Expertiza Judiciara [PDF]

Zitiervorschau

UNIVERSITATEA DE STAT DIN REPUBLICA MOLDOVA FACULTATEA DE DREPT DEPARTAMENTUL DREPT PENAL

ROTARI TUDOR

EXPERTIZA JUDICIARA REFERAT STIINTIFIC

CONDUCATOR STIINTIFIC:_________________ Gheorghiță Mihail, profesor universitar,

doctor habilitat în drept. AUTORUL:_________________________ Rotari Tudor,grupa 401.

CHISINAU 2016

Titlul I Caracteristica expertizei judiciare: 1. Consideraţii istorice privind expertizele ca mijloc de proba Problema istoricului instituţiei expertizei o vom aborda referindu-ne în special la datele informative ce par mai semnificative în anumite state ale lumii, în special în cele europene. Expertiza - ca mijloc de probă - are o veche tradiţie, încă din antichitate întâlnindu-se unele aspecte, limitate, ale unora dintre formele de expertize. Cele mai vechi date există în legătură cu expertiza medicală, care era întâlnită îa toate popoarele, în sensul că erau consultaţi medici şi moaşe, în calitate de specialişti în cursul desfăşurării procesului penal. În dreptul roman, expertiza,s-a folosit la început mai rar, totuşi există date care dovedesc solicitarea cercetărilor unor specialişti în rezolvarea cauzelor judiciare. Astfel, cunoscutele leges regiae precedau examinarea cadavrelor de către medici, iar „Digestiile lui Justinian", socoteau medicii mai importanţi decât martorii. De asemenea, tot la romani era cunoscută expertiza psihiatrică, în acest sens este concludentă „Legea celor 12 table", care,în partea referitoare la „tutela smintiţilor", prevedea obligaţia stabilirii gradului de iresponsabilitate a individului cercetat de către un om de ştiinţă. De asemenea, la romani întâlnim şa expertiza tehnică folosită în rezolvarea problemelor de grăniţuire prin intermediul unor ingineri hotarnici numiţi mensores, precum şî expertiza scrisului şi expertiza cu caracter agricol efectuată de experţii grădinari. Date despre expertiză găsim şi în dreptul cutumiar francez, expertiza medicală fiind folosită ca mijloc de probă în faţa Curţii cu juri. La sfârşitul secolului al XVIII-lea, expertul apare tot mai des în procesul penal. În anul 1845 apare primul tratat de medicină legală, iar reglementarea corectă şi exactă a expertizei medico-legale s-a făcut în anul 1875. Atât în Franţa cât şi în alte state precum:Germania, Anglia, Austria, Rusia, Elveţia, Belgia, S.U.A., China, existau prevederi legale referitoare la diferite forme de expertize ca: expertiza medicală, psihiatrică, toxicologică, tehnică, contabilă, artistică, filatelică.

2

Un exemplu concludent îl constituie faptul că în anul 1248 a apărut în China primul tratat de medicină legală în care sunt analizate moartea prin strangulare, avortul, leziunile, intoxicaţiile, precum şi moartea survenită în cursul tratamentului medical prin acupunctura, tratatul numindu- se Hei Yuan Lu..Aici găsim indicaţii interesante cu privire la metodele de cercetare a cadavrelor, diversitatea rănilor în funcţie de obiectul care a servit Ia producerea lor, stabilirea faptului dacă moartea s-a produs prin înec sau nu. ___________________________________________________________________________________

2.Noţiunea de expertiza Cum argumentam anterior, organele judiciare sunt puse în faţa unor probleme pe care nu le pot rezolva singure, pentru acestea fiind necesare cunoştinţele unor specialişti din domeniile ştiinţei, tehnicii, artei etc. În acest sens, legea le permite pentru descoperirea adevărului, în unele situaţii chiar Ie obligă, să recurgă Ia concursul specialiştilor. Astfel că, ori de câte ori pentru lămurirea unor împrejurări necesare elucidării cauzei, organele judiciare au nevoie de părerea unor persoane care au cunoştinţe de specialitate, vor numi unul sau mai mulţi experţi, stabilind în acelaşi timp problemele nelămurite asupra cărora aceştia trebuie să se pronunţe. Aceste activităţi, desfăşurate de specialişti, sunt denumite în actele normative prin noţiunea (termenul) de expertize. Datorită raptului că se desfăşoară în cadrul unui proces, ele sunt reglementate de legiuitor sub denumirea de expertize judiciare. Noţiunea de expertiză precum şi de expert,denumire dată persoanei desemnate cu efectuarea acesteia îşi au originea în limba latină unde experior înseamnă a încerca, a dovedi,iar expertus,cel care are experienţă, care încearcă sau care a probat.

