Principiile Dreptului Mediu-Dr - Med. [PDF]

Zitiervorschau

UNIVERSITATEA “PETRE ANDRE” DIN IASI FACULTATEA DE DREPT DREPTUL MEDIULUI

PRINCIPIILE CARE GUVERNEAZA DREPTUL MEDIULUI

Indrumator:Conf.univ.dr.Cristian Alexandru Constantinescu

Student:Enache Bianca Isabela Anul II Grupa II

CUPRINS Principiile dreptului mediu.Partea generala. Definitie.Importanta. Clasificare. Principiul integrarii cerintelor de mediu in celelalte politici sectoriale Principiul precautiei in luarea deciziei Principiul prevenirii Diferenta dintre principiul precautiei si principiul prevenirii Principiul “poluatorul plateste” Principiul conservarii Protectia mediului: o problema de interes general

Principiile dreptului mediu Partea generala Globalizarea problemelor ecologice si accentuarea procesului de mondializare marcheaza dreptul mediului, amplificand evolutiile in sensul uniformizarii si universalizarii prevederilor acestuia. Un asemenea fenomen este perceptibil mai ales in privinta principiilor sale in general si a celor fundamentale in special.Pana in prezent factorul preponderent in afirmarea acestei tendinte ramane specificul problematicii ecologice si dimensiunile acesteia. Intr-adevar,preocuparile privind protectia mediului si expresia lor juridica au dus la formarea si afirmarea unor principii comune dreptului national,regional si international. Chiar daca acestea cunosc formulari si precizari variate ale continutului concret,semnificatia lor juridica esentiala ramane aceeasi, fiind numai in prezenta unor adaptari si ipostaze diferite de realitate. Principiile fundamentale domina astfel ansamblul reglementarilor juridice privind protectia, conservarea si ameliorarea mediului, conferindu-le unitate, uniformitate si tendinta permanenta de integrare, iar dreptul mediului dimensiunea unui sistem normativ planetar. Principiile reflecta interdependenta si reprezinta primul element de realizare a unitatii continutului dreptului mediuluila nivelul celor trei ordini juridicede exprimare: nationala,comunitara si internationala. Propagarea si actiunea conjugata a acestora sunt elocvente in acest sens.Asa de exemplu, principiul precautiei si principiul dezvoltarii durabile isi au originea in dreptul international,dar au patruns apoi si la nivel comunitar si national.De asemenea, regula corectarii cu prioritate la sursa a poluarii a fost retinuta in plan comunitar pentru a fi preluata ulterior in dreptul international.La randul sau, obligatia evaluarii impactului asupra mediului a activitatilor economice si sociale prin intermediul procedurii studiului de impact s-a exprimat mai intai in dreptul intern si s-a extins ulterior in dreptul comunitar si in dreptul international. Ele conosc o larga consacrare juridica si se constituie in criteriul principal de determinare a apartenentei celorlalte reglementari la aceasta noua ramura de drept, de fixare a continutului si de precizare a semnificatiilor si chiar a valabilitatii lor. Referitor la modul concret de recunoastere si consacrare,acesta difera in raport cu nivelul de exprimare.Astfel,in plan national,principiile sunt cuprinse in legile-cadru privind protectia mediului si sunt dezvoltate in mod specific in cadrul reglementarilor sectoriale.La nivel comunitar,regulile cu valoare de principiu au fost formulate initial in programele de actiune,incepand din 1973, cu un continut preponderent politic si caracter programator,fiind preluate ulterior si consacrate juridic prin intermediul modificarilor succesive ale tratatelor consecutive: Actul unic european-1986; Tratatul de la Maastrcht1993; Tratatul de la Amsterdam-1997; Tratatul de la Nisa-2000. In plan international, inceputul il datoram Decaratiei de la Stockholm-1972; Carta mondiala a naturii-1982, a avut o importanta contributie in domeniu prin precizia continutului si extinderea semnificatiilor unor principii proclamate in capitala Suediei si prin adaugarea altora noi. La randul sau Declaratia de la Rio-1992, a confirmat marea majoritate a acelor principii si a adaugat cateva noi.In safarsit o serie de conventii internationale cu deschidere universala au preluat aceste principii si le-au conferit statu juridic,obligatoriu.

