Tema 9 Analiza Financiara Suportul Elaborarii Strategiei de Dezvoltare A Intreprinderii. (Conspecte - MD) [PDF]

Zitiervorschau

Tema 9. Analiza financiară – suportul elaborării strategiei de dezvoltare a întreprinderii 9.1. Necesitatea şi rolul analizei financiare ca metodă de cunoaştere în procesul decizional Analiza financiară constituie un instrument managerial care ajută conducerea întreprinderii la cunoaşterea fenomenelor, legăturilor directe dintre fenomene, la înţelegerea trecutului şi prezentului în vederea fundamentării viitoarelor obiective strategice de menţinere şi de dezvoltare a întreprinderii într-un mediu concurenţial. AEF ajută la identificarea activităţii nesatisfăcătoare şi la stabilirea măsurilor care vor influenţa rezultatele activităţii. Pentru realizarea unei analize financiare este necesar parcurgerea mai multor etape:  Identificarea disfuncţionalităţilor şi a oportunităţilor  Analiza situaţiei de fapt (a indicatorilor) căutarea cauzelor interne şi externe şi stabilirea responsabilităţilor;  Propunerea programului de acţiune şi a măsurilor de redresare sau de ameliorare a rezultatelor;  Aplicarea măsurilor propuse;  Controlul realizării obiectivelor de redresare sau de ameliorare. Necesitatea analizei nu poate fi motivată însă doar de situaţia în care întreprinderea are dificultăţi, ea e necesară şi atunci când întreprinderea are o bună stare de sănătate, dar se doreşte îmbunătăţirea ei. Şi în această opinie de idei analiza trebuie să dea răspuns următoarelor probleme: - Care sunt rezultatele activităţii întreprinderii; - Dacă sunt sau nu satisfăcătoare; - Cum au fost obţinute; - Care sunt obiectivele dorite; - Ce trebuie de făcut pentru atingerea lor: Obiectivele de bază ale analizei financiare sunt: 1. descoperirea şi mobilizarea rezervelor interne; 2. diagnoza şi reglarea activităţii întreprinderii; 3. întărirea autonomiei economico-financiare; 4. creşterea eficienţei economice; 5. fundamentarea deciziilor financiare; 6. informarea întreprinderii cu cerinţele standardelor şi cu nivelul concurenţei pe diferite pieţe. Funcţiile AEF sunt: 1) de informare (poziţia întreprinderii pe piaţă, desfăşurarea activităţii acesteia privitor la normele şi standardele, nivelul concurenţial pe diverse pieţe)- se concretizează în transmiterea către conducerea agentului economic a unor rapoarte de analiză cu conţinut informativ economico-financiar, specifice ca structură şi profunzime de detaliere, în funcţie de nivelul ierarhic către care sunt destinate; 2) de evaluare a potenţialului tehnico-economic;- consta in diagnosticarea si reglarea pentru echilibrarea functionarii sistemului intreprinderii; 3) de realizare a relaţiilor economice cu mediul extern;- Se remarcă în contextul acţiunii acestei funcţii, că orice agent economic întreţine o strânsă interdependenţă cu sistemul financiar prin fiscalitatea la care îi sunt supuse rezultatele, cu sistemul bancar prin funcţionarea unor conturi de disponibilităţi băneşti la bănci, sau prin solicitarea unor credite băneşti, cu bursele de valori, precum şi cu partenerii economici de piaţă, agenţi economici sau consumatori finali; 4) de realizare a gestiunii eficiente a patrimoniului si capitalurilor. Această funcţie acţionează în sensul canalizării eforturilor manageriale pentru îmbunătăţirea continuă aactivităţii economico-financiare, creşterea performanţelor financiare, întărirea sistemului de evidenţă, expertizare şi auditare financiară internă.

Rolul analizei economico-financiare poate fi sistematizat: 1. un mijloc indispensabil în elaborarea unor planuri reale, temeinic fundamentate din punct de vedere ştiinţific; 2. un instrument operativ de cunoaştere şi de reglare a procesului de îndeplinire a planului revenindu-i următoarele atribuţii: a) mijloc de urmărire a executării planului pe diferite perioade de timp; b) mijloc de depistare a diverselor situaţii nefavorabile ce apar pe parcursul îndeplinirii planului; c) mijloc de descoperire a noilor rezerve ce contribuie la îmbunătăţirea rezultatelor activităţii economicofinanciare. 3. ca obiectiv final a AEF îi revine rolul de a contribui la asigurarea unui echilibru financiar permanent şi la îmbunătăţirea rezultatelor activităţii întreprinderii.

