Tema Contractul de Transport [PDF]

Zitiervorschau

Tema: Aspecte generale privind contractul de transport 1. Definiţia şi caracterele juridice ale contractului de transport 2. Izvoarele reglementării juridice ale contractului de transport 3. Subiectele contractului de transport 4. Formarea şi încheierea contractului de transport 5. Conţinutul (clauzele) contractului de CI. 1. Transportul este deplasarea marfii si a pasagerilor dintr-un punct geografic în altul. Această activitate presupune apariţia şi dezvoltaerea unor relaţii juridice specifice dintre prestatorii serviciilor de transport şi beneficiarii acestora. Căzînd sub jurisdicţia legislaţiei civile sau comerciale, avînd aceleaşi principii de dezvoltate şi executare, relaţiile de transport îmbracă forma instrumentului principal al relaţiilor civile - contractul . Acesta este principalul mijloc de perfectare şi reglementare a raporturilor dintre participanţii la activităţile de transport. La fel prin contract se stabilesc obligaţiunile reciproce ale părţilor . Dat fiind faptul că după natura lor sunt cunoscute variate modalităţi de transport, există la fel şi tot atîtea forme contractuale de perfectare a relaţiilor dintre participanţii la acestora. În această diversitate de contracte există atît elemente comune care duce la necesitatea unei caracteristici generale a tuturor categoriilor contractului de transport. Din punct de vedere juridic contractul de transport este definit sub mai multe aspecte şi de diferite surse, atît doctrinale, cît şi surse normative. Astfel Codul civil actual (vechi) defineşte contractul dat în art 383 care stabileşte că în baza contractului de transport de mărfuri cărăuşul de obligă să trasporte încărcăturile încredinţate de predător, la punctul de destinaţie şi să le elibereze persoanei împuternicite (destinatarului ) spre a le primi, iar predătorul se obligă să achite taxa de transport conform tarifulu stabilit. Aliniatul II al aceluiaşi articol defineşte că în baza contractului de transpot de călători cărăuşul se obligă să-lk transporte pe călător la punctul de destinaţie, iar în cazul cînd călătorul a predat bagaje - - să transporte de asemenea bagajele la punctul de destinaţie şi să le elibereze persoanei împuternicite a le primi, călătorul la rîndul său se obligă să plătească taxa de transport şi plata pentru transportul bagajelor conform tarifului stabilit. În aşa mod contractul de transport este definit separat pentru mărfuri şi pentru pasageri şi bagaje. Cu toate că separarea definiţiilor este uneori binevenită pentru evidenţierea elementelor definitorii specifice ale noţiunii, totuşi în cazul reglementărilor generale este mai eficient de utilizat o definiţie unică care să satifâsfacă cerinţelor ambelor forme de transport. Cu atît mai mult că principalele elemente ale relaţiilor de transport de pasageri şi de mărfuri sunt identice. În aşa cazuri diferă numai unele chestiuni de realizare a mecanismului executării transportului fapt care este stabilit prin reglementările speciale din actele normative. În acelaţi timp oferirea separată a definirii contractelor de transport din codul vechi nu ne dă deplina claritate în ceia ce priveşe evidenţierea principalelor elemente ale raportului juridic ce reiese din acest contract . Astfel în aceste reglementări nu se conţin toate obligaţiile părţilor la contract printre care obligaţia transportatorului de a păstra marfa. La fel contractle date au amprenta normelor economiei socialiste planificate unde taxele de transport erau stabilite după un tarif fix. Pe cînd în noua reglementare deja această chestiune este lăsată la înţelegerea părţilor. Astfel Codul civil nou în art 980 defineşte contractul de transport o înţelegere prin care o parte (caraus, transportator) se obliga fata de cealalta parte (pasager sau client) sa o transporte împreuna cu bagajele ei sau, respectiv, sa transporte incarcatura la locul de destinaţie, iar cealalta parte se obliga sa plateasca remuneratia convenita . Definirea contractului de transport este variată în diferite izvoare de reglementare cu atît mai mult de la autor la autor. Astel O. Căpăţînă dă o definiţie unică a contractului de transport în sensul că prin

