Spete Trafic de Droguri [PDF]

Zitiervorschau

Infracțiuni prevăzute în legi speciale Practică judiciară comentată

2013

Capitolul I Infracțiuni privind regimul drogurilor Normele penale prevăzute în Legea nr. 143/2000 Art. 2 (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Art. 3 (1) Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. Art. 4 (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă. (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 5 ani. Art. 5 Punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unui local, a unei locuinţe sau a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. Art. 6 (1) Prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenţie, de către medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical, se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani. (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi eliberarea sau obţinerea, cu intenţie, de droguri de mare risc, pe baza unei reţete medicale prescrise în condiţiile prevăzute la alin. (1) sau a unei reţete medicale falsificate. Art. 7 Administrarea de droguri de mare risc unei persoane, în afara condiţiilor legale, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani. Art. 8

Furnizarea, în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici unui minor se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Art. 10 Organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevăzute la art. 2-8 se pedepseşte cu pedepsele prevăzute de lege pentru aceste fapte, limitele maxime ale acestora sporindu-se cu 3 ani. Art. 11 (1) Îndemnul la consumul ilicit de droguri, prin orice mijloace, dacă este urmat de executare, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. (2) Dacă îndemnul nu este urmat de executare, pedeapsa este de la 6 luni la 2 ani sau amendă. Art. 12 Dacă faptele prevăzute la art. 2, 6-8 şi 11 au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Art. 13 (1) Tentativa la infracţiunile prevăzute la art. 2-7, la art. 9 şi 10 se pedepseşte. (2) Se consideră tentativă şi producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea comiterii infracţiunilor prevăzute la alin. (1). Art. 14 (1) Cu privire la infracţiunile cuprinse în prezentul capitol, pe lângă situaţiile prevăzute în Codul penal, constituie circumstanţe agravante următoarele situaţii: a) persoana care a comis infracţiunea îndeplinea o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice, iar fapta a fost comisă în exercitarea acestei funcţii; b) fapta a fost comisă de un cadru medical sau de o persoană care are, potrivit legii, atribuţii în lupta împotriva drogurilor; c) drogurile au fost trimise sau livrate, distribuite sau oferite unui minor, unui bolnav psihic, unei persoane aflate într-un program terapeutic ori s-au efectuat alte asemenea activităţi interzise de lege cu privire la una dintre aceste persoane ori dacă fapta a fost comisă într-o instituţie sau unitate medicală, de învăţământ, militară, loc de detenţie, centre de asistenţă socială, de reeducare sau instituţie medical-educativă, locuri în care elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale ori în apropierea acestora d) folosirea minorilor în săvârşirea faptelor prevăzute la art. 2-11; e) drogurile au fost amestecate cu alte substanţe care le-au mărit pericolul pentru viaţa şi integritatea persoanelor. (2) În cazul circumstanţei agravante prevăzute la alin. (1) lit. c), referitoare la săvârşirea faptelor într-o instituţie de învăţământ ori în locuri în care elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale sau în apropierea acestora, la maximul special prevăzut de lege se poate adăuga un spor care nu poate depăşi 5 ani, în cazul închisorii, sau maximul general, în cazul amenzii.

Art. 15 Nu se pedepseşte persoana care, mai înainte de a fi începută urmărirea penală, denunţă autorităţilor competente participarea sa la o asociaţie sau înţelegere în vederea comiterii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 2-10, permiţând astfel identificarea şi tragerea la răspundere penala a celorlalţi participanţi. Art. 16 Persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2-10, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege. Practică judiciară 1. Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpatul S.G. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri prevăzută în art. 2 alin. (2) din Legea nr.143/2000. Instanţa a reţinut că, la 8 noiembrie 2000, cu ocazia percheziţiei efectuate la domiciliul inculpatului, în camera locuită de acesta s-au găsit 13 doze de heroină, în greutate de 1,44 g. În a doua încăpere a fost identificată o altă persoană, I.M., găsindu-se şi două seringi hipotermice cu urme de heroină şi o fiolă spartă cu urme de substanţe, precum şi un plic cu sare de lămâie. În locuinţă s-au mai găsit diferite sume de bani. Din probele administrate a reieşit că inculpatul a deţinut heroina pentru a fi vândută şi nu pentru consum propriu, concluzie impusă de cantitatea mare de droguri şi de sumele de bani găsite, precum şi de faptul că analizele biologice făcute inculpatului nu au evidenţiat compuşi specifici consumului de heroină. Apelul inculpatului a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin decizia nr.51/A din 18 februarie 2002. Recursul declarat de inculpat, cu motivarea că fapta sa trebuia încadrată în prevederile art. 4 din Legea nr.143/2000, deoarece drogurile găsite la domiciliul său erau deţinute pentru consumul propriu, a fost respins ca nefondat. Arătați motivat dacă încadrarea juridică reținută de instanțe este legală. 2. Prin sentinţa nr. 482 din 27 mai 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpatul C.F. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri prevăzută în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, prin schimbarea încadrării juridice din prevederile art. 2 alin. (2). Instanţa a reţinut că, în cursul zilei de 29 ianuarie 2002, inculpatul a oferit spre vânzare unor persoane 4,04 g cannabis. Conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică, în plicul găsit asupra inculpatului s-a pus în evidenţă cantitatea menţionată de cannabis, drog ce face parte din tabelul III anexă la Legea nr.143/2000. Împotriva sentinţei a declarat apel procurorul, susţinând că încadrarea juridică dată faptei este greşită, întrucât în proba supusă analizei a fost pusă în evidenţă prezenţa THC, drog de mare risc, care atrage încadrarea faptei în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2002. Pentru clarificare, Curtea de Apel Bucureşti a dispus completarea raportului de expertiză efectuat în cauză.

