Contractul de Editare [PDF]

Zitiervorschau

CONTRACTUL DE EDITARE

CUPRINS 1.

TRANSMITEREA DREPTULUI DE AUTOR................................................2 1.1.

Contractul de cesiune.....................................................................................2

1.1.1. Contractul de editare..................................................................................4 1.1.2. Contractul de reprezentare teatrală sau execuţie muzicală.........................5 1.1.3. Contractul de închiriere..............................................................................5 1.1.4. Contractul de comandă...............................................................................5 1.1.5. Contractul de adaptare audiovizuală..........................................................5 1.2. 2.

Contractul de editare......................................................................................5 BIBLIOGRAFIE...................................................................................................8

0

CONTRACTUL DE EDITARE

LEGISLAŢIA ÎN MATERIA DREPTULUI DE AUTOR Dreptul de autor reprezintă ansamblul prerogativelor de care se bucura autorii cu referire la operele create; instituţia dreptului de autor este instrumentul de protecţie a creatorilor şi operelor lor. Operele literare şi artistice sunt protejate de „Convenţia de la Berna pentru protecţia Operelor Literare şi Artistice”, care datează din 1886, fiind revizuita în 1971. După Convenţia de la Berna nu mai este necesară indicarea faptului că o operă este protejată de drepturile de autor atât timp cât „proprietatea intelectuală a unei opere literare, artistice sau ştiinţifice corespunde autorului pentru simplul fapt că el a creat-o” şi „sunt considerate obiecte ale proprietăţii intelectuale toate creaţiile originale literare, artistice şi ştiinţifice exprimate prin orice mediu şi pe orice suport, tangibile sau intangibile, cunoscute acum sau care se vor inventa în viitor”. În lumea digitală se aplică aceleaşi legi ale proprietăţii intelectuale şi drepturilor de autor ca şi pentru toate celelalte creaţii originale. În martie 2002 a intrat în vigoare Tratatul OMPI pentru Dreptul de Autor (WCT) şi în mai Tratatul OMPI pentru Interpretare şi Fonograme (WPPT). Ambele „Tratate ale Internetului” (cum sunt cunoscute) au fost realizate în 1996 de Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale. Astfel este actualizată şi completată Convenţia de la Berna şi se introduc elementele societăţii digitale. Într-o perioadă de 6 ani (1996 - 2002), se realizează ratificarea acestor noi tratate de 30 de tari, minimul cerut de Organizaţia Naţiunilor Unite, pentru punerea sa în aplicare1. În România, prima lege care a reglementat dreptul de autor de opere literare şi artistice a fost Legea presei – 13 aprilie 1862, lege care a fost adoptată în timpul domniei lui Cuza Vodă şi recunoştea creatorilor, dreptul de a se bucura ca de o proprietate în tot timpul vieţii lor, de dreptul de a reproduce, de a vinde şi de a ceda operele lor. Dreptul de a transmite

1

http://ro.wikipedia.org/wiki/Drepturi_de_autor

1

CONTRACTUL DE EDITARE

exploatarea operei prin moştenire se făcea pe o perioadă determinată şi anume 10 ani de la moartea autorului („de cujus”). Prima lege privind în mod special dreptul de autor în România a intrat în vigoare la 28 iunie 1923 şi s-a numit „Legea proprietăţii literare şi artistice”. Această lege a fost modificată şi completată de mai multe ori. Astfel, la 24 iulie 1946 a apărut o lege privind contractul de editare şi dreptul autorului asupra operelor literare; această lege a fost abrogată parţial la 14 ianuarie 1949 prin Decretul nr. 17 pentru editarea şi difuzarea cărţii. După numai doi ani a intrat în vigoare Decretul nr. 19 din 16 februarie 1951 privind drepturile de autor privind dreptul de autor asupra operelor susceptibile pentru a fi tipărite; acesta a fost modificat prin Decretul nr. 428 din 13 noiembrie 1952. La 27 iunie 1956 toate aceste acte normative au fost explicit abrogate prin Decretul nr. 321 privind drepturile de autor. În prezent dreptul de autor în România este protejat prin Legea nr. 8 din 14 martie 1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, modificată şi completată prin Legea nr. 146 din 24 iunie 1997, Legea nr. 285 din 23 iunie 2004 şi Ordonanţa de urgenţă nr. 123 din 1 septembrie 2005.

