Psihologie Judiciara - Rolul Victimei in Comiterea Infractiunii [PDF]

Zitiervorschau

UNIVERSITATEA ECOLOGICA DIN BUCUREȘTI FACULTATEA DE DREPT FILIALA BISTRIȚA NĂSĂUD

REFERAT

,, Rolul victimei in comiterea infractiunii Anul: I Materia: Psihologie Judiciara

Page 1

Rolul victimei in comiterea infractiunii In cadrul legislatiei noastre, atat in Codul penal cat si in Codul de procedura penala, privitor la raportul infractor-victima, atentia este concentrata maximal asupra celui care savarseste fapta antisociala si mult mai putin asupra celui ce suporta efectele directe ale comiterii infractiunii, mai ales in cazul infractiunilor de violenta (omor, lovituri cauzatoare de moarte, viol, talharie etc.). Desi victimei i s-a acordat mai putina atentie din partea legiuitorului, analiza si cunoasterea locului si rolului pe care acesta il ocupa atat in activitatea infractionala, cat si in cea judiciara (depistarea si sanctionarea infractorului) contribuie, pe de o parte, la formarea unor recomandari pentru conduita preventiva si autoprotectiva in raport cu pericolul victimizarii si, pe de alta parte, la o mai rapida si mai corecta aplicare a legii in cazul savarsirii infractiunilor. Prin victima intelegem “orice persoana umana care sufera direct sau indirect consecintele fizice, materiale sau morale ale unei actiuni sau inactiuni criminale”16. Dupa cum reiese din aceasta definitie, precum si din precizarile altor autori 17, victima inseamna intotdeauna fiinta umana, desi este necesar sa se faca o serie de precizari si in acest sens. Astfel, daca este clar ca nu pot fi considerate drept victime obiecte distruse de raufacatori sau institutii prejudiciate de activitatile acestora, in ceea ce priveste persoana victimizata (victima propriu-zisa), trebuie sa o diferentiem de alte cazuri de persoane care, de asemenea, pot fi lezate in urma unor actiuni infractionale sau de alta natura. Victima este persoana care, “fara sa-si fi asumat constient riscul, deci fara sa vrea, ajunge sa fie jertfita in urma unei actiuni sau inactiuni criminale”18. De aceea , nu pot fi considerate victime cazuri precum : politisti care, in indeplinirea misiunilor, sunt raniti sau isi pierd viata ; luptatorii in confruntari militare ; initiatorul actiunii criminale care isi pierde viata ; infractorul ce-si pierde viata in cazul legitimei aparari.

Page 2

Din punct de vedere istoric, radacinile academice ale victimologiei sunt legate de o serie de lucrari aparute in perioada anilor 1940 si 1950. S-a considerat ca victimele sunt elemente valoroase de studiu, deoarece ele apar ca jumatate a ”diadei” (perechii). Printre primii oameni de stiinta care s-au considerat ei insisi “victimologi” se numara : Mendelsohn (1940) – care a examinat rezistenta oferita de victimele violului ; von Hentig (1948) – care s-a ocupat de vulnerabilitatea presupusa a unor categorii de indivizi, cum ar fi cei foarte tineri, cei foarte batrani, imigrantii recenti, membrii unor grupuri minoritare, cei cu tulburari mentale ; Wolfgang (1958) – care a studiat unele categorii de indivizi, luand in atentie factori precum varsta, sexul, rasa etc., ale caror actiuni au contribuit la moartea lor violenta. In perioada anilor 1960 si 1970, criminologii si reformatorii au argumentat ca insusi infractorii au fost victime ale saraciei, pregatirii scolare insuficiente, lipsei locurilor de munca, discriminarii, relatiilor familiale dezorganizate si altor justitii sociale. Incepand cu anul 1970, victimologia devine tot mai mult o arie de specializare, iar astazi, ea este studiata, in S.U.A, in peste 150 de colegii si universitati19. Desi exista multe aspecte ce tin de relatia infractor-victima de care se intereseaza victimologii, cel mai important dintre ele se refera la faptul daca victimele pot sau nu sa imparta intr-o anumita masura responsabilitatea cu infractorii ce comit acte de natura antisociala impotriva lor. O asemenea intrebare nu este desigur noua, ea fiind intalnita inca din antichitate dar, mai ales, in cadrul lucrarilor reprezentantilor scolii pozitiviste italiene (Lombroso,Garofalo, Ferri). Intr-un mod mult mai clar aceasta problema apare in lucrarea lui Hans von Hentig “Criminalul si victima sa” (1948), in care sunt evidentiate posibilitatile de interactiune dintre infractor si victima, cu efecte victimizante asupra orcaruia dintre cei doi parteneri ai cuplului interpersonal.