1

acestat se înţelege “convenţia prin care o parte cărăuşul profesionist se obligă în schimbul unei remuneraţii să efectuieze o deplasare de presoane sau de bunuri pe o anumită distanţă cu un vehicul coespunzător” Aceasta este destul de simplă dar nu satisface pe deplin cerinţelor cu toate că conţine elemente noi privind: statutul de profesionist al transportatorului pe care trebuie să-l aibă cărăuşul, asigurarea deplasării bunurilor sau persoanelor cu vehicul corespunzător. Nu sunt incluse elemente definitorii precum termenul de transport, executarea executarea pazei, eliberarea către destinatar. Una din cele mai complete definiţii este aceia care prevede contractul de transport de mărfuri ca acel contract prin care o parte în calitate de cărăuş se obligă în schimbul unui tarif , să transporte sub paza sa şi înîuntru unuio termen stabilit anumite cantităţi de mărfuri pe care se obligă să le elibereze destinatarului indicat de expeditor. Caracterele juridice ale contractului de transport sunt acele particularităţi care caracterizează acest contract în vederea stabilirii unor elemente definitorii şi de clasificare. Contractul de transport are caracterul unui contract sinalagmatic deoarece dă naştere la drepturi şi obligaţii reciproce pentru ambele părţi. Totodată acestea au dubla calitate atît de debitor cît şi de creditor.Cărăuşul are obligaţia de a primi la păstrare şi de a transporta într-un anumit termen o încărcătură determinată, pe care trebuie să o elibereze destinatarului indicat de expeditor, iar expeditorul se obligă să plătească taxa de transport), care constituie principala sa contraprestaţie. -Acest contract este cu titlu oneros, adică fiecare parte urmăreşte un anumit interes. Astfel expediturul –are ca scop deplasarea mărfurilor către punctul de destinaţie, iar cărăuşul- care este de obicei o întreprindere pretinde la un preţ pentru serviciul prestat. -În funcţie de momentul valabilităţii şi întrării în vigoare a contractului de transport putem menţiona că aici părerile specialiştilor se dispersează. Astfel unii autori ca Demetrescu, Tudor Popescu ş.a cosideră că acest contract are un caracter real. Motivaţia acestei afirmaţii este că cotractul poate lua naştere numai la predarea efectivă mărfurilor către cărăuş. Obligaţia acestuia de a transporta în spaţiu apare numai în urma acestei predări. În lipsa predării, cărăuşul s-ar afla în imposibilitatea de a-şi îndeplini obligaţiile sale. Această preare se face tocmai în scopu încheierii contractului. Alţi cercetători ca O. Căpătînă R. Rodiere susţin existenţa caracter consensual al contractului de transport, considerîndu-se că acesta nu este real pentru că el nu se formează prin remiterea lucrului. Aceştea motivează prin faptul că promisiunea de contract este valabilă şi îl obligă pe cărăuş înainte ca el să fi primit lucrul în măsura în care obligaţiile sunt în mod absolut definite şi acceptate şi cu totul o altă problemă este de a şti din care moment el este răspunzător de lucru. Unii autori iau în considerare atît caracterul consensual, cît şi caracteul real al contractului de transport. S-a subliniat, în considerarea caracterului real al contractului că, promisiunea de a contracta are valoarea unui contact distinct, a unui antecontract, cu efecte specifice, simpla promisiune neconfundîndu-se cu comtractul propriu-zis. În baza acestei promisiuni părţile s-ar obliga să încheie în viitor un contract, prin transmiterea efectivă a mărfurilor de către expeditor cărăuşului care se obligă să le transporte. Deoarece atît timp cît nu este cerută o formă specială, pentru ca contractul să se considere valabil încheiat, orice contract are un caracter consensal, dar contractul de transport de mărfuri poate fi analizat ca un contract real deoarece formarea lui implică cerinţa ca lucrurile respective să fie remise cărăuşului. Totuşi s-a apreciat că, în stadiul actual al legislaţiei noastre, această formă specială cerută pentru încheierea contractului este tocmai această remitere materială a lucriliu. Unele reglementări în domeniul transportului nu fac posibilă vreo îndoială în ceea ce priveşte caracterul real al contractului de transport, prevăzîndu-se expres în lege că acest contract se consideră încheiat în momentul în care calea ferată de expediţie a primit integral marfa la transport însoţită de scrisoarea de trăsură . În cazul transporturilor rutiere de