Definitie.Importanta.Clasificare. Principiile de drept – acele idei conducatoare ale continutului tuturor normelor juridice – reprezinta rezultatul unei experiente sociale si o reflectare a unor cerinte obiective ale evolutiei societatii, convietuirii sociale si asigurarii acelui echilibru necesar intre drepturile unora si obligatiile altora. Principiile dreptului mediului sunt acele reguli esentiale de drept pozitiv,care le confera statutul de norme de conduita de maxima generalitate si aplicabilitate,ce stau la baza acestei ramuri de drept. Principiile prezinta o mare importanta in aceasta materie deoarece:  normele de dreptul mediului se gasesc in general in izvoare foarte diverse, principiile fiind acelea care asigura coeziunea interna a ramurii de drept;  dreptul mediului fiind o ramura noua,dinamica si evolutiva,trebuie sa gaseasca rapid raspuns la problemele degradarii,si,pentru aceasta,atunci cand nu au fost inca adoptate norme juridice intr-o anumita materie,se aplica principiile;  principiile dreptului mediu au un rol important in interpretarea normelor tehnice,care uneori ridica dificultati pentru practicienii dreptului;  au caracter complex:juridic,economic si decizional, caracter perfect adaptat naturii complexe a ramurii de drept;  sunt pecifice dreptului mediului,reprezentand argumente pentru autonomia ramurii de drept; Ca principii pe plan intern sunt prevazute: 1)Principiul integrarii cerintelor de mediu in celelalte politici sectoriale; 2)Principiul precautiei in luarea deciziei; 3)Principiul actiunii preventive; 4)Principiul retinerii poluantilor la sursa; 5)Principiul “poluatorul plateste”; 6)Principiul conservarii biodiversitatii si a ecosistemelor specifice cadrului biografic natural; Drept “elemente strategice” sunt considerate si consacrate: 7)Principiul utilizarii durabile a resurselor naturale; 8)Informarea si participarea publicului in luarea deciziilor, precum si accesul justitiei in problemele de mediu; 9)Dezvoltarea colaborarii internationale pentru protectia mediului; Protectia mediului inconjurator are efecte directe si indirecte,pe termen lung,in toate compartimentele sistemului social,uman.Aceasta activitate deosebit de complexa se desfasoara dupa o conceptie unitara ,la nivel local si national,reclamand pe de parte, mentinerea integritatii mediului,respectiv a sistemelor suport ale vietii,printr-un control eficient al fluctuatiilor factorilor antropici in limitele de suportabilitate ale acestora si, pe de alta parte, reconstructia si recuperarea celor degradati,fie ca urmare a unor erori in strategia de dezvoltare, fie a unor catastrofe naturale. Protectia mediului constituie o prioritate in cadrul activitatii de restructurare si redimensionare a economiei dupa principiile economiei de piata si coloana vertebrala a strategiei de dezvoltare durabila a societatii in viitor.

Principiul integrarii cerintelor de mediu in celelalte politici sectoriale La nivel national,se consacra principiul general,potrivit caruia “protectia mediului constituie un obiectiv de interes public major”.O asemenea dispozitie generala releva valoarea social-juridica deosebita conferita ocrotirii de drept pertinente.Protectia mediului, conform acestui principiu,este o responsabilitate publica,ceea ce implica controlul public asupra activitatilor de reglementare si control in materie ecologica.Ca atare,exigentele protectie mediului greveaza desfasurarea tuturor activitatilor si constituie o obligatie a tuturor persoanelor fizice si juridice. Acest principiu este reflectat de o serie de reglementari sectoriale ca: “Legea apelor nr.107/1996”(“protectia,punerea in valoare si dezvoltarea durabila a resurselor de apa sunt actiuni de interes general”); “Legea fondului cinegetic si al protectiei vanatului nr.103/1996”(“fondul cinegetic al Romaniei reprezinta o resursa naturala de interes national”); “Codul silvic-Legea nr.26/1996”(“fondul forestier este un bun de interes national”). Principalele consecinte de ordin practic ale acestui principiu se refera la controlul legalitatii activitatilor cu impact asupra mediului,instituirea unui serviciu public pentru protectia mediului si existenta unei ordini publice ecologice. Protectia mediului constituie o prioritate in cadrul activitatilor de restructurare si redimensionare a economiei dupa principiile de piata si coloana vertebrala a strategiei de dezvoltare durabila a societatii in viitor. In acest scop,ministerele,celelalte organe centrale si locale ale administratiei publice, societatile comerciale si celelalte persoane juridice,precum si persoanele fizice prin a caror acticitate se pot aduce daune mediului ambiant sau in afara de atributiile specifice ce revin fiecaruia in domeniu sau de activitate,urmatoarele obligatii si raspunderi: sa elaboreze programe proprii de protectie a mediului si sa integreze obiectivele si cerintele de mediu in pregatirea,elaborarea planurilor de protectie si interventie in caz de poluari accidente ecologice si in adoptarea un programe de profil; sa asigure pregatirea si transmiterea catre autoritatile competente pentru protectia mediului a informatiilor si documentatiei necesare obtinerii avizului de mediu pentru planurile si programele pentru care este necesara evaluarea de mediu; sa creeze sistemul de informare propriu si sa stabileasca conditiile si termenii care sa permita accesul liber la informatii si participarea publicului la deciziile privind mediul. Pentru coordonarea si indrumarea unitara a activitatilor de protectie a mediului inconjurator,functioneaza ca autoritate publica centrala “Ministerul Apelor si Protectiei Mediului, care reactoalizeaza periodic strategia protectiei mediului, cu pespectarea principilor si a elementelor strategice prevazute de lege; organizeaza sistemul national de monitorizare integrata de fond si impact pentru toti factorii de mediu, sistemul de inspectie privind mediul;coordoneaza activitatea acestora si asigura informarea autoritatilor centrale pentru sanatate privind rezultatele monitorizarii contaminarii radioactive a mediului,indeplinind si alte atributii prevazute de lege. Un rol important in acest domeniu revine si mass-mediei care trebuie sa educe si sa constientizeze populatia de nece sitatea respectarii normelor de protectie a mediului