1. TRANSMITEREA DREPTULUI DE AUTOR Unul dintre cele mai improtante aspecte legate de opera de creaţie artistică este valorificarea acesteia, care poate fi făcută direct, de către autor sau indirect, prin diverse modalităţi de transmitere a dreptului acestuia către alte persoane. Transmiterea drepturilor născute din crearea unei opere literare, artistice se face atât pe cale succesorală cât şi prin acte inter vivos. Transmiterea succesorală – Drepturile personal nepatrimoniale din conţinutul dreptului de autor deşi în principiu sunt netransmisibile, datorită faptului că iau naştere din creaţia intelectuală sunt exceptate de la dreptul comun în sensul că trei dintre cele patru drepturi şi anume dreptul de divulgare, dreptul la paternitatea operei şi cel la inviolabilitatea operei se transmit prin moştenire potrivit dreptului comun pe durată nelimitată. Autorul sau titularul dreptului de autor poate ceda prin contract altor persoane numai drepturile sale patrimoniale. 1.1. CONTRACTUL DE CESIUNE

Cea mai frecventă modalitate de transmitere a dreptului de autor, care are la rândul său mai multe variante, este contractul de cesiune. Contractul de cesiune reprezintă convenţia prin 2

CONTRACTUL DE EDITARE

care autorul sau titularul dreptului de autor (numit cedent) poate transmite unei alte sau unor alte persoane (numită cesionar) numai drepturile sale patrimoniale referitoare la o operă, în schimbul unei remuneraţii. Caracterele juridice ale contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor sunt: · are ca obiect transmiterea drepturilor patrimoniale de autor ; · este un contract consensual ; · este un contract cu titlul oneros ; · este un contract , în principiu, intuitu personae ; · este un contract sinalagmatic . Legea nr. 8/1996 clasifică cesiunea ca fiind una limitată, exclusivă sau neexclusivă. Caracterul limitat al cesiunii este dat de împrejurarea că poate avea ca obiect numai unele drepturi patrimoniale de autor ori că folosirea acestor drepturi este convenită numai pentru un anumit teritoriu sau că are o durată de timp determinată. Cesiunea este exclusivă atunci când însuşi titularul dreptului de autor nu mai poate utiliza opera în modalităţile, pe termenul şi pentru teritoriul convenit şi nici nu poate cesiona dreptul respectiv unei alte persoane. Caracterul exclusiv al cesiunii nu este presupus, ci trebuie să fie expres prevăzut în contract. Iar dacă acesta nu este prevăzut în contract, de regulă, cesiunea este neexclusivă. Caracterul exclusiv al cesiunii este determinat de faptul că cedentul nu mai are posibilitatea juridică de a folosi el însuşi ori de a transmite altor persoane drepturile patrimoniale cesionate şi nicidecum împrejurarea că cesionarul nu ar putea cesiona altor persoane drepturile respective . În condiţiile unei cesiuni neexclusive, titularul dreptului de autor mai poate utiliza personal dreptul său, îl poate transmite şi unor alte persoane. Obiectul contractului de cesiune îl consituie drepturile patrimoniale de autor pe care titluarul le poate ceda altor persoane, aceste drepturi fiind singurele pe care autorul sau titularul dreptului le poate ceda. În conformitate cu dreptul comun, acest obiect trebuie să existe, să fie posibil, determinat sau determinabil, să fie licit şi moral şi să fie în circuitul civil. Prevederile legii speciale, respectiv art. 41 al. 2, stabileşte şi că nu pot fi cesionate drepturile patrimoniale privind totalitatea operelor viitoare, indiferent că sunt nominalizate sau nu, sancţiunea fiind nulitatea absolută a acestui contract. Ad probationem este cerută forma scrisă, prin urmare în lipsa unui înscris dovada contractului nu poate fi făcută prin alt mijloc de probă. Clauzele obligatorii ale unui contract de cesiune sunt, conform art. 41 al. 1 din Legea 3