2

mărfuri, ca şi în cazul transporturilor maritime, predarea mărfii nu este considerată o condiţie a încheierii contractului de transport. -În funcţie de posibilitatea de negiciere a clauzelor contractului de transport acesta întruneşte şi unele caracteristici ale contractului de adeziune. Unele clauze nu se pot negocia din motive obiective, deoarece părţile sunt impuse să respecte unele prescripţii tehnice, de la care nu se poate deroga, de exemplu cu modalităţile de încărcare-descărcare, tipul mijloacelor de trasport, limita de încărcare, itinerarul sau a unr norme de natură legală, de exemplu termrnile de transport prevăzute în reglementări interne şi internaţionale.Alteori unele clauze sunt impuse unilateral, fiind acceptate ca atare de către beneficiarii de transport, în virtutea existenţii unui monopol sau lipsei de concurenţă pe piaţă. - Contractul de transport este un act juridic principal, adică el are o existenţă de sine stătătoare, fără a fi accesorou al unui alt contract. El are o reglementare distinctă, proprie cuprinsă în Codul civil art.980-1029, la care se adaugă reglementările specifice fiecărui mod de transport. 2. În Republica Moldova se folosesc numeroase acte normative care reglementează activitatea de transport, de expediere a mărfurilor, de primire a lor. Majoritatea acestor acte sunt încă de pe vremurile URSS, careva noi documente normative pînă cînd nu au fost adoptate, din acest motiv ţara noastră e încă într-o perioadă de slabă dezvoltare legislativă în domeniul dat. Izvoarele reglementării juridice a transportului în general coincid în majoritatea lor cu reglementările nemijlocite a contractului de transport. Deosebim izvoare cu caracter general dar utilizabile la reglementarea contractelor amintite. Acestea sunt prevederile Codului Civil în ceia ce priveşte aspectele generale privind contractele, condiţiile de valabilitate a lor , procedura încheierii, etc precum şi Legile cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, privind arenda , leasingul, privind protecţia consumatorilor, etc . Aceste acte normative reglementează raporturile de ordin general din acest domeniu, iar cînd este necesar ele devin acte suplimentare de reglementare a activităţii de transport . În acelali timp majoritatea relaţiilor de transport sunt reglementate de izvoarele speciale. Pintre acestea putem menţiona :  LEGEA cu privire la transporturi din 21.05.97 M.O al R.M nr.67-68 din 16.10.1997  C O D U L transporturilor auto din 29.07.98 M.O. nr.90-91 din 01.10.1998 Regulamentul transporturilor auto de calatori si bagaje N 195 din 09.12.1999 M.O nr.137-138 din 27.10.2000 Codul navigatiei maritime comerciale al republicii moldova din 30.09.1999  Statutul căilor ferate, 1964 URSS  Regulamentul privind transportarea încărcăturilor, 1983  Regulamentul privind transportul mărfurilor periculoase 1996 La fel ca izvoare ce sunt utilizate la reglementarea contractelor de transport intern şi internaţionale cunt Conventiile internaţionale in acest domeniu la care RM este parte. În majoritatea categoriilor de transport sunt convenţii şi la majoritate din ele RM a aderat. Printre acestea sunt:  Conventia ONU "Cu privire la transportul maritim internaţional de incareatura " a 1978 la Hamburg;  Conventia referitoare la transporturile feroviare internaţionale COTIF incheiata la Berna^ 1896,  Conventia referitoare la transportul auto din Geneva' 18 mai 1956simodif. m 1978  Conventia de la Varsovia privind unificarea unor regului ce tin de transportul internaţional aerian de mărfuri din 1929