În noul raport de expertiză s-a arătat că planta cannabis sativa, echivalentul cânepii, în raport cu mai mulţi factori (temperatură, sol) biosintetizează un compus chimic numit THC, acesta regăsindu-se în plantă în mod natural. În raport se mai arată că este corectă calificarea plantei cannabis ca fiind drog de risc, astfel cum este prevăzută în tabelul anexă III la Legea nr.143/2000, şi nu drog de mare risc, deoarece produsul tetrahidrocannabinol (THC) este drog de mare risc numai dacă se prezintă sub formă de extract, urmare a unor proceduri chimice. Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin decizia nr. 769 din 28 noiembrie 2000, a admis apelul declarat de procuror pentru alte motive, menţinând încadrarea juridică dată faptei. Împotriva deciziei Curții de Apel București, a declarat recurs procurorul, care a reiterat critica privind greșita încadrare juridică a faptei. Arătați motivat care este încadrarea juridică legală. 3. Prin sentinţa penală nr. 65/2009, pronunţată de Tribunalul Arad, în baza art. 2 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.E. la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru trafic ilicit de droguri de mare risc. În temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară, pe durata a 2 ani după executarea pedepsei principale, şi s-a interzis acestuia exercitarea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., mai puţin dreptul de a alege. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de introducere în ţară de droguri de mare risc, prevăzută şi pedepsită de art. 3 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (1) teza I din Legea nr. 143/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004, în urma schimbării încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu. În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (2), iar acesta raportat la art. 3 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 143/2000, în urma schimbării încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, şi cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare pentru tentativă la scoaterea din ţară de droguri de mare risc. În temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară, pe durata a 2 ani după executarea pedepsei principale, şi s-a interzis acestuia exercitarea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., mai puţin dreptul de a alege. Au fost contopite cele două pedepse principale aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare, fără aplicarea vreunui spor. Au fost contopite pedepsele complementare aplicate inculpatului, ce au acelaşi conţinut, în cea de 2 ani. Pe durata şi în condiţiile prevăzute în art. 71 C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie şi i s-a interzis acestuia exercitarea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., mai puţin dreptul de a alege. Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, la data de 15 iulie 2008, în jurul orelor 1800, inculpatul S.E. s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, pentru a ieşi din România, conducând un automărfar şi remorca acestuia, având ca pasager pe numita S.G., efectuând un transport de bunuri din Turcia către Budapesta. Cu ocazia controlului de frontieră sa constatat că prelata remorcii în partea superioară din faţă prezenta o tăietură de aproximativ 40

cm lipită cu bandă adezivă, motiv pentru care s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit împreună cu organele vamale. În urma verificărilor automărfarului s-a constatat că acesta era încărcat cu un număr de 300 colete conţinând cuptoare electrice şi un colet conţinând o plită electrică. Deasupra încărcăturii de colete, la locul corespunzător tăieturii observate în prelată, au fost găsite un număr de 4 cutii de carton de diferite mărimi şi fiecare dintre aceste cutii conţinea mai multe pachete ambalate în folie de plastic, în care se găsea o substanţă pulverulentă, de culoare galben-maroniu, care a reacţionat pozitiv la testul MMC pentru heroină. În total, în cele 4 cutii au fost găsite un număr de 83 pachete, masa totală a acestora fiind de 58,97 kg. Inculpatul nu a recunoscut că ar fi ştiut de existenţa drogurilor din remorca automărfarului pe care-l conducea. În cursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea unei comisii rogatorii, iar poliţia din Rotterdam a comunicat mai multe acte din care rezultă că inculpatul era în legătură cu o grupare criminală din Olanda, condusă de mai mulţi cetăţeni străini, rezidenţi în Olanda, care transportă droguri din Turcia spre Olanda. Din actele comunicate a rezultat că inculpatul urma să se întâlnească în localitatea Szeged Ungaria cu cetăţeanul străin B.L., pentru a-i preda acestuia cantitatea de droguri, cei doi ţinând legătura prin intermediul unui alt cetăţean străin, B.I. Interceptările telefonice au evidenţiat că B.I. a vorbit de mai multe ori la telefon cu inculpatul şi i-a comunicat acestuia că urma să se întâlnească cu B.L. în Szeged pentru a-i preda drogurile. Din declaraţiile cetăţenilor străini menţionaţi mai sus, date în faţa autorităţilor olandeze, rezultă că inculpatul cunoştea despre existenţa drogurilor. Aceste declaraţii se coroborează şi cu declaraţia dată de patronul firmei de transport, din care rezultă că inculpatul a asistat la încărcarea remorcii, deşi acesta a susţinut că nu a participat la încărcare. Inculpatul a negat orice implicare în operaţiunea de tăiere a prelatei şi introducere a drogurilor în tir, invocând eroarea de fapt. Din probatoriul administrat, prima instanţă a apreciat că inculpatul nu s-a aflat în eroare cu privire la conţinutul transportului pe care îl efectua, deoarece cunoştea faptul că în tir-ul pe care-l conducea ca şofer, angajat al unei firme, pe teritoriul României urmau să fie introduse droguri pe care trebuie să le transporte în Szeged, trecând prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac. Prin urmare, instanţa de fond a constatat că activitatea desfăşurată de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 2 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr.143/2000. Nu s-a reţinut ca probată infracţiunea de introducere în ţară a drogurilor de mare risc, vinovăţia inculpatului fiind reţinută cert doar pentru activitatea de transport al drogurilor pe teritoriul României. Pentru infracţiunea prevăzută în art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, având în vedere că drogurile au fost descoperite pe sensul de ieşire din ţară, prima instanţă nu a considerat-o consumată, ci în forma tentativei, executarea hotărârii de scoatere din ţară a drogurilor fiind întreruptă în vama Nădlac prin controlul efectuat pe sensul de ieşire din ţară, astfel că s-a dispus condamnarea inculpatului în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Împotriva sentinţei au declarat apel Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Arad şi inculpatul S.E. Instanţa de apel a constatat că încadrarea juridică dată faptelor de către instanţa de fond este greşită, fiind corectă aceea dată prin rechizitoriu, respectiv trafic de droguri de mare risc,

