Proiect - Scorecard - Gestiune Bancara [PDF]

Zitiervorschau

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori

Riscurile bancare Scorecard

1

Cuprins 1. Introducere 2. Riscurile bancare 2.1 Clasificarea riscurilor bancare in functie de expunerea la risc 2.2 Clasificarea riscurilor bancare in functie de caracteristica bancara 2.3 Clasificarea riscurilor bancare in functie de cauza si forma lor 3. Gestiunea riscului global al bancii 4. Dezvoltarea Scoring-ului 4.1 Introducere în Balanced Scorecard 4.2 Calculul indicatorilor WoE si IV 5. Concluzii

1.Introducere 2

Piata financiara este extrem de volatila datorita influentei unui numar mare de factori obiectivi si subiectivi. Din aceasta cauza, in lupta lor pentru maximizarea profitului, institutiile de credit se confrunta in permanenta cu tot felul de riscuri. In general, riscul (industrial, comercial, bancar) poate fi definit ca fiind o intamplare a carei producere are o consecinta nefavorabila asupra subiectului/agentului economic. Riscul reprezinta posibilitatea de nerealizare a castigului scontat sau de aparitie a unei pierderi in tranzactiile economice (de import, export, arbitraj etc.), ca urmare a producerii unor evenimente sau fenomene cu impact asupra afacerilor societatii comerciale/operatorului. Cele mai multe definitii date riscului si managementului riscului se bazeaza pe functia clasica a banilor si anume aceea de intermediere in domeniul riscurilor financiare prin diviziunea lor. Din acest punct de vedere, este privita de obicei problema pierderilor neasteptate din activul bancilor, pierderi cauzate de piata, de riscurile de credit sau lichiditate. Riscul poate avea o influenta considerabila asupra unei institutii de credit atat o influenta care se resimte in pierderile directe inregistrate, cat si o influenta a caror efecte se resimt asupra clientilor, personalului, partenerilor de afaceri si chiar asupra autoritatii bancii.

2.Riscurile bancare Riscurile bancare sunt acele riscuri cu care se confrunta bancile in realizarea operatiunilor curente si nu numai riscurile specifice activitatii bancare clasice. In general, riscul bancar reprezinta gradul de pierdere suferit de o banca in cazul in care cealalta parte contractuala (clientul acesteia) falimenteaza fara sa poata sa-si achite obligatiile fata de banca. Pierderile inregistrate de banci apar datorita imprumuturilor excesive acordate unor clienti sau datorita angajarii excesive in activitati speculative aparand din expunerea unor cursuri valutare ridicate sau stabilirea necorespunzatoare a scadentei si a ratei dobanzii, expuneri generate fie de decizii tehnice necorespunzatoare aparute in schimburile de pe piata sau rezultatele unei tehnici a conducerii bancare necorespunzatoare. Tipuri de risc bancar

Gruparea riscurilor bancare in clase si tipuri de risc este necesara atat in scop didactic, cat si practic. Multe riscuri prezinta trasaturi comune si tratarea lor corelata permite observatii ce pot facilita atat intelegerea procesului de gestiune, cat si asimilarea unor procedee si tehnici.