CONTRACTUL DE EDITARE

8/1996 cele referitoare la drepturile patrimoniale care se transmit, modalităţile de utilizare, durata şi întinderea cesiunii şi remuneraţia. Remuneraţia pentru transmiterea dreptului de autor poate fi stabilită şi ulterior. Există mai multe posibilităţi de a stabili modalitatea de plată în cadrul unui contract de cesiune: 1) se poate stabili participarea proporţională a autorului sau titularului dreptului de autor la beneficiile rezultate din exploatarea operei; 2) poate fi stabilită o sumă fixă, precizată în contract. În orice caz, remuneraţia se stabileşte prin acordul părţilor. Este posibil, totuşi ca autorul să solicite instanţei mărirea acestei sume, situaţie care nu este admisibilă în cadrul unor contracte de natură civilă. Aceasta se întâmplă în situaţia în care există, uneori, o disproporţie evidentă între remuneraţia autorului şi beneficiile care se obţin din exploatarea operei, care în astfel de contracte nu pot fi anticipate. În temeiul art. 43 al. 3 din legea dreptului de autor poate fi cerută de către autor, în faţa instanţei de judecată, revizuirea contractului sau creşterea remuneraţiei, drept la care autorul nu poate renunţa prin contractul de cesiune. Încetarea contractului de cesiune este posibilă în mai multe situaţii: ·

la împlinirea termenului din contract;

·

prin convenţia părţilor;

·

prin instanţă, la solicitarea autorului, în situaţia în care cesionarul nu utilizează

opera sau o utilizează insuficient, afectând prin aceasta interesele autorului (aspect uşor de înţeles în cadrul desfăşurării contractelor în care remuneraţia s-a stabilit în cotă proporţională din beneficiile obţinute) după doi ani de la data cesionării (în cazul operelor de întindere mai mare), trei luni pentru cotidiene, respectiv un an pentru periodice, în cazul neutilizării operei. În fiecare dintre aceste cazuri este important ca neutilizarea să nu se datoreze culpei autorului, terţilor, cazului fortuit sau forţei majore; ·

constatarea nulităţii contractului sau anularea acestuia de către instanţă.

Principalele categorii de contracte de cesiune Există mai multe tipuri de contracte de cesiune care se pot încheia în legătură cu drepturile de autor, fiecare dintre ele având caracteristicile generale ale unui astfel de contract, dar şi aspecte care la particularizează: 1.1.1.

CONTRACTUL DE EDITARE

Acest contract reprezintă convenţia prin care titularul dreptului de autor cedează editorului, în schimbul unei remuneraţii, dreptul de a reproduce şi de a distribui opera. Reglementarea juridică a acestui tip de contract se regăseşte în secţiunea ÎI, Cap. VII din 4

CONTRACTUL DE EDITARE

Legea 8/1996, art. 48 – 57. Este probabil cel mai frecvent tip de contract întâlnit în acest domeniu. 1.1.2.

CONTRACTUL DE REPREZENTARE TEATRALĂ SAU EXECUŢIE MUZICALĂ

Este acel contract prin care titularul dreptului de autor cedează unei persoane fizice sau juridice dreptul de a reprezenta ori de a executa în public o operă actuală sau viitoare, literară, dramatică, muzicală, dramatico-muzicală, coregrafică ori o pantomimă, în schimbul unei remuneraţii, iar cesionarul se obligă să o reprezinte ori să o execute în condiţiile convenite. 1.1.3.

CONTRACTUL DE ÎNCHIRIERE

Este acel contract prin care autorul se angajează să permită utilizarea, pe timp determinat, cel puţin a unui exemplar al operei sale, în original sau în copie, în special programe pentru calculator ori opere fixate în înregistrări sonore sau audiovizuale. Este un contract similar şi supus dispoziţiilor de drept comun referitoare la contractul de locaţiune. 1.1.4.