prevăzută în art. 2 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi introducere în România de droguri de mare risc fără drept, prevăzută în art. 3 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Nefondată s-a apreciat solicitarea de reducere a pedepsei şi, dimpotrivă, s-a motivat necesitatea înlăturării circumstanţelor atenuante, astfel cum s-a solicitat de parchet. Pentru aceste motive, Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, prin decizia nr. 113 A din 27 octombrie 2009, a admis apelul declarat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Arad şi a desfiinţat, în parte, sentinţa primei instanţe. Rejudecând, în baza art. 2 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare, iar în baza art. 3 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 15 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani. Curtea de apel a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a respins, ca nefondat, apelul inculpatului. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul S.E., care a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută în art. 2 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea prevăzută în art. 3 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi achitarea pentru această infracţiune, în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen, deoarece s-a aflat în eroare. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei prin aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen. Arătați motivat: 1. Dacă în speță inculpatul s-a aflat sau nu în eroare; 2. Care este încadrarea juridică a faptelor comise inculpatul S.E.; 3. Dacă în speță se justifică reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. 4. În fapt prima instanță l-a achitat pe inculpatul N.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, argumentând că asupra acestuia nu sau găsit droguri deținute pentru consum propriu, iar consumul ca atare nu este incriminat. Curtea de apel, a admis apelul procurorului și l-a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea deciziei instanței de apel și achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri pentru consumul propriu. Instanța supremă a respins ca nefondat recursul, cu motivarea că susținerea potrivit căreia nu poate fi pedepsit consumul de droguri ca atare, ci numai deţinerea în vederea consumului, ar însemna ca acţiunea scop (consumul propriu-zis) deşi realizată să rămână nepedepsită, iar acţiunea mijloc (deţinerea), deşi mai puţin periculoasă să fie ea pedepsită. Arătați motivat care este soluția legală.

5. În fapt, prin sentinţa penală nr. 315 din 24 iunie 2005 a Tribunalului Galaţi s-a dispus, în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., şi art. 13 C. pen., condamnarea inculpatului B.R.A. la o pedeapsă de un an închisoare. Acelaşi inculpat a fost condamnat, la o pedeapsă de 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 865, raportat la art. 85 C. pen., s-a dispus anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 3 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 464/2002 a Tribunalului Galaţi. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 3 luni închisoare în pedepsele componente, respectiv: - un an şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 şi art. 76 C. pen.; - 2 ani şi 2 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de un an închisoare, 5 luni închisoare, un an şi 6 luni închisoare şi 2 ani şi 2 luni închisoare şi s-a dispus ca inculpatul B.R.A. să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 ani şi două luni închisoare, sporită la 2 ani şi 10 luni închisoare. Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus, în temeiul art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnarea inculpatului C.V.C. la o pedeapsă de 10 luni închisoare. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de un an şi 5 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 523/2002 a Tribunalului Galaţi în pedepsele componente, după cum urmează: - un an şi 2 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 99 şi 109 C. pen.; - un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 99 şi art. 109 C. pen. (sentinţa penală 257/2002 Tribunalul Vrancea); - 2 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 99 şi art. 109 C. pen. (sentinţa penală nr. 257/2002 Tribunalul Vrancea). În baza art. 865 C. pen., s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a pedepselor aplicate prin sentinţa penală nr. 464/2002 a Tribunalului Galaţi şi nr. 523/2002 a Tribunalului Galaţi. În conformitate cu dispoziţiile art. 36, raportat la art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de 2 luni închisoare, un an închisoare, un an şi 2 luni închisoare, 2 ani şi 3 luni închisoare, 2 ani închisoare şi 10 luni închisoare, şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea respectiv 2 ani şi 3 luni închisoare, sporită la 3 ani închisoare. În temeiul art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. Prin aceeaşi sentinţă penală au mai fost condamnaţi inculpaţii M.D.R., M.M.A., S.M., T.S.N. şi T.C.S. Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că inculpaţii B.R.A., C.V.C., T.S.N. şi T.C.S., fiind consumatori de droguri, şi îşi procurau medicamentul Fortral din farmacii, pe care şi-l injectau intravenos, falsificând reţete medicale, pe care menţionau nume de persoane fictive. În ziua de 28 septembrie 2001, inculpatul T.C.S. a procurat o reţetă medicală în alb pe care era aplicată ştampila medicului S.M. şi a completat-o cu numele A.M.A. şi diagnosticul „Sindrom Wlims”, iar la rubrica tratament a menţionat 10 fiole Fortral.

