Rolul Familiei Creştine În Societatea Moder Nă - Lucrare de Licenţă [PDF]

Zitiervorschau

UNIVERSITATEA OVIDIUS FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ SPECIALIZAREA ASISTENŢĂ SOCIALĂ

LUCRARE DE LICENŢĂ CU TEMA: ROLUL FAMILIEI CREŞTINE ÎN SOCIETATEA MODERNĂ

COORDONATORI ŞTIINŢIFICI: Lect. Univ. Dr. Rus Mihaela Asist. Univ. Dr. Nina Stănescu

ABSOLVENT: Sîrbu Marian Daniel

CONSTANŢA, 2013

UNIVERSITATEA OVIDIUS FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ SPECIALIZAREA ASISTENŢĂ SOCIALĂ

ROLUL FAMILIEI CREŞTINE ÎN SOCIETATEA MODERNĂ

COORDONATORI ŞTIINŢIFICI: Lect. Univ. Dr. Rus Mihaela Asist. Univ. Dr. Nina Stănescu

ABSOLVENT: Sîrbu Marian Daniel

CONSTANŢA, 2013

Dragostea şi bunurile ei „De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă şi de aş aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. ” DRAGOSTEA NU CADE NICIODATĂ”

(Sfântul Apostol Pavel Epistola întâia către Corinteni 13, 1-8)

CUPRINS CUPRINS............................................................................................................................. 4 INTRODUCERE.................................................................................................................5 I. FAMILIA– DELIMITĂRI CONCEPTUALE..............................................................7 1. Familia duhovnicească a cerului.....................................................................................7 2. Conceptul de familie ca şi instituţie socială....................................................................9 3. Prima familie.................................................................................................................13 4. Familia în antichitate.....................................................................................................17 5. Familia modernă şi contemporană.................................................................................19 II. FUNCŢIILE FAMILIEI................................................................................................25 1.Funcţiile familiei – consideraţii generale.........................................................................25 2.Funcţia educativă – funcţie fundamentală pentru societatea de azi................................29 III. PROIECT DE CERCETARE „ROLUL FAMILIEI CREŞTINE ÎN SOCIETATEA MODERNĂ”...........................................................................................................................39 CONCLUZII...........................................................................................................................59 ABREVIERI...........................................................................................................................66 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ............................................................................................67 ANEXE....................................................................................................................................69 C.V...........................................................................................................................................74 DECLARAŢIE ......................................................................................................................76

4

INTRODUCERE Vremurile de nestatornicie în care ne aflăm dau o cruntă lovitură celei mai străvechi şi sfinte instituţii sociale lăsată de Dumnezeu: familia. Fie că e vorba de secularizare, de globalizare, de lipsa valorilor etice sau, la noi, de sărăcia care-i obligă pe mulţi români să plece la muncă în străinătate, toate aceste cauze fragilizează sau duc chiar la prăbuşirea familiei. George Neamţu citându-i pe Hartman şi Laird aduce în actualitate o definire uimitoare a familiei, susţinând că: „o familie devine familie când doi sau mai mulţi indivizi decid că ei formează o familie şi asta înseamnă că, în momentul respectiv pe care îl trăiesc împreună, ei dezvoltă o intimitate în care îşi împărtăşesc nevoile emoţionale de apropiere, de a trăi într-un spaţiu numit de ei căminul lor şi în care se definesc roluri şi sarcini necesare pentru a satisface nevoile biologice, sociale şi psihologice ale indivizilor implicaţi”. 1 Vorbind la modul ideal, vom spune că „familia este întemeiată pe cea mai trainică dimensiune a Universului, care nu piere niciodată: aceasta este dragostea. Iar dragostea adevărată începe cu jertfa de sine, pentru că numai unde stăpâneşte spiritul jertfei de sine este loc larg de vieţuire pentru celălalt”2. Este loc şi pentru soţi şi pentru copii. Omul de astăzi nu mai este dispus la jertfelnicie, la sacrificiu, nu-l mai poate odihni pe celălalt şi nu mai primeşte pruncii ca pe un dar al Cerului. „Istoria omenirii începe cu instituirea familiei de către Dumnezeu în rai prin aducereea la existenţă a primilor oameni Adam şi Eva. În teologia ortodoxă omul este văzut ca o persoană creată de Dumnezeu, ce are vocaţia de a ajunge la asemănarea cu Acesta, iar familia este privită ca o celulă vie a Trupului Tainic al lui Hristos, care este Biserica. Dacă privim spre momentul întemeierii celor două instituţii constatăm că familia a fost rânduită înaintea constituirea Bisericii. Familia este sanctuarul binecuvântat de Dumnezeu în care apare şi se dezvoltă viaţa psiho-fizică a omului, ea este prima formă de viaţă în care se cultivă calitatea omului de fiinţă socială. În familie omul învaţă ce înseamnă comuniunea reală bazată pe dăruirea unuia faţă de celălalt. Atunci când şi acolo unde familia nu-şi mai îndeplineşte menirea ei, începe să se stingă şi să se destrame viaţa. Şi avem înfăţişată ca într-

1 2

George Neamţu (coordonator), Tratat de Asistenţă Socială, Editura Polirom, Iaşi, 2003, p. 669 Ioan Alexandru, Iubirea de Patrie, Bucureşti, Editura Eminescu, 1985, p. 93

5

o oglindă istoria atâtor popoare şi civilizaţii care au dispărut tocmai pentru că familia s-a îmbolnăvit moral şi biologic, determinând aceste dispariţii”3. Aşadar am ales să tratez această temă deoarece acolo unde familia nu îşi mai îndeplineşte scopul ei începe să se stingă şi să se destrame viaţa. Familia stă la baza societăţii, este nucleul ei, dar o familia întemeiată pe un fundament inadecvat aduce pe zi ce trece şi societatea în care trăim într-o cădere liberă. Viaţa morală lasă de dorit, datorită libertăţii prost înţelese am ajuns ca totul în jur să fie un bun de consum. Este foarte important cuvântul pe care l-a rostit Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care trage un semnal de alarmă asupra stării de criză profundă prin care trece familia creştină: „astăzi familia naturală, tradiţională se află în criză, în mutaţie spre un viitor confuz şi incert, în toată Europa, astfel încât criza familiei este percepută ca simptom al crizei occidentale, o criză a societăţii contemporane însăşi”4. Pe bună dreptate consider că este crucial de evidențiat care este rolul adevărat al familiei creștine în societatea contemporană. Pe parcursul elaborării acestei lucrări, am avut privilegiul de a beneficia de îndrumarea doamnei lect. univ. Dr. Mihaela Rus și a doamnei asist. univ. Dr. Nina Stănescu, care m-au sprininit, încurajat și susținut de la bun început. Cu această ocazie le mulțumesc și le sunt deplin recunoscător. Și nu în ultimul rând vreau să mulțumesc familiei, al cărei ajutor l-am simțit în permanență.

3

Dumitru A. Vanca, Familie, filantropie şi etică socială - Referatele simpozionului teologic internaţional organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia (6-9 mai 2011), vol. II, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2011, pp. 752-753 4 Edmond Popa, Provocări la adresa familiei creştine azi – teză de doctorat, Editura Episcopiei Giurgiului, Giurgiu, p. 21, apud Preafericitul Părinte DANIEL – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, „Lumina casei de piatră, Familia creştină – speranţa României”, în Ziarul Lumina, nr. 27 (141)/2008, p.3

6

I. Familia – delimitări conceptuale 1. Familia duhovnicească a cerului „Prin binecuvântarea oamenilor drepţi cetatea merge înainte, iar prin gura celor nelegiuţi ajunge ruină”5. Sfântul Ioan Gură de Aur şi Inocenţiu de Odesa spuneau că: „Aşa cum Tatăl cu Fiul şi cu Duhul Sfânt în fiinţa Sfintei Treimi, aceste trei persoane unite şi neamestecate alcătuiau familia duhovnicească a cerului”6, cum spune psalmistul David: „cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu duhul gurii Lui toată puterea lor”7, înțelegem că Dumnezeu ceea ce a creat, a creat Duh şi în cuvânt. „Apoi, iarăşi, într-un vers frumos al psalmistului David, spune, «mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit»8. Care sunt mâinile lui Dumnezeu? Fiul şi Duhul Sfânt”9. În volumul Despre familia ortodoxă găsim afirmaţia că „aceeaşi legătură de rudenie era şi în Adam. Tatăl a îndeplinit rolul de mamă şi a născut pe Fiu din sânurile Sale mai înainte de toţi vecii, aşa cum «numai Duhul Sfânt ştie»10. Nouă atât ne consemnează Scriptura. Cine vrea să se suie mai sus decât Dumnezeu păţeşte cum a păţit Lucifer, cade în neant, cade în neştiinţă şi necunoaşterea Scripturii, pentru că adânci sunt tainele Scripturii. Spune aşa: «Cercetaţi Scripturile»11 să aveţi viaţă veşnică dar aveţi grijă să nu vă rătaciţi neştiind Scripturile!”12 Atunci când Adam este creat de Dumnezeu, după cum găsim în cartea Facerii: „Şi a făcut la început Dumnezeu pe Adam om şi femeie”13. Părintele Calistrat explică: „Cum i-a făcut om şi femeie? Femeia dormea în coasta lui Adam aşa cum a dormit Biserica în coasta lui Hristos, ca să fie clar. Adam a adormit şi a scos viaţa din coastă pentru că aşa spune, Adam cel dintâi a fost cu suflet viu şi «a suflat asupra lui suflarea de viaţă». 14 Deci el a 5

Solomon 11, 11 Graţia Lungu Constantinescu, Despre familia Ortodoxă – dialoguri cu părintele Calistrat Chifan, Editura Haritina, Iaşi, 2011, p. 9 7 Psalm 32, 6 8 Psalm 118, 73 9 Graţia Lungu Constantinescu, op. cit., p. 9 10 Cf. I Corinteni 2, 9-10 11 Ioan 5, 39 12 Graţia Lungu Constantinescu, op.cit., p. 9 13 Facerea 1, 27; 5, 1-2 14 Facerea 2, 7 6

7

beneficiat din plin de înţelepciunea şi puterea Duhului Sfânt, harul şi harismele fără de măsură, de aceea spune că sufletul, la ieşirea din trup, are înţelepciunea adamică înainte de cădere”15. „Fecioara Maria a născut pe Fiul fără de tată fiind tot o familie. De ce o familie? Pentru că Fecioara Maria era mireasa Tatălui din cer. Deci aceeaşi familie duhovnicească a fost Adam şi Eva”16. „În starea paradisiacă, familia a cunoscut cea mai frumoasă perioadă din viaţa ei. Colaborarea, respectul şi buna înţelegere domneau deplin şi plenar la prima familie. Dar omul căzând în păcatul neascultării, se zdruncină echilibrul sufletesc şi de aici decurg o serie de repercursiuni şi asupra vieţii primei familii. Dacă până la un moment dat cei doi trăiau într-o egalitate şi armonie deplină, după căderea lor din har, Domnul Dumnezeu spune: «Atrasă vei fi de bărbatul tău şi el te va stăpâni»17, iar soţia este aşezată într-o stare de oarecare dependenţă faţă de bărbat, situaţie de care soţul va abuza, dând naştere la această antagonie între bărbat şi femeie care, în decursul istoriei, a luat diferite forme manifestându-se fie în societăţi matriarhale, fie în societăţi patriarhale”18. Deci Adam şi Eva sunt familia tainică care nu aveau nici o legătură de rudenie, iar familia duhovnicească a cerului este Sfânta Treime.

15

Graţia Lungu Constantinescu, op.cit., p. 10 Idem 17 Facere 3, 16 18 Dumitru A. Vanca, op. cit., p. 755 16

8

2. Conceptul de familie ca şi instituţie socială De la bun început cred că este esenţial să definesc familia şi tot ce stă la baza ei. Datorită faptului că fiecare dintre noi are o familie, vrea să-şi întemeieze o familie – de altfel puţini sunt cei care nu îşi doresc o familie, şi care nu doresc, în adâncul fiinţei lor spre acest lucru tind chiar dacă nu recunosc pe moment; Dumnezeu a sădit acest lucru în om şi Sfânta Treime fiind o familie – familia duhovnicească a cerului (Sfântul Ioan Gură de Aur), creând omul, l-a creat pentru familie. Trăim într-o lume aflată într-o continuă schimbare, ce întâmpină mari dificultăţi şi căreia adesea pare că nu-i aparţinem. Ne place sau nu, toţi trebuie să ne împăcăm cu diversitatea de oportunităţi şi riscuri pe care-l conţine o astfel de lume. Nicăieri nu este mai valabilă această observaţie decât în viaţa noastră personală şi emoţională. În viaţa noastră personală avem de-a face cu „relaţii”. Când cineva ne întreabă: „Cum mai merge relaţia?”, se referă de obicei la o relaţie sexuală. Dar suntem din ce în ce mai preocupaţi de relaţiile cu părinţii, cu prietenii şi cu alţii. Termenul „relaţie”, aplicat vieţii personale, a început să fie folosit pe scară largă abia acum vreo 20-30 de ani, la fel ca şi ideea de-a avea nevoie de „intimitate” şi „legături” în viaţa personală. Faptul că mulţi dintre noi, fie că ne împotrivim sau nu acestor schimbări, ne preocupă în prezent şi este reprezentativ pentru transformările profunde care ne-au afectat viaţa personală şi emoţională de decenii. O relaţie este ceva activ - trebuie să o întreţii. Ea depinde, de cucerirea încrederii celeilalte persoane pentru a se menţine în timp. Majoritatea tipurilor de relaţii sexuale au devenit astfel, în prezent asemeni căsătoriei. Astăzi, putem înţelege ceea ce se petrece în viaţa noastră intimă doar dacă ştim câte ceva despre felul în care trăiau înaintaşii noştrii. În Tratatul de dreptul familiei al academicianului Ion P. Filipescu găsim o definire a familiei ca fenomen social: „Familia este o formă de relaţii sociale dintre oamenii legaţi între ei prin căsătorie sau rudenie. Din familie fac parte soţii, părinţii şi copiii, precum şi uneori, alte persoane între care există relaţii de rudenie. Şi soţii singuri – fără copii - formează o familie”19. Din Dicţionarul explicativ online (m-am gândit că Internetul unde găsim şi regăsim toate informaţiile ar trebui citat) aflăm următoare explicaţie a cuvântului „FAMÍLIE s. f. 1. formă istorică de comunitate umană, grup de oameni legați prin consangvinitate și înrudire; 19

Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All, Bucureşti, 1996, p. 1

9

(spec.) grup social având la bază căsătoria, alcătuit din soți și copii. ◊ totalitatea persoanelor care descind dintr-un strămoș comun; neam, descendență. ◊ dinastie. ◊ (la romani) totalitatea celor care se aflau în aceeași casă sub autoritatea unui „pater familias”, șef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (fig.) grup de oameni strâns unit, legat prin interese și idealuri comune. 3. ~ lexicală = serie de cuvinte înrudite, prin derivare, compunere sau prin schimbarea valorii gramaticale de la același cuvânt de bază. ◊ grup de limbi cu trăsături comune care provin din aceeași limbă inițială. 4. diviziune a ordinului, mai mare decât genul. ◊ grup de plante, animale, elemente sau combinații chimice cu trăsături comune. ♦ ~ de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup. 5. ~ radioactivă = ansamblul format dintr-un element radioactiv inițial și din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrări succesive. 6. (mat.) mulțime de drepte, curbe sau suprafețe care au o caracteristică intrinsecă comună, ecuațiile lor conținând un parametru real. (< lat. familial, it. famiglia, fr. Familie)”20. Analizând doar aceste două definiţii e de înţeles că trebuie clarificate câteva aspecte cu privire la rudenie, căsătorie, dar şi desprindem faptul că familia nu e întâlnită numai la oameni ci şi la necuvântătoare şi volens-nolens ne putem gândi că totuşi Cineva a orânduit familia de la bun început. Dar cine este Acest Cineva? Nădăjduiesc că impreună vom descoperi că nimic nu e întâmplător şi că o Putere mai presus de minţile noastre a orânduit toate. Coordonatorul Tratatului de sociologie generală Dumitru Otovescu dă mai multe definiţii familiei aparţinând mai multor sociologi renumiţi. Dar totuşi ce este sociologia şi cine este sociologul? Este o întrebare care necesită un răspuns elocvent, din moment ce găsim „din perspectivă sociologică, familia poate fi privită ca formă specifică de comunitate umană – desemnează «grupul de persoane unite prin căsătorie, filiaţie sau rudenie, ce se caracterizează prin comunitate de viaţă, de sentimente, aspiraţii şi interese», apărând astfel ca o realitate socială distinctă, ca un grup natural şi social fundamental, caracteristic tuturor societăţilor, în care se manifestă multiple relaţii, fundamentale fiind cele de căsătorie şi rudenie”21. Acelaşi Otovescu defineşte sociologia ca fiind „o modalitate specifică de cunoaştere sistematică şi unitară a societăţii omeneşti... studiind metodic faptele, fenomenele, schimbările şi procesele sociale, grupurile şi colectivităţile de oameni, comportamentul acestora, relaţiile interrumane şi instituţiile, din punct de vedere al ansamblului social... iar 20 21

http://dexonline.ro/definitie/familie Dumitru Otovescu (coord.), Tratat de sociologie generală, Editura Beladi, Craiova, 2010, p. 838

10

sub aspect etimologic este ştiinţa societăţii ori a societăţilor, a colectivităţilor sau grupărilor sociale asociindu-se cuvântului latin socius (soț, asociat, tovarăș) și a cuvântului grecesc logos (teorie, știință, idee, studiu)”22. Deducem de aici răspunsul la întrebarea mai sus menţionată şi anume faptul că sociologul este un om de ştiinţă ce studiază metodic relaţiile dintre oameni. Sociologul studiază relaţia dintre oameni, acea relaţie despre care am spus că este ceva activ şi care trebuie întreţinută şi celelate relaţii dintre oameni bineînţeles. Acum că am arătat ce este sociologia, am înţeles cine este sociologul, revenim la prima definiţie dată de Dreptul familiei, pentru ca mai târziu – după cum am afirmat - să definim şi căsătoria şi rudenia care au legătură cu familia. Totuşi mă gândesc că şi dreptul familiei trebui definit, iar academicianul Ion P. Filipescu îl defineşte astfel: „dreptul familiei reprezintă totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile personale şi patrimoniale ce izvorăsc din căsătorie, rudenie, adopţie şi raporturile asimilate de lege, sub anumite aspecte, cu raporturile de familie, în scopul ocrotirii şi întăririi familiei”23. Iar căsătoria este „uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată potrivit dispoziţiilor legale, cu scopul de a întemeia o familie, şi reglementată de normele imperative ale legii”24, pe când rudenia care am înţeles din definiţiile date familiei că izvorăşte din constituirea unei familii, se poate defini astfel: „rudenia firească”25 „este legătura de sânge şi, prin reglementarea legală, legătura dintre două sau mai multe persoane care coboară unele din altele, au un autor comun, cum sunt de exemplu, fraţii între ei, verii primari între ei... întemeindu-se pe faptul naşterii.... putând fi în linie dreaptă (legătura de la părinte la copil...: tatăl, fiul, nepotul de fiu) şi în linie colaterală (fraţii între ei şi verii primari între ei) dar şi ascendentă şi descendentă (plecând de la copil spre părinţi, bunici respectiv de la părinţi spre copil, nepot de fiu)”26. Maria Voinea afirmă că „familia este unicul grup social reproducător şi, în acelaşi timp, formă de menţinere a continuităţii culturale prin transmiterea de către urmaşi a limbii, obiceiurilor, modelelor de conduită, valorilor spirituale. Împreună cu moştenirea culturală transmisă în procesul socializării, familia conferă copiilor săi o anumită poziţie socială; din momentul naşterii copilul pătrunde în lumea socială şi în lumea culturală care este lumea familiei. Tot ea este cea care asigură cadrul afectiv în care fiecare membru îşi satisface

22

Ibidem, p. 62 Ion P. Filipescu, op. cit., p. 7 24 Ibidem, p, 14 25 Dispoziţii privitoare la rudenie există în Codul familiei (art. 45 şi 46) şi Codul civil (art. 660-663). Între cele două feluri de dispoziţii nu există diferenţă de conţinut 26 Ion P. Filipescu, op.cit., pp. 275-276 23

11

nevoile emoţionale, trăirile intime, nevoia de destăinuire a unor împliniri sau insatisfacţii apărute pe diverse planuri, oferind prin specificul ei sentimentul siguranţei. De aceea, familia a avut o poziţie excepţională în structura socială şi un sens unic ca grup social”. 27 Fiind nucleul social elementar, celula care uneşte pe soţi şi pe descendenţii acestora, familia este, în acelaşi timp, unicul grup social caracterizat prin determinări naturale şi biologice, singurul în care legăturile de dragoste şi rudenie capătă o importanţă primordială. Pentru Rose Vincent, familia este „un grup înzestrat cu caracteristici proprii, cu anumite obiceiuri, care respectă anumite tradiţii chiar inconştient, care aplică anumite reguli de educaţie, într-un cuvânt, care creează o atmosferă”28. Ov. Bădina şi F. Mahler consideră familia ca fiind „un grup social, realizat prin căsătorie, cuprinzând oameni care trăiesc împreună, cu o gospodărie casnică comună, sunt legaţi prin anumite relaţii natural – biologice, psihologice şi juridice”. 29 Probabil cea mai faimoasă şi mai răspândită definiţie a familiei este cea a lui Murdock30. Aceasta a exercitat o influenţă puternică asupra sociologiei familiei. El defineşte familia ca: „Grup social caracterizat printr-o locuinţă comună, cooperare economică şi reproducere. Include adulţi de ambele sexe, cel puţin doi dintre aceştia întreţinând relaţii sexuale aprobate social, şi unul sau mai mulţi copii, proprii sau adoptaţi.” O reformulare modernă a acestei definiţii clasice funcţionale a familiei este cea dată de Rose Laub Coser31: „familia este un grup, ce manifestă următoarele atribute organizaţionale: îşi are originea în căsătorie; constă în soţ, soţie şi copii născuţi din căsătoria lor, deşi alte rude îşi pot găsi un loc aproape de grupul nucleu, iar grupul e unit prin drepturi şi obligaţii morale, legale, economice, religioase şi sociale (inclusiv drepturi şi restricţii sexuale, precum şi sentimente valorizate social, cum sunt: dragostea, atracţia, respectul faţă de părinţi şi admiraţia).”