3

În acelaşi timp în practica utilizări contractelor de transport se mai utilizează şi unele izvoare specifice ca Regulile INCOTERMS care mai mult reglementează derularea contractului de vînzare internaţională de mărfuri, dar are tangenţe destule şi cu transportul acestor mărfuri. 3. La determinarea părţilor acestui contract putem menţiona că ele sunt specifice adică se denumesc în mod tradiţional precum şi nu oricare persoană poate deveni subiect al acestui contract. Cărăuşul – este persoana care îşi ia însărcinarea să transporte un obiect oarecare. Se disting, astfel, două situaţii, în care persoana care se însărcinează cu transportul execută ea însăşi prestaţia respectivă şi alta potrivit căreea o persoană se însărcinează numai să contribuie la transportarea obiectului. La a doua situaţie se referă contractul de expediţie care la fel are ca obiect prestarea serviciilor de transportare, dar care are unele particularităţi. Astfel aceste relaţii se aseamănă cu cele ce ţin de comision, adică comisionarilor de transport (expeditorul) care încheie contractre cu deţinătorul mărfii faţă de care se angajează să încheie contracte de transport cu cărauşul propriu-zis, în nume propriu , dar pe contul clientului şi să efectuieze şi anumite operaţiuni materiale accesorii specifice transportului de mărfuri, precum ambalarea, ridicarea şi deplasarea mărfurilor spre locul de pornire a transportului. Acest contracte nu sunt contracte de transport, ce au o altă semnificaţie juridică, determinată de operaţiunile de intrmediere pe care persoanele respective le înfăptuiesc. Pentru a avea calitatea de cărăuş căruia să i se aplice normele legale în materie, este necesar ca acela ce o invocă să fie profesionist al transporturilor, să posede licenţa corespunzătoare şi evident în majoritatea cazurilor este necesar de a fi înregistrat corespunzător sub o formă organizatorică juridică de întreprindere. Din sistemul transporturilor a RM fac parte intreprinderile, institutiile si organizatiile cu diferite forme de proprietate: de stat, municipala, privata, proprietatea organizatiilor obstesti, proprietatea mixta, precum si proprietatea persoanelor fizice si juridice straine. Intreprinderile de transport efectueaza transporturi si presteaza alte servicii pe baza de contracte si comenzi de transport al calatorilor si marfurilor. Expeditorul-- este partea contractă în raporturile cu cărăuş, ea avînd interesul ca bunurile de transportat să fie deplasate. El poate fi orice persoană fizică sau juridică care are acest interes, dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege privind capacitatea de exerciţiu deplină (în cazul persoanei fizice) , şi dreptul de a întra în raporturi juridice în care să participe nemijlocit, în nume propriu sau prin intermidiari, potrivit actelor constitutive (în cazul persoanelor juridice). În unele texte de lege, (Codul Civil) ca şi în doctrina , mai sunt folosite , pentru a desemna expeditorul, alte noţiuni, precum ,, beneficiar de transport,, , ,,client,, , care, însă, în alte contexte , pot să desemneze şi destinatarul, ca fiind persoana care beneficiază de transport, elibeîndu-i-se marfa, sau în favoarea căreea se execută o altă prestaţie conexă. De fapt, nu este corect de echivala absolut pe ,, expeditor,, şi pe ,,client, Prin ,, expeditor” înţelegem, persoana care a încheiat un contract de transport pentru o expediţie, iar,, client,, fiind parte în contractul de transport care beneficiază contra cost de prestaţia de transport. Strict juridic cea mai indicată noţiune este aceea de ,,expeditor,, , adică partea care face oferta de contract care remite marfa şi ale cărei nume figurează în doc. de transport , pe care îl va semna. Ca expeditor poate să figureze în contract o altă persoană decît deţinătorul lucrurilor de transportat, în acest caz, această persoană are statut de intemediar care în mod obişnuit exercită o activitate de interpunere între deţinătorii lucrurilor şi cărăuş, în calitate de profesionişti încheind cu aceşti deţinători contracte distincte care nu sunt contracte de

