste măsuri, identificarea făptuitorilor sau a canalelor de distribuţie ar fi îngreunată sau imposibilă. În cazul în care conţinutul livrării supravegheate prezintă un anumit risc pentru persoanele implicate în livrare sau prezintă pericol

424

Blanda Petru, Ţical George – Legislaţie antidrog internaţională, Editura Pildner&Pildner, Târgovişte, 2003, pag.84 425 Art.73 din Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen

219

public, Partea Contractantă solicitată are dreptul de a solicita îndeplinirea anumitor condiţii anterior aprobării cererii sau de a refuza cererea426. Doctrina franceză427 utilizează două noţiuni pentru a defini această activitate: „livrările supravegheate”, pentru a desemna simpla supraveghere a transporturilor de mărfuri interzise de către autorităţile poliţieneşti şi „livrările controlate”, atunci când agenţii autorităţii joacă un rol mai activ în aceste operaţiuni, putând fi folosiţi în acest caz şi investigatorii sub acoperire. În Belgia, livrările supravegheate sunt denumite „transporturi însoţite” sau „confiscări amânate”, fiind reglementate printr-un ordin al ministrului din anul 1990 cu privire la tehnicile de poliţie speciale. Autorizarea acestei măsuri de către organele abilitate se face doar în cazurile grave de crimă organizată (principiul proporţionalităţii) şi atunci când celelalte tehnici de investigare nu au permis obţinerea dovezilor necesare (principiul subsidiarităţii). În Grecia, livrarea supravegheată este reglementată prin Hotărârea nr.2145/1993, fiind denumită „transportul monitorizat de droguri”. Codul de Procedură Penală din Spania defineşte „circulaţia controlată” sau „livrarea supravegheată” ca fiind tehnica de a permite unui transport suspect sau ilegal de droguri, substanţe psihotrope sau alte substanţe interzise, echipament, materiale sau substanţe înlocuite, împreună cu bunurile şi câştigurile provenite din activităţile ilegale, să circule pe teritoriul Spaniei, să intre sau să părăsească teritoriul acesteia nestingherit de către autorităţi şi de agenţii sub acoperire, cu scopul de a descoperi şi identifica persoanele implicate în comiterea infracţiunii în legătură cu droguri, substanţe, echipamente, materiale, bunuri sau câştiguri, sau cu scopul de a asista autorităţile din alte ţări în investigaţiile lor. În Polonia, definiţia legală a livrării supravegheate este prevăzută în Legea Poliţiei, constând în supravegherea sub acoperire a mutării, depozitării sau 426

Art.15, pct.1 din Convenţia de cooperare poliţienească pentru Europa de Sud-Est, adoptată la Viena la 5 mai 2006 427 Totodată, unii agenţii ai vămii franceze disting livrările supravegheate pasive de cele active, care necesită o operaţie de infiltrare.

220

înmânării de obiecte cu scopul de a obţine probe privind infracţiunea comisă, de a identifica făptuitorii, sau de a confisca obiectele provenite din activităţi infracţionale. În funcţie de modalitatea de realizare a supravegherii transportului ilicit, livrările supravegheate sunt de două feluri428: a) livrări supravegheate cu substituirea drogurilor, care la rândul lor pot fi cu substituire totală sau parţială. Livrările supravegheate cu înlocuirea drogurilor se desfăşoară atunci când există riscul să se piardă urma transportului ilicit, scopul fiind acela ca, în cazul în care se pierde transportul, drogurile să nu ajungă la destinaţie. Înlocuirea trebuie să fie efectuată întotdeauna de personal calificat în desfacerea ambalajelor, înlocuirea drogurilor, reambalarea coletelor, etc. Drogurile sunt înlocuite cu substanţe ce seamănă cu ele, dar nu sunt mărfuri de contrabandă. Această metodă de livrare este denumită în anumite ţări livrare supravegheată „curată”429. Dezambalarea, scoaterea, înlocuirea şi reambalarea drogurilor trebuie, atât cât este posibil, să se desfăşoare într-un loc ce oferă securitate deplină, astfel încât430:  nici un membru al grupării de traficanţi să nu-şi dea seama că drogurile au fost înlocuite;  drogurile să beneficieze de securitate totală;  trebuie avută în vedere păstrarea probelor obţinute în timpul înlocuirii;  fotografierea, atât cât este posibil, a fiecărui stadiu din operaţiunea de înlocuire, pentru păstrarea probelor; 428

Potrivit art.20 din Convenţia ONU privind combaterea criminalităţii transnaţionale organizate, livrările supravegheate la care s-a hotărât să se recurgă la nivel internaţional pot include, cu consimţământul statelor părţi respective, metode de interceptare a mărfurilor şi de autorizare a urmăririi dirijării lor, fără modificare sau după sustragerea ori înlocuirea în întregime sau în parte a acestora. 429 Alexandru Mircea – Rolul Poliţiei în prevenirea şi combaterea consumului şi traficului ilicit de stupefiante (teză de doctorat), Academia de Poliţie A.I. Cuza, Bucureşti, 1998, pag.182 430 Blanda Petru, Ţical George – op.cit., pag.90

221

 după înlocuirea drogurilor, coletul trebuie să-şi păstreze acelaşi aspect exterior. Drogurile nu pot fi înlocuite atunci când legislaţia ţării destinatare prevede că acestea trebuie să fie livrate în întregime sau numai în parte, iar înlocuirea substanţelor este imposibilă, având în vedere natura mijlocului de ascundere sau volumul expediţiei. În Italia, de exemplu, nu este permisă înlocuirea unor cantităţi foarte mari de droguri, pentru a se evita compromiterea administrării dovezilor. În Olanda, este posibilă înlocuirea drogurilor cu substanţe având aceleaşi caracteristici, atâta timp cât substituţia nu compromite natura integrală a mărfii. În Germania, dacă acest stat este ţara de destinaţie a traficului ilicit de droguri, legea permite ca drogurile să fie total sau parţial înlocuite. În cursul operaţiunii, trebuie luate măsuri pentru a se asigura că schimbul este certificat. b)

livrări

supravegheate

fără

substituirea

drogurilor

(livrările

supravegheate „murdare”), care constau în permiterea trecerii în totalitate sau numai în parte a transportului ilicit de droguri. După numărul de ţări implicate în realizarea operaţiunii, livrările supravegheate sunt de două feluri: a) livrări supravegheate interne, constituite de operaţiuni la care nu participă nici o autoritate străină şi ca urmare nu este necesară cooperarea internaţională a statelor. b) livrările supravegheate externe, care presupun descoperirea transportului de droguri de către alte autorităţi decât cele din ţările de tranzit, ce hotărăsc să acţioneze în colaborare cu autorităţile ţării de destinaţie. Statele participante la operaţiune se pun de acord pentru a permite livrarea mărfurilor expediate şi, dacă este cazul, trecerea curierilor din ţările de origine către cele de destinaţie prin zonele de tranzit431.

431

Alexandru Mircea – op.cit., pag.183

222

Din practica judiciară a reieşit faptul că organele abilitate din ţara noastră participă la realizarea următoarelor activităţi de livrare supravegheată externă:  livrări iniţiate pe teritoriul României, cu finalizare pe teritoriul altui stat;  livrări iniţiate pe teritoriul altui stat, cu finalizare pe teritoriul României;  livrări iniţiate pe teritoriul unui stat, cu tranzitarea României şi cu finalizarea pe teritoriul altui stat432. Ţara noastră s-a angajat alături de comunitatea internaţională în lupta împotriva flagelului drogurilor, prin crearea structurilor necesare combaterii traficului ilicit de droguri şi prin perfecţionarea continuă a sistemului legislativ. În acest sens, livrările supravegheate sunt reglementate în legislaţia internă în cadrul următoarelor acte normative: Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, Legea nr.39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, Legea nr.218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române şi Legea nr.118/1992433, prin care România a aderat la Convenţia asupra substanţelor psihotrope din 1971 şi la Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope din 1988. Legea nr.143/2000434 reglementează instituţia livrării supravegheate, 432

În baza competenţelor conferite de legile speciale în materie, ofiţeri din cadrul Direcţiei Antidrog cu autorizarea procurorului au participat la o operaţiune de cooperare poliţienească internaţională, codificată ,,Plastenka”, ce a avut drept scop efectuarea unei livrări supravegheate de anhidridă acetică pe ruta SloveniaUngaria-România-Bulgaria-Turcia. În cadrul operaţiunii, ce a constituit o premieră în domeniul precursorilor de droguri, autorităţile române au asigurat efectuarea livrării supravegheate pe teritoriul României, aceasta desfăşurându-se fară incidente şi nefiind identificate legături infracţionale pe teritoriul ţării noastre. Transportul a fost efectuat cu un autocamion TIR înmatriculat în Slovenia, care a intrat în România la data de 01.04.2007, orele 03.00 prin Punctul de frontieră Nădlac şi a ieşit la data de 02.04.2007, orele 02.30 prin Punctul de frontieră Giurgiu. Livrarea supravegheată s-a derulat pe teritoriul României, pe o distanţă de 650 de kilometri, ce constituie cel mai lung segment al întregii operaţiuni. De remarcat este traseul urmat de suspect pe teritoriul României, respectiv Nădlac-Arad-Deva-Sibiu-Râmnicu Vâlcea-Drăgăşani-Caracal-Roşiorii de Vede-AlexandriaGiurgiu, ceea ce a făcut ca această livrare supravegheată să fie una dintre cele mai dificile, având în vedere şi cantitatea de anhidridă acetică, aproximativ 12 tone. Trebuie menţionat faptul că anhidrida acetică este indispensabilă în procesul de fabricare a heroinei, iar 12 tone de precursori sunt necesare pentru obţinerea a aproximativ 6 tone de heroină, a cărei valoare de piaţă este de aproximativ 180 milioane euro. Avându-se în vedere cantitatea de precursori traficată, cea mai mare din ultimii cinci ani, această operaţiune a reprezentat un real succes al instituţiilor de aplicare a legii din ţările implicate şi a fost posibilă datorită unei cooperări la nivel internaţional ce poate constitui un exemplu în materia combaterii traficului internaţional de droguri şi precursori. Acţiunea a fost finalizată pe teritoriul Turciei prin capturarea anhidridei acetice, arestarea şoferului şi a trei dintre organizatorii transportului. 433 Publicată în Monitorul Oficial nr.341/1992

223

stipulând faptul că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate autoriza, la solicitarea instituţiilor sau organelor legal abilitate, efectuarea de livrări supravegheate, cu sau fără substituirea totală a drogurilor sau precursorilor. Potrivit dispoziţiilor legale435, livrarea supravegheată constituie metoda folosită de instituţiile sau organele legal abilitate, cu autorizarea şi sub controlul procurorului, care constă în permiterea trecerii sau circulaţiei pe teritoriul ţării de droguri ori precursori, suspecţi de a fi expediaţi ilegal, sau de substanţe care au înlocuit drogurile ori precursorii, în scopul descoperirii activităţilor infracţionale şi al identificării persoanelor implicate în aceste activităţi. Instituţiile abilitate conform legii să participe la efectuarea livrărilor supravegheate sunt IGPR436, IGPF şi autoritatea vamală437. Pentru obţinerea autorizaţiei, organele abilitate trebuie să comunice Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o solicitare motivată de efectuare a unei livrări supravegheate, conţinând date şi informaţii referitoare la:  mijlocul de transport folosit şi modul de disimulare a drogurilor sau precursorilor;  modalitatea de substituire a drogurilor sau precursorilor, dacă este cazul;  legislaţia în domeniu din România sau din ţara solicitantă;  utilizarea aparaturii tehnice de supraveghere a transportului ilicit (GPS, emiţător, etc.);  canalele de comunicare între forţele participante la acţiune; 434

Art.20 din Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, modificată şi completată prin Legea nr.522/2004 435 Art.1, lit.j din Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, modificată şi completată prin Legea nr.522/2004 436 Art.32 din Legea nr.218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române: „Pentru combaterea infracţiunilor săvârşite în condiţiile crimei organizate ori în interesul urmăririi penale poliţia poate utiliza metoda livrării supravegheate”. 437 Art.14, alin.2 din Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal al României: „Autoritatea vamală poate participa, în condiţiile legii, la realizarea livrărilor supravegheate.”

224

 identitatea suspecţilor implicaţi în transportul de droguri, ce face obiectul livrării supravegheate;  numele ofiţerilor de poliţie care participă la acţiune şi dacă aceştia sunt autorizaţi să poarte armament;  agenţii acoperiţi români sau străini care eventual sunt infiltraţi în caz, în situaţia în care legea permite;  ofiţerii de contact din ţările vecine care vor preda ori prelua obiectivul în cazul tranzitării României;  situaţiile în care livrarea supravegheată se poate finaliza pe teritoriul României;  orice alte date şi informaţii ce prezintă interes operativ. Pe baza documentelor înaintate, în situaţia în care este de acord, procurorul desemnat să analizeze cererea întocmeşte documentul prin care solicită efectuarea livrării supravegheate şi îl înaintează autorităţilor competente străine, în vederea obţinerii aprobării. În toate situaţiile, procurorul va delega organele de poliţie judiciară competente care desfăşoară livrarea supravegheată şi va informa Autoritatea Naţională a Vămilor în vederea acordării sprijinului de specialitate necesar. La solicitarea organelor sau instituţiilor legal abilitate, procurorul din cadrul DIICOT poate autoriza efectuarea livrării supravegheate sau o poate respinge438. Potrivit dispoziţiilor legale439, livrarea supravegheată este autorizată prin ordonanţă motivată, care trebuie să cuprindă următoarele menţiuni:  indiciile temeinice care justifică măsura şi motivele pentru care măsura este necesară; 438

Motivele pentru care procurorul poate respinge cererea de autorizare a efectuării livrării supravegheate pot fi reprezentate de lipsa informaţiilor suficiente cu privire la transport sau cărăuş, lipsa acordului din partea altor ţări de tranzit, riscul producerii unor prejudicii, disponibilitatea resurselor, proporţionalitatea, necunoaşterea destinaţiei finale a drogurilor, etc. 439 Art.16, alin.2 din Legea nr.39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate.

225

 detalii cu privire la bunurile care fac obiectul livrării supravegheate şi, după caz, la bunurile care urmează a fi sustrase ori substituite, precum şi la bunurile care urmează a le înlocui pe acestea;  timpul şi locul efectuării livrării sau, după caz, itinerariul ce urmează a fi parcurs în vederea efectuării livrării, dacă acestea sunt cunoscute;  datele de identificare a persoanelor autorizate să supravegheze livrarea. Legiuitorul român a reglementat şi faptul că nu se poate autoriza efectuarea livrărilor supravegheate în cazul în care prin acestea s-ar pune în pericol siguranţa naţională, ordinea sau sănătatea publică. Colectivul constituit din specialişti din cadrul IGPR, IGPF şi ANV îşi desfãşoară activitatea sub supravegherea procurorului desemnat din cadrul DIICOT. Membrii acestui colectiv vor asigura schimbul de date şi informaţii, stabilind modalităţi concrete de cooperare între instituţiile din care fac parte, în raport de atribuţiile pe care le au, conform legii. Supravegherea transportului ilicit se va efectua permanent, atât prin mijloace tehnice, cât şi prin intermediul lucrătorilor specializaţi în activitatea de supraveghere operativă, în vederea eliminării oricărui risc de pierdere a drogurilor sau precursorilor. O livrare supravegheată poate dura săptămâni întregi de la detectarea iniţială a drogurilor şi până la momentul arestării persoanelor implicate. Întrucât drogurile trebuie plasate sub supraveghere permanentă, livrarea supravegheată cere mult personal. În acest sens, organele judiciare trebuie să aibă suficiente efective, ca şi mijloace materiale pe toată durata operaţiunii440. Toate datele şi informaţiile de care dispun membrii colectivului, trebuie să fie aduse la cunoştinţa procurorului, în vederea asigurării unei bune coordonări a operaţiunii.

440

Blanda Petru, Ţical George – op.cit., pag.88

226

Activităţile desfãşurate pe parcursul livrării supravegheate trebuie să aibă în vedere asigurarea securităţii investigatorilor acoperiţi şi a informatorilor care au furnizat date despre suspecţi, droguri, precursori, sau despre alte aspecte care privesc livrarea supravegheată în cauză. Livrarea supravegheată se consideră realizată în momentul în care drogurile sau substanţele care le-au înlocuit ajung la destinatar, iar obiectivele operaţionale ale organelor judiciare au fost atinse. Deciziile privind finalizarea, întreruperea sau continuarea livrării supravegheate sau alte asemenea decizii sunt luate de procuror din oficiu sau după consultarea autorităţilor care au solicitat efectuarea livrării supravegheate, numai în cazul în care solicitarea vine din partea unui organ abilitat străin. Procurorul care a emis autorizaţia trebuie să fie informat cu privire la modul în care organele abilitate au pus în aplicare livrarea supravegheată. Rezultatele obţinute sunt consemnate de către instituţia care a efectuat acţiunea, într-un referat, cu propunerile corespunzătoare, urmând ca acesta să fie înaintat procurorului în termen de 24 ore de la finalizarea livrării supravegheate. Referatul trebuie să conţină date privind punctul de ieşire din ţară al transportului, cantitatea şi tipul drogurilor sau precursorilor care au tranzitat teritoriul României, existenţa unor eventuale incidente înregistrate pe parcursul operaţiunii. În unele cazuri de punere în aplicare a livrării supravegheate, există riscul unui eşec al acţiunii. Principalii factori care contribuie în mod semnificativ la eşecul operaţiunii sunt: producerea unor evenimente neaşteptate (schimbare de itinerar, mod de transport, etc.), comunicarea inadecvată între forţele participante la operaţiune, incompatibilitatea tehnică sau resursele inadecvate. 5.3.2. Anchetele sub acoperire

227

Printre metodele investigative cu caracter de noutate practicate cu succes în lupta împotriva traficului ilicit de droguri de mai mulţi ani de către organele judiciare din ţările occidentale şi, mai recent, şi de către autorităţile competente din ţara noastră, se află şi aceea a infiltrării investigatorilor sub acoperire în grupurile de infractori. Noţiunea de „investigator sub acoperire”441 este reprodusă din conceptul anglo-saxon (undercover investigator or agent), având în linii generale aceeaşi conotaţie, respectiv de a se infiltra şi a lucra cu sau printre cei ce urmează a fi observaţi în legătură cu furnizarea de informaţii, date, indicii sau probe privind activitatea de trafic de droguri, aşa cum a fost reglementată prin Legea nr.143/2000. Experienţa luptei împotriva criminalităţii organizate a dovedit că utilizarea investigatorilor sub acoperire constituie o componentă importantă a acţiunilor de urmărire penală proactive din cazurile instrumentate în zilele noastre. Aceste metode sunt cu deosebire utile în cauzele penale, unde există puţine probe şi nu sunt identificate persoane dispuse să depună mărturie442. Aşa cum s-a arătat în literatura de specialitate 443, o operaţiune sub acoperire prezintă trei caracteristici esenţiale: secretul (agentul disimulează calitatea sa de poliţist sau de terţ care lucrează pentru poliţie), viclenia (agentul construieşte un scenariu în scopul de a câştiga încrederea unei persoane, în vederea constatării unei infracţiuni sau a strângerii de informaţii referitoare la o infracţiune) şi interacţiunea. Operaţiunile sub acoperire pot fi de scurtă sau de lungă durată şi îmbracă forme diverse ca pseudo-cumpărarea şi varianta sa flash-roll, pseudo-vânzarea şi

441

The Oxford English Reference Dictionary (Dicţionarul de referinţă Oxford), ed.II, Oxford University Press, New York, 1966, pag.1568 442 Butoi Tudorel – Investigatorul acoperit (posibilităţi şi limite), articol publicat în Revista “Lumea Detectivilor” nr.15/2005, pag.35 443 Mateuţ Gheorghiţă – Protecţia martorilor. Utilizarea martorilor anonimi în faţa organelor procesului penal, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003, pag.97

228

penetrarea de reţele sau de grupuri444. Pseudo-cumpărarea constă în prezentarea în faţa unei persoane ca şi cumpărător potenţial a unui bun, care este produsul sau obiectul infracţiunii. Flash-roll-ul este faptul de a etala sume de bani unor vânzători potenţiali de mărfuri interzise sau de origine delictuoasă în vederea simulării intenţiei de cumpărare. Pseudo-vânzarea este scenariul invers al pseudo-cumpărării. Agentul tinde să vândă mărfuri, constituind produsul sau obiectul unei infracţiuni. Doctrina americană distinge între noţiunile de „undercover techniques”, „intelligence techniques” şi „detection techniques”, specifice competenţelor poliţieneşti445. Potrivit legislaţiei americane, pentru declanşarea unei operaţiuni sub acoperire, odată cu autorizarea ei, atât agentul federal care o propune, cât şi procurorul federal ce face evaluarea propunerii pentru a fi prezentată judecătorului, trebuie să cântărească riscurile şi beneficiile operaţiunii, luând în considerare foarte serios mai mulţi factori, cum ar fi: riscul de rănire pentru anumiţi indivizi, pagube materiale, pierderi financiare, distrugerea reputaţiei unor persoane, riscul de răspundere civilă al statului, riscul încălcării intimităţii sau al ingerinţei în relaţii cu caracter privilegiat ori confidenţial, riscul ca persoanele autorizate să fie implicate în asemenea operaţiuni şi să ajungă implicaţi în activităţi cu caracter ilegal446.