27

M., Voinea – Familia şi evoluţia sa istorică, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p. 9 R., Vincent – Cunoaşterea copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, p. 179 29 Bădina,Ov., Mahler, F., – Funcţii şi tendinţe ale familiei contemporane, editura Politică, Bucureşti, 1970, p. 36 30 Murdock, George Peter, - Social Structure, New York, Crown Publishers, 1996 31 Coser, Rose Laub, - The Family: Its Structure and Functiotis, New York: St'Martin's Press, 1974, p. 16 28

12

3. Prima familie După ce „a făcut Dumnezeu cerul şi pământul”32, la sfărşit ca o încununare a creaţiei, „luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie”33, „pentru că era necesar să fie pregătită întâi împărăţia şi apoi să intre în ea împăratul ei”34. Dacă celelalte fiinţe au fost create fără o intervenţie specială a lui Dumnezeu, ci doar printr-un simplu „să fie”35, când a fost adus la viaţă omul, atunci Dumnezeu a participat, nu doar a poruncit, ci mai mult a suflat „suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie”. „Datorită faptului că «omul este nu numai din ţărână ci şi prin suflarea lui Dumnezeu în trupul făcut din această ţărână» înseamnă că omul, «are o poziţie specială nu numai faţă de natura din care este luat trupul său ci şi în raport cu Dumnezeu»36. Sfântul Grigore de Nazianz spune: «în calitate de pământ sunt legat de viaţa de jos, dar fiind şi o părticică dumnezeiască, eu port în mine dorinţa vieţii viitoare»37. Omul «va vrea prin această relaţie specială a sufletului cu Dumnezeu la viaţa viitoare, împreună cu trupul său şi cu pământul cu care stă în legătură»38. Ce putem să înţelegem de aici? Ne dăm seama că „omul este ultima şi cea mai de seamă dintre creaturile pământeşti”39. Putem conchide, după cum găsim scris că Dumnezeu la micşorat pe om cu puţin faţă de îngeri. Până şi regretatul părinte Arsenie Papacioc mărturisea, că de ar fi cu putinţă ca Dumnezeu să îl mai creeze încă o dată pe el, alegerea ar fi ca să trăiască tot o viaţă de om şi nu de înger. Părintele profesor Ioan G. Coman spunea că „după îngeri, omul este «cea mai desăvârşită cratură a întregului univers», fiind «singura oglindă reală a lui Dumnezeu pe pământ»40. Omul este «cea mai mare podoabă a lumii, o perlă cu care nimic din ce există în univers nu se poate compara... Omul este domn peste toate, stăpâneşte peste toate, se bucură de toate, porunceşte creaturii, se osteneşte pentru Dumnezeu, este sălaş şi templu al lui 32

Facere 1,1 Facere 2, 7-8 34 George Stan, Familia creştină – aşezământ dumnezeiesc şi temelie a vieţii de obşte, Editura Cartea Ortodoxă, Alexandria, f.a., p. 9, apud Ioan G. Coman, Frumuseţile iubirii de oameni în spiritualitatea patristică, Timişoara, 1998, p. 383 35 Facere, cap. 1 36 George Stan, op. cit., p. 10, apud Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogatică Ortodoxă, Bucureşti, 1978, vol. I, p. 389 37 Idem, ibidem 38 Idem, ibidem 39 George Stan, op. cit., p. 10 40 Idem, apud Ioan G. Coman, Probleme de filosofie şi literatură patristică, Bucureşti, 1995, p. 40 33

13

Dumnezeu»41, şi aş mai putea adăuga eu, că nu îşi înţelege menirea, nu îşi cunoaşte adevărata valoare. Reamintindu-l tot pe părintele Arsenie Papacioc: „O, omule, de-ai şti tu cât poţi? Ai deveni chiar dumnezeu!, după har, cum spune despre acest aspect Sfântul Vasile cel Mare că „omul este o făptură care a primit poruncă să devină Dumnezeu”42. „Şi a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse şi l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze şi s-o păzească. A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam poruncă şi a zis: «Din toţi pomii din rai poţi să mânănci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mânânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit»43. Referatul biblic arată că Dumnezeu i-a dăruit totul omului, dar i-a pus şi o condiţie pe care trebuia să o respecte, pentru ca fericirea să fie veşnică, spunându-i la modul concret anume că în ziua în care va mânca din pomul oprit negreşit va muri. Cu Dumnezeu nu te poţi tocmi. Cu Lucifer nu a stat să trateze Dumnezeu, ci mai mult acela şi-a ales soarta, căci putea foarte bine să râmână statornic în credinţă precum Arhanghelul Mihail. A fost nevoie doar de un gând prin care a dorit să fie mai presus decât Ziditorul său, şi imediat ca un fulger a căzut din cer împreună cu îngerii care i s-au alăturat. Însă pe noi, Creatorul ne-a făcut chipul Lui, tocmai pentru a putea lua locul îngerilor care au căzut, „plini-va căderi, zdrobi-va capetele multora”44, „Chema-va cerul de sus şi pământul de jos să aleagă pe aleşii săi”45. De aceea de la bun început Satana a fost invidios pe om, pentru că Dumnezeu îl crease după chipul Său şi cu putinţa de a ajunge la asemănarea cu El şi cu scopul de a înlocui pe Lucifer şi ceata lui căzută din cer. Şi toate acesta Dumnezeu le-a făcut ca un tată iubitor care are grijă de fii săi. „Şi a zis Domnul Dumnezeu: «Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el»46... Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; şi dacă a adormit, a luat una din coastele lui şi a plinit locul ei cu carne. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o la Adam”47. Părintele Calistrat aduce în discuţie spusele lui Inocenţiu de Odesa care explică: Atât omul cât şi femeia au fost creaţi integri din punct de vedere biologic, anatomic, dar şi cu puterile sufleteşti mai presus de putere, adică întăriţi în har pentru că de asta mâncau din pomul vieţii, încât aveau măsura să

41

Idem, pp. 41-42 Stoica Georgeta, Note de curs – Fundamentele biblice şi patristice ale doctrinei sociale în Biserica Ortodoxă Română, p. 6, apud Paul Evdokimov, Femeia şi mântuirea lumii, Editura Christiana, Bucureşti, 1995, p. 51 43 Facere 2, 16-17 44 Psalm 109, 2 45 Psalm 49, 5 46 Facere 2, 18 47 Facere 2, 21-22 42

14

discute şi să stea la sfat cu Dumnezeu. Aceasta este cea mai mare taină că a văzut omul că nu e bine să fie singur pe pământ”48. Odată ce a creat femeia din coasta lui Adam, Dumnezeu a instituit şi prima familie, familie monogamă, nu altfel, nu bărbat cu bărbat, nu femeie cu femeie. Iar Adam a zis: „Iată aceasta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său”49 şi continuă mai departe Sfânta Scriptură expunându-ne cuvintele: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup”50. Marele nostru dogmatist Dumitru Stăniloae susţine că „făcând pe om ca bărbat şi ca femeie «Dumnezeu însuşi i-a împreunat, prin faptul că fiecare devine omul întreg în unirea cu celălalt», întrucât «cel care se uneşte cu o femeie se completează atât de total cu ea încât alcătuiesc o unitate. Bărbatul a devenit omul întreg prin această femeie şi viceversa»51 sau mai concret, referitor la afirmaţiile anterioare, opinia mea este: că fiecare om îşi caută cum se zice „jumătatea”, pentru ca împreună cu ea să alcătuiască întregul, după cum şi un părinte susţine: „Această unitate, pe care şi-a găsit-o fiecare, nu se poate dezintegra şi reface cu alt partener, deoarece căsătoria avea de la început atributele unităţii şi indisolubilităţii”52. Această unitate „nu este atât o unitate organică, fiziologică, ci o unitate prin iubire”53. Dar odată ce primii oameni au căzut în păcatul neascultării, găsim în Sfânta Scriptură că „l-a scos Domnul Dumnezeu din grădina cea din Eden, ca să lucreze pământul din care fusese luat”54. Aşadar s-ar putea zice că singuri ne-am ales soarta, pentru că diavolul nu i-a obligat pe protopărinţii noştri să încalce porunca dată de Ziditor şi tot la fel nici pe noi nu ne poate obliga să-i facem voia, ci doar ne poate îndemna spre rău, dar noi suntem cei ce alegem ce facem cu viaţa noastră: dorim o viaţă cu Dumnezeu sau una fără El, totul depinde de noi, de opţiunea noastră, cum bine reiese din fragmentul următor: După ce satana cutremură cerul şi pământul, vine la Dumnezeu şi spune: „nu am aflat sub cer pe pământ, cât am cutreierat tăria, om ca robul Tău Iov. Dacă tu i-ai îngrădit toate cu harul, cum să mă ating eu de el? iar bunul Dumnezeu a zis: „Ridic harul de la el, atinge-te, dar de sufletul lui să nu te atingi”55. Deci 48

Graţia Lungu Constantinescu, Despre familia ortodoxă, Editura Haritina, Iaşi, 2011, pp. 10-11 Facere 2, 23 50 Facere 2, 24 51 George Stan, op. cit., p. 16, apud Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Bucureşti, 1997, vol. III, p. 123 52 Idem, apud Tache Sterea, Îndrumător pentru pregătirea candidaţilor la Dogmatică, în vederea susţinerii examenului de admitere în Facultăţile de Teologie Ortodoxă, Curtea de Argeş, 1997, p. 167 53 George Stan, op. cit., p. 20 54 Facere 3, 23 55 Iov 1, 7-12 49

15

înţelegem din fragment că de toate se poate atinge vrăjmaşul mântuirii noastre numai de sufletul nostru nu poate, pentru că Dumnezeu nu îl lasă. Atunci când suntem în ispite, necazuri, boli, iar viaţa ni se pare un calvar, toate sunt date cu un rost, spre îndreptarea noastră, spre apropierea de Dumnezeu, precum un tată îşi dojeneşte copiii atunci când greşesc. Şi nu îi ceartă fără motiv, nu i-a obligat nimeni să greşească, alegerea a fost a lor. Avem voinţa, liberul-arbitru, putinţa de a alege între bine şi rău. În familie principalul rol al părinţilor este acela de a-i învăţa pe copiii lor să facă diferenţa între ce e bine şi ce e rău. Mama încă de mici fiind, ne sădeşte în suflet credinţa în Dumnezeu, tocmai de aceea este foarte bine şi în acelaşi timp necesar ca ambii părinţii să acorde o bună educaţie copiilor, încă din primele zile de viaţă. Iar noi, copiii, trebuie să îi respectăm, ajutăm, să ne rugăm pentru ei, căci datorită lor suntem astazi oameni în toată firea iar Însuşi Dumnezeu ne-a poruncit: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta ca sâ îţi fie bine şi trăieşti mulţi ani pe pământ.” Nu mai reţin unde exact am citit, dar aceasta este singura poruncă cu făgăduinţă: „să îţi fie ţie bine şi să trăieşti mulţi ani pe pământ.” Restul poruncilor sună precum nişte interdicţii sau sfaturi. Iar „binecuvântările părinţilor întăresc casele fiilor.” Dacă Dumnezeu a creat toate bune, neamul omenesc a căzut în păcat iar răul a pătruns în creaţie, mai ales în cel ce este încununara creaţiei, omul. Însă Dumnezeu, spune părintele Arsenie Papacioc: „ne-a dat mai mult decât ne-a luat Adam, Dumnezeu ne dă împărăţia”, El stă cu mâna întinsă şi vrea să ne ajute, dar noi vrem să fim oameni independenţi, moderni.

16

4. Familia în antichitate În antichitate, familia desemna, după Fustel de Coulanges56, grupul de oameni adunaţi în jurul vetrei sau în jurul mormintelor neamului. Vechii greci cunoşteau patru nivele de rudenie: fratria, clanul aristocratic, rudenia şi locuinţa. Fratria şi clanul grupau familiile care îşi revendicau înrudire comună şi drepturi erditare comune iar rudeniile includeau legăturile de sânge până la verii de gradul II. Acesta era cadrul în care era posibilă moştenirea. Familia romană era o unitate economică integrată unui sistem de rudenie patriliniar, condus de unul sau mai mulţi şefi, în care ereditatea masculină avea întâietate. Nivele organizării familiale erau reprezentate de gentes, curii, triburi. Ginta era forma lărgită a familiei antice, care avea un cult particular, sărbători religioase deosebite de ale altor familii, au altar propriu şi mormânt pentru străbuni. Membrii săi puteau prelua, unii de la alţii, moştenirile, la fel ca în rudenia greacă. Solidaritatea între membrii ginţilor se baza pe responsabilitatea comună şi pe supunerea faţă de un şef, pater familias, care cumula funcţiile de magistrat, preot al cultului familial şi comandant. La greci, conducătorul grupului de rudenie se numea arhonte. Termenul de familie, deşi va începe să fie folosit în accepţiunea actuală mult mai târziu, în epoca medievală, derivă din cuvântul latin famulus, care denumea servitorii, cei care slujeau în casă. La romani tremenul familia a cunoscut mai multe sensuri disticte şi prin extindere a ajuns să denumească un grup de persoane aflate sub ascultarea unui conducător, precum şi totalitatea bunurilor de care acesta putea dispune. În Antichitate, relaţia conjugală păstreză un rang secundar. Căsătoria este instrumentul prin care se realizează legătura între ascendenţi şi descendenţi şi nu are decât importanţa derivată din slujirea acestui scop. Femeia era considerată o natura inferioară celei a bărbatului şi in căsătorie trebuia să se supuna autorităţii soţului. Familia antică, în care primordială era legătura de ascendenţă, cultivă cu precădere relatia cu morţii neamului, cu familia de dincolo. Spiritele părinţilor morţi deveneau semidivinităţi protectoare sau, dimpotrivă răzbunătoare, în funcţie de devotamentul cu care urmaşii în viaţă le respectau sau neglijau cultul.

56

Coulanges, F, Cetatea antică, vol. vol I, II, Editura Meridiane, Bucureşti, 1984

17

Pe lângă membrii naturali ai familiei, în familia antică mai intrau trei categorii: sclavii, liberţii şi clienţii. În Antichitate şi spre începuturile Evului Mediu, până la definitivarea influenţei creştine în privinţa impunerii nucleului conjugal ca bază a familiei, descendenţa sau filiaţia era cea care extindea graniţele familiale. În cadrul familiilor extinse, familia patriarhală ocupă un loc distinct şi aceasta acordă cea mai mare importanţă antecesorilor nu succesorilor. În cadrul acestor familii, definitorie este exercitarea autoritătii tradiţionale a tatălui asupra tuturor membrilor din cadrul grupului de rudenie. Întemeietorii, cei care au inaugurat o filiaţie nobilă, sunt cei în jurul cărora se articulează familia patriarhală. În cadrul unui simpozion teologic internaţional despre „Familie, filantropie şi etică socială”, organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia se remarcau următoarele aspecte privind familia din antichitate: „Din antichitate avem ştiri îndeosebi cu privire la familia aristocrată. Nu avem decât informaţii precare despre familia omului de rând. Oricum, din aceste informaţii rezultă cu claritate poziţia inferioară a femeii faţă de bărbat”57. Drept concluzie a unuia din referatele prezentate la acest simpozion, cu referire la situaţia căsătoriei în antichitate găsim: „Într-o «expunere istorică a ideilor despre căsătorie» la filosofii antici, Clement Alexandrinul scria că «... Platon orânduieşte căsătoria dintre bunurile din afară; ea asigură nemurirea neamului nostru,... Democrit respinge căsătoria din pricină că aduce cu ea multe neplăceri şi distracţii, care te îndepărtează de la treburile de neapărată trebuinţă... Se rânduieşte alături de el şi Epicur, şi toţi cei care pun binele în plăcere, în linişte neîntreruptă şi în lipsa durerii. După filosofii stoici, căsătoria şi naşterea de copii sunt un lucru indiferent; după filosofii peripateticieni, căsătoria este un bine. Pe scurt – scria Clement Alexandrinul – toţi aceştia... au fost robii plăcerilor, unii folosindu-se de concubine, alţii de curtezene, iar cei mai mulţi de băieţi”58.

