Previziunea Financiara [PDF]

Zitiervorschau

UNIVERSITATEA DIN ORADEA FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE MASTER: C.A.G.A. FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: ZI

Previziunea financiară – baza evoluţiei viitoare a afacerilor întreprinderii

Prof. Coordonator:

Masterand:

Oradea -20121

CUPRINS

1. Previziunea financiară – noțiuni generale 1.1 Conceptul de previziune 1.2 Dezvoltarea științei previziunii, o necesitate a prezentului 1.3 Previziunea financiară 2. Metode de previzionare financiară 2.1. Metoda ratelor financiare estimate 2.2 Metoda procent din vânzări 2.3 Previziunea situațiilor financiare Bibliografie Concluzii

2

Capitolul 1. Previziunea financiară – Noțiuni generale 1.1 Conceptul de previziune În orice întreprindere, preocuparea pentru anticiparea demersului evenimentelor ocupă un loc de căpătâi. Nimeni nu investeşte un efort de resurse fără să-l pună în cumpănă cu rezultatele scontate, în raport cu obiectivele urmărite. Această investigare spre noi orizonturi - tot mai amplă şi mai diversificată - a căpătat de-a lungul timpului denumiri diferite, unele cu caracter sinonim, iar altele cu sensuri mai mult sau mai puţin apropiate. Amploarea şi diversificarea lucrărilor anticipative, ca şi a terminologiei ce le însoţeşte, s-au dovedit a fi un rezultat firesc al dezvoltării ştiinţei şi al continuei sale ramificări. Iar o ştiinţă, în orice domeniu, are, ca funcţie imanentă, şi pe aceea de a anticipa destinul propriilor descoperiri şi inovări, ca şi efectele lor asupra condiţiei umane. Fără această capacitate anticipativă, o investigare, oricât de sofisticată ar fi ea, nu poate avea statut de ştiinţă, de sistem de cunoştinţe pus în slujba progresului societăţi. O largă răspândire are termenul de prognoză (din grecescul „prognosis" în care „pro" = înainte, iar „gnosis" = a cunoaşte), semnificând deci a cunoaşte dinainte, a anticipa. Prognoza este un rezultat al activităţii de prognozare şi constă în prevederea desfăşurării în perspectivă a unui fenomen sau proces, pe baza studierii înprejurărilor care îi determină apariţia şi evoluţia. în vorbirea curentă, termenul de prognoză se foloseşte în paralel cu cel de pronostic, dar ei nu se suprapun perfect ca semnificaţie şi ca metodologie: prognoza are, de regulă, un solid suport metric şi o interpretare plauzibilă, în timp ce pronosticul este dominat de latura subiectivă. Cu timpul, a apărut şi şi-a consolidat poziţia termenul de previziune de la franţuzescul „prevision"), care înseamnă a anticipa apariţia şi evoluţia unor evenimente şi procese, pe baza datelor cunoscute din trecut şi prezent, precum şi a studierii legilor obiective în contextul temporal şi spaţial. Acest termen este o categorie generică, aptă să reprezinte toate modalităţile de abordare a problemelor viitorului.1 Deci, previziunea nu se identifică cu prognoza (cum se mai întâmplă la unii autori) şi nici cu alte modalităţi de anticipare. Ea acoperă întreaga paletă de preocupări umane referitoare la anticiparea viitorului. Având acest caracter exhaustiv, previziunea, ca şi activitatea previzională corespunzătoare, trebuie privită pe diferite paliere de eficienţă, precum şi pe grade de detaliere a 1

Morong Anca Jarmila, Previziunea și planificarea strategică a afacerii (curs), pp. 3-4

3

reprezentărilor asupra perspectivei. De aceea, unele previziuni pot avea un grad ridicat de plauzibilitate, verificându-se ulterior ca reuşite, iar altele pot fi pur speculative şi neconfirmate ulterior în practică. Această varietate de situaţii nu justifică, evident, tentaţia unora de a limita orice activitate previzională, ceea ce ar duce la privarea practicii social-economice de o veritabilă busolă în acţiune. În acelaşi timp, termenul de previziune - care se bucură acum de cea mai largă recunoaştere în domeniul anticipării - poate fi convertit în limba română în termenul de prevedere (a vedea cu anticipaţie), dacă privim lucrurile numai din punct de vedere semantic. Dar, în practică, prevederea nu se referă în principal la aspectul anticipativ, ci mai ales la acţiunea de a menţiona o clauză (într-o lege sau într-un tratat) şi de a preveni anumite neplăceri prin măsuri prudente, preventive, de preîntâmpinare şi protejare (de exemplu, asigurarea este o măsură de prevedere faţă de riscuri). În acelaşi timp, pornind de la faptul că previziunea este expresia cea mai cuprinzătoare a anticipării, ea poate fi realizată uneori doar prin metode şi tehnici explorative (descriptive), de descifrare a viitorului pe baza tendinţelor conturate, iar alteori prin metode şi tehnici normative (prescriptive), care cuprind şi o anumită intenţionalitate. În primul caz se observă evoluţia probabilă, în timp ce în al doilea caz se direcţionează sensul evenimentelor, pe baza unor scopuri premeditate, care ajustează tendinţele constatate, iar ulterior le înlocuieşte cu alte tendinţe. Treptat, activitatea previzională în domeniul economic (cu impactul respectiv de ordin social şi ecologic) s-a conturat ca un sistem organic, cuprinzând elaborarea de diferite categorii de previziuni (studii prospective, prognoze, strategii şi politici, planuri, programe şi proiecte), elaborate pe termene diferite şi pe diversele paliere ale vieţii economice: la nivel microeconomic, pe zone (unităţi teritorial-administrative sau alte spaţii), pe sectoare şi domenii, pe ramuri şi subramuri, la nivel macroeconomic, pe regiuni multistatale (internaţionale), la nivel mondial.2 Cu ajutorul previziunilor de diferite categorii se explorează tendinţele principale de evoluţie şi implicaţiile acestora, se orientează şi se canalizează eforturile în direcţii considerate convenabile, se adoptă reglementări juridice în vederea restructurării unor sectoare pe baza obiectivelor urmărite. Toate acestea presupun operaţiuni de cuantificare, reglementare sau influenţare a diferitelor procese, prin intermediul operatorilor economici, pe cât posibil de optim.