Principiul precautiei in luarea deciziei Recunoasterea juridica si realizarea concreta a semnificatiilor sale au loc in stransa independenta cu principiul prevenirii. Prevenirea presupune un studiu de risc, care sa permita evitarea pagubelor si o actiune bazata pe conoastere. Numai ca nu intotdeauna consecintele deciziilor si actiunilor pot fi cunoscute, total sau partial, dinainte, iar absenta certitudinii stiintifice nu poate constitui un pretext pentru a nu lua masuri adecvate pentru prevenirea atingerilor grave si inevitabile aduse mediului. In fata acestei realitati, in adoptarea deciziilor trebuie sa se manifeste precautie, prudenta, o diligenta maxima, sa se adopte masuri preventive care sa elimine pe cat posibil orice risc de degradare a mediului. Precautia reclama deci ca masurile de protectie a mediului sa fie adoptate, chiar daca nicio paguba nu se prefigureaza la orizontul apropiat. Sub aspectul probei, sarcina efectuarii acesteia se inverseaza: ea revine acum celui care sustine ca activitatea sa nu are ori nu va avea niciun impact, pana cand acumularea de date stiintfice va proba ca exista o relatie de la cauza la efect intre actiunile de dezvoltare din degradarea mediului. Pentru a raspunde unor atare procupari, din 1980 s-a afirmat, mai ales la nivelul politicilor si legislatiilor nationale de mediu, principiul precautiei, care sugereaza ca anumite masuri trebuie luate pentru ca eventualele pagube sa fie evitate inainte ca paragul riscului de mediu sa fie atins. El a aparut ca o recunoastere a incertitudinilor care afecteaza studiile de impact si gestiunea si care clarifica drept imprudenta atitudinea care ipotecheaza viitorul prin luarea unor decizii ireversibile. Din punct de vedere istoric principiul precautiei, a fost enuntat pentru prima data la nivel international in cadrul OCDE si intr-o declaratie ministeriala din 1987, adoptata in urma si sub influenta celei de-a doua Conferinte internationale asupra protectiei Marii Nordului(Londra-1987). Ulterior, principiul a fost frecvent invocat in contextul reglementarilor vizand poluarile marine, schimbarile climatice ,deseurile toxice si produsele periculoase. La nivel comunitar european,Tratatul de la Maastricht cuprinde regula precautiei in art.130R, iar directivele comunitare privind utilizarea si deseminarea organismelor modificate genetic din 1990 o apica corect. Ea permite statelor comunitare o actiun fara a astepta ca toate probele care sa concluzioneze in sensul existentei pericolului pentru mediu sa fie stiintific stabilite. In sfarsit, principiul 15 al Declaratiei Conferintei ONU de la Rio de Janeiro din 1992, afirma ca, in caz de risc de pagube grave ori inevitabile, absenta certitudinii stiintifice absolute nu poate servi ca pretext pentru a amana adoptarea de masuri efective privind prevenirea degradarii mediului,taza reluata si la Conventia asupra biodiversitatii. Acest principiu s-a dezvoltat in ultimii ani, si in alte documente ONU, fiind plasat in contextul preocuparilor vizand “asigurarea unui viitor durabil” si al promovarii unor noi principii integrate, care sa duca sub aspect economic la o crestere reala, in “termeni verzi”. Consacrat ca atare prin art.3b din OUG nr.195/2005, acest principiu se afla inca in stare incipienta de recunoastere la noi in tara, mai ales ca semnificatiile sale nu sunt definite. El isi completeaza si aplifica semnificatiile cu un alt principiu fundamnetal, cel