Munca de analiză economico-financiară include următoarele etape: 1) Stabilirea obiectivelor- identificarea anumitor fapte, fenomene, rezultate care se exprimă sub forma indicatorilor economico-financiari; 2) Culegerea şi sistematizarea informaţiei necesare analizei; 3) Prelucrarea şi studierea datelor economico-financiare; 4) Formularea concluziilor- constituie etapa stabilirii concluziilor şi a aprecierilor asupra activităţii desfăşurate, elaborarea măsurilor, respectiv a deciziilor menite a contribui la utilizarea optimă a factorilor de producţie, la obţinerea unor randamente maxime, a utilizării acestora în vederea asigurării marjei concurenţiale, a fiabilităţii întreprinderii. Metode calitative- utilizarea asigura cunoasterea esentei fenomeelor si rezultatelor studiate, stabilirea elementelor si relatiilor structurale, a factorilor si cauzelor care le-au generat, a relatiilor de conditionare dintre fiecare factor si fenomenul studiat, precum si dintre factorii de influentare. Metode cantitative- permit cuantificarea influentelor pe care le exercita asupra fenomenului economic diferitele elemente componente sau diversi factori. 9.2. Surse de date necesare analizei financiare Surse interne care reflectă funcţionarea propriu-zisă a întreprinderii, starea acesteia la anumite momente şi sunt asigurate de sistemul de evidenţă (contabilitatea financiară). 1. Bilanţul contabil este definit ca un tablou al situaţiei patrimoniului care reprezintă în unităţi monetare mărimea valorică a bunurilor economice în corelaţie cu sursele de finanţare a acestora, precum şi cu rezultatul obţinut. Unul din principalele obiective ce se urmăreşte în bilanţurile anuale constă în furnizarea de informaţii în domeniul situaţiei financiare, a evoluţiei acesteia, care prezintă utilitate pentru toate categoriile de utilizatori (investitori, salariaţi, furnizori, creditori, clienţi) în luarea de decizii pentru strategii curente şi de perspectivă. 2. raportul privind rezultatele financiare un document contabil ce evidenţiază veniturile şi cheltuielile pentru o anumită perioadă grupate în funcţie de natura lor, precum şi rezultatul exerciţiului concretizat în profit sau pierderi. Scopul urmărit de acest document e să prezinte rezultatul unei afaceri comparând venitul obţinut în decursul unei perioade cu cheltuielile efectuate pentru obţinerea profitului oferind posibilitatea de a urmări în evoluţie sarcinile stabilite pentru întreprindere şi de a furniza informaţii necesare pentru luare deciziilor. Informaţia privind rezultatele activităţii întreprinderii e necesară pentru a aprecia modificările potenţiale în resursele economice, pentru determinarea capacităţii întreprinderii, pentru a genera fluxul mijloacelor băneşti din resursele disponibile, informaţia necesară pentru elaborarea deciziilor privind sporirea eficienţei şi acumularea resurselor suplimentare. Se completează acest raport trimestrial. 3. raportul privind fluxul capitalului propriu constituie o parte componentă a raportului financiar anual, care caracterizează acea parte a activelor care constituie proprietatea întreprinderii. Aceasta reprezintă o garanţie pentru creditori privind achitarea datoriilor în cazul lichidării întreprinderii. Sarcina raportului privind fluxul capitalului propriu o constituie prezentarea drepturilor proprietarilor întreprinderii, care vizează repartizarea activelor în cazul lichidării şi drepturile de proprietate asupra întreprinderii în cazul vânzării. 4. raportul privind fluxul mijloacelor băneşti document ce sintetizează tranzacţiile în numerar pe o anumită perioadă şi pot fi utilizate pentru argumentarea impactului activităţii de investiţii, operaţionale şi financiare asupra fluxurilor de numerar. Analiza RFMB are ca scop să reflecte în ce măsură activităţile întreprinderii au afectat lichiditatea acestea măsurată prin fluxurile de numerar şi să scoată în evidenţă relaţiile dintre fluxurile de numerar provenite din activitatea operaţională, cele provenite din investiţii, financiare. Informaţia oferită de acest raport permite obţinerea răspunsurilor la următoarele întrebări: dacă întreprinderea generează suma de bani lichizi necesară pentru achiziţionarea de active fixe pentru extindere? - Dacă rate de creştere, producerii e atât de rapidă încât e necesară finanţarea din resurse externe atât pentru menţinerea nivelului de activitate productivă, cât şi pentru noile investiţii în active fixe?- Dacă firma dispune de un exces de numerar ce ar putea fi utilizat pentru plata datoriilor externe sau pentru investiţii în noi produse? Obiectivul întocmirii acestui raport constă în dezvăluirea informaţiei suplimentare despre modificările intervenite în resursele financiare ale întreprinderii din punctul de vedere al încasării şi plăţii mijloacelor băneşti. Întreprinderile întocmesc următoarele anexe la raportul financiar anual: 1) anexa la bilanţul contabil constituie o parte componentă a raportului financiar anual care conţine informaţia privind existenţa şi mişcarea activelor şi pasivelor întreprinderii. 2) anexa la raportul privind rezultatele financiare. Obiectivul acestei anexe constă în prezentarea detaliată a veniturilor şi cheltuielilor pe tipuri de activităţi ale întreprinderii. Sursele externe sunt necesare pentru orientarea şi adaptarea activităţii la schimbările ce pot avea loc brusc în mediul economic. Informaţiile externe pot fi structurate în funcţie de natură şi de domeniu şi includ următoarele elemente: 1. informaţii tehnologice; 2. informaţii economico-financiare; 3. informaţii juridice; 4. informaţii fiscale.