57

Dumitru A. Vanca, op. cit., pp. 549-550, apud R. Geiger, Die Stellung der geschiedenen Frau in der Umwelt des Newen Testamentes, în „Die Frau im Urchristentum”, Freibourg-Basel-Wien, Ed. Herder, f. a., pp. 135-136, apud Leon Dură, Familia în lumina Noului Testament, în „Studii Teologice”(în continuare ST), anul LV, nr. 1-2, ianuarie-iunie, 2003, nota 4, p. 93 58 Ibidem, p. 550, apud Clement Alexandrinul, Scrieri, partea a II-a. Stromatele, II, 138, 2-6, traducere de Dumitru Fecioru, în col. „Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”(în continuare PSB), vol 5, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Biserici Ortodoxe Române(în continuare IBMBOR), 1983, p. 182

18

5. Familia modernă şi contemporană Revoluţia industrială a marcat sfârşitul familiei patriarhale, extinse, iar statul a limitat controlul familiei sau al Bisericii asupra individului, pentru a-şi consolida propria influenţă statul urmăreşte încurajarea tipului familiei conjugale şi limitarea oricărei forme de autoritate paternă. Trecerea de la familia extinsă la cea nucleară se definitivează în urma mişcării iniţiate de iluminişti, care considerând raţiunea umană ca instanţă supremă, deschid drumul afirmării autonomiei individului în lume. Interesele şi trebuinţele guvernează epoca modernă, iar familia işi pierde din importanţă şi ajunge să nu mai ofere individului nici un rol sau statut sigur, capabil să-i asigure identitatea. Rolurile şi statutele tradiţionale se descompun sau se inversează. Individul nu se mai legitimează în societate prin prestigiul dat de apartenenţa sa familială ci prin competenţa profesională, economică sau socială pe care o poate susţine. Căsătoria este un domeniu supus secularizării, care, începând cu anul 1792, trebuie să aibă loc în prezenţa unui înalt funcţionar municipal pentru a fi legală. Copilul devine centrul familiei, el fiind obiectul unei investiţii nu numai afective, dar şi economice, educative şi existenţiale, garanţia singurei supravieţuiri posibile. Revoluţia sexuală a urmat îndeaproape revoluţia industrială iar sexualitatea este promovată. Sexul este natură, iar natura este bună. Singurele justificări ale menţinerii familiei mai pot fi oferite în vremea noastră de înclinaţiile naturale: instinctul sexual, instinctul de reproducere, înclinaţiile afective, regăsirea echilibrului psihic şi fizic. Spaţiul privat, care, în Evul Mediu european, însemna spatiul familial în opoziţie cu cel social, larg, în epoca modernă are în centrul său individul, unic şi irepetabil, original şi singur. Conform lui Georg Simmel59, specificul individual de existenţă şi acţiune al personalităţii – ceea ce el numea „individualitate” – creşte proporţional cu extinderea mediului social al individului, adică cu cât dimensiunea grupului este mai mare cu atât personalitatea individului este mai bine precizată. Simmel consideră că deşi libertatea individuală se reduce cu cât grupul căruia îi suntem integraţi este mai mic, individualitatea este mai bine definită în aceste cazuri. Grupurile mici, spre deosebire de cele numeroase, sunt ele însele individualizate, distincte, cu personalitate proprie. Astfel, dacă grupul căruia

59

Simmel, G, - Sociologie. Etudes sur les formes de la socialization, Presses Universitaires de France, Paris, 1999, pag. 694

19

aparţinem creşte, individualitatea noastră are mai mult spaţiu de dezvoltare, însă ca elemente ale acestui ansamblu, vom avea mai puţină specificitate. Este important să precizăm că diferenţierea membrilor unei colectivităţi ea însăşi slab diferenţiate este una superficială, nu una reală. Există o depersonalizare a indivizilor marilor grupuri, o imprecizie a definirii lor care îi face pe specialişti să vorbească despre „atomizarea” marilor societăţi. În acest context Simmel remarcă faptul că familia pare să ofere cel mai mult spaţiu deplinei afirmări a personalităţii. Familia este adăpostul din care individul îşi poate extrage siguranţa de a nu se pierde în colectivităţile largi, şi, totodată, grupul care îl integrează cel mai bine. Sociologia modernă tinde însă să privească familia ca pe o comunitate tiranică, opusă drepturilor şi libertăţilor indivizilor. „Lumea contemporană este confruntată de două concepţii „teologice” diferite. Prima este specifică majorităţii lumii creştine şi este cunoscută sub numele de deism, fiindcă elimină pe Dumnezeu din creaţie şi Îl închide într-o transcendenţă inaccesibilă, iar cea de-a doua este specifică religiilor orientale, hinduism sau budism, care confundă în chip panteist Divinitatea cu creaţia”60. „Deismul a subminat bazele spiritualităţii creştine, orientând omul mai mult către valorile materiale decât spre cele spirituale, cât şi panteismul care împiedică omul să acţioneze pentru transformarea naturii, fiindcă natura se confundă cu Divinitatea şi are caracter sacru, opunându-se progresului”61. „Dintre toţi factorii care au contribuit la resemnificarea conceptului de căsătorie, la sfârşitul secolului al XX-lea şi începutul secolului al XXI-lea, banii rămân, fără îndoială, unul dintre subiectele cele mai spinoase din viaţa multor cupluri sau a multor tineri, aflaţi încă în formare, care nu deţin o independenţă economică suficientă, pentru a-şi pune problema întemeierii unei familii. Resemnându-se, astfel, în faţa absenţei banilor şi devenind, într-un fel, tovarăşi de suferinţă, deci „concubini”. Cercetările au indicat o accentuare a valorii legată de independenţă (de exemplu: celibatul, concubinajul), în detrimentul căsătoriei tradiţionale şi al întemeierii unei familii”62. Societaţii moderne eu cred că îi este caracteristic bunul de consum. O societate consumistă, unde totul poate fi cumpărat şi este cumpărat. Cu ce? Cu bani. Logic. Rezultatul lipsei banilor? Neîncrederea în ziua de mâine. De ce? Pentru că ne punem încrederea în noi şi 60

Edmond Nicolae Popa, Op. cit., p. 203, apud G. K. Wiecke, Christian Education in a Secular Society, Fortress Press, Mineapolis, 1970, pp. 49-50 61 Idem, apud Dumitru Popescu, Teologie şi Cultură, Editura IBMBOR, Bucureşti, 1993, p. 77 62 Idem, apud Dorin Zarioiu, Patimile şi purificarea omului prin virtuţi, în G.B., nr. 9-12/2004, p. 109

20

nu în Dumnezeu. Cum să funcţioneze o societate care are în centrul ei ca celulă de bază o familie, plus încă una şi încă una şi tot aşa în care principalul scop este asigurarea unui cât mai bun loc de muncă, cu un salariu cât mai mare, o maşină cât mai scumpă, hainele cele mai scumpe, toate lucrurile care nu aduc mulţumire ci plăcere. Bineînţeles iubirea falsă creată şi provocată prin bombardarea instinctului de reproducere prin Revoluţia sexuală anterior citată, sunt considerentele care au adus tânărul în situaţia în care vede familia ca ceva de modă veche. Democraţia postdecembristă, instaurată la noi în ţară, a adus cu ea şi toate ideile şi curentele din străinătate care lovesc direct în instituţia familiei, prin ea în societate şi bineînţeles în poporul român. Cum poate supravieţui o familie dacă nu este întemeiată pe iubirea dintre cei doi parteneri, pe încrederea acordată unul altuia? Sfântul Ioan Gură de Aur, unul dintre sfinţii care au scris enorm despre instituţia familiei „identifică trei scopuri esenţiale ale întemeierii unei familii: 

Temperarea pornirilor trupeşti spre senzualitate şi sexualitate, prin împlinirea lor în cadrul căsniciei şi prin respectarea unei discipline conjugale;



Înmulţirea neamului omenesc prin naşterea de copii;



Dobândirea sfinţeniei, prin împreuna-lucrare a soţilor şi ajutorul reciproc în dificila operă de dobândire a mântuirii”63.

Societatea secularizată modernă sau mai bine zis omul modern şi autonom îl elimină pe Dumnezeu din viaţa lui, considerând că se descurcă singur. Astfel familia modernă are drept criterii de întemeiere următoarele: „compatibilitate sexuală; fuga de singurătate, nevoia unui suflet confident, a unui prieten; dorinţa de siguranţă financiară, fuga de constrângerile parentale; dorinţa de a fi important pentru cineva, de a conta pentru cineva, care apoi să îl şi aprecieze şi încurajeze”64. În privinţa fundamentelor întemeierii unei familii de tip modern Iolanda şi Nicolae Mitrofan „sintetizează factorii care ţin legat un cuplu în şase reguli ale speranţei de stabilitate a familiei, ce trebuie respectate de ambii parteneri: 1. Să fie sinceri, deschişi, corecţi şi demni de încredere; 2. Şă-şi împartă în mod echitabil sarcinile şi răspunderile ce revin relaţiei; 3. Să fie prieten cu celălalt şi să-i ofere suport, empatie şi simpatie, când este necesar; 63

Ioan C. Teşu, Familia contemporană între ideal şi criză, Editura Doxologia, Iaşi, 2011, p. 146, apud Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieţii, traducere de Cristian Spătărelu şi Daniela Filioreanu, Editura Egumeniţa, s.l., s.a., p. 364 64 Idem, apud Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, Elemente de psihologie a cuplului, Casa de editură şi presă Şansa S.R.L., Bucureţti, 1996, p. 84

21

4. Să comunice cu partenerul; 5. Să ofere afecţiune şi satisfacţie sexuală partenerului; 6. Să se ofere voluntar în a-şi ajuta partenerul”65. Se observă câteva diferenţe importante între fundamentele date de Sfântul Ioan Gură de Aur în formarea unei familii - care până la urmă a trăit într-o societate care avea aceleaşi probleme ca şi a noastră, dar consideră drept scopuri ale întemeierii familiei criterii care îl au pe Dumnezeu luat în considerare şi cele date de pshihologi ai cuplului: opinia mea este că primul scop al formării unei familii dat de Sfântul Ioan reprezintă şi soluţia unor probleme actuale ale familiei cu privire la „satisfacţia sexuală partenerului” - dat drept factor care ţine legat un cuplu de către pshologii în domeniu. Se mai observă faptul că la primul se întâlneşte termenul de căsnicie, sinonim căsătoriei, iar modernismul atribuie cuvântul cuplu sau relaţie. Un alt aspect foarte important, Sfântul Ioan Gură de Aur menţionează doar în „trei reguli” şi liantul iubirii într-o familie şi anume copiii, pe când din cele şase reguli, copiii lipsesc. Atunci întrebarea care ne-o putem adresa este: Nu cumva societatea modernă consideră că sunt destui oameni pe pâmânt, şi fiecare trebuie să trăiască într-un egoism? Dacă noi avem mamă şi tată, adică părinţi, noi nu trebuie să fim la rândul nostru părinţi? Dar omul modern este autonom, uită chiar şi de părinţi naturali, palpabili, pe care i-a cunoscut, ce să mai zicem de Tatăl Nostru din ceruri? „Apoi, ar trebui noi, românii, să deschidem ochii şi să privim la alţii care fac câte 7, 8, 10 şi 12 copii. Ne vor înlocui societatea noastră şi ne vom trezi prizonierii propriilor noastre patimi în propria ţară, adică nu se va degenera neamul în mod apocaliptic, prin apocalipsă sau pecetea lui 666, ci ni se va degenera neamul pentru păcatele noastre şi nu vor mai fi urmaşi care să ducă mai departe moştenirea şi tradiţia românească. Deci ne vom autodistruge ca naţie. Pentru că în momentul în care se naşte un singur prunc, prin fenomenele sociale, fizice, mecanice şi ştiinţifice, vor mai muri o parte dintre aceştia, că bobocii toamna se numără după proverbul popular. Şi atunci dacă în familie este un singur copil, şi acela suportă un accident sau o nenorocire, familia respectivă se autodesfiinţează, odată cu ea se autodesfiinţează şi moştenitorii, descendeţii. Să ştiţi că tineretul de la revoluţie încoace, este mai responsabil decât noi cei care am prins revoluţia la 20, 23, 25 de ani, tocmai noi nu am fost responsabili, generaţia de mijloc, tocmai noi suntem cei care astăzi avem 50-60 de ani şi chiar trăind epoca aceasta comunistă

65

Ibidem, p. 151, Ibidem, p. 149

22

în plină glorie şi frica de sărăcie, de întuneric, de frig, de foame. Am uneltit asupra acestui fenomen, zămislirea de prunci”66. Analizând această mărturie a părintelui Calistrat Chifan, nu putem să nu ne oprim asupra faptului că numărul locuitorilor ţării noastre a scăzut considerabil şi este într-o continuă scădere tocmai datorită acestui fapt dar şi a fenomenului de migraţie. Şi toate acestea se întâmplă nu neapărat din cauza lipsei banilor, ci a mentalităţii create. Susţinera acestei afirmaţii o regăsim şi în citatul de mai jos: „De altfel dacă ar avea cineva să contabilizeze numărul total şi real al copiilor avortaţi ai României postdecembriste sau postrevoluţionară în clinicile publice şi private, nu ne-ar mira defel dacă am constata că acesta depăşeşte detaşat numărul «eroilor martiri, din toate timpurile şi din toate locurile căzuţi pe toate câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru libertatea, unitatea şi demnitatea neamului nostru», aşa cum sunt pomeniţi cei care s-au jertfit pentru Neam şi pentru Ţară de-a lungul istoriei, încă din zorii ei. Oricum, nu există nici o altă perioadă din istoria României de război sau de pace, de catastrofe sau calamităţi naturale, ori de boli incurabile şi epidemii, în care numărul pierderilor de vieţi omeneşti să îl depăşească pe cel înregistrat din 1990 încoace, aşadar în vremuri de pace exterioară, nu şi lăuntrică, şi de libertate socială, însă prost înţeleasă”67 Însă părintele Calistrat ne redă și o perspectivă pozitivă a acestei perioade, pentru că în viață trebuie să vedem și lucrurile bune nu numai pe cele rele. Dacă am vedea doar partea goală a paharului și nu am remarca și partea plină atunci am fi mereu nemulțumiți cum tindem noi oamenii să fim, mărturisesc din proprie experiență că nemulțumitului i se ia darul. Părintele Calistrat continuă mărturisirea sa din vasta experienţă acumulată de-a lungul vieţii: „Iată că tineretul nostru după 20 de ani de la revoluţie a început să aibă câte 2, 3, 4, chiar am întâlnit şi 5 copii şi m-a bucurat lucrul acesta şi spun eu că este rodul pastoraţiei, este rodul duhovnicilor, este rodul moralităţii, este rodul conştiinţei, este rodul conştientizării primejdiei care vine. Constat că tineretul a conştientizat prin toate aceste mijloace pe care le avem, şi mass-media şi pastoraţia, cărţile religioase, că avortul, dar şi alte metode trebuie stopate”68. Pentru a pune accentul pe rolul esenţial al familiei creştine în societatea modernă, - de altfel acest rol pe care îl consider fundamental, m-a determinat să mă opresc asupra acestui subiect de maximă importanţă pentru noi tinerii şi nu numai -, unul din marii duhovnici ai ţării noastre Părintele Paisie Olaru spunea: „Ştie oare mama creştină ce datorie are şi cât este 66

Graţia Lungu Constantinescu, op.cit., p. 164 Ioan C. Teşu, op. cit, pp. 328-329, apud Corneliu Rada şi Monica Tarcea, Viaţa sexuală şi familia în mediul urban românesc, Studiu Rada-Tarcea, Institutul European, Iași, 2010, p. 268 68 Graţia Lungu Constantinescu, op.cit., p. 165 67

23

de greu, că va da socoteală pentru fiecare prunc în parte? Dacă o mamă creştină a născut un copil bun şi l-a educat frumos şi a ajuns om mare, spune aşa, cui i s-a dat mult, mult i se cere, va fi trasă la răspundere, cum din acel om a putut face asemenea lucru şi ceilaţi, unde sunt, care puteau să fie tot la fel?... iar acelaşi părinte adaugă: Eu nu am lăudat niciodată nici pe mama cu copii puţini, nici pe mama cu copii mulţi, dragi mi-au fost amândouă, dar cel mai mult am lăudat mama cu copii educaţi şi bine crescuţi în frica şi certarea Domnului. Dacă mama şi-a crescut copilul în frica lui Dumnezeu, atunci m-am bucurat pentru ea. Iar dacă nu, osânda ei a fost şi mai mare, cu fiecare prunc născut nu a făcut decât să-şi mai adauge un cumul de pedeapsă de la Dumnezeu, că de fapt, ea ce a făcut? A înmulţit răul în lume. Pentru ce să naşti 6 delincvenţi, 7 delincvenţi, 8 fumători, 9 beţivi, 10 cerşetori?”69. Cu toate că acest mare duhovnic este mai pragmatic totuşi este extrem de realist, tocmai din acest motiv am ţinut să precizez opinia sfinţiei sale, căci pe lângă pragmatismul şi realismul afirmaţiilor reliefează faptul că unul din cele mai importante roluri ale părinţilor este acela de a acorda cea mai bună educaţie copiilor de care sunt răspunzători şi în aceasta viaţă şi în cealaltă. Aşadar „ce este un copil la casa omului? Este oglinda lui de viitor. Când doi tineri îşi doresc un prunc şi se roagă la Dumnezeu să li-l dea, şi se căsătoresc, cu ce scop? Ca să-l educe frumos, ca să-l crească frumos, să le fie omul de mâine”70.

69 70

Ibidem. p. 166 Ibidem, p. 167

24

II. FUNCŢIILE FAMILIEI 1. Funcţiile familiei – consideraţii generale Specificitatea familiei în raport cu alte grupuri sociale este evidenţiată prin complexitatea funcţiilor îndeplinite de ea de-a lungul istoriei, prin rolul ei decisiv pentru indivizi şi pentru societate. De-a lungul timpului, acestea s-au manifestat în mod diferit, având nuanţe proprii şi intensităţi distincte. Familia este o instituţie universală, întâlnită pretutindeni şi îndeplinind aceleaşi funcţii principale: transmiterea moştenerii biologice şi culturale, asigurarea protecţiei materiale si emoţionale pentru descendenţi, formarea unui climat de dezvoltare a personalităţii tuturor membrilor ei. Diverşi autori au încercat să stabilească şi să realizeze o clasificare a funcţiilor familiilor. Astfel, George Peter Murdock (1967), considera că familia permite realizarea a patru funcţii fundamentale pentru viaţa socială umană: „sexuală, economică, reproductivă şi educaţională”71. Fără realizarea funcţiei sexuale şi reproductive societatea s-ar stinge, fără realizarea funcţiei economice societatea ar înceta, iar fără realizarea funcţiei culturale, cultura ar dispărea. „W.F. Ogburn apreciază că în societăţile tradiţionale familia îndeplinea funcţiile de: reproducere, economică, educaţională, recreaţională, religioasă şi social-psihologică”72. Pentru T. Parsons „funcţiile fundamentale şi exclusive ale familiei sunt cea de socializare primară a descendenţilor cu scopul integrării corespunzătoare a acestora în societate şi cea de asigurare a securităţii emoţionale a adulţilor”73. Jacques Sabran sugerează următorul model: 1. Funcţii fizice, în care include: funcţia de reproducere, economică şi funcţia de protecţie; 2. Funcţii culturale, care vizează dimensiunile afective şi sociale concretizate în funcţie de educaţie şi în cea de asigurare a bunăstării fiecărui membru al familiei.

71

Dumitru Otovescu, op. cit., p. 841 Idem 73 Idem 72

25

T. Herseni aprecia că familia, ca instituţie socială organizată şi sancţionată prin reguli cuprinse în obiceiuri, norme, legi, are mai ales două funcţii: creşterea copiilor şi completarea social-economică a soţilor pentru a forma împreună o unitate socială eficientă 74. Cornelia Dimitriu menţionează o complexitate de funcţii de bază ale familiei printre care cele cu caracter biologic, juridic, economic, cultural şi educativ75. Funcţia economică deţine locul central în constelaţia celorlate funcţii. Ea se refera la asigurarea bazei materiale necesare satisfacerii trebuinţelor de bază a tuturor membrilor familiei. Atâta timp cât familia reuşeşte acest lucru, ea se poate concentra mai mult asupra realizării celorlalte funcţii. În caz contrar, se pune în pericol, nu numai realizarea acestora, ci însăşi existenţa familiei ca instituţie socială. Societatea modernă a structurat funcţia economică a familiei, a diminuat latura ei productivă, păstrând unitatea de consum, a oferit un conţinut şi direcţii de acţiune noi. Funcţia economică influenţează şi potenţează celelalte funcţii, contribuind la solidaritatea şi intimitatea cuplului, la socializarea descendenţilor, la protecţia şi siguranţa indivizilor. Funcţia biologică. Aceasta funcţie presupune abordarea urmatoarelor dimensiuni: 

Funcţia sexuală;



Funcţia reproductivă sau demografică;



Funcţia igienico-sanitară a familiei.