al prevenirii riscurilor ecologice si a producerii pagubelor, prevenirea implicand precautia,dar nereducandu-se la acesta. Unele implicati ale sale ar putea fi percepute prin consacrarea drept modalitate de implementare a principiilor a “promovarii cercetarii fundamentale si aplicative in domeniul protectiei mediului”, dar mai ales prin impunerea analizei proiectelor si a alternativelor la acestea,in vederea prevenrii impactului asupra mediului si implicit a imbunatatirii calitatii acestuia. Ca o concluzie, dezbaterile de pana acum nu au reusit sa stabileasca un sens exact si unic al principiului, care poate fi interpretat fie ca o atitudine de prudenta rezonabila. care nu implica in mod necesar cautarea unei raspunderi, fie ca un nou fundament de raspundere in univers incert, putand transforma procesele de decizie. Aplicarea principiului presupune deci fie sa nu se actioneze, adica respectarea unei obligatii de abtinere, renuntarea la o actiune care nu este bine cunoscuta si stapanita, fie sa ia masuri juridice si de alta natura pentru a limita viitoarele efecte asupra mediului si sanatatii.

Principiul prevenirii Practica in domeniu a demonstrat ca cea mai buna strategie de mediu consta in a preveni poluarile si a vatamarilor ecologice de orice fel, mai degraba decat a incerca sa se remedieze efectele acestora. Prevenirea implica, pe de o parte, evaluarea riscurilor pentru a evita pericolele, iar pe de alta parte, actiuni bazate pe cunoasterea situatiei prezente, pentru neproducerea degradarii mediului. In continutul semnificatiilor sale, principiul presupune atat actiuni asupra cauzelor care produc poluarea sau degradarea (prin retehnologizarea ecologica a proceselor de productie), cat si activitati de limitare a efectelor distructive sau nocive pentru factorii de mediu. Este edificatoare in acest sens obligatia de a evalua si de a lua in calcul cerintele protectiei mediului cu ocazia oricarei actiuni publice sau private care risca sa aiba un impact asupra calitatii factorilor mediului. Astfel, se afirma din ce in ce mai mult o serie de proceduri administrative, precum studiile de impact (avand ca scop sa impiedice realizarea unor obiective economico-sociale cu impact asupra mediului, fara masuri corespunzatoare de prevenire a acestuia) ori bilantul de mediu si programul de conformare, sau preocuparea de a stabili regimuri speciale de desfasurare a unor semenea actictivitati (precum cel al deseurilor toxice, ingrasamintelor chimice si pesticidelor). Sub forma masurilor de gestiune a riscului cunoscut, principiul este prezent mai ales in dreptul international, precum in cazul protectiei biodivesitatii, luptei contra desertificarii, protectiei stratului de ozon. Principiul a fost evocat si in jurisprudenta Curtii Internationale de Justitie, care a ststuat ca “...nu pierde din vedere ca, in domeniul protectiei mediului, vigilenta si preventia se impun mai ales ca urmare a caracterului adesea ireversibil al prejudiciilor cauzate mediului si a limitelor inerente mecanismelor de reparare a acestui tip de pagube. Generalizarea fenomenelor poluante si amplificarea efectelor lor au determinat, pe planul reglementarilor juridice, abordarea integrata a masurilor necesare prevenirii, redu-