Inculpatul T.S.N. a arătat reţeta respectivă inculpatului B.R.A. şi împreună au hotărât să cumpere medicamentul pentru a-l consuma. Pentru a nu trezi suspiciuni la farmacie şi pentru a nu se expune, cunoscând gravitatea faptelor, cei doi inculpaţi au apelat la o prietenă, O.C., solicitându-i să cumpere medicamentul respectiv, fără să-i spună că reţeta este falsificată şi că Fortralul este o substanţă stupefiantă. În ziua de 29 septembrie 2001, cei doi inculpaţi şi martora O.C. s-au deplasat la farmacia R. din Galaţi şi în timp ce inculpaţii aşteptau afară martora a încercat să cumpere medicamentul, dar farmacista şi-a dat seama că reţeta este falsificată şi a anunţat organele de poliţie. În data de 15 februarie 2002, inculpatul C.V.C. s-a deplasat la farmacia N. din Galaţi având o reţetă pentru Fortral, pe care o primise de la inculpatul B.R.A. Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că, în perioada decembrie 2001 – aprilie 2002, inculpatul C.V.C. şi inculpatul B.R.A. au falsificat fiecare câte 4 reţete medicale pe care le-au folosit pentru a-şi cumpăra medicamentul Fortral. Arătați motivat dacă, în ceea ce îi privește faptele comise de inculpații B.R.A. și C.V.C., încadrarea juridică este legală. 6. Prin sentinţa nr. 257 din 30 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a penală, între altele, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea alin. (2) C. pen., a fost condamnată inculpata M.C., ca urmare a săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată. În baza art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, a fost condamnată inculpata M.C., ca urmare a săvârşirii infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept. În baza art. 33 lit. a) C. pen., s-a constatat că infracţiunile pentru care inculpata este condamnată în cauză sunt concurente şi s-a făcut aplicarea în baza art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. În baza art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, a fost condamnat inculpatul G.I., ca urmare a săvârşirii infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept. I. În ceea ce priveşte activitatea infracţională a inculpatei M.C., tribunalul a reţinut, în esenţă, următoarele: În data de 10 aprilie 2008, inculpata a vândut colaboratorului cu nume de cod I.V., pentru 150 lei, o punguţă din plastic alb care conţinea o substanţă pulverulentă de culoare bej-maronie, conţinând, pe lângă cofeină şi griseofulvin, şi heroină. Fapta inculpatei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută în art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000. Deşi nu s-a mai reuşit achiziţionarea de droguri, în mod nemijlocit, de la inculpata M.C., pe parcursul procesului penal s-au administrat mai multe probe din coroborarea cărora rezultă, mai presus de orice îndoială, că, în afară de actul material din data de 10 aprilie 2008, inculpata a desfăşurat, în cursul anului 2008, şi alte acte specifice elementului material al infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, respectiv, heroină. Tribunalul a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută în art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000. Astfel, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la domiciliul inculpatei, în camera inculpatei au fost găsite o fiolă spartă cu urme de arsură, o seringă hipodermică folosită şi o folie din plastic, învelite în staniol de culoare argintie ce conţine urme de praf de