CONTRACTUL DE COMANDĂ

Acest contract reprezintă convenţia prin care o persoană, numită beneficiar, comandă unui autor, o operă viitoare, individual determinată. Obligatoriu, contractul trebuie să cuprindă termenul de predare şi termenul de acceptare al operei respective. 1.1.5.

CONTRACTUL DE ADAPTARE AUDIOVIZUALĂ

Prin acest contract, titularul dreptului de autor asupra unei opere transferă unui producător dreptul exclusiv de transformare şi de includere a respectivei opere într-o operă audiovizuală.

1.2. CONTRACTUL DE EDITARE

Contractul de editare reprezintă cea mai întâlnita modalitate de valorificare a drepturilor patrimoniale de autor.2 Legea nr. 8/1996 defineşte contractul de editare ca fiind convenţia prin care titularul dreptului de autor cedează editorului, în schimbul unei remuneraţii, dreptul de a reproduce şi a distribui opera (art. 48). Potrivit art. 49, titularul dreptului de autor poate ceda editorului şi dreptul de a autoriza traducerea şi adaptarea operei. 2

C.Săucan, Probleme juridcie privind contractul de editare, Revista de Drept Comercial, nr.2/2004.

5

CONTRACTUL DE EDITARE

Părţile contractului de editare sunt, pe de o parte, titularii dreptului de autor, iar, pe de altă parte, editorul. a) Sunt titulari ai dreptului de autor, şi, în consecinţă, pot încheia contracte de editare : ·

autorul operei;

·

moştenitorii legali sau testamentari ai autorului;

·

cesionarii dreptului de reproducere şi distribuire a operei;

·

unitatea angajatoare pentru operele realizate în cadrul unui contract individual

de muncă şi pentru care există clauză de cesiune a drepturilor patrimoniale (art.44); ·

unitatea angajatoare pentru programele pentru calculatoare realizate de

angajaţii unităţii, dacă nu există convenţie contrară (art. 74). b) Editorul este persoana care se obligă să reproducă şi să difuzeze opera pusă la dispoziţie de către titularul dreptului de autor, în condiţiile convenite prin contractul de editare. Legea stabileşte în mod expres clauzele ce trebuie incluse în mod obligatoriu sub sancţiunea nulităţii în contractul de editare. Obligaţiile părţilor în cadrul contractului de editare. Titularul dreptului de autor are următoarele obligaţii principale: ·

obligaţia de a preda originalul operei către editor;

·

obligaţia de garanţie.

Principalele obligaţii ale editorului sunt: ·

obligaţia de a reproduce opera ;

·

obligaţia de a distribui opera ;

·

obligaţia de exploatare a operei şi de plată a remuneraţiei cuvenite titularului

dreptului de autor ; ·

obligaţia de restituire a originalului operei .

Contractul de editare trebuie să cuprindă clauze cu privire la: ·

durata cesiunii;

·

natura exclusivă sau neexclusivă şi întinderea teritorială a cesiunii;

·

numărul maxim şi minim al exemplarelor;

·

remuneraţia autorului, stabilită în condiţiile prezentei legi;

·

numărul de exemplare rezervate autorului cu titlu gratuit;

·

termenul pentru apariţia şi difuzarea exemplarelor fiecărei ediţii sau, după caz,

ale fiecărui tiraj; 6

CONTRACTUL DE EDITARE

·

termenul de predare a originalului operei de către autor;

·

procedura de control al numărului de exemplare produse de către editor.