cerii si controlul poluarii, urmarindu-se asigurarea unui grad ridicat de protectie a mediului, considerat in intregul sau, de acors cu respectarea legislatiei in vigoare si a obligatiilor ce rezulta din conventiile internationale din acest domeniu,la care Romania este parte. In acest scop,autoritatea competenta pentru protectia mediului coordoneaza elaborarea si actualizarea reglementarilor privind prevenirea, reducerea si controlul poluarii; asigura luarea masurilor pentru informarea permanenta privind evolutia celor mai bune tehnici disponibile in structurile sale, facand publice aceste informatii; verifica respectarea dispozitiilor legale pentru ca activitatile vizate de lege sa se desfasoare astfel incat sa fie luate toate masurile adecvate pentru prevenirea poluarii si pentru promovarea celor mai bune tehnici disponibile cu respectarea prevederilor privind valorile limita de emisie pentru poluantii aerului si a apei. Cele mai bune tehnici disponibile se refera la stadiul de dezvoltare cel mai avansat si eficient, inregistrat in dezvoltarea unei activitati si a modurilor de exploatare, care demonstreaza posibilitatea practica de a constitui referinta pentru stabilirea valorilor limita emise in scopul prevenirii, iar in cazul in care acest fapt nu este posibil, pentru reducerea globala a emisiilor si a impactului asupra mediului in intregul sau. Prin folosirea celor mai bune tehnici disponibile se pune accent pe folosirea tehnologiilor nepoluante, daca acest lucru este disponibil. Cele mai bune se refera la tehnicile cele mai eficiente pentru atingerea unui nivel general ridicat de protectie a mediului in ansamblul sau. In determinarea celor mai bune tehnici disponibile trebuie luate in considerare, in special, o serie de elemente cum sunt : producerea de mai putine deseuri; utilizarea substantelor mai putin periculoase; natura, volumul si efectele emisiilor; consumul si natura materiilor prime (inclusiv apa) utilizate in proces si eficienta energetica; necesitatea prevenirii accidentelor si minimalizarea efectelor lor asupra mediului. Termenul de tehnici se refera atat la tehnologia utilizata cat si la modul in care instalatia este proiectata, construita, intretinuta, exploatata si scoasa din functune. Disponibile are in vedere tehnici care au inregistrat un stdiu de dezvoltare care permite aplicarea lor in sectorul industrial respectiv, in conditii economice si tehnici valabile, luandu-se in considerare costurile si beneficiile, indiferent daca instalatia este sau nu utilizata sau produsa in Romania, astfel incat titularul activitatii sa poata avea acces in conditii rezonabile si in conformitate cu prevederile referitoare la determinarea celor mai bune tehnici disponibile. Autoritatea competenta pentru protectia mediului emite acordul si/sau autorizatia integrata de mediu, cu respectarea abordarii integrate a elementelor si factorilor de mediu. In situatia in care normele de calitate a mediului solcita conditii mai severe decat cele ce pot fi atinse prin introducerea celor mai bune tehnici disponibile, se vor impune masuri aditionale specificate in acordul si/sau autorizatia de mediu fara a afecta masurile ce sunt solicitate pentru respectarea standardelor de calitate . Atunci cand siguranta exploatrii si a desfasurarii activitatilor face necesara recurgerea la alte tehnici, valorile limita de emisie, parametrii si masurile tehnice se vor baza pe cele mai bune tehnici disponibile, fara a fi prescrisa utilizarea unei tehnici sau tehnologii speciale, dar luandu-se in considerare carcateristicile tehnice ale instalatiei respective, amplasarea geografica si conditiile locale de mediu. Conditiile de autorizare

trebuie sa prevada dispozitii referitoare la reducerea poluarii la lunga distanta sau transfrontiera si sa garanteze un nivel ridicat de protectie a mediului. In afara de procedura de autorizare, unde respectarea acestui principiu este avuta in vedere la emiterea documentelor specifice, principiul se aplica in toate domeniile care produc sau care pot produce poluari semnificative ale mediului, conditionand uneor desfasurarea acestora. Astfel, principiul utilizarii celor mai bune tehnici disponibile, fara antrenarea unor costuri excesive, este unul din principiile generale care sta la baza gestionarii deseurilor. Legea prevede obnligatia autoritatilor competente de a stabili masuri corespunzatoare pentru prevenirea generarii deseurilor si a efectelor negative ale acestora prin: dezvoltarea de tehnologii curate si eliminarea sau neutralizarea substantelor periculoase continute in deseurile destinate valorificarii si alte asemenea masuri. Totodata, la nivel national, autoritatile competente adopta masurile necesare pentru creeare unui sistem adecvat si integrat al instalatiilor de eliminare a deseurilor, tinand seama de cele mai bune tehnici disponibile care nu implica costuri excesive. Acest sisitem trebuie sa permita eliminarea deseurilor prin instalitii specifice si prin intermediul celor mai adecvate metode si tehnologii, care sa asigure un nivel ridicat de protectie a santatii populatiei si a mediului inconjurator. Un alt domeniu in care se produc poluari semnificative este cel al produselor agroalimentare ecologice, cu privire la care se mentioneaza, prin principiile de baza “eliminarea oricaror tehnologii poluante” cu alte cuvinte, folosirea celor mai bune tehnici disponibile, in care accentul se pune tocmai pe utilizarea tehnologiilor nepoluante, daca acest lucru este posibil.