3

2.1 Clasificarea riscurilor bancare in functie de expunerea la risc Expunerea la risc a unei institutii financiare, desi generata de acelasi ansamblu de activitati, poate fi privita din doua puncte de vedere: ca expunere inerenta si ca expunere suplimentara sau subiectiva. In acest context riscurile pure se caracterizeaza prin aceea ca expunerea este generata de activitatile si procesele bancare cu potential de a produce evenimente care sa se soldeze cu pierderi. Astfel de evenimente pot fi considerate fraudele in efectuarea unor plati, accidentarea in cadere a unui client intr-una din agentiile bancii sau degradarea mediului ambiant de catre active dobandite de banca in urma exercitarii unor drepturi de ipoteca. La randul lor, riscurile pure se pot impartii in: riscuri fizice, riscuri financiare, riscuri criminale si frauduloase, riscuri de raspundere. Riscurile fizice se pot manifesta ca distrugere a cladirilor, avariere a cladirilor in curs de construire, distrugere a liniilor de telecomunicatii, avariere a masinilor si materialelor diverse, distrugere a materialului in cursul transportului, accidente de circulatie. Riscurile financiare pot apare ca pierderi complete de date, pierderi de cecuri in curs de incasare, pierderi de efecte, distrugere a arhivelor, nerecuperare a pierderilor. Riscuri criminale si frauduloase: patrunderi in fisierele informatice, utilizarea frauduloasa a mijloacelor de plata, duplicarea si contrafacerea cartilor si a cecurilor, utilizarea frauduloasa a unei operatii de catre un salariat, utilizarea frauduloasa a unei operatii de catre terti, intocmirea dosarului de credit pe baza de falsuri, toate tipurile de deturnari de fonduri, furt, deturnare de fonduri de catre un salariat, talharii, cereri de rascumparare. Riscuri de raspundere: nerespectarea normelor privind deschiderea de conturi, pierderi de efecte in contul clientilor, activitati proprii filialelor, punerea in discutie a mijloacelor folosite, raspunderea cenzorilor, erori de gestiune a conturilor si serviciilor de fructificare a economiilor, erori de ordin bursier in operatiile cu titluri, pierderi de cecuri, returnare de agentii, acordari abuzive de credite, suspendari abuzive de credite, greseli de consultanta in ingineria financiara. Pentru cea de-a doua categorie, riscurile lucrative sau speculative, expunerea este generata de incercarea de a obtine profit mai mare. Aceasta expunere poate genera si cheltuieli suplimentare si potential si pierderi. Cheltuielile suplimentare pot rezulta din credite nerambursate la scadenta, pierderi la portofoliul de titluri sau o structura defectuoasa a activelor bancare. Demarcatia dintre cele doua tipuri nu este neta, dupa cum se poate observa si din tabelul urmator:

4

2.2 Clasificarea riscurilor bancare in functie de caracteristica bancara  O alta clasificare a riscurilor bancare este cea care are la baza gama de operatii bancare ce pot genera riscuri si forma acestor riscuri. In urmatorul tabel se prezinta o clasificare succinta a principalelor tipuri de riscuri asumate de o banca universala in desfasurarea operatiilor proprii: riscuri financiare asumate in gestiunea bilantului, riscuri de prestare caracteristice pentru sfera serviciilor bancare si riscuri ambientale care sunt generate de operarea bancii intr-un mediu concurential strict reglementat de autoritatea bancara si intr-un spatiu economic caracterizat de propria sa dinamica.

2.3 Clasificarea riscurilor bancare in functie de cauza si forma lor Caracteristica bancara

Grupa de risc

Operatii bilantiere

Financiar

De prestare

Risc operational Risc tehnologic Risc al produselor noi Risc strategic

Ambiental

Risc de frauda Risc economic Risc concurential Risc legal

Servicii bancare

Cadrul de activitate

Tipul de risc Risc de creditare Risc de lichiditate Risc de piata Risc de faliment

Riscurile financiare pot fi considerate drept cel mai important grup de riscuri bancare, dat fiind ca proasta lor gestiune produce cele mai multe falimente bancare. In acest grup de riscuri se includ: -                riscul de creditare, denumit si risc de insolvabilitate a debitorilor, risc de nerambursare sau risc al deteriorarii calitatii activelor bancare. Exprima probabilitatea incasarii efective, la scadenta, a fluxului de venituri anticipat; -                riscul de lichiditate sau riscul de finantare. Exprima probabilitatea finantarii efective a operatiilor bancare. Pentru cei care au imprumutat banca, poate apare ca risc de creditare dar aceasta este doar o componenta a sa; -                riscul de piata sau de variatie a valorii activelor financiare apare ca risc de variatie a ratei dobanzii, risc valutar si risc de variatie a cursului activelor 5