16

T. Bogdan si colab. – “Comportamentul uman in procesul judiciar”,M.I., Serviciul editorial si cinematografic, Bucuresti, 1983, pag.93 17 R.Lerner – “Some Remarks on the Main Problems of Victimology”, in Socilogical Abstracts, 1973, december, suppl., nr.38. Page 3

18

T. Bogdan si colab.. – Op.cit., pag. 93. A. Carmen – “Crime, Victims. An Introduction to Victimology”, BrooKs/Cole Publishing Company, Pacific Grave, California, 1990, pag.9. Introducand notiunea de “victima activanta”, prin care se intelege rolul jucat de victima in declansarea mecanismelor latente ale infractorilor, von Hentig ajunge la concluzia ca, direct sau indirect, si victima poarta o parte de vina in desfasurarea actiunii infractionale20. Pe linia sustinerii ideii ca victima poarta o anumita raspundere in desfasurarea activitatii infractionale a aparut si conceptul de “potential de receptivitate victimala”, propus de B.Mendelsohn (1956)21, care inseamna gradul de vulnerabilitate victimala a unui individ, acesta fiind conditionat de o multitudine de factori, precum : varsta, sexul, aspectul bio-constitutional, pregatirea socio-culturala, I.Q., caracteristici psihocomportamentale. De exemplu, neglijenta, superficialitatea, exagerarea eului etc. pot corela cu valori crescute ale nivelului vulnerabilitatii victimale. Studiile si cercetarile efectuate au scos in evidenta o multitudine de aspecte care conduc la concluzia ca raportul infractor-victima este mult mai complex, fiind necesara analiza mecanismelor si parghiilor de ordin psihologic si psihosocial din cadrul structurii relatiei interpersonale, care ajuta mult mai bine la evidentierea situatiei reale decat operarea disjunctiva din perspectiva strict judiciara. Iata, spre exemplu, cateva rezultate ale studiilor statistice22 : peste tot in lume numarul victimelor este mai mare decat al infractorilor, ceea ce inseamna ca un infractor este capabil sa faca mai multe victime ; 19

-

riscul victimal (riscuri grave, omucideri, lovituri cauzatoare de moarte etc.) este sensibil mai mare la barbati decat la femei ; in 80% (dupa S. Schaffer) din omuciderile sau ranirile grave, criminalul si victima au fost fie rude, fie cunostinte apropiate si numai in procent de 20% terte persoane sau persoane straine ; cei care ucid, de regula, sunt cu 5-10 ani mai tineri decat victimile lor (dupa Marvin Wolfgang, 1976) ; in ceea ce priveste varsta victimelor, la femei rata cea mai mare a victimizarii apare la 20-29 de ani, iar la barbati, la 30-39 de ani ;

Page 4

-

in cazurile de omucidere si a altor infractiuni grave, violente, 50% din victime au avut antecedente penale. In ceea ce priveste evaluarea procesului de victimizare la nivel societal, unii autori arata ca este posibil sa se utilizeze procedee de calcul a ratelor victimizarii 23. Acestea pot fi calculate, construind un raport ce are la numarator, numarul de victimizari pe an, rezultat in urma unor anchete, si la numitor, numarul de persoane din cadrul statului. Rezultatul este apoi multiplicat cu 1000. Astfel, in S.U.A., in 1987, au fost estimate 5.660.570 crime de violenta, iar populatia s-a ridicat la numarul de 197.769.470 indivizi de la 12 ani in sus (in baza U.S. Census). In urma calculului efectuat a rezultat o rata a victimizarii de 28,6 persoane la 1000 de locuitori. La randul, ei rata victimizarii poate fi calculata pentru fiecare categorie de infractiuni. Tot pe linia posibilitatilor de evaluare si masurare, unii autori si-au exprimat speranta ca va fi posibil, intr-un viitor apropiat, sa se calculeze indexul vulnerabilitatii in vederea precizarii posibilitatii ca un individ dat sa devina victima unei anumite categorii de infractiuni24. Acest calcul ar tine seama de caracteristici precum sexul, varsta, rasa, venitul, ocupatia, statutul marital, localitatea ect., deoarece acesti factori au devenit a fi inalt colerati cu ratele victimizarii. Pana a se gasi insa modalitatea de calcul, gradul de vulnerabilitate victimala poate fi precizat prin intermediul a doua categorii de factori : a) factori personal – retardatii mintal sau cei normali, dar cu o valoare mai scazuta a I.Q., imigrantii noi, indivizi cu achizitii modeste pe linia educationala sau cei cu o redusa experienta sociala si interactionala pot fi usor victimizati de infractori care folosesc minciuna sau frauda ; indivizii care sunt handicapati fizic, persoanele foarte in varsta sau fragile, minorii, femeile este posibil, de asemenea, ca ei sa fie destul de frecvent tinta atacurilor infractorilor violenti ; b) factori situationali – unii indivizii sunt in mai mare masura susceptibili de a fi victimizati decat altii in anumite perioade de timp sau cand se afla in anumite situatii. De exemplu, turistii constituie un grup vulnerabil, infractorii atacandu-i fara teama stiind ca datorita unor consideratii legate de timp, bani etc., putini dintre acestia sunt dispusi sa participe la rezolvarea cazurilor de catre sistemul judiciar. 20 T.Bogdan si colab. – Op. cit., pag. 94. Page 5