culoare maro. De asemenea, au fost găsite 9 seringi hipodermice nefolosite. Folia de plastic, seringa hipodermică şi fiola spartă au fost supuse unei constatări tehnico-ştiinţifice, prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 18 septembrie 2008 concluzionându-se că în seringă, în fiolă şi pe folia în cauză s-a pus în evidenţă heroină (diacetilmorfină), substanţă menţionată în tabelul nr. I, anexă la Legea nr. 143/2000, intrând, prin urmare, în categoria drogurilor de mare risc (conform art. 1 lit. c din Legea nr. 143/2000). Aspectele rezultând din procesul-verbal de percheziţie domiciliară şi din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică se coroborează cu declaraţiile inculpatei care a recunoscut că bunurile supuse constatării tehnico-ştiinţifice îi aparţin, ea fiind consumatoare de droguri. Faptul că inculpata era, în perioada efectuării percheziţii domiciliare, consumatoare de droguri de mare risc, rezultă şi din buletinul de analize medicale din 18 septembrie 2008, în care se precizează că la testul de narcodependenţă rezultatul a fost pozitiv pentru morfină şi opiacee. Faptul că inculpata era consumatoare de droguri este atestat şi de M.Ş., care a declarat că o cunoaşte pe inculpată ca fiind consumatoare de heroină. Tribunalul a apreciat că, faţă de materialul probator administrat în cauză, se poate considera ca probată fapta inculpatei de a fi deţinut, la un moment anterior celui al efectuării percheziţiei domiciliare, o cantitate de heroină destinată consumului propriu, fără drept, fiind, astfel, întrunite, elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000. Tribunalul nu a reţinut ca fiind corectă susţinerea apărătorului ales al inculpatei, potrivit căreia nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, impunându-se achitarea în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru că organele de urmărire penală nu au găsit cantitatea de drog destinată consumului propriu asupra inculpatei, ci doar urme de heroină, ceea ce ar atesta un consum trecut, nu unul viitor, aşa cum ar impune textul de incriminare. Pentru a se aprecia ca fiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni în modalitatea deţinerii de droguri pentru consum propriu, nu este necesar ca descoperirea faptei să aibă loc în timp ce persoana în cauză se află, încă, în detenţia cantităţii de drog, deci anterior consumării acesteia, ci este suficient să se probeze că persoana s-a aflat la un moment dat în posesia unei cantităţi de drog, a cărei destinaţie era consumul propriu, faptul consumării, între timp, a acestei cantităţi de drog, constituind o probă suplimentară că aceasta a fost destinaţia. O altă interpretare ar conduce la concluzia că fapta de a deţine droguri pentru consum propriu ar putea fi considerată infracţiune doar dacă ar fi descoperită în flagrant, nerezultând din modul de redactare a art. 4 din Legea nr. 143/2000 că aceasta a fost voinţa legiuitorului. II. În ceea ce priveşte activitatea infracţională a inculpatului G.I., tribunalul a reţinut următoarele: Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în data de 18 septembrie 2008 la domiciliul inculpatului, s-a găsit în camera ce încorporează şi bucătăria un fragment de folie de plastic arsă, împachetată în staniol. Această folie de plastic, pe care s-au observat urme de materie, a fost supusă unei constatări tehnico-ştiinţifice, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 18 septembrie 2008 concluzionând că pe proba înaintată s-a pus în evidenţă heroină (diacetilmorfină), substanţă menţionată în tabelul nr. I, anexă la Legea nr.143/2000, intrând, prin urmare, în categoria drogurilor de mare risc (conform art. 1 lit. c din Legea nr. 143/2000). Aspectele rezultând din procesul-verbal de percheziţie domiciliară şi din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică se coroborează cu declaraţiile inculpatului care a recunoscut că punguţa din material plastic, din care a fost găsit un capăt în domiciliul său în data de 18 septembrie 2008, a conţinut heroină, mai exact, o bilă, pe care el a cumpărat-o în data de 15 septembrie 2008 cu 50 de lei. Cantitatea respectivă de drog a fost consumată de inculpat, acesta fiind consumator de