Editorul care a dobândit dreptul de publicare a operei sub forma unui volum are, faţă de alţi ofertanţi similari, la preţ egal, dreptul prioritar de publicare a operei în formă electronică. Acest drept este valabil timp de 3 ani de la data publicării operei. Editorul va putea ceda contractul de editare numai cu consimţământul autorului. În lipsa unei clauze contrare, contractul de editare va înceta după expirarea duratei stabilite sau după epuizarea ultimei ediţii convenite. Se consideră epuizate ediţia sau tirajul al căror număr de exemplare nevândute este mai mic de 5% din numărul total de exemplare şi, în orice caz, dacă este mai mic de 100 de exemplare. Dacă editorul nu publică opera în termenul convenit, autorul poate solicita, potrivit dreptului comun, desfiinţarea contractului şi daune pentru neexecutare. În acest caz, autorul păstrează remuneraţia primită sau, după caz, poate solicita plata remuneraţiei integrale prevăzute în contract. Dacă termenul pentru publicarea operei nu este prevăzut în contract, editorul este obligat să o publice în termen de cel mult un an de la data acceptării acesteia. În cazul în care editorul intenţionează să distrugă copiile operei, rămase în stoc după o perioadă de 2 ani de la data publicării, şi dacă în contract nu se prevede o altă perioadă, acesta este obligat să le ofere mai întâi autorului. În cazul distrugerii operei datorită forţei majore, autorul este îndreptăţit la o remuneraţie care îi va fi plătită numai dacă opera s-a publicat. Dacă o ediţie pregătită este distrusă total, datorită forţei majore, înainte de a fi pusă în circulaţie, editorul este îndreptăţit să pregătească o ediţie nouă, iar autorul va avea drept de remuneraţie numai pentru una dintre aceste ediţii. Dacă o ediţie pregătită este distrusă parţial, datorită forţei majore, înainte de a fi pusă în circulaţie, editorul este îndreptăţit să reproducă, fără plată remuneraţiei către autor, numai atâtea copii câte au fost distruse. Asigurarea în mod eficient a protecţiei drepturilor autorilor unei creaţii intelectuale, constituie un obiectiv prioritar urmărit atât pe plan naţional cât şi pe plan internaţional. Un exemplu edificator îl constituie în acest sens, integrarea proprirtăţii intelectuale în sistemul Organizaţiei Mondiale a Comerţului3, prin care s-au pus bazele unui sistem de sancţiuni 3

Acordul asupra aspectelor drepturilor de proprietate intelectuală care interesează comerţul (TRIPS), constituie Anexa 1C a Acordului de la Marrakech privind constituirea Organizaţiei Mondiale de Comerş ratificat de România prin legea nr.133 publicată în Monitorul Oficial nr.360 din 27 decembrie 1991.

7

CONTRACTUL DE EDITARE

comerciale paralel cu sistemul tradiţional care îşi fundamentează protecţia pe drepturile subiective şi principiile de drept privat. Se asigură prin această protecţie cumulativă, ce deschide perspectiva unor riscuri de aplicare atât a unor sancţiuni civile cât şi comerciale, o descurajare a încercărilor de încălcare a drepturilor intelectuale, unanim apreciate ca un instrument eficace pentru expansiunea economică a unei ţări. Pe plan intern, eficienţa protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală se realizează fie prin armonizarea legislaţiei existente care să devină gradual compatibilă cu exigenţele europene, fie prin elaborarea unor legi noi. Astfel protecţia drepturilor de proprietate intelectuală va fi substanţial îmbunătăţită prin aplicarea noului cod penal, care consacră un capitol întreg delictelor contra proprietăţii intelectuale. Astfel, de exemplu, dacă în momentul de faţă, contrafacerea este lapidar încriminată, fără a fi definită, în art.299 Cod penal cu referire, total nejustificată numai la obiectul unei invenţii, noul Cod penal extinde aplicarea de sancţiuni, în caz de contrafacere, cum este şi firesc, la toate celelalte obiecte de proprietate industrială la care se mai adaugă sancţionarea nerespectării normelor privind protecţia drepturilor patrimoniale de autor şi a drepturilor conexe. Prin urmare, prioritar rămâne pentru atingerea acestui obiectiv, ce constă în apărarea drepturilor creatorilor de valori intelectuale, nu numai elaborarea unei legislaţii pe cât posibil complete dar, mai ales, stricta sa respectare şi aplicare.

2.

BIBLIOGRAFIE

1. LEGE Nr. 8 din 14 martie 1996, republicata 2. Jucan Coduţa, Dreptul de proprietate intelectuală, CLUJ-NAPOCA, 2007 3. http://ro.wikipedia.org/wiki/Drepturi_de_autor 4. http://www.orda.ro/ 5. www.model-contracte.com 6. http://ro.scribd.com/doc/17756027/Tehnica-Si-Editare-Carte

8