2

Idem.

4

1.2. Dezvoltarea știintei previziunii, o necesitate a prezentului

Activitatea previzională, în accepţia cea mai cuprinzătoare, a însoţit dintotdeauna iniţiativele şi acţiunile omului, fiind o expresie a modului firesc de comportare a acestuia, ca fiinţă raţională. Aşa cum spunea filosoful francez Auguste Compte (1798-1857), întemeietorul sociologiei ca disciplină ştiinţifică autonomă, „a şti înseamnă a prevedea pentru a putea" (savoir par prevoir pour pouvoir). Aşa cum menţionează viitorologul englez John Mc. Hale, „omul supravieţuieşte numai prin capacitatea sa de a acţiona în prezent, pe baza experienţei trecute, în termenii consecinţelor viitoare. Prin asumarea viitorului, omul îşi face prezentul suportabil şi trecutul semnificativ. Trecutul, prezentul şi viitorii alternativi se întreţes în anticiparea acţiunilor viitoare. Factorii care concură la afirmarea activităţii previzionale şi la relativa sa autonomizare, ca domeniu ştiinţific şi profesional de sine stătător sunt3: 1. Ritmul rapid al transformărilor, ilustrat prin: - populaţia, producţia de bunuri şi servicii, urbanizarea, produsele noi, numărul publicaţiilor ştiinţifice se dublează la un interval din ce în ce mai mic; - durata unei îndeletniciri, care era în trecut de câteva secole (o meserie fiind practicată de mai multe generaţii succesive), se scurtează drastic, multe profesiuni învechindu-se în câţiva ani, o parte din generaţia existentă trebuind să se recalifice, să practice deci mai multe ocupaţii în decursul vieţii sale active; - se modifică obiceiurile şi alte condiţii de viaţă ale membrilor societăţii; - viteza de creştere a activităţii ştiinţifice şi tehnologice este tot mai mare comparativ cu dinamica populaţiei (la fiecare dublare a populaţiei se produc cel puţin trei dublări ale numărului de oameni de ştiinţă; curba exponenţială a ştiinţei a făcut ca peste 80% din potenţialul ştiinţific uman de la începutul omenirii până în prezent să lucreze acum). 2. Amplificarea fără precedent a puterii de transformare a condiţiilor de viaţă, prin utilizarea energiei nucleare, a computerelor şi sistemelor informatice, ca şi prin explorările subterane, subacvatice şi spaţiale, care extind puternic capacitatea de cunoaştere şi de acţiune a oamenilor, oferind totodată noi resurse pentru viitor în locul celor clasice, în mare parte epuizabile. 3. Mărirea distanţei dintre trecut şi prezent concomitent cu scurtarea distanţei dintre 3

Idem.

5

prezent şi viitor: astfel, perioada preindustriala a durat 18 secole, cea industrială - 2 secole, iar era ştiinţifică şi tehnologică (perioada postindustrială) se desfăşoară acum, cu rapiditate, în ţările dezvoltate. 4. Amplificarea şi diversificarea activităţilor economico-sociale se realizează la impact cu dinamica proceselor tehnologice şi ecologice, pe plan naţional şi internaţional, influenţându-se reciproc. Acest impact este conştientizat prin activitatea de analiză şi previziune, ceea ce concură la minimizarea consecinţelor sale negative. 5. Afirmarea tot mai activă a componentei psihosociale, îndeosebi prin raportarea omului la ziua de mâine, la grija pentru viitor; aceasta apare în conştiinţa tuturor popoarelor atrase în circuitul civilizaţiei moderne şi se manifestă, din punct de vedere al aşteptărilor faţă de viitor, în: - sentimente pesimiste şi şocante, de nelinişte faţă de schimbările viitoare, presupuse a fi nocive; - sentimente optimiste, de speranţă şi încredere în viitor, presupus a afecta pozitiv condiţia umană. Luarea în considerare a acestor factori conduce la concluzia că societatea modernă, către care tindem şi noi, este una de tip prospectiv (capabilă să prevadă aceste transformări şi să acţioneze în cunoştinţă de cauză), şi nu una de tip mecanicist (bazată pe mersul de la sine, pe evoluţii spontane, total imprevizibile). 6. Necesitatea diminuării entropiei sociale prin intermediul activităţii conştiente de reglare a economiei. Privite în sine, în mod independent şi ca mecanisme spontane, libere de orice constrângere, fenomenele şi procesele economice tind spre o dezordine maximă, în timp ce mecanismele de reglare tind spre o ordine maximă. 1.3. Previziunea financiară Previziunea financiară reflectă ansamblu activităţilor prin intermediul cărora se dimensionează necesarul de resurse băneşti şi se stabilesc cele mai eficiente modalităţi de procurare a acestora, în vederea asigurării înfăptuirii în practică a obiectivelor şi acţiunilor ce dau conţinut strategiei şi tacticii generale a firmei, cu costuri şi riscuri minime. Previziunea financiară urmăreşte drept obiectiv de bază, ca prin utilizarea unor instrumente valorice proprii, să asigure acoperirea financiară a obiectivelor prevăzute în programul de dezvoltare economică şi să efectueze controlul asupra modului de înfăptuire a obiectivelor respective şi exercitarea unei influenţe pozitive asupra modului de derulare a fenomenelor şi proceselor economico – financiare în scopul realizării eficiente, a echilibrului financiar şi prevenirea riscurilor.