3

În literatura juridică din ţara noastră cât şi din alte ţări, s-au formulat diferite definiţii ale expertizei ca mijloc de probă, dar în ultimă analiză expertiza poate fi denumită ca fiind activitatea de cercetare a unor împrejurări de fapt, necesare stabilirii adevărului obiectiv în cauza supusă soluţionării de către un expert, prin cunoştinţe specifice fiecărei specialităţi, activitate desfăşurată la cererea organului judiciar în situaţia în care acest, nu poate singur să lămurească respectiva împrejurare de fapt. ___________________________________________________________________________________ 3.Obiectul expetrizei Termenul de obiect al expertizei ar mai multe înţelesuri, putându-se referi la: -obiectul expertizei în înţelesul ei; -obiectul propriu-zis, material, care examinează în cadrul expertizei; -obiectul raportului de expertiză, adică obiectivele unui caz concret de expertiză, concretizată prin întrebările puse de organul judiciar expertului, la care acesta trebuie răspundă. Cunoaşterea obiectului expertizei are o mare importanţă, atât teoretică, cât şi practică. Necunoaşterea exactă a obiectului expertizei face ca unele organe de urmărire penală şi instanţe de judecată să nu se orienteze correct în situaţia în care dispun efectuarea unei expertize, pentru că nu întotdeauna se cunoaşte obiectul fiecărui gen de expertiză judiciară (medico-legală, criminalistică, tehnică, contabilă sau al fiecărui gen de expertiză criminalistică (expertiza documentelor - grafică, de tehnica actelor, traseologjcă, fizico-chimică şi altele). Tot datorită necunoaşterii obiectul expertizei se ajunge în situaţia confundării expertizei cu diverse acţiuni pur procesuale(de exemplu, experiment lîn cadrul anchetei), a dispunerii sau respingerii neîntemeiate a expertizei, la înlocuirea acesteia cu alte modalităţi de cunoaştere a opiniei unor specialişti (de exemplu, solicitarea" unei constatări tehnico-ştiinţifice său a unui simplu aviz tehnic). Organul judiciar poate cere expertului numai opinii ce sunt de competenţa acestuia şi privesc stricta sa specialitate. Obiectul generic al expertizei judiciare se deduce chiar din legea procesuală unde este stipulată motivaţia generală a dispunerii unei expertize, şi anume: „când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanţa socoteşte de cuviinţă să cunoască părerea unor specialişti" (art. 201 Cod procedură penală) şi „cînd pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea aflării adevărului sunt necesare cunoştinţele unui expert" (art. 116 Cod procedura penală).

4

În consecinţă, obiectul expertizei, fiind legat nemijlocit de cel al probaţiunii, îl constituie lămurirea unor împrejurări de fapt ale cauzei pentru care sunt necesare cunoştinţe de specialitate. Deci, obiectul expertizei reclamă o anume competenţă (ştiinţifică, tehnică sau de altă natură) în afară de cea juridică, care îi revine în exclusivitate organului de urmărire penală şi instanţei de judecată. Pentru lămurirea împrejurărilor de fapt ale cauzei concură diferite genuri de expertiză judiciară, iar pentru a le distinge este necesar să cunoaştem obiectul specific al fiecăreia dintre ele precum şi obiectele expertizate, purtătoare de informaţii, în legătură cu care se pune problema stabilirii unor fapte şi împrejurări de fond, spre exemplu: -obiectul material al expertizei medico-Iegale îl constituie, în principal, corpul uman (stabilirea cauzei şi datei morţii, stabilirea sănătăţii psihice, examinarea secreţiilor biologice, a părului etc.); -obiectele expertizei tehnice sunt, în genere, maşinile, instalaţiile, materiile prime sau produsele finite, construcţiile de toate genurile etc.; -obiectele expertizei contabile sunt documentele scriptice privitoare la gestionarea bunurilor şi valorilor; -obiectele materiale ale expertizei criminalistice sunt cele pe care se află urmele,obiectele folosite la săvârşirea infracţiunii,înscrisurile, armele de foc (de mână) şi muniţiile, unele accesorii ale mijloacelor de transport, diferite materiale (solide, lichide,gazoase), produse industriale, meşteşugăreşti etc. Pentru fiecare fel de expertiză judiciară metodele de cercetare sunt proprii, ordinea şi condiţiile de aplicare fiind reglementate de legea procesuală penală şi civilă, spre deosebire de expertizele extrajudiciare, care nu au ca ţel stabilirea unor fapte probante în cadrul activităţii organelor judiciare" (expertiza capacităţii de muncă, de verificare a calităţii unor produse, expertiza filatelică, artistică privind autenticitatea operelor de artă, expertiza pietrelor preţioase etc.). Datorită faptului că diferite genuri de expertiză judiciară folosesc datel aceloraşi domenii ştiinţifice, unele organe de urmărire penală şi instanţe de judecată,confrundând metodele de examinare cu obiectul expertizei, dispun efectuarea, de exemplu, unei expertise criminalistice, când în realitate problemele de rezolvat revin expertizei tehnice, ori celei medico-Iegale, sau sunt de competenţa altor organe. Distincţia dintre expertizele judiciare are relevanţă şi în cazul în care, în privinţa unui obiect material se pot efectua două sau mai multe expertize de genuri diferite sau o expertiză complexă la care să participe specialişti diferiţi. De exemplu un expert criminalist şi un expert medico- legal pot efectua o 5