444

Ioan Dascălu (coordonator), Ştefan Prună, Marin-Claudiu Ţupulan, Cristian-Eduard Ştefan, Laurenţiu Giurea – op.cit., pag.330-331 445 Tehnicile sub acoperire sunt folosite când o persoană este bănuită de participare la activităţi infracţionale fără însă a se fi dovedit comiterea vreunei fapte penale, tocmai în vederea descoperirii acelor probe sau mijloace de probă care să conducă la stabilirea implicării acesteia în faptele cercetate. Tehnicile informative sunt folosite când nu există indicii de identificare a unui suspect şi a circumstanţelor comiterii unei infracţiuni. Aceste metode sunt îndreptate spre culegerea de informaţii din mediul de relaţii criminogen, din identificarea unor elemente comune între infracţiunile comise într-o anumită perioadă sau zonă de interes, din analiza modului de operare specific grupurilor de crimă organizată. Tehnicile de identificare sau descoperire a autorului sunt folosite când o infracţiune a fost comisă, dar suspectul nu a fost identificat sau identificarea nu s-a realizat cu precizie. În SUA, activitatea desfăşurată pe acest domeniu este mai veche şi este strict reglementată, poliţiştii sub acoperire făcând parte din cadrul Ministerului de Justiţie al SUA, Biroul Federal de Investigaţii, Direcţia Anchete Penale, Secţia Sprijin Anchete, Unitatea Operaţiuni conspirate şi delicate. 446 Butoi Tudorel – op.cit., pag.35

229

Investigatorii sub acoperire reprezintă o categorie nouă de subiecţi oficiali judiciari447, care alături de activităţile de livrare supravegheată reprezintă noi instrumente judiciar-operative448, introduse în legislaţia noastră prin Codul de Procedură Penală, Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, Legea nr.218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române şi Legea nr.39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate. Legea nr.143/2000449 defineşte investigatorii acoperiţi ca fiind ,,poliţişti special desemnaţi să efectueze, cu autorizarea procurorului, activităţi specifice în vederea strângerii datelor privind existenţa infracţiunii şi identificarea făptuitorilor şi acte premergătoare, sub o altă identitate decât cea reală, atribuită pentru o perioadă determinată”. Investigatorul sub acoperire a fost definit în doctrina penală ca o persoană ce acţionează sub o altă identitate decât cea reală, care cercetează minuţios şi sistematic, în scopul descoperirii datelor privind existenţa unei infracţiuni sau pregătirea comiterii acesteia, cât şi a persoanelor care au săvârşit-o sau urmează să o săvârşească450. Cererea întocmită de către organul specializat de poliţie în scopul autorizării de către procuror a folosirii investigatorului sub acoperire se face în scris şi trebuie să cuprindă o expunere de motive a necesităţii folosirii acestei metode şi mai ales a faptului că tehnica specială de cercetare este singura modalitate eficientă de a obţine informaţiile necesare probării activităţii infracţionale şi a participanţilor la comiterea ei. De asemenea, cererea conţine şi planul investigaţiei, cu descrierea operaţiunii ce urmează a se efectua, a 447

Lascu Laura Codruţa – Investigatorul acoperit, articol publicat în „Revista de Drept penal” nr.3/2002, pag.69 Bălan George – Combaterea traficului şi consumului de droguri prin noile măsuri prevăzute de Legea nr. 143/2000, articol publicat în „Revista de Criminologie, de Criminalistică şi de Penologie”, nr.7/2000, pag.78 449 Art.1, lit.k din Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, modificată şi completată prin Legea nr.522/2004 450 Voica Daniel – Investigatorul sub acoperire, o nouă instituţie a dreptului procesual penal român, articol publicat în Revista „Dreptul” nr.5/2004, pag.8 448

230

modalităţilor de conspirare, durata operaţiunii, date despre persoanele implicate în operaţiune, infracţiunile care fac obiectul cercetării sau orice date sau elemente necesare formării convingerii procurorului că această activitate este necesară şi utilă în cauza aflată spre cercetare451. Ordonanţa procurorului prin care se autorizează introducerea într-o cauză penală a unui investigator sub acoperire trebuie să cuprindă următoarele menţiuni452:  indiciile temeinice şi concrete care justifică măsura şi motivele pentru care măsura introducerii investigatorului sub acoperire este necesară;  activităţile pe care este autorizat să le desfăşoare investigatorul sub acoperire;  indicarea persoanelor faţă de care există presupunerea că se ocupă cu traficul ilicit de droguri;  identitatea sub care investigatorul sub acoperire urmează să desfăşoare activităţile pe parcursul procesului penal;  numele lucrătorului din structura specializată, desemnat ca persoană de legătură a investigatorului sub acoperire;  perioada de timp pentru care este autorizat investigatorul sub acoperire. Datele şi informaţiile obţinute de investigatorul sub acoperire pot fi folosite numai în cauza penală în care a fost introdus şi în legătură cu persoanele la care se referă autorizaţia emisă de procuror. Aceste date şi informaţii vor putea fi folosite şi în alte cauze sau în legătură cu alte persoane, dacă sunt concludente şi utile. Referitor la durata de timp pentru care se poate emite această autorizare, Legea nr.143/2000, precum şi art.224 CPP dispun faptul că perioada autorizării 451

Se va avea în vedere ca această activitate să fie fundamentată pe elemente de fapt anterioare cererii de autorizare, cum ar fi spre exemplu existenţa unor date şi informaţii materializate în rapoarte şi acte premergătoare cu privire la faptul că anumite persoane fac parte dintr-o reţea de distribuitori de droguri, iar introducerea investigatorului acoperit este necesară aflării şi dovedirii participaţiei penale a tuturor membrilor reţelei. 452 Art.224, alin.4 CPP

231

este de ,,cel mult 60 de zile şi poate fi prelungită pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile, iar durata totală a autorizării, în aceeaşi cauză şi cu privire la aceeaşi persoană, nu poate depăşi un an.” Identitatea reală a investigatorilor sub acoperire nu poate fi dezvăluită în timpul ori după terminarea acţiunii acestora. Procurorul competent să autorizeze folosirea unui investigator sub acoperire are dreptul să-i cunoască adevărata identitate, cu respectarea secretului profesional. Referitor la valorificarea activităţii investigatorului sub acoperire, legile speciale nu precizează actul procedural în care se materializează şi valorifică activitatea investigatorilor acoperiţi. Doar art.22, alin.2 din Legea nr.143/2000 prevede că ,,actele încheiate de poliţiştii care acţionează ca investigatori acoperiţi pot constitui mijloace de probă”. Potrivit reglementării actuale, actele premergătoare efectuate se constată printr-un proces verbal, care poate constitui mijloc de probă. Conform prevederilor legale453 ,,poliţiştii din formaţiunile de specialitate care lucrează ca investigatori acoperiţi, precum şi colaboratorii 454 acestora pot procura droguri, substanţe chimice esenţiale şi precursori, cu autorizarea prealabilă a procurorului în vederea descoperirii activităţilor infracţionale şi a identificării persoanelor implicate în astfel de activităţi”. Autorizarea procurării de droguri de către investigatorul sub acoperire sau colaboratorul acestuia este de competenţa exclusivă a procurorului şi are loc numai în faza de urmărire penală, nu şi în faza judecăţii, iar pentru a se putea autoriza procurarea de droguri, substanţe chimice esenţiale şi precursori este necesară întrunirea următoarelor condiţii cumulative: 453

Art.22, alin.1 din Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, modificată şi completată prin Legea nr.522/2004 454 În literatura juridică, colaboratorul a fost definit ca fiind persoana care furnizează informaţii investigatorului sub acoperire sau care îl ajută pe acesta să se infiltreze în reţeaua infracţională, în scopul descoperirii activităţilor infracţionale şi a identificării persoanelor implicate în astfel de activităţi.

232

 să existe date sau informaţii că s-a comis sau că se pregăteşte comiterea unei infracţiuni prevăzute în Legea nr.143/2000;  activităţile infracţionale şi persoanele implicate în acestea să nu poată fi identificate în alt mod;  scopul procurării de droguri sau de substanţe chimice esenţiale şi precursori să fie descoperirea activităţilor infracţionale şi identificarea persoanelor implicate în astfel de activităţi. După obţinerea autorizaţiei, investigatorul sau colaboratorul sub acoperire poate să procure cantitatea de droguri sau substanţe chimice menţionată în autorizaţie. Astfel, persoana care acţionează ca investigator sub acoperire şi are autorizaţie de procurare a drogurilor, nu va fi pedepsită pentru că le-a procurat, fiind apărată de sancţiunea penală. În cazuri urgente şi temeinic justificate, se poate solicita autorizarea şi a altor activităţi decât cele pentru care există autorizare, procurorul urmând să se pronunţe de îndată. Sub aspect tactico-judiciar, soluţia ideală este ca poliţistul infiltrat să se abţină de la comiterea oricărui act care ar putea constitui o infracţiune, iar atunci când este constrâns la a săvârşi o astfel de acţiune ilicită, să comunice poliţistului de legătură situaţia, pentru a se întrerupe întreaga activitate a grupului infracţional ţintă.

5.3.3. Interceptările şi înregistrările audio sau video Înregistrarea pe bandă magnetică a convorbirilor, precum şi înregistrările de imagini sunt apreciate în lucrările de specialitate ca fiind mijloace de investigaţie folosite de organele judiciare în vederea descoperirii infracţiunilor, a identificării infractorilor şi a stabilirii adevărului în procesul penal455. Ca orice alt mijloc de probă, interceptările şi înregistrările audio sau video 455

Mateuţ Gheorghiţă – În legătură cu noua reglementare privind înregistrările audio sau video în probaţiunea penală, articol publicat în Revista “Dreptul” nr.8/1997, pag.70

233

au drept scop aflarea adevărului în cauză, ele având menirea de a dovedi împrejurările care au precedat, însoţit sau succedat săvârşirea infracţiunii, participanţii la comiterea acesteia, gradul de participaţie, bunurile care au făcut obiectul activităţii infracţionale, mijloacele folosite pentru punerea în aplicare a rezoluţiei infracţionale, etc.456 Includerea acestor mijloace de probă, după o perioadă în care a fost manifestată reţinere faţă de ele, în special datorită faptului că pot fi trucate relativ uşor, reprezintă o modernizare a sistemului probaţiunii în cadrul procesului penal. Legiuitorul a instituit unele măsuri care, pe de o parte, să preîntâmpine trucarea lor, iar pe de altă parte, să contribuie la verificarea ulterioară a autenticităţii lor457. Interceptările şi înregistrările audio sau video reglementate de art.91 1-916 CPP reprezintă o categorie importantă de mijloace de probă în procesul penal. Ca orice mijloc de probă, interceptările şi înregistrările audio sau video contribuie la înfăptuirea scopului procesului penal, asigurând obţinerea unor probe indispensabile în cadrul cercetării şi urmăririi penale458. Interceptarea şi înregistrarea unor convorbiri sau înregistrarea unor imagini, fără acordul persoanei vizate, reprezintă o restrângere a exerciţiului dreptului la respectarea şi ocrotirea de către autorităţile publice a vieţii intime, familiale şi private, precum şi a exerciţiului dreptului la inviolabilitatea secretului convorbirilor şi al celorlalte mijloace legale de comunicare, drepturi fundamentale consacrate prin art.26, alin.1 şi art.28 din Constituţie459. În doctrină s-a apreciat faptul că nu pot fi acceptate ca mijloace de probă, fiind interzise de lege, înregistrările efectuate prin folosirea ilegală a mijloacelor 456

Bercheşan Vasile – Cercetarea penală (criminalistică-teorie şi practică). Îndrumar complet de cercetare penală, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura şi Tipografia ICAR, Bucureşti, 2002, pag.182 457 Neagu Ion – Drept procesual penal: tratat, Editura Global Lex, Bucureşti, 2004, pag.350 458 Datorită mecanismului concret de realizare şi naturii preponderent informativ-operativă, acest mijloc investigativ prezintă un grad sporit de dificultate în administrare, astfel încât se recurge la utilizarea sa numai în situaţia în care soluţionarea unei cauze complexe nu este posibilă prin alte mijloace probatorii. 459 Paraschiv Carmen-Silvia – Drept procesual penal, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002, pag.246

234

specifice de interceptare a comunicaţiilor, precum şi înregistrările ambientale realizate prin orice mijloc, în afara cadrului legal460. Pe plan internaţional s-a convenit că interceptarea este acea metodă de captare a corespondenţei emise prin sisteme de telecomunicaţii, de reţinere a unei convorbiri telefonice sau a unei corespondenţe electronice. Comunicaţiile pot fi înregistrate în două moduri: cu ştirea uneia dintre persoanele care comunică, controlând mijlocul de comunicaţie folosit de către aceasta, sau fără ştirea vreuneia dintre persoanele implicate, prin intermediul activităţii de interceptare. Atunci când comunicaţiile telefonice sunt interceptate şi înregistrate fără ştirea persoanelor care comunică, aceste operaţiuni sunt efectuate prin intermediul Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor, administrat de Serviciul Român de Informaţii461. Art.911, alin.1 CPP reglementează condiţiile de autorizare a efectuării de interceptări şi înregistrări pe bandă magnetică:  dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu;  infracţiunile să fie cele enumerate la art.911, alin.2 CPP, printre acestea regăsindu-se şi infracţiunile de trafic de stupefiante;  interceptarea şi înregistrarea se impun pentru aflarea adevărului, adică atunci când stabilirea situaţiei de fapt ori identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată;  să existe autorizarea instanţei de judecată (a preşedintelui instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond) la cererea procurorului. După evaluarea datelor şi indiciilor existente în cauză, procurorul 460

Augustin Lazăr – Accesul şi supravegherea sistemelor de telecomunicaţii sau informatice. Mijloace de probă, articol publicat în Revista „Dreptul” nr.7/2003, pag.154 461 Adrian Petre – Interceptările şi înregistrările audio şi audio-video, mijloace de probă în procesul penal, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008, pag.37

235

apreciază cu privire la necesitatea şi oportunitatea autorizării acestui mijloc de investigaţii, putând emite în situaţii excepţionale, cu titlu provizoriu o ordonanţă motivată sau de regulă solicită instanţei autorizarea acestei măsuri462. De asemenea, normele legale care reglementează interceptările şi înregistrările audio sau video stabilesc şi o interdicţie, în sensul în care înregistrările convorbirilor dintre avocaţi şi justiţiabili nu pot fi folosite ca mijloc de probă. Conform dispoziţiilor legale, autorizarea interceptărilor şi înregistrărilor audio sau video se emite de către preşedintele instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă, în camera de consiliu, atunci când consideră că această măsură este indispensabilă pentru aflarea adevărului, fiind îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de lege. Actul procedural prin care se dispune cu privire la cererea procurorului este încheierea motivată prin care se respinge sau se admite şi se autorizează interceptarea şi înregistrarea audio sau video. Încheierea instanţei trebuie să cuprindă: indiciile concrete şi faptele care justifică măsura; motivele pentru care măsura este indispensabilă aflării adevărului; persoana, mijlocul de comunicare sau locul supus supravegherii; perioada pentru care sunt autorizate interceptarea şi înregistrarea. Autorizarea se dă pe durata necesară interceptării şi înregistrării, dar nu mai mult de 30 de zile, putând fi prelungită în aceleaşi condiţii pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile. Durata totală a interceptărilor şi înregistrărilor autorizate, cu privire la aceeaşi persoană şi 462

În situaţii de urgenţă, când întârzierea obţinerii autorizării prevăzute în art.91 1, alin.l CPP ar prejudicia grav activitatea de urmărire penală, procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate dispune, cu titlu provizoriu, prin ordonanţă motivată, interceptarea şi înregistrarea pe bandă magnetică sau pe orice alt suport a convorbirilor sau comunicărilor, pe o durată de cel mult 48 de ore. Procurorul este obligat să prezinte instanţei în termen de 48 de ore de la expirarea termenului susmenţionat, ordonanţa împreună cu suportul pe care sunt fixate interceptările şi înregistrările efectuate şi un proces-verbal de redare rezumativă a convorbirilor. Judecătorul trebuie să se pronunţe în cel mult 24 de ore asupra legalităţii şi temeiniciei ordonanţei procurorului şi, dacă o confirmă şi este necesar, se va dispune autorizarea în continuare a interceptării şi înregistrării. Instanţa poate ca în urma verificării măsurilor cu titlu provizoriu luate de procuror să dispună încetarea de îndată, a interceptărilor şi înregistrărilor şi distrugerea celor efectuate.

236

aceeaşi faptă, nu poate depăşi 120 de zile. Instanţa, din oficiu sau la cererea procurorului, poate ridica înainte de expirarea duratei de autorizare, măsurile de interceptare şi înregistrare dacă au încetat motivele care au justificat măsurile dispuse. Interceptările şi înregistrările autorizate de instanţă se pun în aplicare de procuror, iar în lipsa mijloacelor tehnice corespunzătoare, acesta poate dispune ca operaţiunile să fie efectuate de organul de cercetare penală. Activitatea practică de realizare din punct de vedere tehnic a interceptărilor şi înregistrărilor necesită un sprijin logistic din partea unor specialişti din cadrul instituţiilor cu atribuţii în domeniul culegerii de informaţii, aceştia fiind obligaţi să păstreze secretul operaţiunilor efectuate. De asemenea, instanţa dispune ca până la terminarea urmăririi penale, să se aducă la cunoştinţă, în scris, persoanelor ale căror convorbiri sau comunicări au fost interceptate şi înregistrate, datele la care s-au efectuat acestea. Cu privire la activitatea de efectuare a interceptărilor şi înregistrărilor, organul de urmărire penală întocmeşte un proces-verbal la care vor fi ataşate redările integrale ale convorbirilor stocate pe suporţi magnetici. Procesul-verbal trebuie să respecte condiţiile de fond şi formă prevăzute de lege, respectiv să fie întocmit de către procuror sau de lucrătorul din cadrul poliţiei judiciare delegat de procuror, cuprinzând următoarele informaţii: autorizaţia dată de instanţă, numărul sau numerele posturilor telefonice între care s-au purtat convorbirile, numele persoanelor care le-au purtat, dacă sunt cunoscute, data şi ora fiecărei convorbiri în parte şi numărul de ordine al benzii magnetice sau al oricărui alt tip de suport pe care se face imprimarea463. După ataşarea redării integrale, în formă scrisă a convorbirilor înregistrate, procesul-verbal va fi certificat pentru autenticitate, verificat şi contrasemnat de procuror ori, după caz, de procurorul ierarhic, în condiţiile dispoziţiilor art.91 3, 463

Ioan Dascălu (coordonator), Ştefan Prună, Marin-Claudiu Ţupulan, Cristian-Eduard Ştefan, Laurenţiu Giurea – Organizaţia criminală a drogurilor, Editura Sitech, Craiova, 2008, pag.345

237

alin.2 CPP. În situaţia în care interceptarea şi înregistrarea s-a realizat într-o limbă străină, se va proceda la traducerea convorbirilor purtate şi transcrierea lor în procesul-verbal în limba română, traducerea fiind certificată de un traducător autorizat. Banda magnetică sau orice alt suport cu înregistrarea convorbirii, redarea scrisă a acesteia şi procesul-verbal întocmit de organul de urmărire penală se înaintează instanţei care, după ce ascultă procurorul şi părţile, dispune care dintre datele obţinute prezintă interes în cercetarea şi soluţionarea cauzei, încheind un proces-verbal în acest sens. Dacă printre informaţiile obţinute se află şi date rezultate ale unor convorbiri sau comunicări care conţin secrete de stat, consemnarea acestora se va face în procese-verbale separate. Potrivit dispoziţiilor art.914 CPP, condiţiile şi modalităţile de efectuare a interceptărilor şi înregistrărilor prevăzute de lege se aplică, în mod corespunzător şi în cazul înregistrărilor în mediul ambiental, localizării sau urmăririi prin GPS ori prin alte mijloace electronice de supraveghere. În doctrină464 s-a afirmat faptul că realizarea înregistrărilor în mediul ambiental presupune trei operaţiuni majore: instalarea mijloacelor tehnice de interceptare şi înregistrare (montarea, aşezarea, fixarea), întreţinerea (menţinerea în funcţiune prin schimbarea sau încărcarea surselor de alimentare, prin înlocuirea mediilor de stocare a informaţiei sau prin repararea componentelor defecte) şi recuperarea sau ridicarea acestora. Având în vedere gradul de miniaturizare atins în construcţia unor astfel de componente, mascarea acestora este posibilă într-o serie largă de componente, mergând de la disimularea în îmbrăcăminte, elemente de mobilier, articole electrice sau electronice, obiecte de uz personal până la plasarea acestora în elementele de construcţii existente în spaţiile de interes. Practic, singurele limite 464

Adrian Petre – op.cit., pag.44

238

în acest domeniu sunt cele fixate de imaginaţia şi experienţa ofiţerilor de poliţie judiciară, tehnicienilor şi specialiştilor465. Iniţial inovat ca aplicaţie militară, localizarea sau urmărirea prin GPS (Global Positioning System) înregistrează şi transmite permanent activitatea unui vehicul sau a oricărui alt purtător 24 de ore din 24, indiferent dacă acesta staţionează sau se deplasează, putându-se afla coordonatele geografice, viteza, direcţia şi alte informaţii despre locul unde se găseşte dispozitivul montat pe respectivul vehicul. Modul de raportare poate fi prin mesaje SMS sau GPRS prin internet. Dacă dispozitivul nu poate stabili locaţia (fiind într-o zonă închisă), atunci acesta trimite ultima poziţie determinată466. Legile speciale din domeniul combaterii criminalităţii organizate prevăd în mod expres, ca mijloace de probă, accesul la sisteme de telecomunicaţii ori informatice, stabilind modul şi condiţiile de autorizare. Astfel, potrivit art.23 din Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, „atunci când sunt indicii temeinice că o persoană care pregăteşte comiterea unei infracţiuni dintre cele prevăzute de Legea nr.143/2000 sau care a comis o asemenea infracţiune foloseşte sisteme de telecomunicaţii sau informatice, organul de urmărire penală poate, cu autorizarea procurorului, să aibă acces pe o perioadă determinată la aceste sisteme şi să le supravegheze”.

5.3.4. Reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice Ca urmare a creşterii semnificative a posibilităţilor oferite de comunicaţiile electronice, datele referitoare la utilizarea comunicaţiilor electronice sunt deosebit de importante şi, în consecinţă, reprezintă un 465 466

Adrian Petre – op.cit., pag.44-46 http://www.mqm.ro/gps_trk.html

239

instrument valoros în vederea prevenirii, cercetării, descoperirii şi urmăririi penale a infracţiunilor şi, în special, a traficului ilicit de droguri. Avându-se în vedere importanţa datelor de trafic şi localizare pentru cercetarea, descoperirea şi urmărirea penală a infracţiunilor, după cum s-a demonstrat prin cercetări şi experienţa practică a mai multor state membre, la nivel european s-a simţit nevoia de a se asigura că datele generate sau prelucrate în cursul furnizării serviciilor de comunicaţii, sunt păstrate pentru o anumită perioadă, de către furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii467. În concluziile prezentate în rapoartele sale, Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne din 19 decembrie 2002, a subliniat faptul că datorită creşterii importante a posibilităţilor pe care le oferă comunicaţiile electronice, datele referitoare la utilizarea acestora sunt în mod particular importante, constituind un mijloc eficient de prevenire şi combatere a criminalităţii organizate. În declaraţia sa din 25 martie 2004 privind lupta împotriva terorismului, Consiliul Europei a arătat faptul că trebuie găsite cele mai bune soluţii în vederea stabilirii regulilor referitoare la conservarea, de către furnizorii de servicii, a datelor referitoare la traficul comunicaţiilor. În baza art.8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la respectul vieţii sale private şi a corespondenţei. Nici o autoritate publică nu poate aduce atingere exerciţiului acestui drept fundamental, decât în cazurile prevăzute de lege şi atunci când ea constituie o măsură necesară într-o societate democratică, în vederea apărării siguranţei naţionale, a ordinii publice, a prevenirii infracţiunilor şi a protecţiei drepturilor şi libertăţilor persoanei. Atentatele teroriste de la Londra au determinat adoptarea unei poziţii ferme din partea Consiliului Europei, care, în Declaraţia din 13 iulie 2005 467

Cristian-Eduard Ştefan – Unele consideraţii privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii, Bucureşti, 2009

240

privind condamnarea acestor atentate, a reafirmat necesitatea reglementării în cel mai scurt timp a măsurilor comune referitoare la conservarea datelor privind telecomunicaţiile. Astfel, la data de 15 martie 2006, a fost adoptată Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr.2006/24/CE privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii 468, această măsură constituind un instrument de investigare necesar şi eficient pentru aplicarea legii, în special în cazul comiterii infracţiunilor din sfera criminalităţii organizate sau a terorismului. În preambulul său, Directiva susmenţionată prevede faptul că ea nu se aplică în ceea ce priveşte conţinutul comunicării sau informaţiile consultate în timpul utilizării unei reţele de comunicaţii electronice. În scopul transpunerii în dreptul intern a Directivei nr.2006/24/CE, legiuitorul român a adoptat Legea nr.298/2008 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii, precum şi pentru modificarea Legii nr.506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice469. Legea stabileşte obligaţia furnizorilor de servicii şi reţele publice de comunicaţii electronice470 de a reţine anumite date generate sau prelucrate în cadrul activităţii lor de furnizare a serviciilor de comunicaţii electronice, pentru punerea acestora la dispoziţia autorităţilor competente în scopul utilizării în cadrul activităţilor de cercetare, de descoperire şi de urmărire a infracţiunilor grave.