6

Previziunea financiară a întreprinderii este rezultatul activităţii managerilor întreprinderii şi reprezintă conţinutul şi realizarea finanţelor şi rolului finanţelor la nivel macro şi micro- economic şi participă la fundamentarea programului economic în cadrul mecanismului economic de piaţă. Previziunea financiară este un proces complex şi multilateral de fundamentare, elaborare şi aprobare a bugetului de venituri şi cheltuieli şi de urmărire a realizării indicatorilor financiari prevăzuţi. Previziunea financiară include: constituirea fondurilor executarea circuitului repartizarea

prin schimbarea formei funcţionale

fondurilor constituite, ceea ce implică realizarea repartiţiei în interiorul

întreprinderii şi în afara acesteia. Previziunea financiară este determinată de prevederile programului economic şi presupune fundamentarea indicatorilor financiari pe baza unui program economic propriu. Previziunea financiară în cadrul căreia se operează cu indicatori specifici care reflectă relaţia financiară trebuie corelată organic cu întreaga activitate a întreprinderii. Necesitatea de fonduri se stabileşte în cadrul previziunii financiare pe baza indicatorilor şi calculelor economice privind volumul desfacerilor, valoarea producţiei, volumul aprovizionărilor, volumul cheltuielilor de producţie şi altele care se eşalonează în timp. Previziunea financiară ca principala activitate de planificare la nivelul întreprinderii îmbracă diferite forme şi depinde de orizontul de timp pentru care se realizează4: a) previziunea financiară pe TL (3-5 ani) - în baza căreia se întocmesc planuri financiare de orientare generală care definesc imaginea viitoare a întreprinderii prin: descrierea produselor

oferite

a proiectelor

de fabricaţie a noilor produse

a proiectelor

de cucerire a noilor pieţe

a proiectelor

de orientare şi modelare generală a structurii activităţii interne a

întreprinderii b) previziunea financiară pe TS în baza căreia de obicei se întocmesc bugetele întreprinderii. Bugetele sunt destinate nevoilor interne a întreprinderii şi cuprind realizarea scopului propus în perioada bugetară. Elaborarea bugetului favorizează implimentarea unui sistem eficient de control prin compararea realizărilor cu previziunile şi luarea măsurilor corecte la momentul oportun. De aici rezultă că sistemul bugetar trebuie să aibă o componentă a previziunii financiare şi o componentă 4

http://www.scribd.com/doc/57896507/Previziunea-situatiilor-financiare

7

controlului bugetar. Astfel se vor compara permanent rezultatele reale ale gestiunii activităţii întreprinderi cu prevederile cifrate în bugete în scopul stabilirii cauzelor, abaterilor şi informării conducerii. Principiile de bază ale politicii de elaborare a bugetului sunt: bugetul

care defineşte concret şi riguros problema fiecărui sector de activitate şi prezintă soluţiile

mijloacelor şi metodelor care vor asigura realizarea obiectivelor şi realizarea problemelor; întreg

conţinutul bugetului şi toţi indicatorii prevăzuţi trebuie acceptaţi şi însuşiţi de către

conducătorii fiecărui sector de activitate; Elaborarea bugetului trebuie să fie începută nu cu producerea, ci cu vînzările, cu precizarea produselor, cantităţilor, preţurilor şi a clienţilor care vor solicita producţia. Fiecare sector în parte îşi elaborează propriul program de realizare a bugetului vînzărilor. În cazul cînd se elaborează bugetul privind producţia, cantitatea şi sortimentul este necesar de luat în considerare şi normele de muncă, de materiale, de maşini şi de utilaje. În secţiile financiare cînd se întocmesc bugetele privind programele de vînzări, aprovizionare şi producţie se ţine cont de modul de transformare a acestora în programe de încasări, plăţi, împrumut, depuneri. Bugetele de venituri şi de cheltuieli au la bază principiul echilibrului bănesc şi financiar care constituie premisa principală a gestiunii financiare. Bugetul vânzărilor – este un buget operaţional care conţine informaţii privind volumul planificat al vânzărilor în expresie cantitativă, preţul şi venitul aşteptat de la fiecare tip de produse. Acest buget se întocmeşte în baza rezultatelor prognozei vânzărilor. Volumul vânzărilor se stabileşte în funcţie de : - cererea de piaţă - canalele de realizare a producţiei - capacitatea întreprinderii de a asigura cu mijloace de producţie necesare (umane, financiare, materiale) Bugetul de producţie are ca obiectiv asigurarea volumului producţiei care este suficient pentru satisfacerea cererii consumătorilor pe tot volumul producţiei sau pe un tip de produse ( pentru produsele noi se examinează pragul de rentabilitate). Se ţine cont de capacitatea maximă de producţie. 8