expertiză complexă pentru astabili distanţa de tragere în raport de urmele,împuşcăturii dîn jurul orificiului de intrare a cartuşului în veşmintele şî corpul victimei: Obiectul unei expertize judiciare se determină şi în funcţie de obiectul fiecărui gen de expertiză. De exemplu, în cazul ex pertizei criminalistice obiectul îl constituie examinarea urmelor în sens larg, a mijloacelor materiale de probă, precum şi metodele tehnico-ştiînţifice. utilizate, având ca scop principal identificarea. Particularitatea obiectului expertizei constă în aceea că el poartă îndeosebi asupra urmelor de toate genurile, produse cu prilejul comiterii faptelor penale şi că, în majoritatea cazurilor, se urmăreşte identificarea obiectelor şi a persoanelor. Compararea, reprezintă metoda preponderenţă de examinare. O altă particularitate se referă la obiectele expertizate, purtătoare de informaţii, în legătură cu care se pune problema stabilirii unor fapte şi împrejurări de fapt. Obiectul fiecărui gen de expertiză criminalistică subliniază specificul acesteia: Astfel: - expertiza documentelor are ca obiect identificarea persoanei după scrisul de mână; stabilirea falsului material în acte, identificarea maşinii "de scris, a ştampilei etc. - expertiza traseologică inclusiv datiloscopică, are ca obiect identificarea persoanei şi a obiectelor creatoare de urme; -expertiza balistică are ca obiect identificarea armei cu care s-a tras şi stabilirea condiţiilor de tragere (direcţie, distanţă, starea de funcţionare a armei etc.); -expertiza fizico-chimică are ca obiect stabilirea caracteristicilor şi naturii diverselor materiale şi substanţe, având ca scop principal identificarea sau stabilirea apartenenţei lorgenerice. Specificul expertizei criminalistice şi al obiectului acesteia se; degajă şi din împrejurarea că ea nu este legată de un anumit domeniu ştiinţific cum sunt, de exemplu, expertiza medico-legală care este legată de ştiinţele medicale, expertiza contabilă legată de ştiinţele economice, iar expertiza tehnică de ştiinţele tehnice şi naturale. Expertiza criminalistică se bazează pe diverse domenii ale ştiinţei şi tehnicii, spre exemplu, examinarea scrisului implică cunoştinţe de anatomie, fiziologie, psihologie lingvistică. Întreaga problematică a obiectului oricărui gen de expertiză judiciara se concentrează în actul dispunerii acestui mijloc de probă de către organul judiciar, adică în obiectul concret al unei expertize,

6

şi anume în întrebările la care urmează să răspundă expertul, întrebări din care rezultă implicit genul de expertiză. Aceasta este faza în care se constată dacă opţiunea organului judiciar în privinţaobiectului expertizei este cea corectă, dacă organul sau expertul desemnat cu efectuarea lucrării este cel competent să rezolve problemele de specialitate ale cauzei. Şi tot acum apar şi erorile în ce priveşte confundarea competenţelor. În lucrarea de faţă vom încerca să delimităm fiecare fel de expertiză în funcţie de specificul obiectului său cu întrebarile aferente, tocmai pentru a evita confuziile la care am făcut referire. ___________________________________________________________________________________