4

transport , ci contracte de altă natură care le preced. Intermediarul care este denumit expediţionar are împuternicire de la deţinătorii lucrurilor de a încheia contractul de transport în nume propriu, el fiind în realitate clientul cărăuşului. Călătorul (pasagerul) care este subiect al contractului de transport de călători şi bagaje. Calatorii sunt persoane transportate cu un autovehicul, care nu participa la conducerea acestuia; Careva condiţii de ordin juridic asupra călătorilor evident nu sunt deaorece ca beneficiari ai acestui tip de transport pot fi oricare persoane fizice fără nici o restricţie. Destinatarul—este o persoană fizică sau juridică în favoarea căreea se efectuiază de fapt transportul şi căreea cărăuşul este obligat să elibereze mărfurile la destinaţie, în locul convenit . El este indicat în documentele de transport în chiar momentul încheerii contractului sau poate fi desemnat ulterior un alt destinatar , în exercitarea dreptului de modificare unilaterală a contractului de către expeditor. Poate avea calitate de destinatar o terţă persoană sau chiar însuşi expeditorul, persoană fizică (ce îşi trimite sie însuşi mărfurile ,pe care urmează a le primi chiar el la locul şi în termenul stabilit) sau persoană juridcă atunci cînd acesta îşi expediază mărfurile sale , de exemplu către o sucursală, către un punct de lucru ce îi aparţine etc. S-a remarcat ca destinatarul poate fi la rîndul său un reprezentant al beneficiarului de fapt al mărfurilor transportate şi că în transportul maritim expeditorul este denumit încărcător, iar destinatarul-primitor al mărfii, ambii fiind de regulă intermediari profesionişti- agenţi, brokeri specializaţi în operaţiuni de încărcare-descărcare a navelor. Din punct de vedere juridic, dacă ne raportăm la cei care convin încheierea unui contract de transport, chiar dacă în executarea acestuia, relaţiile juridice se diversifică ulterior, considerăm că actul juridic în cauză este bilateral, fie că destinatarul figurează ca o terţă persoană, avînd unele drepturi şi asumăndu-şi si unele obligaţii. Poziţia acestui destinatar este una specială, deosebită, care nu îndreptăţeşte totuşi se determină calificarea lui ca parte în contractul de 4. La încheierea oricărui contract inclusiv cel de transport este necesar stabilim elemntele constitutive (condiţii de valabilitate) şi procedura de încheiere. Pentru ca contractul să fie valabil, este nevoie să fie respectate o serie de condiţii de fond şi de formă impuse de lege. La condiţiile de fond se referă: a) capacitatea părţilor de a contracta. Această capacitate se determină conform prevederilor dreptului comun individual pentru fiecare persoană fizică în dependenţă de legislaţia ţării sale. În RM capacitatea de exerciţiu deplină survină la 18 ani. Pentru transportul de călători acestă capacitate nu este semnificativă deoarece ca pasagerui pot fi copiii ce nu a majoratul. Pentru persoanele juridice capacitatea survine din momentul înregistrării, iar persoana care semnează contractul trebuie să aibă împutemicirile cuvenite. b) consimtămîntul de a încheia contract trebuie să fie exprimat liber şi fără vicii. Adică este necesară manifestarea, exteriorizata, de vointa a persoanei de a incheia un act juridic art. 199 C.C. În calitate de vicii pot fi: ameninţarea cu forţa, aplicarea forţei, înşelăciunea, eroarea. Când sunt prezente unele din acestea persoana cointeresată poate declara contractul nul. Pentru DT consimtămîntul se exprimă nemijlocit prin urcarea în mijlocul de transport sau încărcarea marfurilor şi bagajelor. c) cauza contractului art207 CC- adică contractul şi părţile trebuie să urmărească scopul preconizat la încheiere. Adică contractul nu trebuie să fie fictiv sau cu scopul de a ascunde o altă afacere.