În baza bugetului de producţie se elaborează bugetul resurselor materiale, bugetul salariilor pentru retribuirea muncii angajaţilor, bugetul cheltuielilor indirecte, etc. În baza bugetelor elaborate mai înainte managerul financiar poate elabora Raportul previzionat privind rezultatele financiare. Aceste informaţii mai trebuie corectate cu aspectele fiscale de desfăşurare a activităţii, necesarul de plată a dobânzilor etc. Bugetul de trezorerie reprezintă o sinteză a încasărilor şi plăţilor ce rezultă din celelalte bugete care permite întocmirea altor documente de sinteză previzionale (bilanţ şi cont de rezultate previzionale). Rezultat al tuturor previziunilor, el reprezintă o sinteză pentru ansamblul acţiunilor întreprinderii pe termen lung şi scurt, pentru că majoritatea deciziilor luate în întreprindere au efect asupra trezoreriei. Acest buget joacă un rol esenţial în cadrul gestiunii financiare, deoarece, prin intermediul său5: - se stabilesc şi se urmăresc nevoile de mijloace băneşti pentru realizarea sarcinilor de exploatare; - se realizează echilibrul între lichidităţile din activ şi exigibilitatea datoriilor, obţinându-se informaţii asupra condiţiilor de menţinere a solvabilităţii firmei; - se determină nivelul creditelor pe termen scurt ce vor fi utilizate şi costul acestora, precum şi posibilităţile de plasament pe termen scurt. Previziunea fluxurilor de trezorerie are rolul de a contribui la securitatea financiară a unei întreprinderi şi se caracterizează prin următoarele elemente: 

orizontul previziunii reprezentat de perioada la care se referă (ex. un an);



pasul previziunii este dat de intervalele de timp în care este detaliat orizontul;



natura soldurilor prevăzute. Întocmirea bugetului de trezorerie se realizează la finalul procesului de elaborare a

bugetului general al întreprinderii, iar trezoreria va fi, în mod firesc, rezultanta previziunilor din celelalte bugete: al vânzărilor, al aprovizionărilor, al investiţiilor, al cheltuielilor cu personalul etc. Un buget de trezorerie este o reflectare în termeni de încasări şi plăţi a elementelor conţinute în celelalte bugete de obicei pentru o perioadă de un an. Se subînţelege că, în elaborarea bugetului trezoreriei, trebuie

să fie

avute în vedere toate vânzările şi cumpărările întreprinderii la data

estimată pentru reglementarea lor efectivă, respectiv momentul încasării sau plăţii acestora. În acelaşi timp, bugetul trebuie să includă şi soldul dintre investiţii şi resursele de finanţare 5

Morong Anca Jamelia, Previziunea și planificarea strategică a afacerii (curs), pp. 36-40.

9

permanente, mişcările de lichidităţi generate de ciclul de investiţii al firmei fiind avute în vedere la data ele când vor afecta trezoreria. Pentru elaborarea bugetului de trezorerie se poate utiliza una dintre următoarele metode:6 1. metoda încasărilor şi plăţilor; 2. metoda bilanţurilor. Elaborarea bugetului de trezorerie pe baza metodei încasărilor şi plăţilor presupune o structurare a fluxurilor după natura acestora (fluxuri de încasări, fluxuri de plăţi) şi după obiectul lor (fluxuri de exploatare şi în afara exploatării, respectiv fluxuri de investiţii şi de finanţare). Aceasta este o metodă bazată pe o abordare bugetară şi analitică foarte precisă, prin care se realizează o previziune a încasărilor şi a plăţilor, pornind de la planificarea veniturilor, din care sunt excluse cele neîncasabile (producţia stocată, vânzările pe credit) şi de la planificarea cheltuielilor, din care sunt excluse cele neplătibile (amortizări şi provizioane calculate). Această modalitate de construcţie a bugetului de trezorerie este susţinută şi prezentată de literatura de specialitate chiar dacă nu sub această denumire. Obiectivul bugetului de trezorerie este acela de a prevedea condiţiile echilibrării fluxurilor monetare prin intermediul posturilor de disponibilităţi şi, mai ales, prin gestionarea creditelor pe termen scurt. El permite determinarea sumelor disponibile sau a necesarului de trezorerie la sfârşitul perioadei de prognoză, de regulă, o lună. Astfel, într-o abordare simplă, bugetul de trezorerie poate fi structurat în trei părţi: a) soldul disponibilităţilor la începutul perioadei; b încasările şi plăţile generate de activităţile de exploatare şi cele din afara exploatării în cursul perioadei; c) soldul final al disponibilităţilor la sfârşitul acelei perioade.