468

Directiva 2006/24/CE privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de către furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice destinate publicului şi de modificare a Directivei 2002/58/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.L105 din 13 aprilie 2006. 469 Legea a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.780 din 21 noiembrie 2008. 470 Furnizorul de servicii şi reţele publice de comunicaţii electronice este acea persoană care furnizează în scop comercial servicii şi (sau) reţele de comunicaţii electronice către utilizatori finali ori alţi furnizori de reţele sau servicii de comunicaţii electronice pentru susţinerea traficului acestora.

241

Domeniul de aplicare a legii acoperă datele de trafic şi de localizare a persoanelor fizice şi juridice, precum şi datele conexe necesare pentru identificarea abonatului sau a utilizatorului înregistrat. În cuprinsul art.3 din Legea nr.298/2008 este prevăzută obligaţia furnizorilor de reţele publice de comunicaţii şi a furnizorilor de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului de a asigura, pe cheltuială proprie, crearea şi administrarea unei baze de date în format electronic471, în vederea reţinerii următoarelor categorii de date, în măsura în care sunt generate sau prelucrate de aceştia472: date necesare pentru urmărirea şi identificarea sursei unei comunicări; date necesare pentru identificarea destinaţiei unei comunicări; date necesare pentru a determina data, ora şi durata comunicării; date necesare pentru identificarea tipului de comunicare; date necesare pentru identificarea echipamentului de comunicaţie al utilizatorului sau a dispozitivelor ce servesc utilizatorului drept echipament; date necesare pentru identificarea locaţiei echipamentului de comunicaţii mobile. Referitor la durata de timp pentru care furnizorii de servicii de comunicaţii sunt obligaţi să reţină datele, legea prevede faptul că acestea se reţin timp de 6 luni de la momentul efectuării comunicării. Legiuitorul a considerat oportun a reglementa şi detalia conţinutul datelor susmenţionate, necesare a fi reţinute şi comunicate la solicitarea autorităţilor competente.

471

În condiţiile în care se impune păstrarea datelor de trafic de către furnizorii de servicii de telefonie şi de Internet, aceştia trebuie să asigure interfeţe standardizate care să permită colectarea şi păstrarea în deplină securitate a acestor date, precum şi accesul la acestea, în condiţiile reglementărilor în vigoare, a autorităţilor competente pentru aplicarea legii. Mai mult, implementarea Directivei 2006/24/CE implică din partea furnizorilor de servicii de Internet importante investiţii suplimentare în vederea îmbunătăţirii şi securizării reţelelor, instalării sistemelor pentru colectarea, reţinerea şi recuperarea datelor, asigurarea securităţii datelor, perfecţionarea personalului, etc. În vederea limitării impactului asupra furnizorilor de servicii de internet, pentru aceştia a fost prevăzută o perioadă de tranziţie până la data de 15 martie 2009. 472 Art.3, alin.1 din Legea nr.298/2008 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii.

242

Astfel, datele necesare pentru urmărirea şi identificarea sursei unei comunicări cuprind473: a) în cazul reţelelor de telefonie fixă şi mobilă: numărul de telefon apelant, precum şi numele şi adresa abonatului sau ale utilizatorului înregistrat; b) în cazul serviciilor de acces la internet, poştă electronică şi telefonie prin internet: identificatorul alocat utilizatorilor; identificatorul de utilizator 474 şi numărul de telefon alocate pentru efectuarea oricărei comunicări prin reţeaua publică de telefonie; numele şi adresa abonatului sau ale utilizatorului înregistrat, căruia i s-a alocat o adresă Internet Protocol (IP), un identificator de utilizator sau un număr de telefon, la momentul comunicării. Datele necesare pentru identificarea destinaţiei unei comunicări cuprind475: a) în cazul reţelelor de telefonie fixă şi mobilă: numărul format (apelat) şi, în cazurile care includ servicii suplimentare precum redirecţionarea sau transferul apelului, numărul către care este dirijat apelul; numele şi adresa abonatului ori ale utilizatorului înregistrat; b) în cazul serviciilor de poştă electronică şi telefonie prin internet: identificatorul utilizatorului sau numărul de telefon al destinatarului unui apel telefonic prin internet; numele şi adresa abonatului sau ale utilizatorului înregistrat şi identificatorul utilizatorului destinatar al comunicării. În ceea ce priveşte datele necesare pentru a determina data, ora şi durata comunicării, acestea cuprind: a) în cazul reţelelor de telefonie fixă şi mobilă: data şi ora iniţierii şi încheierii unei comunicări; b) în cazul serviciilor de acces la internet, poştă electronică şi telefonie prin internet: data şi ora conectării la şi ale deconectării de la serviciul de acces 473

Art.4 din Legea nr.298/2008 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii. 474 Identificatorul utilizatorului reprezintă codul unic de identificare alocat unei persoane care se abonează sau se înregistrează la un serviciu de acces la internet ori la un serviciu de comunicaţii prin internet. 475 Art.5 din Legea nr.298/2008 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii.

243

la internet, adresa IP alocată dinamic sau static unei comunicări de furnizorul de servicii de acces la internet, precum şi identificatorul abonatului sau al utilizatorului înregistrat; data şi ora conectării la şi ale deconectării de la serviciul de poştă electronică sau de telefonie prin internet. Datele necesare a fi reţinute în vederea identificării tipului de comunicare cuprind: a) în cazul reţelelor de telefonie fixă şi mobilă: informaţii privind serviciul de telefonie utilizat; b) în cazul comunicărilor prin serviciul de poştă electronică şi de telefonie prin internet: informaţii privind serviciul de acces la internet utilizat. Datele necesare pentru identificarea echipamentului de comunicaţie al utilizatorului sau a dispozitivelor ce servesc utilizatorului drept echipament cuprind: a) în cazul reţelelor de telefonie fixă: numărul de telefon apelant şi numărul de telefon apelat; b) în cazul reţelelor de telefonie mobilă: numărul de telefon al apelantului şi numărul de telefon apelat; identitatea internaţională de abonat mobil (IMSI) a apelantului; identitatea internaţională a echipamentului mobil (IMEI) a apelantului; identitatea IMSI a apelatului; identitatea IMEI a apelatului; în cazul serviciilor anonime preplătite: data şi ora activării iniţiale a serviciului, precum şi identificatorul celulei476 din care a fost activat serviciul; c) în cazul serviciilor de acces la internet, poştă electronică şi telefonie prin internet: numărul de telefon al apelantului în cazul accesului prin dial-up; linia DSL (linia digitală pentru abonat) sau alt punct terminal al celui care iniţiază comunicarea. Referitor la datele necesare pentru identificarea locaţiei echipamentului de comunicaţii mobile, acestea cuprind identificatorul celulei la începutul 476

Identificatorul celulei este codul de identificare a celulei în care se iniţiază sau se finalizează un apel de telefonie mobilă.

244

comunicării, precum şi datele care permit stabilirea localizării geografice a celulelor, prin referire la identificatorul acestora, pe durata în care datele comunicării sunt reţinute. Furnizorii de reţele publice de comunicaţii şi furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, aflaţi sub jurisdicţie română, au obligaţia reţinerii datelor referitoare la un apel nereuşit477 numai atunci când aceste date sunt generate sau prelucrate şi stocate, în cazul serviciului de telefonie, ori înregistrate, în cazul serviciului de acces la internet, în cadrul activităţii de furnizare a serviciilor respective. În aplicarea prevederilor Legii nr.298/2008, sunt interzise în mod expres interceptarea şi reţinerea conţinutului comunicării sau a informaţiilor consultate în timpul utilizării unei reţele de comunicaţii electronice. La sfârşitul perioadei de reţinere, toate datele reţinute în temeiul legii, cu excepţia datelor puse la dispoziţia autorităţilor competente, potrivit legii, şi care au fost păstrate de către acestea, trebuie să fie distruse prin proceduri automatizate, ireversibil. Art.12 din Legea nr.298/2008 reglementează şi principiile care trebuie să stea la baza activităţii de reţinere a datelor, după cum urmează: a) datele reţinute trebuie să fie de aceeaşi calitate şi supuse aceluiaşi grad de securitate şi protecţie cu cele utilizate la nivelul reţelelor furnizorilor de comunicaţii electronice; b) datele reţinute trebuie supuse unor măsuri tehnice şi organizatorice corespunzătoare, în vederea protejării datelor împotriva distrugerilor accidentale sau ilicite, alterării ori pierderii accidentale, stocării, prelucrării, accesării sau dezvăluirii neautorizate ori ilicite;

477

Apelul nereuşit reprezintă comunicarea în cadrul căreia apelul telefonic a fost conectat, dar nu a primit răspuns sau a făcut obiectul unei intervenţii din partea administratorului reţelei.

245

c) datele reţinute trebuie supuse unor măsuri tehnice şi organizatorice corespunzătoare, în vederea asigurării faptului că numai personalul autorizat în acest sens are acces la aceste date. Procedura de solicitare de către autorităţile competente a datelor reţinute de furnizorii de servicii este reglementată în cadrul Capitolului III din Legea nr.298/2008. În acest sens, solicitarea transmiterii de date reţinute potrivit prevederilor legale se realizează numai după ce a fost începută urmărirea penală, cu autorizarea motivată a preşedintelui instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală ori a judecătorului desemnat de acesta, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, potrivit legii, dacă sunt date ori indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni grave. Legiuitorul a înţeles să vină şi cu o completare utilă, arătând care sunt categoriile de fapte care intră în rândul infracţiunilor grave. Astfel, în cadrul infracţiunilor grave în prezenţa cărora poate fi solicitată transmiterea de date reţinute, sunt cuprinse şi infracţiunile privind traficul de droguri sau precursori. În caz de urgenţă, când întârzierea obţinerii autorizării ar aduce grave prejudicii activităţii de urmărire penală ori îndeplinirii obligaţiilor asumate de România prin documente juridice de cooperare internaţională sau ca stat membru al UE, procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau căruia i-ar reveni această competenţă poate să autorizeze, prin ordonanţă motivată, solicitarea transmiterii de date reţinute, potrivit legii. În termen de 48 de ore de la emiterea autorizării, procurorul este obligat să prezinte instanţei de judecată competente, motivele care au stat la baza emiterii autorizării. Instanţa de judecată se pronunţă cu privire la legalitatea şi temeinicia ordonanţei prin care s-a autorizat solicitarea transmiterii de date reţinute, în cel mult 48 de ore. 246

Din punct de vedere formal, autorizaţia de solicitare a datelor reţinute trebuie să cuprindă următoarele date şi informaţii: denumirea instanţei sau a parchetului; data, ora şi locul emiterii; numele şi prenumele judecătorului sau procurorului; durata de valabilitate a autorizaţiei478; denumirea şi sediul social ale persoanei juridice care urmează să pună la dispoziţie datele reţinute; indicarea persoanei cu privire la care se va face verificarea datelor reţinute sau indicarea codului de identificare a abonatului ori a utilizatorului înregistrat pentru serviciile de internet sau a numărului de telefon al abonatului ori al utilizatorului înregistrat pentru serviciile de telefonie fixă sau mobilă; temeiurile concrete care determină autorizarea de solicitare a datelor reţinute; perioada de timp pentru care datele reţinute urmează a fi furnizate; semnătura judecătorului sau a procurorului. Furnizorii de reţele publice de comunicaţii şi furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului au obligaţia ca, la solicitarea autorităţilor competente, în baza autorizaţiei emise potrivit dispoziţiilor legale, să transmită acestora de îndată datele reţinute, cu excepţia cazurilor de forţă majoră. Datele reţinute care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării se arhivează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidenţialităţii, şi pot fi transmise judecătorului sau completului învestit cu soluţionarea cauzei, la solicitarea acestuia. La soluţionarea definitivă a cauzei, acestea vor fi şterse sau, după caz, distruse de către procuror, încheindu-se în acest sens un proces-verbal. Dacă în cauză s-a dispus soluţia de netrimitere în judecată, datele reţinute se arhivează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidenţialităţii, şi se păstrează până la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru fapta ce a format obiectul cauzei, iar când se distrug, se încheie un proces-verbal în acest sens. 478

Durata de valabilitate a autorizaţiei de solicitare a datelor reţinute nu poate depăşi 15 zile.

247

Dacă în cauză instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, rămasă definitivă, datele reţinute se arhivează odată cu dosarul cauzei la sediul instanţei, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidenţialităţii. În cuprinsul legii au fost incriminate şi faptele care constituie infracţiuni în domeniul de referinţă, respectiv orice accesare intenţionată sau transfer al datelor păstrate în conformitate cu prevederile legale, fără autorizare, precum şi împiedicarea cu intenţie a punerii la dispoziţia autorităţilor competente a datelor reţinute ca urmare a aplicării prevederilor legale. Măsura reţinerii datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii constituie fără îndoială un mijloc modern de investigaţie, aflat la dispoziţia organelor judiciare din ţările membre ale UE, în scopul eficientizării activităţii de prevenire şi combatere a traficului ilicit de droguri. Deşi din punct de vedere procedural, nu constituie probă faptul că o anumită persoană cu privire la care există indicii temeinice că a săvârşit o infracţiune gravă a comunicat cu o altă persoană, pe baza reţinerii datelor de trafic informaţional, organele judiciare pot efectua unele analize, în urma cărora să stabilească structura unei grupări infracţionale organizate, rolul şi atribuţiile membrilor grupării, poziţia şi ierarhia în cadrul grupării, etc., aceste aspecte reieşind în principal din frecvenţa apelurilor sau a comunicărilor efectuate între anumite persoane. Reţinerea acestor categorii de date constituie o importantă sursă de informaţii în activitatea investigativă a organelor judiciare, având avantajul că persoanele vizate nu cunosc faptul că împotriva lor se desfăşoară activităţi de cercetare, evitându-se posibile reacţii negative din partea acestora. Mediatizarea excesivă de către mass-media a aşa-ziselor încălcări ale dreptului la viaţă privată şi la corespondenţă prin aplicarea noilor prevederi 248

legale referitoare la reţinerea datelor, nu face decât să aducă prejudicii activităţii de urmărire penală desfăşurată de organele judiciare. Prin aceasta, infractorii care cunosc metodele organelor judiciare îşi vor lua în viitor măsuri sporite de precauţie pentru evitarea identificării lor pe baza datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului479. Totodată, trebuie accentuat faptul că reţinerea datelor referitoare la traficul informaţional nu constituie o activitate de interceptare a convorbirilor sau a comunicaţiilor efectuate prin telefon sau prin orice alt mijloc electronic de comunicare. În plus, majoritatea datelor de trafic reţinute în acest mod se referă la comunicările dintre entităţi reprezentate de numerele de telefon ale abonaţilor sau ale utilizatorilor înregistraţi şi nu la persoanele implicate în comiterea de infracţiuni grave.

CAPITOLUL VI PRINCIPIUL COOPERĂRII INTERNAŢIONALE ÎN ACTIVITATEA DE COMBATERE A TRAFICULUI ILICIT DE DROGURI

479

Cristian-Eduard Ştefan – Unele consideraţii privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii, Bucureşti, 2009

249

6.1. Cooperarea României cu alte state pentru combaterea traficului ilicit de droguri

Consecventă politicii sale externe şi angajamentelor asumate în cadrul organizaţiilor internaţionale la care este parte, România a ratificat încă din perioada interbelică cele trei convenţii ale Societăţii Naţiunilor din domeniul drogurilor, iar ulterior şi celelalte trei elaborate de ONU şi semnate şi de ţara noastră480. Implicată în contextul general al cerinţelor internaţionale, România ultimelor decenii a depus şi continuă să depună eforturi pentru integrarea în comunitatea internaţională, UE şi alinierea la structurile NATO. În acest sens, ţara noastră şi-a asumat prioritar amplificarea luptei antidrog printr-o abordare pe toate planurile a problematicii domeniului, la nivel naţional şi multisectorial481. În categoria fundamentelor muncii antidrog, se situează prioritar cele privind activităţile şi măsurile pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea producţiei, traficului şi consumului ilicit de droguri. Ţara noastră se confruntă în ultimii ani, asemenea multor state ale lumii, cu efectele acestui flagel. Copii de vârste fragede, chiar din şcoala generală, tineri din licee şi facultăţi sau neintegraţi în vreo formă de învăţământ au intrat în rândul celor care, pentru că nu au cunoscut bine efectele nocive ale consumului de droguri asupra organismului uman, au căzut victime ale acestui flagel care poate ucide şi merg deja pe acest drum al pierzaniei umane482. Statul nostru, prin intermediul organelor şi instituţiilor cu atribuţii în domeniu şi cu sprijinul unor organisme, societăţi şi fundaţii internaţionale, 480

Ioan Hurdubaie, Victor Nicolăescu – Cadrul juridico-instituţional mondial antidrog: participarea României, Editura Civitas, Bucureşti, 2008, pag.27 481 Mihai Stoica, Vicenţiu-Virgilius Stanciu – Măsuri luate de România în lupta antidrog şi pentru reducerea impactului flagelului drogurilor asupra populaţiei, Buletinul de Informare şi Documentare al MIRA-Secretariatul General nr.3(86)/2008, pag.67 482 Mihai Stoica, Vicenţiu-Virgilius Stanciu – op.cit., pag.67

250

desfăşoară activităţi de prevenire, descoperire şi combatere a fabricării, traficului şi consumului ilicit de droguri. Pornind de la necesitatea de a cunoaşte şi evalua experienţele pozitive şi negative ale altor state în domeniul luptei împotriva infracţionalităţii şi în special a traficului ilicit de droguri, activitatea de cooperare internaţională a României sa axat cu precădere în ultimii ani pe realizarea unui cadru juridic eficient, de colaborare cu ministerele şi instituţiile similare din spaţiul european, dar şi din alte zone ale lumii (Orientul Mijlociu şi Îndepărtat, America Latină, etc.)483. În acest scop, au fost semnate acorduri şi înţelegeri de cooperare, la nivel guvernamental sau interministerial, cu toate ţările din Europa Centrală şi de Est (Albania, Bulgaria, Cehia, Cipru, Lituania, Macedonia, Moldova, Polonia, Slovacia, Slovenia, Turcia), cu unele ţări din spaţiul fostei Uniuni Sovietice (Rusia, Ucraina, Belarus), dar şi cu state membre ale UE (Franţa, Italia, Grecia, etc.) sau din America Latină (Uruguay, Argentina) şi din Orient (Maroc, India, China), majoritatea fiind încheiate pe o perioadă nedeterminată484. În aplicarea cadrului de cooperare, un accent deosebit se pune pe realizarea unei colaborări cât mai operative, în principal prin instituirea unor căi şi canale de schimb de informaţii şi de date operative care să permită contracararea rapidă şi eficientă a activităţii grupurilor criminale organizate internaţionale, precum şi identificarea şi reţinerea membrilor acestora485. Primul document internaţional în domeniul

drogurilor la nivel

guvernamental, negociat şi încheiat de reprezentanţii României cu o altă ţară, a fost Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia privind combaterea traficului ilicit şi abuzului de stupefiante şi substanţe psihotrope, semnat la Ankara, la 26 februarie 1992. Acest Acord, deşi semnat în numele 483

Marcel Isac – Realizarea schimbului de informaţii în cadrul cooperării poliţieneşti la nivel regional şi internaţional, Buletinul de Informare şi Documentare al Ministerului Administraţiei şi Internelor-Secretariatul General, nr.2/2006, pag.128 484 În prezent, între Guvernul României şi autorităţile corespondente de aplicare a legii din alte state sunt încheiate peste 50 de acorduri bilaterale de cooperare. 485 Marcel Isac – op.cit., pag.128

251

Guvernului, nu a fost supus aprobării Executivului român, executarea clauzelor sale rămânând la latitudinea autorităţilor poliţieneşti ale celor două state486. La 28 mai 1993, a fost încheiat la Roma, Acordul de cooperare dintre Ministerul de Interne al României şi Ministerul de Interne al Republicii Italiene în lupta împotriva traficului ilicit de substanţe stupefiante şi psihotrope şi împotriva criminalităţii organizate487. Un an mai târziu, la data de 17 noiembrie 1994, a fost semnat Acordul de cooperare între Guvernul României şi Guvernul Republicii Orientale a Uruguayului în lupta împotriva delincvenţei organizate şi a traficului ilicit de substanţe stupefiante şi psihotrope488. Pe baza acestui Acord a fost instituit un Comitet mixt pentru cooperare, în lupta împotriva delincvenţei organizate şi a traficului ilicit de substanţe stupefiante şi psihotrope, având drept copreşedinţi pe miniştrii de interne ai fiecărei părţi, cuprinzând reprezentanţi ai organelor centrale ale celor două state contractante, responsabili cu aplicarea Acordului. Pentru legătura operativă dintre membrii Comitetului mixt pentru cooperare, cât şi pentru schimbul rapid de informaţii, fiecare stat a convenit să desemneze un ofiţer de legătură. Cele două ţări, din proprie iniţiativă sau la solicitarea întemeiată a uneia dintre ele, au stabilit să acţioneze în special în următoarele direcţii489: a) cooperare pentru controlul şi cercetarea persoanelor implicate în delincvenţa organizată şi a mijloacelor de transport folosite pentru traficul ilicit de substanţe stupefiante şi psihotrope sau a celor suspecte de asemenea fapte; b) cooperare pentru controlul şi cercetarea persoanelor şi organizaţiilor implicate sau suspecte de a fi implicate în activităţi de spălare a banilor proveniţi din fapte ilicite; 486

Ioan Hurdubaie, Victor Nicolăescu – op.cit., pag.36 Acordul a fost publicat în Monitorul Oficial nr.163 din 15 iulie 1993. 488 Acordul a fost publicat în Monitorul Oficial nr.50 din 17 martie 1995. 489 Art.2 din Acordul de cooperare între Guvernul României şi Guvernul Republicii Orientale a Uruguayului în lupta împotriva delincvenţei organizate şi a traficului ilicit de substanţe stupefiante şi psihotrope. 487

252

c) schimb de informaţii operative privind persoanele şi mijloacele de transport menţionate la lit. a) şi b). La solicitarea reprezentanţilor în Comitetul mixt pentru cooperare ai uneia dintre părţi, reprezentanţii celeilalte părţi vor dispune desfãşurarea de acţiuni de investigare cu privire la activităţile legate de traficul ilicit de substanţe stupefiante şi psihotrope sau privind delincvenţa organizată. Partea solicitată va face toate eforturile pentru a răspunde solicitărilor în cel mai scurt timp posibil, rezultatele urmând a fi comunicate, de urgenţă, părţii solicitate. În document se prevede totodată faptul că cele două părţi, prin intermediul reprezentanţilor lor în Comitetul mixt pentru cooperare sau al ofiţerilor de legătură, îşi vor pune reciproc la dispoziţie, la solicitare sau din proprie iniţiativă, toate informaţiile care pot contribui la combaterea traficului ilicit de substanţe stupefiante şi psihotrope. Art.4 din Acord stipulează faptul că părţile vor face schimb de informaţii, în special, asupra: a) metodelor de luptă împotriva traficului ilicit de substanţe stupefiante şi psihotrope; b) utilizării de noi mijloace tehnice în acest domeniu, inclusiv asupra metodelor de dresaj şi de folosire a câinilor de serviciu; c) publicaţiilor ştiinţifice, profesionale şi didactice privind lupta împotriva traficului ilicit de substanţe stupefiante şi psihotrope; d) noilor tipuri de droguri şi substanţe psihotrope, locurilor de producţie, canalelor folosite de traficanţi şi metodelor de ascundere, variaţiilor preţului drogurilor şi al substanţelor psihotrope; e) metodologiei şi modalităţii de desfãşurare a controalelor de frontieră; f) noilor itinerarii şi mijloace implicate în traficul ilicit de substanţe stupefiante şi psihotrope, precum şi sistemelor de ascundere a acestor substanţe. Prin încheierea Acordului, fiecare dintre părţile contractante, din proprie iniţiativă sau la solicitare, s-a obligat să pună la dispoziţia celeilalte părţi, toate 253

datele şi documentele conţinând informaţii referitoare la cazurile de trafic ilicit de substanţe stupefiante şi psihotrope. Totodată, cele două state au convenit să schimbe informaţii privind sistemele de reciclare şi transferare a profiturilor, rezultate din infracţiuni şi, în special, ale celor provenite din traficul ilicit de substanţe stupefiante şi psihotrope. Acordul stipulează în final faptul că părţile contractante au stabilit să se consulte în vederea adoptării de poziţii comune şi acţiuni concertate la toate reuniunile internaţionale la care se vor dezbate problemele luptei împotriva traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope sau a delincvenţei organizate. Luând în considerare utilitatea cooperării internaţionale ca factor important în prevenirea şi combaterea eficientă a crimei organizate, Guvernul României şi Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord au semnat la Bucureşti, la data de 14 noiembrie 1995, Memorandumul de înţelegere cu privire la colaborarea în lupta împotriva crimei organizate şi traficului ilicit de droguri şi substanţe psihotrope490. Având convingerea că pentru prevenirea şi combaterea eficientă a criminalităţii în domeniul drogurilor, cooperarea are o importanţă esenţială, Guvernul României şi Guvernul Republicii Federale Germania au semnat la data de 15 octombrie 1996 la Bucureşti, Acordul cu privire la cooperarea în combaterea crimei organizate, precum şi a terorismului şi a altor fapte penale de o gravitate deosebită491. În scopul combaterii cultivării de plante din care se fabrică stupefiante şi substanţe psihotrope, producerii ilegale, importului, exportului şi tranzitării, precum şi a comercializării de stupefiante şi substanţe psihotrope, părţile contractante şi-au propus prin încheierea Acordului realizarea următoarelor activităţi: 490 491

Memorandumul a fost ratificat prin Legea nr.148/1997, publicat în Monitorul Oficial nr.175 din 29 iulie 1997. Publicat în Monitorul Oficial nr.48 din 20 martie 1997.