financiare. Exprima probabilitatea ca o variatie a conditiilor de piata sa afecteze negativ profitul bancar; - riscul de faliment, riscul de capital sau riscul de indatorare exprima probabilitatea ca fondurile proprii ale bancii sa fie insuficiente pentru a acoperi pierderile rezultate din activitatea curenta si ca aceste pierderi sa afecteze in mod negativ plasamentele creditorilor bancii. Intre toate aceste grupe de risc se exercita o interactiune permanenta, deoarece ele exprima doar aspecte diferite ale aceluiasi potential de risc (operatiile bancare curente). Asa , de exemplu, o expunere reala excesiva la riscul de creditare poate genera risc de lichiditate, daca banca nu are suficiente active lichide pentru a face fata obligatiilor sale scadente fara aportul sumelor rezultate din rambursarea creditului primit de catre client. Riscul de lichiditate poate genera risc de faliment daca banca nu-si poate procura rapid resursele deficitare. Mai mult, in sistemul bancar, problemele cu care se confrunta o banca pot afecta negativ si banci partenere existand un permanent pericol de contagiune. Acest risc specific ansamblului bancilor este numit risc sistemic si gestiunea lui este asigurata de catre banca centrala. Aceasta nu inseamna insa ca fiecare banca nu trebuie sa urmareasca in permanenta soliditatea partenerilor sai , in baza tuturor informatiilor de care poate dispune. Riscurile de prestare sunt asociate operatiilor din sfera serviciilor financiare. Urmatoarele tipuri de riscuri sunt cuprinse aici: -riscul operational sau riscul de sarcina exprima probabilitatea ca banca sa devina incapabila sa mai asigure servirea clientilor intr-un mod rentabil. In acest context sunt importante atat oferta de servicii, cat si capacitatea conducerii de a evalua si controla cheltuielile generate de prestarea acestor servicii; -riscul tehnologic este asociat calitatii si structurii ofertei de produse financiare care au si ele un ciclu de viata propriu si tind sa fie inlocuite de produse mai performante. Alegerea incorecta a momentului scoaterii de pe piata a unui produs sau a momentului introducerii unuia nou poate genera pierderi semnificative si exista in permanenta riscul ca momentul ales sa nu fie cel mai adecvat din punct de vedere al maximizarii profitului bancar; -riscul produsului nou este asociat inovarilor in sfera produselor financiare. Exprima probabilitatea cumulata a producerii mai multor evenimente adverse, precum: situarea cererii sub nivelul anticipat, depasirea nivelului planificat al costurilor specifice, lipsa de profesionalism a echipei manageriale; -riscul strategic exprima probabilitatea de a nu alege strategia optima in conditiile date. El este inerent oricarei selectii de piete, produse si zone geografice pe care o implica definirea strategiei bancii intr-un mediu complex. Grupa riscurilor ambientale cuprinde o clasa de riscuri cu un puternic potential de impact asupra performantei bancare, dar asupra carora banca are un control limitat. In esenta aceste riscuri exprima probabilitatea ca o scimbare adversa de mediu sa afecteze negativ profitul bancii:

6

-riscul de frauda  este un risc de ordin intern pe care l-am inclus totusi in aceasta grupa deoarece pentru banca , privita ca entitate, actele si mai ales intentiile salariatilor reprezinta o variabila externa greu controlabila. Riscul de frauda este un risc de ordin intern si exprima probabilitatea comiterii unor furturi sau a unor alte acte contrare intereselor bancii de catre angajatii acesteia. Fraudele pot afecta sensibil rentabilitatea bancii, atunci cand nu pot fi detectate din vreme si recuperate; -riscul economic este asociat evolutiei mediului economic in care actioneaza banca si clientii acesteia. Se poate manifesta la nivel sectorial, regional, national sau international. Exprima probabilitatea diminuarii performantei bancii ca urmare a unei evolutii adverse a conditiilor de mediu. Acestea influenteaza calitatea plasamentelor, volatilitatea resurselor si potentialul de risc; -riscul concurential exprima probabilitatea reducerii profitului in conditiile modificarii raporturilor de piata in defavoarea bancii. El este inerent activitatii bancare deoarece majoritatea produselor financiare oferite pe piata de o banca sunt oferite si de alte institutii financiare; -riscul legal reflecta faptul ca bancile trebuie sa opereze in contextul stabilit de reglementarile legale in vigoare, chiar daca acestea le creeaza un dezavantaj competitiv fata de alte institutii financiare concurente. Un alt aspect al acestui risc este acela ca exista o permanenta incertitudine atat in ceea ce priveste evolutia viitoare a cadrului normativ de desfasurare a activitatii bancare, cat si referitor la momentul implementarii unor noi reglementari.             Ca incidenta si amploare a pierderilor pe care le genereaza, riscurile cuprinse in prima grupa sunt de departe cele mai semnificative pentru banci si gestiunea lor poate aduce un plus semnificativ de soliditate bancii. In tabelul urmator se prezinta principalii indicatori si tehnicile de gestiune pentru evaluarea si controlul riscurilor financiare, asa cum vor face ele obiectul cursului. Riscul de creditare  este asumat de toate bancile si poate genera probleme serioase daca expunerea la risc este substantiala. Indicatorii traditionali sunt mai putin folositi deoarece ei afecteaza negativ rentabilitatea bancii. Ei se pot dovedi utili in analize temporale si comparatii interbancare. Indicatorii obiectiv, monitorizati atent, pot semnaliza in avans aparitia unor probleme pe parcursul procesului de creditare, mai ales daca limitele sunt depasite pentru mai multi dintre ei.             Indicatorii traditionali ai  riscului de lichiditate tind sa se concentreze asupra lichiditatii activelor bancare. Indicatorii obiectiv urmaresc indeosebi evolutia corelata a activelor lichide si pasivelor imediate. Din practica rezulta ca cel mai bun este indicatorul derivat ce raporteaza diferenta dintre activele lichide si imprumuturi la o marime care sa reprezinte nevoile potentiale de lichiditate.             Riscul variatiei ratei dobanzii pe piata este masurat traditional prin gradul de sensibilitate (relativ) sau gap (absolut). Principalele neajunsuri ale acestor indicatori sunt generate de greutatea alegerii scadentei de folosit drept criteriu pentru sensibilitate, precum si de neluarea in considerare a efectelor pe care variatia ratei dobanzii le are asupra valorii actuale a plasamentelor.

7

            Indicatorii clasici astfel incat riscului de capital  sunt indicatori relativi prin care se poate determina valoarea raportului dintre diferite categorii de active/pasive si capital. Acesti indicatori sunt statici si nu pun in evidenta diferentele referitoare la riscul diferitelor plasamente. Folosesc valori din contabilitate pentru elemente, nu valoarea de piata a acestora. Aceste neajunsuri sunt compensate de indicatori mai noi care tin cont si de elementele din afara bilantului si de gradul diferit de risc.

3.Gestiunea riscului global al bancii Gestiunea riscurilor bancare este totalitatea de activitati intreprinse de banca pentru a depista cauzele aparitiei a riscurilor si a micsora expunerea posibila la risc. Scopurile:  asigurarea viabilitatii bancii prin evaluarea corecta a riscului si micsorarea pierderilor posibile;  extinderea controlului intern prin supravegherea riscului respectînd un sistem de norme si coeficienti interni precum si cei impusi de autoritatile bncare;  detinerea în permanenta a informatiei asupra riscurilor asumate de banca pentru a crea posibilitati de actiune imediata în omiterea lor; reevaluarea si restructurarea continua a portofoliului de active si pasive bancare. Gestiunea riscurilor bancare este foarte importanta pentru banca caci este echivalata cu gestiunea întregii banci. Din aceste considerente autoritatile pe piata bancara impun bancilor anumite conditii de gestiune a riscurilor sub forma de coeficenti obligatorii catre respectare sau principii ce vor fi implementate în strategia de activitate a bancii. Recomandarile cele generale sunt înaintate de comitetul de la BASEL. Gestiunea riscurilor prevede urmatoarele etape: 1. identificare riscului, ce presupune masuri de depistare a factorilor ce pot provoca un orice risc; 2. evaluarea riscului, stabilirea printr-un set de indicatori a marimii pierderilor posibile în caz daca acest risc apare; 3. controlul riscului, verificarea procesului sau activitatii bancare pe tot parcursul derularii ei pentru identificarea momentului de aparitie a riscului; 4. eliminarea sau evitarea riscului presupune gasirea metodelor de acoperire a pierderilor posibile generate de riscul respectiv; 5. finantarea riscului, este preluarea unor pozitii de hedjing prin instrumente suplimentare pentru acoperirea pierderilor posibile.