6

Rodica Gheorghe, Duca Ioana, Gestiunea financiară a întreprinderii (curs id – format electronic), p. 75

10

Capitolul 2 – Metode de previzionare financiară 2.1 Metoda ratelor financiare estimate. De regulă întreprinderea ar trebui să elaboreze câteva variante de bugete operaţionale iar activele întreprinderii se vor determina în funcţie de nivelul ratelor financiare aşteptate de întreprindere. De exemplu dacă întreprinderea are în vedere o rentabilitate financiară de 15% asta ar dimensiona mărimea aşteptată a capitalului propriu. În baza indicatorilor gestiunii activelor se vor determina nivelul creanţelor, stocurilor, mijloacelor fixe, etc. Arbitrajul dintre activele şi pasivele întreprinderii se face similar metodei % din vînzări. În procesul de planificare trebuie ţinut cont de următoarele: 1. De regulă orice creştere a vînzărilor, duce la o creştere a activelor. 2. Creşterea activelor duce la creşterea necesarului de finanţare din exterior 3. Distribuirea de dividende duce la o creştere şi mai mare a necesarului de finanţare din exterior. Deoarece nu tot timpul creşterea activelor este proporţională nivelului vînzărilor - se mai folosesc şi metode statistice de previziune . Aceste metode se bazează pe determinarea unor legităţi în evoluţia activelor faţă de evoluţia vînzărilor. De regulă se aplică metoda regresiei liniare (adică determinarea unei ecuaţii matematice cu ajutorul căreia putem determina activul în funcţie de mărimea vânzărilor – Stocuri = a+b*vînzări), sau metoda previziunii pe elemente specifice cu ar fi examinarea activelor în funcţie de eficienţa utilizării, capacitate de producţie, mărirea numărului de schimburi, etc. tal.

11

2.2 Metoda procent din vânzări7 Punctul de plecare a tuturor previziunilor financiare este previziunea vânzărilor. Pe baza estimării cifrei de afaceri pe perioada următoare se poate determina necesarul de active circulante şi fixe, respectiv fondurile permanente şi curente necesare pentru acoperirea finanţării lor. Metoda raportării la cifra de afaceri (cunoscută sub denumirea procent din vânzări) este metoda cea mai simplă de previziune financiară, care satisface eficient nevoile informaţionale ale unei firme. Motivul pentru care această metodă este eficientă în ghidarea managerilor este faptul că porneşte de la trei ipoteze în general valabile: 1. Majoritatea posturilor bilanţiere variază o dată cu vânzările. 2. Valorile activelor sunt considerate optime, sau cel puţin satisfăcătoare în raport cu cifra de afaceri. 3. Cheltuielile din activitatea de exploatare variază o dată cu vânzările. Principala limită a acestei metode este că presupune că în viitor nu vor avea loc modificări substanţiale în obiectul de activitate a firmei. Previziunea cifrei de afaceri Previziunea cifrei de afaceri este un proces complex ce implică un efort considerabil. Estimarea cifrei de afaceri se poate face din cel puţin următoarele puncte de vedere: a) În funcţie de unitatea de măsură: - cantitativ, în unităţi fizice; - valoric, luând în considerare şi preţurile de vânzare. b) În funcţie de elementele componente: - analitic, pe fiecare element component (produs, activitate) în parte; - sintetic, luând în considerare nivelul global. c) În funcţie de datele disponibile: - pe baza tendinţei lor în trecut şi prezent, pentru care există date; - normativ, pentru care nu există date. d) În funcţie de poziţionarea factorilor de influenţă: - factori externi, din mediul extern firmei; - factori interni, din cadrul firmei. e) În funcţie de stabilitatea în timp a fenomenului: 7

Alexandru Buglea, Radu Bufan, ș.a. - Noțiuni de economie aplicate procedurii de insolvență, pp. 299-314

12

- pe bază de tendinţă; - pe baza fluctuaţiilor. Previziunea realistă a cifrei de afaceri presupune ghidare după informaţii furnizate din trei părţi: 1. Pe baza analizei mediului extern, deoarece cererea este elementul esenţial al formării vânzărilor. 2. Pe baza analizei interne, a posibilităţilor firmei de a se adapta cererii. 3. Pe baza analizei tendinţelor, spre a identifica orientările posibile în viitor. Previziunea analitică a cifrei de afaceri Un exemplu de previziune a cifrei de afaceri presupune parcurgerea următorilor paşi: P.1. Vânzările firmei sunt împărţite pe categorii principale de produse. P.2. Pentru fiecare categorie în parte se analizează tendinţa vânzărilor în unităţi fizice. P.3. Pe baza datelor oferite de compartimentul de marketing se previzionează evoluţia cererii pe pieţele fiecăreia din categoriile respective şi evoluţia preţurilor. P.4. Se analizează cotele de piaţă şi posibilităţile firmei respectiv ale competitorilor. P.5. Se iau în considerare campaniile de publicitate, preţurile promoţionale, termenele de credit comercial şi alţi factori de influenţă a vânzărilor. P.6. Se analizează comenzile şi contractele, acordându-se importanţă deosebită celor nesatisfăcute sau în scădere. P.7. Se efectuează previziunile pentru fiecare grup de produse cantitativ şi apoi valoric. P.8. Vânzările se cumulează pe grupe de produse sau activităţi, obţinându-se cifra de afaceri la nivelul firmei previzionată analitic. P.9. Se efectuează previziunea cifrei de afaceri per global pe baza tendinţei acesteia, (fără a se ţine cont de defalcare pe activităţi şi produse). P.10. Se compară cifra de afaceri previzionată analitic cu cea previzionată global şi se alege varianta cea mai pesimistă (cea mai mică). Dacă previziunea cifrei de afaceri este optimistă consecinţele pot fi deosebit de grave, firma ajungând să producă pe stoc, fie să nu-şi utilizeze corespunzător capacităţile de producţie, ducând la scăderea vitezelor de rotaţie, costuri mai mari şi deprecierea rentabilităţii şi a lichidităţilor. Previziunea sintetică (globală) a cifrei de afaceri Cea mai uzuală metodă de previziune globală a cifrei de afaceri este metoda descompunerii, cunoscută şi sub denumirea de tratare cinematică a datelor statistice. Tratarea cinematică presupune că valorile reale ale unei serii statistice pot fi descompuse în următoarele componente: - tendinţa generală, variaţia stabilă; 13