21

B.Mendelsohn – “La victimologie et les besoins de la societe actuelle”, in Sociologica abstracts, 1973, december, suppl. Nr. 38. 22 T.Bogdan si colab. – Op.cit., pag. 94. 23 A.Karmen – Op.cit., pag. 61 – 62. 24 B.Galaway ; J.Hudson – “Perspectives on Crime Victims”, St.Louis : C.V. Mosby, 1981. Noţiuni de bază ale victimei unei infractiuni Victima 1 Victimitatea 2 Vulnerabilitatea victimală 3 Victimizarea individuală 4 Victimizarea socială 5 1. Victima Noţiunea de victimă își are originea în concepţiile religioase timpurii despre suferinţă, sacrificiu și moarte. Această concepere a victimei era răspîndită în civilizaţiile antice, în deosebi în Babilonia, Palestina, Grecia și Roma. Victimă poate fi considerat omul căruia i-a fost cauzat un prejudiciu fizic (vieţii, sănătăţii și libertăţii fizice), moral (umilirea cinstei și demnităţii) sau material în urma acţiunilor altor persoane, comportamentului său, evenimentelor ori întîmplărilor nenorocite. Totodată, victimă poate fi și o comunitate de oameni, dar într-o anumită formă de integrare. Victimă poate fi recunoscută și persoana juridică, dar ea nu deţine calităţi de victimă. Victima integrativă se manifestă în cazul cînd paguba, cauzată în urma acţiunilor ilicite, fiind îndreptată împotriva comunităţii, se materializează în cauzarea daunelor nemijlocit persoanelor, care formează această comunitate. Astfel, victima integrativă reprezintă o comunitate de oameni, care deţine anumite caracteristici: toate persoanele, care constituie comunitatea, trebuie să deţină cel puţin o calitate comună, care ar condiţiona predispunerea victimală în cadrul victimităţii generale și speciale (spre exemplu, naţionalitatea, apartenenţa grupului de deţinători ai acţiilor etc.); unitatea trebuie să deţină victimitate aditivă; structura internă a comunităţii, rolurile constitutive ale acesteia, trebuie să fie astfel ca victimizarea comunităţii să fie imposibilă fără ca prejudiciul să fie cauzat nemijlocit majorităţii sau tuturor membrilor acesteia. Victima și infracţiunea sunt noţiuni de raport. Dacă nu există infracţiune, atunci nu există nici victimă. Page 6