Funcţia sexuală se referă la satisfacerea necesitatilor sexuale ale partenerilor şi asigurarea unor relaţii sexuale normale. Sexualitatea a devenit în societatea modernă unul din factorii ce condiţionează existenţa, dezvoltarea sau destrămarea unui cuplu sau a unei familii. Funcţia reproductivă – se referă la procreerea copiilor; mai este cunoscută şi ca funcţie demografică a familiei. Pentru aprecierea funcţionalităţii demografice a familiei este importantă cunoaşterea comportamentului reproductiv al familiilor precum şi a factorilor care-l determină. Funcţia igienico-sanitară se referă la sarcina familiei de a asigura membrilor săi o stare de dezvoltare biologică normală si şi o stare de sănătate fizică şi mentală adecvată. Funcţia de solidaritate. Familia reprezintă un univers inconfundabil de care se leagă strâns: naşterea, creşterea, formarea şi dezvoltarea personalităţii individului, mediul în care învaţă să articuleze sunetele, să codifice primele semne şi simboluri ale vieţii. Familia este 74 75

Herseni, T. - Prolegomene la teoria sociologică, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969 Dimitriu, C. - Le daţi copiilor totul, dar le cereţi destul?, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975

26

mediul socio-afectiv unic în care copilul se pregăteşte pentru confruntarea cu viaţa, cu munca, cu greutăţile şi obstacolele inerente ascensiunii sale, oaza de linişte, bucurie, confort şi securitate în raport cu trepidaţiile societăţii. Una din funcţiile fundamentale exercitate de familie, cea de solidaritate, asigură unitatea, coeziunea, trăirea grupului. Solidaritatea este o funcţie complexă ce antrenează toate momentele vieţii familiale şi pe toţi membrii acesteia. Ea asigură unitatea, intimitatea, coeziunea, stabilitatea, securitatea emoţională, protecţia şi încrederea grupului familial. Condiţia de bază a coeziunii familiei, a realizării sudurii ei interne – după expresia lui J. Szczepanski76– o constituie convergenţa acţiunii tuturor membrilor grupului în realizarea unui scop comun şi anume desfăşurarea normală, armonioasă a vieţii grupului. Asigurând succesul căsniciei, această funcţie este fundamentală din cel puţin 3 motive şi anume: 

asigură indivizilor securitate emoţională, încredere, sprijin, protecţie şi posibilitatea dezvoltării armonioase a personalităţii;



orice dereglare în această funcţie duce la subminarea unităţii grupului, antrenează perturbări în celelalte funcţii, reprezintă un indiciu al începutului dezagregării familiei,



solidaritatea familială este o funcţie complexă ce antrenează, practic, toate momentele vieţii cuplului şi, de asemenea, pe toţi membrii. Solidaritatea familială nu este un dat, ea se construieşte, se perfecţionează în procesul

firesc al vieţii de familie prin ajustările reciproce ale partenerilor, printr-o serie de concesii, dar şi prin concentrarea eforturilor spre realizarea unui scop comun, a unor aspiraţii şi idealuri comune. „Într-o familie solidaritatea poate fi analizată pe cele trei niveluri existente: nivelul relaţiei conjugale, nivelul relaţiei parentale, nivelul relaţiei fraternale, plecând de la ideea că manifestarea solidarităţii în fiecare nivel implică o familie coezivă, echilibrată, armonioasă şi funcţională” 77. Solidaritatea familială presupune şi solidaritatea între generaţii sub aspectul relaţiilor dintre adulţi şi părinţii lor deveniţi bătrâni, în special în situaţia în care alcătuiesc un menaj comun, precum şi preocuparea faţă de bolnavi şi infirmi existenţi în familie.

76

Szczpanski, J. - Copilul şi familia, editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1973 Mitofan, I, Ciuperca, C., - Incursiune in psihosociologia şi psihosexologia familiei, editura Press Mihaela S. R.L, Bucureşti, 1998 77

27

În general, unitatea, coeziunea familială poate fi erodată, subminată prin diferenţe mari între aspiraţiile şi ambiţiile partenerilor, prin nepotrivire de caracter, prin imposibilitatea adaptării sentimentale sau sexuale ca şi printr-o serie de dificultăţi de ordin economic. Funcţia socializatoare şi educativă. „Socializarea reprezintă procesul social fundamental prin care orice societate îşi proiectează, reproduce şi realizează prin conduitele adecvate ale membrilor săi modelul normativ şi cultural”78. „Socializarea este un proces de transmitere-asimilare a atitudinilor, valorilor, concepţiilor sau modelelor de comportare specifice unui grup, în vederea formării, adaptării şi integrării sociale a unei persoane”79. Sociologul J. Szczepanski definea socializarea drept „acea parte a influenţei mediului care determină individul să participe la viaţa socială, îl învaţă să înţeleagă cultura, îl face capabil să îndeplinească anumite roluri sociale”80. Familia, reprezentând nucleul de bază al societăţii în care acţionează relaţiile interumane, sociale şi civice la nivel de microgrup social, în mod firesc contribuie la socializarea membrilor ei (copiilor îndeosebi), dezvoltând relaţii de întelegere, de cooperare, respect şi ajutor reciproc, de rezolvare în comun a o serie de trebuinţe materiale, spirituale, sociale etc.

78

Dumitru Otovescu, op. cit., p. 844 Zamfir, C., Vlăsceanu, L. Coordonatori,- Dicţionar de sociologie, Editura Babel, Bucureşti, 1993 80 Szczepanski, J. - Noţiuni elementare de sociologie, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972, p. 245 79

28

2. Funcţia educativă – funcţie fundamentală pentru societatea de azi Familia este prima şi cea mai continuă lume socială pentru sugar si copil. În familie se stabilesc primele şi cele mai durabile relaţii intime. Capacitatea comunicativă prin învăţarea limbii, are loc iniţial în familie. Tot în familie copilul face parte cu elementele cheie ale culturii. Familia asigură identitatea socială iniţială a copilului în raport cu rasa, religia, clasa socială şi genul. Şansele generale în viaţă, sănătatea, longevitatea, gradul de educaţie şi tipul de ocupaţie sunt puternic influenţate de familia în care copilul se naşte. Funcţia educativă a familiei nu se limitează doar la socializarea primară ci vizează creşterea, educarea şi formarea copiilor până la intrarea lor în etapa vieţii sociale independente, precum şi autoeducaţia permanentă a părinţilor şi educarea reciprocă a acestora precum şi o anumită influenţă educativă a copiilor asupra părinţilor. Creşterea şi educarea copiilor reprezintă îndatoriri şi responsabilităţi deosebit de importante ale familiei, oricare ar fi dificultăţile economice sau de altă natură. Mediul educogen familial are influenţe deosebit de puternice asupra formării personalităţii copilului, a comportamentului lui, care îşi menţin forţa educativă uneori toată viaţa. Părinţii au rolul de a asigura copilului condiţii pentru dezvoltarea sa emoţională, formarea şi integrarea în viaţa socială. În cadrul familiei are loc modelarea personalităţii copilului, trecerea de la un comportament normativ (reglat din exterior) la un comportament normal (bazat pe autoreglare şi autonomie morală). Familia, fiind un mediu afectiv şi protector, asigură copiilor securitate, îngrijire, subzistenţă şi sprijin material şi moral. Familia reprezintă primul grup cu care copiii au contact continuu şi primul context în care se manifestă modelele socializării. Copilul are nevoie de o familie, dar nu de orice familie, ci de una completă, în deplinătatea exercitării funcţiunilor sale recunoscute de societate. Maria Voinea consideră că familia îşi exercită funcţia educativă în mod optim, în raport cu cerinţele societăţii, în cazul în care respectă cel puţin următoarele condiţii: 81 

Climatul psiho-afectiv din cadrul familiei, relaţiile directe dintre partenerii cuplului conjugal, ca şi între aceştia şi copii, sunt de aşa natură încât să contribuie la dezvoltarea unei personalităţi armonioase a copilului.

81

Voinea, M., Psihosociologia familiei, Editura Universităţii Bucureşti, 1996

29



Familia acţionează în mod conştient sistematic, preocupându-se de dezvoltarea culturii generale a copilului, de pregătirea sa profesională, urmând dezvoltarea unor aptitudini generale care ulterior pot fi perfecţionate, de organizarea timpului liber şi petrecerea sa de către copil, în condiţii cât mai plăcute şi utile.



Familia realizează o socializare „concordantă” a propriilor copii, urmărind formarea lor în conformitate cu normele şi valorile fundamentale ale societăţii, cu cerinţele de bază ale acesteia. Sarcinile educogene ale familiei sunt multiple şi complexe. Ele presupun o acţiune

conştientă şi consecventă a ambilor părinţi şi, de asemenea, orientarea acţiunilor educaţionale la specificul personalităţii copilului. Putem aprecia că funcţia socializatoare are un caracter intenţional, urmărind formarea personalităţii copilului, inducere de comportamente dezirabile, integrarea lui în viaţa socială. Procesul de socializare desfăşurat pe întreaga durată de viaţă a individului oferă acestuia şansa formării sale sociale, dobândirii echilibrului emoţional, menţinerii integrităţii personalităţii, integrării sale în viaţa socială. După ce am prezentat funcţiile familiei, aşa cum am precizat ne vom opri asupra funcţiei educative în mod special. „Problematica educaţiei a devenit în ultimele secole tot mai mult una de importanţă globală, odată cu progresul tot mai accentuat al cunoaşterii umane. Educaţia a încetat astfel să mai reprezinte exclusiv suportul unei convingeri bazate pe coordonate religios-morale, în şi pentru comunitate, devenind şansa şi condiţia depăşirii poziţiei sociale, mai ales pentru oamenii simpli din mediul rural. Secolul XX a adus din acest punct de vedere o accentuare a nevoii de educaţie, pe fondul unei cereri de specializare tot mai înaltă şi al urbanizării accentuate a populaţiei. Începutul de secol XXI arată că succesul pe linia instruirii şcolare este evident...În epoca indusrială... nu s-a accentuat nevoia unei educaţii integrate familie şcoală, care să ofere un suport puternic în plan emoţional copilului ce se pregătea să părăsească familia de tip tradiţional, formată din 3-4 generaţii, spre a intra aproape singur în arena socială, deoarece învăţământul încă beneficia de moştenirea unei educaţii autoasumate de familie, mai ales de familia creştină, care oferea la momentul respectiv structura religiosmorală, premisă şi model pentru o viitoare dezvoltare dezirabilă”82. După Dumitru Radu creştinismul a înţeles educaţia ca fiind: „o funcţie exclusiv umană şi de natură pur spirituală. Ca acţiune, eduaţia porneşte de la o persoană, se îndreaptă 82

Dumitru A. Vanca, op.cit., p. 515-516

30

spre alta şi spre multe altele sau mai exact spre formarea altei persoane. Puterea ei se întemeiază numai pe latura spirituală din om , care constituie, de fapt, proprietatea exclusivă a omului şi premiza demnităţii acestuia”83. Jan Amos Comenius susţine că „de vârsta şi educaţia copilăriei depinde întreaga viaţă, totul este pierdut dacă acum spiritul nu este pregătit pentru tot în viaţă”84. „O primă preocupare privind educaţia în cadrul familiei trebuie să fie legată, îm opinia marelui pedagog ceh, de formarea sentimentului religios” 85. „Părintele pedagogiei moderne consideră că misiunea de educator al copiilor este încredinţată de Creator fiecărui părinte”86. „Educaţia în familie reprezintă ansamblul de influenţe exercitate în cadrul familiei, asupra copiilor în vederea formării lor pentru viaţă. Obiectivele educaţiei în familie sunt dezvoltarea fizică şi educarea din punct de vedere intelectual, spiritual, moral, religios, estetic, civil, etc.”87, iar pentru a realiza o bună educaţie în familie, părinţii trebuie să stabilească metode eficiente de comunicare cu copii lor, deoarece „comunicarea în familie reprezintă una din principalele experienţe educative ale copiilor iar modul în care părinţii comunică între ei şi cu copiii determină educaţia şi unele caracteristici specifice ale acesteia care se conturează ca stil de comunicare şi totodată ca stil educativ. Acestea influenţează formarea stilului cognitiv şi a stilului afectiv specifice unei personalităţi. 88 Tocmai din acest motiv Nina Stănescu afirmă în teza de doctorat Misiunea socială a Bisericii Ortodoxe Române, că potrivit „moralei creştine familia este considerată ca fiind prima şi cea mai mică celulă a organismului social, şi că geneza familiei o reprezintă natura socială a persoanei umane şi voinţa divină exprimată în crearea omului. Familia constituie aşadar primul cadru social de care fiecare om are nevoie pentru a trăi iar prin propria organizare oferă garanţii de moralitate, este cea dintâi şcoală care pregăteşte copilul pentru viaţa socială şi îl iniţiază

83

Ibidem, p. 517 Ibidem, p. 522, apud J. A. Comenius, Didactica Magna, trad. Iosif Antohi, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1970, p. 43 85 Idem, apud J. A. Comenius, Pampaedia, trad. Iosif Antohi, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1977, p. 99 86 Ibidem, p. 523, textele citate îl plasează pe pedagogul şi teologul ceh pe o linie apropiată de cea a Sfântului Ioan Gură de Aur, atunci când afirmă faptul că „pe părinte nu-l face părinte naştera pruncului, ci osteneala pe care o depune ca să-l înveţe pe prunc tot ceea ce este bun şi folositor pentru sufletul lui”(Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre creşterea copiilor, trad. Vasile Ionescu, în „Mărgăritarele lumii”, nr.1, Bucureşti, 1936, p.1) 87 Nina Stănescu, Misiunea socială a Bisericii Ortodoxe române, Editura Beladi, Craiova, 2011, p. 184, apud Mitrofan I., Mitrofan, N., Familia de la A.....la Z. Mic dicţionar al vieţii de familie, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1991, pp. 127-128 88 Idem, apud Coordonatori Negreanu Elisabeta, Ionescu Mihaela, Educaţia în familie. Repere şi practici actuale, Editura Cartea Universitară, Bucureşti, 2006, p. 63 84

31

în necesitatea îndeplinirii datoriilor şi în disciplinarea voinţei, insuflându-i simţul ordinii şi al ierarhiei.”89 Eu consider familia locul unde am învăţat tot ce e mai bun. Aici am învăţat să vorbesc, să fac primii paşi, aici am învăţat să diferenţiez binele de rău. Eu susţin că principalul rol educativ al părinţilor este acela de a-şi învăţa copiii să facă diferenţa între ce e bine şi ce e rău. Numai că educaţia dată diferă de la un copil la altul, tocmai pentru că nici un om nu este identic. Fiecare persoană este un mic univers, este unic. Într-adevăr moştenim trăsături bune sau rele de la părinţi, bunici sau chiar mai sus pe linia genetică, dar depinde foarte mult de cum suntem educaţi, şi nu în ultimul rând şi de ce vrem noi de la viaţă. În această privinţă voi reda o povestioară: „Două femei s-au dus la o creşă să ia doi copii. Fiecare şi-a luat o fetiţă. Sfântul care a văzut minunea ştia cine sunt femeile: una era foarte credincioasă, una era foarte desfrânată. Şi a zis aşa: Doamne, de ce ai rânduit treaba aceasta, una să fie bună şi una să fie rea? Cu ce e vinovată fetiţa care a picat la desfrânată iar cealaltă a picat la femeia credincioasă? Atunci se arată îngerul Domnului şi îi spune aşa: Cea care este desfrânată a luat-o ca să o înveţe desfrânarea, dar caracterul copilului pe care l-a luat nu va fi biruit de patimile ei, ci va avea cu totul altă înclinaţie, pentru că părinţii ei au abandonat-o credincioşi fiind, dar neavând cu ce să o hrănească. Această fetiţă atât de mult va suferi din pricina practicilor mamei că va alege calea cea dreaptă, iar mama vâzând lucrul pe care l-a făcut fata, bătrână fiind şi neajutorată, se va duce după ea şi se va mântui. Cealaltă pe care a luat-o fata credincioasă, este un caracter rău, dar fiind mama credincioasă, atâta umilinţă o cuprinde pe fată pentru că a crescut-o şi a educat-o încât va urma modelul mamei, pentru că ea, dacă ar fi fost la altcineva, ar fi fost o fată desfrânată. Dar ea câzând unei credincioase în primire, ea o va aduce pe calea cea bună. Şi zice, ceea ce ţie la prima vedere îţi pare că ai văzut rău, este bine. Vă daţi seama de lucrare? Deci este ceva care nu ţine de noi”90. Reiese în mod evident din acestă frumoasă pildă că depinde foarte mult educaţia primită dar depinde şi ce părinţi avem: credincioşi sau necredincioşi. Sunt oameni care au crescut într-o familie unde au primit o educaţie din care Dumnezeu a lipsit, o educaţie atee. Dar mai târziu, pe parcursul vieţii, nu înseamnă că acel om va râmâne convins despre inexistenţa lui Dumnezeu întreaga viaţă. Este foarte posibil ca Însuşi Dumnezeu să intervină şi să se facă cunoscut acelui om, dar depinde de fiecare dacă vrea să Îl cunoască. Este greu pentru că omul modern refuză ajutorul lui Dumnezeu tocmai pentru faptul că vrea să fie 89 90

Nina Stănescu, op. cit., p. 184 Graţia Lungu Constantinescu, op. cit., p. 219

32

autonom, şi existenţa Lui este ceva de domeniul science fiction. La câte filme rulează la TV şi câte scenarii sunt şi se inventează despre Dumnezeu? Omului modern îi este greu să creadă şi dacă ar vedea şi ar pipăi precum Apostolul Toma. Eu am fost spectator să spunem la o întâmplare deosebită. Şi de atunci am zis în gândul meu că o voi povesti şi în lucrarea de licenţă – ştiind că voi trata familia creştină - , tocmai pentru motivul că o găsesc semnificativă privind aspectul de educaţie dată de părinţi copiilor: Eram la Biserică într-o după-amiază de Vineri la Taina Sfântului Maslu. O parte din credincioşi participau la această Sfântă Taină, iar unii la Taina Sfintei Spovedanii. M-am gândit să merg şi eu la preotul duhovnic, ceea ce am şi făcut. După câteva minute de aşteptare, vine o doamnă împreună cu fetiţa ei la mărturisit. Am crezut că fetiţa are deja 7 ani împliniţi din moment ce mama ei o ducea la duhovnic. Şi a intrat mama mai întâi să se mărturisească şi apoi a luat şi fetiţa cu ea în camera unde părintele spovedea. După aproape un minut, mama a ieşit pentru ca fetiţa să vorbească singură cu părintele. Imediat când a ieşit din cameră fetiţa a fugit din faţa părintelui spre mama ei strigând: „mami, mami stai cu mine” şi atunci am înţeles ce rol important au părinţii în educarea copilului într-un spirit creştinesc. Şi am avut o discuţie cu această doamnă şi am rămas profund impresionat când mi-a spus că fetiţa are 5 ani şi că s-a gândit să o aducă de acum la duhovnic pentru a se obişnui cu Taina Spovedaniei până la vârsta de 7 ani. Pot să afirm că această mamă este un părinte model. „Prin intermediul educaţiei religioase omul îşi găseşte sensul vieţii, modul de a exista şi perspectivele care depăşesc imediatul faptic. De aceea educaţia în spirit religios a tinerilor este o problemă de îmbogăţire şi continuitate spirituală la nivel individual sau social”91, Foarte apropiată ca înţeles de această întâmplare anterior redată este afirmaţia susţinută de Sfântul Ioan Gură de Aur, unul din cei trei mari ierarhi cinstiţi de Biserica noastră Ortodoxă, cu o vastă amprentă lăsată asupra Ortodoxiei: „Sufletul copilului este asemănat cu o pânză albă, care, odată vopsită, îşi va păstra culoarea şi tonul până la sfârşit, indiferent de eforturile de a o schimba sau repicta. Dacă de la început culorile au fost bine şi armonios alese, adică dacă au fost bine zugrăvite în sufletul său virtuţile creştine, acestea se vor păstra până la sfârşitul vieţii sale. Dacă, dimpotrivă, în sufletul său au crescut spinii păcatelor înlocuirea sau schimbarea lor cu fapte bune se face cu anevoie. Din acest motiv, Sfântul Ioan adresează părinţilor următorul îndemn: «Aşa cum îi vedem pe pictori făcându-şi tablourile şi statuile cu multă luare-aminte, tot aşa să ne îngrijim şi de aceste minunate statui care sunt copii. Căci pictorii, punându-şi în fiecare zi tabloul înaintea lor, întind culorile cum