*Diferenta dintre principiul precautiei si principiul prevenirii Diferenta dintre prevenire si precautie rezida din continutul specific al fiecareia. Astfel, atunci cand exista o certitudine asupra unui fenomen si in privinta consecintelor unei actinuni fata de acesta, ne vom afla intr-o situatie de preventie. Cunoscand riscul, dorins sa-l stapanim, vom lua masuri in raport cu riscul cunoscut si masurabil. Dimpotriva, recautia este o atitudine care consta in a lua masuri fata de un risc necunoscut ori rau cunoscut.

Principiul “poluatorul plateste” Poluatorul este intreprinzatorul sau factorul de decizie in materi economica care se situeaza pe o pozitie antiecologica, fiind obligat sa suporte consecintele nerespectarii indatoririlor prevazute de lege privind introducerea si folosirea unor tehnologii nepoluante, limitarea poluarii la parametrii stabiliti de ecostandarde, nerespectarea procedurii de autorizare si a altor obligatii specifice in acest timp.

Principiul are si o justificare economica: neefectuarea la timp a cheltuielilor pentru protectia mediului atrage ulterior costuri mai ridicate, care trebuie acoperite, fara a mai vorbi de pierderea de profit. Acest principiu a fost formulat pentru prima data de Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) in anul 1972, avand ca semnificatie “cerinta imputarii poluatorului, a costurilor de mediu, considerate ca externalitati”.Aceste “costuri externe” de obicei nu sunt suportate de cel ce polueaza, ci de intreaga societate. Pentru a se corecta aceasta inechitate, costurile legate de poluare se “internalizeaza” la producator, pe calea recunoasterii juridice a principiului “poluatorul plateste”. In acest fel, poluatorul plateste masurile luate pentru satisfacerea cerintelor standardelor de medu in vigoare. Evaluarea monetara a costurilor externe legate de mediu se dovedeste a nu fi totdeauna facila, datorita metodologiei complicate, ceea ce face ca acest principiu sa nu se aplice ci strictete. OUG nr.195/2005 vizeaza principiul “poluatorul plateste” atunci cand stabileste ca modalitatile de implementare a principiilor generale “introducerea parghiilor economice stimulative sau coercitive”.In acest sens, legea prevede scutirea de impozit si compensarea detinatorilor de ternuri supuse unui regim de protectie (prin declararea de “arii protejate”) sau acordarea de reduceri sau scutiri de impozite si taxe titularilor de activitati ce inlocuiec substantele priculoase in procesele tehnologice sau care investesc in “tehnologii curate”(care afecteaza mediul mai putin). Pentru a se internaliza costurile externe (externalitatile) legate de protectia mediului, adica suportarea de catre cel care polueaza a costurilor de mediu, autoritatile competente apeleza la: taxe de poluare, mecanisme de compensare economica sau crearea “fondului de mediu”. Acesta este un instrument economico-financiar, destinat finantarii oriectivelor prioritare, de interes public major, din Planul national de actiune pentru protectia mediului. Fondul de mediu esre extrabugetar, avand ca surse de constituire:  sumele incasate cu titlul de taxe, de catre autoritatile de mediu pentru emiterea acordurilor si autorizatiilor de mediu;  taxele percepute pentru exploatarea unor resurse naturale (nisip,balast,argila,etc.);  taxa de poluare a atmosferei,a apei,a solurilor,etc.;  taxa pentru utilizarea in instalatii de ardere a combustibililor cu un continut bogat de sulf;  taxa pentru comercializarea pe piata interna a produselor cu potential toxic;  taxa pentru nerecuperarea ambalajelor;  taxa pentru nerecuperarea bateriilor de acumulatoare uzate;  taxa pentru nerecuperarea anvelopelor uzate;  taxa pentru nerecuperarea uleiurilor minerale uzate;  taxa pentru ocuparea terenurilor cu deseuri;  taxa pentru poluarea sonora;  donatii si sponsorizari pentru ocrotirea mediului; Din pacate acest principiu fundamental este un instrument juridic ce determina finantarea politicilor de mediu la nivel natioanl si mai putin obligarea celor responsabili sa-si asume consecintele actiunilor in defavoarea mediului.