4.Importanţa expertizelor Având în vedere faptul că o instanţă judecătorească este obligată să stăruie prin toate mijloacele legale să cunoască adevărul, a fost consacrată calea solicitării opiniei unor specialişti în diferite domenii ale ştiinţei, tehnicii, artei etc., dispunându-se în acest sens efectuarea unei expertize. Instanţele judecătoreşti, având la îndemână rapoartele de expertiză tehnică,medicală, contabilă, criminalistică, artistică etc., se pot documenta în mod ştiinţific, ajungând în ultimă analiză la descoperirea adevărului obiectiv pe o cale sigură. Astfel că, în Codul de procedură penală, în enumerarea pe care o face art. 64 - mijloacele de probă - se află şi expertizele. Înscrierea expertizelor în Codul de procedură penală demonstrează în mod evident importanţa ce li se acordă prin admiterea utilizării acestora în activitatea de probaţiune judiciară. Întrucât expertizele folosesc date ştiinţifice pentru dovedirea împrejurărilor de fapt şi care sunt efectuate de specialişti cu pregătire superioară, mai ales cu o competentă deosebită, ele constituie o garanţie importantă a obiectivitătii probaţiunii. Mai mult decât atât, ele exercită o influenţă favorabilă asupra activităţii organelor judiciare prin contribuţia pe саrе о aduc la rezolvarea rapidă şi obiectivă a cauzelor. Tot în această idee, legiuitorul a prevăzut în anumite situaţii obligativitatea pentru organele judiciare de 7

a recurge la expertize, precum şi tendinţa de oficializare a acestui mijloc de probă care este încredinţat spre efectuare unor instituţii specializate, în care funcţionează profesionişti de înaltă calificare. ___________________________________________________________________________________

Titlul II Raportul de Expertiza Judiciara 1. Structura raportului de expertiza judiciara După efectuarea investigaţiilor necesare, expertul întocmeşte în scris un raport, pe care îl semnează şi aplică ştampila. În raportul de expertiză se indică: cînd, unde şi cine (numele, prenumele, studiile, pecialitatea) a efectuat expertiza; faptul informării expertului despre răspunderea penală pentru prezentarea cu bună ştiinţă a unor concluzii false; titlul, gradul ştiinţific şi, după caz, funcţia persoanei care a efectuat expertiza; actul prin care s-a dispus efectuarea expertizei; persoanele care au asistat la efectuarea expertizei; materialele utilizate de către expert, investigaţiile efectuate, operaţiunile de efectuare a expertizei, metodele, programele şi echipamentele utilizate; întrebările adresate expertului; concluziile la întrebări. Dacă, în cursul efectuării expertizei, expertul constată circumstanţe ce prezintă interes pentru cauza penală, dar cu privire la care nu i s-au pus întrebări, el are dreptul să le menţioneze în raportul său. La raportul expertului se anexează corpurile delicte, probele grafice, alte materiale, rămase după efectuarea investigaţiilor, precum şi fotografii, schiţe şi grafice ce confirmă concluziile expertului. În raportul expertului va fi inclusă argumentarea imposibilităţii de a răspunde la toate sau la unele întrebări ce au fost puse dacă materialele prezentate nu au fost suficiente sau întrebările formulate nu ţin de competenţa expertului, ori nivelul ştiinţei şi practica expertizelor nu permit de a răspunde la întrebările puse. Raportul expertului sau declaraţia sa că nu poate prezenta concluzii, precum şi procesul-verbal de audiere a expertului se comunică imediat, dar nu mai tîrziu de 3 zile de la primirea lor de către organul de urmărire penală, părţilor în proces care au dreptul să dea explicaţii, să facă obiecţii, precum şi să

