Rondelul Rozelor Ce Mor - Comentariu [PDF]

Zitiervorschau

Rondelul este o poezie cu forma fixa, alcatuita din 13 versuri grupate in doua catrene si o cvnarie. “Rondelul rozelor ce mor”, de Alexandru Macedonski se incadreaza in simbolism, rozele devenind substitutul mortii, existand o corespondenta intre trasaturile trandafirului si efemeritatea vietii. Prima strofa incepe cu cele doua versuri ce se constituie in refren, sintetizand ideea centrala a poeziei: "E vremea rozelor ce mor,/ Mor in gradini si mor si-n mine-". Roza simbolizeaza viata care se scurge spre un final implacabil, ceea ce impresioneaza puternic simtirea poetica, fapt sustinut prin repetitia verbului definitoriu, pus la prezent, "mor", moartea neiertatoare nu ocoleste nici florile ce simbolizeaza sentimentele poetului. Tristetea nostalgica a eului liric se manifesta prin constatarea amara ca viata tumultoasa si plina de trairi interioare se stinge atat de usor: "S-au fost atat de viata pline, / Si azi se sting asa usor". Corespondenta, ca principala modalitate artistica a simbolismului, este relevanta prin sugerarea vietii de catre roze, flori ale caror trasaturi se regasesc transpuse in valorile vietii: frumusete, optimism, estetica - Tocmai de aceea viziunea lirica asupra mortii este tragica, avand o mare incarcatura emotionala. Moartea, insa, nu este direct numita, ci este sugerata prin simboluri: "E vremea rozelor ce mor /Mor in gradini, si mor sin mine" prin corespondenta intre universul floral si cel uman, natura participa la suferinta poetului.

Astfel se contureaza doua planuri: un plan exterior si concret, reprezentat de multimea rozelor ce se ofilesc in gradini su un plan interior, sugerand starile sufletesti ale poetului (determinate de tabloul exterior). Rozele devin valori ale eternului, iar gradina poate fi comparata cu gradina Edenului, in care poposeste moartea. Sufletul omului, cuprins de durerea metafizica aduce in primplan tragica drama a imposibilitatii cunoasterii totale si a depasirii pragului nemuririi, in raport cu trecerea inevitabila a timpului. Moarte florilor este asociata crepusculului vietii, perioada in care se acumuleaza suspinele celor ce se sting; metafora "valmasaguri de suspine" simbolizeaza dezintegrarea materiei, teama de moarte si manifestarea neimplinirii, a mortii, care nu poate fi controlata. Amurgul, suspinele, marea noapte, existenta conditionata a rozelor, toate acestea reliefeaza teama de sfarsit, fundamentala si organica, impreuna cu supunerea in fata unui destin neiertator, ce se implineste indiferent de eforturile fiintei umane de a se opune.

In consecinta, opera lui Alexandru Macedonski cuprinde imaginea iconica a conditiei omului, supus trecerii inexorabile a timpului, dezagregarii si efemeritatii, destin caruia nu i se poate impotrivi.