91

Nina Stănescu, op. cit., p. 192

33

se cuvine. Iar sculptorii în piatră fac şi ei acelaşi lucru, îndepărtând ce e de prisos şi adăugând ce lipseşte. Aşa şi voi, ca nişte făcători de statui, să aveţi spre aceasta toată zăbava, făcând statui minunate lui Dumnezeu; suprimaţi ce e de prisos şi adăugaţi ce lipseşte; şi priviţi la ele în în fiecare zi să vedeţi ce înzestrare prisositoare au din fire, ca să o sporiţi, şi ce deficienţă din fire, ca să o suprimaţi”92. „Lucrările de psihologie a educaţiei vorbesc despre unele trebuinţe esenţiale unei dezvoltări armonioase a copiilor. În primul rând, ei simt nevoia de a se şti iubiţi de către părinţii lor, nu doar în momentele fericite şi de succes din viaţa lor,ci mai ales în clipele de şovăială, de încercare şi eşec. Ei doresc, de asemenea, o comunicare eficientă cu părinţii lor, prin care şă fie înţeleşi, acceptaţi şi educaţi. Doresc, în acelaşi timp, să petreacă mai mult cu părinţii, să fie preţuiţi şi respectaţi de către aceţtia ca nişte daruri şi izvoare de bucurie în familie în familia lor. Iar ca o încununare a tuturor aceste trebuinţe fireşti şi dacă acestea sunt împlinite, dacă au alături de părinţi şi de întreaga familie sentimentul că au fost doriţi şi sunt iubiţi şi ocrotiţi, ceea ce le oferă încredere în puterile proprii, simt nevoia de a-şi descoperi un sens înalt în viaţă”93. Toate aceste aşteptări ale copilului sunt legate de iubirea şi încrederea pe care o doreşte din partea părinţilor. Atunci când se simt iubiţi şi sprijiniţi ei îşi dezvoltă încrederea în propria persoană, obţinând performanţe intelectuale şi morale. Aceasta arată, că iubirea şi încrederea din partea părinţilor constituie cheia unei educaţii înalte şi ale cărei efecte nu se restrâng la viaţa şi lumea aceasta, ci vizează mai ales dobândirea mântuirii – fericirea veşnică. «dacă îţi iubeşti copilul, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, arat-o prin educaţia ce i-o dai»”94. Familie înseamnă să ai părinţi, bunici şi copii, poate chiar nepoţi, strănepoţi, deoarece o familie creştină cu adevărat, păstrază relaţiile de rudenie cu nepoţi, strănepoţi şi le îndrumă paşii cu dragoste şi acestora ca şi propriilor copii pentru a înţelege încă încă de mici ce înseamnă respectul, credinţa în Sfânta Treime, vorbirea corectă, ce e răbdarea, ce înseamnă neajunsurile uneori, cum să te îmbraci, cu cine să te împrieteneşti, să citeşti cât mai multe cărţi potrivite vârstei fiecăruia, să le inspire să fie ordonaţi şi harnici de mici copii, să fie modeşti, să facă şi să păstreze curăţenia oriunde se duc: pe stradă, acasă, la şcoală, în timpul vizitelor. 92

Ioan C. Teşu, op. cit., pp. 205-206, apud Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt despre cum se cade să-şi crească părinţii copii, în volumul Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi, traducere, introducere, indici şi note de D. Fecioru, în colecţia „Părinşi şi scriitori bisericeşti”, vol.23, Editura Institului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, p. 109 93 Ibidem, p. 206, apud Ross Campbell, Educaţia prin iubire, traducere de Irina-Margareta Nistor, Curtea Veche, Bucureşti, 2001, p. 11 94 Ibidem, pp. 206-207, Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre creşterea copiilor, în vol. cit., pp. 399-400

34

La baza unei familii este creştineşte să fie căsătoria religioasă, deoarece aceasta reprezintă dragostea şi respectul reciproc dintre doi tineri, o fată şi un băiat, care îşi doresc să fie alături la bine şi la rău, până moartea îi va despărţi sau chiar şi în lumea de dincolo. Aceşti tineri căsătoriţi îşi doresc să devină părinţi, să aibă copii sănătoşi, credincioşi şi să se respecte între ei unii cu ceilalţi. Mama trebuie să fie cea care trebuie să aibă răbdarea cea mai mare în familie şi să fie atentă la tot pasul ce spune, ce face, unde se duce fiecare, când pleacă de acasă, să şi cunoască bine copiilor încă de mici. Ea este cea care-i învaţă să vorbească, să meargă, să mânânce, să se spele, să se îmbrace, să se descurce la şcoală, pe stradă, la biserică, oriunde. Dacă tatăl lucrează în deplasare şi vine doar la sfârşit de săptămână acasă, toată responsabilitatea în educaţia copilului îi revine mamei, care, dacă la primul copil este mai grijulie, mai atentă cu el, neştiind dacă procedează bine. Însă la al doilea şi la următorii copii, dacă vor avea mai mulţi, va avea mai multă experienţă şi va fi mai sigură de ceea ce are de făcut. Copilul trebuie învăţat de mic să-şi respecte părinţii, să-i iubească şi să nu-i mintă niciodată. El trebuie supravegheat îndeaproape când începe să meargă singur, ba chiar de când se rostogoleşte în pătuţ. Trebuie învăţat cum să se joace, cu cine să se joacce şi să se ferească de copiii şi oamenii care vorbesc urât. Copilul trebuie încurajat să spună adevărul, învăţat să se roage, şi să se închine de mic, să vadă că părinţii se roagă, să meargă la biserică, la Sfânta Liturghie cu părinţii, să fie împărtăşit foarte des, să i se explice de ce este bine să se roage lui Dumnezeu în fiecare zi şi nu numai o dată pe zi, ci cât mai des, dar în special dimineaţa şi seara şi inainte şi după mesele principale ale zilei. Copilul trebuie să ştie ce are voie să facă, de aceea el trebuie învăţat şi încurajat să comunice cu părinţii lui, indiferent ce i s-a întâmplat, iar aceştia vor trebui să îl înţeleagă şi să-i explice unde a greşit. Părinţii nu trebuie să-i dea copilului tot ceea ce-şi doreşte acesta, ci doar ceea ce cred ei că e necesar şi când se poate, pentru că dacă îi fac acestuia toate placurile, întotdeauna copilul devine obraznic, lipsit de rescpect, dezordonat, lăudăros şi chiar de nestăpânit. El poate pleca de acasă fără să spună, gândindu-se că nimeni nu-l va certa şi poate să se împrietenească cu alţi copii care nu sunt credincioşi şi să o ia pe căi greşite, începând să bea, să fumeze şi chiar să fure sau să se drogheze. Se pune întrebarea: cine este răspunzător dacă un copil loveşte cu o piatră alt copil, să presupunem că lasă şi urme grave? Părinţii sunt direct răspunzători, indiferent unde se întâmplă certuri între copii şi chiar scene violente, părinţii sunt cei vinovaţi.

35

Tatăl este cel care trebuie să fie mai autoritar într-o familie, să explice clar copilului ce are de făcut şi că mama trebuie ajutată în treburile gospodăreşti cât de puţin, măcar cu ordinea în interiorul casei. Dacă mama este ocupată cu menajul casei şi nu are timp să supravegheze sau să educe copilul, acestea ar trebui făcute de tată, iar dacă este ocupat cu serviciul, de bunicii copilului sau de o altă persoană apropiată poate chiar un frate, dacă copilul are. Fraţii trebuie să se iubească şi să se ajute între ei la lecţii, la cumpărături, poate chiar să mânânce, să se joace împreună, de ce nu, să-l şi educe, dacă e mai mare şi ştie deja ce l-a învăţat mama pe el, când era mai mic. Mama câteodată are tendinţa să ascundă soţului ce rău a făcut copilul în ziua respectivă, dar nu este corect. Ea trebuie să-l facă să-şă iubească copilul şi să-l determine să nu-l pedepsească aspru pentru orice greşeală ci doar dacă a făcut ceva mai grav, adică: a minţit, a furat, a vorbit urât, s-a bătut cu cineva, a întârziat şi nu a venit la timp acasă sau nu şi-a scris temele sau a vorbit de rău pe cei mai mari, profesori, vecini, preoţi sau orice persoană. Părinţii sunt cei care răspund de faptele copiilor şi de comportamentul lor, de ceea ce vor ajunge ei când vor fi mari. Foarte interesant este următorul exemplu dat de o persoană trecută prin viaţă, care povesteşte cum a fost educat el când era mic de către bunici: „Ce era da, era da şi ce era nu – nu. Mânâncă că te plesnesc, culcă-te că te plesnesc, treci la şcoală că te plesnesc, treci la treabă că te plesnesc. Nu m-a plesnit niciodată dar vorba aceasta nu a lipsit din gură şi ştiam că nu-i de glumă. Acesta era cuvântul. Chiar bătrâna mea avea o vorbă tare frumoasă: Amuş îţi scap una de-ţi scapără ochii, îţi fac capul ca clopotul. Asta era vorba ei. Şi zic: Gata, gata, fac cum spui, fac aşa cum ceri. Treci şi mânâncă sau treci şi te culcă sau treci şi învaţă sau treci la şcoală. Adică nu erau explicaţii filosofice dar nu am luat o palmă de la ea, o dată măcar, să spun, uite mi-a dat un bobârnac sau o jordie sau un pumn sau peste cap măcar, nici vorbă. Atâta făcea cu degetul, asta era arma cea mai periculoasă. Când deja făcea din deget, era supărată. Sau mai folosea câteodată formula: Am să stau de vorbă cu tat-tu şi era suficient”95. Părintele Ioan C. Teşu în cartea sa Familia contemporană, între ideal şi criză afirmă următoarele: „observaţiile celor care cunosc bine sufletul uman şi în mod special sufletul şi preocupările tinerilor au constatat că, din familie, adolescentul primeşte un bagaj de

95

Graţia Lungu Constantinescu, op. cit., p. 203

36

conoştinţe, idei, trăiri, convingeri, credinţe... În momentul în care păşesc în societate, în coletivitate, când intră într-un anturaj, cei mai mulţi dintre tineri trăiesc o dedublare a propriei persoane şi identităţi... În funcţie de insistenţa cu care au fost cultivate de către părinţi valorile morale în viaţa lor, dar şi de rezistenţa lor, copiii trăiesc o luptă interioară, manifestată afară sub forma unei duplicităţi. Au un comportament dual. Cu părinţii, evitând a se certa şi întârziind un iminent conflict, caută să «pozeze» încă a fi copii cuminţi şi buni; cu anturajul, părând a face concesii tot mai mari, pentru a nu fi izolaţi, marginalizaţi şi ironizaţi şi integrându-se tot mai mult în el”96. Într-adevăr aceata este realitatea societăţii contemporane, pentru a te integra într-un grup - care de cele mai multe ori nu poate fi considerat grup de prieteni, căci prieteni sunt cei care îţi vor binele -, de cele mai multe ori trebuie să începi să te asemeni lor. Dacă ei fumează cu toţii, zici în gândul tău că încerc şi eu o dată să văd cum e şi aşa te iei de fumat. Tot aşa funcţionează şi celelate „ocupaţii” ale anturajului cum ar fi drogurile, băutura, violenţa etc. Dar cel mai mult eu am observat că se cultivă imaginea personalităţii., cu cât eşti mai „şmecher” mai bine făcut, mai bine îmbrăcat, telefon de ultimă generaţie, eşti în centrul atenţiei. Mulţi copii datorită faptului că părinţii nu le acordă atenţia necesară caută să o câştige de la alţii prin nenumărate metode. Putem spune pe bună dreptate că „marginalizarea tinerilor aflaţi în plină criză adolescentină produce ca urmare a inabordării serioase a problematicii specifice vârstei de către adulţi, şi a ignorării noului statut adolescentin. Ceea ce se poate remarca pregnant este faptul că « lipsa afecţiunii părinţilor faţă de proprii copii dă naştere la devieri de comportament, ca forme de protest pentru lipsa ei.”97 „Dacă în perioada copilăriei, viaţa pruncului se desfăşoară în mod deosebit în familie şi are în centrul ei valorile şi reperele, modelul şi exempul oferit de aceasta, pe măsură ce copilul creşte, cercul relaţiilor şi al cunoştinţelor se lărgeşte, la acesta adâungându-se treptat prieteni, colegi, cunoscuţi, care, treptat, caută să îi înlocuiască pe cei dintâi şi să le ia locul. Or, copilul trebuie ajutat să realizeze şi să valorizeze faptul că, spre deosebire de prieteniile, de cele mai multe ori conjuncturale şi trecătoare, cu tineri sau persoane de o vârstă şi cu preocupări apropiate, părinţii, fraţii, familia trebuie să rămână cei mai buni şi apropiaţi prieteni, care stau alături de noi nu doar în momentele de bucurie, ci mai ales de încercare, în

96

Ioan C. Teşu, op. cit., pp. 211-212 Adrian Ibiş, Influenţa agenţilor de socializare asupra comportamentelor predelincvente ale elevilor, Editura Pansofia, Bucureşti, 2001, p. 21, apud Dumitrescu I., Adolescenţii – lumea lor spirituală şi educativă, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1980, p. 91 97

37

situaţii în care mulţi dintre cei crezuţi prieteni buni ne părăsesc, lăsându-ne pradă singurătăţii şi tristeţii”98. Părintele Caslistrat Chifan un preot cu o vastă experienţă în cartea intitulată Familia Ortodoxă dă o explicaţie consider eu extrem de reală despre cauza principală pentru care familia contemporană a ajuns într-o situaţie de criză morală profundă: „Vedeţi, noi am slăbit prin modernitatea lucrurilor făcute. Noi nu am slăbit în credinţă. Credinţa s-a şubrezit şi a căzut pe un plan inferior pentru că am dezvoltat noi prea mult planul exterior...Am trecut de la educaţia morală şi creştină, adică educaţia de cultivare a unui bărbat în demnitate sau de a-l cultiva în vitejie în bărbăţie, în putere, am trecut la o educaţie de tip, ca să spun aşa, de gen catifea, în care copilului nu trebuie să-i lipsească absolut nimic, nu are absolut nici o obligaţie, nu are absolut nici o datorie... Adică noi creştem artificial, suntem artificializaţi. În totalitatea familiilor existente studiile psihologice identifică din perspectiva principiilor şi a stilului educaţional folosit de părinţi următoarele tipuri generale: „exigent, autoritar, permisiv, neimplicat (neangajat sau neglijent). Părinţii exigenţi impun reguli clare pentru copiii lor, argumentându-le acestora criteriile folosite în actul formativ, recompensele pe care le vor primi, în cazul îndeplinirii aşteptărilor, şi pedepselor pentru neascultare. Cei autoritare exercită un control sever asupra copiilor, iar relaţia lor, care este unilaterală, în sensul că părinţii sunt cei care dictează şi hotărăsc, iar copiii sunt obligaţi să le îndeplinească exigenţele, se bazează mai ales pe aspecte punitive, coercitive, pe ameninţări şi pedepse. Părinţii permisivi sunt afectuoşi, oferind copiilor libertate, uneori mult prea largă şi, din acest caz, rezultatele comportamentului atât al părinţilor, cât şi al copiilor, nu obţin efectele pe care le-ar fi dorit. Stilul neimplicat sau neangajat echivalează cu lipsă de interes din partea părinţilor, lipsă de cunoaştere a copiilor şi a specificului temperamentului şi particularităţilor de vârstă ale acestora, iar rezultatetele obţinute sunt dintre cele mai slabe”99. Sfântul Ioan Gură de Aur a manifestat un interes deosebit pentru familie, conştientizând rolul foarte important pe care acesta îl are în dezvoltarea unei societăţi cât mai morale şi paşnice. Foarte mult a scris despre educaţia copilului în familie, tocmai pentru că a realizat că fără „bagajul” educaţional pe care îl primeşte în familie, tânărul la intrarea în „jungla” acestei vieţi este neajutorat. Dacă în multe familii părinţii se străduiesc să-şi educe cât mai bine cu putinţă odraslele, nu înseamnă că valorile fixate de părinţi sunt şi cele care sunt necesare adaptării tumultoasei societăţi contemporane. De cele mai multe ori tânărului îi este extrem de greu să reziste tentaţiilor care îl pândesc la tot pasul. Tot ce întâlneşte în 98 99

Ioan C. Teşu, op. cit., p. 215 Ibidem, p. 219

38

societate se opune valorilor pe care le are. Are loc o luptă lăuntrică în încercarea de a deosebi binele de rău. Numai cu educaţia primită şi fără o participare la viaţa Bisericii, prin alegerea unui duhovnic iscusit, prin mărturisirea cât mai deasă a păcatelor şi încercarea de a pune început bun, şi unirea cu Hristos prin Taina Sfintei Euharistii, nu poţi supravieţui acestei societăţi. Nu neapărat că mori trupeşte – cu toate că şi aceasta se va întâmpla fiind o lege a firii - , ci mori sufleteşte. Un om mort sufleteşte este cel care nu îl are pe Dumnezeu în inima lui. Dacă nu îl ai pe Dumnezeu ca Tată şi nu îi respecţi simplele porunci pe care le-a lăsat pentru binele nostru, cazi într-o prăpastie din care tot El te poate scoate dacă tu vei tânji după acest lucru refăcându-ţi viaţa în condiţiile impuse de Dumnezeu, căci toate le-a făcut bune foarte, dar noi în neştiinţa sau mândria în egocentrismul în care trăim, ne autodistrugem şi mai distrugem şi pe alţii. Dar pentru a da o notă pozitivă acestui capitol şi nu una negativă concluzia este că dacă părinţii pot lăsa ceva cu adevărat folositor copiilor lor, sunt două lucruri cu adevărat folositoare: zestrea credinţei şi a educaţiei. „Pentru toate aceste eforturi şi jertfe ale părinţilor, copiii sunt datori să le arate dragoste, respect şi recunoştinţă. Model sublim în această privinţă ne este Însuşi Mântuitorul Hristos, Care, răstignit fiind pe Cruce, a încredinţat-o pe mama Sa ucenicului iubit – Ioan. Copiii trebuie să îi prefere pe părinţi în locul oricărei persoane, să îi asculte şi să îi cinstească, să îi ajute şi să îi mângâie sufleteşte, pentru că «ei ne-au dat viaţă, ne-au înălţat şi au suferit pentru noi multe greutăţi şi osteneli»100.

100

Ibidem, p. 212, apud Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentar la Evanghelia de la Ioan. Omilia LXXXV, 2, în vol. cit., p. 450

39

III.

Proiect de cercetare „Rolul familiei creştine în societatea contemporană”

JUSTIFICAREA PROIECTULUI Nevoia de a identifica rolul familiei creştine în societatea contemporană Nevoia de a identifica nivelul de educaţie în familia creştină contemporană Interesul de a găsi modalităţi de creştere a nivelului de educaţiei atât în cadrul familiei cât şi al societăţii Necesitatea de a identifica rolul Bisericii în dezvoltarea tinerilor şi în educarea lor

SCOPUL CERCETĂRII Evidenţierea principalului rol pe care îl are Biserica, dar mai ales familia creştină în societatea actuală.