9.3. Sistemul de indicatori utilizaţi în cadrul analizei financiare În funcţie de utilizatorii indicatorilor financiari, poate fi redată următoarea clasificare a acestora. Manageri Acţionari Creditori Volumul vânzărilor Rentabilitatea financiară Coeficienţii lichidităţii Profit brut Profit pe acţiune Fluxul net a mijloacelor Profit perioadei până la Randament pe acţiune băneşti impozitare Rata de distribuire a Gradul de îndatorare Profit net dividendelor Rata autonomiei financiare la Ratele rentabilităţii activelor, Coeficientul de capitalizare termen şi globală vânzărilor, financiară bursieră, etc. Solvabilitatea Viteza de rotaţie a activelor Valoarea de lichidare a Fondul de rulment întreprinderii, etc. Durata de achitare a plăţilor Gradul de uzură a mijloacelor fixe Argumentarea proiectelor investiţionale, etc.

Sistemul de indicatori poate fi structurat astfel: I. Indicatori ai rezultatelor activităţii economico–financiare – orientaţi spre studiul performanţelor, evaluarea valorii lor efective şi perspectivele evoluţiei în viitor. Din cadrul acestora fac parte: 1. vânzări nete; 2. profitul brut; rata profitului brut = profit brut / vânzări nete * 100%, Mărimea lui trebuie să rămână stabilă sau să crească în dinamică. Micşorarea nivelului acestui raport semnifică creşterea costului vânzărilor. Rata profitului brut depinde de influenţa următorilor factori: structura producţiei vândute, costurilor produselor vândute şi preţul de vânzare. Volumul producţiei nu are o influenţă directă pentru că, acţionând asupra numitorului şi numărătorului în aceeaşi proporţie, influenţa asupra ratei profitului brut devine nulă. Volumul producţiei, însă, influenţează indirect prin costuri, deoarece, în condiţiile, în care volumul producţiei creşte, costurile se reduc pe o unitate de produs pe seama consumurilor fixe. 3. rezultatul activităţii operaţionale; rata profitului operaţional = rezultat din activitatea operaţională / vânzări nete * 100%, Acest indicator arată capacitatea întreprinderii de a obţine profit din activitatea de bază la un leu venit din vânzări. 4. profitul perioadei de gestiune până la impozitare; 5. profitul net. rata profitului net = profit net / vânzări nete * 100% Acest indicator caracterizează capacitatea întreprinderii de a produce profit net din vânzări şi reflectă profitul net obţinut pe întreprindere la un leu vânzări nete. Creşterea acestui indicator reflectă o gestionare eficientă a procesului de producţie. Acest indicator depinde de mărimea cotei impozitului pe venit, iar în condiţiile când rata de impozitare este constantă , rata profitului net se analizează în dinamică şi cu cât nivelul acestui indicator cu atât mai „bogaţi” sunt acţionarii. II. Indicatorii rentabilităţii. În conformitate cu sistemul actual de evidenţă contabilă indicatorii eficienţei utilizării potenţialului tehnico–economic şi financiar sunt reprezentaţi de: 1. rentabilitatea vânzărilor - apreciază influenţa constrângerilor pieţei şi a politicii preţurilor de vânzare şi indică profitul obţinut la un leu vânzări