8

ceară a se pune expertului întrebări suplimentare, a se efectua expertiza suplimentară ori o expertiză repetată. Executarea acestor acţiuni se consemnează într-un proces- verbal. ___________________________________________________________________________________ 2. Concluziile expertului si formele de concluzii in raportul de expertiza. Pentru fixarea în dosar şi folosirea ulterioară în calitate de probe, legislatorul a stabilit şi o ordine procesuală de finisare a rezultatelor cercetărilor de expertiză: concluziile - efectuate de către expert care pot fi puse la dispoziţia organului de urmărire penală şi instanţei judiciare numai sub formă de raport scris- act procesual. În raportul de expertiză expertul face concluzii, descrie faptele şi procesul de examinare. În general, concluzia reprezintă răspunsul expertului la întrebarea organului de urmărire penală şi instanţa de judecată, opinia sa cu privire la problema identităţii, bazată pe evaluarea personală a constatărilor făcute. Concluziile categorice Constau într-un răspuns categoric (pozitiv sau negativ) fără echivoc. Identitatea confirmată de concluzia pozitivă înseamnă transformarea posibilităţii în realitate, materializarea unei stări virtuale. Identitatea infirmată de concluzia negativă înseamnă constatarea incompatibilităţii. De asemenea, concluzia categorică este aplicabilă nu numai identificării individuale, ci şi celei generice. De exemplu, în criminalistică concluzia categorica este formulată prin expresii de genul: „Testamentul... a fost scris, datat şi semnat de ...”; „Impresîunea digitală relevată pe geamul spart, a fost lăsată de degetul mare de Ia mâna dreaptă a numitului...”; „Proiectilul extras din corpul victimei a fost tras cu arma marca... seria...”. Concluziile categorice sunt rezultatul certitudinii expertului, de unde şi denumirea de concluzii certe. Ele exprimă convingerea că totalitatea caracteristicilor asemănătoare constatate Ia obiectul expertizat şi la urma mcriminată este irepetabilă la alte obiecte, este unică, sau, dimpotrivă, că deosebirile dintre caracteristicile obiectelor comparate sunt fundamentale, că ele nu se explică prin intervenţia unor factori modificatori şi ca atare identitatea se exclude.

9

Prin certitudine înţelegem „o stare a conştiinţei individuale care se crede în posesia adevărului, eroarea şi îndoiala fiind excluse" sau, altfel spus, o stare de spirit intelectuală şi afectivă constând într-o adeziune totală, lipsită de orice îndoială, în ce priveşte ideea adevărului sau folosului unei judecăţi, a existenţei sau inexistenţei unei stări de lucruri". Certitudinea concluziilor categorice reprezintă un sentiment de convingere, o certitudine interioară, personală. De cele mai multe ort, adevărul concluziei categorice corespunde adevărului obiectiv, ele fiind sinonime, dar pot fi şi diferite, adică „adevărul" concluziei să fie eronat. Principalele cauze de eroare provin din aprecierea greşită a asemănărilor şi deosebirilor, confundarea proprietăţilor necesare cu cele accidentale, ignorarea împrejurărilor legate de formarea urmelor, insuficienţa materialului de comparaţie, absolutizarea datelor obţinute prin analize fizîco-chimice sau pur şi simplu, din faptul că concluzia nu decurge realmente din, constatări, ci din aparenta relaţie de identitate (error non sequitur). De asemenea, nu este exclusă nici situaţia inversă, adică concluzie dedusă, corect, dar din premise greşite. Exemplu: se indică eronat de către organul judiciar ca specimenul de scris care urmează a fî comparat cu textul în litigiu ar proveni de la „Popescu" când, de fapt, el aparţine lui Popescu junior". Concluzia expertului nu trebuie să fie categorică doar ca formulare, dar şi veridică în conţinut. Veridicitatea ei urmează a fi stabilită de organul judiciar prin coroborare cu celelalte probe administrate în cauză. Concluziile de probabilitate Ele reprezintă o părere dirijată în sens afirmativ sau negativ, dar într-un mod incert, adică, atunci când ansamblul caracteristicilor nu este strict individual, subzistă posibilitatea apariţiei sale şi la alte obiecte de acelaşi gen. În cazul concluziilor probabile, expertul exprimă nu certitudinea, ci probabilitatea, presupunerea asupra unui anumit fapt. Caracterul probabil al concluziilor unor expertize poate fi consecinţa fie a unor factori cu caracter obiectiv, cum ar fi: lipsa unor metode de cercetare adecvate problemei ştiinţifice ori tehnice care se ridică în cauza respectivă, insuficienţa imprimării unor caracteristici pe obiectul supus expertizei, volumul redus al materialului de examinat etc., fie a unor factori ţinând de fixarea şi transportul defectuos al materialului probator, deficienţa în cercetarea locului faptei, minusuri în obţinerea materialelor pentru comparaţie. 10