Principiul conservarii Obiectiv fundamental al protectei mediului, conservarea urmareste gestiunea durabila a patrimoniului natural, care sa ii asigure perenitatea. Conform Strategiei mondiale de conservare a naturii, elaborata de Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii (UICN) in 1980, conservarea presupune:  mentinerea proceselor ecologic esentiale si a ecosistemelor ce reprezinta suportul vietii;  prezervarea diversitatii genetice,specifice unui anumit areal;  utilizarea durabila a specificatiilor, cu o atentie speciala acoradata speciilor pe cale de disparitie sau amenintate cu disparitia; Consiliul Europei a publicat in 1990 Strategia europeana de conservare, care are in vedere promovarea pastrarii integritatii structurale si functionale a capitalului natural, impreuna cu intregul ansamblu de factori ce ii asigura si conditioneaza perenitatea. In cadrul politicilor de mediu trebuie sa se acorde intaietate strategiilor preventive, in defavoarea celor corective. Consacrat prin art.3f din OUG nr.195/2005, acest principiu este formulat ca “principiul conservarii biodiversitatii si a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural”. Potrivit art.134(2) lit.e din Constitutie, statul trebuie sa asigure, printre altele “refacerea si ocrotirea mediului inconjurator, precum si mentinerea echilibrului ecologic”. In viziunea legiuitorului, conservarea semnifica protectia ecosistemelor naturale, prezervarea biodiversitatii (diversitatii genetice) si gospodarirea durabila a patrimoniului natural. Ea implica, printre altele, instituirea de arii protejate si declararea de monumente ale naturii, in scopul eonservarii biodiversitatii specifice tarii noastre. Asadar, intr-o acceptiune generala, conservarea presupune mentinerea nivelurilor cantitative si calitative durabile ale resurselor mediului; ea nu vizeaza in general calitatea mediului,ci numai mentinerea conditiilor minimale necesare pentru existenta resurselor permanente. In textele juridice mai recente, conservarea este completata si chiar inlocuita cu referirile la conceptul de “dezvoltare durabila”, inteles ca asigurare a productivitatii continue a resurselor naturale exploatabile si prezervare a speciilor faunei si florei. Legea protectiei mediului are in vedere acest principiu atat sub aspect general, cat si sub aspect social, reglementand in detaliu protectia resurselor naturale si a biodiversitatii. Raspunderea in aplicarea acestui principiu revine, in primul rand, autoritatilor de protectie a mediului. Astfel,pentru protectia factorilor abiotici ai mediului, Ministerul Apelor si Protectiei Mediului elaboreaza norme tehnice, standarde de calitate, proceduri de prelevare si analiza, de monitorizare, etc. La proiectarea lucrarilor care pot determina modificari ale cadrului natural al unei anumite zone, legea prevede obligativitatea procedurii de evaluare a impactului asupra acesteia, urmata de avansarea unor solutii tehnice de mentinere a zonelor de habitat natural, de conservarea a functiilor ecosistemelor vegetale si animale. Acest principiu se poate aplica numai colaborat cu principiul prevenirii si interzicerii poluarii, deoarece aplicat singur, duce la consecinte inadmisibile: platesc, deci pot sa poluez.