R. vinzarilor 

Profit brut * 100% Vinzarin Nete

Aprecierea rentabilităţii vânzărilor se face în raport cu media pe ramură, sau în raport cu nivelul concurenţilor. Creşterea R.v. în raport cu nivelul concurenţilor indică o poziţie forte a întreprinderii pe piaţă (fie că întreprinderea vinde un volum mai mare preţul fiind acelaşi; sau vinde produse cu o calitate superioară şi respectiv cu preţuri mai înalte, sau vinde mai mult cu preţuri mai joase.) Creşterea ratei însoţită de o diminuare a vânzărilor semnifică faptul că întreprinderea încearcă să-şi menţină nivelul veniturilor, promovând o politică de preţuri înaltă. Şi invers. Oricum creşterea ratei rentabilităţii vânzărilor relevă o situaţie favorabilă pentru întreprindere. În condiţiile normale de activitate mărimea acestui indicator trebuie să fie nu mai mică de 20%.

2. rata rentabilităţii economice (a activelor) - are o accepţiune largă vizând eficienţa capitalului economic alocat activităţii productive a întreprinderii. Cu alte cuvinte indică eficienţa utilizării activelor întreprinderii, indiferent de sursa de finanţare.

Rezultatul economic * 100 % Activ total (sau o parte din activ total)

R. economica 

La numărător, prin indicatorul „rezultatul economic” se înţelege Profit activităţii operaţionale sau Profit până la impozitare, excluzând elementul financiar şi excepţional, ceea ce permite aprecierea reală a utilizării elementelor patrimoniale.

R. economica 

Rezultatul activtitatii operationale * 100 % Activ total (sau o parte din activ total)

- se apreciază în raport cu media pe ramură. Nivelul satisfăcător > 25% în ţările dezvoltate, ceea ce reprezintă că întreprinderea în maxim patru perioade îşi poate reînnoi capitalurile angajate prin profitul obţinut.

R. economica 

Rezultatul perioadei de gestiune pina la impozitare * 100 % Activ total (sau o parte din activ total)

În economiile occidentale se consideră corespunzătoare o rentabilitate economică mai mare de 25%, ceea ce înseamnă că în maxim patru ani întreprinderea îşi poate reînnoi capitalurile angajate. Rata rentabilităţii economice poate fi majorată fie prin creşterea numărului de rotaţie a activelor, fie prin creşterea ratei profitului net, fie prin ambele căi. Dacă întreprinderea are o rată a rentabilităţii economice mai mare decât costul capitalurilor împrumutate, atunci acţionarii pot beneficia de un efect de levier financiar pozitiv. 3. rata rentabilităţii financiare – – măsoară randamentul capitalului propriu, deci al plasamentului financiar, pe care acţionarii l-au depus prin cumpărarea acţiunilor întreprinderii. Deci, rentabilitatea financiară exprimă capacitatea întreprinderii de a realiza profit net prin capitalurile proprii angajate în activitatea sa.

R. financiara 

Profit net * 100 % capitalpropriu

Rentabilitatea financiară depinde de rentabilitatea economică şi de structura financiară a acesteia. Maximizarea rentabilităţii financiare se poate obţine prin: - sporirea profitului net pe seama creşterii volumului de activitate şi pe tipuri de activitate - creşterea randamentului capitalurilor investite utilizând intensiv mijloacele fixe 4. Rata rentabilităţii faţă de resursele consumate sau Rata de cost poate fi majorată prin: - reducerea consumurilor fixe - reducerea pierderilor de materii prime şi materiale în procesul de producţie - accelerarea vitezei de rotaţie a stocurilor.

Rcost 

Profit brut 100% Costul vinzarilor

III. Indicatorii lichidităţii. Din punct de vedere a conţinutului economic noţiunile de lichiditate, solvabilitate, capacitate de plată sunt suficient de complexe şi de aceea deseori se confundă. Astfel:

Capacitatea de plată – capacitatea întreprinderii de a-şi onora obligaţiile de plată

Lichiditatea bilanţului reprezintă capacitatea întreprinderii de a-şi onora obligaţiile pe termen scurt

Lichiditatea activului

Solvabilitatea pe termen lung

reprezintă proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma în mijloace băneşti

reprezintă capacitatea întreprinderii de a-şi onora obligaţiile pe termen lung

Se calculează: lichiditatea imediată, intermediară şi curentă 1. rata lichidităţii imediate (absolută, lichiditatea de gradul I) – caracterizează ce cotă din datoriile pe termen scurt întreprinderea este capabilă să achite la un moment dat cu mijloace băneşti. De obicei, în calculul acestui indicator sunt cointeresaţi furnizorii, pentru a determina capacitatea de plată a cumpărătorilor.