254

 comunicarea reciprocă a datelor de identificare a persoanelor implicate în producerea, contrabanda sau comerţul cu stupefiante, depozitele clandestine, căile şi mijloacele de transport, modurile de operare, locurile de provenienţă şi de destinaţie a stupefiantelor şi substanţelor psihotrope, metodele uzitate la trecerea ilegală a frontierelor, precum şi detaliile speciale ale cazurilor, în măsura în care acestea sunt necesare pentru clarificarea şi urmărirea faptelor penale de o gravitate deosebită sau pentru prevenirea, în cazuri concrete, a unui pericol considerabil pentru siguranţa publică;  punerea la dispoziţie, în mod reciproc, de eşantioane de noi stupefiante şi de alte substanţe periculoase, atât de origine vegetală, cât şi sintetică, utilizate ilegal ca stupefiante şi substanţe psihotrope;  schimbul de experienţă cu privire la supravegherea circulaţiei legale a stupefiantelor şi substanţelor psihotrope, ca şi a substanţelor esenţiale şi precursorilor necesari pentru producerea lor ilegală, în scopul prevenirii eventualei lor deturnări;  întreprinderea de măsuri comune, necesare în scopul împiedicării deturnărilor de la circuitul legal şi care merg dincolo de obligaţiile asumate de părţile contractante în baza convenţiilor în vigoare în domeniul stupefiantelor;  întreprinderea de măsuri comune de combatere a producerii ilegale de stupefiante şi substanţe psihotrope. După anul 1996, s-a constatat faptul că documentele de cooperare încheiate la nivel guvernamental sau departamental au căpătat un caracter mai cuprinzător, datorită adaptării acestora la evoluţia şi tendinţele fenomenului mondial al drogurilor şi al necesităţii resimţite de statele lumii de a acţiona în comun împotriva traficului ilicit de droguri.

255

Astfel, fiind convinse de importanţa cooperării în prevenirea şi combaterea eficientă a criminalităţii, în special a crimei organizate, a terorismului şi a traficului ilicit de droguri, Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare au semnat la Budapesta, la data de 19 februarie 1997, Acordul de cooperare în domeniul combaterii crimei organizate, a terorismului şi a traficului ilicit de droguri492. La data de 26 august 1997, a fost semnat Acordul de cooperare între Guvernul României şi Guvernul Regatului Maroc în domeniul luptei împotriva traficului de stupefiante, imigrărilor clandestine şi criminalităţii organizate 493. Prin semnarea documentului comun, Ministerele de Interne din cele două ţări au convenit să coopereze în domeniul traficului ilicit de stupefiante, în special prin desfăşurarea următoarelor activităţi:  schimbul de date şi informaţii privind traficul ilicit de stupefiante, în conformitate cu regulile de drept intern şi cu convenţiile internaţionale;  informarea permanentă şi reciprocă cu informaţii şi date privind traficul de stupefiante;  schimbul de experienţă privind metodele de luptă împotriva traficului ilicit de stupefiante;  asistenţa mutuală în domeniul tehnico-ştiinţific, prin schimb de experţi, în scopul reducerii cererii de droguri şi al facilitării tratamentului şi reinserţiei sociale a toxicomanilor. În încheiere, s-a reglementat faptul că fiecare stat poate refuza să coopereze ori să acorde ajutor în cazul în care se aduce atingere suveranităţii sale ori îi sunt lezate interesele vitale. În paralel cu negocierea şi semnarea acordurilor şi înţelegerilor bilaterale, autorităţile române s-au preocupat şi pentru completarea cadrului juridic de 492

Acordul şi-a încetat valabilitatea prin încheierea la data de 23 septembrie 2008 a Acordului de colaborare dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii transfrontaliere. 493 Acordul de cooperare a fost publicat în Monitorul Oficial nr.374 din 23 decembrie 1997.

256

cooperare internaţională în lupta împotriva criminalităţii transnaţionale cu alte instrumente care angajează mai multe ţări din zona în care este situată şi ţara noastră494. Astfel, având în vedere legătura naturală dintre terorism şi crima organizată şi faptul că în lume şi în zona balcanică traficul ilicit de substanţe stupefiante şi psihotrope, precum şi activităţile de spălare a banilor au atins cote îngrijorătoare, la data de 16 aprilie 1998 a fost semnat la Antalya, Acordul de cooperare dintre Guvernul României, Guvernul Republicii Bulgaria şi Guvernul Republicii Turcia în domeniul luptei împotriva terorismului, crimei organizate, traficului ilicit de substanţe stupefiante şi psihotrope, spălării banilor, traficului de arme şi persoane şi altor infracţiuni grave495. Cele trei state contractante ale Acordului, pe lângă realizarea comunicării dintre ele, au convenit să înfiinţeze un sistem computerizat, în vederea strângerii de date despre acţiunile şi metodele, modurile de operare, sursele financiare ale organizaţiilor teroriste, reţelele crimei organizate, grupurile şi persoanele implicate, care să stocheze şi să distribuie aceste informaţii de uz comun. Totodată, părţile contractante au stabilit de comun acord să coopereze în următoarele domenii:  schimb de informaţii despre cazuri concrete şi persoane496; 494

Ioan Hurdubaie, Victor Nicolăescu – Cadrul juridico-instituţional mondial antidrog: participarea României, Editura Civitas, Bucureşti, 2008, pag.71 495 Acordul a fost ratificat prin Legea nr.154/1999, publicată în Monitorul Oficial nr.497 din 14 octombrie 1999. 496 În anul 2006, Direcţia Antidrog din cadrul IGPR a declanşat o amplă investigaţie, ce a avut ca obiect destructurarea unei grupări internaţionale de trafic de heroină din Iran şi Turcia către Europa Occidentală, ale cărei activităţi infracţionale erau coordonate de pe teritoriul României. Pe parcursul derulării investigaţiilor, Direcţia Antidrog a solicitat sprijinul Centrului Regional SECI, care a iniţiat o cooperare poliţienească cu autorităţile judiciare din patru ţări, printre care şi Turcia. În noaptea de 13/14 decembrie 2007, în cooperare cu ofiţerii antidrog români, poliţiştii din Turcia au interceptat un transport de 58 kilograme de heroină, organizat de gruparea infracţională monitorizată, ce avea ca destinaţie Olanda, fiind arestat cetăţeanul turc I.T., şoferul autotrenului în care erau disimulate drogurile. Concomitent cu această acţiune, pe teritoriul României au fost declanşate şi intensificate simultan mai multe activităţi de monitorizare a persoanelor implicate în acest transport ilegal. La data de 16 decembrie 2007, ofiţerii români i-au reţinut în trafic şi ulterior i-au prezentat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-DIICOT, pe cetăţenii turci de etnie kurdă E.T. şi C.M. şi pe cetăţeanul siriano-român de etnie kurdă I.M.A., toţi rezidenţi pe teritoriul României. În baza probatoriului administrat în cauză, DIICOT a dispus reţinerea celor trei, în sarcina lor fiind reţinute organizarea, conducerea şi finanţarea traficului internaţional de droguri de mare risc, respectiv complicitate la comiterea acestei infracţiuni. Cercetările efectuate au relevat faptul că inculpaţii îşi desfăşurau activităţile pregătitoare - întâlniri ce aveau ca scop negocierea preţului heroinei

257

 cooperare şi schimb de informaţii despre rapoartele de analiză şi documentele investigative privind provenienţa substanţelor stupefiante şi psihotrope confiscate şi a substanţelor chimice folosite la fabricarea lor, precum şi realizarea unui transfer de informaţii către părţile interesate, fără solicitare prealabilă, dacă acestea prezintă interes pentru celelalte părţi;  schimb de informaţii privind metodele folosite în transportul, disimularea şi vânzarea ilegală a acestor substanţe şi identificarea traficanţilor şi a complicilor lor;  adoptarea de iniţiative comune, în vederea obţinerii unor rezultate benefice şi eficiente în cadrul reuniunilor şi acordurilor internaţionale în domeniul stupefiantelor, şi asigurarea unui sprijin reciproc cât mai eficient. Luând în considerare creşterea criminalităţii, sub toate formele şi faptul că ţările lor, datorită poziţiei geografice, sunt străbătute de aşa-numita “Rută Balcanică” ce leagă Estul de Vest, la data de 8 septembrie 1998 a fost semnat la Sofia, între Guvernul României, Guvernul Republicii Bulgaria şi Guvernul Republicii Elene, Protocolul de cooperare trilaterală lărgită în combaterea criminalităţii şi, în special, a criminalităţii transfrontaliere497. În cuprinsul art.2, documentul prevede că activitatea de cooperare dintre autorităţile competente ale părţilor contractante se realizează îndeosebi prin următoarele forme:  schimbul de informaţii, experienţă şi expertiză în domenii de interes comun; atât la furnizor, cât şi la destinaţie, modalităţile de disimulare a heroinei, intinerariul acesteia şi modul în care să fie preluată şi ulterior predată heroina- pe teritoriul mai multor state, într-un mod conspirat, folosindu-se de tehnici elaborate de telecomunicaţie şi de un limbaj criptat. În urma cooperării cu autorităţile judiciare din Turcia, s-a reuşit inculparea a 18 persoane implicate în traficarea celor 58 kilograme de droguri confiscate, liderul şi principalii complici ai acestuia fiind arestaţi în România, iar ceilalţi 15 membri au fost arestaţi în Turcia. Din activităţile specifice efectuate în cauză, a mai rezultat că grupul infracţional avea capacitatea de procurare, finanţare şi transport a unei cantităţi de până la 100 kilograme de heroină odată, în funcţie de “comenzile” destinatarilor occidentali, o mare parte din veniturile ilegale urmând să fie puse la dispoziţia organizaţiei PKK. Autorităţile turce consideră această acţiune ca fiind una dintre cele mai importante din ultimii ani, având în vedere conexiunile din sfera terorismului pe care le avea grupul infracţional. 497 Publicat în Monitorul Oficial nr.180 din 28 aprilie 1999.

258

 schimbul de informaţii cu privire la noile tipuri de criminalitate, la formele şi metodele de prevenire, combatere, investigare şi depistare a acestora;  schimbul de informaţii cu privire la noile tipuri de criminalitate transfrontalieră, la formele şi metodele folosite la comiterea acestora (modus operandi);  schimbul de informaţii, experienţă şi expertiză cu privire la folosirea tehnologiilor criminalistice, a metodelor, tehnologiilor şi mijloacelor de cercetare criminologică, în special în domeniul anchetelor, detectării şi controlului precursorilor, drogurilor şi substanţelor psihotrope, în conformitate cu convenţiile internaţionale;  schimbul de informaţii cu privire la metodele folosite pentru transportul, ascunderea şi distribuirea drogurilor şi a substanţelor psihotrope;  schimbul de informaţii cu privire la noile tipuri de droguri şi substanţe psihotrope care apar în traficul ilegal, la tehnologia de producere şi la substanţele folosite în acest scop, precum şi la noile metode de cercetare folosite pentru analizarea şi identificarea drogurilor şi a substanţelor psihotrope;  schimbul de experienţă, incluzând instruirea specială, prin organizarea de seminarii şi cursuri de instruire, precum şi schimbul de opinii;  schimbul de date statistice, precum şi de texte legislative naţionale şi prevederi, broşuri, publicaţii şi rezultate ale cercetărilor ştiinţifice;  planificarea şi adoptarea de acţiuni coordonate împotriva reţelelor infracţionale. Totodată, cele trei state au convenit să asigure condiţiile necesare pentru realizarea livrărilor controlate de droguri şi substanţe psihotrope, precum şi a precursorilor folosiţi pentru producerea acestora.

259

La data de 9 septembrie 1998 a fost încheiat între Guvernul României şi Guvernul Republicii Peru, Acordul privind prevenirea, controlul, investigarea şi combaterea consumului neregulamentar şi traficului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope şi a delictelor conexe498. Prin semnarea Acordului, părţile contractante şi-au luat angajamentul să întreprindă eforturi comune cu scopul de a consolida politici şi de a realiza programe specifice pentru prevenirea şi controlarea cu mai mare eficienţă a producţiei, traficului ilicit şi consumului neregulamentar de droguri, precum şi a delictelor conexe. În acest sens, statele părţi au convenit realizarea următoarelor acţiuni comune499: a) coordonarea şi elaborarea strategiilor comune de prevenire şi acţiuni reciproce în sferele de control şi de reprimare a producţiei şi a traficului de substanţe stupefiante şi psihotrope şi a delictelor conexe, precum şi de investigare asupra precursorilor şi substanţelor chimice susceptibile de a fi deturnate în vederea producerii acestora; b) coordonarea şi elaborarea strategiilor comune pentru prevenirea consumului neregulamentar de droguri licite şi ilicite, controlul psihoactivelor de uz farmaceutic pentru tratamentul şi reabilitarea farmaco-dependenţilor, prin intermediul educaţiei, informării şi promovării unor stiluri de viaţă sănătoase, conştientizând populaţia asupra ilegalităţii şi prejudiciului folosirii, producţiei, traficului şi microcomercializării drogurilor ilicite; c) încercarea armonizării reglementărilor lor juridice şi a procedurilor judecătoreşti în materie, în măsura în care o vor permite dispoziţiile lor legale; e) promovarea aplicării şi executării diferitelor instrumente internaţionale în materie în vigoare, la care ambele state sunt părţi;

498

Publicat în Monitorul Oficial nr.255 din 3 iunie 1999. Art.4 din Acordul privind prevenirea, controlul, investigarea şi combaterea consumului neregulamentar şi traficului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope şi a delictelor conexe, încheiat între Guvernul României şi Guvernul Republicii Peru. 499

260

f) stabilirea procedurilor şi a mecanismelor interne necesare, care să permită o aplicare adecvată a angajamentelor asumate. În scopul atingerii obiectivelor stabilite, s-a convenit crearea Comisiei mixte româno-peruane pentru prevenirea, controlul, investigarea şi reprimarea consumului neregulamentar şi traficului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope şi a delictelor conexe. Îngrijorate în legătură cu pericolele care rezultă din strânsele legături ale crimei organizate internaţionale cu traficul ilegal de droguri şi cu terorismul internaţional, Guvernul României şi Guvernul Federal al Austriei au încheiat la data de 18 martie 1999, la Bucureşti, Acordul privind cooperarea în combaterea crimei organizate internaţionale, a traficului internaţional ilegal de droguri, a terorismului internaţional, precum şi în alte scopuri în domeniul justiţiei penale500. În domeniul traficului internaţional ilegal de droguri, părţile contractante au convenit să facă schimb de informaţii privind metodele noi de fabricare a drogurilor, metodele noi utilizate în traficul ilegal internaţional de droguri şi de combatere a acestuia, incluzând locurile de producţie, căile de transport, locurile de destinaţie, precum şi rezultatul analizelor chimice, precum şi schimb de informaţii privind producţia şi distribuirea precursorilor şi substanţelor psihotrope. Acordând o atenţie deosebită colaborării internaţionale în domeniul luptei împotriva criminalităţii, la data de 6 iulie 1999, Guvernul României, Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei au încheiat la Kiev, Acordul privind colaborarea în lupta împotriva criminalităţii501. Statele părţi au convenit să colaboreze în special în următoarele forme:

500

Acordul a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.917/1999, publicată în Monitorul Oficial nr.557 din 15 noiembrie 1999. 501 Acordul a fost ratificat prin Legea nr.70/2001, publicată în Monitorul Oficial nr.143 din 22 martie 2001.

261

 schimbul de informaţii cu privire la producerea, procurarea, deţinerea ilegală şi traficul cu droguri, substanţe psihotrope şi precursori, precum şi comerţul ilicit cu acestea;  schimbul de experienţă în domeniul luptei împotriva criminalităţii, inclusiv prin realizarea de consultări, întruniri, seminarii şi cursuri de instruire;  schimbul de acte juridice naţionale, date statistice, rezultate ale cercetărilor ştiinţifice, broşuri şi publicaţii;  planificarea şi realizarea de acţiuni coordonate în lupta împotriva criminalităţii,

cu

respectarea

legislaţiilor

naţionale

ale

părţilor

contractante. La data de 17 septembrie 1999, a fost semnat Acordul cu privire la cooperarea în combaterea crimei organizate, a traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, a terorismului, precum şi a altor activităţi ilegale, între Guvernul României şi Guvernul Regatului Hasemit al Iordaniei 502. Cooperarea dintre cele două state a fost convenită a se realiza prin următoarele modalităţi:  schimburi de informaţii şi de experienţă;  realizarea de măsuri sau operaţiuni, convenite reciproc între ministerele şi/sau alte instituţii competente din cele două ţări;  schimburi de specialişti în domeniile de interes reciproc;  schimburi de documentaţii, publicaţii şi rezultate ale cercetărilor ştiinţifice în domeniile de interes comun;  transmiterea de informaţii operative care pot ajuta la prevenirea şi descoperirea, precum şi la cercetarea activităţilor crimei organizate şi a altor infracţiuni. Cele două părţi contractante s-au înţeles totodată să-şi acorde reciproc asistenţă în prelucrarea şi analizarea informaţiilor, fiecare putând furniza 502

Publicat în Monitorul Oficial nr.140 din 21 martie 2001.

262

autorităţilor competente ale celeilalte părţi echipament şi tehnologie specifice, cu respectarea obligaţiilor internaţionale asumate în acest domeniu. La data de 19 aprilie 1999, a fost încheiat Acordul între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite Mexicane privind cooperarea în combaterea traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope şi a delictelor conexe503. Obiectivul încheierii Acordului l-a reprezentat promovarea cooperării pentru stabilirea unor sisteme de schimburi reciproce de informaţii, tehnologii şi cunoştinţe în domeniul combaterii traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, al farmacodependenţei şi al delictelor conexe, precum spălarea banilor, traficul ilegal de arme, deturnarea precursorilor chimici, crima organizată şi altele. Ambele state au convenit să adopte măsuri de cooperare în lupta împotriva traficului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope şi deturnării ilicite a precursorilor chimici şi a substanţelor chimice esenţiale şi delictelor conexe, iar dacă este necesar să procedeze la desfăşurarea următoarelor activităţi504: a) schimbul de informaţii despre orice bănuială privind desfăşurarea traficului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope şi deturnarea ilicită a precursorilor chimici, substanţelor chimice esenţiale sau privind delictele conexe, către oricare dintre părţi; b) schimbul de informaţii despre mijloacele de acoperire folosite în traficul tranzitoriu de stupefiante, substanţe psihotrope sau despre deturnarea ilicită a precursorilor chimici, substanţelor chimice esenţiale şi despre delictele conexe, precum şi formele de a le detecta; c) schimbul de informaţii despre rutele folosite uzual de organizaţiile criminale care se ocupă cu traficul ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope sau

503

Publicat în Monitorul Oficial nr.530 din 27 octombrie 2000. Art.2 din Acordul încheiat între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite Mexicane privind cooperarea în combaterea traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope şi a delictelor conexe. 504

263

despre deturnarea ilicită a precursorilor chimici, substanţelor chimice esenţiale şi despre delictele conexe, pe teritoriul oricăreia dintre părţi; d) organizarea de întâlniri pentru schimb de experienţă în domeniile investigaţiei, detectării şi controlului stupefiantelor, substanţelor psihotrope şi precursorilor chimici, substanţelor chimice esenţiale şi delictelor conexe. În document se stipulează totodată faptul că statele pot conveni constituirea

Comitetului

româno-mexican

de

cooperare

împotriva

narcotraficului, farmacodependenţei şi delictelor conexe. La 18 martie 1999, Guvernul României şi Guvernul Federal al Austriei au semnat Acordul privind cooperarea în combaterea crimei organizate internaţionale, a traficului internaţional ilegal de droguri, a terorismului internaţional, precum şi în alte scopuri în domeniul justiţiei penale 505. Prin încheierea Acordului, cele două state au convenit să efectueze schimb de informaţii în domeniul traficului internaţional ilegal de droguri privind:  metodele noi de fabricare a drogurilor;  metodele noi utilizate în traficul ilegal internaţional de droguri şi de combatere a acestuia, incluzând locurile de producţie, căile de transport, locurile de destinaţie, precum şi rezultatul analizelor chimice;  producţia şi distribuirea precursorilor şi substanţelor psihotrope. Totodată, părţile contractante s-au înţeles să se sprijine reciproc în soluţionarea unor cazuri concrete, prin toate mijloacele necesare, inclusiv prin trimitere de funcţionari (ofiţeri) specializaţi, aceştia neavând drept de decizie. În acelaşi timp, ele au convenit să facă schimb de experienţă asupra metodelor, mijloacelor şi tehnicilor specifice activităţii poliţieneşti. În baza Acordului, fiecare stat s-a obligat să asigure, la cerere, confidenţialitatea informaţiilor şi a materialelor primite, precum şi a provenienţei

505

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr.557 din 15 noiembrie 1999.