5

e)obiectul contractului (obligaţia, marfa, servciul) trebuie să fie determinat să existe, să fie legal, să fie moral, să fie cu circuitul civil. Ca condiţie de formă trebuie să fie respectată acea forma impusă de lege: oral sau scris. Forma este o conditie de valabilitate a actului juridic numai în cazurile expres prevazute de lege (art208). Forma scrisă este cerutâ în majoritatea ţârilor nu ca o condiţie de valabilitate ci ca condiţie necesară pentru dovada existenţei contractului Conform art.210 CC trebuie sa fie incheiate in scris contractele dintre subiectele de drept (persoane juridice, persoane fizice) daca valoarea obiectului actului juridic depaseste 1000 de lei. Nerespectarea formei scrise a actului juridic face sa decada partile din dreptul de a cere, in caz de litigiu, proba cu martori pentru dovedirea actului juridic. Nerespectarea formei scrise a actului juridic atrage nulitatea lui numai in cazul in care acest efect este expres prevazut de lege sau prin acordul partilor. În ceia ce priveşte încheierea contractului Codul Civil nou stabileşte expres principiul libertăţii convenţiilor şi anume în art. 667 indică că partile pot incheia în mod liber, contracte si pot stabili continutul lor. În acelaşi timp se pune condiţia legalităţii dar numai în limitele normelor imperative de drept. Este la fel prevăzut de Cod situaţia cînd piaţa unui serviciu sau produs este dominată de un monopolist. Adică prin art. 669 aprtea care detine o pozitie dominanta pe piata are obligatia de a contracta în acest domeniu fară a impune celeilalte parti conditii contractuale disproportionate. Această normă este destul de binevenită în dreptul transporturilor cînd la unele categorii de transport (aerian, feroviar, maritim,) pe piaţă este numai o singură companie care fiind monopolist poate dicta unele condiţii şi propune spre încheiere asa numitele contracte de adeziune , ca de altfel poate şi refuza neîntemeiat de închiea contract. Tradiţional în dreptul Civil ca de altfel şi în dreptul transporturilor contractele pot fi încheiate prin două metode de bază: 1. Între prezenţi sau metoda negocierilor directe când partenerii negociază într-un anumit loc şi finalizează cu încheierea contractului în forma convenită: oralâ sau scrisă. Pentru DT acestea sunt contractele de transportare a pasagerilor, bagajelor, precum şi a mărfurilor atunci cînd negocierea şi semnarea contractului se face nemijlocit cu prezenţa partenerilor. 2. Între absenţi — când negocierile şi încheierea contractelor are loc prin intermediul mijloacelor de telecomunicaţii: fax, scrisori, e-mail iar partenerii se află în locuri diferite. În aşa mod se încheie contractele internaţionale sau contractele de transport închieate pe lungă durată. Între absenţi procedura de contractare este mai complicată şi de altfel este reglementată de majoritatea actelor normative din domeniul contractelor, inclusiv Codul civil. Încheierea contractelor între absenţi presupune următoarele etape: 1.Oferta - înaintarea ofertei din partea vînzătomlui sau înaintarea comenzii de cumpărător. În art 681 din CC se defineşte oferta ca o propunere ferma, univoca, serioasa si completa, adresata unei sau mai multor persoane, care contine toate elementele esentiale ale viitorului contract si care reflecta vointa ofertantului de a fi legat prin acceptarea ofertei. Oferta poate fi: a) oferta liberă sau publicitară - adresată unui număr nedeterminat de persoane facută prin intermediul reclamei, tîrgurilor, cataloagelor. Această ofertă nu are scop încheierea contractului, nu-1 obligă pe ofertant la încheierea contractului şi nu implică efecte şi râspundere juridică (în afară de cazul când oferta include preţul şi modul lui de achitare). Pentru DT totuşi aceasă ofertă de transport de persoane si bunuri conform art 981din CC devine obligatorie adică persoana care face publica oferta are obligatia de a incheia contract de transport, cu exceptia cazurilor in care exista un motiv serios de a refuza.