- variaţii periodice, la intervale mai mici, cele mai importante fiind cele ciclice şi sezoniere; - variaţii accidentale, perturbatoare. Analiza datelor statistice ale unei serii de timp prezintă următoarele caracteristici: - în cazul utilizării datelor valorice, este necesară eliminarea impactului inflaţiei, pentru a se asigura comparabilitatea în termeni reali a datelor analizate; - eliminarea impactului unor fenomene ce reprezintă un şoc controlat asupra indicatorilor; - intervalul de previziune nu poate depăşi o treime dinmărimea intervalului de date istorice, optimal fiind situarea acestuia la un sfert din această dimensiune. Seriile de timp, pe baza acţiunii unui sistem complex defactori, sunt compuse în general din: - tendinţa generală (T), care este o tendinţă de pe o perioadă de timp suficient de lungă; - modificările ciclice (C), care reprezintă oscilaţii relativ regulate, caracterizate prin periodicitate, în jurul tendinţei generale, datorate în general acţiunilor factorilor periodici, fie aspectelor de dezvoltare (expansiune, criză, recesiune şi relansare); - modificările sezoniere (S), care se datorează acţiunii factorilor sezonieri (din care cel mai important se referă la factorii climaterici, apoi urmând ca importanţă perioadele de concedii şi vacanţe); - variaţiile neregulate (U), care apar datorită unor factori accidentali, necuantificabili, cu acţiune imprevizibilă, de regulă de scurtă durată. Schemele principale de descompunere sunt metoda aditivă şi cea multiplicativă. Metoda multiplicativă presupune că fenomenul analizat (Y) este rezultanta acţiunii trendului (T), corectat cu indicele de ciclicitate (C), cel sezonier (S) şi luând în considerare o valoare reziduală medie (U): Yt= Tt x Ct x St x Ut Etapele previziunii cifrei de afaceri prin metoda de descompunere a unei serii dinamice: 1. Analiza datelor statistice legate de seria de timp 2. Descompunerea seriei cronologice în elemente componente 2.1. Identificarea componentei sezoniere 2.2. Asocierea funcţiei de tendinţă generală 2.3. Identificarea componentei ciclice 2.4. Stabilirea valorii reziduale medii 3. Reconstruirea funcţiei de trend. 14

4. Extrapolarea efectivă 4.1. Previziunea punctuală 4.2. Previziunea în cadrul limitelor de încredere

2.3 Previziunea situațiilor financiare Estimarea elementelor contului de rezultate În estimarea contului de rezultate se va ţine cont de următoarele principii: 1. Separarea elementelor de venituri şi cheltuieli pe categorii: din exploatare, financiare, extraordinare. 2. Separarea elementelor în funcţie de variaţia faţă de cifra de afaceri: variabile şi fixe. 3. Corelaţii cu alte situaţii pro-forma: bilanţul, situaţia fluxului de numerar. Estimarea veniturilor din exploatare Va avea la bază cifra de afaceri estimată în etapa anterioară. Restul veniturilor din exploatare, de natura producţiei exerciţiului, se vor considera că variază odată cu cifra de afaceri la un nivel mediu (calculat ca medie a doi ani anteriori), dacă altă estimare mai bună nu este disponibilă. Veniturile din subvenţii, provizioane şi alte venituri se vor neglija, din motive de prudenţă, dacă nu există suficiente garanţii că acestea ar putea fi realizate. Estimarea cheltuielilor din exploatare Cheltuielile de exploatare variabile se vor considera că vor varia în raport cu cifra de afaceri. Acestea pot fi însă afectate suplimentar de creşterea preţurilor şi tarifelor. Cheltuielile cu amortizarea se vor stabili ţinând cont de valoarea mijloacelor fixe şi investiţiile noi, respectiv gradul mediu de amortizare. Cheltuielile de exploatare fixe vor fi analizate separat, acestea având de regulă tendinţa să crească pe paliere (nivelul lor se schimbă din timp în timp, atunci când cifra de afaceri depăşeşte anumite valori). Estimarea veniturilor financiare Veniturile financiare vor fi estimate pe categorii astfel: - veniturile din dobânzi se vor obţine prin aplicarea dobânzilor pe cont curent asupra sumelor rezultate din situaţia fluxului de numerar; - veniturile din diferenţe de curs valutar se vor estima pe baza previziunilor de curs de schimb disponibile; - alte venituri financiare, din provizioane se vor ignora din motive de prudenţă. 15