Concluziile de probabilitate nu trebuiesă fie respinse pe motiv că nu ar fi folositoare pentru soluţionarea cauzei. Aceasta se explică prin faptul că pot apărea situaţii când institute de cercetări, laboratoare de expertiză sau experţi de înaltă calificare profesională, deşi dovedesc pricepere şi multă conştiinciozitate, totuşi să nu poată formula un răspuns categoric la întrebările care le-au fost adresate, din cauza unor controverse ivite în ramura ştiinţei respective, din cauza,inexistentei unor metode ştiinţifice adecvate specificului problemei ce set cercetează sau din lipsa unor caracteristici sau proprietăţi de identificare la proba în litigiu pusă Ia dispoziţie. În cazurile în care probabilitatea concluziilor este determinată de factori obiectivi, ele nu trebuie să fie respinse, deoarece, ca şi cele certe, acestea exprimă o apreciere a expertului asupra veridicităţii faptelor, creând prin aceasta obligaţia verificării presupunerilor expertului, ceea ce nu poate avea decât o contribuţie pozitivă în soluţionarea cauzei, prezentându-se ca o etapă a procesului de aflare a adevărului cu privire la anumite fapte ori împrejurări. Atunci când sunt bine motivate, concluziiIem de probabilitate ajută organul judiciar să elaboreze diferite versiunii care să deschidă noi perspective în desfăşurarea cercetărilor ulterioare. Valoarea concluziilor probabile se datorează faptului că la baza lor stau întodeauna date faptice certe, stabilite într-un mod care, însă, nu a îngăduit o certitudine. O problemă aparte ar constitui-o con-cluziile de asemănare care se formulează uneori pe baza urmelormaterie. Acestea pot crea confuzii în practica organelor judiciare, deoarece există pericolul ca ele să fie interpretate ca fiind cert positive. Exemplu: „Elementele spectrochimice ale peliculei de vopsea ridicate de la locul accidentului de circulaţie şi cele ale probei de comparaţie recoltate de pe autoturismul Dacia 1310, nr. B-03-MKA, se aseamănă", această concluzie este de probabilitate şi deci trebuie apreciată ca atare. Organele judiciare trebuie să facă deosebire între concluziile de probabilitate -care pot avea o anumită consecinţă juridică şi situaţiile când experţii nu au formulat concluziile pe bază de date ştiinţifice şi raţionamente precise, ci au făcut o simplă aprecieresubiectivă, caz în care avizul lor DU are nici valoare. Concluziile constatării sau expertizei medico-legale pot fi şi provizorii bazate exclusive pe datele care se desprind direct din lucrările efectuate şi devin definitive,atunci cînd cuprind şi interpretarea aprofundatăa datelor obţonute prin cercetările de laborator.