droguri de mai multe luni de zile. Faptul că inculpatul este consumator de droguri este atestat şi de G.E. Tribunalul a apreciat că, faţă de materialul probator administrat în cauză, se poate considera ca probată fapta inculpatului de a fi deţinut, la un moment anterior celui al efectuării percheziţiei domiciliare, o cantitate de heroină destinată consumului propriu, fără drept, fiind, astfel, întrunite, elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000. Tribunalul nu a reţinut ca fiind corectă susţinerea apărătorului din oficiu al inculpatului, exprimată la momentul dezbaterilor, potrivit căreia nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, impunânduse achitarea în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru că organele de urmărire penală nu au găsit cantitatea de drog destinată consumului propriu asupra inculpatului, ci doar urme de heroină pe o folie de plastic, care ar atesta un consum trecut, nu unul viitor, aşa cum ar impune textul de incriminare. Pentru a se aprecia ca fiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni în modalitatea deţinerii de droguri pentru consum propriu, nu este necesar ca descoperirea faptei să aibă loc în timp ce persoana în cauză se află, încă, în detenţia cantităţii de drog, deci anterior consumării acesteia, ci este suficient să se probeze că persoana s-a aflat la un moment dat în posesia unei cantităţi de drog, a cărei destinaţie era consumul propriu, faptul consumării, între timp, a acestei cantităţi de drog, constituind o probă suplimentară că aceasta a fost destinaţia. O altă interpretare ar conduce la concluzia că fapta de a deţine droguri pentru consum propriu ar putea fi considerată infracţiune doar dacă ar fi descoperită în flagrant, nerezultând din modul de redactare a art. 4 din Legea nr. 143/2000 că aceasta a fost voinţa legiuitorului. Prin decizia nr. 277/A din 21 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, s-a dispus admiterea apelurilor declarate, între alţii, de inculpaţii M.C. şi G.I. împotriva sentinţei nr. 257 din 30 martie 2010 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a II a penală, s-a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi rejudecând: În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., au fost achitaţi inculpaţii M.C. şi G.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000. Instanţa de apel a considerat că, pentru a se putea reţine infracţiunea prevăzută în art. 4 din Legea nr. 143/2000, nu este necesar ca descoperirea faptei să aibă loc în timp ce inculpatul se afla încă în detenţia drogurilor, că este suficient să se probeze că acesta s-a aflat la un moment dat în posesia unei cantităţi de droguri, a cărei destinaţie era consumul propriu. Totuşi, această deţinere trebuie să aibă o anumită întindere în timp şi să fie suficient de caracterizată, pentru că în caz contrar s-ar ajunge, indirect, la sancţionarea consumului de droguri - în dezacord cu voinţa legiuitorului - câtă vreme orice consum presupune implicit o deţinere anterioară a drogurilor consumate. În cauză se reţine că găsirea unui fragment de folie pe care au fost evidenţiate urme de heroină nu poate face dovada, prin ea însăşi, a unei deţineri de droguri în scopul consumului propriu, demonstrând doar un consum anterior, care nu este prevăzut ca infracţiune de legea penală. Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs, între alţii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Procurorul a criticat decizia prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., în sensul greşitei achitări a inculpaţilor M.C. şi G.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute în art. 4 din Legea nr. 143/2000. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu cauza, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată ca fiind fondat recursul procurorului pentru următoarele considerente: Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea,transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoarea. În alin. (2) al aceluiaşi text se arată că, dacă faptele prevăzute în alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 5 ani. Din conţinutul normei de incriminare se observă că legiuitorul a prevăzut mai multe modalităţi alternative de comitere a faptei, modalităţi care constituie, în acelaşi timp, elementul material al infracţiunii de trafic de droguri prevăzută în art. 2 din Legea nr. 143/2000. Diferenţa dintre cele două infracţiuni este dată de subiectul activ al acestora şi de scopul pentru care se desfăşoară activităţile interzise. Astfel, dacă în cazul infracţiunii prevăzute în art. 2 din Legea nr. 143/2000, subiectul activ poate fi orice persoană (inclusiv o persoană dependentă de droguri), în cazul infracţiunii prevăzute în art. 4, subiectul activ nu poate fi decât o persoană dependentă de droguri care desfăşoară activitatea ilicită numai în scopul obţinerii de droguri pentru consumul propriu. Legiuitorul român nu incriminează consumul de droguri, ci cultivarea, cumpărarea, deţinerea de droguri pentru consum propriu. În cazul săvârşirii unor astfel de fapte şi, implicit, al stabilirii unei încadrări juridice corecte, organele judiciare trebuie să stabilească dacă respectiva cantitate de drog deţinută ilegal de persoana depistată era destinată consumului propriu, traficului ilicit ori şi consumului şi traficului ilicit de droguri. Nici pentru reţinerea infracţiunii prevăzute în art. 2 şi nici a infracţiunii prevăzute în art. 4 din Legea nr. 143/2000, nu se cere ca activitatea infracţională să se prelungească în timp, ci să se probeze scopul deţinerii de droguri, care poate fi pentru consum propriu sau pentru trafic ilicit. În acelaşi timp, pentru reţinerea infracţiunii prevăzute în art. 4 din Legea nr. 143/2000, nu este necesar ca descoperirea faptei să aibă loc numai în momentul în care inculpatul deţinea drogul, deci anterior consumării acestuia, ci este obligatoriu, astfel cum s-a arătat anterior, să se probeze că inculpatul a deţinut drogul în vederea consumului. Altfel, reţinerea infracţiunii prevăzute în art. 4 din Legea nr. 143/2000 ar fi posibilă doar în ipoteza prinderii în flagrant a inculpatului, ceea ce excede voinţei legiuitorului. În cauza dedusă judecăţii, cu privire la infracţiunea de deţinere de droguri pentru consum propriu - infracţiune reţinută în sarcina inculpaţilor G.I. şi M.C. - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceştia au deţinut droguri şi pentru consum propriu, ceea ce atrage răspunderea penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000. Astfel, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la domiciliul inculpatei M.C., la data de 18 septembrie 2008, în camera inculpatei au fost găsite o fiolă spartă cu urme de arsură, o seringă hipodermică folosită şi o folie de plastic, învelite în staniol de culoare argintie ce conţinea urme de praf de culoare maro. De asemenea, au fost găsite nouă seringi hipodermice nefolosite.

Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 18 septembrie 2008, s-a stabilit că în seringă, în fiolă şi pe folia în cauză au fost evidenţiate urme de heroină. Procesul-verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare şi raportul de constatare tehnicoştiinţifică se coroborează cu declaraţiile inculpatei M.C., care a recunoscut că este consumatoare de droguri. Totodată, din buletinul de analize medico-legale din 18 septembrie 2008 rezultă că la testul de narcodependenţă rezultatul a fost pozitiv. Aceleaşi aspecte se impun a fi reţinute şi faţă de inculpatul G.I., vinovăţia acestuia fiind dovedită cu procesul-verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, declaraţiile inculpatului care a recunoscut că punguţa din material plastic găsită la domiciliu său în data de 18 septembrie 2008 a conţinut heroină, mai exact o bilă, pe care a cumpărat-o în data de 15 septembrie 2008 cu suma de 50 lei. În raport cu elementele de ordin teoretic şi cu datele speţei, se constată că interpretarea dată de instanţa de apel - în sensul că este dovedit doar un consum anterior şi că deţinerea, pentru a constitui infracţiune, trebuie să aibă o oarecare întindere în timp - este greşită (I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2332 din 9 iunie 2011, disponibilă la adresa www.scj.ro). Arătați motivat dacă, în speță, sunt sau nu întrunite elementele constitutive ale infrac țiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000. 7. Prin sentinţa nr. 748 din 26 septembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, Secţia I penală, s-au dispus următoarele: În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi a art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.S. la pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de o lună închisoare. În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate urmând ca inculpatul P.S. să execute pedeapsa de 4 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi a art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.J. la pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi a art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare. În baza art. 70 din O. U. G. nr. 105/2001, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi a art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de o lună închisoare. În baza art. 293 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi a art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de două luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate urmând ca inculpatul P.J. să execute pedeapsa de 5 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut că, la data de 1 februarie 2011, prin referatul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate - Serviciul Antidrog, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi

Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism cu privire la faptul că autorităţile competente din Aeroportul Internaţional Schiphol, Olanda, au depistat, în urma controlului efectuat asupra unui colet suspect, cantitatea de 1 kg heroină. Coletul a fost trimis prin firma A., parteneră cu firma de curierat rapid P., din Iran via Dubai şi Amsterdam, iar destinaţia finală era Bucureşti, România, cartier C., complexul D., stand nr. 101, indicându-se un telefon de contact, expeditor fiind numitul A.A., iar ca destinatar figurând numitul K.P. Astfel, prin adresa autorităţilor olandeze competente din data de 31 ianuarie 2011 s-a comunicat Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate faptul că s-a permis trecerea liberă a coletului suspect conţinând cantitatea de heroină depistată (aproximativ 800-900 g) pe calea aerului, prin intermediul cursei T. din data de 1 februarie 2011. La data de 1 februarie 2011 lucrătorii de poliţie judiciară delegaţi în cauză, împreună cu lucrători de poliţie din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi un angajat al Autorităţii Naţionale a Vămilor - Biroul Vamal Otopeni au preluat coletul sosit din Amsterdam, Olanda, în prezenţa martorilor asistenţi N.I. şi S.M., iar cu ocazia deschiderii au constatat că în interior se afla o carte şi două hard-discuri înfăşurate într-o folie de protecţie din material plastic. În momentul în care s-a procedat la desfacerea carcaselor celor două hard-discuri s-a constatat că în interiorul ambelor obiecte se află o substanţă pulverulentă de culoare brună. Cele două hard-discuri, împreună cu substanţa pulverulentă găsită în interior, au fost predate la Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române în vederea efectuării unui raport de constatare tehnico-ştiinţifică pentru depistarea drogurilor. Prin adresa din 1 februarie 2011 a Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române s-a comunicat că probele înaintate în cauză conţin heroină, substanţă care face parte din Tabelul nr. 1 anexă la Legea nr. 143/2000, constituind drog de mare risc. Ulterior, din raportul de constatare din 7 februarie 2011 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a rezultat că probele înaintate în cauza privind pe numitul K.P., constând în 67,38 g (47,18 g după uscare) substanţă pulverulentă umedă de culoare bej, 4,19 g (2,45 g după uscare) substanţă pulverulentă umedă de culoare bej introdusă într-o punguţă din material plastic transparentă, două carcase de hard-disk cu urme de materie de culoare bej, patru folii tip indigo cu urme de materie de culoare bej şi o folie din material plastic cu urme de materie de culoare bej, conţin toate heroină, substanţă care face parte din Tabelul nr. I anexă la Legea nr. 143/2000 şi constituie drog de mare risc. Investigatorii sub acoperire cu numele de cod D.S. şi nume de cod A.S. au fost autorizaţi în vederea strângerii datelor şi informaţiilor privind existenţa infracţiunilor şi identificarea persoanelor faţă de care există presupunerea că le-au săvârşit, inclusiv efectuarea unei operaţiuni de livrare supravegheată cu substituirea totală sau parţială a cantităţii de aproximativ 1 kg de heroină, pe o perioadă de 30 zile, de la data de 2 februarie 2011 până la data de 4 martie 2011. Astfel, s-a procedat la interceptarea şi înregistrarea convorbirilor audio-video în mediul ambiental efectuate de numitul K.P. şi alţi membri ai reţelei de narcotraficanţi din care acesta face parte, având în vedere că la data de 7 februarie 2011 o persoană care s-a recomandat cu numele K.P. a apelat telefonic de 3 ori la sediul firmei de curierat P., întrebând de ce nu i s-a livrat coletul din Iran, împrejurare în care a fost de acord să i se livreze acest colet în cursul datei de 8 februarie 2011.