Lichiditat ea absoluta 

Mijloace banesti Datorii pe termen scurt

nivelul acceptat 0.2 - 0.25

2. rata lichidităţii intermediare (lichiditatea de gradul II ) - caracterizează ce cotă din datoriile pe termen scurt întreprinderea este capabilă să achite la un moment dat utilizând pentru această nu numai mijloacele băneşti, dar şi creanţe, hârtii de valoare pe termen scurt. Nivelul acestui indicator depinde de: durata de rotaţie a documentelor la bancă, de termenul acordării creditului comercial, de nivelul acceptat 0.7-0.8

Active curente - Stocuri de marfuri si materiale Datorii pe termen scurt Active curente Lichiditat ea curenta  nivelul acceptat 1 - 2 Datorii pe termen scurt

Lichiditat ea intermedia ra 

Capacitatea de plată a lor, etc. În calculul acestui indicator sunt cointeresaţi creditorii întreprinderii. 3. rata lichidităţii curente (lichiditatea de gradul III ) – caracterizează dacă întreprinderea dispune de active curente suficiente pentru achitarea datoriilor pe termen scurt 4. Gradul de asigurare a întreprinderii cu mijloace băneşti reprezintă nivelul necesar de mijloace băneşti care permite prevenirea blocajului în circuitul economic.

Kmb 

Nivelul acceptat 1-15 % din total active Mijloace banesti

Totalactiv 5.

fondul de rulment.

IV Indicatorii gestionării datoriilor şi a stabilităţii financiare indică gradul în care întreprinderea utilizează creditul în finanţarea activelor sale. Din cadrul acestor indicatori cea mai mare utilizare o au: 1. rata de îndatorare globală (CIG); tema: mecanismul financiar 2. rata de îndatorare la termen (CIT); tema: mecanismul financiar 3. rata autofinanţării activelor (rata autonomiei financiare globale).

C. Autofinantare 

Capital propriu Total valuta bilantului

Acest indicator se interpretează prin aprecierea modificărilor în dinamică şi prin compararea lui cu limita recomandată de 0,5. În acest caz jumătate din patrimoniul întreprinderii, care este format din surse proprii, serveşte drept garanţie pentru achitarea tuturor datoriilor faţă de creditori. Pentru echilibru financiar al întreprinderii este necesar ca capitalul propriu să fie egal sau mai mare ca 1/3 din pasivul bilanţului, fapt ce reprezintă a premisă a autonomiei financiare a întreprinderii. 4. rata autonomiei financiare la termen – reflectă gradul în care capitalul propriu al întreprinderii asigură autofinanţarea activităţii de producţie. Se apreciază pozitiv în cazul când ponderea capitalului propriu tinde spre o mărime unitară (între 0,70 – 1,0). Dacă mărimea obţinută este mai mică de 0,5, aceasta înseamnă că activele curente ale întreprinderii nu mai acoperă datoriile pe termen scurt şi, deci, fondul de rulment este negativ. Cu alte cuvinte, întreprinderea nu mai poate spera la contractarea de noi împrumuturi pe termen lung, întrucât creditorii săi, împrumutând în continuare, se expun unui risc înalt de nerambursare a sumelor împrumutate.

Raf 

Capital propriu capital permanent

5. rata de acoperire a dobânzilor. Se utilizează pentru aprecierea capacităţi firmei de a suporta cheltuielile privind împrumuturile.