264

acestora, ele putând fi transmise unei terţe părţi numai cu aprobarea prealabilă a părţii contractante. În considerarea faptului că producţia şi comerţul ilegal de stupefiante şi de substanţe psihotrope constituie un pericol pentru sănătatea şi securitatea cetăţenilor, Guvernul României şi Guvernul Regatului Belgiei au încheiat şi semnat la data de 14 aprilie 1999, o Convenţie privind cooperarea poliţienească între cele două state506. Prin acest document, părţile s-au obligat să coopereze pentru prevenirea, reprimarea sau urmărirea infracţiunilor legate de producţia ilegală şi de traficul ilegal de stupefiante, substanţe psihotrope şi precursori, prin următoarele forme:  schimburi de informaţii în domeniile care ţin de competenţa serviciilor de poliţie;  schimburile de materiale;  asistenţa tehnică şi ştiinţifică, expertizele şi furnizarea de material tehnic specializat;  schimbul de experienţă;  cooperarea în domeniul pregătirii profesionale;  sprijinirea pregătirii executării cererilor de asistenţă judiciară în materie penală, incluzând, dacă este cazul, sechestrul ulterior. În anul 2000, la data de 30 septembrie, a fost încheiat şi semnat între Guvernul României şi Guvernul Republicii Croaţia, Acordul privind cooperarea în combaterea terorismului, crimei organizate, a traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, precum şi a altor activităţi ilegale507. Cele două ţări au convenit să coopereze şi să-şi acorde asistenţă în combaterea criminalităţii organizate, descoperirea şi cercetarea persoanelor şi a organizaţiilor implicate în traficul ilicit, producerea şi consumul de substanţe 506 507

Publicată în Monitorul Oficial nr.136 din 20 martie 2001. Publicat în Monitorul Oficial nr.440 din 6 august 2001.

265

stupefiante şi psihotrope. Totodată s-a stabilit că activitatea de cooperare urmează a se realiza în următoarele forme:  schimburi de informaţii şi de experienţă;  realizarea de măsuri sau operaţiuni convenite reciproc între autorităţile competente din cele două ţări;  schimburi de specialişti în domeniile de interes reciproc;  schimburi de documentaţii, publicaţii şi rezultate ale cercetărilor ştiinţifice în domeniile de interes comun;  transmiterea reciprocă de informaţii operative care pot ajuta la prevenirea şi descoperirea, precum şi la cercetarea activităţilor din domeniul crimei organizate şi a altor infracţiuni. La data de 4 octombrie 2000, a fost încheiat între Guvernul României şi Guvernul Republicii Slovenia, Acordul privind cooperarea în lupta împotriva crimei organizate, traficului ilicit de droguri, substanţe psihotrope şi precursori, terorismului şi altor infracţiuni grave508. Părţile contractante au convenit să coopereze, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale în vigoare, pentru prevenirea traficului ilicit de droguri, substanţe psihotrope şi precursori, a criminalităţii organizate şi a terorismului, pentru descoperirea şi urmărirea în justiţie a autorilor acestor tipuri de infracţiuni, precum şi pentru prevenirea, descoperirea şi urmărirea în justiţie a altor tipuri de infracţiuni care ameninţă grav ordinea şi siguranţa publică. Totodată, statele au stabilit să coopereze în special în cazurile în care infracţiunile sunt comise sau pregătite pe teritoriul unuia dintre ele, iar informaţiile deţinute de autorităţile competente ale părţilor contractante indică posibilitatea pregătirii sau comiterii acestora pe teritoriul statului celeilalte părţi contractante. Pentru a preveni şi a combate cultivarea, producerea, extracţia, exportul, importul, tranzitul şi traficul ilicit de droguri, substanţe psihotrope şi precursori, 508

Publicat în Monitorul Oficial nr.374 din 11 iulie 2001.

266

părţile contractante ale Acordului au convenit să asigure fiecare, în conformitate cu legislaţia naţională în vigoare a statului său, îndeplinirea următoarelor activităţi509:  comunicarea reciprocă de informaţii referitoare la persoanele implicate în producerea şi traficul ilicit de droguri, substanţe psihotrope şi precursori, ascunzătorile, mijloacele de transport şi modurile de operare utilizate de aceste persoane, locurile de origine şi de destinaţie, precum şi orice alt detaliu relevant care are legătură cu aceste infracţiuni, dacă acestea sunt necesare pentru prevenirea şi descoperirea altor infracţiuni grave împotriva siguranţei şi ordinii publice;  schimbul de informaţii privind modalităţile uzuale şi cele noi ale traficului ilicit internaţional de droguri, substanţe psihotrope şi precursori, precum şi orice alte informaţii relevante;  schimbul de rezultate ale investigaţiilor criminalistice şi criminologice privind traficul şi folosirea abuzivă a drogurilor, substanţelor psihotrope şi precursorilor;  schimbul de eşantioane ale noilor droguri de origine vegetală sau sintetică, precum şi ale substanţelor psihotrope şi precursorilor;  schimbul de experienţă în legătură cu supravegherea comerţului legal de droguri, substanţe psihotrope şi precursori, în vederea eliminării posibilităţilor de trafic ilegal cu astfel de substanţe;  armonizarea măsurilor poliţieneşti proprii, permise de legislaţiile naţionale în vigoare ale statelor lor, pentru prevenirea şi combaterea producerii ilicite a drogurilor, substanţelor psihotrope şi a precursorilor. La data de 11 iulie 2001, a fost semnat la Varşovia, Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Polone privind colaborarea în 509

Art.3 din Acordul privind cooperarea în lupta împotriva crimei organizate, traficului ilicit de droguri, substanţe psihotrope şi precursori, terorismului şi altor infracţiuni grave, încheiat între Guvernul României şi Guvernul Republicii Slovenia.

267

combaterea criminalităţii organizate, a terorismului şi a altor categorii de infracţiuni510. În scopul realizării colaborării, autorităţile competente ale celor două ţări au convenit următoarele: a) transmiterea reciprocă, la cerere sau din proprie iniţiativă, a datelor personale ale autorilor infracţiunilor, precum şi a informaţiilor despre: persoanele care iniţiază sau conduc activităţile infracţionale; legăturile dintre infractori; structura grupurilor şi a organizaţiilor infracţionale şi metodele lor de operare; comportamentul tipic al diferiţilor infractori şi al grupurilor de infractori; împrejurările esenţiale ale infracţiunii, în special cele referitoare la timpul, locul, modul de săvârşire, obiectul şi trăsăturile caracteristice ale acesteia; dispoziţiile legii penale care au fost încălcate; măsurile întreprinse de autorităţi şi rezultatele acestora; b) la cererea uneia dintre ele, întreprinderea de acţiuni operative adecvate ori realizarea de operaţiuni concertate sau în comun. Fiind îngrijorate de accentuarea consumului abuziv de stupefiante, substanţe psihotrope şi precursori, precum şi de intensificarea la nivel mondial a traficului internaţional ilicit cu acestea, Guvernul României şi Guvernul Republicii Cehia au convenit la data de 13 noiembrie 2001 încheierea Acordului privind cooperarea în combaterea criminalităţii organizate, a traficului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope şi precursori, a terorismului şi a altor infracţiuni grave511. Documentul consacră voinţa celor două părţi de a coopera şi de a se sprijini reciproc pentru prevenirea, descoperirea şi cercetarea infracţiunilor cu caracter internaţional, între care cultivarea, producerea, achiziţionarea, posesia, distribuirea, importul, exportul şi tranzitul, ilegale, cu stupefiante, substanţe psihotrope şi precursori ai acestora, traficul ilegal cu acestea, spălarea banilor,

510 511

Acordul a fost ratificat prin Legea nr.188/2002, publicată în Monitorul Oficial nr.278 din 25 aprilie 2002. Publicat în Monitorul Oficial nr.559 din 13 noiembrie 2001.

268

precum şi actele de conversie, transfer, tăinuire sau mascare a produselor rezultate din aceste infracţiuni. Recunoscând importanţa cooperării bilaterale în domeniul prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, Guvernul României şi Guvernul Statului Israel au încheiat la data de 17 iulie 2001, Acordul privind cooperarea în combaterea traficului ilicit şi a abuzului de droguri şi substanţe psihotrope şi a altor infracţiuni grave512. Părţile contractante ale Acordului au convenit şi consacrat în textul documentului să realizeze următoarele activităţi513:  schimburi de informaţii privind traficul şi consumul ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, precum şi modalităţile de prevenire şi combatere a acestora;  coordonarea activităţii instituţiilor cu responsabilităţi în combaterea traficului şi consumului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, precum şi a activităţilor infracţionale conexe;  schimburi de cunoştinţe teoretice şi practice şi promovarea reciprocă a studiului şi cercetării în domeniile prevenirii, metodelor şi structurilor organizaţionale existente cu atribuţii în prevenirea şi combaterea fenomenului abuzului de droguri;  schimburi reciproce de informaţii asupra originii şi analizei stupefiantelor şi substanţelor psihotrope confiscate, dacă aceste informaţii interesează cealaltă parte contractantă;  întâlniri, prelegeri, seminarii şi cursuri de pregătire a persoanelor care acţionează în domeniul luptei împotriva drogurilor.

512

Publicat în Monitorul Oficial nr.203 din 26 martie 2002. Art.2 din Acordul încheiat la data de 17 iulie 2001 între Guvernul României şi Guvernul Statului Israel privind cooperarea în combaterea traficului ilicit şi a abuzului de droguri şi substanţe psihotrope şi a altor infracţiuni grave. 513

269

La data de 7 iunie 2002, Guvernul României şi Guvernul Republicii Albania au semnat Acordul cu privire la cooperarea în domeniul combaterii terorismului, a crimei organizate, a traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, precum şi a altor activităţi ilegale514. Documentul stipulează că activitatea de cooperare dintre cele două ţări se realizează prin următoarele modalităţi515:  schimburi de informaţii în domeniul traficului, producerii şi consumului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, privind persoanele şi grupurile implicate sau bănuite a fi implicate în activităţile infracţionale specificate, acţiunile acestora, metodele utilizate şi obiectivele urmărite cu predilecţie de către acestea, precum şi orice alte elemente de interes operativ necesare prevenirii şi contracarării acestora;  realizarea de măsuri sau operaţiuni convenite reciproc între autorităţile competente din cele două state;  schimburi de specialişti în domeniile de interes reciproc;  schimburi de documentaţii, publicaţii şi rezultate ale cercetărilor în domeniile de interes comun;  schimburi de experienţă privind metodele şi mijloacele utilizate pentru prevenirea, descoperirea, precum şi cercetarea activităţilor şi actelor de terorism, crima organizată internaţională şi a altor infracţiuni. La data de 12 noiembrie 2003, a fost încheiat între Guvernul României şi Guvernul Republicii Macedonia, Acordul privind cooperarea în combaterea terorismului, crimei organizate, a traficului ilicit de droguri, substanţe psihotrope şi precursori, precum şi a altor activităţi ilegale516.

514

Publicat în Monitorul Oficial nr.824 din 14 noiembrie 2002. Art.2 din Acordul cu privire la cooperarea în domeniul combaterii terorismului, a crimei organizate, a traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, precum şi a altor activităţi ilegale, încheiat între Guvernul României şi Guvernul Republicii Albania. 516 Publicat în Monitorul Oficial nr.564 din 25 iunie 2004. 515

270

Recunoscând avantajele cooperării internaţionale ca factor de maximă importanţă

pentru

prevenirea

şi

combaterea

efectivă

a

criminalităţii

transnaţionale, la data de 16 octombrie 2003, Guvernul României şi Guvernul Republicii Slovacia au încheiat Acordul privind cooperarea în combaterea criminalităţii organizate, a traficului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope şi precursori, a terorismului şi a altor infracţiuni grave517. În conformitate cu legislaţiile lor naţionale, cele două state au convenit să coopereze şi să-şi acorde ajutor reciproc pentru prevenirea, descoperirea şi cercetarea infracţiunilor cu caracter internaţional şi, îndeosebi, cultivarea, producerea, achiziţionarea, deţinerea, distribuirea, importul, exportul şi tranzitul ilegale de stupefiante, substanţe psihotrope şi precursori ai acestora, precum şi traficul ilegal cu acestea. Cooperarea se desfăşoară fie în baza programelor convenite de către autorităţile competente ale celor două state, pentru perioade de timp determinate, fie la cererea autorităţii competente. La 11 februarie 2004, s-a semnat Declaraţia Comună a Ministerului Administraţiei şi Internelor din România şi a Ministerului de Stat pentru Interne al Bavariei privind colaborarea generală poliţienească şi combaterea criminalităţii518. Cu această ocazie s-a convenit realizarea unui schimb regulat şi cuprinzător de informaţii şi experienţă în domeniul traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, cu privire la metodele de producere a stupefiantelor şi substanţelor psihotrope, metodele de traficare a acestora şi modalităţile de combatere a traficului, precum şi cu privire la compoziţia stupefiantelor şi substanţelor psihotrope nou-apărute. Recunoscând gravitatea situaţiei cauzate de producţia ilegală pe scară largă şi de traficul mondial cu stupefiante şi luând în considerare importanţa fundamentală a coordonării şi cooperării în lupta împotriva traficului de stupefiante, substanţe psihotrope şi precursori, Guvernul României şi Guvernul 517 518

Publicat în Monitorul Oficial nr.488 din 31 mai 2004. Publicată în Monitorul Oficial nr.423 din 12 mai 2004.

271

Republicii Islamice Pakistan au încheiat la data de 14 aprilie 2004, Acordul privind cooperarea în domeniul luptei împotriva producerii ilegale, traficului şi consumului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope şi precursori519. Principalele domenii de cooperare convenite între cele două ţări se referă la următoarele activităţi520:  schimbul de experienţă şi de informaţii referitoare la programele de pregătire a personalului angajat în combaterea traficului ilicit de droguri, precum şi la programele de prevenire, având ca scop reducerea consecinţelor activităţilor infracţionale şi a efectelor negative pe care drogurile le au asupra economiei, prin spălarea de bani, şi asupra sănătăţii;  cooperarea având ca scop eradicarea producţiei ilegale, a traficului şi a consumului ilicit de droguri;  adoptarea de măsuri comune în scopul eliminării surselor de livrare a drogurilor;  schimbul de informaţii şi experienţă privind metodele şi modurile de operare folosite de traficanţii de droguri;  schimbul de informaţii privind organizaţiile şi persoanele implicate sau bănuite de a fi implicate în traficul ilicit de droguri, precum şi noile rute folosite pentru transportul drogurilor;  schimbul de informaţii şi documente referitoare la legislaţia şi procedurile juridice în domeniul luptei împotriva traficului ilicit de droguri;  furnizarea de date referitoare la noile tipuri de droguri;  schimbul de experienţă privind metodele de căutare şi detectare a drogurilor ascunse;

519

Publicat în Monitorul Oficial nr.504 din 14 iunie 2005. Art.3 din Acordul privind cooperarea în domeniul luptei împotriva producerii ilegale, traficului şi consumului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope şi precursori, încheiat la data de 14 aprilie 2004, între Guvernul României şi Guvernul Republicii Islamice Pakistan. 520

272

 aplicarea noilor instrumente tehnice pentru pregătirea şi folosirea câinilor în operaţiunile antidrog, precum şi schimbul de noi tehnologii pentru detectarea drogurilor ilicite;  alte teme de interes comun în domeniul substanţelor stupefiante ilicite. Interesate de îmbunătăţirea cooperării bilaterale pentru prevenirea şi combaterea consumului nelegal şi traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, prin coordonarea politicilor şi dezvoltarea de programe, care să includă măsuri destinate înlăturării cauzelor problemei, pe baza unei analize complete şi echilibrate, Guvernul României şi Guvernul Republicii Chile au încheiat la data de 11 octombrie 2004, Acordul privind cooperarea în domeniul prevenirii şi combaterii consumului ilegal şi a traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope521. În scopul de a preveni, a controla şi a sancţiona în mod adecvat activităţi precum cultivarea, producerea, fabricarea ilegală şi traficul ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, folosirea de precursori şi substanţe chimice esenţiale pentru fabricarea ilegală de stupefiante, precum şi utilizarea ulterioară a produsului infracţiunilor enunţate, părţile contractante, în conformitate cu legislaţiile lor naţionale au convenit să coopereze, în special în următoarele forme522:  colaborarea în vederea prevenirii, descoperirii şi cercetării infracţiunilor săvârşite în legătură cu traficul ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope;  schimbul de informaţii referitoare la persoanele care participă la infracţiunile săvârşite în legătură cu traficul ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, ascunzătorile folosite, mijloacele de transport şi modurile de operare la care recurg persoanele în cauză, locurile de origine, de destinaţie sau depozitare a stupefiantelor şi a substanţelor psihotrope,

521

Publicat în Monitorul Oficial nr.310 din 13 aprilie 2005. Art.2 din Acordul privind cooperarea în domeniul prevenirii şi combaterii consumului ilegal şi a traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, încheiat între Guvernul României şi Guvernul Republicii Chile. 522

273

ale precursorilor acestora şi substanţelor chimice esenţiale referitoare la ele, precum şi orice alte informaţii legate de acestea;  schimbul de informaţii în legătură cu formele şi metodele utilizate pentru efectuarea traficului internaţional ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, precursori şi substanţe chimice esenţiale, precum şi cu modalităţile de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor;  schimbul de informaţii referitoare la rezultatul cercetărilor judiciare şi criminalistice privind traficul ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope, precursori şi substanţe chimice esenţiale, precum şi la infracţiunea de spălare a banilor;  adoptarea, potrivit legislaţiilor naţionale, de măsuri coordonate pentru a preveni fabricarea şi transportul ilicit al stupefiantelor şi substanţelor psihotrope, precum şi al precursorilor lor şi substanţelor chimice esenţiale. Îngrijorate de creşterea traficului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope şi precursori şi a consumului acestora, Guvernul României şi Guvernul Republicii Azerbaidjan au semnat la data de 11 octombrie 2004, Acordul privind cooperarea în combaterea traficului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope şi precursori523. Prin încheierea Acordului, părţile contractante au convenit să coopereze în următoarele domenii524: a) schimbul de informaţii privind combaterea traficului ilicit de stupefiante şi precursori, incluzând:  toate infracţiunile comise sau presupuse a fi comise, care implică traficul ilicit de stupefiante pe teritoriile statelor părţilor;  persoane suspecte de implicare în traficul ilicit de stupefiante;

523

Publicat în Monitorul Oficial nr.311 din 13 aprilie 2005. Art.3 din Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Azerbaidjan privind cooperarea în combaterea traficului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope şi precursori. 524

274

 detalii sau evenimente concrete referitoare la traficul ilicit de stupefiante ori intenţii privind efectuarea traficului ilicit de stupefiante de pe teritoriul uneia dintre părţi pe teritoriul celeilalte părţi sau de pe teritoriul unui stat terţ pe teritoriul oricăreia dintre cele două părţi;  structuri, personal, domenii de activitate, organizaţii de management şi contacte stabilite de către grupurile infracţionale organizate, implicate în traficul ilicit de stupefiante şi precursori, cu activitate de tip transnaţional;  contacte care au avut loc sau care se presupune că au avut loc între unele persoane ori grupuri infracţionale, care au legături cu traficul ilicit de stupefiante şi precursori şi care lucrează în statele părţilor;  forme şi modalităţi de comitere a infracţiunii de trafic ilicit de stupefiante şi precursori;  activităţi cu scopul de legalizare a veniturilor rezultate în urma traficului de stupefiante şi precursori;  forme şi metode pentru dezvăluirea surselor de stupefiante şi precursori, introducerea acestora în traficul ilegal, inclusiv măsuri pentru întreruperea unui astfel de trafic ilicit;  metode folosite în vederea ascunderii şi tăinuirii stupefiantelor şi a precursorilor acestora în timpul cultivării, producerii, transportului şi vânzării acestora;  alte aspecte privind domenii de interes comun; b) desfăşurarea unor cercetări operative şi luarea de măsuri împotriva acţiunilor care implică traficul ilicit de stupefiante şi a precursorilor de către una dintre părţi, la solicitarea celeilalte părţi;

275

c) cooperarea şi acordarea de asistenţă reciprocă în vederea combaterii traficului ilicit de stupefiante şi a precursorilor, inclusiv prin verificarea transporturilor şi depistarea traficului ilicit; d) schimbul de experienţă, prin organizarea de reuniuni, conferinţe şi seminarii; e) schimbul de acte normative şi alte documente relevante, informaţii care nu mai sunt secrete, date statistice şi recomandări referitoare la traficul ilicit de stupefiante şi precursori, precum şi controlul acestora; f) pregătirea profesională a specialiştilor, precum şi îmbunătăţirea performanţei acestora; g) acordarea de asistenţă tehnică şi cu scop consultativ, precum şi asistenţă pentru analiză; h) desfãşurarea unor activităţi comune de cercetare ştiinţifică în domeniul combaterii traficului de stupefiante şi precursori, în concordanţă cu legislaţiile naţionale ale părţilor; i) schimbul de mostre şi rezultate ale analizelor efectuate, privind traficul ilicit, în conformitate cu legislaţiile naţionale ale statelor părţilor; j) coordonarea activităţilor care privesc problemele apărute pe parcursul cooperării, inclusiv organizarea unor reuniuni de lucru şi schimburi de experţi. Convinse de importanţa pe care o are cooperarea dintre autorităţile implicate în combaterea şi prevenirea criminalităţii, în special în domeniul terorismului, al criminalităţii organizate, al traficului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope şi precursori, România şi Confederaţia Elveţiană au semnat la data de 19 septembrie 2005, Acordul privind cooperarea în combaterea terorismului, criminalităţii organizate, a traficului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope şi precursori, precum şi a altor infracţiuni transnaţionale 525. Conform celor stipulate în document, cooperarea bilaterală vizează prevenirea şi 525

Publicat în Monitorul Oficial nr.273 din 27 martie 2006.