6

b) Oferta fermă - adresată unor persoane concrete cu scopul de a încheia contractul. Pentru ca să aibă efecte juridice oferta fermâ trebuie să conţină principalele clauze contractuale: - numele şi datele despre părti, - obiectul contractului cu specificaţiile de calitate şi cantitate, - preţul şi modul de achitare a lui, - termenele şi modul de executare a contractului, - termenul de valabilitate a ofertei. Dacă termenul de valabilitate a ofertei nu-i indicat, acesta se consideră un termen rezonabil. Oferta fermă presupune obligaţii pentru ofertant de a încheia şi executa contractul sau responsabilitatea ofertantului exprimată prin restituirea daunelor şi cheltuielilor cauzate destinatarului ofertei. Oferta poate fi revocatâ (rechemată) fară a implica responsabilitatea ofertantului atunci când : - revocarea ajunge înaintea ofertei. - revocarea ajunge în acelaşi moment cu oferta. Acceptul este exprimarea voinţei destinatamlui ofertei prin care acesta doreşte să încheie contractul. Acceptul poate fi : a) expres - când acceptul e trimis către ofertant direct prin intermediul mijloacelor de telecomunicaţie, în forma convenită (scris, oral (telefon)). b) accept tacit - adică manifestarea de a încheia contract este exprimată prin îndeplinirea de către acceptant a anumitor acţiuni concludente ce dovedesc încheierea contractului şi se exprimă prin executarea nemijlocită a contractului (achitarea avansului, deschiderea acreditivului, încărcarea mărfurilor etc.). În acest caz conform art. 687 acceptarea produce efecte din momentul savirsirii acestor actiuni. De obicei acceptul tacit se aplică în relaţia cu parteneri cunoscuţi când este încredere. Ca şi oferta acceptul la fel poate fi revocat (art 695) daca instiintarea despre revocare parvine ofertantului inaintea acceptarii sau concomitent cu ea. În mod obişnuit acceptarea produce efecte din momentul in care este receptionata de ofertant. Acceptul trebuie să fie necondiţionat. Dacă acceptantul are careva obiecţii el trimite o contraofertă care parcurge aceleaşi etape ca şi oferta iniţialâ. Contractul se consideră încheiat atunci când părţile au ajuns la un numitor comun asupra principalelor condiţii contractuale. Articolul 696. Inscrisul care confirma incheierea contractului Conditiile aditionale sau conditiile modificate dintr-un inscris expediat intr-un termen rezonabil de la data incheierii contractului intre comercianti care are drept scop confirmarea acestuia devin parte a contractului, cu exceptia cazului cind ele il altereaza material sau cind partea care il receptioneaza le respinge fara intirzieri nejustificate. O deosebită importanţă pentru contractele interne şi internaţionale o au momentul şi locul încheierii lor. Momentul este important pentru stabilirea preţului mărfii când acesta este determinat de cotaţiile bursiere la data încheierii contractului. În dependenţă de moment se stabileşte începutul executării contractului şi a drepturilor şi obligaţiilor părtilor. După momentul se soluţionează conflictul de legi în timp. Locul încheierii contractului are importanţă pentru stabilirea jurisdicţiei arbitrale, se determină legea aplicabilă contractului. Locul şi momentul încheieri contractului este de dorit să fie indicat nemijlocit la încheierea acestuia. Dacă părţile nu s-au determinat asupra locului şi momentului la încheierea contractului între absenţi, acestea se determină în baza art 699din CC Adică contractul se 7