Protectia mediului: o problema de interes general Statutul medului, de patrimoniu comun al umanitatii, ce trebuie conservat spre binele generatiei prezente si transmis in buna stare generatiilor viitoare, face ca protejarea sa sa constituie o problema de interes general, atat din perspectiva individuala cat si din cea colectiva: comunitati, popoare si state. Caracterul de “interes general planetar” al protectiei mediului, larg recunoscut la nivel mondial, a fost considerat de catre unuii autori drept un “comcept primordial” reflectat de toate principiile dreptului mediului. Din perspectiva contextului socio-juridic si a implicatiilor sale institutionallegislative, apreciem ca valoarea exceptionala pe care o reprezinta mediul pentru viata, in general, si pentru specia umana, in special, impune considerarea protectiei sale ca interes general socio-uman drept un principiu esential dominant al dreptului mediu, care determina finalitatile celorlalte principii generale si ale reglementarilor componente. In plan mondial, acest principiu se exprima ca “interes general al umanitatii”, protectia mediului planetar interesand omenirea ca specie. La nivel national, indiferent de calificarea conferita, realizarea sa cunoaste doua modalitati (conceptii) practice de afirmare. Prima este cea care considera ca, in virtutea interesului general pe care il poarta, protectia mediului trebuie sa constituie o responsabilitate, in primul rand publica, a statului. Ca atare, realizarea sa presupune edictarea de reglementari legale stricte si precice, un control public accentuat (prin intermediul serviciilor publice specializate) si un contencios bine structurat. Bazata pe conceptia si practica juridica continentala (de inspiratie franceza), acesta pozitie este cea mai raspandita si acorda o importanta deosebita legii. A doua recunoaste importanta si interesul general al protectiei mediului, dar considera ca realizarea sa are rol cel mai bine in cadrul si prin mecanismele proprii economiei de piata. Aferenta sistemului juridic de common law (anglo- saxon) aceasta conceptie reclama un minimum de reglementare juridica si interventie statala si acorda rolul de terminant asimularii aspectelor ecologice si autoreglerii proprii acestlui sistem economico-social. Reglementarea-cadru privind protectia mediului, OUG nr.195/2005, califica protectia mediului ca “obiectiv de interes public major”. O asemenea dispozitie generala releva valoarea social-juridica deosebita conferita pastrarii echilibrului ecologic si conservarii factorilor de mediu si imprima un caracter imperativ normelor de drept pertinente. Ea indica in mod clar si conceptia generala privind protectia mediului adoptata de catre legiuitorul roman, in consens cu traditiile noastre juridice si apartenenta la sistemul dreptului continental (de inspiratie franceza). Protectia mediului este o responsabilitate publica, obligatie a statului ceea ce implica reglementarea activitatilor de protectie si control public asupra acestora. Principalele consecinte de ordin practic ale acestui principiu esential se refera la controlul de legalitate privind actiunile care produc atingeri mediului, instituirea unui serviciu public pentru protectia mediului si existenta unei ordini publice ecologice.

Concluzii Spre deosebire de situatia din celelalte ramuri de drept, principiile generale si fundamentale au un rol important in precizarea continutului si trasaturilor definitorii ale dreptului mediului. Ele prezinta mai inatai reguli juridice de maxima generalitate si universale pentru domeniu, de finalitate, fiind circumscrise promovarii protectiei mediului, in contextul realizarii dezvoltarii durabile. Din aceasta perspectiva, principiile constituie un criteriu de determinare a apartenentei celorlate norme si reglementari juridice la ramura dreptului mediului, precum si de reper de interpretare a semnificatiilor acestuia in raport cu finalitatea urmarita. Se remarca, de asemenea, caracterul preponderent tehnic al cerintelor generale exprimate, ceea ce confera principiilor si ramurilor de apartenenta o pronuntata unitate, exprimata deopotriva la nivel national, regional (comunitar) si international. Prin continutul lor, principiile fundalentale ale dreptului mediului ridica si impun protectia mediului la rang de interes general si preocupare majora, prioritare in raport cu interese si preocupari de alta natura vizand elementele componente. Constituirea si manifestarea lor ca un sistem favorizeaza solutii strategicopolitce si juridice integrate, cele mai adecvate interdependentei naturale dintre diferitele sectore ale mediului, manifestari inter si plurii medii a poluarii. In sfarsit, recunoasterea faptului obiectiv ca interdependenta naturala nu se opreste la frontierele politico-militare ale statelor, ci confera principiilor dreptului mediului un evident caracter transfrontalier si chiar universal. La actualul stadiu de dezoltare a reglementarilor juridice in domeniu, cele mai importante principii si-au gasit deja o consacrare expresa,alaturi de afirmarea deplina a acestora, sa se contureze si sa se dezvolte noi reguli generale circumscrise obiectivului esential al protectiei mediului. In raport cu tendintele mondializarii (in principal economice), uniersalizarea principiilor dreptului mediului genereaza doua fenomene relativ contradictorii. Pe de o parte, cele doua evolutii apar drept convergente, in masura in care permit surprinderea si abordearea problematicii ecologice in dimensiunile sale globale, iar pe de alta parte, constrangerile de mediu se pot manifesta ca reactii ale abolitizarii comertului si ofensivei economice.

BIBLIOGRAFIE “Curs universitar - Dreptul mediului” Mircea Dutu, Editura C.H.Beck “Tratat de dreptul mediului” Daniela Marinescu, Editura All Beck “Dreptul mediului” Ernest Lupan, Editura Lumina Lex “Dreptul mediului-suport de curs pentru anul II”