276

descoperirea infracţiunilor şi investigaţiile în materie, în special prin intermediul schimbului de informaţii, atât strategice cât şi operative, precum şi al contactelor regulate între autorităţile competente la toate nivelele. Recunoscând că traficul şi consumul ilicit de substanţe stupefiante şi psihotrope constituie o ameninţare serioasă pentru sănătatea şi bunăstarea naţiunilor părţilor, Ministerul Administraţiei şi Internelor din România şi Ministerul Securităţii Publice din Republica Populară Chineză au încheiat la data de 14 noiembrie 2005, Acordul pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de substanţe stupefiante, psihotrope şi precursori526. În conformitate cu prevederile legislaţiilor naţionale, cele două state s-au angajat să coopereze în următoarele domenii527:  măsuri de prevenire şi de aplicare a legii în lupta împotriva stupefiantelor şi substanţelor psihotrope ilegale şi a deturnării şi utilizării ilicite a precursorilor chimici;  măsurile de control al substanţelor stupefiante, psihotrope şi precursorilor chimici;  măsurile de reducere a cererii, inclusiv de tratament şi reabilitare;  schimbul de informaţii privind legile şi reglementările existente referitoare la controlul substanţelor stupefiante, psihotrope şi al precursorilor chimici. Luând în considerare interesul comun de a întreprinde măsuri efective în vederea prevenirii şi combaterii traficului ilicit de droguri şi precursori, Ministerul Administraţiei şi Internelor din România şi Serviciul Federal al Federaţiei Ruse pentru Controlul Traficului de Droguri au semnat, la data de 14 martie 2007, Acordul privind cooperarea în combaterea traficului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope şi precursori528. 526

Publicat în Monitorul Oficial nr.106 din 3 februarie 2006. Art.1 din Acordul încheiat între Ministerul Administraţiei şi Internelor din România şi Ministerul Securităţii Publice din Republica Populară Chineză, pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de substanţe stupefiante, psihotrope şi precursori. 528 Publicat în Monitorul Oficial nr.488 din 20 iulie 2007. 527

277

Cooperarea părţilor în baza Acordului a fost convenită a se realiza în următoarele forme: a) schimbul de informaţii în vederea prevenirii şi combaterii traficului ilicit de droguri şi precursori; b) efectuarea de către o parte, la cererea celeilalte părţi, de investigaţii legate de traficul ilicit de droguri şi precursori; c) organizarea şi efectuarea de acţiuni în domeniul prevenirii consumului şi traficului ilicit de droguri; d) asistenţa reciprocă în acţiuni în domeniul combaterii traficului ilicit de droguri şi precursori, incluzând operaţiuni de livrare supravegheată şi de control al circulaţiei legale a acestora; e) schimb de experienţă, inclusiv prin întâlniri de lucru, conferinţe şi seminarii; f) schimb de legislaţie şi acte normative, materiale privind punerea lor în practică, date statistice şi recomandări metodologice în materie de prevenire şi combatere a traficului ilicit de droguri şi precursori, inclusiv în ceea ce priveşte controlul circulaţiei legale a acestora; g) formarea profesională a personalului; h) asistenţă materială, tehnică şi consultanţă, precum şi expertiză; i) realizarea de cercetări ştiinţifice de interes comun în domeniul prevenirii şi combaterii traficului ilicit de droguri şi precursori; j) schimbul, în cazul în care este necesar, de mostre şi rezultate ale analizelor de droguri confiscate din traficul ilicit; k) coordonarea activităţilor de cooperare, inclusiv prin crearea unor grupuri de lucru şi schimburi de reprezentanţi între părţile contractante. Totodată, cele două ţări au convenit să realizeze un schimb eficient de informaţii referitor la următoarele aspecte529: 529

Art.3 din Acordul încheiat între Ministerul Administraţiei şi Internelor din România şi Serviciul Federal al Federaţiei Ruse pentru Controlul Traficului de Droguri, privind cooperarea în combaterea traficului ilicit de

278

 orice infracţiune ce are legătură cu traficul ilicit de droguri, săvârşită sau aflată în curs de desfãşurare pe teritoriul statului celeilalte părţi;  persoane suspectate de trafic transfrontalier ilicit de droguri;  fapte sau evenimente concrete, legate de transportul ilicit de droguri de pe teritoriul statului unei părţi pe teritoriul statului celeilalte părţi sau intenţii în acest sens;  grupuri, persoane implicate, tipuri de afaceri, sisteme de conducere şi legăturile cu grupurile infracţionale implicate în traficul ilicit de droguri şi precursori, ale căror activităţi au caracter transnaţional;  legături care au avut loc sau se presupune că vor avea loc între persoane fizice sau grupuri infracţionale, care au tangenţă cu traficul ilicit de droguri şi se petrec pe teritoriul statelor părţilor;  forme şi metode de comitere a infracţiunilor legate de traficul ilicit de droguri şi precursori;  activităţi care urmăresc spălarea oricăror venituri provenite din traficul ilicit de droguri şi precursori;  forme şi metode folosite pentru identificarea surselor de provenienţă a drogurilor şi precursorilor, implicate în traficul ilicit, precum şi măsurile vizate pentru suprimarea acestui tip de trafic;  noi tipuri de droguri care fac obiectul traficului ilicit şi tehnologiile de preparare şi folosire a acestora;  metode de ascundere a drogurilor şi precursorilor, pe timpul cultivării, producerii, transportării şi vânzării lor, precum şi metodele folosite la depistarea acestora;  alte aspecte de interes comun.

stupefiante, substanţe psihotrope şi precursori.

279

În prezent, ţara noastră a încheiat negocierile privind semnarea altor acorduri în domeniul cooperării privind combaterea traficului ilicit de droguri, documentele urmând a fi semnate de reprezentanţii părţilor în cauză, astfel:  Convenţia între Guvernul României şi Guvernul Republicii Bolivia privind controlul, prevenirea folosirii neautorizate şi combaterea traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope;  Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind colaborarea poliţienească transfrontalieră;  Memorandumul de Înţelegere între Guvernul României şi Guvernul Republicii Islamice Iran privind cooperarea în combaterea traficului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope şi precursori;  Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Paraguay privind cooperarea în domeniul combaterii traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope şi a activităţilor conexe.

6.2. Instituţiile de cooperare poliţienească internaţională din România În acord cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.306/2005 pentru aprobarea Strategiei actualizate privind reforma instituţională a Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), prin Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr.S/I/0552/2005 a fost constituit Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională (CCPI), acesta incluzând în structura organizatorică Punctul Naţional Focal şi Biroul Naţional Interpol530. 530

Prin adoptarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.20/2009 pentru modificarea art.13, alin.2 şi 3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi pentru reorganizarea unor unităţi din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională a trecut din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor în subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române.

280

CCPI reprezintă singura structură din România specializată în schimbul de date operative în domeniul luptei împotriva criminalităţii transfrontaliere, care asigură legături operative531:  între autorităţile române competente şi ataşaţii români de afaceri interne sau ofiţerii de legătură ai MAI acreditaţi în străinătate;  între ataşaţii de afaceri interne sau ofiţerii de legătură străini acreditaţi la Bucureşti şi autorităţile române competente. CCPI a fost creat ca o platformă unică de cooperare poliţienească pentru asigurarea

gestionării

informaţiilor

operative

referitoare

la

cooperarea

poliţienească internaţională, conform principiului „o singură cale de intrare, o singură cale de ieşire”. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.103/2006 privind unele măsuri pentru facilitarea cooperării poliţieneşti internaţionale prevede faptul că pentru activităţile specifice de cooperare şi asistenţă poliţienească internaţională este desemnată ca autoritate centrală transmiţătoare CCPI. În activitatea sa, CCPI îndeplineşte următoarele atribuţii principale532: a) primirea şi transmiterea cererilor de asistenţă, care privesc:  organizarea şi realizarea schimbului de date şi informaţii operative de interes poliţienesc desfăşurat între structurile MAI ori ale autorităţilor române de aplicare a legii şi structurile similare din străinătate şi/sau cu organisme ori instituţii internaţionale;  realizarea cooperării la nivel operaţional în domeniul poliţienesc pe segmentul schimbului de date şi informaţii, cu respectarea regulilor de confidenţialitate şi de protecţie a datelor cu caracter personal, precum şi a legislaţiei în domeniu; 531

Cristian-Eduard Ştefan, Ligia-Teodora Pintilie – Cooperarea internaţională judiciară şi poliţienească, Editura Sitech, Craiova, 2007, pag.133 532 Art.6 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.103/2006 privind unele măsuri pentru facilitarea cooperării poliţieneşti internaţionale, aprobată prin Legea nr.104/2007

281

 informarea autorităţilor de aplicare a legii române şi străine, competente în domeniu, cu privire la traficul de droguri, precum şi despre orice alte fapte penale pentru luarea măsurilor operative ce se impun în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii cu caracter transfrontalier;  alte forme de cooperare şi asistenţă poliţienească ce derivă din tratatele la care România este parte sau din instrumentele juridice comunitare. b) dezvoltarea cooperării internaţionale în lupta împotriva criminalităţii şi coordonarea permanentă a activităţii ataşaţilor de afaceri interne şi ofiţerilor de legătură români acreditaţi în străinătate, în domeniul schimbului de date şi informaţii operative; c) coordonarea schimbului de date şi informaţii între autorităţile competente române şi străine, în scopul desfăşurării unor acţiuni comune care necesită realizarea de operaţiuni pe teritoriul mai multor state; d) sprijinirea activităţii ofiţerilor de legătură români la Centrul SECI; e) asigurarea schimbului de experienţă cu structurile similare din străinătate. În desfăşurarea activităţilor specifice, CCPI are constituită o bază de date proprie în care implementează, stochează şi prelucrează cererile de asistenţă, în condiţiile legii. Pentru a veni în întâmpinarea cererilor de asistenţă din ce în ce mai numeroase, atât la nivel naţional, cât şi internaţional în domeniul cooperării poliţieneşti, în anul 2005, după modelul majorităţii statelor europene, a fost înfiinţat Dispeceratul CCPI, funcţional 24/7 zile, care asigură primirea cererilor de asistenţă pentru toate canalele de cooperare (Interpol, Europol, SECI, ataşaţi de afaceri interne şi ofiţerii de legătură, autorităţile naţionale)533. Prin practica exercitată şi dezvoltată, CCPI a pus bazele structurilor naţionale specializate în schimbul de informaţii operative în domeniul combaterii

533

Capitolul V-„Cooperare poliţienească” din cadrul Planului de Acţiune Schengen revizuit 2007.

282

criminalităţii transfrontaliere, constituindu-se ca o structură modernă şi flexibilă, adaptată la standarde legale şi tehnice avansate534. CCPI poate asigura sprijin real structurilor MAI şi interoperabilitatea acestora în procesul de cooperare operativă internaţională şi implicit în cadrul realizării obiectivelor pentru combaterea criminalităţii organizate la nivel regional şi internaţional.

6.2.1. Biroul Naţional Interpol La data de 10 ianuarie 1973, în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei, a fost creat Biroul Naţional Interpol, unitate centrală a Poliţiei Române, a cărei atribuţiune principală constă în asigurarea schimbului de informaţii între autorităţile judiciare române şi serviciile corespondente din celelalte 185 state membre ale Organizaţiei, dispunând în acest scop de mijloacele tehnice necesare primirii şi transmiterii, în timp scurt, a informaţiilor referitoare la criminalitatea de drept comun535. După anul 1990, ca urmare a profundelor schimbări de ordin politic, economic şi social, survenite la nivel mondial, activitatea de cooperare a Poliţiei Române cu autorităţile similare din celelalte ţări membre ale OIPC-Interpol şi cu Secretariatul General al Organizaţiei a cunoscut o dezvoltare continuă, concretizată printr-un număr sporit de informaţii cu caracter poliţienesc. În prezent, Biroul Naţional Interpol este unitatea centrală de specialitate din cadrul CCPI, care asigură aplicarea unitară a actelor normative referitoare la cooperarea poliţienească operativă cu poliţiile naţionale din statele afiliate la OIPC-Interpol. Atribuţiile Biroului Naţional Interpol sunt următoarele536: 534

Cristian-Eduard Ştefan, Ligia-Teodora Pintilie – op.cit., pag.135 http://www.mira.gov.ro/Documente/CCPI/Biroul_National_Interpol.pdf 536 http://www.mira.gov.ro/Documente/CCPI/Biroul_National_Interpol.pdf 535

283

 asigură schimbul de informaţii cu caracter poliţienesc referitoare la activitatea infractorilor de drept comun care acţionează pe plan internaţional (date de identitate, semnalmente, fotografii, amprente digitale, moduri de operare, mijloace de transport utilizate), precum şi de alte date necesare identificării acestora şi probării activităţii lor infracţionale;  comunică unităţilor de poliţie, altor unităţi ale MAI sau altor instituţii ale statului interesate, informaţiile privind infractorii străini sau români, urmăriţi pe plan internaţional pentru comiterea unor fapte penale de drept comun, în vederea semnalării intrării lor în ţară şi dispunerii măsurilor solicitate de autorităţile judiciare care-i urmăresc;  asigură, în cooperare cu organele competente din Ministerul Public şi din Ministerul Justiţiei, punerea în urmărire internaţională, în vederea arestării şi extrădării către ţara noastră, a persoanelor care se sustrag unor mandate de arestare preventivă sau de executare a unor pedepse, emise pentru fapte deosebit de grave şi despre care există informaţii că se află în străinătate;  asigură, în cooperare cu Birourile Centrale Naţionale Interpol din ţările respective, cu unităţile centrale de linie din IGPR sau cu inspectoratele judeţene, realizarea activităţilor operative şi logistice, pentru preluarea şi escortarea, din străinătate, a persoanelor extrădate către România;  coordonează, în cooperare cu unităţile centrale de linie ale IGPR şi cu organele parchetului, activităţile operative în vederea identificării şi arestării infractorilor de drept comun, intraţi în ţara noastră, care fac obiectul unor mandate de arestare preventivă sau de executare a unor pedepse privative de libertate, difuzate de Secretariatul General al OIPCInterpol sau de alte Birouri Centrale Naţionale;

284

 coordonează sau contribuie, după caz, la realizarea activităţilor operative de supraveghere a infractorilor cunoscuţi pe plan internaţional, pentru care nu se cere arestarea, pe timpul cât se află pe teritoriul României;  asigură informarea operativă şi cu caracter de continuitate a unităţilor centrale şi judeţene de poliţie cu privire la persoanele, modurile de operare şi mijloacele de transport folosite în traficul internaţional ilicit de droguri, pentru luarea măsurilor legale de prevenire şi reprimare a acestora;  solicită Secretariatului General al OIPC-Interpol şi Birourilor Centrale Naţionale din ţările membre, la cererea unităţilor MAI, organelor parchetului şi justiţiei, a altor instituţii implicate în înfăptuirea actului de justiţie penală, informaţiile necesare soluţionării unor cauze aflate în lucru, cu incidenţe internaţionale;  prezintă informări privind evoluţia şi tendinţele criminalităţii pe plan internaţional, activitatea desfăşurată în străinătate de cetăţeni români care fac obiectul unor anchete penale în ţările membre ale OIPC-Interpol, precum şi propuneri pentru îmbunătăţirea cooperării poliţieneşti cu ţările membre ale Organizaţiei;  informează unităţile de poliţie cu privire la modurile de operare ale infractorilor internaţionali, mijloacele şi metodele eficiente şi cu caracter de noutate, folosite de alte poliţii pentru prevenirea şi combaterea fenomenului criminalităţii;  participă la reuniunile internaţionale prevăzute în Programul de lucru anual al OIPC-Interpol sau organizate de către poliţiile afiliate, ocazie cu care prezintă experienţa Poliţiei Române în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii transnaţionale;  exercită orice alte atribuţiuni, stabilite prin actele normative în vigoare, referitoare la cooperarea poliţienească internaţională în cadrul OIPCInterpol. 285

În domeniul traficului ilicit de droguri, analiza cererilor de asistenţă primite de Biroul Naţional Interpol în anul 2008 a arătat o menţinere a implicării cetăţenilor români, în calitate de cărăuşi, în traficul internaţional de droguri având ca destinaţie ţările Europei de Vest, în special pe rutele aeriene dinspre America de Sud (cocaină) şi pe rutele terestre ce traversează Marocul (cannabis), înregistrându-se arestări de cetăţeni români în ţări cu rezonanţă exotică, cum ar fi Antilele Olandeze sau Trinidad-Tobago, în căutarea de aeroporturi mai „sigure”, unde să se poată îmbarca în curse aeriene către mari aeroporturi europene (Amsterdam, Madrid etc.). În traficul de cocaină, cărăuşii români utilizează diverse metode de disimulare a drogurilor, atât ,,in corpore”, cât şi în bagaje. Aceste cazuri au fost transmise cu operativitate DGCCO, făcând şi obiectul unor informări către conducerea MAI. În acelaşi domeniu, merită subliniat faptul că în anul 2008, Biroul Naţional Interpol a transmis către DGCCO şi IGPF noul mesaj standard de raportare către Secretariatul General al OIPC-Interpol a capturilor de droguri, formulare care au fost deja implementate. Totodată, potrivit statisticilor Biroului Naţional Interpol, în anul 2008 cetăţenii români au fost implicaţi în 102 cazuri de trafic de droguri în străinătate. 6.2.2. Punctul Naţional Focal La data de 01.12.2000, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.201/2000537 privind crearea cadrului instituţional necesar în vederea funcţionării Centrului Regional al Iniţiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei pentru combaterea infracţionalităţii transfrontaliere, aprobată prin Legea nr.357/2001, în cadrul MAI a fost înfiinţat Punctul Naţional Focal. Punctul Naţional Focal este unitatea specializată care asigură legătura operativă dintre autorităţile competente române şi ataşaţii de afaceri interne ori ofiţerii de legătură ai MAI acreditaţi în alte state sau la organizaţii internaţionale 537

Potrivit art.1, lit.e din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.201/2000, “Punctul naţional unic de contact iniţial, în sensul art.8, paragraful 1 din Acordul SECI, este denumit Punctul naţional focal”.

286

şi ofiţerii de legătură străini acreditaţi în România şi gestionarea fluxului informaţional de interes operativ aferent cooperării internaţionale derulate de structurile specializate ale MAI pe acest canal538. În realizarea atribuţiilor sale, Punctul Naţional Focal desfăşoară activităţi de cooperare cu Centrul Regional SECI, ofiţerii de legătură ai MAI acreditaţi în alte state, ofiţerii de legătură străini acreditaţi în România (la solicitarea acestora), Europol, iar în viitor cu ţările membre din spaţiul Schengen, prin intermediul Serviciului SIRENE. Punctul Naţional Focal primeşte şi transmite cererile de asistenţă care privesc:  informaţii de interes operativ pentru combaterea infracţionalităţii;  completarea probatoriului, în cazul grupărilor de infractori aflaţi în cercetări pentru comiterea unor infracţiuni cu caracter transfrontalier;  solicitări de sprijin, din partea organelor de aplicare a legii străine, prin intermediul ataşaţilor de afaceri interne sau ofiţerilor de legătură români şi a organelor de justiţie române, în declanşarea unor acţiuni comune sau colaborări pentru schimbul de date şi informaţii în cazuri cu implicaţii sau care necesită efectuarea de acte procedurale pe teritoriul mai multor state;  alte forme de cooperare care derivă din acte normative internaţionale de prevenire şi combatere a infracţiunilor. Obiectul cererilor de asistenţă îl constituie schimbul de date şi informaţii necesare investigării infracţionalităţii transfrontaliere pe linia traficului şi contrabandei cu droguri sau precursori, în cazul grupărilor de infractori aflaţi în cercetări pentru comiterea acestor infracţiuni. În anul 2008, 57 de cazuri de trafic de droguri au făcut obiectul cererilor de asistenţă primite de la ofiţerii de legătură străini acreditaţi în România.

538

http://www.mira.gov.ro/Documente/CCPI/Punctul_National_Focal.pdf

287

În vederea intensificării activităţilor de colaborare cu statele din UE, la data de 25 noiembrie 2003 a fost semnat acordul de cooperare dintre România şi Oficiul European de Poliţie, ratificat prin Legea nr.197/2004. În cuprinsul acestei legi, au fost stabilite modalităţile şi procedurile de acţiune ce vor fi aplicate de Biroul Naţional Europol, fiind menţionat ca scop principal alinierea capacităţii instituţionale şi operaţionale a Poliţiei Române la standardele UE şi implementarea celor mai bune practici în domeniile cooperării poliţieneşti şi luptei împotriva crimei organizate539. Potrivit aceleiaşi legi de ratificare a acordului privind cooperarea dintre România şi Oficiul European de Poliţie se poate preciza faptul că, în contextul acestui document sunt definite scopul, domeniile de cooperare, schimbul de informaţii şi furnizarea acestora de către România, furnizarea de date personale de către Europol, evaluarea surselor şi informaţiilor, procedurile de confidenţialitate a informaţiilor, modul în care sunt reprezentaţi ofiţerii de legătură, responsabilitatea asumată de România, precum şi modalităţile de soluţionare a disputelor. În baza prevederilor acordului de cooperare dintre România şi Oficiul European de Poliţie, la data de 15 februarie 2004, Punctul Naţional Focal a fost desemnat ca unitate specializată din cadrul MAI care să acţioneze ca punct naţional de contact pentru Europol, conform standardelor UE care va avea la bază cooperarea inter-agenţii la nivel naţional şi internaţional. Unitatea Naţională Europol şi Biroul de Legătură Român la Haga-Olanda asigură legătura între organele de aplicare a legii din România 540 şi Europol. Unitatea Naţională Europol a devenit operaţională în luna iulie 2004, în perioada

539

Cristian-Eduard Ştefan, Ligia-Teodora Pintilie – op.cit., pag.140 Menţionate în Acordul de cooperare dintre România şi Europol, respectiv Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, Autoritatea Naţională a Vămilor, Serviciul Român de Informaţii şi Ministerul Public. 540

288

imediat următoare începându-şi activitatea la sediul Europol de la Haga şi ofiţerul român de legătură. Schimbul de informaţii prin Unitatea Naţională Europol vizează infracţiunile de trafic de droguri, cu accent pe grupările infracţionale implicate. Cererile de asistenţă către Unitatea Naţională Europol pot fi făcute doar în cazul în care există informaţii certe despre asocierea unei grupări criminale din România cu cea din ţara unde se solicită verificările. În anul 2008, Unitatea Naţională Europol a primit 219 cereri de asistenţă pe linia traficului de droguri de la Europol, statele membre şi structurile interne de aplicare a legii. În urma acestora, s-a constatat că în domeniul traficului de droguri, rolul traficanţilor români se limitează, în prezent, la transportul şi distribuţia drogurilor. Principalele modalităţi de introducere a drogurilor în România sunt: coletele, prin intermediul societăţilor de curierat rapid (cocaină, ecstasy şi rar heroină); transporturi de legume-fructe, prin intermediul societăţilor de import/export de legume-fructe (heroină, ecstasy); transporturi de articole electrice, electrocasnice, mobilă (cocaină); transporturi aeriene şi rutiere prin intermediul cărăuşilor (droguri sintetice, cocaină); alte metode (containere, colete prin intermediul şoferilor de autocare, etc.). În ceea ce priveşte dosarele de analiză, autorităţile de aplicare a legii din România sunt membre în cadrul dosarului de analiză Mustard (trafic de droguri). În cadrul Punctului Naţional Focal funcţionează şi Serviciul SIRENE, ce are drept scop gestionarea conexiunilor cu statele membre Schengen, prin furnizarea de date care fac parte din Sistemul Informatic Schengen, potrivit Convenţiei de punere în aplicare a Acordului Schengen. Ca singur interlocutor român pentru birourile SIRENE din străinătate, biroul SIRENE prezintă o interfaţă unică interlocutorilor săi externi. Este clar, deci, că, în ceea ce priveşte tratarea art. 95 şi 98 din Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen, pentru autorităţile judiciare române, acest birou 289

va reprezenta singurul punct de legătură cu autorităţile judiciare ale ţărilor membre Schengen, reprezentate prin birourile SIRENE naţionale541. Necesitatea înfiinţării Biroului SIRENE rezidă în caracterul obligatoriu de a precede schimburile de informaţii între toate statele membre din Spaţiul Schengen, pentru a putea respecta principiile de funcţionare ale Schengen. Schimbul de informaţii va avea un caracter operativ şi rapid, aducând un adevărat suport pentru utilizatorul final. Vor fi de asemenea beneficiarii unei informaţii imediate, accesibile pentru toate instituţiile care trebuie să aplice legea, prin intermediul unui singur punct de acces. În momentul operaţionalizării sale, Serviciul SIRENE va îndeplini următoarele atribuţii:  primirea şi transmiterea de informaţii;  cooperarea poliţienească operaţională şi asistenţa între entităţile Schengen;  controlul respectării prevederilor Convenţiei de punere în aplicare a Acordului de la Schengen;  administrarea structurii operaţionale şi a mijloacelor materiale;  reprezentarea la nivelul grupurilor de lucru Schengen.