2. Victimitatea Termenul ,,victimitate” a fost introdus în victimologie de către Lev Frank. Conform definiţiei cercetătorului, victimitatea este capacitatea înaltă, potenţială sau realizată, de a 9 deveni victimă a atentatului criminal cu condiţia că acesta ar fi putut fi evitat. Capacitatea respectivă este determinată de anumite trăsături fizice, psihice şi sociale dobîndite de om (de exemplu, anumite deficienţe fizice sau alte deficienţe, incapacitatea de autoapărare sau pregătire insuficientă de autoapărare, atracţie deosebită exterioară, psihică şi materialfinanciară), care pot să-l facă predispus de a fi transformat în victimă a infracţiunii. Victimitatea nu se manifestă întotdeauna la fel, pentru una şi aceeaşi persoană în circumstanţe diferite sau pentru diferite persoane în aceleași circumstanţe. De asemenea, ea nu este o însuşire fatală a anumitor persoane. Victimă a infracţiunii poate deveni şi o persoană „nonvictimală”, deoarece victimizarea nu este determinată numai de factorii personali, dar şi de circumstanţele exterioare în care a nimerit persoana vătămată. Vulnerabilitatea victimală a persoanei este influenţată de factori personali (vîrsta, sexul, vestimentaţia, anumite gesturi, trăsăturile de caracter, calitatea de gardă de corp sau de poliţist, constituţia fizică fragilă etc.) şi de factori situaţionali (cartierul, călătoria în transportul public, revenirea de la serviciu în perioadele de minimă circulaţie a populaţiei, condiţia de turist etc.). În cazul cînd victimă este un grup de persoane, se realizează victimitatea aditivă (integrativă), care este calitatea de vulnerabilitate, condiţionată de predispunerea grupală a persoanelor, care formează comunitatea (grupul), spre realizarea acesteia. Această formă a victimităţii se diferă calitativ de victimitatea potenţială individuală a membrilor comunităţii. Ea este principial diferită și nu este o simplă sumare a acesteia: este situativă, i.e. determinată de factorii exteriori pentru comunitate; este contradictorie în sine, deoarece membrii comunităţii pot deveni victime, dar paguba cauzată lor nemijlocit poate fi diferită; poate fi realizată în forma autocauzării prejudiciului în cazul unui conflict în interiorul comunităţii. Victimitatea poate fi divizată în victimitatea specială (aspectectele psihologice ale victimităţii) și victimitatea generală, care include sexul, vîrsta, rolul social precum și statutul social al victimei. 3. Vulnerabilitatea victimală Vulnerabilitatea victimală indică gradul de predispoziţie a persoanei de a deveni victimă. În baza ideii că victima poartă o anumită răspundere în Page 7

desfăşurarea activităţii infracţionale a apărut conceptul de ,,potenţial de receptivitate victimală”, propus de B. Mendelshon (1956), care înseamnă gradul de vulnerabilitate victimală a unui individ, acesta fiind condiţionat de o multitudine de factori, precum: vârsta, sexul, aspect bioconstituţional, pregătire socio-culturală, IQ, caracteristici psiho-comportamentale. De exemplu, neglijenţa, superficialitatea, exagerarea Eului, etc., pot corela cu valori crescute ale nivelului vulnerabilităţii victimale. Gradul de vulnerabilitate victimală poate fi precizat prin intermediul a două categorii de factori: 10 a) factori personali; retardaţii mintal sau cei normali dar cu o valoare mai scăzută a IQ, indivizi cu achiziţii modeste pe linia educaţională sau cei cu o redusă experienţă socială şi interacţională pot fi uşor victimizaţi de infractori, care folosesc minciuna şi frauda; indivizii care sunt handicapaţi fizic, persoanele în vârstă sau fragile, minorii, femeile; este posibil ca ei să fie destul de frecvent ţinta atacului infractorilor violenţi; b) factori situaţionali; unii indivizi sunt în mare măsură susceptibili de a fi victimizaţi decît alţii în anumite perioade de timp sau cînd se află în anumite situaţii. De exemplu, turiştii constituie un grup vulnerabil, infractorii atacându-i fără teamă, ştiind că datorită unor consideraţii legate în timp, bani etc., puţini dintre aceştia sunt dispuşi să participe la rezolvarea cazurilor de către sistemul judiciar. 4. Victimizarea individuală Victimizarea este procesul și rezultatul transformării personalităţii în victimă a infracţiunii. Astfel, victimizarea unește în sine procesul de realizare a victimităţii și victimitatea realizată. Victimizarea individuală are loc atunci cînd prejudiciul este cauzat unei persoane concrete. Victimizarea este indisolubil legată de criminalizare. În afara criminalizării, victimizarea este imposibilă. Însă, victimizarea constă nu doar în cauzarea prejudiciului. Percepînd prejudiciul, subiectul din victimă potenţială se transformă în victimă reală. Aceasta se explică prin aceea că subiectul victimizării întotdeauna are o anumită atitudine faţă de pericol, o apreciere a posibilităţii de evitare a acestuia etc. Altfel spus, victimizarea are latură subiectivă (emoţional-volitivă). Victimizarea subietului are loc într-o anumită situaţie – ceea ce reprezintă latura obiectivă a acestui fenomen. Astfel, la nivel individual victimizarea include atare elemente ca: subiectul și obiectul, latura subiectivă (emoţionalvolitivă) și cea obiectivă (situativă). Subiect al victimizării (victimă nemijlocită) este o persoană fizică, care deţine un anumit statut social și este inclusă în sistemul relaţiilor sociale. Obiect al victimizării sunt relaţiile sociale Page 8