Estimarea cheltuielilor financiare Cheltuielile financiare vor fi estimate pe categorii astfel: - cheltuielile din dobânzi se vor obţine prin aplicarea dobânzilor pe creditele bancare contractate; - cheltuielile din diferenţe de curs valutar se vor estima pe baza previziunilor de curs de schimb disponibile; - alte cheltuieli financiare, din motive de prudenţă se vor considera la raportul mediu faţă de cifra de afaceri. Estimarea veniturilor şi cheltuielilor extraordinare Se vor neglija, având în vedere faptul că ele nu ar trebui să facă parte din activitatea normală, curentă a activităţii firmei (sunt dificil de previzionat). Estimarea impozitului pe profit Se va face pe baza cotei de impunere în vigoare, aplicată asupra profitului brut, anterior estimat. Dacă este inevitabilă existenţa unor cheltuieli nedeductibile, atunci se vor face corecţii asupra profitului brut în vederea obţinerii profitului impozabil. Veniturile neimpozabile se vor ignora din motive de prudenţă. Estimarea profitului net Se va face prin deducerea impozitului din profitul impozabil.Această valoare va fi preluată în pasivul bilanţului financiar la capitolul de capitaluri proprii. Estimarea elementelor patrimoniale Previziunea elementelor de activ Într-o primă fază se raportează elementele patrimoniale dinbilanţ la cifra de afaceri. Se identifică elementele care variază odată cu cifra de afaceri. Există două cazuri: a) Dacă nivelul activelor curente (creanţe şi stocuri) este considerat cel puţin ca fiind un nivel normal dacă nu optim, ele vor creşte odată cu cifra de afaceri. Această metodă presupune previzionarea lor în funcţie de viteza de rotaţie. b) Dacă în trecut au înregistrat valori anormale, ca durate de rotaţie, atunci ele trebuie corectate pentru a se înscrie în limite Notă: Elementele de disponibilităţi vor rezulta pe baza situaţiei fluxului de numerar. Previziunea elementelor de active imobilizate 16

Există două cazuri: a) Dacă nivelul activelor imobilizate este considerat cel puţin la un nivel normal dacă nu optim, înseamnă că firma a avut un grad maxim de utilizare a capacităţii de producţie. Un nou nivel se poate realiza doar cu o investiţie suplimentară. Investiţiile se pot realiza în două feluri: a.1.) Relativ constant în raport cu cifra de afaceri, când nu sunt necesare investiţii considerabile pentru extinderea capacităţilor. a.2.) În salturi, când din considerente de natură tehnologică, investiţiile presupun valori mari ale activelor fixe, deoarece este necesară o unitate completă de prelucrare. În acest caz şi sporul doar cu 1% a cifrei de afaceri poate determina un salt considerabil în valoarea investiţiilor, făcând ca pentru sporuri mici ale cifrei de afaceri aceste investiţii să fie ineficiente, generând grade reduse de utilizare a capacităţilor şi cheltuieli ridicate cu amortizarea, deci riscuri de exploatare sporite. b) Dacă în trecut capacitatea efectiv utilizată a fost mai mică, se poate determina sintetic nivelul cifrei de afaceri până la care firma nu este nevoită să realizeze investiţii. Peste acest nivel va trebui să realizeze investiţii. Previziunea elementelor de pasiv Creşterea elementelor de activ trebuie să genereze, pe baza egalităţii fundamentale între activ şi pasiv, o creştere a surselor de finanţare. În cadrul sporului acestor surse trebuie însă să avem în vedere următoarele principii fundamentale: 1. Elemente de active imobilizate trebuie în principiu finanţate din resurse permanente. 2. Trebuie păstrat un nivel normal de îndatorare, pentru a nu înregistra un risc financiar şi de faliment considerabile. 3. Trebuie să existe un echilibru financiar între utilizări şi resurse. 4. Costul capitalului trebuie să se încadreze în limite normale. Previziunea elementelor de pasive curente nonfinanciare Există două cazuri: a) Dacă nivelul pasivelor curente (de regulă din exploatare şi nonfinanciare) sunt considerate cel puţin la un nivel normal dacă nu optim, ele vor creşte odată cu cifra de afaceri. Această metodă presupune previzionarea lor în funcţie de viteza de rotaţie. Acest fenomen se numeşte creştere spontană, naturală. b) Dacă în trecut au înregistrat valori anormale, ca durate de rotaţie, şi sunt nefavorabile în raport cu rotaţia creanţelor, atunci ele trebuie corectate pentru a se înscrie în limite normale de eficienţă.