541

Eugen Corciu, Aurel Băloi – Instituţii de cooperare poliţienească, Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2006, pag.88

290

CAPITOLUL VII CONCLUZII ŞI PROPUNERI DE LEGE FERENDA

7.1. Concluzii privind activitatea de cooperare internaţională

În prezent, consumul de droguri şi problemele asociate acestuia continuă să se răspândească în majoritatea regiunilor lumii, transformând unele zone în puncte roşii pe harta degradării sistemului social. Menţinerea la un nivel constant a cererii de droguri sau chiar creşterea acesteia, au determinat orientarea şi preocuparea grupurilor de crimă organizată către producţia şi traficul acestor substanţe, activităţi din care se obţin venituri importante într-un timp scurt542. 542

Ioan Dascălu (coordonator), Cristian-Eduard Ştefan, Cătălin Ţone, Maria Surduleac – Drogurile şi crima organizată, Editura Sitech, Craiova, 2009, pag.7

291

Situaţia traficului şi consumului ilicit de droguri devine în prezent din ce în ce mai complexă din mai multe considerente, în special deschiderea frontierelor între numeroase ţări, datorită mutaţiilor de ordin politic şi economic pe care le cunosc, apariţia unui tip de consumatori care dispun de resurse financiare sporite pentru a-şi achiziţiona drogurile, creşterea cererii şi ofertei pentru majoritatea substanţelor aflate sub control internaţional şi schimbările culturale aduse de globalizare şi de rapiditatea mijloacelor de comunicaţii. În măsura în care cultivatorii, producătorii, transportatorii, furnizorii, distribuitorii şi consumatorii de droguri provin din toate regiunile lumii, comerţul cu droguri a devenit o componentă esenţială a crimei organizate. Efectele globalizării se resimt puternic şi în acest domeniu, de exemplu comprimatele de ecstasy fabricate în Europa sunt vândute şi în America de Nord, în Asia de Sud-Est şi în Oceania, în timp ce cocaina produsă în America de Sud face obiectul unui trafic intens către Europa, uneori chiar pe rutele ce trec prin Africa de Vest. Traficul ilicit de droguri este strâns legat de alte forme grave de criminalitate, precum traficul de migranţi, traficul de persoane, falsificarea cărţilor de credit, constituind în acelaşi timp şi o importantă sursă de finanţare a unor activităţi deosebit de violente şi distructive în care sunt implicate organizaţiile teroriste şi reţelele de crimă organizată. Infractorii implicaţi în traficul ilicit de droguri adoptă o abordare din ce în ce mai profesionistă şi se adaptează cu flexibilitate noilor condiţii geopolitice, juridice, economice şi tehnologice, utilizând structuri antreprenoriale şi combinând activităţile de afaceri ilegale cu activităţile comerciale legitime. Aceştia sunt totodată pregătiţi să acţioneze prin orice mijloace pentru a-şi atinge obiectivele, recurgând la ameninţări sau acte de violenţă împotriva persoanelor şi a bunurilor, căutând să-şi exercite influenţa în vederea manipulării oamenilor

292

politici, a oamenilor de afaceri şi a autorităţilor publice, cu principalul scop al maximizării profiturilor şi al obţinerii puterii. Metoda de operare a reţelelor infracţionale implicate în traficul de droguri se caracterizează prin specializare, diviziunea muncii şi compartimentare. Profiturile ilegale sunt reinvestite în noi activităţi infracţionale sau injectate în activităţi comerciale licite pentru spălarea banilor şi crearea paravanului legal. Prin toate aceste activităţi se caută câştigarea de influenţă şi construirea unui monopol criminal543. Traficul internaţional de droguri aduce venituri uriaşe grupărilor infracţionale care au în preocupările lor organizarea şi practicarea acestor activităţi ilicite. Cartelurile drogurilor şi grupările de traficanţi sunt organizate şi structurate în măsură să funcţioneze eficient în interiorul economiilor naţionale, ca şi la nivel internaţional. Profiturile obţinute din activităţile ilicite pot fi integrate în economia legală sau destinate să finanţeze în continuare alte activităţi infracţionale. În ultimii ani, crima organizată a cunoscut un progres considerabil, atât în plan cantitativ (creşterea actelor de violenţă şi de intimidare, cazurile de fraudă şi corupţie, traficul ilicit de droguri, etc.), cât şi în plan calitativ (prin profesionalizarea şi internaţionalizarea reţelelor). Obiect al principalelor politici ale statelor de la începutul anilor 1990, crima organizată a ocupat o poziţie secundară în planul preocupărilor autorităţilor statelor în ultima vreme, datorită faptului că tragicele evenimente din 11 septembrie 2001 au condus la declanşarea unui adevărat război concertat împotriva terorismului. Analizele efectuate în ultima perioadă de timp de majoritatea organizaţiilor internaţionale şi de autorităţile naţionale specializate în domeniul combaterii traficului ilicit de droguri, scot în evidenţă faptul că sindicatele transnaţionale ale drogurilor îşi intensifică în mod constant activităţile, cucerind 543

Ioan Dascălu (coordonator), Cristian-Eduard Ştefan, Cătălin Ţone, Maria Surduleac – op.cit., pag.8

293

în permanenţă noi regiuni şi teritorii destinate cultivării şi producerii de stupefiante, perfecţionându-şi rutele de traficare şi modalităţile de livrare a drogurilor. Pornind de la necesitatea eludării legislaţiei, în special prin evitarea sistemelor instituţionale implicate în lupta de combatere a fenomenului, industria drogurilor se perfecţionează continuu, ridicând potenţialul tehnic şi financiar şi adaptându-se la ultimele progrese ştiinţifice sau tehnologice. În faţa acestei evoluţii se impune conceperea, adoptarea şi aplicarea unui mod eficient, unitar şi internaţional de luptă împotriva traficului ilicit de droguri. Problema drogurilor poate fi abordată din diverse perspective, de la cele politice la cele legate de sănătate, cercetare ştiinţifică, practică zilnică în domeniu şi până la cooperarea operaţională împotriva traficului ilicit de droguri. Cadrul legislativ şi politicile prin care fenomenul traficului ilicit de droguri va fi în cele din urmă abordat trebuie să ia în considerare toate aceste aspecte şi să le reunească într-o manieră coerentă şi realistă. Abordarea actuală de combinare a reducerii cererii şi ofertei de droguri prin metode integrate, multidisciplinare şi echilibrate, constituie baza controlului fenomenului drogurilor pentru viitor. Această abordare necesită cooperare şi coordonare. Dată fiind natura orizontală a problemei, cooperarea şi coordonarea vor trebui dezvoltate în continuare nu numai în domeniile social, medical, educaţie şi justiţie şi afaceri interne, dar şi în raport cu statele non-membre ale UE şi opiniile internaţionale relevante. O abordare echilibrată a problemei include de asemenea consultarea unui mare număr de instituţii ştiinţifice, a profesioniştilor, a reprezentaţilor ONG-urilor, societăţii civile şi comunităţilor locale. Cooperarea strategică în domeniul aplicării legii cu privire la droguri şi precursori ai drogurilor, trebuie să acorde prioritate acelor probleme şi forme ale criminalităţii care pot avea impact asupra întregii Uniuni Europene, astfel 294

asigurând obţinerea unui progres în Statele Membre. Activitatea de cooperare a organelor judiciare specializate trebuie să vizeze combaterea producţiei de droguri, a traficului ilicit transfrontalier, destrămarea reţelelor criminale angajate în aceste activităţi şi probarea activităţilor infracţionale desfăşurate de acestea, inclusiv a criminalităţii conexe drogurilor. Pentru a implementa această prioritate, este necesar ca factorii politici şi agenţiile de implementare a legii, atât la nivelul UE cât şi la nivel naţional, să îşi îmbunătăţească expertiza în domeniu, printr-un schimb de bune practici, analize complexe, strategice şi operative ale fenomenului criminalităţii. Identificarea celor mai noi dezvoltări ale criminalităţii drogurilor va avea consecinţe în luarea deciziei politice şi în consecinţă în prioritizarea aplicării legii în UE în acest domeniu. Dispariţia majorităţii controalelor la frontierele interne a făcut ca UE să fie o piaţă şi mai atractivă pentru drogurile ilicite şi pentru deturnarea precursorilor. Odată intrate înăuntrul frontierelor UE, drogurile pot fi comercializate, mai mult sau mai puţin liber, fără a atrage atenţia autorităţilor vamale sau a autorităţilor naţionale de aplicare a legii. Crima organizată internaţională nu respectă graniţele naţionale sau autorităţile naţionale. Astfel, cooperarea europeană în ceea ce priveşte intrarea bunurilor de mare risc în UE, precum şi activităţile de aplicare a legii cu privire la traficul de droguri în cadrul UE, ar trebui îmbunătăţite. Pentru ca UE să fie mai puţin atractivă pentru organizaţiile criminale, este imperativ pentru autorităţile vamale şi de aplicare a legii să aducă îmbunătăţiri controalelor efectuate pe teritoriile respective. Controalele naţionale completează măsurile luate la graniţele exterioare ale UE. Vămile şi alte servicii de aplicare a legii trebuie să conlucreze pentru a sprijini această politică. În cazul eforturilor de aplicare a legii în afara UE, este foarte important să se monitorizeze, îmbunătăţească şi, acolo unde este necesar, să se extindă reţelele ofiţerilor de legătură ai Statelor Membre ale UE în 295

ţările terţe. Ţinând seama de principiile fundamentale ale UE, trebuie întreprinse acţiuni majore pentru încurajarea şi extinderea cooperării cu instituţiile de aplicare a legii din ţările terţe, oferindu-le sprijin financiar şi logistic, cât şi mai multe proiecte comune în care Statele Membre pot contribui cu expertiza şi cunoştinţele lor în gestionarea problemei comune. Natura globală a problemei drogurilor necesită o abordare regională, internaţională şi multilaterală. Ca o recunoaştere a principiului responsabilităţii împărţite, cooperarea şi coordonarea trebuie intensificate atât la nivel bilateral (între UE şi ţările terţe), cât şi în cadrul organizaţiilor şi forurilor internaţionale. De-a lungul timpului, România a promovat în mod constant o politică proactivă în domeniul creării şi consolidării fundamentelor juridice adecvate prevenirii şi combaterii traficului ilicit de droguri, atât la nivel bilateral, cât şi multilateral, în cadrul oferit de organizaţiile internaţionale cu vocaţie universală sau regională544. La nivel naţional, în ultimii ani s-a realizat o accelerare a procesului de armonizare legislativă cu acquis-ul comunitar, semnalele recepţionate dovedind faptul că România începe să fie percepută ca un partener serios, fiindu-i astfel recunoscute progresele înregistrate în domeniul luptei antidrog. Totuşi, s-a constatat că în contextul activităţilor de integrare europeană desfãşurate de instituţiile române, raportarea fragmentară şi paralelă către organismele internaţionale, a datelor privind reducerea cererii şi ofertei de droguri, a creat impresia unei lipse de coordonare, incoerentă, lipsa de comunicare şi cooperare între acestea. Integrarea României în UE, la 1 ianuarie 2007, conferă o nouă dimensiune şi noi mijloace de lucru în domeniul prevenirii şi combaterii traficului ilicit de droguri. Adaptarea eficientă la noua realitate în acest domeniu nu se poate realiza decât prin participarea activă şi schimbul intens de date, statistici şi informări în 544

Ioan Hurdubaie, Victor Nicolăescu – op.cit., pag.165

296

cadrul organismelor specializate ale UE: Grupul Orizontal de Lucru privind Drogurile (HDG), Centrul European de Monitorizare a Drogurilor şi Dependenţei de Droguri (EMCDDA), Europol şi Eurojust şi prin înţelegerea corectă şi înscrierea în liniile trasate de politicile generale la nivel european.

7.2. Propuneri privind îmbunătăţirea cadrului juridic şi instituţional

UE trebuie să continue încurajarea ţărilor candidate şi potenţial candidate să adopte şi să aplice acquis-ul comunitar şi să participe activ în structurile de cooperare şi combatere a traficului ilicit de droguri existente, cum ar fi EMCDDA, Europol şi Eurojust. Noile acorduri de cooperare încheiate între UE şi ţările terţe trebuie să includă obligatoriu o clauză specială legată de cooperarea în domeniul drogurilor. De aceea, suntem de părere că trebuie acordată o atenţie deosebită cooperării cu ţările aflate la graniţa estică a UE, cu ţările Balcanice, Afganistan şi vecinii săi, America Latină şi ţările din Caraibe, Maroc şi alte state aflate pe rute de traficare a drogurilor. Integrarea problemei drogurilor în dezvoltarea cooperării ar susţine în mod eficient eforturile autorităţilor în activitatea de combatere a traficului transfrontalier de droguri, incluzând aici şi limitarea consecinţelor consumului de droguri. În plus, sprijinul pentru a facilita cooperarea dintre organizaţiile internaţionale (poliţieneşti, vamale, etc.) va rămâne important dacă producţia şi traficul ilicit de droguri vor fi combătute eficient. Pentru aceasta, acordurile regionale de cooperare încheiate trebuie să joace un rol important în asigurarea unor soluţii complexe, incluzând toate ţările aflate pe anumite rute de traficare a drogurilor, precum şi posibili parteneri. 297

În vederea combaterii producţiei şi a traficului ilicit de droguri, considerăm că se impune o aplicare a legii mai eficace la nivel internaţional, folosirea la maximum a capacităţilor structurilor şi instituţiilor de cooperare, conform unei abordări bazate pe informaţii. Eficacitatea UE, cel mai important finanţator internaţional al luptei împotriva drogurilor şi al efortului de a găsi soluţii durabile împotriva cultivării de plante din care pot fi extrase drogurile, ar avea mai mult de câştigat de pe urma unei coordonări mai bune a politicilor naţionale şi comunitare. Punctul nostru de vedere este că principalele activităţi ce se impun a fi efectuate în viitor de instituţiile abilitate în combaterea traficului ilicit de droguri la nivel internaţional sunt următoarele:  identificarea organizaţiilor de traficanţi de droguri care reprezintă cea mai mare ameninţare la adresa siguranţei naţionale şi internaţionale, inclusiv prin utilizarea conceptului bazat pe Modelul European de Informaţii Operative;  creşterea numărului de operaţiuni multidisciplinare de aplicare a legii, implicând organele de poliţie, serviciile vamale şi de control la frontieră, prin intermediul echipelor comune de anchetă;  utilizarea mai sistematică a ofiţerilor de legătură în scopul efectuării unui schimb eficient şi operativ de date şi informaţii între agenţiile de aplicare a legii;  crearea unor grupuri regionale de combatere a traficului ilicit de droguri, compatibile cu mecanismele juridice şi operaţionale existente la nivelul statelor implicate;  adoptarea şi punerea în practică la nivelul UE a unui sistem de stabilire a profilului juridic al drogurilor de sinteză;  întărirea cooperării internaţionale care vizează prevenirea deturnării precursorilor ce pot fi utilizaţi la fabricarea ilicită a drogurilor. 298

În prezent, Guvernele statelor membre ale UE folosesc Europol în calitate de poliţie a Uniunii, iar Eurojust ca unitate de punere sub urmărire penală, pentru a investiga activităţile reţelelor de crimă organizată care acţionează la nivel transfrontalier. În anul 2008, noua legislaţie a UE prevede acordarea unor prerogative de investigare mai largi Europol-ului, concomitent cu reducerea birocraţiei. La nivel european, există unele iniţiative şi în ceea ce priveşte redimensionarea Eurojust-ului, pentru o mai bună funcţionare a acestui organism. În acest sens, ar fi necesar ca toţi procurorii Eurojust să aibă atribuţii mai largi, prin care să poată solicita administrarea de probe, interceptarea convorbirilor telefonice sau desfăşurarea de anchete sub acoperire. Pentru a se realiza o activitate eficientă de cooperare la nivel european în combaterea traficului ilicit de droguri, suntem de părere că o soluţie ar fi unificarea Europol-ului şi a Eurojust-ului într-o singură agenţie europeană de aplicare a legii la nivelul UE, formată atât din procurori, cât şi din poliţişti din fiecare stat membru. Această reorganizare ar simplifica procedurile de strângere a informaţiilor, evitând paralelismele instituţionale privind eforturile de prindere a infractorilor, realizându-se astfel o mai bună coordonare în activitatea de combatere a traficului ilicit de droguri. Conform unei opinii exprimate în doctrină545, poliţiştii şi procurorii care lucrează la investigarea unui caz de criminalitate organizată transfrontalieră ar trebui să fie „ca pâinea şi untul”, dar, din păcate, nu s-a ajuns încă la acest stadiu. Avantajul funcţionării Europol-ului constă în simplul fapt de a avea colegi din 27 de state europene care lucrează împreună. Dacă adaugi şi procurorii la acest grup, se va produce un cumul de energii puternice care se vor afla în slujba unei singure agenţii de aplicare a legii, mai puternică şi capabilă să susţină eforturile statelor în activitatea de combatere a traficului ilicit de droguri.

545

Hugo Brady – Should Europol and Eurojust merge?, CER insight article, 7 December 2007 (http://centreforeuropeanreform.blogspot.com/2007/12/should-europol-and-eurojust-merge.html)

299

În vederea intensificării relaţiilor de cooperare ale autorităţilor române cu instituţiile similare din alte state şi cu organismele internaţionale de monitorizare şi control al drogurilor, propunem încheierea sau reînnoirea acordurilor de cooperare bilaterală sau multilaterală, în următoarele forme:  încheierea unor acorduri bilaterale cu statele aflate pe rutele comune ale traficului de droguri şi cu statele vecine;  încheierea unor acorduri bilaterale cu statele ce au un aport semnificativ în prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri;  încheierea de acorduri pentru crearea şi operaţionalizarea de grupuri comune de lucru şi acţiuni regionale. În ultima perioadă de timp, s-a constatat folosirea tot mai frecventă a mijloacelor de transport naval aflate sub diferite pavilioane, precum şi a serviciilor marinarilor independenţi, pentru traficarea ilicită a unor cantităţi mari de droguri. Cel mai recent exemplu îl constituie captura realizată de poliţiştii români la sfârşitul lunii ianuarie 2009 în Portul Constanţa, aproximativ 1.200 kilograme de cocaină disimulate într-un transport de material lemnos. De aceea, având în vedere faptul că Marea Neagră şi regiunea în ansamblu constituie o zonă principală de tranzit pentru traficul ilicit de droguri, provenind din Asia Centrală sau din alte zone ale lumii spre Europa Occidentală, propunem crearea şi operaţionalizarea unui Centru comun maritim de operaţiuni şi analizestupefiante alcătuit din toate ţările riverane Mării Negre, prin intermediul căruia autorităţile statelor implicate să realizeze un schimb eficient şi operativ de date şi informaţii privind vasele la bordul cărora se află membri ai echipajelor care sunt suspectaţi că ar fi implicaţi în activităţi de trafic ilicit de droguri. De asemenea, având în vedere evoluţia acquis-ului Schengen, considerăm ca fiind necesară monitorizarea permanentă a acestei evoluţii şi promovarea rapidă de către statul român a iniţiativelor legislative, în vederea asigurării

300

alinierii permanente la acquis a legislaţiei naţionale în domeniul cooperării şi combaterii traficului ilicit de droguri. În plan legislativ, propunem modificarea cadrului juridic care reglementează tehnicile de investigare judiciară a traficului internaţional de droguri, în special dispoziţiile referitoare la livrările supravegheate şi anchetele sub acoperire. În prezent, acestea sunt reglementate atât în cuprinsul Codului de Procedură Penală, cât şi în legile speciale din domeniul de referinţă (Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, Legea nr.39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală). În prezent, legea specială din domeniul de referinţă (Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri) prevede în cadrul art.20 o reglementare cu caracter general, fără a preciza natura juridică a documentului prin care se autorizează livrarea supravegheată, situaţiile în care poate fi dispusă sau actele procedurale întocmite de procuror în urma realizării livrării supravegheate. În acest sens, considerăm oportună reglementarea unitară şi în detaliu a livrării supravegheate, principală tehnică de investigare judiciară utilizată în cadrul cooperării internaţionale, prin modificarea şi completarea Legii nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului ilicit de droguri, după cum urmează: Art.20 va avea următorul conţinut: (1) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate autoriza, la solicitarea instituţiilor sau organelor legal abilitate, prin ordonanţă motivată, efectuarea de livrări supravegheate, cu sau fără substituirea totală a drogurilor ori a precursorilor de droguri.