OBIECTIVELE CERCETĂRII 1. Identificarea valorilor şi principiilor pe care se întemeiază familia creştină 2. Identificarea rolului familiei şi Bisericii creştine în societatea contemporană 3. Identificarea factorilor care modelează caracterul şi personalitatea copiilor în famile şi în afara ei 4. Evidenţierea opiniei părinţilor cu privire la actualul sistem de asistenţă socială din România şi coordonarea acesteia de către Biserică

OPERAŢIONALIZAREA CONCEPTELOR George Neamţu citându-i pe Hartman şi Laird aduce în actualitate o definire uimitoare a familiei, susţinând că: „o familie devine familie când doi sau mai mulţi indivizi decid că ei formează o familie şi asta înseamnă că, în momentul respectiv pe care îl trăiesc împreună, ei dezvoltă o intimitate în care îşi împărtăşesc nevoile emoţionale de apropiere, de a trăi într-un spaţiu numit de ei căminul lor şi în care se definesc roluri şi sarcini necesare pentru a

40

satisface nevoile biologice, sociale şi psihologice ale indivizilor implicaţi.”101 Vorbind la modul ideal, vom spune că „familia este întemeiată pe cea mai trainică dimensiune a Universului, care nu piere niciodată: aceasta este dragostea. Iar dragostea adevărată începe cu jertfa de sine, pentru că numai unde stăpâneşte spiritul jertfei de sine este loc larg de vieţuire pentru celălalt”102. Cuvântul educaţie este de origine latină, derivă din substantivul educatio, care înseamnă creştere, hrănire, cultivare, îndrumare. Conţinutul acestui concept a înregistrat de-a lungul timpului o evoluţie contradictorie. Pentru unii autori esenţa educaţiei se reduce la dirijarea dezvoltării copilului, iar pentru alţii la adaptarea copilului unor condiţii de mediu. Prin urmare primii autori plasează izvorul educaţiei în copil, subordonând-o astfel nevoilor, aspiraţiilor şi sentimentelor acestuia, în timp ce ceilalţi consideră că izvorul educaţiei se află în societate. Astfel, în lucrarea sa Didactica Magna I. A. Komensky consideră ca la naştere copilul este înzestrat de către natură numai cu „seminţele ştiinţei, ale moralităţii şi religiozităţii” 103. În concepţia autorului omul „nu poate deveni om decât dacă este educat”.104 John Locke, pedagog englez consideră educaţia sub forma unei relaţii interpersonale de supraveghere şi intervenţie ce se stabileşte între educator şi copil. În reflecţiie sale filozoful german I. Kant aprecia că educaţia contribuie la valorificarea naturii umane în folosul societăţii. Sociologul francez Emil Durkheim105, considera că „educaţia este acţiunea exercitată de generaţiile adulte asupra celor care nu sunt încă coapte pentru viaţa socială. Ea are ca obiectiv să provoace şi să dezvolte în copil un număr oarecare de stări fizice, intelectuale şi morale, pe care le reclamă de la el atât societatea politică în intregul ei, cât şi mediul special căruia îi este cu deosebire destinat”. Emil Durkheim reliefa, dintr-un început, funcţia socială a educaţiei şi locul ei central precum şi dublu generator (producerea personalităţii şi producerea societăţii) în procesul socializării. O altă optică asupra educaţiei este impusă de teoria generală a acţiunii, educaţia apărând astfel ca o activitate de conducere destinată formării şi dezvoltării personalităţii umane, în concordanţă cu anumite finalităţi, formulate şi stabilite în prealabil. 101

George Neamţu (coordonator), Op. cit., p. 669 Ioan Alexandru, Iubirea de Patrie, Bucureşti, Editura Eminescu, 1985, p. 93 103 Komensky, J.A, - Didactica Magna, Editura de stat Didactică şî Pedagogică, 1958, p.12 104 idem 49, p. 34 105 Durkheim, Emile - Educaţie si sociologie, Bucuresti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1980. 102

41

„Educaţia este o activitate socială complexă care se realizează printr-un lanţ nesfârşit de acţiuni exercitate în mod conştient, sistematic şi organizat, în fiecare moment de către un subiect – individual sau colectiv – acţionând asupra unui obiect – individual sau colectiv, în vederea transformării acestuia din urmă într-o personalitate activă şi creatoare, corespunzătoare atât condiţiilor istorico-sociale prezente şi de perspectivă, cât şi potenţialului său biopsihic individual.”106 Educaţia poate fi definită ca un proces neîntrerupt de producere şi actualizare a sinelui – înţeles ca unitate tensionată şi proteică a unei componente reproductive (eu social) si a alteia creatoare (eu individual). Acest proces are ca finalitate atât socializarea cât şi individualizarea, atât identificarea cât şi diferenţierea subiectului şi presupune interacţiune, cunoaştere, comunicare, sisteme simbolice, culturale, etc.107 Asistenţa socială poate fi definită din mai multe perspective: ca ştiinţă, ca profesie sau ca sistem, ceea ce implică o anumită structură arhitecturală a) Ca ştiinţă, asistenţa socială deţine un set de teorii psihosociale fundamentale, principii, metodologie şi obiect de studiu ceea ce o legitimează şi îi conferă un statut legitim în cadrul ştiinţelor sociale ; b) Ca profesie, asistenţa socială este unică întrucât se distinge prin necesitatea caracterului său multidisciplinar ca răspuns la complexitatea problemelor sociale. Asistenţii sociali sunt preocupaţi de problemele sociale existente în societate, de cauzele, soluţiile şi impactul acestora-asupra persoanelor familiilor, grupurilor, organizaţiilor şi comunităţilor. Definiţia profesiei de asistenţă socială: "profesia de asistent social promovează schimbarea socială, rezolvarea problemelor din cadrul relaţiilor umane precum şi abilitarea şi participarea persoanelor în vederea obţinerii bunăstării sociale. Utilizând teorii despre comportamentul uman şi sistemele sociale, asistenţa socială intervine în punctele în care persoanele interacţionează cu mediul. Principiile drepturilor omului şi justiţiei sociale sunt fundamentale pentru asistenţa socială. Misiunea profesiei este aceea de a face persoanele capabile pentru a funcţiona la parametri optimi din punct de vedere psihosocial. Definiţia subliniază baza teoretică referitoare la natura duală psihologică şi socială a bunăstării umane precum şi importanţa drepturilor şi a justiţiei sociale. Recunoaşterea

106 Nicola, I., - Tratat de pedagogie şcolară, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A. Bucuresti, 1996 107 Stanciulescu, E., - Teorii sociologice contemporane. Producţia sinelui şi construcţia sociologiei, Editura Polirom, Iasi, 1996

42

relevanţei acordării sprijinului social deopotrivă cu respectarea valorilor individuale, reprezintă fundamentul profesiei de asistent social. Asistenţa socială se bazează pe o serie de considerente şi idei filosofice, s-a născut din idealuri şi aspiraţii umaniste, iar valorile sale se bazează pe respect, autodeterminare, demnitate, confidenţialitate, egalitate între persoane, cooperare etc. Serviciile şi beneficiile de asistenţă asigură îndeplinirea nevoilor umane şi dezvoltarea

potenţialului uman, iar

respectarea drepturilor omului şi justiţia socială motivează şi justifică intervenţiile asistenţilor sociali. Solidaritatea faţă de persoanele vulnerabile, dezavantajate social, se materializează în dezvoltarea programelor de reducere a sărăciei şi de promovare a incluziunii sociale. Din punct de vedere al practicii, intervenţiile concrete ale asistentului social sunt vizibile şi măsurabile. Asistenţa socială se adresează în primul rând persoanelor care se confruntă cu dificultăţi, inegalităţi şi injustiţie socială; reprezintă un răspuns la crizele, urgenţele şi problemele personale din viaţa de zi cu zi. Asistenţa socială utilizează o serie de modele, metode şi tehnici de intervenţie concretă ca şi de planificare şi dezvoltare a politicilor. Aici includem întreaga gamă de servicii de asistenţă socială, de la cele de consiliere până la cele de mediere şi facilitare a absorţiei beneficiilor sociale din partea instituţiilor statului. Ca ştiinţă şi profesie, asistenţa socială are origini moderne dar ca activitate de întrajutorare a săracilor are o istorie îndelungată fiind asociată cu ideea de caritate şi filantropie atestată de diverse documente şi scrieri religioase străvechi. Practic, toate civilizaţiile lumii s-au implicat în activităţi de întrajutorare a semenilor, unele dintre ele având chiar adevărate mecanisme de asigurări sociale. c) Ca sistem, „asistenţa socială se referă la totalitatea programelor sociale, a formelor şi activităţilor structurate de suport-sprijin desfăşurate de factori specializaţi, din instituţii publice sau private, ONG-uri, pentru asigurarea condiţiilor elementare, minime de viaţă indivizilor, grupurilor aflate în situaţii de risc crescut, pentru o integrare normală/demnă a lor în comunitate" Din punct de vedere sistemic, asistenţa socială funcţionează în interdependenţă cu alte sisteme sociale: sănătate, educaţie, administraţie dar în nici un caz nu este sub-sumată acestora ci este partener cu identitate distinctă. Asistenţa socială relaţionează cu alte grupuri profesionale, cu tot cu aspiraţiile lor intrinseci. La ora actuală sistemul mondial se află într-o continuă schimbare generată de globalizare şi de aceea asistenţa socială ca parte integrantă a acestuia se află în faţa unei permanente provocări, de adaptare la noua configuraţie socială.

43

Elementele structurale ale sistemului global se află în relaţie de interdependenţă continuă şi, de aceea, orice modificare survenită într-unul dintre acestea determină modificări şi în celelalte. Asistenţa socială organizată a trecut prin mai multe etape, a străbătut mai multe valuri ale modernizării, de la modalităţile primare de acordare a ajutorului persoanelor vulnerabile la modalităţi specializate bazate pe metode şi tehnici modeme dezvoltate de către comunitatea ştiinţifică şi aplicate de către specialişti în cadrul administraţiei publice locale.

IPOTEZELE CERCETĂRII 1. Deşi Biserica oferă diferite modalităţi de atragere a tinerilor pe calea credinţei, tinerii nu frecventează slujbele religioase nici alte activităţi cu caracter moralreligios 2. Datorită faptului că societatea oferă tinerilor diferite „modele” de urmat care influenţează negativ tinerii, Biserica nu mai este în centrul atenţiei tinerilor şi bineînţeles nici valorile pe care este întemeiată ea. 3. Deşi părinţii sunt principali furnizori de baze educative,economice, spirituale copiii nu dau dovadă de educaţie în societate 4. Chiar dacă sistemul de asistenţă socială există, acesta nu are implementată o politică socială adecvată ţării noastre ci o imitaţie de politici aplicate în alte ţări mult mai dezvoltate

METODOLOGIA CERCETĂRII

Metode de cercetare:

-

Anchetă prin chestionar adresat părinţilor, ce vizează culegerea de informaţii privind rolul familiei şi Bisericii în formarea concepţiei de familie creştină pentru tinerii societăţii de azi.

-

În cadrul investigării s-a urmărit mai ales evidenţierea rolului educativ al familiei şi Bisericii

44

Instrumente de cercetare

-

chestionare cu întrebări deschise

-

chestionare cu întrebări închise

Eşantionare cu precizie

-

Eşantionul cuprinde 10 familii care frecventează slujbele Bisericii Ortoxe Române

Populaţia ţintă Familii care frecventează slujbele Mânăstirii „Sfântul Ioan Casian” , comuna Târguşor, judeţul Constanţa.

CALENDARUL PROIECTULUI 1. Februarie: documentare bibliografică, prelucrarea materialelor bibliografie pentru fundamentarea cercetării, elaborarea proiectului de cercetare; 2. Februarie: elaborarea instrumentelor de investigaţie (chestionare); 3. Martie: aplicarea instrumentelor de cercetare; 4. Aprilie: prelucrarea datelor colectate prin aplicarea instrumentelor de cercetare 5. Aprilie: elaborarea studiului final, prezentarea rezultatelor şi concluziilor cercetării;

PRODUSUL CERCETĂRII: Raportul de cercetare: „Familia creștină și rolul ei în societatea modernă”

BENEFICIARI

-

Specialiştii din asistenţa socială din oraşul Constanţa

-

Studenţi – viitori specialişti în asistenţa socială

-

Alte persoane interesate (părinţi şi tineri).

45

VALORIFICAREA CERCETĂRII: Diseminarea informaţiei în cadrul unor întâlniri şi discuţii formale şi informale cu reprezentanţii Bisericii şi reprezentanţii personalului din asistenţă socială. Dezbateri în cadrul unor comunicări ştiinţifice academice (conferinţe naţionale, internaţionale, comunicări studenţeşti pe tema: „ Familia de ieri, de azi şi de mâine”.

DATELE ŞI REZULTATELE CERCETĂRII Cercetarea s-a realizat prin administrarea chestionarelor unui eşantion de 10 familii cu o activă viaţă religioasă privind evidenţierea rolului primordial al familiei în structura oricărei societăţi. În urma cercetării s-au obţinut o serie de date pe care le vom analiza. La început vom analiza eşantionul după repartiţia pe vârstă şi sexe.

STRUCTURA EŞANTIONULUI ÎN FUNCŢIEI DE VÂRSTĂ ESTE CUPRINS ÎNTRE 38-51 ANI

STRUCTURA EŞANTIONULUI ÎN FUNCŢIE DE SEX:

Feminin: 80% Masculin: 20%

46

Structura eşantionului în funcţie de sex Feminin, 80%

Masculin, 20%

20%

80%

1. Credeţi că la baza întemeierii familiei creştine este mai importantă: Dragostea

Învăţătura Sfintei Scripturi

Credinţa

Prietenia

15% 47%

15%

23%

La această întrebare cei chestionaţi au răspuns în proporţie egală de 15 % că prietenia şi Învăţătura Sfintei Scripturi stau la baza întemeierii familiei creştine, în timp ce 23% au ales credinţa drept fundament al familiei, iar 47% consideră dragostea sentimentul cel mai important, pe care se întemeiază o familie.

47

2. Ce rol are familia creştină în societatea modernă? Educativ

Social

Biologic

Tradiţional

35%

36%

12%

17%

12 % dintre respondenţii acestei întrebări, susţin că familia are rol biologic, 17% social iar 35% respectiv 36% dintre ei au ales rolul educativ şi pe cel tradiţional. Cu certitudine familiei îi rămâne caracterul tradiţional şi rolul educativ în societatea contemporană, funcţia educativă a familiei fiind şi una dintre cele mai importante contribuţii pe care le aduce familia societăţii actuale.

3. Biserica are vreun rol în formarea ideii de familie pentru tânărul de azi? Bineînţeles

9%

Puţin

Deloc

9%

82%

48

La acet item, respondenţii au răspuns în proporţie egală de 9% că biserica are un rol foarte mic în formarea ideei de familie şi chiar în unele cazuri biserica nu participă deloc în formarea acestei idei printre tineri. În proporţie de 82% respondenţii consideră Biserica drept un simbol al întemeierii familiei, deoarece însuşi Dumnezeu a întemeiat prima familie în Rai, şi a binecuvântat instituţia căsătoriei la Nunta din Cana Galileii.

4. Credeţi că există o conexiune între familie şi şcoală? Da

100%

La întrebarea numărul 4, în proporţie de 100% s-a răspuns că „Da” există o conexiune între familie şi şcoală, având în vedere că ambele instituţii sunt răspunzătoare de educaţia copilului, prima formându-i pe întregul parcurs al vieţii iar a doua pe o anumită perioadă.

49

5. Credeţi că este mai importantă instituţia căsătoriei în societatea actuală? Da

Nu

10%

90%

Acest item pune în evidenţă impotranţa căsătoriei. În proporţie de 10% răspunsurile au fost negative motivând inutilitatea căsătoriei raportată numărului de divorţuri existente, iar 90% o consideră extrem de importantă, afirmând că fară ea societatea chiar s-ar putea animaliza.

6. Cine consideraţi că stă la baza educaţiei tânărului într-o familie creştină? Părinţii

Bunicii

Fraţii

Verii, unchii, mătuşile

10% 10% 50% 30%

În proporţie de 50% părinţii sunt cei care oferă educaţie tinerilor în familie, un procent de 30% bunicii apoi în procente egale de 10% fraţii, respectiv verii, unchii şi 50

mătuşile. Astfel la baza educaţiei tânărului stau părinţii, pe ei subclasându-i bunicii iar pe ei rudele.

7. Având în vedere proverbul: "Spunemi cu cine te însoţeşti ca să îţi spun cine eşti!", ce influenţă credeţi că are grupul de prieteni asupra deciziilor de viaţă luate de tânăr? Influenţă pozitivă

Influenţă negativă

20%

80%

20% din eşantionul chestionat susţin faptul că grupul de prieteni are o influenţă pozitivă, la polul opus cu un procent de 80% situându-se cei care remarcă influenţa negativă a grupului asupra tânărului care de cele mai multe ori se conformează ideilor şi ambianţei nocive a acestuia.

51

8. Alegeţi factorii care după părerea dumneavoastră determină tinerii să nu participe la orele şcolare: Financiari

Familiali

Lipsa educaţiei de bază

Influenţa grupului de prieteni

10% 45%

20%

25%

La întrebarea numărul 8, un procent de 10% au bifat factorii financiari drept cauză a absenteismului şcolar, 20% i-au ales pe cei familiali în timp ce 25% consideră lipsa educaţiei dobândită în familie ca principal motiv; iar majoritatea, adică 45% dintre ei atribuie culpa cercului de prieteni.

Întrebarea numărul 9: „ Cum ar trebui să participe părinţii la educaţia copiilor? Dar Biserica?” Acestei întrebări consider a-i fi ineficient graficul, deoarece nu poate exprima realist răspunsurile primite. Astfel, le voi enumera în cele ce urmează, pe cele mai concludente: 

Părinţii au obligaţia să-şi îndrepte copiii pe calea Bisericii;



Părinţii ar trebui să-şi supravegheze copiii şi să-i educe;



Este necesară implicarea activă a părinţilor susţinută de sentimentul dragostei;



Organizarea de cateheze destinate tinerilor de către Biserică;



Un respondent a sugerat şi o mai bună implicare a profesorilor;

52

10. Afectează creşterea copilului faptul că părinţii majoritatea timpului sunt la serviciu? Cu siguranţă da; 10%

Da

Nu

10%

80%

La acest item într-un procent egal de câte 10%, unii au răspuns afirmativ iar alţii negativ, susţinând sau nu perturbarea creşterii copilului datorată timpului petrecut de către părinţi muncind. Dar majoritatea de 80% dintre respondenţi sunt convinşi de afectarea creşterii copilului din motivul mai sus menţionat.

11. Consideraţi că părinţii sunt încă modelul de viaţă pe care copiii îl urmează în societatea actuală? Da

Oarecum

50%

50%

53

Scopul acestei întrebări a fost evidenţierea părerii eşantionului chestionat în privinţa modelului de viaţă pe care copiii îl urmează în societatea contemporană. Astfel în proporţii egale de 50%, unii sunt de părere că părinţii sunt în continuare modelul copiilor iar alţii sunt îndoielnici în această privinţă.

12. Cum credeţi că o familie creştină suportă lipsa tot mai acută a banilor şi umilinţele inerente? 7%

Cu disperare

7%

29%

Au nădejdea că Dumnezeu nu te lasă niciodată

57%

Cu răbdare şi înţelepciune Nu banul primează

Dintre cei chestionaţi 7% au afirmat faptul că familia creştină acceptă cu disperare această situaţie, în aceeaşi proporţie de 7% au afirmat faptul că nu primează banii în familie ci alte valori precum dragostea, nădejdea şi credinţa în Dumnezeu. 28% au susţinut că familia poate trece peste această situaţie cu multă răbdare şi înţelepciune, aceste valori fiind esenţiale într-o familie, iar cei mai mulţi în proporţie de 57% au afirmat că nădejdea în Dumnezeu este una importantă în ceea ce priveşte situaţiile neplăcute în viaţa de zi cu zi.

54

13. După părerea dumneavoastră cât sunt de interesaţi tinerii de actul religios? Puţin

Mult

20%

80%

Respondenţilor acestei întrebări li s-a cerut opinia privind interesul acordat tinerilor actului religios. Astfel 20% dintre ei au răspuns că tinerii sunt mult interesaţi de cultul religios în timp ce 80% susţin că tineretul nu prea este interesat. Aceste păreri reflectă realitatea în care trăim, o societate tot mai secularizată, unde omul crede numai în el şi că poate face totul de unul singur.