În cursul datei de 8 februarie 2011, numitul K.P. a utilizat postul telefonic pentru a lua legătura cu numita P.A. şi, totodată, în cursul aceleiaşi zile a luat legătura cu firma de curierat rapid P., insistând să i se livreze coletul din Iran la standul nr. 101 din complexul D., după care a luat legătura cu o persoană, identificată ulterior ca fiind inculpatul P.S. şi, imediat după aceasta, a sunat din nou la firma de curierat rapid P., insistând din nou să i se livreze coletul, deoarece are ceva important de primit din străinătate. Astfel, din investigaţiile efectuate în cauză a rezultat că inculpatul P.J. utiliza două posturi telefonice, unul dintre acestea fiind înregistrat pe numele K.P. Aşadar, persoana care s-a recomandat ca fiind K.P. era de fapt inculpatul P.J. La data de 8 februarie 2011, inculpatul P.J. a luat legătura cu investigatorul sub acoperire A.S., telefonic, recomandându-se K.P., cerându-i să-i livreze coletul cu heroina sosită din Iran în data de 9 februarie 2011, la standul nr. 101 din complexul D., unde îl va aştepta personal, crezând că vorbeşte cu angajatul firmei de curierat P. După câteva minute, inculpatul P.J. l-a contactat pe fratele său, inculpatul P.S., pentru a-l anunţa că a doua zi trebuie să ridice coletul din complexul D. Tot la data de 8 februarie 2011, inculpatul P.S. a purtat o discuţie cu o altă persoană, care cunoştea despre transportul de heroină din Iran, interesându-se unul de la altul dacă mai ştiu ceva de coletul cu droguri, individul neidentificat comunicându-i faptul că acest colet va fi livrat a doua zi la ora 12:00. Inculpatul P.S. i-a spus că a sunat să întrebe ce s-a întâmplat şi i s-a spus că nu s-a livrat coletul din cauza aglomeraţiei. Totodată, interlocutorul inculpatului P.S. a discutat despre faptul că s-au plătit 2 kg, referindu-se la faptul că aştepta să primească 2 kg heroină, adică atâta a comandat, inculpatul P.S. confirmând că ştie despre tranzacţie. La data de 9 februarie 2011, inculpatul P.J. l-a contactat telefonic pe inculpatul P.S. şi l-a îndrumat cum să ajungă în faţa standului nr. 101, iar în timpul uneia din discuţiile telefonice acesta din urmă i-a confirmat că a luat pachetul. La sfârşitul discuţiei, inculpatul P.S. i-a spus inculpatului P.J. că pleacă din locul acela ca să nu vină cineva, fiind evidentă temerea celor doi de a nu fi prinşi de autorităţi cu pachetul de droguri. Aceste discuţii au fost purtate în contextul în care după ce inculpatul P.S. a fost coordonat telefonic de către inculpatul P.J. să preia coletul cu droguri de la investigatorul sub acoperire A.S., crezând că este angajatul firmei de curierat, primul dintre inculpaţi a fost prins de lucrătorii de poliţie judiciară în timp ce se îndrepta spre ieşirea din complexul D., după ce în prealabil a sesizat că este urmărit şi a început să fugă, iar când s-a încercat imobilizarea sa, a opus rezistenţă, totodată apelându-l pe inculpatul P.J. pentru ca acesta să audă că a fost prins de poliţie. În drept, faptele săvârşite de către inculpatul P.S., constând în aceea că, la data de 9 februarie 2011, a ridicat de la investigatorul sub acoperire A.S., despre care a avut reprezentarea că este un angajat al serviciului de curierat rapid, respectiv al poştei, coletul cu substanţa care a substituit cantitatea de circa 80 g heroină sosită din Iran via Dubai şi Amsterdam, folosindu-se cu bună ştiinţă de un paşaport fals pe numele K.P. la solicitarea fratelui său, inculpatul P.J., fiind prins în flagrant la ieşirea din complexul D. de lucrătorii de poliţie judiciară delegaţi în cauză, s-a considerat că întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc şi uz de fals, în concurs, prevăzute în art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 291 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Fapta săvârşită de către inculpatul P.J., constând în aceea că, în cursul anului 2009, a pătruns fraudulos pe teritoriul României din Irlanda, folosindu-se de un paşaport fals pe numele K.P., s-a apreciat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 70 din O. U. G. nr. 105/2001. Faptele săvârşite de către inculpatul P.J., constând în aceea că a comandat din Iran şi a dispus transportul din acea ţară via Dubai şi Amsterdam până în România a cantităţii de circa 80 g heroină, iar la data de 9 februarie 2011 l-a trimis pe fratele său, inculpatul P.S., să ridice coletul ce conţinea cantitatea de heroină menţionată, punându-i la dispoziţie un paşaport fals pe numele K.P., împrejurare în care, la data de 9 februarie 2011, în jurul orelor 12:00, inculpatul P.S. a ridicat coletul, conţinând circa 80 g heroină de la investigatorul sub acoperire A.S., despre care a avut reprezentarea că este un angajat al serviciului de curierat rapid, respectiv al poştei, folosindu-se cu bună ştiinţă de un paşaport fals pe numele K.P., fiind prins în flagrant la ieşirea din complexul D. de lucrătorii de poliţie judiciară delegaţi în cauză, s-a considerat că întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc, trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc şi fals privind identitatea, în concurs, prevăzute în art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 293 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Prin decizia nr. 16 din 19 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, a admis apelul declarat de către procuror împotriva sentinţei nr. 748 din 26 septembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia I penală, a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi rejudecând: În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului P.S. din art. 291 C. pen. în art. 291 teza I C. pen. În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului P.J. din art. 70 din O. U. G. nr. 105/2001 în art. 70 alin. (1) din O. U. G. nr. 105/2001. În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi a art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.S. la pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza art. 291 teza I C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de o lună închisoare. În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate urmând ca inculpatul P.S. să execute pedeapsa de 4 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi a art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.J. la pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi a art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare. În baza art. 70 alin. (1) din O. U. G. nr. 105/2001, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi a art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de o lună închisoare. În baza art. 293 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi a art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de două luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate urmând ca inculpatul P.J. să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Au fost respinse, ca nefondate, apelurile inculpaţilor P.S. şi P.J. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs, între alţii, inculpatul P.S. Inculpatul P.S. a arătat că fapta sa nu se circumscrie elementului material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute în art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, activitatea sa neîncadrându-se în niciuna din modalităţile descrise în respectivul text de lege, solicitând achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul declarat în cauză, arătând că este adevărată susţinerea inculpatului P.S., în sensul că operaţiunea de ridicare a coletului, realizată de către acesta, nu este cuprinsă în enumerarea activităţilor expres menţionate în art. 2 din Legea nr. 143/2000, însă această activitate se circumscrie ipotezei prevăzute de legiuitor sub denumirea „alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor” (I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1231 din 19 aprilie 2012, disponibilă la adresa www.scj.ro). Arătați motivat dacă fapta inculpaului P.S. se circumscrie elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.