Cad 

Profit brut Dobanzi de platit

Raportul în cauză caracterizează nivelul de protecţie a creditorilor de posibilitatea neachitării dobânzii pentru creditele acordate. Capacitatea de acoperire dobânzii trebuie sa fie supraunitară. Nivelul critic de apreciere a acestui indicator este 1. o mărime subunitară a capacităţii de acoperire este foarte periculoasă şi exprimă o situaţie financiară dificilă, determinată de contractarea unui volum de credite care depăşesc posibilităţile de plată a dobânzilor aferente. V Indicatorii gestionării activelor, care arată cât de eficient utilizează întreprinderea activele sale. În acest cadru, pot fi selectaţi pentru semnificaţie următorii indicatori: 1. viteza de rotaţie a activelor curente; 2. perioada medie de încasare a creanţelor; 3. viteza de rotaţie a stocurilor; 4. viteza de rotaţie a imobilizărilor; 5. viteza de rotaţie a activului total. Toţi aceşti indicatori au fost studiaţi la tema: active curente VI Indicatorii valorii de piaţă, care caracterizează activitatea întreprinderii pe piaţa de valori, mărimea veniturilor şi dividendelor plătite. În acest scop se calculează: 1. profitul net pentru o acţiune; 2. coeficientul de capitalizare bursieră; 3. dividend pe acţiune; 4. randamentul dividendului; Aceşti indicatori au fost studiaţi la tema: politica financiară - politica de dividend 5. cota de piaţă a întreprinderii. Acest indicator reflectă ponderea vânzărilor întreprinderii analizate într-o perioadă de timp în suma totală a vânzărilor pe o anumită piaţă şi se determină în baza următoarei relaţii: Cota de piaţă a întreprinderii = Vânzările întreprinderii / vânzările totale pe piaţă

9.4. Matricea SWOT şi stabilirea direcţiilor strategice de dezvoltare a întreprinderii Acest model a fost pus în practică la începutul secolului trecut de către Du Pont Powder Compan. Ideea centrală a acestui tip de analiză constă în identificarea principalilor factori ce influenţează direct sau indirect rentabilitatea întreprinderii şi integrarea mărimii lor într-un sistem de rate ce condiţionează mărimea acesteia. SWOT Analiza SWOT este o metodă eficientă, utilizată în cazul planificării strategice pentru identificarea priorităţilor şi pentru crearea unei viziuni comune de realizare a strategiei de dezvoltare. Etapele analizei S.W.O.T. sunt următoarele: 1. Enumerarea principalelor puncte tari si puncte slabe ale societăţii; 2. Enumerarea oportunităţilor (posibilităţilor) şi ameninţărilor (pericolelor) prezente şi viitoare; 3. Identificarea aspectelor critice; 4. Definirea factorilor de succes. Din analiza efectuată pe baza documentelor depuse, a planului de afaceri şi a investigaţiilor efectuate prin întrebările puse, creditorii trebuie să depisteze punctele tari, punctele slabe, posibilităţile, ameninţările în activitatea agentului economic Analiza SWOT a unei întreprinderi

Origine internă (atribuite de întreprindere)

Origine externă (atribuite de mediul extern)

Ajută la îndeplinirea obiectivelor

Împiedică îndeplinirea obiectivelor

STRENGHT Puncte forte

WEAKNESSS Puncte slabe

OPPOTUNITIES Oportunităţi

THREATS Ameninţări

Punctele tari ale întreprinderii reprezintă baza succesului. Punctele slabe reprezintă diverse lipsuri în cadrul firmei Oportunităţile se referă la anumiţi factori externi conjuncturali, pe care societatea poate sa-i considere favorabili pentru activitatea întreprinderii. Aici se include: Ameninţările sunt evenimente care pot afecta sau nu pot afecta activitatea întreprinderii. Ele nu trebuie ignorate, in vederea acoperirii unor riscuri. Exemple :  conducere puternică, abilă şi eficientă  brad recunoscut  Diversitate de servicii  Aspect comercial modern  Sisteme diferite de promovare a produsului  Preţuri de achiziţii ce permit o marjă comercială optimă  Indicatori de performanţă: rentabilitate, rotaţie a activelor curente, indiatorii de lichiditate etc.  diverse lipsuri de tehnologie,  personalul necalificat  Necesitatea capital financiar necesar derulării activităţii în viitor  Nu există soft de gestiune  amplasare greșita;  prea mult capital in active fixe;

                     

rezerve reduse; probleme de credit; erori in gestionarea stocurilor; extindere necontrolata; capitalizare inadecvata; experiența inadecvata; probleme de personal; birocrație; necesarul de resurse şi costurile acestora; concurenta si poziția financiara; produsele realizate; calitatea produselor; piața produselor; canalele de desfacere; elasticitatea cererii; natura produselor (de stricta necesitate sau de lux); efecte ale tarifelor vamale; modificarea cursului valutar; fazele ciclului economic al produsului; utilizarea de tehnologii eficiente conducând la competitivitatea produsului; modificările tehnologice si tehnologia utilizata de concurenta; probleme legate de cash-flow;  plan de afaceri realist etc.