17

Principala restricţie de creştere a lor este legată de menţinerea unei cote sănătoase de lichiditate curentă. Previziunea necesarului suplimentar de fonduri După determinarea elementelor de active curente şi imobilizate necesare, cu excepţia disponibilităţilor, acestea se totalizează şi se compară cu pasivul recalculat cu nivelul existent al capitalurilor permanente şi cel recalculat al datoriilor curente (nonfinanciare) diferenţa reprezentând-o necesarul suplimentar de fonduri. Necesarul suplimentar de fonduri va fi acoperit pe seama mai multor surse: - capitaluri proprii; - credite bancare pe termen mediu sau lung; - credite bancare pe termen scurt ; - profituri ale perioadei. Previziunea surselor de finanţare permanente Capitalurile proprii şi creditele bancare pe termen mediu şi lung nu variază în mod spontan cu cifra de afaceri. Ele se achiziţionează pe termene mai îndelungate şi în valori mai mari. Se apelează la aceste surse numai când are loc şi o sporire a activelor imobilizate. Alegerea între resursele permanente se face de regulă pe baza următoarelor criterii: - costurile resurselor permanente: - pentru capitaluri proprii: nivel minim de rentabilitate a acţiunilor sau prin dividende actualizate; - pentru împrumuturi: nivelul dobânzi, sau costul pe baza anuităţilor actualizate; - menţinerea unui raport sănătos de îndatorare la termen Previziunea elementelor de trezorerie Previziunea disponibilităţilor Se procedează la determinarea nivelului de disponibilităţi necesare, prin raportare la cifra de afaceri. Acesta se va compara cu cel obţinut prin corectarea soldului de disponibilităţi cu fluxurile de numerar. a) Dacă soldul final rezultat prin luarea în considerare a fluxului de numerar va fi mai mare decât cel obţinut prin raportarea la cifra de afaceri, atunci se va căuta plasarea excedentului. b) Dacă soldul final va fi mai mic, atunci se va proceda la recalcularea necesarului suplimentar de fonduri, iar restul rămas neacoperit se va acoperi din credite bancare pe termen scurt. Previziunea creditelor bancare pe termen scurt

18

După determinarea fondurilor suplimentare acoperite din resurse permanente, diferenţa se va acoperi în principiu din credite bancare pe termen scurt, cu aceeaşi menţiune de păstrare a unui nivel de îndatorare rezonabil şi de lichiditate acceptabil. Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, se apelează în continuare la suplimentarea fondurilor din capitaluri proprii, indiferent de costul acestora. Previziunea fluxului de numerar Previziunea fluxului de numerar se face în paralel cuestimările din contul de rezultate şi cele din bilanţ, fiind strict corelate. În estimarea fluxului de numerar trebuie ţinute cont de cel puţin următoarele aspecte: 1. Delimitarea încasărilor şi plăţilor, deoarece nu toatecheltuielile sunt plătibile şi nici toate veniturile încasabile, respectiv existenţa unor decalaje între facturarea şi efectiv încasarea şi plata lor. 2. Delimitarea încasărilor şi plăţilor pe activităţi generatoare: - activităţi de învestiţii; - activităţi de finanţare; - activităţi de exploatare. 3. Corelarea elementelor de flux de numerar cu alte situaţii pro-forma: - cu contul de rezultate; - cu bilanţul contabil. 4. Echilibrarea trezoreriei: - prin plasarea excedentului de lichidităţi; - prin acoperirea deficitului pe seama creditelor de trezorerie.

19

Concluzii:

În orice activitate, existenta unui program (plan) care sa asigure coordonatele viitoare de desfăşurare, punctele de reper, este mai mult decât esenţială, în mod absolut am spune ca este vitală. Şi în activitatea economică un astfel de obiectiv este şi trebuie să fie atins. Întreprinderile trebuie să cunoască şi să planifice nivelele viitoare ale activelor, cheltuielilor, veniturilor, rezultatelor pentru a-si putea gestiona eficient sursele de finanţare şi de asemenea pentru a-si coordona cu succes încasările şi plăţile. Întreprinderile au nevoie de active suplimentare dacă doresc să-şi majoreze vânzările adică vor trebui să realizeze noi investiţii. Pentru aceasta este nevoie de surse de finanţare care în majoritatea cazurilor sunt reprezentate de contractarea unor credite suplimentare. Acestea vor atrage după sine plata de dobânzi. Cu toate că o parte din sursele de finanţare pot fi obţinute şi prin autofinanţare, o rată de creştere mare implică chiar şi pentru o întreprindere extrem de profitabilă finanţări externe. În aceste condiţii asigurarea permanentă a unor indicatori de lichiditatesolvabilitate, de activitate, de rentabilitate, de risc se integrează în mod concret în cadrul procesului de previziune financiară.

20

Bibliografie: 1. Morong Anca Jarmila, Previziunea și planificarea strategică a afacerii (curs) 2. Rodica Gheorghe, Duca Ioana, Gestiunea financiară a întreprinderii (curs id – format electronic) 3. Alexandru Buglea, Radu Bufan, ș.a. - Noțiuni de economie aplicate procedurii de insolvență 4. Georgeta Vintilă, Gestiune financiara a întreprinderii, Gestiune financiara a întreprinderii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1999. 5. Gheorghe Vâlceanu, Vasile Robu, Nicolae Georgescu, Analiza economico-financiară, Editura Economică, București, 2005. 6. Stephen Brookson, Cum să gestionăm bugetele, Editura Rao, București, 2001. 7. Cursuri in format electronic de Analiză Economico-Financiară

Site-uri consultate:

http://www.efin.ro/analiza_financiara_1967/previziunea_financiara.html http://www.scribd.com/mihaela_catan/d/56018311-previziunea-financiara http://www.stiucum.com/finante/finantele-intreprinderilor/Previziunea-financiara31654.php http://optdolari.blogspot.com/2011/04/previziunea-financiara-intrepnderii.html

21