55

14. Care este opinia dumneavoastră privind actualul sistem de asistenţă socială din România? Slab dezvoltat

100%

Prin întrebarea numărul 14 am încercat să aflăm ce părere au respondenţii despre sistemul de asistenţă socială al ţării noastre. Astfel la un nivel majoritar toţi sunt de părere că sistemul este slab dezvoltat, fiecare exprimându-şi punctul de vedere diferit dar cu acelaşi înţeles. Cei mai mulţi dintre ei consideră necesară implementrea unui sistem adecvat ţării noastre. Concluzionând, se pare că în ţara noastră am încercat aplicare politicilor sociale ce au funcţionat în alte ţări în loc să ne construim un sistem de asistenţă propriu şi potrivit nivelului economic şi problemelor sociale regăsite în ţara noastră. Aşadar ar trebui să ne conformăm.

56

15. Sunteţi de părere ca asistenţa actuală să fie exclusiv coordonată la nivel naţional de Biserică? Da

Nu

30%

70%

În perioada secolelor III-IV, din grija Sfântului Vasile cel Mare, a luat fiinţă cea mai mare reţea de ajutorare a sărmanilor şi bolnavilor săraci. A fost perioada cea mai înfloritoare a filantropiei din toate secolele. Ca urmare a acestui fapt istoric-social, sunteţi de părere ca asistenţa socială actuală să fie exculsiv coordonată la nivel naţional de Biserică?

La această ultimă întrebare am vrut să aflăm dacă eşantionul ales pentru cercetare este de acord sau nu ca asistenţa socială actuală să fie exclusiv coordonată de Biserică. 30% dintre sunt de părere că asistenţa socială ar trebui să rămână în continuare coordonată de stat iar restul, respectiv un procent de 70% şi-au exprimat punctul de vedere ca Biserica să coordoneze exclusiv asistenţa socială.

57

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI ÎN URMA RAPORTULUI DE CERCETARE „În lumea creştină locul tainei este şi sursa puterii acestei lumi căci atâta vreme cât altarele vor săvârşi Sfânta Liturghie, Taina Euharistică va lucra întru întărirea credincioşilor, fără primejdia ca cineva, cândva să pună stăpânire pe Taina Euharistică prin care se propagă minunea vindecătoare de moarte a jertfei lui Dumnezeu; aceasta va mântui pe tot omul, sărac şi bogat deopotrivă, după puterea credinţei şi a iubirii sale, nicidecum după aceea a averii ori a poziţiei sale. Prin urmare, singurul grup ale cărui taine sau secrete nu compun o verigă vulnerabilă pentru trăinicia şi succesul vieţii veşnice – este grupul religios de credincioşi. Înlăuntrul lui se poate apăra de orice risc marca cea mai secretă a grupurilor omeneşti care este aceea a identităţii, adică a numelui colectiv. Apartenenţa la o biserică şi deci împărtăşirea tainelor păzite de altarul bisericilor este metoda cea mai sigură de conservare a identităţii unui popor. Credinţa unui popor şi gruparea lui în jurul altarelor sale este singura garanţie a identităţii pentru vremuri de criză şi teroare a istoriei”108. Familiei îi rămâne fundamental caracterul tradiţional şi rolul educativ în societatea contemporană, funcţia educativă a familiei fiind şi una dintre cele mai importante contribuţii pe care le aduce familia societăţii actuale. Reiese în mod categoric că dragostea este sentimentul cel mai important, pe care se întemeiază o familie iar Biserica reprezintă un simbol al întemeierii familiei, deoarece însuşi Dumnezeu a întemeiat prima familie în Rai, şi a binecuvântat instituţia căsătoriei la Nunta din Cana Galileii. În privinţa existenţei unei conexiune între familie şi şcoală, având în vedere că ambele instituţii sunt răspunzătoare de educaţia copilului, prima formându-i pe întregul parcurs al vieţii iar a doua pe o anumită perioadă, putem afirma pe bună dreptate că acestea două se condiţionează una pe alta. Despre căsătorie din cercetarea efectuată reiese susţinerea majorităţii celor chestionaţi, răspunsurile lor indicând-o drept extrem de importantă şi susţinând totodată că fară ea societatea chiar s-ar putea animaliza. La baza educaţiei tânărului stau părinţii, pe ei subclasându-i bunicii iar pe aceţtia din urmă rudele. Grupul de prieteni are o influenţă pozitivă într-o foarte mică măsură asupra tânărului care de cele mai multe ori se conformează ideilor şi ambianţei nocive a acestuia, dar sunt şi 108

Stănescu Nina, Op. cit., p. 268 apud Bădescu Ilie, Sociologie noologică – Ordinea Spirituală a Societăţii, Editura Mica Valahie, Bucureşti, 2007, p. 517

58

păreri care susţin că depinde foarte mult de grupul unde se integrează în ultimă instanţă adolescentul. În privinţa educaţiei acordate copiilor de către părinţi şi a participării Bisericii la acest fenomen răspunsurile sunt concludente: 

Părinţii au obligaţia să-şi îndrepte copiii pe calea Bisericii;



Părinţii ar trebui să-şi supravegheze copiii şi să-i educe;



Este necesară implicarea activă a părinţilor susţinută de sentimentul dragostei;



Organizarea de cateheze destinate tinerilor de către Biserică;



Un respondent a sugerat şi o mai bună implicare a profesorilor;

Educaţia copiilor este foarte mult afectată de lipsa timpului acordat de părinţi copiilor, din cauza programului îndelungat destinat serviciului. Modelul de viaţă pe care copiii îl urmează în societatea contemporană, nu mai este în totalitate cel al părinţilor, acest aspect fiind susţinut de jumătate dintre familiile chestionate. Putem afirma, sprijiniţi fiind de cercetarea efectuată că familiile pot trece peste situaţiile neplăcute create de actuala criză şi de lipsa tot mai acută a banilor, cu multă răbdare şi înţelepciune - valori esenţiale într-o familie – iar nădejdea în Dumnezeu ese cea mai importantă în depăşirea greutăţilor vieţii de zi cu zi. Despre interesul acordat tinerilor actului religios putem concluziona că o mică parte mai prezintă interes pentru actul de cult al Bisericii. Aceasta este imaginea realităţii în care trăim, o societate tot mai secularizată, unde omul crede numai în el şi că poate face totul de unul singur. Părerile despre sistemul de asistenţă socială al ţării noastre sunt împărţite. Astfel la un nivel majoritar toţi sunt de părere că sistemul este slab dezvoltat, fiecare exprimându-şi punctul de vedere diferit dar cu acelaşi înţeles. Cei mai mulţi dintre ei consideră necesară implementrea unui sistem adecvat ţării noastre. Concluzionând, se pare că în ţara noastră am încercat aplicare politicilor sociale ce au funcţionat în alte ţări în loc să ne construim un sistem de asistenţă propriu şi potrivit nivelului economic şi problemelor sociale regăsite în ţara noastră. Aşadar ar trebui să ne conformăm. Dacă o treime din respondenţi consideră că asistenţa socială nu ar trebui să fie coordonată exclusiv de Biserică, restul care reprezintă clar majoritatea ar fi de acord cu redarea asistenţei sociale din nou Instituţiei care i-a pus bazele.

59

CONCLUZII Scrisoare (adresată de Alexandru Vlahuţă, fiicei sale, Margareta) „Să trăieşti Mimilică dragă şi să fii bună; să fii bună pe cât poţi până în ultima clipă a vieţii tale. Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, realizări chiar, dar fericire nu. Nu, pentru că cei răi nu pot fi iubiţi, şi-al doilea, ...ale doilea ... de! Câştigurile întâmplătoare şi celelalte „pere mălăieţe”, care se aseamănă cu ele, vin de-afară, de la oameni, de la împrejurări, asupra cărora n-ai nici o stăpânire şi nici o putere, pe când fericirea, adevărata fericire în tine răsare şi-n tine-nfloreşte şi leagă rod, când ţi-ai pregătit sufletul pentru ea. Şi pregătirea asta este operă de fiecare clipă, când pierzi răbdarea, împrăştii tot ce-ai înşirat şi iar trebuie să o iei de la început. Şi de aceea vezi aşa puţini oameni fericiţi... Atâţia cât merită. Dacă nu ne-am iubi pe noi aşa fără de măsură, dacă n-am face atâta caz de persoana noastră şi dacă ne-am dojeni de câte ori am minţit sau ne-am surprins asupra unei răutăţi, ori asupra unei fapte urâte; dacâ în sfârşit, ne-am examina mai des şi mai cu nepărtinire (lesne-i de zis!), am ajung să răzuim din noi partea aceea de prostie fudulă, de făptură. Se ştie că durerea e minunat sfătuitor. Cine-i mai deschis la minte, trage învăţătură şi din durerile altora. Eu am încredere în voinţa ta. Râmâne să ştii doar ce vrei. Şi văd c-ai început să ştii şi asta. Doamne, ce bine-mi pare c-ai început să te observi, să-ţi faci singură mustrări, şi să-ţi cauţi singură drumul cel adevărat! Aşa, Mimilică dragă, ceartă-te de câte ori te simţi egoistă, de câte ori te muşcă de inimă şarpeşe răutăţii, al invidiei sau al minciunii. Fii aspră cu tine, dreaptă cu prietenii şi suflet larg cu cei răi. Smereşte-te, fă-te mică, fă-te neînsemnată de câte ori deşertăciunea te îndeamnă să strigi: „Uitaţi-vă la mine”! Dar mai ales aş vrea să scriu de-a dreptul în sufletul tău aceasta: Să nu faci nicio faptă a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roşeşti. Nu e triumf în lume, nici sprijin mai puternic, nici mulţumire mai deplină, ca o conştiinţă curată. Păstrază scrisoarea asta. Când vei fi de 50 de ani, ai s-o înţelegi mai bine. Să dea Dumnezeu s-o citeşti şi atunci cu sufletul senin de azi. Te îmbrăţişează cu drag, Alexandru Vlahuţă Când ai împlinit şaptesprezece ani.” 60

„Poate că singurul lucru de care suntem siguri în viaţă este că vom muri”, mărturie stau atâtea şi atâtea morminte ale înaintaşilor noştri, strămoşi, moşi, eroi ai neamului, rude, apropiaţi. Vedem că moartea nu iartă pe nimeni şi vine pe nepusă masă. Şi foarte actuală este şi mereu va fi, vorba părintelui Arsenie Papacioc, spusă de un alt părinte la cuvântarea de rămas bun rostită la înmormântarea unei tinere studente de 22 de ani chiar de la noi de la Universitatea Ovidiană: moartea nu vine la o cafea, moartea vine şi te ia. „Şi dacă moartea rămâne singura realitate pe care toată lumea o acceptă atunci trebuie să ne punem problema cum o vom depăşi. De aceea, un creştin niciodată nu are de ce se teme dacă are credinţa în Dumnezeu. Biserica este pregătită întotdeauna pentru situaţii, cum e criza de acum, pentru că insuflând credinţa, ea ajută oamenii să depăşească greutăţile care îi copleşesc. Din păcate nici o societate nu deţine răspunsul ultim la problemele ei sociale. Nici o societate, nici măcar capitalistă, nu a găsit cheia Paradisului, nu a adus raiul pe pământ iar furtuna care s-a abătut peste economia mondială şi care a plecat chiar din ţara conducătoare a lumii capitaliste, America, ne arată încă o dată că toate-s ca o frunză în mâna lui Dumnezeu” 109. Dar, din iubirea Sa desăvârşită, Dumnezeu a creat lumea, a mântuit-o, îi poartă de grijă şi neîncetat o sfinţeşte. Această iubire divină este izvorul iubirii omului. Fiindcă iubirea trebuie să stea la baza întemeirii unei familii care să poată respecta jurămintele date la Sfânta Taină a Cununiei împreună la bine şi la rău până când moartea ne va despărţi, şi aici aş adăuga şi nici ea, pentru că adevărata iubire este veşnică. Iubirea este o şansă, o binecuvântare. Dacă Dumnezeu care este iubirea desăvârşită ne iubeşte la fel, şi buni şi răi cum suntem, la fel ca soarele care luminează pe toţi, şi noi chiar dacă este greu trebuie să ne străduim să iubim pe aproapele nostru, omul, chipul lui Dumnezeu. Încă de la începutul documentării efectuate pentru realizarea prezentei lucrări am găsit două fragmente într-o carte a Protosinghelui Nicodim Măndiţă numită Oglinda duhovnicească, pe care am vrut să fundamentez lucrarea de licenţă dar nu le-am găsit locul potrivit în iconomia alcătuirii capitolelor. Dar Dumnezeu a rânduit să se potrivească în acest context: Astfel, pe tineri îi sfătuieşte pentru viaţa de familie: „Ia seama. Nu-ţi aşeza pe pământ mişcător temelia casei tale. Nu împărtăşi decât cu adevăr, cu Sfântul Adevăr, sufletul celeia pe care Dumnezeu ţi-a ales-o, pentru a fi mama copiilor tăi. Spune-i de la început bărbăteşte, că tu nu vezi în ea o păpuşă, ci un om, tovarăş la bine şi la rău, muncitor alături de tine, un om întreg şi înţelept, pe care ţi s-ar părea că-l ofensezi dându-i flori, panglicuţe şi pietre preţioase, în ceasul cel mai serios al vieţii... Vrei să înţelegi sufletul acela închinat ţie, menit

109

Nina Stănescu, Op. cit., pp. 268-269

61

să se facă una cu sufletul tău? Să înţelegi, ca un prieten cu iubire adevărată, ca să-l poţi întări, dacă e slab şi să-l îndrepţi pe calea cea bună dacă e rătăcit. Tu trebuie să fii învăţătorul soţiei tale.pentru aceasta însă, caută să te porţi astfel, ca ea, în orice împrejurare, să vadă în tine un om drept. Să te asculte nu cu teamă, ci cu deplină convingere că ce spui tu e aşa. Încredere nemărginită să aibă în tine, în bunătatea ta, în iubirea ta, în cinstea ta şi în vrednicia ta. Să te vadă mare şi puternic în ceasuri grele, mai ales în ceasurile grele......Tu nu te întreba dacă vei câştiga destulă pâine pentru familia ta. Întreabă-te dacă vei găsi în tine destul adevăr, căci acesta-i pentru familie ceea ce e lumina pentru floare. Tu fă-ţi datoria: adică fă tot binele pe care-l poţi face. Nu te gândi la noroc şi nu te gândi prea mult la tine. Soţia ta să nu-ţi aducă avere şi totuşi să te facă fericit. E destul să te înţeleagă şi la aceasta şi tu trebuie s-o ajuţi, dacă vrei să ai în ea un sprijin şi nu o povară...”110, iar tinerelor le dă următoarele îndrumări pentru căsnicie: „Să nu te iubeşti prea mult pe tine. Oricât te-ai crede tu de importantă, să ştii că lumea nu se învârteşte împrejurul tău. Dacă vei aştepta fericirea ca pe un lucru ce ţi se cuvine, dacă cele mai mari bucurii ale tale îţi vor fi aduse de dragostea lui, fără ca în darul acesta să fi pus şi tu ceva din sufletul tău, dacă vei lăsa ca frumoasa şi minunata grădină a puterilor vieţii lui să se prefacă toată numai în buchete de flori pentru desfătarea ta de o clipă, flori de care nu vei fi îngrijit şi nici măcar nu te vei întreba de unde vin, flori pe care adesea dărnicia lui, în zorul de a mai pune un zâmbet pe figura ta, le va smulge cu rădăcină cu tot; dacă, în sfârşit, vei intra în viaţă ca un musafir, care vine numai să petreacă şi să aibă toate de-a gata, să ştii de la mine că n-ai să fii fericită...Fericirea adevărată n-o are, nu poate s-o aibă, decât acela care o dă. Şi vezi tu ce lucru minunat se întâmplă cu fericirea asta; ca s-o dai nu e nevoie s-o ai. Iar ca s-o ai, trebuie să începi prin a o da...Trăinicia fericirii tale atârnă de chipul cum îţi vei înţelege şi construi viaţa.... O, lumea nu-i o sală de spectacol şi de petreceri. E un vast atelier de muncă, în care numai cei care vin să petreacă se plictisesc. Muncitorii, niciodată. N-au vreme...Cei care se uită prea mult în oglindă, ajung de nu mai văd lumea din jurul lor. Orbesc nefericiţii. Vrei să fii puternică? Dă soţului tău toată puterea ta şi fii sinceră. Fii totdeauna sinceră...Adevărul e ca Dumnezeu. Poate e chiar Dumnezeu însuşi. N-ai nevoie numaidecât ca să-l cunoşti. Ţi-e de ajuns râvna de a-l cunoaşte. Să crezi în el. Şi e ca şi cum l-ai avea pururea înaintea ochilor. Dacă ai cultul adevărului, toate celelalte au să vină de la sine... Nici nu se poate socoti câtă fericire izvorăşte din simplul respect al Adevărului. Bunătatea alesului tău? Lasă-i întotdeauna doi paşi înaintea dorinţelor tale... Ambiţia lui? Mân-o fără s-o atingi

110

Nicodim Măndiţă, Oglinda Duhovnicească – vol. 3, Editura Agapis, Bucureşti, 2008, pp. 161-162

62

cu biciul. Şi nu pierde din vedere că singura-i hrană este recunoştinţa ta. Fii pururea gata să te jertfeşti pentru el. Tu să te jertfeşti. Nu cicăli, nu te uita peste umăr, nu vorbi înţepat, nu plânge lacrimi neînţelese şi niciodată nu lăsa întrebarea lui fără răspuns” 111. Consider, aceste minunate sfaturi date tinerilor care îşi doresc o familie şi o viaţă fericită alături de cei dragi ca fiind fundamentale, şi le susţin ca soluţii la problemele ridicate de analistul problemelor familiilor contemporane citat în paragraful ce urmează. Aşadar, Gary Smalley, susţine că în etapa întemeierii familiei „mirii şi viitorii soţi au, din nefericirem foarte puţien conoştinţe şi chiar mai puţină experienţă despre ceea ce înseamnă viaţa de familie şi căile prin care ea se poate păstra fericită, despre stabilitatea unei căsnicii şi miloacele de dobândire şi păstrare a armoniei conjugale. Dacă pentru o profesie, care îl împlineşte întgr-o proporţie mai mică sau mai mare şi pe care o desfăşoară aproximativ o treime din timpul vieţii sale active profesional, omul urmează, în vederea obţinerii unor performanţe profesionale, cursuri generale şi de specialitate, ce durează uneori şi până la zece sau mai mulţi ani de pregătire, pentru obţinerea unor împliniri sufleteşti în cadrul familiei sale, în care îşi petrece, în mod firesc, zeci de ani, el porneşte fără nici un curs sau vreo pregătire sistematică, doar în baza unor constatări şi observaţii empirice, practice şi fragmentare culese aproape exclusiv din familia de origine, a unor experienţe, sentimente şi modele experimentale indirecte”112. Tocmai de aici reiese cât de importantă este atât de importantă educaţia primită în familie, pentru copii. „Importanţa deosebită a educaţiei în viaţa omului şi influenţa ei din ce în ce mai mare asupra dezvoltării societăţii contemporane, constituite pentru Biserica lui Hristos, sunt obiectul unei atente reflecţii” 113. „Familia este locul unde arde mai puternic ca oriunde sentimentul iubirii, una dintre cele mai mari puteri sufleteşti, dar şi cea mai fragilă. Ea este ocrotitoarea şi apărătoare adevăratei iubiri, iar temelia pe care se clădeşte şi care dă durabilitate şi trăinicie familiei este iubirea cu multiplele ei forme de manifestare... iar un renumit medic contemporan spunea că „Familia este centrul vieţii noastre de zi cu zi. Familia este pentru marea majoritate dintre noi, cea mai importantă sursă de dragoste, hrană spirituală şi sprijin... şi acesta este lucrul care contează cel mai mult”114.