care au suferit în urma victimizării. Latură obiectivă a victimizării este situaţia în cadrul careia are loc victimizarea:  locul,  timpul,  modul de cauzare a prejudiciului,  comportamentul victimei,  consecinţele victimizării. Latura subiectivă a victimizării include: motivele subiectului victimizării; scopul subiectului victimizării; 11 perceperea de către subiect a situaţiilor care influenţează comportamentul lui; conștientizarea și atitudinea faţă de victimizare. Victimizarea poate fi primară, secundară, terţiară și cuaternară (cvadritară). Victimizarea primară constă în cauzarea daunelor materiale, fizice şi psihice în mod direct victimei, membrilor familiei acesteia, prietenilor şi anturajului social al victimei. Victimizarea secundară constă în cauzarea indirectă de prejudicii victimei infracţiunii, determinată de atitudinea faţă de dînsa a persoanelor din anturajul social apropiat, a organelor de control social, a avocatului (de exemplu, care în instanţa judiciară este în calitate de apărător al infractorului), precum şi de atitudinea medicilor faţă de victima aflată în spital. Victimizarea terţiară este procesul în decursul căruia cercetătorii ştiinţifici şi persoanele cu funcţii de răspundere, depăşind atribuţiile şi sarcinile trasate în faţa lor, utilizează victima infracţiunii în scop personal (carieră, politica penală realizată la etapa dată), nefiind luat în atenţie prejudiciul pricinuit victimei concrete a infracţiunii sau grupului de persoane devenite victime. Victimizarea cuaternară (cvadritară) constă în cauzarea de prejudicii victimelor infracţiunilor prin calomnierea conştientă a acestora de către funcţionarii organelor de drept sau alte persoane. Lev Frank propune delimitarea victimizării după nivelurile acesteia:  Primul nivel sau „victimizarea primară” constă din datele despre victimele directe ale infracţiunilor. Acestea sunt persoanele vătămate care figurează în dosarul penal sau victimele relevate în rezultatul sondajelor sociologice (victimele latente cărora nemijlocit le-a fost cauzată o daună prin infracţiune).  Al doilea nivel sau „victimizarea secundară” se conturează cu ajutorul datelor despre membrii familiilor victimelor care, de facto, de asemenea, au suferit în urma infracţiunii comise asupra unui membru al familiei.  Al treilea nivel sau „victimizarea terţiară” constă din victimele infracţiunilor ce nu au fost supuse unui impact direct, adică actul infracţional nu este orientat asupra unei persoane sau familii concrete. Acest nivel apare ca urmare a infracţiunilor îndreptate contra colectivelor întreprinderilor şi organizaţiilor. Poate fi relevat şi al patrulea nivel al victimizării, cînd victimă devine populaţia unui raion sau regiune, adică o mulţime de persoane în acelaşi timp. Este necesar a Page 9

distinge al cincilea nivel de victimizare, determinat de săvîrşirea infracţiunilor contra păcii şi securităţii omenirii, infracţiunilor de război. Nivelul victimizării poate fi calculat statistic în intervale de timp (an, lună, săptămînă, parcursul zilei etc.). Frecvent, nivelul victimizării este determinat prin cota-parte a persoanelor care au suferit în urma infracţiunilor în decursul unei perioade concrete de timp, din numărul total al persoanelor care aparţin la un anumit grup social: 12 unde, Ni – nivelul victimizării grupului social; i – (de exemplu, funcţionarilor organelor afacerilor interne); Wi – numărul reprezentanţilor unui anumit grup social care au suferit în urma infracţiunilor (de exemplu, în decursul unui an); Ui – numărul de persoane care aparţin la grupul social (i). Nivelul victimizării poate fi exprimat şi prin numărul de persoane vătămate care revin la 1000, 10000 şi 100000 de persoane din grupul social studiat, denumit coeficient al victimizării. Nivelul victimizării poate fi calculat pentru fiecare categorie de infracţiuni sau fiecare categorie a populaţiei (minori, femei, bătrîni, orăşeni, turişti, şomeri, imigranţi etc.). 5. Victimizarea socială Victimizarea socială include atît acţiuni directe, cît și indirecte, care cauzează daune subiectului victimizării prin atacarea relaţiilor sociale ale acestuia sau statutului lui social.

BIBLIOGRAFIE

http://www.qreferat.com/referate/administratie/Rolul-victimei-in-comiterea-in254.php https://criminology.md/suport/sup30.pdf https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/criminologie/victima-infractiunii/ http://www.stiucum.com/drept/drept-general/Victima-victima-si-victimologi43571.php http://www.creeaza.com/referate/psihologie-psihiatrie/Victima-i-infractor254.php Page 10

http://www.scritub.com/stiinta/drept/CUPLUL-PENAL-VICTIMAAGRESOR95973.php

Page 11