considera incheiat in momentul primirii acceptului de catre ofertant. Pentru contractele închieate între parteneri străini inclusiv contracte de transport, momentul şi locul încheierii lor se determină după două teorii care sau statornicit în teoria comerţului internaţional dar care depind de legislaţia diferitor tări : 1) Teoria emisiei care are două direcţii: -teoria cutiei poştale - în baza acestei teorii contractul se consideră încheiat în locul şi momentul când acceptantul a trimis (la poştă) acceptul său către ofertant, şi teoria emiterii acceptului cînd acceptantul dă acordul său semnînd oferta. Această teorie se aplică m legislaţia Japoniei, Siriei, Americii Latine şi statelor angloamericane. 2) Teoria recepţiei sau informatiei - în baza acesteia contractul se consideră încheiat în locul şi momentul când ofertantul a fost informat despre accept (Franţa, Moldova, România). 6. Conţinutul contractului de transport constă din totalitatea condiţiilor contractuale prin care se stabilesc drepturile şi obligaţiile părţilor. Ca şi orce contract comercial şi cel de transport poate conţine în conţinutul sau anumite condiţii ce ar determina circumstanţele şi obligaţiile reciproce ale părţilor. În fiecare ramură a transportului contractul încheiat prezintă de regulă unele particularităţi, care se referă nu numai la conţinutul documentului dar şi la denumirea lui. Pentru transport prin conţinut înţelegem atît acele elemente pe care succedînduse le conţine o înţelegere scrisă de transport precum şi nemijlocit acele clauze pe care le conţine documentul de transport. Potrivit art art. 994 din CC al RM Contractul de transport se constată printr-o scrisoare de trasura (conosament sau alt document echivalent). Însăşi în textul legii se stabileşte expres că documentul de transport poate denumit diferit . De obicei în temeiul unor cutume la transporturile auto, feroviar şi la transportul aerian se utilizează această denumire. Cu toate că este învechită (provine de la “scrisoare trimisă destinatarului prin care se anunţa că i se trimite o marfă prin intermediul trasurii”) Potrivit Codului navigaţieie maritime comerciale (art 139) existenta si continutul unui contract de transport maritim poate fi dovedit prin charter, conosament sau prin alte acte, adică pentru transportul maritim ca document ce dovedeşte existenţa contractului poate fi conosamentul, care chiar spre deosebire de scrisorile de trăsură are anumite particularitîţi şi avantaje. În acest Cod se conţin şi toate elementele pe care trebuie să la posede conosamentul. Charterului la fel este o varietate a contractului de transport maritim. Conţinutul acestuia care poate fi expus liber de părţi constituie anume totlitatea condiţiilor care stabilesc drepturile şi obligaţiile părţilor. La transpotul e persoane se utilizează altă formă a contractului de transport numită dint practică şi recent şi în legislaţie (art 986 CC )- bilet (titlul de calatorie). Acesta poate fi la purtător pentru transportul auto, feroviar (uneori ) şi art conform art. 189 CNMC dovada ca pasagerul a incheiat contract de transport maritim si ca a platit costul drumului serveste biletul nominal eliberat de transportator. Preluarea de catre transportator a bagajelor se adevereste prin recipisa de bagaje. În legislaţia în vigoare nu se menţionează expres condiţiile pe car etrebuie să le conţină un contract de transport. Numai reglementările privind transportul maritim conţin aşa menţiuni dar şi acestea nu sunt indicate exhaustiv. Astfel în art 141 din Codul navigaţiei maritime comerciale se indică conţinutul unui contract de charter. Contractul de transport în funcţie de modaitatea şi mijlocul de transport va cuprinde urmatoarele menţiuni :  denumirea contractului 8



locul si data incheierii contractului care este necesară pentru stabilirea începutului acţinii contractului ;  Identificarea pîrţilor contractante - numele şi datele despre participanţii la contract, persoana care reprezintă firma şi împutemicirile ei (procură, statut etc)  Obiectul contractului – care pentru DT constituie serviciul de deplasare a mărfurilor şi evident în acet punct se indică ruta de deplasre şi caracteristica marfii (cantitatea., calitate) aceste menţiuni se fac în documentul de transport ce constituie drept dovada, pina la proba contrara, a preluarii incarcaturii de catre caraus. Daca scrisoarea de trasura nu cuprinde dezacordurile carausului, se prezuma, pina la proba contrara, ca incarcatura si ambalajul erau, în stare buna  denumirea si caracteristica tehnica a mijlocului de transport care trebuie să corespundă anumitor condiţii tehnice pentru mijlocul de tracţiune cît şi pentru păstrarea şi deplasarea mărfurilor;  Locul de incareare-descareare (locul si timpul, );  Taxa de trasnport; Termenele de achitare.  Moneda si modalitatile de achitare a plăţii ;  Documentele de însoţire  Asigurarea riscurilor care include asigurarea printr-un contract de asigurare;  Ruta de transport; Clauzele juridice care includ :  Modalitate , termenele de prezentarea a pretenţiilor , care pentru majoritatea contractelor de transpoort sunt obligatorii şi constituie o condiţie imperativă necesară la adresarea în judecată.  Modalităţile , temeiurile şi mărimea raspunderii partilor pentru avariere, pierderea marfii,;  Condiţiile de exonerare a răspunderii juridice (forta majora);  Clauza arbitrală -locul şi organul soluţionării litigiiului Condiţii suplimentare  Condiţii privind modificarea şi rezilierea anticipată a contractului  Alte condiţii incluse de părţi la dorinţă  Numărul de exemplare şi limba autentică  Rechizitele şi semnătuirle părţilor

9