8

4. Dezvoltarea Scoring-ului 4.1 Introducere în Balanced Scorecard Balanced Scorecard este un instrument introdus la începutul anilor 1990 de către Robert S. Kaplan şi David P. Norton în Revista Harvard Business Review, în renumitul articol “The Balanced Scorecard: measures that drive performance“, articol ce avea să constituie baza dezvoltării instrumentului. Deşi iniţial Balacend Scorecard era considerat un simplu instrument de măsurare a performanţei, astăzi Blanced Scorecard este privit ca un sistem strategic de management al performanţei organizaţionale, ce utilizează planuri de performanţă strategică, operaţională şi individuală ca suport pentru comunicarea, monitorizarea şi îmbunătăţirea performanţei organizaţionale. Cu alte cuvine, Balanced Scorecard reprezintă un instrument de măsurare a performanţei organizaţionale prin corelarea strategiei cu obiective, iniţiative, ţinte şi măsuri. Ca element de noutate în implementarea planului strategic instituţional, BSC operează pe mai multe paliere ale dezvoltării strategice, denumite “perspective” în literatura de specialitate. In mod clasic, Kaplan şi Norton definesc patru perspective de bază, relevante pentru evaluarea activităţii unei organizaţii. În funcţie de tipul de organizaţie, perspectivele fundamentale sunt: aspectul financiar, clienţii (beneficiarii), procesele interne şi dezvoltarea. Aceste perspective pot fi adaptate specificului şi nevoilor organizaţiilor. 1. Clienţi / Beneficiari / Parteneri – zona de dezvoltare strategică unde organizaţia trebuie să-şi dezvolte şi să-şi îmbunătăţească serviciile; 2. Perspectiva financiară – zona de dezvoltare strategică referitoare la managementul financiar propriu ; 3. Procese interne – zonă strategică referitoare la felul în care funcţionează organizaţia din punctul de vedere al birocraţiei interne şi al sistemelor de management ; 4. Inovare, învăţare şi dezvoltare – zonă strategică care se referă la satisfacţia şi păstrarea în instituţie a angajaţilor, sisteme de training pentru angajaţi, sisteme de motivare pentru angajaţi.

Perspectiva Financiară

9 Perspectiva Beneficiarului

Perspectiva Proceselor interne

Perspectiva Inovării, învăţării şi dezvoltării

Scoringul de credit este un algoritm prin care institutiile financiare determina capacitatea debitorului de a plati ratele la credite si imprumuturi, implementat de Biroul de Credit. In momentul in care se depune o cerere pentru un credit sau pentru un overdraft, institutia financiara foloseste pentru aprobarea creditului un punctaj al situatiei financiare, familiale, personale denumit scoring. Pe baza acestuia se va decide: • • • • •

aprobarea/respingerea dosarului; valoarea creditului aprobat; avansul solicitat; gradul de indatorare; gradul de acoperire cu garantii.

Scoringul de credit, pe langa informatiile privind veniturile solicitantilor si codebitorilor (valoare, sursa etc), destinatia creditului si alte rate la credite, carduri (credit, overdraft) sau intarzieri la plata, cuprinde informatii detaliate referitoare la: •

•

date personale despre solicitant: starea civila, numarul de membrii ai familiei, ultimul nivel de invatamant absolvit, de cand se locuieste la adresa curenta si in calitate de ce (proprietar, chirias, cu parintii etc); date privind incadrarea in munca: denumirea societatii angajatoare, domeniul de activitate, numarul total de angajati, profesia solicitantului, functia, vechimea la locul actual de munca si totala in munca.