111

Idem Ioan C. Teşu, Op. cit., pp. 223- 224 113 Mihaela Rus, Nina Stănescu(coord.), Reeducarea poporului romând şi efectele sale la copii, tineri şi bătrâni – comunicare studenţească(Constanţa, 3 Decembrie 2012 , Editura Vasiliana ’98, Iaşi, 2013, p. 14 114 Dumitru A. Vanca, op. cit., vol. II, p. 754, apud Benjamin Spock, Michaela B. Rothenbery, Îngrijirea sugarului şi copilului de Spock, traducere de Anca Georgiana Croitoru, Bucureşti , Editura All, 1994, p. 691 112

63

Familia a fost şi rămâne celula de bază a societăţii , iar căsătoria – structura fundamentală a acesteia, fără de care societatea omenească ar fi de neconceput, ar deveni chiar lipsită de sens. Relaţia familie – societate este biunivocă, de intercondiţionalitate şi foarte greu s-ar putea afirma cine are rolul determinant. Dacă familia conferă societăţii valori de solidaritate umană, de sens al existenţei, de perpetuare a unor concepţii, mentalităţi, religii sau interese materiale, puse în operă în multe situaţii prin acţiuni de asistenţă socială, societatea, la rândul său, este datoare să asigure familiei protecţie, condiţii de perpetuare şi dezvoltare, care să-i permită să-şi îndeplinească cu prisosinţă menirea. „Dată fiind importanţa deosebită a familiei în viaţa unei societăţi, Adunarea Generală a O.N.U. a proclamat anul 1994 ca An Internaţional al Familiei, prilej cu care s-a atras atenţia întregii lumi asupra rolului uriaş pe care îl are de împlinit familia în societatea contemporană”115. În societatea contemporană s-au produs numeroase schimbări care „au modificat întro măsură considerabilă şi funcţiile familiei, aceasta continuând să rămână cadrul natural în care membrii săi, şi îndeosebi copiii, beneficiază de sprijinul afectiv, financiar şi material indispensabil creşterii şi dezvoltării lor şi în caer se realizează grija pentru bătrâni, pentru cei cu nevoi speciale, sau intraţi sub incidenţa delicvenţei. Prin familie sunt păstrate şi transmise valorile culturale, spirituale fapt ce conferă consistenţă şi stabilitate oricărei societăţi moderne”116. „Potrivit învăţăturii Bisericii, familia este un organism unic, ale cărui mădulare trăiesc şi îşi clădesc relaţia pe baza legii iubirii” 117. „Familia este una dintre primele instituţii socializatoare unde copilul îşi însuşeşte normele şi valorile sociale şi devine apt să relaţioneze cu ceilalţi membrii ai societăţii”118. În familie se formează şi se întăreşte atitudinea dreaptă faţă de aproapele şi faţă de întreaga societate119. De aceea, diminuarea semnificaţiei sociale a maternităţii şi paternităţii duce la distrugerea familiei tradiţionale, la considerarea copiilor drept o povară, precum şi la creşterea înstrăinării şi sporirea antagonismului între generaţii. Rolul familiei în socializarea 115

Doru Claudiu Damean, Dreptul Familiei – note de curs pentru studenţii anului II, Universitatea „Ovidius” – Constanţa, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Secţia: Teologie Socială, Constanţa, 2013, p.4 116 Idem 117 Doru Damean, Consilierea, asistenţa şi medierea social-religioasă a persoanelor dependente de droguri, Editura Didactică şi Pedagogică, R. A., Bucureşti, 2012, p. 43, apud Daniel Patriarhul B.O.R., Misiune penru mântuire. Lucrarea Bisericii în societate, Editura Basilica, Bucureşti, p. 320 118 Idem, apud I. Mihăilescu, Rolul familiei în dezvoltarea copilului, Cartea Universitară, București, 2004, p. 7 119 Idem, apud Maria Voinea, Iulian Apostu, Familia și școala în impas, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2008, p. 25

64

şi formarea personalităţii copilului este deosebit şi nici o altă instituţie nu o poate înlocui. Distrugerea legăturilor familiei afectează în mod inevitabil dezvoltarea normală a copiilor lăsând în ei pentru toată viaţa o urmă lungă şi într-o anumită măsură de neşters120. Putem spune pe bună dreptate, observând cursul societăţii moderne că fundamentul fericirii familiei contemporane este „comparaţia şi concurenţa cu alţii, încercarea de a-i depăşi în expectanţe şi satisfacerea lor, îar în cazul în care persoana cealaltă nu reuşeşte să mai facă faţă şi să ţină pasul cu toate aceste dorinţe, ruptura este aproape inevitabilă, poate ceea ce o făcea în trecut împlinită nu era libertatea şi liberalizarea relaţiilor maritale şi familiale, ci tocmai opusul acestora–respectarea idealurilor, conduitelor şi comportamentelor tradiţionale, probate şi acceptate secular. Elementul de maximă stabilitate al familiilor din trecut îl constituia tocmai adaptarea şi conformarea, armonizarea vieţii individuale şi comunitare la nişte repere morale obiective înalte, însuşirea şi respectarea lor. Între soţii de altădată, între părinţi şi copii, între fraţi şi surori, între rude şi prieteni, existau astfel de relaţii, bazate nu pe teamă, aşa cum se interpretează de multe ori, greşit, ci pe respect şi responsabilitate, pe ajutor şi moralitate...Într-o exprimare tristă, dar adevărată, dacă înainte familia se întemeia pe moralitate, azi, ea se înfiripă şi se sprijină pe senzualitate şi sexualitate”121. Cele mai multe familii eşuează din cauza lipsei unei „convingeri creştine puternice referitoare la rostul familiei” 122. „Formarea acestei convingeri creştine , referitoare la familie, îi revine în primul rând familiei, care are datoria să dea copiilor primele îndrumări de viaţă şi primele învăţături despre credinţa noastră. În această privinţă rolul mamei este covârşitor, căci ea trebuie să le sădească copiilor în suflete bunătatea, blândeţea, milostenia, dragostea, curăţia. În familia instituită şi binecuvântată de Dumnezeu, copiii primesc primele îndrumări de viaţă şi primele învăţături despre credinţa noastră, care le rămân întipărite în suflet pentru totdeauna; în familie trebuie să li se vorbească copiilor despre Dumnezeu, despre Domnul nostru Iisus Hristos, despre Sfânta Fecioară Maria, despre sfinţi etc.; în familie trebuie să înveţe copii să-şi facă semnul crucii, să-şi plece genunchii în faţa sfintelor icoane şi să se roage lui Dumnezeu acasă şi în biserică: în familie trebuie să se deprindă copiii cu postul şi tot aici trebuie să înveţe că trebuie să se spovedească şi să se împărtăşească; în familie învaţă copiii ce este fapta bună şi ce este păcatul şi tot aici învaţă să iubească pe Dumnezeu şi pe 120

Idem, Ibidem, pp. 81-89 Ioan C. Teşu, Op. cit., pp. 229-230 122 George Stan, Op. cit., p. 80, apud, Teoctist, Patriarhul B.O.R., Tinerii – tinereţea Bisericii, Bucureşti, 2003, p. 68 121

65

aproapele, pentru că dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe care nu L-a văzut, cum poate să-L iubească?123; în familie copiii trebuie să vadă că între părinţi domnesc buna înţelegere, armonia, si fericirea”124. Iar nouă tinerei generaţii, ne revine responsabilitatea restabilirii familiei pe fundamentele creştine, pe care a fost întemeiată şi binecuvântată de Mântuitorul Iisus Hristos la Nunta din Cana Galileii. Să ne rugăm lui Dumnezeu căci El este nădejdea, întărirea, lumina vieţii noastre. Să ne rugăm să ne ajute să avem familii bineplăcute Lui, familii peste care să se reverese mulţimea binecuvântărilor Lui. Să ne ferească de tot răul, de alegeri greşite, de minciuni, de desfrâu. Să-i cerem să nu înşele frumuseţea cea degrab trecătoare ci să căutăm mai ales frumuseţea sufletească. Să nu ne orbească dragostea pătimaşă. Căci El ştie nepriceperea şi slăbiciunea minţii noastre. Să Îl chemăm în ajutor, să ne dăruiască înţelepciune şi răbdare, să ne ajute să iubim Biserica, să stăruim în rugăciune, să ne spovedim ori de câte ori umbra păcatului va tulbura mintea noastră. Să ne dea familia drept cale de mântuire, cale de bucurie, ea să ne fie prilej pentru a-I mulţumi în fiecare zi, iar la vremea potrivită, să ne dăruiască copii credincioşi şi sănătoşi, care să ducă o viaţă curată şi sfântă. Nu trebuie să ne fie ruşine să spunem că suntem români. Să ne gândim la mormintele din toate cimitirele „ care ascund valorile acestui neam, care nu sunt deja iarbă şi cruci putrezite, sunt trecute în cartea vieţii lui Dumnezeu, iar la judecată sunt judecătorii noştri. Şi atunci vor ieşi familiile creştine din morminte şi vor întreva pe urmaşii lor: Ce moştenire v-am dat noi vouă şi ce aţi făcut cu ea? Pentru că aşa spune în pilda cu lucrătorii viei: „Şi venind Stăpânul cel mare va lua via, îi va pierde cu foc pe slujitorii nevrednici şi-i va ucide şi va da via altor lucrători, să o facă rodnică şi să aducă struguri în casa lui Dumnezeu”125... Nu se distruge teascul şi nu se distruge turnul şi via că au fost vicleni slujitorii sau lucrătorii din vie, nu. Ea rămâne veşnic aceeaşi nuntă a fiului de împărat126, adică familia creştină va rămâne la baza modelului absolut şi pentru toate veacurile... Mama este elementul sacru. De aceea Maica Domnului este modelul absolut al tuturor mamelor şi ne-a arătat că e supremul nume, nu-l poate înlocui nimeni niciodată127.

123

I Ioan 4, 20-21 George Stan, Op. cit., pp. 80-81 125 Matei 21, 40-41 126 Matei 22, 1-14 127 Graţia Lungu Constantinescu, Op. ciit., pp. 719-720 124

66

ABREVIERI:

B.O.R. – Biserica Ortodoxă Română Op. cit. – opera citată p. – pagina citată pp. – paginile citate Prof. – profesor Dr. – doctor Conf. – conferenţiar coord. – coordonator / i Vol. – volumul Drd. – doctorand Trad. – traducător Nr. – numărul Art. – articolul

67

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ  Alexandru, Ioan, Iubirea de Patrie, Bucureşti, Editura Eminescu, 1985  Bădina, Ov., Mahler, F., – Funcţii şi tendinţe ale familiei contemporane, editura Politică, Bucureşti, 1970  Biblia, editată de Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2008  Constantinescu, L, Grația Despre familia Ortodoxă – dialoguri cu părintele Calistrat Chifan, editura Haritina, Iaşi, 2011  Coser, Rose Laub, - The Family: Its Structure and Functiotis, New York: St'Martin's Press, 1974  Coulanges, F, Cetatea antică, vol. vol I, II, Editura Meridiane, Bucureşti, 1984  Damean, Doru, Claudiu , Consilierea, asistenţa şi medierea social-religioasă a persoanelor dependente de droguri, Editura Didactică şi Pedagogică, R. A., Bucureşti, 2012  Idem, Dreptul Familiei – note de curs pentru studenţii anului II, Universitatea „Ovidius” – Constanţa, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Secţia: Teologie Socială, Constanţa, 2013  Dimitriu, C. - Le daţi copiilor totul, dar le cereţi destul?, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti  Durkheim, Emile - Educaţie si sociologie, Bucuresti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1980  Filipescu, Ion, P., Tratat de dreptul familiei, Editura All, Bucureşti, 1996  Herseni, T. - Prolegomene la teoria sociologică, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969  Ibiş, Adrian, Influenţa agenţilor de socializare asupra comportamentelor predelincvente ale elevilor, Editura Pansofia, Bucureşti, 2001  Komensky, J.A, - Didactica Magna, Editura de stat Didactică şî Pedagogică, 1958  Idem, - Copilul şi familia, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1973  M., Voinea – Familia şi evoluţia sa istorică, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978  Mitofan, I, Ciuperca, C., - Incursiune in psihosociologia şi psihosexologia familiei, Editura Press Mihaela S. R.L, Bucureşti, 1998  Murdock, George Peter, - Social Structure, New York, Crown Publishers, 1996

68

 Neamțu, George (coordonator), Tratat de Asistenţă Socială, Editura Polirom, Iaşi, 2003  Nicola, I., Tratat de pedagogie şcolară, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A. Bucuresti, 1996  Otovescu, Dumitru (coordonator.), Tratat de sociologie generală, Editura Beladi, Craiova, 2010  Popa, Edmond, Nicolae, Provocări la adresa familiei creştine azi – teză de doctorat, Editura Episcopiei Giurgiului, Giurgiu  Nicodim Măndiţă, Oglinda Duhovnicească – vol. 3, Editura Agapis, Bucureşti, 2008  R., Vincent – Cunoaşterea copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972  Rus, Mihaela, Stănescu, Nina(coordonatori.), Reeducarea poporului romând şi efectele sale la copii, tineri şi bătrâni – comunicare studenţească(Constanţa, 3 Decembrie 2012 , Editura Vasiliana ’98, Iaşi, 2013  Simmel, G, - Sociologie. Etudes sur les formes de la socialization, Presses Universitaires de France, Paris, 1999  Stan, George, Familia creştină – aşezământ dumnezeiesc şi temelie a vieţii de obşte, Editura Cartea Ortodoxă, Alexandria, f.a.  Stanciulescu, E., Teorii sociologice contemporane. Producţia sinelui şi construcţia sociologiei, Editura Polirom, Iasi, 1996  Stănescu, Nina, Misiunea socială a Bisericii Ortodoxe române, editura Beladi, Craiova, 2011  Stoica, Georgeta, Note de curs – Fundamentele biblice şi patristice ale doctrinei sociale în Biserica Ortodoxă Română  Szczepanski, J. - Noţiuni elementare de sociologie, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972  Teşu, Ioan, C., Familia contemporană între ideal şi criză, Editura Doxologia, Iaşi, 2011  Vanca, A., Dumitru, Familie, filantropie şi etică socială - Referatele simpozionului teologic internaţional organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia (6-9 mai 2011), vol. II, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2011  Voinea, M., Psihosociologia familiei, Editura Universităţii Bucureşti, 1996

69

 Zamfir, C., Vlăsceanu, L. Coordonatori,- Dicţionar de sociologie, Editura Babel, Bucureşti, 1993

Surse electronice:  http://dexonline.ro/definitie/familie

70

ANEXE

PROIECT ,,ROLUL FAMILIEI CREŞTINE ÎN SOCIETATEA MODERNĂ” CHESTIONAR – pentru părinţi128

1. Care credeţi că este cel dintâi lucru care stă la baza întemeierii familiei creştine? a) Dragostea b) Credinţa c) Învăţătura Sfintei Scripturi

2. Ce rol are familia creştină în societatea modernă? a) Educativ b) Social c) Biologic

3. Care este relaţia dintre familie şi societate? ...................................................................................................................................................... ...................................................................................................................................................... ...................................................................................................................................................... ...................................................................................................................................................... ...................................................................................................................................................... ......................................................................................................................................................

4. Consideraţi că există o conexiune între familie şi şcoală? a) Da b) Nu c) Nu ştiu 128

Vă rugăm să încercuiţi doar răspunsul care vă interesează

71

5. Biserica are vreun rol în formarea ideii de familie pentru tânărul de azi? a) Bineînţeles b) Puţin c) Foarte puţin

6. Cine consideraţi că stă la baza educaţiei tânărului într-o familie creştină? a) Părinţii b) Bunicii c) Fraţii

7. Având în vedere proverbul „Spune-mi cu cine te însoţeşti ca să îţi spun cine eşti” ce influenţă credeţi că are grupul de prieteni asupra deciziilor de viaţă luate de tânăr? ...................................................................................................................................................... ...................................................................................................................................................... ...................................................................................................................................................... ...................................................................................................................................................... ...................................................................................................................................................... ......................................................................................................................................................

8. Alegeţi factorii care după părerea dumneavoastră determină tinerii să nu participe la orele şcolare? a) Financiari b) Familiali c) Lipsa educației de bază d) Influența grupului de prieteni

72

9. Cum ar trebui să participe părinții la educația copiilor? Dar Biserica? ...................................................................................................................................................... ...................................................................................................................................................... ...................................................................................................................................................... ...................................................................................................................................................... ...................................................................................................................................................... ......................................................................................................................................................

10. Afecteză creșterea copilului faptul că părinții majoritatea timpului sunt la serviciu? a) Cu siguranță, da b) Da c) Nu d) Nu sunt sigur

11. Considerați că părinții sunt încă modelul de viață pe care copiii îl urmează în societatea actuală? a) Da b) Nu c) Oarecum

12. Supraviețuirea familiei înseamnă un trai decent ce trebuie asigurat membrilor familiei. Luând în considerarea actuala criză economică(și nu numai) din țară și din lume, cum credeți că suportă o familie creștină întemeiată după învățătura Bisericii, lipsa tot mai acută a banilor, și mai ales a locurilor de muncă? a) Mai ușor b) Privește altfel lucrurile c) Au nădejdea că Dumnezeu nu te lasă niciodată

73

13. După părerea dumneavoastră, cât sunt de interesați tinerii de actul religios? a) Deloc b) Puțin c) Mult d) Foarte mult

14. Care este opinia dumneavoastră privind actualul sistem de asistență socială din România? ...................................................................................................................................................... ...................................................................................................................................................... ...................................................................................................................................................... ...................................................................................................................................................... ...................................................................................................................................................... ......................................................................................................................................................

15. Sexul și vârsta dumneavoastră: a) Feminin b) Masculin Vârsta:...................

Vă mulțumesc!

74

Europass Curriculum Vitae Informații personale Nume, prenume

Sîrbu Marian Daniel

Adresă

Oraş Măcin, Str. Mihai Bravu Nr. 14 judeţ Tulcea, cod postal 825300

Telefon

0240571263

E-mail

0749021718

[email protected]

Naționalitate

Română

Data nașterii

26.07.1987

Gen

Mobile:

Masculin

Loc de muncă dorit Profesor de religie Experiență în muncă Muncior necalificat, în cadrul unei firme de mobilă la comandă, șofer pe autorism, voluntariat ocazional

L

Educație și formare Liceul „Gheorghe Munteanu Murgoci” Măcin judeţul Tulcea Student în cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa Facultatea de Teologie Ortodxă Secţia Asistenţă Socială 2010-2013

COMPETENȚE PERSONALE Bun coordonator, sociabil, comunicativ, flexibil Limba (i) maternă (e)

Română

Alte limbi străine cunoscute Înțelegere Ascultare

Franceză Engleză

Vorbire Citire

Participare la conversație

Scriere Discurs oral

C1

C1

B2

B1

B1

C1

C1

C1

B1

C1

Niveluri: A1/2: Utilizator elementar – B1/2 Utilizator independent – C1/2: Utilizator experimentat (*) Cadrul european comun de referință pentru limbi străine

75

Permis de conducere

B

Informații ajutătoare Referințe Referințele pot fi furnizate la cerere

76

DECLARAȚIE

Subsemnatul Sîrbu Marian Daniel, fiul lui Florin și al Victorița, identificat cu BI seria TC, nr. 285320, eliberat de SPCLEP Măcin, la data de 04.10.2011, CNP 1870726360705, declar pe proprie răspundere că lucrarea de licență cu titlul Rolul familiei creștine în societatea modernă, sub coordonarea științifică a doamnei Lect. Univ. Dr. Mihaela Rus și a doamnei Asist. Univ. Dr. Nina Stănescu, îmi aparține în întregime, că în elaborarea acesteia nu am folosit alte surse decât cele menționate în bibliografie și că am redactat-o respectând întocmai standardele minime prevăzute de regulamentul privind organizarea studiilor de licență/disertație.

DATA: 09.06.2013

ABSOLVENT, Sîrbu Marian Daniel

77

78