301

(2) Livrarea supravegheată poate fi dispusă numai în cazul în care descoperirea sau arestarea persoanelor implicate în transportul ilegal de droguri sau precursori ai acestora nu ar fi putea fi făcută în alt mod sau ar întâmpina dificultăţi deosebite ce ar aduce grave prejudicii activităţii de urmărire penală. Prin introducerea acestor prevederi, considerăm că s-ar scoate în evidenţă caracterul de excepţie al autorizării şi folosirii tehnicii livrării supravegheate, numai în acele situaţii în care, datorită conspirativităţii activităţilor infracţionale desfăşurate de persoanele semnalate, organele judiciare nu pot documenta şi proba traficul ilicit de droguri. (3) În afara situaţiei în care o convenţie sau un acord internaţional prevede altfel, livrarea supravegheată presupune ca, în mod expres, toate statele prin care sunt tranzitate transporturile de droguri sau precursori ai acestora: a) să fie de acord cu intrarea pe teritoriul acestora a transportului de droguri sau precursori ai acestora şi cu ieşirea acestuia de pe teritoriul statului; b) să garanteze faptul că transportul de droguri sau precursori ai acestora este supravegheat permanent de către autorităţile competente ale statului pe teritoriul căruia are loc livrarea supravegheată; c) să garanteze faptul că sunt luate toate măsurile necesare pentru tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor care au participat la livrarea transporturilor de droguri sau precursori ai acestora; d) să garanteze faptul că procurorul, organele de poliţie sau alte autorităţi de stat competente sunt înştiinţate periodic în ceea ce priveşte desfăşurarea şi rezultatul urmăririi penale împotriva persoanelor acuzate de infracţiunile la regimul drogurilor care au constituit obiectul livrării supravegheate. (4)

Ordonanţa

procurorului

prin

care

se

autorizează

livrarea

supravegheată trebuie să cuprindă: numele şi semnătura persoanei care a dispus măsura, numele persoanelor implicate în transportul ilegal de droguri, 302

dovezile din care rezultă caracterul ilicit al bunurilor ce urmează să intre, tranziteze sau să iasă pe sau de pe teritoriul ţării, modalitatea în care va fi efectuată supravegherea. Procurorul trebuie să emită câte o ordonanţă pentru fiecare livrare supravegheată dispusă. (5) Livrarea supravegheată este pusă în aplicare de către poliţie sau de altă autoritate de stat. Procurorul stabileşte modul de punere în aplicare a livrării supravegheate. (6) Punerea în aplicare a livrării supravegheate nu constituie infracţiune. Introducerea de către legiuitor a acestei prevederi în cadrul Legii nr.143/2000 ar constitui o cauză de înlăturare a răspunderii penale faţă de personalul autorităţilor ce pun în aplicare activitatea de livrare supravegheată a drogurilor sau a precursorilor acestora, aspect nereglementat în legislaţia actuală. (7) Livrarea supravegheată este executată cu acordul autorităţilor competente ale statelor interesate şi pe bază de reciprocitate, precum şi cu respectarea convenţiilor internaţionale ratificate şi a acordurilor bilaterale şi multilaterale, atunci când acestea reglementează conţinutul acestei tehnici speciale de cercetare. (8) La finalizarea livrării supravegheate se întocmeşte un raport de către procuror cu privire la: datele la care livrarea supravegheată a început şi a fost încheiată; date cu privire la persoana care a pus în aplicare măsura; descrierea dispozitivelor tehnice utilizate; numărul şi identitatea persoanelor cu privire la care a fost pusă în aplicare măsura şi o evaluare a eficienţei şi a rezultatelor livrării supravegheate ce a fost pusă în aplicare. Caracterul transfrontalier al infracţiunilor din sfera traficului ilicit de droguri determină instituţiile şi autorităţile statelor să ia măsuri specifice comune, în special în contextul UE, acest lucru fiind necesar şi în cazul anchetelor sub acoperire. În practica judiciară, investigatorii sub acoperire din cadrul altor ţări sunt autorizaţi să acţioneze în ţara noastră asemeni 303

colaboratorilor autorizaţi, acest statut neputându-le conferi protecţia necesară în cazul deconspirării. De aceea, considerăm necesară reglementarea în mod clar a procedurii de cooperare dintre statul român şi alte state în domeniul anchetelor sub acoperire, prin stipularea activităţilor pe care le pot efectua investigatorii care acţionează sub acoperire, a modalităţii de strângere şi valorificare a informaţiilor şi a protecţiei acordate de statul străin în care acţionează investigatorul, în cazul deconspirării acestuia. Fără a avea pretenţia de a fi abordat într-un manieră exhaustivă problematica deosebit de vastă a cooperării internaţionale privind combaterea traficului ilicit de droguri, considerăm că sistemul instituţional în domeniul de referinţă se manifestă concurenţial, fiind necesare redimensionarea efectivelor în funcţie de situaţia operativă, profesionalizarea angajaţilor, îmbunătăţirea dotării materiale şi a cooperării pentru a reacţiona adecvat la „mutaţiile” crimei organizate în domeniul drogurilor, delimitarea competenţelor şi administrarea în regim de parteneriat a resurselor informaţionale.

304

BIBLIOGRAFIE I. Legislaţie şi documente juridice internaţionale 1. Actul Consiliului Uniunii Europene din 26 iulie 1995 privind elaborarea Convenţiei referitoare la înfiinţarea Oficiului European de Poliţie (Convenţia Europol); 2. Convenţia unică asupra stupefiantelor din 30 martie 1961, modificată prin Protocolul din 25 martie 1972; 3. Convenţia asupra substanţelor psihotrope din 1971; 4. Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea graduală a controalelor la frontierele comune, semnată în localitatea Schengen, Luxemburg, la data de 19 iunie 1990; 5. Convenţia ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, adoptată la Viena, la 20 decembrie 1988;

305

6. Convenţia ONU împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptată la New York, la 15 noiembrie 2000; 7. Convenţia de cooperare poliţienească pentru Europa de Sud-Est, adoptată la Viena, la 5 mai 2006; 8. Strategia Uniunii Europene pe droguri în perioada 2005-2012; 9. Planul de acţiune al Uniunii Europene pe 2005-2008 privind drogurile, publicat în Jurnalul Oficial C168 din 8 iulie 2005; 10.Recomandarea Consiliului UE privind necesitatea întăririi cooperării şi a schimbului de informaţii între diferite unităţi specializate în combaterea traficului de precursori în statele membre ale Uniunii Europene; 11.Decizia Consiliului Uniunii Europene nr.2002/187/JAI din 28 februarie 2002 de instituire a Eurojust în scopul consolidării luptei împotriva formelor grave de criminalitate; 12.Decizia-Cadru nr.2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, publicată în Jurnalul Oficial L190/1 din 18 iulie 2002; 13.Decizia-Cadru nr.2002/465/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind echipele comune de anchetă, publicată în Jurnalul Oficial L162 din 20 iunie 2002; 14.Decizia-Cadru 2004/757/JAI a Consiliului din 25 octombrie 2004 de stabilire a dispoziţiilor minime privind elementele constitutive ale infracţiunilor şi sancţiunile aplicabile în domeniul traficului ilicit de droguri, publicată în Jurnalul Oficial L335 din 11 noiembrie 2004; 15.Directiva 2006/24/CE privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de către furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice destinate publicului şi de modificare a Directivei 2002/58/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.L105 din 13 aprilie 2006; 306

16.Acordul de cooperare între Guvernul României şi Guvernul Republicii Orientale a Uruguayului în lupta împotriva delincvenţei organizate şi a traficului ilicit de substanţe stupefiante şi psihotrope, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.134/1995, publicată în Monitorul Oficial nr.50 din 17 martie 1995; 17.Memorandumul de înţelegere între Guvernul României şi Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord cu privire la colaborarea în lupta împotriva crimei organizate şi traficului ilicit de droguri şi substanţe psihotrope, ratificat prin Legea nr.148/1997, publicată în Monitorul Oficial nr.175 din 29 iulie 1997; 18.Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Federale Germania cu privire la cooperarea în combaterea crimei organizate, precum şi a terorismului şi a altor fapte penale de o gravitate deosebită, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.80/1997, publicată în Monitorul Oficial nr.48 din 20 martie 1997; 19.Acordul de cooperare între Guvernul României şi Guvernul Regatului Maroc în domeniul luptei împotriva traficului de stupefiante, imigrărilor clandestine şi criminalităţii organizate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.813/1997, publicată în Monitorul Oficial nr.374 din 23 decembrie 1997; 20.Acordul de cooperare dintre Guvernul României, Guvernul Republicii Bulgaria şi Guvernul Republicii Turcia în domeniul luptei împotriva terorismului, crimei organizate, traficului ilicit de substanţe stupefiante şi psihotrope, spălării banilor, traficului de arme şi persoane şi altor infracţiuni grave, ratificat prin Legea nr.154/1999, publicată în Monitorul Oficial nr.497 din 14 octombrie 1999; 21.Protocolul de cooperare trilaterală lărgită în combaterea criminalităţii şi, în special, a criminalităţii transfrontaliere între Guvernul României, Guvernul Republicii Bulgaria şi Guvernul Republicii Elene, aprobat prin 307

Hotărârea Guvernului nr.280/1999, publicată în Monitorul Oficial nr.180 din 28 aprilie 1999; 22.Acordul privind prevenirea, controlul, investigarea şi combaterea consumului neregulamentar şi traficului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope şi a delictelor conexe între Guvernul României şi Guvernul Republicii Peru, ratificat prin Legea nr.101/1999, publicată în Monitorul Oficial nr.255 din 3 iunie 1999; 23.Acordul între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite Mexicane privind cooperarea în combaterea traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope şi a delictelor conexe, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.970/2000, publicată în Monitorul Oficial nr.530 din 27 octombrie 2000; 24.Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Federal al Austriei privind cooperarea în combaterea crimei organizate internaţionale, a traficului internaţional ilegal de droguri, a terorismului internaţional, precum şi în alte scopuri în domeniul justiţiei penale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.917/1999, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.557 din 15 noiembrie 1999; 25.Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Slovenia privind cooperarea în lupta împotriva crimei organizate, traficului ilicit de droguri, substanţe psihotrope şi precursori, terorismului şi altor infracţiuni grave, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.597/2001, publicată în Monitorul Oficial nr.374 din 11 iulie 2001; 26.Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Polone privind colaborarea în combaterea criminalităţii organizate, a terorismului şi a altor categorii de infracţiuni, ratificat prin Legea nr.188/2002, publicată în Monitorul Oficial nr.278 din 25 aprilie 2002;

308

27.Acordul între Guvernul României şi Guvernul Statului Israel privind cooperarea în combaterea traficului ilicit şi a abuzului de droguri şi substanţe psihotrope şi a altor infracţiuni grave, ratificat prin Legea nr.123/2002, publicată în Monitorul Oficial nr.203 din 26 martie 2002; 28.Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Islamice Pakistan privind cooperarea în domeniul luptei împotriva producerii ilegale, traficului şi consumului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope şi precursori, ratificat prin Legea nr.173/2005, publicată în Monitorul Oficial nr.504 din 14 iunie 2005; 29.Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Azerbaidjan privind cooperarea în combaterea traficului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope şi precursori, ratificat prin Legea nr.86/2005, publicată în Monitorul Oficial nr.311 din 13 aprilie 2005; 30.Acordul între Ministerul Administraţiei şi Internelor din România şi Serviciul Federal al Federaţiei Ruse pentru Controlul Traficului de Droguri privind cooperarea în combaterea traficului ilicit de stupefiante, substanţe psihotrope şi precursori, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.664/2007, publicată în Monitorul Oficial nr.488 din 20 iulie 2007.

II. Legislaţie internă 1. Legea nr.298/2008 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii, precum şi pentru modificarea Legii nr.506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.780 din 21 noiembrie 2008;

309

2. Legea nr.339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, publicată în Monitorul Oficial nr.1095 din 5 decembrie 2005; 3. Legea nr.64/2005 privind participarea României ca membru cu drepturi depline la Grupul de cooperare pentru combaterea consumului şi a traficului ilicit de droguri (Grupul Pompidou) din cadrul Consiliului Europei, publicată în Monitorul Oficial nr.251 din 25 martie 2005; 4. Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, publicată în Monitorul Oficial nr.594 din 1 iulie 2004, modificată şi completată prin Legea nr.224/2006, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.534 din 21 iunie 2006; 5. Legea nr.508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, publicată în Monitorul Oficial nr.1089 din 23 noiembrie 2004; 6. Legea nr.39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, publicată în Monitorul Oficial nr.50 din 29 ianuarie 2003; 7. Legea nr.656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, publicată în Monitorul Oficial nr.904 din 12 decembrie 2002; 8. Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, publicată în Monitorul Oficial nr.362 din 3 august 2000, modificată şi completată prin Legea nr.522/2004, publicată în Monitorul Oficial nr.1155 din 7 decembrie 2004; 9. Hotărârea Guvernului nr.532/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a Vămilor, publicată în Monitorul Oficial nr.405 din 18 iunie 2007; 310

10.Hotărârea Guvernului nr.73/2005 privind aprobarea Strategiei naţionale antidrog în perioada 2005-2012, publicată în Monitorul Oficial nr.112 din 3 februarie 2005; 11.Hotărârea Guvernului nr.323/2005 privind aprobarea Planului de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale antidrog în perioada 2005-2008, publicată în Monitorul Oficial nr.376 din 4 mai 2005; 12.Hotărârea Guvernului nr.860/2005 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial nr.749 din 17 august 2005; 13.Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.20/2009 pentru modificarea art.13, alin.2 şi 3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi pentru

reorganizarea

unor

unităţi

din

subordinea

Ministerului

Administraţiei şi Internelor, publicată în Monitorul Oficial nr.156 din 12 martie 2009; 14.Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri, publicată în Monitorul Oficial nr.1039 din 28 decembrie 2006, aprobată prin Legea nr.186/2007, publicată în Monitorul Oficial nr.425 din 26 iunie 2007; 15.Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.103/2006 privind unele măsuri pentru facilitarea cooperării poliţieneşti internaţionale, publicată în Monitorul Oficial nr.1019 din 21 decembrie 2006, aprobată prin Legea nr.104/2007, publicată în Monitorul Oficial nr.275 din 25 aprilie 2007; 16.Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române, publicată în Monitorul Oficial nr.351 din 29 iunie 2001, aprobată prin Legea nr.81/2002, publicată în Monitorul Oficial nr.154 din 4 martie 2002. 311

III. Tratate, cursuri, monografii 1. Adrian Petre – Interceptările şi înregistrările audio şi audio-video, mijloace de probă în procesul penal, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008; 2. Aioniţoaie Constantin, Sandu Ion-Eugen (coordonatori) şi colectiv – Tratat de tactică criminalistică (ediţia a II-a revăzută şi adăugită), Editura Carpaţi, Craiova, 1992; 3. Albu Petru – Crima organizată în perioada de tranziţie-o ameninţare majoră la adresa securităţii naţionale, Editura Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Bucureşti, 2007; 4. Alexandru Mircea – Rolul Poliţiei în prevenirea şi combaterea consumului şi traficului ilicit de stupefiante (teză de doctorat), Academia de Poliţie „A.I. Cuza”, Bucureşti, 1998; 5. Aline Grange – L’Europe des drogues: L’apprentissage de la reduction des risques aux Pays-Bas, en France et en Italie, Edition Harmattan, 2005; 6. Bercheşan Vasile, Pletea Constantin – Drogurile şi traficanţii de droguri, Editura Paralela 45, Piteşti, 1998; 7. Bercheşan Vasile – Cercetarea penală (criminalistică-teorie şi practică). Îndrumar complet de cercetare penală, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura şi Tipografia ICAR, Bucureşti, 2002; 8. Blanda Petru, Ţical George – Legislaţie antidrog internaţională, Editura Pildner&Pildner, Târgovişte, 2003; 9. Boroi Alexandru, Neagu Norel, Sultănescu Valentin-Radu – Infracţiuni prevăzute de Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, Editura Rosetti, Bucureşti, 2001; 10.Boroi Alexandru, Rusu Ion – Cooperarea judiciară internaţională în materie penală, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008;

312

11.Cristian-Eduard Ştefan, Ligia-Teodora Pintilie – Cooperarea internaţională judiciară şi poliţienească, Editura Sitech, Craiova, 2007; 12.Croitoru Dorel – Studiu comparat privind tratamentul juridico-penal al drogurilor în legislaţia ţărilor Uniunii Europene, României şi Republicii Moldova (teză de doctorat), Academia “Ştefan cel Mare”, Chişinău, 2006; 13.Drăgan Jenică – Dicţionar de droguri, Editura Naţional, Bucureşti, 2000; 14.Drăgan Jenică – Aproape totul despre droguri, Editura Militară, Bucureşti, 1994; 15.Drăghici Constantin, Ştefan Cristian-Eduard – Tactica efectuării percheziţiei şi a ridicării de obiecte şi înscrisuri, Editura Sitech, Craiova, 2006; 16.Eugen Corciu, Aurel Băloi – Instituţii de cooperare poliţienească, Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2006; 17.Florin Sandu, Mihai-Gheorghe Stoica, Mihai Anghel, Ilie Perca (coordonatori) şi colectiv – Manualul poliţistului antidrog, Centrul de Resurse Juridice, Bucureşti, 2002; 18.Georges Estievenart – Policies and Strategies to Combat Drugs in Europe: The Treaty on European Union: Framework for a New European Strategy to Combat Drugs?, Martinus Nijhoff Publishers, 1995; 19.Ioan Dascălu (coordonator), Cristian-Eduard Ştefan, Cătălin Ţone, Maria Surduleac – Drogurile şi crima organizată, Editura Sitech, Craiova, 2009; 20.Ioan Dascălu (coordonator), Ştefan Prună, Marin-Claudiu Ţupulan, Cristian-Eduard Ştefan, Laurenţiu Giurea – Organizaţia criminală a drogurilor, Editura Sitech, Craiova, 2008; 21.Ioan Hurdubaie – Instrumente ale cooperării internaţionale în domeniul valorificării mijloacelor criminalistice de probaţiune, Editura ERA, Bucureşti, 2006;

313

22.Ioan Hurdubaie, Victor Nicolăescu – Cadrul juridico-instituţional mondial antidrog: participarea României, Editura Civitas, Bucureşti, 2008; 23.Ionel Tiberiu-Marius – Dimensiunea juridică a implementării Acquis-ului Schengen în domeniul securizării frontierelor naţionale (teză de doctorat), Academia de Poliţie „A.I. Cuza”, Bucureşti, 2008; 24.Julia Bauder – Drug trafficking, Greenhaven Press, 2007; 25.Macovei Radu Alexandru (coordonator), Galetescu Emanoil, Vasilescu Lucian, Tihan Eusebiu, Căpăstraru Cristian – Elemente de toxicologia drogurilor. Aspecte medicale, toxicologice, psihosociale, psihiatrice şi juridice, Editura Focus, Bucureşti, 2006; 26.Miclea Damian – Cunoaşterea crimei organizate, Editura Pygmalion, Ploieşti, 2001; 27.Mihai-Gheorghe

Stoica,

Constantin-Cristian

Cătuţi

–

Cooperarea

poliţienească internaţională în România, Editura Paper Print Invest, Bucureşti, 2006; 28.Olteanu Ion Gabriel – Metodologie criminalistică. Cercetarea structurilor infracţionale şi a unora dintre activităţile ilicite desfăşurate de acestea, Editura AIT Laboratories, Bucureşti, 2007; 29.Pavel Abraham, Toma-Vasile Rus, Adriana Crăciun – Drogurile: reglementări internaţionale şi interne, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2004; 30.Stancu Emilian – Tratat de criminalistică, ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2004; 31.Suceavă Ion – Interpol la început de mileniu, Editura Meronia, Bucureşti, 2007; 32.Ştefan Cristian-Eduard – Flagelul drogurilor, Editura Cermaprint, Bucureşti, 2006; 33.Troneci Vasile – Interpol, poliţie fără frontiere, Editura Tehnică, Bucureşti, 2001; 314

34.Valerie Havy – La politique de l’Union Europeene en matiere de stupefiants, Bruylant, Bruxelles, 2008.

IV. Studii, articole, note 1. Butoi Tudorel – Investigatorul acoperit (posibilităţi şi limite), Revista “Lumea Detectivilor” nr.15/2005; 2. Costică Voicu – Activitatea de cooperare judiciară în materie penală şi cooperare poliţienească în reglementarea Tratatului de la Lisabona, Revista de Investigare a Criminalităţii nr.1/2008, Editura Sitech, Craiova, 2008; 3. Cristian-Eduard Ştefan – Echipele comune de anchetă, instrument eficient de luptă împotriva criminalităţii organizate şi a terorismului, articol publicat în Revista „Dreptul” nr.2/2009; 4. Cristian-Eduard Ştefan – Unele consideraţii privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii, Bucureşti, 2009; 5. Drăghici Constantin, Ştefan Cristian-Eduard – Aspecte teoretice şi practice referitoare la procedura executării mandatului european de arestare, articol publicat în Revista „Dreptul” nr.10/2007; 6. Giurea Laurenţiu, Ştefan Cristian-Eduard – Reglementarea juridică a operaţiunilor cu precursorii de droguri, Colecţia de articole AIT-2008, Editura AIT Laboratories, Bucureşti, 2008; 7. Jay Albanese – The causes of organized crime: do criminals organize around opportunities for crime or do criminal opportunities create new offenders?, Journal of Contemporary Criminal Justice nr.16(4)/2000; 8. Marcel Isac – Realizarea schimbului de informaţii în cadrul cooperării poliţieneşti la nivel regional şi internaţional, Buletinul de Informare şi

315

Documentare al Ministerului Administraţiei şi Internelor-Secretariatul General, nr.2/2006; 9. Mihai Stoica, Vicenţiu-Virgilius Stanciu – Măsuri luate de România în lupta antidrog şi pentru reducerea impactului flagelului drogurilor asupra populaţiei, Buletinul de Informare şi Documentare al MIRA-Secretariatul General nr.3(86)/2008; 10.Mihai Stoica – Strategia de evaluare a ameninţărilor privind crima organizată (OCTA) prin intermediul Europol, Buletinul de Informare şi Documentare al Ministerului Administraţiei şi Internelor-Secretariatul General nr.3/2006; 11.Pierre-Henri Bolle – Cooperarea internaţională în materie penală. Trafic de droguri şi spălarea banilor, în Annales internationales de criminologie, 2001, volume 38-1/2; 12.Popescu Gheorghe, Ştefan Cristian-Eduard – Abordarea conceptuală a fenomenului crimei organizate, Revista de Investigare a Criminalităţii nr.1/2008, Editura Sitech, Craiova, 2008; 13.Raportul Anual 2008 Situaţia drogurilor în Europa, Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie; 14.Raport naţional privind situaţia drogurilor, Agenţia Naţională Antidrog Observatorul Român de Droguri şi Toxicomanii, Bucureşti, 2008; 15.Raport de evaluare 2008 privind stadiul realizării activităţilor prevăzute pentru anul 2007 în Planul de acţiune în vederea implementării Strategiei Naţionale Antidrog, în perioada 2005-2008, Agenţia Naţională Antidrog, Bucureşti, 2008; 16.Raport de evaluare Semestrul I/2007 privind stadiul realizării activităţilor prevăzute pentru semestrul I/2007 în Planul de acţiune în vederea implementării Strategiei Naţionale Antidrog, în perioada 2005-2008, Agenţia Naţională Antidrog, Bucureşti, 2007; 316

17.Raport de evaluare 2007 privind stadiul realizării activităţilor prevăzute pentru anul 2006 în Planul de acţiune în vederea implementării Strategiei Naţionale Antidrog, în perioada 2005-2008, Agenţia Naţională Antidrog, Bucureşti, 2007; 18.Raportul de evaluare 2006 privind stadiul realizării activităţilor prevăzute pentru anul 2005 în Planul de acţiune în vederea implementării Strategiei Naţionale Antidrog, în perioada 2005-2008, Agenţia Naţională Antidrog, Bucureşti, 2006; 19.Raportul Organului Internaţional de Control al Stupefiantelor, ONU, 2005; 20.Raport de evaluare a fenomenului drogurilor în România, Agenţia Naţională Antidrog, Bucureşti, 2004; 21.Victor Nicolăescu, Sebastian Gordan – Instrumente şi direcţii de acţiune la nivel european în prevenirea şi combaterea fenomenului drogurilor, InfoDrog. Buletin de informare şi documentare nr.1(5)/2007, Editura Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Bucureşti, 2007.

V. Resurse Internet 1. http://ar2006.emcdda.europa.eu 2. http://www.interpol.int 3. http://www.europol.europa.eu 4. http://www.euractiv.com 5. http://www.secicenter.org 6. http://www.ana.gov.ro 7. http://www.customs.ro 8. http://www.mie.ro 9. http://www.uniuneaeuropeana.ro 10.http://www.mpublic.ro 11.http://www.schengen.mira.gov.ro 317