Asadar, scoringul de credit este calculat luand in considerare mai multi parametrii care au valori diferite pentru fiecare persoana. Acesti parametrii sunt

10

ponderati diferit in functie de influenta pe care o au in stabilirea riscului. Astfel, grupele principale sunt: • Date aplicant: pondere de 20%; • Surse de venit: pondere de 25%; • Angajator si industrie: pondere de 15%; • Intarzieri la plata: pondere de 40%. Ponderile nu sunt constante in decursul timpului si variaza in functie de conditiile economice pe termen mediu, arata. Nivele mentionate sunt orientative cele reale putand varia cu pana la 10% fata de valorile indicate. In cazul in care cererea de credit a fost respinsa, conform legii, institutiile financiare nu au obligatia sa informeze clientul despre motivele care au dus la aceasta decizie. Doar in cazul in care solicitantul a fost respins pentru ca este inscris in Biroul de Credit, banca are obligatia sa-i comunice acest lucru. Pentru a fi considerat eligibil, solicitantul creditului trebuie sa aiba o vechime in munca cat mai mare si fara intreruperi. In egala masura exista criterii de diferentiere chiar si pentru cei mai in varsta, de exemplu detinerea unei propietati sau a unei masini poate fi un plus in cadrul scoringului. Intre criteriile utilizate de fiecare institutie in parte exista diferente semnificative si chiar si in cazul aceleiasi banci, analiza scoring poate sa difere in timp.

Analiza: Pentru stabilirea unui scoring s-au luat in considerare 1000 de persoane fizice si relatia lor cu institutia de credit. In analiza efectuata s-au luat ca si variabile vechimea in raport cu banca, comportamentul anterior, varsta, rezidenta, ocupatia. In urma implementarii datelor in R-studio, s-au obtinut urmatoarele rezultate privind structurarea acestora in grupuri si calculul indicatorilor WoE si IV.

4.2 Calculul indicatorilor WoE si IV IV

11

a. Vechime in raport cu banca

Vechimea in raport cu banca a fost clasificata in functie de perioada de relatie de natura bancara intre cele doua parti ale unui contract de imprumut, respectiv 20 ani, 30 ani, 40 ani si 41+ ani, punctajul cel mai mare avandu-l categoría de 30 ani (cu perioada intre 20 si 30 ani). b. Comportament anterior

Comportamentul anterior a fost clasificat in trepte intre slab si excellent, cu punctaj crescator incepand cu acel comportament slab.

12

c.

Varsta

In ceea ce priveste varsta, persoanele fizice au fost grupate in patru categorii reprezentative, respective 28 ani, 37, 50 si 51+. Punctajul cel mai mare a fost oferit grupei ce evidentiaza categoria de 37 ani (ce contine personae cu varsta intre 29 si 37 ani). d. Rezidenta

In functie de rezidenta, persoanele fizice au fost grupate in proprietar, locuieste cu parintii sau chirias, punctajul minim fiind oferit celor care stau cu chirie, iar cel mai mare celor care detin o locuinta.

13

e.

Ocupatie

Tinand cont de ocupatie, clasificarea a fost facuta incepand cu persoanele somere, care au obtinut cel mai mic punctaj, muncitor necalificat, muncitor calificat si manager, cel din urma primit punctajul maxim.

Compararea semnelor coeficientilor si a indcatorilor WoE pentru fiecare grupa in parte:

14

Gini + KS

Testare in R-Studio

15

5. Concluzii: Institutiile bancare tin cont de o multime de factori caracteristici ai persoanelor aplicante pentru primirea unui credit bancar. In cazul acestui studiu, factorii sunt reprezentati de vechimea in raport cu banca, comportamentul anterior, varsta, rezidenta si ocupatie, observandu-se o sensibilitate la toti acesti factori in decizia de acordare a creditelor bancare. Pe baza analizei am obtinut o valoare a indicelui GIN de 51,98%, in timp ce valoarea indicelui KS este de 40,81%.

_ Bibliografie http://www.revistadestatistica.ro/wpcontent/uploads/2014/02/RRS_2_2012_A3_ro .pdf

16