11

Atunci când organul judiciar solicit concluzii provizorii, în cazul expertizei medico-Iegale, acestea se înaintează imediat sau în cel mult trei zile după efectuarea lucrării, termenul de depunere a raportului cu concluzii definitive neputând depăşi în cazul expertizei medico-legale mai mult de şase săptămâni şi fiind aprobat de organul care a dispus efectuarea expertizei, la cererea experţilor. Concluziile de imposibilitate a rezolvării problemei Criminalistica,la felca şi alte ştiinţe,prezintă unele limite de cunoaştere, care pe planul expertizei, se,manifestă în imposibilitatea rezolvări problemelor solicitate de organul judiciar. Există situaţii în care stabilirea sau infirmarea identităţii nu este posibilă, nici macăr cu probabilitate: Nu rare sunt situaţiile cînd se trimit spre examinare impresiuni digitale îmbâcsite, în care nu se pot distinge detaliile, sau când acestea sunt reduse numeric; la fel când o urmă de instrument de spargere, de încălţăminte, de anvelopă este incompletă sau neclară. De asemenea, vechimea materialelor de scriere şi în consecinţă data întocmirii unui act, nu se poate determina, pentru că până în prezent nu au fost stabilite legităţi ale schimbărilor în timp a materialelor respective. In cazul semnăturilor imitate sau copiate, precum şi în cel al unor modificări de cifre, cuvinte sau de semnături extrem de simplificate, autorul grafismului nu poate fi .identificat, deoarece nu se întrunesc suficiente grafisme de identificare. În practică apar şi alte situaţii, când expertul nu poate răspunde la întrebările organului judiciar datorită faptului că obiectele în litigiu urmele traseologjce reduse, impresiunile de ştampilă neclare ş.a. nu conţin destule elemente pe baza cărora să se formuleze concluzii de identitate. În mod curent, imposibilitatea rezolvării problemei se exprimă, concluzia raportului de expertiză prin formula: Nu se poate stabili .Precizăm că acest „nu se poate” vizează imposibilitatea dării unui răspuns la întrebarea pusă de organul judiciar. La prima vedere, concluzia de: Nu se poate stabili pare să fie inutilă. Este adevărat că ele reprezintă o limită în examenele de identificare, dar ele au însă meritul că lămuresc în mod categoric imposibilitatea formulării unei concluzii într-o anumită problemă, altfel spus „dacă nu se poate, nu se poate". Imposibilitatea trebuie explicată (demonstrată) temeinic. În cazurile de n.s.p. (adică de nu se poate stabili) cum o denumesc codificat experţii, este indicat să se întocmească raport de expertiză şi să se renunţe la practica de a răspunde organului judiciar printr-o simplă adresă cuprinzând numai concluzia de n.s.p. Raportul de expertiză trebuie să ofere organului judiciar cât şî părţilor în proces explicaţii detaliate asupra cauzelor care au determinat imposibilitatea formulării unei concluzii certe. Concluzia de “n.s.p.” nu trebuie privită ca un refuz al expertului de a rezolva problemele şi nici că acestea ar depăşi competenţa sa profesională. 12

În cazul expertizei contabile, deşi raportul este verificat şi avizat de Biroul local pentru expertizele contabile înainte de a fi predat organului judiciar care a dispus efectuarea lucrării, totuşi avizul dat nu-1 obligă să acorde concluziilor primite o forţă probantă absolută. ___________________________________________________________________________________

13

BIBLIOGRAFIE: I. Acte normative: 1.Legea cu privire la expertiza judiciara, constatarile tehnico ştiinţifice şi medicolegale Nr.377-XVI din 29.12.05 în vigoare 10.02.06. 2.Hotarîrea guvernului RM cu privire la Institutul Republican de Expertiza Judiciara şi Criminalistica de pe lînga Ministerul Justiţiei, regulamentul, aprobat prin Hotarîrea guvernului RM Nr. 512 din21.06.2001, Monitorul Oficial Nr. 68-71/542 din 29.06.2001. 3.Codul de procedura penala al Republicii Moldova, din 14 martie 2003.

II. Manuale, monografii, lucrări, ghiduri: 1.Gheorghiţa M. Ghid de expertize judiciare-Chişinau, 2005. 2.Аверянова.Судебная экспертиза. Курс общей теорию.Москва.:Изд-во Норма, 2009. 3.Doraş S. G. Организация производство судебной экспертизы.-Chişinau, 1986. 4.Dumitrescu. Curs de tehnica criminalistica. Vol.1.-Bucureşti.: Ed. Şcoala de ofiţeri a Ministerului de Interne, 1991. 5.Doraş S.G. Criminalistica. Vol. I, Tehnica criminalistica.-Chişinau.: Ştiinţa, 1996. 6..Golubenco G. H. Criminalistica.-Chişinau, 2008. 7. Demcenco M.M. (manuscris).Probleme metodologice ale expertizei judiciare. 8. Россинская Е.Р. Судебная экспертиза в гражданском, арбитражном, административном и уголовном пройессе.–Москва.:Изд-во Норма, 2009. 9. Правовые и методологические проблемы судебной экспертизы. Сборник.–Москва .:Труды ВНИИСЭ,1974.

14

CUPRINS: Titlul I Caracteristica expertizei judiciare:……………………...... 2 1. Consideraţii istorice privind expertizele ca mijloc de proba………………..…2 2.Noţiunea de expertiza………………………………………………………………..3 3.Obiectul expetrizei……………………………………………………………….….4 4.Importanţa expertizelor…………………………………………………………..…7

Titlul II Raportul de Expertiza Judiciara…………………..………8 1. Structura raportului de expertiza judiciara………………………….………….8 2. Concluziile expertului si formele de concluzii in raportul de expertiza……..9

Bibliografie…………….……………………………………………14

15